Ortodoxia în centrul atenției – Scrisoarea papală

Prima vizită internațională a Papei Leon al XIV-lea a fost efectuată pentru întâlnirea cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, lucru ce arată importanța acestui lucru pentru actualul Papă. În program a fost o rugăciune succesivă făcută la Niceea (astăzi Iznik, Turcia) de către mai mulți întâistătători ai diferitelor culte cu ocazia comemorării a 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Dincolo de sublinierea faptului că nu socotim potrivită o rugăciune în comun cu cei de alte confesiuni, fie ea și succesivă și în afara cadrului liturgic, în acest context socotim că sunt importante următoarele lucruri:

• Sinodul Întâi Ecumenic a început în 30 mai (325). Papa Leon al XIV-lea a fost consacrat Papă pe 8 mai – deci vizita sa în noiembrie are o legătură importantă cu Hramul Patriarhiei Ecumenice (Sf. Ap. Andrei), ținta sa fiind Patriarhia Ecumenică și nu atât Sinodul de la Niceea.
• Dacă la Niceea a fost o întrunire simplă lângă ruinele bazilicii Sinodului Ecumenic, la Constantinopol se așteaptă a fi un cadru mult mai oficial, Papa participând la serbarea Hramului.
• Întrunirea de la Niceea a fost intens mediatizată în afara mediilor ortodoxe. Acestea din urmă au fost rezervate cu o tentă de critică, lucru care arată faptul că ceilalți doresc să se unească mult mai mult cu Biserica decât Biserica cu ceilalți în condițiile actuale. Desigur că noi dorim ca toți să vină la cunoașterea Adevărului însă pentru aceasta socotim că mai sunt multe asperități dogmatice de nivelat în rândul celorlalte erezii.
• Un alt aspect important a fost faptul că la Niceea, chiar dacă tema a fost unitatea, au fost convocate doar vechile Patriarhii (Constantinopol, Roma – acum eretică, Alexandria, Ierusalim și Antiohia). Patriarhul Ierusalimului și cel al Antiohiei au absentat, exprimând astfel un puternic mesaj de rezervă pentru Constantinopol și din punct de vedere doctrinar, administrativ și din punct de vedere geopolitic. De asemenea, este reprezentativ faptul că nicio altă Patriarhie nu a fost prezentă ceea ce poate induce faptul că unii socotesc greșit că Biserica ar avea mai multe paliere.
• Comemorarea primului Sinod Ecumenic este importantă în context pentru că Papa în scrisoarea sa apostolică „In Unitate Fidei” (pe care o aveți în traducere mai jos) cel mai interesant aspect este dezicerea pe care Papa o acceptă referitoare la cea mai importantă erezie catolică: Filioque. O face aceasta într-un discurs care apare ca fiind foarte filo-ortodox și care dă un semnal puternic în rândul catolicismului de reîntoarcere la rădăcini. Vom vedea dacă acesta se va concretiza.
• Cu toate că acesta este un pas important, este departe de a fi destul pentru că mai există multe diferențe doctrinare, lucru recunoscut chiar de Papă în scrisoarea de mai jos. În acest caz trebuie înțeles că unitatea nu poate fi o unitate de credință și de aici se ridică o mulțime de rezerve relativ la această mișcare, mai ales că motto-ul actualului Papă este „In illo Uno unum” (În Unul [Hristos] suntem una [uniți]). Trebuie să fim atenți la identitatea noastră ortodoxă și la faptul că de aceasta depinde mântuirea noastră.
• În acest cadru remarcăm faptul că noua ambasadoare a SUA în Grecia (d-na Kimberly Guilfoyle) a făcut prima vizită și a dat primul telefon Arhiepiscopului Ieronim și nu organelor statului. De asemenea, Patriarhul Ierusalimului a avut succesiv întâlniri oficiale cu vicepreședintele SUA J.D. Vance și cu emisari speciali din partea Rusiei.
• Peter Thiel, un magnat foarte puternic și păcătos cu o mare influență asupra J.D. Vance, este unul dintre cei mai importanți promotori ai unei mișcări neo-religioase în rândul elitelor în Silicon Valley și în SUA. Acesta socotește nici mai mult și nici mai puțin că foarte probabil actualul Papă este Antihrist. Nu susținem această poziție însă remarcăm faptul că religia este acceptată din nou ca și pilon de bază în viața oamenilor – chiar dacă cei mai mulți nu pot să iasă din hățișul ereziilor.

Este nevoie de multă rugăciune și discernământ pentru a fi la înălțimea evenimentelor!

LEO XIV — SCRISOARE APOSTOLICĂ

IN UNITATE FIDEI
Cu prilejul a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea

1. În unitatea credinței mărturisite de la începutul Bisericii, creștinii au fost chemați să umble în armonie, păzind și transmitând cu dragoste și bucurie darul pe care l-au primit. Această unitate se exprimă în cuvintele Crezului: „Cred într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu… Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri”, formulate acum 1700 de ani de Sinodul de la Niceea, prima adunare ecumenică din istoria creștinismului.

În pregătirea călătoriei mele apostolice în Türkiye, doresc ca această scrisoare să încurajeze întreaga Biserică să reînnoiască entuziasmul mărturisirii credinței. De veacuri, această mărturisire rămâne patrimoniul comun al creștinilor, vrednic să fie rostit și înțeles în moduri mereu noi și actuale. În acest sens a fost aprobat un document important al Comisiei Teologice Internaționale: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor. 1700 de ani de la Sinodul Ecumenic de la Niceea”. Menționez acest document deoarece oferă perspective folositoare pentru studierea importanței și actualității Sinodului de la Niceea nu doar în dimensiunea sa teologică și eclezială, ci și în cele culturală și socială.

2. „Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” — cu aceste cuvinte Sfântul Marcu își începe Evanghelia, rezumând întregul mesaj în afirmația dumnezeirii lui Hristos. Tot astfel, Apostolul Pavel este conștient că a fost chemat să propovăduiască Vestea cea Bună despre Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit și înviat pentru noi (Rom 1,9). Iisus este „da”-ul definitiv al lui Dumnezeu la promisiunile profeților (2 Cor 1,19–20). În El, Cuvântul veșnic, Care era Dumnezeu înainte de timp și prin Care toate s-au făcut — după cum spune prologul Evangheliei după Ioan — „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (In 1,14). În El, Dumnezeu S-a făcut aproapele nostru, astfel încât ceea ce facem unuia dintre frații noștri, Lui Îi facem (Mt 25,40).

În acest An Sfânt, dedicat temei „Hristos, nădejdea noastră”, este o proniere faptul că sărbătorim și 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), care a proclamat mărturisirea credinței în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este inima credinței creștine. Și astăzi, la fiecare Liturghie duminicală, rostim Crezul niceo-constantinopolitan, care unește pe toți creștinii. În vremurile grele pe care le trăim — incerte, marcate de frici, amenințări de război, violență, catastrofe naturale, nedreptăți și foamete — acest Crez ne dă nădejde.

3. Vremurile Sinodului de la Niceea erau la fel de tulburate. La deschiderea lui, în 325, rănile persecuțiilor încă erau proaspete. Edictul de la Milano (313), dat de împărații Constantin și Liciniu, părea să fi inaugurat o eră de pace. Totuși, la scurt timp, disputele au izbucnit în interiorul Bisericii.

Arius, preot din Alexandria, învăța că Iisus nu este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu; că, deși mai presus de zidire, ar fi o ființă intermediară între Dumnezeul inaccesibil și oameni. Mai mult, susținea că „a fost un timp când El nu era”. Această viziune, influențată de gândirea vremii, părea plauzibilă pentru mulți.

Dar Dumnezeu nu-și părăsește Biserica. El ridică mărturisitori neînfricați și păstori care își conduc poporul. Episcopul Alexandru al Alexandriei a înțeles că învățătura lui Arius contrazice Scriptura. Pentru că Arius a rămas neînduplecat, Alexandru a convocat pe episcopii Egiptului și Libiei într-un Sinod care l-a condamnat. A trimis apoi o epistolă către episcopii din Răsărit. În Apus, episcopul Osiu de Cordoba s-a ridicat împotriva ereziei. El era deja cunoscut ca mărturisitor în timpul persecuției împăratului Maximian și se bucura de încrederea episcopului Romei, Silvestru.
Dar și arienii și-au strâns adepții. A urmat una dintre cele mai mari crize ale primului mileniu creștin. Disputa nu era un detaliu minor, ci privea însăși esența credinței: răspunsul la întrebarea Domnului din Cezareea Filipi: „Dar voi cine ziceți că sunt?” (Mt 16,15).

4. În fața agravării conflictului, împăratul Constantin a înțeles că unitatea Bisericii — și a Imperiului — era în pericol. A convocat un Sinod ecumenic la Niceea pentru a restabili pacea. Sinodul, numit „Sinodul celor 318 Părinți”, a fost prezidat de împărat. Numărul episcopilor era fără precedent; unii purtau urme ale torturilor. Majoritatea veneau din Răsărit; doar cinci erau din Apus. Episcopul Osiu a fost însărcinat de papa Silvestru să îl reprezinte, împreună cu doi prezbiteri romani.

5. Părinții sinodali au mărturisit credința apostolică și Scriptura, potrivit poruncii Domnului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28,19). În Apus exista deja formula credală numită Simbolul Apostolic. În Răsărit, erau numeroase mărturisiri baptismale asemănătoare, simple, accesibile chiar „pescarilor din Galileea”.

Astfel a început Crezul: „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul… tuturor celor văzute și nevăzute”. Acest articol nu era contestat. Problema era modul de a-L numi pe Iisus „Fiul lui Dumnezeu” într-un cadru monoteist. Sinodul trebuia să exprime corect credința biblică în dumnezeirea Fiului.

Părinții au mărturisit că Fiul este din ființa (ousía) Tatălui… „născut, nu făcut, de o ființă (homooúsios) cu Tatăl”. Aceasta respingea total învățătura lui Arius. Sinodul a folosit două cuvinte extrabiblice — ousía și homooúsios — nu ca să elenizeze credința, ci pentru a apăra sensul biblic împotriva speculației filozofice heleniste a arienilor.

6. Pentru a exprima credința în limbaj liturgic și biblic, Părinții au adoptat formule baptismale: „Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Metafora luminii este biblică: „Dumnezeu este Lumină” (1 In 1,5). Fiul este „strălucirea slavei Tatălui” și „chipul (charaktír) ființei Sale” (Evr 1,3). Iar cei botezați devin „lumină în Domnul”.

Crezul afirmă că Fiul este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Biblia distinge idolii morți de Dumnezeul cel viu, Care a vorbit lui Moise și a călăuzit poporul prin pustie. Lui Iisus i-a mărturisit Petru: „Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu” (Mt 16,16).

7. Crezul de la Niceea nu formulează o teorie, ci credința în Dumnezeul Care ne-a mântuit prin Iisus Hristos. Continuă cu istoria iconomiei divine: Fiul „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât… S-a întrupat… a pătimit… a înviat… S-a înălțat… și iarăși va să vină cu slavă să judece viii și morții”. Totul este legat de lucrarea Sa mântuitoare.

Sfântul Atanasie a subliniat limpede dimensiunea soteriologică: Fiul „ne-a făcut fii ai Tatălui și ne-a îndumnezeit, făcându-Se om. Nu era om care să devină Dumnezeu, ci era Dumnezeu Care S-a făcut om pentru a ne îndumnezei”.

Aceasta este posibil numai dacă Fiul este cu adevărat Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate birui moartea.

„S-a pogorât” — descendit — este esențial: „S-a deșertat pe Sine” (Filip 2,7), Cuvântul „S-a făcut trup” (In 1,14), Marele Arhiereu „a fost ispitit asemenea nouă, afară de păcat” (Evr 4,15). Apostolul Toma L-a mărturisit: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28).

Dumnezeu nu este un Absolut distant, ci un Dumnezeu Care se apropie, Care Se face Frate al nostru. Își revelează slava prin smerenie.

Expresia „S-a făcut om” exclude învățăturile dochetiste: Logosul nu a luat doar un trup ca o învelitoare, ci fire omenească deplină — trup și suflet rațional — așa cum va defini Sinodul de la Calcedon (451). Iar scopul întrupării este îndumnezeirea: „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu prin har” (Sf. Atanasie).

Îndumnezeirea nu este auto-deificare, ci participare prin har la viața dumnezeiască (2 Petru 1,4). Omul este neliniștit până nu se odihnește în Dumnezeu (Sf. Augustin).

8. Deși Sinodul a condamnat arianismul, arienii nu s-au oprit. Împărații au sprijinit erezia. Termenul homooúsios a devenit centru de dispută. Sfântul Vasile cel Mare a comparat situația cu o bătălie navală nocturnă în furtună. Sfântul Ilarie de Poitiers a remarcat că „urechile poporului sunt mai sfinte decât inimile preoților”, deoarece laicii păstrau credința ortodoxă în timp ce mulți episcopi cădeau în erezie

Sfântul Atanasie a fost stâlpul Ortodoxiei. Exilat de cinci ori, revenea mereu în scaunul său. Moartea l-a găsit înainte de restabilirea păcii; dar o nouă generație — „tinerii niceeni” — a înălțat biruința adevărului: Sfinții Capadocieni (Vasile, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa), în Apus: Ilarie, Martin, Ambrozie și Augustin.

Capadocienii au desăvârșit formularea niceeană, arătând că Unitatea și Treimea nu se contrazic. Sinodul II Ecumenic (Constantinopol, 381) a completat Crezul cu articolul despre Duhul Sfânt. De atunci, mărturisirea întreagă se numește „Crezul niceo-constantinopolitan”.

Sinodul de la Calcedon (451) l-a confirmat ca obligatoriu universal.

9. Drumul credinței — de la Scriptură la Niceea, de la Constantinopol la Calcedon și până astăzi — este coerent și neîntrerupt. Toți suntem botezați „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Fiecare rugăciune se încheie cu slava Sfintei Treimi. Liturghia și viața creștină sunt ancorate în Crez. Dar trebuie să ne întrebăm:
Cum primim noi astăzi Crezul? Îi trăim realitatea? Ce înseamnă pentru viața noastră?

10. Crezul începe cu mărturisirea lui Dumnezeu Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului. Dar pentru mulți oameni astăzi, Dumnezeu nu mai are loc în viața lor. Conciliul Vatican II observa că vina aparține și creștinilor, care nu dau mărturie autentică, ascunzând chipul adevărat al lui Dumnezeu. Războaie, persecuții și nedreptăți au fost făcute „în numele lui Dumnezeu”. Adesea a fost prezentat un Dumnezeu răzbunător, nu Cel milostiv.

Crezul ne cheamă la cercetarea conștiinței:
— Îl pun pe Dumnezeu înaintea tuturor?
— Ce idolatrii ascund în viața mea?
— Recunosc creația ca dar al Lui?
— O distrug sau o păzesc ca „locuință comună a întregii umanități”?

11. Mărturisirea lui Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, este centrul Crezului. Îl urmăm ca Învățător, Frate și Părinte. Dar Crezul accentuează că El este „Domnul” (Kyrios), Fiul Celui Viu, Care „pentru mântuirea noastră S-a pogorât din ceruri”.

Drumul după Hristos nu este comod, ci este „calea cea strâmtă” (Mt 7,13–14). Este calea Crucii, a pocăinței, a sfințirii și îndumnezeirii.

Nu putem iubi pe Dumnezeul nevăzut dacă nu iubim pe aproapele văzut (1 In 4,20). Dragostea adevărată se arată față de cei mici, săraci și părăsiți. Numai când oamenii văd milostivirea prin noi, cred în Dumnezeu.

12. Sinodul de la Niceea este actual și prin valoarea sa ecumenică. Restaurarea unității creștinilor a fost una dintre temele majore ale Conciliului Vatican II și ale enciclicei Ut Unum Sint (Sf. Ioan Paul II). La 1700 de ani de la Niceea, celebrăm și această chemare la unitate.

Deși unitatea deplină vizibilă nu a fost atinsă, dialogul a dus la recunoașterea reciprocă a creștinilor ca frați și surori. Crezul niceo-constantinopolitan rămâne fundament comun.

„Ceea ce ne unește este cu mult mai mare decât ceea ce ne desparte.”

Pentru a fi credibili, trebuie să mergem împreună, să lăsăm în urmă controversele depășite, să ne rugăm unii pentru alții și să cerem Duhului Sfânt să ne unească în credință și dragoste.

Unitatea nu înseamnă nivelare sau revenirea la starea anterioară divizărilor, ci o căutare a viitorului prin împărtășirea darurilor spirituale.

Rugăciune către Duhul Sfânt

Duhule Sfinte al lui Dumnezeu, Tu călăuzești pe credincioși de-a lungul istoriei.

Îți mulțumim că ai insuflat Simbolurile Credinței și ai aprins în inimile noastre bucuria mărturisirii mântuirii în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl. Fără El nimic nu putem face.

Duhule veșnic, întinerește credința Bisericii în fiecare generație.
Ajută-ne să o adâncim și să ne întoarcem mereu la esențial, pentru a o propovădui lumii.

Vino, Duhule Sfinte, cu focul harului Tău, însuflețește credința noastră, aprinde nădejdea, înflăcărează dragostea.

Vino, Mângâietorule dumnezeiesc, Izvor al armoniei, unește inimile și mințile credincioșilor.
Fă-ne să gustăm frumusețea comuniunii.

Vino, Iubire a Tatălui și a Fiului, adună-ne într-o singură turmă a lui Hristos.

Arată-ne căile pe care să mergem, ca, prin înțelepciunea Ta, să devenim ceea ce suntem în Hristos: unul,
„ca lumea să creadă”. Amin.

Dat la Vatican, 23 noiembrie 2025,
Sărbătoarea Domnului nostru Iisus Hristos, Împăratul Universului
LEO, episcop

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!