Criza familiei ortodoxe azi – Danion Vasile, p. Teologos

Urmăriți un dialog foarte de folos cu Danion Vasile în care abordăm o temă foarte importantă: criza familiei ortodoxe astăzi. Cum putem să o depășim?

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cuprins

1. Introducere: Criza familiei ortodoxe în lumea contemporană
2. Rata alarmantă a divorțurilor în familiile ortodoxe
3. Factorii de distrugere ai familiei tradiționale
4. Soluțiile duhovnicești pentru criza familiei ortodoxe
5. Provocările în educația copiilor ortodocși
6. Pierderea tradițiilor familiale autentice
7. Lecția esențială a pocăinței în familie
8. Mărturii și exemple din experiența personală
9. Lipsa modelelor de familie ortodoxă – criza familiei ortodoxe
10. Lupta pentru păstrarea iubirii în căsnicie
11. Importanța jertfei și dăruirii reciproce
12. Timpul petrecut cu copiii – investiție spirituală
13. Perspectivele viitorului pentru a depăși criza familiei ortodoxe
14. Concluzii și învățăminte esențiale relativ la criza familiei ortodoxe
15. Întrebări frecvente

Introducere: Criza familiei ortodoxe în lumea contemporană

Criza familiei ortodoxe reprezintă una dintre cele mai spinoase probleme ale societății contemporane, după cum subliniază părintele Teologos în dialogul său cu Danion Vasile. În ciuda bogăției spirituale a tradiției ortodoxe, familiile creștine se confruntă astăzi cu rate alarmante de divorț și provocări fără precedent în educarea copiilor. Această realitate dureroasă necesită o analiză profundă și soluții duhovnicești concrete, bazate pe experiența vie a celor care au trecut prin încercări și au învățat din propriile greșeli.

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor, amin! Dragii noștri, ne aflăm cu Danion Vasile, pe care îl cunoaștem de mult, îl iubim de foarte mult timp, a avut o viață și o tinerețe foarte tumultoase, sigur a trecut prin multe lucruri prin care noi n-am trecut, dar s-a căit de ele, a învățat foarte multe din ele și acum o să-l rugăm să ne vorbească din experiența sa și de om matur, bineînțeles, dar mai ales de tânăr, de cap de familie, pentru că bineînțeles că și el are o familie.

Chiar a scris și cărți pe tema asta pentru că la ora asta problema familiei astăzi este o problemă foarte spinoasă, foarte mare. Foarte, foarte greu o familie reușește să reziste, și asta nu pentru că nu există mâncare și așa mai departe, ci pentru că principala cauză este că, din păcate, noi nu mai știm astăzi să ne comportăm, nu mai există tradiția din bătrâni când era foarte clar ce trebuie să facă bărbatul și ce trebuie să facă femeia. Pentru o perspectivă mai amplă asupra acestor provocări, vezi articolul nostru despre anxietatea în viața duhovnicească cu părintele Athanasie Ulea. Și pentru că el a trecut prin foarte multe, cum spuneam, și cu bune și cu rele, o să-l rugăm să ne vorbească puțin pe tema asta.

Rata alarmantă a divorțurilor în familiile ortodoxe

Danion Vasile: Pentru mine, familia este încă un mare semn de întrebare. Chiar mă gândeam să scriu o carte, „Familia ideală versus familia reală”. Când eram student, stăteam în fața bisericii unde slujea părintele Coman și citeam cartea „Iubirea, taina căsătoriei” a părintelui Ilie Moldovan. Vine părintele Coman și mă întreabă:

– Cum ți se pare?

– Părinte, aur! O carte extraordinară!

– Ei, prezintă prea în roz viața de familie!

Fiind student, m-am gândit că cine știe ce decepție o avea părintele Coman în propria viață de familie, însă mi-am dat seama că există în ortodoxie riscul acesta de a căuta lucruri cât mai harismatice, cât mai frumoase, cât mai spectaculoase, trecând cu vederea realitatea. Adică, o întrebare simplă de tot: De ce rata divorțurilor este atât de mare și în familiile ortodoxe ca în familiile neortodoxe? Dacă noi am cunoaște familia adevărată, care ar fi diferită de familia celorlalți, de ce nu se vede practic? De ce Rusia și România erau campioane la avorturi mult peste țările considerate necreștine sau neortodoxe? Nu cumva e ceva bolnav în modul nostru de a ne raporta la familie? Pentru o înțelegere mai profundă a acestor întrebări dureroase, consultați și materialul despre războiul de gând și paza minții.

Și m-a atins un cuvânt al părintelui Filotheus Faros, care zice că, dacă rețeta de viață pe care o avem nu se dovedește în practică bună, înseamnă că rețeta e greșită și nu trebuie să vedem doar greșelile din rețetele occidentale, catolice și protestante, ci trebuie să fim conștienți și de greșelile din rețetele noastre și să ne dăm seama cum ar trebui să fie de fapt. Ori cred că primul punct este conștientizarea crizei foarte serioase în care se află și familia creștină în zilele noastre și după ce ești conștient, atunci Îl rogi pe Dumnezeu să te ajute să ieși din fundătură pentru că altfel perspectivele acestea pline de elan, de curaj, „vai, ce frumos e”, câtă dragoste… până se ajunge la divorț și atunci se alege praful de tot visul și…

Factorii de distrugere ai familiei tradiționale românești

Părintele Teologos: Da! Și mai ales vezi că mai demult și nu foarte demult, adică chiar eu am prins, divorțurile erau foarte, foarte rare. Adică exista încă, se mai păstra în neam modul corect cât de cât, sigur că nu vorbim acum ideatic, modul corect de a fi, modul corect de a te comporta și exista această trăinicie a familiei. În cazul avorturilor, în România a fost o situație specială pentru că era vorba de celebrul decret, dar dincolo de asta, înainte de comunism, să spun așa, avorturile erau foarte rare, divorțurile erau foarte rare și cred că principalul factor de distrugere a societății românești este totuși cultura neortodoxă, în principal cultura vestică, pentru că noi la asta ne-am raportat și asta era pentru noi, din păcate, exemplu de urmat.

Danion Vasile: Da, numai că dacă familiile erau unite și rămâneau mulți împreună fără să divorțeze, dar fiind într-un divorț lăuntric, într-un divorț real de fapt, chiar dacă nu era pronunțat în fața autorităților civile, moștenirea era alta. Adică, practic copiii dacă vedeau că părinții lor se iubesc, și-ar fi dat seama ce valoare avea familia, dar există foarte mulți copii din familii creștine care se plâng de ce au văzut în familiile lor. Părintele Calciu spunea că în America sunt copii de preoți ortodocși care au ajuns sataniști pentru că ce au văzut în familiile lor nu semăna cu ce spunea tatăl lor credincioșilor. Și trebuie să nu fim ipocriți, să recunoaștem că noi n-am știut să redăm copiilor noștri ce ar fi trebuit. Astfel a apărut criza familiei ortodoxe.

Soluțiile duhovnicești pentru criza familiei ortodoxe

Adică, eu mă uit la mine, am încercat să caut argumente la părinți, la părinți duhovnicești, și cu toate astea îmi dau seama că am făcut greșeli fatale în educarea copiilor mei. Până la urmă, se vede foarte matematic totul. Până la ce vârstă merg copiii tăi la biserică? Îmi aduc aminte că acum câțiva ani a vrut cineva să-mi ia un interviu la Radio România Actualități sau Cultural, „Vino, că uite, sunt atâția părinți cunoscuți care au copii varză, copiii tăi sunt pe calea cea bună, vino neapărat să vorbești!” și am zis: „Băi, prefer să nu vorbesc!”, trebuia să mai treacă timpul și după aia să-mi dau seama dacă era cazul sau nu să vorbesc.

Și eu, ca tată, simt că am eșuat. Adică, am scris cartea „Cum să ne creștem copiii” primind învățături de la alții, de la duhovnici, de la sfinți și crezând că știu teoria, dar între teorie și practică diferențele sunt foarte mari și mă doare foarte tare că eu credeam că e de ajuns să-i iubești pe copii și să aplici niște principii ortodoxe. Nu e suficient! Trebuie să ai și aplecarea de a ține seama de problemele fiecăruia, de neputințele fiecăruia. Adică, așa cum la Rusalii, Sfinții Apostoli au primit darul vorbirii în limbi, cred că trebuie să existe în fiecare familie Rusalii și soțul să știe să vorbească pe limba soției, tatăl pe limba copiilor, mama pe limba copiilor, pentru că altfel ne pierdem.

Părintele Teologos: Da! Deci soluția este creșterea măsurii duhovnicești a părinților și nu aplicarea unor principii generale.

