Cântările cerului (partea a 2-a) – p. Pimen Vlad

Urmăriți partea a 2-a a materialului realizat de Creator TV, în care părintele Pimen Vlad răspunde la o serie de întrebări care au o legătură mai mare sau mai mică cu activitatea duhovnicească în cotidian, întrebări centrate în principal pe festivalul „Cântările Cerului”.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Îmi amintesc că la școală îl aveam pe profesorul de geografie, din clasa a cincea în a opta. Era om din ăsta activ cu toate că avea cal, nevastă-sa nu intra în grajd, era profesoară de matematică, dar el era foarte… Era foarte corect. Puteai să fii ultimul elev, dacă răspundeai corect aveai 10. Puteai să fii cel mai bun, n-ai răspuns… nu stătea…

Dar mai făcea un lucru, cerceta starea clasei: băi, vă văd cam plictisiți, n-aveți chef de ore azi. Nu jucăm un fotbal? Cum să nu, domn profesor! Și ieșeam afară pe teren și jucam fotbal cu clasa care avea ora de sport. Adică, el cumva făcea anumite lucruri, dar după aia zicea ”Băi, dar după aia îmi învățați!”, ca să se vadă rezultatele. Era perioada comunistă în care totuși regulile erau stricte, deci lucra în așa fel încât vedea starea elevilor. Îi vedea plictisiți, zicea ”Măi, nici eu n-am chef!”. Întreba pe unul, întreabă pe altul și vedea că nu mergeau răspunsurile cum trebuie, zicea ”Băi, înseamnă că nu-i cum trebuie azi pentru o oră. Hai să ne alergăm oleacă să ne aerisim!”.

Părintele Ciprian: Știa să găsească punte către suflet!

Părintele Pimen: Da! Și în felul ăsta îți dai seama că toți a doua oară eram cu lecțiile făcute. Băi, uite, a fost om cu noi, hai și noi să fim cumva. Ei, deci contează mult cum lucrezi. De asta spun că aicea fiecare trebuie să știe să lucreze, că nu se potrivește același lucru peste tot. La o școală e într-un fel, la alta e altfel, ei, tu să iei pulsul la copiii pe care îi ai și vezi ce se poate face acolo ca să funcționeze bine și numai bine, copiii să iasă relaxați de la ora ta, să iasă bucuroși, să iasă zâmbind. Adică, nu speriați, înfricoșați. Și poate să încercăm să-i ducem, chiar dacă nu-i ora de religie, să le arătăm pe Dumnezeu.

Să nu fie nicio școală fără o icoană în fiecare clasă

Eu de asta spuneam de multe ori: să nu fie clasă în nicio școală să n-aibă o icoană! Că-i a Mântuitorului, că… să fie în special cea cu Maica Domnului cu Pruncul în brațe, aia e cea mai de ajutor pentru copil în momentele grele. Are un examen, o întrebare, ceva, se uită: ”Maica Domnului, nu mă lasă, ajută-mă!”. Deci, cât de ateu o fi, el se uită acolo pentru că are o nădejde. Când știe că are nevoie de o notă de trecere să vezi cum se roagă la icoană! Deci, îl faci ușor, ușor să se raporteze la icoană și dacă vede că-i ajutat, prinde alt curaj și după aia în afara clasei unde se duce, când dă iar de greu, zice: ”Maica Domnului, ajută-mă!”. Deci, ușor ușor, ar trebui ca lucrul ăsta să existe într-o țară ortodoxă cum e la noi.

Adică, îi rușinos să n-ai lucrurile astea în școli, să fie scoase, să fie date deoparte pentru că prin asta o dăinuit țara noastră. Iar copiii sunt generația care se ridică. Cei maturi trebuie să se gândească bine ce fac cu generația care se ridică. Dacă generația asta crește frumos, tu la bătrânețe o să ai o pensie, o să-ți dea cineva un pahar de apă, o să fii respectat. Dacă nu, o să fii trimis la azil, o să fii dat deoparte, nimeni n-o să te salute pentru că așa ai contribui la generația care s-a ridicat în momentul când erai în putere. Și generația asta o să fie ea în putere și o să conducă când tu ești cum se zice, la vârsta aia, te miști mai greu… Deci, să ne gândim bine pentru că-s roadele la ceea ce semănăm.

