Cântările Cerului (Partea 1) – p. Pimen Vlad

Urmăriți prima parte a unui material realizat de Creator TV în care părintele Pimen Vlad răspunde la o serie de întrebări care au o legătură mai mare sau mai mică cu activitatea duhovnicească în cotidian, întrebări centrate în principal pe festivalul „Cântările Cerului” și de aici sfaturi bune legate de învățământ și de copii.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Introducere.

Părintele Pimen: Să ne ajute Maica Domnului, să ne lumineze, să fie spre folos și mântuire!

Reporter: Spre folos și mântuire! Părinte Pimen, frumos pentru că ne-ați primit aici în oaza aceasta binecuvântată de la Muntele Athos, în locul acesta unde oamenii își găsesc pacea, liniștea, bucuria și se întâlnesc cu Dumnezeu. Am întâlnit în Cluj Napoca de unde vin, mulți credincioși care vin transformați de dragostea lui Dumnezeu după ce vizitează Muntele Athos.

Suntem aici împreună și cu părintele Ciprian la o discuție despre un eveniment zicem noi unic în România și anume ”Cântările Cerului” și aș vrea să zic un singur lucru după care îl voi lăsa pe părintele pe Ciprian și pe dumneavoastră, să îmi punctez că anul acesta Sfântul Sinod a hotărât să fie anul omagial al centenarului Patriarhiei Române și anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși din secolul XX și ne aducem cu bucuria aminte de toți cei care cu jertfă, cu sânge chiar, cu sacrificii au făcut să ajungă credința ortodoxă până astăzi și noi și copii noștri și generațiile următoare să se bucure de darul lui Dumnezeu.

Și pentru că suntem în contextul acesta al pricesnelor, al cântărilor duhovnicești, aș vrea să dau un singur citat despre ce înseamnă poezia și cântarea duhovnicească. Am regăsit multe citate la Sfinții Părinți, dar în contextul anului omagial în care ne aducem aminte de mărturisitori, aș vrea să-l menționez pe unul singur care a pătimit 17 ani în închisorile comuniste și care a scris peste 4000 de poezii, majoritatea devenite pricesne și care se cântă în toate parohiile din Biserica noastră Ortodoxă, este vorba de poetul mărturisitor Traian Dorz care spune așa: ”Poezia și cântarea sunt adorare, rugăciune, laudă, înălțare, dragoste, fericire în cel mai ceresc fel. Toate acestea sunt numai din Dumnezeu și numai pentru El”.

Noi, toți de aici, suntem musafirii Maicii Domnului 

Părintele Pimen: Bine ați venit! Nu eu primesc aici, aici primește Maica Domnului, ca să știți! Și eu cum se zice, la rândul meu sunt găzduit de Maica Domnului pentru o perioadă aici, pentru viața asta pământească. Deci, toți suntem musafirii Maicii Domnului aici și Ea ne tratează ca pe musafiri. Adică, cu grijă, cu atenție, să nu ne lipsească nimic. Suntem musafirii Ei în grădina Ei. Și atunci vedeți că aici și aerul pe care îl respiri are mireasma lui, mireasma aia fină, duhovnicească, care te liniștește.

Acum aproape 2000 de ani a venit Maica Domnului aici, dar noi socotim de când a început viețuirea aici, de 1700 de ani, să ne gândim că fiecare bolovan din ăsta a fost udat poate cu lacrimi, cu transpirație de un pustnic, de un părinte, de atâta zeci, sute de mii aici și atunci toate astea au devenit am putea spune, o sfințenie. Vedem noi că e singurul munte numit Sfântul Munte. Adică, Sfântul cum se zice, cu totul și bolovanii și tot ce vrei de aici. Adică, omul care ia cu credință și un bolovan din ăsta, poate îi scoate mireasmă în casă. Deci, e în funcție de credința omului, dar aici e harul Maicii Domnului și atunci Maica Domnului ne găzduiește pe toți, ne primește pe toți aici și are grijă de toți care vin aici.

