
Peste 60 de creștini ar fi fost măcelăriți în Nigeria – Unde este indignarea globală?
18 august 2025
O sfântă nedreptățită: Sfânta Maria Magdalena
19 august 2025Urmăriți pe IPS Neofit relatând cu mult har (și haz) întâlnirea istorică dintre doi mari sfinți ai zilelor noastre: Sf. Sofronie de la Essex și Sf. Evmenie Saridakis.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
„Nu cumva e un sfânt care se plimbă prin curtea noastră zilele astea?” – IPS Neofit de Morfou
În 1993, cu puțin timp înainte de a fi hirotonit preot, pe când eram încă diacon, Bătrânul meu, Părintele Symeon, mi-a spus să duc o scrisoare la Mănăstirea Essex, în Anglia – Sfântului Sofronie de la Essex. Am mers împreună cu alți trei tineri, unul dintre ei este acum preot iar ceilalți doi sunt psalți excepționali. Pe vremea aceea eu îmi terminam studiile de teologie. Sfântul Evmenie Saridakis a aflat că merg în Anglia să îl văd pe Sfântul Sofronie și m-a sunat.
Îmi amintesc foarte bine cât de smerit și cât de dulce mi-a vorbit: „Diacone…” „Da, Gheronda” – nu eram obișnuit să îi aud vocea la telefon. „Andreas mi-a spus că mergi în Anglia, la Essex, așa e?” „Da, Gheronda.” „Mai ții minte ce bine ne-am simțit când am vizitat împreună Rusia?” „Da!” Cu șase luni înainte, în iarnă, vizitaserăm Rusia. „Nu ar fi frumos să vizităm și Anglia tot împreună?” Imediat am început să mă gândesc și am zis: „Bine, dar mă veți lăsa să vă duc și la doctori!” „De ce doctori vorbești?” „Gheronda, diabetul vi se înrăutățește, oamenii îmi spun că nu mai vedeți bine.” „Dar văd bine, văd foarte bine.” „Vom vedea ce zic și doctorii. După ce terminăm pelerinajul la Essex și îl vizităm pe Gheronda Sofronie, vom mai rămâne apoi încă o săptămână în Anglia. Voi schimba biletele. În loc de o săptămână vom sta două.” „A, foarte bine!”
Îi plăcea foarte mult să călătorească. Spre deosebire de Sf. Iacov (Tsalikis) care nu vroia să iasă din mănăstire. Vedeți, fiecare sfânt are caracterul și gusturile lui. „Vom merge pe strada Harley.” – este strada doctorilor în Londra. „Ah, îmi va place Londra așa de mult!” Și a continuat imediat: „Ce frumoasă e Londra!” Poate că o vedea în acel moment, cu darul înainte-vederii pe care îl avea. „Ce bine ne vom simți la Londra! La fel de bine cum ne-am simțit și în Rusia. La fel de bine!”
Așadar ne-am dus… cu o combinație de momente pline de haz și altele serioase… Când am ajuns la Essex, Părinții și Maicile de acolo ne așteptau, căci le trimisesem o scrisoare mai înainte. Am stat în Essex o săptămână. Toți Părinții de la mănăstire, Părintele Chiril, starețul de atunci mi-a spus: „Diacone, nu am vești bune: bătrânul nostru Sofronie e la un pas de moarte.” Dă-mi scrisoarea pe care ai adus-o ca să i-o dau eu, dar mi-e teamă că nu îl veți putea vedea.” „Maica Domnului!” am spus eu. „Am bătut atâta drum și nu-l vom putea vedea?” Mi-a răspuns: „Roagă-te pentru el!” Așadar m-am dus să îl caut pe Sfântul Evmenie, aveam nevoie de de rugăciunile Sfântului Evmenie. Ce, o să mă asculte pe mine Domnul? „Gheronda, mi-au zis că nu îl vom putea vedea”, i-am spus. „Cine ți-a spus asta?” „Starețul.” „Îl vom vedea! Amândoi, și tu și eu.” „Gheronda, rugați-vă să îl putem vedea.” „Doar ți-am spus că îl vom vedea, de ce nu ai încredere în mine?”
Într-adevăr, așa a fost voia lui Dumnezeu, că s-a slujit o înmormântare în mănăstire. Rudele celui decedat se gândeau: „Ce păcat, au fost prieteni apropiați” – Sfântul Sofronie și răposatul, care era tatăl Maicii Paula – una din maicile de la mănăstire. „Ar fi păcat ca Sfântul Sofronie să nu își ia rămas bun și să nu îi dea ultima binecuvântare.” Atâtea zile am așteptat cu îngrijorare să îl vedem pe Sfântul Sofronie… și iată că a venit această mare binecuvântare, iar Părintele Evmenie, care de obicei era mereu tăcut, a început să vorbească fără oprire. El vorbea cu noi și maicile auzindu-l s-au adunat în jurul nostru să îl asculte.
