
Hristos susține și validează Biserica Sa prin intermediul Sfinților – IPS Neofit de Morphou
19 decembrie 2025În această mărturie, părintele Pimen Vlad face istoricul chiliei athonite „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, de la primul buldozer și primele ziduri de sprijin până la sfințire, pictură și arhondaric. Se va vedea cum s-au adunat datoriile, cum au venit ajutoare neașteptate, cum Cuvioasa Parascheva și Maica Domnului au rânduit oameni și resurse, și de ce răbdarea în „temeliile nevăzute” e la fel de importantă ca zidirea văzută.
Cu această ocazie, părintele Pimen clarifică anumite manipulări și dezinformări apărute în mass-media relativ la această temă.
La final, aflăm și despre mutarea centralei termice și lecția păcii în orice lucru.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Istoricul chiliei athonite „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Vreme de toamnă, a plouat câteva zile, acum s-a liniștit. Dimineață era soare, a fost și până la amiază încoace, până pe la ora unu. Acum văd că s-o înnorat din nou. Cumva îngăduie Maica Domnului dacă mă va lăsa să pot face filmarea, dacă nu, mă opresc și continui mai târziu.
Vedeți, aici e bisericuța, se vede doar vârful că încerc să filmez din livada de sus. Asta-i bisericuța, în continuare cu casa, dacă o vedeți, unde-s chiliile părinților, unde locuim noi. După aceea o să vedeți încoace ceva ce se construiește nou. Asta a început de un an și jumătate, pentru necesitățile casei.
Istoricul chiliei athonite: 20 de ani de la prima cărămidă
Ce vreau să vă spun eu acum, în filmarea asta? Nu intru în alte lucruri pentru că o să am să vă spun câteva lucruri și ca să nu mă lungesc prea mult cu filmarea, anul ăsta s-o împlinit 20 de ani de când am început Chilia asta de aici, numită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Am început-o în 2005. Da, dragilor! Și am zis că în filmarea asta vreau să fac un mic istoric al Chiliei în ăștia 20 de ani, cum o decurs lucrurile, cum o mers viața aici, construcția în special, cum s-o început, cum le-o rânduit Maica Domnului. Și de asta o să încerc așa, am putea spune, o trecere în revistă. Da, dragilor?
Să o luăm așa, 2005! Deci, locul ăsta de aici, ca să știți, ce era la timpul acela? Unde-i bisericuța acum, în partea aceea din margine, era o grămadă de bolovani. Avem ceva fotografii mai vechi și o să-i zic la părintele când pregătește filmarea asta să bage câteva fotografii. Aici, unde suntem, era munte, din partea din vale, de acolo, era munte până sus. Era doar o grămadă de bolovani, cum v-am spus, în partea aceea unde-i bisericuța, restul era munte. Nu era nimic aici, dar cândva, în timpurile vechi a fost la fel, o chilie aici, cu același hram, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Aici în cadrul schitului, aproape toate chiliile s-au reconstruit pe același loc unde cândva au fost chilii care în timp s-or ruinat, s-or dărâmat, s-or pustiit din cauză că n-or mai fost călugări aici.
A fost perioada comunistă, când nu s-o putut veni și atunci bătrânii o murit. Ei, la fel și aici a fost mulți ani pustie chilia asta și s-a dărâmat complet, cum v-am spus, rămânând o grămadă de bolovani. Eu mi-o doream de mult chilia asta, să știți! Nu de când am luat în 2005, ci chiar cu 27 de ani în urmă, când am luat-o pe cealaltă, Sfântul Artemie, pe care am construit-o tot cu ajutorul Maicii Domnului. Dar fiind cea mai de sus chilie din cadrul schitului, a satului, mănăstirea de care aparține, Sfântul Pavel, a spus ca întâi să se refacă toate cele din centrul satului și atunci mi-a dat-o pe Sfântul Artemie s-o fac. Dar înlăuntrul meu rămăsese mereu chilia asta pentru că îmi doream să am o chilie a Maicii Domnului.
Pentru o relatare complementară despre începuturile și ridicarea chiliei, vedeți materialul Cum s-a construit chilia noastră? – părintele Pimen Vlad, iar pentru cadrul așezării monahale consultați Schitul Lacu (Muntele Athos).
Chilia s-a construit cu voia Maicii Domnului
Și atunci am acceptat-o, am făcut-o, am stat 12 ani acolo până în 2005, până am socotit c-a venit timpul. Și m-am rugat la Maica Domnului și I-am cerut trei lucruri gândindu-mă că dacă mi le va împlini înseamnă că-i voia Ei să fac chilia asta. Bineînțeles, cu binecuvântarea duhovnicului, a părintelui Iulian de la Prodromu, pe care îl aveam atunci. Maica Domnului mi-a împlinit alea trei lucruri și am înțeles că-i voia Ei să iau acel loc. Mănăstirea mi-o aprobat fără probleme din prima, mi-a dat locul și am început. Pe atunci eram la Sfântul Artemie cu părinții, eram zece adunați acolo, aveam Liturghii în fiecare zi, deci chilia era cât de cât pusă la punct, dar eu îmi doream lucrul ăsta foarte mult. La timpul acela, aveam 1.000 € datorie, deci cum se spune, de sub zero am pornit locul ăsta.
Mi-o aprobat mănăstirea, am luat părinții care erau buni de muncă, am venit aici și am început să curățăm locul cu drujba, cu ce am putut, că erau numai copaci pe aici. Am început ușor să curățăm locul în jurul la bolovanii aceia cât s-o putut, manual, cu roabele am cărat până la un punct. Îmi amintesc atunci că trecuse cineva pe la o chilie la care noi îi zicem ”La Castaneți”, îs cretani părinții de acolo. Acum mai trăiesc doi, dar atunci erau mai mulți, erau patru. Și le-o zis cineva: ”Ați auzit că părintele Pimen o luat chilia lu’ Nicola?”, că pe ultimul viețuitor de aici l-o chemat Nicolae și de asta îi zicea Chilia lui Nicola, cum ziceau grecii. Și atunci o zis unul din bătrânii aceia: ”Apăi, Pimen ori are doi saci de bani, ori nu-i sănătos la cap!”.
Pentru sensul praznicului hramului, vedeți Intrarea Maicii Domnului în Biserică, iar pe site găsiți și materialul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului: Sărbătoarea dedicării.
Istoricul chiliei athonite: curățarea terenului
Și mi-a zis părintele ăla ce-o zis ăia și zic: ”Măi, doi saci de bani n-am, am 1.000 € datorie, deci îs pe minus. Amu dacă nu-s sănătos, asta știe Maica Domnului!”. Dar îmi doream atât de mult să fac chilia asta! După ce am curățat noi manual, am rugat pe cineva care a venit cu un buldozer care lucra la drumuri, bineînțeles, contra cost. Era cunoscut omul acela, că fiind de ceva ani în Athos, îi cunoșteam pe toți. I-am spus că n-am bani și zice: ”Nu-i nicio problemă, părinte! Peste un an, peste doi, când poți, dar eu vin și-ți curăț tot locul!”. Și când o venit și a început, zic: ”Mă, rupe muntele ăsta, cât de mult poți să te duci încolo, cât poți tu cu buldozerul, lărgește și du-te-n lungime, ca să am loc de construit!”.
