
Întrebări și răspunsuri despre: copii și părinți, conducători, sfinți…
22 iunie 2025
Ce cere Dumnezeu de la tine? – p. Stephen de Young
23 iunie 2025Urmăriți o discuţie aducătoare de bucurie cu Alexandru Ionescu, preşedintele ascociației „Bucurie în dar”, în care acesta ne arată cum putem să devenim bucuroși și să oferim această bucurie şi altora.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere – Găsirea curajului în acțiune: Cum să reușim prin iubire și har divin
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu omul special, Alexandru Ionescu, care vine regulat în Sfântul Munte. Noi îl iubim foarte mult și am mai făcut cu el interviuri. Și astăzi o să continuăm această serie de interviuri legate de acțiune, legate de implicarea omului în cotidian. De ce? Pentru că, din păcate, observăm că astăzi oamenii sunt foarte triști, foarte dezamăgiți, dacă doriți, foarte lipsiți de curaj.
Și din cauza asta o să-l rog pe Alexandru să vorbească despre reușita lui, de fapt, pentru că el are o asociație „Bucurie în Dar” se numește, care, eu pot să spun că a reușit. Și când spun că a reușit, nu mă refer atât din punct de vedere material, că întâi de toate este o asociație de binefacere, cât din punct de vedere duhovnicesc. Și chiar eu îl rog să spună cum a reușit și, mai ales, să vă spună vouă cum să reușiți. Cum să reușiți. Asta este foarte important: să facem astfel încât să reușim din punct de vedere duhovnicesc și nu atât din punct de vedere material, fraților, pentru că, credeți-mă, banii nu aduc fericirea. Iubirea aduce fericirea! Harul lui Dumnezeu aduce fericirea! Alex, ai cuvântul.
Liniștea interioară și descoperirea bucuriei
Alexandru Ionescu: Ah, părinte! Da. Sărut-mâna și vă mulțumesc tare mult că m-ați primit din nou la dumneavoastră, aici, la chilie, unde am o stare de bine, stare de bine pe care în lume nu o simt la aceeași înălțime și trăire. Pentru că în lume este foarte multă gălăgie, dumneavoastră ați vorbit în nenumărate podcasturi despre gălăgia din lume. Dar gălăgia din lume poate fi estompată dacă stai cu gândul la Hristos. Asta este una. Dar vorbesc cu multe persoane, aproape în fiecare zi. Persoane pe care nu le cunosc și care își doresc tare mult să ajute, să fie de folos. Știți cum sunt? Așa ca o plastelină: se întind, se duc la serviciu, după care vin acasă, dar se simt neîmpliniți.
Și cum spuneam, întâlnesc oameni care spun: „Ce să fac, Alexandru, ce să fac că stau pe rețelele de socializare, dar la sfârșit nu am nicio bucurie? Pe tine tot timpul cu zâmbetul pe buze te văd. Cum reușești?” Și le-am zis: „Nu este o rețetă, nu este un secret. Eu mi-am dorit acum ceva ani de zile, mi-am dorit să ajut, să fac bine. Și mă repet: cum pe mine m-au ajutat oameni, nu e firesc, părinte, ca și eu la rândul meu să ajut? Bucuria pe care o am seara când ajung, este de negrăit! Ai o stare, ai o odihnă. Poți să lucrezi, toată ziua poți să lucrezi, obosești trupește, dar înăuntrul tău râzi, e o stare de bine. Nu obosești, e o odihnă; te odihnești lucrând, te odihnești făcând bine. Și din ce în ce mai mulți oameni mă sună și îmi spun: „Dă-mi și mie ceva de făcut.” Și-i spun: „Cât timp ai la dispoziție?” Păi am o zi sau am trei ore. Și-i spun: „Uite, du acest pachet cu medicamente doamnei respective din strada cutare. Sau, uite, avem un caz: o doamnă care îngrijește un copil cu… un copil special.”
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: Sau, sunt cazuri, sunt fel și fel de cazuri. După ce duc acel pachet, părinte, și stau de vorbă cu acei oameni, își dau seama de abundența pe care o au. Dacă se uită în frigider, e doldora frigiderul, au un pat confortabil, au o plăpimioară caldă, au un ban în buzunar, au tot ce au și nu mai simt bucurie. Dar în momentul când se duc la aceste familii și stau puțin cu ele și văd în ce situație sunt, li se schimbă perspectiva. Își dau seama cât de mult au și câtă bucurie au în câteva ore. Nu trebuie să ai o viață, nu trebuie să ai studii. Să ajuți un om. Să ajuți un om, să spună acel om: „Nu o să te uit niciodată. Nu m-a ajutat nimeni cum m-ai ajutat dumneata.”E o trăire pe care o ai tu. Eu pot să vorbesc aici ore, pot să vorbesc ani. Au vorbit de-a lungul miilor de ani oameni cu înaltă trăire. Dacă nu încerci și nu-ți dorești, nu o să ajungi să ai bucuria asta.
Mă întâlnesc cu prieteni apropiați și îmi spun: „Alexandru, uneori ești exagerat, Alexandru!” și zic: „Îți par ție exagerat, dar tu nu trăiești ce trăiesc eu și nu este imposibil, măi omule drag. Dar fă-ți un pic timp.
Părintele Teologos: Evident. Pentru că, ei, săracii nu știu că această bucurie vine de la Dumnezeu.
Bucuria și împlinirea vin din acțiune, determinare și ajutor
Alexandru Ionescu: Absolut! Dar cine te oprește să nu o faci, părinte? Cine îți pune opreliști?
Părintele Teologos: Ăăăă…gândul propriu?! Cred că gândul propriu. Adică Optica proprie, aceea pâne opreliști.
Alexandru Ionescu: Bine. părinte. Optica proprie. Dar cînd îl vezi pe cel de lângă tine care ți-e prieten, ți-e apropiat, că a avut succes prin aceste gesturi, fă domnule și tot lucrul ăsta, că…. două ore!
Părintele Teologos: Evident! Să ai puțin eroism, să ai puțină abnegație, să ai puțină hotărâre, determinare.
Alexandru Ionescu: Să ai dorință. Eu spun că trebuie să îți dorești.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Alexandru Ionescu: Să îți dorești.
Părintele Teologos: Determinare. Fă!
Alexandru Ionescu: Și nu renunți la confortul de zi cu zi. Domnule, pleci de dimineață și te întorci noaptea, numai frate. Du un pachet cu medicamente unei doamne care are pneumonie și abia mai respiră. Ea depinde de aceste medicamente. Sau du mâncare unei familii cu cinci, șase copii care nu au ce să mănânce. Nici măcar nu bagi mâna în buzunar. Îți dăm noi de la societate, pentru că noi primim sponsorizări de la oameni care știu ce facem. Tu trebuie doar să le duci. Atât trebuie să faci. E greu? Domnule, e greu să faci lucrul ăsta!? Și după aceea spui: „Păi sunt nefericit.” Păi ești nefericit că nu vrei să ieși din acel confort, din acea stare, nu vrei să ieși.
Părintele Teologos: Din carapacea ta.
Alexandru Ionescu: Din carapacea ta. Dar, de fapt, vezi că, urmarea alegerii de a duce aceste lucruri, vezi după aceea viața altfel. Măi, e bine! N-am trăit lucrul ăsta niciodată! Și după aceea îți dorești. Devine o, dacă pot să spun așa, o dependență de acea stare, de acea trăire; cum o am eu. Eu când plec din Sfântul Munte la câteva zile încep să mă sufoc. La propriu!
