Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare – p. Teologos

Urmăriți un material în care încercăm să tratăm una dintre temele de bază din ortodoxie: spovedania ortodoxă.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

1. Introducere
2. Hrana sufletului
3. Închipuirea de sine
4. Curajul pentru a ne spovedi. Rezultatul
5. Mândria
6. Diferența dintre bine și rău. Discernământul
7. Spovedania ortodoxă – calea sigură spre vindecare
8. Păcatul. Patima
9. Atitudinea în fața ispitei
10. Rolul duhovnicului la spovedanie
11. Găsirea duhovnicului
12. Amânarea spovedaniei: semnificație
13. Să nu ascundem păcate la spovedanie!
14. Spovedania ortodoxă fără amănunte
15. Ce întrebăm preotul
16. Eroismul din cadrul spovedaniei
17. Cum ne spovedim
18. Inteligența artificială NU ține locul preotului duhovnic
19. Secretul spovedaniei
20. Concluzie
21. Întrebări frecvente

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Hrana sufletului

Trebuie să știm că în funcție de acțiunile noastre intrăm sub diferite influențe care ne fac bine sau rău. După cum trupul uman se hrănește, la fel și sufletul uman se hrănește, iar hrana sufletului este energia necreată a lui Dumnezeu în timp ce otrava acestuia este energia demonică. Ținând seama de acest lucru, putem împărți acțiunile în acțiuni bune, care cresc energia necreată în noi și acțiuni rele, care o scad și cresc, în schimb. energia demonică.

Acțiunile rele se mai numesc și păcate și pot fi cu gândul, cu cuvântul și cu fapta. Dacă sunt mai mici se mai pot numi și greșeli. Dacă energia demonică este mică, atunci omul poate să se lupte, să se pocăiască și să iasă de sub influența demonică care a intrat în el în clipa comiterii păcatului. Dacă însă este mare și omul nu poate să scape, atunci este nevoie de spovedania ortodoxă. Să avem grijă să nu riscăm și să zicem plini de încredere în sine că nu avem păcate pentru că prin asta Îl facem mincinos pe Dumnezeu și, de fapt, suferim de cel mai mare păcat – de păcatul mândriei care ne întunecă mintea. Un astfel de om este foarte trist, dur și fragil chiar dacă nu o recunoaște pentru că desigur că el se prezintă ca perfect.

Explicații sintetice despre Taină găsiți în Spovedania (OrthodoxWiki).

Închipuirea de sine

Chiar zilele trecute am avut un astfel de caz. Era cineva care mă întrebase dacă să se depărteze de oamenii care îl deranjează și eu i-am spus, fără să știu contextul, că dacă nu îl folosesc atunci într-adevăr este bine să se depărteze de astfel de oameni, însă a îngăduit Dumnezeu să se descopere că toți oamenii îl deranjează și în principal soția lui. Atunci i-am spus că problema este la el la care mi-a răspuns foarte dur și sigur pe sine că el n-are nicio problemă. Oamenii care erau în jur îl priveau cu neîncredere și, cu toate acestea, el continua să susțină și chiar să spună neadevăruri pentru a arăta tuturor că este nepăcătos. Ceea ce m-a impresionat a fost lipsa sa de iubire față de soție pe care o considera un stresor și ca să scape de ea sub pretextul faptului că o iubește i-a cumpărat o mașină scumpă și a împins-o la marginea existenței sale.

Astfel de oameni sunt foarte duri, cu tendințe de impunere absolută a voii proprii și îi chinuie pe ceilalți și se chinuie și pe sine-și chiar dacă nu își dau seama exact ce se întâmplă în întunecarea minții lor. Acești oameni, fără să-și dea seama, pierd contactul cu realitatea și cu ceilalți, devin singuri și cred că toți sunt de vină în afară de ei înșiși. Este ca și atunci când intru noaptea în chilia mea și în întuneric totul este perfect, chiar dacă mă mai lovesc de diferitele lucruri care sunt în aceasta. Dacă aprind becul, însă, abia atunci se văd dezordinea și mizeria din chilie. În clipa în care apare lumina este punctul critic al eroismului: trebuie să avem curajul să fim oameni și să acceptăm că avem mult de aranjat și de măturat în chilia sufletului nostru.

