Formarea caracterului tinerilor – Paul Cocei, p. Teologos

Am stat din nou de vorbă cu Paul Cocei, profesor de religie ortodoxă, despre ceea ce mă doare cel mai mult atunci când privesc spre școala de astăzi: formarea caracterului tinerilor, marea absentă a sistemului nostru de învățământ. Vom vedea împreună de ce nimeni nu mai știe care este viitorul copiilor, cum inteligența artificială șterge chiar meseriile pentru care îi pregătim, ce loc are arta și muzica în educația tinerilor și de ce formarea caracterului rămâne singura pregătire care nu se demodează. La capăt vom ajunge la lucruri foarte concrete: catehizare, agapă și exemplu personal.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin. Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu Paul, Paul Cocei, profesor de religie, nu?

Paul Cocei: Religie ortodoxă.

La un pahar de vorbă cu proful despre formarea caracterului tinerilor

Părintele Teologos: Ortodoxă, de religie ortodoxă, cu care am mai făcut filmări, cu care am mai făcut discuții. De fapt, nu pot să le numesc interviuri. Și totdeauna când sunt cu el, pentru că ne cunoaștem de foarte mult timp și îl iubesc foarte mult, discutăm teme legate de învățământ și mai ales teme legate de tineri. Pentru că la ora asta învățământul nu este numai învățământul școlar, să spun așa, ci vorbim de un învățământ global, vorbim de un întreg sistem de formare, sau mai bine zis, de deformare a tinerilor, care, sigur, la ora asta este foarte, foarte discutabil unde duce pe tineri. Și, de fapt, asta este și prima întrebare a mea, prima temă de discuție pentru Paul. Unde se duc tinerii? Care este viitorul tinerilor? Ai cuvântul!

Discuțiile noastre despre învățământ pornesc totdeauna de la aceeași rădăcină, pentru că formarea caracterului tinerilor începe acasă, cu mult înainte de prima oră de curs, iar despre acest adevăr am vorbit pe îndelete în Familia ca instituție de învățământ.

Unde se duc tinerii? Viitorul și formarea caracterului tinerilor

Paul Cocei: Da, vă mulțumesc pentru această întrebare foarte grea. Mă bucur că sunt iar cu Sfinția Voastră. Nu că aș fi un specialist nici în teologie, să spunem, deși ăsta e domeniul, nici în cunoașterea sistemului și a viitorului, în principiu, al tinerilor, deși poate că noi suntem un pic mai aproape de fenomen. Problema e, din punctul meu de vedere, că nu mai știe nimeni care e viitorul. Cred că până de curând era un viitor, chiar dacă nu era foarte realist. Noi de multe ori ne-am întrebat de ce, de exemplu, România scoate mii de ingineri în fiecare an în condițiile în care nu sunt posturi sau chestii de genul ăsta, care până la urmă se reglează cumva, au felul lor de a se regla în societate.

Dar problema noastră e că am rămas foarte mult fixați pe niște sisteme de învățământ, să zic așa, care nu mai sunt adaptate la felul de a fi al lor și la societate în sine.

Nesiguranța cu privire la viitor atinge și hotărârile cele mai însemnate ale vieții, iar cât de mult ține aceasta de formarea caracterului tinerilor se vede limpede în De ce tinerii fug de responsabilitate și căsătorie, unde părintele Pimen atinge exact această rană.

Pe 2 direcții

Din două direcții mi se pare mie că se întâmplă asta. Odată pentru că avansul tehnologic acum este foarte accelerat și schimbă foarte repede tot, și ei se adaptează foarte repede. Dacă nu s-ar adapta tinerii, probabil că impactul n-ar fi așa de rapid, că ei de fapt schimbă societatea. Bineînțeles că bătrânii sunt în posturile de conducere și așa, dar valul vine de la ei, de la tineri. Și, până la urmă…

Părintele Teologos: Și cred că, la un moment dat, iartă-mă, bătrânii, chiar dacă sunt în posturile de conducere, sunt luați de val.

Paul Cocei: Da, da, da. Nu poți să reziști. Adică, asta e mersul lucrurilor. Sistemul nostru de învățământ, și nu cred că vorbesc de România în particular, cred că vorbesc în general de sistemul de învățământ mondial, care este bazat pe un stil care a fost inventat în secolul XIX, frontal, copii așezați la catedră, uneori era înălțată catedra, știți că era înălțată catedra, care aveai șeful care domina cumva, similar cu într-o fabrică în care ai angajații care așteaptă de la tine să le dai ordine și așa. Și este oarecum firesc și natural că și într-o familie ai părintele care are un loc special, e ceva firesc, dar în același timp nu mai corespunde la fel de mult cu realitatea cum corespundea atunci.

Copilul ieșea de la școală și se ducea într-un sistem foarte afin, adică în care structura societății era construită la fel, cu ierarhia pe care o respecta în mod natural, fără să împotrivească prea mult. Acum noi trăim într-o societate în care structura ierarhiei nu mai e la fel de clară. Respectul pentru ierarhie peste tot e minim. Adică aici putem să vorbim și de corporații. Încă din vremea când lucram și eu într-o multinațională, în domeniul ăsta privat, am observat cât de puțin sunt dornici tinerii să se supună, nu în sens islamic, să se supună cu smerenie…

Părintele Teologos: duhovnicește

Valul tehnologic despre care vorbim aici nu este neutru și lucrează tăcut împotriva a tot ce înseamnă formarea caracterului, iar câteva dintre mecanismele lui le-am demontat în Democrația rețelelor sociale.

Înainte educația forma bagajul de cunoștințe, nu formarea caracterului

Paul Cocei: da, duhovnicește conducătorilor, și cât de mult vor să-și facă de fapt voia de la început. Dn prima zi de lucru. De foarte multe ori foarte puține cazuri sunt caractere care să aibă educația asta. Problema e că în vremurile vechi educația nu avea nevoie să formeze atât de mult caracterul tinerilor, pentru că era deja cumva format acasă. Iar acum, nemaifiind format acasă sau în societate, societatea nu mai are prea multă presiune pozitivă asupra caracterului, ci mai degrabă negativă; el nu poate fi format nici în școală. Școala nu-l formează, nu e concentrată să formeze caracterul copilului. E foarte concentrată să formeze bagajul lui de cunoștințe.

Părintele Teologos: forța de muncă.

Paul Cocei: Da, și să-l orienteze spre o meserie sau ceva de genul ăsta, un loc al lui într-o societate, deși acum nu mai știe care e locul lui în societate, nici în învățământ. Eu nu zic aici lucrurile condamnând. Să zic că, da, … pe vremea mea era bine și acum e rău pentru că a făcut cineva ceva. E pur și simplu.Cred că suntem într-o societate foarte mult în schimbare și învățământul are o structură destul de rigidă, se adaptează foarte greu. Și când se adaptează, de multe ori se adaptează un pic după ureche.

Părintele Teologos: Și defazat, la „pic pe doi”, în spate.

Paul Cocei: Da, exact, și defazat așa. Dar asta e o problemă. Că învățământul nu e foarte conștient de ceea ce dorește să fie viitorul tinerilor. Sau, nu că nu dorește…nu e conștient de ceea ce urmează să aibă tinerii în viața lor.

Părintele Teologos: Nu știe unde se îndreaptă mingea, ca să facă pe tineri să fugă direcția aia.

Paul Cocei: Și pe de altă parte tinerii cu atât mai puțin…Nu-i condamnă nimeni. Eu cu atât mai puțin.

Părintele Teologos: Din contră, e compasiune, da.

Faptul că altădată caracterul se zidea acasă, iar școala doar adăuga cunoștințe, se vede și din mărturia părintelui Pimen Vlad despre Familie, copii, cărți, învățământ, o discuție care așază educația tinerilor pe temelia ei firească.

Tinerii noștri nu au idee despre ce vor să facă. La 20 de ani!

Paul Cocei: Înțeleg foarte bine. E o tragedie…să vezi copii în clasa a XI-a, a XII-a și să n-aibă nicio idee despre ce vor să facă. Nicio idee. La 19-20 de ani. Acuma copiii știți că termină liceul la 19-20 de ani.

Părintele Teologos: Și trebuie să se însoare. Trebuie să se căsătorească.. mai demult se căsătoreau, aveau copil, familie…grădină, deci aveau…

Paul Cocei: O mare parte din problemele lor legate de… nu vreau să zic cuvinte, poate se uită copiii, legate de perioada asta a vârstei care era firească, adică era abordată în mod firesc prin căsătorie la vârste naturale, să zic așa. O mare parte din probleme sunt legate de faptul că ei sunt încă într-un sistem copilăresc la vârste adulte. E foarte greu să tratezi un adult copilărește, știți? Și eu înțeleg foarte bine: cine, la 19 ani, vrea să primească tot timpul ordine și cum stai așa ca la clasa I. Că ei sunt împreună cu cei de clasa I, și a II-a, și a III-a, colegi de palier, știți? În școală. E foarte ciudat și pentru ei și înțeleg. Ei ar trebui la vârsta aia să-și manifeste deja independența, entuziasmul…

Părintele Teologos:… da, și capacitatea de alegeri, capacitatea de decizie.

Când un tânăr de nouăsprezece ani nu mai știe ce vrea să facă, în spate stau de obicei ecranele care i-au tocit voința, o problemă pe care am cercetat-o cu de-amănuntul în Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimulii, anhedonia, pentru că fără trezvie nu există formarea caracterului tinerilor.

Fără cursuri ! Oare funcționează? Un model pentru formarea caracterului

Paul Cocei: Da. Și școala, cred că la vârsta asta, la liceu, nu mai vorbesc acum de școala primară, generală, că poate acolo… deși multe probleme vin de acolo, dar poate că acolo sistemul se potrivește mai mult cu vârsta lor. Dar la liceu, cred că noi ar trebui să fim mult mai axați pe formarea caracterului lor. Mi-aduc aminte.. vă povestesc aici o chestie care nu are legătură cu sistemul nostru de învățământ… am avut un prieten care, prin anii 2000, a ajuns în Norvegia la o facultate celebră de arhitectură. Mă rog, cum a ajuns asta e altă poveste, că și asta e interesant, dar ajungând acolo, eu l-am întrebat: „Și cum erau cursurile, ce vă învățați?”

