Întrebări și răspunsuri despre copii (partea a 2-a) – p. Pimen Vlad

Urmăriți partea a 2-a a unui frumos material în care părintele Pimen ne răspunde la mai multe întrebări legate de creșterea copiilor și pregătirea tinerelor generații pentru viitor.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Ce ne va învață Mântuitorul despre încrederea oferită celor mici și despre răspunderea față de ei?

Ce ne va învață Mântuitorul despre încrederea oferită celor mici și despre răspunderea față de ei? Vedem că și Mântuitor la un moment dat a luat un copil în brațe și ce a spus? ”Până nu veți deveni ca unul din acesta, nu veți intra în împărăția Cerurilor!”. Se referea la nevinovăția copiilor că nu mai poate omul să ajungă din nou copil, dar la nevinovăția pruncilor. Cum spune undeva iară la Sfânta Scriptură: ”Fiți nevinovați ca porumbeii și înțelepți ca șerpi!”. De ce se spune lucrul ăsta? Pentru că în Rai în timpurile vechi se zice că șarpele era foarte înțelept și de asta spune ”înțelepți ca șerpii”, dar ”nevinovați ca porumbeii”. Ați înțeles, dragilor? Așa trebuie să fim noi. Să fim atenți cum lucrăm în viață, cu atenție, dar în același timp cu nevinovăție, nu cu răutate, cu bunătate.

Să nu venim cu mândrie, ci cu smerenie, nu cu răutate, cu bunătate, nu cu ură, cu dragoste! Toate astea să le completăm cu celelalte și atunci dacă noi lucrăm în felul ăsta împlinim Evanghelia. Întrebarea era și de răspunderea față de ei. Da, avem răspundere față de copii după cum am spus și până acum, când ne ducem la Dumnezeu pentru că fiecare om are o cruce. Noi în mănăstire avem crucea asta a călugăriei. Cei din lume aveți crucea căsătoriei. Și care-i răspunderea voastră? Câți copii vă dă Dumnezeu trebuie să-i faceți, că-i unul, că-s zece! Și ai responsabilitatea și cum îi crești. Dar și responsabilitatea dacă tu jumătate îi omori și se nasc numai jumătate pentru că ei făceau parte din crucea ta, din încununarea ta cu care te duceai la Dumnezeu.

Și atunci te duci la Dumnezeu și răspunzi dacă i-ai făcut pe toți pe care ți i-o dat Dumnezeu, dacă i-ai crescut cum trebuie pentru că asta e o responsabilitate și face parte din mântuirea noastră, dragilor!

De ce este important ca Biserica și credincioșii să se implice în sprijinirea educației tinerilor?

De ce este important ca Biserica și credincioșii să se implice în sprijinirea educației tinerilor? De ce este nevoie ca fiecare generație să învețe să se jertfească pentru cea care urmează? Biserica a fost dintotdeauna un sprijin mai ales în țara noastră. La orice moment greu Biserica au fost acolo. Și chiar cum era înainte când veneau turci, tătari, se duceau toți, se spovedeau, se împărtășeau, deci Biserica era prezentă acolo. Erau chiar preoți care mergeau cu oștirea ca să-i pregătească. Chiar până mai încoace dacă ne uităm și la al Doilea Război Mondial, chiar citeam la părinte Dimitrie Bejan, era preot militar și s-a dus cu oastea. Deci el nu trăgea cu arma, n-avea nicio treabă, el era cum se zice, cu Evanghelia după el.

Avea epitrahilul, întâlnea pe traseu oameni nespovediți, neîmpărtășiți, îi spovedea, îi împărtășea, care nu erau botezați și trăiseră în partea aia sub ocupație, îi boteza. Boteze și câte treizeci și câte cincizeci într-o zi pe unde întâlnea nebotezați, își făcea misiunea. Deci Biserica permanent a fost implicată. Noi spunem că Biserica nu trebuie să se implice în stat. Ba da! Pentru că statul din cine e format? Un popor din cine e format? Acolo sunt suflete, sunt oameni. Deci Biserica trebuie să fie în mijlocul lor, trebuie să fie implicată pentru binele oamenilor, cu tot ce înseamnă asta. Nu vedem în timpurile vechi? Pe cine avea împăratul alăturea? La orice întâlnire de asta mare, la orice consfătuire îl avea pe patriarh sau pe mitropolit. Deci îl avea aproape și îi cerea părerea, își dădea și el o părere, avea un cuvânt de spus.