Apoi maicile s-au dus și le-au spus părinților: „Bătrânul pe care l-a adus cipriotul – e un sfânt! Veniți să îl ascultați!” În curând au venit și Părinții și, la un moment dat, teologul obștii mănăstirii, – și el cipriot la origine – Părintele Zaharia, mi-a spus: „Diacone, de ce ai venit la noi?” „Am venit să luăm binecuvântarea Părintelui Sofronie, să aduc scrisoarea pe care Gheronda meu i-a trimis-o, și l-am adus și pe Părintele Evmenie, care a vrut foarte mult să vadă Londra sau [cel puțin] așa mi-a spus mie.”
Părintele Zaharia mi-a spus: „Diacone, pentru ca Părintele nostru să se însănătoșească, trebuie ca Părintele vostru să îi citească o rugăciune. Acesta (Părintele Eumenie) are atâta sfințenie și atâta experiență duhovnicească, la fel ca Părintele Sofronie. Nu ai nevoie să îl cunoști pe Sofronie, când deja l-ai cunoscut pe Evmenie!” Acestea le-a spus pe ascuns de Pr. Evmenie. El nu a auzit aceasta. „Eu știu că Evmenie e un sfânt, dar nu sunt decât un mesager”. În momentul acela Starețul [Pr. Kiril] s-a oprit, gânditor, și a zis: „Spune-i Pr. Evmenie să se pregătească, să săvârșească slujba Sfântului Maslu pentru Părintele Sofronie.”
Atunci s-au deschis ochii sufletești ai Părintelui Sofronie „ochii inimii”, precum obișnuia să spună stareța Galaktia, și i-a întrebat pe Părinți: „Oare există vreun sfânt ce se plimbă prin curtea noastre zilele acestea?” I-a răspuns chiar cel care îl îngrijea atunci pe Părintele Sofronie, cel care ne vizitează din când în când, Părintele Serafim, francezul. Așadar, Sfântul Sofronie a întrebat: „Este vreun sfânt pe aici, pe la noi, zilele acestea? Văd Duhul Sfânt cum se învârte deasupra curții.” Părintele Serafim i-a răspuns: „Ciprioții au adus un om din Creta cu ei, un Părinte Evmenie. Cuvintele lui ne-au cuprins de uimire. Tot ceea ce ne-a spus sunt descoperiri ale Luminii Necreate.” „Adu-l la mine, fiule”, a zis Sfântul Sofronie „ca să îmi facă un Sfânt Maslu și poate trupul meu cel îmbătrânit își va recăpăta puțin puterea.”
Așadar, s-a dus la el Părintele Evmenie, a slujit Sfântul Maslu pentru el, și Sfântul Sofronie a putut să meargă la înmormântare pe picioarele lui. Pe mine m-au chemat în spatele altarului și m-a binecuvântat. A avut loc atunci o întâlnire istorică, e scrisă într-o carte, mă sfiesc să vorbesc despre cele ce s-au petrecut acolo „Vă rugăm!” [o voce din sală] „Nu, nu se poate…”
Așadar… Părinții și maicile din cele două obști mi-au spus: „Acest Părinte Evmenie, pe care l-ați adus, este la fel de sfânt ca Părintele nostru Sofronie. Singura diferență este că Părintele nostru este un erudit și poate pune în cuvinte lucrurile pe care le trăiește și le-a trăit.” Ați auzit?! Evmenie nu era analfabet, dar nici scriitor nu era. Terminase doar școala primară. Și m-am gandit: cât e de important ceea ce voi, preoții, proclamați atunci când cântați „Mântuiește, Doamne, poporul tău”, când pomeniți ierarhii: „Pe sfinții, slăviții, marii ierarhi și pe dascălii sobornicești…” Pe cine pomenim primul? Pe Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și pe Ioan Gură de Aur. Și apoi urmează cei din Alexandria: Atanasie și Chiril, și Ioan cel Milostiv, Patriarhii Alexandriei. Nu-i așa? Acești sfinți pe care tocmai i-am pomenit sunt dascăli sobornicești datorită sfințeniei pe care au trăit-o, sfințenia Dumnezeului Unul în Treime. Ei au fost în stare, datorită educației pe care au primit-o în școală, să transmită mai departe această sfințenie, să învețe pe ceilalți teologia. Căci ce înseamnă „teologie”? Este cuvântul despre Dumnezeu.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









4 Comment
Minunat material. Nimic de adaugat.
Mulțumim părinte Teologos pentru acest frumos material.Ne încălzește inima.
Mulțumim la Maica Domnului!
Va rog sa postati si despre intalnirea istorica dintre Sf Evmenie si Sf Sofronie din acea carte si de asemenea despre calatotia IPS cu Sf Evmenie in Rusia