Substitute ortodoxe pentru Evanghelie? – p. Andrew Damick

Ascultați un cuvânt foarte bine întemeiat al părintelui Andrew Damick despre câteva greșeli majore pe care le fac cei ce vor să aducă pe alții la Ortodoxie.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Substitute ortodoxe pentru Evanghelie? – p. Andrew Damick

Bun găsit, prieteni! Sunt părintele Andrei. Hristos a înviat! A înviat cu adevărat.

Astăzi vreau să vorbesc despre unele substitute pentru Evanghelie. Și puteți ghici că, folosind cuvântul „substitut”, nu mă refer la ceva bun. Unele substitute pentru Evanghelie, unele lucruri pe care oamenii le prezintă celor pe care îi vor să devină creștini, în special creștini ortodocși, în locul Evangheliei. Și voi începe prin a spune că lucrurile despre care voi vorbi nu sunt neapărat false, (unele dintre ele sunt parțial adevărate în anumite privințe și parțial neadevărate în alte privințe, dar asta va deveni clar pe măsură ce vorbesc), ci mai degrabă că aceste lucruri nu sunt Evangelia și, prin urmare, nu sunt potrivite pentru a fi folosite ca tactici evanghelistice, mai ales dacă sunt puse în locul Evangheliei. Ele pot însoți Evanghelia uneori, dar dacă sunt puse în locul Evangheliei, dacă sunt un substitut pentru Evanghelie, atunci avem o problemă.

Așadar, astăzi mă adresez în special colegilor mei creștini ortodocși. Dacă nu sunteți creștini ortodocși, unele dintre aceste lucruri vă pot fi familiare sau nu, pot să nu fie lucruri care să prezinte o problemă în tradiția voastră, dar acestea sunt lucruri pe care le-am observat aici, în secolul XXI, în rândul creștinilor ortodocși vorbitori de limbă engleză care încearcă să încurajeze oamenii să devină și ei ortodocși. Așadar, am trei lucruri despre care voi vorbi.

Singura Biserică adevărată

Primul este acesta: „Noi suntem singura Biserică adevărată”. Această afirmație este folosită foarte des. În primul rând, trebuie să spun că eu chiar cred că Biserica Ortodoxă este Biserica adevărată, singura Biserică adevărată. Și știu că probabil este o afirmație jignitoare pentru cei care nu cred acest lucru, dar totuși este folosită foarte des în tacticile evanghelistice ortodoxe din secolul XXI în rândul vorbitorilor de limbă engleză. Iată de ce consider că aceasta este o problemă.

Îmi amintesc că în anii 1990 a existat un om care s-a convertit la creștinismul ortodox, numit Frank Schaeffer, adică celebrul teolog Francis Schaeffer. El a organizat turnee de conferințe, vorbind despre convertirea sa și încercând să încurajeze și alte persoane să devină ortodoxe. Și argumentul său principal, ceea ce spunea era: „Poți localiza Biserica?” Și „Are ea autoritate?” Deci, să aflăm ce este Biserica și, dacă o găsești, are ea dreptul să-ți spună ce să faci? Acesta este un argument în favoarea autorității Bisericii Ortodoxe. El credea, desigur, că dacă urmezi toate dovezile, vei ajunge la concluzia că Biserica Ortodoxă este Biserica, singura Biserică, și, desigur, fiind Biserica, trebuie să faci ceea ce spune ea.

Așadar, în final, a spune: „Noi suntem singura Biserică adevărată” este un argument în favoarea autorității Bisericii Ortodoxe și este bazat pe ideea că, dacă examinezi cu adevărat toate dovezile într-un mod onest și foarte amănunțit, atunci vei ajunge la concluzia că creștinismul ortodox este calea de urmat, că Biserica Ortodoxă este singura Biserică adevărată. Și trebuie să fiu sincer că, la sfârșitul anilor 1990, în 1997 sau cam așa, când am devenit ortodox, acest lucru a fost foarte important pentru mine, ceva de genul: „Oh, uau, aceasta este singura Biserică adevărată!” La acea vreme eram un creștin protestant evanghelic. Așadar, ideea că există așa ceva ca o singură Biserică adevărată era oarecum nouă pentru mine, sincer, și acest lucru chiar mi-a captat atenția.