Părintele Teologos: Da, da, da!
Alexandru Ionescu: Asta o spun tuturor, încep să mă sufoc. Eu abia aștept să mă întorc în Sfântul Munte. Și acum deschid o paranteză, mă iertați! Și în România găsim locuri cu mult har, cu multă încărcătură. Absolut! Dar aici pot să merg ore prin aceste păduri, prin aceste locuri merg ore, în care nu mă întâlnesc cu nimeni. Acest loc este tapetat cu o mie și ceva de ani de rugăciune. Aici au strălucit și strălucesc sfinți. E altceva. Este altceva. Și de aceea simt nevoia să vin aici. Să nu mai spun că mi-a scos Maica Domnului în cale niște părinți care mi-au răspuns la întrebări fără să-i întreb! Fără să-i întreb! Și mă uitam așa ca nărodul: de unde știu ce vroiam să-i întreb? Și știu de unde știu ce vroiam să-i întreb. Da, e frumos! E frumos, și ne dorim aceste lucruri care nu ne costă.
Bucuria ca dar al Duhului Sfânt: cheia legăturii cu Dumnezeu
Tot ce trebuia să facem, părinte, e să alegem. Spunem: „Doamne, vreau să fiu și eu ca ăla.” Să nu fii invidios că ăla este așa. Să te bucuri că acel om este bine. Dar vreau să fiu și eu ca omul acela. Dacă nu începi să ai o legătură cu Hristos, să-L chemi în viața ta și să faci lucrurile după puterea ta, până la un punct îți reușesc anumite lucruri. După un punct, te blochezi. Că nu mai poți. Nu poți să îți mai adaugi un centimetru la înălțime. Nu ai cum. Și atunci intervine Hristos în viața ta, care dacă Îi ceri, ca un Părinte iubitor, evident că îți oferă, și cei din jurul tău te ajută.
De aceea Biserica este importantă. Când mergi la biserică, te rogi tu, omul, e în regulă, Alexandru. Dar pentru tine se roagă și ceilalți care sunt în biserică, pentru tine se roagă și biserica cu totul. De aceea este importantă Biserica, de aceea este importantă spovedania, de aceea este importantă împărtășirea. Sunt trepte, sunt etape: grădiniță, clasele 1-5, 5-8 și tot așa, ca să crești. Spuneați adineauri de bucurie. Spuneați dumneavoastră de comuniune. Păi unde o găsești asta? Tu singur la tine în casă?! Sau să intri într-o familie?
Părintele Teologos: Și dincolo de asta, bucuria este dar al Duhului Sfânt!
Alexandru Ionescu: Absolut!
Părintele Teologos: Adică, omul poate să caute în lung și-n lat pe tot pământul, nu o să găsească niciunde bucuria, fără numai ca și rod al Duhului Sfânt. Adică, dacă ai legătură cu Dumnezeu, legătură bună cu Dumnezeu, o să ai bucurie. Nu ai legătură bună cu Dumnezeu, nu o să ai bucurie.
Lumina din noi: Cum binele făcut ne înalță sufletul
Alexandru Ionescu: Plecăm puțin de la Vechiul Testament, când prorocii le spuneau oamenilor: «Măi fraților, lăsați-vă de prostiile pe care le faceți, întoarceți-vă la Dumnezeu!» Ajungem după aceea, după venirea Mântuitorului, în această lege a iubirii. Ce au spus atâția mărturisitori și mucenici de-a lungul celor 2000 de ani? Apropiați-vă de Dumnezeu, faceți bine, aveți bun simț. Și au murit, și s-au jertfit ca noi Să înțelegem și să le urmăm sfatul.
Părintele Teologos: Ca să fim noi fericiți. Când fac bine, fac bine în interesul meu, nu…
Alexandru Ionescu: Da, gratuit.
Părintele Teologos: Da, gratuit, în interesul meu…
Alexandru Ionescu: Exact!
Părintele Teologos: Nu în interesul nimănui alt cuiva.
Alexandru Ionescu: Nu. Nu. De aceea, eu când primesc sfaturi de la acești Părinți de aici și nu numai de aici, le urmez pentru că acei oameni îmi vor binele fără niciun interes. Și te marchează plăcut, și te uiți la acel om și vezi că se străduiește să-ți fie bine. Știți, acum o să spun, părinte: sunt suficient de deștept cât să îmi dau seama că sunt prost!
Părintele Teologos: Da! E nevoie de o anumită luminare ca să îți dai seama de asta.
Alexandru Ionescu: Pentru că nu am reușit să fac lucrurile eu după mintea mea, la nivelul pe care mi l-am propus, m-am împotmolit și am dat de acești monahi, de acești preoți minunați care mi-au apărut în viață – și nu există întâmplare – care mi-au dorit binele și îmi doresc binele, se roagă pentru mine și se îngrijesc de mine fără să-mi ceară ceva. Ei sunt bine dacă eu sunt bine și am descoperit cum această stare: ”Eu sunt bine când tu ești bine”. Și ca să nu pierd această stare o continui prin faptele pe care le facem prin asociație, prin orice acțiune pe care o săvârșesc, am această stare și nu vreau s-o pierd. Nu vreau s-o pierd dacă pierd această stare, e iad curat.
Părintele Teologos: Așa este.
Alexandru Ionescu: Și este simplu s-o păstrezi: dorindu-ți ca celălalt de lângă tine să fie bine, că dacă el e bine și tu ești bine, dacă ceilalți sunt bine, suntem și noi bine și trăim într-o stare de bine. Și alții mi-au spus: „Păi, da, Alexandru, tu n-ai serviciu cum am eu.” Măi frate, n-am serviciu cum ai tu, dar eu lucrez 15 ore, 16 ore pe zi, mă trezesc la 5:00 dimineața și nu știu când ajung. Stai un pic și fac lucrurile astea gratuit. De ce le fac gratuit? Din două motive: unul, să nu pierd starea pe care o am, o stare minunată, pe care nu am cum s-o descriu, trebuie s-o simți tu.
Părintele Teologos: Da, s-o trăiești, da.
Alexandru Ionescu: Și al doilea motiv: pentru că și pe mine m-au ajutat alții. Și este firesc acel ajutor să-l dau mai departe.
Învinge răul cu binele: Puterea iubirii și a dăruirii
Am mai spus și repet: nu vin să fac prozelitism. Nu conving pe nimeni. Eu nu vin să schimb inimile oamenilor, asta o face Hristos. Dar, mergând pe o linie dreaptă, pe o cale dreaptă, activitatea pe care o am, acțiunile pe care le fac, cei din jurul meu observă. Dacă ăsta a reușit așa, prostovan cum este, eu, care sunt mai deștept, nu pot să… reușesc? Și uite așa, prin activitatea mea, cu multă, să zic așa, cu multă… dăruire, am reușit să aduc în jurul meu, acum, așa, cu toată mândria pe care o am, să aduc în jurul meu foarte mulți oameni. Foarte mulți oameni care au descoperit că ceea ce spuneam eu nu era teorie: „Mă faceți bine.” Hai bă, Alexandru, lasă că tu ai nevoie de bani. Da, am nevoie de bani, evident, dar pentru ce-i folosesc, în ce scop îi folosesc. Dar nu-mi cumpăra… bani… Uite, cumpărăm tablă, a luat foc casa unei persoane, cumpără-mi tablă, cumpără-mi lemn, cumpără-mi materiale de construcții să le refacem casa. Și spune – acum mi-e prieten acuma.
