România faptelor bune – Alex Dima, p. Teologos

Urmăriți un dialog de suflet cu Alex Dima de la emisiunea „România, te iubesc!” în care acesta ne oferă o serie de exemple demne de urmat din poporul nostru.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu Alex Dima, pentru că el are un suflet foarte cald.  Din cauza asta toată lumea îi spune Alex și toată lumea îl cunoaște ca și Alex.

El este realizatorul emisiunii “România, te iubesc!”, la Pro TV. Eu îl iubesc foarte mult. Îl cunosc de mulți ani. Mă rog…O întreagă poveste din lumea anterioară. Dar, noi n-o să insistăm acum pe calitatea lui de reporter, ci, o să insistăm foarte mult pe calitatea lui de om. Și, primul lucru pe care o să-l întreb este legat de faptul că el a făcut teologie și a devenit după aceea un păstor de oameni, dar nu preot, după cum după cum se și vede. Alex, cum poate să ajute studiile teologice, Seminarul, Facultatea de Teologie, pe cineva care nu dorește să devină preot, sau nu o să devină preot. Bine ați venit!

Teologia ca fundație de viață

Alex Dima:  M-a clădit ca om Seminarul, pentru că au fost cinci ani de școală. Pe vremea aia se făceau cinci ani. Am intrat în seminar de mic. În primii doi ani n-am înțeles nimic. Și abia prin anul trei am început să mă liniștesc, să mă limpezesc și să înțeleg despre ce este vorba acolo. După care, au venit cei patru ani de facultate. În primul rând, acolo s-au așezat cărămizile, după care în viața astăzi și în meseria mea de jurnalist corespondent, m-au ajutat foarte mult cursurile pe care le-am făcut în Seminar, în special, de Omiletică, de Catehetică. Pentru cei care nu știu, la Omiletică înveți să faci o predică pe care să o ții în fața oamenilor și să le vorbești oamenilor cu introducere, cuprins, în funcție de temă.  Pe mine asta m-a ajutat foarte mult în meserie, pentru că, atunci când faci o știre sau când faci o emisiune, trebuie să ai un început. Să ai momente când urci, cobori. Să ai un final. Să ai un sâmbure pe care să-l arunci sau o pastilă cum îmi place mie să zic. Suntem aici în Athos. Am venit să fac un material despre Schitul Lacu. Și o să fie în duminica de Paște.  Sunt deja 14 ani de când fac treaba asta la Pro TV.  În fiecare astfel de material arunc și niște pastile îmbrăcate într-o formă ba luminoasă, ba peisaj, ba biserică, ba intrăm pe dedesubt, pe deasupra. Si în timp pastilele alea sper eu să se dizolve…

Părintele Teologos: …ca niște semințe care cresc. Apropo de semințele care cresc. Știu că ai doi copii. În experiența ta. Și aici, iarăși, oarecum mă întorc la faptul că ai cunoscut foarte mulți oameni. Cum se cresc copiii? Ce sfaturi ai putea să dai tinerilor părinți și nu numai?

Alex Dima:  Se cresc, în primul rând cu dragoste și se cresc fiind lângă ei. Nu prin corespondență. Pentru mine, timpul ăsta pe care îl petreci cu pruncul tău și copilul tău, chiar dacă este mai mare, este foarte important. Încerc pe cât posibil, pentru că acum sunt deja la tura a doua. Achim are 2 ani și 9 luni. Și Sara are aproape 17 ani.

Părintele Teologos: Mulți înainte!

Alex Dima:  Mulțumesc! Și încerc să stau cât mai mult. Sara, deja are proiecte. Are viața ei socială. Dar stăm seara în camera, în weekenduri. Dar cu Achim încerc dimineața să stau până vine bona. Și, după aceea, ori de câte ori am ocazia. Și îmi creez aceste ocazii să chiulesc. Plec acasă și merg cu el ba la “Ferma animalelor”, ba in parc. Ne jucăm, ne tăvălim prin iarbă, ne cățărăm, ne urcăm, ne coborâm. Pentru că, pentru el e foarte important. Și mă doare foarte mult atunci când știu că trebuie să plec trei, patru, cinci zile, și nu reușesc să fiu lângă. Dar imi promit că o să recuperez.

Viața trăită alături de ceilalți

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu! Mergem de la copii la adulți. Din experiența ta foarte mare cu o mulțime de oameni, cum ar trebui? Pentru că, la ora asta, românii, sigur că sunt într-un moment foarte sensibil. Ca să nu spunem mai mult. Cum ar trebui un adult să se comporte? Cum ar trebui să aibă relațiile interumane?

