Părintele Pimen Vlad: Legea iubirii ca mod de reușită

Vizionați pe părintele Pimen Vlad vorbind despre calea dragostei și cum aceasta învinge întotdeauna. Părintele ilustrează cu tot felul de exemple drăguțe dragostea oamenilor precum și dragostea lui Dumnezeu. Să avem nădejde în purtarea de grijă a dragostei lui Dumnezeu.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Legătura stareță – maică 

Chiar am făcut procesiune cu Icoana Maicii Domnului, cu Brâul Maicii Domnului până la Mănăstirea veche și era un pic de curent și maica stareță a început să tușească un pic. Era mai dezbrăcată și maica asta, româncă fiind, mai înaltă, s-o pus și-o luat-o în brațe, o acoperit-o cu rasa, așa. Mă uitam, dragostea aia care se simțea între ele, cu atâta grijă. Și o întreba: Maică, ce să îți aduc? Ce ai nevoie? Nu, nu! Îi era și un pic rușine, era lume multă cumva. Da ocrotirea ei ca ucenică față de stareță, deci exista o legătură.

Dragostea

Și la fel și stareța, se purta cu atâta dragoste față de ele, era o unitate foarte mare. Lucrul ăsta l-am observat în mănăstirile lor. Nu e frica aceea, mai mă duc la stareță, adică aoleu. Deci cam așa ceva, nu, există o legătură foarte mare, asta mi-o plăcut în special de-asta m-am exprimat acolo, un fel de stareță model.

Adică câtă dragoste exista de la ea față de maici și de la maici față de ea. Deci lucrul ăsta ar trebui sa fie în fiecare mănăstire, că așa mănăstiri am văzut multe prin Grecia, dar n-am cunoscut mai în aproape să zic așa viața lor. Vedeam că exista sub o formă sau alta legătura între maici și stareță, dar aici am văzut lucrul ăsta. Adică era din partea și la stareță și din partea lor. Respect și dragoste, dragoste multă.

Grija

Pe stareță o vedeam ca pe o mamă. Era cu multă grija, maicile erau atente să nu o supere, deci exista permanent o legătură continuă. Și la biserică mă uitam, stareța repede, s-o dus, s-o apucat de aprins candelele. Ea ieșea cu sfeșnicul, dacă vedeți unde am postat, ducea și evanghelia și mergea, nu ziceai ca-i stareță. Eu o cunoșteam, dar cine venea nici pe departe nu își dădea seama că e stareța, atât de implicată era între maici. Tot timpul mă duceam la bucătărie erau acolo toate. Stareța în mijloc și celelalte roată, curățau, făceau deci era permanent la ele, unde era stareța erau și maicile. 

Șansa cea mai ușoară spre mântuire

Lucrul ăsta formează o legătură, că atunci nu poate să-i despartă nimeni dacă este legătura asta. Indiferent cum îi, sunt împreună, se ajută, se susțin. Lucrul ăsta l-am văzut ca șansa cea mai ușoară spre mântuire. Când este legătura asta, nu-s contradicții, și lucrul ăsta poate și felul meu, cam așa îl am și eu acasă la chilia mea. Suntem toți nouă inși acolo, suntem sub o formă de-asta, nu dictatură, deci o forma liberă, în care principiul este dragostea.

Întotdeauna să fie, să ne acceptăm să vedem ce probleme are unul, altul, imediat să ne ajutăm, deci există lucrul ăsta. Și eu așa m-am obișnuit și lucrul ăsta l-am văzut și la starețul de la Sfântul Pavel (ca să trec la o mănăstire de călugări). Deci același lucru, deci starețul era o bucurie să te întâlnești cu el. Noi eram bucuroși când ne mai întâlneam cu starețul, deci nu să fugim de el, pentru că știam că întotdeauna ne povestea ceva. 

Povestire din Sfântul Pavel

Știu că odată – am stat doi ani în Sfântul Pavel, de-asta îl cunosc un pic și pe starețul de acolo – și ne-am dus că ne-o rugat el, era cu un părinte englez șofer, să ne ducem undeva spre Aton să cercetăm dacă e deschis drumul de trecere spre Grecia, fiind iarna, fiindcă ninsese un pic, dar nu știam sus.