Așadar, pentru mine a fost cu siguranță parte din propria mea călătorie. Cu toate acestea, nu a fost ceva ce mi-a spus cineva în mod direct, ca și o tactică evanghelistică: „Ar trebui să devii ortodox, pentru că aceasta este singura Biserică adevărată”. Și, într-adevăr, multe dintre cărțile, discursurile, mass-media și altele care au apărut în acea perioadă și chiar puțin după aceea se bazau pe această idee. Chiar și angajatorul meu, Ancient Faith Ministries, conține cuvântul „Ancient” (antic) pentru a spune: „Ei bine, aceasta este cea originală, aceasta este cea mai veche, și de aceea ar trebui să te alături”. De aceea se numește așa. Are acest nume de 20 de ani și ar fi foarte dificil să schimbi asta, este destul de bine stabilit. Dar, totuși, asta e ideea de bază, este un fel de apologetică: „Aceasta este cea mai veche Biserică creștină”. Asta este ceea ce spunem noi.

Și au existat o serie de site-uri web evanghelistice, sloganuri și alte lucruri care se bazează pe această idee. Deci, este un site numit „Cunoaște originalul”. De fapt, exista acest site web, nu sunt sigur dacă mai există sau nu, dar [era] „Cunoaște originalul”. Deci, ideea e că aceasta este Biserica originală. „Oh, aceasta e Biserica originală, prin urmare, ar trebui să mă alătur ei”. Și ați văzut un slogan, îl puteți vedea uneori și pe siteul unor parohii: „Nu suntem evrei, ci ortodocși, nu suntem romani, dar suntem catolici, nu suntem protestanți, dar Biblia a venit de la noi, nu suntem confesionali, suntem preconfesionali”. Și toate acestea sunt menite să arate că noi suntem diferiți de toți ceilalți. Suntem diferiți de toți ceilalți, așadar ar trebui să vă alăturați nouă.

Ei bine, aici sunt câteva probleme. Și, din nou, permiteți-mi să spun că eu cred și învăț că Biserica Ortodoxă este singura adevărată Biserică, dar aici sunt câteva probleme, ca tactică evanghelistică, ca ceva care înlocuiește Evanghelia. Numărul unu: Există și alte Biserici care fac afirmații similare, printre care și Biserica Romano-Catolică, care spune: „Noi suntem Biserica originală, noi suntem cea mai veche, de la noi au provenit toate celelalte, noi suntem singura Biserică adevărată, toate celelalte sunt inferioare sau false sau orice altceva. Și odată ce ai afirmat asta, ca motiv pentru care cineva ar trebui să se alăture Bisericii tale, atunci îi inviți să examineze această chestiune, mai ales în comparație cu alte afirmații despre singura Biserică adevărate. Din nou, alte afirmații trebuie să aibă această autoritate unică, pe care oamenii ar trebui să o respecte pur și simplu, indiferent de ceea ce gândesc despre ce spune acea autoritate sau despre experiențele lor sau orice altceva de acest gen. Deci, există această problemă.

O altă problemă cu această idee este că mulți oameni au examinat foarte atent toate dovezile relevante, le-au examinat cu sinceritate, le-au examinat cu rigurozitate, le-au examinat cu minți foarte inteligente. Deci nu poți spune pur și simplu: „Aceste persoane au un motiv ascuns pentru a nu crede, sau sunt pur și simplu prea proaste pentru a înțelege, sau prea ignorante pentru a înțelege”, ei au analizat totul. Există oameni care au analizat toate acestea cu mare sinceritate și sunt cu siguranță suficient de inteligenți pentru a le înțelege, sunt foarte meticuloși și au ajuns la concluzii diferite. Acest lucru se întâmplă des.