Alex Dima:  Să fii cu minte. Cu mintea în cap.

Părintele Teologos: Cu mințile în cap. Să își bage mințile în cap.  

Alex Dima:  Mințile în cap și săbiile în teacă. Imi place mult vorba asta: că atunci când între vecini n-o să mai existe cărare, atunci e sfârșitul lumii. Ori de câte ori am ocazia eu zic așa. Că ar trebui să trecem pe o foaie, pe ușa de la intrare să vedem și când plecăm, dar și când venim cuvântul “împreună”. Să înțelegem că doar împreună reușim să facem lucruri. Să înțelegem ce înseamnă empatie. Să înțelegem că omul de lângă tine este om, și să-l vezi cumva și tu pe el, și el pe tine de la egal la egal. Abia atunci când între doi oameni există acest semn de două liniuțe de egal atunci se poate comunica. Egalul ăsta nu poate să fie doar așa. Dacă în el vezi șeful de la care speri să-ți crească salariul și ești obedient. Dacă tu la rândul tău vezi în el angajatul pe care poti să-l storci oricat și să-l plătești. Semnul ăsta nu e… Și cred că lumea aici ar trebui să ajunga. Să ne uităm la cel de lângă noi, ca fiind de la egal la egal. Dacă mergem în “iubește-l pe aproapele tău”. Avem și poruncile. Avem și uneltele. Trebuie doar să ieșim un pic. Să avem eroismul să le aplicăm. Mintea, înțelepciunea de a ne uita la oamenii de lângă noi. A fost pandemia. Eu am tot zis la televizor ori de câte ori am avut ocazia: Bate la ușa vecinului tău! Cu mască, fără mască. Dacă n-ai să-i dai ceva, întreabă bătrânul dacă are nevoie să-i aduci o apă. Sau măcar dă-i un zâmbet și spune-i că: “Vecine, sunt aici. Sunt lângă tine. Sunt cu tine.”

Am fost invitat la TEDx acum câţiva ani si acolo am întrebat dacă te-ai gândit vreodată că binele pe care poți să îl faci este la distanță de doar 30 de cm de tine. Pentru că atât are o cărămidă. Undeva la 20-30 de cm. Atât te desparte de binele pe care tu ai putea să-l faci, și vii acasă și stai in confortul tău. Și deschizi televizorul și știu eu ce mai faci tu acolo. Și foarte bine că faci așa. Pentru asta muncești. E viața ta. Dar de câte ori te-ai gândit că lângă peretele ăla langa care stai relaxat, poate dincolo, la 20 și ceva de cm, o mamă poate plânge la căpătâiul unui copil bolnav. Poate un bătrân nu se poate da jos din pat. Poate cineva are nevoie de ajutor. Și, încă o data, nu neapărat material, ci de un ajutor:” Vecine, sunt aici!” Dacă el bate în cărămida asta, și poți să vii, poți să vorbești cu mine, poți să discuți cu mine și eu să discut cu tine. Cred că viața în bloc ar arăta mult mai bine. Dacă am face treaba asta, viața în sat ar arăta mult mai bine dacă am știi că la gardul nostru mă înțeleg cu vecinul. Și viața în țara noastră ar arăta mult mai bine dacă am face lucrurile astea. Dacă ne-am gândi că lângă noi sunt oameni și am discuta cu ei, ei cu noi, noi cu ei, și împreună, am putea să mutam muntii din loc.

Părintele Teologos: Am vorbit o dată” băgatul săbiilor în teacă”. De” împreună”. Am vorbit după aceea de egalitate. Care nu înseamnă nivelare, ci înseamnă iubire. Pentru că egalitatea ca să fie într-adevăr egalitate, trebuie să fie în complementaritate. Adică, eu sunt egal cu tine în clipa în care eu îmi păstrez distincția, îmi păstrez caracterul, și te văd pe tine ca un egal în alteritatea ta, în complementaritatea ta. Care este a treia mare boală? Sau cum să spun provocare sau problemă a românilor astăzi?

Alex Dima: Facem o listă? Cred că n-ar trebui să ne jignească cuvântul ăsta. Cred că suntem foarte ipocriți. Facem foarte multe lucruri de fațadă. Facem foarte multe lucruri să ne păstrăm niște ecusoane, blazoane și carcase. Și eu știu fasoane și orice statuia noastră. Și iarăși, nu ne gândim la cel de lângă noi. Și am avut la un moment dat o discuție cu o vecină. Și fix de la treaba asta am pornit. Ne ducem și încercăm să salvăm pinguinul cu trei ochi. Dacă simți că asta e menirea ta, du-te acolo și fă treaba asta.