Dacă stingem lumina și ne complacem în zona noastră de confort vom duce o viață foarte tristă, fără sens și neîmplinită chiar dacă e posibil să avem plăceri trupești, anumite reușite lumești și un oarecare confort care să ne întrețină patima stimei de sine. Din păcate, de foarte multe ori vin oamenii la spovedanie și încep cu „părinte, eu n-am păcate” sau „n-am păcate multe”. Desigur că dacă îl ia preotul la întrebări descoperă o mulțime.

Curajul pentru a ne spovedi. Rezultatul

Totul este să avem curajul să mergem să ne spovedim pentru că altfel nu pleacă de la noi energia demonică mare care se acumulează în clipa comiterii păcatelor. Dacă omul moare în această stare, atunci va fi chinuit în veșnicie de această energie. Spovedania ortodoxă este esențială pentru că detonează energia demonică și ne eliberează de sub tirania dracilor.

Trebuie să înțelegem că spovedania ortodoxă nu este un act informativ, ci unul duhovnicesc. Fraților, la spovedanie nu informăm pe nimeni nimic. Preotul, după 5 ani de spovedit, le-a auzit pe toate. Să nu vă gândiți „cum o să mă vadă preotul dacă o să-i spun cutare păcat”. Nu o să te vadă nicicum. Le-a auzit pe toate și tu doar o să-i repeți ceva ce a auzit de multe ori. Singurul lucru care îl va neliniști pe preot este doar cazul de mai înainte în care vine cineva la spovedanie și zice că nu are niciun păcat. Fraților, toți oameni suntem! Dacă zice cineva că nu are niciun păcat, acolo este o problemă și acolo trebuie spartă duritatea întunecării respective.

Îndemnul apostolic rămâne limpede: „Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele…” (Iacov 5,16 – bibliaortodoxa.ro), chemând la vindecare și rugăciune.

Mândria

Țin minte că odată a venit la un duhovnic cineva la spovedit și a început astfel „Părinte, nici măcar nu știți pe cine aveți în față! Ca mine sunt doar 5 pe lumea asta!” la care duhovnicul a replicat pe măsură: „Slavă lui Dumnezeu că sunt doar 5 pentru că dacă ar fi fost mai mulți ar fi fost vai și amar de noi!”.

Această întunecare mândră provine din faptul că omul nu s-a obișnuit să se cerceteze pe sine însuși, ci să trăiască numai în afara sa atras de multitudinea de centri de atenție la care se expune. Desigur că asta are la rândul ei multe cauze, începând de la curiozitate, dorința de apartenență la grup și încrederea în forțele proprii și terminând cu multitudinea de griji cu care omul se încarcă pentru că așa i-a spus gândul și/sau societatea că e bine.

Diferența dintre bine și rău. Discernământul

Am spus, însă, că diferența dintre bine și rău o face harul lui Dumnezeu și nu ce zice lumea. Pentru a putea deosebi între bine și rău. trebuie să avem relații corecte cu toate existențele. Întâi de toate trebuie să avem relații corecte cu Dumnezeu și pentru asta trebuie să ne rugăm. După aceea, în acest cadru, trebuie să avem relații corecte cu persoanele pe care le validează Dumnezeu în fața noastră și aceste relații sunt relații de întrebare și ascultare. Trebuie neapărat să avem curajul să întrebăm pentru că așa ni se luminează mintea; să nu ne închidem în noi înșine în speranța că astfel ne vom face voia și că vom scăpa de un răspuns care nu este convenabil idolului iubirii de sine pe care îl zidim în noi. Eliberarea și salvarea noastră constă în distrugerea, în dărâmarea monstrului din inima noastră și nu în hrănirea lui, chiar dacă avem o relație de iubire pătimașă cu monstrul pe care l-am crescut în inima noastră.

