Category Archive Desfrânarea, puritatea, castitatea, insensibilitatea

Problemele Bisericii azi și familia – p. Teologos

Într-o seară petrecută alături de mai multe grupuri de pelerini din diferite zone ale țării, am abordat problemele Bisericii azi și familia: cum ne înțelegem mai bine cu părinții, cum creștem copiii într-o lume dominată de ecrane, ce înseamnă complementaritatea dintre soți, cum ne alcătuim un program zilnic de rugăciune și de unde izvorăște adevărata smerenie. Am vorbit, de asemenea, despre unitatea Bisericii Ortodoxe, despre pericolul bisericilor paralele, diferența dintre stil vechi și stil nou, canoanele la hirotonie, practicile New Age și responsabilitatea fiecăruia de a promova ceea ce ne reprezintă ca neam și credință.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Introducere

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Părinte, spuneți-ne „Împărate ceresc”.

Părinte: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule sufletele noastre.” Amin.

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu mai multe grupuri aici, din diferite zone ale țării, dar mai degrabă din diferite zone și geografice, dar mai ales, sociale, dacă doriți. Și din cauza asta, ca de obicei, dorim să facem – după cum facem regulat – o sesiune de întrebări și răspunsuri. Ca să nu mă mai lungesc, aș dori să intrăm direct în subiect. Care are dintre voi are întrebări, vă rog să puneți.

Participant: Aveți o temă pentru seara aceasta?

Părintele Teologos: Nu, nu, n-am o temă. Orice, orice. În general, aș putea să deschid o temă, dar prefer de obicei oamenii să pună întrebări. De ce? Las pe oameni să vorbească pentru că de multe ori oamenii au tensiuni, au probleme și dacă eu abordez o temă, evident că nu știu dacă sunt sută la sută pe tema lor și din cauza asta mă ofer ca ardere de tot, cum se spune în Sfânta Scriptură, înțelegi? Și dacă oamenii nu doresc să întrebe nimic, atunci o să deschid eu un subiect, dar întrebați voi.

Participant 1: Am eu o întrebare, Părinte, dacă îmi permiteți să sparg eu gheața. În primul rând, mulțumim pentru găzduire și pentru că vă rugați pentru noi.

Părintele Teologos: Să ne pomeniți și voi pe noi.

Reflecții despre familie, educație și societate

Participant 1: Eu mi-aș dori să mă înțeleg mai bine cu părinții mei, în special cu tatăl meu. El trece acum printr-o perioadă mai grea și îmi doresc să-l ajut cum pot.

Părintele Teologos: Da, e o problemă foarte mare asta, mai ales datorită faptului că astăzi sistemul de învățământ global – foarte probabil, o să mă repet în seara asta cu expresia asta – „învățământul global”. Ce înțeleg eu prin învățământ global? Nu înțeleg numai școala, adică, eu știu, grădiniță, liceu, facultate, ci mă refer, întâi de toate la internet, dacă dorești, la războiul ideologic la care sunteți supuși, la societate, sistemul de valori al societății, care vă manipulează, vă face să fiți individualiști – și pe tine și pe tata, de fapt toată societatea.

Dar, la ora actuală, vorbim de o societate a războiului, care se bazează, cum spuneam, pe individualism, se bazează pe egoism. Adică modelul este cel plin de mușchi – hai că România mai are și o mașină, nu? – și care el reușește să spargă ceapa cu pumnul, reușește să facă totul de unul singur. Plus niște replici foarte dure, după cum spuneam, că suntem învățați în principal prin artă. Vezi coaliția la putere, care este, la ora asta, în România, coaliția Trap-Manele, care au un limbaj foarte dur.

Vedem filmele, care – toate filmele – au, iarăși, un limbaj foarte dur și nu mai există, nu mai primează ideea de societate, ideea de familie, ideea de comunitate, ci primează, cum spuneam totdeauna, egoul „eu”, care încerc să reușesc, chipurile, de unul singur. Evident că asta este o manipulare foarte perfidă, pentru că, dacă ești foarte atent, toți cei care conduc lumea, la ora asta, sunt organizați în clanuri, în familii, în organizații, în rețele și așa mai departe, care sunt depărtate de Dumnezeu, trebuie să spunem. Ei, și ei, pentru că știu că în unire stă puterea, te fac pe tine și pe noi toți ceilalți, să credem că putem de unii singuri. Care e destructiv treaba asta.

Bun. După care trebuie, deci, să fim atenți și trebuie să filtrăm toate lucrurile astea. Și să ne dăm seama că suntem în război. Efectiv, suntem, neam război. În război ideologic. Pe care, dacă îl pierdem, o să urmeze următorul război. Și deja a început următorul război, care este război economic, după care a început deja și faza 3 a războiului, care este război social, adică ne batem între noi, ne certăm între noi pe diferite teme.

„Ești vaccinat, nevaccinat, cu cine ai votat…Da o mulțime de lucruri ca să ne certăm pe tema asta, să ne dezbinăm. Și, dacă pierdem și acest război, sigur că o să vină și războiul armat, adică, mai pe românește, o să fie carne de tun, o să mergi într-un război care nu e al tău. Și, înțelegi ce vreau să spun. Deci trebuie resetate toate lucrurile astea și trebuie să faci ascultare de tatăl tău, dacă nu ești căsătorit. Și dacă ești căsătorit, atunci lucrurile se schimbă, pentru că pe primul plan este soția totdeauna și invers soția trebuie să asculte de tine, și tu de ea, și nu fiecare de părinții lui. Revenind, deci, trebuie să faci ascultare nu neapărat pentru că tata are dreptate, ci de dragul unității, de dragul iubirii.

Iubirea ce înseamnă? Iubirea este nedreptate, dar în favoarea persoanei iubite, nu în favoarea mea. Din cauza asta, pentru că eu sunt un fel de cioară albă – adică am fost mult timp în informatică și încă sunt – îți dai seama, între monahi, evident, că nu sunt mulți monahi care știu informatică. Aș fi putut să fiu, între ghilimele bineînțeles „pe dreptate”: eu sunt ăla mai tare, eu dau cu pumnul în masă, mă ascultați pe mine imediat ce puneți mâna pe calculator. E total greșit treaba asta. Total greșit.”

„Pentru că am spus că, pe primul plan, totdeauna primează unitatea. Atunci, da, folosește-l cum știi tu, cum poți tu. Înțelegi ce vreau sa spun: te mulezi pe putințele sau neputințele celuilalt. Unde mai pui să vezi ce înseamnă în clipa în care îți cere să faci un program. Adică îmi cere să fac un program, știi? Nu îmi spune: «Eu știu, părinte, aș dori un program care să facă cutare», ci devine el, fără să-și dea seama, arhitect de software. Spune: «Faci butonul ăsta, aici» și așa mai departe, care, bineînțeles, e greșit, pentru că, da, omul nu are experiență, știi? Atunci trebuie să te smerești.”

Deci e foarte important să te smerești, pentru că, totdeauna, cel ce se smerește mai mult, e mai mare. Cel care iubește mai mult e mai mare. Adevărat că tata poate să fie foarte presant uneori. Atunci încearcă să te retragi, dar te retragi cu conștiința faptului că tu nu ești destul de duhovnicesc astfel încât să crești capacitatea de iubire în tine, să poți să gestionezi, după voia lui Dumnezeu, relația cu tata. Înțelegi ce vreau să spun. Și nu te retragi că el este… unde mai pui că e și tata. Chiar și dacă ar fi un necunoscut, e toxic pentru tine să-l urăști pe celălalt că habar n-are, că nu știe, că e depășit și așa mai departe. Și te retragi cu ură – asta e toxic pentru tine.

Am dezvoltat pe larg tema relațiilor din familie, a timpului și atenției pe care le datorăm celor dragi, în materialul Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.

Rugăciunea sinceră și voia lui Dumnezeu

Părintele Teologos: Totdeauna trebuie să punem gând bun, mai ales dacă e vorba de tata, care, în ultimă instanță, ne-a dat viață, nu? Despre ce vorbim? Deci din cauza asta, ai răbdare, ai rugăciune, ai simplitatea în nădejde și flexibilitatea în smerenie. Și roagă-te totdeauna pentru el. Rugăciunea ta este foarte puternică. De ce? Nu pentru că ești sfânt – asta puțin mai încolo – ci pentru că sunteți rude, adică aveți o legătură existențială foarte strânsă între voi. Dacă tu te rogi cu sinceritate, Dumnezeu te aude.

Și mare atenție: rugăciunea cu sinceritate nu înseamnă facerea voii tale. Adică să nu te rogi: «Doamne, facă-se voia mea, ci roagă-te, facă-se voia Ta». Adică Dumnezeu e mai deștept ca noi – breaking news! Pentru că, noi de foarte multe ori, ne rugăm: «Doamne, dă să, cum să spun, să-l calc în picioare pe tata, să trec cu buldozerul, să-I arăt eu cine sunt eu».

Clar că Dumnezeu nu o să asculte așa ceva, pentru că vorbim de distrugere de suflete – și a tatălui, și, în principal, a ta, care te rogi. În cazul ăsta, e mult mai bine să te rogi: «Doamne, facă-se voia Ta. Doamne, ajută-ne să ne iubim, Doamne ajută să ne înțelegem, să ajungem la un echilibru». La un echilibru, asta e foarte important. Atunci o să vezi că Dumnezeu o să facă astfel, chiar dacă, ție la prima vedere, nu-ți convine treaba asta.

Credința și libertatea voii lui Dumnezeu

Părintele Teologos: Vezi în cazul Martei și Maria. Mântuitorul nu era în sat, Marta și Maria au trimis mesaj Mântuitorului: «Doamne, cel pe care îl iubești, adică Lazăr, e bolnav». Nu au zis: «Doamne, vino iute, trimite medicamente, că moare» și așa mai departe, cu toate că el era pe moarte, după cum s-a și întâmplat. În clipa în care cele două surori i-au lăsat libertatea totală de acțiune la Mântuitorul, Mântuitorul a făcut lucrul care era cel mai puțin convenabil pentru Marta și Maria, după mintea lor.

După mintea omenească, sigur, că în clipa în care tu te rogi pentru fratele tău, clar că dorești ca Mântuitorul să-l facă bine. Atunci Mântuitorul, având libertatea totală de acțiune, a făcut ceea ce știa: a rămas acolo, a murit Lazăr – motiv care poate să fie și scandalos pentru cele două surori. Nu? Și după aceea, Mântuitorul sigur s-a dus și l-a înviat, și toate celelalte, care au fost mult mai bine. Dar trebuie să avem acest salt al credinței, să spunem: «Știe Dumnezeu ce mai bine.» În regulă?

Participant 1: Vă mulțumesc frumos.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. Și iarăși, totdeauna, mare atenție: că asta este valabil în orice relație – în principal cu soția și copiii, dar și cu părinții – să nu căutăm vinovatul. Mare atenție: nu joci ping-pong. Ping-pong joci doar la sală și când e vorba de campionat. Nu schimbați replici, nu căutăm vinovatul. Totdeauna căutăm soluția. Căutarea vinovatului e formă de război civil. Și ce poate să fie «civil» într-un război? Nu e așa. Totdeauna trebuie să căutăm soluția. Dacă eu spun acum: «Care a pus paharele acolo pe masă?» – toți încep să mintă, să îndreptățească: «Nu eu, el.» Dar dacă zic: «Măi, băieți, luați-l de acolo, puneți-l mai încolo.» Toată lumea sare să ajute. Înțelegeți ce vreau să spun, da? Da. Asta e foarte important. În regulă?

Participant 1: Da. De aceea v-am întrebat, părinte, cum fac să mă înțeleg eu mai bine cu el. Vă mulțumesc frumos.

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu. Nu deschide gura când ești mânios. Foarte important.

Participant 1: Poftiți

Părintele Teologos: Nu deschide gura când ești mânios. Că, dacă deschizi gura, se escaladează și atunci celălalt nu lasă, și tu nu lași, din pizmă. Înțelegi ce vreau să zic? Nu. Lasă, taci, smerește-te și discuți mai încolo. Mult mai bine așa. Pentru că, în clipa în care omul are mânia în explozie și e distorsionat împotriva persoanelor, nu împotriva faptelor, atunci mintea se întunecă și nu mai vede bine omul. Da. Se încrâncenează și devine agresiv la adresa celorlalți și apare, cum spuneam, război.

Participant1: Vă mulțumesc frumos.

Părintele Teologos: Doamne ajută! Alte întrebări? Da?

Legătura dintre rugăciunea sinceră și voia lui Dumnezeu este explorată frumos și în materialul nostru Voia lui Dumnezeu.

Educația copiilor între tehnologie și biserică

Participant 2: Educația copiilor în ziua de azi, având în minte și tehnologia, dar și biserica, cumva, să facem o cale de mijloc pentru copii.

