Familia prin ochii preoților – p. Teologos

Urmăriți o discuție foarte interesantă cu un grup de preoți condus de părintele Radu Brînză, în care abordăm o serie de teme importante pentru societatea de astăzi, teme dintre care cea mai importantă este problema familiei.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Introducere

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Părinte Radu, spuneți Împărate Ceresc!

Pr. Radu Brînză: Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu o delegație de preoți foarte buni. Am discutat puțin cu ei înainte. Nu știu cum să-i prezint… Sunt din Mitropolia Moldovei, dar nu asta este…, ci cum spuneam sunt niște preoți foarte buni și am spus să facem cu ei o filmare în care nu e neapărat vorba de un interviu, ci de o discuție liberă pe teme duhovnicești, pe teme de actualitate din Biserica noastră, Biserica românilor, din Biserica Ortodoxă, dar nu neapărat limitat din punct de vedere național. Dar întâi de toate ceea ce îi preocupă pe preoți și prin extensie pe voi.

Ca să nu mă lungesc o să dau cuvântul părinților să spună ceva, să întrebe ceva și o să vedem pe parcurs cum o să decurgă discuția. Deci dacă are cineva dintre voi întrebări, sunt la dispoziția voastră.

Viața ca dar

Pr. Radu Brînză: Aș avea doar o precizare la ceea ce ați spus că suntem un grup de preoți din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopia Iașilor, suntem o rețea de activitate misionară pe care Biserica prin Arhiepiscopia Iașului încearcă să o dezvolte și conținutul acestei lucrări misionare stă în lucrarea Pro Vita.

Credem că este un lucru binecuvântat la bunul Dumnezeu pentru că în general vorbind problematica pro vita este în general asumată și intens dezbătută în toată lumea, dar într-un mod organizat, Arhiepiscopia încearcă să dea un răspuns conform viziunii pe care o avem de la bunul nostru Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, activitatea noastră este ca un dar pe care Biserica dorește să-l ofere societății și creștinilor și Bisericii, pe această problematică pro vita.

Părintele Teologos: Da, e foarte important lucrul ăsta pentru că sigur că Biserica porțile iadului nu o vor birui-o, cum a spus Domnul nostru Iisus Hristos, dar la ora asta într-adevăr, cred că Biserica are nevoie de activitate misionară, de lucrare de misiune. De ce? Pentru că există această tendință, pe de o parte, a Bisericii să rămână puțin în urmă și, pe de altă parte, a tinerilor, că de fapt acolo e marea problemă, de a merge înainte, de a merge cu o viteză cred că mult mai mare decât viteza regulamentară. Sigur că e vorba de un anumit entuziasm al tinereții și asta este bine, dar pe de altă parte, viteza trebuie redusă și mai ales trebuie redusă nu pentru că noi suntem invidioși. Nici vorbă. Noi chiar îi iubim foarte mult pe tineri. 

Ci din cauza faptului că de foarte multe ori de regulă se vede că direcția este greșită. Deci nu trebuie să fim progresiști cu orice preț, ci întâi de toate trebuie să căpătăm înțelepciunea necesară astfel încât să fim progresiști în direcția corectă. Pentru că astăzi clar se vede această tendință a progresismului cu orice preț, care este distructiv de fapt. Se ajunge la păcat frontal, adică la distrugerea sufletului uman și asta este foarte foarte grav.

Deci tineri vă rog eu tare mult, vă iubesc și din cauza asta fac pentru voi fac o mulțime de materiale, trebuie să ne gândim puțin în ce direcție o luăm și dacă un lucru este posibil nu înseamnă că și trebuie făcut. Ci trebuie să vedem dacă lucrul respectiv este folositor de suflet, este după Dumnezeu, crește iubirea în noi și în ceilalți sau este distrugător de suflet, adică sunt forme de ură, forme de război, de agresivitate. Și bineînțeles, forme de egoism care egoism este distrugător.

Educația pro familie

Preot: Unul dintre subiectele puse în dezbatere în ultima perioadă este nevoia unei educații trupești a tinerilor. Vreau să vă întreb: Care este rolul familiei? Care este rolul bisericii? Și care este rolul școlii în ceea ce privește educație trupească a tinerilor de astăzi?

Părintele Teologos: Da, e o mare, mare problemă și mă bucur tare mult, părinte, că ați ridicat problema asta. Tot respectul, cu adevărat, pentru domnii profesori, domnii învățători și așa mai departe care unii dintre ei chiar sunt martiri în sistemul de învățământ, dar evident că principala instituție de învățământ este familia și după care, biserica. Familia trebuie să-l formeze pe tânăr în cei șapte ani, cei șapte ani de acasă și după care și până la vârsta de 15 ani aproximativ și hai să zic până la vârsta majoratului după care biserica trebuie să preia formarea tânărului.

Pentru că cu cât mai important este sufletul decât trupul, cu atât mai importantă este educația sufletească decât educația trupească. Școala totuși îl educă pe tânăr din punct de vedere hai să spun așa trupesc pentru că inclusiv meseriile pe care le învață și cultura generală pe care o învață sunt pe un plan inferior. Pe planul superior este planul duhovnicesc adică legătura omului cu Dumnezeu. Școala învață mai degrabă legătura omului cu mediul înconjurător, cu ceilalți, dar nu pe plan interpersonal, ci pe plan social, dacă doriți, în cel mai bun caz, dacă nu pe plan material că omul trebuie să aibă o meserie. Evident.

Și din cauza asta problema cea mare și din cauza asta și profesorii respectivi pe care i-am considerat martiri, pe unii dintre ei, problema cea mare provine din familie. Adică părinții de obicei își trădează copiii în fața ecranelor de obicei. De ce? De multe ori și părinții doresc să stea în fața ecranelor și atunci copiii devin copiii ecranelor, devin copiii nimănui, devin copiii trotuarului și la propriu și la figurat și apar mari traume. Nu mai au experiență de viață, pentru că, sigur, copilul când se naște n-are experiență. Da, dar el trebuie să își însușească experiența de viață a părintelui.

Părintele trebuie să stea cu el și să-l învețe ce e bine și ce e rău prin exemplul personal. Adică părintele nu poate să vină să stea cinci minute cu el sau să stea nu știu cât… adică 2% din timpul zilei să spună nu fă aia, fă aia, să-i de porunci. Nu merge pe datul de porunci dacă tu nu te-ai jertfit întâi pentru el, nu ți-ai jertfit timpul. Deci clar acasă părinții trebuie să fie exemplu personal și trebuie să le arate tinerilor că au experiență de viață mai bună, mai mare decât ei, prin acordarea timpului și arătarea în mod concret că eu știu să rezolv anumite situații. Doar prin cuvânt nu este de ajuns și unde mai pui că uneori nici măcar nu este cuvântul.

Îndatoririle sufletești ale părinților față de copii sunt foarte importante

Asta este vorba de familie și mai ales în familie, ceea ce este foarte important este faptul că părintele trebuie să ofere dragoste. Adică trebuie să fie exemplu iubitor pentru că sufletul uman  se hrănește cu dragoste după cum trupul uman se hrănește cu mâncare, cu apă, cu aer, la fel,  sufletul uman se hrănește cu energia necreată a lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu care în cotidian este dragoste, este iubire. Deci părintele trebuie să fie un exemplu de iubire pentru copil. Și în clipa în care părintele este exemplu de iubire și are experiență de viață mai mare decât el și copilul știe treaba asta, atunci dacă internetul, dacă establishment-ul, dacă oricare altă sursă malefică de învățământ îi spune că e albă și părintele va spune că este neagră, copilul o să asculte de tata, o să asculte de părinte, de mama. De ce? Pentru că el știe că părinții lui îl iubesc, pe când internetul nu-l iubește ci dorește să-l înrobească și atunci el se va duce în direcția asta – că părintele este iubitor, îmi vrea binele, are experiență de viață și știe. Pe când internetul nu-i așa.

Internetul este un mediu impersonal care dorește să mă înrobească să mă facă dependent de asta. Dacă părinții nu oferă această dragoste care să manifestă în timp, trebuie să ofere timp copiilor. De obicei, tații, dar și mamele, dar în principal bărbații au ispita asta că își părăsesc familia și spun că trebuie să aduc bani în casă, să muncesc foarte mult să aduc bani acasă că e nevoie de bani. Sigur, să fim serioși, este nevoie de bani, dar lucrul ăsta este exagerat și este folosit ca pretext doar ca bărbatul să se concentreze pe patimile lui de fapt, adică pe ceea ce îi place lui să facă și să nu se jertfească, să nu facă răbdare de fapt cu copilul până el învață, până când el…

Că de fapt copiii până la vârsta de nu știu cât…până la 15 ani, 18 ani mai ales sunt foarte rebeli. După aceea începe încet-încet să le vină mintea la cap până la 25 de ani când se termină dezvoltarea cortexului prefrontal. Dar părinții trebuie să facă foarte multă răbdare cu copiii, să repete anumite lucruri. Și de obicei, mamele sigur sunt mai răbdătoare, dar tații nu prea au răbdare și atunci părăsesc educația copilului sau sunt duri cu el și atunci copilul se închide. Copilul se închide și evident că își caută refugiul în ecrane astăzi – principala sursă.

Preot: Și nu doar în ecrane.

Părintele Teologos: Și nu doar în ecrane exact, în medii toxice și așa mai departe. Asta este relativ la familie.

Preot: Da. Era chestiunea de timp. Cred că sunt și multe situații când părinții ar vrea să ofere timp, însă nu este problema doar a părții materiale. La un moment dat îți dai seama că nu-ți mai ajunge timpul pentru că ești prins în foarte multe, să spunem, situații care necesită asumarea unor responsabilități și nu mai reușești să acorzi timp… și copiilor sau familiei.

Părintele Teologos: Da, ștîu. E nevoie de un sistem de valori corect. Și e nevoie de eroismul tăierii grijilor. Deci omul întotdeauna trebuie să știe că ținta lui este moartea – judecata – veșnicia. Singurele lucruri sigure din viața dumneavoastră și cele mai importante de departe sunt moartea, judecata, veșnicia. Adică eu trebuie să mor cu o inimă iubitoare. Eu trebuie să dau răspuns bun la judecată adică să mă asemăn cu Hristos pe cât e posibil, să fiu fericit veșnic. Și în conformitate cu acest scop, eu trebuie să-mi aleg grijile și atunci dacă mă gândesc la un milion de griji pe care le am de făcut, zic: grija asta mă ajută să fiu fericit în veșnicie? mă ajută să mor cu o inimă iubitoare? mă ajută să semăn cu Hristos, da sau nu? Ei , și atunci se taie, se taie, se taie, se taie și așa mai departe.