Biserica a fost implicată și trebuie să se implice în continuare

Deci Biserica întotdeauna s-o implicat pentru că la noi în țară sunt aproape 90% ortodocși. Cum să n-aibă Biserica un cuvânt de spus când majoritatea țării sunt ortodocși, sunt creștini, îs turma bisericii? Biserica are  întotdeauna un cuvânt de spus și o părere în orice situație care se întâmplă în țară, da! Biserica trebuie să fie respectată și are un cuvânt de spus pentru că are răspundere în fața lui Dumnezeu pentru orice oaie din turmă. Vedem ce exemplu ne-a dat Mântuitorul prin Evanghelie, cu păstorul care o pierdut o oaie din turmă și s-a dus și a umblat și până o găsit-o și a luat-o în spate și a adus-o înapoi. Și s-a bucurat prin de oaia aceea mai mult decât toate celelalte oi care nu se pierduseră, erau bine. Deci Biserica are datoria să se implice.

Mulți se ridică și întreabă ce treabă are Biserica, de ce se bagă, nu! Biserica are rolul ei, ea trebuie să fie prezentă în mijlocul oamenilor orișiunde, că-i război, că-i o problemă, că-i foamete, Biserica se implică. Vine, îi spovedește, îi împărtășește, prima dată îi pregătește duhovnicește. Îmi amintesc pe timpuri, povestea părintele Cleopa, după al Doilea Război Mondial la scurt timp atunci când o fost foametea imediat. Zice că ei aveau la mănăstire grâu adunat mai mult pentru prescuri. Era grâu curat, frumos, aveau câteva tone că își făceau rezervă totdeauna la mănăstire ca să-și asigure prescurile pentru Sfânta Liturghie. Și a venit foametea, în toate satele de acolo mureau oamenii de foame și veneau sute de oameni în fiecare zi la Sihăstria și o dat ordin părintele Cleopa, să fiarbă câte un cazan de grâu în fiecare zi câte un polonic să dea la fiecare om.

Grâul fiert, fiind consistent putea omul trăi o zi cu așa ceva, douăzeci și patru de ore și așa o făcut până o trecut foametea. A ajuns grâul acela, dar l-o rânduit și Maica Domnului să-l lungească și să ajungă până o trecut foametea, astfel ca toți să poată supraviețui, să depășească momentul acela. Deci Biserica o fost implicată întotdeauna și trebuie să fie implicată, dragilor!

Biserica trebuie să se implice și în creșterea tinerilor

Și în creșterea copiilor, cum am spus aici, vedem exemplul Provita. Eu vorbesc de cei de la Iași, dar e în toată țara pe fiecare mitropolie, este organizată Provita. ”Provita”, adică ”spre viață”, susține viața, ajută, nu e spre a a ucide. Și atunci vedem că Biserica s-o implicat pentru atâția tineri de aici, care să fie ajutați să primească o bursă, să fie încurajați, să le fie alături. Avem atâtea azile în țara noastră ale Bisericii, de care se ocupă Biserica. Biserica nu trâmbițează că face lucrurile astea, dar permanent se face misiune. Tot în zona Iașiului s-a făcut și un spital de către Mitropolie acolo pentru a ajuta oamenii. Deci permanent e datoria bisericii să se implice inclusiv cu tinerii. Vedeți, s-au făcut diferite întâlniri la care am mai participat și eu, cum a fost anul trecut la Mitropolie.

În afară de cei 1500 de tineri de la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, am vorbit acolo chiar în grădină la Palas Mall, în fața a șapte mii de oameni. Adică Biserica s-o implicat și o organizat foarte frumos astfel ca tinerii să fie împreună, dar nu numai tinerii, ci și oameni Biserica s-o implicat și e datoria ei să implice. De asemenea și fiecare preot în parohia lui. Bineînțeles, toate să fie cu binecuvântarea ierarhului locului, a episcopului, a mitropolitului, a patriarhului, pentru că așa e bine, când e cu binecuvântare toate merg cum trebuie, sunt într-o rânduială, nu apar probleme acolo. Ați înțeles, dragilor?

”Cântările Cerului”

Chiar recent, că deviez un pic acum, au venit de la Cluj niște părinții care se ocupă de tineri. Anul trecut, am vorbit și eu un pic, au venit 1500 de tineri care cântă, au fost vreo sută de grupuri din toată țara și au cântat toți împreună într-o sală uriașă. Au fost 1500 de tineri plus atâția alți oameni care au participat acolo. Au cântat toți împreună atât de frumos și au denumit întâlnirea ”Cântările Cerului”. Chiar spunea părintele, că am făcut un interviu cu el de vreo oră și ceva zilele trecute și spunea ”Anul ăsta vrem să adunăm în septembrie sau în octombrie trei mii de tineri”. Gândiți-vă, tineri care cântă la instrumente, vocal, toți împreună. Ce frumos, trei mii de tineri, trei mii de suflete!