Dar, până acolo câți oameni bolnavi sunt la mine pe scară? Și, iarăși ne întoarcem la treaba asta, și suntem ipocriți. Adică, de foarte multe ori pozam în ceea ce nu suntem.

Prezența lui Dumnezeu în momente grele

Părintele Teologos: Am vorbit de copii. Am vorbit de adulți. Am amintit și de bătrâni putin. Hai să vorbim despre Dumnezeu. Ai o experiență? Poți să vorbești despre prezența lui Dumnezeu în viața ta? Concret, o întâmplare ceva?

Alex Dima: Cândva, mi-a fost foarte greu. Și când din greul ăla m-am întors acasă… Nu suportam cruciulițe la gât până atunci. Și m-am întors acasă. Și, în tot greul ăla care era sfâșietor, aveam cruciulițele astea. Erau luate de la Mănăstirea Tismana. Nu mai e crucea de atunci, pentru că s-a tocit. Dar am venit și mi-am pus crucea asta la gât. Și am zis: “Eh, acum hai să te văd dacă e chiar așa cum ai zis!” Asta e o data si am simtit. O altă întâmplare așa am povestit-o candva.  Locuiam în chirie. Eram eu cu fiica mea, și stăteam în fața unui bloc, într-un parc. Tot așa, se auzeau păsărele. Blocul dădea cu geamurile catre acel parc. Stăteam în blocul ăla cu chirie, dar cu o sabie deasupra capului. Oricând putea proprietarul să vină si să zica “Pleacă de aici!”. În fine…Și, mă uitam către o anumită parte a blocului. Și ziceam “Ce șanse să aibă un om să stea acolo? Să ai o casă aici, sa ai casa ta?” Și am rămas cu gândul ăsta, am stat și m-am uitat. Am contemplat. La două luni poate și mai puțin administratorul blocului a venit și mi-a zis că se vinde aici un apartament. Și a zis:” Uitați aici erau fix geamurile la care eu m-am uitat.”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Alex Dima: Nu aveam bani. Nu aveam nimic. I-am spus proprietarului: “Vă plătesc cash.” Proprietarul ba voia, ba nu voia să vandă. Si doamna a zis “Uite, te duci și discuți.” Și am reusit s-o conving. După care, a trebuit să conving niște oameni să ma ajute. Dar, ideea este că nu mi-a spus nimeni gândul ăla pe care eu l-am avut. S-a legat.

Părintele Teologos: Dumnezeu este mult milostiv și drăgălaș.  Frumos, frumos.  Eu îl iubesc foarte mult pe Dumnezeu pentru că a creat lucruri drăgălașe: flori, pinguini. Apropo. Și nu atâta că a creat stânci. Da, sigur. Da, ok. Ci pentru că este capabil de frumos. Apropo de frumos, te rog tare mult, pentru că mi se sfâșie inima cu oamenii astăzi. Și, mai ales tineri sunt foarte distopici, triști. Generația de tineri actuală este generația cea mai avută și cea mai în siguranta, hai să spun așa, dar sunt și generația cea mai tristă din istorie. Te rog eu tare mult, niște exemple pozitive care să-i ajute, să le dea curaj.

Să-i împingă înainte. Fraților, nu-i totul terminat. Adică, treziți-vă! Vă înecați, cum să spun, ca și ca și orbul la mal, hai să spun așa. Curaj! Trebuie să aveți curaj.

Exemple de oameni care schimbă lumea. Puterea exemplului

Și acuma, chiar te rog dă exemple de oameni frumoși, de oameni care au reușit și ca oameni. Adică, mai ales ca oameni. Nu numai afaceri.

Alex Dima: Sunt niste oameni pe care eu și colegii mei i-am descoperit în timp și de care ne-am legat și de care am rămas ancorați și ne fac bine noua, in primul rând, la minte pentru că noi suntem jurnaliști de anchetă. Și după ce stai o lună, o lună jumate, ba chiar mai mult într-o anchetă în care vezi relele pământului, riști să nu mai ai sperante. Și atunci, de fiecare data, noi, și eu mă ancorez la oamenii care fac lucruri, care au ieșit din zonele de confort. Pentru că asta contează foarte mult.