Părintele Teologos: Sigur.

Participant 2: Deci să nu-i privăm de tehnologie, dar nici să…

Părintele Teologos: Da, e o mare problemă asta. De ce? Pentru că, dacă îi privezi de tehnologie, adică, sigur, că un răspuns superficial ar fi: „Luăm toată tehnologia, o punem pe făraș și o aruncăm la gunoi.”

Participant 2: Da, dar ei au nevoie.

Părintele Teologos: Păi știu, exact asta am spus. Deci, ăsta e un răspuns superficial și nu e un răspuns bun. Și numai că au nevoie de tehnologie – și asta e discutabil – ci e vorba și de bullying. E vorba de presiuni de la școală, ostracizări, adică lucruri care pot să traumatizeze sufletul lui. Pentru că, dacă este să vorbim în viziunea globală a veșniciei, omul nu are nevoie de tehnologie. Da, sigur, poate că e mai greu, dar nu are nevoie. Dar, în clipa în care sufletul lui, care este foarte sensibil – dacă vorbim de copii – este, cum îi spune, traumatizat din pricina valului de ură pe care unul sau, mai ales, ceilalți…. pentru că, la ora asta, nu este vorba numai de bullying, ci e vorba și de mobbing, adică vorbim de agresivitate în grup. Atunci e un mare problemă acolo, da?

Bun. Pentru că ecranele – de fapt, conținutul de pe ecrane, da? – este o sursă serioasă de drog. Și vorbesc într-un mod foarte concret. Și acum mă laud, dar într-un mod, cum să spun, nu cu mândrie, ci cu o frică, un foarte mare sentiment al responsabilității. Și spun din toată inima mea că am fost 30 de ani în informatică, am lucrat în domeniul ăsta și spun cu toată seriozitatea și toată greutatea experienței mele de o viață de om – mă rog, viață de tânăr – că este o sursă puternică de drog toată treaba asta și că sunt făcute în mod special să fie așa. Adică sunt programate, sunt proiectate să fie așa.

Nu e vorba de artizanat. Știi foarte bine că, în informatică, se învârt miliarde, sute de miliarde de dolari, nu? Numai un joc – ultimul GTA, din păcate – costa șase miliarde de dolari. E clar că acolo nu vorbim de artizanat. Acolo vorbim de surse de drog programate astfel încât ăia să-și scoată banii pe jocul ăsta foarte nefast, care, de fapt, te învață să fii un gangster.

Deci, fraților, nu puneți mâna pe GTA – pe Grand Theft Auto, da? E un joc foarte, foarte nociv. Revenind, deci, întâi de toate, părinții trebuie să aibă conștiința asta: că fiul lor se droghează pe ecrane. De ce? Pentru că a fost o perioadă – este încă în anumite zone – dar oamenii s-au trezit parțial. Cum îi spune….întâi de toate, părinții, fiind iubitori de plăcere, fac doar un singur copil, care este mult mai greu de crescut decât mai mulți copii. Dar ei nu știu treaba asta. Copilul respectiv, fiind singur, are nevoie de atenție, are probleme cu egoismul și atunci părinții, ca să scape de el și să stea și ei pe ecrane, îi dau un ecran, îi dau o tabletă: „Lasă că e cuminte el, am scăpat de el.”

E greșit, pentru că, după cum spuneam, copilul – Doamne, ajută-mă! – se droghează, își distruge sistem nervos, are boli de nervi, uită, distruge capacitatea de gândire, capacitatea de iubire, se însingurează, devine apatic…o mulțime de probleme.

Efectele dependenței de ecrane asupra tinerilor, inclusiv fenomenul de anhedonie și suprastimulare, sunt analizate în detaliu în materialul Slăbiciunile tinerilor de azi: dependența de ecrane și anhedonia.

Limitarea accesului la tehnologie și hrănirea sufletului

Părintele Teologos: Și, deci, din cauza asta, ca să nu o lungesc, aș putea să spun toate problemele care sunt grave. Din cauza asta trebuie limitat accesul. Deci, clar, trebuie limitat accesul și, întâi de toate, trebuie tăiată tehnologia până la vârsta la care să fie pericol să-și vatăme sufletul. Adică, clar, că pe de o parte își vatămă sufletul, pe de altă parte, cum spuneam, vorbim de școală, de ostracizări și așa mai departe, atunci, clar, trebuie să-i dai. Dar, aduce cu parenting, clar, și cu limitarea accesului: o oră pe zi. De la două ore în sus se recablează creierul, adică deja devine dependent. Și deja vorbim de drog serios. Adică, ok, problema nu este cu limitarea, copil e și i-o limitezi, problema e ce pui în loc.

Și, pentru a ști foarte bine ce și de ce să punem în loc, trebuie să știm că, după cum trupul se hrănește – și chiar vă rog să mă iertați că nu v-am servit cu mâncare, cu apă, cu aer, da? – la fel și sufletul meu se hrănește cu energia necreată a lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu, se numește în biserică. Cu asta se hrănește sufletul uman, care harul lui Dumnezeu are ca principală expresie, în cotidian, iubirea. Singura sursă absolută de har din Univers, este, evident, Dumnezeu. Deci, clar, copilul și fiecare dintre noi trebuie să ne rugăm. Clar. Numărul unu ăsta.

Și așa trebuie să se întâmple imediat ce ajunge acasă. Sigur că, în tradiție, este să se roage seara, înainte de culcare. Dar, din păcate, noi, astăzi, avem un program foarte surmenant, foarte încărcat, foarte… Știi? Și atunci, în clipa când ajunge la somn, se târâie. Precum marea morsa mofturoasă, le face pe repede înainte, cu capul în pungă, dacă mai ține minte ce trebuie să facă. Înțelegi ce vreau să spun? Așa, și se roagă: „Tatăl nostru, facă-se… amin.” Gata.

Nu. Trebuie imediat ce ajunge de la școală, imediat ce ajungem acasă – de la lucru, mă rog, școală – sigur, primul lucru, în cazul vostru: vă sărutați soția, o îmbrățișați, întrebați ce mai fac copiii, asemenea, puneți să mâncați și, după care, primul lucru: rugăciunea. Astfel încât să se reîncarce bateriile noastre, golite de păcat din cursul zilei, să se reîncarce cu dragoste. Pentru că vedeți că 95% din certuri sunt de nimicuri. Da. Și asta provine de ce? Pentru că nu am dragoste. Adică sunt surmenat de la lucru, sunt capsat și izbucnesc acasă pentru nimic.

Din cauza asta este foarte bine să-mi reîncarc bateriile prin rugăciune. De fapt, și slujba – sigur, a doua slujbă principală a bisericii, că prima e dimineața – dar voi nu vă puteți ruga dimineața cum se roagă biserica, înțelegeți ce vreau să spun, că trebuie să mergeți la lucru. Ei, rămâne cea de-a doua principală slujbă a bisericii: este slujba de la sfârșitul lucrului, da?

Sigur, vecernia. Dar acum, nu zic să faceți o slujbă de complexitatea vecerniei acasă, cum spunea duhovnicul vostru – înțelegeți ce vreau să spun – pravila zilnică, dar să fie atunci, că e mult mai bine. Și, mai ales, sunteți asigurați că v-ați făcut datoria duhovnicească față de Dumnezeu și nu vine vrăjmașul diavol să vă atace. Înțelegeți? Și unde mai pui că, dacă aveți după aia și o vizită – adică vine la voi Popeasca, Protopopeasca, Episcopeasca după cum spune Caragiale, știi? – o să te mai rogi la „sfântul așteaptă.” Din cauza asta, imediat, repede, când ai timp, ca să termini cu treaba asta: numărul unu, rugăciunea.

Și asta trebuie să urmeze și copilul, ca să aibă putere să meargă înainte, să fie hrănit sufletul. Dacă sufletul nu-i hrănit, ca și trupul dacă nu-i hrănit, e scheletic, cade pe locul limpede, pe bleșină. La fel și sufletul: nu poate să facă nimic și imediat se victimizează. „De ce s-a uitat la mine?”, „De ce nu s-a uitat la mine?”, „De ce mi-o zis aia?”, „De ce nu mi-o zis aia?”. Înțelegeți ce vreau să spun? Imediat…dar dacă are sufletul dragoste, sigur, mai primește și el câte un necaz. Nu-i bine, dar merge înainte, știi? Nu contează, ajută Bunul Dumnezeu.

Formarea duhovnicească a tinerilor, de la caracter la echilibru interior, este o temă pe care am aprofundat-o în materialul Educația duhovnicească a tinerilor: caracter și echilibru în Hristos.

Diamantul inimii și lumina Harului

Părintele Teologos: Deci numărul unu rugăciunea. Fără asta nu se poate.

Numărul doi: fiecare dintre noi avem un diamant foarte frumos în inima noastră. Și dacă acest diamant este curățit de noroiul patimilor, intră înăuntru lui lumina iubirii lui Dumnezeu. Intră înăuntru Harul lui Dumnezeu, și omul redirecționează foarte frumos în afară treaba asta.

Deci noi trebuie să căutăm persoane care emit Harul lui Dumnezeu, emit iubire. Persoane pe care noi le putem iubi ușor și persoane care ne iubesc ușor, cu care ne potrivim, cum se spune în popor. Dar adevăratul mecanism este mecanismul Harului lui Dumnezeu și trebuie să avem relații duhovnicești cu acela. Relații interpersonale. Nu că ecranele – ecranele nu iubesc. Deci trebuie să ieșim din închisoarea ecranelor, să coborâm în cotidian și să alocăm timp relațiilor interpersonale.

Mai pe românește, trebuie să stai cu copilul tău. Trebuie să îi dai atenție. Aș zice și că trebuie să îi fii exemplu, dar ști care e problema cea mare? Că oricum ești exemplu, să ai exemplu bun sau să ai exemplu rău. Înțelegeți ce vreau să spun? Și lipsa ta este unul dintre cele mai rele exemple posibile. Deci, dacă tu sau oricare dintre voi – că na, eu sunt monah, eu sunt urs atonic pierdut – dacă voi nu oferiți timp, nu oferiți atenție acasă, oricâți bani veți aduce, oricâte daruri veți aduce, tot nu-i destul. Cel mai mare dar fără de care nu se poate e timpul vostru, atenția voastră. Asta trebuie să fie neapărat.

Prezența și disponibilitatea în familie

Părintele Teologos: Și chiar la un moment dat era o întrebare într-o mare discuție, nu are importanța să nu vă povestesc toată întâmplarea. Erau foarte mulți oameni acolo și cineva întrebase – spusese bărbații să nu vorbească, a întrebat femeile: „Spuneți care este cel mai mare dar pe care poate să vi-l aducă soțul vostru?”.

Și una dintre ele a spus: „Un GPS-a lui!”, adică el să aibă un tracker pe el și soția să poată să îl găsească când are nevoie de el. Înțelegeți? Pe primul plan este posibilitatea de a fi găsit, posibilitatea de a fi disponibil să ajuți prezența ta. Foarte important lucru ăsta! Și mai ales în cazul doamnelor și în cazul copiilor, nu că are neapărat nevoie de tine, ci, „be there”, cum spune englezul, adică fii acolo, să oferi protecție, siguranță. Asta e foarte important, să oferi dragoste. În regulă.

Asta trebuie făcut și acolo, clar. Organizează activități cu băiatul tău, cu copiii tăi, dacă sunt mai mulți. E mult mai ușor că îi pui să se joace între ei, să aibă grijă între ei, să crească între ei, și atunci te degrevezi de sarcini. Și doamnele se degrevează de sarcini.

Chiar poți să înveți de pe internet tutoriale ca să îl înveți ceva: să bată cuie în geam, să tai frunze la câini… lucruri serioase, da? Așa? Excursii..vezi din experiența ta, el trebuie să știe foarte clar că tu ești esențial pentru el ca experiență de viață. Nu că ești la curent cu ultimele trenduri din modă, muzică, tehnologie.

Și asta el trebuie să știe foarte clar, dacă tu nu ești la curent cu trendurile astea, nu înseamnă că ești depășit. Pentru că de obicei diavolul le bagă în mintea copiilor, da? Că „babacul e depășit” pentru că nu știe ultimul hit și mai ales la muzica satanică de astăzi, știi? Și că nu știi ce a mai scos „Țanca Uragano”, de exemplu. E greșit treaba asta. Nu! Și mai ales ferească Dumnezeu, ar trebui să promoveze niște artiști mult mai serioși. Înțelegi ce vreau să vă spun?

