Menirea neamului românesc în vremuri tulburi – p. Teologos

Articolul de față pornește de la câteva întâmplări simple – o familie în criză, un tânăr fericit, un sat românesc de altădată – pentru a arăta că menirea neamului românesc nu este una politică sau economică, ci profund duhovnicească. Vom vorbi despre legătura personală cu Hristos, rolul familiei, otrava ecranelor, manipularea mediatică, dezbinare și corupție, dar și despre cum pocăința, rugăciunea și solidaritatea pot reda demnitatea unui popor astăzi în România și în lume.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

La un moment dat au veni la noi trei pelerini. Doi bărbați mai în vârstă și un tânăr care era îmbrăcat foarte asemănător cu unul dintre bărbați. Dacă nu l-aș fi cunoscut bine pe bărbatul respectiv aș fi spus că este fiul lui.

Cel de-al 3-lea bărbat deschide discuția despre relațiile de familie, discuție în care se vede că la început a avut o oarecare atracție față de soția lui, însă acum nu o mai iubea defel și încerca să găsească motive să-și valideze amărăciunea. Cu toate acestea, datorită formării sale ortodoxe, se lupta impresionant cu sine-și, știind că nu face bine că n-o iubește și că se comportă nepotrivit cu ea. Mă gândeam că dacă omul acesta n-ar fi fost deloc ortodox, lucrurile ar fi stat cu mult mai rău, familia s-ar fi despărțit și ar fi rămas traumatizați și el și soția și mai ales copilul lor. Pentru că este bine să menționăm că s-a ajuns în situația asta pentru că ortodoxia lui era foarte superficială, din cauza asta trebuie să știți, fraților, că întotdeauna ortodoxia, duhovnicia este cea care menține cuplul. Pentru că el de fapt s-a concentrat în timpul vieții mult mai mult pe facerea voii sale și pe afaceri. Deci avea o ortodoxie, o viață duhovnicească foarte superficială.

În timp ce discutam despre cum trebuie să ne comportăm cu fetele, la un moment dat tânărul începe să se emoționeze foarte tare și chiar să înceapă să plângă puțintel. M-a surprins reacția lui pentru că nu spusesem ceva deosebit și deci nu mă așteptam la asta. El a motivat că este foarte emoționat că a venit pentru prima dată în Sf. Munte, însă bărbatul care avea o vestimentație similară cu el a spus cu smerenie că este prietenul fiicei sale. Mai târziu tânărul mi-a spus că s-a rugat foarte intens lui Dumnezeu ca să-i dea o prietenă cu adevărat duhovnicească cu care să se potrivească și Dumnezeu i-a ascultat cererea. M-a impresionat enorm și acest caz, mai ales că era în contrast cu primul. Se vedea foarte bine fericirea tânărului, fericire pe care nu dorea să o piardă, fiind conștient de limitările sale, iar pe de altă parte, se vedea amărăciunea primului. Se vedea foarte clar că toate acestea erau în relație directă cu legătura lor cu Dumnezeu.

Legătura cu Dumnezeu

Acest adevăr este valabil pentru fiecare dintre noi – și la nivel personal și la nivel de neam. Din păcate, însă, amețiți de tot felul de soluții facile care ne oferă marea cu sarea ne ducem în direcția respectivă precum musculițele la bec, fără însă să putem să ne rezolvăm problemele, pentru că rezolvarea problemelor înseamnă distrugerea omului vechi și păcătos din noi, călcarea în picioare a egoismului pe care îl iubim atât, transformarea noastră din viermii care suntem în fluturii care am fost proiectați să devenim și acest lucru se realizează numai prin terapeutica ortodoxă cu ajutorul lui Dumnezeu. Să nu așteptăm „de sus” schimbarea, ci să începem chiar acum să ne sfințim și dacă ne vom sfinți atunci mii de oameni se vor sfinți în jurul nostru.

Programul nostru duhovnicesc, rugăciunea sinceră, postul, mersul la biserică, spovedania și faptele bune au impact real asupra întregului neam pentru că menirea neamului românesc se aseamănă cu un năvod, cu o plasă de pescuit în care fiecare dintre noi suntem nodurile și suntem interconectați fie prin energie necreată, fie prin energie demonică. Dacă un nod se ridică spre lumina iubirii lui Dumnezeu atunci trage după el și nodurile adiacente care se ridică și ele, chiar dacă nu la aceleași măsuri. Dacă un nod cade în întunericul urii și al plăcerii demonice, atunci trage după el și alte noduri, chiar dacă nu la aceeași adâncime a decadenței.

Este esențial ca în această plasă cât mai multe noduri să fie legate de Hristos astfel încât Acesta să ne tragă în sus din hăul în care am căzut prin păcat. Familiile sunt grupuri mai mici în această plasă care sunt mai solidare, care se pot iubi mai ușor între ei pentru că Dumnezeu le dă în dar capacitatea de a iubi. După ce omul învață în familie cum să iubească cu adevărat, atunci această iubire crește și se extinde până unde poate fiecare, adică la cercul de prieteni, la comunitate și mai apoi, la neam. Desigur că trebuie să ajungem să iubim pe toată lumea, până și pe vrăjmașii noștri și astfel ne vom afla fericirea.

Pentru o privire teologică asupra națiunii și legăturii dintre credință și identitate, vedeți sinteza Națiune, iar pentru felul în care sfinții români poartă neamul nostru, urmăriți și dialogul nostru Neamul românesc și sfinții săi astăzi.

Ce ne învață societatea

Din păcate însă astăzi suntem învățați să urâm și să ne facem voia pentru că, de fapt, impunerea voii proprii este o formă de egoism și deci de desconsiderare a celuilat, adică o formă de ură. Războiul informațional îi radicalizează pe oameni și îi bagă în bule cognitive creându-le simultan o mare idee despre ei înșiși. Asta îi îndepărtează de Dumnezeu și de semeni și în loc să-și găsească liniștea, încep să se simtă ca niște genii neînțelese sau ca și niște super-eroi care luptă feroce pentru extirparea a ceea ce consideră ei ca rău, fără să știe că sunt manipulați și că, de fapt, binele se face prin răbdare, rugăciune, dragoste și simplitatea nădejdii și nu prin atac la persoană.

Lipsa harului și a modului corect de a fi s-a văzut pregnant la alegeri, mai ales în perioada loviturii de stat cu anularea alegerilor, a ilegalităților, manipulărilor și a intimidărilor care au avut loc în acest context și după aceea. Au apărut certuri furibunde pe teme politice, inclusiv în familie, teme care în mare parte nu mai erau politice, ci teme de păcat frontal cum ar fi promovarea distorsiunilor sexuale, imoralitatea candidaților politici, minciuni grosolane și altele asemenea.

Păcatul este distorsiune, este minciună, este strâmbare și deci nu poate să aibă stabilitate în sine și din cauza aceasta este nevoie de opresiune permanentă pentru a-l impune. Dacă avem o lamelă de oțel care în mod natural stă dreaptă, avem nevoie de un efort permanent să o ținem încovoiată. Ei, cât să o ținem acolo? La un moment dat, vom obosi în această presiune chinuitoare asupra lamelei și aceasta va scăpa și ne va izbi în față. Tirania este totdeauna casantă pentru că libertatea este o trăire dumnezeiască, pură, care nu are nevoie de instrucțiuni ca să înflorească și din cauza asta cei care vor să distrugă menirea neamului românesc se luptă încontinuu pentru înrobirea acestuia prin tot felul de adicții, de forme de drog care să nu-i lase pe oameni să se gândească la ei înșiși, la dezvoltarea lor și a neamului, ci oamenii să fie controlați de narative externe acestora.

Despre cum se deformează conștiința prin propagandă și cum răspunde Biserica în vreme de alegeri, am vorbit pe larg în articolul Alegerile: Sistemul de valori al Bisericii, iar pentru un cadru istoric al misiunii creștine la români este util și documentarul Apostolul Andrei, temelia creștinismului românesc.

Cum luptăm pentru menirea neamului românesc

Din cauza asta principala noastră metodă de luptă trebuie să fie totdeauna creșterea măsurii duhovnicești pentru că libertatea se obține numai prin unirea cu Persoanele perfect libere ale Sfintei Treimi și, prin Dumnezeu, cu ceilalți. Să nu uităm că neamul nostru a rămas ortodox și astfel a avut trăirea și puterea necesară ca să răzbată prin condiții istorice grele, cum au fost conducerile incapabile, războaiele de apărare și cotropirile străinilor care nu ne-au lăsat aproape niciodată până astăzi pentru că nu suntem destul de mari ca să fim lăsați în pace și nu suntem destul de mici ca să fim lăsați în pace.

Să nu uităm că închisorile comuniste au fost locuri de mucenicie – cu sfinți mărturisitori precum Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți, mulți alții. Citiți cărțile scrise de ei, cărțile despre ei și mergeți în pelerinaj la Aiud și Pitești, la Târgu Ocna. Noi ca neam ne-am sfințit prin răbdare și suferință. Trebuie să avem tot timpul flexibilitatea smereniei pentru a ne păstra demnitatea și identitatea ca neam.

În trecut au fost neamuri mult mai falnice care însă au pierit din cauza faptului că s-au bazat exclusiv pe forță. Au fost de o frumusețe asemănătoare cu o sabie, însă când vine o sabie mai puternică, un arc, o pușcă sau o substanță corozivă, sabia respectivă este învinsă. Dacă însă cineva este ca apa atunci e foarte dificil de învins. Se poate murdări temporar, se poate închide temporar, însă dacă apa e multă atunci își va găsi libertatea prin smerenia și flexibilitatea ei.

Despre lupta duhovnicească la nivel personal și de obște, cu accent pe frățietate și rugăciune pentru neam, puteți aprofunda în dialogul Frăția ortodoxă și în analiza misionară Strategii misionare în Ortodoxia românească de astăzi.

Divizarea românilor corodeazǎ menirea neamului românesc

Din cauza asta sunt programe pentru mulți ani de divizare a românilor, de trimitere a oamenilor capabili în alte țări și de aducere în țară a unor imigranți carora în general nu le pasă de România ci de buzunarul lor. Pentru asta li se generează românilor un complex de inferioritate și o stare de resemnare cum că „asta e”, adică de minimalism referitor la perfecțiunea iubitoare. Referitor la asta spunem cum că „merge și așa” în timp ce pentru interesul propriu e posibil să dăm mari lupte care ne însingurează și ne împing după aceea în diferite forme de drog ca să uităm de situația în care am ajuns – vorbim de alcool, jocuri electronice sau patimi trupești.

Starea aceasta de resemnare, de asfaltare este indusă și mediatic prin știri negative făcute astfel încât să le genereze oamenilor frică, diviziune și confuzie, astfel încât să le taie avântul din direcția dezvoltării personale în Hristos și să fie canalizați să devină doar forță de muncă. Dacă oamenii se comportă astfel în fața nedreptăților sau neajunsurilor, atunci se blochează inițiativa și schimbarea și se vor chinui. Trebuie să fim activi, harnici, nu resemnați, trebuie să avem zel și nu lene, trebuie să fim uniți și nu divizați. Toate acestea vin din apropierea de Dumnezeu prin punerea pe primul plan a rugăciunii și a celorlalte fapte bune și nu a banilor sau ale altor interese egoiste, cariera și așa mai departe.

Complexul de inferioritate și dezbinarea sunt discutate aplicat în cuvântul Unitatea neamului românesc azi și în interviul despre iubirea de neam Iubirea de neam, „înțeparea”, întoarcerea în țara noastră, completate de reflecțiile editoriale din Iubirea de neam are înscrisă între lauri și numele lui.

Ce ne salvează. Câteva exemple

Totdeauna să avem dragoste, credință și nădejde în Dumnezeu pentru că atunci vom merge din bine în mai bine. Așa am fost ca neam când am fost aproape de Dumnezeu: am avut capacitate de adaptare și supraviețuire, am avut oameni creativi, inteligenți, plini de frumos și asta ca fenomen de masă în neam, nu numai doar câteva personalități care desigur că au fost. Acelea au fost doar vârfurile. În popor exista multă înțelepciune și anvergură în gândire, mergând de la snoavele, povestioarele și hazul de necaz până la creșterea de familii fericite cu mulți și foarte mulți copii în condițiile în care nu existau friteuze, mașini de spălat, cuptoare cu microunde, aspiratoare, frigidere, curent, apă caldă, automobile și altele asemenea. Culmea era că aveau și foarte mult timp pe deasupra, chiar eu prinzând vremurile când bătrânii stăteau la stradă pe bancă și povesteau lucruri sau dădeau învățături de ne minunam de adâncimea cunoștințelor și înțelepciunii lor.

Diferența comparativ cu lumea orașelor era că aveau optica și sistemul de valori corect relativ la realitatea Creatorului și astfel își simplificau viața, eliminând grijile care nu ajutau la o moarte cu o inimă iubitoare, la un răspuns bun la judecată sau nu ajutau să fie fericiți în veșnicie. Atribuiau copiilor responsabilități și să învețe să se crească și să se ajute între ei astfel încât răspunderea familiei să se disperseze pe mai multe persoane și ei să se ocupe mai mult de rugăciune și de supraveghere.

Fraților, cât timp am fost la bunici la țară nu am văzut un om bolnav cu nervii – la oraș însă da. Trebuie să apară iarăși sentimentul responsabilității și al rușinii sub lumina iubitoare a lui Dumnezeu, care ne ferește de extremele deznădejdii și ale mândriei. Echilibrul îl găsim în avansul duhovnicesc și nu în cel trupesc. Desigur că trebuie să avem discernământul necesar pentru că dacă acum renunțăm brusc la confortul cu care am fost obișnuiți, mintea iarăși se întunecă pentru că nu suntem adaptați. Trebuie să găsim starea în care mintea se află în punctul de vigilență maximă în care se poate dedica total lui Dumnezeu.

Neamul este sus în clipa în care este aproape de Dumnezeu pentru că Domnul este lumina lumii și El generează iubire, unitate, înțelepciune. Vedeți că până astăzi familia este o instituție centrală pentru mulți români, cu legături afective strânse între generații. De aici, mai ales la sate și în grupuri mai restrânse, românii dau dovadă de ospitalitate, ajutor reciproc și respect pentru tradiție pentru că tradiția românească este de succes duhovnicesc, adică îl duce pe om la fericirea veșnică și la seninătate aici pe pământ.

Despre felul în care satul românesc, tradiția și educația copiilor pot păstra acest mod de viață, am detaliat în dialogul Tradiție, duhovnicie, copii; un context istoric mai larg al rădăcinilor duhovnicești poate fi găsit și în articolul Începuturile monahismului românesc.

Un caz despre încrederea dintre oameni

Să vă dau un caz. În satul bunicilor era un preot foarte bătrân, foarte duhovnicesc și înțelept. Să avem rugăciunile lui. Tot satul era unit în jurul lui. Eu am mai prins vremea când între vecini nu erau garduri și când toate ușile erau deschise. Țin minte că îmi spuneau să nu închid ușa la stradă când plec că o să intre lumea înăuntru și mai ales o să intre Keda, țiganca, să-și ia lucrurile, indiferent dacă cineva era acasă sau nu. Nimeni nu fura ceva ci lua numai ceea ce era al lui în bună înțelegere.

Keda era singură, lucra la toată strada și era ca un prieten pentru toți și în toate casele avea un loc unde sătenii îi lăsau diferite lucruri ca răsplată. Ea a ajutat-o pe bunica la toate, aceasta fiind bolnavă după nașterea mamei. La fel făcea și cu mulți alții. Din ceea ce îi dădeau sătenii și-a crescut doi copii și un nepot rămas de la fiica ei care a murit de foarte tânără. Pe mine mă impresiona că oamenii aveau într-adevăr încredere unii în alții fără rezerve și suspiciuni.

Prima dată când am văzut-o pe Keda eram foarte tânăr și eram la cimitir la moșii de vară. Toți oamenii erau îmbrăcați îngrijit și în negru după cum se obișnuiește în astfel de ocazii. Mi-au arătat-o într-un colț pe Keda îmbrăcată în haine tradiționale țigănești cu multe culori cum stătea singură la mormântul fiicei ei cu pomana pe mormânt. Se uita în zare fără să zică nimic, foarte probabil rugându-se în fața veșniciei. M-am apropiat de ea, ascunzându-mă după ceilalți oameni care erau la mormintele învecinate ca să nu mă vadă și astfel am ajuns relativ aproape de ea, în lateralul ei puțin în spate fără să mă vadă. Sau cel puțin așa credeam eu. Când m-am oprit acolo, ca și cum ar fi simțit prezența mea și gândurile mele de nesiguranță și confuzie s-a întors către mine, mi-a zâmbit ușor și mi-a făcut cu ochiul în tăcere. Era gestul unui om de dincolo de moarte, singur cu Dumnezeu, care își rezolvase cu ajutorul Acestuia toate dramele sale în fața mormântului fiicei moarte. Dumnezeu s-o odihnească pentru că foarte probabil astăzi este și ea în brațele lui Dumnezeu.

Da, au dispărut pacea, frumosul și armonia și au apărut probleme în satul bunicilor, ușile s-au încuiat, însă nu datorită înmulțirii țiganilor, ci a influențelor vestice – în principal prin venirea sectarilor cu mulți bani, după cum spun sătenii. Fraților, nu rasa duce în rai sau în iad, ci religia corectă sau greșită. Să nu uităm că nucleul personalității umane este nucleul religios.

Trebuie să înțelegem că pacea vine de la Hristos cel înviat și dacă se distorsionează drumul către Acesta atunci se distorsionează pacea și se ajunge la tensiuni, la război. Diavolul încearcă întotdeauna să-l scoată pe om de la slujbele Bisericii cu diferite pretexte păcătoase – de obicei legate de materie, de trup. Dacă reușește să îl scoată de la slujbă, atunci încearcă să-l scoată din locul unde poate să crească duhovnicește și îl face să rătăcească prin diferite locuri aride, astfel încât să se ofilească, chiar dacă e posibil să aibă avere și/sau plăcere.

Importanța tradiției pentru menirea neamului românesc

Să rămânem în tradiția noastră care s-a dovedit cale deschisă către fericirea veșnică, către liturghia cea cerească. Să nu uităm că oamenii simpli trăiau în ritmul posturilor, sărbătorilor, rugăciunilor, cu teamă de Dumnezeu și iubire de aproapele. Noi am fost un neam de o blândețe evanghelică. Spre deosebire de alte popoare nu am dus războaie de cotropire, însă am știut să ne batem cu eroism pentru pământul strămoșesc. Să nu uităm că Domnul a spus că cei blânzi vor moșteni pământul. Blândețea înseamnă înțelepciune, pace și libertate, iar nu blegire și servilism.

Astăzi, din contră, suntem atât de manipulați încât dacă s-ar întâmpla o agresiune asupra teritoriului național am fugi ca niște lași, însă nu ne-ar păsa dacă fiii noștri ar fi folosiți ca și carne de tun în războaie care nu sunt ale noastre. De fapt, asta este un trend paneuropean: de exemplu în Germania mai mult de 60% dintre germani nu ar lupta pentru țara lor. Doar 16% sunt hotărâți să facă aceasta. Vă dați seama unde s-a ajuns cu noblețea și iubirea de neam într-o Europă care se prăbușește sub loviturile păcatului pe care ea însăși l-a generat prin distrugerea neamurilor sub loviturile imigranților păcătoși care, de fapt, nu sunt imigranți, ci cuceritori ideologici fără dorințe de integrare, ci doar de impunere a antivalorilor lor.

Unde mai pui că Imperiul European a făcut dificil ca imigranții ilegali să fie scoși din țară. Să ne ferească bunul Dumnezeu să ne dezintegrăm pentru că atunci vor putea să facă orice cu noi, pentru că în unire stă puterea iar oamenii singuri sunt doar frunze bătute de vânt!

Cuvintele „cei blânzi vor moșteni pământul” sunt tâlcuite în Psalmi drept promisiune pentru cei care rămân cu Domnul; puteți vedea formularea biblică în Psalmul 36, 11, iar pentru un cadru istoric al formării poporului român este de folos și sinteza Formarea primelor state românești.

Cum suntem distruși ca neam

Vedem distrugerea din vestul Imperiului European care se gândește numai la război și tiranie folosind carne de tun din alte țări, inclusiv din România, desigur. Cu românii e mai simplu pentru că ni se creează un complex de inferioritate și servilism față de Europa coroborat cu o superficialitate în gândire, prin împingerea oamenilor într-un mod de a fi neserios, prin împingerea lor pe pe ecrane unde există mult zgomot informațional și prin manelizarea României, adică prin anticultură.

Desigur că la toate acestea se adaugă slăbirea – dacă nu distrugerea – sistemului de învățământ. Principala instituție de învățământ când copilul se naște este familia, după aceea când crește este Biserica și în al 3-lea rând este școala și asta pentru că personalitatea omului se formează în familie și, mai apoi, în Biserică în timp ce în școală învață mai degrabă lucruri ce îl vor ajuta în cariera sa profesională și în dezvoltarea culturii sale generale.

Pe de altă parte, dacă tânărul vine deformat la școală pentru că părinții nu l-au crescut cum trebuie și tânărul nu are viață duhovnicească în Biserică, atunci sarcina profesorilor va fi foarte dificilă și tânărul tot nu va reuși în viață pentru că totdeauna pe primul plan sunt duhovnicia, bunătatea caracterului, chiar dacă și pregătirea profesională își are importanța sa, cu toate că este secundară.

Fraților, să nu ne furăm căciula crezând că suntem competitivi în situația în care mulți români au o viață duhovnicească foarte superficială, neștiind lucruri de bază din ortodoxie, însă crezând în tot felul de satanisme cum ar fi horoscopul, descântecele, astrologia, numerologia, energii asiatice, cristale, yoga și alte forme de sincretism și toată ziua se tiktokează în timp ce chinezii lucrează. Vine scadența și vom deveni sclavii altora pentru că deja am devenit sclavii patimilor noastre, care toate provin din egoismul din noi.

Lipsa solidarității între români

Să nu spuneți că nu avem egoism pentru că suntem notorii între celelalte neamuri datorită faptului că nu ne înțelegem între noi și, mai ales, ne certăm în fața altora și nu suntem solidari între noi. Acesta este și motivul pentru care nu avem mănăstire în Athos chiar dacă în trecut ni s-a oferit de câteva ori. Pe alt plan, m-au întrebat cu multă mirare niște ofițeri NATO străini zicând „Cum se face că voi românii sunteți atât de deștepți și descurcăreți – aveți niște ofițeri foarte capabili – însă când sunteți între voi nu reușiți să vă înțelegeți?”. Da, problema nu are soluție, deocamdată, pentru că din păcate la noi munca în echipă, ascultarea și resposabilitatea civică sunt slab dezvoltate.

Este adevărat că în comunism oamenii au fost învățați să se trădeze unii pe alții, să se toarne unii pe alții, lucru care a dus la mari traume în societate. Din păcate, astăzi se încearcă reintroducerea acestei practici satanice în școli – adică să fie învățați elevii să se pârască unii pe alții. Ferească Dumnezeu! Nu faceți asta! Desigur că nu trebuie ascunse lucrurile rele pe care le vedem, însă de aici și până la spionaj și dorința de a scurtcircuita pe celălalt este cale lungă.

Trebuie mare atenție că asta este o patimă foarte periculoasă, mai ales că socotim de regulă că noi nu suntem de vină niciodată, ci toți ceilalți sunt vinovați începând de la politicieni și clerici și terminând cu vecinii. Fraților, pentru a avea o pocăință reală și a avansa, trebuie să ne vedem păcatele noastre – să nu fim concentrați pe ale altora. Să nu fim ca străjerii care se uită cu binoclul cum cei din cetatea străină se luptă pentru a respinge pe dușmani în timp ce cetatea lor este jefuită în spatele lor.

Vindecarea neîncrederii și a reflexelor comuniste cere atât lucrare lăuntrică, cât și dialog; un reper practic este cuvântul Cum ne comportăm cu cei de altă credință, alături de mărturiile despre iubirea de neam și suferința din închisori prezentate în articolul Părintele Nicolae Grebenea.

Corupția

O altă patimă foarte periculoasă care provine tot din comunism este corupția care duce la diferite forme de tiranie, cinism, state paralele, clanuri, nepotisme și alte fenomene sociale tenebroase. Oamenii ajung să se ferească încontinuu, să trăiască însingurați într-un individualism haotic fără cultură civică.

Să evităm păcatul, fraților, pentru că din rău nu iese bine, chiar dacă ne poate provoca o oarecare satisfacție pe termen scurt. Atrași de aceste himere ale gratificării de moment promovate de globalizare și consumerism, oamenii care nu sunt bine ancorați pe drumul desăvârșirii personale veșnice, părăsesc valorile și tradițiile duhovnicești și românești și ajung astfel să fie doar niște atomi într-o derivă fără sens, fie că rămân în România fie că emigrează în țări străine. Desigur că este mai bine în România pentru că se poate ajunge mai ușor la terapeutica ortodoxă în toate aspectele ei și găsim mult mai ușor oameni cu care să ne asemănăm ca mod de gândire.

Legătura dintre comoditate, corupție și prăbușirea morală a unei societăți este analizată pas cu pas în articolul nostru Huzurul și viața duhovnicească: cum să ieșim din comoditate, înrudit cu avertismentele de aici despre individualism și tiranie.

Care este menirea neamului românesc

Desigur că foarte importanți aici sunt duhovnicii pe care neamul i-a avut și îi are și care au vorbit de viitorul luminos și misionar pe care neamul românesc îl are, dacă, desigur, suntem vrednici să ne împlinim menirea. Chiar și Sf. Paisie Aghioritul a spus despre români că sunt un popor blând și credincios și dacă rămânem în ortodoxie atunci Dumnezeu va păzi România în vremurile grele care vin.

Trebuie însă să avem grijă cu influențele occidentale (ateismul, materialismul) care pot fi foarte dăunătoare dacă nu sunt respinse cu discernământ. Trebuie să avem grijă la echilibrul nostru pentru că avem tendința să mergem la extreme care ne păgubesc, și, dincolo de asta chiar Sf. Iustin Popovici a spus că dintre toate popoarele Europei, românii au păstrat echilibrul între suferință și evlavie, ceea ce-i face „rezistenți la antihrist”. Este foarte important să nu ne pierdem menirea, atrași fiind de himere în aceste vremuri de apostazie masivă, în care mulți se vor lepăda de dreapta credință din frică, din comoditate sau din prostie, după cum spunea Sf. Cleopa. Din cauza asta, neamul românesc va trece prin multe suferințe, însă nu va pieri după cum a profețit Sf. Arsenie Boca.

Trebuie însă să înțelegem că dacă neamul nostru nu va pieri nu înseamnă că fiecare dintre noi va fi în siguranță. Asta depinde de legătura noastră personală cu Dumnezeu. Să nu spunem că suntem „neamul ales” pentru că dacă nu facem roade vrednice de pocăință ne vom duce în iad pentru că iadul nu este pedeapsa lui Dumnezeu, ci suma alegerilor noastre păcătoase care ne-au depărtat de Dumnezeu. Iadul este închis pe dinăuntru – nu pe dinafară.

Dumnezeu a orânduit să cunoaștem lucrurile duhovnicești și calea către fericirea veșnică prin neam, însă noi, din păcate, cam dăm cu piciorul la acest tezaur și, în general, la Sfinții români care sunt mari și mulți inclusiv în secolul 20. Ne neglijăm identitatea atrași de sclipiciul materiei și de războiul informațional oferit de străini.

Trebuie să înțelegem că poporul român este un neam cu o misiune mistică. Nu militară, nu economică, ci duhovnicească: să fie lumina care încă mai arde într-o Europă întunecată. În lume este deșert spiritual și din cauza aceasta oamenii sunt în război în interiorul lor și se pregătesc permanent de război și în exteriorul lor. Oamenii nu mai știu să se iubească cu adevărat ci doar să genereze tensiuni, chiar dacă sunt bine intenționați și asta pentru că lumea zace în întunericul păcatului, iar păcatul este minciună, distorsiune existențială, tensiune.

Despre identitatea românească așezată la „cumpăna universului” și responsabilitatea de a rămâne credincioși, puteți continua lectura cu dialogul Matricea românească: credință, identitate și cultură.

Concluzie

Dacă rămânem în Adevăr, Dumnezeu va fi cu noi. Dacă ne lepădăm, vom cădea ca multe alte neamuri. Suntem condamnați la sfințenie. Numai așa ne vom realiza ca persoane și ca neam. Dragostea, bucuria, pacea sunt daruri ale Duhului Sfânt. Nu încercați să găsiți aceste lucruri în alt mod pentru că nu veți reuși. Veți obține doar surogate, himere care nu împlinesc sufletul uman. Să nu preferăm manelizarea în locul demnității, șmechereala în locul nobleții, păcatul în locul virtuții. Să fim înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Să lăsăm superficialitatea pentru că vedem că Europa și lumea întreagă se destramă și nu mai putem să găsim un exemplu de urmat aici pe pământ. Să ne îndreptăm privirile către Hristos și Sfinți pentru că aceștia au biruit tot, inclusiv moartea.

Să rămânem pe această cale și atunci vom birui și biruința noastră va fi veșnică!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut noblețea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Pașii concreți de transformare personală care dau conținut chemării la sfințenie sunt descriși pe larg în cuvântul Cum să ne transformăm, înrudit cu meditația de aici; pentru dimensiunea cerească a sprijinului primit de poporul român, vedeți și articolul Rugători în cer pentru poporul român.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!