Desigur, asta nu înseamnă că nu este adevărat, dar înseamnă că nu este suficient să spui: „Urmează dovezile, fă cercetări”, asta nu este evanghelizare, nu este evanghelizare. De asemenea, există problema că aceasta este o afirmație inerent comparativă, este de fapt o afirmație negativă. Și, din nou, nu vreau să spun că nu este adevăraăt, vreau să spun că noi afirmăm: „Noi nu suntem așa. Există și alte [Biserici], dar noi suntem cea adevărată.” Și înțeleg de ce spunem asta: „Suntem ortodocși, dar nu evrei, suntem catolici, dar nu romani”, înțeleg. Este pentru că, mai ales pentru cei care trăim în lumea vorbitoare de limbă engleză, ortodocșii sunt o mică minoritate, suntem înconjurați de tot felul de grupuri religioase, în special de alți creștini, și vrem să spunem: „Nu suntem ca ei, suntem diferiți, suntem altceva”. Și înțeleg, înțeleg, dar este în mod inerent un lucru negativ de spus, deoarece ne definește prin ceea ce nu suntem. Există ceva ce suntem? Există ceva ce este Biserica? S-a spus că existența lui Dumnezeu ar putea fi cel mai neinteresant lucru despre El.

Aș spune că, în mod similar, faptul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică adevărată este cel mai puțin interesant lucru despre ea, pentru că aceasta nu este o afirmație de conținut, la fel cum a spune că Dumnezeu există nu este o afirmație despre cine este El. Dacă vrei să ai o relație cu Dumnezeu, vrei să știi cine este El, nu doar că El există. Dacă vrei să faci parte din Biserică, vrei să știi ce este, ce face, ce învață, cum trăiește, nu doar că este singura Biserică adevărată. Nu-i așa? Și asta mă duce la ultima mea obiecție față de asta, ca tactică evanghelistică, și anume că, mai ales în contextul în care creștinismul instituțional și frecventarea bisericii continuă să se erodeze în lumea occidentală, ideea că unul dintre aceste grupuri în declin ar spune: „Nu, noi suntem cei adevărați, noi suntem cei reali” pare din ce în ce mai ridicolă.

Din nou, nu pentru că nu cred că este adevărat, ci pentru că de ce ar spune cineva: „Oh, vreau să mă alătur singurei Biserici adevărate”, când nici măcar nu are o idee despre ce este Biserica? De ce ar considera un necreștin că acesta este un mesaj evanghelistic pe care ar vrea să-l asculte? Acesta este un mesaj care se adresează în mod fundamental altor creștini și care nici măcar nu ține cont de problema persoanelor necreștine, ca să nu mai spun despre singurul creștinism adevărat. De aceea, acesta nu e un bun substitut pentru Evanghelie. Nu spun că există un substitut bun pentru Evanghelie, nu există substitut bun pentru Evanghelie. Evanghelia este Evanghelia, nimic nu o poate înlocui. Dar acestea sunt obiecțiile pe care le am față de folosirea mesajului „Noi suntem singura Biserică adevărată” ca mesaj evanghelistic.

Dumnezeu cel nemânios

Urmează al doilea, care e adesea folosit în lumea vorbitoare de limbă engleză și anume: „Noi nu credem în acel Dumnezeu mânios”. Din nou, aceasta este o comparație, ne referim aici la alți creștini, spunând că ei cred într-un Dumnezeu mânios, că Dumnezeu ar fi mânios. Aceasta are de fapt o bază în teologie, în teologia catolică și protestantă, care se sprijină în mare parte pe această idee a satisfacerii: „Dumnezeu este furios pentru păcatele noastre, El trebuie satisfăcut.” Deci, când păcătuiești, nu numai că trebuie să fii iertat, dar trebuie să satisfaci mânia lui Dumnezeu, astfel încât El să nu o întoarcă împotriva ta.

Și, desigur, acest lucru se manifestă diferit la protestanți și catolici, cum să satisfaci acea mânie, ce înseamnă toate acestea…, în catolicism Purgatoriul joacă un rol, și altele. Dar există această idee a Dumnezeului furios, și că noi trebuie să-L calmăm. Să-L calmăm pe Dumnezeu. Și poți face un anumit lucru pentru ca El să nu-și îndrepte mânia asupra ta.

Deci, există o serie de probleme cu acest lucru. Numărul unu: nu toți creștinii din Vest cred cu adevărat asta. Și chiar și cei care cred într-o formă de satisfacție divină, ispășire și soteriologie, majoritatea lor nu au sentimentul că Dumnezeu este supărat pe ei tot timpul astfel încât să se teamă de El și să simtă nevoia să facă ceva pentru ca El să nu mai fie supărat. Chiar dacă teologia lor poate spune asta, nu este experiența lor reală. Așa că dacă vorbești cu cineva care face parte din Biserica Romano-Catolică sau dintr-o biserică creștină protestantă și îi spui: „Dumnezeul vostru este mereu supărat, iar noi avem un Dumnezeu care nu este mereu supărat” și așa mai departe, ei ar putea spune, în mod foarte ușor de înțeles: „Eu nu simt că Dumnezeu este supărat pe mine, despre ce vorbești?” Așadar, una dintre marile probleme este că le pui cuvinte în gură.

