Sfinții părinți spun că muzica psaltică este expresia trăirii celei mai duhovnicești, a planului existențial celui mai apropiat de Dumnezeu. Cu toate că acesta este planul ceresc, cel adevărat, nu toți putem să ajungem aici, datorită unui ansamblu de factori care depășesc capacitatea de înțelegere și judecată a minții umane: unde ne-am născut, ce cultură am avut, ce influențe, cum am fost crescuți etc. Dumnezeu, însă, nu este șef de partid și dorește ca toți să ne mântuim.

Biserica este foarte des acuzată că spune că muzica psaltică este cea mai bună pentru că „nu știe altceva”. Întâi de toate vrem să arătăm că susținem aceasta nu pentru că nu cunoaștem altceva ci, din contră, pentru că, cu Darul lui Dumnezeu, Sfinții Părinți ne-au arătat realitatea experienței în Duhul Sfânt, pe atât pe cât poate mintea noastră slabă să cuprindă. Dincolo de asta, muzica psaltică nu este „cea mai bună” ci este cu totul altceva – este duhovnicia prin excelență.

Vedeți mai jos diferite melodii – prin care dorim să exprimăm cele arătate mai sus – și să arătăm că totuși harul Crăciunului este atât de mare încât acesta se întinde la toate popoarele și de Crăciun, toți încercăm să devenim mai buni. Fiecare piesă are o punere în temă duhovnicească a acesteia.

Muzica psaltică

Catavasiile de Crăciun (ce se cântă la Utrenia de Crăciun). Muzica: Sfântul Ioan Damaschin, în urmă cu aprox. 1300 de ani, versurile bazate pe Sf. Grigore Teologul (1700 de ani în urmă)

Condacul Nașterii Domnului – aceeași factură ca mai sus, însă se vede o apropiere mai mare de cele pământești, chiar dacă originalul a fost al Sfântului Roman Melodul după descoperirea dumnezeiască a Maicii Domnului – când aceasta i-a dat să înghită un mic sul de hârtie. După această întâmplare, Sfântul Roman a început să cânte cântarea de mai jos.

Imnul Nașterii Domnului cântat în limba arabă. Muzica psaltică, la origini, se bazează pe muzica arabă – cei mai mari compozitori și sistematizatori ai muzicii psaltice fiind arabi: Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Cosma Poetul, episcopul Maiumei. De asemenea, cel mai mare compozitor de condace a fost tot sirian: Sfântul Roman Melodul. Poate că este important de menționat că această populație bizantină din zona Siriei și a Sfântului Munte Sinai astăzi s-a schimbat foarte mult datorită cuceririlor musulmane. În piesa de mai jos se mai păstrează încă acest caracter profund mistic bizantin.

Colinde în medii monahale

Colindele românești au un statut aparte ca fiind expresia artistică a unui neam ortodox și, deci, cu toate că nu au înălțimea dogmatică și artistic-duhovnicească a muzicii psaltice, reușesc să prezerve din bucuria duhovnicească a sărbătorii Nașterii Domnului.

Un colind tradițional, cântat la mănăstirea Dragomirna.

Muzică psaltică pe glasuri feminine – cântă corul maicilor de la mănăstirea Paltin.

Muzica laică

În cele ce urmează, vă propunem să ascultați și muzică de factură laică, din diverse genuri muzicale, de la cea clasic-corală, simfonică, instrumentală, populară cu influențe moderne și chiar heavy-metal. Colindele românești interpretate de soliști îndrăgiți sunt și ele nelipsite din această listă de redare.

Totodată, vă propunem să ascultați melodiile fără părtinire față de un stil muzical sau altul. Să nu uităm că în marea Sa iubire și dreptate, Dumnezeu ne iubește pe toți și ne vrea pe toți mântuiți.  (Cum am mai spus cândva,) oamenii au nevoie de mângâiere și ea poate veni (și) prin artă, dacă arta este bună.

Datoria și salvarea noastră ca ortodocși este să păzim legea duhovnicească. Să fim aproape de Dumnezeu, să ne pocăim și să avem grijă cu patimile noastre, să ne luptăm duhovnicește, să fim ca păstorii trezvitori în rugăciune!

În cazul muzicii laice este evidentă deja depărtarea de Dumnezeu, estomparea iubirii și bucuriei celei adevărate și apariția duhului lumesc, rațional.

Colindele românești

Colindele ortodoxe au o poziție specială, de tranziție, între muzica bisericească și cea laică, duhovnicia acestora depinzând foarte mult de duhovnicia interpreților și a autorilor.

„O, ce veste minunată!” în interpretarea lui Ștefan Hrușcă, este un colind tradițional foarte cunoscut de români, Ștefan câștigându-și o binemeritată reputație prin atenția acordată laturii duhovnicești a colindelor.