Să ieși din zona de confort. Să îți pese de cel de lângă tine și să începi să ajuti. Și aici am o listă din fericire lungă. Și pe care o descoperim în fiecare an. Păi, primul exemplu care îmi vine în minte este părintele Dan Damaschin de la Iași. Un preot care are în grijă în momentul acesta peste 10.400 și ceva de copii. Daca numaram acum pana la 10000 ne apucă dimineața aici. Și nu sunt numere. Sunt suflete. Sunt copilasi. Are cred că în jur de 250 de case date cu cheia unor familii. Are 4000 de mame care vin o dată pe lună la Iasi și iau strictul necesar. Are trei cămine cu rezidenți copii care se duc la școală și de acolo merg mai departe la facultate și are și o clinică în care mamele se duc și beneficiază în mare parte de consult și de medicamente gratuite.

Părintele Teologos: Parintele Dan Damaschin. Daca puteti sa  autați, oameni buni.

Alex Dima: După care, urcând așa pe hartă puțin mai sus, mergem la așezământul de la Rădăuți “Sfântul Leontie din Rădăuți”, unde, acolo maica Ecaterina este mamă pentru 120 de copii.

Dar, în timp sunt de ordinul sutelor. Adică, din puștii pe care eu i-am văzut în primele generații… Au început în 2010. Eu i-am întâlnit pe ei în 2013 sau 2014. Ideea este că până acum, din copiii ăia pe care eu i-am filmat atunci, deja s-au măritat. Si incep si ei la randul lor sa aiba copii. Acum sunt doctori, psihologi, au diverse joburi. Le-au dat viață unor copii greu încercați. Asezamantul de la Rădăuți” Sfântul Leontie”. Dacă vreți și puteți, puteți să intrați pe site-ul lor și să ajutati.  

Părintele Teologos: Sfântul Leontie, Rădăuți, asezamant.  Căutați oameni buni.

Alex Dima: Trecem muntele. Ajungem la părintele Tănase de la Valea Screzii și Valea Plopului. Și el are acolo vreo 500 de suflete. Și l-am întrebat pe părintele la un moment dat: “Părinte, cum faceti treaba asta?”

Parintele s-a uitat la mine asa si a zis:” Din cerșeală. Din cerșeală, frate.” Și, cumva, și noi ne-am pus lângă oamenii ăștia si cerșim la televizor ajutor pentru ei. Și povestea merge mai departe. Venim către București unde sunt fetele de la “Dăruiește viață.” “Dăruiește viață” este o asociație și împreună cu peste 350.000 de români care au donat printr un SMS 2 Euro, 4 Euro și aproape 8000 de firme. Acum cred că sunt peste 8000. Am strâns bani și am construit un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Spitalul ăsta are acum 9 etaje. Trei sunt în pământ, 6 deasupra. Este un loc în care copiii… Ideea a fost să-i facem să uite că sunt într-un spital. Și, atunci spațiul este foarte colorat. Un copil bolnav de cancer își pierde copilăria pentru că o boală nenorocită pur și simplu îl aruncă într un coșmar atât pe el cât și pe familia lui. Și, atunci, spitalul este construit în așa fel încât copilul să uite. La intrare este o girafă uriașă care il asteapta. Totul este foarte colorat, cu luminițe pe fiecare etaj. Există spațiul de joacă. La etajul trei este un spatiu foarte mare de joacă.  Saloanele sunt făcute în așa fel încât să fie vesele și colorate. Mai mult, noi am pornit povestea asta de la Secția care exista în Spitalul Marie Curie de copii. Acolo, pe etajul 5, pe jumătate de etaj funcționa secția de Oncologie. Erau 30 de paturi. 30 de copii cu 30 de aparținători, mame sau bunici, plus medici, asistente, vizitatori, care aveau acces la doar două toalete și un singur duș. Deci, așa că de multe ori noi am văzut copii care stăteau o oră, o oră și ceva. Copil bolnav de cancer, rezemat de un perete ca să intre să facă un duș. Copil care stă la coadă să se ducă la toaletă, în secolul ăsta in care mergem pe lună. De la povestea asta, noi am început să strigăm. Am pornit de la un simplu etaj și ne-am dus la 2 etaje și am ajuns la 9 etaje. Copiii s-au mutat în primăvara anului trecut acolo. Spitalul are secție de oncologie. Are cinci săli de operație dotate în așa fel încât au venit medici din străinătate și ne-au spus: “Noi nu avem așa ceva.” Secție de Terapie intensiva, un etaj întreg este pentru neurochirurgie care pana în momentul ăsta funcționau pe suprafața unui apartament de vreo 50-60 de m, o secție în care chiar se întâmplă minuni. Acum au un intreg etaj la dispozitie.  Și povestea merge mai departe, pentru că ne-am dat seama că poate nu e drept așa. Trebuie să suferi de cancer ca să beneficiezi de condiții bune si e nedrept pentru ceilalți copilași care vin acolo la tratament și prin urmare se va ridica și cea de a doua clădire, mult mai mare decât asta pe care am construit-o, în care să mutăm toate secțiile din spital acolo. Și în cele din urmă ne propunem noi să renovam și spitalul care este construit cu fonduri din Polonia după cutremurul din ’77. Deci undeva la sfârșitul anilor ’70 făcut. Si acolo vrem să facem spații pentru medici, grădinițe, amfiteatre, săli de cursuri, și așa mai departe. În așa fel încât acolo să existe un campus, așa cum vedeam când ne ducem prin străinătate la standarde cu medici școliți, medicii de acolo beneficiază de finanțări și se duc afară ca să învețe diverse lucruri, să fie mai bine pentru copii. Pentru noi, povestea asta a fost răspunsul că strigătul nostru nu este în zadar. Că nu suntem chiar așa cum poate de multe ori cum ne credem noi, că nu putem, că nu nu știu ce. Sunt 350.000 de oameni care au contribuit la… Este cea mai bună mobilizare a societății civile de după Revoluție. Probabil și de dinainte.