Semeni primăvara și toamna culegi, așa se întâmplă și în viață. Semănăm și toamna culegem. Și atunci va fi o generație de copii care nu știu ce-i cu ei, nu-i interesează de nimic, nici de cel de lângă el, n-are decât să moară, eu să-mi trăiesc viața. Adică, au ideile astea progresiste, moderne: „Cine-i celălalt? Eu contez, eu să fiu grozav, să ies în față!” Ei atunci deja îi o pantă spre prăpastie pentru că dacă generația tânără spre asta merge, înseamnă că toată țara spre asta o să meargă și doar Dumnezeu poate să o scoată. De asta copiii trebuie să înțeleagă că este Dumnezeu, că-i Dumnezeu al dragostei, al bunătății, care-i permanent cu brațele întinse spre noi pentru a ne ajuta, sprijini și a ne lua în brațe, nu pentru a ne pedepsi și la sfârșit să ne ia cu El în împărăția Lui, să ne bucurăm cu El veșnic.

„Când se ridicau atâția copii și tineri în picioare se auzeau parcă aripi de Heruvimi!”

Părintele Ciprian: Aminteați prea cuvioase părinte, de cei 3000 de copii și de îngerii păzitori care le stau alături. Nu întâmplător ați amintit lucrul acesta, deși nu aveați de unde să știți ceea ce anul trecut în culisele repetiției generale ce a avut loc cu o oră mai înainte de evenimentul propriu-zis, s-a întâmplat și v-o aduc ca pe o mărturie deosebită. Îi rugam pe cei 1500 de copii și tineri la momentul interpretării pricesnelor să se ridice cu toții deodată în picioare. Din locul în care ei erau așezați pe latura lungă a Sălii BT Arena, frații preoți și coordonatorii mi-au transmis mie mesaj în față să-i anunț ca în momentul în care ei se ridică, să pună mâna pe scaun că sună prea tare acele scaune în momentul în care ei se ridică.

Și pe moment mi-a venit așa gândul și le-am transmis prin microfon că nu e nicio problemă, face parte din decor. Aparent, până la punctul acesta era o un lucru negativ foșnetul atâtor scaune. Ei, Dumnezeu l-a transformat într-un lucru pozitiv, iar după eveniment oamenii care au fost în public, mulți dintre ei au zis așa: ”Părinte, când se ridicau atâția copii și tineri în picioare se auzeau parcă aripi de Heruvimi!”. Sigur, acest acest gând, acest efect auditiv era potențat și de neliniștea scaunelor. Dar iată că Dumnezeu, dintr-o neputință a transformat-o într-o stare, într-o stare care îi ducea pe oameni la foșnetul Heruvimilor și Serafimilor.

Dacă nu ai frică, dragostea îți aduce libertatea

Părintele Pimen: Trebuie lăsată și o stare de libertate, nu trebuie să fie numai reguli și la un eveniment din ăsta. Niciodată nu trebuie să fie un eveniment doar cu reguli, adică lăsat oarecum să se manifeste și liber în anumite momente în care, în afară de cele programate să iasă frumos. Trebuie să fie și un pic de libertate în toate, mie asta îmi place întotdeauna, libertatea. Eu am fost omul libertății, am zis că măi, cumva așa o îngăduit Dumnezeu și Maica Domnului că au știut, nici Ei nu mi-au luat libertatea niciodată. Adică, în sensul că în tot ce am făcut și pe unde m-am dus, la evenimente, eu niciodată n-am nici măcar o idee despre ce o să vorbesc.