Danion Vasile: Tocmai! Pentru că dacă pui niște șabloane, eșuează.

Provocările în educația copiilor ortodocși din zilele noastre

Părintele Teologos: Eșuează și nu numai atât. Eu cred că copiii se traumatizează. Din câte am văzut, una din principalele surse de traume a copiilor este împachetarea lor în niște cutiuțe, cutiuțe în care părinții nu au reușit să se împacheteze. Adică, ceea ce n-au reușit părinții să facă, îi presează pe copii să facă. Sau chiar contrariul, ceea ce au reușit părinții să facă, îi determină și pe copii să facă același lucru, chiar dacă copiii nu doresc în ruptul capului să facă așa ceva. Eu cred că totdeauna într-adevăr e nevoie de o abordare personală, strict personală. Întâi de toate, cu Dumnezeu, deci neapărat trebuie să existe rugăciune și după care trebuie să existe și timp și o creștere a relației, construire a relației cu copiii și pentru asta e nevoie de timp. Pentru perspective suplimentare despre educația duhovnicească, recomandăm și articolul despre deznădejde și încrederea în Dumnezeu.

Danion Vasile: De timp și de o luminare a minții!

Părintele Teologos: Evident!

Danion Vasile: De exemplu, mulți părinți recomandau copiilor lor să citească cărți cu Harry Potter, alți părinți, tot din aceeași biserică, mergând la același duhovnic, se opuneau categoric. Mărturisesc că nu mi-e clar cum stau lucrurile cu Harry Potter. Adică, am preluat niște șabloane anti Harry Potter până să văd că există materiale ale unor preoți ortodocși care apără valori prezentate acolo, deși cartea e plină de elemente magice etc.

Părintele Teologos: Clar!

Danion Vasile: N-am o părere pro sau contra, ci doar spun că am rămas surprins să văd cum părinți care vor să meargă pe calea mântuirii, unii categoric le dau copiilor anumite cărți, iar alții categoric resping aceleași cărți. Și nu poate să fie totul otova, adică să citească toți copiii aceleași cărți, dar totuși principiile după care ar trebui să se raporteze părinții în educație ar trebui să fie în mare aceleași.

Părintele Teologos: Bineînțeles!

Danion Vasile: Chiar dacă modurile în care le aplică sunt radical diferite, așa cum duhovnicul, la scaunul de spovedanie, nu dă același canon pentru același păcat. Un sinod ecumenic, cred că Sinodul 5 sau 6, nu mai țin minte, spune clar că duhovnicul trebuie să știe să aplice când cuțitul, când mângâierea…

Părintele Teologos: Corect!

Danion Vasile: …ținând seama de penitent, de păcătos pentru că altfel, dacă folosește același șablon, același canon să zicem, greșește. La fel trebuie să fie și cu părinții și din păcate nu cred că ne-a învățat cineva să creștem copiii cum trebuie în Biserică. Adică, de exemplu, eu până să citesc cartea cu cele cinci limbaje ale iubirii nu știam cât de important e modul în care îți manifești iubirea. Pentru mine iubirea era într-un fel, să iubești din tot sufletul, să dăruiești, să te sacrifici pentru ceilalți și credeam că măsura jertfei sau a sacrificiului pentru familie era singurul lucru de care trebuie să ții seama. Ei, după asta mi-am dat seama că nu-i așa! Copiii au nevoie de momente frumoase, de ieșiri, de plimbări, de vacanțe etc și puțini știu să facă slalom așa cum trebuie.

Pierderea tradițiilor familiale autentice

Părintele Teologos: Da! De ce? Pentru că mai demult lucrul ăsta era în popor, adică, se cunoștea din tată în fiu, copilul era foarte mult cu părinții și învățau. Și mai ales că erau și foarte mulți frați, copiii învățau să-și crească copiii crescându-și frații. Vedeau la părinți cum sunt crescuți ei, cum creșteau și ei frații, și în clipa în care se căsătoreau, în clipa în care mergeau la casele lor, știau și ei în mod oarecum natural să crească copii. Dar aceste tradiții din păcate s-au pierdut foarte mult. Despre importanța tradiției autentice în viața duhovnicească, puteți citi și în articolul despre Sfânta Tradiție pe OrthodoxWiki.

Danion Vasile: Păi, da! Și atunci, când se încearcă recuperarea lor se pot face greșeli.

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: Eu am auzit de multe cazuri de copii din familii cu mulți copii, copii care spun „În niciun caz eu n-o să fac mulți copii” sau i-am auzit pe unii părinți spunând „Mi-e teamă că deși am făcut mulți copii, cinci, șase, șapte, vor ajunge în iad pentru că îmi imaginam că se vor crește unii pe alții, o să fie armonie și înțelegere”. Și de fapt, nu este suficientă copierea modelului de acum 50, 100 de ani într-o vreme în care copilul stă sub influența părinților mult mai puțin decât acum 50 sau 100 de ani. Adică, cred că numai Dumnezeu, cu ajutorul duhovnicului, îi poate ajuta pe părinți, ca făcând multe greșeli, din mers să-și dea seama de greșelile pe care le fac și să meargă înainte.

Au rușii un sfânt care a avut șapte copii sau șase, Iona din Odessa, iar una din fiicele sale a ajuns pe drumuri atât de greșite, scrie în viața sfântului, încât și-a pierdut mințile, a ajuns la un spital de nebuni, unde a murit împușcată de nemți, și se crede că pentru rugăciunile sfântului s-ar fi mântuit. Da, înțelegeți? Se crede că… ori situația ce arată? Că deși sfântul era un model extraordinar de viață duhovnicească, nu înseamnă că neapărat și copiii lui au crescut așa cum trebuie…

Părintele Teologos: Sigur! Evident!

Danion Vasile: Pentru că noi copiem un alt refren, dacă părinții trăiesc pentru Hristos, înseamnă că și copiii vor merge pe calea cea bună. Teoria e una, practica arată ca și în cazul pe care l-am amintit, al Sfântului Iona din Odessa, că nu este așa. A fost mare durere în sufletul Sfântului Iona pentru calea greșită a fiicei respective. Sau dacă citim în jurnalele Sfântului Ioan din Kronstadt, nu în „Viața mea în Hristos”, care-i varianta „politically correct” să zic așa, ci în jurnalele necenzurate, vedem câtă durere avea pentru că fetița care creștea în casa lor nu mergea la biserică, pentru că soția lui nu mergea la biserică, nu ținea posturi. Sfântul Ioan din Kronstadt era îndurerat de rătăcirea soției lui care apărea într-o carte prezentată ca sfântă…, dar o sfântă care să nu meargă la biserică și să nu postească, cam ciudată sfințenia respectivă…

În fine, dar oricât de multe minuni făcea sfântul Ioan din Kronstadt cu alții, vedem că n-a putut să facă nici cu fetița respectivă, nici cu soția, care ba-l amenința că divorțează, ba, zice sfântul, că vorbim despre probleme în familie, „Am visat că i-am crăpat capul preotesei cu toporul”. Ei, când un sfânt care vindecă bolnavi – se punea pe teancul de pomelnice Sfântul Ioan, că n-apuca să le citească, și bolnavii se vindecau doar pentru că el plângea pe teancul de pomelnice… Da, dar pe soția lui n-a putut să o schimbe. Se pare că soția, am citit undeva, că spre sfârșitul vieții s-ar fi pocăit și da, dacă într-adevăr s-a pocăit și dacă e adevărat episodul pe care l-am citit, mare lucru că măcar a ajuns în Cetele Sfinților pentru că s-a pocăit măcar la sfârșitul vieții.

Dar nu este suficient să credem că dacă mergem la biserică, ne spovedim, ne facem canonul, facem ascultare de duhovnic cât putem și copii vor alege aceeași rețetă de viață.

Părintele Teologos: Nu! Dar totdeauna este vorba de procentaj și probabilitate. Adică, dacă părintele are o viață duhovnicească…

Danion Vasile: Șansele sunt mai mari, evident!

Părintele Teologos: Evident! Evident! Asta trebuie accentuat pentru că știi ce se întâmplă? Dacă tu spui că realitatea este diferită de teorie, atunci omul o să ajungă în cealaltă extremă, păi atunci la ce mai ajută ortodoxia?

Danion Vasile: Nu! Realitatea e diferită de teorie, dar omul trebuie să înțeleagă că nu trebuie să-și pună nădejdea în el, trebuie să fie conștient că va face greșeli cu toată bunăvoința lui, mulți fac, dar ajutat de Dumnezeu, prin duhovnic, tocmai pentru lupta lui cea bună, îi va fi de ajutor copilului.