Copilul trebuie să știe că principalele probleme ale umanității, de la primul Adam până la ultimul Adam, sunt probleme de păcat, probleme de dragoste, probleme de comportament. Și acolo părinții știu. Nu e o problema că nu știi ultimul manelist, să spun așa, ce-o mai înjurat ultimul manelist. Ci dacă știi cum să te comporți, mai ales cu o persoană, sus-pusă care asta nu mai știe să se comporte. În regula?

Participant 2: Mulțumesc părinte.

Părintele Teologos: Doamne ajută! Alte întrebări? Poftiți.

Participant 3: Voi adresa o întrebare care e posibil să necesite alte câteva întrebări ca să se înțeleagă pe deplin.

Părintele Teologos: Să o clarificăm.

Participant 3: Poate se înțelege din prima.

Părintele Teologos: Ok, sigur. Nu contează. Facem trei podcast-uri unul după altul.

Participant 3: În contextul ăsta social, care acum colectivele de femei la serviciu sau în timpul liber aproape că, practic, concurează între ele cu privire la cum își manipulează soții sau..

Părintele Teologos: Ai gânduri rele.

Participant 3: ..cât de puternice devin de la zi la zi sau cât de mult face fiecare acasă pentru una sau pentru alta. Întrebarea mea ar fi: până unde trebuie să meargă toleranța și iubirea unui soț, păstrând cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care spune că iubirea înseamnă uneori să întorci și obrazul celălalt sau să accepți să înghiți mai multe de la ea, în așa fel încât să nu escaladezi într-o manieră distructivă și ea să nu mai aibă opreliști?

Părintele Teologos: Ești căsătorit?

Participant 3: Da. Bineînțeles.

Părintele Teologos: Să-ți ajute Bunul Dumnezeu să nu ai gânduri rele.

Participant 3: Vorbim poate și de soții care sunt foarte influențabile ca fire, care poate se lasă într-o capcană, într-o cursă de asta și fără intenție, nu neapărat.

Părintele Teologos: Sigur, sigur. Deci o mare problemă astăzi că, după cum spuneam, oamenii nu mai știu să se comporte în ziua de azi.

Participant 3: E o luptă asta în ziua de azi.

Părintele Teologos: Da, foarte actuală. Am spus înainte că oamenii nu mai știu să se comporte, mai ales cu o persoană sex opusă. Pentru că noi, din păcate, prin sistemul de învățământ global, am fost învățați să fim foarte buni în materie: adică să înaintăm, să facem bani, să facem carieră și așa mai departe. Și a dispărut ceea ce știau foarte bine bătrânii noștri: cum să-și țină o familie.

Vedeți că mai demult – că sunt oameni în vârstă aici – să divorțeze cineva era ultima rușine și se întâmpla odată la un milion de ani. Și dacă divorța, mai ales într-un sat, ăla numai ieșea afară în veci pururea amin. Pentru că știau cum să se comporte. Astăzi nu mai știm cum să ne comportăm. Bine, știm regulile de bază, uneori nici pe-alea nu le aplicăm – adică să vorbim la plural cu cineva mai în vârstă, să dăm un bună ziua – cam atât.

Această temă a relațiilor dintre soți, a iubirii și a echilibrului familial, își găsește rădăcini adânci în învățătura patristică. Pe site-ul nostru, am explorat dimensiunile relației dintre bărbat și femeie în Despre relația dintre bărbat și femeie în creștinism.

Complementaritatea dintre bărbat și femeie

Părintele Teologos: Deci, primul lucru care trebuie să știm, după părerea mea, sunt foarte multe de spus aici, pentru că, de fapt, trebuie reînvățat totul. Deci, primul lucru care îmi vine acum în minte este că cei doi sunt complementari. Adică bărbatul este altcineva, femeia este altcineva, sunt complementari și incomparabili. Nu se poate compara un stejar…

Participant 3: Atâta timp cât își știu locul.

Părintele Teologos: Da, dar trebuie să știe locul. Și dacă ies din locul ăsta, se chinuie și persoana care iese – și el și ea – și chinuie și pe ceilalți din jur. Înțelegi? Nu se poate compara un stejar cu un crin. Dacă stejarul încearcă să fie crin, nu se poate. Dacă crinul încearcă să fie stejar, iarăși nu se poate. Și aici oarecum sunt bucuros că vorbesc cu bărbații. De ce? Pentru că bărbatul este principiul conducător. Adică tu ai inițiativa, femeia totdeauna răspunde însutit și la dragoste, și la indiferență.

Deci, dacă tu știi că ea este complementară cu tine și că inteligența ei este mai degrabă emotivă, delicată, cu foarte mult frumos în ea, sensibilă, grijulie – și astea sunt calitățile…Evident că asta aduce după sine și o oarecare instabilitate emoțională uneori, mai aduce și o nesiguranță. Și ea știe că e fragilă, știe că ea este mamă și nu poate – este mamă indiferent dacă are copii sau nu. Mai ales dacă are copii, are sentimentul ăsta că nu poate singură și atunci bărbatul trebuie să-i ofere protecție, siguranță, echilibru, stabilitate.

Dacă tu nu-i oferi treaba asta, atunci ea, săraca, caută în continuu atenție și nu se… adică deraiază. Nu că se înșală, dar înțelegi ce vreau să spun? Caută treaba asta și încearcă să-și iasă din rolul ei și încearcă să devină bărbat sau încearcă să meargă pe partea cealaltă a patimilor trupești, să-și caute protectorul, să-și caute cavalerul.

Arta ascultării și protecția emoțională

Părintele Teologos: Foarte important, cum spuneam la un moment dat aici în partea asta: tu trebuie să-i oferi protecție. Asta înseamnă că trebuie să stai cu ea, să-i oferi atenție, trebuie să o lași să vorbească. Dragele de ele, noi le iubim foarte mult, dar uneori le place să se audă vorbind. Înțelegi ce vreau să spun? Și abia după ce le scade intensitatea de mesaj, atunci spui și tu: „Draga mea, cred că ar fi mai bine așa”.

Deci trebuie să o lași să vorbească, după care trebuie să asculți de ea în probleme specific femeiești care sunt probleme legate de emoții, de grijă, de detaliu, de frumos, ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, decorațiuni prin casă, frumosul prin casă, copii, grija copiilor, lucruri de genul ăsta. Acolo ea are talent nativ și atunci ea va trebui să asculte de tine în problemele specific bărbătești: risc în decizii, compromis în decizii, probleme multifactoriale, probleme complexe strategice cu impact major în timp și spațiu, lucruri de genul ăsta.

Pentru că dacă ea nu e regină, ea își caută siguranța de regină. Tu trebuie să o faci pe ea regina ta. Punct. Dacă ea are această siguranță, ea te face pe tine regele ei, mai mult decât o faci tu pe ea regina ta. O să vezi că nu-i pasă de părerea nimănui în afară de părerea soțului ei. Ea se atașează de tine maxim. Poate să moară acolo pentru copii, pentru familie. Adică e ceva extraordinar.

De fapt, din cauza asta nu intră femeile în Sfântul Munte, să știi. Din cauza posibilităților foarte mari de mângâiere. Deci nu e vorba că vine o femeie aici, te rog să mă ierți mai ales ca sunt pe cameră, adică să se dezbrace, ferească Dumnezeu. Ci e vorba de, cred că știi, că de vreme ce ești căsătorit știi ce înseamnă capacitatea de mângâiere a unei femei. Care efectiv te face să uiți de Dumnezeu. Și invers este valabil, înțelegi? Și tu asta trebuie să cauți și asta trebuie să o potențezi întâi de toate oferindu-i tu dragostea ta.

Știință și afecțiune

Părintele Teologos: Nu vorbesc de Sfinții Părinți, care clar spun că trebuie să mori pentru soția ta. Trebuie să mori pentru familia ta. Dar hai să vorbim, să coborâm ștacheta mult, vorbim de studii de neuroștiință care în 1998 sau 88, în orice caz, studii psihologice care spun că pentru supraviețuire emoțională trebuie să îmbrățișezi soția de patru ori pe zi. Pentru echilibru emoțional de opt ori pe zi. Pentru creșterea dragostei între voi, de 12 ori pe zi. Acum vă-aș da eu un test să văd care dintre voi vă îmbrățișați soția de 12 ori pe zi. „Păi da, râzi, trebuie să plângi”.

Participant 3: Eu de altceva, zâmbesc.

Părintele Teologos: Da, da, ok, sigur.

Participant 3: Dar s-ar putea, dacă e o fire evitantă și te duci să o îmbrățișezi de 12 ori pe zi, să-i faci mai mult rău.

Părintele Teologos: Nu, nu, nu există.

Participant 3: Sau să o enervezi mai mult.

Părintele Teologos: Nu, nu se întâmplă altceva. Ce se întâmplă? Pentru că bărbații nu le oferă timpul și atenția necesară, ea basculează. Adică din bănuiala bună, ajunge în bănuiala rea. Bănuiala bună, știți care este bănuiala bună? Spune că: „Da, cu toate Stropinelul a făcut o greșeală și uneori este mai acid la adresa mea, nu contează, el e băiat bun”. Asta e bănuiala bună. Pe când bănuiala rea…

Participant 3: Vede de aici în sus, nu de aici în jos.

Părintele Teologos: Da, da, bănuiala rea spune chiar dacă mi-a adus acum flori: „Vrea el ceva, că știu, înțelegi ce vreau să spun. Nu o face din inimă”.

Prioritatea familiei și galanteria

Părintele Teologos: Trebuie să fim foarte atenți să fie totdeauna bănuiala bună. Înțelegi? Din cauza asta trebuie totdeauna să ne cucerim în continuu, până la moarte, soția. Foarte important. Pentru că noi avem tendința să o cucerim până la căsătorie, dacă mai avem tendința asta, și după care să o aruncăm la cratiță și să ne ocupăm noi să ne afirmăm, să mergem cu băieții, fotbal, ecrane și alte lucruri, cariera de obicei sigur, cu pretextul că să aduc banii acasă. Nu, pe primul plan este familia și atunci o să vedeți că totul o să meargă bine.

Deci primul meu stareț din Sfântul Munte, care pe vremea respectivă el putea să-mi fie nu tată, putea să-mi fie mie bunic – Iosif îl chema – el îmi povestea de bunicul lui, cum îi cânta cântece de amor bunicii, adică soției lui, prin curte. Și spunea că niciodată nu s-a pus problema care e capul familiei și de ce, pentru că bunica era regina și toată lumea știa și făcea ascultare. Înțelegi? Totdeauna bărbatul trebuie să fie galant. Acum dacă e să-ți pun și eu o întrebare așa foarte agresivă, te-aș întreba când ai scris ultima poezie de dragoste soție tale?

Participant 3: Astăzi i-am dat mesaj.

Părintele Teologos: Nu, nu, eu am întrebat altceva.

Participant 3: Poezie nu, dar…

Părintele Teologos: I-ai trimis mesaj de dragoste?

Participant 3: Texte sau mesaje sau așa, mai mereu.

Părintele Teologos: Foarte bine, asta e foarte bine. E foarte important lucrul ăsta. De ce? Pentru că dacă nu, se stinge.

Participant 3: Asta ziceam, că mă lupt cu șase femei, de fapt.

Părintele Teologos: Șase femei.

Participant 3: Care toată ziua cu ea, 8 ore. Eu nu stau 8 ore cu ea, dar alea stau 8 ore cu ea de dimineață de la 8 până la ora 5 după amiază.

Părintele Teologos: Șase femei de ce, la lucru?

Participant: Acolo e competiție. Al meu face aia, al meu spală și vasele.

Părintele Teologos: După ce terminăm îți dau o medalie. Da, sigur. Fă abstracție.

Participant 3: Am înțeles mesajul, vă mulțumesc pentru răspuns foarte aplicat, să știți, deși nu cunoașteți foarte mult, da foarte aplicat a fost.

Părintele Teologos: Fiule, am peri albi. Crede-mă că știu ce spun. Nu pot să spun mai ales pe cameră. Dar ce am vrut să spun iarăși dacă e la lucru, nu le ignora, fă abstracție. Pentru că, într-adevăr, ele săracele doresc să se descarce unei alteia pentru că nu se spovedesc.

Trebuie să știți și lăsați-mă să vorbesc acum puțin, omul trebuie să spovedească în fiecare zi. Evident că acest lucru în lume nu se poate aplica, nu se poate întâmpla. Treaba asta este pentru medi monahale și așa mai departe. Dar, de ce a spus treaba asta? Pentru că omul are această nevoie și acasă trebuie să se întâmple, sigur, nu ca și taina spovedanie, că nu suntem hirotoniți, ci ca și confesiune, ca și descărcare. Ei, dacă ele, săracele, se izbesc de zidul indiferenței soților lor, atunci evident că la lucru o să înceapă să vorbească între ele. Înțelegi Da, da, da.