Părintele Teologos: Da, da.
Alexandru Ionescu: Și spune ( acum mi-e prieten ): „Măi, frate, nu credeam că o să am starea asta.” Și-a redus programul la serviciu, a angajat mai mulți oameni și a redus el din banii pe care îi câștiga ca să aibă timp să vină cu mine.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Să aibă timp să ajute. Oamenii când ajung să trăiască această stare, această bucurie, că este o stare… Părinte, ne îndrăgostim fiecare la timpul lui, că nici monahii n-au picat din cer, au fost oameni veniți din lume și au avut și ei trăirile lor. Dragostea de mamă este una, dragostea de tată e una, iubirea de frate este alta….
Părintele Teologos: Iubirea de Hristos?
Alexandru Ionescu: E mai presus de toate! Dar sunt iubiri diferite și, când ajungi să trăiești în această iubire, păi realizezi că celelalte nu își au sensul sau au un sens mărunt.
Părintele Teologos: Secundar.
Alexandru Ionescu: Nu se ridică la această înălțime. Și nu vrei să pierzi starea asta în lumea aceasta, cu agitație, cu claxoane, cu înjurături în București, cu toate cele. Renunți să-i mai vorbești urât celuilalt, renunți să-l mai înjuri printre dinți, renunți la orice ca să nu-ți pierzi starea aia. Chiar dacă ăla a greșit și te înjură pe tine, mă iertați, aveți dreptate. Sau îi zâmbesc, și când le zâmbesc, le scade acea furie. Zâmbind!
Părintele Teologos: Da, da, da.
Alexandru Ionescu: Părintele Papacioc spunea: „Când stai de vorbă cu cineva, cu un dușman, cu cineva care îți vrea răul, zâmbește-i.”
Părintele Teologos: Da. Învinge răul cu binele.
Alexandru Ionescu: Da. Și zic: „Ia să vedem, domnule, ce a zis ăla ca început, ce a zis moșulică ăsta aici,” neștiind cine era Părintele Papacioc atunci. Dar zic: „Hai să fac și eu ce a spus bătrânelul ăsta 100%.” Când are cineva în trafic ceva cu mine, îi zâmbești și zici: „Mă iertați, îmi pare rău!” Gata s-a terminat. Cinci minute de drum și îmi văd și eu de drum și nu mai există conflict, nu mai există ceartă. Las eu de la mine.
Părintele Teologos: Da, așa este!
Alexandru Ionescu: Și nu-i mai bine așa să las eu de la mine?
Părintele Teologos: Ba da, încă din secolul VI, Sfântul Isaia, pustnicul, spunea că cel care se smerește este mai mare totdeauna. Într-un conflict, cel care se smerește este mai mare. El câștigă mai mult har decât celălalt și astfel se stinge conflictul.
Alexandru Ionescu: Da. Și acuma, ca închid paranteza, îi îndemn pe toți oamenii să-și aloce o oră pe săptămână. Domnule, o oră pe săptămână și să ducă un pachet cu alimente, medicamente, produse de igienă, orice, unei familii sărmane care nu au. Să stea acolo 5 minute cu ei. Să facă lucrul ăsta. Dacă ei nu sunt mișcați în inima lor, în modul cel mai bun, să vină să-mi spună mie: „Alexandru, te rog frumos să nu te mai vedem la televizor niciodată. Te rog să te bagi sub pat.” Și asta voi face.
Pentru că unul din cei, nu știu, sute de oameni cărora le-am spus același lucru, n-a venit să-mi spună: „Bă frate, eu n-am simțit nimic. N-am simțit, nu m-a mișcat cu nimic și ce dacă era femeia aia așa?” Nu! Zi: „Băi frate, m-au impresionat!
Părintele Teologos: Evident.
Alexandru Ionescu: ”Băi, m-au impresionat, Alexandru, nu credeam că o să am starea asta.”
Puterea actelor de ajutor îți transformă sufletul
Părintele Teologos: Poți să povestești niște întâmplări?
Alexandru Ionescu: Da! Sunt multe, părinte, nici nu… Da, este o doamnă care locuiește în București, în Giulești, o zonă a Bucureștiului. Are un băiețel care are pareză în plăci, nu poate să iasă din casă. Femeia aceea este prizonieră pe viață, pentru că trebuie să-i dea mâncare pasată, să-l șteargă la fund, să aibă grijă de acel copil. Nu poate să-l lase din brațe, trebuie să stea lângă el.
Și un băiețel care este …., bine, să zic așa, că aș vrea să vorbesc într-o zi cu dumneavoastră de omul sănătos și de omnul bolnav, care e în avantaj. Că eu am experiențele mele în care omul care era bolnav era mult mai bine decât cel care era…
Părintele Teologos: Evident, evident! Că toate se judecă duhovnicește.
Alexandru Ionescu: Apt ca duhovnicește. Și am trimis pe cineva cu un pachet, o doamnă foarte sofisticată, care a zis: „Bine, o să fac și eu un gest din acesta de binefacere, caritabil. Hai să vedem, domnul Ionescu! Și i-am spus: „Doamnă, uitați, vă cumpăr eu ce aveți nevoie.” „ Am și eu bani.” „ Doamnă, mă bucur dacă aveți bani, dați-ne și nouă. Cumpărați, uitați, cumpărați doamnă lista aceasta și mergeți la femeia aceea.” Două zile nu m-a sunat și zic: „Asta este, împietrită, împietrită, dar cândva în viața asta o să găsească Hristos un context în care o să se despiedrească, o să-i spargă piatra din jurul inimii.” M-a sunat după două zile: „De această femeie mă voi ocupa eu!”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Am crezut că o să mă certe, zic: „Asta e, mă ceartă, mă ceartă.”
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: M-a sunat să-mi spună că: „De această femeie mă voi ocupa eu.”
Și cazuri ca acestea, părinte, sunt nenumărate, de oameni care spun: „Eu mă voi ocupa de ei.” Și se mai cuplează o familie două, trei…
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: …Și le oferă tot ceea ce au nevoie. Acei oameni își schimbă perspectiva despre viață. Sunt oameni care mă sună și spun: „Alexandru, uite, vreau să fac pomenirea mamei, a tatălui, a celor din familie… Vreau să mă trimiți către o familie să le duc lor aceste pachete.” Și zic: „Uite, familia din satul cutare, sunt 12 copii, familia din satul cutare, sunt 10 copii, familia de nu știu unde.” Și fac pachete, le aranjează și merg la acele familii cu pachete.
Sau nu au timp: „Alexandru, nu am timp, cât mă costă să fac o pomană pentru tata, pentru mama? Cât considerați dumneavoastră.” Și noi facem pachete și le ducem. Părinte, când omul vrea să facă bine, face bine. Nu ai scuze, domnule, nu ai scuze. Și când ajungi să faci bine și simți această stare, nu mai vrei s-o pierzi, părinte! V-am zis, pot să vorbesc aici, nu știu, zile, dar dacă tu nu pui mâna și nu faci acest gest de o oră dus-întors, atât îți ia. Nu mai vrei să pierzi acea stare, nu mai vrei.
Retragerea divină și drumul către lumină
Și mai mult de atâta fiecare dintre noi să nu uităm că și dumneavoastră și eu am trecut prin momente în viața aceasta crunte, din care am spus că nu mai ieșim și cineva ne-a ajutat ne-a scos de acolo. E firesc ca și acum, și noi, să întindem o mână de ajutor. Da?