Am auzit de un caz, o mamă s-a dus la Sfântul Ioan Rusul pentru că fiica ei plecase de acasă. Mama era disperată și după ce s-a rugat la moaște, ieșind din biserică i-a sunat telefonul, iar fiica voia să se întoarcă acasă! Adică Dumnezeu lucrează pe măsura credinței părinților.

Părintele Teologos: Evident!

Danion Vasile: De Crăciun, la Vatoped, spunea părintele stareț o întâmplare cu un grec care a venit la el să-i spună că fiica lui, din Anglia parcă, într-o săptămână urma să-și facă schimbare de sex, să devină băiat și tatăl spunea că „Aș prefera să o văd pe năsălie”. Foarte dureros pentru un tată să știe că a încercat să-și crească copilul așa cum trebuie și copilul alege cu totul altceva. Ce e de făcut în astfel de cazuri? Greu de zis! Din păcate, noi nu știm să promovăm modelele duhovnicești pe care le avem. De curând, acum câteva luni, am tipărit „O minune a Sfântului Ilie Lăcătușu” cu o elevă care se îndrăgostise de o prietenă de a ei și mama, după ce s-a dus la psiholog și a pierdut timpul, a înțeles că numai Dumnezeu e ajutorul și cerând ajutorul Sfântului Ilie Lăcătușu, fiica și-a revenit.

Lecția esențială a pocăinței în familie

Există un leac. Ajutorul lui Dumnezeu, ajutorul Maicii Domnului, ajutorul Sfinților!

Eu cred că o astfel de minune nu trebuia să apară într-o cărticică și atâta tot! Trebuia s-o știe marea majoritate a părinților ai căror copii se confruntă cu probleme similare, „Băi, există un leac! Ajutorul lui Dumnezeu, ajutorul Maicii Domnului, ajutorul Sfinților!”. Scrie Sfântul Porfirie Kavsokalivitul de o minune cu un homosexual care s-a rugat și Maica Domnului i s-a arătat ori în vis ori în realitate, nu mai țin minte, și i-a spus: „Neputința ta o iau eu!” și omul s-a vindecat.

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: Ori oamenii nu cred, spun că sunt probleme medicale, nu te poți lupta cu ele… Păi, dacă sunt medicale, cum de rezolvă Maica Domnului o problemă medicală și omul ăla aduce o viață normală?

Părintele Teologos: Și orice problemă ar fi, harul lui Dumnezeu este atotputernic, asta e foarte important și asta trebuie să știe oamenii pentru că îi văd pe oamenii de astăzi – și aici este esențială ortodoxia, ortodoxia este vindecătoare, dar nu magică. Adică, trebuie să ne luptăm și noi, iar omul ortodox, spre deosebire de celălalt, are nădejdea, are soluția, dar bineînțeles că astea implică și lupta sa, curajul său, abnegația sa în a deveni mai bun și cred că dincolo de asta, orice soluție, după cum ai spus și tu la un anumit moment, orice soluție este personală. Deci, da, sunt acele principii și este bine să le aplicăm. Adică, da, este bine să fie o familie tradițională, evident, nu se discută, este bine să avem mai mulți copii și așa mai departe, dar dincolo de asta rămâne pentru fiecare dintre noi Golgota.

Dar dacă mergem pe principii, Golgota este mult mai ușoară și dincolo de Golgota este Învierea.

Danion Vasile: Este singura soluție ca părinții să se țină de calea ortodoxă pentru că altfel, dacă îi lasă de izbeliște, cum mi-au scris mai mulți părinți, citez: „Îmi este teamă să știu ce păcate face fiul meu sau fiica mea pentru că n-aș fi în stare să le port” și când îmi scriau, răspundeam: „Sunteți responsabili pentru păcatele pe care ei le fac pentru că în mod normal aceștia ar vrea să comunicați cu ei și să încercați să le dați o mână de ajutor”. Adică, cea mai importantă lecție pe care ar trebui să o dea un părinte copiilor, tinerilor din ziua de azi, este lecția pocăinței. Copilul trebuie să știe că indiferent în ce bălării ajunge, indiferent că se îndepărtează de Biserică, totuși Hristos îl așteaptă ca pe orice fiu risipitor. Pentru o perspectivă mai amplă despre pocăință și întoarcerea la Dumnezeu, consultați și articolul despre spovedanie și mărturisirea păcatelor.

Și trebuie să rămână ceva, undeva în inima lui, că și Sfântul Porfirie și Sfântul Paisie spuneau că e foarte important ce semințe pun părinții în sufletele copiilor lor. Zicea Sfântul Porfirie că e mai important să vorbești mai mult cu Dumnezeu despre copiii tăi decât cu copiii tăi despre Dumnezeu. Asta funcționa în momentul în care copiii petreceau mult mai mult timp cu părinții…

Părintele Teologos: Așa este!

Danion Vasile: În ziua de astăzi, când mediul este radical schimbat, când majoritatea copiilor au telefoane pe care primesc temele, și părinții n-au cum să le ia telefoanele pe care primesc temele, atunci e nevoie ca părintele să găsească și modul de a vorbi cu copiii lui direct, nu doar prin rugăciune, pentru că Sfinții Apostoli nu s-au refugiat pe o insulă pustie să se roage pentru creștinarea lumii. Că dacă ar fi fost suficientă doar rugăciunea, asta făceau, se retrăgeau undeva, tăceau până la adânci bătrâneți în post și rugăciune, și oamenii se converteau așa, prin minune. Nu, nu! A fost nevoie de o mărturie jertfelnică, plătită cu sânge. Cum zicea Sfântul Apostol Andrei: „Dacă mi-ar fi fost frică de cruce, n-aș fi propovăduit-o!”. Și aici e problema pentru că mulți părinți îmi scriu: „Noi vrem să meargă copiii noștri pe calea cea bună, dar noi preferăm să rămânem cu slăbiciunile, neputințele, patimile noastre”…

Mărturii și exemple din experiența personală

Părintele Teologos: Și să nu ne implicăm jertfelnic în creșterea copiilor!

Danion Vasile: Asta e ideea!

Danion Vasile: Și atunci eșecul e garantat. Ei vor ca Dumnezeu să lucreze magic într-adevăr, dai un pomelnic și gata, s-a rezolvat. Nu! Realitatea îți arată că nu s-a rezolvat așa și poate că-i bine că nu se rezolvă așa magic.

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: Pentru că Dumnezeu ne respectă libertatea și El nu va călca în picioare libertatea pe care a dat-o copiilor noștri. E o povară pentru un părinte să constate că această libertate a copiilor poate însemna căderi foarte, foarte mari, dar de modul în care părinții știu să se roage pentru copii, știu să-i rabde, depinde întoarcerea lor.

Părintele Teologos: Și iarăși cred că e vorba și de exemplul personal.

Danion Vasile: Asta contează cel mai mult. Copilul simte foarte bine când părinții sunt tensionați. Era la un moment dat cineva care vorbea cu copiii unei familii cunoscute, creștine, despre cum e armonia în viața de familie și una din fete: „Da, la noi părinții se iubesc” și cealaltă: „De unde se iubesc, mă, părinții noștri? Tu nu ești conștientă că de fapt totul e doar o mască să ne păcălească pe noi?” și cealaltă care începuse așa frumos și-a dat seama că zicea povești nemuritoare. Măștile nu contează și copiii simt chestia asta, sunt un barometru foarte fin. Poți să mimezi că e armonie cu soția ta, dar copilul simte că nu o iubești pe soția ta, că nu o visezi, că nu ți-e dragă și atunci tu degeaba îi spui când e la vârsta căsătoriei: „Întemeiază-ți o familie!” pentru că tu i-ai arătat că familia nu funcționează.

Lipsa modelelor de familie ortodoxă autentică – criza familiei ortodoxe

Mărturisesc cu durere că scriind despre familie, am căutat să cunosc familii în care soții se iubesc, ba chiar familii de preoți cunoscuți care vorbesc despre familie. Ei, în discuții particulare vedeai că teoria foarte frumoasă diferea radical uneori de practică, de viața de familie a părintelui care vorbea foarte frumos: „Da, am iubit-o pe soție foarte mult, am iubit-o pe preoteasă câțiva ani după căsătorie, dar greutățile ne-au îndepărtat și amândoi mergem pe calea mântuirii răbdându-ne unul pe celălalt”.