Participant 3: Nu, mă iertați, fac o completare. Când ați zis că nu cunoașteți și că răspunsul a fost aplicat, mă refeream la situația personală. Dar răspunsul dumneavoastră a fost chiar țintit.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu. Din greșeală am nimerit.

Participant 3: Din greșeală, da.

Părintele Teologos: „Alte întrebări? Spuneți!”

Cine dorește să înțeleagă mai bine taina familiei și a relațiilor dintre soți va găsi hrană duhovnicească și în materialul nostru Familia prin ochii preoților.

Despre experiența Sfântului Munte și adevărata smerenie

Participant 4: Tot la ce a spus colegul și prietenul: cum ar putea bărbații care vin în Sfântul Munte să explice soțiilor lor de ce vin și o dată, și de două ori, și de trei ori, și de cinci ori în Sfântul Munte?

Părintele Teologos: Da, e o întrebare grea.

Participant 4: A spune e una, știți, dar văzut din perspectiva cealaltă poate fi ușor interpretabil. știți?

Părintele Teologos: Da. Întâi de toate am explicat, o mică paranteză și după aceea vă răspund – să-mi aduceți aminte dacă cumva nu vă răspund. Cum spuneam, în Sfântul Munte nu intră femeia, nu pentru că este rea, ci din contră, pentru că este foarte bună.

Participant 4: Să știți că e un paradox: că toată lumea zice „Muntele Maicii Domnului”.

Părintele Teologos: Evident.

Participant 4: Și atunci de ce vin doar bărbați?

Părintele Teologos: De ce? Pentru că tendința unei persoane față de persoanele de sex opus este o tendință naturală. Bine, eu acum am îmbătrânit dar sigur… Dacă un monah, mai ales un monah tânăr, îi plac femeile, îi plac fetele, înseamnă că el este natural. Și el se luptă împotriva firii sale. Și știți foarte bine că această atracție e foarte puternică și dincolo de logică. Adică dacă ți s-a pus pata, ți s-a pus. Ăla ești. Știi, dacă o vezi pe Stropinela, poți să spui tu orice, că s-a dus. Pentru că cei doi sunt complementari: este ca și o cheie care deschide o încuietoare, care se potrivește perfect într-o încuietoare.

Și lucrul ăsta este foarte puternic, și asta mai ales dacă, este și partea trupească, dar mai ales dacă e partea sufletească, adică acea potrivire adâncă, acea iubire interpersonală. Foarte greu de ieșit de acolo. Din cauza asta nu intră femeile în Sfântul Munte, nu pentru că noi urâm femeile – dovadă faptul că este vorba de Sfântul Munte al Maicii Domnului. Adică, femeia se cinstește ca niciunde altundeva, dimensiunile ei cele mai plenare: maternitate și feciorie Maica Domnului.

Acum, cum să le explicăm femeilor? Până acum, cred că le-am mângâiat pe femei și le-am explicat. Acum, o să mă ierte Bunul Dumnezeu, îmi cerere iertare față de doamne: nu se poate explica. Trebuie trăit. Orice experiență a Harului, orice experiență a energie necreată a lui Dumnezeu trebuie trăită. Da? Ca și cum încerci să explici unui orb ce-i lumina verde. Și spui că lumina verde este intervalul de lungime de undă din radiația electromagnetică între 500 și 580 de nanometri. Zice orbul „Slavă lui Dumnezeu, că am înțeles ce-i lumina verde”. Da? Definiția e relativ corectă, dar experiența luminii verzi este foarte diferită.

Participant 4: Doar dacă o trăiești.

Părintele Teologos: Da, exact. Și din cauza asta, sigur, spuneți acasă că a fost frumos în Sfântul Munte și așa mai departe, dar trebuie trăire. Și trebuie să știți apropo de acel diamant foarte frumos din inima noastră, că ceea ce o să le convingă pe doamne va fi schimbarea voastră în bine.

Participant 4: Comportamentul nostru.

Părintele Teologos: Comportamentul vostru. Deci dacă voi vă curățați, fie și parțial, fie și puțin, diamantul inimii voastre de noroiul patimilor, va lumina. Dacă o să fii mai gentil, mai nobil, mai cavaler, cum vorbeam înainte, aceea o să zică „da” și chiar o să te trimită din nou. Te trimite din nou în Sfântul Munte pentru că vede schimbarea în bine, vede schimbarea din viermii care suntem în fluturii care am fost proiectați să devenim. Și, clar, că o să trebuiască să cumpărați și dar din Sfântul Munte, o iconiță, dar acestea vor avea valoare numai și numai dacă este schimbarea voastră în bine. În regula?

Participant 4: Deci, practic, convingerea este doar schimbarea noastră.

Părintele Teologos: Da, sigur. Și trăirea, dar care ele nu pot să o aibă. Cu mult drag, spus, și multă smerenie în fața doamnelor. Alte întrebări? Aveți? Spuneți, părinte!

Pentru cei care doresc să pătrundă mai adânc în taina Sfântului Munte, vă invit să descoperiți și materialul Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte.

Cum să rămâi smerit când lumea te laudă?

Părinte: Legat de smerenie. Ca preot, dar ca și om de rând, ce să faci sau cum să te smerești: când lumea te laudă? Încerci să zici și ție și celorlalți „Slavă lui Dumnezeu”. sau din mila lui Dumnezeu se întâmple toate astea, dar parcă în suflet și în inimă simți că te gâdilă ceva.

Părintele Teologos: Da, Maica lui Dumnezeu, sunt pe cameră acum. Hai să începem cu smerenia, să spunem metodic. Nu contează dacă sunt pe cameră. Adevărul care este atât de rușinos încât noi îl evităm. Deci dacă ne gândim ce am făcut noi în viață – nu vorbesc de Harul lui Dumnezeu și de energia demonică – ce am făcut? Am făcut fecale, urină și muci. Te rog să mă ierți. După tot ceea ce am făcut noi în viață, trebuie sau să tragem apa sau să ne ștergem la nas.

Spunea un Sfânt Părinte, dacă vrei să vezi ce a lăsat în istorie, când ești din toaletă te întorci și te uiți în spate. Asta am făcut noi. Toate celelalte sunt, cum spuneam, luminare de la Dumnezeu, harul lui Dumnezeu sau energie demonică. Asta este smerenia, adică este o viziune, optică trupească, dacă dorești, nu păcătoasă, dar trupească asupra smereniei. Și unde mai pui că lucrurile pe care le producem noi și pe care le vrea Dumnezeu, noi nu le dorim. În speță lacrimile și sudoarea. Apropo, de cât de mare este căderea noastră.

Din punct de vedere duhovnicesc, smerenia este conștiința lui Adam cel global – Pan Adam, după cum spun Sfinții Părinți. Ști la ce mă refer?

Participant: Nu.

Un ecou al acestei învățături despre smerenie se regăsește și în cuvântul pe care l-am dedicat acestei teme fundamentale, Smerenia e odihna sufletului. O perspectivă patristică sintetică despre această virtute găsiți și pe crestinortodox.ro.

Unitatea Sfintei Treimi și smerenia omului în Trupul lui Hristos

Părintele Teologos: Ok. Vă rog să mă iertați, părinte, lor o să le explic. Deci, e vorba de următorul fapt: că Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei persoane, Sfânta Treime. Da? Bun. Aceste trei persoane ale Sfintei Treimi sunt atât de unite între ele, atât de întrepătrunse între ele, că formează un singur Dumnezeu, păstrându-și identitatea. Ele partajează tot, știți foarte bine.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, adică Dumnezeu a creat un singur om, nu 8 miliarde de oameni sau câți or fi acum la ora asta pe Pământ – un singur om în multe persoane, din două genuri: masculin și feminin. Deci, dacă nu era căderea lui Adam, noi trebuia să ne cunoaștem gândurile, să ne partajăm emoțiile, trăirile, sentimentele.

Primul lucru pentru smerenie este faptul că eu și Sfinția voastră nu ne cunoaștem gândurile. În ce hal am ajuns! Noi credem, vezi, Doamne, ce mari suntem că vorbim între noi și încercăm cumva să comunicăm idei. Limbajul este dovada căderii, nu avansului. Înțelegeți? Asta de smerenie.

Numărul doi. Fiecare dintre noi suntem o celulă, sau mai bine zis un mădular, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, în acest trup global, al lui Adam cel global, în această minte gigantică, în acest trup gigantic pe care Dumnezeu îl crease și care acum este spart de păcat. E în clipa în care eu sunt o celulă, da? În clipa respectivă, cu cine mă compar eu, unde este mândria mea? Înțelegeți ce vreau să spun?

Ochiul drept să fii – nu ești! Ochiul drept să fii, dacă ești scos afară, te scoți afară prin mândrie, ești nefolositor, nu ești bun de nimic și te putrezești, te-ai aruncat la gunoi. În regulă? Deci valoarea Sfinției voastre este infinită în acest trup, pentru că nimeni n-a fost din veac și până în veac altul ca Sfinția voastră. Și, pe de altă parte, este zero în afară de trup. Deci totdeauna trebuie să căutăm să fim la locul nostru și să facem lucrarea pentru care am primit harul. Și atunci nu că o să mă laude celălalt, ci o să fiu cel mai bun din istorie. Înțelegeți? Dar eu trebuie să recunosc că cel mai bun din istorie este și el pe locul lui. Și așa mai departe. Și atunci trebuie să mă înclin în fața tainei, în fața marii harisme a celuilalt.

Bine, acum eu știu că Sfinția voastră este psalt. Da, dar el este, cum să spun, el este macaragiu. Sau ea este mamă a trei copii. Noi suntem bărbați mari și tari, dar nu e mult mai important să fii mamă? Că să dai naștere. Adică nu se pot compara harismele între ele. Pentru că dacă toți am fi psalți, lumea ar fi foarte monotonă, foarte cenușie. Doamne ferește!

Ce ar zice Sfinția voastră acum, eu să vă iau de urechi și să fiu agresiv cu Sfinția voastră că nu știți informatică, că nu știți să programați? E greșit. Fiecare, pe cum se spune, pe pătrățica lui să-și facă lucrarea pentru care a primit harul. Și atunci, pe de altă parte, în clipa în care cineva ne laudă, clar trebuie să dăm slava lui Dumnezeu, și pe de altă parte să spui că valoarea este a Lui. De ce? Pentru că El are luminarea necesară să mă laude pe mine. Pentru că omul smerit laudă pe celălalt. Pe când omul mândru, clar, deci „Eu sunt pe pământ și toți sunt proști în afară de mine”. Doamne ferește! Înțelegeți? Cred că așa ar trebui văzute lucrurile. Doamne ajuta! Spuneți!

Participant 5: Iertați.

Părintele Teologos: Da.

Sfinții Părinți au dezvoltat tema smereniei cu multă adâncime. Un punct de plecare bun este pagina dedicată de OrthodoxWiki: Smerenia.

Program de rugăciune pentru cei ce trăiesc în lume

Participant 5: Părinte, explicați-ne, vă rog frumos, din prisma sfintei voastre, cum ar trebui noi să ne conturăm un program de rugăciune, mai ales pentru cei care trăim în lume? Și chiar dacă ne facem programul acesta, dar întâmpinăm destule piedici, știți, pentru că ne deconectăm foarte ușor de rugăciunea noastră care o facem.

Părintele Teologos: Sigur.

Participant 5: Cum ne-am putea concentra mai bine?

Părintele Teologos: Stai, că sunt niște lucruri diferite aici. Deci unul e program de rugăciune și alta e concentrarea. Da, sigur deci astea sunt niște întrebări foarte dificile, nu pentru că nu le știu răspunsul – le știu răspunsul – dar cum primesc oamenii, înțelegi ce vreau să spun, și aici e dificil. De ce? Pentru că eu pot să dau un program de rugăciune, dar ca de obicei, când sunt întrebat așa ceva, totdeauna spun în fața foarte clar că duhovnicul are precedență, punct, și ar trebui să închei aici.

Da, dar pentru ca să fie un gest de dragoste și să fac ascultarea de ce mi-a spus Sfinția voastră, o să spun un program de rugăciune. Dar iarăși mă repet: dacă duhovnicul spune altceva, facem cum spune duhovnicul. E foarte important prohonia. Spun cuvântul din greacă ca să știți că Sfinții Părinți, au dat o importanță extraordinară acestui lucru și au găsit un cuvânt pentru așa ceva, adică pe românește: prima imagine de dimineață.

Importanța primei gândiri de dimineață

Părintele Teologos: Deci, în clipa care mă scol, prima imagine să fie la Dumnezeu. Adică mă scol din pat: „Doamne, mulțam!”, „Sărut mâna, Maica Domnului!”. Mulțumim pentru rugăciunile Sfinților Părinților mei care sunt, Pimen, Părintele meu Stareț, ale Preacuratei Maicii Tale, ale Sfinților Apostoli, Sfântului Ioan Teologul (numele meu), Sfântul Zaharia, Sfântul Teodor Stratilat, Sfântul Teodor Tiron, mâine Sfântul Teodor Stratilat (Sfântul Zilei) și alți sfinți la care avem evlavie, îi pomenim.

