
Vizita oficială a prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis în Athos
4 iulie 2025
Comoara adevărată e smerenia – p. Iosia Trenham
4 iulie 2025Vă oferim mai jos câteva fotografii precum și câteva informații de la primirea prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis în Athos. Premierul a fost primit de Protosul Sfântului Munte, părintele Avraam Lavriotul după care a fost întâmpinat de cei 20 de Egumeni și 20 de reprezentanți ai fiecărei mănăstiri. Dl. Kyriakos Mitsotakis a salutat cu evlavie pe toți cei prezenți după care s-au îndreptat spre biserica Protaton unde primul-ministru a aprins o lumânare și s-a închinat la icoana Maicii Domnului „Axion Estin”.
În Protaton a avut loc un tedeum (doxologie) în cinstea oficialităților după care a luat cuvântul Protosul. În cuvântul său, părintele Avraam Lavriotul a amintit că Sfântul Munte se roagă pentru toate cele câte se întâmplă în lume, amintind în mod special Orientul Mijlociu și tema mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai, temă la care Protosul a exprimat preocuparea Athosului și rugămintea ca premierul să facă tot ce îi stă în putință pentru rezolvarea problemei.
În cuvântul de răspuns, dl. Kyriakos Mitsotakis a mulțumit Sfintei Chinotite pentru primire și a accentuat – conform cu informațiile pe care le are de la Ministerul de Externe (care este organul statului elen însărcinat cu relațiile cu Athosul) – dorința guvernului să susțină cu respect misiunea duhovnicească a Sfântului Munte, recunoscând însemnătatea Athosului ca simbol al identității naționale și al tradiției ortodoxe. Premierul a amintit că însăși prezența sa în Athos dovedește sprijinul concret al guvernului pentru Sfântul Munte.
În încheiere, primul ministru a anunțat că guvernul va pune la dispoziție din programele ΕΣΠΑ (investiții pentru restaurări, întrețineri, drumuri, cultură, conservarea moștenirii naționale etc.) 100 milioane € până în 2030 pentru Sfântul Munte. Acestea vor fi folosite în primul rând pentru reparațiile necesare la clădirile vechi care au fost avariate în urma cutremurelor din ultima perioadă și nu numai.
După aceea, a avut loc Sinaxa Dublă în Sala de ședințe a Sfintei Chinotite în care părinții athoniți au discutat probleme legate de Sfântul Munte și de societate, exprimându-și în special nemulțumirea legată de legea legalizării căsătoriilor cuplurilor de același sex precum și de presiunile puterii politice de a introduce CNP-ul elen.
La final a avut loc o masă aghiorită în arhondaricul Sfintei Chinotite.
Mai menționăm că dl. prim-ministru a fost însoțit de ministrul dezvoltării și investițiilor – dl. Nikos Papathanasis și fiul său, Constantinos, în timp ce la primirea oficială au fost prezenți și ministrul secretar de stat al regiunii Macedoniei și Traciei (partea de nord a Greciei în care este inclus și Sfântul Munte) – dl. Constantinos Ghioulekas, secretarul general al partidului „Nea Dimokratia” (partidul la putere care dă premierul și cea mai mare parte din miniștri) – dl. Costas Skrekas și conducătorul civil al Sfântului Munte (adică reprezentantul statului elen în Athos) – dl. Alkiviadis Stefanis (fost ministru al apărării și conducător al Marelui Stat Major elen).
Mai jos aveți câteva instantanee de la eveniment:








Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

24 Comment
Cand au votat parteneriatele civile intre homosexuali tot asa de credinciosi ortodocsi erau?
Eeeehh… Dumnezeu știe pe fiecare!
Doamne ajută,
Daca permite Părintele…un joc de imaginație.
Sa zicem, ipoteză, peste „n” luni sau x”Ani, vin niste Vremuri de mare-răstriște in România 🇹🇩 și ne zic „Ăștia” din conduceri, ..și din Uex
-.vrei job?
-Mai vrei salariu? Mai vrei alocații
-Îți mai vrei pensia? Mai vrei cont bancar sau îți pun biruri Mari pe casă și pământ….dacă nu-i accepți și incluzi cu iubire și acceptare și pe Curcubei in societatea românească!!!!!
––Pe scurt, va tăiem „țeavă de bani, fonduri” dacă nu băgați urgent legea cu …căsătoria bb și ff. ♀️♀️și dreptul să înfieze copii.!
Atunci , ce vom face marea majoritate? Câți vom renunța la toate, pentru Biblie și Hristos la toate?