Cum am fost în țară la atâtea evenimente la care s-au adunat și 4000 de oameni, am avut la Iași 7000, deci nimic pregătit dinainte, să zic domnule, am lucrul ăsta, cu asta încep, nimic! Zic ”Maica Domnului, pune tu în minte ce vrei pentru oamenii ăștia, nu pentru mine că eu știu că-s analfabetul ăla cu 10 clase, atâtea am, dar zic, pentru oamenii ăștia și toate venea de la sine în cadrul ăsta al libertății. Să lași mintea limpede și cumva ți-o umpli cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu ”Ajută-mă! Uite, pune ceva pentru oamenii ăștia!”. Adică, noi trebuie să avem o oarecare libertate, în cele duhovnicești trebuie să existe libertate. Chiar parcă Sfântul Antonie spune într-un fel foarte frumos: ”Mie nu mi-e frică de Dumnezeu pentru că eu îl iubesc pe Dumnezeu, iar dragostea scoate afară frica și dacă o scos frica, dragostea îți aduce libertate”.

Regulile nu trebuie să ne ia din libertate

Adică, nu mai ești îngrădit de nici o lege. Atât timp cât este păcatul e și legea ca să-l oprească, dar când îți aduce libertatea asta tu te bucuri de orișice. În orice tu găsești un motiv de bucurie, de copilul ăla care se bucură, de ăla care plânge, de ăla cutare, tu poți transforma tot în bucurie. De asta și copiii ăștia trebuie să aibă și oarecare libertate, să se și bucure. Adică nu doar reguli, fii atent, nu mișca, nu cutare.

Că am întâlnit eu undeva la o mănăstire, stareța așa era, băi, când fac eu cruce, toate faceți cruce, dacă nu fac eu, nu faceți nici voi! Adică, niște reguli din asta care-ți iau libertatea aia când poate ai și tu un moment din ăla cu Dumnezeu, când spui ”Doamne, ajută-mă!” și tu n-ai voie să faci cruce, nu! Lasă-i să se manifeste liber! Uite, pentru că vedem pe la diferiți sportivi din ăștia, care-s tot tineri care s-au ridicat din lumea asta și-i vezi la momentele alea înainte să intre într-o competiție, ceva frumos, îi vezi că fac cruce! Adică sunt mulți dintre ei care ăia simt în momentul acela, ”Am nevoie de Dumnezeu!”.

Că e o competiție, că-i pentru ceva anume, îi vezi atunci… Ei nu mai țin cont că se uită la ei poate milioane de oameni, nu! În momentul ăla ei știu că oamenii ăia din jur, milioane, nu-i pot ajuta. Singurul care poate să-i ajute e Dumnezeu și atunci el îi lasă pe toți, poate jumătate din cei care se uită la el sunt atei, nu-l interesează zic și el își face cruce pentru că știe că doar Dumnezeu îl poate ajuta.

De exemplu Djokovic, nu intră o dată pe teren fără să își facă cruce. Și am înțeles că duhovnicul lui, la cele mai mari competiții îi băgat acolo în tribună și se roagă pentru el. Adică, merge cu Dumnezeu și s-o văzut în viață ce o făcut. Oameni care indiferent prin ce au trecut, ei nu L-au lăsat pe Dumnezeu și le-au pus pe toate pe seama Sa. Ăștia-s oamenii liberi, nu-s încorsetați că văleu, nu mă mai plătește sponsorul, nu mă ajută ăla, adică nu e dependent de lucrurile astea, nu!  Și la un eveniment din asta, da, apelezi la oameni să te ajute, dar nădejdea e total în Dumnezeu! Doamne, Maica Domnului, trimite-mi oamenii care să ne fie alături să organizăm lucrul ăsta. Totdeauna așa trebuie să fie începutul și atunci îți deschide calea și îți trimite oamenii potriviți. Și când ți-a deschis-o, te folosești de ei.

Dumnezeu lucrează prin oameni, nu vine El direct

Se spune că undeva printr-o pustie pe la saracini, prin partea aia din Egipt, erau doi pustnici care mergeau. Unul era din ăsta mai habotnic și după vreo trei zile de mers fără apă, fără mâncare, deja aproape leșinau și au început să se roage: Doamne, te rog, dă-ne ceva de mâncare! Fă ceva, fă o minune, salvează-ne că, uite, murim! Și apar niște saracini din ăștia cu sabia în gură, care zice că nu se culcau seara fără să-și moaie sabia în sânge. Pe toți cei pe care îi întâlneau în afară de neamul lor, îi omorau. Și când i-a văzut saracinii pe ăștia, au scos de mâncare din traistă și le-a dat. Unul dintre ei o mâncat, altul zice că ”Eu nu mănânc de la ei! Să-mi dea Dumnezeu, că eu pe Dumnezeu l-am rugat!” și a murit.