Părintele Teologos: Așa este! Să nu uităm.
Alexandru Ionescu: Să nu uităm, pentru că Dumnezeu, în marea Lui milă și bunătate, este și nemitarnic, este și drept, da?!
Părintele Teologos: Așa este.
Alexandru Ionescu: Și o să spună: <<Copilul meu, te-am ajutat, dar nu-i firesc să-l ajuți și tu pe fratele tău sau pe sora ta? Acum ce faci?>> Și nu te pedepsești, că Dumnezeu nu pedepsește. Se retrage un pic.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Alexandru Ionescu: Și când se retrage Dumnezeu, acel loc, dacă mă pot exprima, așa îl ocupă…
Părintele Teologos: Da, acela este iadul!
Alexandru Ionescu: Iadul.
Părintele Teologos: Energia demonică maximă!
Cauzele nevoii de ajutor, de la boală la suferință
Ai spus de niște … momente crunte. Ai vorbit de anumite persoane care sunt în ajutor. Care sunt cauzele…, categoriile de cauze, pentru care o persoană are nevoie de ajutor? Ai spus una care-i boala, să zic așa.
Alexandru Ionescu: „Da, sunt persoane… Acum, încep acum să le pun, așa, oarecum, într-o…”
Părintele Teologos: Cât de cît.
Alexandru Ionescu: …într-o ordine.
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: Sunt persoane, familii care au copii speciali. Sunt femei care au copii, bărbații le părăsesc și rămân neajutorate, având copii de două luni, unul are un an, altele de trei ani, cinci ani, sunt trei, patru, cinci copii, să nu mai spun de 12, și sunt părăsite. Cine să le ajute pe acele femei? Și o să-mi spună, bineînțeles, alții: „Păi, să se ocupe Alexandru, Primăria, statul de ei. De ce trebuie să mă ocup eu de ei?” Satul ce face? Că are foarte mulți bani. Și zic, domnule, parțial ai dreptate, dar eu văd situația altfel. Dacă eu mor astăzi, și am toate șansele să mor astăzi, dacă mă văd așa, față în față cu Hristos, și o să mă întrebe Hristos: „De ce nu i-ai ajutat pe acei oameni, că ai avut posibilitatea?”, eu ce o să-I spun? O să mă apăr, spunând: „Ce, Doamne, n-a fost treaba mea, asta era treaba primăriei.” Asta este scuza mea în fața unei judecăți?
Chiar dacă nu ești credincios, sau poți să fii din orice cult, orice credință, indiferent ce Dumnezeu ai avea, este o scuză în fața Dumnezeului tău să-I spui: «Asta nu era treaba mea»?
Părintele Teologos: Și dincolo deasta, noi nu facem, pentru că nu face primăria, ci noi facem pentru acel Har, acea energie necreată, acea bucurie, care o primit în dar de la Dumnezeu după …
Alexandru Ionescu: Absolut!
Părintele Teologos:… fapta bună!
Alexandru Ionescu: Părinte, necredincios să fii, nu e mai moral, măi părinte, măi, e moral să ajuți! Domnule, cât de complicat e?
Părintele Teologos: Păi da, este vorba de legea firii, legea firii.
Alexandru Ionescu: Legea firii. E moral să ajuți! Nu crezi. Bine, domnule, nu crezi, dar e de bun simț să ajuți, domnule! E de bun simț să ajuți. Să nu mai spun că și, crezând la ce trăiri ajungi, aia e… e câștigul tău.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Alexandru Ionescu: Revenind. Deci, persoane, familii care au copii cu probleme, sunt femei părăsite, sunt oameni care le iau foc casa, sunt oameni care pur și simplu nu mai au bani să-și plătească chiria.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Și ajung pe stradă și mă sună: „Domnule Alexandru, m-au dat afară din casă. Am trei copii, nu mai am bani să plătesc chiria, ce fac? Păi ce să faci?! Sunt copii care au nevoie de tratament pentru leucemie, pentru cancer sunt mame care au nevoie pentru cancer. Fel și fel de probleme de sănătate pe care le au trebuie să-și facă un RMN, trebuie să-și facă o, problemă, mă rog…
Părintele Teologos: Da, da, da.
Minuni în fața greutății: Strigătul spre ajutor și iubirea divină
Alexandru Ionescu: […],fel și fel de analize ginecologice, că sunt femei, ce faci? Ce faci? Și au fost situații în această perioadă scurtă, pot să spun, dacă le iau pe cele din ultimii ani, sunt minuni!
Și o să spun lucrul ăsta, părinte. Gândul îmi spune să vă spun asta: aveam o sumă de bani, aveam 1000 de RON. Și am primit 4-5 mesaje și telefoane de la câteva persoane. Unei persoane i-a luat foc casa, o altă persoană a fost…, o altă familie, un tată cu cinci copii, au fost primiți din mila cuiva să stea într-o baracă, nu aveau lumină, nu aveau căldură, era o baracă, o baracă; o doamnă care avea probleme ginecologice grave, trebuia să-și facă urgent analize pentru o situație; o mamă care era dată afară de către proprietari; o altă familie care avea nevoie urgent de tratament pentru copil; și încă un caz. Și au venit toate pe mine.
Părintele Teologos: Simultan.
Alexandru Ionescu: Simultan! Și m-am…, oarecum, m-am sufocat. Eram… cum să împartă 1000 RON la toți? Și a fost momentul în care am spus: „Doamne, asta-i situația acestor oameni. Eu sunt neputincios, nu am ce să fac. Dacă nu-mi dai bani pentru acești oameni, Îți pun cheile pe masă și eu am plecat! Eu închid asociația. Ori îi ajuți, ori, dacă nu, lasă-mă în pace! Nu pot să duc greutatea acelor oameni! Părinte, nu poți să duci suferința acelor oameni! Nu ai cum să o duci! Am transpirat, deci nu ai cum să duci suferința acelor oameni, când eu știu că Tu, Doamne, poți să-i ajuți! Tu poți să-i ajuți și nu-i ajuți? Eu m-am retras! Nu mai puteam! Evident că, în câteva, nu știu, minute, am făcut rost de bani!
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Da, ajungi să vorbești cu Hristos, și nu se supără Hristos când Îi spui un adevăr! Suferința acelor oameni era cruntă, erau în cel mai de jos punct al suferinței, al iadului, și eu, Alexandru, știu că Tu ești iubire și poți să-i ajuți. Nu-i ajuți?! Bun! Ai motivele Tale pe care eu nu le știu, dar eu știu că poți să-i ajuți! Știi Tu de ce oamenii ăia sunt, așa, în regulă, da, și eu știu că poți să-i ajuți! Eu știu că poți să-i ajuți. Dacă Tu nu-i ajuți, eu plec! Dacă ar fi cineva în locul meu, m-ar înțelege. E crunt să te uiți la suferința oamenilor! Și I-am zis: „Te rog frumos, cu toată politețea, cu toată smerenia…
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: …, da? Și cu toată seriozitatea, că nu poți să duci acele poveri! Ori ajută-mă, ori închid! Și gata, m-a ajutat, părinte! Și nu-i prima dată!
Părintele Teologos: Da, sigur!
Alexandru Ionescu: În ultimii ani au fost cazuri similare…, în care așa am procedat. Te strivești! Toată viața te marchează astfel de situații! Te marchează! Și stau și mă gândesc, preoții care-s duhovnici și spovedesc câte aud?