Cealaltă mare problemă, și uneori aceasta este dusă la extrem de unii ortodocși, este aceea că se sugerează că noi avem un Dumnezeu care nu judecă, că noi avem un Dumnezeu care nu face dreptate. Așadar, noi nu vrem să vorbim despre mânia Lui, nu vrem să vorbim despre judecata Lui, pentru că Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu mânios, așa că nu vrem să folosim acest tip de limbaj. Îmi pare rău, dar Dumnezeu este cu siguranță drept, scripturile spun în repetate rânduri că El va judeca, că va face dreptate tuturor în funcție de faptele lor. Așadar, cei drepți vor primi după faptele lor, cei răi vor primi după faptele lor, și se va face dreptate: cei asupriți vor fi înălțați, iar asupritorii vor fi doborâți. Acest lucru se întâmplă.

Și Scriptura folosește de fapt limbajul mâniei pentru a descrie acest lucru. Iar mânia lui Dumnezeu nu este ca mânia mea, când mă înfurii și îmi pierd cumpătul. Dumnezeu nu își pierde cumpătul. Deci nu este vorba de mânie în sensul uman. În sensul divin este vorba de dreptate, Dumnezeu pune lucrurile la punct. Și deci chemarea în teologia ortodoxă este: „Îndreaptă-te, cu ajutorul lui Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să nu fie nevoit să te oblige să o faci”. Da? Când decizi: „Voi continua să fiu un opresor și voi continua să fac rău altor oameni pentru a-mi satisface propriile dorințe”, atunci Dumnezeu îți va face dreptate și nu va fi ceva plăcut.

Așadar, noi credem cu tărie într-un Dumnezeu al dreptății. De aceea, ideea că „noi nu credem într-un Dumnezeu mânios” pur și simplu nu are niciun sens deoarece tinde să distorsioneze teologia celui cu care vorbești și, în același timp, distorsionează și teologia ortodoxă. Așadar, repet, aceasta nu e un substitut pentru Evanghelie, nu poți înlocui Evanghelia.

Estetica ortodoxă

Iată al treilea lucru pe care vreau să-l menționez în legătură cu aceste substitute pe care creștinii ortodocși din lumea vorbitoare de limbă engleză tind să le pună în locul Evangheliei. Și voi rezuma astfel: „Veniți și vedeți toate lucrurile noastre. Veniți și priviți frumoasele noastre slujbe bisericești, ascultați cântările noastre uimitoare, priviți veșmintele frumoase, priviți arhitectura glorioasă a bisericii noastre, veniți să vedeți bogăția tradiției noastre liturgice, veniți să vedeți lucrurile noastre.” Și adesea, ceea ce spunem când vrem ca oamenii să facă asta este: „Veniți și vedeți”. „Vino și vezi” este un citat din Evanghelii. „Vino și vezi!”

Și dacă discutați puțin mai mult, cineva care cunoaște puțin istoria ortodoxă ar putea să indice spre trimișii Sfântului Vladimir, prințul de Kiev, și să povestească despre când aceștia au vizitat Constantinopolul și s-au întors pentru că Sfântul Vladimir i-a trimis (el nu era încă sfânt), Sfântul Vladimir i-a trimis să găsească o religie, practic, pentru poporul său. Așa că au vizitat catolicii, au vizitat musulmanii și au vizitat ortodocșii. Dar când au vizitat ortodocșii din Constantinopol, au spus: „Oh, nu știam! Noi știam că Dumnezeu locuiește acolo printre poporul său, nu putem uita acea frumusețe!” S-au întors cu asta. De multe ori, oamenii arată spre asta și spun: „Da, așa este.” Este clar că a funcționat în cazul lor și au devenit ortodocși. Primii locuitori ai Rusiei Kievene au devenit ortodocși ca urmare a acestui fapt, așa că ei spun: „Da, aceasta trebuie să fie o tactică bună de evanghelizare, o vom folosi.”

