Părintele Teologos: Ascultarea din punctul de vedere al unui Lider

Ascultați o analiză bazată pe sfinții părinți legată de ceea ce ne preocupă cel mai mult în cotidian: relațiile dintre noi, ascultarea dintre noi. Ascultarea, aici, este expusă din punctul de vedere al unui lider, indiferent dacă acesta este un conducător duhovnicesc, profesional, social, politic etc.

Sunt expuse fenomenele legate de managementul în Hristos într-un limbaj concentrat și accesibil tuturor – am încercat să folosim un limbaj care să fie acoperitor pentru toate cazurile, fără a intra foarte mult într-un limbaj bisericesc.

Mai jos de videoclip aveți transcriptul acestuia, adaptat.

Vizionare plăcută!

Astăzi voi vorbi despre ascultare, însă mă voi concentra mai mult pe poziția, pe punctul de vedere al unui lider.

În conducere nu este vorba de tiranie, ci este vorba, întâi de toate, de ajutorul celui care este dat în grija noastră de către Dumnezu, astfel încât să-l formăm d.p.d.v. duhovnicesc. Noi nu ar trebui să fim șefi și să ne impunem tiranic punctul nostru de vedere față de subaltern, pentru că aceasta dă naștere unor răni foarte mari care se vindecă foarte greu – dacă se mai vindecă!

Problema libertății și liderul

Un lider trebuie să fie liber, adică să accepte puterea și nu să o vâneze, când Dumnezeu îi dă această putere, și, pe de alta parte, trebuie să acepte și să dea puterea, să delege, sau efectiv să plece din locul respectiv, dacă Dumnezeu își manifestă voia Sa prin popor, prin conjunctură. Deci, este foarte important ca liderul să nu se cramponeze de poziția sa.   

Părintele trebuie să respecte libertatea copilului său și să nu uite că și copilul crește, pentru că avem tendința să socotim că copii noștri, ucenici noștri, sunt la început și după 20 de ani. Ei, nu este așa! Și, din cauza asta, un lider trebuie să fie în continu foarte, foarte atent, să cunoască personal pe cel pe care-l are în grijă. 

Cheia succesului: ascultarea se bazează pe iubire

Ca să aibă succes un astfel de lider, trebuie să știe că ascultarea se bazează pe iubire, nu pe frică. Și să nu uităm că Mântuitorul nostru a dat porunca să-l iubim pe Domnul Dumnezul nostru și pe aproapele ca pe noi. El nu a spus: „să ascultați”, chiar dacă ascultarea este expresia iubirii. Altfel, și marii tirani ai lumii cereau ascultare; forțele mai mult sau mai puțin întunecate ale zilelor noastre cer ascultare. Ei, dar această ascultare nu se bazează pe iubire! Trebuie să se bazeze pe iubire ca ascultarea să poată dura în timp și să aibă rezultate trainice.

Este foarte important ca un lider să aibe conștiința faptului că el este împreună cu subalternul său, el este împreună cu cei pe care Dumnezeu i-a dat în grijă împotriva problemei. Și nu este el împotriva problemei, și nu e el cu problema împotriva celui pe care-l conduce. Deci, să nu pună ură între el și subaltern, să pună dragoste între el și subaltern. Problema este cea care trebuie rezolvată, nu atât subalternul. Din cauza asta, un lider trebuie să aibă smerenie, dar această smerenie nu înseamnă ascultare necondiționată de subaltern, ci trebuie să aibă niște opinii foarte puternice, foarte bine documentate [întemeiate] care trebuie să fie ținute slab.

Liderul trebuie să aibă flexibilitatea smereniei

Adică șeful trebuie să aibe flexibilitatea smereniei, astfel încat, în clipa în care Dumnezeu vorbește prin ceilalți, prin conjunctură, sau prin altă metodă, și arată unui lider că opinia sa este greșită, trebuie să se lepede de ea, trebuie să aibe smerenia să o schimbe. Deci, opinia sa trebuie să fie foarte bine fundamentată, dar să aibe și flexibilitatea să spună: „da, am greșit, ies de aici”. Pentru că, dacă se înțepenește, îi înțepenește pe toți ceilați, și va avea un efect negativ foarte puternic asupra tuturor celor care Dumnezeu i-a dat în grijă. Dincolo de conștiința că ceilați trebuie să îl asculte și nu trebuie să fie influențat de către ceilalți în sens prost, în sens negativ, este și voia lui Dumnezeu care se manifestă prin ceilalți. Și un lider trebuie să aibe smerenia să accepte că, da, asta este voia lui Dumnezeu, și trebuie  să schimbăm.   