Eu nu cred că asta e familia creștină. Eu cred că în familia creștină trebuie să te lupți pentru iubire pentru că în clipa în care ai clacat și zici: „Gata, ducem jugul mântuirii împreună”, cum spunea un duhovnic, „viața de familie e ca urcatul unui pian pe scări”, eu nu pot să cred că-i asta. Eu cred că e o cale spre mântuire în doi, în care soții se sprijină unul pe celălalt, își rabdă neputințele unul celuilalt, învață să se ierte unul pe celălalt, dar se luptă pentru iubire exact ca și călugării care ard de dragoste pentru Hristos. Evident că dragostea nu e constantă…

Părintele Teologos: Sigur!

Danion Vasile: …că are suișuri, coborâșuri, stă pe loc, dar tu trebuie să te lupți pentru ea. Și deși de multe ori mă consider unul dintre cei mai fericiți oameni din lume pentru dragostea de care am parte în viața mea de familie, totuși sunt și momente de tensiune, supărări, certuri etc, care îmi strică puțin imaginea și mi-am dat seama că trebuie să fii foarte, foarte atent, adică, nu contează doar cât de mult îl iubești pe celălalt. Eu de multe ori îi spuneam soției mele: „Trebuia să te iubesc mai puțin, dar să te protejez mai mult, să te ocrotesc mai mult”. Eu nu mi-am dat seama…

Părintele Teologos: Tot iubire este!

Lupta pentru păstrarea iubirii în căsnicie

Danion Vasile: Credeam că este suficient să iubesc, să ard de dragoste pentru ea, dar nu țineam seama de nevoile ei. Adică, un părinte din Sfântul Munte chiar m-a certat: – Cum ai venit tu la doctorat în Grecia lăsând o soție acasă singură cu trei copii? (cea mică avea câteva luni)

– Păi, duhovnicul mi-a zis! Mi-a zis „Ascultare, du-te în Grecia singur dacă te lasă nevasta!”

– Păi, și tu ți-ai ascultat duhovnicul?

– Păi, era duhovnicul, cum să nu-l ascult?

– Păi, tu n-ai creier, n-ai minte? Cum s-o lași pe femeie singură? Putea să divorțeze, putea…

Bine, slavă Domnului, nu s-a întâmplat asta, însă acum dacă aș da timpul înapoi n-aș mai pleca fără soția mea pentru că am văzut cât de grea este iubirea de la distanță. Prin telefon nu e același lucru. Când am venit în țară prima oară după un an, fetița cea mică a început să plângă, nu știa cine sunt. Ori există un timp pe care eu nu pot să-l iau înapoi. L-am pierdut și mă apasă foarte tare și cred că în locul soției mele aș fi sufocat foarte mult din afecțiunea față de soțul meu „care ne iubește așa mult încât el pleacă la doctorat!”. Unde mai e dragostea?

Părintele Teologos: Da! Chiar ieri seară am avut un caz extraordinar. Era un om care fuma din cauza faptului că meseria lui, pe care nu are importanță să o spun pe cameră acum, îl ținea foarte departe de casă și așa mai departe și el era fericit în căsnicia lui și chiar l-am întrebat „de ce?”, „cum?” și se vedea foarte clar că da, el mergea la biserică, aveau credință, dar o credință simplă, înțelegi ce vreau să spun. Și chiar ascultare. El ce făcea? Pentru că își dădea seama că nu putea să ofere timp acasă, spunea: „Măcar în timpul pe care eu îl ofer acasă, o să ascult de soția mea”. Adică, „să ne înțelegem, să nu generăm tensiuni pentru că iarăși va trebui să plec” pentru că lucra departe, adică, mă rog, făcea drumuri, n-are importanță.

Ei, „și măcar când suntem acasă să ne înțelegem și n-are importanță lucrul acela și celălalt și așa mai departe”, care sunt lucruri de puțină importanță, ci să avem tot timpul dispoziție de ascultare și în clipa în care doamna greșește, o să-i spun după aceea. Adică, dacă e un lucru minor, las după ea și dacă nu iese bine, spun: „Vezi, parcă nu e așa de bine”…

Danion Vasile: Păi, asta e înțelepciunea!

Părintele Teologos: Păi, sigur!

Danion Vasile: Numai pentru cine o are! Pentru că practic suntem tentați imediat să faultăm, să sancționăm…

Părintele Teologos: Așa este! Și apropo de asta, era și altcineva acolo, un om cu mult mai multă carte și dintr-un oraș mult mai mare și mai cunoscut al țării, n-are importanță, și care vorbea de probleme foarte mari în familie care semănau de fapt cu un meci de ping-pong, știi?

Importanța jertfei și dăruirii reciproce

Danion Vasile: Da, da! La cele mai multe familii asta este.

Părintele Teologos: Asta este! Dar de ce să las eu după ea? Și eu zic:

– Măi, omule! Decât să te chinui, decât să-ți pierzi somnul…

– Dar nu, părinte! De ce să mâncăm „aia”?

Ce mare brânză? Adică, nu pot să zic acum, unde se duce mâncarea în ultima instanță? La toaletă se duce!

Danion Vasile: Tocmai!

Părintele Teologos: Ei, tu pentru lucrul ăsta o să-ți distrugi pacea din familie și o să-ți distrugi dragostea pentru ea pentru că tu ai vrut mazăre și ea a făcut fasole? N-are importanță, las-o! Și cred că aici e problema și el a înțeles, zice: „Părinte, aveți dreptate, dar nu pot! E orgoliul din mine, bărbatul din mine care nu vrea”, înțelegi? E cornul ăla al lui Adam!

Danion Vasile: Pentru că noi avem o cultură greșită a masculinității în familie.

Părintele Teologos: Sigur!

Danion Vasile: Noi nu înțelegem că bărbatul e cap femeii și că trebuie să o iubească așa cum Hristos a iubit Biserica, adică a murit pe cruce pentru ea. Pentru o înțelegere mai profundă a acestui aspect fundamental, consultați articolul despre Taina Cununiei în tradiția ortodoxă.

Părintele Teologos: Evident!

Danion Vasile: Pe mine m-a impresionat în Ierusalim când vine Lumina Sfântă, vin arabii care fac ritualul lor cu săbii, pe cai, și mie mi se părea un circ manelist și nu înțelegeam ce legătură are asta cu Lumina Sfântă! Știam că atunci când într-un an nu i-au lăsat pe arabi să vină, n-a venit Lumina Sfântă până nu i-au lăsat și am vorbit cu un arab:

– Ce e cu chestia asta?

– Păi, cum, nu știi? E mirele și mireasa, Hristos pețește Biserica.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Slavă lui Dumnezeu!

Danion Vasile: A! Păi, tot spectacolul care mie mi se părea circ ieftin, am înțeles că avea un mare rost, că ei asta fac acolo, ne aduc aminte că Hristos a pețit Biserica. Pfoa! Mi s-a părut extraordinar! Ori noi, bărbații, din păcate, nu știm să fim sensibili, delicați, nu mai zic de murit pentru neveste că nu moare nimeni…

Părintele Teologos: Din păcate!

Danion Vasile: Dar nu știm să ne dăruim nevestelor cu dragostea cu care Hristos s-a dăruit Bisericii.

Părintele Teologos: Să fim nobili!

Danion Vasile: Tocmai!

Părintele Teologos: E o mare problemă! Și pe mine mă doare și asta văd și în monahism, mă doare faptul că, știi care-i treaba? Deci, ăla care vine la monahism zice: „Da, ce să zic!? Mă arunc în râpă!”, adică, mor etc. Da, dar dacă-i spui să facă un lucru simplu, zice:

– A, nu! Aia nu-i corect!

– Dar stai, că tu cu cinci minute înainte ai spus că mori pentru…, fă lucrul ăla simplu!

Și vezi cât are, cum îi spune, încrâncenarea aia, știi?

Danion Vasile: Asta e puterea lucrului simplu, asta e una din cheile vieții de familie. Vorbeam chiar ieri cu un ucenic al părintelui Iulian de la Prodromu, fost ucenic, îmi spunea ce sfaturi a primit el și zic: „Pe mine m-a supărat faptul că părintele ne dădea același sfaturi simple legate de rugăciunea lui Iisus”, dar după ce a trecut la Domnul mi-am dat seama că dacă eu le făceam pe alea simple totul mergea de la sine pentru că părintelui respectiv care trăiește în Athos i-a dat aceleași sfaturi simple, dar el s-a ținut de ele, nu i s-au părut prea simple.

Părintele Teologos: Evident!

Danion Vasile: Ori în viața de familie, dacă mergi pe puterea lucrului simplu, celălalt te simte, te miroase, știe că vrei să te lupți pentru el…

Părintele Teologos: Și că ești sincer, că ești valid, că ești „genuine” cum se spune în engleză, știi?