Și înainte de a mai spune altceva, ar trebui să menționez că estetica ortodoxă este incredibilă. Adică este de cea mai bună calitate, pur și simplu nu o poți întrece, nu poți, este atât de saturată, atât de bogată, atât de uimitoare, atât de frumoasă. Adică, eu nu aș putea trăi fără ea. Dar există câteva probleme cu această abordare. Numărul unu: dacă te referi la trimișii Sfântului Vladimir, de exemplu, și spui: „Oh, dar ei au ales ortodoxia, nu catolicismul”, uită-te la data respectivă. Este vorba despre secolul al X-lea, cu zeci de ani înainte de Marea Schismă dintre Est și Vest. Asta înseamnă că, atunci când trimișii Sfântului Vladimir au vizitat slujbe catolice, ei au vizitat slujbe ortodoxe în Vest. Iar când au vizitat slujbe ortodoxe, au vizitat ceea ce noi considera slujbe catolice în Est. La acea vreme era o singură Biserică, așa că a folosi asta ca pe un fel de apologetică împotriva romano-catolicismului înseamnă, literalmente, a-l folosi împotriva creștinilor ortodocși care trăiau în Vest și aveau o tradiție liturgică diferită chiar și atunci.

Deci trebuie să ne amintim că aceasta este o abordare oarecum anacronică, dacă încercăm să o folosim ca pe o apologetică împotriva romano-catolicismului, asta dacă nu vrem să ne asumăm o direcție pe care aproape niciun profesor ortodox, istoric sau savant nu și-o va asuma, și anume: „Ei bine, în secolul al X-lea erau deja eretici înfloritori”. Și problema, desigur, este că acea tradiție liturgică exista de secole deja, secole în care Estul era în comuniune cu romano-catolicii din Vest și nu exista nicio diferență între creștini ortodocși și romano-catolici în ceea ce privește apartenența la o Bserică sau alta, era o singură Biserică.

Dar, lăsând deoparte această chestiune istorică, cred că utilizarea esteticii ca tactică evanghelistică, din nou ca substitut pentru Evanghelie, are o serie de probleme în sine. Numărul unu: oamenii pot fi uluiți de estetica ortodoxă, apoi se obișnuiesc cu ea, apoi se plictisesc de ea și apoi să nu mai fie ortodocși. Au venit pentru această experiență estetică, au avut-o, au continuat să o aibă, după un timp nu a mai fost la fel de interesantă ca la început și vor începe să spună: „Poate că pot uita acea frumusețe.” Oamenii fac asta, o fac cu siguranță. Și atunci ce faci cu asta? Ce faci când, așa cum se întâmplă probabil în multe cazuri, să fim sinceri, când biserica nu este chiar la înălțimea așteptărilor din punct de vedere estetic? Poate că arhitectura și iconografia sunt minunate, poate că nu, poate că cântările sunt uimitoare, poate că nu, poate că predicile sunt minunate, poate că nu, poate că totul este puțin ponosit și făcut de voluntari și nu atât de grozav și observi când se împiedică și nu fac lucrurile cum trebuie și orice altceva.

Problema cu experiența estetică este că, dacă este plină de imperfecțiuni, imperfecțiunile tind să atragă atenția asupra lor, dacă pentru asta ai venit, pentru experiența estetică. Dacă, să zicem, mergi la un concert al formației tale preferate și ești atât de obișnuit să asculți versiunea perfectă a melodiei lor de la radio, iar apoi cântărețul se încurcă puțin, sau chitaristul greșește puțin în live, observi asta și dispare puțin din magie. Așa se poate întâmpla și cu estetica bisericii, dacă asta cauți acolo. Poți coborî de pe acel nivel înalt și, sincer, nu este întotdeauna atât de înalt.

Și apoi, uneori, oamenii vor folosi expresia „vino și vezi” în esență ca o modalitate de a marginaliza sau de a evita discuțiile teologice. Vor spune: „Oh, vino și vezi, știu că ai un milion de întrebări, dar vino și vezi, doar vino și vezi.” Ceea ce înseamnă: „Nu mă ocup de teologie, nu știu cum să-mi apăr credința, nu știu cum să o explic oamenilor, nu mă interesează să cunosc Evanghelia sau să predic Evanghelia” – știu că exagerez puțin aici – „deci vino și vezi, vino și trăiește o experiență, vino și vezi”.