De ce? Pentru că prima imagine este definitorie. Pentru că mintea este încă fără pază, și dacă intră primul lucru un gând mai lumesc – să spun așa, înțelegeți ce vreau să spun – sau mă „închin” la zeul WhatsApp, atunci toată ziua va fi așa. Primul lucru trebuie să fie această scurtă rugăciune de niciun minut „Doamne ajută!”, „Doamne mulțumesc!”, „Sărut mâna!”.

Rugăciunea în ritmul vieții cotidiene

Părintele Teologos: După care, sigur, rugăciunea de dimineață, dar cum poate fiecare, pentru că înțeleg că sunt presați să meargă la lucru și așa mai departe. Cel mai bine ar fi dimineața și, în general, rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Pe metanier. Când îmi iau pantofi, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Îmi iau haina: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Și asta pot să o spun și fără să am carte în față. Evident că am spus că trebuie să fie un timp dedicat rugăciunii, dar dacă dimineața nu am timp, pot să spun: „Doamne Iisuse”.

După care, în trafic sau, mă rog, într-un timp mort, pot să spun: „Doamne Iisuse”. La volan, la metrou sau în ultimă instanță, pot să ascult un podcast, un material duhovnicesc, astfel încât mintea să fie în stare de alertă. Alertă duhovnicească! Nu să băltească și nu să se încarce cu tensiuni de la lucru.

Adică: „Doamne..apropo, cum te cheamă? Iartă-mă!”

Participant 5: Marius.

Părintele Teologos: Cum spunea Marius: „O, Doamne, iar mă întâlnesc cu Stropinela la lucru, iar așa mai departe…”, știi?

Participant 5: Nu, eu nu am probleme. Eu mă refeream că ea vine cu…

Părintele Teologos: Am înțeles. Încărcată, da.

Părintele Teologos: Da, sigur, bun. Nu, nu, dar vreau să spun că, dacă te gândești, când o să ajungi la lucru și ai gând rău, acest gând rău o poate influența și pe ea, te toxifică pe tine și o influențează și pe ea – trebuie să știi. Și atunci, ești deja într-o stare de otrăvire, dacă dorești, a sufletului, datorită gândului rău.

Și în clipa în care ea deschide gura, orice… clar, iarăși, începe să sporovăiască (să spun așa, Doamne, iartă-mă, știi?), și atunci tu automat o ripostezi agresiv. Dar dacă pui gândul bun, zici: „Săraca, e singură și încearcă și ea să găsească sprijin”, atunci se schimbă lucrul.

Sigur că poți să pui și o muzică bună la lucru. Așa, în surdină, ca să nu mai vorbească. Înțeleg ce vreau să spun, dar astea sunt alte lucruri. Să nu deviem.

Deci, revenind: trebuie rugăciune pe drum. Trebuie rugăciune pe drum și atunci o să vedeți că la lucru o să avem mintea luminată și liniștită și, ușor, nu se înșală.

Participant 5: Dar este greșit dacă ne rugăm mai mult seara?

Părintele Teologos: Nu, nu.

Vă recomand cu căldură și materialul nostru despre rugăciunea neîncetată, Rugăciunea lui Iisus. O prezentare sintetică a formulei și fazelor acestei rugăciuni găsiți și pe OrthodoxWiki.

Rugăciuni de seara, dimineața și în timpul serviciului

Părintele Teologos: Dar n-am ajuns seara. Stați, că eu acum am dat de la intersecție pe dreapta; sunt la început. Chiar seara trebuie să ne rugăm. Tocmai asta am spus la început: că da, se pot face rugăciuni dimineața, dar datorită presiunii că trebuie să merg la lucru, nu se prea pot face. La lucru e foarte important să ne rugăm. Sigur că nu se poate să ne rugăm în continuare la lucru. E adevărat că sunt anumite meserii care permit treaba asta. De exemplu, dacă ești șofer sau dacă ești la câmp, atunci te poți ruga mult mai des.

Dar dacă avem o meserie intelectuală, în care trebuie să te gândești și nu te poți ruga, atunci ne rugăm între „sprint-uri”. Adică între clienți, între sarcini și așa mai departe. Deci, iese un client și după aia te rogi. Termini un „task” – cum se numește în informatică, sarcină – te rogi puțin, nu sari imediat la următoarea sarcină. De ce? Pentru că asta îți asigură luminarea minții, echilibru și resetarea surmenajului.

Pentru că randamentul scade ceva de genul ăsta. Ei, dacă tu te rogi regulat, atunci randamentul o să fie ceva de genul ăsta și atunci mult mai mult reziști în timp decât dacă alergi în continuu. Foarte important să ne rugăm între sprinturi! Sau, dacă putem, cât mai mult – iarăși, foarte bine cum spuneam, dacă sunt meserii. De ce spun de șofer? Pentru că știu că sunt foarte mulți șoferi care ne ascultă de cauza asta.

După care, pe drumul către casă: „Doamne, mulțam!”, „Sărut mână!”. Iarăși facem o rugăciune: „Doamne ajută să mă înțeleg bine cu doamna, cu copii, binecuvântează!”. Ajungem acasă, cum spuneam, îi îmbrățișăm, întrebăm ce mai fac, îi sărutăm, mâncăm împreună, și atunci va fi principalul timp dedicat rugăciunii. Clar că va fi!

Trebuie să avem o zonă de „electronics free”, deci o zonă liberă de electronice. Punem celularul ăla pe silențios, ca să nu înebunim – așa, e un buton care funcționează și care e foarte bun, să știți!. Și ne dedicăm rugăciunii, după care ne dedicăm persoanelor, studiului, relații interpersonale. Și seara târziu, ultima rugăciune, care poate să fie foarte scurtă, care este însoțită de o introspecție. Adică: ce am făcut bine azi, ce am făcut rău azi?.

Pentru ce am făcut bine, zic: „Doamne, mulțam, sărut mâna!”, că m-ai ajutat; ajută-mă și mâine. Pentru ce am făcut rău: „Doamne, iartă-mă!”, „Doamne, iartă-mă să nu mai fac!”.

Și dacă e mare și se permanentizează, trebuie spovedanie. Și o ultima rugăciune, fiecare cum poate, dar principala rugăciune este vecernia, cum spuneam, adică la terminarea lucrurilor. Pentru că seara, sunteți surmenați și nu bine. Cam ăsta ar fi. Dar încă o dată mă repet: la final, dacă duhovnicul spune altceva, ascultăm de duhovnic. În regulă?

Participant 5: Sărut mâna! Mulțumesc.

Părintele Teologos: Doamne ajuta! Spuneți, părinte.

Cei care vor să înțeleagă mai bine stadiile și ritmurile vieții duhovnicești vor găsi o perspectivă luminoasă în materialul Stadiile vieții duhovnicești.

Unitatea Bisericii versus „bisericile paralele”

Părinte: Eu aș avea o întrebare mai practică, să spun așa. Tot timpul mi-am pus întrebarea Sfântul Munte și, în primul rând, mă refer la monahii românii problema apăruta în România, cu aceste biserici paralele. Nu mă refer neapărat la anumiți preoți nepomenitori, ca urmare a Sinodului de la Creta, ci pur simplu aceste sinoade sau episcopi.

Părintele Teologos: Sigur, bule.

Părinte: ….auto înființați, ca să spun așa.

Părintele Teologos: Sigur, da, evident. Biserica este unitatea prin excelență. Este acel trup al lui „Pan Adam”, acel trup al lui Adam global, de care vorbesc eu destul de des în clipurile mele. De fapt, nu destul de des, că ar trebui și mai des, dar poate că sunt plicticos. Deci, biserica este trupul lui Hristos. Știți foarte bine că Sfântul Apostol Pavel repetă treaba asta de mai multe ori în epistolele sale; deci, unitatea este esențială. În clipa în care tu faci un ONG, o grupare sau o sectă, sau ce vrea mușchiul tău – oricât de mult ajutor social, avans în tehnologie, descoperirea Antarcticii, Atlantidei – aia nu-i Biserică.

Deci poți să faci tu ce vrei tu, aia nu-i Biserica. Biserica, întâi de toate, trebuie să aibă succesiune apostolică, trebuie să aibă Harul lui Dumnezeu și trebuie să fie în supunere față de – în cazul Sfinției voastre, față de Patriarhul României; în cazul meu, față de Patriarhul Ecumenic.

Părinte: Episcopul locului.

Părintele Teologos: Episcopul legiuit al locului.

Importanța ascultării și a discernământului

Părintele Teologos: Deci, după cum vedeți, în Ortodoxie se spune foarte clar că nimeni nu este fără de păcat – fără de păcat o zi să trăiască, da? Sfântul Vasile cel Mare spunea asta și toți Sfinții Părinți. Dar, pe de altă parte, trebuie să te supui. Dacă nu te-ai supus, te-ai ars. Deci clar că trebuie să existe ascultare. Acum, că eu am găsit la Cutărescu și la celălalt cu rasă și fără rasă și, cu mitră și fără mitră greșeli…evident că are greșeli, pentru că e om! Unde mai pui că de multe ori găsești greșeli, exagerezi în găsirea greșelilor și de multe ori astea nici măcar nu există, da? Și atunci, pe baza asta, eu de fapt mă rup de Biserică, care înseamnă moartea sufletului meu.

De fapt, știți ce se întâmplă, Părinte? Toți aceștia – Dumnezeu știe, de regulă, și ceea ce spun toți Părinții Sfântului Munte, au ratat în ascultarea lor. De obicei, pentru că ei cred că au o minte foarte bună; cum spun Sfinții Părinți, au părere de sine, care uneori se bazează și pe anumite lucruri reale, adică că a citit foarte mult, și ei zice: „canonul cutare”. Atunci, pe bază acestor lucruri, se rup de Biserică. Nevăzând importanța primordială a unității si nevăzând imaginea globală în care un cutare patriarh sau un cutare episcop a gândit că poate că mai bine așa decât cealaltă, a trebuit să facă un compromis pe care, sigur, eu socotesc că e de nota 7, dar dacă aș fi fost în locul lui, aș fi fost de nota 5, să spun așa. Înțelegeți ce vreau să spun?

Deci, din cauza asta, trebuie să fim totdeauna cu mare discernământ și totdeauna ruperea de Biserică, nepomenirea, așa, totdeauna se face în sinod. Adică nu mă trezesc eu cu fața la perete și gata, mă rup de Biserică, se face totdeauna în sinod și declară eretic.

Apropo, dacă știți foarte bine că se ridică câte unul și zice: „e eretic”, îi spun: „cine ești tu”? Știți foarte bine că, inclusiv la sinoadele ecumenice, toți marii ereziari au fost apelați cu toate titlurile lor. Adică pe Nestorie, Marele Ereziar, i-a spus că ești al treisprezecelea de la apostol, ești luminătorul lumii și așa mai departe. După care a fost judecat în sinod și sinodul nu s-a ținut cinci minute. Au vorbit, nu știu cât timp: discuții, presiuni, contra și la sfârșit i-au spus: „noi sinodul socotim că ai greșit din cauză 1, 2, 3″ cât au fost punctele Sfântului Chiril? 13, dacă nu mă înșel.

Autoritatea Sfinților în fața disputelor bisericești

Părinte:12.

Părintele Teologos: 12 anatematisme. Da, ok, 12. Deci noi, pe baza 12, socotim că așa, te lepezi. Dacă el ar fi spus: „Da sărut mâna, am greșit”, el ar fi fost primit în biserică. Înțelegeți? Deci nu e așa că mă trezesc cu fața la perete și că am citit eu de pe un site pro-rus și mai ales de la protestanți, coduri de bare și tot felul de lucruri, genul ăsta: „Gata, ăla e eretic”. Fraților, adică pentru Dumnezeu! Înțelegeți? Deci clar avem o poziție și știu foarte bine poziția Sfântului Munte, cât se poate de proastă față de acești oameni pe care, evident, că-i iubim. Și cu adevărat îi iubim, dar evident că nu putem să le primim de niciun fel poziții, absolut deloc, pentru că tot ei se distrug nu noi.

Părinte: Totuși, în cazul nepomenirii, ei folosesc ca argument pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, pe Sfântul Marcu al Efesului; care nu folosesc procedura.