Pentru asta avem nevoie și de o relație corectă cu noi înșine care este o relație de atenție și de pază a minții. Să avem grijă să nu ne lăsăm corupți de glasul mieros al omului cel vechi pentru că prin acest ghem de patimi și dorințe vorbește diavolul. Să nu uităm că spovedania ortodoxă o facem în interesul nostru, nu în interesul preotului. Starea de rai este starea de spovedanie continuă și totală. E starea de totală transparență și întrepătrundere a persoanelor. Dacă avem ceva ce nu dorim ca ceilalți să afle și care nu dorim să fie expus în văzul tuturor la lumina iubitoare a lui Dumnezeu în rai, trebuie să stingem acel lucru din noi prin pocăință, prin spovedanie și prin nerepetarea și depășirea lucrului respectiv.

Pentru mecanismele gândurilor și paza minții, consultați și acest material: „Războiul de gând; Despre paza minții” – părintele Teologos.

Spovedania ortodoxă – calea sigură spre vindecare

Trebuie să ne asumăm și să acceptăm în inima noastră că trebuie să ne spovedim și că altă cale nu este. Dacă nu ne deschidem în fața medicului, rănile noastre vor rămâne nevindecate și chiar mai mult, se vor cangrena și atunci nu vom mai putea scăpa de ele și ne vom chinui în veșnicie. Slavă lui Dumnezeu că ne-a dat acest bisturiu al spovedaniei care să ne vindece de păcate pentru că în taina Spovedaniei se iartă toate păcatele care au fost spovedite. Se iartă în virtutea hirotoniei și nu în virtutea măsurii duhovnicești a fiecărui preot. Păcatele se iartă în clipa în care preotul ne citește rugăciunea de dezlegare de la sfârșitul spovedaniei. Se numește rugăciune de dezlegare pentru că ne dezleagă de energia demonică care ne-a ținut mai mult sau mai puțin captivi și ne forța să facem păcatele respective. Dacă primim canon, acesta nu este pentru iertarea păcatului, ci ca medicament și pavăză să nu mai cădem și să păstrăm distanța de sursele de păcat.

Detalii practice găsiți și în „Taina Spovedaniei: aspecte practice” (Ziarul Lumina). Pentru nuanțe pastorale utile, vedeți și „Spovedaniile rele” – p. Iosia Trenham.

Păcatul. Patima

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă, să ne imaginăm faptul că fiecare dintre noi suntem pe drumul către perfecțiunea personală veșnică și la un moment dat suntem atrași de diferiți magneți, de diferiți centri de atracție care sunt pe marginea drumului. Aceștia sunt sursele de păcat și dacă noi nu suntem atenți la ținta noastră și nu păstrăm distanța față de ei, vom cădea sub influența magnetismului lor care este simțit de către suflet ca plăcere. Dacă tot nu suntem atenți și nu ne luptăm atunci ne vom lipi de magnetul respectiv. Fenomenul de deviere de la drum se numește păcat. Lipirea de sursa de păcat se numește patimă sau adicție. Trebuie să spovedim gândurile care insistă și faptele care ne apasă pentru că acestea arată că suntem sub forța de atracție a unei surse de păcat de care nu mai putem să scăpăm.

Atitudinea în fața ispitei

Fenomenul este asemănător cu cineva care trece pe stradă și ne înjură în timp ce noi suntem în camera noastră la etajul 10 al blocului unde locuim. Dacă cel care trece pe stradă nu se oprește, atunci noi nu dăm atenție și ne concentrăm pe scopul nostru. Dacă se oprește și ne ponegrește atunci începem să ne păzim mintea. Dacă intră pe casa scărilor și stă acolo, atenția noastră este sporită, însă tot suntem concentrați pe rugăciunea noastră. Dacă însă este în fața ușii și ne vorbește agresiv dând cu pumnii în ușă, atunci spunem la Hristos în spovedanie, astfel încât Acesta să vină să ne scape. Dacă noi nu spunem, Dumnezeu nu intervine pentru că ne respectă libertatea de alegere, chiar dacă acest lucru constituie chinul nostru. Dumnezeu stă la ușă și bate.