Danion Vasile: Eu am crezut că e suficient să-l iubești pe celălalt mai mult decât propria viață. Nu ca pe tine însuți, ci mai mult ca pe tine însuți, să-l visezi și… nu e suficient! Trebuie să vezi ce nevoi are, ce probleme are, ce… Aia e dragostea!

Părintele Teologos: Aia-i dragostea! Adică să-l vezi pe celălalt ca om, cu neputințele lui și de ce are el nevoie. În monahism se știe foarte clar care este tânăr de procopseală și care nu. Cel care vine și te îmbrățișează, îți pune metanie până la pământ, îți sărută mâine, „Părinte, vă iubesc maxim! Cu ce mă puteți ajuta?” Stop, stop! Stai! Deci, dacă mă iubești maxim, cu ce mă poți tu ajuta pe mine?!

Danion Vasile: Tocmai!

Părintele Teologos: Adică, tu trebuie să te concentrezi pe neputințele mele, pe limitările mele, asta-i dragoste adevărată, nu că mă îmbrățișezi și sentimentalismele care sunt foarte periculoase și „cu ce te pot eu ajuta?”, adică centrul vieții tale sunt eu, nu ești tu! Adică, nu-ți impune tu sistemul de valori asupra mea, mai ales că bine, la ora asta sunt și urs bătrân, dar na! Dar și în familie, adică tu te căsătorești cu cineva ca tu să o odihnești pe ea!

Danion Vasile: Asta e!

Părintele Teologos: Știi? Să o odihnești pe ea, să te concentrezi pe ea, să poți să faci ascultare pe ea. Oamenii astăzi încearcă să se căsătorească pentru a se căpătui ei…

Danion Vasile: Din păcate!

Părintele Teologos: Da! Nu! Trebuie să-l odihnești pe celălalt. Și din cauza asta sigur că ți-o alegi pe cea care este frumoasă, de ce? Pentru că e mai ușor. Dar din păcate astăzi este văzută relația și în monahism, dar mai ales în căsătorie, ca o relație egoistă, ca o relație de împlinire a egoismului și din cauza asta nu funcționează.

Danion Vasile: Am cunoscut un părinte american care a făcut misiune și în Africa, Gregory Horton, și îmi spunea că atunci când căsătorește doi tineri îi întreabă pe ei: „Ești gata să mori pentru ea? Ești gata să mori pentru el?” și dacă unul zice „Nu!”, „Mai stați! Mai stați!”…

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Danion Vasile: „Nu vă puteți căsători, nu sunteți pregătiți pentru căsătorie!” și eu așa cred că era normal să fie, înțelegeți?

Părintele Teologos: Era!

Danion Vasile: Toți să înțelegem așa căsătoria!

Părintele Teologos: Păi, mai demult era. Păi, nu venea turcul și bărbatul se ducea la luptă și murea și așa mai departe… Așa ar trebui să fie, dar astăzi, adică, să fim serioși, nu vine rusul în România, dar ei, oamenii sunt terminați „că trebuie să fugim, trebuie să plecăm ca nu care cumva să…”, nu! Tu trebuie să, adică noi, fiecare dintre noi trebuie să murim pentru draga noastră, pentru iubita noastră și trebuie să simțim treaba asta. Adică, eu trebuie să-mi dau sufletul, mă rog, eu pentru chilia mea, pentru obștea mea și bărbatul pentru familia lui.

Danion Vasile: Am citit într-o carte, o întâmplare în care un soldat care a luptat mult pe front, a fost rănit, era plin de decorații, în vârstă fiind și parcă Principesa Ileana a României, nu mai țin minte cine, l-a văzut și el spune: „Sunt gata să merg din nou pe front dacă ar fi nevoie de mine!”

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Danion Vasile: Ei și cineva a citit întâmplarea și m-a mustrat: „Băi, cum poți să spui utopia asta? Ăla era nebun! Era bătrân, plin de răni, ce-i mai trebuia să meargă la luptă?” și m-am gândit, băi, i s-a oferit până și conștiința asta a dragostei de neam, ăla era sincer, el mâine s-ar fi dus așa cum era, praf…

Părintele Teologos: Da, sigur, sigur!

Danion Vasile: Iar noi nu mai avem ideea de jertfă, ce să zic pentru țară, ce să zic pentru familie? Pentru nimic, doar pentru noi!

Părintele Teologos: Da, da!

Danion Vasile: Noi să fim fericiți, nouă să ne fie bine! Noi să fim creștini, noi să fim spovediți, totul să fie după tiparul nostru. Noi am făcut un idol din viața creștină din păcate. Am mai zis chestia asta, dar vreau să o repet de multe ori, știți ce s-a întâmplat cu șarpele de aramă, pe care l-a ridicat Moise în pustie ca să se vindece oamenii mușcați de șerpi? Au început evreii să se închine la el ca la un idol. Adică, darul lui Dumnezeu l-au pervertit. Și cred că din păcate noi avem o tradiție atât de frumoasă legată de viața de familie, dar nu mai știm să ne raportăm sănătos la ea.

Ascultam un părinte care zicea: „Uite, aici, în Sfântul Munte n-am găsit un părinte de care să mă leg, lângă care să cresc așa cum aș fi dorit”, cum s-a legat Iosif Vatopedinul de Iosif Isihastul și tot așa. Există această ruptură, dar aici tot au mai fost părinți cu viață sfântă, pe când în viața de familie noi nu avem același repere clare care există în cărțile monahale. Pentru un călugăr e simplu, deschide Filocaliile, zbârnâie cu 10 cărți și chiar dacă duhovnicul nu e foarte sporit, pentru ascultarea pe care o face, părintele merge pe calea sfințeniei. Dar noi în viața de familie nu avem din păcate nici cărțile respective, nici poveștile de dragoste respective, adică e o întrebare simplă: părinte, câte povești de dragoste frumoase între un soț și o soție ortodoxă știți?

Nu zic oglindit în literatură, ci pur și simplu. Foarte puține cazuri găsești în Viețile Sfinților. Adică, în afara Sfinților Petru și Fevronia, care s-au călugărit amândoi și după moarte trupurile lor au fost aduse de Dumnezeu în chip minunat în același sicriu, în același mormânt, a arătat Dumnezeu că deși s-au călugărit, dragostea lor a biruit tot! Pentru a descoperi mai multe despre sfinții ocrotitori ai familiei, consultați articolul despre Sfinții Petru și Fevronia de Murom.

Părintele Teologos: Tot!

Danion Vasile: Oamenii au separat trupurile lor, cum se poate călugărul cu călugărița?! Și Dumnezeu iar le-a adus trupurile în chip minunat în același mormânt ca să arate puterea iubirii lor. Păi, noi trebuia să avem zeci, sute poate de exemple de genul ăsta și să știm că asta-i viața de familie, iubirea care învinge moartea.

A spus Sfântul Porfirie „A murit o preoteasă!” și le-a spus sfântul copiilor: „Îl văd pe tatăl vostru îmbrățișând-o pe preoteasă în Lumina Raiului”. Nu mai știu care a murit primul, preotul sau preoteasa, dar Sfântul Porfirie le-a zis: „I-am văzut! El o îmbrățișa în Lumina Raiului”. Păi, asta-i cu totul altă perspectivă, e adevărat că după Înviere nu se mai însoară, nu se mai mărită, dar iubirea rămâne. Dumnezeu nu rupe legăturile între soț, soție, părinți, copii. Cade pofta, cade patima, cad legăturile trupești, dar ce a fost curat rămâne, ca la Sfinții Petru și Fevronia.

Timpul petrecut cu copiii – investiție spirituală esențială

Adică, ar fi trebuit ca noi să avem mult mai multe manuale de iubire, ca să zic așa, cum au monahii tone de cărți duhovnicești, tone! Au manualele, au trăit după ele și-au modelat viețile după ele și au ajuns la sfințenie, ori noi în viața de familie nu prea avem repere. Unii sunt prea crispați, alții sunt prea destinși, nu știi calea de mijloc pentru că nu a precizat-o nimeni. Nu poți zice: „Așa e normal!”.

Scrie într-un Pateric: „Călugărul care nu râde niciodată, nu este serios!”. Mi s-a părut foarte adânc…

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: …foarte adânc cuvântul!

Părintele Teologos: Tare, da!