și el zice: „Care cursuri? Păi zice, primul de un an noi n-am făcut niciun curs, ne duceam să vizităm monumente istorice, ne duceam în fabrici să construim chestii din resturile de pe acolo, ne duceam în ateliere de pictură, învățam să…”

Deci ei înainte să formeze partea tehnică, care e bine că e necesară, formau partea spirituală. Pot să zic că e partea spirituală a arhitecturii, dar să o vadă într-un context uman. La noi, din câte înțeleg eu pe vremea aia, nu știu dacă mai e realist acum, era invers, adică totul era la început axat pe tehnic și după aia probabil adăugate chestiile. Poate nu mai e acum așa, dar cred că se potrivește la ce facem noi, asta vreau să zic.

Modelul acela norvegian, în care omul este format înainte de tehnician, seamănă izbitor cu rânduiala firească a familiei creștine, iar temeiul ei dogmatic pentru educația tinerilor îl găsiți limpede așezat în pagina Familia din Învățătura de credință ortodoxă.

Prea multă teorie. Și despre Tarkovski

Părintele Teologos: Da, pentru că prea multă teorie. Tânărul n-o să rețină de ce, pentru că nu are imaginea concretului care este modelat de teoria respectivă. Deci cred că ar fi mult mai bine să vadă – să vorbim despre arhitectură acum -, adică să vadă casa, monumentul respectiv, să vină profesorul să spună: „Această clădire este frumoasă pentru că respectă aceste reguli de arhitectură. Unu, doi, trei…care or fi ele”. Sau, de exemplu, eu știu, în artă fotografică, pot să vorbesc puțin mai liber acolo, deci ar fi foarte bine să vadă multe fotografii sau multe filme, după care să vină profesorul să spună: „Da, uite, pentru că aici există regula asta, regula treimii, regula leading space și așa mai departe. Sunt anumite reguli de compoziție și dacă le urmezi pe astea, ajungi să faci și tu lucrurile astea.” Pentru că dacă îi spui de la început, ăla nu înțelege, pentru că este foarte teoretic în capul lui.

Paul Cocei: Exact. Mă gândesc la Tarkovski. Tarkovski nu este un regizor genial pentru că a studiat foarte bine unghiurile și teoria cinematografică, ci pentru că a văzut realitatea într-un mod genial.

Părintele Teologos: Evident. A avut harisma asta și a fost foarte mult realitate.

Paul Cocei: Și dacă tu vrei să imiți pe Tarkovski, zici „Vreau să fac ce a făcut Tarkovski”, nu o să reușești. Imitându-l pe el o să reușești să faci nimic. Ceva simulacru în cel mai bun caz. Și cred că învățământul nostru e foarte mult bazat pe această imitare fără lucru la partea umană.

Părintele Teologos: Mecanic.

Paul Cocei: Da. Și chiar mi-aduc aminte că, de fapt, de unde s-a iscat în mintea mea chestia asta foarte mult – din cauza inteligenței artificiale. Pentru că atunci când vorbeam de avansul ăsta tehnologic, acum înseamnă, în mare parte, implementarea inteligenței artificiale în toate domeniile. Aceasta fiind foarte bună pe partea tehnică, ideea asta de a face școală ca să ai o meserie e din ce în ce mai nerealistă. Părerea mea.

Teoria seacă nu formează pe nimeni, pentru că mintea tânărului se aprinde întâi la frumusețe, iar despre această cale regală către formarea caracterului am tâlcuit în Binele, adevărul și frumosul.

Meserie? Pe primul plan trebuie să fii OM

Părintele Teologos: Evident. Pentru că faci școală ca să ai o meserie, dar partea tehnică a acestei meserii scade foarte mult și …pe primul plan trebuie să fii om. Totdeauna a fost treaba asta, dar astăzi cu mult mai mult se vede. Pentru că mai demult puteai să înșeli oarecum, nu pentru mult timp și nu pe mulți, puteai să înșeli că ziceai că „băi, eu sunt bun din punct de vedere profesional”. Astăzi, datorită AI-ului, s-au datorită multor lucruri, partea umanǎ, care totdeauna era preponderentă, astăzi se vede mult mai mult decât…

Paul Cocei: Da. Și am urmărit un clip chiar pe site-ul Sfinției Voastre cu Jonathan Pajot, care într-o conferință îi spunea că foarte curând și probabil în zilele noastre, acum deja, studentul intră la facultate (colegiul la ei durează 3 ani sau poate 5 ani) cu specializarea cu ce fac ei acolo, și alături cu master, oricum durează câțiva ani, și când ies de acolo, meseria pentru care au intrat ei să învețe nu mai există. Și e foarte posibil să fie așa. În domeniul nostru, în informatică, lucrul ăsta se petrece concret acum.

Părintele Teologos: Da, și inclusiv în timpul facultății, framework-urile sau tehnologia pe care o înveți, când ești tu afară, sigur e depășită.

Paul Cocei: Da, da. Și mă uit la avansul motoarelor astea LLM, avansul lor, acum, cred că se măsoară în eficiență, deja nu mai vorbește nimeni acum de ce breakthrough o să fie sau ce spectacol o să fie cht gbt-7 sau nu știu ce. Și e pur și simplu înglobarea a mai multă putere de procesare, care înseamnă eficiență mai mare, scăderea erorilor și automat eficiența va crește și implementarea ei va fi cu mult mai mult succes. Că succesul se măsoară în bani.

Dacă meseria se topește sub ochii noștri, atunci singura investiție care rămâne este omul, iar ce anume amenință astăzi formarea caracterului tinerilor am arătat pe larg în Riscurile Inteligenței Artificiale pentru tineri.

Gândiți singuri, nu întrebați LLM: educația tinerilor în fața AI

Părintele Teologos: În bani și în influență, mai ales: putere. Putere, putere, pentru că din păcate AI-ul, oamenii nu-și dau seama, dar AI-ul cenzurează enorm. Adică foarte mulți oameni se complac să întrebe LLM pentru orice lucru. Și atunci tu, fără să-ți dai seama, ești cenzurat la realitatea pe care ți-o oferă LLM-ul respectiv. Indiferent că minte sau nu.

Paul Cocei: Zi. Și din cauza asta, eu nu cred că mai putem să facem școală, cred că păcălim copiii de acum. Adică zicem o poveste: „Tu vei învăța bine, vei învăța multă matematică, fizică, chimie, biologie, religie și așa mai departe. Și la capătul acestui drum care ține 15-16 ani, tu vei avea o meserie extraordinară, vei avea un rol în societate” și noi nu mai putem să garantăm chestia asta, începe să-l mințim pe copil. Ca să menținem în picioare acest sistem în care beneficiarii sunt copiii, evident, dar care nu mai e eficient pentru ei. Asta mi se pare că trăim noi acum.

Părintele Teologos: Da, și mai ales copiii trebuie să fie învățați să gândească. Asta e foarte important. Trebuie să fie învățați să gândească. Și mai sunt informați. Câte instrucțiuni, câte comenzi îl înveți, ce să-l înveți? Asta vreau să spun. Trebuie să înveți să gândească. Și mai ales chiar am văzut, chiar mi-a trimis cineva, Dumnezeu să-l binecuvânteze pe respectivul, mi-a trimis o caricatură din asta, dar foarte inteligentă, că era o curbă ceva de genul ăsta și cu o cădere foarte abruptă la sfârșit și pe jos era axa timpului și spunea clasa – hai să vorbesc în termeni românești, clasa 1, clasa 5, clasa 9, așa mai departe, facultate. Și acolo, spunea, în clasa I-a se făcea, nu știu ce, algebră. Da, algebră, după care se făceau ridicări la putere, radicali, după care se făcea diferențiale, integrale, după care analiză, după care se făcea limite și lucruri de genul ăsta și matematică diferențială. Și ăsta era top, după care Einstein și după care aici Excel.

Paul Cocei: Exact, da, da.

Părintele Teologos: Adică era de râs, pentru că în realitate tu nu o să folosești lucrurile respective. Și, sigur că este bine să învățăm despre ele, dar pe primul plan trebuie învățat cum să gândească, să-și formeze o imagine corectă despre realitate și, mai ales, să știe să gestioneze realitatea respectivă.

Cine se obișnuiește să întrebe mașina în locul minții sale ajunge repede să nu mai deosebească adevărul de plăsmuire, primejdie pe care am pipăit-o concret în IA și DeepFake împreună ne vor înșela pe toți, și tocmai de aceea educația tinerilor trebuie să înceapă cu deprinderea de a gândi singuri.

Să învățăm copiii cum să gândească corect. Jonathan Pageau.

Paul Cocei: Eu de multe ori întreb pe copii… e o plăcere asta, e o… nu pot zice că e o metodă, dar este, poate, un procedeu. Îi întreb pe copii: „De ce vii la școală?” De la clasa I-a până la clasa a XII-a. Fiecare ar trebui să răspundă cu ceva. Răspund, dar ei nu știu de fapt, „că așa vrea mama, etc”. Problema e că dacă îi întrebi pe profesori „De ce vin la școală copiii, de ce trebuie să învețe materia asta șase ani de zile?” Dacă noi nu putem să dăm un răspuns la chestia asta, înseamnă că undeva greșim, adică undeva e o ruptură, o neînțelegere. Și eu cred că vine din faptul că copilul, omul s-a schimbat, s-a schimbat foarte mult. Și totul este bine câtă vreme noi ne orientăm din nou spre partea umanǎ, spre a învăța pe copil să fie om.

Și asta zicea Jonathan Pageau, o să revină profilurile umaniste în top, că ele sunt de zeci de ani într-o scădere, într-o umbră a profilurilor alea, pentru că profilul real te ducea într-o meserie bănoasă, sau, mă rog, era mai probabil să găsești un serviciu satisfăcător tehnic. În vreme ce profilurile umaniste te duceau într-o zonă asta literară, nu știu ce, poate psihologie, poate… Și acum el zice că o să revină profilurile umaniste. De ce? Pentru că ele vor putea să modeleze oamenii, cum era învățământul pe vremuri, înainte de Revoluția Industrială, să modeleze oamenii pentru orice. Pentru care să se adapteze, să fie oameni buni, nobili și maleabili, flexibili, buni, astfel încât să poată să integreze, să lucreze în orice societate.

Ori dacă eu 12 ani, 15 ani trag numai cu gândul „o să fiu, de exemplu, un programator foarte bun” și n-am ajuns un programator deloc – pentru că nu mai există programatori decât 10% care scriu chat gpt-ul sau așa -, ce o să fac? Tot viitorul meu se duce, nu sunt adaptat la nimic, nu știu să fac nimic. Și eșuez. Și cred că, din păcate, într-acolo ne îndreptăm. În afară de meseriile care sunt foarte umane. Chiar și bucătăria, de exemplu. Adică să fii bucătar e o chestie umanǎ. Gătești pentru cineva tu…

Părintele Teologos: Da, și este un skill analogic.

