Cele mai toxice comunități de fani de pe internet
14 august 2024
Hramul Sf Teodora, Sihăstria, Sihla – p. Pimen Vlad
15 august 2024
Taina Sfintei Spovedanii este o taină care ne ajută foarte mult în drumul nostru către mântuire. Pot însă să existe și spovedanii rele?
Părintele Iosia Trenham ne răspunde la această întrebare.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Bun găsit tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Vă mulțumesc mult pentru prezență! Am pregătit o reflecție pentru edificarea dumneavoastră, pe care am intitulat-o: Spovedanii rele.
Ce este o spovedanie rea? În primul rând, ar trebui să știți că există mărturisiri rele și există și mărturisiri bune, sunt ca doi poli și fiecare spovedanie pe care o facem este undeva pe acea linie continuă. Care sunt elementele care fac o spovedanie să fie proastă? Ei bine, în primul rând, o spovedanie proastă nu este o spovedanie, sau este o mărturisire ca cea pe care o faci acasă, în privat, în propriul dormitor, sau pe jumătate articulată în fața lui Dumnezeu. Aceasta este o spovedanie rea.
O spovedanie rea e una care nu e făcută așa cum ne-a cerut Domnul să ne spovedim, adică cu o examinare sinceră și serioasă a conștiinței, a inimii noastre, a acțiunilor noastre, urmată de mărturisirea abaterilor către preoții Săi, către Părintele nostru duhovnic, către conducătorul nostru duhovnicesc. Orice spovedanie care nu satisface acestea e o spovedanie rea. Lipsa spovedaniei este o spovedanie rea. Mărturisirea care nu este făcută direct către preotul tău este una rea.
O altă idee despre spovedania proastă este că nu înseamnă o spovedanie rea atunci când persoana mărturisește ceva groaznic, o oroare. Cel mai grav dintre păcate, dacă e mărturisit corespunzător, cu smerenie, cu o pocăință sinceră, bine ar fi și cu lacrimi, e o mărturisire magnifică! Dar mărturisirile rele nu sunt pregătite, nu sunt făcute în mod corect sau doar nu sunt făcute cu smerenie și cu sinceritate.
De exemplu, o mărturisire proastă este atunci când cineva vine și mărturisește păcatele altcuiva. Dacă aș câștiga un dolar pentru fiecare dată… Când mergem la spovedanie, dacă am făcut ceva ca răspuns la o jignire, cineva ne-a rănit sau ne-a jignit și apoi am răspuns prost și trebuie să mărturisim asta, nu mărturisiți păcatul celuilalt, nu expuneți ascunzișurile cuiva când încercați să vă smeriți în fața lui Dumnezeu, pentru că asta va fura tot harul pocăinței voastre și va aduce în prim plan persoana care v-a jignit. În schimb, concentrează-te pe ceea ce ai făcut tu! Nu mărturisi păcatele altcuiva!
De o mulțime de ori de-a lungul anilor am auzit așa-zise mărturisiri în care persoana care se mărturisea îmi spunea ce i-a făcut altcineva. Când a terminat doar am mângâiat-o pe cap, i-am luat epitrahilul de pe cap, am bătut-o pe spate și i-am spus: ”Să ai o zi bună! Dacă o vezi pe acea persoană, spune-i că o aștept aici la locul de mărturisire”. Ei se mirau: ”Cum?!” Le ziceam: ”În mod clar ai venit să mărturisești păcatul altcuiva pentru el și nu pe al tău, pentru că ai petrecut tot timpul spunându-mi cât de rea a fost acea persoană cu tine, așa că spune-i că eu o aștept și că o să mă ocup de ea când vine.” De obicei ei înțeleg mesajul. Nu așa ne spovedim, expunând ascunzișurile altcuiva.
O altă spovedanie proastă este când începi mărturisirea la Părintele tău prin a te lăuda. Acum, de obicei, acest lucru se face deoarece penitentul nu vrea ca preotul să aibă o părere proastă despre el sau ea, așa că începe prin a spune: ”Știți Părinte, în general a fost o lună destul de bună pentru mine, sunt bine de la ultima mea spovedanie.” Cuvintele de genul ăsta sunt tot jaf, te jefuiești de pocăință. Nu te poți prezenta la mărturisire cu pocăință și smerenie, dacă începi prin a te lăuda. Aceasta este o mărturisire proastă! Nu te lăuda deloc!