Primul a scăpat, iar când cel care a murit ajunge la Dumnezeu, îl întreabă:

– Doamne, dar nu te-am rugat? De ce nu m-ai ajutat?

– Cum nu te-am ajutat, măi? Saracinul ăla la care nu-i scăpa nimeni viu, care era cu sabia în gură cum se zice, să vină ăla să-ți dea de mâncare, asta nu era minunea Mea? Nu Eu i-am muiat inima?

Dacă tu ai fost bătut în cap și n-ai înțeles lucrul ăsta, că Dumnezeu lucrează prin oameni?… Noi facem greșeala asta de multe ori pentru că noi vrem ca Dumnezeu să vină El direct. Nu! Dumnezeu lucrează prin oameni întotdeauna! Unde nu mai pot oamenii intervine Dumnezeu, dar cât timp pot oamenii să se ajute unii pe alții…

Să nu-L necăjim pe Dumnezeu cu lucruri pe care le putem face noi

Mai intru într-o istorioară aici. Era un bogătan din ăsta cu vilă cu piscină, cu ce voiai, toate bunătățile. Și omul avea o singură fetiță de vreo șapte anișori și soția îi murise. A venit Ajunul Crăciunului, a pus și el brad frumos în casă, a aranjat lumini, mese bogate și fiind și creștin îi zice: ”Draga tati, hai, vino încoace să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat!” și început: ”Doamne, îți mulțumim! Nu ne lipsește nimic, toate bunătățile, tot ce vrem noi!”. Și alături de el, așa a rânduit Dumnezeu, era o familie săracă, cu vreo șapte copilași, aveau o singură cameră, cu un horn care atârna și ăla într-o parte, deci săraci lipiți, n-aveau nimic. Și-o încheiat rugăciunea așa: ”Doamne, te mai rog ceva! Dă-le ceva și la săracii ăștia să aibă de Crăciun, că n-au nimic ce să mănânce!”.

Și atunci fetița îl trage de mânecă:

– Tati, tati!

– Ce-i fetița mea?

– Dar de ce-L necăjești pe Dumnezeu cu lucrurile astea pe care putem să le facem noi?

Adică, sunt lucruri pe care trebuie să le facem noi. Că mulți zic: ”Băi, dacă am înseamnă că-s ale mele!”. Nu-s ale tale, ți le-o dat Dumnezeu ca să-ți fie milă și de ceilalți din jur care nu au. Și în felul ăsta, tu ajutându-i pe ei te mântuiești pentru că ei se roagă pentru tine și-L slăvesc pe Dumnezeu pentru că i-a ajutat și vă mântuiți și unii și alții. Echilibrul ăsta l-a făcut Dumnezeu. Putea Dumnezeu să ne dea de toate la toți, dar nu! O lăsat bogați și săraci ca să se ajute unii pe alții și să se mântuiască și unii și alții. Nimic nu-i întâmplător în viața noastră. Adică întâlnirea cu cineva, faptul că vorbești cu el sau întâlnești un om, vezi că e în suferință, măi, omule, ce-i cu tine? Pot să te ajut cu ceva?

Adică Dumnezeu le-a făcut în așa fel ca să depindem unul de altul, pentru mântuirea noastră să depindem unul de altul. Deci noi nu putem fără să ne susținem unii pe alții.

Suntem prea mici ca să demarăm și să putem să ducem o astfel de lucrare

Părintele Ciprian: Din lucrarea aceasta a Cântărilor Cerului vă dăm și noi mărturia, simțim că e un puzzle când pornim lucrarea unei noi ediții și că Dumnezeu cu multă, multă grijă și purtare de grijă, pune fiecare element la locul lui și la final Îl prea mărim în toată lucrarea pe care El a făcut-o. Noi suntem prea mici ca să demarăm și să putem să ducem o astfel de lucrare, suntem și noi cum zicem la Evanghelie, slugi nevrednice care încercăm să Îi slujim Domnului Hristos și printr-o astfel de lucrare, dar Dumnezeu prin oameni ne rânduiește oameni buni care rezonează. Cu ce? Cu aceste „Cântări ale Cerului,” fiecare prin misiunea lui și la final conglomeratul acesta al unei misiuni speciale se îndeplinește.