Desigur că cel mai bine este să nu dăm atenție gândurilor și să nu avem curiozitatea păcatului chiar dacă ispita vine. Gândurile sunt ca avioanele, nu putem să facem să nu vină. Putem însă să avem grijă să nu construim aeroport ca să aterizeze. Să nu discutăm cu gândurile, ci să avem trezvia să-l alungăm imediat dacă gândul nu ne ajută să fim mai iubitori, mai smeriți, mai blânzi și să fim fericiți în veșnicie. Desigur că dacă este un gând care insistă ca un elicopter, atunci trebuie să-l spovedim.

Rolul duhovnicului în spovedanie

Este esențial să avem un duhovnic care este bine să fie constant după cum este esențial să avem un medic de familie constant care ne urmărește în timp evoluția bolilor noastre. Dincolo de cunoașterea și urmărirea în timp a bolilor duhovnicești, constanța în a avea un duhovnic ne permite și adâncirea relației cu acesta, devenind o relație mai plină de iubire, mai fiiască, mai personală. Este foarte bine deci să avem un duhovnic bun, însă dacă nu avem defel, atunci să-l luăm pe primul pe care îl găsim pentru că prezența unui duhovnic de nota 6 este cu mult mai bine decât să fim de nota 0 fără duhovnic. După ce avem un duhovnic, atunci putem să căutăm un duhovnic mai bun, de nota 7-8, de exemplu. De nota 9 sunt sfinții, iar de nota 10 este doar Domnul nostru Iisus Hristos. Diferența dintre un duhovnic bun și unul mai puțin bun NU este iertarea păcatelor pentru că aceasta se face în virtutea hirotoniei. Diferența constă în conducerea duhovnicească ce depinde și de măsura duhovnicească a duhovnicului, dar și de deschiderea ucenicului.

Găsirea duhovnicului

Când căutăm un duhovnic bun să o facem într-un mod analog cu căutarea unui medic bun pentru că duhovnicii sunt medici de suflet și din cauza asta trebuie să întrebăm persoanele vindecate cine le-a tămăduit. Dacă întrebăm pe mai mulți, la un moment dat o să reiasă un nor de corelații din care o să se desprindă 2-3. După aceea ni-l alegem pe cel care are timp de noi. Desigur că este preferabil să mergem la cel mai bun, însă este posibil ca acesta să fie foarte ocupat și să nu aibă timp și atunci ne vom duce la al 2-lea care are mai mult timp. De asemenea, este important ca părintele să se potrivească cu bolile noastre duhovnicești, după cum un medic pentru a ne vindeca trebuie să fie specialist în bolile pe care le avem. Trebuie însă să avem grijă să nu căutăm pururea duhovnicul perfect pentru că atunci nu nu ne vom mai vindeca niciodată.

Pentru criterii practice de alegere a unui părinte, vedeți „Cum să ne căutăm un duhovnic” – p. Teologos.

Amânarea spovedaniei: semnificație

Diavolul nu spune „nu fă” atunci când știe că omul are ceva cunoștință. El zice „mai încolo!”; „Nu acum!”; „Nu ești pregătit! Nu e momentul!” știind că prin amânare îl înșală mult mai ușor pe om pentru că nimic nu este mai permanent ca o amânare care pare temporară pentru că astfel omul găsește scuze ca să-și protejeze idolul iubirii de sine. Din acest motiv nu este nevoie de nicio pregătire specială pentru spovedanie, chiar dacă se recomandă să ne punem puțintel gândurile în ordine și, dacă ne ajută, să scriem gândurile cu liniuță, succint pe o foaie. Nu este nevoie de post sau de un canon special înainte. Ceea ce ar trebui făcut și care ne ajută foarte mult în toată viața noastră este o mică introspecție în fiecare zi seara: să ne întrebăm ce am făcut bine și ce am făcut rău în ziua în care a trecut. Pentru ce am făcut bine să mulțumim lui Dumnezeu cu smerenie, iar pentru ce am făcut rău să ne cerem iertare și, dacă este ceva mai mare, atunci să ne spovedim. Să avem grijă să nu cădem în cele două extreme: nici a fariseului pentru lucrurile bune pe care le avem pentru că tot ceea ce avem de la Dumnezeu avem, și nici a deznădejdii pentru păcatele care ne apasă pentru că nu există păcat mai mare decât mila lui Dumnezeu, pentru că orice păcat este, prin definiție, limitat în timp ce mila lui Dumnezeu este fără margini.

