Întrebări și răspunsuri despre: răbdare, boală, comoditate…
6 iulie 2025
Urmăriți un agreabil și edificator dialog cu Titus Percea legat despre adevărata cultură și cum putem să găsim evenimente culturale care să ne ridice către Dumnezeu din smoala anticulturii contemporane.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!
Introducere
Dragii noștri, ne aflăm cu un specialist în cultură i-aș spune eu, se numește Titus Percea, pe care îl cunosc de foarte mult timp și cu care ne-am înțeles să abordăm problema culturii contemporane, pentru că este o problemă foarte, foarte gravă, foarte mulți dintre voi știu acest lucru. N-are rost să-l prezint, cu toate că are foarte mare experiență de viață în domeniul culturii, de 25 de ani, dacă nu mă înșel, este în domeniul ăsta, organizează spectacole și face evenimente. Dar pentru că avem foarte mult de spus pe tema asta o să-i dau lui cuvântul. Înainte doar așa foarte pe scurt o să spun niște lucruri, ca să-i dau o pistă de decolare. Întâi de toate, după cum am mai spus de mai multe ori pe cameră, sunt îngrozit odată de muzica actuală, pentru că muzica mainstream să zic așa, adică muzica la care tinerii au foarte mare înclinație, este o muzică sau foarte carnală și foarte superficială sau o muzică foarte, foarte agresivă, și vorbim de manele, vorbim de trap, de lucruri de genul ăsta, care sunt foarte distrugătoare de suflet.
Netflix și cultura distorsionării realității
Părinții își dau seama de treaba asta, dacă își dau seama, încearcă cumva să rezolve acest lucru, nu prea pot… Noi o să încercăm să găsim soluții, să găsim alternative acum și pe de altă parte este și tema filmului… sigur că eu nu am cont de Netflix, n-am văzut niciodată, dar din câte știu Netflix este cea mai mare platformă de streaming din lume și îmi spuneau oamenii că stau cu orele pe Netflix, nu ca să se uite la filme, ci ca să caute un film mai de Doamne-ajută, să spun, așa un film care să le ofere o învățătură spirituală, pentru că la ora asta toate filmele de pe Netflix, cvasitotalitatea filmelor de pe Netflix sunt distorsionate, în care vedem că albul este totdeauna cel rău, negru este totdeauna cel bun, femeia nu este femeie sau un obiect al patimilor carnale sau, pe de altă parte, femeia transformată în bărbat și cel distorsionat sexual este, vezi, Doamne, cel înțelept, cel care atrage empatia spectatorului.
Datorită faptului că, după cum vedeți la ora asta, cultura a devenit o exponentă a unui ideologii foarte foarte distorsionate, din cauza asta, când pot fac și încerc să fac regulat și repetat discuții, că de fapt nu sunt interviuri, discuții pe teme de cultură, astfel încât să vă oferim o ieșire din tunel, pentru că la ora asta, din păcate, cum spuneam, în cea mai mare parte, cultura este distrugătoare de suflet. Titus ai cuvântul.
Copiii – oglinda derapajului părinților
Titus Percea: Mulțumesc, părinte! Am să încerc să pun lucrurile un pic într-o lumină favorabilă. Chiar dacă este adevărat că sunt multe lucruri care în momentul de față ne agresează și le observăm, sigur, cel mai mult la ceilalți. Nu le observăm la noi, ne este mult mai ușor să le observăm în relația cu ceilalți, în relația cu prietenii și relația cu copiii noștri, cei care avem copii. Este clar că este o frământare. Dar trebuie să ne gândim ca în momentul în care îi judecăm pe ei, ar trebui să ne punem problema ce le-am oferit noi. Și noi în primul rând cum ne pregătim să le oferim, de fapt, ceva lor, pentru că, într-adevăr, constatăm că sunt atrași la un moment dat de spectacole și de curente care pentru noi, par de neconceput, suntem practic derutați uneori și nu mai avem un discurs rațional în fața acestei situații.
Părintele Teologos: Iartă-mă că te intrerup, să nu uiți ideea… Din cauză de păcat, e foarte important, din cauză de păcat pentru că mai demult exista această tensiune din cauza conflictului dintre generații. Adică, părinții aveau o anumită reverberație, un anumit ecou artistic înăuntrul lor, datorită mediului la care erau expuși, da. De exemplu, una este Vivaldi, ca să-l înțelegi pe Vivaldi trebuie să înțelegi natura, evident. Și alta este să zic o muzică electronică mai industrială, făcând o distanță foarte mare. Dar amândouă sunt niște curente artistice și discutăm. La ora asta este problemă de păcat și din cauza asta cred că, într-adevăr, după cum spui și tu, trebuie părinții să se implice și trebuie părinții să intervină.
Titus Percea: Și cred că noi, ca părinți, ar trebui să avem grijă de noi, în primul rând, dacă vrem până la urmă copiii noștri să se bucure de ceva frumos, copiii noștri se inspiră foarte mult din ceea ce văd la noi, chiar dacă noi nu conștientizăm, chiar dacă ei nu recunosc verbal, explicit acest lucru. În realitate ei se hrănesc extrem de mult din relația pe care noi o avem în familie, din relația cu prietenii noștri și atunci, dacă noi purtăm distorsiuni în noi, automat copiii noștri le vor prelua. Noi îi blamăm pe ei, dar în realitate, cei care sunt sursa distorsiunilor suntem noi, nu ei sunt cei care greșesc, ci noi suntem cei care am greșit și ei sunt mai degrabă aș spune o oglindă a derapajului nostru.
Să căutăm frumosul
Și atunci mă gândeam ce am putea să facem noi ca să putem să-i ajutăm pe ei, dincolo, sigur de discuțiile care trebuie să fie discuții curate, discuții care nu trebuie să fie agresive, în momentul în care observăm acest lucru ceea ce nu este ușor, mărturisesc cel puțin în cazul meu, am fitilul scurt, cum se spune, dar putem totuși să avem și o abordare curată, dar pe urmă să fim atenți la ceea ce facem noi.
Și aici mă gândeam cumva la zonele în care suntem expuși, fiindcă am avut așa puțin ocazia, mi-ați anunțat tema puțin din vreme și am avut vreme să mă gândesc și să-mi aștern câteva gânduri. M-am gândit că există două tipuri de activități culturale, dacă le putem spune mai formal. Unele sunt mai de nișă și altele sunt mai de masă. Din fericire, și asta spun, din fericire există lucruri de evaluare pe care le putem găsi. Îmi vine acum în minte acest cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom, care spune că ar trebui să fim mai degrabă precum o albină într-o grădină față de muscă, musca întotdeauna în grădină va găsi lucrurile rele, urâte, pe când albina va ști să se ducă și să găsească nectarul, să găsească floarea cea frumoasă și să strângă frumusețea asta și să poată să o împărtășească pe urmă altora.
Festivalurile de teatru de la Sibiu și de la București
Și ea este acolo! Deci, eu aș spune, vestea cea bună este că frumusețea este în continuare acolo. Sunt oameni care produc multe lucruri frumoase și noi le căutăm. Și putem să luăm exemple și acuma aș porni concret, spre exemplu zona de teatru. Avem două festivaluri de teatru în România la ora asta destul de mari, aș spune Festivalul de la Sibiu și Festivalul Național de Teatru, care are loc la București. Într-adevăr, sunt atât piese unde uneori se merge pe niște clișee de a câștiga atenția sau poate de a provoca cumva o distorsiune și de a atrage atenția prin lucruri care sunt agresive și prin derapaje sexuale de foarte multe ori, total nejustificat, total nejustificat!
Și asta se întâmplă nu numai la noi, adică de acest curent să nu ne gândim că doar noi suntem afectați, am văzut chiar foarte recent o piesă de operă barocă, montată foarte frumos la Luvru, minunat din punct de vedere interpretare muzicală pe instrumente de epocă și pe urmă cu niște lucruri care interveneau total nepotrivit, adică niște acte care erau aproape acte sexuale pe scenă, care nu aveau nicio justificare în logica livretului, doar ca să atragă. De ce? Pentru că discreditează. Adică discutând și cu oameni care au văzut, au spus “ce mult mi-a plăcut”, dar lucrurile alea au șocat până la urmă. Bun, întorcându-ne acuma la noi în ultimul festival, spre exemplu în Festivalul Național de Teatru de la București am văzut o montare extraordinară a „Visului unei nopți de vară”, făcută de către Andrei Șerban cu o trupă din Constanța. Deci nu era vorba de un teatru consacrat. Niște oameni care au jucat cu atâta viață, atât de bine s-au înțeles între ei, au transmis atâta energie, frumusețe, prezență.