Zăpadă mare

Și ne-am dus noi, ne-am dus, ăsta fiind englez, mai activ așa cu sângele, am ajuns (era un Mercedes – un jeep ) și când am ajuns noi era zăpadă. Și el tot spunea, trecem, trecem și tot am mers prin zăpadă, care zăpadă era deja de un metru și noi o împingeam și tot încercam. Bineînțeles, la urmă am ajuns suspendați acolo, nicio șansă.

Eram la jumătatea drumul spre vârful Athonului, nu aveam ce face, nu puteam merge nici înainte nici înapoi. Roțile se învârteau în gol, noi eram pe zăpadă, pluteam. Și-o început el să dea prin stație, că mănăstirea avea stație. N-o răspuns nimeni. O început să dea în stație, că acolo este stația deschisă și pot să audă corăbiile de pe mare. Până la urmă ne-o răspuns cineva de la o corabie de pe mare: “Ce-i cu voi, care e treaba?… Păi suntem… Sunați la mănăstire dacă găsiți pe cineva”. Dup-aia mi-o răspuns cineva de la salvamont de pe nu știu ce munte din altă parte. 

Întoarcerea în Mănăstire

Și așa până la urmă s-o luat legătura cu mănăstirea și ne-o trimis mașina, un Imuc , o mașină nemțească cu roți mari. O trebuit să pună lanțuri și bolovani în mașină să ajungă până unde eram noi, ca să ne scoată. Și când ne-am întors la mănăstire, era seara târziu deja după ora 10, starețul ne aștepta în biroul lui unde avea căldură acolo:  “Hai veniți încoace, măi, măi! Da ce ați făcut?” ne-o luat el acolo de vorbă. Și pe urmă a început el să ne povestească din tinerețea lui, de pe timpul războiului. Adică am mai stat o oră cu el acolo, el cumva acum încerca să ne aducă cu picioarele pe pământ, să ne întărească, și ne povestea el câte lucruri de pe timpul când era el tânăr, prin câte o trecut el. Deci exista o comunicare.

Gânduri bune de la părintele stareț

Pot spune un stareț model pentru mine, starețul Partenie întotdeauna a fost un stareț cu viață sfântă. Pe el chiar Maica Domnului l-o adus în mănăstire, multe minuni în mănăstire. Uneori ne povestea de minunile lui și plângeam. Așa, câte lucruri o trecut el, adică lupte directe cu diavolul, vindecări, diferite lucruri. 

El tot așa mergea pe dragoste, și starețul. Nu exista frica asta să nu mă duc, nu! Întotdeauna mergeam la el, luam binecuvântare, întreba: ”Cum ești? Ești bine? Ești mulțumit aici în mănăstire? Deci exista întotdeauna întrebarea asta de dragoste. Ai nevoie de ceva? Îți lipsește ceva? Dacă e ceva să îmi spui!”. Deci tot timpul exista lucrul ăsta. Era bucuria mea când mă întâlneam prin curte. Doi ani cât am fost, un an la trapeză, un an la arhondaric, nu m-o întrebat niciodată cum merge treaba. Pentru că eu aveam bătrânul sub care eram sub ascultare și el afla de la acela dacă făceam ceva. Da mă întreba: ”Ești mulțumit? Ai timp să iți faci canonul? Cum merg rugăciunile?”. Cam astea erau întrebările lui. 

Un stareț acolo care mi-o plăcut  și un stareț aici, acuma pe ăștia i-am cunoscut mai bine, starețul sub care am stat doi ani și suntem sub el. Că am trecut și eu anumite greutăți cât am construit chilia, dar întotdeauna la el găseam scăpare. Când mă duceam, imediat venea cu ideile, cum ar trebui să fac, ce să fac, era tot timpul cu dragoste. Și bineînțeles și el primea dragoste pe măsură și el în mănăstire. Părinții aveau grijă de el tot timpul. Dacă simțeau că ceva nu-i în regulă, repede, să-l ducă să-l trateze. Deci se formează o legătură. Prin prisma asta eu cred că se poate câștiga mult mai mult. 