„Lasă tot ce ai și vin-o după mine!”zicea dl.Isus.
Unii vom zice, nu pot Doamne,
Am copil la școală,ne trebuie bani.
Am sotie în spital, îmi trebuie bani pt medicamente . Îmi plătesc rata la casă,unde sa dorm,in șanț?
Numa zic și Io.
😔
Doamne , NU ne lepăda de
la fața Ta !
Doamne ajuta!
,,4. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte.
5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege.,, Psalmul 5
Daca ne uitam cine miluia inainte vreme Sfantul Munte – printre care si Sfinti Voievozi romani – si cine il ,,miluieste,, azi, vedem cat s-a imputinat lucrarea in lume. Parinte, nu numai romanii au decazut mult. Sa nu vedem numai paiul din ochiul celuilalt. Aici nu este vorba despre puterea politica, ci despre puterea politica care a incalcat legea Domnului! Este o diferenta majora. Oare fara acesti bani – putini, cum chiar dumneavoastra v-ati exprimat – nu se putea in Sfantul Munte?! Doamna Aspazia Otel spunea ca, cu vrajmasul nu trebuie facut nici cel mai mic compromis. Aici nu este vorba nu a nu se fi primit demnitarii statului grec, ci modul in care au fost primiti. Prea multa efuziune, cel putin asta vad in poze. Sa ma ierte Dumnezeu daca gresesc in gandirea mea, dar consider ca o primire mai rezervata, pe masura deciziilor lor impotriva firii si legilor dumnezeiesti, ar fi fost mai potrivita.
„In vremurile din urma, calugarii vor fi ca mirenii, iar mirenii ca dracii”, zic Sfintii Parinti. Numai Dumnezeu stie ce vremuri sunt – nu ce ne inchipuim noi – dar niste semne se pot vedea. Si nu sunt bune!
Sunt romani – cred ca multi – pe care ii intristeaza extrem de mult starea in care a ajuns acest popor. Adevarat, nu este o stare buna! Dar nu trebuie uitat – si cu atat mai mult apreciat – ce oameni curati, iubitori de Dumnezeu, s-au nascut pe aceste plaiuri. Din pacate, turmei i s-au luat pastorii! De aici si aceasta ratacire! Da, este adevarat ca pastorii de azi sunt de fapt stapani, si ca pe aceasta stapanire o meritam, pentru pacatele noastre. Dar pacatele noastre nu au cum sa umbreasca lumina inaintasilor nostri. Sa ne ierte! Si sa se roage Domnului pentru noi, pacatosii si bicisnicii si mandrii si neputinciosii!
,,2. „Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci.
3. Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate.
4. Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre:
5. Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine.
6. Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine.
7. Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt.
8. Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre nelegiuiţi, unui rege nedrept, cel mai rău care este pe pământ.
9. Şi astăzi nu mai putem să deschidem gura; ruşine şi ocară ne-am făcut robilor Tăi şi celor ce Te cinstesc pe Tine.
10. Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tău, şi nu strica legământul Tău.,,
…
,,14. Şi nu mai este în vremea aceasta căpetenie, prooroc, nici conducător, nici ardere de tot, nici jertfă, nici prinos, nici tămâie, nici loc unde să aducem înaintea Ta pârga noastră şi să aflăm har la Tine.
15. Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de Tine.,,
Slava lui Dumnezeu, pentru toate!
@,D , foarte frumos spus !
– seară bună,
Da….Și totuși acest neam dăinuie…poporul român – o minune??
Și totuși, AZI,in România , suntem majoritari români și majoritari creștini – ortodocși!
✝️📜printre (mulți) bravii Voievozi Binecredincioși ai neamului românesc se numără (selecție aleatorie):
* NEAGOE: Sfântul Voievod Neagoe Basarab,Domn al Țării Românești, 1512 – 1521.
(A făcut nenumărate donaţii mănăstirilor ortodoxe din: Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim siŢara Românească.)
⛪✝️STEFAN: Moldova: Mănăstiri și biserici ctitorite de marele voievod sfânt Ștefan cel Mare : Putna, Neamț, Voroneț, Borzești etc (înălțate pt. pomenirea celor căzuți în bătăliile sângeroase cu otomanii și ca ‘ mulțămire pentru anumite biruințe’).
👑 PETRU-RARES Vodă:
– fiul lui Stefan, Petru Rareș, voievodul Moldovei, a trimis pe unul din spătarii săi de încredere la Sfântul Munte zicându-i: „Să mergi la Sfântul Munte și să zidești Mănăstirea Caracalu”.