Când omul taie o mulțime de griji și acceptă că-și simplifică în viața, după cum spunea și Sfântul Paisie, atunci o să fie mult mai aproape de familie și copilul o să deschidă mult mai ușor și o să discute și despre problemele intime care era de fapt scopul principal al întrebării dumneavoastră.

Pentru că așa cine ești tu? Pe mine m-a crescut tata celular, mama tabletă, de ce vii tu să-mi vorbești despre trupesc. Înțelegeți ce vreau să spun. Despre sexualitate.

Problema timpului

Preot: Chestiunea asta… în general, aș vrea să cred că nu, dar multe familii de preoți se confruntă cu problema timpului.

Părintele Teologos: În cazul preoților e o mare mare problemă. Într-adevăr. Și chiar îi rog pe toți preoții să se roage pentru mine, să mă pomenească și iarăși îi rog să fie foarte atenți, preoții, pe tema timpului. Acuma nu vreau, ferească Dumnezeu, nu că mă ridic eu împotriva rânduielii din Biserica Ortodoxă, dar oameni buni, prea multe hârtii. Adică să mă ierte bunul Dumnezeu! Prea multă activitate care nu este strict legată de preoție. Adică prea multă activitate administrativă, să zic așa. Preotul nu este contabil sau, mă rog, alte lucruri și din cauza asta preotul și omul, dar cu atât mai mult preotul trebuie să știe că va reuși ca și ființă duhovnicească, ca și preot. Deci nici ca și constructor, nici ca și administrator, chiar nici ca și orator. El va reuși numai și numai ca ființă duhovnicească, în cazul preotului ca preot. Adică să fie la milimetru cu slujbele – și cu slujbele particulare adică cu rugăciunea sa zilnică la cameră și așa mai departe și cu slujbele instituționale adică slujbele de la biserică. 

Asta e valabil și pentru omul de rând. Deci omul trebuie să se roage în fiecare zi, evident. Cu atât mai mult preotul pentru că dacă omul se hrănește cu iubire, după cum spuneam puțin înainte, sufletul lui începe să moară și chiar moare pe cât este cu putință unui suflet veșnic. Deci neapărat omul trebuie să găsească această sursă de iubire, care sursă de iubire unică de fapt este Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate să iubească, însă noi oamenii avem înăuntrul nostru un diamant foarte frumos care dacă este curățat de noroiul patimilor, în acest diamant intră lumina iubirii lui Dumnezeu și omul redirecționează în afară.

Deci fiecare om trebuie să se roage fără asta nu se poate, să se hrănească direct de la Dumnezeu cu iubirea Sa, cu energia Sa necreată. Și după care trebuie să găsească oameni care sunt cât de cât vindecați, cât de cât curățați de noroiul patimilor, astfel încât diamantul din inimile lor să răspândească dragostea în afară. Adică noi trebuie să găsim oameni pe care putem să-i iubim ușor și care să ne iubească, să ne putem hrăni, să putem să mergem înainte.

Dragostea și fecioria

Oamenii de astăzi sunt depresivi, sunt bolnavi cu nervii, care este pandemic la ora asta, e vorba de pandemie, mai ales în spațiul neortodox. De ce? Pentru că există foarte puțină dragoste. Pentru că după cum a spus, din păcate, Mântuitorul apropo de profeții că la sfârșitul veacurilor, din cauza înmulțirii păcatului, dragostea multora se va răci.

Ca să răspund la întrebare, cel puțin cazul familiei, dacă ajunge să existe această iubire între părinți și copii, atunci părintele și numai părintele și, prin extenso, biserica poate să vorbească cu băiatul sau cu fata, tata și mama pe teme trupești pentru că există dragoste duhovnicească între ei. Există dragoste duhovnicească și astfel se poate aborda această temă fără să se rănească.

Pe când la școală, tot respectul pentru domnii profesori și doamnele profesoare, sigur, dar nu știi cine e copilul din fața ta și cât este de pregătit să primească duhovnicește adică să primească cu echilibrul o temă trupească. De ce? Pentru că la urmă, el merge pe internet și vede te miri ce. Sau face tot felul de lucruri și își pierde fecioria, care feciorie este o mare virtute. Fecioria este o virtute imensă, fecioria înseamnă opunerea fără compromisuri în fața oricărui păcat. Asta este fecioria. Fecioria nu este numai sigur… cum să spun așa, latura trupească. Ci este vorba de curățenie cum numesc Sfinții Părinți. Adică vorbim de o minte neciobită, nemurdărită de gânduri care îi distrug libertatea, care o înrobesc.

Deci tema fecioriei este foarte, foarte mare. Unde mai pui că unirea trupurilor înainte de unirea sufletelor prin harul lui Dumnezeu – taina cununiei – este traumatică. Și cunosc și sigur că și sfințiile voastre ca preoți cunoașteți foarte multe cazuri care, din păcate sau din fericire, nici nu știu cum să spun, validează acest lucru cât este traumatică curvia, să spun așa. Păcatul trupesc.

Asta referitor la familie. Referitor la biserică, în clipa în care preotul are măsură duhovnicească – adică, bun, sigur, toți dorim să fim sfinți, dar nu mă refer aici la sfințenie – ci are măsura duhovnicească corespunzătoare și reușește să imită iubirea necesară astfel încât să facă acest pod al iubirii duhovnicești între el și enoriași. Pentru că uneori mai ales în cazul enoriașilor, adică doamnele, dragele de ele, sunt mult mai sentimentale și dacă nu sunt atente uneori, mai ales dacă preotul este tânăr și mai chipeș și așa mai departe, pot să apară niște lucruri foarte periculoase. Deci dacă preotul reușește să se țină pe plan duhovnicesc și să nu cadă în sentimentalism, să nu se ducă în direcția respectivă, atunci evident că poate și trebuie să vorbească pe tema asta. Trebuie să vorbească cu noblețe, trebuie să vorbească cu măreție și să rămână pe plan duhovnicesc. Ferească Dumnezeu – fără glume deocheate. Înțelegeți.

Cum câștigăm timp pentru rugăciune

Pr. Radu Brînză: Puțin să intervin aici… Pentru că preoteasa mea e contabil și când vin 25 ale lunii actele trebuiesc… că vine fiscul și îți creează probleme. De regulă cred că e bine să mergem nu pe ori ori, ci să mergem pe și și. Secretul este în program, în rânduiala lucrurilor și o spun ca cel care sunt angrenat și în aparatul administrativ și da, trebuiesc făcute și hârtiile. Nouă de la misiune ne-au trebuit câțiva ani de zile să înțelegem de ce colegii noștri de la contabilitate sau administrativ sunt uneori… ni se părea nouă că sunt duri cu noi. Oamenii de fapt erau foarte blânzi, dar erau și sunt regulile lor.

Pe mine m-a ajutat foarte mult să înțeleg un foarte bun prieten care și el lucrează în centrul eparhial și m-a luminat. El are o metodă și asta de fapt vreau să spun în care își ordonează lucrurile cam așa. Evident rugăciunea personală și comună,  exprimarea liturgică în sărbători. Alea nu sunt negociază, le face fiecare acasă. Secretul este să nu ieși din casă, te trezești mai devreme, la 5:00 dimineața undeva. Te-ai sculat la 3:00, la 4:00, ți-ai făcut rânduiala acasă. La fel și seara. Dar când este vorba de rugăciune, să spunem de metanii, pe care vrei să o mai faci, părintele respectiv își organizează foarte frumos lucrurile.

Dacă este la volan uneori este bucuros că e blocat în trafic pentru că are timp se învârtă metanierul mai mult.

Părintele Teologos: Da, da.

Pr. Radu Brînză: Iată, cum poți să câștigi în loc să țipi, să arunci cuvinte grele și să claxonezi. Poți să câștigi timpul, să-l convertești în ceva frumos. Își găsește timp să meargă, și-a făcut un program zilnic să meargă pe jos. Are și o vârstă și zice „mă ajută să mai slăbesc, mai fac mișcare”. În timpul ăsta dă telefoane. Îl sună pe ăla, pe ăla. Îmbină. Și așa ușor, a constatat că nu rămân nici astea și nici celelalte.

Și am observat la foarte mulți dintre părinții noștri arhierei care slujesc zilnic liturghisesc zilnic, au sute de grupuri de lucru și este uimitor și greu în același timp să fii pentru un sfert de oră într-o discuție pe probleme tehnice, în următoarele să treci brusc în câteva secunde într-o chestie de teologie fină, academică înaltă, probleme de disciplină bisericească și tot așa. Lucrurile astea reușesc pentru că sigur intervine și harul lui Dumnezeu care noi preoții niciodată nu ne lasă atâta timp cât ne deschidem către el.

Asta am vrut să precizez că trebuiesc făcute și astea și astea, că altfel ne ducem fie într-o lucrare seacă doar ne acoperim de hârtii sau lucrăm cumva haotic și pierdem sensul.

Program și prioritizare în activități

Părintele Teologos: Da, deci neapărat, evident că trebuie program. Dar ce se întâmplă? De obicei preoții fac mult. Există un curent, nu știu, dar cu preoții cu care mă întâlnesc și mă întâlnesc cu destui, să zic așa, ei se bagă foarte mult în foarte multe. Adică vor să construiască și aia și aia și aia și uită că o problemă naște două probleme. Și așa și este, dar două probleme nu nasc trei probleme. Două probleme nasc patru, după care 16, 32, 64, 128 și așa mai departe. Deci creșterea este exponențială. Nu este o creștere liniară. Deci din cauza asta spuneam că trebuie să se oprească și să-și simplifice viața. Foarte important și mai ales trebuie să aibă program.

Pr. Radu Brînză: Prioritizare.

Părintele Teologos: Da. Prioritizare și program și pe primul plan, întotdeauna, viață duhovnicească. Pe primul plan.

Pr. Radu Brînză: Absolut.

Preot: Ca departament pro viață, Pro Vita ce preocupă evident și de scăderea natalității într-un ritm alarmant.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

O faptă salvatoare pentru țară

Preot: Cunoașteți statistici privind intervenția inteligenței artificiale sau felul în care familia mică sau familia mare este afectată de inteligența artificială? Sau cum noi ca părinți într-o familie sau preoți într-o parohie am putea cumva…? Nu știu, niște soluții sau sfaturi sau…?