Sigur că tot ceea ce facem, facem cu binecuvântarea părintelui nostru Mitropolit Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Și e foarte important să pornești într-o astfel de lucrare cu binecuvântarea…

Părintele Pimen: Întotdeauna să fie cu binecuvântarea ierarhului locului, cu ascultare, cu sfat pentru că atunci iese bine.

Părintele Ciprian: Avem și un sfântul ocrotitor, un sfânt de curând canonizat de biserică în 2018, pe Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe și a Ismailului, care încă are rudenii în viață la noi în parohie la biserica unde slujesc eu la Cluj Napoca, Parohia Nașterea Domnului. Și ne e tare drag și ne ajută foarte mult în tot ceea ce dorim să facem.

Mesaj pentru cei 3000 de tineri care vor cânta la Cântările Cerului

Reporter: Preacuvioase părinte, aș îndrăzni să vă rog să aveți două mesaje. Unul pentru cei 3300 de copii și tineri care vor cânta la Cântările Cerului și care abia așteaptă ziua aceasta ca fiind una dintre cele mai însemnate zile din anul acesta pentru ei, un gând, o încurajare, un sfat duhovnicesc, dar pe lângă acesta un alt mesaj pentru mai mult de un milion de tineri din România, care nu pot să participe la Cântările Cerului, care poate întâmplător o să dea peste această filmare și la care v-aș ruga să aveți un gând, un mesaj, o chemare pentru acești tineri, despre care unii știți că se luptă cu problemele adolescenței, cu problemele de familie de care ați menționat și sfinția voastră. Care ar fi aceste două mesaje pe care le-ați zice la tineri?

Părintele Pimen: În primul rând la cei 3000 de tineri, care or să participe la frumusețea asta cum se zice, că e un lucru frumos, o frumusețe să ai 3000 de suflete împreună, de tineri acolo. Mesajul e cel ce L-a spus Mântuitorul mironosițelor: ”Bucurați-vă! Bucurați-vă și iar vă bucurați!”. Adică tot ce fac să fie cu bucurie, cu drag, cu toată inima. Adică, să nu se ducă îndoiți acolo să facă lucrul ăsta, nu! Cu toată inima, cu toată deschiderea, cu toată dragostea și fără emoții de frică, nu! Că dacă-i sub Harul lui Dumnezeu totul o să fie bine. Și o greșeală dacă o să fie și aceea o să fie…

Părintele Ciprian: O îndreaptă Dumnezeu!

Fiecare participant să transmită mai departe bucuria 

Părintele Pimen: Nu numai asta, dar o să facă parte din atmosfera aia, îi dă frumusețe la lucrul acela, deci nu va conta. Ca să deviez un pic îmi amintesc de un nepot care acum e la Cluj la Drept. Și el se ocupă cu evenimente, e student acolo. Când era copil el era mai timid, dar fratele lui mai mic era mai activ. Ăsta dacă se ducea pe scenă și începea o poezie și uita, improviza de la el și o scotea încât nimeni nu-și dădea seama că n-o spus ce trebuia. Ei, așa și aici. Nu trebuie ca dacă ai făcut o greșeală să dai din mâini și văleu, ce-am făcut? Nu! Continui frumos și mergi mai departe! Toate astea să fie în duhul libertății, al dragostei și al bucuriei.

Deci, să se bucure cât de mult pot și evenimentul ăsta să nu rămână doar acolo, să-l ducă mai departe cu ei unde se duce fiecare, să-l transmită mai departe și să transmită bucuria lui. Adică, uite cât de frumos a fost și cât de frumos îl putem duce mai departe și să-l înmulțim, să fie poate nu chiar de nivelul ăsta, poate la nivel mai mic, dar dus mai departe. Dar lucrul ăsta nu se poate fără Hristos, fără Maica Domnului, fără Cer! Copiii ăștia să păstreze legătura cu Dumnezeu, spovedanie, împărtășanie! Aici luăm cel mai mult Har, cea mai multă putere, prin Sfânta Împărtășanie pentru că-L luăm pe Hristos și trupul ăsta al nostru slab, muritor, cu neputințe, cu dureri, cu tot ce are el, cu tristeți, cu toate prin care trecem noi, se întărește și poate să meargă mai departe cu bucurie.