Părintele Teologos: Da…
Alexandru Ionescu: Domnule, e înfiorător!
Părintele Teologos: Foarte, foarte greu pentru un preot evlavios să asculte spovedanii. Și trebuie să știi că, ei, nici măcar, adică, după o spovedanie sunt total storși și trebuie să se spovedească și ei la rândul lor ca să se descarce. E o greutate imensă…
Alexandru Ionescu: Da, nu știu…, nu…, nu vreau să fiu în pielea lor. Mi-e de ajuns să fiu…
Părintele Teologos: În pielea ta.
Alexandru Ionescu: … în pielea mea, cu aceste cazuri, pentru că nu poți să le duci ca om! Simțeam în acele momente că merg, așa, ca prin, ca prin apă.
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: Încerci să fugi, dar nu poți să fugi. Încercam să fug. Nu ai cum! Te urmărește greutatea și suferința lor. Frumusețea este că eu știu că există scăpare!
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: Adică, clar, există scăpare, fără nicio îndoială! Dar trebuie să, nu știu, cumva trebuie să-L strigi pe Dumnezeu, să-I zici…
Părintele Teologos: „Strângi cu ușa.”
Alexandru Ionescu: Daa, trebuie s-I spui că-i…
Părintele Teologos: Lui Îi place să știi! Adică, vezi și în Vechiul Testament, când Israel, adică Iacov, s-a luptat cu Mântuitorul, Mântuitorul chiar I-a plăcut acea…
Alexandru Ionescu: Și Moise!
Părintele Teologos: Da, da, da, și Moise!
Alexandru Ionescu: Și câți alții nu… Toți ceilalți sfinți au făcut… în ce scop a ajuns să-L șantajeze pe Dumnezeu – dacă pot să spun așa – pentru un scop bun, nu pentru mine, prăpăditul.
Părintele Teologos: Păi da, păi, dacă e vorba de egoism, atunci te strivește Dumnezeu! Dacă e vorba de dragoste, Îl strivești tu pe El cu dragostea!
Alexandru Ionescu: Da. Mă străduiesc ca în fiecare zi să-L fac pe Hristos dator! Să-L îndatorez pe Hristos!
E frumoasă, e, e frumoasă trăirea în Hristos și le spun tuturor, în general bărbaților: încercați măcar o dată în viață să veniți în Sfântul Munte. Măi, fraților, o dată în viață să veniți în Sfântul Munte! O dată!
Părintele Teologos: Dificil. Da, știu cum e.
Pericolele înșelăciunii și milostenia: cum să ajutăm fără a periclita binele
Ce am vrut să spun? Iartă-mă că trebuie să te întreb lucrul ăsta, dar cred că trebuie să te întreb… Sigur că, într-adevăr, oamenii au nevoie, dar există posibilitatea să fie și cineva care să nu aibă nevoie și să ceară bani, adică să înșele, să… înțelegi ce vreau să spun?
Alexandru Ionescu: Absolut, cum să nu!
Părintele Teologos: Verificați? Ce se întâmplă, cum gestionați?
Alexandru Ionescu: Deci, sunt persoane pe care le ajutăm – și nu sunt din București, că noi nu ajută doar în București, în toată țara ajutăm – dar, evident că, când nu știam, tot de la oameni din biserică cu experiență care fac ceea ce fac eu cu mult timp în urmă, eu n-am pus „coada la prună!” Eu, urmez și eu o cale care-i deja bătătorită de alții dinaintea mea.
Părintele Teologos: De alții care au pus coada înainte, da.
Alexandru Ionescu: Părintele Tănase și mulți alții, să nu dau nume că-i cunosc mulți, deci, oameni care fac lucruri cu mult mai importante decât fac eu. Dar, la măsura la care m-a pus și pe mine Dumnezeu aici să lucrez în via Lui, fac și eu lucrurile astea. Și ce am zis?: Să-i întreb. Și m-am lovit de fel și fel de cazuri. Sunam, părinte, ce fac aici, ce fac aici, ce fac aici, ce fac… i-am bătut la cap o perioadă lungă.
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: Și nici acum n-au scăpat de mine!
Părintele Teologos: Haha…
Alexandru Ionescu: Păi, sunt situații pe care nu le știu și ce fac?
Părintele Teologos: Evident. Trebuie să întrebi.
Alexandru Ionescu: Și sunt oameni, da, care se ocupă cu… păcălitul, cu înșelatul. Eu trimit bani unor familii, de regulă, care îmi sunt recomandate. Dacă nu îi cunosc și pur și simplu numărul meu de contact, că am un singur număr de contact, există în tot internetul și în Asociație, și mă sună: „Domnule, suntem de nu știu unde, de lângă Iași, suntem de nu știu unde… Avem situația asta, și asta, și asta…La început le trimit, nu știu, 50 de lei și zic: „Uite, vă duceți la magazin, vă cumpărați de mâncare și treceți pe bonul fiscal, îi spuneți doamnei de la casă să treacă CIF-ul asociației și spun 44 6 1 0 7 7 9. Să apară pe bon CIF-ul. Faceți poză la alimente și la bon, să le văd. N-au cum să mă…
Părintele Teologos: Da, da, da. Foarte bine, foarte bine!
Alexandru Ionescu: …să mă înșele. O zi, șapte, nouă, zece, o lună, două, le dau 50 de lei, 30 de lei, să văd cum se scaldă.
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu:Și dacă oamenii văd că sunt de bună credință, și le spun: „Luați-vă ce vreți.” Și dacă văd acolo băuturi nu știu de care și energizante nu știu de care, nu le mai trimit. Păi, eu îți dau bani să cumperi mâncare și tu îmi vii mie cu…
Alexandru Ionescu: …energizant, și cu sucuri de culoare neagră și acidulate… Ce facem aici?
Părintele Teologos: Da, da, da.
Alexandru Ionescu: Și gata. Alții mi-au spus: „Alexandru, păi de ce-i judeci? Păi, frate eu trebuie să judec în anumiți termeni, într-o anumită măsură trebuie să…
Părintele Teologos: Evident! Și judecăm fapta, nu judecăm pe om!
Alexandru Ionescu: Judec fapta nu problema omului! Am încercat să-l ajut tocmai aia că nu l-am judecat.
Părintele Teologos: Păi, da!
Alexandru Ionescu: I-am fost alături. Dar dacă el nu știe să-și… socotească banii.
Părintele Teologos: Să folosească corect banii.
Alexandru Ionescu: Sigur că da! Alții spun: „Domnule, am nevoie de 3000 de lei că mi-au tăiat lumina” și zic: „Domnule, vă plătesc eu lumina, nu vă trimit bani.” Păi da, dar trebuie s-o plătim aici, nu știu unde, nu știu cum. Zic: „Domnule, nu.”
Părintele Teologos: Da, îmi trimiți factura și ți-o plătesc eu prin virament.
Alexandru Ionescu: Da. Da. Adică n-au cum să mă păcălească.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Alexandru Ionescu: Pentru că eu în viața asta am păcălit foarte mult! Și e greu ca hoț pe hoț să…nu are cum! E imposibil. Plus că, cum spuneam, am cerut sfaturile multor oameni…
Părintele Teologos: Da…
Alexandru Ionescu: …care fac, cu mult înainte ceea ce fac eu.
Părintele Teologos: Sigur.