Părintele Teologos: Sigur. Deci ce-mi vine minte acum, o faptă foarte frumoasă și frumoasă în sensul de frumusețe a unei flori cu adevărat. Acea frumusețe inefabilă a lui Dumnezeu. Patriarhul Georgiei, toată lumea spune că e sfânt, adică omul chiar este. Patriarhul Ilie al Georgiei. El are acceptanță de 98-99% în Georgia. Mai pe românește, când el a deschis gura toată lumea a tăcut la propriu. Și el a spus în felul următor: oricare familie are al treilea copil, dacă dorește, îl botez eu.

Preot: Frumos…

Părintele Teologos: Da. Și a ajuns să boteze nu știu câte zeci de mii până în vreo 2015 când era statistica, nu mai țin minte în ce an. Vreo 70.000 de copii și chiar vedeam fotografii și chiar am pus pe site într-un clip. Catedrala patriarhală din Tbilisi era plină de oameni cu copii să fie botezați de Patriarh. Deci numărul 1, trebuie să fim noi de cinste și numărul 2, trebuie să dăm această cinste celorlalți. Pentru că, într-adevăr, la ora asta, nu atât inteligența artificială cât arta este distrugătoarea adică vedem filme în care se promovează curvia, adulterul, ce bine este să n-ai copiii, ce bine să te desparți. Muzica în care la fel să promovează toate patimile astea carnale urât de tot. Că ești un bărbat în clipa în care tu ai nu știu câte și așa mai departe. Femeia când își pierde delicatețea, frumusețea, feminitatea și așa mai departe și este sau o prostituată sau o femeie-militar, să zic așa, dar nici măcar în sensul bun al cuvântului. Ci o femeie-bărbat, o dură, o bărbată…

Preot: Băiețoaică…

Părintele Teologos: Băiețoiacă, da, exact, cu toată urâțenia acestor cuvinte. Și atunci, tinerii, săracii, care sunt sunt consumatorii acestor forme de artă, evident spun: ce, bă, mă leg eu la cap? Cred că ceea ce ar trebui deci o dată trebuie să fim frumoși și să facem fapte frumoase și în clipa în care… nu știu ce aș putea face, de exemplu, la Înaltul să-i spuneți, dacă poate, bine, nu presăm acuma, vezi că suntem pe cameră, dacă poate să boteze pe al treilea copil la o familie care dorește sau așa mai departe.

Pr. Radu Brînză: Funcționează la noi.

Părintele Teologos: Da?

Pr. Radu Brînză: Dar de la cinci încolo sau al patrulea, mi se pare…

Preot: Cinci.

Pr. Radu Brînză: De la al cincilea, oricine este botezat de Înaltul.

Părintele Teologos: Da, dar nu se știe treaba asta. Deci oameni buni, ori din toată țara, nu vreau acum să pun presiune pe înaltul, care aveți al cincilea copil să meargă la Înaltul Teofan să fie botezat de ditamai mitropolitul. Și o să vedeți un har foarte mare.Trebuie să se știe treaba asta, trebuie promovat.

După care, trebuie să dați exemple de familii numeroase care sunt familii foarte reușite. Și toate familiile, 99, hai, să nu zic toate, 99% din familiile numeroase sunt familii îmbelșugate, reușite cu copii maturi. Pentru că oamenii nu mai știu… adică una din campaniile pe care le fac eu este că trebuie să-i conving pe oameni că un copil este mult mai greu de crescut decât mulți. De la trei copii în sus, dacă știu părinții le dau responsabilități și îi pun să se crească între ei.

Pr. Radu Brînză: Avem doi părinți cu zece și cu șapte.

Părintele Teologos: Să vă trăiască! Să ne pomeniți și pe noi. Deci oameni buni, se poate, nu vă luați după ce spune media pentru că media că este foarte urâtoare de neam și trebuie să știți că vrea să distrugă și nu numai neamul românesc, că la ora asta trebuie să știți că se fac mari campanii cu panouri publicitare foarte mari, cât peretele foarte mari, deci mai ceva decât peretele ăsta din spatele meu, vorbesc foarte serios. Eu am văzut filmări în Anglia, campanii pentru eutanasie. Și vorbim de niște campanii foarte catchy, foarte strălucitoare, să zic așa, în care sunt oameni care dansează, care se bucură și așa mai departe că scapă de această viață și se liniștesc și așa mai departe. Vorbim de niște lucruri satanice cu S mare. Și toate astea se fac, de ce? Pentru a se distruge populația, pentru a vă tăia iubirea din voi, pentru a vă tăia bucuria.

Deci din cauza asta, faceți copii, să nu vă fie frică de treaba asta, să știți, pentru că o dată, Dumnezeu dă și, de fapt, a fost porunca Lui – Creșteți și vă înmulțiți. Și ce înseamnă să vă înmulțiți? Nu înseamnă doi copii, că dacă sunt doi copii nu înseamnă că vă înmulțiți. De la 3 în sus și dincolo de porunca lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu o va respecta și Dumnezeu o să ajute pe om în clipa în care are mulți copii, e vorba, de fapt, și de niște mecanisme psihologice foarte foarte serioase în care se vede foarte clar că de la trei copii în sus este mult mai ușor, cum spuneam, pentru că copiii se cresc între ei. Deci mama și tata o să spună la cel mare dimpreună cu cel mijlociu să-l crească pe ăla micul. Și atunci ei se degrevează de cea mai mare parte a grijilor și copiii se maturizează, crescându-se între ei.

Mentalitatea distructivă despre nașterea de copii

Preot: Un lucru foarte trist legat de ceea ce s-a discutat acum, e faptul că această mentalitate îi afectează și pe cei în vârstă. Pentru că am rămas așa surprins și poate se simte așa vibrația pentru că e foarte trist să vezi bunici care se înfricoșează la ideea că nepotul sau nepoata căsătoriți fiind, deci în familie, are un al doilea sau al treilea copil și zice: „Vai, de mine, băi, dar opriți-vă, dar ce faceți! Cum o să trăiți?”…

Deci în parohiile noastre avem lupta aceasta și cu cei în vârstă. Deci eu n-am crezut așa ceva că o bunică de 80 și ceva de ani să încurajeze pe nepoată să nu mai facă al treilea copil.

Părintele Teologos: Da, e o mare tristețe. De ce? Pentru că bunica respectivă pe care evident că noi o iubim și o respectăm, este dependentă de ecran, de această artă. Și vede un film cu o mare dramă în care vede, de exemplu, ce să zic, o relație abuzivă în care soțul o bate pe femeie, o lasă pentru alta, de exemplu, și ea rămâne cu trei copii pe drumuri. Și atunci, bunica când vede treaba asta, filmul ăsta este nu științifico-fantastic, nici măcar științific, ci doar fantastic, zice: „dar dacă i se întâmplă și la nepoată-mea treaba asta?” De ce? Pentru că la ora asta nu știu… eu aș dori tare mult, să mă ierte bunul Dumnezeu, eu sunt monah în Sfântul Munte adică schimnic, dar aș dori tare mult – să nu se scandalizeze – aș dori tare mult să văd un film cu o familie normală. Să văd un film cu o familie normală care reușește, care acest film reprezintă de fapt 90 și x %, reprezenta, din familia tradițională românească.

Ei, toate filmele sunt cu drame, cu bătăi, cu nu știu ce, cu împușcături și așa mai departe. Și în clipa în care bunica, săraca, draga de ea, vede filmul ăsta sau de melodia lui… nu vreau să dau nume de maneliști celebri și așa mai departe, „dar dacă la nepoată-mea se întâmplă treaba asta” și atunci evident, mergând pe această toxificare a realității produsă de media, dar nu vorbesc de știri aici, ci vorbesc de artă, zice „dar dacă?”.

Și atunci, evident, își transferă temerile, își exprimă temerile mai departe. Nu. Ea ar trebui să aibă experiența de viață necesară să spună că nu-i așa. Nu-i așa. Și evident e aici și o altă problemă, iarăși, nu vreau să judec, nu știu cine este bunica respectivă. Foarte probabil că ea să fi avut o experiență traumatică în trecut și când spun traumatică și într-o familie abuzivă posibilă însă să nu…

Preot: Nu, dar nu-i un caz singular.

Despre artă și mentalitatea socială centrată pe plăcere

Părintele Teologos: Da, din cauza asta spun mai întâi de toate de artă pentru că acolo este atacul principal. E vorba de artă. După care este și partea cealaltă adică sau a avut un caz în familie sau iarăși tot prin media se promovează foarte mult plăcerea. Adică vorbim de muzică, de filme rușinoase că nu pot să spun altfel pe cameră, în care în care este promovată o viață de desfrâu și atunci zice: „vai, dragă, tu stai la cratiță cu copiii în loc tu să curvești…”, că nu poți să spui altfel, să te duci pe nu știu unde și așa mai departe. 

Preot: Să-ți trăiești viața.

Părintele Teologos: Să-ți trăiești viața. Uite, că asta este expresia eufemistică. Da. Dar săraca bunică sau bunicile respective nu cunosc adevărata hrană a sufletului, care este iubirea care provine de la copii. Copiii știți foarte bine că sunt mult mai iubitori decât adulții. De ce? Pentru că ei sunt mult mai curați, au diamantul inimii lor mult mai curat decât la adulți pentru că noi suntem mai păcătoși decât ei, evident. Problema lor este că nu au experiență de viață, nu că sunt păcătoși. Și deci totdeauna și cu toți oamenii cu care am vorbit, sunt mult mai bucuroși în clipa în care au mulți copii sau când stau cu familia decât oamenii care… și asta știți și de la spovedanie – oamenii care curvesc sau care între ghilimele și trăiesc viața. Pentru că respectivii după o pseudo-plăcere carnală care ține cât ține, scurt, foarte scurt vine adevărata tristețe, adevărata chircire existențială, adevărata amărăciune care este provocată de păcat.

Nu știu dacă ați văzut oameni care și-au trăit viața, dacă nu mor de tineri, după asta au o viață în derivă. Sigur că sunt unii care se pocăiesc și ne rugăm pentru toată lumea să se pocăiască, ne rugăm pentru toată lumea să vină la Hristos și cei care se pocăiesc vin cu toată viteza către Hristos, către Domnul, pentru că știu prin ce au trecut, dar ceilalți care nu se pocăiesc duc o viață…

Acuma chiar am în minte exemplul unei cântărețe de super succes, una dintre primele cântărețe din lume la ora asta, care a fost expusă de mică, e fiica unor mari actori, dacă nu mă înșel, actori sau cântăreți, a fost expusă la vârsta de 14, 16 ani la pornografie. Și ea a dezvoltat sindrom Tourette adică ticuri și lucruri de genul ăsta. De ce? Pentru că din cauza asta formei foarte puternice de drog adică pornografia pe care o văzuse în continuu, a dezvoltat sindromul Tourette, imbalanțe în sistemul nervos și acum ea, săraca, la concerte sau când dă interviuri, vorbim de concerte cu milioane de oameni, ea la un moment nu mai poate și pe scenă începe să facă ticuri. Începe să plângă și toți ceilalți membri ai informației care o însoțesc știu de treaba asta și efectiv așteaptă ca să-i treacă ticul respectiv și celelalte. Ea încearcă să se controleze și în interviuri, dar nu mai poate pentru că a fost distrusă de către… Chiar ea zice că pornografia mi-a prăjit creierul. Și acuma încearcă să scape și așa mai departe. Adică vreau să spun că e o mare, mare, mare problemă tema unei familii care nu este tradițională.