Danion Vasile: Da, da! Ei, genul ăsta de repere au existat pentru monahi, dar pentru noi, în viața de familie: Cât? Cum? Cât trebuie să fii de deschis cu soția, cu copii? Până unde să fie vacanța vacanță și până unde trebuie să stai retras? Adică, eu mărturisesc, între cele mai frumoase momente de rugăciune le aveam mergând cu copiii în vacanță la mare și eu mă duceam să mă rog prin pădurici. Aveam foarte multă liniște și era și vacanță cu copiii, dar și cu Hristos, adică mă simțeam, vă spun, aproape ca în Sfântul Munte.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Danion Vasile: Adică era același har! Nu era acolo Sfântul Munte, evident, dar conta ascultarea de duhovnic și rugăciunea. Dar m-aș fi bucurat nu să descopăr asta de unul singur, să fi știut: Băi, chiar dacă ești în vacanță, găsește-ți timp pentru Hristos, pentru credință și copiii nu cred că simțeau lipsa mea pentru că încercam să fiu cu ei peste tot, la tot ce se putea. Adică, eram printre tații cei mai activi, dar ce era în inima mea numai Dumnezeu știa. Adică, nu pierzi rugăciunea dacă te dăruiești copiilor tăi, dimpotrivă…

Părintele Teologos: Nici vorbă, așa faci voia lui Dumnezeu.

Danion Vasile: Tocmai, tocmai! Și am avut o durere ca și tată. La un moment dat, eu nu ieșeam deloc cu copiii mei în parc. A primit fiul meu o barcă cu telecomandă și după ani de zile am văzut barca plină de praf, nefolosită pentru că eu n-am stat o zi să ies cu ei în parc. În fiecare zi îmi scriau oamenii cerându-mi ajutorul și duhovnicul mi-a zis: „Răspunde-le, că atunci când o să fii preot o să-ți fie ușor!” și eu zi de zi și an de an… dar când am văzut barca aia plină de praf am avut o întristare: „Băi, eu ce tată sunt?”, cum adică? Eu vorbesc despre joaca cu copiii și barca aia n-a văzut o dată apa!

Cred că am și făcut-o cadou că au crescut copiii prea mari până… ori nu e normal și de asta ieșind odată să ne jucăm cu mingea, zice: „Tata, dar mie îmi place sportul! Eu credeam că nu-mi place!”, că dacă eu niciodată nu ieșisem cu el, el credea că nu-i place. Și după ce și-a dat seama că-i place, s-a apucat de sport, s-a apucat de scrimă japoneză și mi-a zis: „Tata, vreau să ajung la campionate internaționale” și eu, la patruzeci și ceva de ani, m-am apucat de scrimă japoneză încercând să recuperez timpul pe care nu i l-am dat fiului meu. Numai că, la câteva săptămâni, el a intrat în lotul național, la 18 ani a intrat în echipa națională și mi-am dat seama că n-am timp să fiu atât de bun încât să mă pot antrena pe bune cu el.

Dar mi-aș fi dorit, și cele mai frumoase momente din ultimii ani erau fix spre antrenament cu fiul meu, întoarcerea de la antrenament cu fiul meu, stăteam de vorbă, ne deschideam sufletul și a fost un timp câștigat. Unii prieteni mă judecă: „Bă, dar tu ești nebun? Tu faci scrimă japoneză la patruzeci și ceva de ani, n-ai ce face?”. Da, dar era timp cu fiul meu.

Părintele Teologos: Exact!

Danion Vasile: Și a contat foarte mult!

Părintele Teologos: E o relație interpersonală. Vezi, astea existau mai demult și vezi în viețile de familie, și Petru și Fevronia, dar acum vorbim de Adrian și Natalia sau vorbim de sfântul Eustatie Plachida, celebru. Acolo, în viețile respective, nu se scriau aceste lucruri, de ce? Pentru că ele erau normale.

Danion Vasile: Așa este!

Părintele Teologos: Era normal. Erau scrise doar lucrurile care sunt extraordinare, care merită. Din păcate, astăzi aceste lucruri, care mai demult erau normale, s-au pierdut aproape total. Trebuie cumva, tu spui din mers, să ajute Bunul Dumnezeu, dacă este cineva care știe să transmită cum trebuie să ne iubim soția, de exemplu, sau soția pe soț, ar fi extraordinar!

Danion Vasile: Da! Dacă citești viața sfinților Eustatie și Teopista, Agapie și Teopist, erau fiii lor, rămâi uimit ce poveste nebună de dragoste e acolo.

Părintele Teologos: Eu cu alea vreau să fac film. Nu mă pricep, n-am bani, dar pe ăla vreau să-l fac!

Danion Vasile: Merită măcar un roman. Eu am rămas șocat să aflu că există în București, destul de aproape de centru, moaștele lor!

Părintele Teologos: Serios?

Danion Vasile: Da, da!

Părintele Teologos: Nu cred!

Danion Vasile: Ba da, ba da! La o biserică lângă Piața Iancului, la biserica Mătăsari. Și am rămas întristat pentru că era normal să știu de 20 – 30 de ani de când m-am apropiat de biserică, de faptul că se pot duce creștinii să vadă niște sfinți ocrotitori ai familiei, care au trecut prin niște încercări extraordinare. Deci, nu există filme de dragoste care să prezinte încercări mai tulburătoare decât cele din viața sfântului Eustatie, care a fost general roman în timpul lui Traian. Chiar mă gândeam, o fi avut vreo legătură cu cucerirea Daciei sau nu? Dar nu mi-a fost clar biografic, însă faima pe care a dobândit-o, gunoiul și lepădarea și situația dezastruoasă în care a ajuns, pentru că Dumnezeu i-a încercat credința și apoi iarăși a ajuns la lumină… adică, filmul „Gladiatorul” e foarte tare, dar dacă îl compari cu viața sfântului Eustatie zici „băi, e o copie palidă!”

Părintele Teologos: Așa este! Realitatea bate filmul!

Danion Vasile: Da, da, da!

Părintele Teologos: Bate filmul cu adevărat! Da, deci cred că trebuie un foarte mare efort pentru a reconstrui societatea creștină, a reconstrui familia creștină. Pentru că trebuie să spun, e o expresie comunistă, dar o expresie care este bună totuși, că familia este celula de bază a societății.

Danion Vasile: Alta nu există!

Părintele Teologos: Nu există! Și să fii, cum să spun, copilul statului sau să fii omul statului, aia e o masă de manevră.

Danion Vasile: Asta se vrea, din păcate!

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: Adică, lumea spre asta merge și va fi foarte greu pentru părinți să-și protejeze copiii, va fi ca în vremea perioadelor când copiii erau luați de lângă părinții lor, se întâmpla chestia asta și creșteau copiii în familii păgâne cu părinți adoptivi, și la un moment dat aflau că de fapt părinților fuseseră creștini și copiii ajung sfinți și îl mărturisesc pe Hristos. Or trebuie să ne punem clar nădejdea în Dumnezeu pentru că Dumnezeu poate să facă minuni! Pentru mai multe despre încrederea în pronia divină, consultați articolul despre pronia divină și încrederea în Dumnezeu.

Perspectivele viitorului pentru a depăși criza familiei ortodoxe

Circulă pe Internet un citat pus pe seama părintelui Serafim Rose, dar nu este autentic, mi-a confirmat asta ucenica părintelui Serafim Rose: „Nu vă smintiți de rebelii din ziua de azi, cu cercei în urechi, mulți dintre ei vor ajunge mâine martiri!”. Citatul e foarte frumos…

Părintele Teologos: Este!

Danion Vasile: …chiar dacă nu-i aparține părintelui Serafim Rose și noi trebuie să înțelegem că Dumnezeu îi va întoarce pe unii dintre ei, nu știm cum! Mi-a povestit o…

Părintele Teologos: Da, se vede asta!

Danion Vasile: …mă refer la vremea…

Părintele Teologos: De atunci…

Danion Vasile: …prigoanelor, când mărturisind unii care erau rebeli, să aibă curajul să trăiască pentru Hristos.

Mi-a povestit o femeie din Anglia că a cunoscut o grecoaică care atunci când avea copilul câțiva ani, era pe patul de moarte. Și femeia a ridicat pumnul amenințător la cer și a zis: „Doamne, să nu îndrăznești!” și Dumnezeu s-a speriat de pumnii amenințători și copilul s-a vindecat. Deci, nu s-a vindecat prin rugăciune, s-a vindecat prin pumn amenințat. S-a vindecat pe loc. A crescut și la un moment dat femeia vedea la televizor o urmărire cu poliția, au urmărit niște tineri și unul a murit și se gândea: „Nu cumva era vorba de fiul meu?”. Bătăi în ușă, venise poliția, da, fiul ei murise în urmărirea aia.

Și plângea grecoaica, îmi zicea englezoaica respectivă, plângea grecoaica de rupea pământul, că spunea: „Dumnezeu a vrut să-l ia pe copilul meu la El și eu nu, m-am luptat cu El și a lăsat ca mine”. Ori, cred că părinții trebuie să aibă puterea de a se ruga în situațiile limită legate de viețile copiilor așa: „Doamne, fie voia Ta cu copilul meu!”.

