Întrebări și răspunsuri despre: iubire, smerenie, ajutor, pedeapsă…
20 iulie 2025
Neliniște sau har? – p. Emilian Simonopetritul
21 iulie 2025
Urmăriți un foarte bun și informativ material în care Andrei Boambeș ne descoperă din marea sa experiență ce se ascunde în viața marilor corporații multinaționale și cum poate cineva să navigheze în această lume.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor, Amin! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Miluiește-ne pe noi, Amin!
Dragii noștri, ne aflăm aici cu Andrei Boambeș, pe care îl cunosc de mult și îl apreciez de mult timp. Are o mare experiență în multe domenii. Astăzi o să ne bazăm pe experiența lui în mediul corporatist. Știe foarte multe, a făcut foarte multe la viața lui, să nu mă lungesc cu prezentările pentru că știu că nu vă place, din păcate, acest lucru. O să spun doar că este consultant, coach în probleme de afaceri, în probleme de business, are chiar și un site, andreiboambeș.ro, puteți să intrați, dacă doriți o prezentare a lui Andrei. În orice caz, aș dori să vorbim, sigur că din punct de vedere creștin, eu o să vorbesc mai degrabă din punct de vedere monahal, el o să vorbească mai mult din punct de vedere al mediului de afaceri pe care îl cunoaște foarte bine, despre marile probleme ale acestui mediu astăzi.
Cum putem să găsim un echilibru între mediul de afaceri și viața personală
Ei și prima întrebare este asta: Cum putem să balansăm, Andrei, cum putem să găsim un echilibru între mediul de afaceri și viața personală?
Andrei Boambeș: Păi, cred că e întrebarea cheie pe care și-o pune oricine e nevoit să… până la urmă să câștige o pâine că de fapt de asta e vorba, deși mulți uită că de fapt scopul nostru când facem afaceri sau când intrăm într-o corporație sau când luăm un job, este să câștigăm o pâine, da? Și nu altele care vin la pachet și care ne deturnează practic și ne complică existența. Dar întâi, ca să fac așa o mică buclă, să mă prezint: eu am lucrat vreo 11 ani în multinațională, am pornit în multinaționale de retail. Am pornit în anul 2000 ca șef de raion la Bricostore, acum se numește Brico Depot…
Părintele Teologos: Adică, unul dintre primii din România.
Scurt CV
Andrei Boambeș: Pe domeniul ăsta de DIY, de bricolaj, a fost prima multinațională din România. După, am trecut prin Intermarche ca director de expansiune și am ajuns la Kika. Bine, la Bricostore am ajuns director de magazin trecând prin achizitor un pic, deci șef de raion, achizitor, director de magazin, după aia direct de expansiune la Intermarche, care e tot o firmă franțuzească extinsă în România și în Balcani în general, în zona asta, România, Serbia, Bosnia, sub denumirea de Interex, care acum a plecat, și-a vândut operațiunile de câțiva ani. După aia, director de țară, country manager la Kika, o firmă austriacă de mare distribuție de mobilier, care și ea a vândut. Mai are vreo două hipermarket-uri acum, e concurent IKEA. XXXLutz se numește acum cel care a cumpărat, tot din Austria.
După aia am trecut în privat, m-am făcut antreprenor și mi-am utilizat experiența asta pe care am câștigat-o în cunoașterea în amănunțime a sistemelor ăstora, cum funcționează sistemele astea corporatiste și am făcut consultanță, am reprezentat comercial, am făcut reprezentare de negocieri pentru diverse firme mici și mijlocii, nu numai din România, ci și din Germania, Turcia, Serbia, Bulgaria, care sub o formă sau alta interacționau cu acești Frankenstein ca să zic așa, care sunt corporațiile și o să vorbim de ce sunt Frankenstein. Am ajutat firme românești care concurează pe diverse domenii cu corporațiile și corporațiile le iau cotă de piață și atunci ei trebuie să facă niște restructurări, să ia măsuri ca să se apere, să-și păstreze business-ul. O să vorbim și de asta pentru că aceste corporații sunt ca un tăvălug…
Tăvălugul corporațiilor
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: Să-mi spuneți dacă trec așa de la una la alta!
Părintele Teologos: Nu contează! Te opresc eu, stai liniștit!
Andrei Boambeș: Sunt ca un tăvălug, dar nu e nimic malefic, ci…
Părintele Teologos: Deci, nu e vorba de dușmănie personală față de…
Andrei Boambeș: Nu, tocmai asta-i problema! Corporațiile în general nu au nimic personal…
Părintele Teologos: Da, da!
Andrei Boambeș: Ele te strivesc, e ca un cilindru compactor din ăla. Tu trebuie să vezi încotro merge, să cunoști modul de funcționare și să te ferești din calea lui. Dacă stai în calea lui, s-a terminat, dar el n-are nimic cu tine. El nu te strivește, nu te urmărește și vine după tine să te strivească, nu! El este pur și simplu un gigant care a devenit gigant prin faptul că la origine a fost foarte bun în ceea ce făcea și a pus la punct un sistem de a face afaceri, bazat pe inovație, pe procedurizare, pe organizare, care l-a făcut foarte competitiv și a luat cotă de piață de unde a putut. Și bineînțeles că la un moment dat, în goana asta după cotă de piață, devenind puternic a început să aibă capacitatea datorită tocmai puterii pe care a acumulat-o, să joace neloial.
Adică, în momentul în care ai o cifră de afaceri de câteva zeci de miliarde de euro, ți-e mult mai ușor să ai un acces direct la un factor de decizie guvernamental care să facă în așa fel încât să iei tu o mare fostă zonă industrială de la marginea Bucureștiului și să n-o ia un român, care săracul…
Părintele Teologos: Da!
Nu există sentimente, totul este despre bani
Andrei Boambeș: Și dacă implică anumite fapte de corupție, nu știu că nu cunosc, dar dacă implică, e mult mai greu pentru cei care combat, cu DNA-ul de exemplu, să cerceteze o firmă… cum să zic, acțiunile unei firme din astea cu atâta renume și atâta respectabilitate, la care mai sar și trei ambasade puternice, adică te sună ambasada Franței, ce faci? Bănuiesc, repet! Adică, cum să spun, e ca și cum ei au sentimente, nu! E despre bani!
Părintele Teologos: Da, e despre bani! Dezumanizare totală!
Andrei Boambeș: Dar să revin! Acum, de câțiva ani, mi-am deschis o linie de business, tot din aproape în aproape, duc firme românești să se implanteze în Europa de Vest.
Părintele Teologos: Foarte bine! Îi atacăm la ei!
Firme românești, subcontractori în Vest
Andrei Boambeș: Îi atacăm la ei, din păcate pe un segment, cum să spun, noi și acolo rămânem, dar suntem utili și se pot face bani, dar trebuie să ne asumăm faptul că suntem în lanțul trofic undeva jos. Deci, mergem acolo, orice firmă am dus, firme din zona construcțiilor, că fac construcții de bază gros oeuvre, că sunt pe zona asta franțuzească, deci, betoane, zidărie, fie că fac electrice, fie că fac amenajări interioare și exterioare gen termopane, închideri, așa prestează forță de muncă pentru că tot ecosistemul celălalt, adică capacitatea de a lua lucrare direct de la beneficiar, de a emite scrisoare de garanție bancară, de a avea acces la materiale negociate cu termene de plată, cu termen de livrare…
Părintele Teologos: Și există?
Andrei Boambeș: …noi nu avem acolo logistica asta și atunci trebuie să lucrăm sub unii care o au toată…
Părintele Teologos: Da! Deci, ca subcontractori. Și este de succes?
Andrei Boambeș: Păi, este de succes, dar fiind practic subcontractor doar cu forța de muncă ești ușor de înlocuit.
Părintele Teologos: Am înțeles!
Andrei Boambeș: Ești ușor de înlocuit și pe de altă parte e și ipocrizia asta cumva a sistemului occidental, care bine, ei sunt niște oameni foarte deștepți și își aranjează lucrurile astfel încât să, au englezii o vorbă, ”Eat the cake and have it too”, adică sunt atât de bine plasați pe lanțul trofic încât ei spun, domnule, ca să câștig un lucru nu trebuie neapărat să pierd altul, putem să câștigăm pe toată linia.
