Luări de poziții cu ocazia vizitei Patriarhului Ecumenic în România

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, i-a urat bun venit Sanctității Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, după o slujbă de Te Deum oficiată vineri la Catedrala Patriarhală din București.

Patriarhul României a subliniat contextul aniversar în care are loc vizita, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române și al Sfințirii picturii Catedralei Naționale, și și-a exprimat recunoștința pentru canonizarea de către Patriarhia Ecumenică a unor sfinți cuvioși athoniți de origine română în acest moment semnificativ pentru Biserica noastră.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a subliniat vineri, după Te Deum-ul oficiat la Catedrala Patriarhală în cinstea sosirii Sanctității Sale în România, că orice aniversare sau sărbătoare bisericească vine din trecut, dar este orientată spre viitor.

„Aniversările bisericești se diferențiază fundamental de celelalte aniversări, deoarece, deși originea lor se află în trecut, oferă o perspectivă de viitor”, a spus Sanctitatea Sa.

„Tot ceea ce vine din trecut în Biserică are înainte de toate o dimensiune și o direcție eshatologică. Trecutul, într-un fel, e sinonim cu stricăciunea, însă viitorul este pentru Biserică sinonim cu nădejdea și viața.”

Patriarhul Ecumenic a amintit momentele istorice pe care le evocă anul 2025 pentru Biserica Ortodoxă Română: 140 de ani de autocefalie recunoscută de Patriarhia Ecumenică și un secol de la obținerea statutului de Patriarhie.

Mai-jos se află textele integrale.

Sursa: basilica.ro

Mesajul Patriarhului Daniel

Sanctitatea Voastră Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic,

În numele membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, al clerului şi credincioşilor ortodocşi români, cu deosebit respect şi cu dragoste frățească în Hristos, vă adresăm un călduros Bine aţi venit! în România!

Ne amintim cu bucurie de ultima vizită frățească pe care aţi făcut-o în România, în anul 2018, cu prilejul sfințirii Altarului Catedralei Naționale din București, eveniment de o profundă importanță spirituală, ce a marcat un moment istoric unic în viața Bisericii Ortodoxe Române. Iată, Sanctitatea Voastră, că astăzi, suntem, din nou, împreună, în Catedrala Patriarhală istorică, pregătindu-ne de slujba sfințirii picturii în mozaic a Catedralei Naționale, în ziua de duminică, 26 octombrie 2025. Momentul sfințirii picturii în mozaic a Catedralei Naționale are loc într-un context cu totul special pentru Biserica Ortodoxă Română, care, în anul 2025, aniversează împlinirea a 100 de ani de la ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie și 140 de ani de Autocefalie.

Prezența Sanctității Voastre la București, cu ocazia acestui eveniment solemn al sfințirii picturii în mozaic a Catedralei Naționale, este o mărturie vie şi un prilej binecuvântat de comuniune frățească şi de cooperare pastorală și misionară între Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Română.

Bucuria prezenței Sanctității Voastre la București este sporită de faptul că, recent, la cererea Noastră, Patriarhia Ecumenică a inclus în sinaxarul Bisericii patru cuvioși români care au viețuit în Sfântul Munte Athos:  Sfântul Cuvios Nifon de la Prodromu; Sfântul Cuvios Nectarie Protopsaltul; Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu; și Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu. Proclamarea sfințeniei celor patru părinți aghioriți de origine română în Anul Centenar al Patriarhiei Române exprimă legătura duhovnicească neîncetată dintre Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă Română, dintre monahismul athonit și monahismul românesc. De aceea, mulțumim Sanctității Voastre și membrilor Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice pentru proclamarea sfințeniei celor patru români aghioriți.

În plus, cu acest prilej, dorim să mulțumim Sanctității Voastre pentru grija deosebită și constantă pe care o manifestați față de comunitatea ortodoxă românească de la Constantinopol, aflată sub ocrotirea spirituală a Sfintei Mucenițe Paraschevi din Haskoy (Istanbul), dar și pentru pelerinii ortodocși români care vizitează anual locurile sfinte din cuprinsul Patriarhiei Ecumenice, în special Sfântul Munte Athos. Sprijinul Sanctității Voastre reprezintă un izvor de mângâiere și întărire duhovnicească pentru credincioșii ortodocși români din Turcia și pentru pelerinii ortodocși români.