Îi spuneam părintelui: ”Părinte, știi ce înseamnă asta? Trei mii de tineri frumoși veniți acolo? Că fiecare vine cu îngerul păzitor, trei mii de îngeri numai cu tinerii ăia împreună! Cât de frumos!”.

De ce este nevoie ca fiecare generație să învețe să se jertfească pentru cea care urmează?

Cum poate deveni un om simplu un ziditor tainic al unui destin frumos? Cum poate deveni un act simplu de donație o faptă cu ecou veșnic din perspectiva vieții duhovnicești? La întrebarea cealaltă erau de fapt două: de ce este nevoie ca fiecare generație să învețe să se jertfească pentru cea care urmează? Păi, e și normal! Ce au făcut înaintașii noștri? Mureau ca să apere pământul. De ce? Ca să-și protejeze copiii, să-și protejeze familia, deci toate astea erau ca să asigure cumva continuarea vieții pentru ceilalți. La fel și tinerii care cresc, ei trebuie să învețe în primul rând să aibă legătura cu Dumnezeu și să-și iubească țara. Să-și iubească țara pentru că vedem câți strămoși au murit, pământul nostru are metri întregi poate, udați cu sângele celor care s-or jertfit ca s-o păzească, să ne-o lase nouă întreagă ca să avem noi unde trăi.

Da, lucrul ăsta trebuie să fie permanent, că s-o încercat la noi, că nu știu ce, că n-ai voie să mai spui că îți iubești țara, că ești extremist. Păi, e cea mai mare prostie! Ești extremist dacă îți iubești țara? Țara asta care cum se zice, te hrănește, pe al cărei pământ când calci, calci pe bunicii, pe străbunicii tăi, strămoșii tăi care s-au jertfit. Cum să nu-ți iubești țara? Deci asta două lucruri principale, legătura cu Dumnezeu și iubirea de țară trebuie să fie. Eu peste tot pe unde mă duc când mă întreabă de ce neam sunt, zic ”Român!” și așa mă umflu, da ! A, dar cine-s românii? Stai, că-ți spun eu cine-s românii! Uite, toată istoria României cât e de frumoasă! Tineri, învățați Istoria României, nu asta care se scoate acuma și încearcă să se amestece, să arunce cu noroi! Cărțile mai vechi!

Să vedeți ce istorie frumoasă, istoria din perioada veche din timpul dacilor, cum era Dacia, era un imperiu deja, o putere la timpul acela. Și apoi încoace voievozii, să vezi voievozii noștri, un Mihai Viteazul, un Ștefan cel Mare, un Mircea cel Bătrân, un Vlad Țepeș! Toți ăștia, ce oameni minunați care s-au jertfit pentru țară!

Cum poate deveni un om simplu un ziditor tainic al unui destin frumos?

Și trec la următoarea întrebare. Cum poate deveni un om simplu un ziditor tainic al unui destin frumos? Cum poate deveni un act simplu de donație o faptă cu ecou veșnic din perspectiva vieții duhovnicești? Aici e vorba de ceea ce v-am spus, de cei o sută de tineri care primesc burse. Deci cum poate? Eu cred că, hai, cei care-s săraci îs săraci, dar sunt familii care pot cât de cât acolo să spună ”Măi, stai un pic! Am trei, patru copii acasă, am un salariu, cutare, dar pot dacă vreau să reduc niște fleacuri de astea pe care cum se zice, le iau așa doar ca să le iau sau la o haină, ceva și să asigur unui copil așa ceva”.

Deci se poate lucrul ăsta! De multe ori aruncăm pe băutură, pe țigări, lucruri care ne fac rău și spunem că nu putem să ajutăm un copil căruia să-i dăm curaj. Să știi că uite, pe un copil din acela l-ai ajutat să zicem, un cinci ani sau așa c-o bursă de aia și după aia să te uiți, copilul ăla s-a ridicat frumos!