Și vorbim de un super talent în muzică. Bine, mie nu-mi place muzica ei. Sunt monah. Dar urmăresc arta ca fenomen duhovnicesc și văd ce mari distrugeri sunt provocate de lipsa tradiției. Nu judecăm familia respectivă. Erau părinți din Hollywood, ea, săraca, chiar o fată foarte bună din câte am văzut în câteva interviuri. Billy Eilish se numește, poate ați auzit de ea, săraca. O fată foarte bună, dar ea, săraca, nu știe, nu e ortodoxă, nu știe de viață duhovnicească, dar a trecut prin aceste experimente la care, fără să știe ce face, s-a supus și a ajuns să fie distrusă spre că nu pentru toată viața, dar deocamdată, nu știu câte are, 22-24 de ani și e cu ticuri. Tremură sau se oprește sau plescăie din limbă și așa mai departe.

Preot: Cu spasme.

Părintele Teologos: Spasme. Sindromul Tourette se numește. E o boală o boală clasică, înregistrată la OMS… Deci să nu intervină bunicile sau oricine altcineva peste familia tradițională pentru că se ajunge la niște rezultate foarte nefaste. Mare atenție, familia tradițională nu este… apropo că m-a întrebat părintele de inteligența artificială. Nu este inteligența artificială de care într-adevăr să zici „băi, un fenomen nou, hai, să discutăm ce e asta”. Familia tradițională este un fenomen care de mii și mii și mii de ani s-a cizelat și a ajuns și toată planeta spune că așa trebuie să fie. Să nu venim noi să reinventăm roata și s-o facem și pătrată.

Preot: Vedeți, aici e dureros pentru că oamenii aceștia, bătrânii de care vorbeam, ei au trăit în alt mediu și cum au putut să se schimbe? Cum mentalitatea…?

Părintele Teologos: Cum spuneam. Este vorba de plăcerea foarte mare provocată de ecrane. Se numește se numește și haloul de vedetă. Apropo de Billie Eilish, Dumnezeu să o binecuvânteze…

Preot: Că în același timp, tot dânsele știți cum sunt bisericuțe de la poartă, cum se numesc la noi acolo, stau și să plâng zice „mai, uite, în satul nostru cât de puțini am mai rămas și cât de mulți eram noi”. Discută lucrurile acestea și tot în discuții auzi „auzi, cutare are al patrulea copil, vai, săraca, ce o să facă oare?”

Părintele Teologos: Da, da, contradicție de gândire. Fracturi logice se numesc astea. Deci întâi de toate trebuie, le împachetați mai frumos, să mă ierte că spun pe cameră treaba asta. Adică „liniștiți-vă că nu-i așa!”. Și dincolo de asta e vorba și de fenomenul de haloul de vedetă. Adică dacă eu văd o actriță sau o muziciană talentată, un artist talentat. Ce înseamnă un artist talentat? Care joacă foarte bine, foarte emoțional, cu o voce foarte frumoasă, o compoziție foarte frumoasă, asta nu înseamnă că artistul respectiv știe să dea și sfaturi de viață, să ne înțelegem. Asta înseamnă haloul de vedetă. Adică un om mai simplu, să zic așa, dacă aude o voce foarte frumoasă care urcă și coboară un milion de octave, să zic așa, clar că omul ăla este perfect. Omul ăla nu este perfect! Omul ăla are o harismă foarte mare  de la Dumnezeu, în domeniul muzicii sau în domeniul actoriei sau în alte domenii, dar clar nu înseamnă că este și duhovnicesc și că poate să dea și sfaturi de viață sau că ceea ce reprezintă el în piesa respectivă este și adevărat, nu? Adică dacă îl vedem filme cu actori care joacă și roluri negative – care evident că sunt – asta nu înseamnă că actorii respectivi sunt și oameni răi în cotidian.

Da, dar omul simplu care merge pe valul emoțional, zice clar așa e. Și ia de bună tot ceea ce spune respectivul, inclusiv replicile din film sau versurile din muzică. Și atunci, se duc pe direcția respectivă. Aici, sfinția voastră ca și păstor trebuie să spuneți „stop!”. Deci Biserica nu este a voastră, Biserica a lui Hristos, a Sfinților Părinți  care au spus așa. Deci așa trebuie să fie. Și vă rugăm frumos nu generați presiune socială, presiuni de grup asupra unei fete tinere inclusiv că asta este nepoata voastră și așa mai departe. Că nu-i corect.

Rolul experienței și buna sfătuire în familie

Și bineînțeles că aici iarăși fac un apel la doamnele în vârstă, copiii se căsătoresc între ei. Adică domnul trebuie să asculte de doamnă și doamna de domn, nu atât de părinții lor pentru că dacă e vorba să se implice soacrele, știm foarte bine dintr-un milion de povești, să zic așa, de cazuri că se ajunge până la divorț. Se nasc mari ispite, mari tensiuni și se distruge cuplul.

Deci cei doi trebuie să concentreze pe binele din familie și atunci o să devină și ei buni și o să crească binele. Nu trebuie să concentreze pe rău, nu trebuie să se concentreze pe escaladarea conflictelor. Trebuie să lase răul să se spele, să se ducă, apă sub pod este, să nu se concentreze pe rău că o să crească răul. Da, dar la un moment dat, clar, o să aibă un conflict. Atunci, trebuie să se ducă nu la mamele lor – că am spus că generează tensiuni foarte mari și se ajunge la divorț. Trebuie să se ducă la o persoană neutră, acceptată de ambii și duhovnicească. Ăsta mai demult era bătrânul satului, înțeleptul satului, omul de vază care din păcate astăzi a dispărut și dacă n-a dispărut să îl prețuiți în aur pe omul respectiv. Și astăzi, rolul lui este suplinit de către sfinția voastră, de către duhovnicul comun al familiei. Adică oamenii trebuie să meargă să se spovedească la duhovnicul comun și duhovnicul o să fie instalatorul care repară vasele comunicante între cei doi. Nu, la mama și la tata.

Rog cu foarte multă smerenie și foarte multă intensitate pe bunici să nu se amestece, să nu încerce să acapareze, să stăpânească…

Preot: Și bunici și părinți.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Preot: Sunt familii tinere care chiar ne mărturisesc, ne spun, cumva au aripile tăiate, știți, din păcate…

Părintele Teologos: Da, e greșit. De ce? Pentru că asta aduce imbalanță în cuplu pentru că eu de fapt, m-am căsătorit cu iubita mea, nu m-am căsătorit cu mama mea. Cu toate că mama, săraca, se simte părăsită și într-un fel și este. De ce? Pentru că va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soți sa, de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Dar mama trebuie să accepte lucrul ăsta că da, el / ea este la casa lui  / ei acum și ea trebuie să se concentreze pe Dumnezeu, pe Hristos. Nu mai este regina care era înainte, care se credea înainte, idolul care se credea înainte sau regina sau regele. Ci ei trebuie să se retragă și să-i lase pe cei doi să se descurce.

Preot: Da, pentru că sunt părinți care din dragoste față de copii și că le doresc ceea ce este bine, cumva dânșii le direcționează viitorul.

Părintele Teologos: Așa este. Și mai ales, o dată, pentru că am spus că este natural de la 18 ani încolo, adică de sunt la casa lor să se întâmple rocada, adică în locul părinților trupești să intre părinții duhovnicești, adică Biserica – Hristos, Maica Domnului și duhovnicul.

Preot: Și nașii, probabil.

Părintele Teologos: Și nașii, evident. Și nu părinții trupești pentru că părinții trupești, vrând-nevrând, o dată și datorită vârstei, oarecum mai scad puțin din capacitate, dar mai ales sunt părtinitori. E o mare problemă cu asta. Și chiar dacă nu ar fi părtinitori, evident că nora sau ginerele are un război foarte mare. Adică ce se bagă… Înțelegi ce vreau să spun. Se simte exclus/ă, mai ales

Preot: De aici, cele mai multe probleme în familie.

Părintele Teologos: Sigur, evident. E clasic cazul soacrelor. Adică sunt atâtea și drame și glume pe tema soacrelor. Deci cu mult drag și cu multă smerenie spun treaba asta. Să nu se bage! Păcat de…

Lipsa de asumarea a căsătoriei

Preot: Părinte, ați vorbit foarte frumos despre familie. Aș vrea să punctați puțin situația cuplurilor care nu-și asumă rolul – nici civil, nici cel religios.

Părintele Teologos: A, de concubinaj… La asta vă referiți?

Preot: Da. Dar nici prin speța civilă, adică nici măcar la primărie să concretizeze decât când poate apar copiii și atunci sunt nevoiți să facă lucrul acesta.

Părintele Teologos: Da și nici măcar atunci, uneori, din păcate.

Pr. Radu Brînză: Așa-numitele legături de probă. „Să vedem dacă ne potrivim.”

Părintele Teologos: Și țin nu știu câți ani după care se distrug…

Pr. Radu Brînză: Zece ani…

Părintele Teologos: Este distrugător. Ferească Dumnezeu!De ce? Pentru că am spus că unirea trupurilor înainte de unirea sufletelor este traumatică. Poate că ei nu simt treaba asta pentru că sunt oarecum necrozați de păcat și simt doar o plăcere trupească, iute și foarte întunecată care îi ține robi acolo. Dar simt amărăciunea unei vieți și nici măcar nu știu de unde vine. Simt nesiguranță, simt tulburare, toate lucrurile astea. Simt păcatul, simt că sunt murdari și dacă sunt puțin mai sensibili, se ajunge la niște cazuri, Ferească Dumnezeu!