Paul Cocei: Și e ceva de care oamenii au nevoie întotdeauna. Dar meserii care pot fi înlocuite foarte ușor de către IA. Din păcate, dacă noi ne pregătim pentru o societate în care o să fim noi ăia, nu cred că o să fie așa.

O pledoarie curajoasă pentru a scoate ecranele din clase și a pune la loc de cinste formarea caracterului copiilor am semnalat în O extraordinară pledoarie împotriva tehnologiei din școli, iar cifrele care o susțin sunt adunate și în articolul Dependența de rețelele sociale scade randamentul școlar din Ziarul Lumina.

Caracterul determină CUM trăim. De ce contează formarea caracterului tinerilor

Părintele Teologos: Și dincolo de asta e vorba și de faptul că, chiar dacă ar fi meseria respectivă, un caracter rău o să trăiască rău, o să se chinuie și o să-i chinuie și pe ceilalți, indiferent cât succes are, câți bani, ce poziție socială, câtă influență are și așa mai departe.

Paul Cocei: Asta trebuie să o știe și dinainte.. Oamenii sunt atât de fragili emoțional, nu mai pot să permită…se închid foarte repede la chestii răutăcioase, adică nu mai au toleranță foarte mare pentru, nici măcar pentru un dialog normal în care, cum să zic, există o anumită duritate sau o anumită… pentru că se schimbă idei. Adică oamenii sunt foarte reticenți acum să mai stea de vorbă cu cineva dacă acela emană o anumită negativitate. Lucrul ăsta se exacerbează. De ce să mă știu eu cu tine dacă mă simt prost după aia?

Părintele Teologos: Și cred că oamenii au și o toleranță foarte, foarte mică la critică și la păreri diferite.

Paul Cocei: Acum e și podcastul cu Radu Dobrician.

Părintele Teologos: Pentru că îi vezi, adică îi spun și eu cuiva: „Vezi că nu e așa.” „Părinte, ce aveți cu mine?”

Paul Cocei: Da, da, exact așa.

Părintele Teologos: Nimic cu tine. Eu spun că, din experiența mea și mai departe, că nu e așa.

Paul Cocei: Dar arta ar fi o șansă, nu știu dacă și cum ar putea fi ea implementată în sistemul de învățământ, mai mult ca să devină ceva care schimbă pe om.

Un caracter care nu rabdă nici cea mai blândă îndreptare se închide singur în chinul lui, iar leacul acestei neputințe, atât de necesar în formarea caracterului tinerilor, l-am căutat împreună cu Radu Dobriceanu în Cum să accepți critica: zidire, smerenie și vindecare.

Lumea poate fi condusă prin artă. Arta și formarea tinerilor

Părintele Teologos: Eu cred că știi unde e problema? Cred că, adică lumea e condusă prin artă, asta se vede foarte clar. Vezi și în care sunt mari influenceri, sunt artiști și muzicieni și actori. Și în clipa în care tânărul este supus unei arte nocive, unei arte cu bătăi, unei arte cu înjurături, unei arte agresive, atunci el crede că realitatea lui e așa. Și în clipa în care eu îi fac observație sau o corecție sau îi spun ceva care nu se potrivește cu voia lui proprie, care este foarte dură, automat el crede că e agresiv la adresa lui. Și cred că ar trebui să se schimbe arta. Chiar azi dimineață mă gândeam, zic: „Doamne ferește, dacă cineva merge la copilul meu, sigur, eu nu am copii, dar să spunem, merge la copilul meu și îl învață să înjure.”

Adică nu, ci îi spune: „înjură”. Eu o să sar 50 de metri în sus. „Cum îți permiți?” și așa mai departe. Dar dacă el ascultă toată muzica asta care este plină de înjurături și mai ales i se oferă aceste înjurături într-un mod foarte talentat, dar talentul este folosit într-un mod malefic, evident, zic: „A, copilul meu este la modă, copilul meu este în trend”, cum se spune. Deci clar că, este o artă foarte nocivă și ar fi foarte, foarte necesar să apară o artă cu adevărat creștină, să vorbesc…

Paul Cocei: Apropo de muzică, mă gândeam că e un pic amuzant, dar nu e chiar amuzant. Eu mai vorbesc cu copiii despre ce muzică ascultă. Din păcate, răspunsurile nu sunt foarte pozitive. Dar ne-am dat seama, mai glumeam cu profesorii, dar nu e o glumă, că poate ar fi bine să facem versuri de manele în materia noastră. Adică lucrurile bune să le transmitem astfel. Pentru că au foarte multă receptivitate muzicile astea la ei.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Paul Cocei: Bineînțeles că e mult mai bine să asculți nu neapărat Beethoven, ci Bach, de exemplu, sau Pachelbel. E mult mai bine, dar să fim realiști.

Părintele Teologos: Da, dar să spun o experiență de-a mea. Eu cred că ați putea să faceți treaba asta. Deci, eu am fost sub comunism, n-aveam nici măcar casetofon, după nu știu câți ani am avut un casetofon mono, mulțumesc la Maica Domnului, și ascultam muzică la radio, care era muzica cu cântăreții români de pe vremea comunismului, tot respectul pentru ei.

Că lumea este cârmuită prin artă nu este o vorbă aruncată, ci o realitate pe care am desfășurat-o împreună cu Mihai Georgescu în Cultură muzicală și ortodoxie: artă, știință și vibrație, acolo unde se vede cât cântărește arta în formarea tinerilor.

Melo de la 3 la 4.

Paul Cocei: Melo de la 3 la 4.

Părintele Teologos: Da, da. Și dimineața era curierul melodiilor, Dumnezeu să binecuvânteze și așa mai departe. Și ascultam cu paraziți, cu toate alea. Bun. Și erau cântăreții care erau, muzică ușoară, cum se numea. La un moment dat, eu am fost la – eu sunt așa foarte ratat, foarte vai și amar de capul meu -, dar am fost la un liceu de mate-fizică foarte bun și făceam meditații la o profesoară de mate. Și la un moment dat, eu eram singur într-o cameră acolo și rezolvam probleme la matematică și nu știu ce s-a întâmplat cu doamna profesoară, în orice caz o treabă acasă, o ispită la ea și n-a mai venit la mine. Eu am terminat problemele și n-a mai venit să-mi verifice. Și eu ziceam, am rămas singur în cameră.

Și în camera respectivă, pe vremea aia, era un magnetofon high fidelity și cu două boxe mari în colțurile camerei. Deci îți dai seama diferența imensă între sunetul care urma să iasă din treaba asta, comparativ cu radioul ăla mono, cu paraziți, cu nu știu ce. Și în situația asta intră în cameră fiul profesoarei respective, cu care după aceea am fost la facultate și am fost și chiar foarte buni prieteni, și pornește magnetofonul respectiv. Și în clipa respectivă a început o piesă despre care eu nu puteam să îmi imaginez că cineva poate să compună așa ceva. Adică era un cu totul și cu totul alt spațiu, alt univers. Și atunci țin minte că nu știu cât timp am căutat cine a compus piesa respectivă și cum se numește. Și cred că asta ar trebui să se ofere tinerilor, să oferi o muzică care să-l scoată, să-l ridice. Și anticii aveau „catharsis”, adică să-l curețe, să-l scoată afară.

Paul Cocei: E foarte clar că și terapeutic, dar și estetic, educativ, e foarte important. Și noi, mai ales la clasele mici, practicăm asta. Adică le punem, în timp ce lucrează pe exerciții, muzică clasică și le place. Zic „mai puneți-ne” .

Părintele Teologos: Da, da, sigur.

Tocmai despre puterea aceasta ziditoare a muzicii bune în formarea caracterului am stat de vorbă cu Ionel Streba în Dumnezeu și muzica clasică.

Estetic, educativ, plăcut. Muzica în formarea caracterului copiilor

Paul Cocei: Bineînțeles că ei se sizează foarte bine. Dacă mă duc la clasa a V-a, a VI-a, ei sunt atât de… Adică un copil din clasele primare ascultă muzică ocazional și puțin. Poate că unii ascultă mai mult dar receptivitatea e mai mare. Cei de la clasa a V-a încolo ascultă muzica aproape non-stop. Și atunci ei sunt supra-saturați de muzica lor, nu înțeleg, e foarte greu să iasă.. Dar Dumnezeu poate să-i scoată. Trebuie încercat, trebuie lucrat.

Părintele Teologos: Trebuie lucrat și mai oferă alternativă. Adică ceva de impact, cum a fost piesa asta pe care am ascultat-o atunci.

Paul Cocei: Eu am, datorită istoriei zbuciumate ale atributului meu, am avut ocazia să trec prin anumite lucruri pe care poate colegii mei profesori nu se gândesc la ele, că nu am avut experiența asta nefericită. Printre altele, am ascultat și multă muzică care are efecte nocive asupra psihicului uman și a sufletului, în principiu, cum e muzica black metal. Dar acolo, ce am observat, că erau lucruri din ce în ce mai întunecate. Și acum stând așa și întrebându-mă… Și acum toată muzica asta se găsește la liber, oriunde. Unele nu am putut să le ascult niciodată. Nu se puteau asculta. Dar unii le ascultau. Și am stat și m-am gândit: de ce un om poate să asculte o muzică care e clar atât de nocivă? Ce l-atrage pe el? Pentru că, de fapt, nu poate să-l atragă răul.

Pentru că dacă l-ar atrage răul, ar simți energia diavolească și s-ar demoniza instantaneu. E ceva frumos acolo, e o frumusețe care există. Eu cred că toată lumea ascultă orice muzică pentru o frumusețe care există. Și mă gândeam dacă chestia asta poate fi speculată. Cred că asta poate fi speculată pentru că e ceva de la Dumnezeu. Frumusețea nu e de la diavol. Este distorsionată de el, amestecată unde nu trebuie. Este ceva frumos. Asta-i atrage pe ei, de fapt.