Părintele Teologos: Da, numai puțin, dar să ne înțelegem. Numărul unu: ai scris tu ce-a scris Sfântul Maxim Mărturisitorul? Adică fiecare care se dă jos din tramvai e Sfântul Maxim Mărturisitorul. Fraților, numărul unu: fiți voi secretarul imperial, după care umpleți Filocaliile, fiți recunoscuți și susținuți de către foarte mulți, inclusiv de către Papa, Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost susținut inclusiv de către Papa, nu? Fiți serioși! Așa? Și după aceea ne discutăm.

Deci, mare atenție: Sfântul Maxim Mărturisitor sau Sfântul Marcu al Efesului n-au fost niște oameni neînsemnați – să mă ierte Bunul Dumnezeu. Oamenii aceștia, înainte de problema care a apărut, au fost validați de către pleroma Bisericii. Deci ei erau mari autorități înainte.

Nu? Vedeți că Sfântul Marcu n-a semnat. A fost singurul care n-a semnat. Știți foarte bine. Deci, ce au spus catolicii? Au spus că dacă Marcu n-a semnat, n-a făcut nimic. De ce au spus asta? Pentru că Marcu era – cum spunea, să mă ierte Bunul Dumnezeu, tot respectul, dar Marcu era – „măturător de stradă”. Nu! Pentru că Marcu nici măcar nu era un episcop oarecare. Marcu era stâlpul Bisericii. Adică toată lumea știa de dinainte că ăsta este punctul de referință. Ei, fii și tu punctul de referință! Nu fii rebel, nu fii caterisit de către BOR pe motive disciplinare și grosiere și după care mai discutăm.

Să văd eu, înainte de Sinodul din Creta sau înainte de oricare alt lucru – apropo, bisericii paralele – să văd eu cele 400 de cuvinte despre dragoste ale tale, să le compar cu ce a scris Sfântul Maxim Mărturisitorul, și mai discutăm după aia. Dacă a spus Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt și eu Sfântul Maxim Mărturisitorul? Unde-i smerenia ta? Înțelegeți, ce vreau să spun? Și aici se vede mândria lor, pentru că ei, de fapt se auto-hirotonesc pe sine drept papi. Pentru că ei judecă Biserica și așa mai departe. „Eu am dreptate. Că ăla n-a făcut bine, ăla n-a făcut bine”. Măi, liniștește-te. Bun, ok, poți să spui poziția ta. Spune-o odată. Vezi că nu ești ascultat? Smerește-te!

Părinte: Totuși, dacă din cauza instituționalismului nu este chemat să se apere, să motiveze gândirea lor sau…

Participant: …într-un dosar de caterisire, ești chemat automat și se face apărare. Să știți, adică nu e o chestie formală niciodată.

O completare firească a acestor gânduri despre unitate și autoritate în Biserică este discuția noastră cu PS Petru Pruteanu despre Sfânta Împărtășanie, Sfânta Liturghie, Biserica și ereziile.

Ierarhia Bisericii și harul divin

Părintele Teologos: Da, deci, înțelegi?

Părinte: Am spus: istorie parohială, numit de episcop.

Părinte: Nu contează. Se face apărare foarte bine.

Părinte: Face apărare foarte bine organizată.

Părintele Teologos: Da, și nu numai asta, e vorba de Biserică Costel, adică, e vorba de Harul lui Dumnezeu. Încă o dată: cei care sunt acolo, bun, sunt păcătoși ei, dar totuși rămân episcopi. Înțelegi ce vreau să spun? Dacă Dumnezeu îngăduie… vezi, cazul care mie îmi place foarte mult, la Sfântul Mărturisitor Arsenie Boca. În cazul lui a fost clar că a fost caterisit pe nedrept, și pe motive politice. Și din cauza asta i s-a și ridicat caterisirea, știți.

Părinte: Și Sfântul Antim Ivireanul…

Părintele Teologos: Da, sigur, după moarte. Dar vezi că Sfântul Arsenie Boca s-a supus. Și el niciodată nu a vorbit împotriva Bisericii și așa mai departe.

Conștiință ecleziala și pericolul dezbinării

Părintele Teologos: Și la toți Sfinții Români din închisori trebuie să cauți foarte atent că să găsești că, dacă am vrut să mă fac monah, să nu spun la cine… un un mare Sfânt din închisori, Sfântul Ioan Ianolide. Deci trebuie să fii foarte atent să găsești acolo că scrie undeva că: „Eu am vrut să mă fac monah, dar n-am găsit flacără pe care am găsit-o în închisoare și din cauza asta am preferat să rămân în lume”.

Înțelegi? Pe când, dacă el avea Duhul – Doamne ferește a ăstora, vânduți, cum să spun, cu agenții securității, nu știu ce… Greșit! Adică, vezi, omul care are conștiința eclesială, conștiința duhovnicească, clar că nu are ochelari roz. Că eu n-am ochelari roz, dară minte ei! Dar, cum să spun, acoperă. Eu, nu știu, și părintele, foarte probabil că știe anumite lucruri care, omenește, nu sunt cum trebuie în biserică. Dar le acoperim și încercăm să le reparăm? Cât se poate. Nu bombardez. De ce? Pentru că dacă bombardez, se distruge posibilitatea mântuirii fiecăruia dintre noi. Asta e foarte important.

Dar știi ce? M-am întristat când a-ți pus întrebarea respectivă. Părinte, vă spun așa, cu mult drag. De ce? Pentru că, pe de-o parte, evident că este o problemă validă, adică să fim serioși. Dar pe de altă parte, este – să nu spun o manipulare, cu toate că este o manipulare din partea serviciilor secrete ruse, de fapt, să știți, să îi împingă pe români să se bată cu românii, să se concentreze pe treaba asta. La ora asta, principala problemă în România, în Biserica Română – și nu vorbesc Biserica Română, adică vorbim de cler aici, ci vorbim de turmă. Așa?

Părinte: La turmă mă refeream si eu.

Pericolul practicilor pseudo-spirituale

Părintele Teologos: Da, sigur. Nu e asta. Este „New Age”. Deci problema cea mare la ora asta sunt: yoga, cristale, astrologie, horoscop, vibrație, energii, asiaticii. Distorsiune sexuală, drogurile. Asta e problema cea mare la ora asta. Promovarea acestui amalgam, acestei salate de învățături care, datorită faptului că nu sunt foarte bine structurate, e foarte dificil să le ataci. Adică yoga e relaxare? Nu. Yoga e practică demonică. Fiecare asană este închinare la un zeu hindus. Foarte important, deci trebuie să avem cuvânt pe tema asta.

Mecanismele prin care practicile New Age ne pot înșela, de la yoga la reiki și reîncarnare, le-am analizat pe larg în materialul Înșelarea New Age: energie, reîncarnare, yoga și reiki.

Provocările tinerilor: Drogurile și ecranele

Părintele Teologos: Copilul meu, să spună așa, este dependent de droguri – ce fac?. Știți foarte bine că România e o țară la ora asta consumatoare și producătoare de droguri. „Copiii mei sunt dependenți de ecrane, ce fac?”. Acolo trebuie vorbit, socotesc eu foarte mult. Trebuie să ne actualizăm puțin discursul. Evident că există problema asta a bisericilor, dar știți care e treaba? Dacă nu le facem „trafic”, ei se sting. Pentru că se trădează prin lipsa lor de iubire. Adică sunt foarte agresivi.

Părinte: Apropo de asta, grupările și asociațiile astea a bisericilor paralele atrag prin gândirea magico-liturgică, prin molifte, prin dezlegări. Și au mare succes.

Ortodoxia: Terapeutica, nu magică

Părintele Teologos: Da, asta face un mod de gândire New Age. Adică „civilizația butonului”, știi? Deci problema cea mare…. Da, este faptul că omul, ca să se vindece, trebuie să se transforme. Mai pe românește, să se păcătuiască. Adică trebuie să plângă, să-i pară rău, să se spovedească, să se lupte, să fie bun și așa mai departe.

Părinte: Nu pun accentul pe împărtășanie, nu?

Părintele Teologos: Da, e clar, nu? Pentru că, sigur, omul nu-mi dorește treaba asta. Și atunci dorește un „buton” ca să se vindece. Adică el dorește să fie foarte agresiv cu toți, dar să meargă la Maslu, să stea jumătate dacă se poate și să se vindece.

Părinte: La șapte biserici.

Părintele Teologos: Da șapte biserici, șapte colace, șapte lumânări…. Greșit! Nu. Ortodoxia este terapeutică, nu magică, înțelegi?

Cum spuneam, prefer un feng shui, un cristal, niște droguri halucinogene, niște ciuperci… Ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu. Nu, trebuie să te transformi. Dacă tu nu zdrobești egoismul din inima ta, tu nu te deschizi față de Dumnezeu, nu te rogi, nu te vindeci. Evident că atrag. Și asta vezi și pe Facebook. Eu stau foarte puțin pe Facebook, pentru că, deci gândește-te, eu doar postez și plec, pentru că e nociv acolo. Dar chiar și așa, văd că-mi intră în flux postări. Cum zice? „Dacă vrei să te iubească Dumnezeu, scrie Amin”., „Apasă aici, deci, Maica lui Dumnezeu…. ” Asta e magie, înțelegi? „Scrie de trei ori nu știu ce și o să ai noroc toată ziua”. „Dumnezeu te iubește, Iisus te iubește…Ferească Dumnezeu!

Participant: Distribuie.

Părintele Teologos: “Distribuie la 5 persoane, la 7 prieteni”.

Taina spovedaniei, ca loc autentic al vindecării sufletului, o puteți aprofunda în materialul nostru Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare.

Importanța distribuirii conținutului de calitate

Părintele Teologos: Numai puțin, părinte. Țineți minte, vă rog să mă iertați. Da, exact, foarte important. Vorbă de distribuire. Sunt foarte trist pe tema asta. Deci, fraților, vă rog eu tare mult: distribuiți și comentați, dar distribuiți materiale de calitate care vă reprezintă și comentați astfel încât algoritmii de recomandare să promoveze ce trebuie.

Nu maneliști, rapperi,

Participant: Să acoperim gălăgia.

Părintele Teologos: Exact! Zgomotele, furajele informaționale care sunt pe net. Pentru că este inadmisibil. Cum spuneam, când am văzut top 200 pe Spotify, m-am îngrozit. Am vrut să fac o postare despre domnul Mihai Eminescu de Ziua Culturii Române. Am zis: hai să văd ce ascultă oamenii. M-am îngrozit. Nu pot să spun pe cameră ce titluri scârboase. Ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu. Tot respectul pentru mama si pentru tata. Dumnezeu să-i binecuvânteze. Dar dacă auzea tata când am venit eu în Sfântul Munte că o să ascult eu pe YouTube și pe Spotify niște piese…. ferească Bunul Dumnezeu! Mi s-a ridicat părul în cap când am auzit ce ascultă românii pe locul 1 și 2.

Deci trebuie să promovăm ceea ce într-adevăr ne reprezintă, pentru că ne manelizăm și ne distrugem ca neam. Promovați, redirecționați. Foarte important lucrul ăsta. E imposibil să avem comentarii, spunem situația gravă a României, că România e neam pe calea de dispariție și toți comentează mai jos: „Amin”. Cum adică „Amin”, că e România pe calea de dispariție? Citește puțin. Hai să promovăm noi, hai să ne mișcăm noi. Nu lăsăm pe ceilalți. Înțelegeți ce vreau să spun? Foarte important lucrul ăsta.

Problema sistemului de învățământ și rolul Bisericii în educație

Părinte: E și problema învățământului, părinte, că ați văzut cât miniștrii s-au schimbat.

Părintele Teologos: Și la ora asta cine-i ministru? Adică nu e. Da, înțelegeți? De ce? Pentru că este vorba de distrugerea programată a neamului. Și din cauza asta, acum, vă rog să mă iertați părinți, sigur, voi știți, Doamne ferește, adică nu pot eu să-mi permit, dar ar trebui din partea Bisericii să aibă inițiativă pe domenii de învățământ.

Părinte: Exact, da.

Părintele Teologos: Școli teologice și nu numai teologice. Licee finanțate, bine, sigur, dacă găsiți finanțarea, de școli, susținute de biserică. Foarte important lucru. Să nu mai fie nocivitatea, toxicitatea care este la școala de stat. Tot respectul pentru profesorii care sunt la școala de stat, că unii dintre ei sunt chiar martiri, așa. Dar, datorită faptului că programa este de asemenea natură, datorită faptului că salariul este, sau mai bine zis, nu este

Participant: Păi nu este…și atunci ei se duc în altă parte.

Părintele Teologos: Da sigur, plus copiii sunt învățați, sau mai bine zis, deformați, de acasă – lăsați pe tablete și așa mai departe – e foarte dificil să faci școală.