Sursă: https://www.munteleathos.ro/CARACALU.HTM
🌲📜TRANSILVANIA/
Ardealul sub ocupație maghiară.
fost-au aici principi creștini ortodocși????
Voievodatul – Transilpedia(principatul maghiar) Transilvania a fost OCUPATĂ de ungari și de austro-ungari câteva secole; fost-au și țările „libere” autonome: țară Făgărașului ” țară
Hațegului, Țară Maramureșului”…
** În faţa pericolului otoman, Transilvania şi Moldova lui Ştefan cel Mare se sprijină reciproc. În anul 1489, Matei (Rex) dăruieşte lui Ştefan cel Mare, în semn de recunoaştere: castelul-cetate Ciceu (azi-Ciceu-Corabia, BN) cu 60 sate, şi Cetatea de Baltă, cu 7 sate.
⛪ –- azi, exista ctitorită aici o Mănăstire„Petru Rareș Vodă” Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud- situată la poalele ruinelor Cetății Ciceului.
(p.s. 🇹🇩Abia în anul 1918, Transilvania, cu o populaţie MAJORITAR românească, a fost de drept, Redată (vezi si tratatul de la Trianon) Regatului României.
Surse:
https://transilpedia.ro/istoria/voievodatul-transilvaniei/
Alte:
Surse:https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Index:Domnitori_ai_Moldovei
2024*„Mănăstirea Petru Rareș Vodă din Ciceu-Corabia și-a cinstit ocrotitorii” de pe Trinitas YouTube
https://youtu.be/QEy_yR3L6mk?si=aZ7m5by0LuxwAmtK
Da, frumos.
Asa cum anticipam, statul 🇬🇷 a oferit un sprijin financiar (speram generos! noi ca observatori neavizati nu stim daca 0.1 mld € /5 ani e mult sau putin) sf Munte.
Am vrea sa credem ca in mintea politicienilor acesta NU este pretul tacerii ci un gest de evlavie sincera al politicienilor crestini fata de Farul Orthodoxiei care este Athosul.
Din cat vad in poze, exista o anumita cordialitate intre intai statatorii manastirilor si dl prim ministru, ceea ce e bine, simfonia stat – biserica este baza unui stat ortodox
Poate dl prim ministru va pleca cu ganduri mai bune (decat a venit) fata de Sfanta Biserica
PS: Oare la mesele de protocol se observa postul din ziua de vineri ?
1. E puțin.
2. Nu știu ce este în mintea politicienilor însă Sf. Munte nu o să tacă.
3. Da, există cordialitate și asta trebuie să învățăm de la greci. Să fim nobili, chiar dacă nu suntem de acord cu ceilalți.
4. Sperăm să plece schimbat în bine.
5. Evident că se ține postul.
Sărut mâna, Părinte!
Vă rog să mă iertați, însă nu sunt de acord că trebuie să învățăm de la greci șă fim cordiali și nobili. Ne tragem dintr-un neam nobil, cu voievozi nobili, cu martiri, mucenici și mărturisitori, neam care nu s-a dus peste alții să-i căsăpească și nici n-a avut sifilisul războaielor religioase! I-am primit pe toți și i-am omenit și, de cele mai multe ori, am primit otravă în schimb. Că ne-am mai pierdut busola prin vremuri, cu ajutorul Bunului Dumnezeu sperăm să revenim la Cale.
Fără mândrie, fără prejudecăți, fără aroganță, însă cu demnitate, onoare, smerenie și blândețe spun hotărât că mă trag dintr-un neam nobil.
Doamne, ajută!
Serios?? Românii de astăzi se comportă mult mai murdar / mai lipsit de politețe decât grecii dacă nu sunt de acord cu ceva. Românii țin mult mai crunt răul și nu sunt uniți. I-ați cunoscut pe greci de aproape și – comparativ – cu câți români ați interacționat ca să vă formați o părere concretă și avizată dincolo de propaganda falsă pe care o promovați? Să nu uităm că voievozii noștri „nobili” de regulă se omorau unul pe altul și nu stăteau la domnie mai mult de câțiva ani tocmai din cauza războaielor fraticide. Vă puteți documenta la https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_domni_%C8%99i_domnitori_ai_%C8%9A%C4%83rilor_Rom%C3%A2ne . Vă rugăm să ne spuneți ce procent din listele de la linkul oferit sunt „nobili, martiri, mucenici și mărtuirisitori” ca să avem o bază serioasă și adevărată de discuție. Grecii nu au avut războaie religioase – nu știu de ce aduceți acest argument. Desigur că și grecii își au problemele lor (poate că mai mari decât românii) însă nu discutăm despre asta aici.