Mântuirea prin dragoste

Pentru că părintele Porfirie Kavsokalivitul, el spune așa. Vă dau o cale, cea mai ușoară pentru mântuire, calea dragostei. Prin dragoste, întotdeauna te jertfești pentru celălalt, întotdeauna ești predispus spre bine, încerci totdeauna să-l pui pe celălalt în prim plan. Și dacă facem lucrul ăsta și în mănăstire, oricare maică, întotdeauna să se gândească la celălalt. Sau dacă celălalt vede că o făcut ceva care nu-i chiar bun, să se pună oleacă în locul la cealaltă maică. Una e când privești din prisma ta, poate ai o ascultare și ți se pare că uite ce-o făcut cealaltă, că n-o făcut cum trebuie. Dar pune-te un pic în locul ei!

Încearcă să vezi lucrurile prin prisma prin care trece ea, poate și problemele pe care le are ea. Întotdeauna noi privim din prisma noastră, când o maică nu face un lucru cum trebuie. Poate are și un trecut mai greu maica aceea. Poate nu are aceeași putere ca celelalte maici. Poate nu are capacitatea să cuprindă totul, deci întotdeauna trebuie să găsim partea asta, a vedea binele din cealaltă persoană. 

Prin dragoste reușim

Știu de la părintele Paisie Aghioritul, el era foarte aspru cu el, dar avea atâta dragoste când se raporta la ceilalți. Întotdeauna îngăduitor, cu multă dragoste pentru că prin felul ăsta înțelegea apropierea de Hristos. Cum spune și acolo, unde spune că virtuțile rămân acestea trei: nădejdea, credința și dragostea. Iar mai mare decât toate este dragostea. Deci prin dragoste reușim multe. Fără dragoste putem să avem reguli puse în Mănăstire până la cel mai mic lucru, detaliu, totul coordonat – duce la haos.

Eu acum am văzut un pic cum în anumite Mănăstiri și din Grecia au fost restricțiile în mănăstire  până la limita posibilă. Adică orice, nu ai voie aia, nu ai voie aia. Ca să trag linie, la un timp, am văzut că noi ne uităm la roade nu la partea asta…. La un moment dat, după ani și ani de felul ăsta, tragi linie și te uiți, cam care sunt roadele acolo? Ce se întâmplă? Și vezi că de multe ori roadele nu sunt cum trebuie.

Deci starea asta mai ales în timpurile noastre, nu mai merge. Cum era la ruși, dacă unul făcea ceva îl prindeau ceilalți și-l închideau, îl legau, îl băgau într-o peșteră și nu-l scoteau de acolo până nu socoteau ei ca s-o sfințit. Deci era un pic cu forța cum se zice. Deci nu merge așa ceva, la ruși o mers că ei nu aveau decât doua extreme, ori sfânt ori de celălalt. La ei nu exista calea de mijloc.

Smerenia

Dar vezi tu așa, trebuie folosită calea dragostei, mai ales în vremurile noastre când sunt atâtea greutăți, atâtea boli, atâta suferință, deci oamenii nu mai sunt ceea ce erau înainte. Și atunci trebuie îngăduința mult mai mare. Și trebuie să încercăm cum am zis, să avem dragoste, dar și smerenie, că smerenia nu ne lasă să cădem niciodată. Să nu ne ridicăm, deasupra la ceilalți. Să mă socot întotdeauna, păi eu fac atâta nevoință, eu am capacitatea, mi-o dat Dumnezeu daruri. Adică se ajunge la un moment dat să ne asumăm lucrurile astea, să-i disprețuim pe ceilalți.

Găsim undeva o poezie la Cuviosul Ioan Iacob care o stat la Neamț, de la Ierusalim, și spune la un moment dat. Unul făcea 3000 de metanii în 24 de ore. Și începuse el să se înalțe cu mintea, cine mai face ca mine? Câtă putere am eu, câte metanii fac. Și-o apărut un înger și ciuruia într-un ciur metaniile și-o rămas 3 metanii. Doar astea ajung la Dumnezeu din astea 3000. Toate celelalte se pierd din cauza minții, a gândului pe care îl are el, de înălțare. Deci tot ce facem să facem cu smerenie! Chiar de facem mai puțin, dar dacă e făcut cu smerenie, aia se duce la Dumnezeu, dacă e făcut cu mândrie ajungem la ce se spune acolo. Că Dumnezeu celor smeriți le dă har, celor mândrii le stă împotrivă.