Alexandru Ionescu: Și e aproape imposibil să fiu păcălit, asta o spun cu toată sinceritatea, fără…
Părintele Teologos: Și ca să fie foarte clar, oameni buni, deci nu-i vorba de faptul că Alexandru, sau oricine altcineva care face milostenie, pierde niște bani, din contră, banii respectivi sunt dați lui Hristos și ne bucură foarte mult, adică primim har și cunună de la Dumnezeu. Problema cea mare este că, acei bani vor fi folosiți, există posibilitatea să fie folosiți într-u distrugerea celor care primesc acești bani, și din cauza asta trebuie verificare. Adică, dacă banul respectiv este folosit de către respectivul să-și cumpere băutură, țigări sau alte lucruri de genul ăsta, atunci el se distruge. Și deci, noi nu putem să fim sursa distrugerii lor, adică noi dorim să facem bine și în ultimă instanță facem rău. E nevoie de o responsabilitate din partea noastră ca să știm cum gestionăm banii, pentru că altfel nu mai dăm lui Hristos banii. Deci verificăm nu pentru că iubim banii, ci pentru că îl iubim pe celălalt, să ne înțelegem.
Alexandru Ionescu: Am primit de la o persoană, am primit foarte mult vin. Du-l și tu, făcea, pe la țară, pe unde știi tu. Da, sigur că da, zic, este în regulă. Evident că nu l-am dus, pentru că dacă eu aș fi dus băutura aceea pe unde știu eu, acei oameni se puteau îmbăta, făceau copii la beție, făceau scandaluri, și cine lua păcatele?
Părintele Teologos: Păi, da!
Alexandru Ionescu: „ J”, nu? Eu le luam.
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: Nu. Am făcut altceva cu…
Părintele Teologos: Da, da…
Alexandru Ionescu: cu acea băutură, dar nu am dus-o! Ce spuneați dumneavoastră acum, spuneați foarte bine: Eu sunt responsabil de fiecare bănuț pe care-l primesc! Sunt responsabil! Oamenii aceia au încredere în mine! Dacă odată li se pare ceva dubios, păi nu te mai ajută! Îmi spuneau… veneau cu gânduri bune și cu sfaturi bune: „Alexandru, dar tu primești tone de îmbrăcăminte, ceea ce este adevărat, de ce nu faceți mă un magazin? Un magazin unde vindeți îmbrăcămintea la prețuri foarte, foarte mici, arătați oamenilor că vă implicați mai mult decât o faceți acum, și fel și fel de alte idei. Și zic, mă, în mare parte, așa, la o primă vedere, pare bună ideea asta. Dar dacă noi spunem „Asociația „Bucurie în dar” și-a deschis un magazin pentru oameni nevoiași”, măi, în clipa când eu spun „Am deschis un magazin”, s-a rupt această legătură între noi și omul care face milostenie. A, ăia au un magazin! Înțelegeți?
Părintele Teologos: Da, intră câștigul.
Alexandru Ionescu: Intră câștigul, intră câștigul. Și scopul meu ascuns, dar frumos și bun este ca omul să aibă în continuare milă. Dacă omul nu mai are milă, părinte, suntem niște morți umblători.
Părintele Teologos: Evident!
Alexandru Ionescu: Să nu mai milă! Că am întâlnit să nu aibe milă.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Să nu ai milă, să nu te miște nimic, să nu ai milă!
Părintele Teologos: Da. E groaznic!! Adică… bine, e groaznic și în clipa în care n-are milă față de tine, evident, dar e groaznic și când îl vezi că n-are milă față de celălalt!
Alexandru Ionescu: Nu! Nu are milă!
Părintele Teologos: Da, da.
Alexandru Ionescu: „Și dacă moare, sau dacă e așa, ce, păi, e vina mea? Treaba lui!” Deci, nu are milă, nu-l mișcă nimic. Sunt împietriți.
Părintele Teologos: Și atunci îți generează ție milă starea lui.
Alexandru Ionescu: Da, absolut asta! Și de aceea noi nu deschidem magazin, nu facem alte chestii, nu, nu, pur și simplu, pentru că e foarte important ca postările pe care le facem, cazurile pe care le avem și le prezentăm, omului să-i fie milă, să-și dorească să-l ajute pe acela.În momentul când spunem „avem magazin”, a, ăștia au bani, ăștia au… gata, stai, s-au dus și ăștia.
Părintele Teologos: Da, da, da.
Alexandru Ionescu: Uite, făceau lucruri faine înainte, acuma gata și-au deschis magazin…
Părintele Teologos: Evident.
Alexandru Ionescu: … și-au cumpărat mașini…Înțelegeți în ce zonă ne ducem?
Părintele Teologos: Evident.
Esența milosteniei – Hristos ca [centru], nu banii
Alexandru Ionescu: Și sunt foarte mulți care au insistat: „Faceți-vă un magazin, vă dăm noi spațiu, vă dăm noi aia…” Zic: „Măi frate, nu despre asta este vorba! Măi, nu despre asta este vorba! Este ca omul să ajungă să coboare la suferința aceluia, să-l înțeleagă, să stea cu el, să-l iubească, să-i spună un cuvânt bun, un cuvânt care să-i ajungă și ăluia care e în suferință, la inimă. De ce vă gândiți numai la bani? Banii au și ei rolul lor, sunt o unealtă în viața asta, cum e și mașina, cum e și telefonul, este o uneltă. Dar nu ăsta este filonul, nu aici este centrul. Centrul este Hristos! Ăla este centrul, Hristos. În jurul Lui ne învârtim.
Părintele Teologos: Așa este. Și El este [stâlpul] care ne ține.
Alexandru Ionescu: Absolut!
Centrul „Sfântul Ioan cel Milostiv”- Vindecare pentru trup și suflet
Părintele Teologos: Apropo, de Hristos, dincolo de…,eu știu, bunuri materiale și așa mai departe, există și altfel de ajutor, eu știu, consiliere sau sfat?
Alexandru Ionescu: Da, sunt. Avem consiliere și ne-am îndreptat spre un proiect minunat: Centrul „Sfântul Ioan cel Milostiv”, un proiect extraordinar, un proiect minunat, în care sunt implicați foarte mulți oameni de specialitate: psihologi, evident pe linie creștină, medici psihiatri, o parte dintre ei au ieșit la pensie și își vor dedica timpul și bogata experiență pe care o au, preoți care au ieșit la pensie și ne vor ajuta, pentru că în cadrul acestui centru sunt oameni, cum am fost și eu, care nu avem nevoie doar de vindecare trupească, părinte. E o diferență uriașă și eu vorbesc acuma din experiența mea. Trupul se vindecă pentru o perioadă ești bine dar rămâi acolo înăuntrul tău offfff….
Părintele Teologos: Traumă?
Alexandru Ionescu: Cu traume nerezolvate cu traume. Ce facem cu copiii care au fost violați la 6, 7 ani? Ce facem cu femeile care au fost violate? Ce facem cu atâtea situații și oameni care au dependență de, mai nou, de droguri, de alcool, de jocuri la calculator, de copii, de copii sufocați de părinți! Părinte, asta e…
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Copii sufocați de părinți! – „Eu te-am făcut eu te omor, faci ca mine.” Adică, dacă nu faci ca mine, tu trebuie să fii, să ai meseria asta, să iei note de 10, să mergi la liceul ăla. Copiii ăia au niște traume pentru toată viața. Ce facem cu ei?!