Sarut mâna, părinte! Intrebarea este de ce Sfântul Munte a refuzat să-l primească pe Episcopul care a oficiat botezul cuplului de homosexuali din America, dar pe ministrul grec ce a legiferat parteneriatul homosexual l-a primit cu mult alai? De ce Sfântul Munte nu a tolerat un gest cu efect restrâns dar a tolerat actul care are efect asupra unui popor întreg și care atrage mânia lui Dumnezeu asupra acelui popor? De ce nu a refuzat banii, căci acceptarea banilor transnite mesajul de acceptare și a actului de trădare a credinței ortodoxe. Dacă ministrul venea in calitate de simplu creștin și dona din banii lui proprii… alta era situația. Dar venind in calitate de oficial acelasi care a îngenunchiat un popor prin legiferarea homosexualitatii… lucrurile nu mai stau la fel. Oare nu s-a facut Sfântul Munte părtaș la actul acesta de trădare impreuna cu acest oficial atât prin primirea lui cu fală cât si prin acceptarea banilor? Sfântul Munte este farul ortodoxiei… dacă el da un semnal greșit ortodocșilor … ce se va alege de turma lui Hristos?
Sunteți dezinformată și greșiți în analiza dvs. I-a primit pe ambii însă a protestat public și față către față. Dacă dvs. nu ați primi în casa dvs. poliția (autoritatea statală) ați ajunge la închisoare. Cu atât mai mult dacă ați fi prefectul unui județ și nu ați primi în județul dvs. pe prim-ministrul țării din care face parte județul respectiv. NU este vorba de o problemă de credință. În cazul episcopului lucrurile sunt/erau mai sensibile pentru că era vorba de un conducător spiritual. Acceptarea banilor de la puterea politică nu reprezintă acceptarea actului de trădare a credinței ortodoxe. Banii au fost oferiți DUPĂ ce a fost primit în Sf. Munte – nu este/era o condiție să fie primit. Hristos și apostolii aveau bani de la păgâni (homosexualitatea era foarte răspândită în Imperiul roman) și – mai apoi – chiar de la prigonitori ai Bisericii. Sf. Ap. Pavel spunem să ne supunem stăpâniilor pentru că sunt de la Dumnezeu. Aveți puțin discernământ.
Sărut mâna, Părinte!
La ce fel de propagandă falsă, pe care susțineți că o promovez, vă referiți, că, sincer, nu înțeleg de ce anume mă acuzați, jignindu-mă?
Ce am spus mai sus, susțin prin 2 link-uri, dar netul e plin! La fel găsim și cărți!
https://limbaromana.org/revista/ctitori-romani-la-muntele-athos/
https://www.aparatorul.md/o-pagina-de-istorie-uitata-domnitorii-romani-cei-mai-mari-ctitori-ai-manastirilor-de-la-muntele-athos/
Am spus că ne tragem dintr-un neam nobil, CU voievozi nobili, CU martiri, mucenici și mărturisitori, NU am spus că voievozii nobili sunt și martiri, și mucenici, și mărturisitori, deși avem cațiva! Prepoziția simplă „cu” face diferența, fiind vorba de o enumerare, pe de o parte voievozii, pe de alta martirii, mucenicii și mărturisitorii.
Este nedrept și necinstit față de martirii și Sfinții Închisorilor să-i măsurăm în procente! Chiar și pentru voievozi este nedemn să le măsurăm martirajul în procente! Eminescu a fost unul singur, și ține neamul până astăzi!
Când am spus că poporul român n-a avut sifilisul războaielor religioase, nu l-am comparat cu grecii, ci pur și simplu a fost o constatare și se și observă clar din context. La fel am specificat că ne-am mai pierdut busola prin vremuri, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu sperăm să revenim la Cale.
Vă rog să mă iertați, însă m-ați bulversat complet cu răspunsul dumneavoastră.
Sper să-mi publicați comentariul.
Oricum ar fi, Doamne, ajută!