Un cântec de Crăciun despre obiceiul colindatului. „Colindăm, colidăm”, piesă cântată de Paula Seling, o putem include mai degrabă în sfera muzicii ușoare, recunoscând și influențele din colindele tradiționale.

Cotidianul secolului XXI dorește o trăire înaltă, are o putere mare de a dori renașterea spirituală însă este marcat de angoasa societății atee supertehnologizate vestice. În piesa de mai jos se vede frumosul muzicii populare trecut prin filtrul civilizației de beton – a unei civilizații departe de natură, care totuși dorește spiritualitatea.

Muzica de cor

Muzica de cor interpretată fie după partituri clasice renumite ca piesa următoare (G. F. Handel, „For unto us a child is born”), fie ca aranjament muzical sub amprenta inconfundabilă a corului Madrigal (clipul de sub corala lui Handel), este deseori ascultată în perioada Crăciunului. Fără a exalta sentimentalismul precum muzica ușoară, muzica de cor este plăcută auzului și poate introduce auditoriul într-o stare cumpătată și introspectivă. Un prilej pentru a ne pregăti pentru evenimentul Nașterii Domnului într-un mod mai așezat și mai asumat interior. Cu toate acestea, este departe de dragostea, bucuria și pacea duhovnicească care se găsește în cadrul Bisericesc adevărat.

Crăciunul în afara României

Melodia de mai jos, în engleză și latină, este interpretarea uneia dintre cele mai deosebite voci astăzi – Enya (Patricia Brennan) – a unui imn bisericesc în latină din sec. 8 sau sec. 9 („Veni, Veni, Emmanuel”) apărut în mediile monahale și care se cânta în Postul Crăciunului și în Ajunul Crăciunului. Deci, o colindă. Este o parafrază a antifoanelor vecerniei Înainteprăznuirii Nașterii Domnului. Textul este bazat pe Matei 1:23 și este de o notorietate aparte în lumea vestică. Mai păstrează din puritatea trăirii duhovnicești autentice însă lipsește bucuria întâlnirii cu Dumnezeul născut în iesle, având o atmosferă elegiacă ce este caracteristică vestului.

„Two Steps from Hell” – un duo (Thomas Bergersen și Nick Phoenix) recunoscut ca unii dintre cei mai mari compozitori de muzică neosimfonică din lume (în special Thomas Bergersen) – ne prezintă mai jos un potpuriu de „colinde” (carols) de Crăciun cu aranjamente orchestrale moderne, în care, pe de o parte se observă geniul artistic al celor doi, însă pe de altă parte, și estomparea trăirii Dumnezeului transcendent.

Paralelismul intercultural

Mai jos avem, mai întâi, un vesel și melodios colind ucrainean care a fost adaptat în numeroase versiuni instrumentale, dar și în mai multe limbi. Cea mai răspândită este varianta în engleză. „Shchedryk” (aranjat de Mykola Leontovych în 1916) sau „Carol of the Bells”. Într-o societate globalizată până și sărbătoarea Crăciunului tinde să se globalizeze din voința oamenilor. Să nu lăsăm însă niciodată ca Xmas să ne transforme percepția corectă asupra sărbătorii noastre creștine! Și să ascultăm colindul următor cu conștiința bucuriei pe care doar Nașterea Domnului o poate aduce în inimile oamenilor, indiferent de naționalitate sau continent.

Vedem mai jos aceeași linie melodică, transformată din arealul cultural slav în cel american în stilul „Războiului Stelelor” (!). Se vede bine diferența dintre cele două culturi. Piesa de mai jos e, totuși, o muzică instrumentală cu tematică de Crăciun… „Războiul Stelelor” a intrat atât de adânc astăzi în conștiințele oamenilor încât a devenit o formă de pseudo-religie pentru unii. Cu toate acestea, influența Crăciunului este atât de mare încât acesta pătrunde până și în „Star Wars Universe” (universul Războiului Stelelor) influențând compozitori reputați care dau o notă mai ieratică atmosferei războinice din cunoscuta epopee spațială.

O inimă milostivă ce a iubit curățenia Crăciunului

Paul O’Neill a fost un producător, compozitor și poet american care a iubit enorm Crăciunul și a dorit să folosească toate cunoștințele pe care le avea pentru a slăvi această sărbătoare (în special) și a face bine oamenilor.

Prin formația sa (Trans-Siberian Orchestra) a încercat să împingă la maxim puterea de expresie a genurilor muzicale încercând să se apropie de perfecțiune. Pe plan spiritual, la fiecare concert dona un dolar (sau mai mult) pentru fiecare bilet vândut la organizațiile de caritate. Dacă facem clasamentul pe numărul de bilete vândute, TSO este una din primele 25 de formații din noul mileniu. De când activează, prin diferite mijloace, TSO a donat peste 16 milioane de dolari la diferite organizații caritabile locale sau naționale.