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Acest centru pe care vrem să-l deschidem și am strâns până acum 80.000 €.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Părinte, 80.000 €. Pentru noi, niște prăpădiți ca asociație mică, dar harnică și inimoasă, oamenii au avut încredere. Părinte, să ai încredere într-un om; când ai încredere într-un om, îți pui sufletul, îți pui inima în mână acelui om! Să ai încredere! Înțelegeți ce vreau să spun?”
Părintele Teologos: Sigur!
Alexandru Ionescu: Mie mi-e atât de greu să transpun în cuvinte starea pe care o am acum: omul să aibă încredere în tine. Da, Alexandru, am încredere în tine și fă lucrul ăsta.
Părintele Teologos: Își pune sufletul și inima pe tavă, să zic așa.
Alexandru Ionescu: Da, părinte.
Și deschid o paranteză, acum câteva luni de zile am mers la o întâlnire cu un băiat, Adrian, locuiește în Constanța, care a văzut o înregistrare cu mine și cu dumneavoastră, și nu știu i-a plăcut ceva.
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: La dumneavoastră, nu la mine.
Părintele Teologos: Bine.
Alexandru Ionescu: M-a sunat și ne-am întâlnit și cu sora lui, Miruna. O să vadă înregistrarea. – Salutare! Salut Miruna!
Părintele Teologos: Salutare!
Alexandru Ionescu: Am stat de vorbă la un ceai. Nu ne-am cunoscut. Prima dată când ne-am întâlnit, am stat de vorbă despre una și alta, am povestit câte puțin din viața mea, i-am spus despre acest centru și zic: „Mă mai lipsesc 30.000 €. Îți fac eu acum transfer bancar.”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Starea de rai: Flacăra iubirii care luminează
Alexandru Ionescu: Am început să plâng, părinte! Nu ai cum să…, nu ai cum să înăbușești această bucurie, această stare această iubire pe care cel de lângă tine necunoscându-te ți-o dă e un tsunami de iubire, de starea pe care nu ai cum să o cumperi, nu ai cum să faci rost de ea! decât trăind și… Ajutați-mă, nu știu ce să mai spun! E incredibilă starea aceea în care…
Părintele Teologos: Este o stare de rai!
Alexandru Ionescu: O stare de rai!
Părintele Teologos: Stare de rai în inima ta!
Alexandru Ionescu: Știți, în inima mea știu ce simt. Este infinită starea pe care o am în inimă. Mintea o înțelege, dar nu pot să o exprim, nu pot să o verbalizez, pentru că nu pot.
Părintele Teologos: Da, pentru că de ce? Pentru că nu există cuvinte în limba noastră tristă care să poată exprima o asemenea bucurie care vine de la Duhul Sfânt!
Alexandru Ionescu: Da. Nu, nu, nu pot. Și acel băiat, Adrian, Maica Domnului să-i răsplătească înzecit cum știe Ea, ne-a dat acea sumă de bani. Deci, am ajuns să strângem 80.000 de euro să cumpărăm… un teren la… la Butimanu, acolo vom construi…
Părintele Teologos: Cât mai aveți nevoie pentru centru?
Alexandru Ionescu: Ăăă…vreo 150.000 de euro ca să punem, să începem…
Părintele Teologos: …totul…
Alexandru Ionescu: …prilmele construcții.
Părintele Teologos: Da, da, da, am înțeles!
Alexandru Ionescu: După aceea, nu, vom lua…, terenul era baza.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Alexandru Ionescu: Cei cu care am vorbit mi-au spus: „Alexandru, prima dată trebuie să ai teren. Ca să obții fonduri, îți trebuie teren.”
Părintele Teologos: Sigur!
Alexandru Ionescu: Ca să poți să construiești, îți trebuie teren. Orice ai face, îți trebuie teren. Proiectul pe care îl faci, îți trebuie teren. Apropo de proiect, zic: „Doamne, mi-ai dat să fac lucrul ăsta, bine, bine, dar acum dă-mi și uneltele! Ce faci, mă, mă lași așa în izmene? Dă-mi ce am nevoie! Nu aveam arhitect. Nu aveam arhitect și Dumnezeu mi-a scos în cale, părinte, oameni care au zis: „Alexandru, ăsta este proiectul meu de suflet pe care îl vroiam de mult. Noi facem arhitectură.”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Alexandru Ionescu: Părinte, e atât de ușor să lucrezi cu Hristos! E cel mai ușor să lucrezi cu Hristos! Chiar devii leneș, pentru că El le face pe toate. El le aduce împreună. Aducându-L pe El, și pe el, și pe tine, și pe mine, se creează un întreg în care este acel frumos, acel bun, acel fruct de care ne bucurăm cu toții, ne împărtășim…
Părintele Teologos: Acea <<flacără a iubirii>> care luminează pe toți!
Alexandru Ionescu: Da! Da! Este extraordinar! Fiecare face bucățica lui pe ceea ce este bun și înmulțește talantul, și ne bucurăm cu toții la sfârșit. Este incredibil când văd aceste lucruri! Văd în fiecare zi cum se înmulțește pâinea, adică, cum se înmulțesc alimentele, când oamenii aduc alimente. Am văzut înmulțirea banilor, am văzut oamenii care se lipesc de Hristos, neștiind că El este Hristos! Au zis: „Bă, ce stare bună am!” Zic: „Ăla este Duhul Sfânt, dar tu nu știi! Și nici Duhul Sfânt nu o să-ți spună că este El, că te-ai mândri!
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: Te ține într-o stare…
Părintele Teologos: Evident!
Alexandru Ionescu: …Care îți e de folos ție. Cică, ăsta e Hristos?! Ăsta este! Da, ca să-L descoperi, trebuie să citești, trebuie să mergi la biserică, trebuie să te spovedești; mai sunt niște etape…
Părintele Teologos: Trebuie să avansezi!
Alexandru Ionescu: Sigur că da, sigur că da! Și atunci vei avea acea legătură cu omul care este prezent lângă tine, care-i simți îmbrățișarea lui. Părinte, eu vorbesc zece ani despre lucrul ăsta, pentru că sunt niște trăiri care nu-s din lumea asta!
Părintele Teologos: Așa este.
Alexandru Ionescu: Nu sunt din lumea asta, părinte, dar avem acces cu toții la ele. E atât de simplu!
Părintele Teologos: Și pentru asta am fost creați, de fapt, pentru starea de rai.
Curajul de a dărui transformă vieți, iar Hristos ne călăuzește pe drumul mântuirii.
Alexandru Ionescu: Și nu e complicat. Și acum, altcineva mi-a zis: «Păi, da, alergi, dar tu ai ajuns la starea asta, la înălțimea asta!» Băi, fraților, n-am ajuns la nicio înălțime și n-am ajuns la nicio stare, nu am cumpărat-o, nu am fabricat-o! E la îndemâna oricui!
Părintele Teologos: Păi, da, asta spui. Bun. Am o stare foarte înaltă, pe care tu dorești să o ajungi. Bine. Ia un pachet și du, sau fă ceva o oră pe săptămână, cum ai spus tu, o oră pe săptămână.
Scuzele care ne închid: Nu aștepta să ți se deschidă ușa, bate tu!
Alexandru Ionescu: Da! O oră pe săptămână, părinte, i-am zis. „A, păi eu lucrez 12, 13 ore pe zi.” Bine, mă frate, o oră pe lună, o oră pe lună! Nici măcar aia, mă, comandă pizza, că am o experiență cu un domn care tot timpul găsea el niște scuze. Zic, măi frate, comandă, zic, gătește tu acasă, avea și menajeră, avea tot ce-i trebuie.