Si societatea a făcut treaba asta care este în picioare și unde copilașii beneficiază de ajutor.

Am rămas impresionat atunci când filmam pentru că ani de zile ne-am dus și am filmat acolo pe secție și veneam, vorba părintelui Tănase, și cerșeam la televizor bani pentru copiii ăștia, să-i ajutam să se întâmple. Și o mamă mi-a arătat un scaun de ăsta de plastic, verde, de cârciumă și mi-a zis: „Uite, scaunul ăsta l-am cumpărat de aici din față. Sunt trei luni de zile de când eu dorm pe scaunul ăsta.”

Alte mame dormeau la picioarele copilului. Dar copilul era mare și ieșea din operație. Ce somn era ăla? Sau sub pat. Și nu este o răceală de șapte zile. Ci o boală care durează luni, ani. Și astea erau conditiile. Și atunci, pentru mamele astea, fiecare salon este dotat cu, în primul rând toaletă și duș, pentru că aici era problema și din perete cad niște paturi… Sunt saloane cu maxim două paturi. Și din perete cad două paturi pentru cele două mame. Dacă vrei le accesezi nu-ți dai seama. E un perete. Dacă apeși, pică patul și mama poate să doarmă într-un pat, să nu mai doarmă pe jos. Asta e o dovadă că se poate. Pe urmă, o altă poveste care functioneaza, este povestea din Magic Camp, care este o tabără pentru copiii bolnavi de cancer. S-a pornit în 2014. Am fost acolo. Cristi e pe aici, operatorul. Am spus povestea acestui loc și au început să vină bani. După care, pentru că puștii ăștia, din nou, sunt condamnați să-și piardă copilăria. Am discutat, Ștefan cred că îl chema pe un puști de acolo, din tabără. Îmi spunea că atunci când se duce acasă, copiii din bloc nu se joacă cu el pentru că cineva, un părinte i-a spus fiului: “Nu te juca cu el că o să iei și tu cancerul.”

Si atunci copilul ala stătea singur în spital. Nu avea unde sa se joace. Imi spunea că a jucat fotbal la un moment dat pe hol și a spart un tablou și a fost certat cumplit de directorii de acolo. Se ducea acasă. Familia era foarte protectiva. Copiii nu se jucau cu el și el își pierdea copilăria. Fiecare copil are cel puțin un voluntar care îl supraveghează. Există medic și asistentă în cazul în care sunt ceva probleme și beneficiază de piscină, se duc la călărie, au tiroliană prin pădure, fac tot felul de lucruri, jocuri, vin vedete. Cântă și uită că este bolnav. Mai mult decât atât, își creează o ancoră, când se termină tabăra. Psihologii numesc povestea asta “ancoră”.  El își aruncă ancore în anul care urmează, cu speranța că se se va întoarce aici și are un motiv în plus să lupte cu boala și să fie pozitiv și să spere, să spere că se întoarce aici. După care, oamenii de la Magic Camp au descoperit că sunt părinți care dorm pe… din nou copii bolnavi de cancer. Era un tata, ziua stătea cu copilul în spital și seara, când se termina programul de vizită, ieșea în fața spitalului și dormea pe canapea.

Dimineața se ferchezuia un pic de pe canapeaua aia și se ducea si stătea cu copilul lui.