Se observă influențele unei culturi departe de Dumnezeu, pe de-o parte, iar pe de altă parte, dorința de perfecționare a lui Paul. Acesta moare accidental, în 2017 din cauza unei combinații nefericite de medicamente pe care Paul și-a administrat-o. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească. Să-i fie milostiv Domnul la judecată pentru că a încercat să facă bine, la nivelul duhovnicesc la care s-a aflat, luând seama, desigur, de mediul neortodox în care a trăit.

Armistițiul de Crăciun

Mai jos aveți „Armistițiul de Crăciun” – o impresionantă piesă a formației suedeze de heavy-metal Sabaton. Pentru această piesă, Sabaton, au făcut unul dintre cele mai elaborate clipuri ale acestora până în prezent. Dincolo de efortul extraordinar a tuturor celor implicați se văd, desigur, și distanțele față de teologia din cărți. Însă cine poate să judece? Uneori Dumnezeu care cercetează inimile poate să valideze mai mult teologia de pe front decât pe cea din cărți.

Piesa se referă la Armistițiul de Crăciun (în engleză: Christmas truce; germană: Weihnachtsfrieden; franceză: Trêve de Noël) a fost o serie de „încetări ale focului” neoficiale care au avut loc în zilele din jurul Crăciunului din 1914 în diferite zone ale frontului de vest al Primului Război Mondial.

Deja în săptămâna dinaintea Crăciunului, membrii trupelor germane și britanice au început să schimbe salutări și cântece din tranșeele lor respective, iar ocazional unii indivizi treceau liniile pentru a aduce cadouri soldaților de pe cealaltă parte; de-a lungul Ajunul Crăciunului și chiar a zilei de Crăciun, un număr mare de soldați din unitățile germane și britanice (precum și, într-o măsură mai mică, unități franceze) au părăsit spontan tranșeele pentru a se întâlni în pământul nimănui pentru a se fraterniza, a face schimb de mâncare și suveniruri. Pe lângă celebrarea ceremoniilor religioase comune și înmormântarea celor căzuți, soldații celor două părți au întreținut relații de prietenie între ei până la organizarea unor meciuri de fotbal improvizate.

Bruce Bairnsfather, martor al evenimentelor, a scris:

„Nu voi uita acea zi ciudată și unică de Crăciun pentru nimic în lume… Am observat un ofițer german, un fel de locotenent cred, și fiind puțin colecționar i-am spus că mi-am pierdut mințile din cauza unora nasturi [de pe uniforma sa]… Mi-am luat cleștele și, cu câteva mișcări inteligente, i-am tăiat câțiva nasturi și i-am pus în buzunar. Apoi i-am dat în schimb doi dintre nasturii mei… În cele din urmă, l-am văzut pe unul dintre mitralierii mei, care în viața civilă era un fel de frizer amator, intenționat să tundă părul nefiresc de lung al unui „Boche” (soldat german) docil, care a rămas cu răbdare în genunchi pe pământ în timp ce mașina i se strecura în spatele gâtului.”

O cruce din Saint-Yves (Saint-Yvon – Ploegsteert; Comines-Warneton în Belgia) a fost pusă în anul 1999, pentru a comemora locul armistițiului de Crăciun. Textul spune:
„1914 – Armistițiul de Crăciun al lui Khaki Chum (oficial: Asociația pentru Comemorarea Militară) – 1999 – 85 de ani – Să nu uităm”

Și acum… la final de audiție, vă oferim și o poezie din literatura română („Te aștept: intră”, de Vasile Voiculescu), poezie menită să ne aducă aminte de locul cel mai plăcut Domnului: inima noastră, a fiecăruia dintre noi.

Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,

Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!…

N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală;

Am cruțat-o… și mi-a rămas nepricepută, goală.

Am crescut-o mai rău ca pe prințese:

Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese.

Voinică, se plânge că obosește îndată:

Inimă făr’ de rost, inimă răsfățată.

Credeam că așa trebuie: „poeții

Să-și poarte inima mai presus de greul vieții!”

Dar iată că acum mi-e plină de toane și nazuri,

Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.

Sare, s-aprinde, o apucă atacuri

Că nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri!

…Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.

Numai singur Tu de-acum poți… Te aștept.

Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să se nască Domnul nostru Iisus Hristos în ieslea sufletelor noastre de Crăciun și întotdeauna! Crăciun cu Bucurie, vă urăm noi, cei de la O Chilie Athonită. Bucurii din Sfântul Munte.