Smerenie și dragoste

Deci în momentul în care noi ne înălțăm cu ceva, cu un lucru bun pe care l-am făcut, dar ne înălțăm, devenim luptători împotriva lui Dumnezeu, ne stă Dumnezeu împotrivă pentru că ne asumăm lucrul acela. Pentru că trebuie să ne fie clar, nu-i nimic al nostru. Toate-s daruri date de la Dumnezeu pe care noi trebuie să le lucram. Și în momentul în care începem să credem că noi facem ceva, o nevoință, noi suntem mai deștepți ca ceilalți, noi facem lucrurile astea, deja e un început de cădere. Adică nu ne ajută duhovnicește, vedem că nu sporim. De-asta nouă în Mănăstire ne trebuie multă smerenie și dragoste. Asta e mai presus de toate, asta le cuprinde și pe celelalte, și ascultare și toate celelalte.

Unde e smerenie și dragoste, adică omul nu face rău la ceilalți. Și atunci are dragoste, face ascultare, se bucură de bucuria celuilalt, se întristează cu celălalt. Deci tot timpul trăiește frumos, cum se spune și spre asta trebuie să tindem noi. Adică spre a dobândi dragostea, că asta le cuprinde pe toate, că altfel degeaba trăim în mănăstire, ajungem tot timpul să ne scoatem ochii unii la alții, să ni se pară că suntem, mai buni și ceilalți ne nedreptățesc. Maicilor să li se pară ca stareța nu știu cum se poartă cu ele, stareței să i se pară că maicile nu-s la măsura la care vreau eu și tot timpul să fie o luptă continuă.

Scopul în Mănăstire este sfințirea

Nu, aici cum am spus trebuie îngăduință foarte mare unele cu altele. Adică un pic ca legătura aia, o soră cu alta, deci tot timpul să fie îngăduință. Când vezi că cealaltă ceva nu face, de undeva se trage lucrul ăla, trebuie discutat cu ea, văzută care e problema, de unde pornește, ia să vedem ce putem îndrepta? Adică să vă ajutați una pe alta. Să nu așteptați ca maici, numai stareța să rezolve toate problemele.

Deci să încercați voi între voi să vă ajutați! Să vă ajutați reciproc, să vă întăriți. Și bineînțeles și în raportul maicilor cu stareța să fie raport de mamă – fiice, adică de dragoste. Să nu fie raportul ăla stareța acolo undeva și maicile aici. Că atunci se formează un fel de zid. Maicile fug de stareța, stareța e nemulțumită că nu se execută ce spune și se ajunge la o stare de nemulțumire totală. Nu, trebuie dragoste pentru amândouă părțile. Și să ajungă ușor, ușor de la dragoste la încredere pentru că asta trebuie cel mai mult. Încrederea maicilor față de stareță și a stareței față de maici, adică să fie ceva reciproc. Să se ajungă la o viață frumoasă în Dumnezeu. Că ăsta e scopul nostru în mănăstire, să ne mântuim, adică de fapt să ne sfințim, nu să ne mântuim.

Și atunci ajutându-ne unii pe alții, că spune frate pe frate întărindu-se și ajutându-se, e ca o cetate întărită. Deci asta trebuie că altfel nu facem nimic, pierdem timpul în Mănăstire și ne trezim că vine moartea. Era o vorbă când eram la Sihăstria în timpurile vechi și se începuse oleacă discuția de Sfântul Munte prin ’90 și ceva. Erau câțiva acolo și era unul mai activ care acum e undeva prin țară preot, a făcut și el o mănăstire, – Măi, dacă nu facem nimic acuma, peste 30 de ani o să stăm tot așa adunați aici și o să zici: ”Dă, mă, berea aia pe sub masă”.

Adică să nu îmbătrânim așa fără să sporim, fără să facem ceva în viață – era foarte activ el, așa – și fiecare ce o rânduit Dumnezeu mai departe unde o ajuns și ce-o făcut.