Occidentalii nu mai lucrează pe șantier
Și atunci e plin de lucrători din estul Europei pe șantierele, de exemplu, că despre asta vorbesc, din Belgia, Luxemburg și nordul Italiei, unde m-am specializat, și un pic de Franța, dar în același timp toate țările astea au o legislație care combate prezența lucrătorilor străini pentru că chipurile ia locurile de muncă ale băștinașilor, care oricum nu vor aproape nici unul să lucreze pe șantier, numai dacă îi dai 10.000 de euro în mână și are dreptul din oră în oră la 20 de minute pauză. Exagerez, adică…
Părintele Teologos: Da, sigur!
Andrei Boambeș: Și cum i-ai luat două minute din pauza aia pentru că arde ceva, vine ceva, el sună la sindicat, sindicatul face gură și îți blochează și activitatea. Bineînțeles, că nimeni nu vrea să lucreze dintre antreprenorii lor de acolo. Și atunci recurg la români, dar legislația rămâne că în timp ce tu satisfaci o nevoie reală, în același timp poate oricând să vină de la Forțele de muncă pe șantier și să-ți facă tot felul de șicane că n-ai respectat nu știu ce reguli, care sunt puse tocmai ca să îngreuneze accesul lucrătorilor…
Părintele Teologos: Străini!
Sistemul funcționează cu amenzi, crescând astfel costurile și devenind necompetitiv
Andrei Boambeș: …non belgieni, non luxemburghezi etc, cică să le protejeze ălora locurile de muncă. Și atunci tu trebuie să dovedești tot felul, să fii foarte pregătit juridic pe legislația asta a muncii, cu toate permisele, că trebuie să se prezinte ăia în nu știu cât timp la primării, la tot felul de jurisdicții, sunt tot felul de autorități, trebuie înregistrați pe nu știu ce site-uri, tot timpul făcute modificările, unul pleacă, ți-l dă afară, trebuie să-l scoți repede, să-l bagi pe altul… Ei, și toate lucrurile astea dacă nu le faci, poți să-ți iei amenzi. Sistemul funcționează cu amenzi care de fapt îți ridică ștacheta costurilor și te fac necompetitiv de fapt.
Părintele Teologos: Asta-i ideea, da!
Andrei Boambeș: Și atunci rolul meu e să asigur chestia asta, adică să am grijă ca… Între timp am învățat și ceva despre construcții…
Părintele Teologos: Am înțeles!
Andrei Boambeș: …dar nu e specializarea mea de bază. Specializarea mea de bază e să găsesc contractul, să negociez cu ăla că vorbesc limbile astea…
Părintele Teologos: E de fapt suportul pe care îl faci. Deci, toată munca asta pe lângă, care a ajuns să fie foarte importantă și foarte complexă.
Ușa este lăsată intenționat întredeschisă
Andrei Boambeș: Ea e importantă în mod artificial din cauza constrângerilor sistemului care-i construit pe de o parte… nici nu-ți închide ușa pentru că ar da în cap antreprenorilor locali, care totuși sunt stâlpii sistemului și nu le convine, ei vor să aibă marja de profit mare. Cu belgienii nu pot s-o aibă și atunci cumva trebuie să le dai și ăstora posibilitatea, dar și celorlalți, poporului, clasei muncitoare locale să-i dai posibilitatea, să-i dai senzația că este protejată. Și atunci ușa este întredeschisă…
Părintele Teologos: Scârțâie!
Andrei Boambeș: …și eu trebuie s-o țin, să țin cumva piciorul să nu se închidă de tot, să încerc s-o deschid un pic mai mult… Și meseria și-o face asociatul meu care e un specialist, e de obicei un tip care face de mulți ani construcții, se pricepe foarte bine, dar lucrurile astea îl enervează.
De exemplu, eu m-am dus la firme din Bulgaria. Mă duceam la unul care făcea cu 10 lucrători, undeva lângă Plovdiv. Nu merge nimeni din România din multinaționale, ăștia sunt obișnuiți la costum, la aer condiționat, nu să iasă ei să meargă… Ăla nici nu știa engleză, am luat un prieten care știa bulgărește și l-am convins pe ăla. Ăla, săracul, altceva decât să facă produsele alea și mi se pare cinstit…
Părintele Teologos: Da, da!
Andrei Boambeș: Omul s-a specializat pe chestia asta, e un om muncitor care știe să facă un lucru. Dar după aia să te adaptezi la toate cerințele astea, când îți pune ăla în față un contract de 400 de pagini…
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Producătorul local ajunge foarte greu să vândă într-un supermarket
Andrei Boambeș: …cu fain print, cu așa, deci ăla s-a descurajat instantaneu. Pe vremea când am început eu chestia asta erau taxele de raft, care acum sunt ilegale, în sfârșit! Adică, veneai și tu și în sfârșit îi răzbeai, treceai de toți cerberii ăștia care…
Părintele Teologos: Barierele administrative care erau.
Andrei Boambeș: Care, atenție, că aici discutăm! Lumea zice că e ceva, e un sistem pus la punct special pentru că îl resimte dureros. Deci, eu ca furnizor să zic că produc un lucru, vreau și eu să mă listez la Carrefour. Păi, nu știu de unde să încep! Pentru că o adresă de mail, office@carrefour la care vin zilnic mii de oferte, de cereri și o gestionează o persoană, o secretară ceva, aia e complet depășită.
Părintele Teologos: Evident!
Andrei Boambeș: Ea trebuie să fie dispecer, să zică, a tu ești pe legume-fructe, să dăm la achizitorul de la legume-fructe… Deci, ea are permanent 500 de mail-uri necitite în inbox. Adresele de mail ale celor care se ocupă nu sunt valabile direct de domeniul ăsta și în plus, eu ca furnizor pot doar să intuiesc, nu știu exact la ce departament al lor mă încadrez chiar dacă ar fi valabile pe site. Ăsta e un pas simplu în teorie, dar care e foarte complicat.
Părintele Teologos: Da, da!
Oamenii se gestionează în multinaționale după un indicator de performanță
Andrei Boambeș: Dacă nu știi adresa de mail, tu trimiți în disperare, te duci acolo la ghișeu și zici: ”Domnule, sunt furnizor, produc mere” și ea zice: ”Bine, vezi pe site!”. Deci, nu poți să intri, e inexpugnabilă fortăreața, dar nu din… Carrefour-ul e interesat să… Problema este că are de ales între a inunda adresa de mail, aia de office și își asumă și a inunda adresele de mail ale celor care cu adevărat se ocupă și de la care cer rezultate, așa numiților achizitori sau category manageri. Ei din experiență au văzut că asta devine o scuză ca să nu-și îndeplinească KPI-s, e un termen foarte… să-l descriu acum?
Părintele Teologos: Da! Key performance indicator, indicatorul de performanță de bază.
Andrei Boambeș: Așa se gestionează oamenii în multinaționale, se dau key performance indicators. Și e un american care a spus-o acum mulți ani, cred că 60 de ani, a spus ”Give me the incentive and I’ll give you the behaviour”. Deci, dă-mi stimulentele și-ți dau comportamentul. Deci, ei asta fac! Și unul din fondatori, eu sunt acum în anul doi la facultatea de psihologie de la Unibuc, unul din fondatorii științei psihologiei, Skinner, a spus că ”comportamentul uman este modelat de consecințe”. Deci, pe asta se bazează, pe psihologie comportamentală. Ai atins, recompensă! N-ai atins, pedeapsă! E simplu!
Părintele Teologos: Simplu și aproape inuman.
Firmele mari sunt conduse prin proceduri
Andrei Boambeș: De ce sunt inumani? Deci, mie mi-au ieșit foarte bine în viață lucrurile care mi-au ieșit, că mi-au ieșit și o grămadă prost, am încercat să mă pun totdeauna în papucii celuilalt. Cum gândește ăla? De ce face? E ușor să spui ”Face pentru că e un ticălos”, nu! În momentul în care tu ești la Berlin și ai de gestionat o grămadă de puncte de lucru, de filiale care trag banul, deci produc cifră de afaceri, îți produc ție venit, trebuie să depersonalizezi pentru că nu poți să-i cunoști, să stabilești relații de încredere cu ăia de la Ploiești, de la Bratislava, de pe unde mai ai tu filiale, da? Și atunci cum personalizezi? Prin proceduri. Procedurile ce fac? Stabilesc KPI și stabilesc drumul către aceste chei, adică stabilesc și ce n-ai voie să faci. Ei, drumul poate să fie… că și procedurile le fac oamenii…
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: Drumul poate să fie mai prost făcut, mai strâmt și în momentul ăla te încorsetează sau mai larg. Și aici sunt multinaționale și multinaționale în funcție de… Dar ei trebuie să limiteze cumva ce poate să facă unul de la… pentru că nu-l cunoaște pe ăla.