Întrebări recente pe temă, cu lămuriri practice, găsiți în „Întrebări și răspunsuri despre: păcat, spovedanie, lăcomia pântecelui, ascultare…”.

Să nu ascundem păcate la spovedanie!

Este important să nu ascundem păcate pentru că atunci acestea ne vor tiraniza. Era la un moment dat o femeie care se spovedea la un părinte văzător cu duhul. În timp ce se spovedea, părintele vede la aceasta un balaur mare și înfiorător care începea să-i iasă pe gură. Stătea să iasă complet și totuși nu ieșea. Într-un final balaurul a fost înghițit înapoi. Femeia s-a hotărât să nu spună un păcat mare pe care îl făcuse. Mare dramă, fraților!

Trebuie să spovedim tot, fraților, însă pe de altă parte, nu este nevoie de detalii în plus, mai ales în cazul păcatelor trupești, însă asta nu înseamnă că o să vorbim la general dacă este vorba de ceva concret. Adică nu ajunge să spunem că „m-am mâniat” dacă am vorbit urât, agresiv sau chiar am ridicat mâna asupra cuiva. Preotul însă trebuie să știe clar despre ce păcat vorbim și din cauza asta să avem grijă să ne exprimăm clar și sincer pentru a ne putea elibera de condiționările provocate de păcatele și adicțiile noastre.

Spovedania ortodoxă fără amănunte

Uneori se ajunge în partea opusă în care oamenii dau foarte multe amănunte și explică un context în speranța de a-și micșora vina sau de a se îndreptăți. Să nu uităm că spovedania ortodoxă nu este un act prin care informăm ceva pe preot, ci este un act de pocăință prin care scoatem la lumină șerpii pe care îi avem în inimă și asta trebuie să se facă cu părere de rău și nu ca o relatare oarecare. Spovedania ortodoxă o facem pentru noi, nu pentru preot. În interesul nostru, nu în interesul lui. Noi trebuie să vomităm răul pe care îl avem și nu să facem o dare de seamă sau să ne lăudăm în fața preotului și chiar a lui Dumnezeu. Este adevărat că uneori este bine, dacă ne cere duhovnicul, să spunem cum mergem în general cu viața duhovnicească, astfel încât acesta să aibă o viziune globală asupra stării noastre pentru că uneori este nevoie de ajustări și în lucrurile în care socotim că mergem bine. Cel mai bine este să notăm cu liniuță și să spunem la spovedania ortodoxă ce facem rău și ce credem că merge bine.

Desigur că uneori dacă avem nevoie de un sfat, atunci este bine să oferim un context, însă asta numai dacă este necesar. Să avem grijă să nu abuzăm de timpul preotului și al celorlalți care stau la coadă după noi ca să se spovedească. Să avem însă grijă să nu-i spovedim pe alții. Adică în dorința de a explica lucrurile, de a spune ce ne deranjează sau de a ne îndreptăți aruncăm conștient sau inconștient vina pe alții și povestim cu lux de amănunte ce a făcut și a dres celălalt pentru că atunci, după dreptate, rugăciunea de dezlegare ar trebui să fie citită pentru el și nu pentru noi.

Deschideri catehetice pe aceeași temă puteți citi și aici: „Spovedania” – CrestinOrtodox.ro.

Ce întrebăm preotul

De asemenea, să avem grijă că expertiza preotului este în probleme de păcat. Nu este bine să-l întrebăm pe preot alte probleme și să luăm automat răspunsul său ca de la Dumnezeu. Desigur că dacă respectăm experiența sa de viață sau expertiza sa într-un anumit domeniu, îl putem întreba ceva în domeniul respectiv, însă atunci el nu va vorbi ca preot, ci ca și cunoscător în domeniul respectiv. Este adevărat că uneori este bine să întrebăm și așa ceva pentru că se presupune că părintele respectiv este mai curat sufletește și nu încearcă să manipuleze. Cu toate acestea, noi trebuie să ne concentrăm pe problemele noastre sufletești pentru că acolo este cancerul care ne va duce în iad dacă nu e tratat.

