Cum luptau creștinii din trecut cu demonii

Urmăriți un foarte bun documentar artistic despre contracararea demonilor, care în viața de zi cu zi înseamnă lupta crucială pe care o avem de dus împotriva patimilor ce ne stăpânesc.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

„Lupta noastră nu-i împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva puterilor, împotriva stăpânilor întunericului acestui veac”

Cine sunt acești stăpâni? Ce sunt aceste puteri? Și ce înseamnă să lupți împotriva lor? Acest video se va adânci în cunoașterea ce a fost transmisă în ultimii 2000 de ani. Acestea sunt tacticile consemnate de sfinți și păstrate în creștinismul ortodox.

Pentru a ști cum să vindeci o boală, primul pas e identificarea ei. Așa încât vindecarea să poată fi găsită și implementată. În contextul vieții spirituale, părinții și maicile ascetice din trecut definesc cauza bolilor spirituale ca „patimi”. O patimă e un păcat care are așa impuls în viața omului încât îi controlează și influențează relațiile cu noi înșine, cu alții și cu Dumnezeu. Păcatul e văzut ca o boală și un comportament care folosește incorect și pervertește facultățile umane ce au fost create pentru bine.

Păcatul nu reprezintă doar eșecul în urmarea unui cod moral. Ci e un act contrar naturii. Aceste păcate întâi apar ca sugestii, apoi gânduri, apoi acțiuni, apoi obișnuințe. Și apoi comportamente impulsive care deformează realitatea. Aceste deviații sunt de obicei auto-satisfăcătoare, auto-mulțumitoare, auto-iubitoare, care ajung să distrugă dragostea naturală dezinteresată, golită de sine, pentru care a fost creat omul pentru a trăi în unitate cu el însuși, cu aproapele și cu Dumnezeu.

De exemplu, lăcomia e o greșită folosire a simțurilor omenești, supra-încărcându-le prin răsfăț pentru a ne produce plăcere. Aceasta are efecte asupra trupului, tocește mintea și paralizează sufletul, pervertindu-ne natura. Corupe relația cu sinele prin diverse afecțiuni fizice, corupe relația cu aproapele prin acumulare și neglijarea săracilor și fiindcă tocește mintea și paralizează sufletul, înălțarea gândului și rugăciunea sunt stricate, afectând relația cu Dumnezeu.

Așa încât Sf. Maxim Mărturisitorul, monah din secolul VII, observa: ”Nu mâncarea e rea, ci lăcomia; nu facerea copiilor, ci lipsa curăției; nu lucrurile materiale, ci avariția; nu stima, ci stima de sine. Acestea fiind așa, doar folosirea greșită a lucrurilor e rea, iar aceasta apare atunci când mintea nu reușește să-și cultive puterile naturale”. În vreme ce sfinții și asceții văd aceste patimi ca înrobire, societatea noastră „avansată” definește existența însemnată ca auto-satisfacere și hrănire a patimilor, fiindcă scopul ei este plăcerea. Să aduni cât mai multă plăcere înainte ca moartea să te viziteze. Lumea creează continuu stimuli pentru a hrăni acest scop, și totuși în această lume așa „evoluată” saturată cu toate plăcerile imaginabile la îndemâna oricui, acestea (anxietatea, depresia, suicidul) sunt mai răspândite ca oricând. Iar și iar, s-a dovedit că patimile nu sunt calea spre libertate, ci spre înrobire, înlănțuindu-ne în temnița întunecoasă pe care lumea a construit-o în jurul nostru.

Așa că, pentru a muri față de această ideologie ce duce la moarte și înrobire, trebuie să ne întoarcem cu totul împotriva ei și să dezrădăcinăm vestigiile ce ne-au făcut rău sufletelor. Lupta începe cu o adevărată examinare a sinelui nostru, recunoașterea că suntem bolnavi de patimi, chiar posedați de ele, și că avem nevoie de vindecare. Această examinare necesită ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă de multe ori patimile sunt ascunse în adâncurile interioare ale inimii. În această examinare identificăm păcatul principal din viața noastră și începem să ducem un război împotriva acelei patimi, ca să nu ne risipim încercând să ne luptăm cu toate odată. E nevoie de examinarea zilnică.

Trebuie să privim înăuntrul nostru și să vedem ce zace sub suprafața inimii pentru a identifica păcatele evazive. Ar trebui să ne punem nouă înșine următoarele întrebări pentru a afla ce patimi sunt primordiale și produc cel mai mult rău: „Minți sau înșeli pe alții ca să-ți acoperi patima sau pacatul?” „Te simți iritat sau neliniștit dacă nu-ți poți împlini patima?” „Te gândești la această patimă de-a lungul zilei?” „Te simți neliniștit și rușinat când săvârșești patima?” „E acest lucru un tipar înrădăcinat pe care nu pot sau nu vreau să-l schimb?”

Odată ce patimile sunt identificate, boli spirituale sunt identificate. Și e nevoie de muncă pentru a scăpa de ele. La fel cu orice boală trupească, bolile duhovnicești au remedii și reguli pe care le folosim pentru a găsi vindecare. Acest mod de viață organizat se numește ascetism. Și este actul de negare-de-sine și de a dobândi control asupra patimilor. Remediile sunt diverse virtuți ce sunt naturale pentru om și încep să-i îndrepte sufletul într-un mod integral.

Dacă alegem să ne războim cu lucrurile care ne distrug viața și dăunează sufletului, e nevoie de determinare, perseverență și atenție la gânduri, locul de unde începe totul. Din păcate, societatea ne-a antrenat să acceptăm fiecare gând ce ne bâzâie, până la punctul în care să ne definim prin ele. În nicio altă perioadă nu li s-a oferit atâta prestigiu și importanță gândurilor neînfrânate. În realitate, mintea e un câmp de luptă și gândurile sunt artileria principală. Nu fiecare gând e sănătos, și omul își poate da seama de asta până la un punct. Însă este imposibil să învingi lucrurile care fac rău sufletului dacă nu veghezi asupra gândurilor înșelătoare.

Sf. Iosif Isihastul (Spileotul), un sfânt al zilelor noastre, reflecta: „Trezvia este atenție neîntreruptă, stare de alertă sau priveghere în care stăm de pază asupra gândurilor și fanteziilor așa încât ele să nu pătrundă în inimă.”

Gândurile ce provoacă patimi și aprind dorința pentru comportamente distrugătoare de suflet trebuie tratate cu dispreț și imediat alungate din minte. Ele sunt alungate de aceste remedii: ignorarea gândului, rugăciunea lui Iisus, o versiune a ei fiind: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.” Sau să acționăm prin virtutea contrară gândului păcătos. Când cineva e însă dependent de o anumită patimă, gândurile pot aprinde un asemenea foc ce pare imposibil de stins, chiar dacă dorește asta. Aceasta e înrobirea. Dar omul are puterea de a se elibera. Mai departe prezentăm definițiile unor anumite patimi și practicile și remediile ce pot fi folosite pentru a ne elibera de ele. Toate leacurile au fost verificate în timp de asceți. Însă omul va găsi alinare de asemenea într-un părinte duhovnicesc experimentat. Un preot, sau laic înțelept ce se găsește în Biserica Ortodoxă.

Acestea sunt remediile părinților pentru dezrădăcinarea patimilor ce au cuprins inima.

Lăcomia

O patimă materială vizibilă și care se manifestă prin exces. Lăcomia poate fi cauza principală a multor păcate, fiind identificată ca păcatul principal al lui Adam în Eden. Când poftim la mâncăruri luxoase și ne delectăm îndulcind în exces trupul, suntem lacomi. Pentru a remedia această patimă, e primordial să dezvoltăm tăgăduirea de sine și cumpătarea. Sf. Ioan Casian dă o regulă simplă: „Oprește-te din mâncat când încă ți-e foame și nu continua până ești sătul.” Al doilea pas pentru a trece dincolo de abstinență e să mâncăm mai multe „mâncăruri spartane”, cum le numește Sf. Ioan Scărarul, adică mâncăruri ce nu sunt luxoase sau apetisante.

Pofta trupească

Copil al lăcomiei, întrucât săturarea de mâncare e părintele desfrânării. Primul pas e să stăpânim trupul prin ținerea posturilor rânduite de Biserică, priveghere, lipsa somnului sau dormitul „incomod” și săvârșirea de nevoințe trupești. Al doilea pas e smerenia și trezvia. Trezvia e o constantă atitudine sobră și vigilentă acompaniată de o urmărire atentă a mișcărilor sufletului. Trezvia e legată indisolubil de rugăciunea neîncetată, specific rugăciunea lui Iisus. Când omul observă un gând rău sau o dorință ce-i ispitește sufletul, trebuie să-l distrugă cu rugăciunea lui Iisus. Suntem deseori ispitiți de imagini, în special legate de patima necurăției.

Așa cum explică Sf. Isihie: „Majoritatea dintre noi nu realizează că toate gândurile rele nu sunt decât imagini ale lucrurilor materiale și lumești. Dar dacă persistăm în rugăciunea cu trezvie, aceasta ne va curăța mințile de toate aceste imagini.” Curăția inimii, tovarășul necesar al ascezei trupești poate fi obținută cu trezvie, continua distrugere a mișcărilor rele din suflet prin rugăciunea neîncetată către Hristos și smerenia de a realiza că doar Dumnezeu ne poate da puterea de a întreprinde aceste lucrări supranaturale. Odată atinsă curăția inimii, patima necurăției va fi fost învinsă.

Avariția

Sf. Nil notează că avariția e de asemenea legată de lăcomie. „Fiindcă lăcomia necesită în primul rând bani, ca să-și satisfacă dorința mereu prezentă, chiar dacă nu poate fi niciodată satisfăcută.” Același sfânt prescrie de asemenea acest tratament: „Să vindecăm patima avariției prin sărăcia voluntară” Acesta e primul pas: dărnicia și sărăcia voluntară. Al doilea pas e înlocuirea atașamentului nostru de bunuri materiale cu dragostea de comori duhovnicești. Acest pas e dobândit cu ajutorul lecturilor duhovnicești și a contemplărilor, limitând ce permitem să intre în suflet, și acumulând doar acele lucruri ce ne ridică sufletul. Avariția e puternic legată de mânie și iritabilitate.

Mânia

Mânia ne-a fost dăruită pentru a îndepărta răul și a dobândi mântuirea. Omul căzut merge împotriva scopului natural al puterii sufletului atunci când își îndreaptă mânia spre aproapele lui. Dragostea noastră de plăcere ne face de asemenea să devenim mânioși când suntem forțați să ne lipsim de obiceiurile noastre hedoniste. Primul pas spre depășirea acestei patimi e să realizăm că trebuie să ne direcționăm mânia spre comportamentele păcătoase și nu spre păcătos. Al doilea pas e să ne cunoaștem propriile păcate și să le urâm pe acestea. Alt ajutor indispensabil în învingerea acestei patimi este ascultarea. Sf. Isaia scrie: „Cel ce vrea să dobândească mânia care este după fire trebuie să dezrădăcineze toată voința de sine până dobândește înăuntrul său starea naturală a intelectului” Pe lângă tratamentele pentru patimile explicate anterior, mânia necesită de asemenea redirecționarea puterii iuțimii noastre și ascultare adecvată dacă vrem să o învingem.

Akedia

Copil al mâniei, această patimă e caracterizată de un sentiment de pustiire față de majoritatea activităților; o lipsă de interes în binecuvântările vieții viitoare; un sentiment general de depreciere. Poate fi cauzată de o lipsă de activitate, vorbă deșartă și lipsă de timp alocată lecturilor duhovnicești. Primul pas și cel mai bun remediu de la Sfinții Părinți e munca fizică și pomenirea morții ca să nu amânăm pocăința pentru mâine. Al doilea pas este lucrarea cu stăruință.

Deznădejdea

În legătură strânsă cu akedia, caracterizată de un zel insuficient pentru lucrarea duhovnicească și o lipsă de perseverență. Patima deznădejdii vine peste noi deseori atunci când nu suntem capabili să ne împlinim dorințele de plăceri sau posesiuni materiale. Această patimă ne poate asalta și după ce am căzut de la un nivel duhovnicesc mai înalt într-un păcat precum necurăția trupească. Primul leac pentru această patimă e pur și simplu rugăciunea, așa cum învață Evagrie. „Rugăciunea e leacul pentru tristețe și deznădejde.” Sf. Ioan Casian sugerează de asemenea frățietatea ca un alt pas – ar trebui să căutăm compania creștinilor ortodocși de treabă și să nădăjduim în Dumnezeu. Alt pas e acceptarea și încrederea în mila lui Dumnezeu cu smerenie. Sf. Ioan Scărarul sumarizează frumos acest adevăr când scrie: „E imposibil pentru noi, cei care am căzut în groapa inechității să fim trași din ea dacă nu cădem în adâncul smereniei celui ce se pocăiește.”

Slava deșartă

Această patimă e caracterizată de uitarea faptului că Dumnezeu e sursa tuturor celor bune și dăruitorul tuturor lucrurilor bune pe care le avem. Și începem să ne atribuim toate realizările noastre nouă înșine. Această patimă teribilă poate fi trezită de aproape orice întâmplare. Ne afectează mai ales după ce facem ceva bine. Câteodată, demonii ne permit să învingem cu ușurință un păcat pentru a deveni cu atât mai încântați de această victorie și apoi să cădem imediat în slava deșartă. Primul remediu dat de părinți este mărturisirea. Sf. Ioan Casian subliniază că dezvăluirea gândurilor noastre către duhovnic, mai ales cele legate de patima slavei deșarte, poate duce la o victorie rapidă asupra patimilor. Gândurile dezvăluite se ofilesc apoi și mor, mai ales prin spovedania repetată.

Sf. Diadoh ne dă de asemenea un alt leac pentru o cauză specifică a slavei de sine: „Când, ca rezultat al vizitelor unora dintre frații noștri sau a unor străini, suntem atacați de gânduri de slavă de sine, e bine să ne relaxăm puțin regimul zilnic. Astfel, demonul va fi frustrat și alungat, regretând efortul pe care l-a făcut.” Trezvia, mărturisirea, și atribuirea a tot ce e bun lui Dumnezeu vor aduce victoria asupra stimei de sine și vor lăsa doar ultima și cea mai mare patimă:

Mândria

Cum e un copil pentru tatăl său, așa e slava deșartă pentru mândrie. „Stima de sine” e numirea mai pe scurt. Sau căderea pe moment în păcate de mândrie. În contrast, patima mândriei e perseverența continuă, fără pocăință, în această categorie de păcate. Sf. Diadoh explică că mândria poate fi cauzată și de retragerea lui Dumnezeu din noi.

Majoritatea leacurilor descrise mai sus, precum spovedania, ascultarea și trezvia vor fi de mare ajutor în învingerea mândriei. Însă dobândirea adevăratei smerenii e calea cea mai sigură de dezrădăcinare a mândriei. Obținerea smereniei e mult ajutată de acceptarea cu bucurie a necazurilor pe care ni le trimite Dumnezeu. Conform Sf. Isaac Sirul, Dumnezeu permite războiul care ne asediază pentru a învăța smerenia. Sufletul cu adevărat smerit a învins mândria cu ajutorul lui Dumnezeu.

„Am văzut capcanele celui rău răspândite în tot pământul… Și m-am tânguit, zicând: Cine poate scăpa de asemenea capcane? Și am auzit o voce zicându-mi: Smerenia.”

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!