O altă greșeală este să îți atribui rolul de părinte duhovnic ție însuți și să îi spui preotului ce este foarte rău pe lista ta și ce nu. ”Cel mai rău lucru pe care l-am făcut, Părinte, este acesta.” Sfatul meu pentru voi dragilor: lăsați-l pe părintele vostru duhovnic să vă spună care este cel mai mare păcat. Nu vă jucați de-a părintele duhovnic, nu vă prezentați ca un mare evaluator al gravității păcatelor voastre. Este comun, după părerea mea, să credem adesea că ceea ce este grav nu este atât de grav în mintea Părintelui duhovnic, și ceea ce noi credem că nu este atât de grav, este mai grav în mintea Părintelui duhovnic. Omul care este chemat de Dumnezeu să asculte spovedanii, să fie medic pentru suflet, care are experiență cu oamenii, vă va putea ajuta să înțelegeți și să discerneți ce este foarte grav și ce nu este foarte grav. Nu jucați voi acest rol, nu evaluați!
O altă idee proastă este să lași la final păcatul cel mai jenant, atunci asta otrăvește cumva tot restul pentru că mintea ta nu este la ceea ce mărturisești în prealabil, mintea ta este la lucrul jenant la care vei ajunge, dar îți fură pocăința pentru păcatele anterioare. În schimb, transformă acea mărturisire proastă într-o mărturisire bună, prin menționarea celui mai jenant lucru la început. Fii natural, fii sincer! Nu îndulci! Doar spune-i Părintelui tău duhovnic ce ai făcut, ce te deranjează cel mai mult și spune totul, scoate-le afară și nu încerca să pui o fundă pe râtul porcului.
Nu e nevoie să ne facem păcatele frumoase. Doar începe cu cel mai rău! Și lăsați preotul să-l evalueze! Nu mergem la medicii noștri și după ce îi lăsăm să ne facă o scanare completă le spunem noi ce e grav și ce nu e. Nu! Îi ascultăm pe ei ce este grav. Ei știu că dacă nivelul de colesterol rămâne la acest nivel vei avea un atac de cord. Poate tu nu știi asta, dar ei știu și îți spun: ”Știu că artrita din glezna ta dreaptă te dărâmă, dar ceea ce trebuie să te îngrijoreze cu adevărat este nivelul tău de colesterol. Trebuie să îți schimbi dieta! Trebuie să începi să faci exerciții!” Medicul vă va spune asta și funcționează la fel și în medicina spirituală. Ascultați-l pe medic! Lăsați-l pe el să vă evalueze! Lăsați-l pe el să vă ajute, să judece ce este serios și ce nu! Nu vă jucați de-a părintele duhovnic!
De asemenea, evitați vorbăria! Fiind vorbăreț, folosind foarte multe cuvinte, ca pe o acoperire de păcat, spunând atât de multe detalii pentru că doare prea mult să sari direct la subiect și să spui: ”Asta am făcut. Sunt vinovat. Am făcut acest lucru.” Atenție la folosirea vorbăriei ca pe o acoperire, sau a fi prea general sau prea detaliat. Toate acestea sunt modalități de a ocoli ce te doare cel mai mult. Atenție și la a nu permite anxietate. Uneori, când suntem anxioși, chicotim și râdem, dar este foarte nepotrivit în cadrul mărturisirii, când ar trebui să plângi, nu să chicotești sau să râzi. Calmează-te, fă-ți cruce, cere-i lui Dumnezeu binecuvântare în timpul pregătirii și prezentării pocăinței tale și evită râsul și chicotitul.
Și în cele din urmă, nu confunda mersul la spovedanie cu orice altceva. Nu este un moment pentru a cere rugăciuni preotului, nu este un moment pentru consiliere pastorală. Dacă aveți nevoie de consiliere pastorală cereți o programare pentru consiliere, dar nu vă jefuiți mărturisirea, nu alungați harul confundând ceea ce faceți cu altceva. Nu este timpul pentru întrebări teologice. Nu despre asta e vorba. În schimb, fiecare confesiune este o întâlnire cu Dumnezeu, o întâlnire decisivă cu Dumnezeu în care Îi aducem Lui moartea care zace în noi și pentru care avem mare nevoie de El pentru a o elimina.