Eroismul din cadrul spovedaniei

Este nevoie de eroism pentru a da jos încet-încet toate foile de ceapă ale iubirii de sine până a ajunge la partea putredă din interior. Ea există sub înfățișarea strălucitoare a cepei și dacă nu ne asumăm confruntarea cu cine suntem și nu cu cine credem că suntem, nu vom scăpa de putregaiul urât mirositor din noi, putregai care se va cangrena și care ne va înduriza într-o foarte tristă și amară pregustare a iadului. Din păcate acest lucru se vede uneori la oamenii mai în vârstă care nu au avut o viață duhovnicească după rânduială și nu mai doresc să se spovedească, mânați fiind de gândurile diavolești care au pus stăpânire pe ei folosindu-le iubirea de sine, idolul interior și păcatele de care le este rușine să le spună. Folosind clasica armă a amânării, diavolul îi aplatizează și îi asfaltează într-o existență cenușie, departe de Dumnezeu, amăgindu-se că sunt bine, însă dacă îi prinde moartea, atunci se vor chinui veșnic în singurătate, tiranizați de patimile de care nu au avut curajul să scape prin spovedanie ortodoxă și asceză.

Acești oameni se spovedesc foarte rar, dacă se spovedesc, fiind ca niște vase în derivă pe marea agitată de furtunile patimilor. În mod normal omul ar trebui să se spovedească des, în mod normal în fiecare zi ajungând la starea de transparență totală specifică raiului, însă asta nu este posibil din motive practice, decât numai în anumite medii monahale. În lume este bine ca omul să se spovedească cel mai rar o dată pe lună. Dacă poate și mai des și este disponibil duhovnicul atunci ar fi și mai bine.

Chiar dacă în lume omul nu se poate spovedi în fiecare zi, este foarte bine să se confeseze, să-și deschidă inima în fiecare zi partenerului de viață. Desigur că acest lucru nu este Sfânta Spovedanie, însă îi ajută enorm pe cei doi – soțul și soția – consolidând foarte bine cuplul pentru că este un factor foarte bun de unitate. Desigur că această sinceritate și deschidere a inimii să nu fie ca acoperământ al răutății și să avem grijă să nu deschidem gura când suntem mânioși sau să o deschidem cu intenția de a răni pe ceilalți. Chiar era la un moment dat cineva care își bătea nevasta și când era întrebat de ce o face, spunea că el este sincer și nu se ascunde de soție. Desigur că aceasta este înșelare diavolească sub masca virtuții și nu aceasta este sinceritatea.

Sunt și multe alte distorsiuni de care suferim și din cauza asta este bine ca să-i spunem părintelui să ne întrebe. De asemenea și preotul poate să întrebe din proprie inițiativă, însă trebuie avută atenție ca să nu rănim suflete și/sau să nu generăm idei.

Cum ne spovedim

La un moment dat, un preot l-a întrebat la spovedanie pe un copil dacă fură bani de la părinți la care acesta a replicat „Nuuu! …dar e o idee bună!”. Trebuie să fim cu discernământ să nu dăm idei pentru că diavolul le poate folosi să ne spurce mintea celor care se spovedesc și să-i facă să păcătuiască într-un fel sau altul. Din cauza asta, în general, nu sunt foarte bune nici îndreptarele de spovedanie, ci este preferabil ca să întrebe preotul.

Țin minte la un moment dat că un tânăr căzuse în deznădejde și spovedea cu lacrimi niște lucruri pe care le găsise într-un îndreptar de spovedanie ortodoxă, lucruri care nu i se aplicau pentru că erau scrise pentru mediile monahale. E nevoie de discernământ și să întrebăm dacă ne tulburăm de ceea ce aflăm prin auz sau citire.