Părintele Teologos: Înțelegerea. Adică deci cineva…. Chiar țin minte, ieri mi-a scris o doamnă: „Părinte, nu știu ce să mai fac cu fiul meu, că are BAC-ul acum și e plin de cuie.” Bine, acum că ai spus context. Dar eu când am văzut că e „plin de cuie”, aude răgete și așa mai departe, știi? Și zice: „Ce să fac? Sunt disperată.” Și sigur, într-o discuție pe mesaje, cu doamna respectivă, nu am avut cinstea să o cunosc, să știu cine este, în orice caz, ce am depistat? Deci tânărul, într-adevăr, asculta muzici, nu chiar black metal, dar nici departe, sigur. Și, de fapt, care era cauza? Și mai ales că ea spunea că se înhăitase și cu alții și „ce mă fac, că sunt disperată”. De fapt, ce era? Era faptul că tânărul era cel mai mare dintre frați, mama era singură, prin divorț. Mare traumă divorțul, după care era faptul că mama nu-i oferea nicio dragoste fratelui mai mare, ci îl punea pe el să-i crească pe ceilalți. Și atunci el găsea în muzica aceasta agresivă, se identifica cu ea, găsea înțelegere. Adică uite și altul care a suferit, și altul care, apropo de asta, să-i fie spre mântuire, era o piesă foarte dură mai demult, care se numea chiar așa, „Love of Comprehension”(Lipsa de înțelegere), de la Death. Acolo Chuck Schuldiner vorbește despre trauma lui relativ la mama lui care apare și în clip să spun, sau cu prietena lui, dar în principal e vorba de mamă. Și atunci, în clipa în care tu ai o problemă cu mama ta, Doamne ferește, ești singur și nu știi ce să faci, cum să rezolvi și… „A, uite că și ăsta”, știi? Și atunci se descarcă, are pe cineva care îl înțelege și merge în direcția respectivă. Și din cauza asta spun despre ăștia care cântă muzică pop sau așa mai departe, că sunt ipocriți.

Paul Cocei: Da, mi se pare sincer. Acum eu nu promovez rock-ul sau… adică să ne înțelegem, dar sincer văzând astea și la copiii ăia măcar erau mai puțin căldicei. Sunt cealaltă extremă, ok, e mai bine.

Părintele Teologos: Erau sinceri, spuneau lucrurilor pe nume.

Că muzica lucrează terapeutic asupra sufletului o adeverește și Muzica psaltică: remediu pentru depresie, iar rădăcinile acestei arte, cea mai potrivită pentru formarea caracterului copiilor, sunt adunate în pagina Muzica bisericească.

Și puțin despre Metallica.. Muzica și formarea caracterului

Paul Cocei: Pentru că e o șansă. Dar dacă trăiești în bălteala asta amestecată așa în care mesajul că zicea, era tot așa o postare nouă, traducere, în care zicea că în top 20 Billboard era o singură melodie despre altceva decât despre dragostea romantică, despre „te iubesc, m-ai părăsit” nu știu ce. O singură melodie. Ori acum 30 de ani, care erau melodiile? One (Metallica, n.n.) și tot felul de alte melodii care aveau niște mesaje politice, sociale. Oamenii erau deranjați de anumite chestii și le vorbeau. Acum nu le mai vorbește nimeni, pe copii nu-i interesează nimic, nici aia, nici aia, nici aia.

Și cred că muzica aceea a fost speculată de vrăjmaș destul de mult, pentru că a generat… Problema la muzica aia, dacă pot să comentez un pic din experiența mea, este că era folosită ca un vehicul de exacerbare a unor stări naturale ale tinerilor. Melancolia, o anumită chestie naturală sau o anumită revoltă și anumită, cum să zic, supărare; îi deranjau multe lucruri atunci. Rebeliune. Dar e ceva care vine în mod natural. Nu le place cum arată la vârsta aia, fiecare crede că ălalaltul e nu știu cum. E ceva natural. Începe să-și manifeste cumva personalitatea asta și apar aceste răni, să zicem așa, niște… Ei, muzica asta le exacerbează, adică poate să te închidă complet în starea asta și, din păcate, am avut și cazuri nefericite în anturaj, să zic așa. Dar, slavă lui Dumnezeu, că, de bine, de rău, toți cei de atunci am supraviețuit.

Părintele Teologos: Da, probleme.

Paul Cocei: Dar, mă iertați, el nu te transforma într-o persoană indiferentă. Și asta mi se pare – indiferența – mult mai grea, mult mai rea decât a sta într-o stare de genul ăsta. Pentru că din asta poți să ieși că îți dai seama. Nu se mai poate, am ajuns, sau vezi un contrast. Dar într-o stare în care băltești, totul pare un hitit.

Că o trupă poate purta un duh cu totul întunecat, dincolo de talentul muzicienilor, am arătat-o în Blestemul Led Zeppelin: Partea întunecată a muzicii, un material care ajută mult la formarea caracterului tinerilor care ascultă rock și la care mă întorc ori de câte ori vorbim despre educația tinerilor.

Pericolul căldicelului.

Părintele Teologos: Hristos a spus de pericolul căldicelului. De fapt problema rockerilor și mai departe este faptul că nu au…vorbim general acum, nu judecăm persoane, este faptul că lipsește Hristos. Acolo e problema. Adică eu văd problema: am o muzică rebelă, dacă dorețti, la adresa asta, dar soluția nu este… Adică rămâi tot acolo. Ei, soluția e Hristos. În clipa în care ies afară. Deci e bine că încerci să ieși afară, ok, dar soluția este Cel care depășește moartea, soluția este Cel din cer, cerescul care te scoate. Nu o mișcare anti-sistem, în sens ateu, de exemplu.

Paul Cocei: Eu le recomand tinerilor, dacă nu înțeleg despre ce vorbim, să ia un album de la Metallica din în anii ’80-’90, Master of Puppets, Justice for All, să se uite pe titlul melodiilor, nu trebuie să le asculte. Să vadă ce zic ele acolo. Și o să vadă că, de fapt, acolo ei spunea o poveste care era foarte concretă și pe tineri îi sfâșia. De aceea ei au avut succes, nu pentru că cântau muzică frumoasă. Sigur că erau mari muzicieni și nu doar muzică frumoasă. Unii dintre ei, de păcate, s-au pierdut datorită patimilor: alcool, droguri și toate astea. Dar ei erau revoltați în mod justificat de anumite lucruri. Eh, asta ne trebuie nouă.

Părintele Teologos: Sigur, Master of Puppets chiar spune asta. Adică, „stăpânul păpușilor”… până astăzi se vorbește despre păpușari.

Că din marginea prăpastiei se poate ieși la lumină o dovedește mărturia adunată în Alice Cooper: o mărturie a găsirii sensului prin harul lui Dumnezeu, o pildă vie pentru orice părinte care se ostenește cu formarea caracterului copiilor săi și nu deznădăjduiește nici în ceasul al doisprezecelea al formării caracterului.

Copii revoltați? O, da! Revolta și formarea caracterului

Paul Cocei: Despre asta vorbim. Ne trebuie nouă ca copilul să fie revoltat. Adică, noi nu trebuie să fim revoltați de revolta lui. Cum copilul ăsta, eu credeam că o să fie sfânt și o să meargă la biserică și uite acum ce face. Dar trebuie să înțelegem că asta este o fază prin care e natural să treacă. E o descoperire a unui lucru pe care nu-l avea înainte. Mintea lui care funcționează, care produce gânduri, mai precis contemplă gânduri și, în păcate pământul le primește, dar așa învață să le discrimineze. Nu poate să învețe stând și ascultând numai lucruri căldicele până la moarte.

Părintele Teologos: Pentru că atunci se aplatizează, se asfaltează, dar totul este ca părinții să ghideze, să canalizeze această revoltă împotriva păcatului din lume, cum spuneam, către terapeutica bisericii, către terapeutul ortodox. Asta trebuie să se întâmple, pentru că altfel ferească bunul și Sfântul Dumnezeu.

Paul Cocei: Și noi avem în America, de exemplu, dar nu doar în America, și în Sfântul Munte, dar avem cazuri de rockeri care acum fac misiune creștină în toată lumea.

Părintele Teologos: Sigur, da, cum să nu? Sunt foarte mulți, sunt foarte mulți.

Paul Cocei: Nu trebuie să dăm exemplu aici, că se cunosc pentru frații noștri ortodocși.

Părintele Teologos: Păi și părintele Rafail Noica spunea că punk-er din Anglia sunt cea mai bună pâine de convertit.

Părintele Teologos: De ce? pentru că își dau seama de nedreptatea lumii.

Paul Cocei: Pe de altă parte, nu vezi mulți în disco convertiți și…

Revolta unui adolescent nu este sfârșitul lumii, ci o răscruce, iar cum se poartă părintele pe acest drum, fără să strice formarea caracterului, am arătat în Parabola fiului risipitor: sfaturi pentru părinți și adolescenți.

Desprinderea de lume

Părintele Teologos: Da, pentru că se complac. E vorba de complacere, știi? Dar în clipa în care este cineva care își pune problema cu adevărat, atunci într-adevăr iese. Și, de fapt, vezi că toți Sfinții Părinți vorbesc, primul pas este desprinderea de lume, ieșirea din mâzga, din melasa lumii.

Paul Cocei: Ieșirea din lume bineînțeles că pentru noi cei din lume e puțin mai mistică, decât practică, cum e în Sfântul Munte. Deși și noi trebuie să ne închidem în cămăruță și să închidem televizorul. Dar nu se poate fără și… Eu asta le zic și copiilor care pentru ei e cumva un antidiscurs. E cumva firesc să fie așa, că noi nu suntem în lume, nu suntem în ordinea lumii și pentru ei să te închizi față de lume e absurd. La vârsta aia vor să exploreze lumea, să fie acolo, să se ducă la festivaluri, să nu știu ce.

Părintele Teologos: Cumva adică sunt foarte idealiști.

Paul Cocei: Da, foarte idealiști. Nu poate să se întâmple nimic rău, dar trebuie să înțelegem că acestea sunt lucruri firești. Într-un fel, vin din sentimentul nostru la veșnicie. Moartea e ceva nefiresc pentru noi. Nu avem de ce să fim speriați, din contră, adică trebuie să simțim veșnicia. După aia o caut în lucruri care nu sunt potrivite și o pierd dobândind patimile și o personalitate care le stă după aia împotrivă. Dar asta e muzica, ce privește muzica. Cred că e o chestie la care se poate lucra aici.

Desprinderea de lume nu înseamnă fuga de oameni, iar ce este cu adevărat viața athonită, dincolo de închipuirile care circulă, am lămurit în Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte, pentru că și aici stă un reper de neocolit pentru formarea caracterului tinerilor.

Trapmanele. Și despre muzica cu mesaj în educația tinerilor

Părintele Teologos: Da, de ce nu crezi…. Adică, să spun o fază, care pe mine m-a durut foarte mult. E cineva, să nu spun numele pe cameră, căruia îi mulțumesc foarte mult pentru ce a făcut, că eu eram foarte pornit împotriva și sunt foarte pornit împotriva anticulturii care există în România. Adică vorbim de acest… fraților, iertați-mă, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar coaliția de la conducerea României la ora asta e coaliția Trapmanelor. Vă rog să mă iertați, asta e. Și vorbeam cu respectivul, care este un om foarte… Unul dintre cei mai conectați oameni. Dacă nu, hai să nu zic cel mai conectat, că nu există cel mai conectat, dar unul dintre cei mai conectați oameni la industria muzicală românească.