Părintele Teologos: Așa este!

Danion Vasile: „Doamne, fie voia Ta, nu voia mea!”

Danion Vasile: Mie mi s-a întâmplat, am avut fetița cea mică în comă. O ducem la spital, credeam că e răcită, o las pe soție cu fetița cea mică și eu cu ceilalți copii mergem acasă. Nu ne-am dat seama că era grav. După o vreme mă sună soția mea și îmi spune: „Danion, doctorii spun că am adus-o pe fetiță în comă!”. Ori, dacă doctorii mințeau, că noi nu o aduseserăm în comă, însemna că era ceva foarte grav. Și am avut așa un moment de încercare a credinței pentru că unu, era fiica mea într-o situație de moarte, doi, în câteva zile, trei zile, începeam conferințele în țară.

Mi-am sunat duhovnicul și i-am zis: „Părinte, sunt terminat! Iustina e în comă, eu trebuia să plec la conferințe.” și duhovnicul îmi spune: „Iustina o să fie bine și tu o să pleci la conferințe!” și în secunda aia am simțit ca am de ales: pot să cred ce zice duhovnicul și să fie așa cum zice el sau să mă îndoiesc pentru că era o nebunie ce zice duhovnicul.

Părintele Teologos: Da!

Părintele Teologos: Și am zis cred ce îmi zice duhovnicul. Am zis „Bine, părinte!”, am închis telefonul și m-am rugat: „Doamne, fie voia Ta, nu voia mea!”, dar așa a fost. Am luat-o pe fetiță din spital seara și am putut să prind conferințele de la început.

Cheia totuși a fost să zic „Doamne, fie voia Ta!” că dacă eu mă agățam de viața fiicei mele… cum sunt tentați să facă toți părinții, dar trebuie să zici: „Doamne, fie voia Ta, nu voia mea!” și dacă zici chestia asta și crezi chestia asta… nu știi prin ce boacăne va ajunge în cele din urmă copilul respectiv pe calea Bisericii.

În America îs atât de mulți tineri convertiți de la păcate foarte mari, și în Sfântul Munte sunt tot felul de rebeli…

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: …nimeni nu le-ar fi dat vreo șansă să se apropie de Hristos și totuși s-au întors, de ce? Pentru că Hristos e Cel care știe să ajungă la inimile oamenilor. Adică, păcatele nu ne împlinesc. Am cunoscut oameni care s-au drogat și dealeri de droguri, nu erau împliniți…

Părintele Teologos: Nici vorbă!

Danion Vasile: Nu erau împliniți! Păcatul nu te împlinește!

Părintele Teologos: Nu e sustenabil, este un cariu existențial.

Danion Vasile: Eu am avut un elev care se droga, am fost elev la o școală postliceală acum douăzeci și ceva de ani, a vrut să se lase de droguri și a murit pentru că organismul lui n-a rezistat. Și colegii erau triști, uite cum a murit ăla… Păi, da, dar cum a murit? A murit luptându-se cu o patimă și cred că Hristos l-a primit la El!

Părintele Teologos: Evident!

Danion Vasile: Adică, e mare lucru că a murit așa și a ajuns în Rai.

Părintele Teologos: Ca mărturisitor de fapt pentru că s-a călcat pe sine și în picioare.

Danion Vasile: Dacă l-aș fi cunoscut anul trecut aș fi scris despre el pentru că eu cred că astfel de modele trebuie promovate!

Părintele Teologos: Evident!

Danion Vasile: Nu trebuie să ținem lumina sub obroc! Pe mine mă doare că am mai spus asta, părintele Serafim Rose a fost un homosexual convertit. Când am văzut cartea cu tinerețea lui rebelă scrisă de nepoata lui, Caissy Scott, am vrut s-o tipăresc în limba română și apoi am aflat că Mănăstirea Platina a trecut sub tăcere în viața părintelui Serafim etapa respectivă pentru că s-au temut de scandaluri întrucât și starețul, părintele Gherman, a fost acuzat de niște lucruri foarte smintitoare și atunci, ca să nu planeze o umbră pe Platina, s-a trecut cu vederea faptul că părintele Serafim, în tinerețe Eugen, îi scria iubitului: ai mei au aflat că sunt homosexual, tata m-a dat afară din casă, mama a început să plângă… nu mai știu exact acum, dar oricum momentul a fost șocant.

Ăsta a fost Eugen Rose care a ajuns la Hristos! De ce să decupăm tinerețea lui cu păcate împotriva firii, când putem spune: „Pe ăsta l-a dus Hristos la sfințenie! Când a murit, nu se despărțeau copiii de sicriul lui, așa chip luminos avea!”. Păi, ar trebui să promovăm modelele de pocăință, de convertire pentru că altfel cei care trăiesc în astfel de păcate zic: „Nu avem exemple!”.

Am cunoscut un homosexual, după o conferință de la Sibiu, a venit la mine: „Vreau neapărat să vorbim. Știi, eu m-am spovedit, iar am căzut, iar m-am spovedit, iar am căzut…” și i-am spus: „Uite, frate, care e treaba! Eu, pe vremea când făceam yoga, am văzut pe fruntea unui prieten de-al meu coarne și am simțit că e homosexual.”

Nu pot să explic de ce, la 17 ani, i-am văzut coarne pe frunte și după ani de zile mi-a zis: „Da, uite, eu să știi, îți zic un secret al meu, mi-e milă de copiii străzii, de aia îi mai iau la mine acasă, mă mai și culc cu ei” și am rămas șocat că așa era. Ei, când i-am spus asta tânărului pe strada Sibiului, a început să plângă: „Nu vreau în iad, nu vreau în iad!”. Zic: „Mă, omule! Du-te, spovedește-te!”. Îmi scrie după o vreme: „Gata, mă călugăresc la mănăstire în București!”. Mie mi s-a părut destul de bruscă schimbarea…

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: …și normal era să aibă o perioadă de pregătire pentru călugărie.

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: După care îmi scrie: „Lângă mănăstirea noastră sunt două cluburi de homosexuali, nu mai rezist aici!” și după o vreme îmi scrie: „Am descoperit adevărata iubire față de un bărbat în America.” sau nu mai știu, parcă în America, și zic: „Băi, dacă ar fi avut modele reale poate că își dădea seama de sindromul convertitului nebun, cum îl numește părintele Serafim Rose și nu sărea imediat în mănăstire, nu sărea din mănăstire înapoi la păcat”.

Părintele Teologos: Da, trebuia să fie cu echilibru și trebuia să fie cu ascultare față de duhovnic. Adică, orice s-ar fi întâmplat, trebuia să spună, orice gând, să spună și să nu ia hotărâri singur. Da, sigur, pentru asta însă este nevoie de o lucrare de misiune și mai ales pentru că oamenii astăzi nu citesc, e una de marile drame…

Danion Vasile: Și citesc din ce în ce mai puțin, eu chiar mă gândeam că oamenii n-o să mai citească, nu vorbesc ca scriitor, vorbesc ca simplu creștin, dacă oamenii n-or să mai citească or să-și decupeze una din puținele lor șanse de a se apropia de Hristos.

Părintele Teologos: Evident!

Danion Vasile: Ce poți să pui în loc? Bun, renunți la cărți, dar ce pui în loc?

Părintele Teologos: Le pui video, dar nu e de ajuns!

Danion Vasile: Nu e același lucru!

Părintele Teologos: Sigur, evident!

Concluzii și învățăminte esențiale relativ la criza familiei ortodoxe

Noi suntem creștini second hand

Danion Vasile: Când vezi părinți cu viață sfântă, da! Un părinte cu viață sfântă… eu am văzut o filmare cu Sfântul Sofian Boghiu, acum e pe lista de canonizare, vă mărturisesc că ei vorbind despre viața lui în Basarabia, copilăria lui din Basarabia, duhul lui m-a impresionat atât de tare că am început să plâng și nu înțelegeam de ce. Zic, băi, dar nu zice chestii foarte tari duhovnicești pe când alți părinți vorbesc de Hristos, mântuire, energie necreată și n-aveau duhul părintelui Sofian, care spunând lucruri simple a schimbat ceva în inima mea.

Mi-a zis un om care s-a dus la mănăstire la Antim să filmeze, să transmită nu știu ce slujbă, că l-a chemat părintele Sofian, s-a și spovedit și mi-a zis: „Domnule, eu fumam două pachete de țigări pe zi. După ce m-am spovedit la părintele Sofian, și mă mai spovedisem în alte dăți, dar n-aveam nicio putere, după ce m-am spovedit la părintele Sofian, puneam pachetul de țigări în fața ochilor și nu mă mai atrăgea.” Ori, aici e lucrarea duhovnicească!