Nu vroiam să povestesc, dar recent mi-a trimis părintele Radu, fusese televizat un interviu cu doi bursieri, o fată și un băiețel. Și li s-au pus întrebări, fata a terminat facultatea, acuma face doctoratul și lucrează în același timp, nu intru în amănunte. M-am bucurat pentru fata aceea cu care aveam legătură pentru printre altele, ei i-am plătit bursă de o serie de ani. M-am bucurat uitându-mă, zic, uite, acolo cât de puțin a fost în fiecare an… Zic, uite un copil frumos, un copil care o crescut, s-o ridicat, o ajuns că acum face și doctorat, adică o trecut mai departe, foarte capabilă. Uite, stai și te gândești că acolo puțin i-am trimis și eu în fiecare lună. A fost poate un gest la un moment greu când n-avea ceva, s-o completat de acolo. Nu se pierde nimic. Chiar mă întrebase o doamnă din București, o cunoștință veche:

– Părinte, dar cum pot să ajut și eu un copil?

– Măi, uite, prin Provita la Iași.

– Dar eu nu mă pricep!

Imediat am intrat eu internet să văd ce copii mai sunt și i-am ales o fetiță. Ce ia plăcut de ea! De acum are deja vreo doi, trei ani de când îi asigură bursa la fetița aia. Era o fetiță la vreo 10 anișori și spunea că a fost la Iași, a luat legătura cu ea, a scos-o la o înghețată, la o prăjitură, zice ”Așa m-am bucurat!”. Deci se pot face o grămadă de lucruri frumoase, dragilor!

Părinte, cum vedeți legătura între rugăciune și fapta concretă precum o donație pentru un bursier?

Părinte, cum vedeți legătura între rugăciune și fapta concretă precum o donație pentru un bursier? Exact ceea ce am spus eu acum. Cred că deja nici nu mai trebuie să răspund pentru că am spus acum. Adică între rugăciune și fapta concretă… De fapt, da, ne rugăm pentru toți. Îi ușor, te duci în căsuța ta și spui ”Doamne, ajută-i pe toți! Ajută-l pe Ion, pe Ileana pentru că, știu eu, îi bolnav, celălalt are examene, celălalt are cancer…”. Da, dar e altceva când îl sprijini tu. E bine că i-ai plătit o bursă, i-ai ajutat cu ceva, dar poate dacă te-ai dus și personal îl și încurajezi, îl și ajuți în afară de rugăciune. Adică, să pui și în practică lucrul ăsta pentru că ne spune la Sfinții Părinți că, da, e bine să crezi în Dumnezeu, dar credința fără faptă e moartă.

Adică astea trebuie să meargă împreună, să credem cu toată tăria, dar să facem și faptele pentru că altfel credința rămâne moartă. Nu vezi? Și diavolul crede și se cutremură de Dumnezeu, dar faptele arată altceva. Deci, să încercăm și noi să completăm cu fapte bune credința.

Cum ne modelează Dumnezeu pe noi înșine atunci când sprijinim pe altcineva să crească?

Cum ne modelează Dumnezeu pe noi înșine atunci când sprijinim pe altcineva să crească? Cât de frumos ne modelează Dumnezeu! Să vezi când sprijini pe cineva, îl ajuți să crească frumos, să vezi câtă bucurie primești! Și permanent tu fiind atent să-l ajuți pe celălalt fără să vrei te modelezi și pe tine, te schimbi și mai mult decât atât, lucrează Dumnezeu în inima ta. Ți-e milă de unul, îl ajuți, faci o rugăciune pentru cineva bolnav de cancer, de ceva… ceva se schimbă în inima ta. De aia se și spune acolo că milă voiesc, iar nu jertfă. Adică mila asta trebuie să existe, nu doar să arunc un ban restul îmi e indiferent, nu! Trebuie să existe mila asta față de cei din jur. De asta se spune ”Cu ce mână dai cu aceea primești!” și Dumnezeu nu rămâne dator.

Orice faci tu aproapelui îți răsplătește Dumnezeu înzecit, însutit sau înmiit. Ați înțeles? Dacă noi arătăm milă, câtă milă ne arată Dumnezeu nouă! Noi ajutăm material, cât ne răsplătește Dumnezeu material nouă! Ajutăm cu ceva și duhovnicește și oricum ar fi, ni se întoarce înapoi! E un fel de a spune ”bucuria de a dărui”, cu cât ajutăm mai mult cu atâta primim noi mai mult. Ați înțeles, dragilor?

Ce cuvânt de încurajare aveți pentru cei care ezită să ajute spunând că nu au destul?