Dacă evitați aceste lucruri, dragii mei, aveți posibilitatea de a face o mărturisire bună, care vă va aduce atât iertare cât și har pentru îndreptarea vieții, o mângâiere extraordinară, pentru că Dumnezeu dă har celor smeriți și iartă păcatele celor care sunt sinceri în pocăință.
Permiteți-mi să închei cu câteva cuvinte frumoase ale Sf. Ioan Sinaitul din Scara despre cum să te mărturisești. El spune: ”Nu poți scăpa de rușine decât prin rușine. Încătușează-ți rușinea, nu fugi de ea, încătușeaz-o și folosește-o pentru a te mărturisi bine. Este adesea obiceiul demonilor de a ne convinge fie să nu ne spovedim, fie să o facem ca și cum am mărturisi păcatele altei persoane, fie să aruncăm vina pentru păcatul nostru pe alții. Arată-i rana ta medicului și, fără a te rușina, spune: ”Este rana mea, Părinte! Este ciuma mea cauzată de propria mea neglijență și nu de altceva. Nimeni nu este de vină pentru asta. Nici un om, nici un spirit, nimeni, nimic altceva decât propria mea nepăsare.” La spovedanie să fii ca un criminal la depoziție, atât în aspectul exterior cât și în gând, privește în pământ și dacă e posibil udă cu lacrimile tale picioarele judecătorului și medicului tău, ca și cum ar fi picioarele lui Hristos”, scrie Sf. Ioan Sinaitul, autorul cărții Scara dumnezeiescului urcuș.
Dumnezeu să ne ferească de spovedanii rele și să ne călăuzească în a face spovedanii bune și pline de har, care asigură iertarea și aduc o mare bucurie. Dumnezeu să fie cu voi, dragilor!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
3 Comments
La noi majoritatea spovedaniilor includ și acea “consiliere pastorală” cu care părintele din clip zice să nu amestecăm spovedania, majoritatea preoților (monahi sau nu) nu programează consiliere duhovnicească separat, de fapt nici n-am auzit de așa ceva în România, toată lumea vine la spovedanie la duhovnic cu toate problemele și întrebările lor, 10-25% din timpul de spovedanie de obicei e pentru mărturisirea păcatelor, iar restul de 75-90% e discuția cu duhovnicul, fiindcă la modul ideal lucrurile spuse de duhovnic în timpul spovedaniei nu vin din mintea lui, vin de la Sfântul Duh, Sfântul Duh vorbește prin el, de aceea lumea “profită” de acest lucru să afle răspunsuri dincolo de rațiune la toate problemele lor. E o consiliere pastorală “la cald” mai eficientă decât dacă ar fi programat o discuție separată cu duhovnicul “la rece”. Cine greșește, părintele Trenham cu acest sfat, sau greșim noi în România că amestecăm lucrurile?
Sunt realități diferite în România și în SUA. În mod normal consilierea pastorală ar trebui să fie separată.
Da, cred că multe aspecte practice ale ortodoxismului se dezvoltă diferit în SUA, fiindcă mulți preoți de acolo, când au devenit ortodocși, au păstrat disciplina și pragmatismul și ideea de comunitate a americanilor. Noi nu prea avem comunități create în jurul bisericilor, de asemenea stăm prost cu programările.
Apropo, au ajuns părinții Trenham sau Truebenbach la Athos? Dar Jonathan Pageau? V-ați întâlnit cu dumnealor? Dacă nu, îndrăznesc să vă propun să le scrieți și să-i invitați, eventual să faceți și un Q&A live împreună cu dumnealor, mai ales că i-am tot urmărit din postările dvs, cred că ar fi un schimb cultural și duhovnicesc foarte folositor pentru toată lumea.
Sau dacă nu puteți face Q&A-ul live din motive practice sau duhovnicești, ați putea anunța aici să le transmitem întrebările noastre din timp, iar apoi când înregistrați întâlnirea, veți selecta cele mai bune și folositoare întrebări. E o sugestie, Doamne ajută!