Părintele Teologos: In aer liber dormea?

Alex Dima: Pe o bancă in parc.

Și ca el erau mulți. Și așa a apărut ideea de Magic Home. Un spațiu în care copiii care vin la tratament sau părinții lor să beneficieze de cazare. În momentul ăsta sunt 16 Magic Home-uri. Cel mai mare iarăși din cerșeală… Am făcut o emisiune și am spus povestea și s-au strâns bănuții, este lângă Fundeni. Are o capacitate de vreo 30 de locuri. Dacă mergem acuma acolo este plin. Sunt 16 în țară, 2 in strainatate, unul e la Viena si unul la Chisinau, dacă nu mă înșel. Ideea este că în acești câțiva ani de funcționare, dacă punem nopțile petrecute de copii și de părinți în aceste căsuțe gratuit, dacă adunăm toate nopțile astea, facem peste 400 de ani.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu.

Alex Dima: Ei beneficiază de cazare, de un pat curat, un așternut curat, de camera lor. Se duc pe hol la frigider. Frigiderul este tot timpul plin cu mancare. Și beneficiază de un psiholog care să lucreze cu ei atât de grup cât și individual. Asta-i altă poveste care te umple de sperante. Sunt oameni care dau de la ei și fac lucrurile să se miste. Și, când a început pandemia și-au dat seama că mai era o problemă: din lipsa banilor, mulți nu reușeau să vină cu ei la tratament. Pe data de cutare când trebuiau să fac tratament, venea ori nu veneau și atunci a apărut o altă poveste care se cheamă” sofer de suflet”, oameni care dau din timpul lor, masina lor și Magic, Asociația Magic, le decontează benzina. Și, în trei ani, trei ani și ceva de când este povestea asta, sunt mai bine de… cred că ne apropiem de 4 milioane de kilometri parcurși de oameni.

Un copil de la Giurgiu la București, de la Iași la București și așa mai departe. E o poveste care merge. Și mai am astfel de povești. Sunt oameni care în Iași. Este Bogdan Tănase care construiește case pentru oamenii sărmani. Se numește Casa share, asociația lui. Și cred că este undeva pe la 40 și ceva de case.

Părintele Teologos:  Ai spus multe proiecte pentru copiii sărmani sau pentru copiii bolnavi. Neapărat trebuie să se întâmple și este foarte bine și mă bucur enorm. Știi un proiect pentru copiii dotați, pentru copiii care au o anumită harismă, artistică sau tehnică sau, înțelegi ce vreau să spun, olimpici care să fie ajutați să învețe mai bine sau să aibă o cariera mai bună? Adică, mă refer la celălalt spectru al societății. Nu spun spectru bun pentru că toate aspectele sunt bune, ci mă refer la cineva care poate să ajute țara prin capacitățile sale sau, cum spuneam, artistice tehnice, intelectuale, diferite.

Alex Dima: Există. A fost cu noi colegă în presă, Dana Războiu, care a făcut o asociație care funcționează și ajută pe copiii foarte dezvoltați, în proiecte cu roboți, și-I duce pe la tot felul de concursuri. Și are un grup foarte, foarte fain. Acțiune. Acolo sunt niște copii foarte smart. Ăsta e un proiect care care îmi vine în minte.

Mai sunt multe.

Responsabilitatea civică

Fiică mea se duce la tot felul de de cluburi de astea în care se întâmplă lucruri cu copii. Sâmbăta se duce la un club. Se duc în spital și acolo sunt învățați cum se coase un pacient. A venit acasa acum vreo câteva zile și mi-a zis:” Am învățat să fac un nod chirurgical”. Depinde unde vrei să te uiți. Dacă vrem să ne uităm la jumătatea goală a paharului care există din păcate și să stăm și să ne uităm la ea și să zicem aia este goală o să tot plângem și o să ne lamentam și o să scârțâim și o să așteptăm să vină cineva un tătucă o să vină și o să salveze țara. Magic. El dacă vine ne-a rezolvat. Noi nu trebuie să facem nimic. Sau putem să ne uităm la jumătatea plină, chiar dacă probabil nu este la fel de jumătate cat e aia goala. Dar nu contează. Există niște jumătăți pline ale paharului și noi lângă jumătățile alea trebuie să ne punem și la ele trebuie să ne uităm și ele trebuie să tragem să le facem și depinde de noi să ajutăm și noi acolo să ajutăm și noi să ne implicăm și să ajutăm. In imediata mea apropiere.