Cu aceste gânduri frăţeşti, vă dorim, Sanctitatea Voastră, să aveţi, împreună cu membrii delegaţiei care vă însoţesc, o vizită binecuvântată în Ţara şi Biserica noastră!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Răspunsul Sanctității sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, la primirea solemnă în Catedrala Patriarhală

Preafericite Părinte Patriarh Daniel al României, cinstit Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române,
Preacinstiți frați arhierei,
Preacucernici Părinți,
Preacuvioși monahi și monahii,
Binecuvântat popor al României,

Vizităm încă o dată țara binecuvântată a României, precum și Biserica Ortodoxă Română, plini de bucurie doxologică și de emoție sfântă în urma manifestărilor de cinstire, ale  Preafericirii Voastre, a venerabililor Ierarhi ce vă înconjoară, a clerului evlavios, a cetelor monahale și a poporului român iubitor de Hristos, către Smerenia Noastră.

Motivul acestei vizite este comemorarea a două evenimente decisive pentru cursul lucrurilor bisericești al acestui loc și pentru dezvoltarea lor ulterioară. Primul este acordarea, din partea Sfintei și Marii Biserici a lui Hristos de la Noi, din Constantinopol, a așa-numitului statut autocefal intern, acum o sută patruzeci de ani, eparhiilor noastre bisericești din granițele României. Al doilea este îmbodobirea potrivită acestei alese Biserici, după patruzeci de ani, cu titlul onorific de Patriarhie. Evenimente pecetluite prin semnăturile cinstite ale pururea pomeniților noștri înaintași, Patriarhii Ioachim al IV-lea și Vasile al III-lea.

Într-adevăr, frați și fii iubiți în Domnul, aceste evenimente sunt vrednice de pomenire și de cinstire de ambele părți. De aceea îl lăudăm pe Preafericitul Părinte Daniel, care a avut această inițiativă, în primul rând, pentru sărbătoarea liturgică solemnă organizată, însoțită de numeroase alte manifestări de cinstire, recunoștință și evidențiere a factorilor binefăcători pentru întreaga viața a fericitei și preafrumoasei voastre țări ce au decurs din aceste evenimente.

Comemorarea evenimentelor istorice în Biserica Ortodoxă nu este o obligație formală și neroditoare, menită să le readucă în atenție cu prilejul unor aniversări. Sărbătorile și comemorările lor se leagă de buna existența a Bisericii și se identifică cu taina credinței în Hristos, care se înnoiește permanent în Biserică.

Aniversările bisericești se diferențiază fundamental de celelalte aniversări, deoarece, deși originea lor se află în trecut, oferă o perspectivă de viitor. Tot ceea ce vine din trecut în Biserică are înainte de toate o dimensiune și o direcție eshatologică. Trecutul, într-un fel, e sinonim cu stricăciunea, însă viitorul este pentru Biserică sinonim cu nădejdea și viața. Sărbătorile, dacă sunt desprinse de această viziune, decad, dintr-o realitate vie, într-o simplă enumerare de fapte goale. Căci, după cuvântul dumnezeiescului Grigorie de Nyssa, Sărbătoarea este mărturisirea și cunoașterea Celui ce este cu adevărat.

Întreaga viață a Bisericii este o sărbătoare continuă. Centrul ei este Domnul nostru Iisus Hristos, Care, ca Unul ce prăznuiește pururea și este prăznuit în ea, prin sfânta taină a Dumnezeieștii Euharistii și prin participarea noastră la aceasta, înnoiește întreaga lume, unește cele prezente cu cele trecute și cu cele viitoare, și cheamă neîncetat oamenii la împărtășirea celor veșnice.

Sub lumina harului unificator și înnoitor al Dumnezeului Celui întreit sfânt, Care sălășluiește în Biserică, și din ea se revarsă până la marginile lumii, evenimentele istorice bisericești capătă o valoare soteriologică.

Astfel, evenimentele pe care le sărbătorim au conținutul necesar și puterea de a ne conduce mai adânc în tainele credinței, dacă mintea și inima noastră se străduiesc să se ridice deasupra antropomorfismelor și scopurilor utopice, adică acei factori care subminează echilibrul desăvârșit al credinței ortodoxe, după cum l-au statornicit dumnezeieștii purtători de Duh sfinți Părinți.

Credința în Hristos nu este nici idealistă, nici pământească. Pentru dobândirea dreptății, echilibrului și unității vieții Bisericii, care izvorăște din credință, sunt necesare osteneli și pătimiri. Cursul istoric al Bisericii este plin de evenimente și întâmplări dificile prin care s-a consemnat ortopraxia ei, care reiese din ortodoxie.

Pentru bunăstarea, ocrotirea și supravegherea celor descrise pe scurt, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică a lui Hristos, care hotărăște prin Sinoade și prin viața ei practică, a încredințat cea mai mare și cruciformă răspundere Arhiepiscopului Constantinopolului. Până astăzi, administrarea fără cârtire a treburilor sfinte ale Bisericii, sau mai bine spus, cu recunoștință, de către ceata fericită a Patriarhilor, care în osteneli, strădanii și primejdii au slujit în Sfânta Arhiepiscopie a Constantinopolului, mărturisește adevărul celor spuse și confirmă dreptatea acestei sfinte moșteniri încredințate nouă.

Rodul frumos și dulce al acestei moșteniri sfinte este propășirea vieții voastre bisericești, prin Actele Patriarhale care sunt sărbătorite acum.

Statutele distincte interne din sânul Bisericii constituie dovada grijii neadormite și a atenției continue pentru cei ce cred în Hristos. Structura ei episcopocentrică, sistemul neclintit al Pentarhiei care a fost instituit în cadrul ei, poziția jertfelnică de necontestat a Arhiepiscopului Constantinopolului, în calitate de garant al legăturii dragostei și întâi-slujitor al armonizării Bisericilor Ortodoxe locale în întregul liturgic unitar a Bisericii lui Hristos de Răsărit, au fost asimilate până astăzi în experiența noastră sfințitoare.

Această experiență a Crucii și a Învierii, Marea Biserică a lui Hristos o împarte pretutindeni în chip nedespărțit, fără să se epuizeze și fără să se trufească. Se dăruiește fără ezitare, nu fuge de osteneală, nu se gândește la cele ale sale, nu acționează spre dezbinare, nu pune mai presus interesul propriu, ci caută binele comun. Nu se lasă prinsă spre ceea ce este vremelnic, căci privește spre veșnicie. Nu păstrează pentru sine ceea ce a învățat din sfânta sa experiență duhovnicească.

Drumul ei istoric continuu și neîntrerupt arată că este cu adevărat o Mamă adevărată și milostivă. Din acest pântece matern a fost înzestrată și Biserica Ortodoxă a României cu acele daruri instituționale, care îi permit o păstorire și o îndrumare mai bună a turmei cuvântătoare a lui Hristos spre pășunile mântuirii.

Darurile oferite de Biserica-Mamă fiecărei Biserici locale nu reprezintă simple condiții neîngrădite și de sine stătătoare pentru asigurarea lor externă, ci mai ales impulsuri pentru o mai profundă abordare a problemelor lor pastorale.

Unitățile autocefale bisericești, așa cum s-au format din împrejurările istorice, după multă chibzuință, studiu și rugăciune din partea Mamei comune a ortodocșilor, Biserica Constantinopolului, și a Arhiepiscopilor și Patriarhilor Ecumenici de-a lungul timpului, nu sunt entități administrative statice, după modelul structurilor statale, ci manifestări dinamice ale noii vieți în Hristos în lumea pământească.

