Războiul împotriva tăcerii și dispariția geniului

Urmăriți un bun material care analizează relația dintre liniște și capacitatea oamenilor de a crea și recunoaște ideile și lucrurile frumoase care sunt esențiale unei adevărate civilizații.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Războiul împotriva tăcerii & dispariția geniului

Sunt Julia James Davis. Bun venit la: „Războiul împotriva frumuseții”.

Lumea noastră a devenit atât de zgomotoasă. Gândiți-vă la toate momentele în care auzim tot acest zgomot inutil. Cupluri care se ceartă pe stradă mult prea tare. La sala de sport, oamenii ascultă muzică la volum maxim sau vorbesc la telefon cu difuzorul pornit. Chiar și când suntem singuri, ascultăm constant podcasturi și muzică sau cu YouTube sau televizorul în fundal. Lumea noastră a devenit atât de zgomotoasă încât este aproape imposibil să găsim liniște și pace. Iar poluarea fonică severă a undelor noastre radio depășește simpla enervare, deranj și inconveniență, dar ar putea fi chiar motivul pentru care Occidentul stagnează și se scufundă într-un haos complet necivilizat.

La fel ca în cazul multor alte subiecte din „Război împotriva frumuseții”, acesta a fost inspirat de două lucruri pe care le-am văzut unul după altul. Primul a fost uimitoarea serie documentară a lui Kenneth Clark, „Civilizations”, mai ales episodul despre „Revoluția științifică și dezvoltarea” care avea loc în Anglia și Olanda în secolul al XVII-lea, precum și un tweet care răspundea la un articol din „Atlantic” intitulat „De ce oamenii bogați iubesc liniștea? Sunetul gentrificării este tăcerea”.

Importanța tăcerii era ceva ce nu mi s-a solidificat pe deplin în minte până când nu am văzut aceste două lucruri. Și deși este ceva cu care mă confrunt în fiecare zi – proliferarea zgomotului – pe care, dacă urmăriți acest videoclip, sunt sigură că și voi ați experimentat-o, este totuși o fațetă subtilă a războiului împotriva frumuseții, care este la fel de importantă ca arhitectura în formă de cutie sau arta contemporană „blob” pe care le avem. Toate acestea au devenit atât de comune în experiența noastră încât nu mai vedem sau auzim că aceste războaie împotriva frumuseții se petrec. Dar acum că am abordat acest subiect, am început să-i văd importanța. Și cred că lipsa tăcerii ar putea fi de fapt chiar lucrul care contribuie la incapacitatea noastră, nu numai de a crea, ci și de a recunoaște orice frumusețe reală și de a exercita orice forță civilizatoare asupra societății noastre.

Așadar, pornind de la importanța tăcerii, Schopenhauer a scris în eseul său „Despre zgomot” că întreruperile zgomotoase împiedică această concentrare. De aceea, cele mai eminente intelecte au fost întotdeauna puternic împotriva oricărui fel de perturbare, întrerupere și distragere a atenției. Și, mai presus de toate, împotriva acelei întrerupere violentă cauzată de zgomot. Alți oameni nu acordă o atenție deosebită acestui gen de lucruri. Cea mai inteligentă dintre toate națiunile europene a numit „nu întrerupe niciodată” ca fiind cea de-a 11-a poruncă. Dar zgomotul este cea mai impertinentă dintre toate întreruperile, deoarece nu numai că ne întrerupe gândurile, ci le și risipește. Așadar, Schopenhauer spune, și eu sunt complet de acord, că nu putem avea gânduri reale sau bune fără liniște, cu atât mai puțin gânduri geniale, în tot zgomotul din lumea noastră.

Și aici intervine acel episod al lui Kenneth Clark. Am fost foarte impresionată de acest episod despre dezvoltarea Olandei ca centru științific și financiar în secolul al XVII-lea și, în special, de povestea pe care a spus-o despre René Descartes. El a spus că Descartes, care a fost între cele mai importante figuri ale revoluției științifice, tânjea cu adevărat după singurătate și liniște pentru a putea gândi. Și, desigur, el a spus celebra frază: „Gândesc, deci exist”. A ajuns în punctul în care s-a mutat în diverse case în Olandă, de 24 de ori, pentru a găsi liniște și pentru ca nimeni să nu-l deranjeze. Și stătea în pat până la ora 11:00 dimineața, pentru a găsi acea liniște și a putea gândi. Așadar, gândirea profundă necesară pentru a da naștere ideilor geniale, idei care sunt adesea cruciale pentru succesul și durabilitatea unei civilizații, se nasc, sunt concepute și provin din liniște.

Așadar, Schopenhauer merge până la a spune că zgomotele bruște sunt ucigașul gândurilor. Ceea ce mă duce la tweet-ul pe care l-am văzut și care a legat toate aceste idei în mintea mea. Acest tweet era un răspuns la un articol din „Atlantic” care susținea că tăcerea era sunetul gentrificării (modernizării). Și acest tweet al unei serii avide pe X spune: „Este adevărat că un lucru care pare să separe albii din clasa mijlocie superioară de aproape toți ceilalți este toleranța foarte scăzută la zgomot. E cel mai bun motiv să locuiești într-un cartier alb din clasa mijlocie superioară din câte știu eu.

Din experiența mea, zgomotul (mai puțin decât criminalitatea) este cea mai presantă problemă zilnică când locuiești în sau foarte aproape de cartiere cu venituri mici. În cartierele de culoare [problema] este zgomotul uman, conversațiile de pe stradă și din case și apartamente la un nivel sonor ridicol de ridicat, zgomotul muzicii în cartierele hispanice și zgomotul câinilor în cartierele albe.” Și, deși nu am putut citi articolul complet la care se referă acest tweet, deoarece era accesibil doar contra cost și, din păcate, nu sunt abonată la „Atlantic”, dar am putut afla dintr-un interviu cu autoarea articolului de la NPR că ea considera tăcerea din zonele albe, în timpul studiilor sale de la Universitatea Brown, ca fiind opresivă și, în esență, anti-viață, anti-bucurie și că, practic, înăbușă orice formă de auto-exprimare, iar prin impunerea tăcerii prin gentrificare, aceste culturi sunt, de asemenea, șterse. Practic, tăcerea și reducerea la tăcere sunt asociate în mod efectiv cu nuanțe de rasism și excludere. Ea face această legătură foarte clară.

Și este cu siguranță adevărat că zonele non-albe sunt de fapt mult mai zgomotoase, iar acest lucru poate fi măsurat. De fapt, potrivit unui studiu din 2017, cartierele în care 75% dintre locuitori erau de culoare aveau un nivel de zgomot nocturn de 46,3 dB, comparativ cu 42,3 dB în cartierele non-albe. Iar în cartierele în care 50% dintre locuitori trăiau în sărăcie, nivelul de zgomot nocturn era de 46,9 dB, comparativ cu 44 dB în cartierele în care sărăcia era de 0%. Deci, rasa și sărăcia sunt de fapt strâns legate de niveluri mai ridicate de zgomot pe timp de noapte și, în general, de niveluri de zgomot mai ridicate.

Și acest lucru e foarte important, în special nivelurile de zgomot pe timp de noapte, deoarece este legat de faptul că Organizația Mondială a Sănătății recomandă un nivel de zgomot pe timp de noapte de sub 40 decibeli (dB) pentru un somn optim, fără niciun fel de perturbări. Și când aveți zgomote mai puternice, veți avea perturbări care pot cauza probleme de sănătate, ceea ce este foarte interesant. Și acest lucru se întâmplă deoarece nivelul de zgomot este mai ridicat în cartierele mai sărace și de culoare, din multiple motive. Gândiți-vă la densitatea mai mare a populației, proximitatea față de autostrăzi, metrou, activități comerciale, precum și rata mai mare a criminalității, care duce la mai multe sirene și mai multă activitate pe străzi. În plus, orașele noastre, în general, au devenit din ce în ce mai zgomotoase.

Gândiți-vă, de exemplu, la viața din vremurile lui Schopenhauer. El se plângea de lătratul câinilor, de plânsetul copiilor și de pocnetul biciului. Dar el nu avea de-a face cu lucrurile cu care noi ne confruntăm, cum ar fi apelurile spam constante, zgomotul avioanelor, zgomotul traficului sau chiar zumzetul aparatelor electronice conectate la priză. Conform unui articol publicat în Vox în 1912, sunetul unei mașini de pompieri era de 96 dB de la o distanță de 3.3 metri, comparativ cu acum, când mașinile de pompieri au un sunet de 123 dB la o distanță de 3 metri.

Așadar, în timp ce lumea noastră devine din ce în ce mai zgomotoasă în moduri asupra cărora nu putem avea un impact direct, noi înșine ne expunem în fiecare zi la mai mult zgomot voluntar, sub formă de muzică, videoclipuri, podcasturi. Când luăm cina, avem televizorul pornit în fundal. Suntem întrerupți constant. Se estimează că 98% din forța de muncă este întreruptă de 3-4 ori pe zi, ceea ce duce la o pierdere de productivitate și de bani, desigur, pentru companii și în viața oamenilor. Este nevoie de mult efort pentru a ne concentra din nou după o întrerupere. Și am senzația că suntem întrerupți de mult mai mult de 3-4 ori pe zi. În plus, suntem constant pe telefoane, primim apeluri, mesaje, notificări etc. Toate acestea duc la o viață interioară foarte săracă și la o fragmentare mentală constantă.

Și, dincolo de toate acestea, în ultimii ani, s-a schimbat ceva, în sensul că am renunțat la toate manierele și limitările legate de zgomotele care deranjează alte persoane, mai mult ca niciodată. Oamenii au renunțat la toate manierele legate de zgomot. Fiindcă eu am observat că manierele legate de zgomot sunt încălcate din ce în ce mai mult și mai frecvent. La început, ieșeam la plimbarea de seară și cineva venea și asculta muzică rap la un casetofon uriaș. Dar apoi cazurile au început să devină din ce în ce mai grave. De exemplu, cel mai bun exemplu care îmi vine în minte recent este când stăteam într-unul dintre cele mai frumoase și mai scumpe restaurante din Los Angeles, când un bărbat a venit să se așeze lângă mine, iar restaurantul era foarte liniștit, iar acest bărbat s-a așezat lângă mine și mama mea, care mâncam, și a început să vorbească la telefonul mobil, cu difuzorul la maxim. Când se întâmplă asta, nu numai că îți întrerupe tot ce faci, nu poți purta o conversație, nu poți gândi și nici măcar nu te poți bucura de mâncare. Tot ce poți face este să asculți conversația acestui tip.

Deci, zonele bogate nu mai sunt nici ele protejate de zgomot. Toată lumea se confruntă cu întreruperi constante și cacofonie constantă, fie că ne sunt impuse din exterior, fie că ne sunt induse de propriile noastre obiceiuri de consum media. Și deci, de ce este acest lucru așa de important, revenind la ceea ce am spus la început, este că fără liniște nu putem comunica cu noi înșine și, prin urmare, nu putem comunica cu Dumnezeu. Așadar, acum cred că s-a întâmplat exact opusul: în loc ca tăcerea să fie un factor de gentrificare, așa cum spunea femeia din articolul din Atlantic, cred că s-a întâmplat exact opusul, și anume că zgomotul ne-a de-gentrificat.

Așadar, dacă tăcerea este un mare civilizator și o mare forță civilizatoare, atunci cred că zgomotul este un mare de-civilizator. Fără tăcere nu poți avea idei, deoarece tăcerea este sursa ideilor necesare pentru măreția sau chiar supraviețuirea unei societăți. Gândiți-vă, de exemplu, la oameni precum Descartes. Ei au adus atât de multe societăților care erau atât de prospere în timpul lor. Și toate acestea au venit din dedicarea lor față de tăcere și neîntrerupere. Așadar, fără tăcere, nu putem gândi cu adevărat, și, prin urmare, nu putem exista, nu putem crea, nu putem medita, explora, visa, produce, observa, înțelege sau face aproape nimic.

Un ultim exemplu al măreției tăcerii este Beethoven. El a surzit și, în surditatea sa, a compus unele dintre cele mai mari compoziții muzicale din cariera sa. Și v-ați gândi cum este posibil așa ceva? Cum poți compune muzică fără să auzi? Pentru că frumusețea, arta și chiar muzica provin din tăcere. Acea parte interioară care poartă vocea înceată a lui Dumnezeu. Așadar, în concluzie, de ce Occidentul a încetat să mai producă minți strălucite, așa cum se întâmpla în trecut? Ar putea fi, în parte, din cauza lipsei de tăcere din lumea noastră. Condițiile necesare pentru a produce astfel de oameni și gândurile pe care ei le poartă în interiorul lor, condițiile de liniște sunt atât de rare încât au devenit un lux. Iar liniștea este importantă pentru noi toți, bogați sau săraci, negri sau albi. Trebuie să readucem tăcerea înapoi în orașele noastre și în lumea noastră dacă vrem să salvăm această civilizație.

Așadar, mi-ar plăcea să știu ce părere aveți despre acest lucru. Cred că acesta este subiectul meu preferat dintre toate pe care le-am discutat în seria „Războiul împotriva frumuseții”, deoarece frumusețea a fost atacată într-un mod atât de subtil, deoarece nu observi niciodată tăcerea, pentru că o avem foarte rar. E ceva ce atunci când o auzi, sunetul tăcerii adică, chiar te șochează. Așadar, aș vrea să știu părerea voastră despre acest lucru. Observați și voi acest lucru? Auziți că oamenii vorbesc din ce în ce mai tare și sunt din ce în ce mai nemanierați cu privire la zgomot? Eu cu siguranță observ asta. Așadar, sper că veți da like, veți comenta și vă veți abona și că ne revedem la următorul videoclip.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!