Viața ca o aventură

Deci să încercăm să nu fim mulțumiți cu starea în care suntem. Să avem tendința tot timpul spre ceva mai bun, spre ceva mai frumos, spre ceva mai aproape de Dumnezeu. Adică să vedem viața frumoasă. Eu știți cum văd viața? Ca o aventură. Dimineața când mă scol zic: ”Ia să vedem ce îmi mai rezervă azi Dumnezeu?”. Uite acuma, plec la drum spre exemplu, mă urc în mașina, zic: ”ia să vedem acuma (în afară că zic: Maica Domnului tu să conduci mașina, că eu iau primul stâlp, asta e clar, îi cer ajutorul Maicii Domnului), am așa calea deschisă spre Dumnezeu, spre Maica Domnului să-mi rânduiască viața cum știe în ziua aceea. Și întâlnesc diferiți oameni și mă bucur pentru că zic uite, fără planuri Dumnezeu rânduiește. 

Surprizele GPS-ului

De multe ori pun GPS-ul și plec. Și văd că mă deviază pe la drumuri, mă duce, zic: ”Trebuie să am o surpriză! Mă duce Dumnezeu undeva”. Și chiar se întâmplă lucrul ăsta. Uite, veneam de la Oradea încoace spre Suceava și la un moment dat înainte de Cluj văd că GPS-ul mă bagă prin păduri pe undeva. Și mă ia pe niște drumușoare două ore m-o ținut, eram singura mașină, numai prin pădure. Urcam și coboram. Și mă scoate tocmai dincoace de Bistrița, la Beclean. Mi-o plăcut, drum frumos, liber, nu aveam pe nimeni, doar prin diferite sătucuri mai treceam așa.

Întâlnirea

Și când ajung la Beclean era deja 3 după-amiază, văzusem undeva scria: plăcinte, covrigi. Zic să opresc să iau și eu doi covrigi, că nu mâncasem în ziua aceea. Și când opresc eu acolo mașina, mă dau repede jos, iau covrigii de acolo și când întorc capul să plec, o femeie oprise cu bicicleta și ea acolo, și când ridică capul mă vede și începe să țipe: – Nu pot să cred, părintele Pimen, și sare plângând și mă ia în brațe și plângea în hohote. Și bineînțeles alăturea de mine m-o văzut la covrigi vreo 2-3 țigănci și-o venit repede să ceară ceva.

Și acum o țigancă era în spatele meu și se uita cum femeia asta mă strângea în brațe și plângea în hohote. Stă ce stă țiganca și la un moment dat zice: ”Mă, dar cât te mai iubește femeia asta!”. După ce s-o încheiat, am stat un pic de vorbă cu femeia, ea o plâns continuu și m-o ținut în brațe cât am vorbit cu ea, de bucurie. I-am dat eu 4-5 cărți ce mai aveam la mine și-o plecat. Și după aia stăteam și mă gândeam: ”De ce m-o adus Dumnezeu pe drumul ăla?”. Zic: ”Pentru femeia aceea!”.

Covrigii ăia nici nu i-am mâncat. Așa a fost să opresc acolo să iau covrigii aceia. Ș-am zis că nu știu, poate femeia aceea ce avea nevoie, starea ei, ce i-am lăsat și cărțile acelea. Zic: – Uite Dumnezeu m-o deviat pe atâtea drumuri, trebuia ca în momentul ăla eu să fiu acolo, să opresc la covrigăria aceea. 

Nimic nu e întâmplător

De-asta de multe ori în viată Dumnezeu, eu asta spun, orice om întâlnesc nu e întâmplător, ceva trebuie să învăț de acolo. Și întotdeauna întâlnesc situații, sunt atent la tot ce întâlnesc, pentru că știu că Dumnezeu, Maica Domnului îmi rezervă ceva. Și îmi rezervă ceva frumos întotdeauna. Și aproape în fiecare zi trăiesc diferite lucruri de-astea cărora le-am putea spune un fel de minuni. Pentru că las ușa deschisă. Doamne ce e frumos azi, aceea îmi pregătești. Deci întotdeauna îmi accept toate care vin.

Amenda din Lugoj

Uite veneam de la Craiova spre Timișoara. Și când ajung în zona aia la Lugoj, era drum pe doua benzi la ieșire din Lugoj. Zic, dau și eu un pic mai tare, că e liber. Și imediat vezi un polițai din boscheți în fața mea. Zice: ”Trage pe dreapta!”. Bine, trag pe dreapta. Zice:

– Ai depășit viteza.