Noi din păcate suntem creștini second hand, noi nu mai avem viață sfântă ca părintele Sofian, ca părintele Lăcătușu, ca alții. Noi mimăm credința creștină, suntem ipocriți și ceilalți ne miros! Noi vrem să vindem castraveți la grădinar, unei lumi care are foarte ascuțit simțul acesta al sincerității și de asta n-o convertim. Cum spunea Sfântul Nicolae Velimirovici, din cauza păcatelor creștinilor nu vin păgânii la Hristos, asta-i realitatea! Nu trebuie să ne plângem, trebuie să ne plângem pe noi pentru că dacă noi am fi trăit cum trebuie, ceilalți ar fi venit ca la magnet la noi.

Cum ne-a dat Dumnezeu șansa pandemiei, a fost un dar de la Dumnezeu ca oamenii să se pocăiască, să caute mântuirea și să nu se mai teamă de moarte. Câți creștini au fost pentru ceilalți exemplu de curaj? Foarte puțini, asta e realitatea!

Părintele Teologos: De curaj, de discernământ…

Danion Vasile: Exact! De răbdare, de lăsare în voia lui Dumnezeu! Mulți s-au temut de moarte!

Am ținut la o mănăstire un cuvânt chiar în timpul pandemiei sau imediat după, nu mai țin minte, cred că imediat după că altfel nu mă primeau în mănăstire și am spus: „Sfântul Ioan Gură de Aur zice: cine se teme de moarte nu crede în Hristos!” și vine un tânăr la mine:

– Dar cum ați putut să ziceți asta? Nu vă dați seama că mulți oameni din biserică s-au temut, se tem moarte!

– Păi da, dar nu e vina mea! Asta zice Sfântul Ioan Gură de Aur, n-am ce să fac!

Ori, Dumnezeu ne-a dat o șansă ca să fie ca în vremea epidemiei de ciumă, de lepră, când creștinii, ca soarele străluceau prin modul în care răbdau boala, moartea…

Părintele Teologos: Mergeau și îi ajutau pe ceilalți…

Danion Vasile: Tocmai!

Părintele Teologos: Bine, sigur, pandemia de Covid a fost pandemie, dar nu atât de gravă ca și ciuma, să fim serioși! Pentru Dumnezeu!

Danion Vasile: Și în vremea ciumei ce făceau creștinii? Spune și Sfântul Dionisie al Alexandriei și Ciprian al Cartaginei: Creștinii îngrijeau bolnavii lor, creștinii îngropau morții lor, păgânii nu-și îngrijau bolnavii, păgânii nu-și îngropau morții, creștinii îngrijeau și bolnavii păgânilor, înmormântau și morții păgânilor și se micșora numărul creștinilor pentru că mureau, dar zice Sfântul Dionisie, păgânii veneau la Hristos văzând cum mor creștinii!

Păi, cum să fi venit păgânii la Hristos în vremea Covidului? Am știut noi să-L mărturisim cum ar fi trebuit? Au fost și cazuri, e adevărat! Am auzit niște povești care ar trebui să apară în sinaxare, cu părinți care reușeau să facă slujbe cu biserica plină, cu mănăstiri la care… îmi spunea cineva:

– Am fost, deși era închisă circulația, m-am dus sute de kilometri, m-am rugat, vin acasă, mi-am dat seama că n-aveam liniștea din mănăstire, m-am întors iar!

– Băi, dar cum de nu te-a oprit poliția?

– Nici un polițist nu m-a oprit! Mănăstirea primea toți pelerinii…

Au fost cazuri de rezistență absolut eroică! În Basarabia îmi spunea un preot: „A venit la mine polițistul și mi-a zis: „Părinte, ar trebui să veghem să nu vină lumea la biserică, dar să știți că noi o să lăsăm oamenii să vină. Să vină oricâți, numai să vină din parohia dumneavoastră și ne ziceți care sunt și noi îi lăsăm pe ăia în biserică”. Zicea părintele: „Au venit din o grămadă de parohii, polițistul mă întreba: „Sunt de la dumneavoastră?”, „Da, da!”. Veneau oamenii… și după aia au zis: „Părinte, dacă se întâmplă ceva, nu vă temeți c-o să ne dea pe noi afară din poliție. Suntem bătrâni, aproape de pensie, dar merită să suferim puțin!” Și i-a păzit Dumnezeu!

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Danion Vasile: N-au suferit! Deci, portițe s-au găsit, dar era normal ca asta să nu fie atitudinea izolată a unor mărturisitori, ci asta trebuia să fie mărturia bisericii, să avem o poziție curajoasă și dârză pentru că, ce vedem? Ateii conspiraționiști au avut o perspectivă mai obiectivă asupra Covidului decât au avut mulți din biserică! Ori, unde a fost luminarea? Că am căzut într-o cursă?

Părintele Teologos: Nu! Ce se întâmplă? Pandemia ca și orice altă ispită, arată, sigur că în cazul conspiraționiștilor, acolo a fost o preocupare pentru aflarea adevărului…

Danion Vasile: Da, da!

Părintele Teologos: …dar în cazul ortodoxiei ar fi trebuit să existe această preocupare și n-ar fi trebuit să existe o băltire, dacă dorești!

Danion Vasile: Tocmai!

Părintele Teologos: O băltire existențială, că da, eu m-am născut ortodox, deci mă mântui! Clar, bun, e mare binecuvântare, enormă binecuvântare că te-ai născut și de mic copil ești botezat ortodox, dar nu înseamnă că te mântui. Adică, trebuie și tu să te preocupi, să-ți crești harul dinăuntrul tău, să îți lucrezi botezul și să fii cu adevărat far și luminare și toate celelalte.

Pentru că, cum spunea Mântuitorul: „Celui care i s-a dat puțin, puțin i se va cere, celui care i s-a dat mult, mai mult i se va cere.” Adică, cred că fiecare dintre noi trebuie să ne pregătim în fiecare zi pentru ispita de mâine, că oricum va veni o ispită. Nu neapărat o ispită mare și așa mai departe, dar clar că o să vină o ispită, clar că o să vină o luptă, o încercare și atunci noi în fiecare zi trebuie să ne pregătim. Nu să am eu o viață de ateu, de fapt, știi, sau de necreștin cu tot felul de… Harry Potter și așa mai departe, că e frumos, că e, cum se spune, o atmosferă romantică, nu! Eu în fiecare zi trebuie să fiu creștin și atunci, în clipa în care va veni stingerea luminii, lumina mea să lumineze în întuneric!

Danion Vasile: Tocmai! Aia e cheia, doar asta e viața creștină! Doar lumina care luminează în întuneric, restul…

Părintele Teologos: Nu!

Danion Vasile: Nu!

Părintele Teologos: Păi, sigur! Ei, soluția întotdeauna este Hristos, nădejdea în Hristos, Hristos iubitor să ne mențină în echilibru, să ne mențină pe linia iubirii Sale în noi și între noi și cu El. Asta-i foarte important, să avem legături cu toți, legături iubitoare, legături adevărate și asta nu înseamnă minimizarea adevărului, din contră, înseamnă cred că mărturisirea adevărului în iubire.

Danion Vasile: Revenind la tema familiei cu care am început, eu cred că în zilele noastre familia nu mai poate să rămână o familie mediocră, ci soții ori înțeleg că trebuie să se sprijine unul pe altul, să se iubească unul pe altul, să se țină de mână pe calea mântuirii sau pierd.

Adică, trebuie să fim conștienți că nu ai pe nimeni mai aproape decât pe soția ta sau pe soțul tău…

Părintele Teologos: Evident!

Danion Vasile: …ca să reziști într-o vreme în care nimeni nu merge așa spre Rai. Urcușuri, coborâșuri, poticniri, ocolișuri sunt la toți…

Părintele Teologos: Da!

Danion Vasile: …și de asta e foarte important să investești chiar dacă nu-i potrivit termenul, să investești în celălalt, să-i dai cât mai mult din timpul tău și din energia ta…

Părintele Teologos: Da, trebuie asta!

Danion Vasile: …că altfel eșuați amândoi. Adică, nu merge cu familii în care se rabdă unul pe celălalt, nădăjduind că se vor mântui, când iubirea dintre ei nu mai există.

Părintele Teologos: Mulțumim tare mult!

Danion Vasile: Cu drag!

Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește pe noi. Amin!

Danion Vasile: Amin!

Întrebări frecvente

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați