Nașterea Domnului: înțeles duhovnicesc și pregătirea sufletului – p. Teologos

De ce a ales Dumnezeu să Se nască într-o peșteră și să fie culcat în iesle? Cum este Nașterea Domnului pentru noi? Cum a fost așteptarea omenirii după un Salvator perfect și cum ne pregătim noi astăzi să Îl primim pe Hristos în ieslea inimii? Un cuvânt care lămurește teologia Întrupării și dă repere concrete pentru a trăi sărbătoarea cu folos duhovnicesc.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Introducere

Există o preocupare constantă pentru rezolvarea problemelor omenirii care într-un mod paradoxal pare că cresc chiar dacă se spune că omenirea avansează. Asta desigur că induce întrebarea dacă direcția în care omenirea avansează este corectă. Toți avem conștiința că există multă distorsiune, însă cei mai mulți dintre noi cred că problema este la ceilalți și nu la ei înșiși, chiar dacă toți ne dăm seama că suntem incapabili să ne rezolvăm problemele. În orice caz, din cele mai vechi timpuri s-a pus problema liderului perfect care să vină și să ne rezolve toate problemele.

Pentru o prezentare complementară a pregătirii omenirii și a felului în care Hristos devine axa istoriei, puteți vedea și cuvântul Nașterea Domnului: Călăuza – P. Teologos.

Nevoia de lider perfect

Mai demult, omul era în contact nemijlocit cu creația nealterată în care se oglindea chipul nealterat a Creatorului și astfel își dădea seama de necesitatea existenței unui Creator atotputernic și superinteligent. Pe măsură ce omenirea a avansat în materie depărtându-se de spiritualitate, s-a depărtat și de vederea Creatorului, ajungând până la catastrofe de genul potopului sau a Sodomei și Gomorei în care Dumnezeu nu i-a părăsit pe oameni chiar dacă aceștia, părăsindu-L pe Dumnezeu, au intrat în distorsiuni abisale din care nu mai puteau să iasă, mergând din rău în mai rău, motiv pentru care Dumnezeu a și oprit acele cazuri de cădere nesfârșită. 

Cu toate că oamenii l-au părăsit pe Dumnezeu, Acesta nu i-a părăsit și a trimis conducători și profeți pentru a-i ajuta pe oameni pe drumul ieșirii lor din groapa cu smoală a păcatului în care au intrat cu voia lor. Se crease în omenire o conștiință a necesității unui Salvator, a unui conducător care să rezolve definitiv problema tuturor necazurilor, conștiință generată întâi de toate de bunul Dumnezeu Care, ca un Tată iubitor, nu i-a lăsat pe oameni să deznădăjduiască și, mai apoi, conștiința venirii Salvatorului era generată și de chinul oamenilor. 

Pentru contextul biblic al nașterii lui Hristos puteți consulta sinteza Nașterea Domnului Iisus Hristos, iar despre epoca și manuscrisele de la Qumran sunt utile precizările istorice din articolul Limba ebraică.

Profețiile Salvatorului şi despre Nașterea Domnului

Dumnezeu le-a dat celor din vechime descoperiri și profeții atât de clare încât tot poporul lui Israel l-a așteptat cu ardoare pe acest Salvator însă când El a venit în persoana lui Hristos și nu a fost conducătorul politico-militar așteptat de conducerea evreiască, L-au răstignit și au interzis să se mai citească cea mai clară profeție din Vechiul Testament referitoare la venirea lui Mesia care este cap. 53 de la Isaia. Evreii au pretextat că acest capitol a fost adăugat de creștini pentru a-L valida pe Iisus Hristos, însă nu este adevărat ce susțin pentru că s-au descoperit manuscrisele de la Qumran, manuscrise precreștine care au cap. 53 în cartea profetului Isaia. Este foarte trist să aștepte cineva un lider politico-militar când problema noastră este duhovnicească.

De fapt, asta există până astăzi la toți oamenii care nu au ajuns la perfecțiune, mai ales la cei care sunt depărtați de Dumnezeu. Se vede pregnant asta în artă de exemplu, în basme sau în filmele cu eroi, cu super-eroi care sunt salvatori, însă doar pe plan trupesc dintr-o situație mai mult sau mai puțin dificilă. Nimeni nu își putea imagina că poate să vină cineva să-l repare pe om astfel încât să-l facă atotputernic, să-l facă să depășească până și moartea.

Păgânii așteptau și ei un Salvator

De fapt, de asta și-au dat seama până și unii păgâni, faimos fiind cazul lui Socrate, celebrul filosof antic. Acesta trăia într-o întreagă cultură politeistă în care grecii făceau altare la foarte mulți zei socotind că cutare sau cutare zeu este cel mai tare. Agasat de această căutare fără rezultat, Socrate, le-a spus grecilor să nu se obosească pentru că nu o să găsească pe Dumnezeul cel perfect. Trebuie să vină El însuși din Cer și să se arate astfel încât să-L vedem cine este de fapt. Atunci atenienii au construit un altar pe care au scris „Dumnezeului necunoscut”, altar pe care l-a văzut și Sf. Ap. Pavel și de la care și-a pornit celebra sa predică din Areopag.

Despre setea omului după sens și lumina lui Dumnezeu vorbim pe larg și în dialogul Sensul în viață, lâncezeala – părintele Teologos.

Caracteristicile Salvatorului omenirii

Problema cea mare cu acest Mântuitor era că pentru a-l salva pe om trebuia să fie om adevărat pentru că numai așa avea comuniune cu toți oamenii prin legăturile zdrelite de păcat ale lui Adam cel global și numai așa era drept ca să salveze omenirea pentru că salvarea nu putea veni ca un act de tiranie, de forță impus de sus. De ce am spus că este problema cea mare? Pentru că toți oamenii sunt născuți în valea plângerii, în hăul în care ne-a aruncat căderea lui Adam și din cauza aceasta nimeni dintre noi nu știa cum să iasă și nu avea puterea să iasă din mlaștina păcatului. Din cauza aceasta Mântuitorul nu trebuia să fie numai om adevărat, ci și Dumnezeu adevărat, adică trebuia să fie și atotputernic, atotștiitor și perfect, fără de păcat.

Dincolo de asta, trebuia să se nască din fecioară pentru că păcatul adamic era trecut din generație în generație prin însămânțare pe cale naturală. Fecioara respectivă trebuia să fie curată de păcate personale ca dovadă a faptului că dorea cu toată ființa sa să evite păcatul astfel încât să nu se considere faptul că ar fi fost o părtinire curățirea păcatului adamic la fecioară. A fost cu dreptate pentru că Maica Domnului suferea fără voia sa de păcatul lui Adam. Ea dorea cu tot sufletul să fie curată. Și din cauza asta a fost drept să fie curățită și astfel a putut să-L nască pe Dumnezeul-om.

Datorită acestui cumul de condiții care păreau imposibil de împlinit, diavolul care devenise stăpânitorul acestei lumi era relativ sigur de stăpânirea sa, cu toate că îl nelinișteau profețiile legate de așteptatul Eliberator care urma să-l detroneze, profeții pe care avusese grijă să le distorsioneze în mintea poporului ales de pe planul duhovnicesc pe plan trupesc, politico-militar.

Despre rolul unic al Maicii Domnului și curăția ei, găsiți multe detalii în cuvântul Maica Domnului: puterea și viața interioară – P. Teologos.

Suntem pregătiți să Îl primim pe Dumnezeu?

De fapt, asta este până astăzi marea problemă a noastră: suntem pregătiți să-L primim pe Dumnezeu? Suntem pregătiți să acceptăm modul corect de a fi care uneori poate să fie total diferit de ceea ce ne imaginăm noi? Să nu zicem că e ușor, ca nu cumva să cădem în mândrie. Vedem pe Sfântul și dreptul Iosif că a avut război de gând, crezând că logodnica lui, Maica Domnului a căzut în păcat când a văzut că este însărcinată. Situația era foarte delicată pentru că dacă Maica Domnului ar fi spus că a zămislit direct de la Dumnezeu nimeni nu ar fi crezut-o iar, pe de altă parte, legea lui Dumnezeu spune că desfrânatele trebuie bătute cu pietre. A fost necesară intervenția Îngerului ca să clarifice situația și să-l liniștească pe Sfântul Iosif. Vedeți că Sf. Iosif a fost învins de războiul de gând – lucru care era de așteptat pentru că până atunci nicio fecioară nu mai născuse singură – însă datorită Sfințeniei sale a ales o soluție pe care o considera cea mai iubitoare în situația pe care el o vedea, fără ca să încalce legea lui Moise.