Unde mai pui că mai găsești și pe un elev cu cerințe educaționale speciale, cu CES. Da, știți la ce mă refer? Că tu ești profesor Costel, după aceea tu nu mai faci teologie, ci faci ordine. El trebuie să fie mai degrabă părinte, chiar părinte duhovnicesc – nu în sens de hirotonie – dar părinte duhovnicesc să-i liniștească pe copii și după aceea să înceapă ora. Dacă mai are timp să înceapă ora.

Participant: „Da, numai că se termină, sună clopoțelul.”

Părintele Teologos: Iarăși, cu multă smerenie rog pe cine poate să intervină: Biserica să…iarăși, nu zic, dar dorința mea este să nu mai construiască ziduri, să construiască oameni. Aia ar trebui să se întâmple, înțelegeți? Știu, e dificil, dar…

Părinte: Ar trebui să fim și noi mai uniți în cazul ăsta.

Părintele Teologos: Bine, breaking news. Înțelegeți ce vreau să spun? Deci asta ar trebui să se întâmple.

Participant 6: Celorlalte culte au început să…

Părintele Teologos: Da, sigur, pentru că toți știu că viitorul neamului se bazează pe învățământ și religie. Toate neamurile. Toți știu treaba asta. Și din cazul ăsta, apropo, trebuie să știți, fraților: nu care cumva să credeți voi că cei care sunt în păturile înalte ale societății, că sunt atei. Deci asta vi se impune vouă ca să fiți manipulabili. Trebuie să știți că cei care sunt în păturile înalte și foarte înalte ale societăților sunt foarte credincioși. Problema cea mare a lor este faptul că sunt, de obicei, oculți. Adică cred în cine nu trebuie.

Influența religiei în societate

Părinte: Sau fanatici. Obedienți.

Părintele Teologos: Obedienți, dar cum spuneam nu vorbesc ăia de top. Că ăia de top, crede-mă, că știu foarte bine că există viața de dincolo, că există lumea spirituală. Au chiar și experiențe, dar să vorbesc pe față, experiențe demonice, da? Deci vorbim de niște lucruri foarte, foarte serioase și foarte clare și din cauza asta ei dau o importanță foarte mare și folosesc foarte mult religia. Nu știu dacă știți, adică protestanți și neoprotestanți evanghelici – cum se numesc? Nu cei patru evangheliști, cum se numesc?

Părinte: Evangheliști.

Părintele Teologos: Nu cei patru evangheliști, cum se numesc? Evanghelici Statele Unite. Deci așa zisa biserică evanghelică este clar și este dovedit cu hârtii, că a fost un foarte mare psyops. Știți la ce mă refer? Ce înseamnă psyops? Adică, operațiune specială, operațiune psihologică, de manipulare a maselor, în principal în America Latină și în Statele Unite. Deci toți ăștia sunt finanțați cu bani foarte serioși și folosesc arma ideologică. De unde au atâția bani? Fiți serioși.

Deci vedeți la ora asta, conducerea Statelor Unite dă o importanță foarte mare, clar, religiei. De ce? Pentru că ateismul este nesustenabil. Ateismul împinge pe om în animalic. Omul nu poate fără Dumnezeu.

Părinte: Să aibă și idei.

Părintele Teologos: Da, omul nu poate fără Dumnezeu și atunci, deci dacă tu te declari ateu, clar că trebuie să găsești un Dumnezeu și găsești pe cel mai periculos Dumnezeu posibil, care ești tu însuți. Și atunci automat că devii animal, devii brutal, devii tiranic și așa mai departe. În regulă?

Aplicarea canoanelor la hirotonie

Părinte: Iertați. Ce părere aveți, Sfinția Voastră, astăzi, despre aplicarea cu jurământ a unor episcopi asupra canoanelor, cel puțin la hirotonie?

Părintele Teologos: În seara asta îmi puneți tot felul de întrebări de genul ăsta. Foarte ușor și foarte dificil de răspuns. Își asumă el, hirotonia respectivului. Dar a fost cineva hirotonit cu păcat opritor de preoție și, de la prima hirotonie, a venit un înger în altar, la propriu, deci un înger-înger, în altar, și l-a legat într-un colț al altarului, și slujea îngerul în locul lui. Și asta s-a întâmplat ani de zile. Vorbesc foarte serios. Și după ani de zile, s-a dus omul respectiv, că nu a mai rezistat, s-a dus la episcop și a spus toată treaba asta. Și a spus episcopului: „Preasfinția voastră știți, puneți-mă altundeva că eu nu mai rezist”. Episcopul s-a înfricat și eu știu asta de la omul respectiv. S-a înfricat și l-a pus la un birou, adică muncă ca să nu se atingă de altar.

Sau altă fază. Un sat a pregătit un candidat la preoție. Mă rog, el a mers la facultate, știți că mai demult satul își pregătea…

Părinte: Alegea.

Părintele Teologos: Așa, bun, ok. A făcut cele necesare, studii, și a venit marea zi a hirotoniei. A venit episcopul să-l hirotonească în sat, ca să fie festiv. Și când a ajuns, au venit niște femei la el și au spus: „Preasfinția Voastră, știți că ăsta a făcut diferite lucruri cu mine și a făcut și cu alte femei, știți la ce mă refer.” Da, ok. Și episcopul s-a declarat bolnav, a zis că nu poate, ca să cerceteze cazul. A cercetat cazul și n-a găsit dovezi concludente, că așa e. Și a zis episcopul: „Ce să fac eu acum?” Adică, știi cum e? Că și clevetirea. Nu poți să-ți spui dacă n-ai dovezi.

Părinte 6: Și judecata.

Părintele Teologos: Da, adică nu ai ce să faci? Bun. Și s-a dus și l-a hirotonit. L-a hirotonit și clopotele băteau a bucuriei. A plecat și, când să treacă peste râu, în marginea satului era un râu, când să treacă peste râul respectiv, clopotele au început să bată în bernă. Adică a mort. Murise noul hirotonit. Atunci a zis episcopul:„ A, deci a fost adevărat”. S-a întors, un îngropat. Deci e o mare răspundere. Nu ne jucăm cu lucruri de genul ăsta.

Despre responsabilitatea episcopului

Părintele Teologos: E adevărat, poți să spui că n-am preot. Dumnezeu și diavolul, ține seama de canoane ferească Dumnezeu.

Părinte 6: Da, dar totuși până la urmă rămâne la latitudinea episcopului de a cerceta și de a-și asuma.

Părintele Teologos: Da, clar. Dar trebuie să știți că preotul, dacă el are păcate opritoare de preoție, o să dea diavolul cu el și prima țintă e sistemul nervos. Eu știu preoți cu păcate opritoare de preoție că sunt pe diazepan, adică nu pot să doarmă noaptea.

Părinte: Dar sunt și cazuri în care și-au dus misiunea la capăt?

Părintele Teologos: Foarte dificil, părinte. Credeți-mă că aceste canoane au intrat din experiență. Când au văzut părinții ce pățesc anumiți preoți și anumiți preoți nu, au zis: de ce aceștia da și ceilalți nu? A fost descoperit de la Dumnezeu, care bineînțeles că a validat și statistic treaba asta și a spus clar: nu. Nu, înțelegeți.

Taina spovedaniei și rânduiala preoției

Părinte: Nu poate să dea prea multă blană de lup.

Părintele Teologos: Cum? Nu e vorba de asta.

Părinte: E vorba că nu ești în lupte.

Părintele Teologos: E vorba de faptul…care are o spărtură în scutul său. Și acolo diavolul, de exemplu, principalul păcat opritor de preoție astăzi este curvia. Dacă preotul a curvit înainte, adică viitorul preot a curvit înainte să se căsătorească, și evident, înainte să se preoțească, diavolul are dreptul să-l facă să cadă și după 40 de ani.

Părinte: Îl încearcă acolo unde crede că are o slăbiciune.

Părintele Teologos: Da, da, a spus. Adică sunt niște lucruri. De exemplu, este un canon al Sfinților Părinți care spune chiar treaba asta. De exemplu, Doamne ferește, că acum știți că sunt ăștia din Epstein, spun dacă un copil a fost violat când este mic, el nu are păcat. Dar să nu devină preot pentru că vasul s-a spart. Sau cunoscut iarăși un alt caz apropo de asta.

Era un părinte, un văzător cu duhul, deci cu harismă de la Dumnezeu. Și a venit un student de teologie la el să scrie scrisoarea de recomandare. Și ăsta, când să scrie, i-a înghețat mâna. Nu a mai putut să scrie, efectiv i s-a blocat mâna să semneze.

Părinte: Frizz.

Războiul nevăzut și rânduiala canoanelor

Părintele Teologos: Frizz. Și ăsta zice: „Tu ai vrun păcat, ceva?” și ăsta zice: „Nu. „Mi s-a părut – zice părintele respectiv – după care, iarăși vrea să semneze, iarăși s-a bloca mâna. Zice: „Bun, ok, hai, vino să te spovedești”. S-a spovedești și nu a găsit nimic. După care zice: „Iarăși mi s-a părut, poate că mi s-a anchilozat ceva, nu știu…”, iarăși s-a bloca mâna și iarăși a simțit o energie demonică mare. Ok?

„Te spovedești de când ai fost un mic copil, spui tot, tot”. Și, întra-devăr, când a fost copil, sărea coarda. Și cum a sărit coarda, la un moment dat i-a scăpat coarda cu care sărea și coarda a lovit o femeie însărcinată. Și femeia respectivă, din sperietura respectivă, a pierdut sarcina. Sigur că, evident, pentru asta nu se intră la închisoare, dar e opritor de preoție. Omor. Și i-a spus Harul lui Dumnezeu după nu știu câți ani.

Părinte: Dar este un omor nevoit.

Părintele Teologos: Clar! I-a spus: „Nu o să intre la închisoare pe tema asta”. Da, înțelegeți? Deci să nu ne jucăm cu lucrurile astea. Dacă cineva – sigur, episcopul își asumă preotul – trebuie să se pregătească pentru mers pe arătură. Oricum, clar că preotul o să aibă război mult mai intens -acum mă adresez în principal mirenilor – trebuie să știți că preotul are un război mult mai intens al diavolului comparativ cu mirenii. De ce? Pentru că diavolul, care este un tip de minte foarte malefic și foarte experimentat, știe că o să aibă mult mai mult de câștigat din căderea unui preot decât din căderea unui mirean. Deci, din cauza ăsta, luptă mult mai tare. Dacă preotul respectiv are, „vasul spart” – să folosesc expresia patristică – înțelegi ce vreau să spun? Vă dați seama.

Părinte: Cred că problema mai mare e la candidații care nu recunosc că au păcate.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Părinte: De multe ori Episcopii apreciază, măi uite măcar el recunoaște și are o smerenie de a….

Părintele Teologos: Da, am întâlnit și cazuri de genul ăsta. E greșit.

Părinte: Până la urmă, contează și lupta care o duci. Nu?

Părintele Teologos: Da, dar canoanele sunt active și se răzbună. Punct. Ascultați-mă ce vă spun: nu se face rabat de la canoanele dogmatice. Ăsta nu e canon ascetic. Există canon ascetic – acela care spune: „Dacă ai făcut cutare păcat, faci 500 de metanii”. Doar de la canoanele ascetice e iconomie. De ce?

Pentru că acolo nu mai e forța să faci 500 de metanii. Nu mai poți. Da, cum spune Sfântul Ioan Postitorul: să postească, o dată pe zi să mănânce o feliuță de pâine și să bea un pahar de apă.

Slăbiciunea prin care este atacat omul

Părintele Teologos: Cine mai poate să fac astăzi treaba asta? Înțelegi? Din cauza asta, acolo există iconomie, sigur, duhovnicul are discernământul necesar, îi spune: „Cât poți tu, cum poți tu”. Dar în cazul canoanelor dogmatice, vorbim lucruri clare. Acolo e o mare problemă. Acolo, clar, nu faci rabat, pentru că dacă faci rabat, te desparți de Dumnezeu. Adică e o mare problemă, înțelegi?

Dar, încă o dată, dacă episcopul are descoperire de la Dumnezeu… Pentru că sunt, eu știu, sfinți care au avut descoperire de la Dumnezeu, care i-a spus Dumnezeu: „Vezi că ăsta are păcat opritor de preoție, dar îl faci preot”. Dar ăia vorbesc de sfinți din Biserică, care sunt canonizați la ora asta. Să nu spun cine… Un sfânt foarte mare și foarte teolog. A scris multe cărți în Biserică la ora asta. Altceva sfântul respectiv și altceva – tot respectul pentru arhierei…. Sigur că e o mare problemă în diaspora unde nu ai dar… am spus: mare atenție pe tema asta.

Părintele Teologos: O ultima întrebare, dacă mai aveți. Nu mai aveți? Zi, Costel.

Participant: Una lăsați.

Părintele Teologos: Nu e Costel. Două întrebări, tu și Costel. Zi, Costel.

Situația actuală a Ortodoxiei

Costel: Cum vedeți situația din Ortodoxie? Acum mă refer la schismele dintre Patriarhia Moscovei și Patriarhia Constantinopolului, Patriarhia Moscovei și celelalte biserici grecești, la situația din Republica Moldova… Ați auzit, cred scandalul de la DRN-ul?

Părintele Teologos: Da, și nu numai. Adică sunt mai multe acolo. Sigur. Într-adevăr, niște întrebări în seara asta „bombă”.

Costel: Cred că n-a fost niciodată ortodoxia mai dezbinată ca acum…

Părintele Teologos: Da și nu, Costel.

Costel: Este adevărat că Moscova vrea să ia scaunul Patriarhiei de la Constantinopol?

Părintele Teologos: N-are cum. Bun. Clar că vrea, dar n-are cum. Înțelegi? Bine, ei se bazează pe faptul că ei sunt cei mai mulți. Dar n-ai cum. Slavă lui Dumnezeu că sunt canoane! Apropo de canoane: sunt canoane și nu poți să depășești triburile alea, chiar dacă se luptă.

Natura și cauza schismei

Părintele Teologos: Revenind, Costel, nu e chiar așa, să știi. Pentru că, într-adevăr, există schismă, dar e vorba de schismă administrativă – adică sfere de influență și așa mai departe. Nu-i bine, dar, totuși, nu-i problemă de erezie. Că dacă ar fi erezie…Știi foarte bine că Origen a fost condamnat la nu știu câte sute de ani de la moartea lui fără putință să se apere. Apropo, de ce?

Din cauza scandalului, din cauza discuțiilor bazate pe.. și mai ales pe una din problemele lui Origen. Știi foarte bine că Origen a fost un super-geniu, dar a avut niște greșeli, dintre care una a fost foarte periculoasă: apocatastaza. Știi la ce mă refer? Și atunci, că a fost atâta scandal în Biserică, au spus clar, la sinodul al V-lea Ecumenic: „Dar clar, și Origen!”. Deci acolo să vezi tu, scandal și festival!

Astăzi, clar că nu este bine, dar slavă lui Dumnezeu că vorbim doar de lucruri administrative, să spunem așa.

Costel: Totuși sunt dureroase.

Părintele Teologos: Foarte dureroase. Aici, Biserica Ortodoxă Română în fața căreia mă înclin are un rol esențial, pentru că este singurul punct de echilibru între fracțiuni, să spun așa.

Criza din Republica Moldova

Costel: Totuși, în Republica Moldova, foarte dificil.

Părintele Teologos: Da, Republica Moldova. Da foarte dificil. De ce? Pentru că rusul intră cu cizmele.

Costel: Și manipulează sentimental.

Părintele Teologos: Da, și vorbești despre limba moldovenească. Unde a fost limba moldovenească? În veci pururea nu a fost limba moldovenească. Sfântul Ștefan cel Mare a fost întâi de toate în România. Și clar că Republica Moldovenească a fost creată cu tancurile sau, mă rog, cuceririle țarilor și așa mai departe.

Adică nu a existat niciodată ceva, să spui, rus acolo, nu? Și evident că toate numele și toate localități sunt românești, sunt latine, care au fost rusificate. Și numele meu de familie este un nume pur românesc, dar a fost maghiarizat, înțelegi? Pentru că totdeauna cuceritorii fac treaba asta în clipa în care cuceresc, o zonă.

Bineînțeles, știm implantările de găgăuzi și așa mai departe, care sigur, oamenii de rând săraci n-au vină, dar vorbim de ăia care au fost la putere, mai ales pe vremea URSS, care au făcut treburile astea. Adică se cunoaște istoria foarte bine, deci nu e nicio problemă.

Dar, cum spuneam, că sunt unii care nu doresc să piardă puterea, că despre asta vorbim.

Unitatea bisericească în Republica Moldova

Costel: Și care ar fi soluția?

Părintele Teologos: Rugăciune.

Costel: În Republica Moldova?

Părintele Teologos: Clar, rugăciunea.

Costel: Înființarea unei Biserici autocefale?

Părintele Teologos: Există. Nu, nu, nu. E așa cum este acum. Cum se numește? Mitropolia Basarabiei. Sigur. Unitate. Totdeauna trebuie unitate. Înțelegi?. Dacă înființezi autocefalie, deja dezbini, fărâmițezi puțin. Trebuie unitate. Trebuie rugăciune, trebuie exemplu personal, viață duhovnicească, astfel încât lucrurile să se rezolve ușor și de la sine. Sigur că, pe plan politic, clar. Moldova merge spre Europa. Nu se discută treaba asta.

Costel: E o luptă cu ciomegi. A-ți văzut ce s-a întâmplat?

Părintele Teologos: Da, pentru că nu-i măsură duhovnicească. Nu se roagă, înțelegi? Din cauza asta.

Istoria calendarului: Între astronomie și credință

Participant: Și care e diferența între stil vechi și stil nou? Și când se unesc Paștele acele două săptămâni, una chiar?

Părintele Teologos: Da. Bun. Ok. Iarăși pe problema calendarului. Se pare că din seara asta a fost așa foarte tare. Deci, pe vremea Mântuitorului și pe vremea primului sinod ecumenic a fost, în efect, un calendar al unui păgân sângeros, a lui Iulius Cezar. Pentru că biserica nu este o societate astronomică, a folosit calendarul respectiv. Bun. În timp, și a folosit calendarul respectiv și la Sinodul l Ecumenic, aproape de unitate, s-a hotărât ca Paștele, care e sărbătoarea principală, să se serbeze de către toți în data de X.

Participant: În prima duminică…

Părintele Teologos: Da, nu are importanță cum se calculează care acest calcul era făcut de către astronomii din Alexandria care ăștia nici măcar creștini nu erau. De ce astronomii din Alexandria? Pentru că era cel mai renumit centru astronomic din vremea respectivă, din cauza asta. Și de acolo se trimiteau scrisori în tot Imperiul. Și de multe ori trebuie să știți că era calculat și greșit. Chiar pe calendarul vechi era greșit Paștele. Dar pe biserică nu interesa treaba asta, pentru că pe biserică interesează unitatea, nu astronomia.

Reforma Gregoriană și trecerea la Stilul Nou

Părintele Teologos: Pe vremea Papei Grigorie al XIII-lea, care e Papa Grigorie al XIII-lea, eretic, dar totuși creștin, nu păgân sângeros ca și Iulius Cezar, astronomii lui au descoperit că acest calendar, nu are importanță cum acum, e greșit. Și diferența este de13 zile. E ceva legat de 29 februarie. Încă o dată nu are importanță. Și atunci au spus, bun, s-au pierdut 13 zile, s-au mutat 13 zile, s-au îndreptat calendarul și ăsta e calendarul nou. Au trecut anii, chiar mulți și catolicismul s-a împânzit adică, civilizația vestică s-a împânzit peste tot și calendarul vechi, care e greșit din punct de vedere astronomic, s-a păstrat, dacă dorești, doar în ortodoxie.

Contextul românesc și Sinodul din 1924

Părintele Teologos: La un moment dat, datorită presiunii vestului, adică modului de măsurare a timpului din vest, a apărut această problemă și în ortodoxie. Nu are importanță în alte părți ce s-a întâmplat, doar în România vreau să spun, de exemplu, pentru că s-a unit Transilvania, care era pe stil nou, cu vechiul regat, care era pe stil vechi, dar apărea o problemă. Adică dacă mergeai cu trenul de la Ploiești la Brașov, făceai 13 zile.

Ei, nu se putea treaba asta, înțelegeți ce vreau să spun. Și atunci s-a făcut un sinod panortodox la Constantinopol în 1924 cu reprezentanții tuturor bisericilor locale, deci nu a fost hotărârea unuia, deci în ortodoxie nu se recunoaște papa așa cum este în catolicism, și au spus că toate bisericile locale vor trece pe stil nou când vor considera ele de cuviință. Până când ce vor trece toate bisericile locale pe stil nou vom sărbători Paștele pe stil vechi încă o dată ca și dovadă a unității dintre noi, ca și expresia a unității dintre noi.

Au trecut pe stil nou grecii și nu vorbim iarăși de ce. Românii au spus clar de ce. Era în principal problema transilvăneană. Sunt și alte lucruri acolo, dar nu are importanță.

Problema stilismului și ascultarea bisericească

Părintele Teologos: Celelalte au rămas pe stil vechi ca să nu se întâmple aceste scandaluri. Pentru că apăreau oameni, cum se spune, tranziția, nu e vorba de ceva dogmatic, e vorba de ceva astronomic. Înțelegeți ce vreau să spun, da? Asta este diferența, problema calendarului și de exemplu pentru că în România sunt stiliști, da Patriarhia Română le-a propus, Patriarhul știe foarte bine că le-a propus. Dacă voi vreți să fiți pe stil vechi, nu-i bine, dar fiți pe stil vechi, veniți și vă supuneți patriarhiei.

Participant: Drept dovadă că există o parohie în Suceava.

Partcicpant: Nu, este patriarhie.

Participant: Mitropolie.

Părintele Teologos: E la Slătioara. Care e greșit.

Participant: E pe stil vechi, la Straja.

Părintele Teologos: Sunt mai multe. Dar vreau să spun că una este să fii pe stil vechi și să fii supus episcopului legiuit al locului. Și alta este, în clipa, apropo de Slătioara și așa mai departe, care ești contra. Care te rupi de biserică și te toxifici. Da, sigur. Defazați în spate. În regulă.

Participant: Mulțumim.

Părintele Teologos: Ultima întrebare, zi Aurel.

Perspectiva duhovnicească asupra temelor contemporane

Aurel: Da. Cum ne poziționăm corect, spiritual, individual, că aș vrea un răspuns..

Părintele Teologos: ..aplicat, cum am spus înainte…

Aurel: Dar, nu cum este reglementat, să zic așa, sau acceptat, tolerat vis-a-vis de subiectul LGBT?

Părintele Teologos: Clar, bun, deci trebuie să…

Aurel: Ca să nu mai ducem o luptă interioară…

Părintele Teologos: Sigur.

Participant: Înțelegeți. Asta este destul de clar.

Părintele Teologos: Da, știți… Trebuie explicate niște lucruri aici. Deci, întâi de toate, trebuie spus că trebuie făcută distincție între fapte și făptaș. După care, trebuie spus că diferența între noi și animal este faptul că noi avem un suflet care trebuie să supună materia să îndrepte către perfecțiunea personală veșnică, iubitoare către Dumnezeu. Animalul are un suflet supus materiei. Animalul știe de mâncare, știe de reproducere și mă rog, de confort trupesc. Știe să stea cu burta la soare. Ăsta este animalul.

În clipa în care pe om îl îndrepți înspre trup, îl supui trupului da? În clipa respectivă omul se transformă într-un animal și mai rău ca un animal. De ce? Pentru că omul chiar și în această distorsiune își păstrează tendința către infinit. Tendința către perfecțiune. Adică omul dorește mâncărurile din ce în ce mai perfecte în sens negativ, sex din ce în ce mai perfect în sens negativ și confort din ce în ce mai perfect, confort trupesc din ce în ce mai perfect în sens negativ. Și astfel au apărut distorsiunile sexuale. Care la ora asta sunt, nu știu, cred că peste 100 am găsit la un moment dat în conformitate cu BBC. Sigur că sunt câteva zeci, clar.

În clipa în care tu vezi pe cineva, că e atât de distorsionat și se duce doar în direcția respectivă, clar că își distruge sufletul. Și începe să se comporte animalic, agresiv cu ceilalți, da? Și, cum îi spune, se distruge și pe sine și pe cei cu care intră în contact. Și răul este ne sustenabil. Tirania este casantă. Opresiunea este mască a fricii.

Bineînțeles, pentru că ei sunt folosiți săraci ca niște minorități culturale de către neomarxiști, pentru a-și impune puterea, din cauza asta sunt foarte periculoși. Și unde mai pui că și cei de la putere, nu mă refer la puterea României aici, apropo de Epstein au lucrul ăsta, înțelegi? Au patima asta. Și din cauza asta împing, presează astfel încât să, dacă se află că, încă o dată, apropo de scandalul Epstein, că putem să spunem acum mai pe față, sau mari artiști care sunt găsiți că sunt LGBT și susținători și au fost mari oameni politici care s-au dovedit că sunt așa. În clipa în care ei apar în față că sunt astfel, să nu fie puși la zidul infamiei, să-și piardă faima pe care ei doresc, evident, să nu o piardă. În regulă?

Participant: Sărut mâna!

Participant: Mulțumim.

Părintele Teologos: Să vă ajute Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute.

Pentru rugăciunile Sfinților Părintilor noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Întrebări frecvente