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: Nu-l cunoaște pe ăla, n-are nici încredere, dar nici neîncredere în el, este pur și simplu un ”x” acolo.
Părintele Teologos: O resursă.
Depersonalizarea este cheia, dar este resimțită dureros de toți intervenienții
Andrei Boambeș: O resursă. Dar repet, el sau CEO-ul care e pus de familia sau familiile domnitoare, ca să zic așa, să se ocupe de chestii, el poate e un om foarte uman în relațiile lui de familie, dar în momentul în care trebuie să verifici la asemenea distanță, pentru că tu ești în continuă expansiune și ai ajuns să ai această expansiune datorită puterii tale de piață și inovațiilor și organizării etc. Ei, în momentul ăla ești nevoit să recurgi la această depersonalizare și această depersonalizare, aici e cheia, e resimțită dureros de toți intervenienții.
Și de ăla care e angajatul tău de la Ploiești și de furnizorul de la Suceava, care știe și el, a învățat să facă un lucru sau să importe un lucru care îi umple tot timpul și toată capacitatea cognitivă și toată resursele, îi e greu să mai învețe și toți pașii ăștia foarte complecși, prezentări în Powerpoint, să ia cu brand, cu nu știu ce… Dau un exemplu: ca să faci o creștere de preț, ai intrat cu un preț și condițiile de piață s-au schimbat, tot timpul se schimbă, tu degeaba îi explici ăluia, achizitorului: ”Băi, fii atent! Mi-a crescut prețul, că furnizorul îmi dă mai așa…”. Ăla nu poate să meargă pentru că el nu decide.
Părintele Teologos: Da, da!
Totul trebuie să fie verificat pe cifre
Andrei Boambeș: El dă mai departe, da? Dacă dă mai departe doar așa ce i-ai zis tu, șeful îi zice ”Dar unde-i contribuția ta? Te țin degeaba, tu ești un filtru! Tu trebuia să-l oprești și să-mi dai justificări”. Și atunci achizitorul, dacă e băiat de treabă, dar în general e supraaglomerat și nu e, nu are timp să fie băiat de treabă, te învață el, dar te învață pe timpul și pe costul lui de oportunitate. Adică, el în timp ce te învață pe tine ca furnizor, ar trebui să facă altceva. Te învață el: Băi, du-te și tu, vezi cum a crescut petrolul pe bursa! Ce compune? Plastic. Cum a crescut plasticul? Adică vino cu niște grafice, cu niște ”numbers”, nu poți să vii așa cu o poveste, că povești are toată lumea. Și cultura este pe ”numbers”.
Părintele Teologos: Da, concret.
Andrei Boambeș: Tot timpul trebuie să fii verificabil pe cifre. Ei și atunci ăsta zice: ”Domnule, e răuvoitor! Mi-a închis telefonul!”. Da? Că el nu știe, săracul, că dacă-i dădea, dacă stătea un sfert de oră și-i dădea niște grafice, niște de astea și făceau un calcul că uite, plasticul intră 40%, deci îmi impactează în proporție de 40%, petrolul intră în proporție de 13% etc, poți să spui că dacă toate astea au crescut cu 20%, făcând regula de trei simplă, poți să obții o creștere de preț de 14%, habar n-am, care e o chestie, exact ce își dorea el.
Părintele Teologos: Da!
Corporațiile sunt niște imperii comerciale
Andrei Boambeș: El nu face chestia asta, se blochează și dă vina pe sistem și atunci intervin eu și îi spun: Stop! Nu-ți vrea nimeni răul! Nu te urăște nimeni, dar trebuie să-i înțelegi! De fapt, asta e problema, în corporații lucrează oameni. Tu trebuie să stabilești un contact cu omul fie că ești angajat… Stresul ăsta, coliziunea asta, se resimte și între departamente, nu numai… În corporații se numesc ”clienți interni”. Deci, fiecare departament livrează ceva celuilalt departament, care livrează altuia și ăștia sunt… cui livrezi informația, cui livrezi e clientul intern. Ei, ăla este super stresat și ai senzația că dă vina pe tine. Dar el de ce dă vina în ședință? Ca să scape el.
Părintele Teologos: Da, da!
Andrei Boambeș: Că nici ăla nu mi-a dat! Și tu personalizezi și în loc să înțelegi că de fapt ăla e sub vremi, așa cum zice cronicarul și că, comportamentul lui e indus de o presiune exterioară, tu îl urăști pe el. Foarte mult fac chestia asta angajații.
Părintele Teologos: Și atunci se escaladează tensiunea și se distruge foarte mult.
Andrei Boambeș: Da! Păi, orice imperiu, că corporațiile sunt niște imperii comerciale, orice imperiu prosperă pe baza principiului ”dezbină și stăpânește”. Deci, corporațiile vin și spun: ”Dezideratul nostru, misiunea noastră este să fim o familie”, să fim o nu știu ce, dar de fapt încurajează chestiile astea pentru că le sporesc controlul.
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: Dar iarăși nu-i nimic! Pentru că iarăși, eu sunt la Berlin și vreau să știu cum aflu ce se întâmplă cu adevărat în Ploiești. Păi, simplu! Îmi spun ăia că se pârăsc unii pe alții, că dacă toți au făcut front comun și sunt prieteni între ei, nu mai aflu.
Părintele Teologos: Da!
Profiturile trebuie să fie la maxim de potențial
Andrei Boambeș: Ce se întâmplă? Dar de ce trebuie să aflu? Pentru că unii spun: ”Păi, nu vezi cifrele?”. Ei sunt obsedați de potențial în încorporații. Adică, am avut, mai ales cu Bricostore-ul, când era singur se făceau niște profituri incredibile și erau nemulțumiți! Zic: ”Băi, dar ce vă lipsește? Adică faceți, aveți o rată de amortizare bit, dar mă rog, toți indicatorii…”, zice: ”Nu-i treaba ta asta! Avem profiturile astea datorită conceptului pe care l-am adus. Treaba ta este să te asiguri că profiturile sunt maxim de potențial!”.
Deci, ei au în cap că potențialul pieței e atâta și chiar dacă tu atingi 70% și e o cifră pe care ei nici nu o visează prin alte țări pentru că e piața la început, pentru că sunt singuri, n-au concurență, diverse, ei tot nu sunt mulțumiți. Pentru că ei știu că totul e în evoluție și că e inevitabil faptul că dacă ei obțin profituri mari o să-i atragă pe alții și în momentul ăla se va egaliza și atunci ei trebuie să tragă maxim acum cât se poate.
Tertipuri care ajută maximizarea profitului
Părintele Teologos: Să inunde piața, să-și consolideze puterea.
Andrei Boambeș: Și să-și tragă și profituri. Și în momentul în care tu ca angajat nu faci tot ce trebuie… și se aud mici… de exemplu ajung la mici aspecte… și omul nu înțelege, ei au profituri uriașe și se iau de tine că vânzătorul tău cutare avea uniforma murdară, trimit ”mistery shopper” care descoperă că n-a zâmbit! Mamă, ce probleme am avut odată!
Părintele Teologos: Mistery shopper, trebuie să spunem ce sunt, sunt angajații firmei care pozează, apar ca și cumpărători neutri, ca să zic așa.
Andrei Boambeș: Cel mai adesea sunt companii, sunt firme specializate, externalizează. Și sunt firme de ”mystery shopper” care-i deghizează pe unii, pretind că sunt cumpărători și după aia notează, îți fac raport: m-a întâmpinat ăla, mi-a zis… bine, e asta românească, cuvântul imediat. Deci, am francezi care așa, ca paranteză, zic că ”două cuvinte urăsc în România: imediat și acum”. Pentru că românul ca să scape zice imediat și după aia face exact împotrivă, când îi spune imediat înseamnă niciodată.
Părintele Teologos: Da, am înțeles!
De la canibalizarea pieței la monopol
Andrei Boambeș: Așa! Și mystery shopper notează: a venit, s-a făcut că mă ajută, a dispărut sau nu mi-a zâmbit sau diverse. Și se iau de toate chichițele astea și eu la momentul ăla, 2005, 2006 când am început să mă confrunt cu chestii de astea, nu înțelegeam, zic: ”Bă, sunt nebuni ăștia! Ce se întâmplă?”. Dar după aia m-am pus în papucii lor și am înțeles: ei erau disperați pentru că într-adevăr s-a ajuns acum în România că s-au îngrămădit toți și profiturile au scăzut foarte mult pentru că e piața supra aglomerată. Și acum încă s-au mai așezat, dar a fost un moment înainte de pandemie în care erau foarte mulți și pur și simplu se canibalizau. Deci se canibalizau în prețuri și nu câștiga nimeni.
S-au mai cumpărat unii pe alții, adică looser-ii au dat la ăștia care au fost cu mai mulți bani, Bricostore a vândut lui Kingfisher de s-a schimbat în Brico Depot, Kingfisher a vândut acum cui? Lui Dan Ostahie că pierdea bani, Leroy Merlin s-a instalat, OBI a plecat, au plecat o grămadă. Praktiker i-a vândut lui Brico Depot, care i-a vândut lui Dan Ostahie și tot așa. Deci, s-au mai rărit și acum în sfârșit, să zic că pot să obțină niște marje de profit…
Părintele Teologos: Acceptabile.
Andrei Boambeș: Da, numai că nu mai sunt ca alea dinainte. Mă rog, nu le plângem de milă…
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: O duc ei foarte bine, nu asta-i problema.
Părintele Teologos: Și cum gestionează cineva stresul, presiunea pentru că evident, vorbim de o junglă aici?
Aplicarea în business a filosofiei stoice
Andrei Boambeș: Păi, ce fac eu cu clienții mei? În primul rând le spun: băi, ce reprezintă compania asta pentru tine? Deci, clienții care sunt angajați. Ce reprezintă? E o ocazie de a aduce o pâine pe masă și cumva de a te asigura că prin comportamentul tău și prin relația pe care o să ți-o stabilești cu compania, vei putea aduce și în viitor. Că îți trebuie o pâine, copiii tăi cresc, trebuie pâine și peste patru cinci ani. Și așa că dacă tu vrei mai mult, deja ea nu-ți poate oferi, te înșeli, cauți apă în deșert, nu! Deci, dacă cauți un sens, o identitate…
Părintele Teologos: O împlinire personală…
Andrei Boambeș: o mândrie, o împlinire, să spui ”Eu lucrez la…”, sunt chestii efemere. Deci, eu practic încerc să-i învăț, toată psihologia mea se bazează pe o chestie despre care am citit și care este chiar precreștină, se numește filozofia stoică, care se bazează pe dihotomia controlului și ei spun simplu: ocupă-te exclusiv de ce poți poți controla și de restul nu-ți bate capul.
Părintele Teologos: În creștinism se spune: ocupă-te de ce poți controla și restul lasă-le în voia lui Dumnezeu.
Andrei Boambeș: Exact! Adică, dar nu te stresa pentru comportamentul celuilalt, nu te stresa pentru motivele pentru care managementul ți-a stabilit un KPI care ție ți se pare imposibil de realizat. Tu vezi ce poți să faci ca să te apropii de el, vezi ce poți să faci ca să găsești din timp explicații ale posibilului eșec că și asta e foarte important.
Părintele Teologos: Evident!
Andrei Boambeș: Ca să ieși bine să te pregătești și pentru varianta eșecului pe care ei o descurajează, ”Domnule, noi avem nevoie de rezultate, nu de explicații!”. Dar în viața reală explicațiile sunt totdeauna utile.
Părintele Teologos: Evident! Și trebuie să fie și sincere.
Nu trebuie să existe ură împotriva persoanei ci cooperare pentru depășirea problemei
Andrei Boambeș: În sensul de veridice, să fie credibile. Și în general trebuie să te porți cu ei precum te porți cu niște oameni. Bine, pe colegii îi urăsc că vor să-mi ia locul, că nu știu ce, tot timpul e această personalizare în care lucrurile se iau personal.
Părintele Teologos: Da, ură împotriva persoanei. Nu trebuie să existe ură împotriva persoanei, ci trebuie să existe cooperare pentru depășirea problemei.
Andrei Boambeș: Cooperare și să-ți explici comportamentul și să fii sincer, că și tu în situația lui cel mai probabil ai face…
Părintele Teologos: La fel!
Renunțat la fală, este efemeră
Andrei Boambeș: …undeva la fel pentru că ție îți pasă în primul rând de copiii tăi, de familia ta, intri repede în panică, vai, sunt în pericol, cariera mea!… Cariera ce înseamnă? Capacitatea de a câștiga bani mai încolo, siguranța jobului. Pentru unii cariera înseamnă fala asta și aici iar intervin, cum să spun? Renunță la ea pentru că e efemeră! Te hrănești, trece repede, dar și nici măcar nu te poți baza că durează pentru că iarăși, dihotomia controlului…
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: …ține de perspectiva pe care o are șeful asupra ta. Păi, perspectiva șefului se schimbă pentru că s-ar putea să-și direcționeze afectul către altul că și el e om, e subiectiv, șeful se schimbă… Parisul hotărăște să pună pe altul și atunci ăla… așa…
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: …și cazi în depresie că vai, ăla mă iubea și acum…
Părintele Teologos: Ce o să-mi facă ăsta!…
Andrei Boambeș: Și dacă îl ia un pic și-l verifică, că orice șef când vine vrea să se impună…
Părintele Teologos: Evident!
Andrei Boambeș: …și în general te impui luând și dând cu capul de pereți pe câțiva…
Părintele Teologos: Da, da!
Andrei Boambeș: …ca să arăți că domnule, cu tine nu se joacă nimeni. Cam așa fac și atunci ăla săracul a fost dat de câteva ori cu capul de pereți și iarăși, crede că are ceva cu el personal, că e un nenorocit, îi aruncă epitete. Nu-i adevărat! E o strategia a ăstuia, aștept să treacă, lucrurile își revin la normal.
Achizitorul doar recită niște poezii, este depersonalizat
Iar pe întreprinzători, firmele astea mici și mijlocii, îi învăț două lucruri: nu te speria de primul contact pentru că nu vorbește, e ca și cum… îmi imaginez cum, de fapt nu trebuie să-mi imaginez pentru că am văzut niște filme cu posedați, dacă pot să…
Părintele Teologos: Da, da!
Andrei Boambeș: …și când vorbește și fac paralela asta și-i spun: nu vorbește el, vorbește spiritul… și ăla îți răcită niște poezii din alea și tu te uiți la el și zici: bă, stau de vorbă cu un robot? Cu ăsta nu se poate face nimic și uiți că e un om și că el de fapt doar recită niște poezii…
Părintele Teologos: Da, da!
Andrei Boambeș: …altcineva vorbește prin el.
Părintele Teologos: Exact! Sub influența unui duh cum nu trebuie.
Andrei Boambeș: Asa, pentru că sunt camere și se analizează chestiile alea de negocieri unde te cheamă ei. Și atunci ăla se depersonalizează și își pune o mască care pe ăstălalt îl sperie și crede că are de a face cu un robot, cu un ceva de plastic…
Părintele Teologos: Cu un terminator.
Andrei Boambeș: Un terminator și îi spun: nu e terminator! El așa lucrează, hai să găsim formula. Deci, el ce vrea să facă? Ca noi toți, să-și păstreze jobul și să muncească mai puțin. Hai să-i furnizăm exact lucrurile de care are nevoie, în loc să le facă el…
Părintele Teologos: Să-l ajutăm, de fapt!
Dă-i ocazia șefului să se laude cu munca ta
Andrei Boambeș: Atenție! Una achizitor are o gamă, da? Asta în calitate de furnizor. Un achizitor are o gamă, treaba funcționează, el vinde, are niște KPI, de cifră de afaceri, de marjă comercială, de profit, de rabat, dar în general treaba funcționează. Ei, vine unul și zice: domnule, eu am posibilitatea să îți dau în loc de telefon ăsta telefonul ălălalt, da? Ei și chiar dacă să zicem că avantajul de preț este foarte mic și cam așa sunt pe piață, nu mai sunt…
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: …chestii de astea, revoluții cu 30% ecart față de ce are el ca să spună…
Părintele Teologos: Cutremur!
Andrei Boambeș: …că dacă nu iau oferta asta am pierdut, nu! Sunt mici îmbunătățiri. Și de fapt o să revenim, e o metodă japoneză pe care Toyota o folosește foarte mult, a lansat-o, dar îi spun: băi, el pentru 3% ăia trebuie să facă o grămadă de compuneri, de paperwork, să facă tot felul de rapoarte, de tabele, să caute el pe site-uri, de ce ar munci pentru 3%? Șeful zice: ei, 3% avantaj? Ce mare brânză ai făcut? Adică, o ia ca bussiness as usual, nu-și ia nici primă, nici nu-i crește stima șefului și el își face calculul ăsta și zice ”bine, te chem eu!” și nu-l mai cheamă niciodată, deși ăla are un avantaj, ăla are un preț chiar bun, dar nu e revoluționar de bun.
Și atunci vii și spui: băi, uite ce trebuie să facă ăla? Fă-i tu, bagă-il în ofertă ca el să facă doar copy paste să dea mai departe ca și cum ar fi munca lui. Asta-i spun și șefului: lasă-l pe șef! Șeful e și el sub alt șef, dar trec la angajat, dă-i ocazia șefului să se laude cu munca ta! Nu-l judeca! Mulți spun: nu face nimic ăsta! Ai tu senzația că nu face nimic! Da? N-a ajuns șefa acolo… e un prost! Poate nu-l înțelegi tu, e o chestie de perspectivă! Dar el a știut cum să manevreze ca să ajungă acolo, prost nu e!
Părintele Teologos: Da!
Să ne facem utili și plăcuți
Andrei Boambeș: Dacă ți se pare că e sub tine ca IQ, sigur că ai inteligență emoțională, e undeva sus, nu știu dacă peste. Dă-i ocazia să te vadă că ești util! În general noi trebuie să fim pentru ceilalți utili…
Părintele Teologos: Utili!
Andrei Boambeș: Și plăcuți! Cam asta e. Dacă nu suntem utili și suntem și neplăcuți, de ce ar pierde cineva timpul cu noi? Fă-te util și plăcut! Și furnizorului, bă, te întâlnești cu el, fă o glumă cu el mai, destinde-l, mai așa…, ca să accezi la omul din spatele măștii. Și după aia mai e o chestie cu cu furnizorii: păi restructurează-te un pic și tu! Deci, problema la firmele românești e că sunt cam haotice.
Părintele Teologos: Artizanale.
Nepotismele sunt peste tot
Andrei Boambeș: Nu-i problemă că sunt artizanale, că sunt și multe firme în occident artizanale, dar la noi e un mix așa, deci românul alege loialitatea foarte mult și loialitatea e pe la neamuri. Și-l ia pe cutare, plus că are datorii, zice: am pe nepotul ăla care nu știu ce, m-a ajutat soră-mea când a fost, îl ia pe acolo să… Ei, ăla nu știe să facă mare lucru, dar el se simte obligat, zice: acum că am bani trebuie să-i împart, ceea ce e un lucru bun…
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: …statutul social, familia… Problema e că după aia când intră într-o relație de asta comercială ca un ceasornic cum sunt ăștia…
Părintele Teologos: Nu performează.
Andrei Boambeș: …are un șoc…
Părintele Teologos: Da, da! Nu performează!
Andrei Boambeș: Și se trezește cu o grămadă de penalități, de amenzi pentru că nepotul ăla e învățat așa să performeze în dorul lelii, cum l-a făcut unchiul sau nașul sau cumătru sau așa și el ieste cu explicații: Păi, na, nu s-a putut, nu știu ce, dar ăștia nu stau de vorbă. Ăștia pur și simplu cu computerul scot amenzile, ăla constată… ei și atunci îi spun: băi, restructurează-te și tu un pic! Adică, nu să-l dai afară, nu să…, dar pune la punct un sistem care să te ajute să te degrevezi tu astfel încât tu să gândești business-ul larg, să ieși din rutina asta de zi cu zi, dar treaba să funcționeze, cum? Pentru că ei practic își dau sarcini, ce vorbeam de clienții interni, cum sunt clienții interni la multinaționale așa sunt și clienții interni și în firmă.
Patronul trebuie să aibă ultimul cuvânt în orice
Departamentul proiectare dă sarcini departamentului producție, care dă sarcină la marketing, marketingul vine și… și se închide bucla. Ei, pune la punct un sistem! Și eu îi ajut să pună la punct acest sistem care-i inspirat dintr-un concept german, un sistem în care practic patronul român se extrage, devine… mai are o problemă patronul, am uitat să spun: patronul trebuie să aibă ultimul cuvânt în orice. Deci stăteam de vorbă cu oameni care se gândeau că nu mai au front de lucru și chiar își puneau problema falimentului și stăteam de vorbă să găsim soluții și îl sună de la un șantier, era o firmă de construcții, sună de la un șantier: ”Șefu, a venim macaraua aia”, era un inginer, ”unde o tragem?”. Mă, tu te ocupi de unde trage ăla macaraua la nu știu ce șantier?
Deci, oare cum îi infantilizează pentru că el de la început i-a angajat, zice: ”Da, mi-e prieten, mi-e văr, mi-e așa, nu se pricepe el prea bine, dar lasă că-l ghidonez eu!”. Deci, de la început el pornește de la permisa că nu prea e bună ăla și de asta îi face el foarte mare parte din treabă, se simte și el bine validat, șeful în sus, șeful în jos, ce facem, dar nu e productiv.
Părintele Teologos: Da! Și mai ales ca să fie productiv și ca să fie eficace trebuie o structură piramidală, adică să nu le facă șeful pe toate.
Andrei Boambeș: Absolut! Dar structura piramidală costă!
Părintele Teologos: Da!
Nu-i da peștele, învață-l să pescuiască!
Andrei Boambeș: Și atunci el… Deci, e un cerc vicios, dar problema începe de la comportament. Adică, eu îi spun: Bun, te-a sunat, am întrerupt discuția cu strategia că ce faci tu peste 7 luni când te temi că o să intri în faliment, în incapacitate de plată. Bun, am întrerupt discuția, ok! Dar acum ce faci? Îi dai tu soluția de macara? De ce nu-i întorci măcar? Trebuie să devii facilitator: Ok, avem problema asta! Cum o rezolvi, ce părere ai? Pune-l pe el să gândească, învață-l! Nu-l trata ca pe un copil care vine: ”Tati, ce facem?” Și tu îi spui așa, soluția! Învață-l să gândească!
Părintele Teologos: Nu-i da peștele, învață-l să pescuiască!
Andrei Boambeș: Pune-i undița în mână! Și el la rândul lui mai jos și tot așa! Deci, devino facilitator! Auftragstaktik se numește conceptul ăsta. Este un concept folosit de armata germană, ei l-au inventat și e clar pentru toată lumea că numai nemții au cuvintele astea. Deci, l-au inventat după războaiele napoleoniene.
Părintele Teologos: Așa este!
Soluția prusacă împotriva geniilor militare care apăreau
Andrei Boambeș: Și ei ce au făcut? Frederic cel Mare înainte de Napoleon, a purtat niște războaie incredibile cu tot restul Europei, cu Franța, Rusia, adică, ăia aveau o populație de o sută de milioane, Prusia avea cinci milioane și a destructurat alianța, oarecum a reușit, a repurtat multe victorii, cum? El a zis așa: domnule, principiul este următorul, soldatul trebuie să fie un robot, trebuie să-i fie frică mai mult de ofițer, de comandantul lui decât de dușman și a instalat o disciplină de fier pe care ceilalți nu o avea. Ei și credeau că gata, au descoperit piatra filozofală. Sau confruntat cu Napoleon care a întors strategia asta oarecum împotriva lor, i-a atras în niște capcane nu mai știu pe unde și au distrus armata prusacă.
Și atunci nemții ca niște oameni temeinici cum sunt ei, au zis: băi, nu se poate! Ce facem? Trebuie să găsim o soluție, că noi nu ne putem permite să apară un geniu și să ne dea toată strategia peste cap! Că noi nu controlăm ce vorbeam, dihotomia controlului, frecvența cu care apar genii pe la dușmani…
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: …și atunci au zis: domnule, instituționalizăm geniul. Primul a fost Karl von Clausewitz care a scris despre război un tratat care e la baza…
Părintele Teologos: Până astăzi!
Andrei Boambeș: Până astăzi toate academiile militare pornesc din occident. Îl mai studiază pe Sun Tzu din China…
Părintele Teologos: Exact!
Andrei Boambeș: …și el a introdus doi termeni: fricțiunea care ce înseamnă? Cum a zis Mike Tyson, orice plan ține până la primul pumn pe care-l primești…
Părintele Teologos: Da!
Andrei Boambeș: …după aia se destructurează, trebuie să găsești ceva nou, realitatea se schimbă. Deci, fricțiunea-i asta care produce neprevăzut. Adică, tu ai un plan, adversarul are un plan, intrați în contact și iese o chestie cu totul nouă pentru care nimeni n-are niciun plan.
Părintele Teologos: Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
Responsabilizarea subalternului dându-i libertate de acțiune, dar în cadrul intenției generale
Andrei Boambeș: Și ceața războiului, care pornește de la premisa: domnule, eu sunt comandantul, cum erau ei la Berlin, plutonierul Hans e pe Vistula, eu nu știu ce se întâmplă de fapt acolo în amănunt, Hans știe. Ei și pentru asta au inventat acest termen de Auftragstaktik, în care ei ce fac? Ei au fost singura armată până în anii ’80 când armatele astea occidentale, americanii au adoptat și Mission command, se numește și au zis: Domnule îl lăsăm pe Hans să hotărască, dar nu așa cum vrea el. Îi comunicăm intenția generală, deci îl responsabilizăm: ”Băi, Hans, uite, pe sectorul, uite” îi dăm the big picture, nu ca înainte, ”Hans, treaba ta e să faci așa, așa, nu te interesează de ce. De ce știm noi. Tu ia-i pe ăia doi, du-te și…”, nu!
”Hans, uite, noi trebuie să facem asta, tu fă ce știi, dar noi nu trebuie să…” și se numește general intent, în cadrul intenției generale managementului. Deci el are libertate de acțiune, dar în cadrul intenției generale.
Părintele Teologos: Evident! Adică, spunem că noi trebuie să cucerim orașul ăsta, tu descurcă-te cumva pe flancul vestic.
Andrei Boambeș: Exact!
Părintele Teologos: Celulă inteligentă!
Andrei Boambeș: Exact! Descurcă-te cumva pe pe flancul vestic, nu spun ce resurse să iei, hotărăști tu, vezi, în funcție de situația de fapt. Dacă sunt doi inși care îl apără degeaba zic eu să iei un pluton că e prea mult.
Părintele Teologos: Da, sigur!
Crearea intuiției educate
Andrei Boambeș: Adică, îl iei de la altă treabă. Dar pentru asta trebuie să-i antrenezi tot timpul ca să-i creezi această intuiție educată. Ei ei tot au în termen din ăsta, Fingerspitzengefühl, gefühl este sentiment și fingerspitzen e vârful degetelor, ăia care…
Părintele Teologos: Bunul simț!
Andrei Boambeș: Nu, dar ajung, sunt specialiști care…
Părintele Teologos: Miros…
Andrei Boambeș: …vine un instalator pe care tu-l chemi să repare cada și el zice ”Nu, nu! Chiuveta!”. Dar cum ți-ai dat seama? Nu știe să-ți explice…
Părintele Teologos: Da, simte!
Andrei Boambeș: Simte că acolo e problema! Asta se face cu antrenament!
Părintele Teologos: Evident!
Capacitatea de a lua decizii trebuie exersată
Andrei Boambeș: Și trebuie exersată cum? Exersată capacitatea de a lua decizii. Și revenind la exemplul ăla, pune-l pe el să ia decizia, asumă-ți că greșește la început…
Părintele Teologos: Evident!
Andrei Boambeș: Nu poate să o ia din timp și tolerează greșelile. Dar ca să tolerezi greșelile trebuie să ai un sistem funcțional, adică nu pui la punct sistemul ăsta când pe tine te paște falimentul în cinci luni.
Părintele Teologos: Evident! Și trebuie să ai și un sistem tolerant la greșeli, adică la început, prima dată trebuie să facă ascultare oarbă după care încet, încet, încet, îi crește responsabilitatea, îl înveți să gândească.
Andrei Boambeș: Da, dar în momentul în care ție îți merge afacerea și ăia fac ascultare, tu atunci trebuie să faci!
Părintele Teologos: Atunci! Păi, asta zic!
Andrei Boambeș: Pentru că după aia nu poți să pui, că ești disperat! Atunci greșelile nu costă, atunci își permite să facă la greșeli…
Părintele Teologos: Să învețe…
Gestionarea succesiunii
Andrei Boambeș: Să-l trainuiești, să-l înveți, după aia nu-ți mai permiți. Dar foarte mulți să ajung în situația asta. Și o a doua problemă este succesiunea, românii nu știu să gestioneze succesiunea, am observat. Deci, trece noua generație, au succes, și-au făcut firme până anii ’90, 2000, au avut succes, și-au trimis copiii pe la facultăți pe la Londra, pe nu știu unde și ăia au zis: ”Tati, mie îmi place să fac arte și rămân acolo că uite, ce fain e!” sau în Elveția și el se trezește că ăla nu mai vrea să… dar nici nu-i vine să o lase. Nu mai are putere să se ocupe și vrea să angajeze pe cineva extern, dar corpul ăla de veri, de cumetri pe care și i-a creat, nu știe să lucreze decât cu el.
Părintele Teologos: Am înțeles!
Andrei Boambeș: Și e ca un organism care îi respinge pe ăla ca un anticorp și atunci cumva îl sabotează pe el pentru că el nu mai poate. Zice ”Nu mai pot, am 60 de ani, 70 de ani, nu mai pot, nu mai vreau! Am făcut bani, vreau să mă duc să cresc capre, vreau să…”, cine știe? Fiecare…
Părintele Teologos: Să stau la munte…
Andrei Boambeș: …să stau la munte… nu poate, trebuie să stea acolo pentru că ăia pe care i-a crescut și care între timp au ajuns la a doua dinastie, și-au adus copiii, nu știe decât el să se descurce, iar ăia nu vor să se descurce decât cu el. Am un caz în care propriul copil, deci copil… mi-a spus: ”Domnule, nu îl primește sistemul! E foarte…”
Părintele Teologos: Refractar!
Andrei Boambeș: Refractar pentru că ăla studiat prin străinătate, a venit cu niște idei, cu niște… Oamenii simt foarte repede intuitiv ce-i afectează pe ei acolo, vine ăsta cu o schimbare, schimbarea sperie!
Părintele Teologos: Da!
Metoda japoneză kaizen – schimbare graduală
Andrei Boambeș: Și acuma vin la kaizen, metoda asta japoneză popularizată de Toyota. Nu știu de unde vine, cred că vine din cultura asta japoneză, kaizen înseamnă schimbare graduală.
Părintele Teologos: Exact!
Andrei Boambeș: Cred că din budismul zen al lor, nu știu, dar spune așa: domnule, să nu treacă nicio zi fără să schimbi ceva. Și e un tip, dar îmi scapă numele. A scris o carte care chiar așa se numește, ”Kaizen”, el e PHD pe la Standford și zice că creierul nostru se sperie, noi suntem setați… bine el o dă pe partea asta cu evoluționismul, că acum milioane de ani fugeam de tigri și de dinozauri… cert este că creierul nostru se sperie de schimbările mari pentru că el e setat, el știe că zona de confort e aia care…
Părintele Teologos: Care e acum.
Andrei Boambeș: …homeostazia, deci el vrea să privilegieze starea de lucruri actuală. Ei, în momentul în care tu vrei să schimbi, el se aricește și inventează tot felul de obstacole din astea și de auto sabotezi. Și atunci tu trebuie să-i dai schimbări și să mergi, e un tip, James Clear care a scris un bestseller, ”Atomic habits” în 2018 și mai e unul cu ”Tyni habits”, dar am uitat cum îl cheamă și pe care îi folosesc eu în chestia asta, spune: ”Domnule, vrei să te apuci să faci sport, să-ți construiești un obicei? Nu trebuie mai mult decât un minut pe zi, dar în fiecare zi”.
Fiecare călătorie începe cu un pas, ocupă-te de primul pas
Părintele Teologos: Exact! Deci, Sfinții Părinți spun: ”Roagă-te în fiecare zi cinci minute”, cinci minute!
Andrei Boambeș: Pur și simplu te apleci și îți pui pantofii de câștigat și faci doi pași până afară, te întorci, desfaci pantofii, îi pui rastel și gata! Dai creierului timp să se obișnuiască cu ideea și ideea asta vine într-un anumit timp, depinde, între 60 și 90 de zile durează formarea unui obicei, devine parte din identitatea ta și după aia nu mai vrea el, simte el o lipsă: stai, azi nu mi-am pus aia, n-am făcut, să ce se întâmplă cu mine? Devine parte și atunci creierul trage pe același principiu pentru că e noul echilibru. Nu mai faceți schimbări radicale!
Mulți au procrastinare, chestia asta…
Părintele Teologos: Amânarea!
Andrei Boambeș: Amânarea pentru că lor le e frică, ”Aoleu, să deschid mail-ul ăla!” sau să mă apuc să citesc mail-rile… Ce vorbeam de 500 de mail-uri în inbox în fiecare zi. Bine, ăla e un caz extrem, dar și de aia ajung la 500 pentru că tot ”Aoleu! Mai stau, îmi beau cafeaua întâi, mai stau cu ăia…” și tot amâna, după aia vin alte probleme și mail-urile rămân, mâine sunt 1000, nu mai sunt 500! Și atunci îi spun, nu te gândi, fiecare călătorie începe cu un pas, ocupă-te de primul mail! Nu îți bate capul că sunt 1000, că sunt 400! Citește primul mail, rezolvă-l și după aia dacă nu mai poți, gata, las-o! Mai bei o cafea, mai… ușor, ușor! Siga, siga!
Părintele Teologos: Siga, siga!
Andrei Boambeș: Nu te agita pentru că mai mult pierzi!
Părintele Teologos: ”Siga, siga!” este o expresie foarte comună în Sfântul Munte, care spune ”încet, încet”. De ce? Pentru că schimbarea se face încet, încet cum învârți încet, încet un șurub într-o gaură.
Am ajuns să măsurăm productivitatea prin gradul de agitație
Andrei Boambeș: Exact! Că dacă îl învârți repede ori îi strici filetul ori crapă pe acolo. Ușor, ușor! Sau foarte mulți oameni n-au timp. N-au timp, e o cultură frenetică…
Părintele Teologos: Și cred că asta este o imagine internă a lor, e o stare internă, nu că nu au timp într-adevăr, ci că ei socotesc că n-au timp.
Andrei Boambeș: Absolut! Dar în primul rând cred că am ajuns să măsurăm productivitatea prin gradul de agitație. Deci, dacă auzi despre cineva că face o grămadă de lucruri și îl vezi așa liniștit, noi am ajuns să presupunem că de fapt e un paravan și că alții fac și el e așa, la mișto, e pus acolo să ne păcălească, pentru că nu poți să faci decât dacă te agiți, dacă muncești… Iar pe de altă parte oamenii ajung la chestia asta din bunăvoință prost înțeleasă, incapacitatea de a spune nu. Set boundaries, cum zic ăștia în psihologie. Adică, să stabilim limite, ”Băi, nu pot să fac! Iartă-mă!”. Dar trebuie să înveți să refuzi oamenii frumos.
Știu că la un moment dat eram cu un grup de prieteni și nu mai știu în ce context eram la biserică, cred că eram la mare la noi, în România. Și era unul care dădea ture cu manelele date la maxim pe acolo în timpul Liturghiei. Și am văzut că oamenii toți se foiau, se uitau, ziceau ”Mamă, e un malac de ăsta, un manelist tatuat, sigur sare la bătaie, dăm în altele”… și am zis i-a stai să văd ce se întâmplă și m-am dus la el și i-am zis: ”Frate, iartă-mă, te rog frumos! Uite, sunt o grămadă de oameni în biserică, îi deranjezi. Ție ți-ar plăcea să?…”. Șocant pentru toată lumea și pentru mine parțial, omul a zis: ”Aoleu, nu mi-am dat seama!”.
Statul peste program este toxic
Deci, nici pe departe fiara aia pe care lumea și-o imagina că o să-i spună ceva ce nu-i convine și ăla o să reacționeze brutal și violent, nu! Asta e! Deci, dacă îi spui frumos omului, dar în același timp îți declari interesul ferm: ”Băi, nu pot să fac asta, iartă-mă! Nu pot să fac! Îți fac atât, dar nu atâta, până la ora aia sau nu stau peste program”… statul peste program, iarăși!
Părintele Teologos: Da, e crunt, e toxic!
Andrei Boambeș: Și la ce se ajunge? Să ajunge la faptul că tu pornești, stai peste program, zici ”Stau să-l impresionez pe șeful jumate de oră!”, ăia te văd și încep și ei să stea, nu pleacă până nu pleci tu, tu nu pleci până nu pleacă ei și ajungi să stați două ore peste program până când e primul curajos care zice: ”Gata, nu mai! Plec!” și după aia toată lumea începe, într-un sfert de oră s-a golit…
E în Soljenițîn, în ”Arhipelagul gulag”, o relatare, la ce s-a ajuns de la presiunea asta socială a anturajului. Deci, era un congres al Partidului Comunist (PCUS) al Uniunii Sovietice și a ținut tovarășul Stalin o cuvântare și au început ăia să aplaude și nu se mai terminau aplauzele pentru că fiecare știa că sunt membrii ai… bine, aici e un cazul dus la extremă, că sunt din ăștia din NKVD, din serviciile secrete infiltrați și dacă te văd că ești primul…
Părintele Teologos: Care te oprești…
Trebuie să fim nu buni, dar trebuie să fim mai buni ca ceilalți.
Andrei Boambeș: …te iau! Și atunci fiecare aplaudau până amorțea. Tovarășul Stalin a savurat chestia asta de putere, i-a lăsat să aplaude nu știu cât, jumate de oră, 45 de minute și după aia a zis: ”Gata!”. Asta este, toți se uită, aoleu… dar ei zic: ”Nu, nu mă dă pe mine afară”…
Mai e un banc ce exprimă o situație de viață, mulți gândesc așa: cică erau doi în deșert și dau de o oază, își scot încălțămintea, beau apă și se așeză frumos la umbra palmierului să doarmă și la un moment dat apare un leu. Primul o ia la fugă așa cum e desculț, o ia la fugă. Ălălalt se așază să-și pună pantofii tacticos. Ăsta se întoarce și zice. ”Băi, tu crezi că dacă-ți pui pantofii alergi mai repede decât leul?”, la care ăsta zice: ”Nu, alerg mai repede ca tine!”.
Părintele Teologos: Bineînțeles!
Andrei Boambeș: Și atunci… e o vorbă în multinaționale, să nu fie ei primii lângă ușă. Zice că vine ceasul rău odată și vine de la Paris, restructurare! Dacă tu ai n-ai punctat, tu ai punctat față de șeful, dar n-ai punctat cât Popescu. Tu ești înaintea lui Popescu la dat afară că Parisul zice: ”Vreau să reducem fondul de salarii cu atât!”, șeful face calculul și zice: ”Dăm afară șapte inși!”.
Părintele Teologos: Bun! Deci vorbeam despre faptul că trebuie să fim nu buni, trebuie să fim buni, dar trebuie să fim mai buni ca ceilalți.
Lumea corporatistă e plină de ipocrizie
Andrei Boambeș: Din păcate! Și asta generează o presiune și generează tot felul de comportamente de genul: ”Bun, plec! Dar trebuie să plec prin fața șefului, prin fața biroului șefului!”, că dacă am plecat și n-a văzut șeful c-am plecat la o oră jumate după ce am terminat programul, am stat degeaba!
Părintele Teologos: Am înțeles!
Andrei Boambeș: Și atunci apare așa un fel de… e un teatru din ăsta destul de ieftin și…
Părintele Teologos: Ipocrizie!
Andrei Boambeș: Da! Lumea corporatistă e plină de ipocrizie. Și atunci vin și spun: ”Bă, dar tu cât crezi că-ți aduce, care e probabilitatea să apară acea restructurare și apărând, ca șeful să țină cont doar de percepția lui privitoare la timpul de lucru?”. Unde mai pui că mai sunt șefi mai ales în mediul ăsta german… din experiența mea, care când te văd stând peste program ori îți spun ori gândesc: ”Băi, ori ăsta este incapabil să-și facă treaba”, adică, ei resimt că e o problemă dacă…
Părintele Teologos: Dacă stai peste program.
Andrei Boambeș: Dacă tu îți creezi un obicei din a sta peste program, e o problemă care creează un dezechilibru, care pe termen lung cumva îți aduce prejudicii și ție și firmei.
Părintele Teologos: Da, pentru că se sparge echilibrul respectiv și e o problemă cu procedurile lor.
Termenul lung îi scapă românului, românul vrea acum repede…
Andrei Boambeș: E și o cultură la ei, mai ales în sudul ăsta catolic al Germaniei, Bavaria, Baden Wurtenberg, din câte am înțeles, e foarte reglementată, foarte atent la work life balance ăsta.
Părintele Teologos: Da, exact! Și trebuie să ne întoarcem la întrebarea inițială.
Andrei Boambeș: Exact! Și ei ei vin cu ea de acolo, îi văd pe ai noștri că nu prea stau să analizeze… românul nu prea stă pe termen. Termenul lung îi scapă românului, românul vrea acum repede… Așa și vine și spune: ”Băi, ori e vina ta că nu faci față ori e vina noastră că îți dăm prea mult! Hai să vedem cum rezolvăm! Îți mai luăm din…”. Românul percepe asta ca pe un eșec: ”Cum adică? Nu pot eu să duc? Înseamnă că e ceva! A! M-a declarat incompetent!” și atunci să forțează și dă în burnout. Burnout e foarte e starea aia în care ai o oboseală nu fizică, ci sufletească, în care ți-e silă și să te ridici din pat.
Numai când te gândești la muncă ți-e silă, dar în același timp nu poți să te oprești, zici ”Am intrat în horă, nu pot să ies!” și stă și se duce acolo și și le agravează. Măcar dacă la primele semne ar zice: ”Stop! Gata, mă repliez că dacă nu ajung la nebuni!”. Nu, nu se repliază!
Părintele Teologos: Foarte rău! Aici ar ajuta foarte mult Biserica, dar de obicei oamenii aceștia care ajung până acolo nu merg la Biserică să-și încarce sufletul, să-și curățească sufletul, să-și umple bateriile duhovnicești. Cum vezi viitorul?
În ultima vreme e un nou echilibru pe piața muncii
Andrei Boambeș: Eu am văzut că în ultima vreme e un nou echilibru pe piața muncii. Nu știu dacă e neapărat de bine, au apărut ăștia cei foarte tineri care datorită educației lor cu social media, au o părere foarte bună, mult prea bună despre capacitățile lor și despre ce merită iei de la viață…
Părintele Teologos: Și despre experiența lor!
Andrei Boambeș: Deci, e un decalaj imens între ce pretind că merită și ce pot să livreze. Dar șocul ăsta a făcut să existe o penurie de forță de muncă pentru că ăștia vin și spun: ”Păi, dacă nu-mi dai cât vreau eu, mai bine stau la mama!” și stau cu părinții și atunci firmele, corporațiile nu-și pot umple nevoile de personal și atunci trebuie să o lase mai moale ca să nu-i piardă și pe ăilalți. Adică afluența asta care a venit în România, afluența relativă față de ce era înainte în ultimii 10 ani, ca să zic așa, a mai reglat lucrurile în sensul că de nevoie mulți din multinaționale au mai lăsat, au mai oprit turația. Adică, au mai au dat mai încet…
Părintele Teologos: Presiunea!
Rezistența la frustrare a scăzut mult față de acum 20 de ani
Andrei Boambeș: Da, barometrul cu presiune. Pe de altă parte e rău. Ce e rău? Tendința asta afectează în primul rând firmele mici. Omul dacă are de ales, tot la multinațională se duce pentru că multinaționala ce-i oferă? Îi oferă un statut socio-economic și îi oferă o perspectivă. Dacă te angajezi la Carrefour, Carrefour-ul nu dă faliment, dacă te angajezi la magazinul din colț, ăla poate mâine nu mai e. Sau la nu știu ce firmă românească etc, mâine se duce și la revedere. Alternativa este angajezi la stat, dar la stat sunt alte complicăciuni, nu intri… și atunci în general e de bine în sensul că nu mai e așa mare presiune. Dar asta e întrucâtva compensată de cultura asta. Deci, eu văd la generații față de acum 20 de ani: mult mai mică rezistența la frustrare.
Dacă nu iese cum vrea el și cum vrea el e făcut așa după ce a văzut pe Tiktok…”…
Părintele Teologos: Da, da!
Andrei Boambeș: …pe rețele de astea… Adică, degeaba îi explici: ”Bă, n-are nicio legătură cu realitatea!”. De la cele mai mici lucruri, că eu am și trei copii adolescenți și sunt în mediul ăsta și spun: ”Ce vezi tu, o luăm de simplul fapt, de la pătrățele, alea nu există! Ăla ca să se filmeze n-a mâncat trei zile, a luat tot felul de prafuri care i-au tras apa din organism, care afectează rinichii și-a făcut filmul și după aia el pretinde că el în fiecare zi e așa!”. Deci, sunt multe fake-uri! Plus că sunt prelucrate din… dar ei nu vor să înțeleagă pentru că e cultura asta care-i bombardează și cuvântul meu îi este… ”Tu nu mai ții pasul! Tu ești un băiat deștept așa, îmi place de tine, dar nu mai ești la curent, nu mai ești în priză. Te-ai decuplat, ești moș!”.
Cert este că chiar dacă presiunea obiectivă e mai mică pe ei, cei tineri, sunt mai predispuși să cadă în burnout decât… Dacă primesc ei oferta aia a vieții pe care și-o imaginează, să zic că o primesc, că vede unul ”Mamă, ești deștept! Vino încoace!”, el acolo chiar vrea să arate că e cel mai deștept și sub propria presiune cade în burnout.
„Cum îți sunt gândurile așa îți e și viața.” – Starețul Tadei
Părintele Teologos: Deci, cred că există o lipsă de realism, foarte multe bule cognitive, toate astea provin de pe ecrane, cred eu. Adică, fie trăiesc într-o lume virtuală, se pregătesc pentru o lume virtuală care nu există de fapt.
Andrei Boambeș: Foarte, foarte interesant, deci, psihologia cognitivă care e cea mai evidence base de azi, abordarea asta cognitiv comportamentală, Aron Beck de la 1872 dacă nu mă înșel, pe care eu o folosesc cu clienții mei, practic are același mesaj ca starețul Tadei de la Vitovnița: „Cum îți sunt gândurile așa îți e și viața.”
Părintele Teologos: Deci, oameni buni, să aveți gânduri bune! Și să-l citiți pe starețul Tadei după care și puțină psihologie dacă doriți, dacă nu citiți-l doar pe starețul Tadei. Mulțumim tare mult lui Andrei!…
Părintele Teologos: Cu mult drag!
Părintele Teologos: Dumnezeu să vă binecuvânteze! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Miluiește-ne pe noi,
Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
O analiza cu adevarat profunda, va releva ca multe corporatii sunt detinute de fonduri de investitii, care au auditorii lor, auditorii externi si care detinand actiuni in aceste firme listate la bursa. normal ca vor avea nevoie de performanta. Nu cred ca e neaparat gresit, dar e normal sa existe o conducere pe baza de reguli, ca or fi mai bune, sau mai putin bune, cand o multinationala are mii sau poate zeci de mii de angajati pe intregul glob si cu diferente de fus orar poate si de 18 ore.
Pe de alta parte, romanii si-au traiat singuri craca de sub picioare, cand in loc sa transforme cap-urile in asociatii s-au furat unii pe altii. Agricultura era cel mai la indemana, pe langa servicii, pentru ca industria necesita investitii mari la inceput) ce care ne putea pune pe o traiectorie favorabila. Romanii sunt inca foarte corupti in general, asa ca inainte sa ne uitam spre altii sa vedem principalul vinovat al situatiei actuale. Adica Poporul Roman. Sunt foarte trista ca in tara asta cei care au ales sa nu fure au fost luati de fraieri si catalogati ca „nedescurcareti”
Ca să fim sinceri și față de AI, inteligența artificială chatgpt gentext ajută mult la parcurgerea documentațiilor stufoase de sute de pagini, menționate.