– Da cât era aici?

– 50

– Și eu cât aveam?

– Pai aveai 89

Mi-a dat actele, s-o dus la mașină, trece vreo 10 minute, vine altul cu actele de la mașina.

– Părinte, uite legea spune că trebuie să îți dăm, după kilometrii ăștia, 845 de lei (pe acolo).

– Dacă asta spune legea, ce pot să fac eu?

– Te trec la cea mai mică amendă și-ti dau 145.

– Bun și așa, cum vrei tu!

– Înțelegi ce am făcut?

– Am înțeles foarte bine. Dar dacă tot m-ai oprit hai să îți dau și eu câteva cărți. 

Îi scot eu din mașină, îi dau vreo 5 cărți din astea cu Sfântul Munte, cu tot ce aveam eu scrise de mine acolo.

– Da nu te-ai supărat pe mine?

– Nu mă supăr, stai liniștit fă-ți datoria!

Tot mai scria el.

– Dar sigur nu te-ai supărat?

– Nu m-am supărat!

Pe urmă m-o întrebat unde mă duc, și am început să îi vorbesc despre Sfântul Munte, și am început eu să îi povestesc, mi-o spus și el că are femeie credincioasă acasă. Și vorbind la un moment dat se oprește:

– Părinte tu chiar nu te-ai supărat pe mine?

– Păi de ce să mă supăr? Matale îți faci treaba ta, eu o fac pe a mea. Uite, aici pe carte ai numărul meu de telefon, când vrei sa vii în Athos să mă cauți, dar să-mi amintești că ești ăla de la Lugoj, ca să știu care ești. Dar nu în sensul rău. 

Și s-o încheiat treaba, am plecat, mi-o explicat el că pot să o plătesc și online, am ajuns la o familie în Timișoara și chiar aveau ei acasă posibilități online să plătească . Mi-o plătit-o repede pe loc amenda prin telefon. Și când le povestesc la familia asta care era o familie de doctori…

– Părinte stai așa că nu s-o terminat aici.

– Cum adică?

– Ăsta o să se ducă acasă și dacă are femeie credincioasă și aia te știe, să vezi ce bătută ia ăsta acasă, stai să vezi. Dacă nu o să te sune ăsta să-i convingi nevasta să o liniștești. 

Polițaiul la încheiere zice: Părinte să știi că o să vin în Sfântul Munte și ce ai pus la amendă o să dau eu la pomelnic înapoi. Și i-am zis, nu pentru amenda aia, că nu am avut nicio treaba, dar poate cine știe, poate pentru nevasta lui, cărțile alea, ceva e rânduială  acolo, nu degeaba m-o oprit. Adică orice lucru din ăsta dacă îl privim în esență, vedem ca nu-i doar partea aia pe care o vedem noi. Întotdeauna există ceva frumos în spatele lucrurilor astea. Că puteam să rămân cu ideea: ”Mama lui, uite mi-o pus amendă și așa”. Nu, eu chiar m-am bucurat, am stat de vorbă cu el, i-am mai dat și cărți, am plecat mai departe.

Trebuie să acceptăm tot ce ne dă Dumnezeu 

Cum spunea cineva: “Banii sunt făcuți să circule” nu trebuie să ne lipim noi de ei. Mi-o dat Dumnezeu de aici, îi dau în altă parte, mergem mai departe. Deci trebuie să acceptăm tot ce ne dă Dumnezeu, că dacă le primim cu drag devine viața frumoasă. Orice lucru, îți începi dimineață ziua, te duci la biserică, intervine ceva, trebuie să privești în felul: Ia să vedem ce îmi oferă Dumnezeu astăzi? Ceva trebuie să fie frumos. Și orice lucru, orice întâmplare, că te-o ocărât o maică, că te-o ocărât maica stareță sau altcineva, zici mă, ceva este în spate la lucrul ăsta. Ia să vedem, ce trebuie să îndrept, ce trebuie să schimb, ce trebuie să fac? Adică, nu e nimic întâmplător în viața noastră. Și devine viața frumoasă în fiecare zi.