”Bucuriile suferinței”

Ca orișicare, na, mai întâlnești persoane bolnave, chiar păstram legătura cu o copilă de pe la Iași, de vreo 21 de ani și-mi mai scria câte un mesaj. Avea cancer și se lupta, dar era bucuroasă, se spovedea, se împărtășea. Și o perioadă, vreo lună nu a mai dat niciun semn și aseară am primit mesaj de pe telefonul ei: ”Sunt mama Iuliei. La sfârșitul lui mai a plecat la Domnul copila”. De asta nu mai primisem niciun semn și mama ei văzuse că-i trimisesem la un moment dat eu un mesaj și atunci mi-a răspuns. Ea o plecat, dar permanent era bucuroasă în felul ei. Îmi spunea cineva care o cunoșteam mai de aproape că se bucura de orice. Știa că nu mai are mult, dar nu trăia în starea aia, văleu, ce mă fac că mor! Totuși era la o vârstă, vă dați seama că la 21 de ani nu ești…

Părintele Ciprian: Avea nădejdea Învierii!

Părintele Pimen: Tocmai asta era! Deci ea se spovedea, să împărtășea, încerca să se bucure în limita suferinței ei. Îmi amintesc de cartea părintelui Dimitrie Bejan, ”Bucuriile suferinței” despre întâmplările prin care a trecut pe la Urali, după al doilea război mondial vreo șase ani prin Siberia, bucuriile suferințe. El voia să arate că și din suferință există bucurie. Poți transforma suferința în bucurie, dar trebuie să știi să lucrezi și să nu pierzi legătura cu Dumnezeu. Deci, asta pentru cei 3000 de tineri, cum am spus, prima dată bucuria, legătura cu Hristos, cu Maica Domnului, cu sfinții și să ducă mai departe lucrul ăsta.

Mesaj pentru tinerii de pretutindeni

Iar pentru restul tinerilor, toți ceilalți care sunt nu numai în țară, ci și în lume și peste tot, să se gândească că ei nu sunt întâmplători pe pământul ăsta. Nu-s doar așa o boare de vânt și s-a terminat și s-a încheiat. Sunt o scânteie dumnezeiască, trimisă de Dumnezeu cu un rol pe pământul ăsta. Eu așa am descris de multe ori, o mașinărie completă cu toate șurubelele, cu fiecare piuliță, fiecare om e o piuliță, e un șurubel, e o aripă, e ceva pe care dacă ai scos-o se dereglează în mașinăria aceea. Deci, fiecare are rolul lui. Poate să zică unul: domnule, dar eu eu-s orb, nu văd, eu n-am picioare, eu cutare… Nu! Tu ai rolul tău! Ți-a dat Dumnezeu alte daruri pe care poți să le folosești.

Nu vedem atâtea cazuri de oameni cu diferite infirmități și au făcut anumite lucruri în lumea asta de te minunezi! N-au făcut oamenii sănătoși care stau și își plâng de milă în casă că sunt în decepție sau mai nu știu ce. Deci, să se gândească la un lucru, că Dumnezeu ne iubește pe toți, suntem aici pe pământ, avem scânteia dumnezeiască, sufletul căruia i s-a dat trupul ăsta aici pe pământ pentru a se pregăti pentru veșnicie.

Venise un tânăr aici odată și zice:

– Nu mă interesează Dumnezeu, nu vreau să aud de El! Nu vreau să mă întâlnesc cu El dincolo, eu n-am nicio treabă cu El!

– Trebuie să te dezamăgesc! Tu ai venit de la Dumnezeu și te duci la Dumnezeu!

– Și nu este altă cale?

– Nu este! Și nu numai că te duci la El, dar o să-I dai socoteală de cum ai trăit aici pe pământ, așa că gândește-te bine ce faci!

Să facem cât mai multe fapte bune

Îmi amintesc de un taximetrist de 60 de ani din Salonic, e o istorie lungă. Eu așteptam într-o stație de autobuz și el o insistat, a oprit taxiul și țipa să urc de se uita toată lumea la mine. Până la urmă am urcat să-l liniștesc și i-am spus că eu mă duc cu autobuzul pentru că trebuie să merg o oră și el a spus: ”Nu, te duc eu gratis pentru că vezi că n-avem de lucru cu taxiurile, e criză” și mi-a spus un lucru pe traseu. Era atât de bucuros că am urcat în taxiul lui că mi-a mulțumit tot drumul. Îmi zicea că unii oameni spun că nu este Dumnezeu. Nu eu spun asta, zicea, unii oameni. Dar eu spun așa: dacă nu este Dumnezeu și ai făcut o faptă bună, ce ai pierdut? Ai pierdut ceva? N-ai pierdut!

Dar dacă este Dumnezeu și tu puteai să faci o faptă bună și n-ai făcut-o, ce o să-i răspunzi lui Dumnezeu când te duci acolo? Mi-a plăcut gândirea lui. Și spunea: ”Domnule, eu când nu am de lucru iau pe câte unul și-l duc degeaba, să fac și eu ceva bun dacă Dumnezeu mi-a dat șansa asta să fac ceva bun”. Ei, asta putem face și noi în viața asta.

Nu contează cât crezi, cât nu crezi. Ia și fă binele acela că dacă te întâlnești cu Dumnezeu poate tu nu crezi, dar dacă la urmă te întâlnești cu el și zice: „Dar tu ce ai făcut?” „Păi Doamne, că să vezi…” Așa când faci una-alta, poți spune: „Uite l-am ajutat pe ăla, am făcut și aia…” Indiferent, dezinteresat că și așa n-aștept nimic, dar ai adunat ceva. Te duci și zici: „Uite, în nebunia mea, mai fără să cred, dar uite am făcut și eu ceva.”

Dacă ne gândim numai la noi, doar ne hrănim egoismul

Dar când știi tu că te-ai gândit numai la tine, ți-ai hrănit numai egoismul tău, tu să fii bine tu să te distrezi. Nu-i distracție aia când tu aduci suferință celor din jur doar ca să-ți fie ție bine. N-ai cum. Nu poți să dormi noaptea liniștit, nu poți. Toate astea se transformă într-un chin, coșmaruri noaptea și așa mai departe. Deci ca să ai o viață liniștită trebuie să împrăștii dragostea în jurul tău indiferent în ce crezi și în ce nu crezi. Deci îi recomandarea, cum zice la medicamentul cel mai bun. Vrei viață fericită în lumea asta? Fă bine în jurul tău, fă bine cât de mult poți și toată viața ta va deveni o bucurie.

Crezi, nu crezi în Dumnezeu nu contează, fă lucrul ăsta. Cel puțin probează-l. Fă cât de mult bine dezinteresat, fără să-i scoți ochii la celălalt, fără să-i spui: „Uite că te-am ajutat” sau să-i cer înapoi. Nu! Fă Bine și Dumnezeu o să lucreze atunci, că o să-ți se deschidă ochii sufletești, inima, toată starea asta interioară să începi să înțelegi anumite lucruri pe care nu le înțelegi acum, doar prin prisma binelui.

Fără Dumnezeu, orice am face în lumea asta, nu avem bucurie

Și revin la ceea ce a spus Mântuitorul: „Prin aceasta se va cunoaște că sunteți ucenicii mei dacă veți avea dragoste între voi.” Deci toți tinerii din lumea asta, nu vă bateți joc unii de alții. Ajutați-vă unii pe alții, susțineți-vă unii pe alții în lucrurile bune și faceți cât bine puteți în lumea asta pentru că binele acela nu se pierde niciodată și atunci Dumnezeu o să le rânduiască ca și viața să decurgă mai departe bine. Putem spune că na, lumea vrea bine, cum se spune bine sub forma care o vrea Dumnezeu, dar orice bine făcut nu se pierde niciodată și atunci fiecare să ia cum vrea el lucrurile astea dar să știi că fără Dumnezeu, orice ar face în lumea asta nu are bucurie. Bucuria aia de durată, nu aia în care a mâncat și ce bine m-am simțit sau m-am distrat și ce bine m-am simțit. Nu-i aia bucurie.