Cazuri triste

Să spun două cazuri. Un caz: era un tânăr care era foarte sensibil, cu biserică, voia viață duhovnicească, dar pe de altă parte era și foarte timid… Într-un final, găsește pe o aplicație de dating, o parteneră care îi place lui. S-au înțeles să se întâlnească într-un loc așa mai romantic, se întâlnesc și el o îmbrățișează într-un mod mai îndrăzneț… A făcut un șoc nervos. De ce? Pentru că și-a dat seama că un bolovan îmbrățișează un alt bolovan. Acolo era problema cea mare. Pentru că el îți făcea tot felul de fantezii în cap – cum o să fie viitoarea prietenă a lui – când a găsit-o pe cea de pe aplicație, că sigur se potrivește. Evident că a idealizat-o. Când a văzut-o în față, arăta bine, vorbim de o femeie tânără. Și când a îmbrățișat-o și-a dat seama că nu există ce a aștepta el. Pentru că în clipa în care omul își imaginează un gând trupesc și din cauza asta sunt foarte periculoase, el crede că acolo este iubire. Dar acolo nu există iubire. Există doar atracție trupească. Și ăsta a făcut cu nervii.

Chiar a întrebat pe cineva, un cunoscător, de ce am pățit asta? Și i-a spus: ai îmbrățișat pe cine nu trebuia. E o mare mare dramă.

Și al doilea caz, e vorba de o prostituată de lux, ca să vorbim pe față să înțelegeți. Asta fusese cu foarte mulți bărbați și toți unul și unul în sensul, da… Și după nu știu cât timp, după nu știu câte corpuri le pusese în tolba ei, era cu unul care ăsta a investit foarte mulți bani în ea, timp și așa mai departe și au ajuns la un hotel de lux, au intrat în cameră și asta a început să plângă. Dar cu hohote. Adică urât de tot. Și ăsta o întreabă: „dar ce ai?” Și asta zice, printre sughițuri: „nimic”. „Bun, ok, dacă e nimic, atunci de ce plângi în hohote?” Și ea zice: „nu mai pot să simt nimic pentru niciun bărbat.” Adică se tocise complet.

Protecția harului în căsătorie

Deci din cauza asta, fraților, Biserica vorbește de clopotul harului, de protecția harului astfel încât să nu existe această absolutizare a trupului fără responsabilitate adică fără măreție duhovnicească pentru că dacă omul absolutizează trupul, omul devine rob trupului și devine animal. Sau mai rău decât animalul, mai bine zis. Pentru că diferența principală dintre om și animal este sufletul. Nu este 1,4 sau 1,9 % diferență de ADN. Ci e vorba de diferența sufletului.

Omul are un suflet care trebuie să supună materia și să se îndrepte către perfecțiunea personală veșnică duhovnicească către Dumnezeu personal și iubitor. Pe când animalul este finit, supus trupului. Are un suflet supus trupului. Animalul știe de mâncare și de reproducere. Când e vremea, mănâncă ce găsește, după care se reproduce în perioada lui.

Dar dacă omul se îndreaptă către trup și-și îndreaptă infinitatea în direcția respectivă, omul devine ca animalul și mai rău ca un animal. Pentru că merge la infinit în direcția respectivă. Se chinuie și în continuu își caută Dumnezeu în trup și nu va găsi niciodată perfecțiunea în trup. Din cauza asta s-a ajuns la toate distorsiunile astea sexuale care se încearcă a se promova și ajung la ora asta pe post de ideologie religioasă de fapt. Pentru că săracii oameni care sunt distorsionați în trup se duc la nesfârșit în direcția respectivă și nu știu că este un neant, un gol, un chin. Și dacă oamenii, săracii, mor în starea asta, se chinuie în veșnicie și ăsta este iadul de fapt. Iadul este suma dorințelor împinse la maxim care nu mai pot fi împlinite niciodată.

Deci iadul nu-i pedeapsa lui Dumnezeu, adică Dumnezeu nu este polițaiul suprem care dă cu biciul că nu l-ați votat pe El. Iadul este închis pe dinăuntru, nu pe din afară. Iadul este permanentizarea stării distorsionate a unei ființe raționale.

Deci este esențial să fie treaba asta în interesul lor. Adică voi nu câștigați nimic. Și cu atât mai puțin Dumnezeu. În regulă? Spuneți, părinte!

Problema extenuării în societate

Preot: Ce sfaturi ați da unei familii care are mulți copii și ajung în situația în care simt că nu mai pot să meargă mai departe. Greutățile vieții devin prea mari pentru dânșii. Sunt epuizați. De multe ori chiar și fizic și nu mai știu ce să facă să meargă înainte.

Părintele Teologos: Să ceară ajutor de la copii. Numărul unu, ăsta. Și numărul doi, să micșoreze grijile, cum spuneam la început. Din păcate, astăzi, oamenii sunt foarte presați în a face. Pentru ei, succesul este „a face”. De unde vine și termenul de „afacerea”. Nu există cartea afacerii, este doar Cartea Facerii. Și întrebarea nu este „ a face sau a nu face?”. Întrebarea este „a fi sau a nu fi?”. Asta nu am spus-o eu, a spus-o un geniu în urmă cu vreo 400 de ani. Deci oamenii respectivi trebuie să se oprească din ceea ce fac. Că așa, dacă este să genereze anxietate, vă spun că trebuie măturat, pe jos, trebuie pusă aici o prelată în spate, trebuie schimbate becurile, băncile trebuie geluite. Dacă este să generăm anxietate, putem. Lasă-le pe mâine, pe mai încolo.

Cum spuneam. Ce mă ajută pe mine să fiu fericit în veșnicie? Ce mă ajută pe mine să mor cu inimă iubitoare? Și atunci, pe tema asta să se simplifice viața. Și cum spuneam, să-i pună și pe copii – ajut-o pe mama, ajută-l pe tata, pentru că de obicei mai ales doamnele, săracele, care își iubesc copiii și adică normal vor să le facă pe toate, să nu ne lipsească nimic copiilor. Este greșit lucrul ăsta. pe de o parte, îi distrug și pe copii pentru că îi cocoloșesc și așa și îi fac monștri de voie proprie. Pe de altă parte, și ele se îngreunează. Și iarăși trebuie să lase unul după altul. Adică bărbatul și femeia nu sunt sunt egali, asta nu-i corect, sunt complementari. Bărbatul și femeia sunt complementari adică bărbatul are anumite trăsături de caracter , excelează în anumite trăsături de caracter, în anumite tendințe, să zic așa, moduri de gândire și femeia în altele. 

Acolo unde femeia are talent nativ, unde ea este mai grijulie, mai atentă la detaliu, mai iubitoare, cu mai mult frumos înăuntrul ei, acolo ascultăm de ce zice mama. De ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, frumosul prin casă, decorațiuni prin casă – lucruri din astea care sunt esențiale. Noi bărbații spunem că suntem mari și tară că putem să crăpăm lemne. Da, dar creșterea copiilor e mult mai importantă decât crăpatul lemnelor. Deci trebuie să asculte unii de alții și să nu intre într-o relați cu gândul că „mă căsătoresc cu asta că pot să-mi impun voia”. Nu. Intri într-o relație cu cineva pe care poți să-l iubești atât de mult încât poți să asculți de el și el de tine sau dacă e vorba de bărbat, el de femeie.

Deci trebuie să lase unii de la alții și mai ales, să-și recunoască greșeala, să se retragă.

Rețeta fericirii

Cred că v-am spus, nu știu dacă v-am spus pentru că noi am avut o discuție înainte de asta. Era o familie care se certa în continuu și era o familie așa, fără nicio problemă. Și după nu știu câte certuri în familia certăreață, să zic așa, doamna certăreață îl trimite pe soțul certăreț să spioneze familia cealaltă să vadă ce fac de se înțeleg.

Preot: Să afle rețeta…

Părintele Teologos: Exact. Rețeta înțelegerii, rețeta fericirii. Merge și spionează. Se uita pe geam, de fapt. Și la un moment dat, se aude dintr-o cameră de acolo, nu se vedea de pe geamul respectiv, se aude cum se varsă o găleată cu apă pe mochetă și se aude vocea bărbatului. Zice „draga mea, iartă-mă, eu am greșit, eu sunt vinovat că n-am fost atent și am dat cu piciorul în găleată și am vărsat găleata jos”. Și după care se aude vocea doamnei din bucătărie care spune „iartă-mă, dragul meu, eu sunt vinovată pentru că am pus găleata aia în mijloc și n-am fost atent, trebuia să o pun într-un colț”.

Și atunci, bărbatul certăreț se ducă acasă la nevastă-sa certăreață și-i spune „gata, am aflat care e problema”. „Care este?” Zice: „păi, la ei toți sunt vinovați, la noi toți avem dreptate.”

Deci trebuie să existe și o schimbare de optică. E foarte importantă schimbarea de optică pentru că de foarte multe ori adevărul este distorsionat de lentilele pe care le aveam și dacă lentilele astea sunt lentilele urii, fumurii, atunci îi vedem pe toți fumurii pentru că așa ne distorsionează nouă lentilele respective. Deci întotdeauna trebuie să punem gândul bun și să ne simplificăm viața.

Preot: Sărut-mâna.

Părintele Teologos: Doamne ajută!

Preot: Și poate e vorba și de un entuziasm în a înțelege că lucrurile pe care le ai de făcut sunt mântuitoare așa simple cum sunt ele.

Părintele Teologos: Da, da.

Preot: Pentru că mulți au această problemă. Ei le fac, săracii, le fac, sunt repetitive, ajunge să se îndoiască de faptul să sunt mântuitoare și lucrul ăsta e periculos pentru că ajunge să facă cele bune cu o sleială interioară…

Părintele Teologos: Un plictis.

Preot: Da. Și dăm un exemplu din partea sfinției voastre. În mănăstire, un ucenic s-a dus la duhovnic și a zis: „Părinte, nu mai pot, am 18 ascultări, nu se poate, sunt 18 ascultări!”. Și avva i-a zis: „Liniștește-te, n-ai decât una!” Și el: „Cum? Nu-i adevărat. Să vă spun. Și la bucătărie și la baie și la asta și la asta.”. „Nu. Ai una. Aia pe care o faci în momentul respectiv. După care, treci la următoarea. Dacă n-ai să le împlinești pe toate 18 până la sfârșitul zilei, dă slavă lui Dumnezeu, ai făcut câte ai putut!” Adică dacă ai o cadență…

Părintele Teologos: Un program, da.

Preot: Și o bucurie în ceea ce faci, faci câte poți în ziua respectivă. Dacă conștiința ta nu te mustră că ai făcut mai puțin decât ai fi putut, să se supere și starețul, nu-i problemă.