Kefalonia

V-am zis, m-am dus un pic prin Grecia, câte lucru minunate am întâlnit. Deci totul frumos. Chiar eram într-o familie și le explicam diferite lucruri, așa, ce înseamnă lăsarea în voia lui Dumnezeu și nu pricepeau că erau oameni mai cu studii și tot veneau cu partea asta de explicații la toate. Ș-am zis:-  Nu trebuie explicații, ș-am ajuns, trebuia să urcăm pe corabie în Kefalonia și acolo trebuiau hârtii, trebuia test și noi nu aveam nimica. Și zic: Băi mergem. ”Păi părinte nu vezi, îi scanează pe toți la fiecare mașină”. Îi scana, îi dădea jos din mașina, actele tot, și zic: Măi, rugați-vă. Au început ei să se roage.

Actele

Ajungem noi la rând, deci pe fiecare îi oprea, toate persoanele date jos, scana toate, telefonul, actele, tot. Și ajungem noi, fără nimic și ne face semn, urcați, nu dă pe nimeni jos din mașină. Acum se uitau ăștia și se minunau că nouă nu ne-o cerut nimic și ne-o făcut semn. Am urcat cu mașina plină. Pe toți îi dădea jos, scana actele, tot.  Și așa am urcat și ne-am dus. La plecare, zice: Acuma cum facem? ”Rugăciune!”. Tot așa, ne-o făcut semn, mergeți. Fără să ne ceară nimic. Deci noi am urcat și am coborât la timpurile astea – scenariu roșu în Grecia, când se cere toate alea. N-o cerut nimic.

După aia au înțeles și ei ce le explicam pe drum că nu înțelegeau, adică totul priveau: Mă, trebuie asta, ce facem?  Nu, Dumnezeu la timpurile astea care or sa vie acuma, că mulți spuneau, că trebuie să ne strângem provizii, că trebuie să facem. Zic: Nu, alea or să le mănânce șobolanii. La timpurile astea dacă se ajunge într-adevăr să fim restrânși întru totul să nu mai avem, o să ne hrănească Dumnezeu. Poate să ai un sac de făină și iei toată ziua din el să nu se mai termine. Să te trezești că trăiești un an de zile cu sacul ăla obștea întreagă, să nu se termine. Sau poate Dumnezeu să te ție să stai o lună de zile să nu mănânci, nu ție foame. Sau numai cu apă și trăiești.

Nu te descuraja

Deci la Dumnezeu nu este imposibil. El a zis și s-a făcut tot ce e în jurul nostru. Adică nu poate el să înmulțească ceva? Că avem modele la Sfântul Ilie, că nu se mai termina făina din vas. Deci la Dumnezeu se poate lucrul ăsta, dar trebuie să avem nădejdea totală în el. În momentul în care noi zicem: Hai că ne nădăjduim la aia, mai punem acolo, mai ascundem de cealaltă, Dumnezeu se dă deoparte: ”Bun, descurcați-vă cu ce v-ați pus voi de-o parte”. Și atunci te trezești că ajungi cum se zice, muritor de foame. 

Nădejde totală în Dumnezeu

Deci, de-asta trebuie nădejdea totală în Dumnezeu. Momentul în care ne nădăjduim spre tot ce e material în jurul nostru, nu că nu ne trebuie și astea, dar nu spune acolo? – Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și celelalte se vor adăuga vouă. Deci pe celelalte le dă Dumnezeu de la sine. Dar vrea să vadă că prioritar este Împărăția Cerurilor. Asta ce înseamnă? Toată viața noastră în afară de biserică, de slujbă, de rugăciune. Deci viața asta raportată de la o persoană la alta, cum ne purtăm noi. Adică să vedem pe Dumnezeu în tot ceea mișcă în jurul nostru, de la oameni până la animale, până la plante. În tot ce este în jurul nostru să îl vedem pe Dumnezeu și atunci viața o facem frumoasă.

Deci nu ne chinuim aici, orice ar fi, cât de greu ar fi în Mănăstire, viața devine frumoasă. Deci e păcat să ne chinuim aici pe pământ și să ne ducem la chinuri și dincolo, nu?

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!