Și a început! Era primăvara, m-am așezat pe iarbă în partea aceea și îmi era atât de drag că începeam chilia asta de aici încât îmi venea să împing și eu la buldozer ca să meargă mai repede, cu toate că omenește luat, intram într-o lucrare care pentru mulți era de speriat, fără bani, doar cu nădejdea la Maica Domnului. Dar îmi doream atât de mult s-o fac, încât nu țineam cont de nimic și știam că Maica Domnului o să mă ajute indiferent care o fi situația. Și am început! Am curățat locul, a mers cu buldozerul o sută de metri încolo până o dat de o stâncă mare și o zis:
– Părinte, până aici o fost! Dacă mișc stânca asta și o dau la vale, sfarmă tot!
– Bine, încheiem așa!
Istoricul chiliei athonite: primele ziduri de susținere
După aia o venit din conducerea mănăstirii să vadă ce am făcut și mi-au spus că nu pot să mă apuc de chilie că am stârnit tot muntele, am săpat, l-am tăiat și de acum o să înceapă cu tot cu pădure să vină la vale dacă nu-i pun temelie și că o să trebuiască să zidesc ziduri de susținere. În vale sunt două ziduri, unul de o sută de metri, înalt de doi metri jumătate și gros de un metru, e primul zid pe care l-am făcut. Următorul la fel, am lăsat vreo doi metri pământ drept suspendat și următorul zid. Ei, când am început cu zidurile astea, normal că ne trebuia piatră, ciment, nisip. Le-am comandat pe toate și mi s-au adus, toate pe datorie.
Aveam patru muncitori la timpul ăla și am început. Munceam și noi cât putem, dar na, ne trebuiau meseriași, muncitorii care știau să facă zidurile astea. Aveam un prieten grec, Dumnezeu să-l odihnească, anul ăsta o plecat la Domnul, Sava! Era cu un an și ceva mai mare ca mine. Am fost prieteni, cum se spune, suntem și acum chiar de o plecat la Maica Domnului, de 25 de ani.
Istoricul chiliei athonite: primele datorii
Și mă suna din când în când:
– Gheronda, cum merge treaba?
– Păi, cum să meargă? Na!
– Și cu datoriile?
– 10.000!
Bun! o mai trecut o bucată de timp:
– Cum îi cu datoriile?
– 20.000 €!
– Gheronda, ce faci? Muncitorii-s neplătiți, datorii la toți! O să-ți dea muncitorii în cap până la urmă că nu i-ai plătit! Uite, trec lunile!
– Sava, să nu uiți un lucru! Eu nu fac casa mea, fac casa Maicii Domnului pe care mi-am dorit-o din toată inima și știu că Maica Domnului o să se ocupe și o să-și achite datoriile! Ea știe calea! Eu nu cunosc pe nimeni, nu am cerut de la nimeni bani, nici n-o să cer vreodată, dar Maica Domnului o să se ocupe de lucrul ăsta!
– Bine, gheronda!
Prima întâlnire cu Gigi Becali
Ei, când am ajuns la 30.000 €, eram cu primul zid așa construit o bucată, cât s-o putut, vine și oprește un Land Rover aici. Era spre vară așa și se coboară din el vreo șase inși. Eu eram cu muncitorii, lucram acolo la zid, căram pietre. Unul c-o pălărie de paie, mai activ în față, micuț:
– Doamne ajută!
– Doamne ajută!
– Ce faceți aici?
– Păi, muncim!
– Și ce vreți să faceți aici?
– Păi, ce să facem? Uite, Chilia Maicii Domnului! Deocamdată facem ziduri de susținere a muntelui.
– Și bani aveți?
– N-avem!
– Dar datorii aveți?
– Avem!
– Cât?
– Păi, în jur de 30.000 la ora actuală!
– Dă, bă, sacoșa încoace!
Și un om era în urma lui cu sacoșa așa, ia de acolo și numără 30.000 de euro: ”Ia, părinte, de aici și Doamne ajută! Și ne mai auzim!”. Am luat banii și am rămas așa. El s-o întors imediat, n-o stat la discuții și pe careva din spate lui l-am întrebat:
– Dar cine-i omul ăsta, că eu nu-l cunosc?
– N-ai auzit de el?
– Nu!
– Gigi Becali!
– N-am auzit în viața mea de el!
Că eu eram mai mult aici, în Athos, nu mă interesa și nu exista atunci așa tehnologie cu internetul ca să știu eu care cum îs oamenii în țară și zic: ”Bine, o să-l pomenim!”. După aceea, s-o dus pe la toate locașurile românești și o ajutat. Deci, nu numai la noi, la toate locașurile românești, că erau multe. Și aici prin schit erau vreo 3, 4 chilii care se construiau atunci. S-o dus și le-o achitat datoriile și lor. După aia s-o dus pe la Colciu la chiliile de acolo, prin Capsala, s-o dus la Prodromu, deci peste tot o ajutat. După ce o plecat, știu că l-am sunat pe Sava și zic: ”Sava, hai să-ți spun ceva!” și i-am povestit lucrul ăsta. A început să țipe la telefon: ”Minune, gheronda! Minunea Maicii Domnului să vie un om pe care nici nu-l cunoști să-ți dea să-ți achiți datoriile!”.
Zic: ”Sava, eu ți-am spus! Fac casa Maicii Domnului și Maica Domnului o să se ocupe de toate până la capăt!”. Și atunci a înțeles și el, indiferent care era situația, n-o mai zis niciodată nimic, că ”Vai, ce-o să te faci?”, c-o înțeles că Maica Domnului, cum se zice, își ține făgăduința și se ocupă de toate.
Istoricul chiliei athonite: munca la zidurile de susținere a durat doi ani
Ei, pe parcurs o mai venit: ”Câte datorii aveți?”. Nu înseamnă că totdeauna ni le achita complet, că uneori erau mai mari adunate. Ne dădea ce sumă putea, că trebuia și în alte părți. Achitam și noi ce era mai urgent și mergeam înainte. Deci, doi ani de zile am lucrat la zidurile astea. Erau lungi, vă dați seama, unul are 100 m, celălalt are vreo 120 m, înalte, groase… Deci, câtă piatră ne-o trebuit aici! Câte mașini veneau cu piatră care trebuia spartă, cioplită o față ca s-o poți pune.
Câte materiale! Se lucra, între timp am luat mai mulți muncitori, aveam vreo 10 muncitori care lucrau continuu. Doi ani de zile am lucrat la ziduri. Venea domnul Becali pe aici și zicea: ”Nimic nu faceți! Vă dau bani și numai ziduri! Unde-i casa? Unde-i biserica?”. Nu-i ziceam nimic. Zic:
– Măi, întâi trebuie să terminăm zidurile de susținere!
– Da, dar nu se vede nimic!
– Ce să facem? Nu se vede, asta este! Cât vreți, ne ajutați, cât nu, nu! Noi trebuie să ne facem treaba cum trebuie!
Timp de doi ani de zile am făcut la ziduri. În al treilea an am început casa și biserica. Făcusem din timp proiectul, tot ce trebuia. Am început-o din primăvară și toamna deja era ridicată, pus și acoperișul cu carton asfaltat. Ei, când o venit zice: ”Acum, altă viață! Măi, așa! Se vede! Uite, înainte nu se vedea nimic!”. Sunt uneori lucruri în viață, care necesită multă muncă și nu se vede nimic. Nu vezi la o construcție uriașă? Se face multă temelie, multe care nu se văd în interior, în pământ sau… la fel și în viața omului, multe lucruri necesită răbdare, care nu se văd.