Uite care e treaba, și asta mă va conduce la concluziile mele cu privire la aceste 3 lucruri pe care voiam să le menționez. „Vino și vezi” este din Evanghelii, dar nu se referă la o experiență estetică. Nu este. Nu este. Este folosită în chemarea inițială a apostolilor. Unul dintre cei nou chemați îi spune celuilalt, când unul zice: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?”, el spune: „Păi, L-am găsit pe Mesia. El este din Nazaret, este din Galileea”. El zice: „Ce? Poate ieși ceva bun din Nazaret?” El zice: „Vino și vezi!” Și nu este vorba de a veni și a vedea o experiență estetică glorioasă, ci de a veni și a-L vedea pe Iisus. Vino să-L vezi pe Iisus! Vino și vezi-L pe Mesia! Și unul dintre lucrurile care se spun despre El, în profețiile despre El din Isaia, dacă îmi amintesc bine, este că El nu avea vreo formă sau înfățișare care să ne atragă, nu era vorba de „veniți să-l vedeți pe acest tip mare, puternic, arătos și dur”. Nu era așa, nu era „veniți să-l vedeți pe acest cântăreț uimitor, pe acest predicator incredibil”, nu era nimic de genul acesta, era: „veniți să-L vedeți pe Mesia, veniți să-L vedeți pe Iisus, veniți să-L întâlniți pe Cel care este Dumnezeu devenit om”.

Iar motivul pentru care „veniți și vedeți” este o abordare evanghelistică nu este pentru că înlocuiește altceva, ci pentru că arată spre Iisus, arată direct spre Iisus, pentru că asta este evanghelizarea. Evanghelia este despre Iisus, nu este despre toate celelalte lucruri care, în multe privințe, sunt adevărate. Din nou, adevărata Biserică, faptul că Dumnezeu nu este supărat pe noi, că mânia lui Dumnezeu înseamnă altceva, estetica incredibilă a Bisericii Ortodoxe, când o facem bine, și chiar și uneori când nu o facem atât de bine, toate aceste lucruri sunt feluri de a trăi ceea ce sugerează Evanghelia, dar nu sunt evanghelizare, pot fi bune, dar nu sunt evanghelizare. Evanghelizarea înseamnă a predica Evanghelia.

Am un alt videoclip despre ce este de fapt Evanghelia, îl puteți viziona. Am scris o mică carte despre acest subiect, intitulată „Arise, oh God” (Ridică-Te, Dumnezeule), dar iată un rezumat foarte succint despre ce este cu adevărat Evanghelia. Este trei lucruri. Numărul unu: Cine este Iisus? Numărul doi: Ce a realizat El, ce a făcut El? Și numărul trei: Ce așteaptă El de la cei care Îl urmează? Deci: cine este Iisus, ce a făcut El, ce așteaptă El? A predica Evanghelia înseamnă a spune aceste lucruri. Și toate astea sunt menite să ne îndrepte atenția spre Iisus Hristos, pentru că asta este evanghelizarea, nu altceva.

Nu putem înlocui Evanghelia cu nimic altceva. Poate vă puteți gândi la alte lucruri cu care oamenii o înlocuiesc uneori. Și, din nou, nu spun că aceste realități sunt false sau rele sau ceva de genul, eu nu sunt genul de persoană care spune: „Oh, nu avem nevoie de toate astea, doar de Iisus”. Nu, în niciun caz. Felul în care Îl slăvim, de exemplu, se bazează pe lucruri pe care Dumnezeu le-a dat, noi urmăm poruncile lui Dumnezeu. Dar asta nu este Evanghelia. Evanghelia îi îndrumă pe oameni către ușă, astfel încât ei să poată intra. Ce se întâmplă de cealaltă parte a ușii este o mulțime din aceste alte lucruri.

Și toate sunt foarte importante, dar nu sunt evanghelizare. Evanghelizarea indică întotdeauna, întotdeauna spre Iisus. Așa că nu înlocuiți Evanghelia cu altceva. Dacă veți spune „Vino și vezi”, dacă veți menționa oricare dintre aceste alte lucruri, asigurați-vă că mereu indicați către Iisus Hristos însuși, pentru că nu există niciun substitut.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!