Supralicitarea vieții materiale

Părintele Teologos: Sigur. Și aici o foarte bună observație a sfințiilor voastre și vreau să spun două lucruri. Unu, că omul fiind chip și asemănare a lui Dumnezeu evident că are tendința către infinit. Dar noi de multe ori, din cauza vrăjmașului, din cauza faptului că nu ne păzim mintea,  strâmbăm de fapt această dorință a noastră de pe infinit nu către Dumnezeu, nu către viața duhovnicească, ci către lucrurile zilnice, Adică cum spuneam la un moment dat, copilului meu să nu-i lipsească nimic, trebuie să fie curat lună în casă. Bine, nu zic să fie murdărie sau copilul să fie în lipsuri, dar trebuie să ne oprim la un anumit punct. Și într-adevăr, această simplitate a lucrurilor zilnice este foarte bună. O dată, ca să nu te stresezi și doi, ca toată puterea sufletului tău să fie îndreptată către Dumnezeu, către desăvârșirea de caracter, către desăvârșirea personalității umane. Acolo trebuie să fie îndreptată.

Și din cauza asta în mănăstire, lucrurile zilnice, ascultările sunt în mod deliberat simple astfel încât omul să se îndrepte către sursa fericirii sale care e Dumnezeu. Numărul unu, ăsta. Și numărul doi, e vorba și de cealaltă, adică într-adevăr, diavolul de foarte multe ori ne luptă întru deznădejde pe baza numărului. Deci eu cred că am mii de mail-uri – chiar îmi cer iertare pe cameră – mii de mail-uri necitite. Asta nu înseamnă că trebuie să deznădăjduiesc acum să zic gata, am murit, ce mă fac. Nu. Și chiar îmi cer iertare de la oameni și spun…

Preot: Și nici aceia nu trebuie să deznădăjduiască.

Părintele Teologos: Da, da. Și atunci, eu încet-încet încerc să răspund la mail-urile la care pot și așa mai departe. Adică în clipa în care vezi că ai foarte multe de făcut faci ce poți. Sigur, cu atenție la conștiința ta și mergi înainte pe cât poți, nu pe cât crezi tu că trebuie făcut. Foarte important lucrul ăsta.

Și iarăși, aici foarte important, trebuie să știm că între foarte multe lucruri pe care le avem de făcut, este și statul cu familia. Adică timpul acordat familiei. De ce? Pentru că în clipa în care apar foarte multe treburi – „lasă-mă că n-am timp!”. Nu. E greșit. Deci în programul nostru zilnic trebuie să intre pe primul plan să zic așa oarecum Dumnezeu. Nu pe planul doi, ci pe planul 1,5, să zic așa, este familia, sunt persoanele. Întotdeauna persoanele au precedență. Nu lucrurile, nu lucrările. Pentru că altfel se nasc mari traume și copiii, nu știu, poate că v-au reproșat, nu vreau să spun acum în public. De multe ori copiii reproșează că nu stai cu noi.

Preot: Da. Mărturisim.

Părintele Teologos: Evident. Și asta vorbește un preot care – câți copii aveți? Zece copii, nu?

Preot: Eu am patru. El are zece. El, șapte.

Preot: Eu am prea multe reproșuri ca să mai zic.

Părintele Teologos: Da? Dar văd că sunteți foarte fericit și cu adevărat spun asta. Alte întrebări dacă mai are cineva.

Teama de moarte

Preot: Cum își poate găsi liniștea o persoană care se teme de moarte? Dar deja e o chestiune, să spunem, interioară. Dezvoltă niște atacuri de panică într-un mod necontrolat și știe, înțelege dinamica vieții duhovnicești, realitatea vieții că trăim, urmează murim, să mergem la judecată, dar poartă în suflet o spaimă de moarte care de multe ori o paralizează și cred că nu-i doar cazul ei, e cazul multora.

Părintele Teologos: Da… E foarte interesant că acceptă treaba asta, dar evident că o acceptă doar din punct de vedere rațional. 

Preot: Da, da.

Părintele Teologos: Deci nu în interior. Trebuie spuse niște lucruri aici. O dată, că moartea este doar o trecere.Deci cum copilul moare, trece din pântecele mamei în viața de aici, în etapa următoare a vieții sale veșnice, la fel și noi la un moment dat murim din viața de aici, trecem în etapa următoare a vieții noastre veșnice.

Preot: Pe astea le știe foarte bine. Le acceptă, le mărturisește, chiar le spune…

Părintele Teologos: E o persoană foarte emotivă… E femeie?

Preot: Femeie.

Părintele Teologos: Că de obicei femeia, ea, săraca, are un alt mod de gândire, mai emotiv așa.

Preot: Gândul la boală, la suferință.

Părintele Teologos: Da, ok, m-ați întrebat, eu trebuie să răspund. Să nu se iubească atât de mult pe sine.

Preot: Corect…

Asumarea durerii în viață

Părintele Teologos: Să nu se iubească atât de mult pe sine, să accepte durerea în viața ei, clar. Și chiar să-și provoace durere. Adică nu zic să se bată, ci spun să postească, să facă o anumită osteneală, să meargă pe jos. Depinde și de vârstă… Metanii și așa mai departe. De ce? Pentru că durerea este o parte constituentă a vieții noastre din cauza asta căderii lui Adam. Și pe asta trebuie să o accepte rațional de vreme ce ați spus că e o femeie din biserică și clar o acceptă. Da, dar trebuie să accepte că trebuie să o doară. Dincolo de asta, trebuie să știe că durerea este mântuitoare. De ce? Pentru că am spus că iadul este suma dorințelor împinse la maxim care nu pot fi împlinite niciodată. Adică vorbim de dorințe păcătoase. 

De ce omul se duce în păcat? De ce omul are dorințe păcătoase? Pentru că astea generează plăcere. În clipa în care omul își asumă durerea, durerea ce este? Durerea este forța contrară plăcerii. Deci în clipa în care omul își asumă durere, iese din păcat. Iese din imperiul, din robia patimilor, deci se mântuie. Din cauza asta Biserica le spune oamenilor să aibă o formă de durere. Vorbim de post, metanii, rugăciune, mustrare de sine.

Preot: Am putea să concentrăm starea asta duhovnicească în a-ți asuma voia lui Dumnezeu din punct de vedere personal.

Părintele Teologos: Sigur, evident că trebuie să ți-o asumi, să o cauți și mai ales, trebuie să-ți asumi că nu tu ești Dumnezeu și că raiul nu este aici pe pământ. Adică plăcerea adevărată nu este aici pe pământ. Și trebuie să știm că plăcerea pământeană, plăcerea trupească este rezultatul unor reacții chimice. Toată lumea știe de dopamină. Să nu intrăm în detalii, e puțin mai complex. Adică, vreau să spun că e vorba de o himeră. Adică  nu e vorba de plăcerea adevărată care vine de la harul lui Dumnezeu și așa mai departe. Deci n-are rost să o cauți pentru că devii dependent de ea, te chinui după moarte și doi, dispare așa ca fumul. Nu are rost. Deci asumă-ți durerea, asumă-ți un program duhovnicesc și, cum spuneam, moartea ține puțin, moartea ține pac până treci dincolo. Deci nu e asta o problemă. Și dacă e frică de judecată, că posibil să fie frică și de treaba asta, Dumnezeu nu este polițaiul suprem. Dumnezeu nu pedepsește. Asta e o idee catolică.

Dumnezeu este tatăl iubitor și el face tot posibilul să ne mântuie pe fiecare dintre noi. Deci un pahar de apă dacă dăm unuia ne mântuim, cum se zice.

Preot: Firul de ceapă…

Părintele Teologos: Da, și firul de ceapă, celebra poveste. Și dacă vreți, eu vă spun și un caz foarte concret pe tema asta. Vă spun?

Preot: Vă rugăm.

Iadul personal

Părintele Teologos: Și apropo, ce este iadul. Moare un om și se trezește într-o mare fără margini de lumină și iubire maximă. Și hai, să zic așa, în centrul … Bine, fără margini nu are centru, dar oarecum vorbim… În centrul acestui ocean fără margini este Hristos care este sursa acestei lumini iubitoare. Izvorul. Și Mântuitorul îl trage pe omul ăsta, îi trage sufletul cu toată puterea atotputerniciei sale iubitoare către El. Și omul respectiv nu poate să meargă, de ce? Pentru că el s-a auto-cenzurează pe sineți pentru că la lumina acestei iubiri se vede plin de fecale existențiale – vă rog să mă iertați – de vomă, de noroi, de toate patimile sale, de toate păcatele sale, pe care le făcuse. Și are sentimentul acela de chin maxim că nu se poate apropia de haina curată, albă a iubitului Hristos ca nu cumva să o murdărească, să o spurce. Și nu putea să se apropie.

Nu pentru că Hristos îl oprea, ci pentru că el se auto-cenzura. Din contră, Hristos chiar îl trăgea către Sine-și. În clipa în care Mântuitorul vede că nu se apropie omul și nu dorește, se apropie El de om și această puterea maximă a iubirii maxime și a luminii maxime, într-un mod mai presus de logică crește. Adică de la maxim crește la și mai maxim, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Din slavă în slavă, din desăvârșire în desăvârșire.

Și când se apropie, ajunge în fața lui, omul nu mai rezistă la halul în care era el îmbrăcat cu toate patimile sale și toate murdăriile sale și toate celelalte, dejecțiile și cade în genunchi în fața Lui. Și zice: „Doamne, ai milă!”. Și în clipa respectivă, Mântuitorul îi pune mâna pe cap și-i spune: „nu-ți fă nicio problemă, e bine, copile, e bine, fiule!”. Și în clipa respectivă omul zice: „Doamne, iartă-mă, nu mai pot!”. Și atunci, Mântuitorul îi pune sufletul înapoi, omul învie de unde știm și toată povestea.

Preot: Aici putem introduce și rolul rugăciunii pentru sufletele celor care au pășit în veșnicie….

Părintele Teologos: Evident. Rugăciunea este esențială. De ce? Pentru că vedeți că iadul este imposibilitatea de a iubi. Nu am spus eu, a spus-o Dostoievski. Sau în altă formă, a spus-o Sfântul Isaac Sirul. Cel mai mare bici din iad este biciul iubirii lui Dumnezeu. Adică o iubire maximă la care nu mai poți să răspunzi, la care nu mai poți să accezi, care te arde.

Preot: Ne ești vrednic.