Istoricul chiliei athonite: cheltuielile în primii trei ani au fost de 400.000 €
Și cam timp de, ca să nu greșesc, trei ani și ceva ne-o ajutat domnul Becali. În bani lichizi, că știu că la timpul acela aveam așa o idee, o fost cam până în 400.000 €, în timp de trei ani și ceva de câte ori a venit. Ne-o mai pus și în cont uneori atunci când nu putea veni. Eu ca să mă duc să-i cer, că ajutați-mă, că nu ne lăsați, cutare, niciodată n-am făcut asta! Chiar de am trecut prin țară uneori, că mi-a zis: ”Măi, când ajungi prin țară, să treci pe la palat pe la mine!”. Am trecut, dar nu mă duceam să spun ajutați-mă! Mă duceam pe acolo și spunea:
– Ei, ce faci? Cum e?
– Păi, cum să fie?
– Merge treaba?
– Merge!
– Și cu datoriile?
– Păi, uite așa-s!
Și mă ajuta cu cât credea, dar nu mă duceam eu să insist. Mie nu mi-o plăcut niciodată să cer. Eu dacă am cerut, am cerut de la Maica Domnului să mă ajute și Ea să lucreze prin oameni. Și așa a fost, ne-o ajutat domnul Becali cu vreo 400.000 €, plus că ne-o trimis două tiruri… bine o trimis mai multe tiruri, pentru toate locașurile, dar pentru noi o fost două tiruri de lemn. Unul o fost pentru acoperiș și unul cu diferite scânduri din astea pentru cofraje, ce ne-a trebuit. Și ne-o mai trimis vreo 12 sobe de teracotă, ăsta o fost tot ajutorul primit de la domnul Becali și-i mulțumim. Noi îl pomenim în fiecare zi la Sfânta Liturghie ca să-i mulțumim că ne-a fost alături în perioada aia care a fost cea mai grea, putem spune așa, de început.
„Slavă lui Dumnezeu! Acum am de toate, ajutați și pe alții!”
Am ridicat casa la roșu în felul ăsta și chiar reușisem ca biserica s-o acoperim cu piatră, dar casa încă nu era acoperită cu piatră, era doar cu carton asfaltat. Cam atât ne-o ajutat domnul Becali că după aia o avut și el problemele lui, o trecut și el prin ale lui și nu l-am mai deranjat, să spunem, chiar dacă mai târziu am mai trecut pe la el când am mai avut drumuri, după ce ne-am pus noi pe picioare. Că spunea: ”Să treci, măi, pe acolo!” și chiar odată o insistat foarte mult să rămân noaptea acolo, o trimis șofer cu mașină să-mi aduc bagajul de la familia unde eram numai să stau acolo și am și rămas două nopți. M-a întrebat:
– Ce mai e nevoie?
– Slavă lui Dumnezeu! Acum am de toate, ajutați și pe alții!
Și asta o fost! Mergem mai departe că eu vreau să merg pe tot firul istoric al chiliei. Ce-o rânduit Maica Domnului, că nu ne a lăsat niciodată? A venit odată un om aici prin aceeași perioadă și zice: ”Părinte, eu mi-am luat de acasă 1500 $ și am spus așa: Mă rog la Maica Domnului unde mă luminează Ea, să-i dau în Sfântul Munte!”. A venit, a mers pe jos și a ajuns și la chilia noastră unde l-am întâlnit eu. Zice:
– Părinte, simt că trebuie să-ți dau banii ăștia!
– Cum vrei tu!
Și a văzut el construcția și zice:
– Îmi dai voie să fac niște poze? Eu am un site pe internet, să le pun acolo și să pun și contul pe care îl ai ca pe un apel acolo și cine vrea să ajute, să ajute!
– Măi, eu nu sunt cu internetul! Până nu-l întreb pe bătrânul să văd ce zice el, nu pot să-ți dau niciun răspuns.
Și atunci m-am dus la bătrânul și i-am zis. Zice:
– Măi, dacă vrea omul să te ajute, lasă-l să pună, mai, lasă-l!
– Bine, părinte! Așa cum spui, așa fac!
Istoricul chiliei athonite: al doilea ctitor al chiliei
Și i-am spus, o pus pe internet și atunci o început oamenii, cum se zice, din banul văduvei, să pună acolo câțiva lei unul, câțiva lei altul, dar omul ăsta o zis un lucru: ”Părinte, eu am citit la Pateric un lucru despre cineva care și-o zis să împartă în trei, cum se spune, banii: o parte pentru nevoile casei, o parte pentru săraci și o parte nu mai știu pentru ce acolo. Vreau să fac și eu un lucru. Știi ce vreau să fac? Să împart și eu în două, din tot venitul meu”, n-avea omul venit prea mare, ”dar jumătate să ți-i trimit aici, cât vrea Maica Domnului să scot din ceea ce am eu. Și cealaltă jumătate pentru nevoile mele, că am familie, am doi copii”. Zic: ”Bine, cum vrei tu!” și a început omul să-mi trimită câte 5.000 de dolari, 7000, 2000, chiar 10.000.
Când l-am reîntâlnit zice: ”Părinte, din momentul în care am hotărât asta, nu mi s-o dublat venitul, s-o înzecit, s-o însutit, adică, ce n-am câștigat în viața mea! Au început să-mi meargă toate atât de bine încât îți dau mult mai mult. Că eu am spus că-ți dau jumătate, dar nu, eu îți dau 70% din cât câștig, că mie îmi ajunge să am cu ce trăi cu familia din ce rămâne!” și tot îmi trimitea. Erau momente chiar cheie când aveam urgențe și numaidecât, mă trezeam cu câte un plic din partea lui. Și așa tot a mers. O fost putem spune, al doilea ctitor. Deci, tot ne-o ajutat că erau atâtea interioare, vă dați seama cât era de făcut! Adică, cum se zice, cât am ridicat-o noi la roșu, au mai trebuit încă pe atât bani numai în interioare, plus că am și pictat interiorul bisericii.
Deci, era nevoie continuu, noi eram în datorii, cel puțin 20.000 € era tot timpul datorie, indiferent ce achitam și ce făceam. Știu că odată ajunsesem cu pictura prin spate, nu mai era mult așa de pictat. În partea dreaptă aveam mucenicii toți și exact pe stâlp unde-i strana în care stau eu, am pictat-o pe Sfânta Ecaterina în picioare. Aici în Athos se obișnuiește ca sfintele mai mult pe sus să se pună, dar eu pentru că o iubesc mult pe Sfânta Ecaterina i-am zis la pictor să mi-o picteze în picioare în dreapta așa pe stâlp, alături de ceilalți Mucenici care sunt la rând acolo.
Istoricul chiliei athonite: cuvioasa Parascheva a dorit să fie pictată în biserica
Atunci pictorul mi-a zis: ”Dacă ai pictat o muceniță aici în picioare, trebuie la fel și pe stâlpul de stânga unde-s cuvioșii să fie o cuvioasă. Pe cine vrei să-ți pun?”. Stăteam și eu la îndoială, că acum cuvioase erau multe, dar nu știam pe care și m-am dus în țară. Era undeva în vară cam așa ceva. Am ajuns la Iași, m-am închinat la Cuvioasa și atunci un părinte de acolo pe care îl știam, zice:
– Părinte, vreau să-ți dăruiesc ceva pentru Athos. Primești?
– Dar ce vrei să-mi dai?
– Un veșmânt al Cuvioasei Parascheva, cu care au fost învelite moaștele ei.
– Normal că-l primesc! Cum să nu-l primesc?
Și l-am adus în Athos. N-o trecut mult și mă sună o femeie din țară: ”Părinte, eu am făcut două pernuțe pentru Cuvioasa Parascheva, una de pus sub cap și una sub picioare, că așa se pune acolo la sfintele moaște, iar ei când le-am dus pe astea mi le-o dăruit pe celelalte, care au fost sub cap și sub picioare la Cuvioasa. Vrei să-ți trimit o pernuță? Eu voiam să le trimit la nu știu ce mănăstire, dar băiatul meu a spus: Nu! Eu vreau ca pernuța asta s-o trimitem la părintele Pimen în Athos!”. Zic: ”Sigur, cum să n-o primim?” și într-o raclă micuță așa mi-o trimis pernuța aceea. Și atunci zic: Măi, stai un pic! Ce vrea Cuvioasa de la mine? Mi-a trimis veșmânt, mi-a trimis pernuța și i-am zis la pictor: pe Cuvioasa Parascheva o faci acolo! Și o pictat-o!
Pentru continuarea despre pictură și ajutoarele primite, vedeți Chilia noastră: Pictura, minuni ale Sfintei Paraschiva, iar pentru datele istorice despre sfântă consultați Parascheva de la Iași.
Urma sfințirea și nu erau bani pentru Sfintele Vase
O ieșit cu un zâmbet finuț, așa frumoasă, Cuvioasa Parascheva! Ei, între timp se prăznuia Cuvioasa Parascheva cum e aici la noi în Athos și nu s-o făcut priveghere la biserica mare cum se face la anumiți sfinți. Noi încă construiam aici și locuiam la Chilia Sfântul Artemie. Și le-am zis la părinți: ”Știți ce? Deseară facem priveghere pentru Cuvioasa Parascheva!” că era ziua ei și am început privegherea. Dar atunci se apropia sfințirea bisericii, că noi pe 21 noiembrie vroiam să o facem. Deci, se apropiau toate, dar bani n-aveam, datorii aveam și ne trebuiau sfintele Vase, candele, toate astea în biserică. Și n-aveam niciun leu, nimic! Datorii erau multe și mă rugam: ”Maica Domnului, te rog, ajută-ne să putem termina și lucrurile astea! Nu vreau să pun din tablă sau lucruri de astea, vreau ceva frumos pentru biserică! Ajută-mă, că n-am, vezi că n-am niciun leu, nimic!”.
Și în timpul privegherii la Cuvioasa Parascheva, am început privegherea la ora 6:00, la ora 8:00 chiar era și părintele Dosoftei, fratele meu, care mă cheamă: ”Hai, c-o sunat telefonul! Cineva insistă”. Noi aveam telefon fix atunci, m-am dus era omul ăsta din țară despre care v-am spus că ne ajuta:
– Părinte, ce faci, cum merge?
– Cum să meargă?
– Vreau numai decât, acum simt că trebuie să-ți mai trimit ceva, am mai adunat un pic. Ai pe cineva?
– Mă, uite, un frate de-al meu vine cu autocarul de la Suceava ca să ne mai ajute un pic cu ceva.
– Bun! Să ia legătura cu mine și o să ies la autocar!
Maica Domnului și Sfânta Parascheva s-au îngrijit ca totul să fie pregătit pentru sfințire
O alergat el cu mașina la autocar și i-o dat un plic cu 5.000 de euro. Nu m-am dus la Salonic, că am văzut că-s mai scumpe, m-am dus la Atena unde-s făbricuțele și am spus așa: trebuie să caut un loc ca să-mi facă candele, îmi trebuiau 8 candele de argint și sfintele vase. Am căutat până am găsit făbricuța unde mi-au spus așa:
– Da, eu pot să-ți fac astea!
– Dar îmi trebuie în două săptămâni, că am sfințirea!
– În două săptămâni!
Și exact cu două zile înainte le-am primit prin curier și le-am pus în biserică și am putut face sfințirea așa cum trebuie. Pentru că acum o început să plouă o să închei aici și o să continui mai târziu, da? Că deja mă udă, plouă tare! Atât mi-o îngăduit Maica Domnului, să ajung până aici, da?
Dragii mei, continuăm! Ați văzut că m-o alungat ploaia de acolo și am venit la construcția pe care o facem acum, e sub acoperișul scării aici sus. Ce se vede aici? E acoperișul la arhondaric. Știți că de acolo se vedea acoperișul bisericii și al casei, aici filmăm tot spre Athon așa, în continuare ce s-o făcut. Cum v-am spus, am ajuns la sfințire cu toate lucrurile așa cum trebuiau. Am înțeles un lucru atunci de la Cuvioasa Parascheva, când la privegherea ei ne-o trimis banii aceia, o fost exact suma pentru cele opt candele din argint, nu mari, ci așa micuțe, după bisericuța noastră și Sfintele Vase pentru Sfânta Masă. Ne-am încadrat exact în banii aceia că căutat făbricuța care ne-a spus că se încadrează și în bani și ni le termină și timp, în două săptămâni cât mai aveam noi până la sfințire.
Da, dragilor! Așa am reușit să facem sfințirea bisericii cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică a chiliei noastre. Dar o mai fost o minune în vara aceea în afară de omul acela despre care v-am zis că ne mai trimitea din când în când din venitul lui. El ne-a ajutat să spunem așa, până am reușit să facem sfințirea. După aia când ne-am întâlnit după un timp m-a întrebat:
– Părinte, mai știi câți bani ți-am dat?
– Nu mai știu, că tot mi-ai trimis așa…
– Eu am socoteala, că știu exact totul după venitul care a fost. Te-am ajutat cu peste 200.000 €!”.
O altă minune a Maicii Domnului
Două sute și ceva de mii de euro în perioada aceea când nu mai aveam nicio sursă de nicăieri și aveam de făcut atâtea în interioare, și Bisericuța, și casa, și toate. Plus ceea ce mai venea câte un pic din banul văduvei… Deci, tot în vara aceea înainte de sfințire, mă gândeam ce-o să ne facem cu acoperișul casei din cauză că pusem carton asfaltat și l-am prins cu șipci peste tot. Vedeți cum e acoperișul? Era carton asfaltat și șipci ca să-l ținem, dar de la căldură și vânt s-o mai mișcat și găurile acelea de la cuie se lărgiseră un pic și în caz de ploaie ar fi intrat apă în casă prin tot acoperișul, prin sute de găuri de la șipcile acelea, ceea ce însemna să ne nenorocească toată casa. Bisericuța era acoperită cu piatră, găsisem un grec foarte bun în domeniu care mi-o acoperise.
Și acum mă gândeam, zic: Băi, bani nu am, datoria am de ajuns! Maica Domnului, te rog, ajută-ne cum știi tu, dar să nu ne prindă iarna cu casa neacoperită! Era undeva de la începutul lui iulie. Eram la o priveghere la biserica mare. Schitul de aici e ca un sat, mai ales la ora actuală s-o ajuns să fie 20 de case cum ar fi, exact cum îi Chilia noastră, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, așa sunt 20 în tot schitul, dar avem biserica mare în centru, care-i închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. De asta și schitul nostru, satul ăsta se cheamă schitul Lacu sau schitul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Și eram la o priveghere de toată noaptea acolo. Atunci se făceau continuu, acum facem cu o pauză și începem dimineața.
Câți bani ți-ar trebui ca să o acoperi casa?
Am ieșit așa în timpul nopții după biserică și mai făceam închinăciuni, metanii, cumva ca să biruiesc somnul, că na, eram cu lucrări aici și munceam mult. Și atunci o venit cineva la mine și mi-a zis:
– Părinte, ce faci?
– Păi, uite, mai alung somnul!
– Ai mai reușit să-ți acoperi casa cu piatră?
– De unde să reușesc, am și datorii de ajuns, cum o vrea Maica Domnului!
– Și câți bani ți-ar trebui ca să o acoperi?
– Păi, ca să spun drept, biserica m-o costat 20.000 € ca s-o acopăr. Casa fiind un pic mai mare, obligat o să fie în jur de 25.000 €, cam așa!
– Da, da!… Ca să pomenești pe cineva la ctitori acolo, câți bani trebuie să dea?
– Măi, nu-i o sumă ca să pomenești la ctitori, dar la ctitori îi pomenim pe cei care au ajutat mult pentru că aceia vin scriși acolo la proscomidie rămân pe totdeauna, nu numai cât trăim noi. Cât dăinuie biserica o să fie pomeniți tot timpul și bineînțeles acolo îi punem pe cei cu sume mai mari. Pe restul, îi pomenim și pe ceilalți, avem pomelnice.
Ați văzut că la orice mănăstire, la orice biserică, există undeva ctitorii principali, cât dăinuie biserica acolo. Și omul și-a văzut de treaba lui. Când s-o terminat slujba și voiam să plec mi-a ieșit în față și mi-a dat un plic cât o cărămidă. Zice: ”Părinte, ai 25.000 € aici! Ia-i să-ți acoperi casa! Eu banii ăștia i-am adunat în mult timp și nu știam de ce să mă apuc cu ei și m-a rugat la Maica Domnului ca să știu ce să fac cu ei. Și am primit răspuns de la Maica Domnului așa: Dă-i lui părintele Pimen ca să-și acopere casa!” și am venit să ți-i aduc”. Ați înțeles? Deci, Maica Domnului i-a spus să mi-i aducă pentru a acoperi casa. Deci, eu ați văzut că întotdeauna am rugat-o pe Maica Domnului și Maica Domnului niciodată nu m-o dezamăgit. Oamenii te mai dezamăgesc că-s oameni.
Maica Domnului se îngrijește de toate
Toți greșim, toți suntem slabi, toți avem neputințe, dar Maica Domnului e Maica Domnului și-i mamă! Am venit acasă, imediat în următoarea zi, că atunci nu știu ce sărbătoare era, l-am sunat pe grecul care mi-o acoperit biserica. Știam că el are lucrări permanent și l-am sunat și i-am spus:
– Thassos, ce faci, cum merge treaba?
– Păi, ce să fac? Uite, tocmai închei o lucrare acum.
– Și după aia ce faci? Ai lucrări?
– Am pe tot anul, dar de ce mă întrebi?
– Știi, mi-ai acoperit biserica și casa mi-a rămas descoperită. Oare n-ai putea cândva să-ți faci timp să mi-o acoperi?
– Măi, eu normal am două săptămâni acum pauză între lucrări, c-am vrut și eu să mă odihnesc, să iau un pic de concediu, să las și muncitorii să respire un pic, dar dacă e așa, las de-o parte asta și vin și ți-o acopăr. Rapid comandă piatra și carton asfaltat, tot ce trebuie!
Trebuia piatră de asta cum vedeți pentru acoperiș, asta se comanda la Kavala. Imediat am sunat și am început. M-am dus la Careia și am adus carton asfaltat, că trebuia mult ca să-l înlocuim pe ăsta găurit. Părinților de acasă, călugărilor pe care-i am, nici nu le-am spus de banii ăștia, că mă rugase persoana aceea să nu spun la nimeni. M-au văzut că încep să comand și mă întreabă:
– Părinte, dar n-aveam vreo 20.000 € datorie?
– Las’ că Maica Domnului se îngrijește de toate!
Și am adus cartonul, ne-am urcat pe casă, am luat toți părinții, mai aveam câțiva muncitori, am dat jos tot cartonul cel vechi și știu că am stat toată ziua până la 12:00 noaptea și am lipit tot cartonul pe casă. A doua zi mi-o venit piatra, materialele celelalte și în următoarea zi ne-o venit omul ăsta și s-o apucat de treabă. Eu tot calculam: măi, zic, poate mai rămâne ceva din cei 25, doar n-o să intre chiar 25! Ei, când o încheiat lucrarea și-o luat el măsurătorile, ce bani trebuie să-i dau pentru lucrarea pe care a făcut-o? Erau exact banii care-mi mai rămăseseră după materialele pe care le adusesem. 25.000 € au fost în cap și materialele și munca lui! Ați văzut cum s-o îngrijit Maica Domnului? Și asta a fost tot în vara aceea înainte de sfințire, ca să avem totul cum trebuie.
Istoricul chiliei athonite: construcția arhondaricului
Astea au fost făcute, deci biserica și casa, să spunem prin cei doi ctitori principali, domnul Becali cum v-am spus și omul celălalt care m-a rugat permanent să rămână anonim și care ne-a ajutat așa pentru Maica Domnului, cu suma de care v-am spus. După aceea încet, încet ne-am așezat că ne-am mutat aici. Jumătate din părinți, din cei zece au rămas acolo, cinci ne-am mutat aici și am început cum se zice, cu Sfânta Liturghie în fiecare zi după ce am făcut sfințirea și așa mai departe.
După aia am văzut un lucru: toate bune, dar veneau oamenii care ne-au mai ajutat: ”Părinte, n-ai o cameră și pentru noi, să rămânem?”. N-aveam nimic că noi la început am avut o cameră, două, dar după aia tot s-o completat cu părinți și n-am mai avut în cadrul casei. Atunci am spus că trebuie să facem un arhondaric. Și aici vedeți acoperișul arhondaricului. Am luat aprobare de la Mănăstire, am făcut proiectul, am depășit toate astea și acuma începuseră anumiți oameni cât de cât să ne mai cunoască. Era cineva din București, care întâmplător fusese în altă parte prin Athos și nu prea i-o plăcut așa și voia să plece, zicea: ”M-am lămurit și cu Athos-ul!”. Un prieten de al lui, care fusese pe la noi pe aici și i-o plăcut mult, îi zice: ”Hai, că te duc eu într-un loc unde o să-ți placă sigur!”.
Pentru mai multe repere despre viața și așezarea din zonă, vedeți pagina Schitul Lacu – O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte.
Au fost implicați mai mulți în construirea arhondaricului
Așa l-a convins până la urmă să vină să doarmă o noapte la noi, unde aveam noi alea două cămăruțe la început. A stat el aici o noapte, două, la slujbă și i-o plăcut și-o spus: ”De acum aici e casa mea!” și a început să vină. El avea anumite afaceri și când a văzut că ne apucăm de arhondaric aici, a zis: ”Părinte, lasă, că vedem cum facem, ceva trebuie să îți trimit și eu!”. Și o mai trimis ceva materiale, o mai achitat niște materiale, mi-a adus un inginer electrician care să ne facă partea electrică. Altcineva care a venit a zis: ”Părinte, caloriferele ți le dau eu!” și așa au început oamenii să se unească între ei și fiecare venea: unul cu un electrician, unul cu un instalator, altul o adus caloriferele și așa o început să se ridice arhondaricul.
Bineînțeles, am muncit și noi și chiar mă uitam la niște fotografii cu toți părinții cu roabele, cum făcea mortarul, îl căram, deci am lucrat toți și ne-am implicat aici! Așa s-o ridicat arhondaricul! În partea de jos am făcut bucătăria că n-aveam bucătărie, am făcut o magazie pentru bucătărie și alături un mic pangar așa, unde avem obiecte de astea bisericești, iar deasupra la etaj am făcut 17 locuri. Nu avem condițiile alea de de lux ca să spunem, îs camere cu câte cinci paturi. Îs trei camere cu 5 paturi fiecare, suprapuse așa ca în armată, c-am încercat cât de cât se încapă oamenii și o cămăruță cu două paturi și am făcut și două băi, una baie normală, cealaltă cu duș, am băgat calorifere, am reușit să spunem centrală, ușor, ușor cu toate ne-am organizat, am pus și panouri pentru partea electrică.
Și avem și noi 17 locuri și putem caza în fiecare zi 17 oameni, atât s-o cuprins. Nu-s condiții ca în alte părți, că vin unii:
– Dar n-ai o cameră pentru mine?
– Nu avem, astea sunt condițiile pentru toată lumea!
Singura dată când Gigi Becali a dormit la chilie
Chiar îmi amintesc că după ce am terminat arhondaricul, a fost perioada aceea când știți că domnul Becali a fost închis și după ce a ieșit a venit în concediu cu familia undeva în Grecia. Și știu că m-o sunat atunci cred că Luțu și-o spus: ”Măi, uite, vrea să vie o zi până acolo în Athos la o slujbă”. Cred că erau Sfinții Apostoli, priveghere aici în Athos și am zis să vină. Am fost și l-am luat cu mașina și avea probleme de sănătate, avea o pernă după el, s-o pus pe bancheta din spate și stătea întins. Când o venit i-am spus: ”Na, domnul Becali, vedeți, astea-s condițiile!” și l-am băgat acolo într-o cameră cu paturi suprapuse. O văzut-o el, o probat salteaua și zice: ”Băi, e bun așa!” și a dormit și el o noapte atunci la noi.
De atunci n-o mai fost la noi, a fost ultima dată. În Athos o mai fost, dar pe la noi personal ca să spun, doar atunci a trecut și el un pic așa, a văzut ce s-o mai făcut, s-o bucurat și el, o stat la slujbă și a doua zi o plecat. Chiar era perioada smochinelor, erau coapte, i-o plăcut, a mâncat multe atunci, m-o rugat după aia chiar să-i mai trimit câteva și pentru la familia lui, fiind în concediu.
Așa o lucrat Maica Domnului tot timpul, prin oameni!
Ei, vedeți că arhondaricul e tot cu piatră acoperit. Când sunt lucrări cu sume mai mari, e mai greu, că și aici acoperișul costa în jur de 20.000 €, deci era sumă mare, care trebuia plătită deodată. Ceilalți te mai ajutau unii cu una, altul cu un material ceva, dar asta era! Și-o venit o dată câțiva oameni și i-am dus cu mașina la Sfântul Pavel pentru că erau cunoscuți și ne mai ajutau și ei cu ce puteau. Și mă întreabă unul: „Părinte, dar hai, mai povestește-ne câte ceva, minuni ce s-au mai făcut pe aici! Spune-ne oleacă cum s-o făcut cu casa, cu biserica!” și până la Sfântul Pavel cât a fost o oră cu mașina, le-am povestit. Și le-am povestit ce v-am spus și acum, cum o rânduit Maica Domnului și am acoperit casa, cum cineva ne-a dat bani și așa.
Ei, când am ajuns la sfântul Pavel unul din ei vine, mă ia deoparte și zice:
– Părinte, cât ai zis că trebuie pentru acoperiș la arhondaric?
– 20.000 €, că-i un pic mai mic decât la casă.
– Bine! Banii aceia îi dau eu!
N-o trecut mult timp și am ajuns până în București cu o treabă și chiar o venit omul personal și în timp ce mă îmbrățișa, era cu familia, mi-o băgat un plic în buzunar și doar mi-o șoptit: ”Părinte, ai 20.000 de euro acolo, să nu mai știe nimeni!”. Mi i-o pus în buzunar și am venit și am făcut acoperișul la arhondaric. Vedeți? Așa o lucrat Maica Domnului tot timpul, prin oameni! Că întotdeauna minunile le face prin oameni. Așa am reușit să terminăm și arhondaricul și așa am mers în continuare prin multe intervenții ale Maicii Domnului, că nici nu m-am mai gândit la toate așa. Deci, Maica Domnului a lucrat permanent. La orice nevoie îi spuneam: ”Maica Domnului, te rog!” sau în alte probleme de ale casei, sau cutare, ”Te rog, ajută-ne!” și Maica Domnului le rânduia întotdeauna. Da, dragilor?
Istoricul chiliei athonite: mutarea centralei termice
Și acum vedeți că am mai început o casă aici. Nu mai voiam să fac nimic, ne ajungea. A trebuit făcut alt zid, vedeți în spatele casei, pentru susținerea muntelui, dar am avut o problemă în casă. Na, ca orice om, nu le gândești cum trebuie la început. Centrala pentru calorifere noi am băgat-o chiar sub salon. Casa are și subsol, avem trapeza acolo, sala de mese, avem centrala, o cameră pentru lemne, avem cuptorul unde facem pâine, sub biserică e ca o magazie, deci avem mai multe la subsol acolo. Și nu am făcut hornul cum trebuie. Hornul de la subsol trece prin toți pereții până sus. Pereții sunt potrivit de groși, dar hornul nu l-am făcut suficient de larg și permanent ni se înfunda. Și nu numai că se înfunda, la un moment dat s-o înfundat complet și era să explodeze.
S-o umflat pereții, s-o crăpat și atunci ne-am dat seama că nu-i bine și a trebuit să scoatem un horn din inox chiar în fața casei, până sus. Este exact în fața casei la scări, pe unde se intră în biserică, treci exact pe lângă hornul ăla, deci nu-i locul potrivit. Și atunci am spus așa: trebuie să mut centrala, nu-i altă cale! De acolo s-o scos ca să nu mai fie nici sub salon că, na, e centrală și nu știi ce se poate întâmpla și sare cu totul acolo, pentru că Dumnezeu ne-a dat și minte. Da, noi ne încredem în Maica Domnului cu totul, dar ce putem face noi ca oameni, trebuie să facem. Și atunci m-am gândit că nu, omenescul trebuie să-l facem și atunci mutăm centrala. Tot m-am sucit, m-am învârtit, unde s-o mut ca să fie bine, să nu fie nici departe.
Pe locul ăsta unde-i casa pe care o facem acum aveam o seră și am spus că îndreptăm aici locul, am mai mărit oleacă distanța, zidul în spate ca să avem loc și să începem construcția pentru centrală. Am un părinte care doar el se ocupă cu centrala din scurt, lemne toată iarna non stop, că la noi e pe lemne și trebuie să fie alimentată de câteva ori pe zi, să te ocupi și părintele zice: ”Fă-mi și o cameră acolo ca să mă mut acolo, să fiu aproape de centrală tot timpul!”. Mai am un părinte care pictează și stă într-o cămăruță mică așa de 2 m și ceva pe 2 m ceva și permanent se învârte greu acolo și a spus:
– Auzi? Dar nu-mi faci și mie dacă tot faci, un atelier mai mărișor acolo și o chilie alături ca să mi fie la îndemână?
– Bine!
Și uite așa am adăugat și un atelier și o cameră unde să-și prepare icoanele, chilia lui și alte necesități. Am zis că dacă tot o fac, o facem cu tot ce trebuie pentru că tot se face construcție. A trebuit aprobare, noi cerem de la mănăstirea Sfântul Pavel, după aia proiect, până corespunde cu stilul ăsta aghiorit de aici, toate astea au durat un an de zile și am zis atunci că o facem cum trebuie și am început lucrarea asta. Și cu ajutorul Maicii Domnului, fără să necăjim pe nimeni, oamenii vin, unul dă un pomelnic, altul mai cumpără ceva de la pangar, ușor cu fiecare contribuție din astea, am început s-o facem. Și vedeți, cu ajutorul Maicii Domnului, s-o ridicat, am și acoperit-o chiar și acum lucrăm la exterioare. Îmbrăcăm partea de jos cu piatră după tradiția aghiorită că așa-i proiectul și așa trebuie să facem.
Am tencuit interiorul și continuăm ca s-o ducem la capăt cu ajutorul Maicii Domnului. Bineînțeles, că iarna asta facem ce mai putem face și restul o să rămână pentru la anul. Am început cu o echipă, Mănăstirea Sfântul Pavel ne-a adus muncitori, o turnat betoanele, dar ne trebuia niște meseriași buni ca să o zidim. Și așa o rânduit Maica Domnului, m-am întâlnit cu un fost coleg din clasele I-VIII de la Suceava, care se ocupă cu construcții și cu alte lucruri, nu intru în amănunte și zice: ”Părinte, îți trimit eu oameni pentru zidit!” și mi-a trimis șapte oameni cu ajutoarele. Dar dintre ei îs trei frați care într-o săptămână mi-o zidit-o toată ce-o fost de zidit, meseriași buni! După aia a venit din nou și iar într-o săptămână, că ei având lucrări și în țară era mai greu, au venit și mi-o tencuit-o pe toată.
A rămas să ne îmbrace etajul în vată bazaltică, că parterul e în piatră, să punem gresie și ușor ușor să le facem pe toate. Deci, Maica Domnului o rânduit la fel, oamenii potriviți la timpul potrivit: și pe fostul coleg să-l întâlnesc așa întâmplător, să deschidă calea asta ca să putem termina și această lucrare. Deci, Maica Domnului rânduiește atât de frumos, exact cum trebuie! De asta întotdeauna pe Ea o rog așa: Maica Domnului, uite, facem lucrul ăsta, îngrijește-te să fie bine, să fie cu pace, cu înțelegere, să fie oameni potriviți și muncitori, care să-și vadă de treabă, să își facă treaba, adică orice lucru i-am cerut Maicii Domnului să fie cu pace și cu liniște, că atunci e duhul lui Dumnezeu! Ați înțeles, dragilor? Și voi orice faceți în viață, să nu fie cu tulburare, cu ceartă, cu țipete că atunci nu-i duhul lui Dumnezeu!
Unde-i ceartă, unde-s țipete și ură, se retrage harul lui Dumnezeu. Eu am învățat ceva de la bătrânul meu, de la părintele Iulian: să nu judec pe nimeni niciodată. El spunea: ”Măi, să nu judecăm! Știe Dumnezeu pe fiecare om, care-i situația, prin ce trece, ce lupte are el! E ușor să-i acuzi pe alții, să arunci cu noroi în alții!”. E ca și cum zici: vedeți ce bun îs eu? Uite ce răi îs alții? Că în momentul în care judeci și arunci cu noroi în alții, e ca și cum te scoți pe tine: Uite, eu îs bun! Eu sunt grozav, ceilalți îs răi! Nu, dragii mei! Tot ce facem să facem cu dragoste, cu îngăduință față de ceilalți și cu răbdare și Dumnezeu e atunci în mijlocul nostru, ne ajută!
Și Maica Domnului, ați văzut, îi Mama noastră! Mai ales aici că avem bisericuța Ei hramul Ei cum se spune, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, pe care permanent, și anul ăsta, am prăznuit-O cu drag, frumos! Ne-o orânduit Ea pe toate potrivite, deci nu am cuvinte să-I mulțumesc Maicii Domnului, că uitați-vă, s-o împlinit 20 de ani de când am început lucrarea asta și la ce nivel s-o ajuns! Ați înțeles, dragilor? N-am făcut niciodată vreun calcul de acela, dar în afară de lucrarea asta ultima, doar casa, biserica și arhondaricul, cred că vreun milion și jumătate de euro, în timp așa, în toți anii ăștia, bani pe care i-o rânduit Maica Domnului prin oamenii potriviți, un pic unul, un pic altul, altul ne-o adus poate materiale, deci o grămadă de lucruri.
Și hai să mai adaug un lucru că acum mi-am amintit! Au fost multe, dar știu că odată când lucram la casă, aveam un generator. Noi luasem unul nou, dar era un model mai vechi și-l aveam lipit undeva de ultimul zid de aici. De asta e bine că am venit la dos aici că altfel n-aveam șanse să se termine filmarea. Și odată nu știu ce s-a întâmplat, a făcut scurtcircuit și a luat foc generatorul. Știți cum ardea? Totul era într-o flacără! Avea rezervorul de 50 L de motorină. Care a fost minunea Maicii Domnului? Noi când am văzut că arde tot, ne-am dus în jurul lui ca să încercând să-l stingem. Nu știu, am adus nisip, nu cred că am dat cu apă, că măcar atât pricepeam și noi, că nu-i bine să dai cu apă, dar încercam.
Era roșu totul! Deci, mi-o explicat după aia mulți, n-avea cum să nu sară în aer. Deci, rezervorul era lipit de el, cum era motorul, avea alăturea un rezervor mare din tablă. Ei, tabla aia era încinsă, era roșie. Deci, la ce presiune se făcea înăuntru, trebuia să sară în aer. Zidul acela o rămas mult timp, era roșu, negru, se încinsese și zidul, piatra, tot și n-o sărit în aer. O ars, am aruncat noi ce am putut acolo, dar nu numai atât. Alături erau vreo două bidoane de 20 l, cu motorină de rezervă. Alea o ars, s-o topit și s-o întins și mai tare, vă dați seama! Dar era afară, era bine că era la distanță de casă și era vara când afară erau 40°. Ei, s-o stins ăla, s-o încheiat și abia după aia ne-am dat noi seama când am văzut că rezervorul era plin.
Bucăți s-ar fi ales de toți și noi eram în jurul lui! Dar uitați, că Maica Domnului a îngăduit să se încheie bine. Am rămas fără rezervor și era singura sursă de curent care nouă ne trebuia aici. După aia am pus panouri solare. Cu vreo două luni înainte mă sunase cineva din țară fără să-l cunosc și zice:
– Părinte, nu mă cunoașteți, vreau să vă întreb: eu cu ce pot să vă ajut acolo?
– Păi, omule, eu ce să zic? Poți să ne ajuți cu o pâine, poți să ne ajuți cu multe! Eu nu știi ce posibilități aveți ca să ne puteți ajuta!
– Spuneți orice aveți nevoie!
Atunci eram la arhondaric în momentul în care cred că ne trebuia cartonul asfaltat și i-am spus că ne trebuie și nouă vreo 20 de valuri de carton asfaltat. Zice: ”Părinte, într-o săptămână-l ai acolo!” și o trimis c-o mașină cartonul asfaltat. După aia mi-o zis: ”Părinte, orice ai nevoie, să-mi spui!”. Între timp o intervenit asta cu generatorul și atunci am zis, hai să-i spun dacă omul o insistat și-i zic:
– E o problemă un pic mai valoroasă, ca să spunem așa! Uitați, de generator s-o ales praful și avem nevoie de un generator mai mărișor un pic și să fie de ăsta mai bun.
– Părinte, dă-mi un pic de timp!
– Ne trebuie de vreo 30 de kw!
După vreo 10 zile mă sună: ”Părinte, deja l-am comandat în Germania, vi-l aduce direct acolo!” și-l avem și acum și funcționează. Deci, un om pe care nici nu-l cunoscusem! Bineînțeles, după ani de zile, ajungând în orașul unde locuia, m-o dus cineva pe la el și l-am vizitat, nu mai intru în amănunte acum. Era un om minunat! Ce-o reușit el să facă el unde era angajat ca director la o firmă, lucruri minunate. Mi-am dat seama ce fel de om era! Și el așa îmi spunea: ”Părinte, mie îmi plac lucrurile imposibile, cele care spun toți că nu se pot face! Atunci eu zic eu cer ajutorul lui Dumnezeu și Maicii Domnului și mă apuc de ele și întotdeauna care au fost de folos le-am rezolvat! Adică, era un om care își punea mintea la contribuție mai mult decât trebuia ca să facă bine. Ați înțeles, dragilor?
Și așa au fost multe aici la noi, care s-au făcut în timp! Dar am vrut să vă spun la a 20 de ani de când am început noi locul ăsta, cum s-o construit aici și cum o intervenit Maica Domnului în viața noastră. Multe o fost, v-am zis! Adică, săptămânal, lunar, anii o trecut, minuni multe! De asta trec peste ele, eu am bifat un pic așa. De asta aici avem Sfânta Liturghie în fiecare zi. Cu ajutorul Domnului, toți care o dat pomelnice aici îi pomenim, toți care ne cer să îi pomenim îi pomenim cu drag, dacă tot avem Sfânta Liturghie în fiecare zi.
Dar la ctitori îi avem pe cei principali: pe domnul Becali cu familia lui, pe omul ăstălalt cu familia lui și mai avem câțiva oameni care ne-o ajutat mai mult. Iar pe restul îi pomenim și pe ei permanent în fiecare zi. Da! N-o să mă mai lungesc acum, am vrut ca să auziți din gura mea și să rămână, că filmarea rămâne pentru viitor. Poate eu mâine cu îngăduința Maicii Domnului, plec din lumea asta, doar ca să știți așa ca o idee cum s-o construit chilia noastră închinată intrării Maicii Domnului în Biserică. Suntem 12 părinți aici, care încercăm cu mila Domnului, ne luptăm să ne ducem viața așa în limita care se poate, spre mântuire, că ăsta-i scopul nostru. De asta am venit aici în Sfântul Munte, nu am venit nici să ne îmbogățim, nici să ajungem vedete, nici să facem nu știu ce, nu!
Am venit din dragoste pentru Maica Domnului și pentru mântuirea noastră! Cât putem să mai facem ceva bine în jurul nostru, încercăm! Vedeți, am mai făcut filmări, am mai scris câteva cărți, toate astea pentru că am văzut că oamenii au nevoie. Nu mi-o trebuit mie niciodată să ajung mare și cunoscut sau mare lucru, nu! Dar am văzut că oamenii au nevoie și am zis că măcar atât pentru că-mi iubesc țara foarte mult, măcar atât să fac și eu din partea mea. Chiar dacă am văzut pe unii că zic: ”Da, părinte, ți-ai găsit! Numai pe internet, cutare!…”, nu, dragii mei! Nu-mi place atât de mult internetul, stați liniștiți! Eu o singură filmare fac pe săptămână, pe care i-o dau părintelui Teologos și o pune pe site-ul nostru și de acolo se împrăștie.
Sau dacă o fost câte un eveniment unde am mai ajuns după multe rugăminți și cu binecuvântarea duhovnicului întotdeauna, niciodată de capul meu. Ați înțeles, dragilor? Pentru că și eu vreau să mă mântuiesc și nu vreau să o supăr pe Maica Domnului. Chiar de sunt copil din ăla zăpăcit cum se zice, știu că Maica Domnului s-o îngrijit de mine, m-o adus în Athos, se îngrijește permanent și am nădejde că și la urmă o să-și facă milă cu mine să mă ducă la Hristos. Da, dragilor? închei aici, cam asta am vrut să vă spun ca să rămână acolo. Să ne ajute bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții și mulțumesc din nou la cei care ne-a fost alături aici, cu mult sau cu puțin, nu contează, îi știe Maica Domnului pe fiecare! Noi le mulțumim și îi pomenim întotdeauna.
Doamne ajută! Și ca încheiere, am luat un pic telefonul ca să vedeți arhondaricul. Vedeți în spate Athon-ul așa, în toată splendoarea lui, iar aici casa, casa cu chiliile părinților și bisericuța, da? În depărtare e marea… Și încă un pic ca să vedeți Athon-ul așa pe timp de ploaie, înnorat, frumos, cu frunzele ruginii.
Să ne ajute Maica Domnului întotdeauna!
Întrebări frecvente
În 2005, iar anul acesta se împlinesc 20 de ani de la prima cărămidă.
După săparea și lărgirea locului, conducerea mănăstirii a cerut ziduri de susținere ca muntele să nu vină la vale. Munca la zidurile de susținere a durat doi ani.
Când datoriile ajunseseră la aproximativ 30.000 €, a venit un om pe care părintele nu îl cunoștea atunci și a achitat suma pe loc; apoi a aflat că era Gigi Becali.
Părintele vorbește despre un om care a început să trimită periodic bani din venitul lui (inițial sume precum 5.000, 7.000, 2.000 sau 10.000 de dolari) și care, după socoteala lui, a ajutat cu peste 200.000 €.
După ce părintele a primit un veșmânt al Cuvioasei Parascheva și apoi o pernuță care fusese sub cap și sub picioare la moaște, a înțeles că sfânta „vrea” să fie pictată și i-a spus pictorului să o zugrăvească.
În timpul privegherii la Cuvioasa Parascheva, părintele a primit un plic cu 5.000 de euro, a găsit o făbricuță la Atena și a comandat 8 candele de argint și Sfintele Vase, primite cu două zile înainte de sfințire.
Centrala era sub salon, iar hornul nu fusese făcut suficient de larg și se înfunda; la un moment dat s-a înfundat complet și era risc mare. Atunci părintele a decis mutarea centralei și începerea unei construcții dedicate acestei nevoi.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!