Părintele Teologos: Și mai ales pe o piesă de Shakespeare…
Titus Percea: Este Shakespeare și este o piesă la care mi-a părut rău că nu am fost și cu fetele noastre acolo, dar le-am spus, le-am povestit despre piesă când am ajuns acasă și am spus vom face acest efort de a merge până la Constanța să căutăm bilete când se joacă piesa și să mergem la Constanța să o vedem pentru că este o minunăție. Și asta dă dovadă că, iată, și în locuri unde cu siguranță că din punct de vedere și financiar ei nu stau deloc pe roze în Constanța, dar iată că dacă există probabil niște oameni – oameni, pentru că oamenii sunt cei de la care încep lucrurile…
Părintele Teologos: Omul sfințește locul.
Un aggiornamento pentru Oedip la teatrul Bulandra
Titus Percea: Exact… care le-au oferit acestor oameni posibilitatea să creeze, și înțeleg că ei sunt foarte muncitori și foarte pasionați, și inclusiv dintr-un interviu al domnului Andrei Șerban spunea că ei chiar și în pauzele pe care le aveau, ei continuau de fapt să repete, rămâneau acolo, adică nu plecau și-și luau mintea și încercau să separe, cum mai spunem noi astăzi așa într-un mod destul de formalist „work-life balance”. Noi suntem un om, și trăim și muncim în același timp. Deci dihotomia asta, nu… Ei erau prezenți în permanență. Deci, iată, un exemplu de lucru foarte frumos. Tot Andrei Șerban, dacă l-am menționat, are la Bulandra un Oedip pus într-o formulă foarte modernă, un aggiornamento cu folosire de mijloace media foarte justificată în contextul acelei montări, adică ele nu sunt gratuite, nu vin să invadeze scena cu proiecții sau cu tot felul de chestiuni din zona multimedia de astăzi, doar pentru că impresionează, pentru că e modern, pentru că mi-e mai la îndemână sau pentru că nu mă costă cât m-ar costa o scenografie de foarte bună calitate, dar iată că el reușește până la urmă și în această situație să…
Părintele Teologos: Dar e foarte interesant, Oedip care este Grecia antică, da? cu multimedia din secolul XXI.
Titus Percea: Oedip aici este un candidat la alegeri. Da, este genială piesa. Din păcate de ce spun nișă? În realitate, dacă ne uităm când se joacă piesa și câte locuri sunt în sală, accesul publicului larg la această piesă, vrem – nu vrem este limitat, foarte puțin accesibil. D-aia îi spun nișă.
Părintele Teologos: Știu, acum nu vreau – Doamne, ferește! – nu vreau să-l îmbunez pe domnul Andrei Șerban, dar de ce nu se filmează treaba asta? Să se filmeze, să pună pe YouTube sau undeva, dacă e un spectacol frumos? Adică, bine, nu știu cum ar trebui să arate Oedip în ziua de astăzi, dar „Visul unei nopți de vară” cam știu cum ar trebui să arate și eu chiar l-aș promova.
Titus Percea: Da, acum experiența teatrală din sală este cu totul altceva față de experiența de streaming, sigur. Chestiunea de streaming duce la discuții de drepturi de autor, nu știu exact care a fost rațiunea.
Părintele Teologos: Asta spun, nu vreau să mă bag, dar ar trebui să fie cunoscute lucrurile astea înțelegi, adică nu trebuie să te aduc eu pe tine Sfântul Munte să vorbești, cu tot respectul și cu toată dragostea.
Titus Percea: Da, acum gândind și la dirijor celebri cum era Celebidache, spre exemplu, care nu agrea deloc… a avut foarte puține înregistrări ale concertelor lui, pentru că, într-adevăr era conștient de diferența uriașă între participare. Adică până la urmă este o comuniune care se produce între artist și spectator. Spectatorul este în spectacolul acela.
Părintele Teologos: Prin harul respectiv. Se transmite energia, energia care poate să fie și demonică, da, energia sperăm necreată a actorului respectiv, mai mare sau mai mică, se transmite mult mai intens spectatorului care este de față. Bineînțeles că se poate transmite și prin imagine, prin streaming, adică printr-o filmare pusă pe YouTube, dar mult mai puțin. Deci, oameni buni, mergeți dacă este un spectacol de calitate, mergeți să fiți in corpore și nu numai in corpore, ci și cu sufletul acolo, pentru că ajută foarte mult în clipa în care sunteți în fața unor actori mari cu adevărat și în fața unor unor piese care au rezistat în timp și care arată că au har de la Dumnezeu.
Titus Percea: Acestea, da.
Aș mai da și un alt exemplu, ca să nu se creadă că acuma doar Andrei Șerban există, pentru că are și spectacole care nu sunt neapărat atât de grozave, spre exemplu am văzut un alt spectacol care era venit de la Sibiu, o trupă de la Sibiu, „Neînțelegerea” de Camus, într-un cu totul alt registru, mult mai interiorizat și care poate să ducă către acel dorit catarsis și să ne frământe, să ne dea o frământare.
Muzica clasică. Musicalul
Acuma, schimbând un pic registrul, mă gândesc la zona de muzică și pornind iar zona de nișă cum spuneam, mai spre muzica clasică, avem, acum mă raportez la București, locul pe care îl știu, avem Ateneu, avem Sala Radio. Nu întotdeauna concertele sunt neapărat strălucite, dar ele sunt o sursă frumoasă și de care ne putem bucura, cvasi nepromovate, dîn ce rațiuni, asta iarași rămâne de văzut. Dar trebuie să ne întrebăm noi, până la urmă statul tot de către noi ajunge să fie format.
Părintele Teologos: Da, cred să este o reacție în lanț, adică oamenii nu se duc, oamenii nu se duc și atuncea nu sunt promovate pentru că lumea nu vine, lumea nu vine pentru că nu sunt promovate și e o reacție în lanț foarte tristă.
Titus Percea: Iar media de vârstă este destul de ridicată. Deci și acolo, cine dorește să se uite un pic și face un efort, va găsi spectacole care să fie într-adevăr frumoase.
Mai este o zonă care are un potențial mai ales pentru tineri, dacă ați vorbit, este zona musicalului, care face cumva trecerea pe undeva pe lângă operetă, nu e nici operă, nu este nici teatru sau poate și una și alta, accesibil pentru tineri, cu multă dinamică. Sunt producții, însă, extrem de costisitoare, este foarte greu dacă vrei să le faci să se autofinanțeze, adică din vânzarea de bilete se reușești să faci o producție de calitate, este aproape imposibil.
Valoarea pieselor muzicale este dată de proba timpului
Părintele Teologos: Un lucru vreau să amintesc, m-a impresionat foarte mult. Era un tânăr care era pe muzică necomercială, adică înspre rock metal și așa mai departe și la un moment dat tatăl lui mai în vârstă l-a presat oarecum, adică a spus că trebuie să mergem la Carmina Burana. Și ăsta, bineînțeles că a spus că nu, ce o să caut eu acolo, că ăsta-i depășit, că tra-la-la și așa mai departe. Într-un final, oarecum și de gura lui tata, s-au dus și a spus că cea mai frumoasă experiență din viața lui a fost. Deci a fost ceva de neașteptat, de neconceput, a fost pentru el o surpriză extraordinară.
Bine, acuma nu-l promovez neapărat pe Carl Orff, dar vreau să spun că uneori pentru tineri este bine să facă și un experiment, adică este bine să iasă din cadrele foarte strâmte ale „da, că eu știu asta și sunt mulțumit cu planul meu existențial”. Nu, hai puțin să vezi opera asta sau bucata asta muzicală are câteva sute de ani buni, nu carele cumva are și o anumită valoare, de vreme ce a rezistat timpului, pe când un șlagăr de prin anii ’80 la ora asta nimeni nu mai știe de el?! Adică socotesc, ar fi bine ca tinerii să încerce puțin să experimenteze și altceva și mai ales piesele vechi trebuie ascultate deodată și de două și de trei ori, adică să se sedimenteze puțin experiența artistică, pentru că mai demult oamenii gândeau mult mai adânc, mult mai conceptual și din cauza asta unele piese nu sunt atât de accesibile, cum ar fi astăzi un șlagăr, care astăzi este, mâine nu este.
Acustica sălii de spectacol
Titus Percea: Mă gândesc aici pe partea de oferte ce au la îndemână, spre exemplu chiar anul acesta o să fie o nouă ediție a festivalului Enescu. Din păcate festivalului Enescu, dacă vedem din perspectiva conținutului, eu aș spune că devine un festival mai de masă. Avea o zonă foarte frumoasă – concertele de la miezul nopții – care se întâmplau la Ateneu, care erau îndeosebi orientate către muzica barocă, opera barocă în concert și care începe să se dilueze. Sigur, poate există niște argumente comerciale, nu știu, sau alte rațiuni în spate, dar calitatea se subțiază un pic, iar marile orchestre care vin la Sala Palatului, din nefericire vin într-un spațiu care este total impropriu, acea sală are o acustică teribilă. Sigur că ai în continuare o experiență, dar e păcat că noi nu reușim – asta este iar o neputință a noastră, Bucureștiul să nu reușească să aibă o sală de 2-3 mii până la 4000 de locuri, dar măcar de 2- 3 mii de locuri o sală autentică de spectacol. Adică sălile cu acustică decentă se opresc la 1000 de locuri, Sala Radio sau Ateneu, care nu permit organizarea din punct de vedere financiar, nu ai cum să îți acoperi practic cheltuiala cu un spectacol de calitate, ai nevoie probabil de măcar de 2500 de locuri. Și te duci la Sala Palatului, unde nu reușești să ai un spațiu favorabil și atunci poate omul vine și are o experiență…
Părintele Teologos: E vorba de acustică!
Titus Percea: Este vorba de acustică în primul și cred că este vorba de tot duhul în care a fost construit această sală, care nu a fost gândită… a fost gândită ca o sală plenară.
Părintele Teologos: …politică.
Titus Percea: Da, exact. Și din păcate acest duh este în continuare acolo, este neprietenoasă. Ea ajută la spectacole de divertisment, ceea ce aș pune deja în zona spectacolelor de masă, dar cu o calitate de regulă îndoielnică. Deci acolo oamenii poate spun „da, mă duc o oră jumătate așa să îmi uit un pic de de griji”, dar câștigul și cu ce te îmbogățești după o astfel de experiență e undeva într-o zonă foarte limitată.
Iar, există această ofertă, merită să iei oferta asta să te uiți un pic, dar trebuie să-ți acorzi un pic de timp, să iei programul să vezi, poate acolo unde nu știi mai întrebi prieteni…
Părintele Teologos: Asculți pe YouTube…
Titus Percea: Avem atâtea mijloace la dispoziție. Acolo unde ni se pare că este ceva interesant, ne ducem, ne uităm, vedem două trei secvențe de câteva minute și ne dumirim dacă rezonează sau nu rezonează cu noi. Ne pregătim un pic înainte de lucrul ăsta, că vine un festival. Acuma biletele pe 15 februarie mi se pare se vor pune în vânzare. Deci necesită totuși un pic de efort, atenție, grijă, disciplină din partea noastră, înainte de a le cere copiilor. Nu pot să cer copiilor și să le spun „măi, ați studiat programul Festivalului Enescu?”. N-ați pus nimic așa!
Metropolis – un film reper. TIFF, festivalul de film de la Cluj
Sigur, și să ajungem într-un context foarte firesc, nici în contextul acesta scolastic: măi, tu trebuie să vezi două concerte în festival, ai de văzut trei piese de teatru și două filme din anii ’20. Și acum că am menționat filme din anii ’20, iar o experiență foarte frumoasă pe care am avut-o tot anul trecut la Tiff, filmul Metropolis, și care a fost prezentat într-o variantă audio reconstruită, minunată. Tudor Giurgiu a fost cel care a avut inițiativa aducerii acestui film în festival. O experiență cu totul și cu totul ieșită din comun și ceea ce mă uitam, comparând cu producția de spectacole de astăzi, suntem la 100 de ani diferență, oamenii aceia au reușit să producă din punct de vedere scenografie – coregrafie – muzică, lucruri pe care noi astăzi nu le mai facem din diverse motive. Adică este incredibil, ei nu aveau nici pe departe mijloacele tehnice pe care le avem noi acuma. Deci se poate și merită văzută aceste lucruri care sunt repere și care sunt o bucurie.
Părintele Teologos: Metropolis este un film așa zis science fiction. Da, este este un setting, un un mediu science fiction, dar este vorba de o poveste de dragoste, făcut în anii 1920 și este un film mut. Căutați dacă doriți să vedeți Metropolis, dacă se poate cu coloană sonoră, adică sonorizat.
Titus Percea: El are o coloană sonoră orchestră în spate, după care aceasta a fost refăcută, cu siguranță găsim informația de la Tiff.
Părintele Teologos: Tiff este un festival celebru, pentru cine nu știe, de film de la Cluj.
Titus Percea: Da, la castelul din Bonțida se face.
Părintele Teologos: Bun, deci asta ar fi o ceva de văzut, deci Metropolis cum spuneam, dacă se poate cu coloană sonoră restaurată. Și alte filme sau alte lucruri?
Serialele actuale, o problemă – promovarea tipologiilor nerealiste
Titus Percea: Pe zona filmului ce observ foarte mult, lumea se raportează la seriale. Serialele au devenit un fel de reper pentru tipologii în viață, lumea socotește că ele sunt foarte apropiate de ceea ce înseamnă realitatea în care ne mișcăm zi de zi. Aici este ca un fel de cerc vicios, cineva induce un tipar, după care oamenii încep să se comporte după acel tipar, chiar dacă acel tipar poate este destul de diferit de ceea ce se întâmplă în realitate, dar în timp se restrânge intervalul.
Părintele Teologos: evident, și mai ales diferit nu numai de ce se întâmplă în realitate, diferit și de ceea ce ar trebui să fie omul normal. Pentru că, din păcate, în seriale sau în filme, anumite filme, nu se mai promovează atât virtutea, cât se promovează șocul, se promovează excentricul, se promovează extremismul în comportament și atunci oamenii încep să aibă tot felul de tipologii, tot felul de modele de comportament care îi fac și pe ei să fie relativ extremi, ceea ce îi împinge în singurătate, îi împinge în anxietăți, îi împinge în boli de nervi. Adică e o mare, mare problemă cu serialele și mai ales trebuie să știe oamenii că există această rețetă între ghilimele de succes a serialelor, adică sunt seriale care nu se mai termină niciodată.
De ce? pentru că se începe serialul x cu un număr n, hai să vorbim matematic, n de personaje și la sfârșitul filmului se termină tot cu același număr de personaje. De ce? pentru ca să fie posibil să se facă serialul următor, serialul x + 1. Ei, dacă nu se întâmplă nimic în decursul… adică, bine, se întâmplă o mulțime de lucruri, o mulțime de traume, o mulțime de conflicte, o mulțime de tensiuni, la sfârșit se ajunge tot acolo, asta îi arată omului că viața lui este o platitudine, că viața lui este o derivă existențială, o asfaltare și atunci omul nu se mai gândește că, „da, stai puțin că eu trebuie să mă deschid către cer, trebuie să ridic frunte curată către cer”, adică nu mai are o tendință de creștere pe verticală, adică de înduhovnicire a sa, de spiritualizare a sa, și doar o…. de pe o zi pe alta, bineînțeles cu scandalurile de rigoare, care într-adevăr sunt influențate de multe ori și de seriale, pentru că el nu știe atunci cum să se comporte.
E o mare, mare problemă și asta se vede astăzi în criza culturală mai ales în cazul tinerilor, în care vezi că nu se mai pot înțelege între ei, adică divorțurile sunt la ordinea zilei, fetele sunt mult mai băiețoase decât ar trebui, bărbații sunt mult mai efeminați decât ar trebui. Și atunci bărbatul nu mai poate să fie bărbat pentru femei și femeia nu mai vrea să fie femeie pentru bărbat. Nu știe că bărbatul trebuie să își conducă femeia, adică să fie suport, să fie sprijin, să fie protecție și femeia nu știe că trebuie să-și mângâie bărbatul, să fie ajutor pe măsură, cum spune Scriptura, să fie delicată, să fie frumoasă într-adevăr, nu numai la trup, adică aici chiar se ajunge la extreme, ci mai ales la suflet, acea delicatețe și atenție la detaliu, acel caracter grijuliu al femeii.
E o mare problemă cu serialele, mare, mare problemă!!
Producții autohtone
Titus Percea: Mai există inițiativă, demersuri care își doresc, cumva, să promoveze creativitate, ceea ce este nou, producții autentice. Există un astfel de sprijin, exista FCN-ul, administrația fondului cultural național, care cu un buget foarte mic față de ceea ce reprezintă nevoia astăzi în România, finanțează diverse programe.
Acuma, dau un exemplu recitaluri de chitară – Costin Soare, spre exemplu, este un nume pe care pot să-l menționez și care leagă frumos o poveste și din punct de vedere instrumental, și cu elemente vizuale. Deci acolo mai găsim mici activități, dar iarăși, acestea sunt de nișă. Spre exemplu, urmează un recital la Muzeul Hărților, intră până în 50 de oameni în sala de la Muzeul Hărților pe strada Londra, în București. Vorbesc de lucruri dintre acestea mici, focarele astea mici există și sunt convins că ele există în multe centre culturale din România, așa cum există în București cu siguranță mai există încă cel puțin 20 de orașe.
Părintele Teologos: Da, oameni inimoși…
Titus Percea: Trebuie urmărite, trebuie urmărite. De obicei ele nu au nici resurse suficiente pentru promovare, iară trebuie să existe un efort din partea noastră în a le căuta și pe urmă în a le împărtăși cu cei care știm că ar putea să fie interesați. Chiar acuma și noi, noi – gândindu-mă la grupul Nectarie Protopsaltul – am colaborat cu AFCN-ul cu niște ani în urmă într-o chestiune, vă spuneam, în care sunt și nu sunt împăcat cu ea, aceste concerte de muzică psaltică. Am avut un concert de muzică psaltică la Sala Radio cu bilete vândute. Adică, am socotit, hai să punem un mic preț ca să vedem dacă lumea pune valoare. Și în promovare am fost implicat atunci, ne-am adresat în primul rând celor care nu erau din zona bisericii, tocmai. Ne-am dus către altceva, ne-am dus către facultăți, am căutat să vedem unde avem iubitori de muzică clasică deja cumva pregătiți și care să înțeleagă că muzica bizantină este chiar mai veche decât muzica clasică.
Părintele Teologos: Mai veche și, dacă dorești, o experiență mai înaltă decât muzica clasică.
Manuscrise minunate la Biblioteca Academiei
Titus Percea: Dar, sigur, a avut un succes extraordinar, însă rămâne întrebarea aceasta, cât de potrivit este locul muzicii psaltice pe o scenă, pentru că cel care cântă muzica psaltică tocmai asta nu trebuie să facă, să se pună în postura de artist la scenă. El trebuie să reușească să se smerească și să intre într-o discreție, să dispară personalitatea lui în cântarea din biserică. Dar totuși, atunci am avut și colaborare cu Biblioteca Academiei, care ne-a pus la dispoziție manuscrise vechi din fondul de carte. Este un fond extraordinar, iară, despre care habar nu avem, foarte puțină lume știe ce manuscrise minunate există acolo, nu numai din perspectiva valorilor culturale, dar ornamentele care sunt făcute, aceste broderii… sunt o minunăție!! Omul la vremea respectivă când făcea mascrisul, întreg manuscrisul era o operă de artă.
Cultura bunului simț
Părintele Teologos: Da, pentru că oamenii mai demult aveau foarte mult frumos înăuntrul lor, pentru că aveau contact cu natura, aveau un contact cu creația. Sigur, omul este prin excelență chipul lui Dumnezeu, dar și creația este totuși un mic chip al lui Dumnezeu, adică există reflectarea lui Dumnezeu prin creație și Dumnezeu este prin excelență frumos, se vede acest frumos în creație și mai ales mai demult, pentru că oamenii nu aveau atâta știință, dar aveau mult mai multă frumusețe, pentru că erau mult mai aproape de Dumnezeu, erau mult mai puțin păcătoși. Și atunci lipsa păcatului care nu intrase așa de mult în societate, cum este astăzi, îi făcea pe oameni să fie frumoși, să fie delicați, să aibă bun simț, să aibă acest simț. Bunul simț este simțământul harului lui Dumnezeu în cotidian, a frumuseții lui Dumnezeu în cotidian, Dumnezeu este frumos.
Titus Percea: Adevărat, o cultură a bunului simț am putea să dezvoltăm, pentru că acum avem o cultură a relativității. Ori noi ar trebui să ne reîntoarcem către ceea ce este firesc, să începem din nou ce este după fire și ce este împotriva firii. Lucrurile acestea să avem discernământul să le vedem.
Părintele Teologos: Și mai ales să avem curajul, pentru că într-adevăr, odată este vorba de discernământ și asta este ultimul stadiu al întunecării minții… sigur, discernământul este cea mai mare harismă a Duhului Sfânt. Da, dar un discernământ de bază, dacă dorești, omul își dă seama care este după fire și care împotriva firii, adică se vede.
Titus Percea: În cazul acesta, spre exemplu, când am lucrat cu manuscrisele nu aveai cum să nu rezonezi la aspectul lor, de aceea noi am făcut și o expoziție atunci, am făcut niște scanări profesionale cu ajutorul celor de la biblioteca Academiei și am făcut o expoziție itinerantă. Ne-am dus cu ea la biblioteca din Sibiu, ne-am dus la Universitatea de muzică din Iași, cu reacții extrem de favorabile acolo. Mă gândeam la muzeul Astra din Sibiu și fac cumva un paralelism legat de frumusețea acestor manuscrise. Muzeul Astra din Sibiu a avut, spre exemplu, din vară am descoperit întâmplător mergând la Festivalul de teatru de acolo, o expoziție de ie minunată. Este în subsolul muzeului Astra din Sibiu…
Părintele Teologos: Mai există?
Titus Percea: Da.
Părintele Teologos: Mergeți acolo, fraților!
Expoziție de ie la Sibiu
Titus Percea: Mergeți! Deci aveam două lucruri, o dată, un catalog care s-a realizat tot undeva la început de secolul 20, în care o doamnă al cărei nume nu-l am în momentul ăsta minte… am o vârstă… și această doamnă a extras modele de ie pe care le-a reprodus. Era catalogul și în original și înțeleg că există și reproduceri și merită poate le menționăm, la un moment dat, în comentariile pe care le aveți, o să le căutăm, le am undeva notate. Merită, minunății!! Minunății a ceea ce reprezintă identitate a poporului nostru și frumusețe în stare pură, distilată.
Mă uitam aici așa, cum plimbându-ne în Sfântul Munte mă gândeam că nu sunt două frunze la fel, fiecare minunată, dar nu sunt două la fel. La fel și acele modele.
Deci erau o dată aceste cataloage, unde lucrurile acestea au fost documentate în mod sistematic și analizate acele structuri și între timp și expoziția în sine cu ie, peste 100 de ii reproduse astăzi de către femei, mai există femei în câteva regiuni din România, puține, dar mai există, care au reprodus. Deci ele își fac pânza la război în continuare și au reprodus manual ii deja existente, adică nu este vorba de a veni acum cu ceva, ci au luat modelele vechi, pe care le-au adus la viață.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Titus Percea: Expoziția cred că mai era chiar până în februarie, dacă țin bine minte, e o minunăție! Deci lucrurile astea există, dar am fost acolo eram trei persoane în toată expoziția. Am aflat întâmplător din programul festivalului de teatru de la Sibiu. Deci, iarași spun, frumusețea există în jurul nostru. Oameni minunați, doamna cu care am stat de vorbă și care ne-a prezentat expoziția din proprie inițiativă, n-a trebuit să mergem să tragem pe cineva de mână! A fost foarte drăguță, ne-a povestit foarte frumos, dar după care am întrebat-o: Doamnă, aveți un catalog al expoziției, am vrea să cumpărăm! Nu există așa ceva, pentru că probabil nu au. Cu toate că, e clar că dacă ar fi existat cumva mijloacele astea să poată produce acel catalog, prin prețul de vânzare am fi putut să acoperim, dar trebuia cineva să aibă banii inițial.
Expoziție de icone pe sticlă la Muzeul Țăranului
Vă dau un alt exemplu, la Muzeul Țăranului am fost recent, am dorit să revăd expoziția de icoane pe sticlă, pe glaja adevărată pictate și expoziția nu era disponibilă cel puțin acum câteva luni, era undeva într-un depozit, pentru că fac anumite activități de renovare și au spus ce să facem pentru că avem un singur om care se ocupă, care este cumva capabil să gestioneze lucrurile astea și asta este limitarea. Deci, frumusețea există! Haideți să mergem să o căutăm și atunci dacă noi ne înconjurăm de ea, copiii noștri o vor absorbi și atunci copiii noștri se vor întoarce cu lucrurile astea frumoase. Cartea cred că mai este un lucru foarte important.
Părintele Teologos: Neapărat!
Cartea tipărită vs Wikipedia
Titus Percea: Să ne străduim cât putem noi să păstrăm contractul cu cartea, pentru că ei, dacă ne vor vedea pe noi că rămânem în continuare atașați de ceea ce reprezintă carte tipărită…
Părintele Teologos: Și mai ales spunem din cărți, uite ce frumos e aici și așa mai de.
Titus Percea: Și să-i trimitem nu numai la Wikipedia, ci să înțeleagă că există o bibliotecă unde se pot duce. Sigur că pentru ei foarte ușor, la un moment dat, poate să pară că apăsând pe un ecran este mai ușor decât a face 5 metri până la biblioteca din casă.
Părintele Teologos: Așa este, dar Wikipedia nu înlocuiește pe Dostoievski – breaking news! Da, adică Wikipedia este pentru o informare facilă și de multe ori chiar și inexactă, referitor la o treabă hai să nu zic de viață de zi cu zi, dar un lucru care are și nu prea are legătură cu sufletul uman. Pe când în clipa în care tu dorești să ai o experiență înaltă, o experiență care să te apropie de Dumnezeu, care să-ți adâncească modul de gândire și într-un fel să te facă și fericit, udu-te la carte, du-te la Dostoievski, du-te undeva unde într-adevăr vezi că, uite, este o realitate care nici măcar nu îmi puteam imagina că există. De exemplu, apropo de asta și să leg, mie mi-a fost frică la un moment dat să spun într-un context că „frumusețea va salva lumea”– după cum a spus „idiotul” de Mîșkin și mie îmi era frică că o să am comentarii că „vai, părinte, sunteți agresiv față de domnul Mîșkin” și așa mai departe. Dar în clipa în care citești „Idiotul” de Dostoievski o să vezi de fapt ce am vrut eu să zic. Trebuie să ai experiența lucrului respectiv. Dacă omul nu citește, nu are experiență sau, mă rog, dacă nu merge la concert, n-are experiență. Wikipedia și o piesă de 2-3 minute nu-ți dă experiența pe care ți-o dă o piesă sau o carte lungă și care a rezistat în timp.
Poezia carcerală
Titus Percea: Dar pentru asta trebuie să ajungem cu copiii noștri în librării, de mână sau să-i stimulăm cumva și chiar și în anticariate. Anticariatele sunt o altă nișă, sunt carți care din păcate nu se mai găsesc acolo, vorbesc despre poezie, spre exemplu poezia carcerală. Radu Gyr am căutat, am dorit să dăruiesc cuiva acuma, un poet minunat de o forță și de o autenticitate ieșită din comun. Mi s-a spus să mă îndrept către anticariate… se pare că a fost depășit, nu se mai editează. L-am găsit într-un anticariat, cartea de 30 lei era redusă la 11,99 lei. Deci a ajuns cât un cappuccino.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!!
Titus Percea: O minunăție de carte, „Sângele temniței” și „Stigmate” mi se pare erau volumele și foarte frumoasă reprodusă și nu numai asta. Și mulți, mulți poeți pe care îi avem din această perioadă nefericită de mijloc de secol 20.
Părintele Teologos: Da, a fost o perioadă foarte nefericită, dar la presiunile respective, ei s-au transformat din cărbunii care erau în diamantele care au ajuns.
Titus Percea: Sfinți.
Cultura – scară către Dumnezeu
Părintele Teologos: Sfinți mari de tot, mari de tot! Și noi astăzi, din păcate, vezi, trăim această asfaltare, dacă nu mă înșel, această lâncezeală existențială și atunci omul devine trist, pentru că bucuria vine prin multe lucruri, prin harul lui Dumnezeu și una din componentele harului lui Dumnezeu este și cultura. Adică, apropo de asta, mari sfinți erau niște poeți imenși, Sf Simeon de exemplu, Sfântul Simeon Noul Teolog, unul dintre cei trei mari sfinți care au fost numiți „Teolog” în biserică, Sfântul Grigorie, Sfântul Ioan Teologul, bineînțeles, Sfântul Simeon. Sfântul Simeon era poet. Și Sfântul Grigorie era poet, doi dintre cei trei sfinți care erau numiți teologi, erau poeți, sunt poeți. Deci cred că trebuie într-adevăr cum spui tu, trebuie să ne reîntoarcem și să începem încet, încet, încet, încet, încet, încet să ne ridicăm către Dumnezeu, sigur prin rugăciune, prin asceză, prin program duhovnicesc, dar este nevoie, cred, și de cultură. Este nevoie și de cultură. Pe de o parte, în biserică vorbim de muzică psaltică, vorbim de icoane evident. Apropo, de ie, sigur în biserică n-avem ii, dar avem niște veșminte preoțești, care sunt într-adevăr opere de artă sau anumite pânze, prapori, care se pun la hramuri și așa mai departe și epitrahile de gală, care sunt puse numai și numai pentru a fi frumos, pentru a a satisface omului nevoia de frumos ca scară către Dumnezeu.
Cultivarea frumosului prin efort personal
Titus Percea: Frumosul ne este foarte la îndemână, aici aș da exemplul unui prieten care se străduiește, cu care am venit în Sfântul Munte, nu-i spun neapărat numele, așa ca să-l smerim un pic, dar care printr-o inițiativă foarte firească și un efort al lui personalul, jertfă personală, reușește de fiecare dată în perioada pregătitoare Crăciunului să organizeze un mic concert de de colinde și aici aș spune un nume, Ana Maria Maranda, o fată minunată, descoperită la Sulina, o voce deosebită de către părintele Iustin Marchiș. Și care acum și-a format un grup de fete foarte frumos, este de o delicatețe, de o curăție absolut minunată! Și iată, iară acestea sunt lucruri mici pe care mai mult sau mai puțin putem să le facem fiecare dintre noi și cred că, înainte de a aștepta de la alții, de la stat. Da, noi am contribuit, da, e adevărat, am plătit taxele, sunt banii noștri, dar de ce nu se întâmplă? Sigur că da, să vedem ce am pus și noi pe masă, noi, din lucrurile care ne stau la îndemână, din timpul pe care îl avem și timpul acesta trebuie să -l dăruim în primul rând copiilor noștri și dacă îl vom dărui vom căpăta ceva în schimb.
Să nu fim toleranți la intoleranți
Și atunci, într-adevăr, aceste festivaluri, mai ales care au devenit fenomene de masă, și unde lucrurile sunt amestecate și unde, într-adevăr obiectiv uitându-ne, vedem că anumite curente, care sunt distorsiuni evidente în cultura noastră, cum este trapul, ele apar aproape ca un lait motiv. Cum de ajung acolo? Întâmplător, a fost acea mare discuție care s-a făcut în presă, foarte polarizantă, în jurul a ceea ce s-a întâmplat la Coldplay, că, da, solistul a prezentat un personaj, care nici nu era la momentul respectiv la modul în care a fost prezentat, părea că ar fi fost întâlnit pe stradă un om care cânta foarte frumos și „reprezentativ” pentru muzica noastră românească, pentru că de acolo a pornit și reacția publicului. Adică a spus, iată, am găsit giuvaierul care se plimba pe stradă întâmplător și sigur, până la urmă lucrurile nu stau deloc așa, erau discutate bineînțeles cu impresar și așa mai departe, pentru că în industria aceasta, în showbiz, lucrurile nu stau nicidecum în felul acesta!
Părintele Teologos: La voia întâmplării…
Titus Percea: Și, probabil, și de aici această intrare cumva cu bocancii până la urmă în așteptările oamenilor și pe urma altă presiune, care iară este nepotrivită, cineva încearcă să ne spună – și găsim asta destul de mult pe rețele sociale – că noi toți, de fapt, cam ascultăm trap pe ascuns și alte forme din acestea nepotrivite. Dar spunea un prieten și îi menționez numele, are o o postare care a fost foarte inspirată după aceste eveniment, Dani Klinger, unul poate dintre cei mai buni light designeri pe care îi avem, este un om de radio la Kiss FM și spunea: avem 11 milioane de ascultători de radio în fiecare zi, manelele nu sunt acolo. Deci noi spunem „a, lumea ascultă numai manele”. Nu este adevărat! Dacă contorizăm numai onlinul, care, într-adevăr este foarte agresiv, da, este așa. Dar nu e! Lumea ascultă și cu totul altceva și nu stăm ascunși în bucătărie sub masă ascultând manele și nerecunoscînd pe urma în fața celorlalți. Deci trebuie să punem un pic de măsurare în lucruri, să-i înțelegem uneori și pe niște oameni care într-adevăr, ei socotesc că sunt pe un drum potrivit, așa li se pare. Dar lucrurile trebuie puse cumva la locul lor.
Părintele Teologos: Și trebuie vorbit, trebuie într-adevăr lucrurile puse la locul lor, și trebuie vorbit, adică să nu lăsăm doar pe cei care sunt agresivi, pentru că dacă noi suntem toleranți la intoleranți, atunci societatea va deveni intolerantă. De ce? Pentru că intoleranții, păstrându-și poziția și cei toleranți retrăgându-se, toleranții vor ajunge totdeauna să fie la putere, la putere ideologică, uneori chiar și la putere practică. Deci foarte important, trebuie ca noi să fim toleranți numai față de neputințele oamenilor nu și față de păcat. În cazul păcatului, în cazul distorsiunii trebuie să spunem „Stop, până aici!”. Foarte important lucrul ăsta!
Titus Percea: Și acuma, sigur, pe lângă aspectul ideologic mai e un aspect pe care l-aș mai puncta. Este cel legat de zona de business în care se întâmplă de multe ori această producții și care ține de această eficiență, acest cuvânt care cumva este iar un laitmotiv în viața noastră și care înseamnă de multe ori „vrem mai mult și vrem mai repede și mai mult”, bineînțeles mai mult material și mai mult profit. Am stat să mă gândesc, și mi-a luat ceva vreme, ce se poate pune în în locul acestui parametru…
Părintele Teologos: Acestei spirale.
Titus Percea: Și acestei presiuni, este o presiune.
Părintele Teologos: Care nu este sustenabilă, adică până unde te duci?
Eleganța ca ghid de viață
Titus Percea: Și, dacă ea e motivația noastră finală? Ea până la urmă este un element intermediar și, sigur, m-am gândit este ușor să dai la o parte să se uite… Nu ăsta trebuie să fie criteriul, ce pui în loc? Și un criteriu la care m-am gândit personal, spre exemplu, și am încercat să mă ghidez după el în multe situații, l-am numită eleganță din mai multe contexte și după care am spus bun, nu eficiență, ci eleganță! Bun, hai să fim eleganți. Totuși, ce este eleganța, pentru că rămâne într-o zonă mult prea echivocă și câțiva parametri pe care i-am identificat, cumva, ar fi simplitatea, autenticitatea și armonia. Să mă ghidez după astea. Dacă această eleganță este asigurată cum trebuie, ea va da și produsul – să spun din punct de vedere business – rezultatul urmărit ca rezultat. Da, poate nu va asigura maximizarea profitului, dar îmi va asigura o sustenabilitate, voi putea funcționa, mă voi putea autofinanța și voi putea produce un lucru de calitate.
Părintele Teologos: Așa este, dar lucrul esențial este că voi fi fericit, adică voi avea acel frumos care mă va hrăni.
Titus Percea: Uman mă va hrăni, asta este!
Părintele Teologos: Sigur, sufletul. Pentru că altfel vom deveni atât de atât de săraci când n-o să avem nimic altceva în afară de bani. Ei, și atunci ce rost mai au banii, dacă tu n-ai trăit niciodată, dacă tu te-ai concentrat tot timpul pe Mamona și l-ai părăsit pe Hristos?!
Inteligența artificială – instrument, nu personalitate
Părintele Teologos: Este ca și chestiunea așa numitei inteligențe artificiale, cu care m-am întâlnit, nu este nimic nou! Lucrarea mea de licență de acu’ 26 de ani era legată de rețele neuronale și de modelare prin rețele neuronale, acuma ea într-adevăr a ajuns să fie mult mai prezentă în rândul tuturor, dat fiind că și capacitatea de procesare a calculatoarelor a ajuns acolo. Trebuie să înțelegem că este un instrument. Câtă vreme o folosim ca un instrument este foarte potrivită. Dacă noi credem, însă, că ea poate înlocui personalitatea, autenticitatea, creativitatea… creativitatea, eu prin asta înțelegând că am ceva de spus, eu am ceva de transmis, există o frământare în mine și o căutare pe care vreau să o împărtășesc cu semenul meu. Ea n-are nicio frământare, pe algoritm nu-l frământă nimic. L-ai băgat în priză, pe el nu-l frământă nici câți kilowați ai consumat, pe unii îi frământă câți kilowați consumă algoritmul? Nici măcar asta. El nu are un traseu.
Frumusețea va salva lumea
De asta mă reîntorc un pic la teatru. Și de ce la teatru? La participarea în sală, este rezonanța asta umană, acolo este un creuzet în care sufletele acelor oameni intră în rezonanță. Și în matematică și în fizica… Nu, acolo, în zona asta matematicienii și fizicieni între ei prin căutarea autentică și prin dorința de a înțelege aceste lucruri, intră în comuniune dincolo de timp și dincolo de spațiu.
Părintele Teologos: Cred că asta este raiul! Deci, cum spunea prințul Mîșkin, „frumosul va salva lumea”.
Titus Percea: Un lucru mă gândesc să mai spun acum, îmi venea în aminte de la Sfântul Nectarie și apropo de temerile noastre, gândul ar fi ca să nu ne temem de ceea ce ne va aduce ziua de mâine, pentru că Dumnezeu este deja acolo!
Părintele Teologos: Asa este, să ne ajute bunul Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!
Titus Percea: Trebuie urmărite, trebuie urmărite. De obicei ele nu au nici resurse suficiente pentru promovare, iară trebuie să existe un efort din partea noastră în a le căuta și pe urmă în a le împărtăși cu cei care știm că ar putea să fie interesați. Chiar acuma și noi, noi – gândindu-mă la grupul Nectarie Protopsaltul – am colaborat cu AFCN-ul cu niște ani în urmă într-o chestiune, vă spuneam, în care sunt și nu sunt împăcat cu ea, aceste concerte de muzică psaltică. Am avut un concert de muzică psaltică la Sala Radio cu bilete vândute. Adică, am socotit, hai să punem un mic preț ca să vedem dacă lumea pune valoare. Și în promovare am fost implicat atunci, ne-am adresat în primul rând celor care nu erau din zona bisericii, tocmai. Ne-am dus către altceva, ne-am dus către facultăți, am căutat să vedem unde avem iubitori de muzică clasică deja cumva pregătiți și care să înțeleagă că muzica bizantină este chiar mai veche decât muzica clasică.
Părintele Teologos: Mai veche și, dacă dorești, o experiență mai înaltă decât muzica clasică.
Manuscrise minunate la Biblioteca Academiei
Titus Percea: Dar, sigur, a avut un succes extraordinar, însă rămâne întrebarea aceasta, cât de potrivit este locul muzicii psaltice pe o scenă, pentru că cel care cântă muzica psaltică tocmai asta nu trebuie să facă, să se pună în postura de artist la scenă. El trebuie să reușească să se smerească și să intre într-o discreție, să dispară personalitatea lui în cântarea din biserică. Dar totuși, atunci am avut și colaborare cu Biblioteca Academiei, care ne-a pus la dispoziție manuscrise vechi din fondul de carte. Este un fond extraordinar, iară, despre care habar nu avem, foarte puțină lume știe ce manuscrise minunate există acolo, nu numai din perspectiva valorilor culturale, dar ornamentele care sunt făcute, aceste broderii… sunt o minunăție!! Omul la vremea respectivă când făcea mascrisul, întreg manuscrisul era o operă de artă.
Cultura bunului simț
Părintele Teologos: Da, pentru că oamenii mai demult aveau foarte mult frumos înăuntrul lor, pentru că aveau contact cu natura, aveau un contact cu creația. Sigur, omul este prin excelență chipul lui Dumnezeu, dar și creația este totuși un mic chip al lui Dumnezeu, adică există reflectarea lui Dumnezeu prin creație și Dumnezeu este prin excelență frumos, se vede acest frumos în creație și mai ales mai demult, pentru că oamenii nu aveau atâta știință, dar aveau mult mai multă frumusețe, pentru că erau mult mai aproape de Dumnezeu, erau mult mai puțin păcătoși. Și atunci lipsa păcatului care nu intrase așa de mult în societate, cum este astăzi, îi făcea pe oameni să fie frumoși, să fie delicați, să aibă bun simț, să aibă acest simț. Bunul simț este simțământul harului lui Dumnezeu în cotidian, a frumuseții lui Dumnezeu în cotidian, Dumnezeu este frumos.
Titus Percea: Adevărat, o cultură a bunului simț am putea să dezvoltăm, pentru că acum avem o cultură a relativității. Ori noi ar trebui să ne reîntoarcem către ceea ce este firesc, să începem din nou ce este după fire și ce este împotriva firii. Lucrurile acestea să avem discernământul să le vedem.
Părintele Teologos: Și mai ales să avem curajul, pentru că într-adevăr, odată este vorba de discernământ și asta este ultimul stadiu al întunecării minții… sigur, discernământul este cea mai mare harismă a Duhului Sfânt. Da, dar un discernământ de bază, dacă dorești, omul își dă seama care este după fire și care împotriva firii, adică se vede.
Titus Percea: În cazul acesta, spre exemplu, când am lucrat cu manuscrisele nu aveai cum să nu rezonezi la aspectul lor, de aceea noi am făcut și o expoziție atunci, am făcut niște scanări profesionale cu ajutorul celor de la biblioteca Academiei și am făcut o expoziție itinerantă. Ne-am dus cu ea la biblioteca din Sibiu, ne-am dus la Universitatea de muzică din Iași, cu reacții extrem de favorabile acolo. Mă gândeam la muzeul Astra din Sibiu și fac cumva un paralelism legat de frumusețea acestor manuscrise. Muzeul Astra din Sibiu a avut, spre exemplu, din vară am descoperit întâmplător mergând la Festivalul de teatru de acolo, o expoziție de ie minunată. Este în subsolul muzeului Astra din Sibiu…
Părintele Teologos: Mai există?
Titus Percea: Da.
Părintele Teologos: Mergeți acolo, fraților!
Expoziție de ie la Sibiu
Titus Percea: Mergeți! Deci aveam două lucruri, o dată, un catalog care s-a realizat tot undeva la început de secolul 20, în care o doamnă al cărei nume nu-l am în momentul ăsta minte… am o vârstă… și această doamnă a extras modele de ie pe care le-a reprodus. Era catalogul și în original și înțeleg că există și reproduceri și merită poate le menționăm, la un moment dat, în comentariile pe care le aveți, o să le căutăm, le am undeva notate. Merită, minunății!! Minunății a ceea ce reprezintă identitate a poporului nostru și frumusețe în stare pură, distilată.
Mă uitam aici așa, cum plimbându-ne în Sfântul Munte mă gândeam că nu sunt două frunze la fel, fiecare minunată, dar nu sunt două la fel. La fel și acele modele.
Deci erau o dată aceste cataloage, unde lucrurile acestea au fost documentate în mod sistematic și analizate acele structuri și între timp și expoziția în sine cu ie, peste 100 de ii reproduse astăzi de către femei, mai există femei în câteva regiuni din România, puține, dar mai există, care au reprodus. Deci ele își fac pânza la război în continuare și au reprodus manual ii deja existente, adică nu este vorba de a veni acum cu ceva, ci au luat modelele vechi, pe care le-au adus la viață.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Titus Percea: Expoziția cred că mai era chiar până în februarie, dacă țin bine minte, e o minunăție! Deci lucrurile astea există, dar am fost acolo eram trei persoane în toată expoziția. Am aflat întâmplător din programul festivalului de teatru de la Sibiu. Deci, iarași spun, frumusețea există în jurul nostru. Oameni minunați, doamna cu care am stat de vorbă și care ne-a prezentat expoziția din proprie inițiativă, n-a trebuit să mergem să tragem pe cineva de mână! A fost foarte drăguță, ne-a povestit foarte frumos, dar după care am întrebat-o: Doamnă, aveți un catalog al expoziției, am vrea să cumpărăm! Nu există așa ceva, pentru că probabil nu au. Cu toate că, e clar că dacă ar fi existat cumva mijloacele astea să poată produce acel catalog, prin prețul de vânzare am fi putut să acoperim, dar trebuia cineva să aibă banii inițial.
Expoziție de icone pe sticlă la Muzeul Țăranului
Vă dau un alt exemplu, la Muzeul Țăranului am fost recent, am dorit să revăd expoziția de icoane pe sticlă, pe glaja adevărată pictate și expoziția nu era disponibilă cel puțin acum câteva luni, era undeva într-un depozit, pentru că fac anumite activități de renovare și au spus ce să facem pentru că avem un singur om care se ocupă, care este cumva capabil să gestioneze lucrurile astea și asta este limitarea. Deci, frumusețea există! Haideți să mergem să o căutăm și atunci dacă noi ne înconjurăm de ea, copiii noștri o vor absorbi și atunci copiii noștri se vor întoarce cu lucrurile astea frumoase. Cartea cred că mai este un lucru foarte important.
Părintele Teologos: Neapărat!
Cartea tipărită vs Wikipedia
Titus Percea: Să ne străduim cât putem noi să păstrăm contractul cu cartea, pentru că ei, dacă ne vor vedea pe noi că rămânem în continuare atașați de ceea ce reprezintă carte tipărită…
Părintele Teologos: Și mai ales spunem din cărți, uite ce frumos e aici și așa mai de.
Titus Percea: Și să-i trimitem nu numai la Wikipedia, ci să înțeleagă că există o bibliotecă unde se pot duce. Sigur că pentru ei foarte ușor, la un moment dat, poate să pară că apăsând pe un ecran este mai ușor decât a face 5 metri până la biblioteca din casă.
Părintele Teologos: Așa este, dar Wikipedia nu înlocuiește pe Dostoievski – breaking news! Da, adică Wikipedia este pentru o informare facilă și de multe ori chiar și inexactă, referitor la o treabă hai să nu zic de viață de zi cu zi, dar un lucru care are și nu prea are legătură cu sufletul uman. Pe când în clipa în care tu dorești să ai o experiență înaltă, o experiență care să te apropie de Dumnezeu, care să-ți adâncească modul de gândire și într-un fel să te facă și fericit, udu-te la carte, du-te la Dostoievski, du-te undeva unde într-adevăr vezi că, uite, este o realitate care nici măcar nu îmi puteam imagina că există. De exemplu, apropo de asta și să leg, mie mi-a fost frică la un moment dat să spun într-un context că „frumusețea va salva lumea – după cum a spus idiotul de Mîșkin” și mie îmi era frică că o să am comentarii că „vai, părinte, sunteți agresiv față de domnul Mîșkin” și așa mai departe. Dar în clipa în care citești „Idiotul” de Dostoievski o să vezi de fapt ce am vrut eu să zic. Trebuie să ai experiența lucrului respectiv. Dacă omul nu citește, nu are experiență sau, mă rog, dacă nu merge la concert, n-are experiență. Wikipedia și o piesă de 2-3 minute nu-ți dă experiența pe care ți-o dă o piesă sau o carte lungă și care a rezistat în timp.
Poezia carcerală
Titus Percea: Dar pentru asta trebuie să ajungem cu copiii noștri în librării, de mână sau să-i stimulăm cumva și chiar și în anticariate. Anticariatele sunt o altă nișă, sunt carți care din păcate nu se mai găsesc acolo, vorbesc despre poezie, spre exemplu poezia carcerală. Radu Gyr am căutat, am dorit să dăruiesc cuiva acuma, un poet minunat de o forță și de o autenticitate ieșită din comun. Mi s-a spus să mă îndrept către anticariate… se pare că a fost depășit, nu se mai editează. L-am găsit într-un anticariat, cartea de 30 lei era redusă la 11,99 lei. Deci a ajuns cât un cappuccino.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!!
Titus Percea: O minunăție de carte, „Sângele temniței” și „Stigmate” mi se pare erau volumele și foarte frumoasă reprodusă și nu numai asta. Și mulți, mulți poeți pe care îi avem din această perioadă nefericită de mijloc de secol 20.
Părintele Teologos: Da, a fost o perioadă foarte nefericită, dar la presiunile respective, ei s-au transformat din cărbunii care erau în diamantele care au ajuns.
Titus Percea: Sfinți.
Cultura – scară către Dumnezeu
Părintele Teologos: Sfinți mari de tot, mari de tot! Și noi astăzi, din păcate, vezi, trăim această asfaltare, dacă nu mă înșel, această lâncezeală existențială și atunci omul devine trist, pentru că bucuria vine prin multe lucruri, prin harul lui Dumnezeu și una din componentele harului lui Dumnezeu este și cultura. Adică, apropo de asta, mari sfinți erau niște poeți imenși, Sf Simeon de exemplu, Sfântul Simeon Noul Teolog, unul dintre cei trei mari sfinți care au fost numiți „Teolog” în biserică, Sfântul Grigorie, Sfântul Ioan Teologul, bineînțeles, Sfântul Simeon. Sfântul Simeon era poet. Și Sfântul Grigorie era poet, doi dintre cei trei sfinți care erau numiți teologi, erau poeți, sunt poeți. Deci cred că trebuie într-adevăr cum spui tu, trebuie să ne reîntoarcem și să începem încet, încet, încet, încet, încet, încet să ne ridicăm către Dumnezeu, sigur prin rugăciune, prin asceză, prin program duhovnicesc, dar este nevoie, cred, și de cultură. Este nevoie și de cultură. Pe de o parte, în biserică vorbim de muzică psaltică, vorbim de icoane evident. Apropo, de ie, sigur în biserică n-avem ii, dar avem niște veșminte preoțești, care sunt într-adevăr opere de artă sau anumite pânze, prapori, care se pun la hramuri și așa mai departe și epitrahile de gală, care sunt puse numai și numai pentru a fi frumos, pentru a a satisface omului nevoia de frumos ca scară către Dumnezeu.
Cultivarea frumosului prin efort personal
Titus Percea: Frumosul ne este foarte la îndemână, aici aș da exemplul unui prieten care se străduiește, cu care am venit în Sfântul Munte, nu-i spun neapărat numele, așa ca să-l smerim un pic, dar care printr-o inițiativă foarte firească și un efort al lui personalul, jertfă personală, reușește de fiecare dată în perioada pregătitoare Crăciunului să organizeze un mic concert de de colinde și aici aș spune un nume, Ana Maria Maranda, o fată minunată, descoperită la Sulina, o voce deosebită de către părintele Iustin Marchiș. Și care acum și-a format un grup de fete foarte frumos, este de o delicatețe, de o curăție absolut minunată! Și iată, iară acestea sunt lucruri mici pe care mai mult sau mai puțin putem să le facem fiecare dintre noi și cred că, înainte de a aștepta de la alții, de la stat. Da, noi am contribuit, da, e adevărat, am plătit taxele, sunt banii noștri, dar de ce nu se întâmplă? Sigur că da, să vedem ce am pus și noi pe masă, noi, din lucrurile care ne stau la îndemână, din timpul pe care îl avem și timpul acesta trebuie să -l dăruim în primul rând copiilor noștri și dacă îl vom dărui vom căpăta ceva în schimb.
Să nu fim toleranți la intoleranți
Și atunci, într-adevăr, aceste festivaluri, mai ales care au devenit fenomene de masă, și unde lucrurile sunt amestecate și unde, într-adevăr obiectiv uitându-ne, vedem că anumite curente, care sunt distorsiuni evidente în cultura noastră, cum este trapul, ele apar aproape ca un lait motiv. Cum de ajung acolo? Întâmplător, a fost acea mare discuție care s-a făcut în presă, foarte polarizantă, în jurul a ceea ce s-a întâmplat la Coldplay, că, da, solistul a prezentat un personaj, care nici nu era la momentul respectiv la modul în care a fost prezentat, părea că ar fi fost întâlnit pe stradă un om care cânta foarte frumos și „reprezentativ” pentru muzica noastră românească, pentru că de acolo a pornit și reacția publicului. Adică a spus, iată, am găsit giuvaierul care se plimba pe stradă întâmplător și sigur, până la urmă lucrurile nu stau deloc așa, erau discutate bineînțeles cu impresar și așa mai departe, pentru că în industria aceasta, în showbiz, lucrurile nu stau nicidecum în felul acesta!
Părintele Teologos: La voia întâmplării…
Titus Percea: Și, probabil, și de aici această intrare cumva cu bocancii până la urmă în așteptările oamenilor și pe urma altă presiune, care iară este nepotrivită, cineva încearcă să ne spună – și găsim asta destul de mult pe rețele sociale – că noi toți, de fapt, cam ascultăm trap pe ascuns și alte forme din acestea nepotrivite. Dar spunea un prieten și îi menționez numele, are o o postare care a fost foarte inspirată după aceste eveniment, Dani Klinger, unul poate dintre cei mai buni light designeri pe care îi avem, este un om de radio la Kiss FM și spunea: avem 11 milioane de ascultători de radio în fiecare zi, manelele nu sunt acolo. Deci noi spunem „a, lumea ascultă numai manele”. Nu este adevărat! Dacă contorizăm numai onlinul, care, într-adevăr este foarte agresiv, da, este așa. Dar nu e! Lumea ascultă și cu totul altceva și nu stăm ascunși în bucătărie sub masă ascultând manele și nerecunoscînd pe urma în fața celorlalți. Deci trebuie să punem un pic de măsurare în lucruri, să-i înțelegem uneori și pe niște oameni care într-adevăr, ei socotesc că sunt pe un drum potrivit, așa li se pare. Dar lucrurile trebuie puse cumva la locul lor.
Părintele Teologos: Și trebuie vorbit, trebuie într-adevăr lucrurile puse la locul lor, și trebuie vorbit, adică să nu lăsăm doar pe cei care sunt agresivi, pentru că dacă noi suntem toleranți la intoleranți, atunci societatea va deveni intolerantă. De ce? Pentru că intoleranții, păstrându-și poziția și cei toleranți retrăgându-se, toleranții vor ajunge totdeauna să fie la putere, la putere ideologică, uneori chiar și la putere practică. Deci foarte important, trebuie ca noi să fim toleranți numai față de neputințele oamenilor nu și față de păcat. În cazul păcatului, în cazul distorsiunii trebuie să spunem „Stop, până aici!”. Foarte important lucrul ăsta!
Titus Percea: Și acuma, sigur, pe lângă aspectul ideologic mai e un aspect pe care l-aș mai puncta. Este cel legat de zona de business în care se întâmplă de multe ori această producții și care ține de această eficiență, acest cuvânt care cumva este iar un laitmotiv în viața noastră și care înseamnă de multe ori „vrem mai mult și vrem mai repede și mai mult”, bineînțeles mai mult material și mai mult profit. Am stat să mă gândesc, și mi-a luat ceva vreme, ce se poate pune în în locul acestui parametru…
Părintele Teologos: Acestei spirale.
Titus Percea: Și acestei presiuni, este o presiune.
Părintele Teologos: Care nu este sustenabilă, adică până unde te duci?
Eleganța ca ghid de viață
Titus Percea: Și, dacă ea e motivația noastră finală? Ea până la urmă este un element intermediar și, sigur, m-am gândit este ușor să dai la o parte să se uite… Nu ăsta trebuie să fie criteriul, ce pui în loc? Și un criteriu la care m-am gândit personal, spre exemplu, și am încercat să mă ghidez după el în multe situații, l-am numită eleganță din mai multe contexte și după care am spus bun, nu eficiență, ci eleganță! Bun, hai să fim eleganți. Totuși, ce este eleganța, pentru că rămâne într-o zonă mult prea echivocă și câțiva parametri pe care i-am identificat, cumva, ar fi simplitatea, autenticitatea și armonia. Să mă ghidez după astea. Dacă această eleganță este asigurată cum trebuie, ea va da și produsul – să spun din punct de vedere business – rezultatul urmărit ca rezultat. Da, poate nu va asigura maximizarea profitului, dar îmi va asigura o sustenabilitate, voi putea funcționa, mă voi putea autofinanța și voi putea produce un lucru de calitate.
Părintele Teologos: Așa este, dar lucrul esențial este că voi fi fericit, adică voi avea acel frumos care mă va hrăni.
Titus Percea: Uman mă va hrăni, asta este!
Părintele Teologos: Sigur, sufletul. Pentru că altfel vom deveni atât de atât de săraci când n-o să avem nimic altceva în afară de bani. Ei, și atunci ce rost mai au banii, dacă tu n-ai trăit niciodată, dacă tu te-ai concentrat tot timpul pe Mamona și l-ai părăsit pe Hristos?!
Inteligența artificială – instrument, nu personalitate
Părintele Teologos: Este ca și chestiunea așa numitei inteligențe artificiale, cu care m-am întâlnit, nu este nimic nou! Lucrarea mea de licență de acu 26 de ani era legată de rețele neuronale și de modelare prin rețele neuronale, acuma ea într-adevăr a ajuns să fie mult mai prezentă în rândul tuturor, dat fiind că și capacitatea de procesare a calculatoarelor a ajuns acolo. Trebuie să înțelegem că este un instrument. Câtă vreme o folosim ca un instrument este foarte potrivită. Dacă noi credem, însă, că ea poate înlocui personalitatea, autenticitatea, creativitatea… creativitatea, eu prin asta înțelegând că am ceva de spus, eu am ceva de transmis, există o frământare în mine și o căutare pe care vreau să o împărtășesc cu semenul meu. Ea n-are nicio frământare, pe algoritm nu-l frământă nimic. L-ai băgat în priză, pe el nu-l frământă nici câți kilowați ai consumat, pe unii îi frământă câți kilowați consumă algoritmul? Nici măcar asta. El nu are un traseu.
Frumusețea va salva lumea
De asta mă reîntorc un pic la teatru, și de ce la teatru? La participarea în sală, este rezonanța asta umană, acolo este un creuzet în care sufletele acelor oameni intră în rezonanță. Și în matematică și în fizica… nu, acolo, în zona asta matematicienii și fizicieni între ei prin căutarea autentică și prin dorința de a înțelege aceste lucruri, intră în comuniune dincolo de timp și dincolo de spațiu.
Părintele Teologos: Cred că asta este raiul! Deci, cum spunea prințul Mîșkin „frumosul va salva lumea”.
Titus Percea: Un lucru mă gândesc să mai spun acum, îmi venea în aminte de la Sfântul Nectarie și apropo de temerile noastre, gândul ar fi ca să nu ne temem de ceea ce ne va aduce ziua de mâine, pentru că Dumnezeu este deja acolo!
Părintele Teologos: Asa este, să ne ajute bunul Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Faceți ceva cu sunetul ! De fiecare dată sunt probleme.
Am găsit, părinte – https://youtu.be/IDPYFfYU-6k – începând cu minutul 2:55 părintele Paul vorbește de absurditatea acuzelor la adresa părintelui Paisie referitoare la povestea cu albinele și muștele.
Dar părintele Paul spune că bazele învățăturii sunt de la Sf. Vasile Cel Mare, nu-l menționează pe Sf. Ioan Gură de Aur. Sf. Vasile Cel Mare îndemna să film ca albinele și să luăm învățăturile bune și înțelepte chiar din scrierile păgâne.
Dar înțeleg de ce unii se tem de idee și o critică. Probabil se tem că dacă oamenii văd ideile bune din New Age, din Budism, din Hinduism etc. atunci ei vor fi atrași să preia și idei greșite demonice din acele credințe. Fiindcă în modul în care Sf. Paisie spune povestea – „albina ignoră tot răul, vede doar binele” – apare frica de a lăsa răul să se strecoare în noi. Dar nu cred că Sf. Paisie îndeamnă să nu recunoaștem răul, adică să nu-l deosebim de bine. Nu cred că se referă la acel tip de ignoranță.