Evenimentul ”Cântările Cerului” – Cluj-Napoca

Părintele Ciprian: Prea cuvioase părinte, aș dori și eu să vă mulțumesc pentru găzduire și tot ceea ce spuneți am simțit din momentul în care ne-am apropiat de Sfântul Munte, un loc cu adevărat impregnat de lacrimi, de multă, multă rugăciune și de Har dumnezeiesc revărsat de Preasfânta Treime prin lucrarea specială a Fiului și a Maicii Sale în locul acesta.

Mă bucur că suntem împreună cu preacuvioșia voastră, mai avem doar puțin timp până la evenimentul ”Cântările Cerului”, el se apropie pe data de 11 octombrie la Sala Polivalentă BTarena din Cluj Napoca și suntem aici și pentru gândul ce l-ați avut anul trecut pentru copii și pentru toți cei care au contribuit la acest eveniment și vă rugăm să aduceți un gând duhovnicesc de aici din Grădina Maicii Domnului pentru cei peste 3000 de copii care vor participa anul acesta, pentru publicul care va fi în sală, pentru credincioșii noștri cred că e mai potrivit termenul decât public, pentru că acolo vom fi dimpreună cu acești copii o voce, vom avea cântări pe care le vom interpreta cu toții așa cum am făcut și anul trecut.

Și să nu-i uităm pe cei peste 180 de coordonatori care trudesc pentru ca 132 de grupe formate în țară, dar și în diaspora să ajungă cu bine la Cluj și nu numai cu bine, ci și cu aceste cântări în inimă și în glas.

“Talantul” trebuie transmis mai departe pentru a-i bucura pe ceilalți

Părintele Pimen: E un lucru minunat se face evenimentul ăsta. Când vorbim de 3000 de tineri poate ni se pare că nu e cine știe ce, dar totuși sunt tineri și mai mult decât atâta, sunt tineri cu un dar de la Dumnezeu. Adică, cei care participă cântă cu vocea, la un instrument, la ceva, deci am putea spune în termeni lumești că sunt 3000 de talente. Noi în termeni duhovnicești spunem de daruri ale lui Dumnezeu, care li s-au dăruit. Adică nu-i un talant, că și talentele vin tot de la talantul dat din Sfânta Scriptură, li s-a dat un talant, trei talanți, cinci talanți și așa mai departe… Ei sunt din cei cu talanți mai mulți și atunci pe talantul ăsta trebuie să-l lucreze, să poată fi înmulțit. Iar orice lucru nu poate fi înmulțit pentru tine că aceea nu-i înmulțire.

Asta înseamnă că te gândești la tine, te-ai închis tu într-un loc acolo și te gândești: domnule, să am eu ce-mi trebuie, atâta tot. Nu! Talant înseamnă înmulțire, înseamnă să-l împrăștii în jurul tău, să-l transmiți mai departe, să-i bucuri pe ceilalți pentru că se zice că orice bucurie făcută unuia din jurul tău ți se întoarce însutit sau înmiit și trebuie să ajungem să înțelegem lucrul ăsta, cum era și vorba aceea cu bucuria de a dărui. Unul poate să zică: ”Mă, stai un pic! Cum adică bucuria de a dărui? Păi, eu mă bucur când primesc!”. Nu! Bucuria de a dărui e mult mai mare decât aceea când primești. Ai primit un lucru, te-ai bucurat de moment și s-o terminat, dar când ai dăruit ceva, un lucru material să zicem la cineva și vezi că la omul ăla i-a fost de folos, tu trăiești o permanentă bucurie.

Să zicem că la o familie săracă te-ai dus și le-ai cumpărat o capră, o vacă, ce vrei tu. Ei, oamenii aceia de acolo trăiesc un an, doi, zece și tu vezi lucrul ăsta și ai o bucurie permanentă că un mic dar de la tine e așa folositor. Dar ia să privim la copiii ăștia! Poate unul din ei reușește ca pe altul care nu are treabă cu așa ceva, să-l influențeze să-i placă să cânte, să ajungă și el să cânte la o strană, la o biserică, undeva, să participe mult mai mult. Ei, ai bucuria când știi că tu ca și copil, pe vecinul tău pe care nu-l interesa și auzindu-te prin curte cântând:

– Mă, ce frumos cântă! Dar tu ce faci acolo?

– Păi, hai cu mine să vezi și tu duminică la slujbă, să vezi ce frumos e!

3000 de tineri aduc acolo slavă lui Dumnezeu și 3000 de îngeri

Sau la un eveniment, sau ceva așa și atunci ai transmis darul mai departe. Dar aici când se adună cum se spune la Sfânta Scriptură: ”Unde-s doi sau trei adunați în numele Meu sunt și Eu în mijlocul lor”… Dar ia să ne gândim, 3000 de tineri care aduc acolo slujbă lui Dumnezeu, slavă lui Dumnezeu… Deci, acolo deja devine o făclie de rugăciune de la suflete curate. Că noi zicem ”Mă, dar acum modernismul îi prinde pe copii!”. Da, dar una e la un copil la 15, la 20 de ani, hai la 25 de ani și alta-i la unul de 50 care a trecut prin viață prin multe și bune și nebune și tot ce vrei… un copil încă are curăția aceea, are puritatea lui.

Ei, când se adună toți ăștia, gândiți-vă! Eu întotdeauna mă gândesc, câți s-o adunat? 3000 de tineri ortodocși, da? Acolo sunt 3000 de îngeri! Fiecare vine cu îngerul păzitor. Ia să ne gândim, încă 3000 de îngeri plus toți din sală care mai sunt acolo, fiecare cu îngerul lui. Păi, noi dacă am vedea atunci mulțimea aia de îngeri luminoși, frumoși acolo, păi, noi am sta doar în stare aia de contemplație, nu mai mănânci, nu mai dormi zile întregi până mori. Cum spunea părintele Cleopa, dacă am vedea un înger și frumusețea lui și toate astea, zice că ai sta în stare aia de contemplație până ai căzut și ai murit că nu mai rezistă trupul. Ei, asta înseamnă să se adune toți împreună să-l slăvească pe Dumnezeu, să se bucure împreună acolo.

Tinerii ar trebuie să vină împărtășiți și spovediți

Ei tinerii ăștia pentru că vorbim de tineri acum, pentru că se întâlnesc ar fi bine înainte de a participa, de unde pleacă din parohiile lor, să se spovedească și să se împărtășească…

Părintele Ciprian: Ar fi extraordinar!

Părintele Pimen: … astfel încât să-l aibă pe Hristos în ei. Când se duc acolo avându-l pe Hristos în ei de cu o zi, două, trei înainte, vă dați seama!… Noi nu ne dăm seama ce înseamnă să-l iei pe Hristos! Ce se întâmplă? Mulți zic că nu-s vrednici, că nu știu ce, dar vrednic n-ai să fii niciodată! Dacă m-am dus și m-am spovedit, am devenit vrednic și-L iau pe Hristos, nu! Păi, e Hristos, iar noi suntem pe ăia care nu trec 10 minute și ți-a trecut un gând sau ceva, deci, n-ai cum să spui că tu ești vrednic! Dar Hristos ni se dă în dar și atunci noi primindu-L devenim una cu Hristos. Vă dați seama, 3000 de tineri care-L au toți Hristos devin una cu Hristos. Deci ce făclie? Îi deja o legătură directă cu Cerul!

Și uite acum mi-am amintit un lucru, MitropolitulPavel de Siatista. Deci a fost un fost un mitropolit cu viață sfântă aici la greci, care o plecat la Domnul, care avea darul cuvântului, foarte frumos vorbea. Chiar ieri am văzut o filmare scurtă și spunea: ”Mi s-o pus întrebări, cum putem să ne împărtășim mai des și când apucăm să ținem post dacă ne împărtășim mai des?” pentru că el recomanda creștinilor dacă s-ar putea în fiecare duminică, bineînțeles, să fie spovediți.

Și o spus: ”Oameni buni, biserica o rânduit postul suficient, a pus miercurea și vinerea post și cele pentru posturi peste an. Asta înseamnă că jumătate de an tu ai post în viața ta. Ce post mai vrei înainte de împărtășanie când tu jumătate de viață ca și creștin, ții post? Aia e pregătirea ta permanentă pentru Împărtășanie. Tu ești spovedit, te-ai dus și te-ai împărtășit, nu-ți mai trebuie alt post odată ce tu jumătate din viața ta o postești!”. Zicea că asta se referă la creștinul care ține posturile bisericii rânduite, nimic mai mult, cele patru posturi de peste an și miercurea și vinerea. Atunci tu ai jumătate de an de post, ce post vrei mai mult?

Ei, la care nu ține posturile, atunci îi dă duhovnicul cum cred el. La fel și la tineri, dacă ei țin posturile… adică, nu sunt motive, s-au spovedit… Bineînțeles, duhovnicul știe mai bine la fiecare, dar în special la tinerii ăștia ar fi foarte bine să vină spovediți și împărtășiți că alt Har e acolo, altă putere, altă încărcătură duhovnicească.

Pot fi copii o poartă către Euharistie?

Părintele Ciprian: Prea cuvioase părinte, pot fi aceste cântări pe care noi și coordonatorii și preoții încercăm să le zidim în inima copiilor, pot fi ele o punte către Euharistie? Că ele nu sunt un scop în sine, nici doar obiect de spectacol, nu ne dorim lucrul acesta, ba chiar am evitat și anul trecut și în prima ediție care a fost pe scările Catedralei acum trei ani, am evitat cuvântul spectacol și spectatori. Spuneam anul trecut, îmi aduc aminte la final, că am dorit să oferim credincioșilor, publicului, onoratului public, un crâmpei din banchetul Împărăției lui Dumnezeu.

Părintele Pimen: Știți ce mi-o revenit acuma în minte? Vorbeam odată cu bătrânul meu, eu așa-i zic părintelui Iulian de la Prodromu, l-am avut 28 de ani duhovnic, deci cum se zice, o viață. Și spunea el: Mă, sunt trepte ale rugăciunii. Că omul nu poate toată ziua să spună ”Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă” sau cutare, are stările lui la fel ca și omul din lume. Adică, zicea de stări de rugăciune. Tu dacă te-ai trezit dimineața și spui ”Slavă ție, Doamne!” și încep să cânți de bucurie, ai o stare de rugăciune. Tu dacă-i spui un cuvânt bun la un om care vezi că e supărat, aia e o stare de rugăciune. Tu dacă faci o milostenie la cineva și-l încurajezi, poate ți-ai lăsat rugăciunea ta și stai de vorbă cu el, îi asculți necazul, îi schimb starea aceea, e o stare de rugăciune.

Zice că orice faci tu sunt trepte ale rugăciunii. Cânți ceva în cinstea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, o priceasnă, o ceva, orice faci dintre lucrurile astea, te bucuri, pur și simplu te duci prin pădure și te bucuri de cum cântă păsările, da? Și poate mintea ta nu se gândește la altceva, dar zici: ”Uite, ce minunat cântă, ce frumusețe! Ce copaci frumoși, ce liniște!”, ei și aia e o stare de rugăciune, de contemplare a frumuseților lui Dumnezeu! La fel și aici, e o stare de rugăciune prin cântare. Când îi auzi pe toți tinerii ăștia cântând te bucuri, adică îți tresaltă sufletul, te bucuri și te minunezi: măi, cât îi de frumos! Uite, atâția tineri care puteau să fie într-un club, într-o discotecă și ei totuși sunt aici, Îl slăvesc pe Dumnezeu și se bucură de toată bucuria asta și o transmit mai departe.

Părintele Ciprian: S-au lăsat atinși de cântarea divină.

Prin tot ceea ce facem să-L arătăm pe Dumnezeu 

Părintele Pimen: Da! Deci toate astea aduc spre Dumnezeu! Zice că orice lucru facem, prin lucrul acela trebuie să-L arătăm pe Dumnezeu. Asta încerc și eu să le spun la mulți care vin aici și zic: ”Părintele am venit pentru sfinția ta!”. Nu pentru mine, degeaba ați venit! Veniți pentru Maica Domnului, veniți pentru Dumnezeu și dacă Ei îngăduie să ne vedem, să schimbăm un cuvânt, e altceva. La fel și aici, totdeauna când facem ceva, să nu ne evidențiem pe noi, ci totdeauna să zicem: ”Uite, ce bun e Hristos! Uite, ce bună-i Maica Domnului! Uite, sfinții, prietenii noștri, câtă grijă au de noi! Uite, Arhanghelii, îngerii sunt permanent în jurul nostru și ne protejează și au grijă de noi!”. Totdeauna spre asta să tindem, nu spre ”Domnule, ai văzut ce voce am, ce tare-s eu?”.

Că atunci ne întoarcem spre noi și ne socotim grozavi și nu suntem de fapt pentru că ăsta-i un dar de la Dumnezeu și eu trebuie să-l înmulțesc. Că e să cânți, să faci ceva, orice ar fi în lumea asta, sunt talanți dați de la Dumnezeu, pe care trebuie să-i înmulțim și să încercăm să fie spre folos celor din jur. Ce spune acolo frumos Mântuitorul? Prin aceasta vor cunoaște ceilalți că sunteți Ucenicii mei dacă veți avea dragoste între voi! Clar ne-a spus! Dragostea o pus-o la cea mai mare înălțime. Vedeți? Nu a spus altceva, că dacă veți avea credință, dacă cutare, nu! Dacă veți avea dragoste între voi înseamnă că sunteți Ucenicii Mei! Deci, prin asta ne deosebim noi de tot ce se întâmplă în lumea asta, prin dragoste.

E vorba de dragostea dintre noi și dragostea care duce la Hristos pentru că și tâlharii care jefuiesc, care fură, care omoară, între ei se iubesc, se protejează, dar la ei e dragostea asta pătimașă și interesată. Altceva e dragostea asta care face numai bine, fără să conteze că ăsta-i rău, că ăsta-i bun, la ăla nu-i fac bine, la ăsta așa, nu! Aceea e dragoste interesat, nu! Dragostea-i aia când ți-e milă de toți, vrei să-i ajuți pe toți, te rogi pentru toți.

Cântarea este o formă de rugăciune

Părintele Ciprian: Ați menționat foarte frumos, cântarea este o formă de rugăciune în care sufletul dimineața, seara, își deschide inima spre Dumnezeu și Îl laudă, Îl preamărește și Îi cântă lui Dumnezeu.

Părintele Pimen: Aici vă întrerup oleacă! Oricare ar fi la un moment de bucurie, nu-ți vine să cânți, să explodezi de bucurie? Îi starea care se manifestă din interior când ești bucuros.

Părintele Ciprian: Și mai e un aspect: în veșnicie dacă vom ajunge acolo cu mila lui Dumnezeu, cântarea va merge de pe pământ și în Cer. Multe alte lucruri vor rămâne doar aici, nu vor mai fi și în veșnicie, dar în împărăția lui Dumnezeu așa ne spune cuvântul sfânt, că vom cânta în continuare lui Dumnezeu. Și aicea am un citat din Sfântul Ioan Gură de Aur care spunea: ”Cei ce cântă cântări duhovnicești se umplu de Duhul Sfânt” și are legătură cu ce a spus sfinția voastră legat de cântarea ca și rugăciune. Când te apropii de Dumnezeu printr-o cântare de laudă, numai Duhul lui Dumnezeu îți poate umple inima și viața de lumină, de pace, de liniște, de dorința și de dor și de drag după Dumnezeu.

Și asta ne dorim pentru acești tineri ca să descopere prin cântările duhovnicești pe Dumnezeu, că este dragoste, este bunătate, că este un Tată iubitor și aici în contextul acestui misiuni care se face între copii și tineri am vrea să ne mai spuneți cum vedeți partea aceasta de misiune în rândul copiilor și a tinerilor, ce ar trebui să facă preoții, ce ar trebui să facă teologii, profesorii de religie, părinții credincioși ca să se apropie mai mult copiii de astăzi de Dumnezeu? Au atât de multe ispite, au atât de mulți factori care îi atrag și duc departe de Dumnezeu și totuși noi ar trebui să veghem, să-L prezentăm pe Hristos, Biserica prin ceea ce spunem, prin ceea ce facem într-un mod astfel încât copiii să-L dorească pe Dumnezeu în viața lor.

Exemplul lui Paulin Leca

Părintele Pimen: Îmi amintesc acum de o carte pe care am citit-o mai demult, ”De la moarte la viața” a lui Paulin Leca. Era în perioada aceea cred că dinainte de al doilea război mondial. În orice caz, el s-a dus în misiune în Transmisia la românii de acolo. Era foamete, sărăcie, era tot ce voiai. Făcuse Seminarul și o cerut aprobare de la cei ai bisericii să se ducă el în emisiunea acolo, să propovăduiască, să fie profesor cum ar fi să zicem de religie la copii la școală și s-a dus acolo fără nimic, c-o traistă cum se zice, pe jos. Era sărăcie și foamete acolo. Era o casă pustie și acolo i s-a dat și lui să stea, n-avea nimic, nici de mâncare, nimic.

S-a dus la școală la director și i-a zis: ”Da, uite! Iei clasa cutare, dar vreau să spun dinainte, o să ai numai probleme cu copiii. Copilul ăla, Vasilică, ultimul profesor a luat bătaie cu pietre de la el, ca să știi ce te așteaptă! Vrei să te înhami? Poftim!”. Și s-o dus el în clasă, s-o uitat la copii, le-o vorbit frumos așa și a început să strige catalogul și a ajuns și la Vasilică. L-a văzut pe copil în ultima bancă și a observat că-i activ așa. I-a pus două, trei întrebări lui Vasilică, a văzut că răspundea isteț, ”Băi, stai că-i isteț!” și i-a zis ”Vasilică, vin-o mai încoace!” și l-a mutat mai în față într-un loc acolo. El, care era marginalizat tot timpul, l-o mutat în față și întotdeauna era primul pe care îl întreba.

A început așa și a văzut că îi activ, era băgat în seamă, era lăudat și a pornit el să le transforme la copii Sfânta Scriptură, în special Noul Testament, într-o poveste și le-a zis: ”Uite, copilașilor, cine-i Hristos, cum s-a născut, gândiți-vă, Maica Domnului, o Mamă într-o iesle și eram micuț și plângea și îi era foame și îi era frig și toți îl alungau”. Plângeau toți copiii în clasă și el le explica cât de frumos putea și plângea și el cu copiii. Ajunsese de îl iubeau atât de mult copiii și plângeau toți de cum le povestea el. Deci, nu lua lege că uite așa, să le vorbești lor dogmatic, nu! Deci, o transformat-o într-o poveste la nivelul lor și le spunea: ”Uite, copilașul ăla plângea și el, săracul, îi era foame, doar și vouă vă e foame, știți ce înseamnă să n-ai ce mânca!”.

Copiii au nevoie de dragoste și de îndrumare

O zis că ”Mă duceam câteodată, căutam prin grădină găseam un cartof sau o sfeclă și o rodeam așa!”, el murea el de foame acolo, dar o dus-o așa un an de zile. Și când s-a încheiat anul zice: ”După cum îmi spuneau profesorii că o să arunce cu bolovani în mine, da, o aruncat în mine copiii, dar cu flori nu cu bolovani!”. Și toți au venit plângând, cu flori la despărțire și cel mai tare plângea Vasilică, zice. Deci, ce o reușit să fac el din clasa aceea pentru că s-a coborât el la nivelul lor, nu a tras de ei ca de niște oameni mari care trebuie să priceapă, nu! O transformat totul într-o poveste frumoasă prin care să înțeleagă cine-i Hristos și după aia a mers mai departe, cum a crescut, cum era, ce făcea, cât bine, cum îi vindeca, cum îi luam în brațe.

L-a făcut pe Hristos ca pe un Tată din ăla iubitor, care doar ia în brațe, vindecă, mângâie, nu pedepsește nimic niciodată. Ei, asta trebuie să facă preoții, să nu invoce numai legea, nu! Nu mai este timpul de așa ceva! A mai mers pe timpuri, cum spunea cineva: ”Domnule, a trebuit să fiu dur că altfel n-aveam cu cine mă înțelege!”. Mai ales acum că vorbim de copii, la copii trebuie să te cobori la nivelul lor și să-i iei ușor și te ridici odată cu ei, cu ei în brațe, să nu le pari superior. Pe El îl tot ridici în fața ta dacă se poate, prin tot ce se poate așa, cu răbdare, cu dragoste. Copiii au nevoie de dragoste acum pentru că și în familii în general sunt părinți mulți plecați în străinătate, ei nu mai au dragoste.

Sau sunt divorțați și după aia încep procesele între ei și scot ochii, copiii duc lipsa dragostei. Ori și unde vezi copiii mici cu decepții pentru că ei văd roată permanent neînțelegeri. Nu mai stă nimeni să joace împreună cu ei, să-i ia de mână să-i asculte. Copilul se zice că deja de când începe să vorbească, are sute și mii de întrebări și cineva trebuie să-i răspundă la întrebările astea, că altfel le găsește din vecini, din internet, din televizor, din ce vrei și atunci se distruge. Deci, copiii au nevoie de dragoste și de îndrumare.

Tată cu inimă de mamă

Îmi spunea cineva în Atena la o școală, o mamă care-i româncă, are vreo șapte copii și-mi spunea că aveau un profesor la școală, atât de mult ajunsese la sufletul copiilor, știa să lucreze cu ei, încât orice spunea el, deși el nu spunea ca lege, dar așa o luau copiii ca pe o lege. La un moment dat a venit la școală și a spus: ”Copii, hai să vă arăt ce înseamnă chipsurile pe care le mâncați!” și a luat un chips și i-a dat foc cu bricheta și s-a topit ca plasticul. Zice: ”vedeți ce mâncați voi? Uite, nu-i natural, uite cutare!:::”. Ei, din ziua aceea niciun copil din clasă n-a mai mâncat chipsuri! Deci, fără să le interzică, dar le-a ajuns la sufletul lor. Venea, discuta cu ei, vedea că unu-i supărat, ”Măi, tu ce ai?”, deci trebuie să devii mamă.

Exact cum mai spuneam eu când mă întreba cineva cum îl caracterizez în două cuvinte pe părintele Iulian. Zic: ”Tată cu inimă de mamă!”. Ei, asta trebuie să fie profesorii de religie, preoții, profesorii care sunt civili, să devină un fel de mame pentru copii pentru că dacă l-ai câștigat pe copil, el nu numai că ia ca lege ceea ce ai spus tu la școală, dar o duce și acasă. Mamă, dar ce faci că asta nu-i bine, tată, dar ce faci? Dar lasă țigara, dar lasă băutura, dar de ce te cerți cu mama, că nu-i bine? Uite, Dumnezeu se supără! Deci, el mai departe duce misiunea aceea pe care i-ai predat-o tu dacă tu i-ai predat-o în așa fel încât s-o înțeleagă și s-o iubească. Dacă tu strigi: ”N-ai învățat! N-ai știut cele zece porunci! N-ai știut cutare? Gata, patru! N-ai făcut nimic cu astea!

Acolo trebuie să meargă numai cu dragoste mai ales în domeniul ăsta ce ține de predarea religiei, singura lege trebuie să fie dragostea. Trebuie să treci peste o grămadă de canoane, de nu știu ce reguli din astea școlare ca să poți să-i faci pe ei buni creștini, nu doar premiați de 10 c-o învățat acolo pe de rost toate ce i-ai dat și atâta tot, el o ieșit de la oră și și-a continuat viața! Să-și poată schimba viața copilul! Poate veni dintr-o familie cu probleme, ei tu trebuie să-l ajuți ca el să nu rămână în problemele familiei, să-l scoți de acolo, să învețe altceva, să vadă că există o cale frumoasă în afară de problemele prin care trece acasă. Deci, asta depinde de fiecare, cum își duce misiunea asta și cât se implică în ea.

Doar arătându-le această pace a Duhului Sfânt vom putea să câștigăm inima lor

Părintele Ciprian: Eu cred că doar arătându-le această pace a Duhului Sfânt vom putea să câștigăm inima lor, vom putea să-L dăm pe Hristos acestor copii și după aceea, îmbrăcați în haina aceasta a păcii duhovnicești și a iubirii Hristice, putem să integrăm în comunitatea parohială, în comunitatea liturgică, în taina spovedaniei, în taina împărtășaniei, pentru că dacă le vom prezenta aceste adevăruri liturgice, dogmatice sub formă de porunci, riscăm să nu fie primite…

Părintele Pimen: Și aici vă întrerup, vă rog mai iertați! O învățătoare sau profesoară, nu mai știu, erau copilași așa, dar acum nu-mi dau seama exact de vârstă, îmi mai trimitea fotografii. Ea la școală dacă era o sărbătoare, lua toți copiii și îi ducea la biserică și-i împărtășea, toată clasa! Uneori și duminica, îi ruga să vină toți și se ducea ea cu ei frumos, îmi trimitea fotografii, toți erau la rând la Împărtășanie. Mergea un pic dincolo de regulile astea, că nu erau reguli să duci copiii sau cutare, dar ea spunea: ”Gata, rapid! Pregătiți-vă, mergem și-L luăm pe Hristos!”. Frumos! Adică, făcea cu ei tot felul de evenimente, se implica mai mult decât ținea regula asta a școlii pentru ca acei copii să vadă: ”Măi, ce frumos e la biserică! Uite, împărtășiți, cutare!”, poate părinții nu-i duceau. Ei, îi ducea, ținea ea locul de așa ceva.

Deci, se pot face o grămadă de lucruri. Un om simplu poate să facă o grămadă de lucruri, ca învățător, ca profesor și nu numai în domeniul religios. Poți să fii profesor de orice sau învățător, poți face o grămadă de lucruri. Uite, tot revin, venea de ani de zile pe aici un grec, profesor de sport în Atena. Orice problemă din clasă, dacă un copil era supărat:

– De ce ești supărat?

– Păi, mama e bolnavă.

– Copii, gata, întrerupem tot! Uite, acum timp de cinci minute toți spunem rugăciuni pentru mama lui Ionel!

Părintele Ciprian: Minunat!

Părintele Pimen: Și toți începeau. Le spunea el ce rugăciune, o ziceau în comun sau așa și a doua zi venea Ionel:

– Mama-i bine, s-o vindecat!

– Vedeți copii ce face rugăciunea?

Știi câte minuni s-au făcut spunea el, prin rugăciunile clasei în comun? Și ei acum știu. Când vine unul cu probleme:

– Domnul profesor, uite, frățiorul meu e bolnav!

– Bun! Copii, gata, o rugăciune!

Să găsim puntea către sufletul copilului

Și el era profesor de sport! A avut probleme, ispite, acuzații de tot felul pentru că deranja lucrul ăsta, să pui toți copilașii ăia, 20 sau câți avea el în clasă, să se roage toți în comun. Deci, sunt niște lucruri care se pot face de cei care-s acolo, profesori sau învățători, pot face lucruri minunate în contactul copiii. Dar toate prin prisma dragostei, nu cu legi, niciodată!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!