Pentru că, încă o dată, schimbarea pe care tu o vrei, oricât ar suna de slogan sau de schimbare, începe cu tine.

Părintele Teologos: Evident. Este un slogan care este adevarat.

Alex Dima: În fața blocului a nins. Să vii să mi dai zăpada. Din fericire nu mai ninge și s-a rezolvat problema asta. Nu știu, să-mi repari gardul.

Imi povestea starețul de la Mănăstirea Oașa: Cum ar arată țara asta, dacă popa din sat, atunci când vine viitura, si-ar lua hârlețul și ar face el sant. Poate o zi n-o să fie observat, poate a doua zi n-o să fie observat. La un moment dat, oamenii or să tot treacă pe lângă el si or sa zica: Părinte, ce face aici? De milă, de jena, se vor apuca și ei si vor face treaba. Si vor misca lucrurile in comunitate. Iarăși. Că discutam de tătucă ăsta care o să vină și o să salveze poporul. Noi nu ne cunoaștem aleșii. Noi nu avem acest exercițiu de… eu știu civic sau de habar n-am. Ne ducem la vot. Nu ne mai intereseaza. Uite, sunt niște oameni aici. Dacă vă pun să ridicați mâna și să mi spuneți cine vă reprezintă în Parlamentul României, senatori sau deputați, n-ar ridica nicio mână pentru că nu ne pasă. Și dacă mie nu-mi pasă cine mă reprezintă acolo, lui de ce i-ar pasa de mine?

Cum ar arăta o comunitate, dacă cetățenii s-ar duce dimineata… La un moment dat a fost un protest la Sibiu. Niște oameni nu spuneau nimic în fața unui partid dar stateau acolo și scria pe o hârtie:” vă vedem”.  Dacă acea comunitate ar sta dimineața când primarul se duce la muncă fără să strige la el să arunce cu ouă să … Nu, domnule, doar să intre primarul pe alee către primărie și oamenii ăia să stea să se uite la el. Azi, mâine, poimâine. Credeți că primarul ăla nu s- ar apuca de treabă?

Părintele Teologos: Ba da. Pentru că ar avea conștiință că sunt suflete, sunt oameni. Nu sunt cifre. Nu sunt cifre. I-ar vedea. Pentru că unul din lucrurile care, după studii, deci nu e vorba numai de mine, care au distrus de fapt mare parte din clasa politica este teoria jocurilor. Lucrurile sunt mai complexe dar, pe scurt, este faptul că celălalt nu mai este o persoană. Sunt doar niște puncte. Doar un joc și tu nu-ți mai pasă de el. Ești doar într un joc în care trebuie să îți maximizezi salariul, voturile, influențele, așa mai departe. Și asta e distructiv, pentru că tu te simți singur. Tu te încrâncenezi. Nu mai este iubirea, sufletul tău nu se mai hrănește, se stinge și devii de fapt și tu doar un jucător, nu mai ești om. E o mare problemă. Cum vezi viitorul?

Alex Dima: Eu ma uit la jumatatea plina a paharului. Am momente în care incepe sa-mi fie frig așa un pic cum e acum aici. (râde)

Alex Dima: Te rog să mă ierți.

Alex Dima: Dar, din nou, nu vreau să sune…

Părintele Teologos:  Sincer. Eu știu că tu ești sincer.

Alex Dima: Viitorul e așa cum ni-l facem. Cum iti așterni, așa dormi. Dacă mă uit la copiii ăștia care-s foarte destepti. Care se duc și construiesc roboți, ii văd implicați în proiecte. Văd lucruri care se fac. Dacă mă uit la oamenii ăștia care își ies din confortul lor, fără să… Dacă ai pe cineva bolnav în casă sau ai avut, zici:” E logic, a învățat cum să facă”. Nu. Eu știu oameni care n-au pățit ceva rău încât să se miște și să facă. Mie oamenii ăștia îmi dau speranță. Ies pe ușa lor, s-au băgat in niște proiecte pe viață. I-am și zis părintelui Tănase la un moment dat:” Părinte, ghinion, nu cred că poți să ieși din treaba asta”. Si a zis:” N-am cum”.  Poate chiar dacă ar vrea la un moment dat, nu ai cum să mai oprești povestea. I-am zis, in înțelepciunea mea fără margini la un moment dat, i-am zis:” Părinte, trebuie să vă opriți”. Și mergeam cu el cu mașina și la un moment dat a sunat telefonul și părintele a zis:” Uite ia telefonul și răspunde tu. E o mamă cu doi copii, ma tot bate la cap să vină aici. Nu mai am unde. Răspunde tu că nu mai sunt locuri”. Zic:” Nu pot”. Deci vezi mă deșteptule? Eu cum să zic?… Si s-a mai întâmplat faza asta la câteva minute. Parcă a fost așa o treabă. Mamă cu trei copii. Și dacă te uiți la oamenii ăștia care fac lucruri eu zic că viitorul, încă o dată, e în mâinile noastre. Și poate să arate bine. Dincolo de cameră sunt niște oameni care și-au rupt din confortul lor și au venit aici în muntele Athos. Și vin din ce în ce.  Dumneavoastră spuneți că vin din ce în ce mai mulți. Asta e jumătatea plină a paharului. Așa că oamenii au niște căutări, vor să afle, vor să trăiască, vor să simta. De ce aș fi pessimist? Poate să vină ei la Athos nu ne mai scapă… Nu. Nu zic că eu zic că sunteți scăpați, că suntem în Athos, avem garanția că sunteți scăpați. Noi doar trebuie să batem la ușă. Uite, sunt aici. Vreau. Așa arată viitorul.

Mai puțină luptă, mai multă îmbrățișare

Părintele Teologos: Un ultim cuvânt pentru români.

Alex Dima: Băgați-vă mințile în cap și săbiile în teacă. Ăsta e cuvântul, pentru că trăim niste vremuri in care suntem foarte în galceava. Și ne-am dus pe niște fente, ca să vorbesc ca la fotbal, gândite, negândite, pe care noi nu le-am înțeles. Și am reușit ca în familie, dincolo de societate, în familie să ne punem unul împotriva altuia. Că tu ești cu Steaua, eu cu Dinamo și de la treaba asta… și ne certăm pentru niște lucruri care nu prea există. De nimic. Ne certăm pentru niște politicieni care vor merge în parlament. Eu am lucrat în Palatul Parlamentului. Am fost corespondent și pe Cotroceni. Și pe Damera Deputaților ani de zile. Și vedeam în nepăsarea asta așa cum ție nu-ți pasă cine te reprezintă, așa și lui nu-i pasa. Vedeam cum dorm. Noi, acum mulți ani, făceam știri de-astea, cum dormeau, cum se scărpinau, pentru că nu erau legi care să conteze. Deci domnule, uite, se schimbă țara. Nu făceau nimic și atunci am ajuns de ii biciuiam cu treaba asta. Îi arătăm la televizor în toată goliciunea lor.

În fine, revenind. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.  In continuare, cu toate ca s-au schimbat niște generații, avem niște politicieni tineri, eu când mă duc la diverse materiale că am nevoie și ba de diverse comisii parlamentare, ba de diversi parlamentari care sunt implicați în lucruri și văd metehnele, ba chiar mai rău și noi pentru ei ne scoatem săbiuțele noastre tip scobitoare și ne înțepăm între noi acasă, în fața blocului, in autobus, unde suntem, pe site uri, pe Facebook, pe nu știu ce… ne duelăm… Mi-am luat la înjurături pentru o postare de…

Cum poți să ai poză cu o icoană sau cu cruce la avatar și pe mine să mă înjuri cum nu a înjurat niciodată cineva? De ce am ajuns aici? Pentru că ne-am pierdut mintile. Și asta zic. Mințile în cap și săbiile în teacă. Pentru că avem treabă. Ah, și încă o treabă. Mânecile suflecate și hai să facem! Hai să facem! Hai să facem! Hai să facem! Hai de la mine! De la celula mea mica. De aici se face schimbarea.

Părintele Teologos:  Deci, oameni buni. Mai pe românește, nu fiti, vă rog eu tare mult, nu fiți războinici de fotoliu. Mari morse mofturase. Că de fapt cam asta este. Hai să ne punem împreună, să fim uniți să facem ceva, fiecare are locul lui și atunci o să fim, cum spune Sfântul Apostol Pavel și oarecum să l parafrazez pe Alex, să fim niște “cărămizi vii”. Pentru că, de fapt, socotesc eu că mântuirea și fericirea este doar la o cărămidă distanță.

Alex Dima: Chiar și mai puțin. Stă cu tine la masă și tu iarăși cu săbiuța ta mică i-o infigi în ceafă.

Părintele Teologos:  Hai să le punem în teacă. Deci, mântuirea este doar la o îmbrățișare distanță.

Alex Dima: Da. Si împreună…

Părintele Teologos:  … și împreună, totdeauna împreună. Mulțumim tare mult, Alex! Dumnezeu să te binecuvânteze cu adevarat!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!