Această tulburare o putem provoca și altora dacă spunem ce tratament am primit la spovedania ortodoxă. Desigur că dacă spunem ce canon am primit putem să-i scandalizăm pe oamenii care nu știu ce păcate am făcut și pentru că nu pot să disocieze păcatul de păcătos, se scandalizează de noi. Dincolo de asta, dacă află ce canon am primit se pot scandaliza și de asta pentru că unii primesc un canon mai ușor pentru că se pocăiesc mai mult și atunci nu mai este nevoie de un adaos mare la pocăința pe care deja sufletul omului o simte. Dacă însă este un caracter dur și nu simte nicio părere de rău sau una mică, atunci duhovnicul o să-i dea un canon mai mare ca să-i înmoaie inima și să-l elibereze pe om de plăcerea păcătoasă care îl ține prizonier. Dincolo de asta, sunt diferite constituții fizice și unul poate să facă cu ușurință o pravilă foarte ascetică în timp ce altul mai delicat abia dacă poate să facă jumătate. Desigur că dincolo de asta este vorba și de cât timp dispune fiecare.

Să avem însă grijă să nu mințim pentru că minciuna ne provoacă un tratament greșit bazat pe distorsiune, asta dincolo de faptul că păcatele nespovedite nu sunt iertate. Să nu uităm că tratamentul vine de la Dumnezeu cel viu și nu de la o lege oarbă care ne strivește.

Inteligența artificială NU ține locul preotului duhovnic

Din cauza asta niciodată nu va putea să fie pe post de duhovnic un program de AI, ci totdeauna este nevoie de om care are har de la Dumnezeu care vede lucrurile global, inclusiv zelul celui care se spovedește.

La un moment dat s-a dus Avva Pavel Tebeul la Sf. Macarie cel Mare și îi spune „Părinte Macarie, eu fac 300 de rugăciuni pe zi, nu cumva e puțin?”. „Da, e puțin” îi răspunde Sfântul. „De unde știi?” îi răspunde Avva Pavel. „Uite care-i treaba, eu fac 100 de rugăciuni pe zi și nu mă mustră conștiința că e puțin pentru că nu pot să fac mai mult. Însă pentru că tu, care faci 300, ai mustrări de conștiință, înseamnă că pentru tine e puțin.”

Secretul spovedaniei

Din toate aceste motive spovedania ortodoxă este secretă, mai ales pentru preoți. Trebuie să știți că dincolo de iubirea și noblețea lui Hristos care îi acoperă, legea duhovnicească lovește foarte crunt pe preotul care divulgă secretul spovedaniei și din aceste cauze preoții nu spun cele ce aud la spovedanie.

Trebuie să vedem spovedania ortodoxă ca o întâlnire plină de iubire între doi oameni perfectibili care se iubesc în Hristos și se ajută unul pe altul să iasă din genunile păcatului prin expunerea acestuia la lumina iubirii lui Dumnezeu, care Dumnezeu-Hristos este de față.  Spovedania ortodoxă nu este o punere la zidul infamiei și executarea păcătosului. Problema nu este să-l omori pe om. Asta e foarte simplu și se poate face în multe feluri.

Concluzie

Problema este să-l facem pe om viu – acolo este problema și asta este valabil pentru toți. Să nu uităm că Hristos S-ar fi întrupat, ar fi mers până la capăt și S-ar fi răstignit și dacă ar fi fost doar un singur om de salvat. Preotul este doar un martor al acestui sacrificiu cosmic. Oameni buni, nu este vorba de găsirea vinovatului, ci de găsirea soluției pentru drama fiecăruia dintre noi. Să avem respectul și ascultarea cuvenite pentru dragostea lui Hristos și pentru salvarea noastră din singurătatea veșnică în care ne afundă patimile noastre. Să avem curajul să ne eliberăm prin deschiderea către Hristos!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut noblețea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pentru un cadru pastoral accesibil despre mărturisire, consultați și „Spovedania, Biserica, Stadiile Veșniciei” – p. Teologos.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!