Părintele Teologos: Da.
Alexandru Ionescu: Gătești acasă. Fă o ciorbă, un felul doi, o plăcintă, pune-le în caserole și împarte-le pe stradă la oamenii sărmani. Păi, cine are timp, mă, de așa ceva? Făcea, tu știi câte am eu de responsabilități?! Bine, domnule, comandați 10 pizza. Îți vin făcute în cutii, iei și le împarți. Cine stă să împartă? Zic, domnule, dar bani nu vrei să… să ajuți cu bani…
Părintele Teologos: Să dai.
Alexandru Ionescu: De mâncare, nu vrei să gătești, de comandat pizza, nu, nu vezi că dumneata, de fapt, îți găsești scuze să nu ajuți!
Părintele Teologos: Te închizi singur. Da.
Alexandru Ionescu: Te închizi singur. Dar, în schimb, vrei starea de care îți povestesc eu, și ți-ai dori să mergi în Athos, și ți-ai dori să faci bine. Astea sunt în mintea ta. Ți-ai dori, dar practic, nu faci nimic.
Părintele Teologos: Așa este.
Alexandru Ionescu: Te păcălești singur, ți-ai dori. Și eu îmi doresc niște lucruri, dar dacă nu ies din casă, Dumnezeu nu o să-mi bată la ușă să zică: „Alexandru, ia…” Nu, Dumnezeu nu o să-ți bată la ușă. Tu trebuie să bați la ușă.
Părintele Teologos: Așa este.
Alexandru Ionescu: Și eu mă ghidez după aceste lucruri. A spus Hristos: „Bateți și vi se va deschide?” A spus, da? A spus: „Căutați și veți găsi?” A spus. A spus: „Îndrăzniți?” După astea mă ghidez în viață. Îi folosesc cuvintele Lui împotriva Lui…
Părintele Teologos: Lui…
Alexandru Ionescu: …să zic așa!
Părintele Teologos: Ei, nu! El chiar dorește treaba asta, și din cauza asta El le-a folosit.
Alexandru Ionescu: Da, nu pot altfel! Pentru că nu pot altfel! Nu pot pentru că nu pot și știu că nu se poate altfel dacă nu mergi pe calea asta, care este cea mai simplă. Și I-am zis: „Domnule, ajută-mă să înțeleg profunzimea sau esența sau înțelesul acestor cuvinte, că nu înțeleg. Coboară-Te la mintea mea și Te rog frumos să-mi explici, că vreau să le înțeleg logic, rațional, cu rațiunea mea. Și cum le traduc eu? Vine Teodor, băiețelul meu, și îmi spune: „Tata, vreau să car cutia asta, dar nu pot. În secunda aia am fost, am fost lângă el, și ridicăm cutia amândoi, evident că eu țin toată cutia…
Părintele Teologos: Da, sigur!
Alexandru Ionescu: … Și zic: „Bravo, mă, tehuțu, mă! Ia uite ce puternic ești! Bravo, mă, tăticule, mă!” Și el crede că el duce cutia aia.
Părintele Teologos: Da, sigur.
Alexandru Ionescu: Și-i dau curaj! Da, sunt lângă el. El ce spune? „Tata a fost lângă mine în momentul ăla! Tata a venit și m-a ajutat. Tata, vino la exercițiile astea, că nu știu aici.” „Da, tăticule.” Și le facem împreună. „Hai, mă, că știai și tu să le faci! Ia uite, domnule, mă chemi pentru atâta lucru!” Îi dau încredere. Asta a făcut și Hristos cu mine. Hai, mă, copile, că poți, mă! Hai că poți! Și într-adevăr am putut. Și într-adevăr le fac și văd că se fac lucrurile, se construiesc, se clădesc, și nu doar pentru mine, pentru că ceea ce fac eu, nu fac pentru mine, fac pentru toți cei din jurul meu.
Cu toții ne bucurăm de aceste daruri pe care le are Hristos! Pentru că El lucrează prin oameni. Fiecăruia Îi dă ceea ce știe că are nevoie, dar acei oameni se întâlnesc în acest vehicul numit Asociația „Bucurie în Dar.” Cu toții venim aici și fiecare depune în această asociație ce poate și cât poate, după putere, fiecare. Iar aceste bunuri, care se înmulțesc, ajung la alți. Pentru că, acum… – vă rog să mă corectați dacă greșesc – Noi avem o șansă cu acești oameni care sunt sărmani!
Faptele bune ne deschid drumul spre Hristos, singurul Mântuitor!
Părintele Teologos: Evident! Spune Sfântul Ioan Hrisostom că Dumnezeu I-a lăsat pe săraci de dragul bogaților. Deci, fraților, ca să fiți bucuroși, trebuie să fiți milostivi. Trebuie să facem fapte bune. Nu o să găsiți binele dacă facem fapte rele. Faptele bune sunt faptele dragostei, faptele deschiderii față de ceilalți prin Hristos, prin Dumnezeu. Faptele rele sunt faptele egoismului, interesul personal.
Deci, haideți să facem, hai să ne apucăm să facem o faptă bună, să ajutăm pe cineva, nu neapărat, bun, sigur, și da, prin asociația lui Alex, dar nu ăsta este mesajul. Mesajul este: încercați să fiți buni și o să fiți bine! Nu vă bazați pe tot felul de cărți și tot felul de strategii și tot felul de idei în afara lui Hristos. Nu există! Hristos este singurul Mântuitor! Credeți-mă că așa este! A fost singurul care a depășit moartea, da?
Să ne ajute pe bunul Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

3 Comment
Parinte, spuneti des despre flexibilitatea smereniei. Eu nu am experimentat vreodata ce este smerenia, insa pentru ca asa este Hristos Domnul („Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”) ma gandesc ca smerenia este sau nu este – adica nu-i putem adauga caracteristici: mult, putin etc. V-as ruga sa ma lamuriti. Multumesc.
Ma gandeam daca ati dedicat timp deja in vreun video unor teme de arheologie biblica: cum era viata strict din punct de vedere istoric, documentat, in perioada si in locurile unde a trait Mantuitorul nostru, Iisus Hristos, Maica Domnului si Apostolii. De la legi, la ce mancau (retete), de la activitati recreative (pagane sau nu) la educatie, de la leacuri si medicina la curent politic, cum erau oamenii, cum era Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cum se imbracau si se purtau femeile etc.
Alta idee: exista deja material video despre „bunele maniere” ale unui credincios practicant (altfel spus, greseli frecvente, erori raspandite la credinciosii practicanti)? De exemplu:
1) sarutam sau nu icoanele (daca in evlavia noastra ne imaginam ca in fata noastra este chiar Maica Domnului nu stiu cine ar mai indrazni macar sa se apropie de ea, daramite sa ii sarute umarul sau mana)?
2) care sunt slujbele cand credinciosii tin in mana aprinse lumanari?
3) femeile pot sta si in dreapta bisericii?
4) cine are prioritate sa stea pe scaune, in strane?
5) de ce anafura si agheasma se iau pe stomacul gol? Mie mi-ar placea sa avem un aliment pe care sa il consumam oricand pe timpul zilei avem nevoie, care sa ne sfinteasca.
Si altele..
Dar cum sa fac fapte bune dacă tatăl meu nu ma lasă să dau bani sau lucruri? Și dacă dau pe ascuns și ma prinde, ma cearta foarte tare apoi și e foarte supărat pe mine.