Și ultima întrebare că deja m-am lungit, ce cuvânt de încurajare aveți pentru cei care ezită să ajute spunând că nu au destul? Un mesaj de inimă pentru toți cei care pot, dar încă nu s-au hotărât să dăruiască ce le-ați spune? Pentru cei care nu au de ajuns, ce se întâmplă? Sunt oameni care permanent spun un lucru: ”Păi, dar ce! Nu-mi ajunge mie, cum să ajut? Dar eu cutare…”. Nu-i nimic, nu-ți ajunge ție, de acord. Atunci vin cu altceva, ești sănătos, ai mâini, ai picioare, n-ai posibilități, du-te și ajută practic! Pe un vecin pe care-l vezi, e un bătrân, săracu’, îi cade ca gardul, nu mai poate, du-te și fă-i-l oleacă voluntar așa! Bunicule, am venit și eu un ceas să-ți repar oleacă gardul, am venit să-ți fac curat în curte. Sau la o bătrână ceva, băi, mă duc să-ți aduc o găleată de apă!

Îți fac ceva? Du-i ceva, fă ceva din ceea ce poți! Nu ai posibilități materiale, nu-i nimic! Ajută fizic! Și încă ceva, un cuvânt din încurajare. Nici nu știți cât de mult face și cuvântul de încurajare! Un zâmbet la cineva amărât, supărat!… Deci poți să contribui și în felul ăsta, dar numai dacă într-adevăr nu poți cu nimic altceva. Dar dacă ai și pui motive că ”nu-mi ajunge mie, că-s programat să mă duc la mare nu știu unde și o să cheltuiesc atâta, vreau să-mi fac cutare!… Păi, dar ce, am eu de dat la alții, că doar sunt banii mei!”. Nu-i nimic al nostru, dragilor! Putem într-o zi pierde totul. Putem pierde casa, mașina și mai presus de toate, s-o luăm în termenii ăștia materiali, putem pierde sănătatea.

Ne vine un cancer, ce facem noi atunci dacă ne spun doctorii: ”Ne pare rău, metastază, mai e o lună, două”… ce facem cu toate astea din jurul nostru care nu ne mai ajungeau? Toate rămân, dragilor! De asta, cât timp putem face un bine să-l facem, să nu-l lăsăm, dragilor! Da!

Să nu treacă nicio zi în care să nu facem un bine.

Aici revin, poate am mai spus, nici nu mai știu. Recent mi-a trimis mesaj mama unei fetițe de 21 de ani tot din Iași, cu care am mai păstram legătura de vreo doi ani. Avea cancer și se lupta, o fetiță cuminte, frumoasă, se spovedea, se împărtășea. Suferea mult pentru că era cancerul destul de grav, dar s-a luptat. Și acum mi-a trimis mama mesaj: ”Părinte, o plecat la Domnul!”. La 21 de ani, un copil, un copil curat, a știut Dumnezeu de ce a luat-o. Zice că s-o simțit foarte rău în ultimele trei săptămâni, de asta nici nu-mi mai răspunsese. A devenit un înger în Cer, un copil care s-a luptat, care n-o cârtit, nu i-a fost ușor.

Că-mi mai spunea altcineva care păstra mai din scurt legătura, zice: ”Îmi spunea, îmi scria mesaje, zice mă doare de nu mai pot”, adică trecea prin toate suferințele astea, dar era cu fruntea sus și o plecat la Dumnezeu. Deci, vedeți? La orișicine, nu contează vârsta, poate să fie o boală și contează cum plecăm, cât de pregătiți, dragilor! Da? Să avem mare grijă ce facem cu viața noastră! Ca mesaj din inimă pentru toți, acesta a fost, dragilor. Să avem mare grijă! Așa ca ultime cuvinte, nu suntem veșnic aici pe pământ, dragilor! Viața-i scurtă și plecăm mai devreme sau mai târziu. Să ne pregătim un pic! Să ne pregătim locul și acolo unde o să ne ducem.

Că dacă nu trimitem nimic acolo, n-o să găsim nimic! Toate celelalte rămân aici, putrezesc, își scot ochii alții pentru ele, se bat. Dar noi ce facem când ne ducem acolo și știm că au rămas toate alea pentru care ne-am zbătut și puteam să mai ajutăm pe alții? Cu orice îi ajuți pe alții în afară de familia ta, asta e o îndatorire, pe toate astea ai să le găsești dincolo sub forma duhovnicească. Îți pregătești locul, casa acolo în veșnicia lui Dumnezeu. Ați înțeles, dragilor? Deci, să nu treacă nicio zi în care să nu facem un bine, să nu-i zâmbim cuiva, să nu-i dorim ceva bine la cineva, să nu facem o rugăciune pentru cineva, să-l ajutăm cu ceva pe oricine. Ați înțeles, dragilor? Toate astea pleacă la Dumnezeu!

Hai, să ne ajute bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții.

Amin!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!