Bucuria îi aia în care te-ai trezit a doua zi și vezi cum continuă și următoarea zi și următoarea zi. Deci e o bucurie care nu se termină. Și noi dacă o avem, bucuria asta pe pământ prin ceea ce facem, că se zice: cu cât ajuți mai mulți, transmiți mai multă bucurie, cu atâta primești mai multe bucurii, pentru că zice că Dumnezeu îmi plătește însutit, înmiit totul. Și atunci dacă zice că totul, dacă ai făcut un lucru bun Dumnezeu îți dă însutit, înmiit înapoi. Dar dacă ai făcut un rău, trebuie să te aștepți la fel. Și atunci e alegerea ta cum vrei să-ți meargă în viața asta. Vrei să-ți meargă bine, fă bine, vrei să ți meargă rău atunci fă rău și-ai să te trezești că ți se întorc toate împotriva ta. Este vorba din popor: cu ce mână dai, cu aceea primești.

Fă bine și aruncă-l în marea uitării că va veni o zi când îl vei găsi

Și de asta, ar fi ca încheiere așa, cuvântul pentru toți: „Să facem bine după putere!” Și aveam eu o vorbă veche, n-am mai folosit-o: Fă bine și aruncă-l în marea uitării că va veni o zi când îl vei găsi. Adică va veni timpul acela dacă nu aici pământ la Dumnezeu acolo, când scoate caietul cu notițe: „Măi, uite c-ai făcut și tu ceva în viața asta. Mai pun eu mila mea, mai pun ceva de aici, hai să te trec la bucurie.” Să facem bine după putere și care crede în Dumnezeu să nu piardă legătura cu Dumnezeu că el e singura noastră nădejde și-i prietenul cel mai adevărat care ne e alături tot timpul. Niciodată nu-i prea obosit nu-i plictisit sau prea ocupat. Ceilalți din jur oricât ar fi, îs oameni, fiecare cu familia lor, problemele lor. Dar Dumnezeu totdeauna ne e alătură și dacă-l chemăm cu credință o să ne ajute totdeauna.

Și o avem mijlocitoare pe Maica Domnului care-i dea dreapta Lui. Îl trage de mânecă: „Vezi, uite amărâtul ăla, vezi la celălalt.” Are inimă de mamă și ca mamă suferă continuu pentru noi și noi dacă îi cerem ajutorul, ea nu ne lasă nu ne uită niciodată și mijlocește pentru noi.

Reporter: Preacuvioase părinte, constat la finalul acestui dialog că de fapt nu e un final ci că ne-ați făcut o invitație la veșnicie că totul a fost o clipă de bucurie și de părtășie. Constat că ascultându-vă față către față și dau Slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru această oportunitate și pentru clipa aceasta, ascultându-vă am ascultat din înțelepciunea părinților pustiei din comuniunea Sfinților din Bucuria Maicii Domnului în prezența Fiului Său și că luăm acasă dimpreună cu noi și în sufletele noastre și pentru cei care ne urmăresc în mediul online, luăm bucuria lui Hristos. Binecuvântați și iertați și deosebite mulțumiri pentru aceste clipe de sfințenie.

Părintele Pimen: Să ne ajute Maica Domnului pe noi, pe toți. Să ne ajute Maica Domnului să aibă grijă de noi pentru că aici suntem în Grădina Ei cum am spus și dacă ea o îngăduit să ne întâlnim, să vorbim, cum se zice să schimbăm câteva vorbe împreună, care să se ducă mai departe și să fie de folos, atunci Maicii Domnului trebuie să-i mulțumim. Și să ne aibă totdeauna în pază, să aibă grijă de noi Maica Domnului. De noi aici, de voi unde vă duceți acolo și de toți ceilalți din lumea asta și dacă credem lucrul ăsta atunci le avem din plin.

Părintele Ciprian: Hristos în mijlocul nostru!

Părintele Pimen: Este și va fi! Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții!

Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!