Vă dați seama că știu mult mai bine decât dvs. despre ctitorii români la Muntele Athos. Apropo – linkurile pe care le-ați postat sunt de o calitate inferioară pe acest subiect, însă este de înțeles pentru că sunt de popularizare și e ok. Faptul că avem astfel de oameni nu face neamul astfel. Deloc, din păcate! V-am cerut să-mi dați procentul de astfel de domnitori din total. Nu l-ați dat. Nu măsurăm martirajul în procente, măsurăm cât la sută din neam sunt cei care îi promovați și ce impact au avut. Impactul domnitorilor asupra neamului astăzi este minimal – îmi pare sincer rău! Vedeți „Untold”, „BeachPlease”, trap, droguri, manele …apropo: România este #1 pe plan mondial la VideoChat (Curvie online) și trafic de carne vie pentru prostituție în Europa. Deci altceva neamul și altceva domnitorii. Ref. la Eminescu: mă iertați, însă trăiți într-o bulă cognitivă! Comparați pe românii de azi cu Eminescu (sau cu domnitorii pe care i-ați promovat) și mai discutăm. La ora asta cele mai multe vizualizări pe YouTube dintre toate materialele românești le au – de departe – manelele. Sunteți total în afara realității. Nu discutăm despre valorile de neam – apropo, grecii au cu muuult mai mulți sfinți promovați decât noi, românii – să fiți sigură de asta! – mai ales Sfinți învățători (teologi). Primii Sfinți români teologi sunt Sf. Dumitru Stăniloae și Sf. Ilarion Felea canonizați (mai) ieri. Liniștiți-vă că nu aveți dreptate! Trebuie să ne iubim neamul însă să fim realiști. Treziți-vă că distrugeți credibilitatea românilor.
Notă: Recitiți primul meu răspuns pentru că nu l-ați înțeles.
Doamne Ajută,
In România „nobilă” de astăzi , suntem din păcate „fruntași ” și la agresivitate față de propria familie!
Am dat-o in bara și cu porunca: ” Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuți” .
„Scorul României pentru domeniul🥊 👁️ 😭violenței domestice este de 36,5 puncte, scor mai mare decât media UE.
Unde, violența domestică este un comportament violent sau agresiv în cadrul familiei..
(Sursă: https://www.eurofound.europa.eu/en/surveys /
domain/violence/RO
Ne bucuram nespus ca dl prim ministru KM a mers prin Sf.Munte si speram ca a mancat din ce era pe masa acolo si a rezistat tentatiei de a-si lua un sandvis cu el. Daca ii mai ramane bani dupa ce doreste sa mi(tu)(lu)iasca Sf.Munte sa vina si pe la noi la prim ministru nostru mioritic Bolovan ca nevoie e de bani pe aici, macar pentru niscaiva rachete. Ca singura bursa ce o va mai vedea bietul elev roman captiv in tiktokul de zi cu zi e acel oras din Turcia.
Doamne, pune-ne pe calea Ta!
Nu fiți ironic – da, ok, este dificil în România. Nu este vorba de miturie – cel puțin din partea duhului athonit. Pe politicieni Dumnezeu îi știe!
Nu inteleg de ce se tem de CNP. Noi avem CNP din a978, bunicii au avut, parintii la fel. Cu ce afecteaza asta?
Vezi https://www.chilieathonita.ro/2025/07/01/actele-cu-cip-p-teologos/
Pai grecii ce au în loc de cnp, Părinte?
Nimic… …oarecum. Au un număr de CI însă acesta se poate schimba și se schimbă. Mai au diferite numere de asigurare socială, de sănătate etc. specifice diferitelor instituții ale statului.
@s.p.
Fiecare țară cu obiceiurile și ciudățeniile ei.
US are un „social security Number” (care,din cate îmi amintesc ) nu are de-a face cu DOB (date of birth).
* In Anglia, cel mai important act de identitate este 🚗 Driving Licence – Permisul de condus . Cu asta te identifica și Poliția, și Gvt, și la Supermarket, …te întreabă ” do You have any type of identification paper? ( Englezii îs super ok daca te prezinți permisul de șofer ,eliberat de UK,evident sau țări din UE).
Cu permisiunea,
Revin cu o mica adăugare referitor la America .
–SSN (social security Number) USA: ( acest număr este folosit de angajator, pt taxe, security tax, pt banca, pt sănătate etc)
Și:
🇺🇲 Până în iunie 2011, numerele lor de securitate socială urmau încă vechiul model, dezvăluind potențial -vârsta și
-locul nașterii aproximative.
🇺🇲 dupa 2011( din cauza creșterii alarmante a numărului de „hoți de identitate”- identity Thieves-SSN este un număr cu adevărat aleatoriu, care nu conține informații geografice sau cronologice. Acest sistem cu două niveluri înseamnă că numerele mai vechi pot fi în continuare „decodificate”, în timp ce cele mai noi rămân criptice.”Sursă: https://www.ssa.gov/employer/ssnvshandbk/usingSSNVS.htm
Iertati-ma, am mai postat un mesaj, care nu se vede pe site. Era cam lung, ce-i drept, dar demn de publicare. Multumesc frumos! Doamne, ajuta!