Dovezile nepregătirii neamului omenesc nu se opresc, însă, aici. Dacă un Sfânt nu era pregătit, cu atât mai mult mulțimea din Bethleem nu era pregătită pentru delicatețea și milostivirea necesare întâmpinării lui Dumnezeu care va deveni om.

Vedem că societatea nu s-a milostivit de o fată tânără însărcinată, gata să nască însoțită de bătrânul Iosif și nu le-a dat nici măcar o cameră unde să se odihnească și să nască. Este adevărat că din cauza recensământului nu mai existau camere libere deci trebuia cineva să se jertfească să-i cedeze locul Maicii Domnului însă nimeni nu a fost atât de milos, chit că în zona și în perioada istorică respectivă nu era chiar o problemă ca cineva să doarmă în condiții mai precare sau să împartă odaia cu altcineva. Până astăzi vedem asta în comportamentul nostru din varii motive, inclusiv din cauza gândului că „eu nu pot, o să se ocupe alții”. În orice caz, Maica Domnului a ajuns să nască într-o peșteră care era folosită pe post de staul și L-a culcat pe Domnul într-o iesle pentru că nu avea altundeva să-L pună.

Cui i se arată Dumnezeu

Păstorii

Foarte important este că Îngerul Domnului s-a arătat unor păstori care aveau o viață ascetică – priveghind noaptea ca să-și păzească turma. Vedem că Îngerul se arată întâi celor smeriți, simpli care duc o viață ascetică. Aceștia sunt pregătiți să se închine primii la Hristos. Vedem că slava Domnului a strălucit împrejurul lor și că s-au văzut foarte mulți îngeri, o întreagă oaste cerească care lăudau pe Dumnezeu. Din păcate, însă, nimeni altcineva nu a văzut-o pentru că nu erau pregătiți prin priveghere și smerenie. Dacă oamenii erau pregătiți, atunci Dumnezeu le-ar fi arătat și lor. Din păcate oamenii nu erau pregătiți nici măcar pentru cuvântul păstorilor care le provoca mirare și cam atât.

În mod normal ar fi trebuit să fi un loc de pelerinaj mondial și n-a fost. Nu s-a dus nimeni. A fost însă un loc de pelerinaj cosmic pentru că toți îngerii năvăleau să-L vadă pentru prima dată pe Dumnezeu cel total nematerial, atotputernic și de necuprins, dincolo de toate, să-L vadă cuprins într-un mod tainic însă și foarte concret, în trupușorul unui bebeluș de câțiva zeci de cm.

Despre trezvia păstorilor și chemarea lor la peșteră am vorbit și în articolul Urmând exemplul păstorilor – Axionul Nașterii Domnului.

Sfântul Simeon și Sfânta Ana Proorocița

După simplii păstori, Dumnezeu a adus ca vestitori pe învățătorii Sfinți ai legii lui Moise, mai exact l-a teleportat pe dreptul Simeon la templu în ziua întâmpinării Domnului, la 40 de zile de la Nașterea Domnului. Vă dați seama că prezența bruscă în Templu prin teleportare a unui bătrân de câteva sute de ani, respectat de toți, era un eveniment cu totul extraordinar. Oamenii ar fi trebuit să se impresioneze de asta, cu atât mai mult cu cât Sfântul și dreptul Simeon îl prezintă pe noul născut ca pe Mesia cel așteptat care o să-l dezlege și pe el de chingile vieții pământene – profeție pe care oamenii puteau să o verifice practic dacă Sf. Simeon ar fi murit în curând.

Dincolo de asta dădea mărturie și Ana proorocița care avusese o viață exemplară la Templu, fiind și ea respectată ca și dreptul Simeon. Cu toate acestea, oamenii tot nu s-au sinchisit să vadă ce este cu copilul acesta, cu Mama Lui, s-o întrebe diferite lucruri, să cerceteze mai îndeaproape lucrurile.

Magii

Din cauza aceasta Dumnezeu aduce și pe niște celebri oameni de știință tocmai din Persia – Iranul de astăzi – care vin într-un mod minunat, călăuziți de Sf. Arh. Gavriil care se arată sub formă de stea. Este impresionant că trei păgâni influențați de evreii ajunși în Persia prin robia babilonică au atâta credință să bată atâta cale în condițiile dificile de atunci numai pentru că s-a arătat steaua Regelui Iudeilor. Este evident că acesta era dar de la Dumnezeu care l-a și trimis pe Arh. Gavriil să se arate ca o stea și să-i conducă către Iudeea, adică în sens contrar sensului natural de mișcare a stelelor. 

O sinteză istorică despre magii de la răsărit și rolul lor în relatarea evanghelică se găsește în articolul Magii de la Răsărit.

Cine nu Îl vede pe Dumnezeu. Irod

Pentru că Dumnezeu dorește ca această știre să fie cunoscută de către toți, în clipa în care magii ajung în preajma Ierusalimului, Sf. Arhanghel se ascunde de ei și astfel oficialii sunt forțați să intre în Ierusalim și să-l întrebe pe însuși Irod la care desigur că aveau acces datorită poziției lor sociale. Desigur că Irod dimpreună cu Ierusalimul nu erau pregătiți, pentru că notează Scriptura că s-au tulburat cu toții. Irod se tâlcuiește „împielițat” și este reprezentarea cugetului trupesc, carnal, în timp ce Ierusalimul este iconizarea inimii. În clipa în care stăpânește cugetul trupesc, inima îl trădează pe Hristos pe nimic, doar pentru a intra în grațiile acestui cuget carnal.

Vedeți că arhiereii și cărturarii care ar fi trebuit să-L ascundă pe Mesia cel profețit, L-au trădat spunându-i lui Irod locația unde se află, cu toate că știau că Irod este idumeu și nu iudeu adică dintr-un neam față de care evreii aveau repulsie și, dincolo de asta, caracterul întunecat și celebra sa cruzime asociată cu instabilitatea sa mentală l-au făcut un mare dușman al poporului. Cu toate acestea, arhiereii și cărturarii L-au trădat pe Iisus, spunându-i lui Irod celebra profeție de la Miheia care spune că Stăpânitorul cel așteptat se va naște în Betleem.

Irod era malefic și inteligent și îi trimite în recunoaștere pe magi ca să-l informeze despre prunc cu pretextul ca și el să ii se închine. După cum vedem, nimeni din cei mari nu era pregătit pentru venirea lui Dumnezeu pe pământ chiar dacă atunci era plinirea vremii. Nimeni dintre evrei nu s-a interesat să meargă până la Betleem măcar de curiozitate să vadă și ei ce se întâmplă, în condițiile în care Betleemul pe vremea respectivă era un sătuc foarte aproape de Ierusalim, iar astăzi este chiar o suburbie a orașului. S-a interesat doar Irod care și-a trimis armatele ca să omoare pe toți copiii mai tineri de 2 ani după timpul pe care îl aflase de la magi. Vă dați seama? Maica Domnului cu Dreptul Iosif și Mântuitorul au trăit neștiuți aproape 2 ani în Betleem fără ca nimeni să bage de seamă, chiar dacă au vestit păstorii și Sfinții Simeon și Ana. Prin evenimentele ce au avut loc în jurul Nașterii Domnului vedem totalul interes al lui Dumnezeu față de noi și totala lipsă de interes a noastră față de El.

Momentul nașterii Domnului pe pământ

Acum poate că se va întreba cineva: Atunci de ce a venit chiar atunci? Răspunsul este simplu: Chiar atunci a apărut o deschidere luminoasă în zidul gros și întunecat al indiferenței umane, deschizătură care este sufletul ceresc al Maicii Domnului. Dumnezeu ne iubește maxim și dorește mântuirea, salvarea noastră din prima clipă, însă nu dorește să calce în picioare libertatea umană. În clipa în care cineva dintre oameni, o persoană din Adam cel global zdrelit de păcat, a reușit să străbată cu adevărat zidul întunecat al păcatului, atunci a intrat prin acestă deschizătură Dumnezeu sub timp cu lumina iubirii Sale, făcându-Se om adevărat, rămânând totodată și Dumnezeu adevărat. În clipa în care Dumnezeu Însuși S-a făcut om, a comunicat cu fiecare membru al omenirii și asta pentru că noi, chiar dacă nu mai avem unitatea de dinainte de păcat, astfel încât să ne avem sufletele unele în altele și să ne cunoaștem gândurile, trăirile, experiențele, totuși suntem o existență în rețea în care mai există între noi legături de har sau de energie demonică și astfel prin întruparea Sa, Dumnezeu a pompat har prin venele zdrelite ale lui Adam cel global celora care sunt deschiși cum trebuie către energia necreată a lui Dumnezeu.

Despre acest mare praznic al Bisericii și locul lui în rânduiala sărbătorilor puteți vedea și articolul Crăciun – Nașterea Domnului, precum și sinteza despre Praznicele Împărătești.

Dumnezeu ne unește pe toți cu adevărat

Astfel Dumnezeu, prin faptul că devine ca noi ne dă și nouă posibilitatea să devenim ca El. De fapt, prin Nașterea Domnului se începe restaurarea creației și mai ales a lui Adam cel global, spart de păcat. Dumnezeu ne spune că singurul drum prin care ne putem uni între noi cu adevărat și ajunge la împlinirea noastră este numai prin El ca și ax central al existenței și istoriei. Nu există drum direct de unire reală între două persoane în afara lui Hristos care este Om perfect și Dumnezeu adevărat.

Vedem pe Sf. Iosif ca un alt exemplu de deschidere față de voia lui Dumnezeu cea mai presus de logica lumii acesteia. Spun mai presus de logică pentru că Sf. Iosif a fost martor la atâtea validări din partea lui Dumnezeu direct și indirect prin păstori și magi cum că pruncul Mariei este Împăratul cel validat de Dumnezeu atotputernic și dintr-o dată Îngerul îi cere să fugă cu pruncul în Egipt, adică parcă Dumnezeu nu îl mai protejează și e în pericol de moarte. Cu toate acestea, Sf. Iosif nu mai primește gânduri de îndoială și se pornește la un drum care în condițiile actuale pentru un om în puterea vârstei dotat cu o mașină 4×4 este dificil, darămite pe vremea respectivă când existau doar animale de povară, iar el era înaintat în vârstă, Maica Domnului foarte tânără și Iisus doar un prunc.

Este adevărat că se pare că i-a ajutat cel care avea să devină Sf. Ap. Iacob supranumit ruda Domnului care era unul dintre băieții Sf. Iosif dintr-o căsătorie anterioară, lucru care arată, de asemenea, apariția oamenilor pregătiți pentru a primi focul dumnezeirii pe pământ fără a fi arși, adică fără a se chinui prin indiferența lor, prin lipsa lor de iubire. 

Existăm din iubirea lui Dumnezeu

Trebuie să înțelegem că Dumnezeu este singura sursă de existență din univers și El nu numai că creează toate, ci le și menține în existență, le dă energia necreată necesară pentru aceasta prin prisma iubirii Sale pentru că nu există absolut niciun motiv care să-L forțeze pe Dumnezeu să creeze sau/și să mențină în existență o entitate fără numai iubirea Sa desăvârșită. Dacă o existență folosește această energie necreată iubitoare, inteligentă pentru a-L iubi duhovnicește pe Dumnezeu și prin Acesta pe ceilalți, atunci entitatea respectivă se împlinește și poate să ajungă la o desăvârșire fără margini, unindu-se din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.

Dacă, însă, acea existență folosește această putere iubitoare pentru creșterea iubirii de sine, a egoismului propriu atunci în loc să se împlinească, se distruge și poate să tragă și pe alții din jurul său în distrugerea sa. Și îi distruge și pe ceilalți astfel. 

Este ca și atunci când cineva primește în dar câtă dinamită voiește, însă în loc să spargă stâncile care îi limitează vederea perfecțiunii lui Dumnezeu, el se dinamitează pe sine și pe cei din jur. Din cauza asta înțeleptul Dumnezeu a așteptat ca oamenii să se pregătească să ajungă la maturitatea duhovnicească necesară pentru a Se întrupa și astăzi așteaptă ca oamenii să se pregătească pentru a primi daruri mai mari.

Iubirea de sine vs iubirea în Hristos, duhovnicească

Era un frate care la un moment dat a simțit mari daruri, luminări și putere de la Dumnezeu și de la Sfinții Săi însă nu putea să le țină pentru că nu putea să le folosească cum trebuie pentru creșterea iubirii în el și în ceilalți din cauza iubirii de sine, a mândriei și a tuturor patimilor conexe. Și atunci, aceste mari harisme pleacă. Doar în clipa în care Îl iubim pe Dumnezeu și pe ceilalți, harismele rămân.

Așa și noi: dacă cerem ajutorul lui Dumnezeu cum să le folosim corect, cum să ne rugăm pentru ceilalți și cum să creștem iubirea în toți oamenii, inclusiv în noi, atunci Dumnezeu și Sfinții Săi ne vor ajuta încet-încet, pe cât duce micul nostru vas și astfel vom avansa precum găina beată pe drumul împlinirii noastre.

Este nevoie de timp și constanță pentru a înainta pentru că noi suntem răniți adânc de căderea lui Adam. Dacă, însă, noi nu ne luptăm duhovnicește să nu așteptăm ca Hristos să se nască în noi. El a făcut ceea ce era total imposibil pentru noi, adică a făcut o metanie din Cer până la pământ și a venit aici la noi în hăul existențial în care ne aflăm. Vedeți că Cel atotputernic, veșnic, de necuprins, total transcendent și netrupesc, S-a limitat fără a se limita la trupul unui om muritor și neputincios. 

Ne-a reparat firea noastră căzută și ne-a dat posibilitatea, însă ne-a lăsat libertatea să-L urmăm spre înălțimi ajutați fiind chiar de El însuși. Această realitate este impresionantă pentru că Dumnezeu cunoaște perfect realitatea, El fiind Adevărul. El știa că o să-L răstignim și cu toate acestea a venit pentru cei care doreau să fie salvați. Dumnezeu știa în ce mediu vine și cu toate acestea a venit de dragul nostru. Atotștiitor fiind, a venit atunci când prin venirea Sa a maximizat mântuirea, facerea de bine. Cu conștiința faptului că Dumnezeu nu face greșeli, acum este rândul nostru să facem ceva pentru a ne ridica. Nu există speranțe înșelate pentru că Dumnezeu știa unde vine și nu putem spune că acțiunea sa a fost în zid. Depinde acum de noi să conlucrăm cu Dumnezeu pentru vindecarea noastră.

Să petrecem timp cu Dumnezeu

Pentru asta trebuie să petrecem timp cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi, cu alte cuvinte trebuie să ne rugăm, pentru că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu. Dacă omul se deschide lui Dumnezeu atunci intră într-însul lumina iubirii lui Dumnezeu și existența omului devine pufoasă, omul se echilibrează, scapă de frici, de bule cognitive, începe să vadă adevărul așa cum e și capătă curaj pentru că îl simte pe Dumnezeu ca Tată Ceresc iubitor, Care are grijă de el în cele mai mici amănunte. Omul devine casnic cu Dumnezeu și cu Sfinții și astfel se pregătește pentru viața viitoare ajustându-și gândurile și comportamentul.

Evident că dincolo de rugăciunea personală zilnică este nevoie și de rugăciunea comunitară, la Biserică. Avem nevoie de aceasta pentru că la Biserică rugăciunea devine mai puternică din mai multe motive. Întâi de toate, suntem mai mulți care ne rugăm și în clipa în care mai multe noduri dintr-un năvod se ridică, atunci se ridică și nodurile mai leneșe. După aceea, omul în Biserică se scufundă într-un cadru imersiv în care toate simțurile sunt potențate către avanpremiera vieții veșnice. În Biserică, simțim o mică parte din realitatea vieții de după moarte, pentru că mai ales la marile sărbători, adică atunci când există multă energie necreată, mult har, avem posibilitatea să trăim mai bine realitatea vieții viitoare, – din cauza asta slujbele sunt mai mari. Fraților, din cauza asta trebuie să mergem mai ales de sărbători, dar și în fiecare duminică. Duminica e sărbătoare. Dacă nu ne place în Biserică la slujbe să știm bine că avem o problemă.

Dacă omul nu alocă timp pentru simplificarea vieții, pentru liniștea și pacea necesare rugăciunii, nu va fi niciodată capabil să simtă fericirea unirii cu Dumnezeu. Să nu supunem că vedem noi mai încolo pentru că dacă omul nu o simte parțial aici pe pământ, nu o va simți deplin nici în veșnicie, iar simțirea aici pe pământ provine dintr-un proces constant de curățire a noastră prin paza minții de gânduri rele, prin dobândirea de cugete bune și retragerea ei din simțuri. Pentru asta este nevoie de retragerea din lume, cel puțin parțial, și acceptarea că nu o să fim inundați cu toate zgomotele informaționale pe care societatea dorește să ni le impună. Să ne silim să ne imersăm într-o altă lume care să ne ducă la viața viitoare. 

Un cuvânt practic despre cum trăim Crăciunul în iubire și milă se găsește și în articolul Să nu uităm să iubim! – p. Teologos, Lucian Apopei.

Sfaturi practice

Să consumăm materiale care să ne ridice către viața veșnică și nu care să ne înglodeze în aceasta trecătoare. Să studiem Sfânta Scriptură în fiecare zi, fie și numai puțin. Să citim relatările evanghelice legate de sărbătoarea care vine – în acest caz Nașterea Domnului. Le veți găsi la începutul evangheliilor după Matei și după Luca. Citiți-le, oameni buni, că nu pățiți nimic. Nu spuneți că n-aveți timp pentru că asta e de la diavol. Cititul durează 10 minute. Pentru internet și pentru alte patimi aveți mult mai mult timp. Da, este însă dificil să citim pentru că în timp am devenit analfabeți funcțional și nu mai avem capacitatea mentală necesară pentru asta.

Să încercăm însă să o facem și să analizăm puțin textul în lumina celor pe care le-am spus în acest cuvânt și veți vedea ce bine o să vă simțiți. O să fie ca o eliberare, ca o deschidere către veșnicie. Dincolo de citirea Noului Testament ajută mult și citirea cuvintelor duhovnicești ale Sfinților Părinți care ne introduc în adâncimea realităților duhovnicești ale sărbătorilor. Desigur că trebuie să citim și sfaturile ascetice ale Sfinților pentru a ne curăța sufletul, a ne feri de ispite și a putea să înțelegem din trăire ceea ce încearcă să ne transmită.

Întrebări foarte concrete despre praznic și despre viața de rugăciune sunt adunate și în emisiunea Întrebări și răspunsuri: despre Nașterea Domnului, Biblie, viață duhovnicească.

Ispitele la sărbători

Apropo de ispite și de marile sărbători, trebuie să știm că în preajma marilor sărbători, în preajma marilor surse de har, diavolul luptă mai acerb aducând ispite astfel încât să ne facă să trăim evenimentul cu tristețe sau tulburați, astfel încât să nu ne folosim. Din cauza asta este foarte important ca să nu deschidem multe lucrări, să nu ne încărcăm cu griji, să nu absolutizăm anumite lucruri secundare și să nu escaladăm conflicte mai ales în preajma acestor evenimente. Niciodată nu trebuie, dar mai ales în prejma sărbătorilor mari. 

Dacă diavolul nu reușește să ne tulbure chiar înainte de sărbătoare, ne poate aduce ispită chiar în timpul sărbătorii și chiar și după aceea, astfel încât să pierdem, printr-un necaz sau printr-un păcat pe care îl facem fără să vrem de multe ori, tot folosul duhovnicesc al evenimentului. 

După cum vedem este nevoie tot timpul de atenție, însă această atenție nu înseamnă rigiditate sau scăderea iubirii duhovnicești către Dumnezeu și prin Acesta către ceilalți. Legat de asta, desigur că sărbătoarea este un prilej de bucurie, însă să avem grijă să nu ne despărțim de Dumnezeu din cauza diferiților centri de atenție. Vom sta cu familia sau, în cazul monahilor, cu frații, însă asta nu înseamnă că vom uita de duhovnicia sărbătorii. Trebuie să fim nobili, iubitori, echilibrați însă fără a desface frâul. Să fim naturali, însă să nu mergem la extreme pentru că extremele sunt de la diavol. Totdeauna să ne întrebăm: Cum mă vede Dumnezeu? Dacă vedem că nu ne folosim și nu rănim suflete prin retragerea noastră, atunci e mai bine să ne retragem. Desigur că nu îndemn la însingurare, mai ales în cazul sărbătorilor, însă dacă mediul este toxic sau lumesc este mai bine să ne retragem total sau parțial și să ne rugăm fără să avem complexe de inferioritate, rugându-ne cu dragoste pentru ei.

Este esențial să nu ne acoperim cu duhul lumesc ci să folosim sărbătorile ca și trambuline pentru decolarea către Împărăția cea Cerească pe care să facă Dumnezeu să o dobândim cu toții!

Amin!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!