Din nefericire, împărțirea structurii bisericești indivizibile este greșit înțeleasă și interpretată, de multe ori și de către mulți, după principiile menționate mai sus, fiind considerată drept stare de independență și autoexistență absolută. În mod contrar însă, autocefaliile nu slujesc dezbinării, ci doar unității. Bisericile autocefale nu sunt în întreg o confederație de parteneri egali, ci o unică și unitară comuniune euharistică, adică o comuniune a identității și a intercomuniunii ierarhice.
Biserica de la început a fost structurată ierarhic și, deși este de natură harismatică, rămâne în aceeași măsură legată și de dimensiunea sa instituțională.

Ne bucurăm că Biserica-fiică a României sărbătorește cu recunoștință alcătuirea sa instituțională prin aceste aniversări sfinte despre care s-a vorbit. Ne lăudăm în Domnul, cu inimă veselă, că în tot acest timp ea a onorat așteptările Bisericii-Mame, împlinind și păzind termenii și condițiile sub care i-au fost acordate acestea.

Profităm de atitudine sa vrednică de laudă pentru a evidenția în acest punct marele pericol ce amenință trupul panortodox: îndepărtarea, din spirit de autosuficiență, de la eclesiologia sănătoasă. Întorsăturile și abaterile de la sfintele predanii observate la unele Biserici Ortodoxe Autocefale și încercările de a ignora poziția distinctă a Bisericii-Mame au devenit deja evidente.

Nu este admisibil să se proclame, deschis, că sistemul canonic al Bisericii este depășit, și că Marea Biserică nu mai are răspundere incontestabilă și purtare de grijă obligatorie pentru starea celorlalte Biserici. Cei care disprețuiesc aceste realități uită că pot susține și scrie astfel de lucruri doar datorită răbdării, bunătății, iubirii și îngăduinței Mamei lor, care se jertfește necontenit. Eliberările pastorale formulate instituțional nu înseamnă despărțirea de trupul pururea hrănitor al Marii Biserici. Iar conceptul acestei eliberări nu trebuie confundat cu omonimul său, care aparține și este interpretat în cadrul politic-social. Eliberarea bisericească presupune responsabilități mai mari, atât pentru Biserica eliberată, cât și pentru Biserica ce o eliberează. Presupune silință, dragoste, îngrijire, purtare de grijă și ocrotire neîncetată din partea Mamei pentru parcursul fiicei sale, uneori chiar prin educație, mustrare, îndrumare și chemare la calea cea dreaptă.

Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă – și Patriarhul Ecumenic în funcție nu este, desigur, un monarh și nu poate fi comparat cu ierarhiile de putere ale lumii. El este cel ce se botează în mod neîncetat și neschimbat în apele izvorului bisericesc purtător de viață, din care atrage Harul smereniei binecuvântate pentru purtarea crucii fără cârtire în datoria sa de toate zilele, pentru învierea celor mulți.

Intervențiile sale în trupul ortodox nu sunt demonstrații de autoritate și putere, ci jertfă și osteneală pentru buna rânduială a Sfintelor Biserici a lui Dumnezeu din toate locurile, izvorâte firesc din adânca conștientizare a datoriei sale.

Vizitele și sfintele sale pelerinaje în întreaga lume, din diferite motive și ocazii, sunt vizitele unui smerit slujitor al unității, al iubirii, al conviețuirii, al păcii și al împăcării, pentru zidirea trupului lui Hristos și pentru arătarea ethosului ortodox, de care lumea permanent schimbătoare are mai multă nevoie ca oricând.

Exprimăm, în acest moment solemn, bucuria Bisericii-Mame, precum și a noastră personal, pentru statornicia Preafericirii Voastre în adevărul eclesiologic. Ne bucurăm și lăudăm faptul că așa-numitele frământări teologice, ce ar fi dorit o deplasare a eclesiologiei ortodoxe spre o viziune de tip cooperativ, nu au prins rădăcini, o viziune care ar fi avut consecințe dezastruoase pentru întreaga Biserică a lui Hristos.

Vă mulțumim din adâncul inimii pentru primirea călduroasă și binecuvântăm părintește poporul credincios al României pentru evlavia și devotamentul său statornic față de Marea Biserică.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!