Liderul: „cum îl conving eu, să facă ceva?”

Legat de smerenie și relația de iubire dintre conducător și ucenic este tendința de a se întreba: „cum îl conving eu, să facă ceva?” De obicei când se gândesc la treaba asta se gândesc la o formulă magică,  un fel de abracadabra. Ei, nu-i așa, fraților! Pe primul plan este vorba de rugăciune.

Deci, întâi de toate, un lider trebuie să se roage pentru subalternii săi, să se roage cu conștiința faptului că este păcătos, că toți suntem păcătoși, dar și cu conștiința faptului că este instituție: a părintelui, a economului, a șefului de firmă, etc. Să zică: „Doamne, Tu mi-ai dat pe oamenii aceștia în grijă, ajută-mă să îi conduc pe ei, să  îi luminez pe ei, să Îi luminezi pe ei. Doamne, nu mă lăsa pe mine!” Noi, din păcate astăzi nu avem conștiința că trebuie să ne rugăm pentru cei pe care îi avem în grijă. Inclusiv pentru clienți trebuie să ne rugăm, pentru furnizori, pentru cei care lucrează pentru noi, sau cei care sunt copiii noștri. 

După rugăciunea pentru subalternii noștri, trebuie neapărat să le fim exemplu personal. Adică mai mult să vorbească faptele noastre; noi să arătăm subalternilor noștri că într-adevăr știm ce li se întamplă și într-adevăr îi iubim.

Să nu uităm că și subalternul este un om cu inteligență și chiar cu inteligență mai superioară decât cel pe care l-a pus Dumnezeu să-l conducă. Și, din cauza asta, conducătorul trebuie să fie exemplu personal de iubire: „cu ce te pot ajuta?”, „Cu ce îți pot fi de folos?”.

Cuvântul este pe ultimul plan

Abia pe ultimul plan este cuvântul. Și, cuvântul, subalternul trebuie să știe că e făcut din iubire, pentru că altfel o să riposteze. Noi să vorbim în clipa în care știm că subalternul o să asculte. Și, când va fi căzut să-i tăiem voia, trebuie să i-o tăiem, adică să îi spunem: „până aici! De aici încolo trebuie să faci ascultare.” Și atuncea, datorită faptului ca noi, înainte i-am arătat iubirea, suportul nostru, el, în clipa respectivă se va supune. Și dacă nu se va supune Dumnezeu ne va valida pe noi, și nu neascultarea lui, pentru că noi ne-am făcut datoria: ne-am rugat pentru el, am fost exemplu personal… Și, deci, suntem în regulă cu Dumnezeu, uniți cu Dumnezeu, nu acționăm de unii singuri, în mod tiranic.

Și un lider trebuie să asculte

În clipa în care tăiem voia celuilalt, dincolo de rugăciune, dincolo de exemplul personal, ca să nu-l doară, trebuie ca noi să fi făcut ascultare de el. Și asta se va face când o să alegem probleme tactice, adică probleme care nu au o importanță mare în timp sau în spațiu. Și, când noi facem ascultare de sublaternii noștri – până la un anumit punct, bineînțeles, în problemele minore, în problemele tactice -, atunci ei vor face ascultare de noi în problemele strategice, care sunt pe un termen lung și pe un spațiu mare. În problemele importante ne vom impune noi voia în fața subalternului și atuncea subalternul știe că „da, șeful știe ce spune”, sau „tata știe ce spune”, că are mai mare experiență de viață decât mine.

Este foarte important să știm că nu trebuie să căutăm vinovatul. Căutarea vinovatului este o formă de război, o prigoană. „Măi, cine a făcut asta?”. Nu facem treaba asta, ci ne concentrăm pe îmbunătățirea situației și spunem: „bine, s-a întamplat treaba asta! Ia să vedem ce putem să facem să nu se mai întâmple?” Pentru că în clipa în care îmbunătățim procesul avem o abordare constructivă. Dacă cautăm să pedepsim cu orice chip vinovatul, în clipa respectivă este o abordar războinică, este o abordare distructivă. Și, dacă distrugem, cu ce mai rămânem ca să construim? Deci trebuie să ne concentrăm pe faptă, nu pe făptaș. 

Nu le știm pe toate

Și, fraților, să nu intrăm pe teritorii străine, adică dacă credem noi că am reușit într-un anumit domeniu, nu reușim și în toate celelate domenii. Unde mai pui și că nici nu e măcar foarte sigur, că, dacă am reușit într-un anumit domeniu, asta este și foarte, foarte efemer. Dacă Dumnezeu ne-a pus pe un anumit post nu ne extindem așa, într-un mod cuceritor și începem să dăm porunci. Dacă ne hotărâm să intrăm într-un anumit domeniu trebuie să înțelegem foarte bine mecanismele respective, din noua obște sau din noul colectiv. Să înțelegem ce se întâmplă acolo înainte să schimbăm ceva.

Trebuie să avem răbdarea necesară pentru a ne asimila în colectivul respectiv, în familia duhovnicească sau profesională și, încet -încet, vom încerca să îmbunătățim lucrurile, nu să arătăm celorlalți cât de „deștepți”(tiranici) suntem. Tirania și dorința de a porunci încontinuu celorlalți nu este o dovadă de înțelepciune, ci, mai degrabă, de superficialitate foarte mare.  

Care este principalul rol al unui lider?

Un alt lucru este că liderul crede că scopul este să-și implementeze viziunea sa. Ei, fraților, da și nu prea! Principalul rol al unui lider este să aducă pe oameni la Dumnezeu. Și asta se face prin rugăciune, prin exemplu personal și prin cuvânt, și prin asigurarea echilibrului între plăcerea pe care oamenii o au, și poate să fie plăcere păcătoasă, și durerea analoagă, astfel încât omul să fie liber. Deci, în clipa în care un om își generează singur durere, se jertfește pentru firmă, lucrează, copilul învață, un monah se ostenește – toate aceste forme de jertfă, de durere-, sau se simte singur, se simte obosit, se generează o plăcere analoagă: un zâmbet, o strângere de inimă, o strângere de mână, un cuvânt de încurajare, un suport: „cu ce te pot ajuta?” , „Ce pot să-ți fac să îți fie mai bine?”.

Cel mai mare dar al liderului

Deci să arătăm subalternului că suntem lângă el, prezența conducătorului, a părinteului face enorm. E cel mai mare dar pe care îl poate face părintele copiilor lui. Dacă nu este o întalnire interpersonală, părintele, starețul cu copilul, cu subalternul său, nimic nu o să poată să suplinească această relație personală, această relație iubitoare. Nici cu bani, nici cu forță, nici cu presiune, nici cu nimic. Deci să avem grijă să nu uităm să iubim. Să nu ne axăm pe programul extern, pe viziunea noastră, ci pe asigurarea aceastei legături, acestui echilibru dintre plăcere și durere.

Pe de altă parte, dacă vedem că cei conduși, subalternii, copii, ucenicii își generează singuri plăcere, adică lene, discută între ei, clevetesc ș.a.m.d. trebuie să le generăm o durere analoagă, să spune: „măi, de ce nu faci asta? De ce nu cealaltă? Ce trebuia să faci? Care e programul tău?” Toate acestea, să strângem puțin, ca să scoatem pe om din mâzga păcătoasă în care s-a afundat. Pentru că dacă îl lăsăm acolo, îl distrugem și pe el și, dincolo de asta, și noi avem de dat răspuns pentru sufletul lui. Bineînțels, nu la nivelul unui duhovnic, dar, oricum, suntem răspunzător de el.

Neascultarea

Este foarte important să fim permisivi cu neputințele oamenilor, dar neascultarea nu trebuie tolerată. Dacă vezi că el se înțepenește, și zice: „nu, nu fac!” asta este o formă de război, și asta e cangrenos; și atuncea, o dată, de două, de trei ori [se repetă] și atuncea afară! Poate că se potrivește altundeva. Dacă el se rupe de legătura iubitoare, că ascultarea este o formă de iubire, prin neascultarea sa, prin înțepenirea sa într-o formă de război, asta nu trebuie tolerat. Pentru că dacă avem zece oameni într-o barcă, nouă trag la vâsle, și unul găurește barca, e o formă negativă în comunitate. Și, din cauza asta, trebuie să fim foarte atenți ca ascultarea să fie înțeleasă ca dinamică a iubirii.                                

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!