Când i-am spus de treaba asta, zice: „Părinte, da, ok, dar trebuie să știți că există muzică bună în România.” Și mi-a trimis niște piese și așa mai departe, care foarte serios, foarte serios. Adică zic: „băi, ok, de ce nu se promovează? De ce nu percutează treaba asta?”

Paul Cocei: Pentru că oamenii nu vor să știe că se poate ieși, de-aia.

Părintele Teologos: Se complac, nu?

Paul Cocei: Da. Și ei ascultă un mesaj… Muzica asta, care a fost, eu nu pot să ascult cu Radu Armășan, muzica asta a fost concepută special ca să-i legumizeze pe oameni. Să-i transforme în oameni care nu mai acționează, nu mai reacționează. Și cred că aici e problema. Că muzica nu mai ajunge la ei. Adică poate că ei ascultau-o, poate le-ar plăcea, poate i-ar transforma, dar nu ajung să o asculte. Pentru că, din păcate, și mă iertați, nu vreau să jignesc părinți, dar, din păcate, ei învață muzica asta în familie de multe ori. Asta e o tragedie, un lucru de neînțeles pentru mine. Noi vorbim de educație acum. Și cum să-i facem pe copii să-și dedice nivelul intelectual? Păi da, dacă el ascultă manele la trei ani?

Părintele Teologos: Și, cred că, trebuie să faci efortul să stai să asculți copilul. Trebuie să facă să stai… Apropo, că ai spus de Pachelbel, care este un exemplu așa celebru. Acolo dacă asculți o secundă și faci alte lucruri, nu înțelegi nimica. Dar dacă stai să asculți, să asculți, atunci este o ditamai armonia, ceva extraordinar, canonul, celebrul canon de Pachelbel. Și toate celelalte, mai ales astea care sunt muzici progresive, pentru că piesa pe care am ascultat-o atunci, a fost o piesă progresivă și vrând-nevrând, pentru că eram în camera profesoarei respective, trebuia să stau să ascult. Deci asta aș recomanda tinerilor sau chiar și pe mașină. Pune ceva să ascultați, să intrați în atmosferă. Ce-o vrut să spună compozitorul respectiv? Care e mesajul?

Țin minte că, mai demult, noi eram foarte preocupați care este mesajul muzicii respective. Și eram împotriva muzicii, iarăși nu vrem tot respectul pentru muzica disco și așa mai departe, dar mai demult noi ne întrebam foarte… Și din cazul asta eram împotriva muzicii comerciale. Că nu are mesaj.

Paul Cocei: Da, exact, era goală.

Părintele Teologos: Nu are mesaj. Trebuie să asculți muzică cu mesaj. Și mesajul ăsta trebuie, cum spuneam, să ne ridice. Nu să ne îngroape. Pentru că asta e problema cu black metal-ul. Că black metal-ul are mesaj. Dar este un mesaj foarte negru.

Paul Cocei: Spus foarte negru. Dar vă contrazic un pic. Și muzica disco are un mesaj. Dar mesajul este „acum”. Acum mănâncă, bea. Asta e, „mâne vom muri”. Ăsta e mesajul de fapt, adică nimic.

Părintele Teologos: Animalic.

Paul Cocei: Da. Și în afară de muzică, arta, nu păcate în momentul de față, poate puțin film. Film, da. Sincer să vă spun și filmul, filmul de lung metraj, mă refer.

Părintele Teologos: Maica lui Dumnezeu, una din mai marile mele dureri.

Că se poate face muzică bună și în România, cu mesaj și cu trăire, a dovedit-o Radu Almășan în Muzica e trăire, energie, o discuție pe care o recomand oricui se ocupă de educația tinerilor și caută pârghii reale pentru formarea caracterului.

Despre răbdarea de a ne uita la …..filme și rolul lor în formarea tinerilor

Paul Cocei: Să se ducă, de ce? Pentru că nu mai au oamenii răbdare. Ei și când se uită la film, se uită pe telefon, mai primesc un mail, pun pauză, se duc, nu știu ce, mai fac o treabă, mai revin, se mai trag 10 minute, nu poți să înțelegi nimic așa, nici măcar dintr-un film foarte bun. Deci, cumva, filmul de lung metraj are piața lui, cred că se poate face mult acolo și se face cum face Mel Gibson, cum fac, sunt mulți care fac filme bune și care încă transmit mesaje. Chiar în cultura asta woke apar mesaje surprinzătoare.

Părintele Teologos: Da, chiar foarte bune.

Paul Cocei: Chiar e o chestie… că nu se știe. Un film independent cu un buget infim, dar nu mai știu cum se numește exact, îmi scapă acum, care a bătut la Hollywood toate marile superproducții de sute de milioane.

Părintele Teologos: Serios?

Paul Cocei: Da, și au un buget de 10 milioane de dolari, sau așa ceva. Toată lumea s-a uimit și criticii au zis: „Păi da, asta se întâmplă când ești fidel publicului. Îl tratezi cu respect, că dacă tu îl tratezi că vrei să-l ideologizezi și să…”

Părintele Teologos: Da, vrei să-i bagi pe gât mesajul.

Paul Cocei: Din păcate, de asta s-a și dus o mare parte din cinematografie, pentru că nici oamenii n-au de ce să se ducă și să vadă tot Albă ca Zăpada neagră.

Părintele Teologos: Păi da, chiar îmi spuneau oamenii că stăteau o oră pe Netflix numai să caute un film mai de Doamne-ajută.

Paul Cocei: Da, e foarte greu. Pentru că și algoritmii… Bine, oamenii nu exact cum funcționează algoritmii, dar algoritmii nu sunt neutri, au bias, sunt părtinitori. Foarte greu să găsești ceva bun. Este acolo, dar până îl găsești oricum s-ar trebui să găsești ceva atractiv.

Părintele Teologos: Da, sau trebuie să știi neapărat titlul, scrii titlul și atunci îl găsești, dar altfel nu ți-e bun.

Paul Cocei: Da, deci muzica, filmul, din păcate celelalte arte mai complicate, nu știu cât mai putem să folosim noi, poezia, sculptura, pictura. Pictura are un moment în care poate fi, pentru că unii copii sunt talentați, sunt înclinați spre partea artistică, dar e ceva cumva, așa, în subsidiar. E ceva interesant. Bravo, ce frumos desenez, hai să facem alte chestii. Acolo cred că s-ar putea lucra, pentru că pictura este ceva care conectează direct sufletul uman cu realitatea. E foarte clar că… și e ceva foarte personal. Dar noi nu mai avem cultură foarte bună a picturii.

Părintele Teologos: Și nici a filmului nu mai avem cultură.

Paul Cocei: Nu, nu. Aici eu cred că noi cumva am pierdut după Revoluție… Enorm. Poate tehnic, poate ca afaceri, că noi nu eram pregătiți să facem afaceri filmografice, să zic așa. Și noi, toate filmele după Revoluție de succes sunt foarte dramatice, foarte încărcate de mesaje.

Părintele Teologos: Balcanice, nu?

Paul Cocei: Da, multe sunt depresive, dacă sunt comedii, sunt vulgare sau… Adică am pierdut cumva naturalețea asta a filmului.

Părintele Teologos: Cred că ar fi o piață enormă pentru film ortodox, nu crezi?

Răbdarea de a sta cu luare aminte la un lucru frumos se pierde întâi pe internet, iar despre acest furt tăcut al atenției, care surpă formarea caracterului, am vorbit în Internet, slavă deșartă, decolarea către Cer.

Filmul creștin.

Paul Cocei: Ba da, ba da. Cred că ar fi, da. Film creștin. Produs de noi, de ortodocși. Dar este ceva universal, sigur că da. Și Mel Gibson dovedește. În ciuda tuturora și la Patimurile Hristos și acum o să fie de nou, cu siguranță, în ciuda tuturor. Sigur că există. Există o șansă mare. Nu știu cine poate să o facă. Cinematografia e foarte grea. Poezia e foarte simplă. Eminescu n-avea studiouri de producție poetică. La cinematografie nu e chiar așa simplu. E adevărat că tehnica e mai la îndemână. Mai ușor astăzi poți să placi. Așadar, poate că, totuși, o artă mai personală e mai la îndemâna noastră. Mă refer, când zic de artă, la ce pot să fac eu pentru cel de lângă mine. În cinematografie te adresezi unui public foarte mare și e foarte clar că acolo poți să ajungi la foarte mulți oameni pe care nici nu-i cunoști.

Și e o șansă foarte mare. Dar eu fiind profesor de școală, de liceu, sunt foarte axat la ce pot să fac acum pentru noi. Eu. Să-i învăț pe copii ceva să facă pentru alții sau ceva de genul ăsta. Și cred că aici se poate face mult. Și cu pictura, dar în rest problema e că dacă te duci la casele oamenilor se vede asta. Și nu trebuie să te duci la muzeu ca să vezi faptul că noi am pierdut arta din sufletul nostru. Dacă te duci la o casă veche mai găsești acolo un bordel care are o ușă, o să vezi că ușa are înflorituri.

Părintele Teologos: Da, frumos. Mai o pictură pe pereți..

Paul Cocei: În condițiile în care noi ne plângem că nu avem timp, ei nu aveau deloc timp.

Părintele Teologos: Și noi avem astăzi multe metode de economisire a timpului.

Paul Cocei: Exact, da. Ei nu aveau deloc timp. Adică, practic, la ei era numai muncă, biserică și somn. Și asta e problema, de fapt. Problema nu e că nu găsim mijloace artistice în exteriorul nostru, ci că nu avem resorturile înăuntru. Nu le avem înlăuntrul nostru. Și eu pot să am o artă foarte bună, o producție artistică foarte frumoasă, impresionantă, și eu o arăt și nu se uită la ea.

Părintele Teologos: Sau o piratează, o fură, o copiază și după care o lasă acolo.

Paul Cocei: Da, da. Aici e o chestie de educație. Iarăși educație. Bine ar fi. Că revenim aici până la urmă la oamenii maturi. Din biserica noastră. Sau din anturajul nostru. Că noi ar trebui ca ortodocși… Eu nu zic că eu sunt profesor. Da, un educator ortodox. Dar și orice creștin e un educator ortodox. Pentru cei din jurul lui. Noi ar trebui să facem cumva astfel încât să îi influențăm pe părinți să creeze chestiile astea în familie. Adică trebuie să le dăm cumva niște unelte, foarte practice, niște lucruri practice, și materiale, dar și niște procedee, să zic așa, niște lucruri concrete. Uite, dacă faci așa, o să fii mai bine, o să vezi rezultatul va veni și, uite, încearcă să-i pui desenul ăsta, încearcă să duci la desen, încearcă cu el să facă icoane, încearcă să asculte, uite, pune-i tu muzica asta. Da, sunt mulți părinți care zic că ascultă toate porcăriile.

Părintele Teologos: Da, pune-i tu alternativă.

Paul Cocei: Ascultă aceeași melodii cu el și explică de ce era.. Că dacă tu nu poți să explici și zici „ce ai ascuns porcăriile, de ce sunt porcării?”

Că filmul creștin este cu putință și că are deja lucrători am aflat de la Alexandru Ionescu în Filmul creștin: festivaluri, iertare și misiune, iar despre pictura care lucrează nemijlocit la formarea caracterului tinerilor am stat de vorbă cu iconarii în Taine duhovnicești ale iconarilor.

Iubirea rezolvă traume și ajută formarea caracterului tinerilor

Părintele Teologos: Și dincolo de asta trebuie să vadă de ce ascultă, ca și în cazul mamei respective care spuneam că era cu cuie. S-a rezolvat problema în clipa în care mamei i-au oferit dragoste. Adică și-a schimbat comportamentul față de copilul respectiv și a oferit dragoste. Și începea copilul, nu mai avea nevoie, nu mai avea o traumă, nu mai avea nevoie să asculte black metal. Pentru că ieșind de pe planul respectiv, s-a dus altundeva și atunci a ascultat altă muzică.

Prof.Paul Cocei: Și poate că părinții ar trebui să știe că muzica influențează întotdeauna. Nu există muzică care nu influențează. Adică nu e nimic, ascultă aia cât vrei tu sau nu știu ce. Și dacă nu putem să facem ce trebuie, să ne rugăm cumva, trebuie să facem, Maica Domnului poate orice. Adică noi suntem convinși de asta, e eficiența imediată. Imediată, concretă, dacă oamenii trebuie să încerce asta. Nu poți să-l convingi după copilul tău să facă lucrul ăsta că știi că e bine, roagă-te și o să vezi ca se face. Dar noi suntem deznădăjduiți, suntem și noi pierduți.

Părintele Teologos: Și mai ales nu suntem exemple personale. Trebuie să fim exemple personale.

Prof.Paul Cocei: Greșim foarte mult pentru că îi tratăm pe copii cu superioritate la vârsta la care n-ar trebui să o mai facem. Cumva e foarte… cumva e firesc că copilul când crește tu ești ca un elicopter deasupra lui vrei să te trateze ca atare, dar la un moment dat nu ai putea să aterizezi cumva. Să fii în preajma lui, să fii în spatele lui, în dreapta lui și mai puțin în fața lui.

Părintele Teologos: Că este matur.

Paul Cocei: Și trebuie să înțelegem asta, am înțeles și eu foarte greu ca și părinte. Trebuie să înțelegem că trebuie să lăsăm copilul să facă greșeli, să acceptăm chestia asta. Că dacă ne uităm în istoria noastră nu e o istorie fără greșeli. Și constatăm după aia că greșelile alea ne-au făcut să progresăm, să învățăm ce să evităm. Că și dacă te duci la un război, te pregătești să te duci la un război. Nu te duci pe un tren de luptă cazi în gropi, mergi prin șanțul de noroi; nu faci teorie despre cum o să fie la război, o să faci așa.

Părintele Teologos: Trebuie poligon.

Paul Cocei: Trebuie poligon, da, trebuie concret. Și el trebuie să fie într-un poligon. Practic asta e, un poligon.

Părintele Teologos: Chiar aș crede că părinții nu fac răbdare cu copiii lor. Adică acum avem noi răbdare.

Rana din spatele unei muzici întunecate se vindecă prin dragoste, nu prin interdicții, iar drumul acesta al tămăduirii, atât de rodnic în formarea caracterului tinerilor, l-a mărturisit doamna Galina Răduleanu în Cum depășim traumele și slăbiciunile.

Răbdarea și butoane.

Paul Cocei: Foarte puțină răbdare. Păi de unde răbdare, părinte? Cum zicea părintele Arsenie, pe părintele îl iubesc foarte mult.

Părintele Teologos: Da, am transmis dragostea noastră.

Paul Cocei: Da, da. Și el iubește foarte mult Sfântul Munte, Sfinția sa. Și într-o conferință a întrebat cineva cum să avem răbdare. Și părintele a zis: „Aveți răbdare.” Nu există secrete, nu există altceva. Nu este un secret. Noi asta căutăm, secrete. Să vină ceva care să ne rezolve situația fără ca noi să…

Părintele Teologos: Civilizația butonului, să apeși pe un buton și să se întâmple.

Paul Cocei: Și ce înseamnă maxima? Un fel de inteligență artificială pentru noi, așa, înlăuntrul nostru. Da, și cred că aici e o ruptură între noi și… adică, nu între noi… e o ruptură în noi, poate că e în noi asta, de fapt.

Părintele Teologos: În noi, pentru că noi nu ne-am cizelat ca și caractere, suntem strâmbați și dorim de la copii, adică noi am trecut abia cu 5 clase, noi dorim de la copii 10. Înțelegi? Și iarăși cred că o mare problemă este faptul că părinții cred că dacă și-au făcut datoria trupească față de copii și-au terminat lucrul. Adică dacă dau de mâncare, dacă haine, dacă eu știu undeva unde să doarmă și o carieră în viață, un liceu cât de bun posibil, și-au terminat, și-au făcut datoria. Cred că total greșit. Adică, complet greșit. Pe primul plan, cizelarea caracterului.

Paul Cocei: Da, eu cred că, sincer, din experiența noastră, cam când ajunge copilul la gimnaziu, părinții au senzația că, gata, poate să stea mai departe. Adică, am rezolvat. Aici e mare, nu știu ce. Și nu înțeleg că noi, ca părinți, trecem într-o altă fază. Noi trebuie să ne schimbăm, în primul rând. Asta e o chestie pe care nu cred că o poți descoperi, decât practic. Dar e bine să știm că vine momentul. Dar trebuie să fim pregătiți pentru asta și să reacționăm.

Părintele Teologos: Evident, trebuie să fim noi duhovnicești ca să-i transmitem duhovnicia asta lui.

Prof.Paul Cocei: Da, trebuie să fim pregătiți concret pentru asta. Dar vedeți că, ca și în cazul teologiei, lucrurile astea de viață, umane, pe care noi ar fi trebuit să le știm. Din păcate nu le știm. Vorbim de parenting.

Părintele Teologos: Creșterea copilului.

Paul Cocei: Exact. Nu, dar sună mai modern acum. De cum rezonează mai bine cu generația contemporană.

Părintele Teologos: Și cred că tinerii, pentru că nu au suport emoțional, se simt foarte stresați.

Prof.Paul Cocei: Da, tocmai din cauza asta. Și e foarte clar că un tânăr nu vrea să facă rău. Asta e o mare greșeală pe care o fac. „A, e rău.” Nu e rău. El reacționează, rănit fiind, la stimulii pe care îi are în jurul lui.

Părintele Teologos: Sigur, și nu are experiență.

Răbdarea nu se cumpără de nicăieri, ci se lucrează zi de zi în casă, iar cele patru cărămizi ale ei, fără de care nu există formarea caracterului copiilor, sunt așezate frumos în Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.

Interior și exterior…

Prof.Paul Cocei: E drept că, problema e din interior, nu e din exterior. Nu pielea e problema. E problema interior, adică s-a încuibat acolo o răutate, dar nu e a lui. Asta vreau să zic în sensul că nu e o chestie pe care el a lucrat asupra ei ca să o dezvolte. Noi ne satisfacem patimile în mod conștient și atunci ne răutățim, dar el nu-și dă seama de ce face. Și atunci de ce să-l tratez eu pe el ca pe un agresor sau ca pe un răufăcător. Dar e problema de răbdare, cum spun Sfinții Părinți. Răbdare. Noi nu avem răbdare nici 10 minute să așteptăm să vină copilul de undeva, dar nu avem nici răbdare cu el să așteptăm ca procesele care se desfășoară înăluntrul lui duhovnic să se desfășoare. Noi vrem acum. Dar de ce nu e ca ăla care, uite, să țină post tot timpul și merge așa..și nu știu ce.

Părintele Teologos: Da, cred că este foarte traumatic să îl compari pe copil totdeauna cu vecinul reușit. Foarte traumatic. Uită-te la ăla că a reușit.

Paul Cocei: În condițiile în care tu nu faci nimic. Cum să transferi asupra asupra lui? Chiar și la 16-17 ani, când el ar trebui să ia decizii, să fie responsabil. Dar chiar și atunci, cum să transferi tu asupra lui o vină pe care o porți, în general, tu?

Părintele Teologos: Da. Și mai ales când el nu știe cum să iasă de acolo, știi? Cred că ar fi mult mai bine să ne concentrăm pe aflarea soluției decât pe învinovățirea acestuia. Este foarte traumatic să-l învinovățești de toate.

Ca să înțelegem de ce răutatea din copil nu este a lui, se cuvine să știm ce este de fapt o patimă și cum se încuibează ea în suflet, lucru pe care l-am desfășurat în Patimile, temelia oricărei lucrări serioase în formarea caracterului.

A nu confunda vina cu păcatul.

Prof.Paul Cocei: Noi, din păcate, trăim într-o societate în care vina e o chestie pe care am cultivat-o. În sensul că, nefiind duhovnicești, am confundat vina cu păcatul.

Părintele Teologos: Observația, cu îmbunătățirea. Adică vezi că ai greșit. Dacă spun celălalt: „Vezi că ai greșit” și eu și și celălalt, consider asta ca o formă de agresivitate la adresa lui.

Paul Cocei: Și eu nu vreau să am nimic pe capul meu. Adică n-am greșit, nu. Adică să scape de mine cum s-ar putea. Și ei sunt învățați de când sunt mici – noi vedeam chestia asta la școală, că dacă a cumva creionul, „la ce mi-a luat creionul?” Și după aia, ălalalt tot zice: „Ba nu l-am luat”, deși l-a luat în fața noastră. Nu vrea să recunoască, pentru că îi e frică. Frica asta de a recunoaște, nu e nicio tragedie, i-a luat creionul, ne împăcăm și va fi mai bine ca înainte.

Părintele Teologos:Exact.

Prof.Paul Cocei: Asta nu înțeleg ei. Și, câteodată, să știți că nu reușesc să le explic chestia asta.

Părintele Teologos: Da, pentru că sunt blocați acolo, au traume. Și eu cunosc în monahism. A făcut greșeală clară, toți am văzut-o, știe și el. Spun: „Zi: vă rog să mă iertați”. Nu poate. Pentru că e perfect convins că o să fie bătut sau așa mai departe. Care, evident, nu are cum să fie bătut. Dar pentru că are traume din trecut, este în trecut, nu poate să facă treaba asta.

Deosebirea dintre vină și păcat este cheia întregii noastre discuții despre formarea caracterului tinerilor, iar părintele Varnava Iancu o limpezește în Sentimentul de vinovăție și pocăința adevărată.

„Vă rog să mă iertați”

Prof.Paul Cocei: Și eu am dat exemplu ăsta la copii, dar ăsta e copierea unui comportament dintre adulți. Pentru că adulții fac asta tot timpul. Din păcate!

Părintele Teologos: Deci gândește-te că, treaba asta generează mari traume în cuplu. În familie. În familie foarte grav. De ce? Pentru că ăla când vede că ăla îl minte cu o minciună sfruntată, că, de fapt, despre asta vorbim, deci e clar că se rupe. Minciunea e distorsiunei, este strâmbare.

Paul Cocei: Credeți că, să vă întreb și eu, prea sfinția voastră, credeți că dacă noi am încercat să ne transformăm un pic, ca și creștini ortodocși, nu zic ca membri ai unei structuri a bisericii, să zic așa, ca și creștini ortodocși, ca mireni, dacă am putea să ne transformăm în ceea ce se cere de la noi ca și preoți, așa, preoții ai lumii, adică să încercăm să transmitem noi altora ceea ce a primit noi, n-ar trebui să marșăm un pic pe chestia asta? Adică fiecare dintre noi să simte responsabilitatea asta față de cineva concret?

Părintele Teologos: Este esențial, pentru că la ora asta vezi că în biserică, biserica s-a – după părerea mea îmi cer sincer iertare fără să jignesc, după părerea mea sper să fie greșită – biserica s-a cantonat în anumite teme pe care le reia, și le reia, le reia și așa mai departe. Evanghelia duminicală care, evident, trebui propovăduită, dar atât, sunt niște subiecte tabu și niște modalități de predicare a acestor lucruri. Care alea sunt. Dar lumea s-a schimbat. Și și înainte nu știu cât erau ele de eficace. Dar mai ales astăzi. Fiecare dintre noi trebuie să fim exemplu în lume. Nu mai vorbim de smerenie. Sau de mândrie. Care mândrie? Că tu ești cu spatele la zid și cu fața la perete. Clar.

Cele trei cuvinte pe care copilul nu le poate rosti se învață dintr-o singură virtute, iar ce este ea cu adevărat și de ce stă în inima a tot ce numim formarea caracterului am arătat în Smerenia, accesul, puterea.

Un tsunami informațional

În clipa în care vorbim de o avalanșă, un tsunami informațional, de ideologii păcătoase frontal, clar că trebuie să spui și tu ceva. Clar că trebuie făcută treaba asta. Și atunci, în momentul în care se scufundă corabia, când îi spui celuilalt: „băi, ieși afară, uite, hai pe aici”, clar că deja nu mai vorbim de mândrie, smerenie, ci vorbim de supraviețuire. Sigur, noi știm că biserica o să fie învingătoare, că porțile iadului nu o vor birui-o. Da, însă, fă și tu ceva, să fii și tu în biserică. Asta e foarte important.

Paul Cocei: În ultima vreme am în minte gândul ăsta că nu se poate altfel, Părinte.

Părintele Teologos: Clar că nu se poate altfel.

Paul Cocei: Cum să mă duc eu la Hristos, având mijloacele pe care le am? Mă iertați, dar un creștin ortodox din Evul Mediu, nu știa să citească Scriptura. Nici măcar icoanele de pe pereți nu puteau să le înțeleagă dacă nu explica cineva ce vede. Și în condițiile astea, ei aveau dragoste față de frații lor dar nu putea să le ceară nimeni să facă ce putem să facem noi acum.

Părintele Teologos: Sigur, pentru că din cauza asta facem noi ce facem.

Paul Cocei: Dar asta nu ar trebui extinsă, să zic așa, la orice context al oricărui mirean?

Părintele Teologos: Păi da, sigur. Adică fiecare trebuie să facă ce poate ca să răspândească mai departe modul corect de a fi.

Prof.Paul Cocei: Credeți că ducem o lipsă de învățătură ortodoxă între ceea ce înseamnă biserica?

Tsunamiul acesta informațional nu vine peste noi la întâmplare, ci are o rânduială a lui, pe care am descris-o în Marea înșelăciune a societății moderne, material folositor oricui poartă grija pentru educația tinerilor.

Ortodoxia = știința medicală corectă

Părintele Teologos: Clar. Deci eu nu știu dacă observi că, de multe ori, mă repet și spun că ortodoxia este știința medicală corectă care are ca și caz o vindecare a sufletului. Pentru că oamenii nu știu ce e. Adică el merge la biserică, că i-a spus bunica și de gura maică-si, și așa mai departe. Sau pe unii, într-adevăr, i-a salvat un duhovnic și foarte bine, slavă lui Dumnezeu. Au fost impresionați de un sfânt, de un cuvios, și așa mai departe, dar nu știu de terapeutică, nu știu de transformarea pe care trebuie să o trecem toți. Și atunci, clar că trebuie spuse lucruri de bază și lucruri care să fie eficace oamenilor. Și oamenii trebuie într-adevăr să încerce, adică să facă treaba asta.

Și dincolo de asta, dacă sunt materialele astea ceea ce ar putea să facă și trebuie să facă, fraților, redirecționați, dați like. Nu mă refer acum la materialele noastre, să ne înțelegem, ci orice material duhovnicesc care vă reprezintă și care vă ajută, dați like, dați share, redirecționați. Pentru că oamenii stau acolo, ascultă, zic că dacă e bine și se opresc. Atunci se stinge lucrul.

Prof.Paul Cocei: Eu cred că asta e o tară de-a noastră. Comunismul a exacerbat-o prin regulile pe care le-a impus asupra bisericii. Nu au mai avut voie să vorbească în public și le era frică oamenilor. Cred că ne-am închis foarte mult înăluntrul nostru.

Părintele Teologos: Da, și a ieșit biserica din cotidian.

Paul Cocei: E foarte contrar spiritului creștinesc, de fapt.

Părintele Teologos: Clar, pentru că biserica ar trebui să fie principala transformatoare a cotidianului, care duce din cetatea pământească în cetatea cerească. Au spus Sfinții Părinți, nu am spus eu.

Prof.Paul Cocei: Da, și vreau să vă întreb așa, în principiu: cei care nu sunt, de exemplu, nu se catehizează, se autocatehizează prin mijloacele multe pe care le au la dispoziție, că sunt foarte mulți în biserică, bătrâni sau, mă rog, care nu urmăresc – nu am putea noi, totuși, să facem în lume niște lucruri concrete pentru ei? Adică cum ar trebui să facem noi?

Părintele Teologos: Ce aș recomanda eu foarte mult ar fi extraordinar de bine, deci, sigur, mai ales astăzi când toți suntem săraci. Adică nu vreau să presez, dar dacă se poate, ar fi extraordinar o agapă la sfârșitul Liturghiei, la o napolitană, la un pahar de apă, ceva așa. De ce? Nu e vorba numai de gustarea respectivă, e vorba de socializare, de unitate între oameni, de discuții, de lucruri frumoase, de creșterea unei societăți, a unei suprasocietăți ortodoxe. Asta trebuie să se întâmple între noi. Pentru că așa, ca mă duc la biserică, îmi spune preotul predica, iau anafura și mă duc acasă – da, e esențial, dar nu e destul, să mă ierte bunul Dumnezeu. Trebuie să existe acea agapă și, dacă oamenii pot și, mă rog, dacă este loc, să dea, nu știu cât, nu vreau să zic, adică să cumpere o cutie de napolitane, frate, adică ceva cum avem noi la Foișor.

Ce înseamnă cu adevărat Ortodoxia ca terapeutică a sufletului, și nu ca obicei moștenit, am așezat pe puncte în Ortodoxia: definiție, analogii, erezii, fără de care nici formarea caracterului nu are pe ce se sprijini.

Agapele moderne și folosul lor social

Paul Cocei: Dar la fiecare biserică, să știți că la noi se aduc anumite lucruri și se pot împărți. Să le împartă la sfârșit, dar oamenii nu-s obișnuiți să stea de vorbă efectiv.

Părintele Teologos: A, pe mine asta mă interesează! Adică să fie un loc undeva unde să stea de vorbă și să socializeze, astfel încât să se aprindă, știi, ca într-un reactor nuclear, să prindă reacția în lanț. Asta e interesant.

Prof.Paul Cocei: Asta e un lucru fain pe care l-au moștenit cumva sau l-au preluat americanii de la… (adică nu fac propagandă ca oameni să ia exemplu de la protestanți).

Părintele Teologos: Asta e tradiția veche pe care protestanții au luat-o.

Prof.Paul Cocei: Dar protestanții, neavând o experiență liturgică foarte mare, la ei slujbele nu înseamnă niciun fel ce avem noi.

Părintele Teologos: Ei n-au experiență liturgică, punct. Deci la ei slujba este predica, atâta.

Paul Cocei: Au simțit nevoia asta ca biserica la ei să însemne ceva mai social. Și atunci mereu, acum frații noștri ortodocși din America au o chestie continuată, se numește Coffee Hour. Ora de cafea de după slujbă. După slujbă merg toți într-un spațiu și stau acolo, beau o cafea, vorbesc. Și asta mi se pare că e esențial și pentru noi acum. Pentru că noi suntem foarte rupți unii de alții, atuncia ce pretenție să mai am eu de la un frate ortodox să fie apostol între ceilalți din jur, dacă nu știe despre ce-i vorba? El crede că să vină la biserică înseamnă să stea la slujbă, să dea un pomelnic, să plece acasă: „Ce bine m-am simțit!”.

Părintele Teologos: Să mai aprinzi și o lumânare.

Prof.Paul Cocei: Și să mă împărtășesc…îi vedem noi la 1 an. E o neînțelegere, părerea mea, a creștinismului în sine. Noi nu suntem aici să ne bucurăm de spații, de slujbe frumoase.

Părintele Teologos: Și de însingurare.

Bucuria de a fi împreună după slujbă am gustat-o și în discuția cu Dan Grăjdeanu din Frăția ortodoxă, iar cine dorește să înțeleagă ce anume ne adună la agapă va afla temeiul în pagina despre Dumnezeiasca Liturghie, pentru că de acolo pornește și formarea caracterului.

Să transformăm lumea în Rai. Despre un Adam global.

Prof.Paul Cocei: Noi suntem aici să folosim asta ca să transformăm lumea în rai.

Părintele Teologos: Da, și ca să creștem prin Hristos legătura dintre noi, să reclădim pe acel Adam global.

Paul Cocei: Da, exact, să refacem pe Adam global. Ce pe Adam global dacă eu plec acasă după cinci minute și nu mă interesează, mă duc la birou, acolo eu sunt ortodox, sunt zece atei sau așa și nu mă interesează nimic. Îmi pun căștile pe urechi, lucrez, mă rog, mă duc în pauză, mă rog acolo, ce frumos, poate mă duc și la biserică în pauza de masă, ce bine de mine că sunt ortodox, nu ca ăștia. Și cred că avem atitudinea asta noi, ca fariseul din pildă, foarte mult. Îi judecăm foarte mult și zicem: „Păi sunt acolo, nu mi-e frică de ei să nu cumva să-mi fure ortodoxia”.

Părintele Teologos: Sigur, unii și la biserică: „Uite pe aia cum e îmbrăcat”.

Paul Cocei: A, nu mai zic, da. Dar teama asta, eu am simțit-o în facultate foarte mult, adică erau discuții acolo cu problema asta cu ecumenismul și această teamă: nu cumva să te convingă el pe tine să treci la ceva. Dar cum să mă convingă el pe mine? Eu sunt convins de învierea lui Hristos. Dacă mie mi-e teamă că mă convinge pe mine, înseamnă că… n-am binecuvântarea Bisericii?

Părintele Teologos: Și dincolo de asta, discuțiile trebuie să fie constructive. Adică nu căutam subiecte care divid, subiecte care unesc.

Paul Cocei: Nu o să mă duc acolo să zic: „Băi, hai să zic eu cum stă treaba”. Dar astea sunt chestii pe care noi le-am pierdut și cred că ar trebui să le reînvățăm. Nu ne-a ajutat nici faptul că la noi nu am avut prea mult… În Ardeal a fost mai multă…

Părintele Teologos: Libertate.

Paul Cocei: Nu, nu, în Ardeal au fost obișnuiți ortodocșii să trăiască în preajma protestanților, catolicilor, nu știu ce. În Regat, la noi, nu a fost cazul ăsta și la noi n-a fost niciodată problema ca la tine în sat să fie zece protestanți și să ai de-a face cu ei. Și n-am știut cum să facem asta. De asta s-a și întâmplat după Revoluție ce s-a întâmplat. Dar acum nu mai suntem în starea asta. Adică acum suntem în spațiul ăsta, trebuie să facem ceva și noi. Adică ce, las pe ăla să ducă în iad?

Părintele Teologos: Da, așa e.

Paul Cocei: După părerea mea.

Adam cel global se destramă tocmai prin însingurarea în care am alunecat, iar cum am ajuns aici, și ce înseamnă asta pentru formarea caracterului tinerilor, am arătat în Cum am devenit cea mai însingurată generație.

Like, share and subscribe

Părintele Teologos: Da, trebuie activitate, cum spuneam. Și să începem de la lucrurile simple. Fraților, cum spun englezii? Like, share and subscribe. Adică, deci, dați un like, redirecționați și abonați-vă la canale sau la nu știu ce. Foarte important lucru ăsta. Și mai ales la canale de calitate, adică la surse de calitate, nu la toate nebuniile alea, știi? Cum scrie: zice „scrie amin ca să ai succes”, înțelegi ce vreau să zic?

Paul Cocei: Și distribuie de patruzeci de ori…

Părintele Teologos: Da, ca să nu știu ce. Măi, fraților, hai să ne trezim puțin, hai să ne ridicăm puțin, să facem și un efort mental.

Paul Cocei: Dar aici e nevoie de catehism, părinte, îmi pare rău.

Părintele Teologos: Da, eu încerc să fac ce pot.

Paul Cocei: Adică mă refer concret la nivelul parohiilor. Pentru că în mintea oamenilor e un haos total. Slavă lui Dumnezeu că ei sunt legați de parohii și ne-a ajutat inerția asta și faptul că ei au simțit Duhul și vin. Dar misiunea noastră în parohii este departe de a fi cum trebuie. Ei nu înțeleg distincția între rânduială și superstiție. La înmormântări e foarte clar asta. Adică nu e foarte clar ce superstiție ști din rânduială, se amestecă toate acolo. Și lucrurile astea nu sunt rezolvate cu anii, cu zecii de ani. Oamenilor se creează această confuzie și ei, săracii, sunt foarte formaliști și foarte…

Părintele Teologos: Da, și au biserica lor, adică au biserica mea.

Prof.Paul Cocei: Cum să convingi pe cineva așa?

Părintele Teologos: Exemplu personal.

Prof.Paul Cocei: Nu, da, iertați. Nu, dar tu, ca și ortodox, care ești în biserică acolo și care crezi în toate superstițiile astea amestecate cu rânduieli, cum să convingi pe cineva? Să duci pe Hristos mai departe.

Materiale ajutătoare pentru…adulți. Sprijin pentru educația tinerilor

Părintele Teologos: Da, cum se poate? Aici ar fi foarte bine, tot vorbim de net, dacă găsești un material care demontează acele superstiții, trimite-l pe ăla. Pentru că nu ești singur atunci, adică sunt eu și Sfântul Ioan Botezătorul, adică este Înainte-mergătorul. Uite, nană, uite nană Floare, ce spune aici părintele cutare. Și atunci ai trimis și ea poate să accepte pentru că sunt doi împotriva ei. Înțelegeți?

Paul Cocei: Dar ați putea să ne dați un sfat așa, adică în viața reală, nu că cea virtuală nu e reală, dar vreau să zic în viața concretă a parohiei: cum să facem noi să creștem nivelul de catehizare de la om la om? Adică așa organizat.

Părintele Teologos: Sigur, deci odată vorbim de agapa respectivă, exemplul personal și acolo, dacă se poate – asta ar ajuta foarte mult -, pentru că dacă e unul la unul, atunci aia să rejecteze: să se pună materiale pe ecran, ar fi foarte bine.

Paul Cocei: Ah, chiar acolo la biserică.

Părintele Teologos: Chiar la biserică, da, adică chiar știu locuri unde se pun, chiar din materiale noastre, astfel de lucruri. Și asta schimbă. De ce? Pentru că e altă voce. Dar dincolo de asta, trebuie cu mult timp sau totdeauna vii mai demult în Sfântul Munte, era clar, adică spuneau părinții: „spune că ai auzit în Sfântul Munte cutare lucru”. Să nu fii singur, că dacă tu ești singur ea, săraca, deși altă persoană care de obicei e femeie, are „biserica” ei. Adică „nu mă înveți tu pe mine, nășelule, că știu eu, din bătrâni așa, superstiții”. Și atunci în clipa în care dacă vii cu autoritate din afară, adică și altcineva, poate să accepte mult mai ușor.

Și, iarăși, dacă este în plen(adică nu cerți în public niciodată), și oferi, de exemplu, nu știu ce superstiție la mormântare. Atunci, tu, de fapt, o vizezi pe Stropinela, dar pui în public: „Hai să vă arăt un clip frumos” și atunci ea primește mesajul. Dacă îi spui direct, e mai problematic.

Paul Cocei: Dar nu credeți că noi ducem și o lipsă de explicitare, chiar și a Sfintei Liturghii, între noi credincioșii? Dacă oamenii ar înțelege ce se petrece, realmente, în lucrarea Bisericii, nu ar mai avea cum să creadă în toate superstițiile.

Părintele Teologos: Da, așa este. Ar fi foarte bine treaba asta, dar trebuie să începem de la început. Adică vorbim de slujba darurilor, slujba jertfei, în care noi ne jertfim lui Hristos, jertfim din ce avem, care sunt ale Lui de fapt, da, pâinea, vinul și El se jertfește pentru noi. Asta este. Ați înțeles? Da? bun. Mergem mai departe.

Prof.Paul Cocei: Ăsta e un program catehetic, asta zic. Adică trebuie cineva să facă lucrul ăsta concret.

Părintele Teologos: Sigur, eu am făcut vreo două-trei clipuri pe sec.

Prof.Paul Cocei: Nu ziceam de… da, știu că Sfinția Voastră ați făcut multe și sunt convins, adică oamenii, cei care le urmăresc… Dar sunt foarte mulți care nu urmăresc și în păcate rămân în…

Părintele Teologos: Clar, deci trebuie să faceți asta concret.

Părintele Teologos: Concret, și eu de cauza asta fac clipurile pe care le fac, că știu, am experiență, cunosc că sunt preoți care urmăresc și le duc în…

Prof.Paul Cocei: Și le transpun. Chiar ori le pun, ori transpun ideile.

Părintele Teologos: Ideile, ideile.

Paul Cocei: Și noi trebuie să ne învățăm, și să mă ierte și preoții. Și noi avem lacune, și noi profesorii avem neînțelegeri și lucruri pe care le-am înțeles. Dacă nu ne îmbunătățim, nu avem cum să transmitem mai departe.

Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu. Mulțumim tare mult lui Paul. Deci astăzi am făcut eu interviu cu el și el interviu cu mine.

Paul Cocei: Mă iertați.

Părintele Teologos: Nu-i nicio problemă, chiar a fost așa foarte frumos, mi-a plăcut. Și din cauza asta chiar am marșat pe lucrul ăsta, pentru că este o mare, mare nevoie. Sunt probleme foarte – ca să-l citez pe Caragiale, dar în sens serios de data asta – chestiune arzătoare la ordinea zilei. Trebuie să știți. Și trebuie să ieșim puțin, fraților, din aceleași și aceleași lucruri și să știm că, totdeauna, pe primul plan este duhovnicia. Deci sau Hristos sau haos. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Cel mai bun material împotriva superstițiilor rămâne lămurirea Sfintei Liturghii, pe care am făcut-o împreună cu PS Petru (Pruteanu) în Sf. Împărtășanie, Sf. Liturghie, Biserica și ereziile, un sprijin real pentru formarea caracterului tinerilor din parohie.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Donează