Părintele Teologos: Da, da. Nu mai poți să accepți pentru că între tine și Dumnezeu este dejecția aceea, sunt fecalele existențiale, patimile tale, ale faptelor tale urâte. În clipa în care noi ne rugăm sau facem orice altă faptă de iubire – evident că rugăciunea este o faptă de iubire foarte mare, și dacă e rugăciune particulară, dar mai ales, dacă e rugăciune instituțională, vorbim de parastase, rugăciune la biserică sau milostenie – o altă faptă de iubire să dai o hăinuță la o familie săracă – în clipa respectivă, această iubire pe care o facem în numele Lui, Dumnezeu care este Tatăl cel ceresc, iubitor… Ce înseamnă iubirea? Iubirea înseamnă nedreptate, dar nu în favoarea mea, ci în favoarea persoanei iubite. Atunci, Dumnezeu ia această iubire pe care noi o generăm, să zic așa, o dobândim în numele persoanei plecate și o dă lui. Și atunci el se curăță și iese din acel chin pe care el însuși și l-a generat.

Preot: Iubirea e uitare de sine sau chenoză. Adică atunci când ții la tine prea mult nu mai…

Părintele Teologos: Iadul este gaura neagră existențială. Adică te chircești în tine însuți, o implozie în care tu ești concentrat pe tine însuți și pe patimile tale, pe dorințele tale și te transformi într-un punct. O gaură neagră. Bine, nu zic că iadul e chiar o gaură neagră, dar este o imagine foarte sugestivă pe tema asta.

Părinte, spuneți!

Educația copiilor

Preot: Ați subliniat adineauri că educația copilului este foarte importantă. Părinții pentru a putea să susțină familia, tatăl trebuie să plece și să muncească cât mai mult. Mama, în contextul zilei de astăzi, la fel, femeia trebuie să meargă la serviciu. Educația copiilor cine o mai face? Sau dacă mama rămâne acasă, ceilalți din jur îi spun: nu-i bine, trebuie să mergi la lucru. Atunci se ajunge la această stare.

Părintele Teologos: Da, am spus că de obicei asta e o ispită foarte mare pentru bărbați, să muncească cât mai mult. Nu trebuie să muncească cât mai mult. Trebuie să existe timp și asta trebuie să fie prioritate. Adică trebuie să accepte că e mai bine să fie mai săraci, chiar dacă o să aibă presiuni de grup și să stea cu copiii pentru că atunci copiii vor fi mult mai maturi. Acum chiar îmi vine în minte cazul… pentru că de fapt, mi-a trimis în urmă cu câteva zile, Daniel Zodian care el are vreo 20 de copii sau 14 copii. Un număr de genul ăsta. Copiii aceștia sunt adunați, nu sunt copiii lui naturali, are și el copii lui și el fiind antrenor de judo îi învață pe acești copii, dintre care sunt chiar copii cu dizabilități. Chiar o fată peste care a căzut un pom și este în căruțul cu rotile. Și pe acești copii, el îi crește, are grijă de ei și au ajuns să fie și campioni la judo. Mi-a trimis fotografia că erau la campionatul de judo undeva în afara granițelor țării, deci nu numai la campionatele naționale, ci europene sau mondiale, nu știu, nu mă pricep, cu medalii.

Ei, deci în clipa în care omul se concentrează pe iubire, pe lucru și pe capacitarea copiilor adică să ajute și copiii, atunci lucrul merge foarte bine înainte. Am spus să de obicei este ispita asta că părinții se consideră și sunt responsabili și atunci nu-i lasă pe copii sau nu vor să le dea și copiilor responsabilități. Trebuie să dai și copiilor responsabilități astfel încât să se învețe să se maturizeze, să crească. Pentru că dacă nu, se prăbușește vasul pentru că voi nu mai puteți și ei devin foarte duri.

Spuneți, părinte!

Tinerii depărtați de biserică. Aducerea înapoi

Preot: Cum te apropii de un copil al tău sau nu neapărat, poate să fie și un fiu duhovnicesc, dar care nu vrea să intre… adică el știe despre cine o să-i vorbești și nu vrea. „Lasă-mă, nu vreau să vorbesc cu tine!”

Părintele Teologos: „Nu vreau să discut subiectul ăsta!” Sau? În general… Da, trebuie oferită multă dragoste…

Preot: El simte asta, dar cum trec de blocajul ăsta pe care simt că el îl are? Nu-i trebuie mult, dar nu vrea.

Părintele Teologos: Da… E nevoie de timp. Trebuie să știți că asta este ca o rană și foarte probabil că este o rană concretă, adică o traumă.

Imaginați-vă că eu sau cineva are o rană aici. În clipa în care îl mângâi pe omul respectiv acolo, el simte că acesta e un gest de dragoste, dar dacă are o arsură acolo, începe să urle. Atunci, pe de o parte, în clipa în care el este agresiv trebuie să-l înțelegeți că i-ați atins o rană și pe de altă parte, trebuie foarte încet. Chiar vorbește un mare sfânt, Avva Dorotei, spune că tu să arunci undița, îl prinzi, îl tragi, dar dacă vezi că se zbate, nu-l tragi mai tare că se rupe ața. Îl lași să se obosească, să treacă timp, după care iarăși, „știi că poate ar fi bine să nu vii în pijama în biserică”. După care iarăși îl mai lași puțin, iarăși îi spui. Trebuie multă răbdare și din cauza asta Dumnezeu ne-a dat timp.

Timp nu a existat și nici nu o să mai fie. Timpul este un mare mare dar de la Dumnezeu pentru oameni astfel încât oamenii încet-încet să iasă din traumele lor. Asta e foarte important. În regulă?

Preot: Am o întrebare de acasă.

Întrajutorarea între prieteni. Caz concret

Părintele Teologos: A, ok, sigur. De la doamna preoteasă.

Preot: Nu, de la Maria.

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu!

Preot: Adolescentă de 16 ani.

Părintele Teologos: Să o binecuvânteze Dumnezeu! O iubim pe Maria.

Preot: Cum pot să-mi găsesc liniștea interioară și să discern între prietenii care mă sprijină în credință și cei care nu? Este mai bine să renunț la cei de acum dacă nu sunt mereu o influență pozitivă pentru mine sau să-i accept și să încerc să-i ajut pentru a-i influența eu în bine așa cum pot, cu riscul de a cădea în păcate?

Părintele Teologos: Da… Sunt mai multe întrebări. Liniștea interioară. Liniștea, pacea este starea sufletului sănătos. Războiul este starea sufletului păcătos. La ora asta este foarte mult război în lume. De ce? Pentru că există foarte mult păcat în lume care se manifestă prin tot felul de interese și așa mai departe.

Deci ea trebuie să-și vindece sufletul și atunci își va găsi liniștea interioară. Pentru asta trebuie să se roage, trebuie să aibă o relație foarte bună cu Împăratul Păcii care este Hristos, Duhul Sfânt, Dumnezeu Tatăl și să găsească locuri cu mult har. Poate să fie și o biserică, sigur, dar poate să fie și undeva în natură. Adică într-o pădure. De ce? Pentru că creația este o scară către Creator. În creație se vede icoana Creatorului. Nu ca și într-un om, dar se vede, evident. Și deci, liniștea se află în locuri cu mult har și în clipa în care avem o relație bună cu Dumnezeu. Din cauza asta se numește liniște. Iarăși, în clipa în care nu ai surse de păcat, care te atrag.

Sursele de păcat pot fi surse frontale, ce să zic, știri sau lucruri deocheate pe net, agresive, dar poate să fie și o tulburare. Adică tu te rogi și auzi claxonul unei mașini sau mai ales, cineva care înjură pe stradă și așa mai departe, care te scoate din rugăciunea ta, din starea ta de liniște, de așezare. De contact cu Dumnezeu. Asta e foarte important. Și în cazul lui Moise și în cazul lui Ilie. Vedem că Dumnezeu întotdeauna se arată în adiere de vânt lin. Nu în cutremurul ăla și în focul ăla mistuitor și așa mai departe. Ci în adiere de vânt lin. Adică acolo unde omul se află în așezare și poate să intre în inima sa că inima sa este portalul către Dumnezeu, către viața veșnică. Deci așa își găsește liniștea. Să nu care cumva să creadă că o să-și găsească liniștea prin eu știu ce tehnici orientale sau lucruri de genul ăsta.

Mare atenție că unul din cele mai mari păcate este rănirea sufletelor. Evident. Da? Nu care cumva să creadă că o să-și găsească liniștea că merge ea, de exemplu, într-o cameră sau chiar biserică, să se roage când cineva are nevoie concret de ajutorul ei și ea zice „lasă-mă în pace că eu trebuie să mă duc să mă rog!” Dacă vorbim de un ajutor concret. Înțelegeți? Dacă vorbim de taifas și de bârfe și de alte lucruri, vorbire în deșert sau alte lucruri și așa mai departe atunci, evident, că trebuie să spună „iartă-mă, trebuie să mă duc să mă rog sau am treabă!”. Dar dacă vorbim de un ajutor concret care rănește sufletul celuilalt, prietenei ei, atunci clar trebuie să stea cu prietena ei.

Referitor la toxic, la mediile așa. Dacă ea, săraca, noi o iubim foarte mult, poate e fiica dvs., nu știu…

Preot: Da.

Părintele Teologos: Să vă trăiască! De vreme ce ea săraca încă cu toate că este o fată foarte vrednică, cu toate astea nu și-a găsit liniștea. Este foarte discutabil dacă ea fiind o bărcuță pe furtuna neliniștii, poate să stea să tragă și celelalte portavioane după ea. E puțin cu cântec treaba asta.

Preot: La momentul actual, ea face parte dintr-un grup de tineri ortodocși.

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu!

Preot: În cadrul Arhiepiscopiei funcționează rețeaua ATOR.

Părintele Teologos: a, sigur. Sprijinim!

Preot: Pe plan local avem și noi ATOR-ul dorohoian.

Părintele Teologos: Foarte bine.

Părintele Teologos: Și este implicată în activitatea de acolo și probabil că în sensul ăsta ea întreabă dacă…

Părintele Teologos: A, ok. Aici e și o altă poveste.

Preot: Vin copii din diferite familii, diferite situații.

Părintele Teologos: Ceea ce voiam eu să spun și mențin ce am spus, evident. Clar să  evite mediile toxice, să evite colegii problematici și așa mai departe. Dar mare atenție, să nu pună standardul foarte sus, că atunci rămâne fără prieteni. Nu.

Trebuie să avem discernământul necesar și trebuie să avem prieteni pentru că am spus că persoanele sunt surse de iubire și ea trebuie să-și hrănească sufletul cu asta și, de multe ori, trebuie să facă răbdare. Pentru că într-o relație, da, celălalt nu este perfect, dar nici tu nu ești perfectă. Să ne înțelegem. Cum faci tu răbdare cu patimile lui, cu neajunsurile lui, cu neputințele lui, la fel face și el răbdare cu neajunsurile tale. În clipa în care vezi că cineva este sensibil pe un subiect sau are un declanșator undeva nu discuți pe tema respectivă. Ca să nu intrăm, că dacă vorbim de politică se aprind toate sau fotbal, mai ales că e fată. Pentru că fetele de obicei nu discută fotbal, din cauza asta spun, în general, nu știu dacă fiica dvs… Dar dacă știm că subiectul fotbal este sensibil pentru că celălalt este un suporter înfocat, nu o să deschid subiectul fotbal cu el pentru că el clar are o problemă acolo și doar escaladăm tensiunile. Evităm subiectul respectiv.

Ne concentrăm pe bine și binele va crește. Nu ne concentrăm pe rău că atunci răul o să crească. Foarte important. Și iarăși, în clipa în care apare o problemă, întotdeauna trebuie să fie foarte clar că sunt eu cu prietenul meu împotriva problemei. Sau și în familie – eu cu doamna mea împotriva problemei sau eu cu copiii mei împotriva problemei. Nu eu împotriva lui cu problemele lui. Șau eu cu problemele mele împotriva lui. Ci eu cu el împotriva problemei. Adică problema e problemă. Problema nu e celălalt. Problema trebuie să ne unească, nu să ne dividă.

Preot: Căutăm o soluție împreună.

Părintele Teologos: Da, căutăm soluția pentru că căutarea soluției și îmbunătățirea situației este un proces iubitor, crește iubirea și crește cooperarea. Pe când căutarea vinovatului este un proces distructiv, urâtor, o formă de ură, o formă de război. UN război civil. Și ce poate să fie civil într-un război, nu?

Preot: Da. Te îndepărtezi și de Dumnezeu.

Părintele Teologos: Da, sigur, e o formă de ură.

Preot: Te îndepărtezi și de ceilalți.

Părintele Teologos: Sigur. În regulă? Bun. Să ne ajute Dumnezeu!

Da, sigur, o ultimă întrebare. Spuneți, părinte!

Problema homosexualității la tineri. Cauze

Preot: Undeva în călătoriile noastre prin viață, am avut o discuție duhovnicească cu un tânăr care mi-a zis așa: „Părinte, eu sunt atras de băieți, nu de fete.” Deci el cuminte, cuminte, dar doar a zis că simte o atracție față de băieți și nu de fete. Și cum pot eu să-l ajut? Deci mi-a cerut ajutorul. Acuma m-am întrebat sau vreau să vă întreb: există și o boală ceva de genul acesta? Adică nu știu, în anatomia sau…

Părintele Teologos: Este boală duhovnicească asta. Deci nu atât boală trupească, ci boală duhovnicească. Întâi de toate, lucrul ăsta nu este ca și mersul pe Marte. Sau fuziunea atomului, adică niște lucruri despre care trebuie să te gândești ce-s astea, cum le rezolvăm. Vorbim de niște lucruri și homosexualitatea este un flagel, un fenomen care este prezent, din păcate, în umanitate, vreme de mii de ani. Și vreme de mii de ani, acest lucru este verificat și răsverificat ca fiind foarte nociv. Nu numai în România. Deci el trebuie să știe că este nociv nu pentru că spuneți sfinția voastră.

Preot: El știe lucrurile astea. Întrebarea era, sigur, eu am avut răspunsurile… Dar întrebarea, mi-am pus-o eu acum. De unde și până unde atracția aceasta? Cum o moștenește? De ce? Pentru că el nu are contact de genul acesta, nu are prieteni în mediul acesta. Pur și simplu are el așa o atracție. Pentru că discutând așa, l-am întrebat: „măi, dar nu ți-ai găsit și tu o prietenă? Ai o vârstă…”. Și zice: „părinte, dar, uite că nu simt nimic.” Deși n-are boyfriend, n-are nimic, știți…

Părintele Teologos: Răspunsul este „nu știu”. Dar într-adevăr sunt anumite cauze care statistic vorbind sunt care există. Sau a fost agresat trupește…

Preot: Nu, nu. Nu a fost cazul. Se poate moșteni ceva?

Părintele Teologos: Nu, nu. De obicei, e vorba de o frică de femei.

Preot: O mamă abuzivă…

Părintele Teologos: Da, da. O traumă de undeva. Sau de la mamă sau de la o prietenă și așa mai departe. O frică de femei și o frică ființială, să zic așa. Înțelegeți ce vreau să spun. Pentru că orice bărbat la o anumită vârstă începe să-și dea seama că femeia este o mare necunoscută. Evident că bărbatul și femeia nu sunt același lucru. Sunt complementari cei doi. Și atunci, ție ți-e frică să descoperi o altă personalitate, ți-e frică de reject, ți-e frică că te faci de râs cum crezi tu în fața femeii, ți-e frică să nu fii bărbat, ceva de genul ăsta. Deci toate fricile astea de eșec. Și atunci zice că e mai bine cu băieții pentru că e și el băiat și îi cunoaște și așa mai departe. De obicei, acolo de vorba de…

Preot: Deci nu se poate vorbi de ceva medical?

Preot: E nefiresc…

Părintele Teologos: Da, este o boală duhovnicească. Bineînțeles, cu gânduri, vorbim de atacuri demonice care dau gânduri și-i spun „uite, respectivul, ce frumos e șamd” și mult mai ușor intri în discuție cu un băiat că știi ce-i place băiatului. În ultimă instanță, îl întrebi de tehnologie. Noi, băieții, ca știm ce subiecte putem să abordăm cu respectivul. Pe când cu fata, nu știi ce subiecte… Și mai ales, subiecte care pentru noi oarecum sunt neinteresante. Nu zic că e bine treaba asta. Femeile, dragile de ele, sunt mai mult cu modă cu alte lucruri. Atunci, pentru un bărbat care este închistat în sine-și, el nu are experiența modului de gândire feminin și atunci, nu se bagă în lucrul respectiv și de fapt, este o traumă a lui. Spuneți, părinte!

Preot: Așa ca o chestiune legată de ceea ce spuneați. Dar poate să fie și o chestiune de ordin psihologic?

Părintele Teologos: Păi, acolo e.

Preot: Vă dau un exemplu. Când a început pandemia, transmițându-se prin media foarte multe informații despre cum se manifestă boala, parcă am simțit că și pe mine începe să mă doară n gât…

Părintele Teologos: V-ați îmbolnăvit de la televizor.

Preot: Gata, am și eu simptomele. Doar ascultând la televizor, m-am transpus și eu în situația respectivă. Nu este posibil ca prea multele discuții, prin genul ăsta de subiecte să fie așa un gând care să te dezechilibreze un pic?

Părintele Teologos: Sigur, da. În SUA, pe cameră o spun, dar nu știu exact, cred că 60-70%, în orice caz un procent foarte mare de tineri americani se declară membrii ai comunității lgbtq nu pentru că sunt așa ei, ci pentru că este trendy. Este la modă.

Ispita îndoielii

Preot: Dacă ne aducem aminte, luăm în considerare situația biblică. Diavolul nu a făcut altceva decât să arunce o sămânță de îndoială.

Părintele Teologos: Sigur.

Preot: Dumnezeu nu-ți vrea binele…

Părintele Teologos: Da, este tiran.

Preot: Și nu vrea ca tu să fii ca El. Din momentul acela, sămânța de îndoială a început să lucreze.

Părintele Teologos: Evident, propaganda ajută, în sens negativ, enorm în lucrul ăsta și omul începe să gândească în direcția respectivă. Cum spuneam, fetele sunt așa departe de mine, nu ne înțelegem – care deja e o mare problemă și după care, clar când se discută despre treaba asta și mai ales că este cool – un cuvânt care îmi spurcă gura și îl spun cu toată greutate urâțeniei acestui cuvânt, și mai ales că în filme se promovează întotdeauna că ăla pe invers este deștept și așa mai departe, clar că se ajunge acolo.

Preot: Devine un consumator de pornografie tocmai din motivul acesta, că el stă în cămăruța lui și acolo…

Pr. Radu Brînză: Și toate serialele pentru adolescenți au tema asta la ora actuală.

Părintele Teologos: Da, e o mare mare propagandă. Și am spus că arta este, ferească Dumnezeu!

Preot: Un gând pentru noi…

Părintele Teologos: Într-o notă pozitivă.

Pentru preoți

Preot: Și un al doilea gând pentru frații preoți pe care noi încercăm să-i mobilizăm în activitățile noastre și de care avem mare nevoie. Așa cum părintele în jurul lui și-a adunat, spunem noi, o echipă și probabil mai mult deja decât o echipă, la fel fiecare preot Provita cam asta este unul din obiective. La nivel de protopopiat să reușească să coopteze frați preoți și împreună să promovăm cultura vieții. Deja o facem prin slujirea noastră, dar concret în activitatea Provita.

Părintele Teologos: Da. Ceea ce trebuie să știe toată lumea, dar în principal, preoții trebuie să știe că Biserica este totdeauna învingătoare. Și asta de ce? Pentru că Hristos Cel atotputernic este înviat. A biruit totul inclusiv moartea. Și ceea ce eu am o mare neputință este faptul că nu pot să exprim în cuvinte cât de viu este Hristos, cât de concret este Hristos. Noi fiecare dintre noi în principal preoții trebuie să spunem Hristos a înviat din experiență. Adică mare atenție, Hristos nu este… da, sigur, Dumnezeu adevărat, om adevărat și așa mai departe Care a venit pe pământ în urmă cu aproximativ 2020 de ani… S-a dus la cer. Nu. Sigur s-a întâmplat și asta, evident. El este aici între noi. Cum spuneți voi preoții: Hristos în mijlocul nostru! Este și va fi.

Asta este foarte concret, mult mai concret decât masa asta din fața noastră. Asta preotul trebuie să știe și pentru asta trebuie să aibă măsură duhovnicească corespunzătoare adică să fie la milimetru, cum spuneam, cu rugăciune personală, instituțională ca să trăiască acest lucru. Și atunci în clipa care Dumnezeu îi spune înăuntrul lui – „vorbește așa, nu vorbește așa, faci aia, nu faci aia”, el să știe să facă treaba respectivă indiferent ce presiuni primește de la cel mai mic până la cel mai mare. Pentru că el este mărturisitorul lui Hristos și știe foarte clar că va birui, toate sunt cu putință în Hristos. Asta este. Biserica nu este un ONG de ajutor social chiar dacă biserica face ajutor social și trebuie să facă ajutor social. Biserica este prezența lui Hristos prin noi în lume.

Preoți: Amin

Părintele Teologos: Amin. Să ne ajute bunul Dumnezeu.  Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați