Îndemn la discernământ și apărare a valorilor creștine în contextul paradei Bucharest Pride – nu declinului și instabilității!
Vă oferim mai jos comunicatul oficial al Patriarhiei Române generat de faptul că distorsionații sexual LGBTQIA++ doresc iarăși să preseze pentru acceptarea distorsiunilor și a mândriei de care suferă, profitând de faptul că atenția opiniei publice este îndreptată în altă parte. Îndemnăm pe oameni la vigilență, rugăciune și iubire față de Dumnezeu și de orice om, oricât de păcătos ar fi, însă să nu uităm că trebuie să ne opunem cu toată tăria (fie și printr-o redirecționare a unui articol) împotriva păcatelor distrugătoare de neam.
Lectură plăcută! (mai jos aveți comunicatul în verbatim)
Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea pastorală față de organizarea, în București, a unei parade dedicate promovării diversității orientărilor sexuale, într-un context social și spiritual care are nevoie de echilibru, discernământ și responsabilitate.
În misiunea sa de păstrare și transmitere a învățăturii creștine, Biserica Ortodoxă Română mărturisește că familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, pentru a da naştere la copii, reprezintă un dar și o binecuvântare a lui Dumnezeu, fiind temelia vieții comunitare și a formării tinerelor generații. În acest sens, orice manifestare publică ce promovează modele diferite de această învățătură poate fi privită cu îngrijorare și neacceptare.
Având convingerea că pacea socială și respectul reciproc sunt esențiale pentru binele comun al societății, Patriarhia Română reaminteşte faptul că manifestările publice de tipul Bucharest Pride pot conduce la accentuarea confuziei valorilor spirituale într-o societate deja afectată de declin demografic și de instabilitate socială.
Totodată, din grijă pastorală concretă, Patriarhia Română subliniază că răspunsul creştinilor ortodocşi trebuie să fie unul luminat de pace, rugăciune și respect față de demnitatea fiecărei persoane. Nu susținem și nu încurajăm nicio formă de discurs ofensator, denigrare sau violență, acestea fiind contrare Evangheliei iubirii lui Hristos.
În fața provocărilor actuale, îndemnăm clerul și credincioșii mireni să intensifice rugăciunea și să cultive valorile credinței creştine în familie, în parohie şi societate.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Lasă totul în mâinile lui Dumnezeu – p. Haralambos Livios
Ascultați un frumos cuvânt al părintelui Haralambos Livios despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viața creștinului.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Lasă totul în mâinile lui Dumnezeu – p. Haralambos Livios
Ce spunea Sfânta Stareță Gavrilia? „Învață să trăiești taina zilei de mâine, nu-ți dori să controlezi totul! Învață să trăiești taina zilei de mâine! În surpriza și uimirea pe care o are ziua de mâine, în darul pe care ți-l va aduce Dumnezeu mâine. Lasă-l pe Dumnezeu [la cârmă]!” Ce spune Hristos? „Ajunge oboseala, controlul și anxietatea zilei de azi! Lasă ziua de mâine, las-o! [Ajunge zilei răutatea ei!]”.
Am luat un taxi în Tesalonic, unde fusesem pentru o conferință, tot la o biserică a Sfintei Varvara. Am mers la Sf. Varvara din Tumba. Și am intrat într-un taxi, iar taximetristul era cretan. Abia ce intru, văd un turban cretan și-mi spun: „Ăsta e de-al meu!”. Iar șoferul îmi spune: „Părinte, ce faci?” Și eu îi răspund: „Bine, tu ce faci, ești bine?” Mi-a zis că e bine și am început să vorbim în graiul nostru din Creta. Mi-a povestit viața lui, am intrat în conversație și, la un moment dat, îmi spune următoarea frază cutremurătoare…
De aceea, de multe ori putem să luăm o lecție de la toți oamenii. Și nu doar să luăm lecții de viață, fiți atenți. Asta se spune în Pateric, să țineți minte! Ce spune Patericul? „Când ai o problemă, când mintea ta nu poate găsi răspuns, când inima ta nu poate afla soluții, când ești într-un impas, roagă-te. Fă rugăciune și apoi ieși afară. Ieși afară și fă ceea ce îți va spune primul om cu care vei vorbi.” Poate fi brutarul, poate fi vecinul, poate fi vânzătorul de la chioșc, se poate întâmpla în autobuz, în taxi. Fă acest lucru! Fă-o. După ce mai întâi te-ai rugat. Asta se spune în Pateric. Adică din secolele IV-V.
Ce înseamnă asta? Conform Sfinților Părinți, Dumnezeu vorbește neîncetat în viața noastră, Dumnezeu este viu în cotidian, ne dă răspunsuri, semne și indicii în viața de zi cu zi. Însă noi nu vedem aceste lucruri. De ce? Pentru că avem o concepție limitată despre Dumnezeu, crezând că El ne vorbește doar în interiorul bisericii, sau, dacă se deschid cerurile, ne va vorbi din spatele norilor. Dar Dumnezeu vorbește prin toate, prin tot, prin cel mai mic detaliu mărunt – adică ceea ce numim noi coincidențe. Ce spunea Părintele Anania Koustenis? „Nu există noroc, nu există noroc. Ce este norocul despre care vorbește lumea? Este numele artistic al lui Dumnezeu. La fel cum e pseudonimul meu, Livios. ”Η τύχη – i tihi” [norocul] este numele artistic al lui Dumnezeu.” Asta se înțelege [când vorbim de coincidențe], nu există noroc. Dumnezeu vorbește neîncetat și îți dă răspunsuri.
Așadar, am intrat în acel taxi, și cum stăteam de vorbă, îmi zise: „Știi, Părinte, eu am trecut prin greutăți, încercări, am ajuns la capătul puterilor, eram sfârșit, pentru că aveam multă anxietate, pentru că voiam să controlez totul, să programez totul. La un moment dat am avut un infarct, am fost cât pe ce să mor. Și apoi, ce I-am spus lui Hristos?” Ascultați, e frumos! Și noi Ι-o putem spune. „Hristoase al meu, de azi înainte gata cu stresul! De acum înainte Te vei neliniști Tu în locul meu! Tu Îți vei face griji. Nu ai spus în Evanghelie: ΄Veniți la Mine… Eu am grijă, vedeți păsările cerului, care fără să se ostenească găsesc hrană; priviți la crinii câmpului, cum fără osteneală au această îmbrăcăminte?΄. De vreme ce Tu spui asta, eu cred! Deci, gata cu anxietatea! Te vei îngrijora tu pentru mine! Nu mă mai stresez niciodată!”
Cât de frumos cuvânt, nu? Viu! Relație vie cu Hristos. Relație adevărată, practică, realistă, profund duhovnicească. De ce este profund duhovnicească? Pentru că are toată esența duhovniciei. ȘI care este esența duhovniciei? Lăsarea în voia lui Dumnezeu. Să înveți să te lași cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Acesta e secretul. Care este secretul? Lasă-L pe Dumnezeu să te învingă.
Binefacerile postului: sănătate și mântuire în Postul Mare – p. Pimen Vlad
La începutul Postului Mare, părintele Pimen ne descoperă, încă o dată, binefacerile postului ca pe un dar divin pentru trup și suflet. Acest timp de abstinență de la mâncăruri grase și patimi ajută la detoxifierea organismului şi, mai ales, la întărirea voinței și apropierea de Dumnezeu prin rugăciune, milostenie și participare la slujbe. Descoperim beneficiile duhovnicești ale postului, importanța milei față de semeni, așa cum ne-a învățat Hristos, și povestea impresionantă a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, care au ales martiriul pentru credință. Un ghid esențial pentru a trăi postul cu bucurie și folos, pregătindu-ne astfel pentru Înviere.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Binefacerile postului
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! E cald, frumos, vreme bună, așa cum trebuie în Postul Mare. Da, dragilor, vedeți că o început Postul Mare. Pentru cine vrea să înțeleagă, cine nu, nu vrea post. Pentru unii e bucurie, pentru alții poate-i chin. Zic: “Aoleu, iar o venit postul, iară nu mai pot mânca ce îmi place mie. A, vai!”. Că am mai întâlnit oameni: “Nu pot renunța la carne, nu pot cutare…”. Dar eu zic un lucru: să nu-L forțăm pe Dumnezeu să îngăduie să fim nevoiți să postim, să dea o boală ceva în noi, o suferință la care să spună medicul că nu mai ai voie să mănânci aceea, aceea, aceea, că te-ai dus! Și atunci ce faci? Deci, de asta zic eu să ne gândim foarte bine, să fim atenți!
Postul nu ne face decât bine! E pentru sănătatea trupului și a sufletului. Pentru că se reface un pic trupul când se golește de mâncărurile grase, când renunțăm oleacă la toate astea care îi alimentează pofta: la carne, la brânzeturi, la toate astea și treci la mâncare ușoară. E ca o detoxifiere… tot ce e rău în organism se elimină. Ați înțeles, dragilor? Și în afară de asta, de postul ăsta de mâncare, să fim un pic atenți și la gură, cu un pic de fermoar. Oleacă atenți, să nu mai rănim pe cei din jur. Să fim mai îngăduitori, mai buni. Adică, atunci când ajungem să reducem mâncarea, să le reducem și pe celelalte ca să avem folos și mai mare, să fie și sufletesc, să câștigăm.
Postul este pentru noi, pentru sufletul nostru și pentru trupul nostru
Că dacă noi postim, dar ne purtăm urât cu cei din jur, țipăm: “Lasă-mă în pace, nu vezi că postesc, că nu știu ce?…”, acela nu-i post, dragilor! Postul trebuie să aducă bucurie, trebuie să fie făcut cu drag. De asta ni se spunea acolo la intrarea în post: când postiți, nu postiți ca fățarnicii, cu o mutră de aia plouată, să vă vadă lumea că postiți, nu! Spune: fața ta o spală și arată bucurie, veselie, să nu te înțeleagă nimeni că postiți. Nu posti pentru oameni, ci pentru tine, pentru suflet, pentru trup. Ați înțeles, dragilor? Să fim atenți să nu ne fie în zadar!
Și după aceea să ne spovedim, să ne împărtășim, să schimbăm un pic viața noastră, ritmul nostru agitat să-l reglăm un pic. Cât mai des la Sfânta Biserică, că sunt slujbe atât de minunate în Postul Mare, mai ales cum a în fost prima săptămână din post, și bineînțeles și în celelalte, îs slujbe speciale. Duceți-vă de câte ori aveți ocazia și folosiți-vă, dragilor, pentru că timpul e scurt, zilele trec, vezi, an după an. Vedeți și eu, de când fac filmări, trec anii, vă mai spun una, vă mai spun alta, dar trec anii, trec și ne apropiem de sfârșit, de final. Care e finalul ăsta pământesc, care nu știm niciodată când este. Poate să fie azi, poate fii mâine, poate fi peste o săptămână, o lună, un an, dar vine! Și cu ce ne ducem noi dincolo?
Pentru o înțelegere profundă a postului ca mod de gândire, consultați materialul nostru Postul ca mod de gândire – p. Teologos; iar despre beneficiile lui trupești și sufletești, vedeți analiza Beneficiile sufleteşti şi trupeşti ale postului.
Ce vrea Dumnezeu de la noi?
Pentru că noi plecăm din lumea asta, dar ne întâlnim cu Hristos și dăm răspuns pentru toate acolo. Ați auzit ce frumos spunea Mântuitorul acolo cu vreo două duminici în urmă, înainte de a începe postul, la Judecată, unde era Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Spune că i-o separat cum a separă păstorul oile de capre, oile de-a dreapta, caprele la stânga. Și ce a spus Mântuitorul? Celor de-a dreapta, cu față veselă, cu drag: “Veniți, binecuvântați Tatălui Meu, că flămând am fost și m-ați hrănit, însetat am fost și mi-ați dat să beau, gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav sau în temniță și m-ați cercetat”. Ați văzut ce vrea de la noi Dumnezeu? Lucrurile astea pentru ce le-o spus, binecuvântații Tatăl Meu? Pentru lucrurile astea pe care le-o făcut.
Iar la ceilalți ce-o spus: “Plecați în focul cel veșnic blestemaților” pentru aceleași lucruri, dar pe care ”voi nu le-ați făcut”. Am fost flămând, nu mi-ați dat, am fost însetat, nu mi-ați dat, am fost gol, am înghețat de frig, nu m-ați îmbrăcat, am fost bolnav, nu m-ați cercetat, în închisoare n-ați venit la mine”. Și o să zică:
– Dar când nu te-am văzut, Doamne și nu ți-am făcut astea?
– Întrucât nu ați făcut unuia din cei mai mici frați ai Mei, Mie nu mi-ați făcut!
La săracii din jurul nostru, la amărâți aceea pe care poate îi disprețuim, care au și ei problemele lor, necazurile lor, că nimeni nu-i perfect. Da, dragilor, pentru că n-am făcut la aceia, îi numește Hristos frați mai mici. Ați înțeles, dragilor? Ce vrea Dumnezeu de la noi? Milă voiesc, milă voiesc, iar nu jertfă! Să avem milă față de toți cei din jur, dragilor! Da?
Și care n-ați început postul până acum, începeți-l măcar de acum. Duceți-vă și vă spovediți! Nu lăsați ca să vă spovediți, știu eu, la sfârșitul postului că nu o să mai reușiți și ce ați făcut? Ajungeți la Înviere nespovediți, neîmpăcați cu Dumnezeu. Da, dragilor?
Pentru reflecții suplimentare despre postul mare, urmăriți discuția noastră Postul Mare – părintele Pimen Vlad; iar pentru rolul postului în viața credincioșilor, consultați Postul și rolul lui în viața credinciosilor.
Sfinții 40 de mucenici din Sevasatia
În curând, peste câteva zile, pe 9 martie, sunt Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. 40! Că avem în calendar multe rânduri, cu sute, cu mii de Sfinți, aici sunt 40 de Sfinți din Sevastia Armeniei, pe timpul împăratului Licinius, pe la 300 și ceva, acolo, 305 și ceva, nu mai știu. Și erau soldați în oastea de atunci, soldați în oastea romană, dar erau foarte credincioși. Totdeauna când plecau la un război cum erau războaie atunci, plecau cu rugăciunea, cântau psalmi și cereau ajutorul lui Dumnezeu.
Și zice că erau foarte viteji în războaie, nu erau biruiți niciodată. Cei 40 erau așa ca un pluton și mergeau împreună și întotdeauna biruiau că îl aveau pe Dumnezeu în ajutor. Dar fiind creștini și rugându-se, normal că s-o ajuns și la mai-marele lor de acolo. Și i-o luat și i-o amenințat: “Cum? De ce sunt creștini? Că atât i-o ajutat zeii și ei nu văd și nu înțeleg?”. Și ei or spus: “O nebunule, tu nu vezi că Dumnezeu ne ajută? Care zei? Bolovanii aceia la care vă închinați voi? Nu vedeți că e Dumnezeu care ne dă atâta putere și nu suntem biruiți niciodată?”. Și atunci i-o băgat în temniță și unul din ei, că nu erau din cei mai de jos soldați, o spus: “Cu ce putere faci asta, că îi bagi în temniță? Cu ce drept? Ai primit ordin de la împărat?”.
Cei 40 sunt supuși chinurilor
Și atunci, ăla chiar de era el comandantul lor, nu a îndrăznit să-i chinuiască. I-o ținut sub supraveghere până o venit voievodul de acolo. Și ăsta care era foarte pornit asupra lor, îl chema Agricolae. Și când a venit cel mai mare, atunci i-o scos împreună la judecată și i-o amenințat, le-o promis daruri, le-o promis funcții mari în oastea romană, tot ce știau ei că ar prinde. Dar ei în rugăciune fiind, l-au văzut pe diavol alături de voievod și de comandantul lor acolo, care erau sălbatici și cum le șoptea la ureche cum să-i chinuiască pe Sfinți. Dar ei nu-l vedeau, lor li părea că ei sunt ăia grozavi, nu că fac, cum se zice, lucrarea diavolului.
Și i-o amenințat, le-o promis de toate, au poruncit să-i bată și când o văzut că nu se supun, era iarnă atunci, un frig puternic de tot, o poruncit să-i arunce în iezerul Sevastiei, un lac acolo. Și i-o băga pe toți în lacul acela, vă dați seama, iarna, la minus nu știu câte grade. Și atunci ei au început să roage, să strige la Dumnezeu, să cânte, să-i întărească, că îi ardea, vă dați seama, să stai în frigul acela, simțeau că nu mai pot. Și i-o lăsat acolo, o pus ostași de pază, dar ce a făcut pe malul lacului? Au pregătit o baie așa mare, cu un cazan cu apă caldă, condiții cum ar fi și or spus: cei care vă lepădați de Hristos, uite ce vă așteaptă, apă caldă ca să le fie chinul și mai mare dacă nu se leapădă.
Despre povestea completă a mucenicilor, citiți analiza detaliată Sfintii 40 de Mucenici; iar pe site-ul nostru, vedeți materialul Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia.
Unul din ce 40 nu mai suportă chinurile și iese din apa înghețată
Ei fiind în apa rece, vedeau aburul din cazanul ăla cu apă caldă. Și-or stat, or stat așa acolo și-or strigat la Dumnezeu și-or cântat psalmi așa să-i întărească, dar unul din ei, zice, încolo, după miezul nopții, nu-o mai rezistat. Și din ostașii care erau de pază, ațipiseră toți, doar unul era acolo atent la ei. Se asigurau și dormeau cu rândul, cum se zice, să nu iasă din lac și-l vede pe unul din ei că nu-o mai rezistat și o ieșit din lac și o fugit să se arunce în apa aia caldă. Dar nu a apucat, o ajuns numai pe malul unde era apa caldă și-o căzut mort. Adică, asta o fost îngăduită cumva de Dumnezeu, că aceia o spus: cine iese din apă înseamnă că s-o lepădat și acceptă.
Și cumva Dumnezeu o arătat că nu au câștigat nici trupul ăsta și și-o pierdut și sufletul. O vrut să alerge ca să-și salveze trupul și în același timp nemairâbdând, cumva o acceptat și lepădarea și o murit pe loc acolo. Și când o văzut străjerul lucrul ăsta, s-o uitat spre lac să vadă dacă mai iese cineva și în momentul ăla sfinții strigau la Dumnezeu și o văzut o lumină de sus cum o coborât peste sfinți. Și în momentul ăla o văzut 39 de cununi cum or coborât de sus și s-or pus pe capetele sfinților. Și-o zis: bine, dar nu au fost 40 de Sfinți? Așa se gândea străjerul, că a numărat el cununile. Și după aceea a înțeles el, așa l-a luminat Dumnezeu, zice pentru că celălalt s-o lepădat și nu o mai primit cunună.
Văzând cununile primite din Cer de mucenici, un străjer se aruncă și el în apă
Și ce frumos erau 40, de ce să nu fiu și eu între ei? Și atunci i-o trezit pe ceilalți străjeri și le-o spus: ”Uitați-vă ce cununi primesc mucenicii ăștia, vreau să fiu și eu ca ei!”. Și străjerii ceilalți o rămas așa înmărmuriți când or văzut că aruncă hainele de pe el și se aruncă în apă. Și or văzut și ceilalți străjeri lumina, dar n-or avut puterea să renunțe. Și dintr-o dată or simțit căldură mucenicii după aceea, i-o întărit Dumnezeu și dimineața când s-o dus străjerii și i-o anunțat pe ceilalți și or venit iarăși mai marii acolo și i-or văzut că erau bine și cântau și se minunau cum or scapăt cu viața, că era imposibil.
Și l-au văzut și pe străjerul acela, care fusese mai marele temniței de acolo. Și zice:
– Dar tu ce cauți acolo?
– Și eu sunt creștin, și eu vreau să mor pentru Hristos, că am văzut cât e de minunat Hristos și cum are grijă de cei care I se închină și Îl au ca Dumnezeu! Și am văzut cel care s-o lepădat ce-o pățit! Și atunci o poruncit să-i scoată din iaz și să-i ducă la chinuri. Și atât i-o bătut și i-o chinuit!…
Încurajările mamei lui Meleton pentru fiul ei, pentru a nu ceda
Unul din ei pe nume Meleton, era tânăr, avea vreo 20 de ani. Mama lui știind că încă nu-i desăvârșit, o venit aproape și îi spunea: să nu-ți fie frică, mai rabdă un pic, să te duci și tu cu mucenicii împreună. Deci mama lui îl încuraja, nu plângea pentru el, se bucura pentru el că se duce în rândul mucenicilor. Și zice că după ce i-o chinuit mult acolo, i-o bătut până și-or dat sufletele. Bineînțeles, i-o chinuit mult, i-o amenințat, or încercat iar toate căile.
Dar înainte de asta se spune că voievodul o poruncit ”pentru că ne vorbesc împotrivă și tot ne spun de Dumnezeu și nu se supun”, o zis la slujitori: ”Loviți-i cu pietre peste gură!”. Adică, să ia pietre de jos, să arunci în ei. Și atunci Sfinții au spus: ”Da? Aruncați cu pietre în noi pentru că vă vorbim de Dumnezeu? O să vedeți voi minunea Lui Dumnezeu!”. Și or început pietrele alea pe care le aruncau ei în Sfinți să se întoarcă la aceia care le aruncau și îi loveau în față, le zdrobeau fața de-or căzut toți la pământ. Cu cât aruncau mai tare cu atât le veneau mai tare înapoi. Parcă aruncau în ceva care le respingea și nu-i atingea pe Sfinți.
Voievodul dă poruncă ca trupurile mucenicilor să fie arse
Și atunci voievodul s-o enervat atât de tare și o luat o piatră mai mare și o aruncat-o cu toată puterea, o vrut să dea într-un sfânt care-l mărturisea pe Hristos și spunea: “O, nebunule, nu vezi cum ne păzește Hristos, chiar nu înțelegi?”. Și când o aruncat ăsta cu toată puterea, piatra s-o întors și i-o zdrobit lui fața. Și-o început să țipe ăsta, zice: ”Nu se poate, ăștia se ocupă cu vrăjitorie, așa ceva… să se întoarcă pietrele… gata, ucideți-i!”. Și-o poruncit să-i bată până și-or dat sufletele. Doar tânărul ăsta încă mai răsufla și-o spus voievodul: ”Luați-i și ardeți-i cu foc, să nu cumva să rămână în mâna creștinilor trupurile lor și să-i cinstească!”. Și când o văzut soldații că Sfântul Meleton încă mai răsufla, i-o luat doar pe ceilalți zicând: ”Lasă, că poate își revine și se leapădă!”.
Și i-o pus pe ceilalți morți în căruță și îi duceau să-i ardă. Iar mama lui când o văzut că el a rămas singur, cum era ea de slabă ca femeie, l-o luat în spate și l-o cărat până o ajuns din urmă căruța mucenicilor și l-o aruncat peste ei, zicea că ”Nu se poate ca fiul meu să rămână aparte, trebuie să fie între cei 40!” și atunci și-o dat și el sufletul acolo. Și i-or dus, i-or pus într-un loc grămadă, au aprins foc puternic să-i ardă cu totul să nu rămână nimic și-au rămas doar oasele de la ei. Și atunci o dat poruncă: ”Nici oasele să n-ajungă la creștini, aruncați-le pe toate în apă!”. Și le-au aruncat în apă.
Pentru detalii istorice despre mucenici, vedeți pagina Sfinții 40 de mucenici din Sevastia; iar pentru o perspectivă ortodoxă, urmăriți articolul Sfinții 40 de mucenici din Sevastia.
Minunea lui Dumnezeu cu moaștele mucenicilor
Dar Dumnezeu, care e Atotputernic… ce nu putea El? S-o arătat la episcopul Sevastiei pe nume Petru și i-o spus: ”Du-te și adună osemintele Sfinților, moaștele lor, că n-o să se piardă nicio bucățică pentru că or murit pentru Mine!”. Așa i-o vorbit Dumnezeu. Și atunci s-o dus el și o luat câțiva oameni și când au ajuns la apă, fiind pe timpul nopții, se gândea: ”Cum o să găsesc eu moaștele Sfinților?”. Și-o văzut că unde exista un mic os al Sfinților, strălucea o lumină. Și în felul ăsta erau ca sute de stele pe apă, erau deasupra și pluteau osemintele Sfinților, moaștele și ei le culegeau. Până la cea mai mică fărâmitură care exista, strălucea lumină. Și în felul ăsta nu s-a pierdut nimic, toate o fost adunate și duse de episcopul de acolo la loc cu cinste.
Ați văzut cum se îngrijește Dumnezeu de cei care Îl slăvesc, de cei care Îl mărturisesc, care mor pentru El? Cât timp au fost lăsați în credința lor și-au făcut datoria de ostași, de soldați. La război se duceau unde era nevoie, dar toate le făceau cu rugăciune, cerând ajutorul lui Dumnezeu, mulțumindu-I lui Dumnezeu. Dar în momentul în care li s-o pus credința în față, atunci or renunțat la toate. Ați înțeles, dragilor? La credință nu trebuie să renunțăm sub nicio formă, indiferent ce timpuri or să vie, ce prigoane o să fie! Să nu ne fie rușine cu Dumnezeu, ați înțeles, dragilor? Pentru că Dumnezeu poate să aibă grijă de noi în orice situație. Dar să nu ne gândim tot timpul: Vai, ce o să fie? Când o să fie? Dacă îmi vine războiul? Când o să ne prigonească? Când nu știu ce?… Nu!
Să ducem o viață frumoasă, plăcută lui Dumnezeu!
Noi să ne vedem liniștiți de viața noastră! Să trăim frumos, să ne bucurăm frumos, să muncim, să ne îngrijim de familie, de toate ale noastre, să ne purtăm bine cu cei din jur, să fim un exemplu bun pentru copii, să avem dragoste față de toți cei din jur, să ducem o viață normală, frumoasă, plăcută lui Dumnezeu, cu rugăciune, cu respect, cu spovedanii, cu împărtășanii, cu participarea la Sfânta Liturghie, să fim cât putem noi de buni cu toți cei din jur! Și asta nu înseamnă că ne chinuim, ci e o viață frumoasă pentru că tu făcând bine, ai conștiința împăcată, dormi liniștit când te duci acasă și pui capul pe pernă.
Totdeauna deci, să spunem așa, ești împăcat cu Dumnezeu. Și atunci chiar dacă ai în jur oameni care poate care te urăsc, îți fac rău, dar dacă tu nu îi urăști și nu le faci rău, tu ai conștiința împăcată. Ați înțeles, dragilor? Să avem mare grijă! Și uite, că o avem pe Maica Domnului, nădejdea noastră, mijlocitoarea noastră, Mama noastră dragă! Să nu uităm de Ea niciodată, să-i cerem ajutorul și să-i mulțumim!
Despre cum ajută postul la curățirea inimii, citiți materialul nostru Cum ajută postul ortodox la curățirea și vindecarea inimii – p. Teologos.
Gala Bookzone
Știți că înainte de a începe postul am fost în București. Am fost acolo după multe insistențe, la editura Bookzone, să vin din nou la gala premiilor și până la urmă cu binecuvântarea duhovnicului, m-am dus. Eu acolo m-am dus ca invitat, dar fără să am treabă cu evenimentul. Eu doar m-am dus să zic așa, din dragoste pentru oamenii care au venit, pentru Dumnezeu, să spun ce am spus, fără să am treabă cu ceilalți participanți. Au fost încă vreo cinci invitați din domeniul medical, fiecare a spus ce a vrut, eu n-am treabă cu ei, nu m-a interesat, eu mi-am făcut partea mea. Am vorbit oamenilor de Hristos, de Maica Domnului, de dragoste. Fiecare ce-o spus, că a spus bine sau mai puțin bine, e treaba lor, răspund fiecare în fața lui Dumnezeu pentru ceea ce împărtășesc oamenilor. Asta să știți, dragilor!
Să avem toți o icoana cu Maica Domnului cu Mântuitorul în brațe la intrarea în casă
Și acolo mi-am încheiat cuvântul cu un lucru pe care vi-l spun și vouă: să încercați toți la casele voastre să aveți o icoană a Maicii Domnului, mai mărișoară dacă se poate, cu Mântuitorul în brațe, pusă în interiorul casei la ușa de la ieșire din casă. Ca atunci de câte ori ieșiți din casă să sărutați icoana, să fie puțin mai jos, să ajungă și copiii la ea, să sărutați icoana și să-I spuneți: ”Maica Domnului, uite, mă duc la treabă, mă duc la școală, mă duc unde am nevoie, ai grijă de mine, ai grijă de familia mea și ajută-mă să fac ce trebuie acolo, cu folos și să mă întorc cu bine acasă!”.
Iar seara când vă întoarceți, ați intrat în casă, sărutați din nou icoana și mulțumiți-I Maicii Domnului că v-o ajutat și ați ajuns din nou acasă. Încercați, dragilor, toți care auziți cuvântul ăsta, să faceți lucrul ăsta și o să vedeți că Maica Domnului face multe minuni și vă ajută în multe lucruri. Da, dragilor?
Și să nu uitați, revin, că suntem în Postul Mare! Vrem să ne bucurăm de Sfânta Înviere? Să ne ostenim un pic, cât putem fiecare, cu un pic de post, o rugăciune mai în plus așa față de celelalte zile, o milostenie, mai des un pic pe la biserică, un pic mai îngăduitori cu cei din jur și atunci și Dumnezeu o să fie mai îngăduitor cu noi, dragilor. Da?
Vedeți, am zis hai să fac filmarea aici unde mai avem și narcise, mai avem în partea cealaltă brândușe, nu știu dacă se văd, mai încolo avem lalele, avem zambile multe înflorite. E așa ca o binecuvântare a Maicii Domnului, care ne bucură. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții!
Amin!
Pentru icoane ale Maicii Domnului, vedeți prezentarea noastră Maica Domnului Îndrumătoarea / Icoana Hodighitria.
Întrebări frecvente
Postul ajută la detoxifierea trupului prin renunțarea la mâncăruri grase și aduce bucurie sufletului prin îngăduință, bunătate și rugăciune, fiind făcut cu drag pentru Dumnezeu.
Postul nu trebuie să fie doar abstinență de la mâncare, ci și de la răutăți față de cei din jur; să aducă bucurie, să includă spovedanie, împărtășanie și participare la slujbe.
Dumnezeu vrea milă față de semeni: să hrănim flămânzii, să îmbrăcăm goi, să cercetăm bolnavi și pe cei închiși, căci acestea sunt fapte care duc la mântuire.
Ei au refuzat să se închine idolilor și să se lepede de Hristos, fiind chinuiți prin înghețare în lac și bătăi, alegând martiriul pentru credință.
Unul s-a lepădat și a murit, dar un străjer, văzând cununi cerești, s-a aruncat în lac, devenind creștin și completând numărul mucenicilor.
Puneți o icoană cu Maica Domnului și Mântuitorul la intrarea în casă, sărutați-o la plecare și întoarcere, cerând ajutor și mulțumind.
Cu rugăciune, milostenie, bunătate față de toți, participare la Liturghie, spovedanie și împărtășanie, având conștiința împăcată.
Iernile de altădată și bucuria zăpezii: să fim mai buni – p. Pimen Vlad
În mijlocul unei ierni adevărate, pǎrintele Pimen se oprește lângă munte pentru a împǎrtǎși bucuria zăpezii și amintirile unei copilării călite, când nămeții nu opreau școala, iar oamenii își făceau cărări unii către alții. Din această frumusețe se naște un îndemn apăsat: să nu ne pierdem mila, dragostea și empatia într-o lume tot mai izolată și robotizată. Povestea Sfântului Paulin de Nola și rugăciunea către Maica Domnului devin repere simple pentru a rămâne aproape de Dumnezeu și de aproapele.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Luna ianuarie, bucuria zăpezii
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Vedeți cât e de frumos! Ați văzut că eu întotdeauna când dau de zăpadă, explodez. Uitați, cât e de frumos! Acum nu mai suntem acasă. Am urcat undeva până la jumătatea muntelui, atât ni s-o permis. Am încercat noi să trecem mai departe cu mașina cu 4×4, cu sateliți, cu tot ce s-a putut, dar numai până aici am ajuns. E zăpada de jumătate de metru și nu merge mai departe. Și am zis că dacă tot am ajuns până aici, să vă spun câteva cuvinte, să ne bucurăm împreună de toată frumusețea asta. Încă a fost mai mare zăpada, dar au fost două zile de soare și s-o mai topit. Deci, a fost mare, așa cum se zice, până în pieptul calului.
Da, dragilor, ce să vă mai spun? Vedeți, e luna ianuarie, luna zăpezilor, luna de bucurie, în special pentru copii. Îmi amintesc copilăria mea cu zăpezile alea de un metru, de doi metri, până la streșina casei. Ei.., era firesc. Acum dacă o nins mai mult, o scăzut temperatura, toată lumea, vai, cod roșu! Atunci nu mai erau coduri. Deci, nu era iarnă fără minus 20 de grade, minus 25 de grade, ăsta era firescul, iar cu zăpada era la fel cum am spus, de un metru, doi și mai mult. Așa era firesc. Noi eram căliți, eram obișnuiți cu așa ceva și școlile nu se întrerupeau. De la noi de acasă plecam spre școală cu zăpada asta mare, unul după altul. Îmi amintesc că nu departe de noi, la vreo 200 de metri, era un gol între case. Și acolo se depunea zăpada de 3-4 metri, era uriașă.
Bucuria zăpezii de altă dată
Și noi ne cățăram ușor pe ea să nu ne afundăm, o băteam așa ușor ca să facem cărare peste ea să trecem. Deci, așa era! Și mergeam la școală fără nicio problemă, fiecare pe jos, cu gentuța în spate, nu ne ducea nimeni cu mașina, nu erau probleme, știam drumul până la școală, știam să venim și înapoi acasă. Zăpada era mare, înghețam, dar nu era nicio problemă. Ei, pe drum până la școală, era câte o bulgăreală de asta între noi, cei care ne întâlneam tot timpul. La școală, la fel. În pauze toată lumea ieșea în zăpadă și începeam să ne jucăm. În afară că făceam un om de zăpadă, că ne bulgăream și ne jucam, nu se întâmpla nimica. Vedeți că eu abia am scăpat de răceală, dar cum vorbesc un pic și-i răcoare, încă se simte la gât.
Da! Deci, iernile erau minunate cu tot cu frigul care era. De multe ori găseam păsărele căzute în zăpadă. Cădeau din zbor din cauza frigului. Le luam și le duceam în casă. Se încălzeau, le dădeam de mâncare și după aia le duceam în șura cu fân pentru animale. Le duceam și ele stăteau acolo, aveau și ce mânca, erau diferite boabe pe acolo și aveau cu ce trăi până se încălzeau un pic și ieșeau. Deci, toate astea erau firești, lucruri firești, făceau parte din viața noastră, nu era o problemă că ninge, că-i frig. Era o binecuvântare. Atunci nu era o problemă că nu este apă. Fântânile aveau apă până sus, nu ca acum să sece și așa mai departe. Toate erau la timpul lor pentru că dădea Dumnezeu din belșug de toate.
Prin asta înțelegem că oamenii erau mai simpli, fără tehnologie și erau mai buni, mai rugători. Săreau să se ajute unul pe altul. Când ningea, dacă era nevoie fiecare în dreptul porții, își și făcea cărare, curăța drumul. Vecinul prelua mai departe și așa se curățau toate. Nu venea nimeni să-ți curețe zăpada, mai ales pe ulițe, nu! Știu că și la blocuri era la fel, toată lumea avea lopeți în casă. Începea zăpada, se punea zăpadă mare afară, ieșeau cu lopețile în fața blocului, se cunoșteau cu toții, vorbeau între ei și făceau curat. Soțiile mai veneau cu un ceai, cu un vin fiert, discutau, se bucurau și în felul ăsta se cunoșteau cu toții și se ajutau. Erau mult mai uniți oamenii când era mai greu, când era mai sărăcie.
Pentru un cuvânt înrudit, rostit tot din mijlocul ninsorii, recomandăm Sfaturi duhovniceşti din mijlocul zăpezii: pace, spovedanie și smerenie.
Să nu ne pierdem mila, dragostea, empatia. Să ne ajutăm mai mult între noi
Acum oamenii s-au izolat. Au vile mari, porți mari, garduri mari, fiecare cu lumea lui.
Și aici revenim la ceea ce s-a spus la Sfinții Părinți. Când a fost întrebat un părinte sfânt de către ucenicul lui:
– Părinte, când va veni sfârșitul lumii?
– Sfârșitul lumii va veni atunci când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul, când nu va mai exista dragoste între oameni.
Ați auzit, dragilor? Și spre asta mergem noi acum. Ați auzit cu câțiva ani în urmă că tot se vorbea de distanța socială? Era vorba să păstreze oamenii distanță între ei, dar de fapt în același timp se și înțelegea greșit. Distanța socială, adică oamenii să stea la cât mai mare distanță unul de altul. Nu! Să fugă unii de alții, să nu se ajute unii pe alții. Și vedem cazuri, că vedeți voi pe la știri, moare omul în autobuz și nimeni din 30 de oameni care sunt în autobuz, nu se uită la el. Ăla moare și fiecare își vede de treaba lui și nu se bagă. Deci, asta înseamnă că începem ușor, ușor să ne robotizăm, să pierdem empatia asta, să pierdem simțul ăsta pe care ni l-a lăsat Dumnezeu, de milă, de dragoste, de a-l ajuta pe celălalt. Se pierde din zi în zi.
Oamenii stau foarte mult pe internet, acolo se promovează că dacă ești dur, ești tare, dacă ești grozav și nu-ți pasă de ceilalți, ești tare și atunci oamenii preiau lucrul ăsta fără să-și dea seama. Vom ajunge la o societate în care moare cel de alături și nu-mi pasă de el, că nu mai interesează. Dar ce a spus Mântuitorul? Care-i plinirea legilor? Care-i porunca? Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul, din tot cugetul și din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Ați auzit? Face parte din poruncă! Pe aproapele ca pe tine însuți! Îți pasă de tine, te doare, iei repede medicamente, ți-i frig, te îmbraci, ți-i sete, bei, ți-i foame, mănânci?!… Ei, și la aproapele tău. Poate ți-o dat Dumnezeu mai mult ca să-i fii alături și lui, să-i ușurezi și lui greutatea ca el să roage pentru tine.
Pentru textul evanghelic citat, vezi Matei 22; pentru aprofundare, recomandăm articolul nostru De ce trebuie să-l iubim pe aproapele nostru?, precum și reflecția Despre iubire, milă și milostenie.
Să nu ne facem doar meseria, să nu uităm să fim buni
Să avem mare grijă că o să răspundem pentru tot ce facem în fața lui Dumnezeu și pentru tot ce ni s-o dat. Ni s-o dat parte materială, răspundem de ce facem cu ea, dacă am dat acolo unde-i nevoie. Ni s-o dat un dar… ești medic, ai mare răspundere cum îți faci meseria! Dacă îți pasă de cei bolnavi, dacă îți e milă și ești alături de ei, adică, dacă ai dragoste. Îmi spunea o asistentă dintr-un spital, zice: ”Părinte, mi-e milă de bolnav. Mă duc la el, am grijă, chiar de nu e treaba mea, eu trebuie să mă duc să-i dau tratamentul. Dacă este câte unul și văd că nu poate, că tremură în pat, mă duc și-l hrănesc”. Și o zis că o ceartă celelalte asistente: ”Dar ce, asta e treaba ta? Lasă-i mâncarea acolo! I-ai dat medicamentul, n-are decât, lasă-l acolo!”.
Și atunci faci o diferență între cei cum e asistenta asta care plânge alături de ei, are grijă, e atentă și de partea cealaltă, cei care zic: ”Lasă-l încolo, ce treabă ai? Hai, să bem o cafea, lasă-i încolo pe bolnavi!”. Deci, ca să vezi unde e vocația și unde e doar meserie! Să nu facem doar meserie, mai ales în cadru medical. Fiți cu dragoste, pentru că toate astea o să se întoarcă la voi! La anumite momente grele ale vieții voastre, o să vedeți în jurul vostru câți oameni o să vă fie alături. Dar dacă voi v-ați purtat cu răceală, cu indiferență, doar v-ați făcut datoria și așa aia limitată… Toate se întorc la voi, dragilor! Aveți mare grijă în orice domeniu sunteți. Am dat exemplu doar cadrul medical. În orice loc lucrați, aveți mare grijă cum lucrați pentru că toate se întorc la voi!
Ați lucra cu dragoste, cu milă, cu bunătate? Cândva toate se întorc la voi și o să aveți și plată de la Dumnezeu. Da, dragilor? Ar fi multe de spus despre lucrul ăsta, dar am atins un pic așa, subiectele, cum se zice, ca să ne reamintim cu toți să nu uităm să fim buni, dragilor! Ați auzit?
Pentru o nuanță foarte apropiată despre ajutorul dat la timp, vedeți Sprijinul ca formă de milostenie – Pr. Efrem Arizonitul.
Sfântul Paulin de Nola
Chiar recent am văzut că zilele astea, în afară de atâția sfinți mari pe care îi avem în luna ianuarie, e și Sfântul Paulin de Nola, un episcop din primele veacuri ale creștinismului. Citisem cred că în urmă cu vreo 15 ani, nu mai rețin, poate 20, viața Sfântului Paulin de Nola. Și acum mi-am amintit și o să încerc în două, trei cuvinte să vă spun ceva despre ce viață a avut. Era episcop al cetății Nola. Nu mai rețin în ce zonă era asta, dar știu că odată fusese plecat din cetate, invitat la o slujbă undeva ca să slujească. Ei, și-au venit, păgânii în cetate, au atacat-o și-au luat tot poporul prizonier. Ați înțeles? I-au luat robi. Și când s-a întors el și-o văzut, s-a interesat cine i-a luat, de unde, din ce ținut veneau.
Era un ținut îndepărtat de unde veneau barbarii care jefuiau, care nu credeau în nimic, erau din ăia doar cu sabia în mână. O luat legătura cu ei și-o spus: ”Ce vreți ca să dați drumul la poporul meu înapoi?”. Și-o văzut el că cereau multe lucruri și că nu avea posibilitate financiară ca să-i răscumpere. Atunci o spus: ”Eu nu pot să stau departe de poporul meu”. El era de vreo 45 de ani, era în putere și i-o spus la mai marele lor așa: ”Vedeți, eu sunt în putere. Uite, e un bătrân din cei luați din cetate. Vă rog, lăsați-l pe el și pe soția lui, că și așa nu vă sunt de folos, să se întoarcă înapoi și luați-mă pe mine ca rob”. Când o văzut căpetenia, zice: ”Cum să nu? Hai!” și i-au dat drumul la bătrân și l-au luat pe el. L-au întrebat:
– Ce știi să faci?
– Știu de toate. Mă pricep în special la grădinărit.
– Bun, ai grijă de grădina mea!
Pentru o prezentare sintetică a sfântului, vezi Paulin de Nola.
Un păstor adevărat
Și i-au dat grădina în primire. Și-o rânduit Dumnezeu ca lucrând la grădină să facă de două, trei ori mai multă recoltă decât înainte, că se minuna ăla. O stat acolo ani de zile în robie, ca să le fie alături la toți din poporul lui, care erau împrăștiați în zona aceea ca robi, să-i întărească și să-i încurajeze. Dar nu numai atât, o început să facă minuni și l-o vindecat chiar și pe fiul mai marelui. El nu a spus că era episcopul locului, iar ăsta o început să-l privească mai de aproape și văzând toate câte se făceau prin mâinile lui, minuni, binecuvântări, l-o întrebat:
– Dar cine ești tu?
– Păi, eu îs episcopul, eu îs păstorul la toți cei pe cei care i-ați robit.
– Și ce vrei de la mine?
– Vreau să-mi eliberez poporul meu!
Stăpânitorul a prins așa oarecum drag și o început să aibă mare evlavie la el. Atunci l-a înduplecat și i-a răspuns: ”Bine, caută-i pe toți ai tăi!”, o trimis oameni să-i găsească pe toți și s-o întors episcopul cu tot poporul în cetatea lui, eliberați. Vedeți ce păstor adevărat, care și-a pus sufletul? Se asta mi-a rămas în amintire, că e o cărțulie pe care am găsit-o, cu viața lui mai în amănunt, atât de frumoasă, cum păstorea el în cetate, cu cât drag și cu câtă jertfă s-o dedicat pentru a-și salva poporul și pentru a-l păstori cum trebuie, dragilor! Asta înseamnă să-ți pui sufletul pentru aproapele.
Acolo unde este dragoste, este milă, este bunătate, acolo e Dumnezeu
Să încercăm și noi în felul nostru, fiecare în familia lui, în tot ce putem, dacă putem, când e nevoie, să ne punem și noi sufletul cu toată inima, cu tot dragul. Să nu fim indiferenți față de cei ai noștri pentru că timpul e scurt. Vedeți ce se întâmplă în lumea asta! Câte auzi dintr-o parte în alta a lumii, de peste tot. Astea sunt fel de telegrame de la Dumnezeu prin care ne atenționează: ”Pregătiți-vă, că se apropie timpul!. Nu mai este mult, pregătiți-vă!” Nu știm cât, poate să mai fie un an, 10, 100, dar se apropie! Și de asta să nu pierdem nici o zi degeaba! Să încercăm să fim mai buni, mai cu dragoste, mai cu îngăduință față de cei din jur. Nu repede să ne enervăm, să țipăm, să nu ne convină, nu! Cu mai multă dragoste și bunătate!
Că acolo unde este dragoste, este milă, este bunătate, acolo e Dumnezeu! Ați înțeles, dragilor? Să nu fim indiferenți la cei din jurul nostru și să stăm aproape de Dumnezeu pentru că nu putem altfel! Spovedanie, împărtășanie, Sfânta Liturghie, tot ce putem ca să nu ne despărțim de Dumnezeu și de Tainele Bisericii! Și mai mult decât atât, să nu fie zi în care să nu strigăm la Maica Domnului pentru că e mama noastră, Împărăteasa Cerului și a pământului! Deci, vă dați seama câtă putere are Maica Domnului? Când a venit Arhanghelul Gavril la Bunavestire și i-a spus așa: ”Bucură-te, ceea ce ești plină de Har!”. Ați înțeles? Era plină de Har! Maica Domnului a avut un Har deosebit dăruit de la Dumnezeu. Era pregătită pentru Nașterea Mântuitorului. Orice cere Ea de la Mântuitor, Îi împlinește.
Ca să știți și să aveți curaj permanent să strigați la Maica Domnului, că nu ne lasă! În orice situație imposibilă, oricât de grea ar fi, Maica Domnului vine și ne ia în brațe: ”Da, copilul meu, am venit, de ce ai nevoie?”. Ne ia în brațe cu dragoste și strigă la Dumnezeu: ”Doamne, ai milă de noi!”.
Pentru mărturii și întărire despre ajutorul Ei grabnic, vedeți Minunile Maicii Domnului – p. Pimen Vlad.
O istorioară a unui părinte grec
Acum mi-am amintit de un părinte grec din ăla care vorbește foarte așa, îl mai ascult din când în când și povestea o istorioară în legătură tot cu Maica Domnului. Și spune că era într-o mănăstire rusească. Și na, cum erau mănăstirile, aveau și viță de vie și de toate și toamna făceau vin și îl puneau în butoaie într-un beci. Încuiau beciul și aduceau la masă la creștinii care veneau. Era un călugăr, un om simplu cu suflet bun, dar îi cam plăcea păhărelul. O făcut el ce-o au făcut și o reușit el să-și facă o cheie ca să aibă acces la beci și să mai ducea când se liniștea toți pe acolo. Ei, deasupra butoaielor era o icoană cu Maica Domnului cu Mântuitorul în brațe.
Și ăsta se ducea, știa că nu e în regulă, dar vorbea singur și spunea: ”Maica Domnului, pot să beau și eu un păhărel de vin?”. Întreba așa smerit, dar era un păhărel de-ala, ulcioraș așa la jumătate de litru, știi? ”Pot să beau și eu un păhărel de vin?”. Și după aia tot el răspundea așa, cu vocea mai subțire: ”Da, copilul meu, poți să bei un păhărel!”. Și după aia răspundea tot el: ”Mulțumesc, Maica Domnului, mulțumesc!”. Și își punea o cană și o bea. Ei, și lucrul ăsta se cam repeta, că au observat părinții: ”Măi, un butoi s-a dus la jumătate, dar noi n-am luat din ăla! Când s-a dus?”, că trecea timpul. Atunci starețul a zis: ”Lasă că mă închid eu în beci și mă ascund, să vedem ce se întâmplă”.
N-o spus la ceilalți și s-o dus el și s-o băgat după butoiul ăla care se golea și la care era deasupra icoana Maicii Domnului. La timpul cuvenit vine călugărul ăsta, deschide acolo și iarăși ia cana în mână și se uită așa la Maica Domnului și zice: ”Maica Domnului, pot să beau un păhărel?”. Atunci starețul de după butoi, care era chiar sub icoană, și-a schimbat oleacă vocea și zice: ”Să nu bei că n-ai voie, ceea ce faci nu-i bine!”. Și atunci ăsta s-o uitat așa la Maica Domnului și zice: ”Hristoase, n-am vorbit cu Tine, ci cu Mama Ta! Tu stai liniștit acolo, la Mama Ta i-am cerut voie!”. Adică, cumva să arate câtă nevinovăție avea, dar el chiar a crezut că a vorbit Hristos care i-a spus că nu are voie.
Să ne rugăm permanent la Maica Domnului, să strigăm la ea, dar să îi și mulțumim
Bineînțeles, după aia s-o căit în felul lui, a ieșit de acolo, s-a gândit și a rămas cu impresia că i-a vorbit Hristos și i-a zis că nu are voie și atunci s-o lăsat și n-o mai băut. Deci, vedeți? Câteodată în nevinovăția aceea lucrează Dumnezeu. El, cu toate că știa că nu-i bine, dar tot îndrăznea la Maica Domnului, că știa că Maica Domnului e îngăduitoare, e mamă și mai permite. Vedeți, dragilor, cât e de bună Maica Domnului și cum ne îngăduie și ne lasă? Să-i cerem și noi ajutorul cu simplitate și cu multă dragoste, ca unei Mame! Că spunea și cuviosul Paisie Aghioritul: ”Ați văzut copiii ăia care se țin de fusta mamei și oricât a încercat ea să scape, nu-i dau drumul? Așa să facem și noi la Maica Domnului!”.
Să ne ținem cu amândouă mâinile, să strigăm la ea și când ni-i bine, și când ni-i greu, și când suferim, și când avem de toate, permanent, să ne ajute și să-I și mulțumim pentru tot ce ne ajută! Ați înțeles, dragilor?
Încheie aici, ca să vedeți, uitați-vă, cât e de frumos! Ăsta e Antiathon-ul, un vârf asemănător ca Athon-ul, dar mult mai mic. Vedeți? E chiar aici! E superb, uitați-vă! Zăpada, muntele, iar încolo dacă ne învârtim un pic, uitați, e marea în depărtare, o vedeți. Marea acolo frumoasă, iar aici e partea asta frumoasă de Athon, cu Antiathon-ul, care e așa în ceață și se vede frumos. Iar aici undeva e coama Athos-ului unde ajungeam dacă reușeam să trecem în partea ailaltă din munte, dar deocamdată nu-i timpul, că-i zăpadă suficientă. Și slavă Domnului, că-i bună zăpada! Nu contează că nu putem ieși noi de aici, stăm bine, avem de toate. Maica Domnului ne are în brațele Ei!
Bun, încheie aici! Sper că v-am bucurat un pic cu frumusețile noastre, să vă bucurați și voi și să ne ajute bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții, amin! Doamne ajută, dragilor!
Întrebări frecvente
Pentru că își amintește ierni cu frig și zăpezi mari ca ceva firesc, trăite cu bucurie, fără panică, și vede în rânduiala aceasta darul lui Dumnezeu care dădea „din belșug de toate”.
Că atunci copiii erau obișnuiți cu greul: mergeau pe jos la școală, făceau cărări prin zăpadă, se bulgăreau și se bucurau simplu, fără să oprească viața din cauza frigului.
Că sfârșitul lumii se leagă de pierderea dragostei dintre oameni: când nu mai există apropiere, ajutor și legătură între vecini, se răcește iubirea și se rupe comuniunea.
Prin izolarea oamenilor, prin mentalitatea de „dur ești tare” promovată pe internet și prin exemple de indiferență, când cineva suferă lângă noi și ceilalți nu se implică.
Pentru că există o mare răspundere: să lucrezi cu milă și dragoste față de bolnavi. Textul arată contrastul dintre o asistentă care îngrijește cu inimă și cei care rămân reci și indiferenți.
Că un păstor adevărat își pune sufletul pentru popor: el se oferă rob în locul altuia, rămâne alături de cei robiți, îi întărește și caută eliberarea lor.
Să strigăm la Ea în orice situație, cu simplitate și dragoste, ca la o Mamă, și să-I mulțumim permanent, știind că mijlocește și ne ia în brațe când ne este greu.
Să-L chemăm pe Domnul, să-L rugăm, să-L implorăm – p. Anania Koustenis
Ascultați un frumos cuvânt duhovnicesc al părintelui Anania Koustenis despre necesitatea de a-L chema în tot ceasul cu credință pe Hristos.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Să-L chemăm pe Domnul, să-L rugăm, să-L implorăm – p. Anania Koustenis
Hristos îi iubea pe păcătoși și pe vameși atât de mult încât, oriunde Îl găseau alergau și se duceau lângă El. Citiți capitolul 15 din Evanghelia după Luca, la început, ca să vedeți. Nu se duceau lângă El ca să le facă minuni, sau să-I întindă curse, precum cărturarii și fariseii, nu ca să-L aducă într-o situație grea, ci pentru ce? Ca să se bucure de tovărășia Lui, de dragostea Lui, de chipul Lui și de bunătatea Lui. Cu o astfel de bunătate îi privea Hristos, încât îi robea. Și nu mai doreau nimic altceva. Printre ei se afla și Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, vameșul, și mulți alții. Și Zaheu vameșul, păcătosul, care a devenit misionar, știați? Și Episcop de Ierihon. Se duceau, așadar, ca să primească dragostea Lui. Se duceau într-un număr mare.
Acesta este Hristos: ne trage spre El, ne atrage, ne îmblânzește. De aceea, și noi trebuie să-L strigăm pe Domnul. Să-L strigăm, să-L chemăm, să-L rugăm, oricine am fi noi. El este întotdeauna de față și vine iute întotdeauna la noi, vine chiar lângă noi, și ne ajută.
Și am mai spus-o, era un sihastru care a avut o mare ispită și era în primejdie să fie aruncat în adâncul deznădejdii. Cel mai mare rău e deznădejdea, descurajarea, întunericul deznădejdii. Și atunci, toată ziua s-a luptat cu gândurile, răspunzându-i lui Satana, așezându-le în ordine, ca să poată vedea lucrurile în rânduială. A venit seara și era terminat de osteneală, de războiul [gândurilor], de deznădejde și de celelalte. Și înainte să cadă la pământ, a strigat: „Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă!” Și atunci a venit Hristos repede și l-a luat în brațe. Hristos, de aceea a fost răstignit în chip de îmbrățișare, pentru că e o îmbrățișare pentru noi toți, pentru toate neamurile.
Și I s-a plâns un pic sihastrul, fiind în brațele lui Hristos – care e [experiența duhovnicească] cea mai înaltă și fără seamăn. Pentru că și Fiul este în sânurile Tatălui, în brațele Tatălui. [Într-un tropar de la Utrenia Nașterii Domnului spunem]: „Cel ce este în sânurile Tatălui cum stă acum în brațe de Maică?” Cât de frumos! Și-i spune sihastrul: „De ce m-ai lăsat [să mă chinui] de dimineața, de ce nu m-ai ajutat degrabă, ca acum?” Și îi răspunde Stăpânul: „Fiul meu, nu m-ai chemat. Eram lângă tine, foarte aproape de tine. Nu M-ai chemat.”
Dar, trebuie să-L chemăm dacă [știm că ne ajută]? Da! Nu-i așa?
Cele trei mari virtuți: credința, nădejdea și dragostea – p. Teologos
În centrul vieții creștine stau cele trei mari virtuți prin care omul iese din frica de moarte și din îngustimea logicii sale: credința, nădejdea și dragostea. Materialul de față arată cum credința devine încredere concretă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cum nădejdea se sprijină pe experiențe reale ale harului, iar dragostea, ca vârf al tuturor, ne deschide către o libertate adevărată, în care persoana contează mai mult decât lucrurile.
La sfârșit vă oferim și o priveliște a micii peșteri în care am filmat.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Introducere
Spune Sf. Ap. Pavel că într-un final rămân cele trei mari virtuți: credința, nădejdea și dragostea, însă mai mare decât toate este dragostea. Prin credință ieșim din cadrele foarte strâmte ale logicii noastre, din cadrele foarte înguste ale cunoașterii științifice care a fost dovedită științific de către Kurt Godel că este incompletă. De fapt, cele mai mari întrebări ale omului nu sunt rezolvate de către știință: cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm. Altă problemă este cea a frumosului: nimeni nu poate dovedi științific că o floare este frumoasă. Ba chiar mai mult, din punct de vedere științific anumite răspunsuri sunt hidoase. De exemplu, din punct de vedere științific, omul este doar o grămadă de celule. Din punct de vedere științific, zâmbetul unui copil este doar mișcarea a 27 de mușchi pe fața acestuia. Există ceva mai presus de limitarea în simțurile trupești impusă de știință și de logică, de cadrele foarte strâmte ale gândirii noastre.
Pentru o prezentare complementară a celor trei mari virtuți teologice, puteți urmări dialogul Credință, nădejde și dragoste – p. Pimen Vlad, precum și reflecția biblică Înțelepciune biblică: credinţa, nădejdea şi dragostea.
Cele trei mari virtuți: ce este credința
De fapt, oamenii folosesc astăzi foarte mult această putere a credinței, însă într-un mod foarte distorsionat, crezând toate manipulările fără cea mai mică verificare și numai cuvântul lui Dumnezeu cel perfect exprimat prin Biserică de mii de ani nu doresc să-l creadă. Cu alte cuvinte, sunt foarte creduli, însă foarte puțin credincioși, lucru care îi chinuie pe oameni și îi prăbușește la decolarea către Cer.
De fapt, credința este ascultarea de supralogica lui Dumnezeu în clipa în care Acesta ne spune să sărim din avionul zonei de confort pentru că acesta se va prăbuși. Trebuie să avem credința și eroismul dragostei să sărim în necunoscutul norului Duhului Sfânt și atunci Domnul ne va prinde și ne va ridica din slavă în slavă într-un zbor înalt către dragostea Sa.
În clipa în care omul se ridică din credința din auzite în credința lucrătoare, începând să facă poruncile lui Dumnezeu, atunci omul capătă mult curaj și credința crește pentru că vede într-adevăr că acest mecanism terapeutic funcționează și el nu se mai luptă să scape de chinurile de iad din viața sa, ci este interesat de bucuria harului care crește precum zorile dimineața. Este însă nevoie ca omul să fie constant și să-și păzească mintea adică să nu primească gânduri rele, mai ales gânduri împotriva altora și să nu rănească suflete, pe cât posibil.
În clipa în care credința începe să se bazeze pe experiența de succes din trecut, adică în clipa în care omul vede că Dumnezeu îl ajută în viață, atunci el începe să capete încredere, adică începe să aibă nădejde în Dumnezeu. Nădejdea este concretizarea credinței și îmbrățișarea milei lui Dumnezeu.
Cele trei mari virtuți: nădejdea și credința. Rolul facerii poruncilor dumnezeiești
Ca să înțelegeți ce este nădejdea și care este relația ei cu credința, o să le aduc în cotidian – de exemplu eu cred că statul ne poate ajuta cu construcția căsuței noi pe care o facem, însă nu am nădejde că se va întâmpla asta. În cazul lui Dumnezeu, eu cred că Dumnezeu poate să ne ajute și chiar am nădejde că ne ajută pentru că am văzut și avem experiența ajutorului lui Dumnezeu și a preacuratei Maicii Sale în trecut și deci dacă Dumnezeu ne-a ajutat în cazurile 1, 2 și 3, ne va ajuta și în cazurile 8, 9 și 10.
Astfel prin facerea poruncilor, avem o reacție în lanț: crește credința, după care crește nădejdea și, după aceea, crește dragostea pentru că omul se deschide lui Dumnezeu și atunci poate să facă poruncile și mai bine. De fapt, poruncile nu sunt expresia șefului față de subalterni, nu sunt o expresie a forței, ci o expresie a dragostei Tatălui și medicului iubitor față de fii Lui preaiubiți și foarte bolnavi. Este ca și atunci când persoana pe care o iubim noi cel mai mult ne cere să facem ceva pentru a ne vindeca. Doleanțele ei sunt porunci pentru noi din cauza iubirii pe care o nutrim față de ea, chiar dacă aceste doleanțe ar fi în favoarea ei – cu atât mai mult atunci când sunt în favoarea noastră. Este adevărat că omul cel vechi, cornul întunecat al distorsiunii egoismului din noi se împotrivește dimpreună cu diavolul, se opune acestui proces de vindecare, generând astfel cea mai mare dramă din istorie.
Despre deosebirea dintre credință și nădejde și modul în care lucrează împreună, vedeți și răspunsurile din Frici, viață veșnică, despătimire, homeschooling – p. Teologos, iar pentru un ghid clasic puteți citi întrebările și răspunsurile din Despre credință, nădejde, dragoste și har.
Depășirea limitelor
Dacă omul continuă pe scara credinței, atunci poate să facă toate pentru că toate îi sunt cu putință în Hristos care îl întărește. Mare atenție aici că atunci când spunem „toate” nu ne referim la un Superman trupesc pentru că omul trebuie să fie smerit și limitat trupește, pentru că altfel nu-i va putea înțelege și iubi pe ceilalți care sunt limitați trupește ca și el în această viață. Mă refer la faptul că omul va ajunge întâi să nu mai aibă nicio limitare sufletească, niciun păcat cu fapta și atunci Dumnezeu poate să-i dea și atotputernicia trupească, inclusiv depășirea continuumului spațiu-timp după cum am văzut la anumiți Sfinți care dispăreau dintr-un loc și apăreau în altul. Desigur că Sfântul respectiv evită să facă așa ceva pentru că acestea nu sunt un scop în sine pentru că pe primul plan este dragostea și toate trebuie făcute pentru creșterea dragostei de Dumnezeu și prin Acesta între noi.
Exemplul Sfântului Iacov Tsalikis
Era la un moment dat un Mitropolit care s-a dus cu șoferul său și cu un mic grup în vizită la Sf. Iacov Tsalikis. Pentru că Sfântul era o prezență foarte agreabilă, vizita s-a prelungit până noaptea. Într-un final, au trebuit să plece și pe autostrada pe care erau, Mitropolitul i-a spus șoferului să conducă cu viteză pentru a recupera întârzierea. După mai mult timp, Mitropolitul tresare și își aduce aminte că și-a lăsat haina la Sfântul. Șoferul întreabă ezitant dacă trebuie să întoarcă pentru că deja străbătuseră mult drum și Vlădica îi spune să continue pentru că o să vină în altă zi la Sfântul ca să-și recupereze haina.
După câteva minute, însă, iată că pe marginea șoselei apare un monah autostopist. Când se apropie, nu mică le-a fost mirarea să-l vadă chiar pe Sfântul Iacob care le face semne să oprească. Când se opresc, Sfântul îi întinde Mitropolitului haina și îi cere binecuvântarea. Blocat, Înaltul îi mulțumește și îl întreabă cum a ajuns acolo înaintea lor. De asemenea, îl roagă pe Sf. Iacov să intre în mașină să-l ducă înapoi. Sfântul refuză politicos zicând că are grijă bunul Dumnezeu și că o să meargă înapoi exact așa cum a venit. După cum vedeți părinții își folosesc darul de la Dumnezeu numai pentru creșterea dragostei în oameni.
Cele trei mari virtuți: ce este iubirea
De fapt, putem vedea credința ca o rază, nădejdea ca lumina și dragostea ca însuși discul Soarelui care le are pe toate. Pentru că Dumnezeu este iubire și ținta noastră este unirea cu Dumnezeu, pentru a ne atinge scopul trebuie să învățăm să iubim, cu ajutorul lui Dumnezeu. Este adevărat că nu știm exact ce este iubirea pentru că atunci am ști exact cam cine este Dumnezeu, chiar dacă Acesta este mai presus chiar și decât iubirea. Sf. Ioan Teologul spune însă că Dumnezeu este iubire pentru că expresia principală a energiei necreate în cotidian este iubirea. Din cauza asta, cel care vrea să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu încearcă să vorbească despre Dumnezeu Însuşi. Asta înseamnă, întâi de toate, că iubirea este o taină, că niciodată nu poate fi explicată deplin și nu poate fi înțeleasă pe deplin. Din cauza asta, cel care dorește să-i dea o definiție este ca și orbul care dorește să numere nisipul de pe fundul oceanului.
Totuși pentru a da o oarecare definiție, dragostea este asemănarea cu Dumnezeu, pe cât este cu putință muritorilor. După lucrare, este beția trează a sufletului. După efect, este izvorul credinței, râul nădejdii, oceanul smereniei și adâncul fără fund al îndelungii-răbdări.
Spune Sf. Ap. Pavel că dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Cu alte cuvinte, dragostea pune pe primul plan pe celălalt și îl prețuiește nelimitat. Hristos S-a jertfit total pentru noi cu toate că noi trebuia să ne jertfim pentru El, că Dumnezeu ce este. După cum vedeți, iubirea este nedreptatea în favoarea persoanei iubite și pentru asta avem nevoie de Dumnezeu pentru că fără Dumnezeu nu o să avem puterea de a iubi și fără Dumnezeu nu vom avea luminarea necesară pentru a ști cu adevărat ce este bine pentru celălalt.
Da, iubirea este lepădarea a oricărui gând și cuget împotriva cuiva, însă este nevoie și de luminare de la Dumnezeu pentru a ști ce este într-adevăr bine pentru celălalt. Dacă noi nu suntem aproape de Dumnezeu, atunci de multe ori în numele dragostei dorim să ne impunem voia noastră asupra celuilalt și atunci în loc să-i facem bine, îl traumatizăm cu presiunea pe care o generăm în clipa în care îi tăiem voia celuilalt.
Pentru a aprofunda tema dragostei ca lege a vieții creștine, este de folos cuvântul Legea iubirii ca mod de reușită – p. Pimen Vlad, precum și citirea integrală a imnului iubirii din 1 Corinteni 13.
Un caz de la școală
Să vă dau un caz: într-o clasă din ciclul primar, învățătoarea îl întreabă pe un copil ce faptă bună a făcut astăzi la care el răspunde că a ajutat o bătrânică să treacă strada. După care îl întreabă pe al doilea copil ce faptă bună a făcut astăzi la care acesta zice că l-a ajutat pe primul să treacă bătrânica strada. După aceea învățătoarea întreabă pe un al treilea ce faptă bună a făcut și acesta zice că i-a ajutat pe primii doi să treacă bătrânica strada. După care învățătoarea zice „Bine, dar toți ați ajutat bătrânica să treacă strada?” – „Da, pentru că bătrânica nu dorea să treacă strada” a fost răspunsul copiilor.
Să nu uităm că iubirea se vede în dispoziția de ascultare pe care o avem față de celălalt, în respectul față de ceea ce spune celălalt și nu în formele de tiranie pe care dorim să i le impunem. De fapt, dragostea adevărată este totuna cu nepătimirea sau cu înfierea, cu starea de fii ai lui Dumnezeu.
Cum se manifestă iubirea
La lumina iubirii dumnezeiești îl vedem pe celălalt cu ochii lui Dumnezeu, îl vedem așa cum l-a făcut Domnul și facem distincție între faptă și făptaș, între păcat și păcătos. Pe om trebuie să-l iubim, orice s-ar întâmpla și orice ar face. Să găsim totdeauna circumstanțe atenuante pentru el: că nu a știut, că nu a putut, că a vrut să facă bine și a făcut o greșeală, că are o traumă, că are o boală sufletească și din cauza asta se comportă astfel. Păcatul este o boală sufletească, o distorsiune existențială. Din cauza asta să-i iubim pe toți și să ne rugăm pentru toți ca toți să se vindece și noi în primul rând. Să nu uităm că în clipa în care îl vedem pe celălalt rău asta este pentru că noi avem ochelarii răutății în sufletul nostru. Dacă suntem buni, atunci avem gânduri bune și îi vedem pe toți buni, fără să fim naivi pentru că dragostea nu socotește răul și dragostea întotdeauna vede binele.
Dacă, însă, iubirii îi lipsește ceva din plinătate, atunci încape în ea frica. Cel care nu are frică sau s-a umplut de dragoste sau a murit cu sufletul. Când spun că a murit cu sufletul înseamnă că este inert și asta poate avea două cauze: sau este copleșit de Duhul cel Sfânt și este în extaz, în răpire și atunci este pe un cu totul alt plan existențial sau este rupt total de Dumnezeu și atunci trăiește în derivă ca un iceberg fără viață purtat încoace și încolo de diferiții curenți la modă.
Cu toate că iubirea în sine este inexprimabilă, putem să vorbim de anumite asemănări care să ne ducă să simțim bucuria sublimă asociată cu iubirea. Desigur că cea mai apropiată asemănare este dorul. Legat de asta era frica de a nu pierde această legătură iubitoare cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți ca și începutul înțelepciunii. Frica asta se aseamănă cu frica pârâților de judecător, însă cu conștiința clară că judecătorul este perfect și total iubitor.
De aici apar zelul, sârguința, motivația, râvna pentru a crește șuvoiul firav al iubirii până când omul se robește total binelui după cum pătimașul se robește răului. În fericirea sa, omul are față de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care-l are îndrăgostitul nebun față de iubita lui, însă curățat de toate distorsiunile inerente unui sentiment lumesc al omului căzut.
Ascultarea ca iubire
Sârguința adevărată se aseamănă cu recunoștința pe care o are slujitorul eliberat de stăpânul său din sclavia și închisoarea patimilor. Legat de asta, fericit este cel care stă în rugăciune în fața Domnului, precum stau slujitorii în fața împăratului și chiar mai mult pentru că nu se lipește pruncul de sânul mamei cum se lipește Sfântul de Domnul. Trebuie să ne străduim să plăcem mai mult Domnului decât oamenilor. Recunoștința și ascultarea sunt dovada concretă a iubirii pe care o securizează și o crește. După cum Iisus Hristos este întruparea lui Dumnezeu Cuvântul așa și întruparea iubirii este ascultarea adevărată.
Iubirea prin Dumnezeu
Știți cum e cu cel care iubește cu adevărat: își închipuie încontinuu fața persoanei iubite și o îmbrățișează cu dulceață în inima sa. Este adevărat că astăzi această iubire este foarte pervertită de duhul carnal cu care suntem presați pe toate canalele, însă iubirea adevărată este iubirea interpersonală care trece prin Dumnezeu. Dacă iubirea dintre două persoane nu este redirecționată prin Dumnezeu adică două persoane nu se iubesc cu ajutorul lui Dumnezeu și cu conștiința că Dumnezeu îi veghează, atunci se produce un scurtcircuit și iese scrum. Curentul iubirii are o intensitate foarte mare și nu lasă pe cel care iubește să se liniștească nici în somn de dorul persoanei iubite pentru că și atunci se îndeletnicește cu persoana dorită. Este adevărat că dacă persoana dorită este Hristos cel răstignit și înviat atunci această neliniște este plină de pace pentru că primul lucru pe care Hristos ni l-a dat după Înviere a fost pacea Sa. Această iubire adevărată este specifică și oamenilor duhovnicești și îngerilor și constituie hrana și împlinirea lor.
Harul – hrana sufletului
După cum combustibilul trupului este mâncarea, apa și aerul, analog pentru suflet, hrana sa este energia necreată a lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu care are ca expresie principală în cotidian, iubirea. Dacă trupul este hrănit atunci face multe și dacă se întâmplă să mai primească o lovitură – nu e bine, însă rezistă și merge înainte cu avânt. Dacă însă trupul nu e hrănit, dacă e flămând, rahitic, scheletic, hămesit atunci nu face nimic, amețește și un bobârnac să-i dai, cade pe locul limpede. La fel e și cu sufletul: dacă sufletul este hrănit cu energia iubitoare a lui Dumnezeu atunci face foarte multe, este activ, bucuros și dacă are un necaz, desigur că nu e bine însă merge înainte atras de magnetismul iubirii adevărate.
Dacă însă sufletul nu este hrănit cu harul plin de iubire pentru că se închide el însuși în gândurile sale egoiste, atunci nu face mai nimic care să aducă bucurie și se victimizează foarte ușor pentru că este foarte slab și zice că de ce nu s-a uitat la mine, că de ce s-a uitat la mine, că de ce mi-a vorbit, de ce nu mi-a vorbit – o mulțime de gânduri care fac cu el ca în mașina de spălat, de-l amețesc total.
Despre faptul că numai harul lui Dumnezeu poate hrăni cu adevărat persoana, merită citit cuvântul Iubirea de trup, transhumanism, sinucidere – p. Teologos, în paralel cu reflecția istorică Înţelepciunea, credinţa, nădejdea şi dragostea.
Asceza pentru iubire
Cel care iubește însă cu adevărat pe Dumnezeu este veghetor și dacă această iubire crește, atunci inima sa veghează în rugăciune chiar și în timpul somnului, după cum scrie la Cântarea Cântărilor. Omul ajunge aici dacă se izbăvește de cleiul patimilor, de robia centrilor de atenție și atunci sufletul merge cu toată viteza către sălașul Tatălui care l-a creat. Legea libertății în Hristos o aflăm rațional din Sfintele Scripturi și de la Sfinții Părinți.
Cunoașterea prin trăire a acesteia vine prin facerea poruncilor care provin de la aceste surse. Pentru că nimeni nu este perfect în acestea, desăvârșirea libertății iubitoare vine în mod tainic prin Cruce. Este și multă pace și multă luminare însă și multă nebunie înflăcărată și înțeleaptă mai presus de logică în iubirea lui Dumnezeu.
Mă gândesc acum la Sf. David din Tesalonic care s-a nevoit vreme de 3 ani într-un migdal. Dacă l-ar fi văzut oamenii de azi cred că ar fi chemat Poliția.
Nu este surprinzător la Sfinții Părinți să vedem astfel de fapte în clipa în care focul dragostei crește foarte mult în ei.
Noi, la măsurile noastre trebuie să avem ascultarea ca și expresie a iubirii active și oferirea de timp și atenție ca și expresie a iubirii ca stare. Omul care iubește se nevoiește pentru întâlnirea cu cel iubit și îi oferă timp pentru că știe că asta înseamnă împlinirea bucuriei sale. Dacă vrei să afli cât de mult iubești pe cineva, vezi cât de mult timp și atenție dedici persoanei respective. Să nu spunem că ne iubim familia când noi suntem, de fapt, căsătoriți cu afacerile noastre, cu telefonul… Cariera și proiectele noastre nu sunt copiii noștri.
Să iubim persoanele, nu lucrurile
Persoanele trebuie să fie totdeauna pe primul plan și întâi de toate Persoanele perfecte, adică Sfânta Treime, Dumnezeu. Fraților, dacă faţa celui iubit ne preschimbă în chip vădit pe toţi şi ne face luminoşi, veseli şi neîntristaţi, ce nu poate face faţa Stăpânului iubirii, când vine în chip nevăzut în sufletul curat? Nimic mai mare și mai frumos ca taina iubirii. Plăcerea vieţii în Dumnezeu copleşeşte şi nevoia și plăcerea de mâncare.
Întinăciunea egoismului se curăță la început prin frica de a nu strivi corola minunată a iubirii care începe să se înfiripe. Vedem că la Psaltire zice „pătrunde cu frica carnea mea” și asta pentru că trupul, carnea nu este rațională și este incapabilă de iubire adevărată, duhovnicească și din cauza asta este nevoie de frică, de atenție pentru a ține poftele trupului în control pentru a nu cădea în animalic, distorsionând iubirea. Această frică este, însă, dătătoare de speranță și omul înflorește din inima sa sub razele iubirii Tatălui cel atotputernic, dacă rămâne constant și dedicat drumului iubirii sale.
Iubirea sfințește omul
Să știți că atunci când omul întreg se manifestă cu iubirea lui Dumnezeu, atunci strălucirea sufletului se arată în trup ca într-o oglindă după cum vedem la Moise, văzătorul de Dumnezeu. Cei care au atins această treaptă îngerească uită de multe ori de hrana trupească pentru că se hrănesc din plin cu harul iubitor al lui Dumnezeu. Ba, chiar mai mult, nici nu doresc hrana trupească pentru că dragostea duhovnicească o respinge de multe ori. De fapt, socotesc că trupul acestora devine nestricăcios pentru că se curățește prin văpaia neprihănirii, văpaie care este atât de puternică încât arde văpaia prihănirii trupești care îl împinge pe om în stricăciune. Această energie necreată poate fi atât de puternică încât să rămână în trup și după plecarea sufletului și astfel apar Sfintele Moaște. Noi ne închinăm la Sfintele Moaște nu pentru că ne închinăm la compușii de calciu și la colagen, ci pentru că ne închinăm la harul lui Dumnezeu care rămâne în oasele respective.
Ca să ajungem însă la aceste măsuri mari trebuie să începem de la măsurile mici: să mulțumim pentru lucrurile mici, să ne tăiem voia în lucrurile mici, să fim atenți să nu cădem în păcate mici și atunci încet-încet nu vom fi luptați de păcatele mari, ne vom putea tăia voia în lucrurile mari și vom fi dăruiți cu mari lucruri pentru care nu suntem vrednici nici măcar să mulțumim.
Dumnezeu îl stârnește pe om spre a-L iubi
În clipa în care omul îl urmărește pe Dumnezeu, Domnul se lasă prins de om pentru că Domnul Însuși îl stârnește pe om la această urmărire pentru a-și depăși planul existențial și a se împlini prin unirea cu Hristos cel atotputernic. Vedeți că Iacov – nume care se tâlcuiește „a urma, a urmări” – s-a luptat cu Dumnezeu în noaptea minții lumii acesteia și a ieșit biruitor. Cum a ieșit biruitor? L-a biruit pe Dumnezeu prin puterea dragostei sale, după cum un jucător la rugby îl plachează pe celălalt prin puterea forței sale. Vedeți că Domnul i-a zis „Lasă-mă să plec!” iar Iacov i-a răspuns că „Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”. Adică o formă de dragoste. Pentru a arăta Scriptura că este vorba de o dragoste pur duhovnicească, notează că Dumnezeu l-a rănit pe Iacov la șold adică la partea cea mai trupească din trupul nostru. Numai prin spiritualizarea noastră deplină cu ajutorul lui Dumnezeu vom învinge, pentru că învingerea lui Dumnezeu nu este un act de ură și de forță, ci un act de autodepășire în spirala iubirii.
Dacă la început suntem atenți la noi înșine să nu pierdem firul de păianjen al harului, temători fără a fi îngroziți, când ajungem la capătul desăvârșit al neprihănirii suntem casnici și fii ai lui Dumnezeu după har și atunci realizăm că iubirea unificatoare este pricina de cunoaștere a lui Dumnezeu și pricina teologiei. Nu cunoașterea rațională ne ajută să Îl cunoaștem pe Dumnezeu, ci experiența Fiului lui Dumnezeu. Cel care și-a unit existența cu Dumnezeu e învățat tainic de Acesta prin cuvintele Lui – altfel este foarte greu să vorbească cineva despre Dumnezeu din crezământul minții sale pentru că de regulă se înșeală mai mult sau mai puțin.
Doar iubirea va rămâne. Raiul
Din cauza asta Sf. Ap. Pavel spune că dragostea este mai mare decât toate și că ea nu cade niciodată. Proorociile se vor desființa și știința se va sfârși pentru că știința rațională este parțială și harismele – fie și harisma proorociei sau harisma vorbirii în limbi – sunt parțiale. Doar dragostea este desăvârșită și când apare desăvârșirea care este evident globală, parțialul se va desființa. Astfel, Dumnezeu Cuvântul desăvârșește integritatea umană, omorând moartea sufletului prin prezența Lui, pentru că moartea este formă de despărțire, formă de ură, de lipsă de înțelegere.
Vedeți că doar iubirea trece dincolo de moarte, dincolo de continuumul spațiu-timp. Starea de Rai este starea de unire, starea de întrepătrundere deplină, în care sufletele noastre vor fi unul într-altul și toți în Dumnezeu și Dumnezeu în toți. Astfel ne vom partaja gândurile, emoțiile, trăirile și ne vom bucura de alteritatea și noutatea tuturor fără ură și neînțelegere. O să fie iubire și înțelegere totală. Deschiderea va fi deplină și asta se va realiza prin energia iubirii dumnezeiești. Astfel vom scăpa de nesiguranța care bântuie aici pe pământ.
Cum scăpăm de piedicile din fața credinței și a iubirii
Doar prin Hristos cel atotputernic vom scăpa de gândurile de îndoială. Pentru că Hristos ne iubește desăvârșit și deci ne respectă desăvârșit libertatea, trebuie să facem ce putem pentru că numai atunci face și El ce poate. La mijloc e libertatea noastră. Trebuie cooperăm cu El pentru că fără de El nu facem nimic, însă trebuie să ne luptăm și noi să ne mortificăm față de păcat. Să fim ca morți, nemișcați la păcatul, la pofta care urlă în noi. Să nu fim moi în fața păcatului zicând că „numai o dată nu contează”. Trebuie să nu primim nimic ce ne desparte de El, trebuie să avem mintea de tăria diamantului împotriva materiei păcatului și de claritatea diamantului pentru lumina iubitoare a lui Dumnezeu. Dacă avem vreun gând care nu dorim să fie aflat de către ceilalți, un gând urât, un gând de ură, atunci trebuie să scăpăm de acest gând până murim. Așa scăpăm de însingurare, de pregustarea iadului. Desigur că niciodată nu vom fi pe deplin curați, însă dacă facem ce putem și Domnul oștirilor va face ce poate.
Cel care iubește cu adevărat face totul pentru unirea cu persoana iubită, fără să-i calce în picioare libertatea celuilalt. Dedicarea totală lui Dumnezeu este motivul depărtării de lume a asceților, fără însă a-i urî pe oameni. Să nu uităm că dovada iubirii de Dumnezeu este iubirea de frați prin Acesta. Cel care iubește pe aproapele nu rabdă pe cei ce clevetesc, ci fuge de ei ca de foc. Cel care zice că iubește cu adevărat pe Domnul și se mânie cu adevărat pe fratele său este asemenea cu cel care cu adevărat aleargă în vis – doar i se pare că aleargă către Dumnezeu când, de fapt, el stagnează. Cel care stă să aibă grijă să nu cadă.
Concluzie
De fapt, Dumnezeu a creat timpul tocmai pentru a învăța să iubim. Biserica este spitalul pentru păcătoși în care ne vindecăm de moarte, de formele de ură, de singurătate. Să avem nădejde tare că ne vindecăm, numai să vrem și să nu fim leneși. Dovada este învierea lui Hristos Dumnezeu și milioanele de Sfinți care urmând lui Hristos au reușit să aprindă în ei flacăra vie a iubirii veșnice în Dumnezeu, flacără care, dacă o întreținem prin credința constantă și nădejdea că sigur vom birui cu ajutorul lui Dumnezeu, aceasta ne va arăta drumul către împlinirea noastră în veșnicie.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Vă mulțumesc că ați avut dragostea să stați cu mine până acum!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Pentru a continua această cale a virtuților, vedeți și dialogurile noastre Dragostea duhovnicească și credința în Dumnezeu – p. Pimen Vlad și Gând bun în toate: spovedanie, iertare și viață creștină simplă.
Întrebări frecvente
Credința este ascultarea de supralogica lui Dumnezeu, depășirea limitelor rațiunii și ale științei, care nu pot răspunde la marile întrebări: cine suntem, de unde venim și încotro mergem. Ea începe din auzire, dar se întărește când omul face poruncile și vede concret ajutorul lui Dumnezeu în viața lui.
Credința este convingerea că Dumnezeu poate totul, iar nădejdea este credința concretizată: omul a văzut de mai multe ori că Dumnezeu l-a ajutat și are încredințarea că îl va ajuta și de acum înainte. Nădejdea se sprijină pe experiența anterioară a harului și pe facerea constantă a poruncilor.
Poruncile nu sunt ordine ale unui șef către un subaltern, ci sfaturi și rânduieli ale unui Tată și Doctor iubitor către fiii Săi bolnavi. Ele ne arată ce ne vindecă și ce ne îmbolnăvește, asemenea recomandărilor unei persoane iubite care ne cere să facem ceva pentru binele nostru, chiar dacă uneori ni se pare greu.
Dragostea adevărată distinge între păcat și păcătos, caută mereu circumstanțe atenuante, nu se grăbește să condamne, nu păstrează gânduri rele și nu dorește să-și impună voia asupra celuilalt. Ea se vede în ascultare, în respectul față de libertatea persoanei și în grija de a nu răni sufletele, nici măcar cu gândul.
După cum trupul trăiește din mâncare, apă și aer, la fel sufletul trăiește din energia necreată a lui Dumnezeu – harul Său. Un suflet hrănit cu har este viu, activ și poate purta necazurile, în timp ce un suflet flămând se victimizează ușor, se învârte în gânduri egoiste și cade repede la cea mai mică lovitură.
Toate darurile parțiale – profeția, cunoștința, vorbirea în limbi – se vor desființa când va veni desăvârșirea, dar dragostea nu se sfârșește pentru că ea este însăși viața lui Dumnezeu. Raiul este descris ca o stare de unire și de întrepătrundere a persoanelor în Dumnezeu, în care iubirea și înțelegerea sunt totale și definitive.
Prin pași mici, dar consecvenți: mulțumire pentru lucrurile mărunte, tăierea voii în detalii, atenție la gândurile rele, participare la viața Bisericii, spovedanie, împǎrtaşanie și rugăciune. Astfel se aprinde o flacără mică a iubirii lui Dumnezeu, care, dacă este păzită cu credință și nădejde, se va transforma într-un foc care ne luminează și aici, și în veșnicie.
Evitați să bombăniți – IPS Athanasie de Limassol
Ascultați un foarte duhovnicesc cuvânt al IPS Athanasie despre necesitatea de a ne păstra nădejdea în lucrarea lui Dumnezeu asupra celor din jurul nostru.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Evitați să bombăniți – IPS Athanasie de Limassol
Dumnezeu a auzit, deci, suspinele lor. Vedeți că nu se pierde nimic. Absolut nimic. Și un mic suspin al omului, cel mai mic suspin, Dumnezeu îl aude. Și Dumnezeu îl păstrează. Fiecare rugăciune, fiecare cuvânt, orice mișcare pe care o face omul spre Dumnezeu, El le păstreză și le primește, dar le va pune în lucrare la momentul potrivit.
Acestea, în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, însă, acestea au și un alt înțeles, [un alt] sens, cu privire la relațiile dintre noi. Îmi amintesc ce spunea Sfântul Porfirie: “Să fiți atenți să nu cârtiți împotriva altor oameni!” Adică, unul ți-a făcut un rău, să nu te plângi împotriva lui, pentru că această plângere împotriva lui este o energie malefică pe care o emiți spre el și îi face și lui rău, pentru că în mod tainic sufletul lui e înștiințat de atitudinea ta potrivnică și astfel se închide și el și te respinge.
Poate chiar să pățească ceva rău. Ceea ce zice lumea azi: “m-a deocheat!” și altele asemenea, – lucruri cumva exagerate în concepția naivă populară -, au o rădăcină reală, deoarece reaua dispoziție pe care o avem pentru un alt om are efect asupra lui. Și când înăuntrul nostru ne plângem împotriva celuilalt și cârtim, aceasta acționează asupra lui. Rău facem când cârtim împotriva celuilalt, dar și acesta, care devine motivul cârtelii noastre, cu siguranță e și el responsabil și-și îngreunează sufletul.
Atunci când facem o rugăciune pentru celalalt, rugăciunea precede și înmoaie sufletul lui și devine mai deschis. La fel, când ne plângem în sine despre celălalt, această atitudine precede și împietrește sufletul lui și de aici încep războiele, luptele și dușmăniile dintre noi, pentru că amândoi suntem negativi și emanăm reciproc unde negative. Dacă vrem să fim împăcați cu oamenii și să trăim în pace, trebuie ca din partea noastră să creăm un pol care emite lucruri pozitive. Dacă ne rugăm înainte de a-l întâlni pe celălalt, dacă ne rugăm înainte de a-i vorbi, dacă ne rugăm înainte de a-l certa, atunci vom vedea cât de diferit va primi cuvântul nostru și cât de mult se va schimba starea noastră vis-a-vis de el. E un lucru mare.
De aceea și cei din vechime spuneau, – este și un proverb în Cipru – : “Cearta nu se iscă din nimic.” Atunci când doi oameni se ceartă, nu e de vina doar unul, întotdeauna amândoi sunt de vină. Ca să se iște ceartă înseamnă că, poate nu ai spus nimic, poate că în exterior nu ai provocat, însă, în interiorul tău starea ta negativă l-a influențat și a creat acea situație conflictuală. E nevoie de multă atenție la acest lucru. Și să știm că nicio mișcare a sufletului nostru nu e ascunsă de la fața lui Dumnezeu și nicio rugăciune nu se pierde. Dacă plata pentru un pahar cu apă pe care îl dăm celuilalt nu se pierde, cu atât mai mult atunci când ne rugam pentru ceilalți. Pot trece astfel ani, o perioada lungă și nu se vede niciun rezultat, însă, nu trebuie să ne pierdem nădejdea.
Să știm ca această rugăciune a noastră se adună, se adună, cumva se stochează în mâinile Domnului, Să știm că acea rugăciune se adună, se adună în mâinile Domnului. Și Dumnezeu, Care e un Părinte Preabun al tuturor, așteaptă să vină plinirea vremii ca să trimită rugăciunea noastră, prin Duhul Sfânt, în sufletul celuilalt. Și asta se va petrece când celălalt este pregătit, și nu când vrem noi. Cu toții am văzut în viețile noastre, și eu la rândul meu, că ne-am rugat pentru cineva în urmă cu 15, 18 ani, și, cu toate că toate păreau că merg din rău înspre mai rău, acei oameni au revenit acolo unde trebuia. E cu totul uimitor faptul de a te ruga pentru cineva. Pot să spun că nu am văzut niciodată rugăciune fără rezultat.
Când am mers pentru prima data în Sfântul Munte, în 1976, s-a petrecut un divorț într-o familie cunoscută de-a mea. O tânără și-a părăsit soțul – ea fiind o fată din Biserică, soțul la fel. O familie evlavioasă cu toate însușirile unei familii creștine. Însă, din motive necunoscute nouă atunci, fata și-a părăsit soțul și a plecat cu un alt bărbat. Ne-au scris în Sfântul Munte, ne-am întristat și în fiecare zi la Sfânta Liturghie ne rugam pentru această fată care a greșit plecând de la soțul ei, deși era om al Bisericii, dar a și negat pe Hristos, a negat Biserica și a avut o viață de pierzanie. Cel care era cu ea a părăsit-o, iar ea, după aceea, ca să spunem așa, a devenit foarte nenorocită și nefericită. Au trecut mulți ani și în fiecare zi Gheronda avea numele ei la Sfânta Liturghie și noi o pomeneam. Vedeam numele ei.
Au trecut mulți ani astfel. Și eu îmi spuneam că toți pentru care am făcut rugăciune, unul câte unul s-a întors, doar ea nu se întorsese la Dumnezeu. Și au trecut atâta amar de ani! Și, cu puțin timp în urmă, fără să mi-o amintesc ca figură, și fără ca ea să-și amintească de mine, deoarece când am plecat aveam 18 ani și ea nu m-a văzut ca monah, nici eu nu am mai vazut-o de atunci. Mi-o aminteam ca o fată decentă, cu păr lung, o fată credincioasă de la școala de catehism. Când a venit era de nerecunoscut. Cum să spun, era ca o fiară. Și când a venit la mănăstire pocăită, ca să se spovedească la mine, care se presupune că eram necunoscut… Am auzit toată povestea pe care o știam din 1976 până astăzi. Câți ani sunt?
Am laudat pronia lui Dumnezeu. Mi-am zis că femeia putea să meargă în alta parte să se spovedească și eu nu aș fi știut nimic, dar a adus și pe soțul ei la mine… Eu, după porunca lui Gheronda, o pomenea până azi, ca să se arate că rugăciunile din tot acest timp nu s-au pierdut, ci au rodit după 25 de ani, când toate erau distruse… Când l-am întâlnit cu puțin timp în urmă pe soțul ei și l-am întrebat: „Ce se întâmplă cu soția ta?” El a răspuns: “A dispărut. Nu exista nicio posibilitate să se schimbe lucrurile. Toate s-au terminat.” Când toate s-au terminat, atunci Dumnezeu a făcut lucrarea Lui. Pentru că astfel lucrează Dumnezeu. Spunea Sfântul Iosif Isihastul: “Cand încetează cele omenești, începe Dumnezeu să lucreze. Când se termina ajutorul omenesc, atunci apare ajutorul dumnezeiesc.”
Și practic e dovedit acest lucru. Să știți că nimic nu se pierde. Este lucru imposibil să se piardă. Va veni ora când (rugaciunea) va da rod. Noi să ne rugam pentru fratele nostru și pentru fiecare om. Poate că nu o vom pricepe, însă rugăciunea va rodi. Avem mii de astfel de exemple. În special, când omul se roagă la Sfânta Liturghie. Are o mare putere acest lucru. Și să va spun ceva practic, am spus și alta dată… Când spun că ne rugăm la Sf. Liturghie, nu înseamnă doar să spunem numele lui în gând.
Un obicei evlavios care începe, din fericire, și în Cipru să revină, care există la alte popoare ortodoxe, și în Sfântul Munte este aducerea unei prescuri pentru cei pe care îi pomenim. O spun aceasta nu ca să adunăm prescuri. Ce să facem cu ele ? Dar are importanță că din fiecare prescură preotul scoate o părticică care e pusă în Sfântul Potir, unde e sângele Lui Hristos, pomenindu-i. E imposibil ca cel care se unește cu Sângele lui Hristos să eșueze. Și e dovedit că niciodată rugăciunea de la Sfânta Liturghie nu a dat greș, pentru că e rugăciunea întregii Biserici, nu doar a Bisericii celor vii de aici. Când spunem “Biserica” vorbim de tot omul de la Adam pâna astăzi, toți cei care s-au mântuit și se află în Împărăția lui Dumnezeu. Toți Îngerii și toți Sfinții care au trăit pâna astăzi alcătuiesc Biserica.
Creștini care fug de cruce – p . Spiridon Bailey
Ascultați un cuvânt duhovnicesc al p. Spiridon Bailey despre greșeala pe care o fac mulți dintre creștini, crezând că pot găsi mântuirea fără să-și asume crucea.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Creștini care fug de cruce – p . Spiridon Bailey
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
A fi creștin înseamnă a recunoaște că fără cruce, fără tot ceea ce Hristos a făcut și face pentru noi, nu putem avea nicio speranță. Nu poate exista speranță în nimic. Nicio speranță pentru mântuire. Și este corect ca, în calitate de creștini, să privim constant la moartea și învierea lui Hristos.
Dar vine un moment când trebuie să privim și la crucea pe care trebuie să o luăm în propriile noastre vieți. Și trebuie să privim această cruce nu ca pe una diferită de Crucea lui Hristos, ci ca pe una care își are sensul prin Ea. Când ne întoarcem către Dumnezeu, în rugăciune, ne aflăm întotdeauna în fața crucii lui Hristos. Când Îl întâlnim pe Dumnezeu, crucea, moartea și învierea Lui sunt întotdeauna în centrul acelei întâlniri. Dar la fel este și crucea pe care o luăm în propria noastră viață. Ne rugăm în speranța mântuirii prin moartea Lui, învierea Lui.
Dar când Îi cerem lui Dumnezeu ceva, trebuie să o facem, angajându-ne în ceea ce ne rugăm. Dacă dorim schimbarea, dacă dorim să fim sfinți, să devenim evlavioși, atunci trebuie să ne predăm realității: „Aceasta va necesita să fim răstigniți.” Și astfel, fiecare cuvânt de rugăciune trebuie să fie un angajament. Dacă cerem iertare, atunci ne angajăm să ne pocăim. După cum spune zicala: „Dă-ți sângele și Dumnezeu îți va da Duhul Său.”
Pentru a primi totul, trebuie să abandonăm totul. Pentru a primi paradisul, trebuie să renunțăm la această lume. Pentru a primi viața, trebuie să murim. A te ruga cu adevărat și angajament înseamnă întotdeauna să expui însăși realitate despre noi înșine înaintea lui Dumnezeu. Dar trebuie să fim și dispuși să înfruntăm acest adevăr noi înșine.
Și, bineînțeles, majoritatea oamenilor evită acest lucru. Majoritatea oamenilor, chiar și creștinii, evită acest lucru cu orice preț. Pentru că este un lucru oribil, dureros de făcut. Pentru a ne angaja sfințeniei, perfecțiunii, trebuie mai întâi să înfruntăm adevăratele profunzimi ale egoului nostru: egoismul nostru, lăcomia noastră, mânia noastră, pofta noastră și așa mai departe. Trebuie să înfruntăm adevăratele profunzimi ale răului din noi, adevărul rebeliunii noastre, adevărul respingerii noastre de către Dumnezeu. Și trebuie să acceptăm durerea acestei realizări.
Și aceasta este o cruce. Este una pe care fiecare creștin ortodox trebuie să o accepte, dacă vrem să cunoaștem bucuria învierii. Este o experiență atât de dureroasă, încât majoritatea oamenilor se vor arunca în lucrurile lumii pentru a le evita. Pentru a trăi într-un mod exterior, pentru a evita să intre în această „realitate interioară”. Intră în superficialitatea lumii, în distracțiile ei, în plăcerile ei. Și chiar noi putem spune că sunt „fapte bune”. Unii oameni vor deveni atât de absorbiți, de exemplu, de schimbarea socială sau de orice percep ca o „faptă bună”, de iluzia creării utopiei și așa mai departe, încât să evite să scape de realitatea acelei vieți interioare.
Tot ceea ce urmărim în această lume poate deveni o distragere a atenției, chiar și lucrurile bune. O distragere a atenției de la realitatea rugăciunii și a crucii, care ne cere să facem față pentru a-L urma cu adevărat pe Iisus. O distragere a atenției. Există un pericol în a înfrunta întunericul din noi înșine, întunericul inimilor noastre. Putem cădea în disperare. Poate fi copleșitor când ne confruntăm cu adevărul despre cine suntem. Și acea cruce poate părea prea grea. Putem fi temători când începem să întrezărim acest adevăr. Ne putem întoarce de frică. Și atunci trebuie să ne ținem strâns de Crucea lui Hristos. Pentru că Crucea lui Hristos este Crucea iubirii perfecte. Iubirea și mila perfectă a lui Dumnezeu. Trebuie să ne agățăm de ea.
Cu ceva timp în urmă, am stat 8 zile în spital, într-un pat, așteptând o operație. Și în timp ce mă pregăteam pentru posibilitatea morții, mi-am dat seama că sunt incapabil să mă pocăiesc suficient. Să mă pocăiesc suficient pentru a-mi asigura mântuirea. Singura mea speranță, mi-am dat seama în timp ce stăteam în pat, era în mila lui Dumnezeu. Nu aveam nimic de oferit, nimic suficient pentru păcatele mele, pentru adâncul întunericului din mine. Dumnezeu ne cheamă la pocăință, la mărturisire, la luptă, la luarea crucii. Nu că ne putem câștiga mântuirea. Ci în dragostea Lui, El ne cheamă să facem aceste lucruri pentru a fi vindecați. Să putem fi transformați.
Viața creștină este o cale către restaurare. Aceasta este ortodoxie. Este vindecare, restaurare, restaurare după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și dacă nu suntem dispuși să luptăm în acest fel, atunci inevitabil ne vom preda lumii, firii pământești, diavolului. Vom refuza mila lui Dumnezeu. Și dacă facem asta, vom fi pierduți. A refuza mila lui Dumnezeu înseamnă a ne condamna pe noi înșine. Mila infinită a lui Dumnezeu nu este un răspuns mecanic, un răspuns la faptul că facem lucruri fixe, lucrurile corecte. Este realitatea iubirii experimentate, experimentată de cei care se dăruiesc iubirii Sale.
Iubirea nu este ieftină. Moartea brutală a lui Hristos, acea moarte pe cruce a fost actul suprem de iubire pentru noi. Nu a fost nimic ieftin. Și Dumnezeu ne cheamă să-I oferim o iubire care este și costisitoare. A-L iubi pe Dumnezeu ne va costa și va fi uneori scump. Dar rugăciunea noastră trebuie să fie o ofrandă a noastră înșine, un angajament față de iubirea Lui. Întreaga noastră viață, munca noastră, relațiile noastre, întâlnirile noastre cu străinii sau modul în care răspundem la provocări, dificultățile vieții noastre. Toate acestea trebuie să fie un angajament față de lucrurile pentru care ne-am rugat, ceea ce este un angajament față de cruce. O rugăciune trebuie să fie un angajament față de răstignire.
Asigurarea diavolului este că nimic din toate acestea nu este necesar. Și diavolul va găsi urechi binevoitoare. Urechi binevoitoare în cei care găsesc crucea prea înfricoșătoare. Cine ar prefera să vorbească despre o mântuire fără să-și ia crucea și să-L urmeze pe Iisus? Și vor fi mulți fervenți să repete acea promisiune falsă a diavolului. Dar trebuie să știm cu certitudine absolută, că vocea diavolului și vocea care predică această evanghelie goală, se fac dușmani ai lui Dumnezeu și îi vor înșela pe cei neatenți.
Așadar, să avem curaj purtând crucea lui Hristos. Crucea lui Hristos este sursa noastră de curaj și speranță. Să ne angajăm să călcăm pe urmele Sale, pe drumul spre Calvar. Și când groaza și realitatea a cine suntem devin clare, să ne ținem strâns de dragostea nemărginită a lui Dumnezeu.
„Să devenim asemenea lui Hristos, deoarece Hristos a devenit asemenea nouă. Să devenim dumnezeiești pentru El, deoarece pentru noi El a devenit om. El a luat asupra Sa ceea ce este mai rău, pentru a ne dărui ceea ce este mai bun. S-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia Lui noi să devenim bogați. A primit chipul de rob, ca noi să ne recâștigăm libertatea.” ~ Sfântul Grigorie Teologul
Cum salvăm universitățile din Europa?
Urmăriți un reportaj îngrijorător despre situația învățământului universitar din Europa, în care vedem că universitățile din țările occidentale se află sub o presiune din ce în ce mai mare.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Cum salvăm universitățile din Europa?
– Sunt puțin tristă de faptul că poate sunt unele persoane care ar fi avut aceleași aspirații ca și mine și probabil că nu vor putea să vină deoarece opțiunile sunt mai limitate.
– Universitățile din Europa duc lipsă de bani. Asta înseamnă mai puține fonduri pentru cercetare, facilități degradate, personal insuficient și, în unele țări, mai puțini studenți internaționali. Deci, cum menținem universitățile europene pe linia de plutire?
Este început de an universitar la multe universități din Europa. Dar, în timp ce mii de studenți intră în amfiteatre, în culise, învățământul superior se confruntă cu o criză financiară, iar situația se înrăutățește, nu se îmbunătățește.
– Această situație are loc în paralel cu creșterea dramatică a costurilor pentru energie, personal, materiale, pentru investiții în infrastructură. Asta înseamnă că, dacă te uiți doar la bugete, nu obții imaginea reală. Iar imaginea reală este una destul de dramatică, mai ales când proiectăm situația în viitor.
– Așadar, în loc să se concentreze pe cercetare și predare, universitățile se luptă disperat să facă economii acolo unde pot. Studenții din toată Europa protestează împotriva reducerilor bugetare care le afectează viața de studenți. “Lipsa literelor enervează. Lipsa fondurilor devastează.” Acesta a fost sloganul protestelor studențești de la Universitatea Liberă din Berlin în vara aceasta. Ei au cerut ca universității să i se aloce mai multe fonduri.
– Suport financiar.
– Fonduri.
– Pentru că este absolut crucial în foarte multe aspecte ale vieții universitare, în special pentru ca educația să nu devină ceva doar pentru elite, ci să rămână accesibilă celor mulți, oricui dorește să-și continue studiile.
– Primăria orașului Berlin va reduce cu 250 de milioane bugetul pentru știință, cercetare și învățământ superior. Universitățile de stat urmează să piardă aproape jumătate din acești bani. Asta înseamnă mai puține locuri pentru studenți, mai puțin personal didactic și mai puțini bani pentru echipamente și cercetare.
Iar Berlinul nu este singurul oraș unde se întâmplă acest lucru. “Solidaritate cu universitățile din întreaga lume!” Franța a cunoscut, de asemenea, multe proteste anul acesta. Universitățile sunt puternic îndatorate, iar atât studenții, cât și profesorii cer mai mult sprijin financiar din partea guvernului.
– Cu un buget din care se taie mai mult de un miliard de euro, nu vor fi bani îndeajuns. Situația este dramatică. Universitățile și laboratoarele sunt deja în deficit, care continuă să crească.
– Astăzi, merg mai mulți oameni la universitate ca niciodată. Aceasta, împreună cu valul demografic din anii 2000 care umple acum universitățile, duce la săli de curs arhipline, în timp ce banii sunt tot mai puțini. Astăzi, în UE există 18.9 milioane de studenți, iar numărul persoanelor de 25 de ani sau mai mult cu o diplomă universitară este în creștere. În 2014, aproximativ 26% dintre cetățenii europeni aveau o diplomă universitară. Până în 2024, proporția lor a ajuns la o treime din populație. Ce înseamnă asta pentru universități? Am vorbit cu președinta Universității din Strasbourg, în estul Franței.
– Există un paradox între ceea ce așteptăm de la cercetare și inovare pe de o parte și ceea ce investim în universitățile noastre pe de altă parte. Din păcate, suntem departe de obiectivul propus de 3% din PIB, de care vorbeam. Se discută mult despre protejarea finanțării universităților dar în realitate nu s-a făcut mai nimic, iar universitățile trebuie să concureze pentru investiții și pentru altele.
– Paradoxal, obiectivul oficial al UE este ca 3% din PIB să fie alocat învățământului superior și cercetării. Dar, până acum, doar Suedia, Belgia, Austria, Finlanda și Germania ajung să satisfacă acel obiectiv. Cu toate celelalte presiuni asupra cheltuielilor publice, universitățile au coborât mai jos pe lista de priorități a guvernelor. Totuși, investițiile publice sunt cruciale pentru ca universitățile să supraviețuiască și să prospere. Datele provenite din 168 de universități din 34 de țări europene arată că, în 2024, trei sferturi din bugetele lor au venit din finanțare publică – națională, regională sau internațională. Uniunea Europeană a furnizat 5% din această finanțare. Taxele de școlarizare au reprezentat 13% din bugetele universităților, dintre care 2% au provenit de la studenți internaționali. Restul de 13% au provenit din contracte cu companii private legate de cercetare și servicii educaționale, precum și din donații private.
Deci, ce fac universitățile atunci când nu primesc suficient sprijin public? Apelează la surse private de finanțare. Asta se întâmplă la Madrid. “Să salvăm educația publică.” Situația din Spania este și mai dramatică. Un nou proiect de lege ar plafona finanțarea publică la 70%. Asta înseamnă că cel puțin 30% trebuie să vină din surse private. Mulți oameni ies în stradă pentru a protesta.
– Protestez pentru că se taie fondurile pentru educația publică de prea mult timp, iar asta nu poate să continue. Deci, să termine cu tăierea de fonduri.
– Trebuie să luptăm pentru a avea servicii publice cum este sănătatea și educația.
– Pe măsură ce numărul universităților private crește, crește și presiunea asupra universităților publice pentru a-și acoperi singure costurile. Dar dependența de finanțarea privată aduce cu ea pierderea independenței acestora.
– Universitățile trebuie protejate. Aceasta este responsabilitatea noastră: să ne protejăm cercetătorii, prin a le da libertatea de a cerceta, și a nu elimina anumite domenii de cercetare pentru că sunt mai puțin utile din punct de vedere politic. În contractele semnate ne angajăm – este important să spunem asta – că cercetătorul nu cercetează pentru a ajunge la un anume rezultat, el nu trebuie să fie condiționat de sursa de finanțare. Eu cred că universitățile trebuie să își mențină propria independență.
– O altă opțiune este, desigur, creșterea taxelor de școlarizare. Așa s-a întâmplat în Marea Britanie în 2012, când taxele anuale pentru studenți s-au triplat brusc, de la 3.000 la 9.000 de lire anual. Anul acesta, guvernul britanic a anunțat o nouă creștere, ajungând până la 9.535 de lire pe an, în timp ce în Germania costul poate fi de doar 200 de lire pe semestru, sau poate fi chiar gratuit. Cu toate acestea, taxele de învățământ din UK nu au ținut pasul cu inflația, așadar, în realitate, sunt de fapt mai mici decât ar fi trebuit. Pentru a acoperi deficitul, universitățile se orientează spre studenți străini care achită taxe mai mari. La universități publice precum Universitatea din Kent, taxele anuale pentru studenții locali sunt de 9.500 de lire (aprox. 11.000 EUR), dar studenții internaționali pot plăti dublu sau chiar mai mult. Din fericire, acest cuplu de studenți francezi nu au trebuit să plătească taxele cele mari. Dar sunt vești rele pentru studenții străini care vor să studieze în UK pe viitor.
– Eu nu cred că mi-aș fi putut permite să plătesc 18.000 de lire. Mai ales că avem numai 9 ore de clasă pe săptămână!
– Este trist. Ar fi o așa bună oportunitate să locuiești în străinătate pentru câțiva ani de zile, să-ți îmbunătățești engleza, și să experimentezi un alt mod de viață.
– Cine poate să-și permită asta vor fi ca o mină de aur pentru universitățile britanice, care vor fi motivate puternic să atragă studenți străini bogați. Să ne uităm la situația din Olanda. La începutul acestui an, guvernul olandez a anunțat reduceri masive în sectorul educației, planificând să economisească cel puțin 500 de milioane de euro pe an, adică vor fi cu aproape 10% mai puțini bani decât înainte. Dar, spre deosebire de UK, aceștia nu vor să atragă mai mulți studenți internaționali pentru a acoperi golul financiar. De fapt, doresc chiar să limiteze numărul acestora.
Beer pong (concurs de băut bere) și competiții sportive. E săptămâna bobocilor la această Universitate din Haga, și toată lumea se distrează. Prima săptămână a semestrului este momentul perfect pentru studenții străini de a se familiariza, iar mulți dintre ei se află aici pentru un bun motiv.
– Am dorit să merg la o universitate din Paris dar am aplicat aici pentru că în Franța nu există prea multe oferte în domeniul meu. Aici în Olanda e foarte bine pentru limba engleză.
– Dar nu e un loz câștigător pentru mulți. Aproape jumătate dintre programele de licență din Olanda pot fi urmate în limba engleză. Planurile guvernului de a reduce cursurile în limba engleză au provocat proteste masive vara trecută.
– Există, de asemenea, multă teamă și nemulțumire care ne afectează și îi vor afecta și pe alți studenți care vor dori, ca și noi, să vină să studieze la Universitatea din Leiden. Toate universitățile olandeze vor trebui să taie unele dintre specializări, în deosebi cele predate în limba engleză. La Universitatea din Leiden, spre exemplu, specializarea ”psihologie” este planificată să dispară.
– Observăm că numărul total de inscrieri a scăzut, universitățile au încetat să recruteze activ studenți străini, și se zvonește că Olanda nu mai este așa de primitoare.
– Mai există o perspectivă a lucrurilor. Numărul mare de studenți străini pun presiune pe piața imobiliară iar amfiteatrele sunt căteodată pline ochi. Dar Vandenberg crede că dezbaterea va face ca mințile talentate vor evita să mai vină în țară. Studenții străini au devenit o problemă care face parte din problema mai mare cu privire la imigrație. Ca și țară, noi am discutat foarte mult cu privire la studenții pe care nu-i dorim în timp ce altă țări se gândesc la cum să atragă studenți pe care și-i doresc.
– O problemă este că doar unul din patru absolvenți străini mai rămâne în țară la cinci ani după absolvire. Guvernul vrea să schimbe asta. Ministrul educației dorește să rezolve asta prin noi reguli care cer studenților străini să învețe limba olandeză.
– Noi credem că rata celor care vor rămâne va crește dacă ne asigurăm că aceștia se vor simți bine primiți în cultura olandeză. Pentru că viața înseamnă mai mult decât a lucra sau a studia, viața înseamnă și să-ți faci prieteni, să locuiești aici cu familia, cu copiii. Iar apoi, cred, învățarea limbii olandeze va crește procentajul celor care rămân.
– Problema este că universitățile gândesc pe termen lung atunci când planifică specializările de cercetare și academice. Așa că atunci când au loc schimbări politice, sau guvernul decide să taie fonduri aici, sau să le crească altundeva, planificarea universitară este dată peste cap.
– Când se schimbă guvernul se schimbă și prioritățile politice, iar apoi prioritățile de investiții se schimbă foarte rapid. S-a putut vedea asta în Franța, s-a văzut asta în Olanda. Două exemple unde poți avea investiții relativ stabile dar, dintr-o dată, prioritățile se schimbă, și, spre exemplu, fondurile pentru cercetare se reduc, și investițiile de asemenea. Două treimi din bugetele lor vin din finanțare din bugetul public, ceea ce înseamnă că orice schimbare în finanțare are un impact dramatic și de anvergură asupra universităților.
– Și, desigur, nu doar universitățile au dificultăți financiare, ci și mulți studenți. Inflația, chiria mare și taxele scumpe fac ca viața de student să fie pentru mulți una stresantă din punct de vedere financiar.
Reporterii noștri de la ”Arte” au mers în Belgia pentru a vorbi cu studenți care se luptă să facă față cheltuielilor. Puteți urmări reportajul „Greutăți pentru studenți în Belgia” pe www.arte.tv/en. Ne revedem săptămâna viitoare cu mai multe știri din Europa. Pe curând!
Momentul în care internetul s-a schimbat pentru totdeauna
Urmăriți un material care ne prezintă schimbarea fundamentală ce se petrece astăzi la nivelul întregului internet cu scopul de a instaura o supraveghere cvasi-totală.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Momentul în care internetul s-a schimbat pentru totdeauna
Nu sunt sigură dacă ai observat, dar în ultimele câteva săptămâni, platformele au început rând pe rând să introducă verificarea obligatorie a vârstei. Acum, pentru a asculta anumită muzică pe Spotify, trebuie să oferi actul tău de identitate emis de guvern sau o verificare biometrică către un terț. Pentru a accesa anumite comunități de pe Reddit, utilizatorii trebuie, de asemenea, să își verifice vârsta printr-un terț, ceea ce presupune trimiterea unui act de identitate, a unui selfie sau a ambelor, chiar și pentru utilizatorii vechi. Pentru a viziona videoclipuri pe YouTube, vor fi folosite sisteme de IA care îți vor calcula vârsta pe baza comportamentului tău, a obiceiurilor de vizionare și a istoricului de interacțiune, apoi vor restricționa conținutul în funcție de ceea ce consideră ei potrivit pentru tine.
Acest val brusc de verificări de identitate pe marile platforme nu a fost o coincidență. A fost rezultatul unui val global de mandate guvernamentale care tocmai au ajuns la apogeu, marcând începutul unei noi ere pentru internet. Nu este vorba doar de un nou ecran de logare sau de un proces mai enervant de înregistrare. Este o schimbare fundamentală a modului în care funcționează internetul, transformându-l dintr-un sistem bazat pe deschidere într-unul bazat pe supraveghere și control. Am rescris în liniște condițiile sub care oamenii au voie să acceseze lumea digitală iar majoritatea nici măcar nu și-au dat seama că se întâmplă asta. În acest videoclip, vom analiza atacul asupra vieții private care are loc chiar acum în întreaga lume. Vom vedea cum am ajuns aici și cum putem schimba rapid direcția. Pentru că, pe măsură ce aceste sisteme devin normalizate, va fi tot mai greu să le inversăm. Așadar, dacă vrem un alt viitor, trebuie să acționăm rapid și să începem să construim versiunea de internet care îi pune pe oameni iarăși în control.
Să începem cu Marea Britanie, unde Legea Siguranței Online a schimbat tacit regulile privind ce are voie să fie internetul. Legea marchează o schimbare fundamentală. Acum trebuie să îți verifici identitatea chiar și pentru a viziona un videoclip, a distribui un site sau a-ți exprima gândurile. Ea impune verificări stricte de vârstă pentru orice platformă menită a găzdui conținut “dăunător” sau conținut “pentru adulți”. Dar definiția asta este intenționat foarte largă. Include orice conținut generat de utilizatori, ceea ce înseamnă practic fiecare rețea socială, forum, aplicație de mesagerie și platformă video. În acest sistem, utilizatorilor li se cere acum să trimită acte de identitate sau scanări faciale doar pentru a naviga, comunica sau participa online. Legea a fost adoptată la sfârșitul lui 2023, dar Ofcom, autoritatea britanică de comunicații, a dat platformelor termen până la jumătatea lui 2025 să implementeze aceste sisteme. De aceea vedem atâtea schimbări acum. O parte uriașă din internet tocmai a fost confiscată sub pretextul siguranței, iar implicațiile sunt enorme. Normalizăm verificările de identitate doar pentru a participa online. Nu este, de fapt, vorba despre protejarea copiilor. Aceasta este doar justificarea. Dar ceea ce se construiește este un sistem în care anonimitatea este tratată ca o amenințare, iar participarea necesită permisiune.
Nu se întâmplă doar în Marea Britanie. În ultimele săptămâni, guvernele din întreaga lume au început să se miște la unison, fiecare promovând propriul regim de supraveghere într-un mod ce seamănă cu un val sincronizat. În Canada, a fost introdus proiectul de lege C-2. El extinde puterile de supraveghere, permițând poliției acces fără mandat la identitatea ta, istoricul de logare și activitatea online. Impune portițe de acces ascunse în aplicații și platforme, oferind autorităților acces în timp real la datele și comunicațiile utilizatorilor. În Australia, accesul la YouTube și rețele sociale este acum interzis pentru oricine are sub 16 ani. Guvernul a cerut să se trimită scanări faciale și acte de identitate pentru a le folosi. Și plănuiesc să extindă aceste controale și la motoarele de căutare, introducând verificări de identitate chiar și pentru navigarea zilnică.
În Uniunea Europeană, o lege cunoscută sub numele de „chat control” avansează tacit de ani de zile. Ar cere platformelor să scaneze automat toate mesajele private, emailurile și fișierele stocate. Aceasta include mesajele criptate, ceea ce ar elimina practic criptarea end-to-end în Europa. Propunerea a fost introdusă în 2022, dar majoritatea statelor membre UE s-au opus și progresul a stagnat. În 2024, Ungaria a preluat președinția rotativă a Consiliului UE și a folosit acea poziție pentru a readuce legea pe agenda publică. O versiune nouă a fost introdusă, de data asta cu sprijinul Danemarcei. Acum legea se îndreaptă spre un vot final în octombrie 2025. Dacă va trece, va permite supravegherea în masă pe toate platformele de mesagerie din Europa. În plus, Legea Serviciilor Digitale din UE cere anumitor platforme care găzduiesc conținut generat de utilizatori să implementeze verificarea strictă a vârstei, oferind companiilor un termen de 12 luni pentru conformare.
În Elveția, o nouă lege de supraveghere ar obliga VPN-urile, aplicațiile de mesagerie și platformele online să înregistreze identitatea utilizatorilor, adresele IP și metadatele pentru acces guvernamental. Companii precum Proton au anunțat că se vor reloca dacă legea va fi adoptată. Dar unde? În SUA, zeci de state împing legi care reflectă aceste restricții, forțând oamenii să își verifice identitatea, să își dovedească vârsta și să își ofere numele real doar pentru a folosi servicii online de bază. De aceea Spotify îți cere brusc actul de identitate, YouTube experimentează cu aplicarea vârstei bazată pe AI, iar Reddit, Meta, Discord și alții se pregătesc în liniște să introducă colectarea de ID-uri chiar și în țări unde legea nu cere asta. Platformele introduc acum politici globale oricum, pentru că este mai simplu și mai ieftin să aibă o singură politică peste tot. Aceasta forțează fiecare țară să adopte aceleași politici autoritare, indiferent dacă și le doreau sau nu.
Acesta este momentul în care internetul s-a schimbat pentru totdeauna. Și este înfiorător. Încă nu am înțeles pe deplin ce urmează. Cum am ajuns aici? Cum a devenit deodată acceptabil pentru guverne să împlementeze astfel de politici? Nimic nu s-a întâmplat peste noapte. Au fost necesari ani de pregătire. În timp, am văzut platformele introducând treptat mai multe verificări de identitate. La început a fost verificarea numărului de telefon, apoi a actului de identitate, apoi scanările biometrice. Uneori aceste schimbări sunt prezentate ca măsuri antifraudă sau de siguranță. Dar un motiv pentru care au devenit atât de comune este presiunea discretă a guvernelor. Acestea pot spune platformei: „Ne îngrijorează dezinformarea de pe platforma voastră” sau „Această aplicație reprezintă un risc pentru securitatea națională. Ar fi bine să rezolvați asta înainte să fim forțați să luăm măsuri”.
Această tactică este cunoscută sub numele de „jawboning”. Este o presiune informală, din culise, exercitată de legislatori și autorități de reglementare. Nu este nevoie de o lege nouă. O sugestie puternică este adesea suficientă. Ceea ce pare conformare voluntară este, de multe ori, cu totul altceva. Unii sugerează că această represiune globală bruscă asupra intimității trebuie să fi fost o lovitură coordonată și deliberată. Hmm, poate. Dar o explicație mai simplă este că momentul era potrivit. Ani la rând, platformele au adoptat treptat aceste schimbări, normalizând ideea. Fiecare mică schimbare părea minoră și tolerabilă. Așa că, atunci când guvernele au introdus un mandat legal, aproape nimeni nu s-a opus. Normele se schimbaseră deja. Lumea era pregătită, iar acum un val de reglementări a venit aproape fără opoziție.
Și acum? Ce înseamnă de fapt această schimbare pentru noi? „Arată-ți actele” nu este un mod sănătos implicit de funcționare într-o societate liberă, mai ales pe o rețea care a fost concepută inițial pentru deschidere, colaborare și schimb liber de informații fără gardieni. Dar există și mai multe motive de îngrijorare. KYC este de fapt periculos. KYC vine de la „Know Your Customer” („cunoaște-ți clientul”). A fost formalizat în Patriot Act (Lege pentru combaterea terorismului) ca standard pentru verificarea conturilor financiare. Și ori de câte ori se vorbește despre KYC, ni se spune mereu că este esențial pentru prevenirea fraudei și menținerea siguranței. Dar rareori vorbim despre reversul medaliei: responsabilitatea care vine cu colectarea și stocarea acestui tip de date sensibile. Aceste baze de date sunt sparte constant, iar atunci când sunt, ele nu expun doar informații financiare, ci îi transformă pe oameni în ținte pentru hărțuire, șantaj sau, mai rău.
KYC nu înseamnă protecție, ci expunere. Iar luna trecută am primit un reminder dur despre cât de periculoasă poate fi această expunere. A avut loc o breșă masivă despre care a vorbit întregul internet. Aplicația Tea (Ceai) a anunțat o încălcare majoră a securității sistemelor sale săptămâna trecută. Aproximativ 72.000 de imagini, inclusiv selfie-uri pentru verificare și fotografii ale actelor de identitate, au fost scurse online. Tea era promovată ca o aplicație de dating sigură pentru femei. Iar pentru a o folosi, femeile erau obligate să își verifice identitatea încărcând selfie-uri și acte de identitate. S-a dovedit că aceste fișiere nu erau securizate corespunzător. Iar când baza de date a fost descoperită, oameni din întreaga lume au început să descarce și să distribuie conținutul acesteia. Această aplicație era controversată. Era o platformă de partajare a informațiilor unde femeile puteau să le avertizeze pe altele despre bărbații cu care s-au întâlnit, să dezvăluie abuzuri, să protejeze alte persoane de escroci.
Dar criticii au susținut că acuzațiile estompau linia dintre precauție și rușinare publică. Așa că, atunci când aceste date au fost compromise, unii au considerat breșa ca fiind ironică, chiar meritată. „Asta e 100% karma.” Mulți au început să distribuie documentele scurse ca o formă de răzbunare. Dar în date erau și adresele IP ale utilizatorilor, iar acestea au început și ele să circule. Apoi oamenii au început să creeze hărți care arătau exact unde locuiau aceste femei. Poate că tu nu ai spus niciodată nimic rău pe aplicație și doar o foloseai pentru că îți făceai griji pentru siguranța ta. Iar acum fața ta, actul de identitate și adresa ta de acasă erau distribuite cu entuziasm. Însă părerea ta despre aplicație nu este esențială aici. Esențial este că aceste date nu ar fi trebuit colectate niciodată.
Ceea ce s-a întâmplat cu Tea reflectă o problemă mult mai mare, că toată lumea colectează aceste informații fără să stea pe gânduri, chiar dacă nimeni nu le poate proteja în siguranță, iar asta pune oamenii în pericol. Am văzut nenumărate afaceri legate de criptomonede ale căror baze de date au fost sparte și, ca urmare, a existat un val de răpiri și tentative de șantaj în întreaga lume, întrucât infractorii aveau acum adresele celor care dețineau Bitcoin. Au fost și site-uri de întâlniri care colectau nume reale și date de facturare care au fost sparte, iar apoi aceste informații au fost scurse online. Oamenii au fost șantajați sau expuși public din cauza acestor date. Unii și-au luat chiar viața în urma unor astfel de breșe. Chiar și IRS a fost spart de mai multe ori. Și într-o astfel de încălcare a securității, sute de mii de contribuabili au avut istoricul lor financiar complet expus, inclusiv venituri, înregistrări de angajare, adrese de domiciliu și detalii de familie. Aceste informații pot duce la furt de identitate devastator și fraude care pot ruina financiar oamenii.
Dacă vrem un internet mai sigur, trebuie să încetăm să echivalăm supravegherea cu securitatea. Companiile și agențiile guvernamentale pretind că te protejează, dar în realitate colectează date sensibile cu aproape zero responsabilitate. E “vândută” ca protecție, dar ceea ce livrează este expunere. Utilizatorilor li se spune rareori unde ajung datele lor, cât timp sunt păstrate sau cine are acces la ele. Politica de confidențialitate a Tea spunea negru pe alb: selfie-urile și imaginile cu actele de identitate vor fi șterse imediat după finalizarea procesului de verificare. Și totuși, iată-ne aici. Peste 72.000 de imagini circulă acum online, extrase dintr-un stocaj Firebase deschis. Acest tip de trădare este alarmant de comun. Companiile colectează date personale cu risc ridicat și liniștesc utilizatorii cu promisiuni vagi: „Le păstrăm doar temporar.” “Le ștergem imediat după verificare.” “Sunt stocate în siguranță.”
Aceste fraze sunt repetate frecvent pentru a ne face să ne simțim mai bine în momentul în care oferim cele mai intime informații, dar rareori există un control real și aproape niciodată aplicarea acestor promisiuni. La punctele de control TSA din SUA, călătorilor li se cere acum să își scaneze fețele. Varianta oficială spune că imaginile sunt șterse imediat. Dar cum știm? Cine verifică asta? Nu există acces public la aceste sisteme, nici audit independent, nici transparență. Ni se cere pur și simplu să avem încredere. Adevărul este că, de cele mai multe ori, nu știm unde ajung datele noastre. „Doar pentru verificare” a devenit o scuză pentru colectarea masivă de date. Și chiar dacă o companie intenționează să șteargă datele tale, acestea există suficient timp pentru a fi copiate, scurse sau furate. Stocarea temporară tot stocare este. Aceste breșe arată cât de fragile sunt aceste asigurări.
Și aceste cerințe KYC, acum impuse la nivel global, reprezintă o furtună perfectă de riscuri. Ele colectează date extrem de sensibile, normalizează predarea lor și funcționează în spatele unui văl de afirmații neverificabile. Este timpul să încetăm să acceptăm „nu-ți face griji, e sigur” ca substitut pentru securitate reală. Dacă platforma ta necesită stocarea de date personale sensibile, acele date devin o vulnerabilitate în momentul colectării. Cea mai sigură bază de date este cea care nu a existat niciodată.
Deci care este calea către siguranță? Trebuie să minimizăm ceea ce se colectează în primul rând. Internetul a fost conceput ca un instrument pentru libertate și conexiune. Dar din cauza acestor puncte de blocaj, a coborât rapid într-o distopie a supravegherii, unde fiecare click, vizualizare și conversație este condiționată de puncte de controlul al identității. Platforma noastră principală pentru libertatea de exprimare a devenit cel mai mare instrument de control. Nu putem accepta această schimbare pasiv. Normalizarea verificării obligatorii a identității este profund dăunătoare. Intimitatea nu este ceva suspect sau criminal, este normală și trebuie să ne opunem cu fermitate și fără scuze acestei schimbări culturale. Pe multe platforme putem în continuare să folosim pseudonime. Putem încă să luptăm pentru a proteja aceste drepturi, și chiar ar trebui. Și trebuie să contestăm legile care impun sisteme de identitate și să contestăm platformele care colectează date de identificare inutile. Dar, în cele din urmă, gardienii controlați central vor fi întotdeauna puncte slabe. Aceștia pot fi presați de guverne, reglementatori sau alții să implementeze sisteme de cenzură și control.
Poate că soluția reală nu este să tot reparăm acest sistem. Poate trebuie să regândim arhitectura internetului însuși și să construim ceva care să nu se bazeze deloc pe permisiune. Aceasta înseamnă să proiectăm sisteme descentralizate. Punctele de control funcționează doar când există un loc central unde se face verificarea. Ele se bazează pe platforme care pot acționa ca gardieni ai conținutului. Iar aceste platforme devin ținte ușoare pentru guverne ca să impună verificări de identitate, supraveghere și control. Infrastructura descentralizată rupe acest model. Distribuie controlul între mulți participanți independenți, ceea ce o face rezistentă la coerciție și mult mai greu de cenzurat de către guverne. De aceea descentralizarea nu este o idee marginală. Este o componentă critică în lupta pentru libertatea online.
Există deja câteva instrumente descentralizate interesante pe care le puteți explora și le vom prezenta mai pe larg în clipuri viirtoare. Dar ca să numesc câteva care deja devin mai cunoscute: Bit Chat – rețea de mesagerie Bluetooth mesh pentru comunicare peer-to-peer între dispozitive apropiate, fără internet. Meshtastic – folosește dispozitive radio mici pentru a crea rețele mesh locale independente de internet. SimpleX – aplicație de mesagerie peer-to-peer fără server, fără identificatori sau numere de telefon. IPFS e un sistem distribuit de stocare a fișierelor, unde în loc să ne bazăm pe servicii centralizate, fișierele sunt împărțite și stocate pe noduri independente, fără punct unic de eșec. Există și platforme sociale descentralizate: Mastodon, Nostr, BlueSky, Matrix. Acestea nu au încă amploarea giganților social media, iar majoritatea utilizatorilor se concentrează în jurul câtorva noduri populare, ceea ce poate crea vulnerabilități noi.
Dar chiar și cu aceste limitări, aceste platforme reprezintă un progres semnificativ. Sunt sincer optimistă relativ la viitorul rețelelor sociale descentralizate. Și pe măsură ce tot mai mulți oameni învață să își gestioneze propriile servere și noduri, aceste rețele vor deveni mai puternice, mai rezistente și mult mai greu de cenzurat. Așadar, da, ultimele săptămâni au fost înfricoșătoare. Și da, am ajuns la un punct de cotitură major în evoluția internetului. Controlul, supravegherea și cenzura fac acum parte din infrastructură. Identificarea a devenit implicită: fără ID nu ai acces, fără selfie nu ai cont. Cultura KYC s-a răspândit mult dincolo de finanțe, ajungând în platforme sociale, forumuri comunitare și aplicații de dating. Dar asta nu înseamnă că am pierdut. Înseamnă că o nouă luptă abia a început. Descentralizarea și criptarea perturbă mecanismele fundamentale ale supravegherii. Ele fac mai grea monitorizarea utilizatorilor, introducerea de backdoor-uri și impunerea punctelor de control pentru ID. Aceste instrumente sunt încă în dezvoltare, dar avem nevoie de ele acum. Cu cât mai mulți oameni le folosesc, cu atât devin mai puternice și mai greu de închis.
Trebuie să construim, să susținem și să răspândim aceste alternative. Aceasta este o avalanșă de libertăți pierdute, și s-a întâmplat în doar câteva săptămâni. Această transformare nu a fost un accident. A fost rezultatul inevitabil al complacenței și al normalizării tăcute. Dar va deveni permanentă dacă nu ne opunem. Cea mai bună cale înainte este să reimaginăm internetul. Nu ca pe un spațiu plin de puncte de control și cenzură, ci ca rețeaua liberă și deschisă cum a fost menită să fie de la început. Este timpul să avansăm cu viteză spre Internet 3.0. Viitorul este descentralizat.
De ce să te mai rogi dacă Dumnezeu știe deja totul? (Simbolismul jocurilor de noroc / tragerea la sorți) – Jonathan Pageau
Urmăriți un clip necesar al lui Jonathan Pageau care ne explică simbolismul tragerii la sorți și al necesității rugăciunii.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
De ce să te mai rogi dacă Dumnezeu știe deja totul? (Simbolismul jocurilor de noroc / tragerea la sorți) – Jonathan Pageau
Deci, întrebarea lui Holden Kim, care are cinci aprecieri în comunitate: „Poți interpreta simbolismul tragerii la sorți în Biblie?”
Da, este un simbolism foarte important. Fratele meu, Matthew, este foarte bun la asta, înțelege acest simbolism. Ideea de a trage la sorți, practic, este renunțarea la ordine, renunțarea la rațiune. Ignori întregul parcurs logic al luării unei decizii atunci când iei decizia. Așa că lași lucrurile la „voia întâmplării”. Lași lucrurile în seama unor cauze non raționale.
Deci, ce înseamnă asta? De exemplu, dacă vrei să angajezi pe cineva, te decizi: te uiți la job apoi te uiți la candidat. Te uiți dacă abilitățile sale se potrivesc cu jobul. Compari candidații și îl selectezi pe cel mai potrivit pentru funcție. Aceasta este o modalitate complet logică prin care unești cerul și pământul. Faci asta tot timpul. De fiecare dată… Aproape toate deciziile pe care le iei se bazează pe o conexiune rațională rezonabilă între cer și pământ.
Acum, tragerea la sorți înseamnă renunțarea la rațiune. Este legat de jocuri, dacă te gândești la asta în felul acesta. Este legat de locul de la sfârșitul zilei sau de momentul de odihnă despre care vorbește fratele meu Matthew: restul ciclului, unde la sfârșit cauzalitatea se descompune, munca se descompune, nu mai lucrezi, nu unești cerul cu pământul într-un mod rezonabil și te odihnești. Iar în momentele în care te odihnești tipurile de cauzalități sunt diferite. Există cauzalități circulare, care se reiau. De aceea jucăm jocuri în acel moment, de aceea tragem la sorți. Gândește-te la jocurile de noroc în termeni de jocuri de noroc care fac bani. Când muncești, munca ta este legată de suma de bani pe care o primești. Deci, depui efort: lucrezi pământul, sau faci altceva, construiești lucruri, vinzi lucruri, și cantitatea de muncă va fi legată de un profit în valoare. Deci este complet rezonabil.
Dar dacă mergi la cazinou și pariezi totul pe „negru”, atunci rațiunea dispare. A câștiga sau a pierde bani nu mai are nicio legătură cu munca depusă, nu are legătură cu nimic din ceea ce faci și care este rezonabil, care va explica câștigul. Deci practic te predai haosului. Fratele Matthew explică asta foarte bine în cartea sa. A face asta poate fi și o modalitate de creștere a sistemului. Este un fel de agent extern care nu are legătură cu ființa dar care îl va crește. Deci o modalitate bună ar fi să te gândești la faptul că: Ai pământul și ai apele, așa că a trage la sorți este practic ca și cum ai privi în piscină, te-ai uita în piscina vizionară, te-ai uita în jos în ape și a vedea ce este acolo. Ca și cum ai arunca zaruri, ai juca cărți, ai face toate aceste lucruri.
Și, de asemenea, poți trage la sorți pentru a prezice viitorul, poți trage la sorți pentru a încerca să câștigi putere pentru tine. Poți renunța la rațiunea ta pentru a aduna puterea întunecată de haos, care este acolo jos și a o face să servească scopului tău. De aceea, în majoritatea lumilor religioase, jocurile de noroc sunt văzute ca fiind rele sau cel puțin aceste fapte sunt pedepsite. Mersul la cazinou, participarea la jocurile de noroc sunt văzute ca ceva care nu este bun. De aceea, tragerea la sorți în sensul de a citi în oasele unui animal sau de a citi în frunze sau de a face tot felul de lucruri asemănătoare, sunt văzute ca fiind negative. Pentru că încerci să folosești ceva dincolo de rațiune pentru a prezice viitorul sau pentru a câștiga putere pentru tine.
Așa că multe practici oculte vor fi legate de acest tip de putere întunecată. Este puterea „reziduurilor”, de asemenea. De aceea, dacă te gândești la magia neagră: utilizarea unghiilor sau a diferitelor reziduuri ale unei persoane ce pot fi folosite împotriva ei, și tot felul de astfel de lucruri, sunt legate de ideea de a trage la sorți.
Dar acum, există un alt mod în care, tragerea la sorți… Gândește-te la asta: Atunci Când Dumnezeu creează lumea, El separă apele: cele de dedesubt și cele de deasupra. Iar cea mai mare parte a tragerii la sorți este ceva de genul: a încerca să descoperi misterul apelor de dedesubt, a încerca să descoperii misterele cauzelor non-raționale, pentru propria creștere, cum ar fi: câștigarea la jocurile de noroc. Dar există și o modalitate prin care sorții îți pot oferi acces la aspectul superior, iar asta e mai delicat. Într-un fel, e ceva ciudat pentru că, de exemplu , când ucenicii decid să-l înlocuiască pe Iuda cu un nou ucenic, ca să redevină în număr de 12, folosesc inițial rațiunea pentru a reduce numărul ultimilor candidați, iar la final deschid spațiul – adică deschid o cale irațională prin care să se manifeste cauzalitatea, în ideea că, practic, acum se predau. Deschid un spațiu pentru ca Dumnezeu să acționeze în lume și să-și dezvăluie voința.
Pentru asta erau utilizate Urimul şi Tumimul. Acestea erau instrumentele de comunicare cu Dumnezeu în Vechiul Testament. Existau unele aspecte ale ghicitului care erau considerate rele, cele care erau acolo pentru a-ți spori propria putere. Dar existau și unele aspecte ale ghicirii care erau considerate normale, cele care deschideau un spațiu de discurs nebazat pe rațiune pentru a putea percepe voia lui Dumnezeu și să urmeze voia Lui Dumnezeu, indiferent de consecințe, nu încercercând să o controleze, să o domine sau să o folosească în propriul avantaj.
Astfel, unele dintre aceste practici încă există și astăzi, vorbeam acum mult timp, cu un episcop din OCA și mi-a spus că: „Ei încă practică asta.” Deci, dacă trebuie să aleagă următorul mitropolit sau trebuie să aleagă un candidat, cum ar fi un episcop sau ceva de genul asta, își vor folosi rațiunea cât mai mult posibil. Practic, vor încerca să găsească cel mai bun candidat, se vor asigura că este cel potrivit, dar dacă nu pot ajunge la un acord după deliberare, după discuții, despre cine este cel mai bun candidat, atunci vor trage la sorți pentru a alege persoana. Practic, deschizi situația și nu te decizi. Practic, făcând asta, îl lași pe Dumnezeu să decidă pentru tine.
Acesta este simbolismul tragerii la sorți și de aceea are un simbolism dublu. De aceea, pe de o parte, este văzut ca fiind foarte periculos și foarte întunecat și ceva în care nu vrei să te implici pentru că, practic, poate fi, o deschidere către haos. Gândește-te la oamenii care merg la cazinou, pentru că asta este, ar putea pierde tot într-un joc de noroc. Își pot pierde banii, nu doar să-i câștige. Dar există și versiuni de ghicire și de deschidere la tragerea la sorți, care este legată de acest alt aspect: deschiderea către cauzalități superioare. Daniel pune o întrebare interesantă, el spune: „Episcopii trag la sorți? De ce mai decid ei orice dacă ritualurile Îi permit lui Dumnezeu să decidă?” Este un mod atât de extrem de a vedea lucrurile, este într-adevăr…. Este protestantismul încapsulat într-o întrebare.
Să luăm întrebarea ta și să o extindem, să spunem: „De ce să te rogi, dacă Dumnezeu știe deja de ceea ce ai nevoie?” „De ce să te rogi pentru alții, dacă Dumnezeu știe deja de ce au ei nevoie și va decide dacă să le dea ceea ce vor?” „De ce să facem ritualele, dacă Dumnezeu știe deja ce este adevărat, corect și bun și dacă voia Lui va fi făcută în lume?” Toate acestea sunt niveluri ale întrebării inițiale. De ce să le ceri altor oameni să se roage pentru tine, dacă te poți tu ruga lui Dumnezeu? Corect? Și de ce să te rogi pentru alții? Toate aceste întrebări sunt legate. Iar răspunsul este: pentru că așa funcționează creația, asta este creația. Asta este creația. Creația este participarea noastră la viața lui Dumnezeu. Și astfel rațiunea noastră și capacitatea noastră de a decide este ceea ce Dumnezeu ne-a dat: să manifestăm numele lumii, să participăm și să fim co-conducători, co-creatori cu Dumnezeu în lume.
Și deci participăm la asta prin toate aceste lucruri, prin rațiunea noastră, prin acțiunile noastre, prin, prin… prin dragostea noastră unii pentru alții, prin rugăciunile noastre pentru ceilalți, toate acestea participă și există un sens în care trebuie să fim întotdeauna deschiși către Dumnezeu, într-un fel, ca fiind ultima soluție, nu ultima soluție, ci într-un fel… posibilitatea ca Dumnezeu să intervină în procesul nostru. Ideea că ai raționa, într-un fel, cât mai mult posibil. Chestia asta e amuzantă pentru că tu… faci asta mai mult decât crezi, apropo. Faci asta oricând decizi ceea ce vei face. Nu poți epuiza analizele raționale pentru ceva anume. De aceea, des, foarte foarte des, vei analiza două căi posibile pentru tine. Vei face asta pentru o anumită perioadă, apoi, la un moment dat, renunți la una și motivul pentru care alegi una în detrimentul celeilalte nu poate fi explicat în termeni de rațiune și faci asta tot timpul.
De fapt, într-un fel, acest fel de joc între rațiune și această deschidere, care face parte din realitate… Pentru că dacă încerci să fi rațional complet pentru a lua o decizie, vei rămâne blocat în detalii, vei rămâne blocat în aceste mici calcule și aceste mici comparații care vor deveni din ce în ce mai precise și nu vei reuși niciodată. Uneori e dificil, alteori e clar. Cum ar fi: Ai doi candidați pentru un loc de muncă. Ai doi candidați pentru un loc de muncă. Amândoi au aceleași abilități, aceeași educație. Practic sunt aceeași persoană, pe hârtie sunt cam la fel, așa că te gândești: ei bine, o să merg pe bănuiala mea, o să merg pe o bănuială. Ce e aia o bănuială? Bănuiala este o renunțare la mijloacele raționale de luare a deciziilor pentru un fel de intuiție despre ceea ce este real. Nu e exact același lucru cu tragerea la sorți, dar e foarte similar, în sensul că e o renunțare la rațiune pentru a putea cuprinde lumea într-un mod mai direct, mai puțin logic.
Și astfel această imagine a Episcopilor care cântăresc rațional doi candidați, sau discipoli, și apoi se deschid către Dumnezeu pentru ca El să intervină în ultimul moment e o imagine a modului în care funcționează realitatea, e o imagine a modului în care faci lucrurile tot timpul. Sper că am fost destul de clar.
Lumina Învierii să ne cuprindă pe noi și întreaga lume! – IPS Teofan al Moldovei
Urmăriți mesajul oficial de Paște al IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Este un mesaj bun, dătător de viață, nădejde și înțelepciune, lucruri care astăzi sunt foarte necesare fiecăruia dintre noi.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Naștere, timp, veșnicie – Stefan Cârstea
Ascultați un foarte bun cuvânt al Prof. Dr. Stefan Adrian Cârstea, cercetător științific gradul I la Departamentul de Fizică Teoretică al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară din Măgurele în care acesta ne face o paralelă între cunoștințele științifice legate de timp și cele teologice, evidențiind superioritatea ortodoxiei.
Un material complex care însă merită ascultat!
Interviul este realizat de Radio Trinitas.
Audiție plăcută!
Powered by RedCircle
Interlopul Mădălin care spărgea locuințe ajuns călugăr în Athos …și alte dezinformări
„Povestea uluitoare a interlopului din Militari ajuns călugăr în Muntele Athos. Mădălin spărgea locuințe, fura și făcea legea în Sectorul 6, iar acum se roagă pentru oameni în pustietate!” …numai că nu este adevărat.
Vedeți captura de ecran de mai-jos:

Despre ce este vorba? Este vorba de o poveste care este reciclată de ani de zile în care „Mădălin” este prezentat cu lux de amănunte ca un „cocălar” criminal și care datorită unui „vin mănăstiresc adus din Athos” din care a băut 2 litri (!) „pe nerăsuflate” și-a schimbat viața radical, a lăsat toate crimele și a venit în Athos și a devenit „pustnicul Varsanufie” plin de înțelepciune etc. Povestea este total falsă, chiar dacă pe anumite site-uri este pusă și o fotografie cu părintele Varsanufie din Schitul Lacu. Nu are absolut nicio legătură. Părintele Varsanufie din schitul nostru a mers de mic la mănăstire și nu a avut legături cu lumea intelopă.
O altă categorie de dezinformări conține pleiada de materiale furate de pe platforma noastră, la care li se ascunde sigla și sunt adăugate tot felul de efecte, imagini și muzică de fundal de un gust foarte îndoielnic. Astăzi însă s-a ajuns la un alt nivel – acela că se folosește inteligența artificială pentru a se imita vocea părintelui Pimen Vlad și, deci, a i se pune în gură cuvinte pe care el nu le-a spus. NU acordați încredere materialelor cu părintele Pimen din surse anonime! Un exemplu de fals îl aveți mai jos: (părintele Pimen NU a zis așa ceva!)
O altă dezinformare apare atunci când căutăm după „Muntele Athos” și ne apare faptul că în Sfântul Munte Athos ar fi o mulțime de hoteluri. Nu este adevărat! În Sfântul Munte, pelerinii sunt cazați de către monahi la așezămintele monahale existente în republica noastră monahală. Este FALS ce vedeți mai jos:

O ultimă dezinformare pe care vi-o prezentăm astăzi este puțintel mai redusă ca efecte, însă își are importanța ei în relație cu părintele Pimen. Părintele Pimen NU este duhovnic și nici hirotonit (adică nu este preot). Este adevărat că multă lume nu cunoaște acest lucru și, din cauza aceasta, îl precizăm la final și nu o prezentăm ca pe o dezinformare gravă chiar dacă își are efectul ei:

Nu credeți informațiile legate de Athos și athoniți din surse anonime! Vă rugăm, verificați!
Cum a distrus internetul generația Alpha
Urmăriți un formidabil material în care aflăm cum a distrus internetul generația Alpha (tinerii născuți între 2010 – când au fost lansate iPad și Instagram – și 2020)
Vizionare cu folos!
Powered by RedCircle
Cum a distrus internetul generația Alpha
Generația Alpha sunt cei care ar trebui să fie viitorii lideri și generația actuală a societății noastre. Dar prin modul în care aceștia cresc vor putea fi ei generația viitoare care să aibă un impact, sau generația Alpha chiar este condamnată, așa cum se spune?
Capitolul 1. Care este generația Alpha?
Generația Alpha sunt persoanele născute între 2010 și 2025. Se spune că va deveni cea mai mare generație din istorie, cu peste 2,8 milioane de copii născuți în fiecare săptămână. Ei urmează generației Z și sunt copiii generației Milenialilor (Gen Y). Deși generația Alpha populează o mare parte a societății, de ce alte generații cred că nu există speranță pentru această generație? Cu nenumărate cazuri de copii care se comportă urât în public, explodând și comportându-se ciudat, mulți cred că generația Alpha este deja ruinată. Vezi copii și bebeluși care manifestă adesea accese de furie în secunda în care le sunt luate dispozitivele inteligente și profesorii imploră părinții să facă ceva pentru că copiii lor abia se descurcă la școală. Iar și iar auzim despre cât de făcută praf este generația Alpha. Dar de unde vin aceste povești de groază? Și ce face generația Alpha să fie atât de diferită de toate generațiile dinaintea lor. Răspunsul scurt – INTERNETUL.
Capitolul 2. Creșterea copiilor iPad
Când vă gândiți la un copil din ziua de azi, cum vi-l imaginați? Majoritatea dintre dvs. probabil aveți o imagine a unui copil cu un iPad în mână. Asta e pentru că generația Alpha nu este doar cea mai tânără generație, dar și cea mai dependentă de tehnologie. Generația Alpha a fost crescută de ecrane, fie de TV, computer sau infamul iPad. Cu aproape 80% dintre copii deținând un iPad sau o altă versiune de tabletă, nu puteți nega porecla cu care mulți numesc această generație – copiii iPad.
– Asta este ceea ce se întâmplă când mama și tata iau iPad-ul de la un copil de 2 ani.
– Vreau iPad-ul!!!
De la crearea lor, iPad-urile au fost folosite ca un instrument pentru părinții care sunt pur și simplu prea ocupați cu munca. Tehnologia s-a dovedit a fi o modalitate de a ține copiii ocupați, fie în locurile publice, la evenimente sociale sau în viața de zi cu zi. IPad-urile fiind o versiune evoluată a parentingului din sec. 20, ecranele sunt pur și simplu considerate noua dădacă, și, deși părinții pot beneficia de relaxare după muncă, iPad-urile ar putea face mai mult rău decât bine. S-a ajuns la un punct în care Gen Alpha se bazează în întregime pe dispozitive, dezvoltând o dependență digitală pe care se pare că nu o pot opri.
În 2012, un băiat de 3 ani a fost dat afară dintr-un zbor Alaskan Airlines din Seattle, din cauza tantrumului manifestat după ce i-a fost luat iPad-ul. Copilul se juca cu o tabletă înainte de decolare, dar atunci când avioanele au decolat, s-a solicitat ca toate dispozitivele să fie închise, iar iPad-ul lui nu a fost o excepție. Dar când însoțitorii de zbor au încercat să-l convingă pe copil să oprească tableta, el a început să facă ravagii. Copilul a început o criză de furie lovindu-și capul de acoperișul avionului și implorând cu disperare înapoierea tabletei. Familia sa a încercat să-l calmeze, să-i pună centura de siguranță pentru ca să se poată decola, dar nimeni nu a fost în stare să-l controleze. Lucrurile au devenit atât de rele, încât pilotul a trebuit să întoarcă întregul avion pe pistă. Băiatul și întreaga sa familie au fost escortați din avion, ceea ce i-a făcut să piardă vacanța pe insula St. Martin.
Și asta a fost acum peste 10 ani, la începutul generației de copii iPad. De atunci, Gen Alpha a devenit și mai atașată de dispozitive. Social media a devenit o parte din rutina lor de zi cu zi, la bine și la greu, și a cauzat copiilor dependența de internet. Iar criza blocării în casă, care a avut loc în 2020, nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile. Copiii au fost închiși în case și au fost în imposibilitatea de a obține vreun fel de interacțiune socială cu alți colegi sau cu profesorii.
Gen Alpha a tratat tehnologia ca pe o slujbă cu normă întreagă, dedicând 40 de ore pe săptămână folosirii ei. Cu social media accesibilă oricui, utilizarea internetului era la un nivel record. Nu puteau ieși să se joace din cauza restricțiilor, deci singurul mod prin care puteau avea orice formă de contact cu lumea exterioară era prin intermediul dispozitivelor lor. Gen Alpha trecea printr-o perioadă critică de dezvoltare în timpul crizei „de blocare în casă”. Lumea online a devenit noua lor realitate, pentru că era tot ce știau și având în vedere tipul de lucruri oribile la care avem acces online, acest lucru este îngrijorător.
Utilizarea tehnologiei în sine nu este neapărat un lucru rău, ci conținutul care este consumat, acesta este adevăratul făptaș. Părinții pot crede că știu la ce se uită copiii lor online, dar uneori lucrurile nu sunt ceea ce par, chiar și în clipurile care se presupune că sunt făcute pentru copii.
Capitolul 3 Putrezirea creierului pe internet
Este posibil să fi auzit de termenul putrezirea creierului (brain rot). Popularizat de social media, brain rot este termenul pe care utilizatorii de net l-au creat pentru a-i descrie pe cei lipsiți de o socializare adecvată și care sunt obsedați de conținutul digital la un nivel nesănătos.
– Dumnezeule! Conținutul gen Alpha e unul dintre cele mai incoerente, de moarte cerebrală pe care le-am văzut vreodată.
– E ca și cum mi-aș simți fizic celulele creierului prăjite la fiecare secundă petrecută uitându-mă la ei.
– Nivel 100 GYATT ICE SPICE RIZZ W RIZZ. Ar trebui să fi în Ohio la 3:00 a.m.
Când te gândești la creier putrezit, Gen Alpha tinde să fie cea la care te gândești de obicei, și asta fiindcă internetul a fost principalul lor mijloc de interacțiune cu lumea de când s-au născut. Conținutul brain rot poate fi identificat și prin utilizarea constantă a argoului de pe internet, prin culori foarte vii și conținut care atrage atenția și care se schimbă la fiecare câteva secunde.
Un exemplu cheie este popularul conținut pentru copii Skibidi toilet, care pare să profite de scăderea atenției generației Alpha, copleșită cu conținut hiper stimulativ. Skibidi toilet este o serie web pe YouTube care prezintă o varietate de modele din jocuri precum Garry’s mod și Counter Strike, în timp ce luptă într-un război furibund. Cele două părți cântă ”Toalete cu cap uman”, care sunt numite toalete skibidi și umanoizi care au corpuri umane, dar obiecte pe post de cap, cum ar fi camere sau televizoare.
Seria a fost creată de un bărbat pe nume Alexey Gerasimov. A avut premiera pe YouTube în februarie 2023. De când a fost lansat primul episod, canalul a câștigat peste 40,6 milioane de abonați și are peste 15 miliarde de vizualizări astăzi. Fiecare episod prezintă toaletele skibidi și alte personaje angajate în conflicte în toată regula, animate în cele mai obscure și dramatice moduri. Nu este nici un moment plictisitor în videoclipuri, care pentru Gen Alpha este partea interesantă. La suprafață, acest lucru ar putea părea doar un conținut ciudat scos din cutie pentru copii, dar realitatea dură din spate e că Toaletele skibby ar putea fi dăunătoare pentru copii.
Cu un conținut constant suprastimulant, copiii se obișnuiesc cu hiperactivitatea, făcând ca orice altceva să pară banal. Acest lucru poate cauza iritabilitate, o atenție scăzută și lipsă de răbdare, deoarece copiii sunt acum atât de obișnuiți cu hiperstimularea. Părinții de mult timp sunt preocupați dacă Skibidi toilet este sau nu adecvat ca să fie urmărit de copii și chiar s-a ajuns la un punct în care autoritățile ruse au trebuit să se implice pentru a investiga emisiunea.
Un bărbat din Moscova, îngrijorat de efectele dăunătoare ale Skibidi toilets asupra copiilor, a cerut poliției să blocheze clipurile de pe internet, pentru a împiedica copiii să le vizioneze. Această anchetă a primit opinii mixte până în prezent, unii susținând că implicarea poliției pentru un serial pentru copii e ridicolă. Alți părinți, de asemenea, au exprimat aceleași îngrijorări, considerând că Skibidi toilet poate face mai mult rău decât bine. În timp ce nu există încă un răspuns concludent dacă seria afectează negativ sau nu copiii, această formă de hiperstimulare media a devenit o tendință în creștere pentru Gen Alpha. Părinții sunt din ce în ce mai îngrijorați că copiii lor devin ca zombi din cauza acestui tip de conținut.
Un alt show popular pentru copii este Cocomelon, care e de obicei destinat bebelușilor și copiilor mai mici. Cocomelon a devenit una dintre cele mai faimoase emisiuni pentru copii și a fost o sursă de divertisment pe care părinții o arată copiilor lor. Dar în ultimele luni, reputația favorabilă a emisiunii Cocomelon s-a schimbat complet, deoarece acum părinții încep să descopere o corelație între problemele comportamentale ale copiilor și emisiune.
Pe 26 decembrie 2021, utilizatoarea TikTok, itsmamabelle a postat un clip care a ridicat unele îngrijorări serioase cu privire la Cocomelon. Textul de pe video spunea că ea tocmai a schimbat de la a le arăta copiilor ei Cocomelon la conținutul de pe YouTube al lui Miss Rachel. Înainte de schimbare, copiii ei stăteau în fața televizorului ca niște zombi. În comentarii, nenumărate mame au fost de acord cu ea, spunând că Miss Rachel, care este un YouTuber, se concentrează pe conținut educațional, care e mult mai benefic pentru copiii lor.
Din ce în ce mai mulți părinți au realizat că copiii lor deveneau dependenți de Cocomelon până la punctul în care nu mai puteau pleca din fața ecranului și nu învățau nimic din emisiune. Emisiunea se concentra doar pe menținerea atenției copiilor cu culori luminoase, cântece repetitive și tăieturi rapide din montaj. Toate acestea sunt tactici pe care emisiunea le folosește pentru a păstra copiii agățați. – Haideți să vedem câte secunde durează pentru fiecare dintre aceste scene ca să se schimbe. 1… 2… 3… 1… 2… 1… 2… 3… 1… 2… 1… 2… 1… 1… 2… 1… 1… 2… 1… Această epidemie de supra-stimulare poate fi comparată cu senzația pe care o ai de la consumul de substanțe. De aceea Cocomelon e atât de adictivă pentru copii și nu doar cei de pe TikTok au spus asta. De fapt, experți în pediatrie, au fost de acord că Cocomelon este prea stimulantă pentru copii, ceea ce poate duce la dependență. Urmăritorii Cocomelon au vârste între 2 și 5 ani, care sunt ani critici atunci când vine vorba de dezvoltarea copilăriei timpurii. Aceasta este perioada în care copiii își dezvoltă limbajul, creativitatea și abilitățile sociale, iar emisiuni cum ar fi Cocomelon au îngreunat aceste sarcini, ca să nu menționez influența negativă a conținutului care a preluat toate platformele pentru copii. Și am un video separat despre asta pe care-l puteți viziona.
Toate aceste conținuturi nepotrivite nu numai că au cauzat îngrijorare pentru părinții Gen Alpha, dar și pentru profesori. Deoarece, nu doar că copiii devin mai dependenți de ecrane, dar au și rezultate mult mai slabe la școală.
Capitolul 4 Cea mai ”proastă” generație
Este o temă comună în social media ca oamenii să spună că generația Alpha este considerată una dintre generațiile cele mai proaste. Cu cât copiii devin mai dependenți de ecrane, cu atât mai greu le este să trăiască o viață departe de ele, inclusiv în timpul orelor de școală. Ca și cum copiilor le este mai dificil să fie atenți, probabil pentru că internetul le poate seta creierul pentru un conținut mai scurt, prin urmare, la o atenție mai scurtă.
Profesorii din întreaga lumea au devenit virali pe TikTok după ce au împărtășit cât de îngrijorați sunt cu privire la dezvoltarea educațională a elevilor lor din generația Alpha. Ei au spus că elevii sunt acum cu citirea și scrierea cu mai multe clase în urmă, cu o mare majoritate a copii fiind în imposibilitatea de a înțelege literatura, ortografia și gramatica de bază.
– Acest copil de clasa a VIII-a nu poate scrie nici un singur cuvânt de pe lista sa în mod corect. În Clasa a VIII-a!!!
Utilizatorul TikTok, QBSkiiiii este profesor de școală primară din Atlanta, Georgia, și a folosit TikTok pentru a-și exprima îngrijorarea pentru elevii din clasa sa. A spus că deși predă la o clasă a VII-a, mulți dintre elevii săi nu sunt nici pe departe la acel nivel de educație.
– Predau la clasa a VII-a și ei încă sunt la nivelul clasei a IV-a. Nimeni nu vorbește despre cum doar continuă să îi treacă mai departe. Pot pune oricâte zerouri vreau în acest catalog, ei îl vor trece pe acel copil în clasa a VIII-a.
Acest profesor chiar a declarat că unii dintre elevii din clasa sa, au performanțe de grădiniță, clasa a II-a și a III-a, chiar dacă sunt la doar 2 ani distanță de intrarea în liceu. Și el nu este singurul profesor care simte astfel.
– Și eu predau la una dintre cele mai bogate școli. Când vă spun că acești copii nu pot citi, nu pot scrie și nu pot înțelege, nu încerc să fiu amuzant, sunt foarte serios.
Când vine vorba de copiii de liceu, nu este cu mult mai bine, pentru că Coo1.NACE de pe TikTok a spus că elevii ei de clasa a X-a și a XI-a la limba engleză sunt doar la nivel de citire de clasa a VI-a sau a VII-a, în ciuda faptului că sunt în ani superiori de liceu. Și alte surse continuă să afirme că copiii din generația Alpha nu au doar abilități slabe de învățare, ci au și un comportament deficitar. Elevii mici care se comportă urât în clasă au devenit noua normă și când profesorii încearcă să-i disciplineze cum trebuie nu funcționează.
– Directorul meu mi-a spus că nu poți face asta în Georgia.
Au înlăturat complet disciplina din educație în acest moment, mai ales în Georgia. Nu poți folosi carnetul de note pentru a implementa vreun fel de disciplină sau vreun fel de autoritate asupra elevilor. Și asta va duce la ruinarea copiilor noștri. Dar nu e vorba doar de tulburări de atenție care sunt de vină aici.
Internetul a dat, de asemenea, generației Alpha un bilet de aur când vine vorba să trișeze prin școala: Chat GPT. Instrumentele IA cum ar fi Chat GPT pot ajuta cu ușurință copiii să-și termine temele în câteva secunde. Schimbarea a redus accentul pe etica muncii, împreună cu abilitățile valoroase pentru viață, cum ar fi gândirea critică și comunicarea. Fără aceste abilități, Gen Alpha a devenit predispusă la tot felul de influențe. De vreme ce sunt atât de condiționați să se uite doar la nivelul de suprafață, ei iau majoritatea a ceea ce văd pe social media ca fiind adevărul, fără să cerceteze pentru ei înșiși și să pună la îndoială. Tot ceea ce văd online este imediat luat ca un fapt, ceea ce este în detrimentul acestor tineri și influențabili copii. Și companiile profita de acest lucru. Ei vizează un grup demografic pe care nu ar trebui – COPIII.
Capitolul 5. Generația credulilor
Oriunde te duci pe internet ești destinat să dai peste o reclamă, fie pe TikTok sau doar derulând întâmplător pe social media. Marketingul a evoluat de la panouri publicitare și ziare, la derularea pe telefon. Adulții sunt capabili să înțeleagă ce este o bucată organică de conținut față de o promovare plătită, dar copiii mici sunt mai puțin perceptivi în această privință. Ei folosesc tendințele virale ca linii directoare pentru ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să le placă, chiar dacă nu este pentru ei. – Deoarece copiii consumă mai mult conținut online, inclusiv publicitate, ei sunt influențați să cumpere produse care pur și simplu nu sunt făcute pentru ei. Vedem acest lucru întâmplându-se mereu cu Gen Alpha, în special din cauza creșterii influenței TikTok.
Dar ei nu sunt singurii. Milenialii și generațiile mai în vârstă promoveze aceste tendințe și fac curentul principal pe social media. Un produs fiind infama Cupă Stanley.
– Strigăte de emoție și lacrimi de bucurie. Anul acesta, cel mai fierbinte simbol și cel mai râvnit cadou de sărbători…
– Am primit o Stanley!!! – … e această Stanley Tumbler Această cupă Tumbler a devenit motivul pentru mai multe titluri de știri și cozile mari de oameni de la ora 4:00. Pentru că este atât de populară, oamenii sunt dispuși să meargă până la capătul Pământului pentru a obține una. Deși aceasta este noua nebunie, dacă doriți să obțineți una, nu va fi ieftin. Cupa Stanley costa în jur de 45 USD, iar cupele în ediție limitată costa chiar mai mult de atât. Acest cost este destul de mare pentru o sticlă de apă și cu siguranta nu este una pe care toată lumea și-o poate permite. Dar există consecințe dacă nu poți plăti pentru una.
– O mama din Ohio, Dana Motydka, a devenit virală pe TikTok, postând cum fiica ei de 9 ani, a fost agresată pentru că a adus la școală o copie mai puțin costisitoare. Dana a cumpărat fiicei ei o cupa de 10 dolari, asemănătoare cu cea Stanley, ca și cadou de Crăciun. Fiica ei a adus cupa la școală după vacanța de Crăciun, și a venit acasă supărată pentru că copiii de la școală au luat-o în râs. Motivul era că cupa ei Stanley era falsă. În timpul pauzei, mai multe fete din clasa ei, care au primit cupe Stanley reale drept cadou, și au atras rapid atenția fiicei lui Dana pentru falsul ei. Au spus că a ei nu era la fel de cool și a făcut mișto de ea din cauza asta.
Nouă ni s-ar putea părea o nebunie ca o fată tânără să fie batjocorită pentru că nu are o sticlă de apă scumpă, dar pentru generația Alpha aceasta este noua lor realitate. Gen Alpha a devenit probabil una dintre cele mai materialiste generații. Cu atât de multă publicitate arătată ochilor lor, acești copii simt nevoia să cumpere tot ce văd, sau vor trebui să se confrunte cu teama de a nu se vor putea încadra. Nu este vorba doar de cupele Stanley care au dovedit acest lucru.
La începutul acestui an, retailerul de cosmetice Sephora a ținut titlurile ziarelor după difuzarea repetată a povești despre fetele Sephora de 10 ani, care au devenit virale pe TikTok.
– Clipuri virale au circulat despre copii mergând în Sephora și făcând o mare mizerie. În timpul acestui trend, zeci de oameni au asaltat pagina TikTok For You pentru a spune propriile lor povești de groază cu generația Alpha la cumpărături în magazinul de machiaj. Ei s-au plâns că copiii au fost nepoliticoși și nu au avut respect pentru nimeni și nimic din magazin.
– Sunt în Sephora chiar acum și am de gând să număr câți copii de 10 ani văd. 1 2 3 … acum trec pe lângă o fată de 10 ani care își face sprâncenele, 4 5 6… Este un grup întreg pe aici… Copii de patru ani făceau cumpărături la Sephora pentru produse scumpe de înfrumusețare, de care cu siguranță nu aveau nevoie. Motivul din spate – internetul. Tot ce își dorește ea pentru sărbători sunt nu jucării, ci produse de îngrijire a pielii.
– Tot ce mi-am dorit anul acesta au fost produse de îngrijire a pielii și machiaj.
Social media a devenit ghidul de viață pentru generația Alpha, care le arată cum să-și trăiască viața. Indiferent ce văd la influenceri, vor și ei să facă. Orice văd că influencerii cumpără, vor și ei să cumpere. Dacă un influencer pe frumusețe de pe platforme precum TikTok și Instagram devine obsedat de îngrijirea pielii, automat orice copil din Gen Alpha vrea să-i urmeze pașii. Dar acest lucru poate fi un semnal de alarmă steag în special pentru părinți, că social social media oferă un exemplu rău pentru fetele tinere.
Tendința copiilor privind Sephora este un prim exemplu. Aceste fete tinere nu trebuie să cheltuiască sute de dolari pe produse de frumusețe care sunt destinate adulților. Aceste produse au substanțe chimice și ingrediente care pot fi periculoase pentru copii, mai ales cele care au devenit virale online.
Elefantul beat este numele de pe buzele fiecaruia din Gen Alpha. Inițial, un brand de îngrijire a pielii destinat Milenialilor, acum o parte mai mare a bazei de clienți a Drunk elephant este formată din copii obsedați de frumusețe. Cu produse cu prețuri de la 20 $, până la peste 100 $, acest lucru cu siguranta nu e un brand pe care majoritatea copiilor să și-l permită, cel puțin nu fără ajutorul părinților lor. Dar este acest lucru într-adevăr ceva ce părinții doresc să cumpere pentru copiii lor?
Multe dintre produsele Drunk elephant conțin ingrediente cum ar fi peptide, acizi și retinol, care pot fi toate dăunătoare pentru pielea tânără. Retinolul este o formă de vitamina A care este cunoscut pentru efecte anti-îmbătrânire, cu concentrații mai mari folosite pentru a combate ridurile. Aceste tipuri de concentrații ridicate sunt găsite de obicei în produse de frumusete și cu siguranță nu sunt menite pentru fetele tinere.
Dar nu doar problemele de sănătate fizică trebuie considerate de părinți referitor la această obsesie crescândă pentru îngrijirea pielii și machiaj, ci și pentru efecte mentale. Social media face asta și poate afecta o mulțime de fete tinere cu probleme care vor avea urmări la vârsta adultă. Fetele tinere sunt în mod constant copleșite cu standardele de frumusețe ale societății și tendințele în continuă schimbare în materie de frumusețe. Iar pentru Gen Alpha această presiune a crescut cu implicarea influencerilor social media. Ei se uită mai admirativ la influenceri decât la proprii lor părinți. Dar este această influență pozitivă sau negativă?
Capitolul 6. Sunt dependent
Gen Alpha este obsedată de social media. Se spune că până la vârsta de un an copilul obișnuit din Gen Alpha are deja peste 100 de fotografii cu el postate pe social media. Aproape fiecare copil Gen Alpha este pe social media. Este principala lor formă de comunicare cu prietenii și de acolo primesc ultimele știri. Dar timpul petrecut pe ecranul social media este adesea nereglementat de către părinți, astfel încât nu se știe ce urmăresc acești copii Gen Alpha pe dispozitivele lor și asta e partea înfricoșătoare.
Deși majoritatea platformelor de social media au restricții de vârstă sau orientări de conținut, copiii pot cu ușurință să le ocolească doar mințind despre vârsta lor. Și indiferent dacă platforma este destinată publicului tânăr, oricine poate încălca regulile prin postarea de conținut nepotrivit oricum. TikTok, cea mai populară platformă pentru Gen Alpha, este o amestecătură de toate tipurile de conținut. Pagina For You pune o grămadă de diferite videoclipuri împreună într-o derulare fără sfârșit, arătând utilizatorilor tipul de conținut care le place, precum și conținut nou pe care nu l-au mai văzut înainte.
Una dintre cele mai comune tendințe pe care le puteți găsi pe social media este capcana setei. Această formă de conținut este menită să atragă atenția urmăritorilor, de obicei sub formă de poze, dans sau manifestare seducătoare. Deși natura acestui conținut este destinat unui public mult mai în vârstă există o mulțime de copii care participă la aceste tendințe fără să realizeze implicațiile sale. A devenit din ce în ce mai frecvent să vezi un copil din generația Alpha îmbrăcat în haine revelatoare, făcând conținut de tip capcana setei, care în sine este deja tulburător, ca să nu mai menționăm că nu se știe cine urmărește sau salvează acest conținut online, care îi poate lăsa vulnerabili la un anumit tip de public care poate avea alte intenții.
Cu influența promoțiilor de conținut pentru adulți, conținutul devine tot mai accesibil. Cu ajutorul social media influențând puternic tinerii, a devenit dificil pentru ei să vadă importanța relațiilor reale. Unul din patru copii ies afară să se joace în zilele noastre, pierzând interacțiuni sociale cruciale. Cei mai mulți Gen Alpha își petrec timpul în casă consumând media destinată adulților.
Dependența severă de dopamină de la platformele de internet precum TikTok au dus la efecte negative asupra generațiile mai tinere, precum bucuria de zi cu zi a vieții. Copiii nu mai au răbdare pentru nimic pentru că sunt atât de obișnuiți cu gratificarea instantanee pe care o oferă social media. Copiii nu mai pot face sarcini simple de zi cu zi cum ar fi spălatul pe dinți, mâncatul sau folosirea toaletei fără stimularea constantă a unui ecran. Gen Alpha devine nerăbdătoare și frustrată chiar și la cele mai mici inconveniente, care devin exagerate, transformându-se în crize de furie sau crize de nervi.
Cea mai mare parte a învățării lor provenind de pe internet, ei sunt expuși la comportamente oribile ale acelor influențatori îndreptățiți pe care îi văd online. Când te uiți la cei mai mari influenceri acum, care expun stiluri de viață opulente și aprobă lucruri ca Only Fans, sunt aceștia într-adevăr oamenii pe care îi vrei să-ți crească copiii?
Acum, întrebarea este: ”E generația Alpha cu adevărat condamnată?” Am vorbit mult despre problemele generației Alpha, dar există și multe puncte forte pe care le au. Gen Alpha are acces la mai multe resurse, cunoștințe și instrumente decât oricând înainte. EI trăiesc într-o perioadă interesantă, cu tehnologia care avansează într-un ritm atât de rapid și ei fiind atât de adaptabili la ea. Dacă sunt capabili să folosească internetul mai degrabă pentru bine decât pentru rău, pot deveni unii dintre cei mai inteligenți oameni de pe planetă. Și, de asemenea, se nasc cu empatie înăuntrul lor.
Viitorul poate fi luminos pentru Gen Alpha. Tot ce au nevoie este un pic de îndrumare și un impuls în direcția bună. Noi, ca oameni cărora le pasă, putem monitoriza ce fac frații noștri pe social media și ca adulți putem să ne învățăm copiii valoarea muncii asidue și putem fi exemple mai bune de urmat pentru ei. Prieteni, este timpul să oprim internetul să distrugă această generație.
Unitatea este totul în Biserică – p. Varnava Iankou
Ascultați un cuvânt al părintelui Varnava Iankou care ne arată că unitatea este totul în Biserică.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Sf. Ap. Pavel vorbește despre o problemă existentă în comunitatea Bisericii locale a corintenilor, problemă care există de-a lungul timpului în fiecare Biserică. Este vorba despre împărțirea creștinilor în „bisericuțe”, atunci când ei devin „suporterii” unui anumit părinte. Și în acest fel se pierde unitatea trupului Bisericii.
Această dispoziție se datorează unei neputințe omenești, ce are trăsături comunitare și psihologice, dar și duhovnicești. Atunci omul simte nevoia să aparțină unei comunități închise, unei „secte” duhovnicești, ca să simtă că are putere, că are ipostas. Și, în același timp, să depindă de o persoană, fără să-și dorească singur să-și asume responsabilitatea persoanei sale și a libertății pe care i-a dăruit-o Hristos. Acest lucru vădește și o problemă duhovnicească, atunci când omul nu are maturitate teologică, din trăire, duhovnicească, să priceapă că centrul nostru de referință este Hristos. Fiecare persoană umană poate fi o mărturie a [prezenței] lui Hristos, un mod și o cale spre Hristos, dar nu-L pot înlocui pe Hristos.
Așadar, unitatea e de bază în Biserică. Biserica fără unitate nu există. Problema duhovnicească se naște și se produce în clipa în care omul chiar nu a avut experiența trăirii harului și relația lui cu Hristos devine o idee, o percepție, o părere, care e diferită și intră în conflict cu părerea celuilalt. Poate spune cineva: „Nu trebuie să susținem cuvântul lui Dumnezeu, dacă vedem că omul e în înșelare?” Sigur că da, trebuie făcut asta, însă așa cum vrea Hristos, nu cum credem noi. Prin modul care se identifică cu calea pe care o vrea Hristos, și care zidește unitatea. Și nu prin idioritmia noastră pe care o numim duhovnicie, pe care o numim dispoziție de mărturisire, care acoperă golurile noastre sufletești și duhovnicești, în primul rând, și noi credem că-i mântuim pe ceilalți.
E nevoie ca omul să aibă dinainte frângerea inimii, să se facă purtător de har și nu un cunoscător rațional și ideologic a ceea ce înseamnă har. E mare diferență în a crede cineva că pricepe cele duhovnicești și în a le trăi. E foarte diferită simțirea psihologică a cuvântului duhovnicesc în comparație cu raportarea duhovnicească, care are premisele ei, raportările ei și termenii ei – dacă omul trăiește cu adevărat în har. Și dacă omul mărturisește cu adevărat cuvântul evangheliei în faptă. Și nu sunt doar imaginațiile lui ce ascund narcisism, dispoziție de a se simți mare și tare. Așadar, nu trebuie doar să mărturisim adevărul, mai important este să știm pe Cine mărturisim.
Și, ca să se petreacă aceasta, nu e nevoie doar de o cunoaștere mentală a celor duhovnicești și drepte, ci trebuie să trăim adevărul și Hristos să ni se reveleze cu adevărat. Asta presupune o smerenie adâncă și zdrobirea inimii, o stare continuă de rugăciune și trezvie. Când omul trăiește cu adevărat în har, pricepe că nu e posibil ca Hristos să nu însemne unire [unitate].
Așadar, atunci când ne îndepărtăm de la drumul nostru, de la scopul nostru, acopăr această lipsă prin înlocuirea lui Hristos cu o persoană, fie el și duhovnic. Pe care îl admirăm, îl adorăm, construind o stare bolnăvicioasă la care participă și duhovnicul și ucenicul. Acest lucru creează această problemă în Biserică: pierderea unității. Și, în final, credem că suntem în Biserică, dar nu suntem. E nevoie de maturitate și discernământ.
Și pune problema în mod hristologic Sf. Ap. Pavel, când zice: „Oare v-ați botezat în numele lui Pavel, sau al lui Apollo, sau al lui Kefa? Nu v-ați botezat în numele lui Hristos?” Cine ne-a mântuit? Apollo, Kefa sau Pavel? Sau Hristos? Noi ce suntem? Suntem bucăți ale trupului lui Hristos, sau suntem mădulare ale trupului lui Hristos? Întrucât avem conștiința că suntem mădulare ale trupului lui Hristos, și raportarea noastră se face la Hristos, atunci înțelegem cât de mare e ofensa [adusă Bisericii] de a fi îmbucătăți în același trup al lui Hristos. Se pierde integritatea trupului lui Hristos.
De aceea, Părinții ne spun foarte înțelept că discernământul e cel mai mare. Să discernem cu adevărat când un cuvânt poartă duhul lui Dumnezeu și când nu. Poate că cuvintele sunt foarte drepte și corecte, însă se pun oare înainte cu duh de discernământ și în adevăr, astfel încât să-L mărturisească pe Hristos? Sau idioritmia noastră? E nevoie de multă înțelepciune și luminare de la Dumnezeu. Și ca să le avem pe acestea, se cere smerenie adâncă și zdrobirea inimii, e nevoie înainte de nevoința în rugăciune, de lepădare de sine, de luminare de la Dumnezeu, nu o expunere a „duhovniciei” noastre, arătându-ne că suntem cineva, știm totul și vom salva lumea. E nevoie deci de o simțire de sine profundă.
Și când Hristos va vedea astfel de martiri ai adevărului Său, mai întâi îi încearcă, ne smerește, ne zdrobește. Ne face una cu pământul, ca să calce oamenii peste noi. Adică lepădăm orice părere personală, concepție și putere. Suntem dăruiți total milei și iubirii lui Dumnezeu, El Însuși învățându-ne și povățuindu-ne. Și când vom pricepe că ceva e de la Dumnezeu cu adevărat? Din roade. Care e prima roadă ce mărturisește că raportarea și cuvântul nostru sunt de la Dumnezeu? Unirea! Unde e unire, se propovăduiește duhul lui Dumnezeu. Orice altceva trebuie să ne pună pe gânduri.
În toate lucrurile care par corecte se ascunde o capcană. E nevoie de foarte mult discernământ. De aceea spunea Sf. Ap. Pavel aceste lucruri. Această problemă exista în Biserica primară, e posibil să nu fie și acum? De aceea e nevoie de multă smerenie, rugăciune și luminare de la Dumnezeu. Bine-ar fi să ne ghidăm astfel și să ne lumineze Hristos. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeu nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Sfânta Treime să ne păzească pururea!
Viața după viață (partea a IV-a) – Pr. Nikon Aghioritul
Urmăriți partea a 4-a din omilia părintelui Nikon Aghioritul în care acesta ne vorbește despre ce se întâmplă după moarte. Un cuvânt folositor pentru noi toți pentru că toți ne îndreptăm către veșnicie.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Viața după viață – p. Nikon Aghioritul (partea a IV-a)
Există un film frumos: “Heaven is for real!” Să-l vedeți! E păcat ca protestanții, pe care știm să-i periem, să știe asta, și să nu o știm noi, ortodocșii. Nu doar să credem în ele, să le cunoașteți de acum! Nu în cealaltă viață! De acum! Să vedeți filmul “Heaven is for real”! E bazat pe o poveste de viață reală, a unui pastor american al cărui băiat de 5 ani a murit. Ei încă sunt în viață.
Ca să vedeți că atunci când vom merge acolo, vom cunoaște nu doar pe cei pe care i-am văzut aici, dar și pe cei pe care nu i-am mai văzut. Vom ști cine sunt. Mi-a povestit tatăl copilului [de 9 ani] că a mers într-o zi la Sf. Nectarie. Copilașul lui pusese urechea la mormântul Sfântului, așa cum se obișnuiește, ca să audă acel sunet din mormânt – (bastonul Sfântului). Și îl vede pe Sfântul Nectarie, care ia copilul și îl duce la mama lui, iar aceasta s-a mirat foarte tare. Fiți atenți la aceste detalii. Un copil de 9 ani nu ar fi putut vreodată să-și imagineze că mama sa a avut această reacție. De ce a făcut asta? Căci nu ea l-a luat pe copil de această dată, ci Sfântul Nectarie i l-a adus.
Și mama s-a pierdut. Spunea că Dimitrakis a luat-o în brațe. Nu o mai îmbrățișase altă dată copilul [de când murise]. I-a dat sfaturi și i-a spus să plece, iar acela s-a aflat iarăși lângă mormânt.
Să nu ne smintească aceste descrieri, că existau case, flori, păsărele ce cântau. Singur Dumnezeu știe cum e acolo și unii care-au fost și s-au întors aici. Însă, deoarece nu putem pricepe [cu mintea] ni se descriu prin imagini pe care le recunoaștem. Cu toții ne bucurăm de flori, de culori, de păsări. Nu vor mai exista acestea la judecata finală. Nici cazane, unde ne amestecă diavolul cu lingura. Măcar să fi fost astfel. Ar fi fost foarte frumos! Însă va fi cu mult mai rău! Ce se întâmplă, așadar, până atunci? Ce fac sufletele? Au memorie, mențin însușirile caracteristice de acum, și ce fac? Așteaptă. De ce? Pregustă? De ce? Ce pregustă? Își așteaptă cu toții trupurile lor.
Spune Sfântul Pavel că așteptăm răscumpărarea trupului nostru (Rom. 8, 23). De ce? Pentru că sufletul nu poate face nimic fără trup. Domnul „va face vii şi trupurile voastre cele muritoare” (Rom. 8, 11). Poate face ceva sufletul fără trup, ca să se mântuiască doar sufletul? Nu vor merge doar sufletele în rai, vor merge și trupurile. Nu vor merge doar sufletele în iad, va merge și trupul. Ambele se luptă. Hristos spune: „Am fost în închisoare şi aţi venit pe la Mine. Veniți, moșteniți Împărăția Tatălui Meu.” Cum va merge sufletul la închisoare, dacă nu pe picoarele [trupului]? „Am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, flămând și M-ați hrănit.” Cum va hrăni sufletul pe alții dacă nu întinde mâinile [să o facă]?
Ce poate face sufletul fără de trup? Absolut nimic. Nici Sfânta Liturghie, nici altceva. Buzele și limba preotului rostesc cuvintele, ca să se prefacă pâinea și vinul în Trupul și Sângele lui Hristos, ca să ne împărtășim și să avem viață. Și așa, cum sufletul de multe ori atrage sufletul în păcat, tot astfel, de multe ori, și trupul ademenește sufletul să păcătuiască. Așadar, ambele vor merge în rai. Vom merge și cu sufletul și cu trupul. Ambele vor merge și în iad, și sufletul, și trupul. Spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci acest trup stricăcios trebuie să se îmbrace în nestricăciune, şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.”
Toți vor învia. Spunem: „Aștept învierea morților.” Toți își așteaptă trupurile. Nici Sfinții nu sunt încă în Rai. Nu sunt în iad nici cei mai mari păcătoși vrednici de osândă. Pregustă. Cei care se vor mântui gustă de acum bucuria Raiului. Cei care se vor osândi suferă de acum chinurile iadului, însă nu în întregime, își așteaptă trupurile lor. „Aștept învierea [trupurilor] morților.” De aceea, pentru că ei încă există și înțeleg complet ce se întâmplă, să luăm aminte și noi cum plângem și jelim când ne moare cineva. Nu e posibil să nu te întristezi. Să calce mașina pe un cățeluș sau să moară o pisicuță, te face praf. Cu atât mai mult când e vorba de o persoană apropiată.
În Apostolul citit și la parastase, Sfântul Apostol Pavel spune: „Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde.” Frații mei, nu voiesc să vă întristați pentru cei care au murit, cum fac ceilalți care nu au nădejde. Nu spune să nu vă întristați. Nu vă veți mâhni precum ceilalți care nu știu că vom învia și ne vom reîntâlni.
De aceea, m-a impresionat mult cazul unui predicator căsătorit care a murit. Am văzut o fotografie de la înmormântarea sa: toți erau în doliu, însă o femeie purta haine albe. Îmi spun: „Bine, nu-i cu toate acasă femeia asta? La înmormântare s-a dus.” Și toți ceilalți au râs și mi-au spus: „Gheronda, știți cine e femeia asta?” „Nu.” Cel adormit era Dimitrios Panagopoulos. Un predicator excepțional. Să-i ascultați toate omiliile de pe internet. Dimitrios Panagopoulos Lângă sicriu era o femeie în alb. Am spus: „Are mintea întreagă?” „Gheronda, e soția lui.” El i-a spus: „Voi merge să mă întâlnesc cu Hristos, pentru Care am trăit toată viața mea, și l-am așteptat cu sufletul la gură, și tu te vei întrista în bucuria mea? Și vei plânge? Vai ție dacă vei purta doliu!” Cum să îndrăznească să poarte doliu?
S-a petrecut acel accident feroviar cumplit de la Tembi. Vedeți pe internet înmormântarea tânărului Kiprianos. Văd o înmormântare, un coșciug alb, baloane albe – așa cum au la nunți. Iar frații lui, căci avea destui, cântau Hristos a înviat. Militarii cântau – tânărul era în armată. Și toți cântau Hristos a înviat, ținând în mână fotografia tânărului. Și erau foarte bucuroși, li se citea pe chip. Astfel trebuie să fie înmormântările creștinilor. Crucea de pe mormânt nu este simbolul tristeții. Înseamnă că cel care este acolo a biruit. Acum aparține oștirii lui Hristos. „În acest semn vei birui!” De aceea punem crucile pe morminte.
Am spus că sufletele se află într-o stare intermediară de așteptare. Își așteaptă trupurile lor. Istoria încă nu s-a încheiat. A Doua Venire și învierea morților nu au avut loc. Judecata finală nu a avut loc încă, ca să hotărască Hristos: „Voi vei merge acolo! Voi în partea cealaltă.” Și cu toții se află într-o stare de așteptare. Ce se întâmplă până atunci? Până atunci, cei adormiți care au aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, mijlocesc și se roagă lui Dumnezeu pentru noi, și ne ajută. Ne pot ajuta. Și noi îi putem ajuta pe cei adormiți, despre care nu știm unde se află.
Cum se desparte sufletul de trup – Părintele Efrem din Arizona
Ascultați pe Părintele Efrem din Arizona care ne vorbește despre cum se desparte sufletul de trup.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
În acel ceas al ieșirii sufletului din trup, vor veni atât îngerii, cât și demonii. Ei îți vor arăta faptele pe care le-ai făcut de-a lungul întregii vieți. Oricare ar fi acestea. Demonii vor încerca să îți provoace deznădejde, spunând că, potrivit acestor fapte, despre care ei spun că nu sunt bune deloc, pentru tine nu există mântuire. Iar îngerii vor prezenta partea ta bună, acele lucrări care au fost după Dumnezeu și va avea loc acolo o judecată preliminară, o judecata în primă instanță și, în funcție de ce se va întâmpla acolo, sufletul va pleca spre întâlnirea cu Judecătorul.
Și înainte ca sufletul să ajungă să îngenuncheze în fața teribilului Judecător, va trece, prin așa numitele vămi ale văzduhului, adică prin diferite puncte unde sunt oprite diferite grupe de demoni, și fiecare dintre vămi are de revendicat anumite păcate. Și sufletul va trece prin aceste vămi și dacă o va face, va ajunge la Judecător. Dacă nu, de acolo unde se va opri, de acolo unde va fi găsit vinovat și răspunzător, de acolo este coborât, potrivit părerii Sfinților Părinți…
“Noul Fentanil” ucide consumatori de droguri din Europa – Războiul împotriva drogurilor
Experții se tem că Europa ar putea intra în propria sa versiune a crizei opioidelor care a ucis sute de mii în SUA și Canada.
De ce? Urmăriți acest material pentru a afla!
Vizionare cu folos!
Powered by RedCircle
Experții se tem că Europa ar putea intra în propria sa versiune a crizei opioidelor care a ucis sute de mii în SUA și Canada. La sfârșitul lui 2023, Regatul Unit a înregistrat o creștere bruscă a deceselor prin supradoză atribuite nitazinelor – opioide sintetice care pot fi de până la 300 de ori mai puternice decât heroina. Pe măsură ce am trecut în 2024, aceste decese au continuat, cu nitazinele găsindu-și tot mai mult calea în aprovizionarea cu droguri din UK. Până acum, Europa a reușit în mare măsură să evite acest val de opioide sintetice și moartea pe care o aduc.
Totuși, în doar câteva zile, în vara lui 2023, Bristol, un oraș din sud-vestul Angliei, a fost martor la 7 supradoze fatale și peste 80 de apeluri la ambulanță datorită unui furnizor local care vindea heroină care conținea nitazine. Am vorbit cu diverși oameni din Bristol care au fost martori direcți la asta.
– Nu înțeleg de ce sunt dependenți acum oamenii. Fumează chestiile astea. Arată ca heroina, miroase ca heroina, apoi te duci să-ți faci o analiză de urină și îți zice că: “omule, ești curat”. “Dar am consumat toată săptămâna, omule, ce se întâmplă?”
Vrei să știi ce calitate are heroina în Bristol, da? Du-te și fumează cinci pungi și fă-ți un test de urină, da? Și ieși curat. Și atunci am aflat despre aceste droguri sintetice.
Este un lot de heroină care circulă, este gri și omoară oameni instantaneu. Dacă primești acest lot gri, fii foarte atent. Prietenul meu zicea: Sunt utilizator frecvent, știi cât de mult folosesc. Da, am zis. A zis: am luat doar un sfert de pungă. Și m-am trezit cu nalaxonă și cu paramedici peste mine. Doar dintr-un sfert de pungă. Am pierdut șase prieteni în doar două săptămâni. Asta m-a speriat ca să nu folosesc așa ceva.
Am cumpărat de la tipul acesta. El știa foarte bine că era “tăiat” (cu sintetice), dar nu mi-a spus nimic. Deci când l-am folosit prima dată m-a doborât complet. Ei gândesc că e o chestiune de timp până când vine în Europa. Și dacă ajunge aici va fi de proporții biblice.
În America de Nord, așa-numita criză a opioidelor a izbucnit de prin 2010 și devine tot mai gravă. Anul trecut, peste 110.000 de americani au murit de supradoze de droguri, adică mai mult decât dublul numărului de soldați americani uciși în tot războiul din Vietnam. Ce a condus la această criză mai mult decât orice altceva a fost introducerea de opioide sintetice în droguri, în special fentanil – un opioid care poate fi de până la 50 de ori mai puternic decât heroina. Până la 1% dintre utilizatorii de fentanil vor muri. O doză fatală de fentanil pentru tine sau pentru mine este de 1.5 până la 2 miligrame. Dar și la un consumator de droguri destul de tolerant la opioide, 4-5 mg poate fi foarte probabil o doză fatală.
În SUA fentanilul a schimbat în mod fundamental piața drogurilor. Mulți utilizatori caută acum în mod activ substanțe sintetice în locul heroinei tradiționale. Până acum, în afară de micile infracțiuni de buzunar folosite acum în Estonia, Europa nu a văzut o schimbare spre utilizarea deliberată. De fapt, sinteticele apar doar când se reduce aprovizionarea cu droguri.
Dar după cum arată clar rezultatele de la Serviciile de Testare a Drogurilor nitazinele își găsesc rapid calea spre Marea Britanie. În Bristol, ne-am întâlnit cu Manny, un consumator de heroină cu experiență directă cu opioide sintetice.
– Doar l-am fumat și m-am simțit ca și cum era prima dată când luam droguri. M-am simțit atât de bine.
– Ce te face să faci ceea ce faci?
– Pentru că nu vreau să simt. Iată!
– De ce trebuie să te injectezi în zona aceea?
– Fac asta de 25 de ani, omule. Am bătătorit-o. Am început să fumez la 11 ani și eram pe heroină la 16 ani. Să te oprești e un lucru, dar să stai fără…, să umpli acel gol… Mecanismul aici e o porcărie, heroina aici e o porcărie. E amestecată cu ceva. Sunt speriat de asta pentru că știu că ucide vieți. Dar eu sunt dependent. Nu pot să explic.
Vor fi mai multe droguri sintetice care vor veni pe piață. Motivul principal e pentru care sunt mai ieftine decât cele reale. Și băieții de mai jos, de la St. Paul, ei nu fumează, lor nu le pasă, ei vând orice. Deci ei vând ce e mai ieftin pentru un profit maxim. Câțiva prieteni de-ai mei au murit luna trecută. Tocmai mă întorsesem în curte și cineva a spus: Kev a murit prin supradoză. De ce eu încă mă pedepsesc pe mine însumi? Asta e o formă de auto-vătămare.
Opioidele sintetice nu se găsesc doar în aprovizionarea pe stradă cu heroină. în 2022, un tânăr de 18 ani din Yorkshire a murit după ce a folosit rețeaua neagră ca să cumpere ceea ce credea că sunt pastile de Valiant. Dar a primit de fapt netazină în ambalaj de Valiant.
Adevărata îngrijorare pe care o vedem este cu netazinele, care sunt introduse în proviziile de heroină și, de asemenea, de benzodiazepine în Bristol, Oamenii care folosesc benzodiazepine s-ar putea să le folosească pentru a putea să doarmă. Este o problemă îngrijorătoare. Și este foarte posibil ca ei să fie naivi relativ la opioide, și să nu-și fi dezvoltat deloc toleranță față de opioide, așa că va dura mult mai puțin să ajungă la supradoză.
În America, 70.000 de oameni mor anual din cauza unei supradoze legate de fentanil. În Marea Britanie, rata e mult mai mică, dar cu netazinele ar putea crește de zece ori, ar putea să crească foarte, foarte mult dacă nu suntem pregătiți.
Am avut mai mulți oameni care au venit pentru a folosi schimbul nostru de ace și fiecare dintre ei spunea că știe mai mulți oameni care au făcut supradoze. Noi nu am mai auzit ca așa ceva să se fi întâmplat în Bristol înainte și asta a fost ca un semnal de alarmă că ceva este în neregulă aici.
Întrebarea este cum exact a reușit Europa să evite o criză a opioidelor în stil american. Surprinzător, se dovedește că putem mulțumi heroinei afgane autentice pentru relativa lipsă de decese pe acest continent. În 2021, trupele americane s-au retras din Afganistan și talibanii au preluat imediat controlul. Pentru a câștiga favoruri din partea comunității internaționale, talibanii au redus producția de opium din mac. Națiunile Unite și lumea, de fapt, au cerut Afganistanului să oprească cultivarea macului, care este sursa pentru heroină, dar Afganistanul produce 85% sau mai mult din heroina mondială, dar în special din aprovizionarea ilegală cu heroină a Europei și Regatului Unit.
Și în acest an trecut, talibanii au renunțat la aproape toată producția lor. Unii politicieni occidentali chiar îi laudă public pe talibani pentru aceasta. Desigur, toate acestea arată cât de puțin înțeleg majoritatea politicienilor despre comerțul cu droguri. Restricționarea furnizării de heroină afgană nu poate opri oamenii de la a se droga. În schimb, probabil că va crește prețul heroinei, încurajând traficanții europeni de droguri să înceapă contrabanda cu opioide sintetice.
Oamenii care vând heroină în Marea Britanie și în Europa au un lanț de aprovizionare stabilit de mult timp, care duce până în Afganistan. Sunt familii care fac asta de câteva generații cu siguranță de 30-40 de ani, și funcționează pentru ei și acesta este un produs pe care sunt obișnuiți să-l vândă, știu de unde să-l ia și cum să-l introducă în țară și au clienți care așteaptă să-l primească și apoi dintr-o dată li se spune: “îmi pare rău, s-a oprit producția și la anul s-ar putea să nu mai fie deloc.” Și ei se gândesc: “ei bine, noi ce vom face?” Din păcate, asta a lăsat o gaură pe piață care mă tem că se va umple cu opioide sintetice. Și în cazul nostru, se pare că e vorba în principal de nitazine.
Se crede că nitazinele sunt produse în mare parte în laboratoare din China și, în multe feluri, aceasta e o poveste clasică de război împotriva drogurilor. În 2019, după ani de presiuni din partea SUA, China a interzis oficial producția de fentanil și de multe dintre variantele sale. Deci o mulțime de laboratoarele de fentanil s-au schimbat pe nitazină, o moleculă și mai puternică pe care încă au putut să o producă, în ciuda faptului că drogul nu are nicio utilizare medicală aprobată nicăieri în lume. Deoarece ne aflăm la această răscruce și pentru că aprovizionarea cu heroină ar putea dispărea în acest an sau ar putea deveni mult mai scumpă și, prin urmare, să fie atât de diluată încât oamenii ar renunța la ea și ar căuta din ce în ce mai mult nitazine.
Au existat rapoarte despre apariția nitazinelor în aprovizionarea cu droguri în UK, din Londra până în Scoția, din Țara Galilor până la nord-est. Din ianuarie 2024, cel puțin 65 de decese asociate cu nitazina au fost confirmate, cu cazuri în Londra, Bristol, Yorkshire și West Midlands. Dar probabil acesta e doar vârful aisbergului, deoarece mulți legiști nu testau drogurile până de curând. La Bristol, l-am întâlnit pe Richard, un consumator de heroină în recuperare, care în ultimul an și-a pierdut mai mulți prieteni din cauza sinteticelor.
Mă sperie. Suntem într-o situație în momentul de față în care lucrurile sunt foarte întunecate, Heroina există de veacuri, oamenii nu vor să o facă, dar o fac, au nevoie de ea din diverse motive, dar asta nu e la fel de înfricoșător precum ceea ce se va întâmpla, și spun că se va întâmpla, nu poate. Sunt oameni care caută în mod activ să obțină orice nitazină sau fentanil și sunt oameni cărora le e frică de ele.
Asta trebuie să te oprească. Sunt aproape în lacrimi acum. Dacă cineva nu face ceva, va fi dezastru. Majoritatea utilizatorilor pur și simplu nu știu ce iau. Și e posibil ca nici chiar dealerii să nu fie întotdeauna conștienți de ceea ce vând. Am un prieten cu care m-am întâlnit care vindea, dar nu avea idee ce era, doar știa că oamenii nu cumpărau pentru că era prea puternic. Când amestecă chestiile astea, cine știe ce va fi într-o pungă sau în cealaltă pungă? Deci este un joc periculos.
Se pare totuși că autoritățile europene sunt complet nepregătite pentru valul de opioide sintetice care s-ar putea să le lovească. Deocamdată sunt doar grupuri independente sau lucrători antidrog care încearcă să protejeze oamenii pe fondul numărului tot mai mare de decese asociate cu nitazinele. Dar mulți încurajează utilizatorii să aibă la ei nalaxonă sau să-și verifice drogul înainte de a se injecta. Se mișcă atât de repede.
Eu lucrez în acest domeniu de 40 de ani. Nu am mai văzut așa ceva înainte. Trebuie să creștem testarea, verificarea drogurilor trebuie să știm ce se află în proviziile care intră în țară. Acum și în următoarele 6 luni, pe măsură ce acest lucru se schimbă, avem nevoie de locuri unde oamenii să-și poată verifica medicamentele cumpărate, avem nevoie ca poliția să verifice mai mult, avem nevoie de mult mai mult acces la nalaxonă (nyxoid). Fiecare dintre nitazinele produse sunt oarecum diferite în ceea ce privește nivelul de toxicitate și tărie. Problema e că sunt mult mai puternice decât heroina.
Autoritățile nu sunt pregătite în UK (Marea Britanie). Sper că nu intrăm într-o criză, dar există o amenințare emergentă. Trebuie să facem ceva pentru a o preveni, altfel mii de tineri vor muri în 2024. Când vine vorba de politica drogurilor nu poți subestima niciodată capacitatea politicienilor de a ignora dovezile și de a ignora avertismentele experților. Dar privind valul de decese datorate opioidelor sintetice care a măturat America de Nord, aceasta ar putea fi ultima șansă a Europei de a schimba tactica și de a evita o tragedie similară. Am dori să felicităm drogurile pentru câștigarea războiului cu drogurile…
Ce s-a întâmplat cu cei șapte diaconi din Faptele Apostolilor?
Urmăriți un material informativ legat despre ce s-a întâmplat cu cei șapte diaconi din Faptele Apostolilor și, legat de asta, avem și o concluzie folositoare de suflet, chiar dacă este una la care poate că nu ne așteptăm.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Imediat după Evangheliile din Biblia creștină se află Faptele Apostolilor. Cartea Faptele Apostolilor relatează începuturile Bisericii creștine. Ceva ce se întâmplă la începutul acestui text, este că apostolii își dau seama că Biserica a devenit prea mare pentru ca ei să se ocupe de toată munca de zi cu zi care trebuie făcută. Așa că ei aleg șapte oameni cu bună reputație și îi hirotonesc ca primii diaconi ai creștinismului.
Deci, ce se întâmplă cu ei în continuare? Diaconii sunt o parte familiară a Bisericii de astăzi. În slujbele ortodoxe, îi vei auzi cântând majoritatea cântărilor pentru cler și ei vor fi cei care citesc Evanghelia în fiecare duminică. Veșmintele diaconului încă reflectă originile diaconatului (sau ordinului diaconilor) din acel moment din secolul I din Cartea Faptele Apostolilor. Diaconul poartă ceva numit orar, care este o fâșie de stofă trecută peste umărul stâng și peste brațul stâng. Trebuie să îl poarte în timpul slujbei pentru că acesta e semnul poziției sale. Nu poate sluji fără el.
În momentele speciale din Sfânta Liturghie sau când dorește să atragă atenția la ceva, sau când conduce o ectenie, își ia orarul în mâna dreaptă. Acest orar, această fâșie de stofă drapată peste umărul stâng și peste brațul stâng, iar în unele părți ale slujbei înfășurată în jurul taliei, simbolizează un prosop. Un prosop folosit pentru curățare, pentru ajutor, pentru muncă. Aceasta e slujirea pe care au avut-o de la hirotonirea primilor șapte diaconi. Sarcina de a sluji oamenilor Bisericii lui Hristos.
Acum, pentru că toți preoții au fost cândva diaconi, unii ortodocși au impresia că diaconii, sau diaconia, reprezintă o pregătire pentru preoție, dar nu este [chiar așa. Diaconatul este o slujbă complet separată și o poziție separată. Numai diaconii pot deveni preoți, dar nu toți diaconii sunt chemați să fie preoți, iar diaconii buni sunt coloana vertebrală a multor comunități puternice din întreaga lume. Data viitoare când sunteți într-o catedrală mare în timpul unei slujbe mari, unde sunt mulți episcopi, preoți și diaconi, uitați-vă la diaconi! Pentru că diaconii fac lucrurile să meargă fără probleme. Ei continuă lucrarea celor șapte strămoși ai lor din secolul I.
Deci, ce s-a întâmplat cu cei șapte primii diaconi? Biblia notează că, atunci când apostolii au vrut să hirotonească acești diaconi, ei au cerut oamenilor să-i nominalizeze pe cei pe care îi considerau cei mai potriviți pentru această slujbă. Apostolii au fost de acord cu acele nominalizări. Au ales șapte bărbați care erau plini de înțelepciune, plini de Duhul Sfânt și oameni de bună reputație. Ei au fost rânduiți să se ocupe de munca de zi cu zi a Bisericii. Numele lor sunt Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae.
Cel mai faimos dintre aceștia este, evident, Ștefan. Povestea lui e consemnată în Faptele Apostolilor. Am făcut deja un scurt episod despre el, dar o puteți citi în Faptele Apostolilor, capitolele 6 și 7. Ștefan a fost dus în fața unei instanțe unde a susținut un cuvânt foarte bun în apărarea creștinismului. El L-a văzut într-o viziune pe Iisus, stând la dreapta lui Dumnezeu. Dar consiliul nu a vrut să audă de asta și [Ștefan] a fost condamnat la moarte și ucis cu pietre afară. El a devenit primul martir al creștinismului. Numele Ștefan înseamnă coroană și până astăzi vom spune despre martirii creștini că „au fost încununați (încoronați) cu martiriu”.
Următorul diacon de pe listă este Filip. Filip este singurul alt diacon care are o poveste suplimentară în Scripturi. După moartea lui Ștefan, el părăsește Ierusalimul și este implicat în câteva povești interesante care sunt consemnate. Cea mai faimoasă se referă la faptul că a fost chemat de Dumnezeu să vorbească cu un etiopian pe drum. Acum îl întâlnește pe acest etiopian care citește Scripturile, iar Filip îi spune: „Știi ce citești?” iar acesta spune: „Cum pot să înțeleg asta dacă nu îmi explică cineva?”
Acum, această declarație, atât a înțelepciunii cât și a umilinței, este baza pentru modul în care ar trebui să abordăm citirea Scripturilor, ca și creștini, până astăzi. Nu este doar vorba de a lua cartea, ci de a permite să ni se explice înțelesul ei, să urmăm învățăturile Bisericii, ale Apostolilor, astfel încât să citim corect acest text. Filip și etiopianul au o conversație excelentă, care are ca rezultat botezul etiopianului. Filip a devenit episcopul unui oraș din Asia Mică și a trăit până la bătrânețe.
Următorul diacon de pe listă este Prohor. El nu are nicio mențiune suplimentară în Faptele Apostolilor, dar este totuși o figură binecunoscută în Biserica Primară. El a continuat să-l însoțească pe Sf. Petru în multe dintre diferitele sale călătorii, iar mai târziu l-a însoțit pe Sf. Ap. Ioan Evanghelistul, autorul Evangheliei. Prohor a fost de fapt exilat pe insula Patmos împreună cu Apostolul Ioan, iar multe icoane ale Sf. Apostol Ioan Evanghelistul îl arată, de fapt, și pe Prohor alături de el, notând cuvintele apostolului Ioan. Prohor a fost scribul lui Ioan. După moartea Apostolului Ioan, Prohor va ajunge înapoi în zona continentală unde a trăit și a lucrat, în Antiohia. În final, a fost martirizat acolo pentru credință.
Nu știm prea multe despre următorul diacon de pe listă: Nicanor. Și asta pentru că a murit foarte devreme în slujirea sa. El a fost, ca și Ștefan, ucis cu pietre împreună cu alți creștini. Este posibil să se facă aluzie la asta în Faptele Apostolilor cap. 8, verset 1. Potrivit unor povești, el și acești alți creștini au fost de fapt uciși în aceeași zi cu Ștefan, mai târziu în acea zi.
Diaconul Timon avea să devină în final episcop în Arabia, în Siria de astăzi. Și el a suferit martiriul pentru credință. Potrivit poveștilor, el a fost aruncat într-un cuptor pentru a fi ucis. Acum, unele povești spun că de fapt a supraviețuit asta, în mod miraculos, dar mai târziu a fost ucis prin crucificare. Oricum, el e un alt martir al Bisericii Creștine Primare. Nu știm prea multe despre slujirea lui.
De asemenea, nu știm prea multe despre slujirea lui Parmena. Parmena a călătorit prin Asia Mică, lucrând ca misionar și, în cele din urmă, s-a stabilit în Macedonia. Acolo a fost și el martirizat în timpul persecuțiilor împăratului Traian. A murit la sfârșitul secolului I.
Ultimul nume de pe listă este Nicolae din Antiohia. Acum ai crede că prima mențiune creștină a unei persoane pe nume Nicolae ar fi una bună. Nicolae este un nume asociat ulterior cu marele Sfânt din Myra. Dar nu este așa. Aici, povestea se schimbă dramatic. Undeva între scrierea Faptelor Apostolilor și scrierea Cărții Apocalipsa, diaconul Nicolae a deraiat complet. El a intrat în erezii și a creat erezii care au deranjat mult Biserica. În Cartea Apocalipsei, Sf. Ioan condamnă de două ori erezia. O dată mulțumește Bisericii din Efes pentru că s-a împotrivit acesteia și critică o altă biserică pentru că a dat prea mult teren „nicolaiților” și ereziei „nicolaismului”.
Acesta trebuie să fi fost ceva ciudat, pentru a fi scris de Sf. Ioan și Prohor. Sentimentul de trădare în Adevăr de către un bărbat pe care-l numeau cândva prieten. Părinții Bisericii Primare, inclusiv Irineu și Hipolit, scriu despre ura acestei erezii, șocați că cineva care avea totul în favoarea sa și care avea încrederea apostolilor ar mai putea alege calea greșită. Dar această întorsătură a poveștii, pentru mine, face ca întreaga poveste să pară și mai naturală. Pentru că ceea ce avem aici este o afișare clară a alegerii.
Apostolii nu au greșit când au hirotonit pe cei șapte diaconi, ei știau cu adevărat că acești șapte oameni erau de bună reputație, oameni de bună credință, i-au ales bine. Acum, unul dintre ei a ales să-și urmeze propriul sine în eroare. Din fericire, erezia nu a durat prea mult în Biserică și sfârșitul ei a venit destul de repede, dar povestea și lecția rămân încă. Ceilalți șase diaconi au ales să-L urmeze pe Hristos. Nu a fost un lucru automat. Ei au ales în fiecare zi să-L urmeze pe Hristos și să-I slujească.
Lecția acestor șapte diaconi pentru noi este că ai putea fi considerat înțelept și sfânt de către oameni care sunt mai înțelepți și mai sfinți decât tine. Ai putea fi un creștin respectat. Dar încă ai liberul arbitru să renunți la toate acestea și să greșești. Și ai și liberul arbitru de a urma exemplul frumos al celor 6 diaconi drepți, de a sluji lui Dumnezeu și Bisericii Sale aici pe Pământ.
Vă mulțumim foarte mult pentru vizionare și pentru revenirea la Patristix în această nouă serie de episoade. Nu este prima dată când diaconii vor fi menționați. Vom avea episoade în care ne uităm la diferitele ordine ale clerului – preoți, diaconi și slujirea lor în Biserică, la un moment dat pe parcursul seriei. Evident, sunt o mulțime de subiecte pe care le putem trata pe acest canal.
Momentul morții – Pr. Zaharia Zaharou
Ascultați un cuvânt frumos al părintelui Zaharia Zaharou în care acesta ne vorbește despre cel mai important moment al vieții noastre: Momentul morții.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)
Powered by RedCircle
Trebuie să pricepem în ce scop am primit viața. Frații mei, venim în această viață, și aceasta este o mare minune. Nașterea noastră în această lume reprezintă o astfel de minune încât și mama – cum se spune în Evanghelie – uită de durerile nașterii. De ce? Pentru că a adus un om pe lume. Nicăieri în cărțile de literatură nu găsim această expresie, redată cu atâta minunare pentru acest fapt: om a venit pe lume!
Sărbătorim ziua morții
Pentru noi mai rămâne o altă naștere, în viața viitoare. Adică, cea mai măreață zi de naștere este ziua când vom muri. Așa cum ne sărbătorim ziua de naștere, cu multă grijă, cu multe planuri, cu mult fast, cu multă distracție, tot astfel ar fi trebuit să ne nevoim, ca să sărbătorim și acea zi de naștere, atunci când va veni acea zi mare și sfântă a morții noastre, ca să ne unească [deplin] cu duhul lui Dumnezeu, ca să ne putem înfățișa veșnic în prezența persoanei Lui și a bucuriei Domnului nostru.
Ziua morții noastre este cea mai sacră zi, ce mai mare zi. Și e păcat faptul că creștinii nu cunosc acest lucru, și nu se îngrijesc să se pregătească pentru acea zi. Ne exersăm în toate lucrurile pentru a le învăța: la matematică, fizică; la literatură scriem eseuri, ca să putem deveni scriitori începători. La fel, și pentru a putea săvârși acest fapt de a ne naște în veșnicie, în acea zi mare, și să o lucrăm într-un mod minunat, astfel încât Dumnezeu să spună: „Om s-a născut în lumea Mea, a intrat în veșnicia Mea, în sânurile lui Avraam, în brațele Mele, în îmbrățișarea Mea.”
Ca să putem săvârși aceasta e nevoie să începem să ne exersăm să învățăm cum să murim înainte de venirea acelei zile. Și învățăm cum să murim de fiecare dată când ne tăiem voia și facem voia care exprimă porunca lui Dumnezeu.
Un exemplu grăitor
Vă voi spune o mică povestire, și apoi întrebați ceva dacă doriți. În Paris trăiau două surori. Una era medic, iar cealaltă era asistentă. Ambele surori – doctorița, foarte inteligentă; asistenta, foarte frumoasă, era chipeșă și foarte bine alcătuită la trup -, ambele s-au măritat aproape în același timp și au rămas însărcinate, au zămislit în același timp. Atunci era la modă – poate și acum mai este – să urmeze lecții pentru o naștere ușoară, pentru o naștere fără dureri ca atunci când va sosi acel ceas să simtă cât mai puțină durere cu putință. Doctorița, care cunoștea anatomia corpului uman și știa foarte bine teoria, a mers la prima lecție și apoi a spus: „Nu am nevoie de astfel de lecții, știu eu!” Cealaltă, care era mai simplă, a urmat toate cursurile. A sosit și ziua nașterii pentru amândouă. Doctorița, cu toate cunoștințele și teoriile ei, a uitat tot ce știa din prima clipă a durerii și a născut cu multe dureri. Cealaltă, simplă fiind, care urmase cu credincioșie exercițiile acelea, a născut fără [prea mare] durere.
Această povestire ne învață exact ceea ce voiam să spunem mai devreme. Trebuie să ne nevoim, dacă vrem să facem cât mai puțin dureroasă cu putință, nașterea noastră în veșnicie, în cealaltă viață. Și să intrăm cu adevărat în acea zi în sărbătoarea iubirii Cerului, în sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu. Și să avem bucurie veșnică! Și, singurul mod de a urma această cale, este împlinirea poruncilor Domnului. „Lumină sunt poruncile Tale pe pământ” – după cum se spune în Psalmi. Poruncile sunt cele care trasează calea noastră, ca să putem intra limanul primitor al Împărăției lui Dumnezeu!
Unde e acasă? – p. Pimen Vlad
Unde este „acasă” pentru un om duhovnicesc? Care sunt impresiile părintelui Pimen Vlad după pelerinajul său în România?
Vizionați acest material pentru a afla!
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Nicăieri nu-i ca acasă!
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși. Vorba românului, nicăieri nu-i ca acasă! Am încercat să prind un pic din vârful Athon-ului, dar nu cred că se prinde aici. Am venit în livadă sus, că aș fi făcut în curte, dar cum îi la noi acum, vin tot timpul creștinii închinători și n-aș fi reușit să fac filmarea. M-am gândit să fug iar în livadă unde-i scăparea mea, că aici e mai liniște și mai scap un pic din zona, cum se zice, de trecere. Nici nu știu cu ce să încep prima dată. Slavă Domnului, mulțumesc, Măicuța Domnului că reușesc să fac din nou o filmare de acăsucă. Cum am mai zis, e bine să aibă omul un ”acasă”. Bineînțeles, ”acasă” al nostru e în Cer. De acolo am plecat și acolo ne întoarcem.
Dar în trecerea noastră pământească pe aici, pe pământ, e bine să existe un ”acasă”. Un loc care să-ți fie drag, unde să te întorci cu drag de orișiunde ai fi în lumea asta, să-ți fie dor să te duci ”acasă”, locul acela care te odihnește, unde știi că te afli pe tine însuți, poți păstra legătura cu Dumnezeu și poți pune liniștit, cum se zice, capul pe pernă. Sper să se audă, că bate vântul de toamnă. A început și toamna să-și spună cuvântul, își dorește s-o băgăm și pe ea în seamă. Un pic de vânt e și normal la timpul ăsta. Nu m-am gândit dinainte ce o să vă spun, dar pentru că am trecut prin țară prin multe locuri și am avut contact cu atâția oameni, am înțeles multe lucruri și am învățat multe lucruri. Am întâlnit și oameni frumoși, mulți oameni buni.
Priviți mereu partea bună a vieții și cereți ajutorul Domnului
Deci, ce se întâmplă? În lumea asta, depinde de noi cum trecem prin valul vieții. Eu întotdeauna am spus că viața e frumoasă, dar asta nu înseamnă că e și ușoară. Viața are greutățile ei, dar întotdeauna trebuie să privim partea bună, partea frumoasă a vieții, și nu să ne limităm la necazuri, la suferință, la dureri și doar să rămânem blocați în ele. Să privim dincolo de ele și bineînțeles ca să putem asta, trebuie să cerem permanent ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, că altfel nu facem față. E nevoie de așa ceva!
Prin țară am întâlnit mulți tineri buni și preoți cu har
Am umblat prin țară, am văzut că avem peste tot oameni buni, fapt care m-a bucurat. Am ajuns și pe la Constanța, pe la Preasfințitul Teodosie. Un om minunat ca un copil, cu multă dragoste. Am avut ocazia să stăm un pic de vorbă, să ne privim în ochi, cum se zice, și m-am bucurat. După aceea, am mai întâlnit pe mitropolitul Moldovei, pe Înalt Preasfințitul Teofan, un om așezat, cald, liniștit, adică așa ca un părinte, ca un păstor, cu care să te poți sfătui și am stat și cu el de vorbă, am povestit lucruri folositoare, m-o mai și încurajat așa, ca un părinte, cu toată inima și foarte calm și liniștit, exact cum trebuie să fie un tată.
Da, oameni minunați! După aceea, când am ajuns la Timișoara, l-am întâlnit acolo pe PreasfințitulSiluan al Ungariei, un episcop cu zâmbetul pe buze, cu dragoste. Chiar ne-am bucurat și ne-am îmbrățișat, era așa plin de bucurie! Sunt mulți episcopi, dar eu vă spun de cei cu care am avut contact direct și de care chiar m-am bucurat și care o fost așa ca părinții, cum se zice. Dar am întâlnit și mulți tineri minunați, copii minunați și frumoși. Ce pot să spun? Chiar și acolo, la Timișoara, atâția tineri frumoși s-au adunat! Îi vedeam viitorul țării, toți cu zâmbetul pe buze, le zâmbeau și ochii. Și cântau, se bucurau, deci se vedea că Îl au pe Dumnezeu cu ei și chiar m-am bucurat de lucru ăsta, de întâlnirea cu ei.
Îngrijiți-vă de tineri căci ei sunt viitorul țării!
Am stat de vorbă cu ei, i-am ascultat cântând, m-am bucurat cu ei împreună. Tineri minunați și buni care-s viitorul țării și care au legătura cu Dumnezeu. De asta cei ce sunt păstori în cadrul Bisericii, să aibă grijă cel mai mult de tineri și să-i țină aproape. De ei să se îngrijească cel mai mult pentru că-s viitorul țării. Și celor care acuma trec de vârsta a doua, le spun că o să le fie bine dacă vor avea tineri buni în țară, care cresc bine pentru că ei sunt viitorul țării. Și atunci și bătrânii o să aibă o bătrânețe liniștită. De asta trebuie să ne îngrijim de tineri, să-i ținem aproape, cu răbdare, cu dragoste, să-i ajutăm ca să iasă oameni buni.
Vrednicul părinte de Giroc…
Am mai povestit eu de-a lungul timpului, undeva la Giroc, la o biserică, e un părinte minunat și bun, un părinte cu multă dragoste față de credincioși și da, în special față de tineri. Chiar m-am bucurat că la biserica lui au venit două mii de oameni! Plus că, după aceea ne-am întâlnit un pic și seara și el o chemat din voluntarii care au ajutat la ITO – Întâlnirea Tinerilor Ortodocși. Au venit sute de tineri acolo și ne-am bucurat de o seară duhovnicească. Deci, chiar a fost ceva minunat și frumos! Ar trebui mai mulți preoți care să facă lucrul ăsta, să adune tinerii și să facă diferite întâlniri cu ei!
… îi implică pe tineri în binefaceri…
Nu numai la biserică, dar și în afară, în anumite seri să se întâlnească, să stea de vorbă cu ei, să iasă împreună, să organizeze câte o tabără… Că părintele ăsta chiar organizează! Tot el mi-a arătat diferite lucruri: la zile mari, cum e Crăciunul, la Nașterea Domnului, ei pregătesc pachete și duc la toate familiile sărace. Toate astea numai cu tineri voluntari… Îi implică în a face bine! Nu vă dați seama câtă valoare are asta! Ar trebui să se extindă cât mai mult astfel de fapte, să se implice preoții și bineînțeles, cu sprijin de la nivelul de sus.
…iar episcopii trebuie să încurajeze această lucrare!
Ar trebui ca episcopii să încurajeze lucrul ăsta, să-i ajute pe preoții care se implică și fac lucrul ăsta, pentru că trebuie aduși tinerii la biserică, la Dumnezeu! Că altfel, dacă cumva împiedicăm aducerea tinerilor la biserică, o să avem mare răspundere în fața lui Dumnezeu! Pentru că, dacă un suflet se pierde din cauza noastră, știu eu, a mândriei noastre, a nepăsării noastre, a interesului nostru, foarte mult o să răspundem în fața lui Dumnezeu, o să dăm socoteală indiferent ce funcție avem, de sus până jos! Deci, începând de la conducerea bisericii, aceasta trebuie să se implice.
După aceea, preoții la rândul lor și după aia și creștinii la rândul lor. Pentru că, să nu uitați că toți formăm Biserica, tot clerul împreună până la ultimul creștin! Sau cum se spune, de la vlădică până la opincă, toți facem parte din Biserică și toți avem datoria să ne implicăm, nu numai pentru folosul nostru, că îi trupesc, că îi sufletesc, pentru folosul întregii comunități, pentru că altfel o să răspundem în fața lui Dumnezeu și asta o spun din experiență, văzând multe și cunoscând multe!
Cel mai mult te bucuri într-o familie numeroasă
Dar după cum am spus, acei tineri chiar mi-o rămas așa în sufletul meu. Știți unde m-am bucurat cel mai mult? M-am bucurat când am fost la o familie unde erau copii mulți! În mijlocul copiilor m-am bucurat nespus de mult! Copiii nu-ți cer nimic, ei doar îți oferă dragostea lor, vin să te îmbrățișeze, vin să se bucure împreună cu tine. Deci, ei nu te obosesc, ei te odihnesc, te hrănesc, simți că iei putere în mijlocul lor.
Copiii evlavioși, modele chiar și pentru adulți
Am mai amintit eu cândva de o fetiță de vreo 13 ani pe care am cunoscut-o într-o familie și i-am văzut lupta ei pentru a fi cât mai aproape de Dumnezeu. Deci, se ruga tot timpul și la orice lucru făcea Sfânta Cruce! Și pe stradă dacă mergea și îi venea vreun gând, imediat făcea Sfânta Cruce. Dacă lua un pahar de apă, o sticlă de apă ca să bea, făcea Sfânta Cruce pe ea. Făcea așa tot timpul și la școală și pe stradă orișiunde ar fi mâncat. Nu se rușina niciodată să facă Sfânta Cruce pentru că a simțit puterea Sfintei Cruci și întotdeauna asta era arma ei! Orișice făcea, făcea Sfânta Cruce și mergea mai departe. Să vezi un copil la 13 ani făcând lucrul ăsta… ceea ce alții care aveau viața în spate poate de rușine nu fac… chiar mă bucur!
După aia, era o fetiță pe la 16 ani și-mi spunea: ”Părinte, eu am o iconiță cu Maica Domnului și o iau cu mine la școală și o pun acolo pe bancă printre obiectele mele, ca s-o văd acolo. Tot timpul mă rog la ea, dacă am de dat examen, tot timpul mă rog la Maica Domnului și mă ajută. N-aș putea trăi fără Maica Domnului, fără Biserică, fără Dumnezeu. Tot timpul, în orice situație, îi cer ajutorul!”. Fără să se rușineze că poate unii mai râd că are iconița acolo. Nu! Deci, cu tot curajul mergea înainte și se ruga, știa că asta e scăparea. Zicea: ”N-aș putea trăi fără așa ceva!”. Iată cum copiii ne dau lecții!
Sau am întâlnit doi băieței la o familie, tot așa, plini de bucurie, plini de viață pentru că și părinții lor erau la fel. Le erau alături, îi creșteau frumos, se implicau împreună.
Să ducem crucea pe care ne-o dă Dumnezeu!
Îmi amintesc de altă familie, erau 12 copii. Cât de frumos! Câtă bucurie era acolo, toți împreună chiar de nu erau materiale suficiente, dar se jucau împreună, tot timpul făceau astfel încât să fie împreună, să facă ceva împreună! Nu vă dați seama lucrul ăsta ce mult contează ! Uitați, îmi amintesc de o familie care-a înfiat patru fetițe micuțe, ca niște îngerași, crescute așa cum trebuie! Vă zic, sunt multe familii în care sunt părinți adevărați și nu au atâta implicare, atât de multă dragoste! Toate erau îmbrăcate la fel, veneau toate patru în jurul meu, mă luau în brațe, îmi ziceau ”Părintele meu drag și scump!”. Deci, erau așa ca îngerașii. Da, deci vedeți cum sunt copiii și mulți fug, evită să aibă copii că-i greu… Nu-i ușor, dar nu spune acolo că femeia se va mântui prin naștere de copii și prin creșterea lor?
Când sunt mici, poate e un pic mai greu, ca la început, dar după aia, ușor, ușor ajută Dumnezeu! Deci, nu putem aici pe pământ să fugim de crucea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Trebuie să ne luptăm, s-o ducem cum trebuie și chiar de mai cădem, trebuie să ne ridicăm!
Încă este credință la noi în țară!
Am ajuns și pe la Iași! Cei care ați văzut, acolo vreo două mii de oameni s-au adunat. A fost cu binecuvântarea mitropolitului, mi-a dat-o cu tot dragul, să vorbesc la creștinii adunați seara. Și am vorbit trei ore! M-am bucurat mult văzând credința și evlavia lor și cu câtă dragoste au venit din toate categoriile, copii, tineri, oameni de toate vârstele… Trei ore nu s-a mișcat niciunul acolo! Deci, înseamnă că în țara noastră încă este credință.
Și încă sunt mulți cei ce îi salută pe sfinți!
Revenind mai încoace la Cuvioasă Parascheva… ați văzut? La Cuvioasa Parascheva în nici un an n-o fost atâta lume! Deci așa au estimat, ca o idee, că nimeni nu a numărat exact, dar în mare, au fost peste 350.000 de oameni! Deci, vă dați seama ce înseamnă lucrul ăsta? Nu știu așa prin țările astea din jurul nostru, în afară de Rusia, unde-s atât de mulți, dar prin țările celelalte, dacă se mai adună undeva atât de mulți oameni la un sfânt sau la o sfântă. Vă dați seama, oamenii ăștia n-au venit degeaba, oamenii ăștia au simțit ajutorul Sfintei și atunci au venit cu mult drag acolo. Avem sfinți minunați și mă bucur că oamenii stau aproape de ei și le cer ajutorul!
Un dar foarte mare pentru București
Ce voiam eu să mai spun? Și la Sfântul Dimitrie, am văzut că anul ăsta a fost frumos că s-a adus și mâna Sfântului Mare Mucenic Dimitrie de la Salonic și icoana Maicii Domnului Panaghia Soumela din Veria, care e printre primele icoane care s-au pictat pe pământ de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în timpul vieții Maicii Domnului. Această icoană cu Maica Domnului e făcătoare de minuni. Adică, a fost un dar foarte mare pentru București și pentru toată România. Am reușit și eu să fiu în momentul acela la București, să fac calea sfinților, cum s-o spus, cu sfintele moaște, și m-am bucurat. După aia, a doua zi m-am întors la Salonic și am prins și ziua de 26, a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și m-am bucurat și de slujba Sfântului. Chiar o fost ceva foarte frumos și înălțător!
Ajutor, Sfinte Dimitrie!
Eu am și probleme de sănătate adică na, nu stau să mă plâng acuma, dar-s destul de serioase problemele la coloană, nu mai pot sta mult în picioare… Eram la Sfântul Dimitrie, undeva sus în balcon, și erau toate scaunele ocupate pe acolo și stăteam și eu rezemat de un stâlp. Am stat vreo oră acolo în picioare până am simțit că nu mai pot. Mă durea coloana, mă luase cu un fel de transpirații, cu amețeală, și știam că nu mai rezist mult în picioare, dar am zis ”Sfinte Dimitrie, asta este, cât o să rezist, o să rezist!”. Am mai stat puțin și la un moment dat i-am zis iar ”Sfinte Dimitrie, mă ia cu amețeală!”. Simțeam că nu mai rezist, dar nu puteam să zic cuiva să-mi dea locul pe scaun, că nu pot să fac lucrul ăsta și atunci mă țineam și eu de stâlpul acela.
Și am zis iar ”Sfinte Dimitrie, dacă crezi tu – nu că merit, că de meritat nu merit – dacă crezi tu că mi-e de folos să-mi aducă cineva un scaun, rânduiește tu să-mi aducă” pentru că acolo nu erau alte scaune. Erau numai din astea de lemn, legate câte trei laolaltă. Și am zis ”Tu poți rândui să-mi aducă cineva un scaun, că vezi că deja mă ia cu amețeală!”. Au trecut doar câteva minute, cel mult cinci, de când am zis lucrul ăsta și mă trezesc că mă atinge cineva din spatele meu și-mi aduce un scaun de plastic cu spătar. Doar mi-o făcut semn, mi l-o pus și o plecat. M-am și așezat în el și am zis ”Mulțumesc, Sfinte Dimitrie!”. Deci, din toată mulțimea aia, cum era plin tot balconul, mi-a adus cineva un scaun, adică Sfântul Dimitrie s-a îngrijit, a știut că nu mai pot.
A știut că am stat de ajuns în picioare și mi-a dat scaunul acela. A fost darul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și chiar i-am mulțumit și am zis ”Sfinte Dimitrie, ajută-i și pe toți care au venit aici. Uite, de mine te-ai îngrijit așa repede, când am zis că nu mai pot, mi-ai și adus un scaun acolo de unde nu erau scaune!”. Da, e mare apărător și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și toți sfinții, să știți! O să închei aici și pe parcurs, dacă o să mai rânduiască Maica Domnului, sfinții și bunul Dumnezeu, ne mai auzim!
Să ne ajute Maica Domnului și toți sfinții să mijlocească pentru noi la bunul Dumnezeu! Doamne ajută! Și nu uitați că nicăieri nu-i ca acasă!
Fost Director de creație Untold, botezat la 33 de ani …și sinteza săptămânii
„Doamne, dacă mă lași să trăiesc, eu mă botez!”
În urmă cu 6 ani, Sebastian Olar, unul dintre cei mai apreciați oameni de publicitate din țara noastră, fost Director de creație Untold, a îngenuncheat și a vorbit pentru prima dată cu Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a răspuns.
Urmăriți un reportaj #secventetrinitas de Raluca Mihalache.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
În continuare, citiți și o selecție de citate din articolele publicate în cursul acestei săptămâni pe site-ul nostru „O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte”. Vă încurajăm astfel să reveniți asupra lor pentru o mai bună înțelegere. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Sub fiecare citat aveți și previzualizarea articolului din care a fost luat.
Dacă faceți click/tap pe previzualizare, veți naviga la articolul sursă. Ca și până acum, comentariile voastre sunt binevenite!
Răspândiți dragostea!
Lectură și vizionare plăcută!
Cum moare cineva prin patimă și cum depășește cineva moartea prin virtute? Vă invităm să urmăriți două filme de scurtmetraj foarte sugestive – primul în care vedem foarte plastic cum patima este gaura neagră în care cineva se afundă iar în al doilea vedem cum curăția și iubirea cuiva biruiește chiar și moartea, trăind în veșnicie.
Dumnezeu este temeiul lăuntric unic pe care nu-L poți demonstra logic în niciun fel, dar nici nu Îl poți invalida logic. Prin filozofie nu poți dovedi existența lui Dumnezeu, dar nu poți dovedi nici inexistența Lui. Și atunci la Dumnezeu nu te apropii cu intelectul, cu categoriile Kantiene. Te apropii cu acest fler și cu această trăire lăuntrică pe care, cum vă spuneam, ori o capeți prin molipsire de la cei a căror exigență ai simțit-o, ori de la colegii tăi de generație. Și atunci, poteca asta care la început pare foarte îngustă, strâmtorată și anevoioasă începe să se deschidă dacă nu ești singur. Pentru că dumneavoastră îmi spuneați puțin mai devreme, iadul înseamnă singurătatea aceea zăvorâtă într-o tenacitate încrâncenată și întunecată. Ăsta e iadul, când nu mai poți comunica cu cei din jur.
Noi nu ne agățăm și nu posedăm iertarea lui Dumnezeu. Dumnezeu o dă pentru ca noi să o dăm gratuit, să o transmitem mai departe și numai atunci când iertarea divină pe care Dumnezeu ne-a arătat-o nouă o dăm și noi altora, iertarea aceea rămâne cu adevărat cu noi. Este un mare paradox, dar nu este deloc un paradox atunci când înțelegem ce face această iertare pentru noi și modul în care ne schimbă.
Ne poate veni un gând, e omenește. Însă, atunci când gândurile observă că nu le dăm importanță, nu stăm să vedem dacă un gând e corect sau nu, dacă îl ascultăm sau nu, atunci gândul pleacă. Și gândurile ne vor părăsi cu totul dacă nu le dăm nicio importanță. Să nu ne înconjoare gândurile! Să nu ne distragă atenția!
Asta este una din principalele cauze ale fricii: lipsa de credință. Ce se întâmplă? În clipa în care omul se bazează numai pe logică, atunci începe să tremure tot și să-și piardă echilibrul, să fie înfricat. De ce? Pentru că logica este o putere rațională a sufletului, însă este incapabilă să-i rezolve omului ecuația sa, problemele. Cu toate astea, logica este destul de capabilă să-și dea seama de incapacitatea sa. Aici intervine o tensiune existențială asupra omului care se rezolvă prin credința în Dumnezeu. Datorită însă faptului că astăzi cei mai mulți oameni nu cred în mod practic în Dumnezeu, această tensiune crește până când omul poate să aibă probleme cu sistemul nervos. Înțelegeți? Este nevoie aici să nu credem în ce ne spun gândurile și să avem credință în Dumnezeu.
Cred că acest lucru prin sine dă o măsură. De acolo încolo, e o luptă. Vom face și greșeli, uneori vom da mai multă importanță unei părți și pe cealaltă o vom nedreptăți. Apoi vom proceda invers, dar încet-încet ne vom găsi echilibrul pentru că Dumnezeu este Cel care ne ajută. Vedem și la unii sfinți ai Bisericii, care fuseseră și ei căsătoriți, că nu înfruntau situația ca pe o dilemă deosebită: sunt preot sau familist? Ci le trăiau pe amândouă în același timp. Fiecare în felul său, ca o cale unică a fiecăruia. Și fiecare își găsea echilibrul personal în funcție și de persoana pe care o avea lângă el.
Calendarul nostru nu se rezumă doar la Crăciun, Anul Nou și Duminica Paștelui. Toate zilele din acest calendar marchează un eveniment important, marchează un sfânt important, marchează o amintire importantă. Nu trece o singură zi în care să nu avem un motiv să ne uităm la data din calendar și să ne amintim de Hristos și de lucrarea lui Dumnezeu pe Pământ.
(…) însuși liantul Bisericii, care este Duhul Sfânt, Cel care leagă Biserica împreună în viața antropică, a fost retrogradat și, prin urmare, au încercat să se țină împreună prin crearea unui aparat lumesc extern care nu a funcționat. Ei au creat toate aceste lucruri de când au îmbrățișat erezia Filioque și anume Colegiul Cardinalilor, infailibilitatea papală și toate aceste idei despre cât de puternic este Papa, pentru a menține, chipurile, biserica unită și a o guverna. Dar ce vedem? Un mare haos teologic care face ca micile neînțelegeri dintre ierarhii ortodocși să pară o joacă de copii în comparație cu ceea ce se întâmplă în lumea catolică, teologic vorbind. Deci noi credem că [erezia Filioque] are efecte negative uriașe.
Când vezi atâția tineri împreună, nu ai cum să nu te bucuri. De ce sunt motive de bucurie? Pentru că vezi că în țară la noi mai sunt tineri buni, tineri curajoși, tineri credincioși și frumoși. O țară care are asemenea tineri nu se pierde niciodată, oricât ar încerca toți dușmanii credinței să o dărâme, nu are cum să se piardă. Sunt tineri buni, aproape de Dumnezeu, tineri ce reprezintă viitorul țării.
În Epistola a doua către Timotei, Cap. 1, versetul 7, Sf. Pavel spune: „Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii” și acestea sunt cele trei lucruri pe care trebuie să le cultivăm cu adevărat în viețile noastre personale, adică dragostea și o minte sănătoasă și puterea, cum spuneați, a Duhului Sfânt și să lăsăm deoparte frica pentru că frica este una dintre armele principale ale diavolului. El vrea să ne facă să credem că suntem cu totul singuri, că nimănui altcineva nu-i pasă de noi și că suntem părăsiți de Dumnezeu.
– Este o femeie „trans” o femeie adevărată?
JP: – Nu prea îmi place modul în care sunt formulate aceste întrebări. Nu știu ce înseamnă asta.
Cum adică o femeie adevărată?
– Păi, te întreb, în mintea ta… Depinde ce crezi că este o femeie adevărată. Dar crezi că o femeie „trans” este o femeie?
JP: – Nu!
– De ce nu?
JP: – Pentru că eu cred că femeile sunt capabile, general vorbind, să aibă copii, au organe genitale feminine și au un cromozom XX.
Sau Hristos sau haos!
Biserici transformate în baruri și cluburi de noapte?!
Urmăriți un material șocant despre un fenomen din ce în ce mai prezent în vest: transformarea bisericilor eretice în baruri și cluburi de noapte.
Ne încearcă o mare tristețe când vedem unde duce drumul greșit, erezia: oamenii nu resping numai erezia ci – din păcate – resping pe însuși Hristos pentru că li s-a prezentat un Hristos fals, un Hristos care nu ne vindecă de moarte. De aici secularizarea și drama societății de astăzi.
Vizionare cu folos! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Deci bisericile sunt acum transformate în baruri, berării și chiar cluburi de noapte și oamenii “treji” (woke) sărbătoresc. Să vorbim mai întâi despre motivul pentru care vor să denatureze și să ruineze biserica, care, apropo, este o ideologie comunistă – conceptul de lipsă de religie și de dependență totală de stat. Acum, până la urmă, e același motiv pentru care vor să ne ia și să ne influențeze copiii – pentru că ei nu pot avea copii. Două femei nu pot face un copil. Și, în esență, se pare că vor să încalce firea naturală a creației lui Dumnezeu.
Suntem aici, suntem gay, venim după copiii tăi!
Dar să ne întoarcem la Biserici și la motivul pentru care mișcarea Woke, în special comunitatea LGBTQ, vrea să o păteze sau să o influențeze. Și, apropo, am prieteni care aparțin acestei mișcări și sunt oameni grozavi și sunt mai mult decât bineveniți să stea la masa mea, fără niciun fel de judecată. Dar, după părerea mea, motivul pentru care vor Bisericile este pentru că Biserica este o comunitate reală.
Pentru că iată ce știu eu: dacă vrei o comunitate ai nevoie de relații reale. Dacă vrei relații reale trebuie să ai conflicte oneste. Comunitatea nu e o adunătură de oameni care se poartă frumos unii cu alții, sunt de acord unii cu alții și își susțin reciproc iluziile, ci oameni care merg unul lângă celălalt și sunt reali și autentici unul cu celălalt. Da, Biserica nu este perfectă, îți spun și eu asta mai mult decât altceva. Și creștinii cu siguranță nu sunt nici ei perfecți. Dar asta e parte din motivul pentru care avem Biserică, pentru a ne putea implica [într-o relație] cu Cel care e perfect, adică cu Iisus. Și mă doare să văd ce se întâmplă în ultima vreme, cum multe Biserici din întreaga lume au fost transformate în baruri, berării și… da, chiar și cluburi de noapte.
De exemplu, în Bruxelles, Belgia, clubul de noapte Spirito a preluat o Biserică Anglicană dărâmată și are ca logo un desen cu un preot sărutând o călugăriță. Avem, de asemenea, Biserica Inimii Sacre din Michelin, Belgia, barul “Biserica” din Dublin, Irlanda, care fusese anterior Biserica Sfânta Maria din Irlanda. Și chiar arhiepiscopul Gianfranco Ravasi a declarat că o biserică din Ungaria a fost transformată recent într-un club de noapte, și că în altar se face acum striptis. Și, bineînțeles, cu ani în urmă, acest lucru s-a întâmplat și aici, în SUA, în Denver Colorado, când o fostă Biserică Episcopală a fost transformată într-un club de noapte, intitulat la propriu Clubul de noapte “Biserica”. Dar, bineînțeles, toate acestea nu sunt chiar o surpriză deoarece în ultimii 4-5 ani am văzut Biserici din întreaga țară transformându-se și cedând în fața ideologiilor lumești și anti-biblice.
De fapt, o Biserică din New York, care a spus recent că “Dumnezeu este Trans”, a ținut o slujbă Pride la un monument gay din centrul orașului New York. Și chiar săptămâna trecută o altă Biserică din Massachusetts a fost vandalizată cu graffiti pro-LGBTQ doar pentru că membrii Bisericii au dat jos steagurile Pride care fuseseră puse acolo de un cuplu gay care doar închiriase clădirea pentru a conduce o grădiniță. Și, dacă asta nu era destul de rău, o Biserică Prezbiteriană istorică, care e cunoscută drept o confesiune foarte conservatoare din San Francisco, a organizat o oră de povești biblice cu bărbați travestiți în care, după slujba de duminică, travestiții au vorbit în fața unei audiențe care includea și copii mici. Și dacă ne luăm după fotografii, audiența era formată în mare parte din copii. Cred că ei chiar nu mințeau când spuneau că vin după copiii noștri.
Suntem aici, suntem gay, venim după copiii tăi!
Acum, evident, știm cu toții ce spune Scriptura despre aceste lucruri. Adică, de exemplu, în Romani 1:25-27 se spune: “Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” Din această cauză, Dumnezeu i-a dat pradă poftelor rușinoase. Chiar și femeile lor au schimbat relațiile sexuale naturale cu cele nefirești, în același mod în care și bărbații au abandonat relațiile naturale cu femeile și s-au aprins de pofte unii pentru alții, bărbații au comis acte rușinoase cu alți bărbați și au primit în ei înșiși pedeapsa cuvenită pentru greșeala lor.
Acum, ceea ce cred eu că este cel mai sfâșietor pentru mine este că acești “creștini” sunt atât de mândri să își pună identitatea în atât de multe lucruri, altele decât Hristos, și aici sunt uimit de cât de bine a prezis Scriptura lucrurile, cu 2000 de ani înainte. Pentru că în [Epistola Întâi către] Timotei 4:1, scrie: “Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor”. Dar dacă vorbim despre adevăr, fie că e vorba de genul tău, de sexualitatea ta, de echipa sportivă cu care ții sau chiar de rasa ta, adepții lui Iisus sunt meniți să își pună identitatea în Hristos și în nimic din ceea ce oferă această lume, așa cum scrie în [Evanghelia după] Ioan 1:12-13, “Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, El le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.”.
Acum, cu siguranță se întâmplă și lucruri bune și sunt multe de sărbătorit. Adică, pentru început, un club de striptis din Alaska a fost transformat într-o biserică de către fiica unei foste dansatoare. Vedeți, un caz grozav de răscumpărare! Astea fiind spuse, cred că acum, în 2023, există două tipuri diferite de creștini în acest moment în societatea noastră: 1). creștinii extrem de selectivi cu privire la cuvântul lui Dumnezeu cu scopul de a semnala virtual și de a-și susține propriile interese (care, apropo, pot fi de ambele părți, fie liberali, fie conservatori) și apoi 2). adepții lui Iisus care se vor angaja să urmeze cuvântul lui Dumnezeu și să caute Împărăția Sa, indiferent de ce interese politice sunt împinse în lumea din afară, mai ales într-o lume în care oamenii vor denatura adevărurile biblice și vor justifica tot felul de păcate spunând că “Iisus a fost iubitor”.
Și știți ce? Da, Dumnezeu este iubire, Iisus a fost iubitor, dar Iisus a spus și aceasta: “De Mă iubiți, păziți poruncile Mele.” (Ioan 14:15) și că fără de El nu putem face nimic. Și, de asemenea, dacă e ceva ce am învățat despre Dumnezeu din întreaga Biblie, atât din Vechiul cât și din Noul Testament, este că Dumnezeu nu dorește 75% din ascultarea noastră, nici chiar 99% din ascultarea noastră, El dorește 100% din inima, mintea și sufletul nostru. Și uitându-ne la câteva exemple, cum ar fi: Saul, Solomon sau chiar Anania și Safira, e limpede ca lumina zilei că pentru noi toți, așa cum ar spune prietena mea Nancy, Iisus este fie Domnul a toate, fie Domnul a nimic, și nu există cale de mijloc. Uite ce e, cu siguranță nu sunt eu cel care să judece. De fapt, Iisus a spus foarte clar că judecata se face de către Tatăl și nu de către noi. Dar Scriptura menționează de asemenea că adesea modul în care ne iubim între noi e prin oferirea de feedback.
De fapt, în [Epistola către] Galateni 6:1 se spune: “Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită.” Și da, după cum spune, “cei care trăiesc în duh”, noi ar trebui în continuu să urmărim Duhul Sfânt, în orice moment. Acestea fiind spuse, cunosc mulți oameni care vor folosi exemplul lui Iisus, care a stat și a mâncat cu păcătoșii, vameșii și prostituatele și vor folosi asta pentru a justifica o mulțime de răutăți care se întâmplă acum.
Dar haideți să vă pun o întrebare! Credeți cu adevărat că acei păcătoși, vameși și prostituate au continuat să facă ceea ce făceau chiar și după experiența lor cu Iisus? Adevărul frumos din Evanghelie e că, și dacă suntem homosexuali, heterosexuali, dependenți de droguri sau chiar cineva ca mine, care s-a luptat cu pornografia ani de zile, pe măsură ce ne apropiem de Iisus și experiem dragostea și harul Său perfect, începem să ne transformăm și să devenim o creație nouă. Și acesta este, în cele din urmă, scopul acestui întreg videoclip – că suntem cu toții una în Hristos dacă ne pocăim, ne transformăm și ne apropiem de El și unii de alții. Iar partea cea mai bună este că nu există nimic mai incluziv și mai divers decât dragostea lui Iisus. Și chiar dacă încă 1000 de biserici vor fi transformate în cluburi de noapte și încă și mai multe vandalizate, ceea ce nu va fi niciodată transformat, vandalizat sau distrus este Împărăția Cerurilor.
Mulțumesc pentru vizionare!
Nesimțirea – p. Teologos
Vizionați un clip dur și necesar în care este tratată una dintre cele mai răspândite patimi astăzi: nesimțirea. Cum se ajunge aici, care sunt efectele nesimțirii și cum se poate vindeca nesimțirea?
Vizionați acest material pentru a afla cum putem să gestionăm nesimțirea și cum putem s-o evităm.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Gândul la moarte domolește nesimțirea…
Dragii mei, acum o să vorbesc despre nesimțire și nesimțiți. …Dacă acum vă gândiți – că m-am oprit puțintel – vă gândiți și ziceți „Aha! Aha! Despre cutare o să vorbească! Bine că a abordat tema asta! Ia, să vedem!” atunci, fraților, vă rog să mă iertați, însă noi înșine bolim de nesimțire mai mult decât ceilalți. Vă rog să nu ripostați înăuntrul vostru. Toți suntem nesimțiți mai mult sau mai puțin. De fapt, cu cât riposta și revolta dinăuntrul nostru este mai mare la această smerire, dacă doriți, cu atât cornul întunecat al nesimțirii, omul cel vechi este mai mare înăuntrul nostru. Fraților, să nu uităm că suntem căzuți și că suntem plini de păcate. Să nu uităm că ne așteaptă moartea. Înțelegeți? Și trebuie să murim sănătoși, adică să murim cu o inimă iubitoare – asta este mântuirea. Mântuirea este moartea cu o inimă iubitoare.
Maladia globală a nesimțirii
Nesimțirea este o boală înfricoșătoare care a ajuns astăzi o adevărată pandemie, că tot vorbim de pandemii, o pandemie care generează alte pandemii: pandemia bolilor de nervi și pandemia singurătății. Sunt milioane de oameni care sunt pe antidepresive și pe alte medicamente psihotrope, mai ales dintre cei școliți. Pentru prima dată în istorie bolile de nervi au caracter pandemic și sunt bolile secolului. Vedeți că mai demult existau diferite cauze pentru pandemii: viruși, condiții de igienă, lipsa medicamentelor și altele asemenea.
Astăzi, însă sunt bolile de nervi pe primul plan și asta datorită distorsiunilor comportamentale permanentizate – adică a păcatelor vechi și netratate. A bolilor sufletești care nu au fost tratate. Înțelegeți?
Dacă mintea a fost supusă o vreme îndelungată, ani de zile, unor traume și nu au fost vindecate, fie din cauza lipsei științei vindecării – cum se întâmplă în afara arealelor ortodoxe – fie din nepăsare, atunci simțirea minții se tocește, mintea se întunecă și devine nesimțită, și crede că totul este ok. Din cauza asta spune dl. Dostoievski că dacă Dumnezeu nu există în mintea noastră atunci totul este posibil.
Sfiiciunea, rușinea adevărată este o mare, mare harismă a Duhului Sfânt și este simțirea corectă a minții în preajma centrilor puternici de atracție, în preajma pericolului de dezintegrare a minții prin adicție, dependență, prin robirea minții. Dacă omul se apropie de acești centri atunci mintea se înrobește, se droghează și se creează dependența.
Războiul de gânduri și distrugerea bunului-simț
Mintea dacă intră în adicție adică în patimă, se rupe în gânduri. Are război de gând, plăsmuiește fantezii, se gândește cum să-și satisfacă patima. Din cauza asta în greacă sfiiciunea se numește σωφροσύνη (sofrosini)care este tradusă în cărțile vechi prin „întreaga cugetare” pentru că vine de la „σώας τας φρένας” – adică omul care are frânele întregi adică mintea întreagă. Este un ÎN-frânat. Deci omul care este în adicție are mintea îmbucățită, fraților, are mintea ruptă, nu mai are frânele întregi, este un desfrânat.
Din păcate însă, astăzi diavolul distorsionează această harismă sau o distruge complet astfel încât omul să nu mai simtă nimic pentru că îi este frică de traumele sale din trecut sau să îi generează un sentiment de rușine și de vinovăție exagerat față de cele bune, de Dumnezeu și de oamenii care îl pot ajuta și atunci iarăși se ajunge ca omul să nu simtă nimic pentru că își are traumele nevindecate și omul nu dorește să mai simtă durere și atunci se desensibilizează nedorind să-și aducă aminte. Cu alte cuvinte dispare rușinea, dispare frâna și apare nerușinarea, desfrânarea iar lipsa rușinii este distrugerea civilizației. Înțelegeți?
Da, fraților, problemele nu se rezolvă dacă le uităm. Dacă punem iederă peste igrasie, nu se rezolvă problema, chiar dacă nu se mai vede. Din contră: igrasia crește.
De fapt, asta se întâmplă și în cazul nesimțirii: patima crește. Nesimțirea, nerușinarea crește. Dacă mintea nu mai simte lumina harului și glasul conștiinței, fie că nu o vrea și o ignoră, fie că nu poate, atunci mintea nu mai vede aproape nimic și sau se panichează sau efectiv se desfrânează în patimi din ce în ce mai mari.
Este esențial ajutorul duhovnicesc
Este esențial ca la începutul păcatului, în momentele de panică sau de mustrări de conștiință să căutăm ajutor duhovnicesc. Știți asta este în tradiția poporului, a ortodoxiei și să vă dau un exemplu acum, este ca și cu plantele. Dacă avem o plantă mică și încercăm să o dezrădăcinăm, o putem scoate cu o singură mână. Dacă întârziem mult timp zicând că nu e o problemă, că patima rămâne tot așa, ne trezim cu un pomișor – ca aceștia din jurul meu – pe care dacă asudăm din destul și ne opintim, reușim să-l scoatem. Dacă întârziem și mai mult, atunci ne trezim cu un pom pe care îl dezrădăcinăm foarte greu; trebuie să folosim unelte, cazmale, topoare, târnăcoape și mai ales drujbe care să taie în carne vie. Înțelegeți? Cu cât mai repede cu atât mai bine.
Așa e și cu patimile: trebuie să le dezrădăcinăm când sunt mici și să nu zicem că „nu contează” pentru că dacă nu ne luptăm cu diavolul pe locul limpede unde sunt păcatele mici, atunci ne vom lupta cu acesta pe marginea prăpastiei unde sunt păcatele mari. Înțelegeți? Diavolul știe foarte bine că ne va duce acolo din aproape în aproape dacă nu suntem atenți. Pe acesta nu-l interesează timpul, ci rezultatul. Una este să smulg o plantă de genul ăsta și alta este să smulg un copăcel sau altceva e să smulg un întreg copac cum vedeți pădurea din spatele meu. Înțelegeți?
Greșeala încrederii în propriile gânduri
Astăzi, însă, este foarte ușor pentru el să ajungă la rezultat, de ce? Pentru că astăzi a reușit să-i convingă pe oameni că el nu există și i-a convins pe oameni să creadă în tot ceea ce le dictează gândurile. Gândul este mișcarea minții. Pentru că diavolul este un tip de minte, intră în contact cu mintea noastră și poate să o miște, poate să genereze gânduri. Desigur că și Dumnezeu cu îngerii buni și cu sfinții poate să facă asta, însă datorită faptului că astăzi suntem asaltați de o avalanșă imensă de gânduri și de centri de atenție, mintea umană, ochiul sufletului, nu mai are capacitatea să le trieze și primește gândurile pe baza unui sistem de valori cu totul răsturnat, a unui sistem de valori diabolic, oferit de societate.
Fraților, dacă un gând insistă sau/și ne satisface patimile, nu înseamnă că trebuie să-l ascultăm sau să discutăm cu el și să încercăm să-l punem în aplicare. Chiar dimpotrivă! Trebuie să alungăm gândurile la prima lor apariție, când încă sunt în stadiul de momeală. Dacă ne învoim cu gândul asta este de ajuns pentru diavol să înceapă lupta și să ne împingă în prăpastie. Înțelegeți?
Cum a ajuns păcatul să fie considerat virtute
Datorită faptului că oamenii au multe griji și nu își mai păzesc mintea s-a ajuns astăzi ca păcatul să treacă drept virtute. Este o mare problemă fraților, când păcatul trece drept virtute. Oamenii astăzi nu mai știu să-și taie gândurile și deci nu mai știu să-și taie voia și asta se întâmplă mai ales în rândul tinerilor. Țin minte de un caz în care un copil singur la părinți care fusese cocoloșit acasă să nu-i lipsească nimic, la un moment dat a intrat cu părinții într-un magazin de jucării și a zis „vreau aia!” arătând o jucărie de pe raft. Părinții i-au spus că nu se poate că-i scumpă și copilul a început să spargă tot pe acolo de nervi, de frustrare, a spart tot: vitrine, standuri, tot.
De asemenea, cunosc cazuri și la școală în care copii de bani gata, din familie bună – cum se spune – care aveau toate tipurile de console de jocuri la dispoziție, influențați de jocurile pe calculator, făceau adevărate crize de violență țipând și spărgând totul dacă ceva nu le convenea. Desigur că aceste crize se pot întâmpla și la oamenii mai în vârstă, să știți. Nu pot să zic maturi pentru că cine este agresiv cu familia sa nu este matur, fraților. Știți cum se spune, câinele de prea mult bine turbează, dar tot câine rămâne. Vă rog să mă iertați!
Din păcate, problema cea mare este că de obicei așa au fost învățați de mici de familie sau de anturaj. Sau că au fost bătuți când au fost mici sau au asistat la certuri și bătăi în familie sau în anturaj sau, pe de altă parte, alcoolul și tot felul de alte patimi, droguri și toate astea. Dincolo de astea, și părinții încurajează uneori comportamente care sunt, de fapt, diferite forme de nesimțire și aici nu mă refer neapărat la o violență frontală, fraților.
Un caz
Țin minte că la un moment dat venise cu un grup de pelerini un copil care era fiul unui foarte bun informatician cu care mă cunoșteam în Sf. Munte. Informaticianul mi l-a prezentat pe fiul lui și l-a lăudat că este foarte deștept și mi-a spus că acum tocmai a învățat despre motoarele criogenice… Mi-am adus aminte vag de vreo două tipuri de motoare criogenice și i-am spus copilului astfel încât să încerc să deschid o punte de discuție iubitoare cu acesta. Însă tânărul m-a zdrobit efectiv, praf m-a făcut și prin atitudine și prin șuvoiul de informații care curgea cu nemiluita, monopolizând discuția care eu aș fi dorit să fie duhovnicească, fără să-mi dea posibilitatea să-mi repar greșeala pe care eu am făcut-o fără voie și efectiv nu mă lăsa să schimb subiectul. Cel mai trist era faptul că tatăl lui aproba și era oarecum satisfăcut de comportamentul exact, însă fără milă al tânărului, că odrasla lui știe atâtea, chiar dacă discuția era cu mult prea tehnică pentru toți cei din jur. Fraților, problema omenirii este pălmuirea dragostei, relațiile dintre noi, dramele ce se nasc și nu motoarele de rachetă, motoarele criogenice.
Bullying-ul
De fapt, ce să mai vorbesc, pentru că astăzi bullying-ul și cyberbulling-ul – adică agresivitatea și agresivitatea online sunt adevărate plăgi. Asistăm la o adevărată escaladare a nesimțirii, inclusiv prin escaladarea victimizării. Am ajuns la o adevărată civilizație a nesimțirii și – paradoxal – a victimizării, inclusiv prin folosirea victimizării ca armă.
Au ajuns oamenii maturi să se teamă de tineri. Au ajuns să fie de o tristă celebritate farsele făcute de tineri celor mai în vârstă, uneori chiar unor oameni mai în vârstă cu totul necunoscuți și fără să fi fost provocate cu ceva. Nu știu dacă știți, sunt tiktokari care pentru faimă, adică pentru vizualizări și like-uri, fac tot felul de lucruri extrem de neplăcute la oameni – le intră prin case, le iau câinii, fură din magazin în timp ce se filmează și alte nebunii din acestea. Lucrul este groaznic, fraților, pentru că, de fapt, este o reacție în lanț provocată de distracția și acceptarea de către comunitate prin mulțimea de like-uri și vizualizări pe care acești tiktokari le obțin prin postările lor. Lucrurile au ajuns până într-acolo încât uneori au și încasat-o și în alte cazuri a intervenit și poliția.
Adicțiile
Problema cea mare, însă, cu imposibilitatea tăierii voii, este eșuarea în adicții mari legate de trup. În mari patimi trupești. Droguri, forme de drog. Numai de fentanyl – un nou drog sintetic din categoria opioidelor – mor anual în SUA peste 100.000 de oameni. Adică aproape 300 de oameni zilnic, fraților. Asta dincolo de faptul că sunt enorm de mulți care au viața distrusă, mor în fiecare zi 300 de oameni. Și cei care rezistă sunt ca niște zombi din cauza drogurilor, nu știu dacă i-ați văzut, am și postat pe site câteva documentare pe tema asta. Impresionante.
Problema cea mare este că destule droguri sunt cel puțin tolerate, iar unele chiar legalizate și promovate de către administrație.
Din categoria drogurilor promovate, adică a surselor foarte puternice de plăcere care provoacă exact aceeași reacție chimică în creier, fac parte și distorsiunile sexuale. Alte forme de drog. Dincolo de asta există și alte forme de drog, bineînțeles nu atât de puternice ca și drogurile chimice și distorsiunile sexuale: ecranele. Desigur că nu ecranele în sine, ci calitatea și cantitatea mesajelor ce sunt livrate prin intermediul acestora și modul în care sunt livrate.
Insistăm asupra faptului că media electronică, sexul păcătos, sexul împotriva firii și drogurile grele fac parte din aceeași categorie și produc aceeași reacție chimică în creier la diferite intensități, bineînțeles. De ce? Insistăm asupra acestui fapt pentru că dacă un părinte este îngrozit dacă află că fiul lui se droghează, se liniștește dacă fiul este dependent de celular, ba chiar zice că bine că a scăpat de fiul lui ca să poată să stea și el pe celularul lui. Înțelegeți?
Patimile nevindecate și nesimțirea
Problema cea mare este că patima dacă nu este tratată duce la nesimțire și uitarea de Dumnezeu, iar uitarea de Dumnezeu duce la o nesimțire și mai mare. Este o reacție în lanț, fraților, care duce la o explozie interioară mai periculoasă decât o explozie atomică. De ce? Pentru că bomba atomică nu duce în iad pe când nesimțirea, da. Cu multă compasiune, spun asta. Îi iubim foarte mult pe acești oameni și ca dovadă a dragostei față de ei urâm păcatul, urâm distorsiunea duhovnicească de care suferă. Trebuie să simțim corect și să facem distincție între faptă și făptaș, între păcat și păcătos.
Mintea simte corect numai atunci când este liberă de patimi. Mintea nu trebuie să se umfle prin mândrie, să cadă prin deznădejde, să deraieze la dreapta prin surplus și evlavie cu înșelare în ea și nici la stânga prin lipsuri și păcate frontale. Numai atunci când acest ochi foarte fin al sufletului – focusul uman, mintea – această atenție ultimă, stă pe centrul crucii, numai atunci ochiul sufletului este luminat de razele harului, adică ale energiei necreate a lui Dumnezeu și numai atunci mintea simte corect. Această simțire corectă a minții drepte se numește bunul simț, fraților. Această poziție corectă a minții se numește dreptatea.
Problema adicțiilor și a nesimțirii minorităților
Astăzi din cauza adicțiilor foarte puternice permanentizate, nu mai există dreptate și nu mai există bun simț. Vedeți că oricine poate să zică orice, nu contează dacă este drept sau nu, contează dacă este în acord cu patimile, cu adicțiile acceptate pe post de calități. De exemplu, dacă niște oameni normali s-ar dezbrăca pe stradă, ar face gesturi obscene și ar incita la sex normal, poliția le-ar face imediat dosar pentru ultraj contra bunelor moravuri și le-ar da amendă. Dacă însă sunt oameni distorsionați sexual care fac aceste lucruri, nu se întâmplă nimic, cu toate că oamenii normali sunt indignați. Vedeți că patima în drumul către nesimțire trece de la implorarea pentru toleranță, la nevoia de acceptare după care la tiranie. O tiranie a minorităților, tiranie fără milă. Fără milă față de alții și milă potențată la maxim față de ei înșiși.
Asta e caracteristic nesimțirii pentru că împietrirea este o nepăsare întipărită în fire, este ca o a doua fire, o cugetare amorțită, este înghețarea râvnei și tirania prejudecăților, a bănuielilor. Încrederea desăvârșită în gândurile proprii. Nu mai există bărbăție și spirit de sacrificiu pentru că nu mai există durerea inimii față de celălalt din afara bulei de egoism al nostru. Nici pentru sine nu mai există străpungerea inimii după Dumnezeu pentru că nesimțitului îi este frică de marasmul dinăuntrul său și îi este frică să accepte că a greșit. Nu are curajul să se vadă cine e.
Fraților, o spun asta cu mare compătimire pentru că toți bolim de nesimțire mai mult sau mai puțin, din diferite cauze. Și întâi de toate eu, bineînțeles. Vă rog să mă iertați! Nu putem să judecăm pe oameni, fraților, pentru că unii dintre noi ascundem mari traume în interiorul nostru. Asta e foarte important, fraților: judecăm faptele și nu le acceptăm, pe când pe oameni niciodată pentru că niciodată nu știm ce e înlăuntrul acestora!
Disocierea dintre simțire și comportament
Uneori este foarte dificil de discernut pentru că la arătare, prin cuvinte, nesimțitul este cum trebuie, chiar dacă vorbește împotriva sa este și este total contrar cu faptele sale.
Vedeți că sunt unii în biserică ce se comportă ca niște evlavioși sau evlavioase în timp ce cu mânie fac observații și îi alungă pe cei care, după sistemul lor de valori, după crezământul minții lor, nu sunt la fel ca ei – în vestimentație sau comportament. Am văzut pe cineva astfel și dacă nu m-aș fi îngrozit și întristat, cred că m-aș fi minunat. E fenomenal, fraților, pe de-o parte, și foarte periculos pe de alta, pentru că un astfel de om poate să creeze o aură în jurul său care nu i se cuvine și să scandalizeze pe mulți când se va afla cine este de fapt. Noi să avem grijă să nu judecăm pentru că și noi putem să cădem exact în aceleași lucruri, înțelegeți! Ba chiar și mai rău.
Modalități de vindecare
Ca să scape cineva de situația asta este esențială ascultarea. Să asculte de cei pe care îi validează Dumnezeu în fața lui, chiar dacă el nu simte că așa trebuie să facă. S-o facă însă și să accepte că și alții pot să aibă dreptate și să-i asculte. Problema cea mare este că astfel de oameni cred că nu au nevoie de povățuitor sau, dacă totuși caută un povățuitor, cred că nimeni nu este atât de perfect pentru ei și se complac în viața de sine care le crește duritatea.
Dincolo de ascultare, este nevoie de pocăință, de zdrobirea inimii – adică de post, de lacrimi și de gândul la moarte. Să ne amintim că vom muri, fraților, fără însă să cădem în depresie! Să ne amintim că vom da răspuns la judecată. Este singurul lucru sigur din viața noastră și noi nu vrem să ne pregătim ca să depășim moartea. Desigur că este însă dificil pentru cel ce bolește de nesimțire să creadă că există biruința morții. El trebuie să creadă pur și simplu și să asculte așa oarecum orbește ca să iasă din marasmul în care se află, chiar și pentru faptul că nu are o altă soluție mai bună.
Dacă însă nu ascultă, dacă nu se pocăiește, dacă nu se nevoiește și se bazează pe ascundere e foarte dificil. Fraților, să nu spunem că „nu mă vede nimeni” ca să ne justificăm păcatul și drumul către lipsa de simțire pentru că asta e foarte periculos. Să nu facem tot felul de strategii și minciuni prin care să-i înșelăm pe oameni ca să facem bani sau pentru alte interese, că „nu ne vede nimeni” în biroul în care stăm. Cifrele de la vânzări dacă nu sunt câștig meritat sunt suflete înșelate și asta nu e bine. O să se întoarcă asupra noastră, chiar dacă nu ne vede nimeni, pentru că Dumnezeu ne vede.
Problema avorturilor
Știți că multe omoruri calificate și premeditate s-au făcut cu această îndreptățire că „nu ne vede nimeni” sau „nu vedem noi pe cel pe care îl omorâm”. Să nu spunem, fraților, că noi n-am omorât pe nimeni și este foarte puțin probabil să facem asta, pentru că dincolo de faptul că nu știm ce aduce ziua de mâine – Doamne ferește! – avortul este omor calificat și premeditat. Să nu spunem că suntem absolviți de crimă pentru că nu simțim, pentru că nu vedem pe copilașul pe care îl omorâm în pântece. Putem să fim autorii unui avort care este omor. Să fim autori morali dacă suntem bărbați sau incităm la avort sau femei, Doamne ferește!
Dincolo de faptul că aceasta e o formă de nesimțire, să știți că toate femeile care au avortat au avut traume. Gândiți-vă dacă același copil pe care îl omoară în pântece fără să-l vadă, l-ar omorî persoana respectivă la câteva minute după ce se naște, când îl vede. Cum e? Înțelegeți? Același copil este.
Neapărat, fraților, cu multă dragoste vă spun, neapărat să căutați ajutor duhovnicesc, fraților și surorilor, la un duhovnic experimentat, la asociațiile „Pro Vita” din cadrul Bisericii sau la alte asociații analoage tot din sânul Bisericii. Desigur că întâi de toate trebuie căutat ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune și Dumnezeu va ajuta. Nu glumesc, fraților, nu spun așa din vârful buzelor.
Să vă dau un caz, ca să vedeți că ajută bunul Dumnezeu și nu se validează nesimțirea.
O situație
La o oră de maximă audiență pe unul din posturile naționale de televiziune din Grecia, s-a organizat o dezbatere foarte aprinsă legată de tema avortului între mai multe somități printre care erau medici, ierarhi, oameni de știință, profesori, tot felul de specialiști. Printre ei era și directoarea de la maternitatea principală – să zic așa – din Atena. Discuția a durat multe ore și a fost foarte intensă – nu știu dacă știți, grecii vorbesc de regulă mai mulți simultan și foarte repede – astfel încât doamna director n-a mai apucat să spună nimic.
La final, moderatorului ii s-a făcut milă de doamna director și i-a dat cuvântul zicând: „Acum la final să ne spună și doamna director un cuvânt din experiența ei de la maternitate”. Și atunci a zis doamna că „Știu pe o femeie care a rămas însărcinată chiar dacă medicii i-au spus să nu rămână, însă ea își dorea foarte mult un copil. Medicii i-au spus că e nebună și într-adevăr au apărut complicații cu sarcina și toți i-au spus să avorteze, însă ea nu dorea în ruptul capului și se ruga la Maica Domnului să n-o lase, toți o presau și ea și-a pus nădejdea în Dumnezeu și Maica Domnului și într-un final, într-un final a născut un copil sănătos și totul a fost bine și totul este bine și este bine și copilul și mama și este cea care vă vorbește acum!!” și așa s-a terminat emisiunea.
Luna mândriei
Fraților, numai flexibilitatea smereniei ne salvează, ne dă viață de la dătătorul de viață Dumnezeu și ne dă capacitatea să dăm viață. Vedeți că astăzi mândria a ajuns așa de mare încât există chiar și o lună a mândriei – pride, cum spun în mod voit pe engleză astfel încât să nu sune foarte urât, că mândria știm ce înseamnă… Este luna păcatului frontal, luna mândriei. Dacă am fi simțiți și drepți ar trebui să fie și o lună a smereniei, nu-i așa?… Mai ales că toată istoria de mii de ani ne arată frumusețea smereniei și hidoșenia mândriei. Să fim simțiți și să nu ne călcăm bunul simț, dând cu piciorul la tot ceea ce am acumulat ca societate vreme de mii de ani.
Vedeți că această mândrie intră în noi și ne distruge simțirea – impunem cu nonșalanță voia noastră celorlați, care dacă nu ne pocăim, devine foarte tare și ne chinuie și pe noi și pe ceilalți ca ecouri ale iadului interior. Unde mai pui că în timp căpătăm și experiența să ne impunem voia noastră prin metode din ce în ce mai sofisticate. Și răul crește și înăuntrul nostru și împrejurul nostru.
Concluzie și îndemnuri
Să nu uităm, însă, fraților că Dumnezeu ne vede și vom da răspuns la judecată. Nesimțirea este pregustarea iadului – este singurătatea și aici pe pământ și după moarte. Înțelegeți? Chiar dacă poate că oamenii nu o să ne mai zică nimic pentru că știu că n-are rost să-și piardă vremea cu noi și noi credem că e totul bine. Să nu credem că ne-am rezolvat dacă rămânem în păcat. Durerea noastră rămâne. Nu avem cum să înșelăm pe Dumnezeu care este atotștiitor. Trebuie să ne spovedim și să punem început bun cu gândul la moarte. Dacă murim în seara aceasta unde o să ne ducem?
Dacă ne întrebăm astfel, fraților, atunci vom putea să vedem unde avem problema, unde este cauza nesimțirii din noi, unde este lipsa iubirii și împotriva acestora trebuie să luptăm. Trebuie să ne luptăm cu patimile, fraților, când sunt mici, pentru că dacă cresc și se întăresc, greu se desțelenesc. Desigur că spovedania, postul, rugăciunea, răbdarea cu nădejde – neapărat cu nădejde – sunt niște ingrediente esențiale, însă acestea sunt generale și pentru fiecare cauză sunt și medicamente specifice care sparg acest monolit al nesimțirii. Trebuie să ne mustrăm pe noi înșine fără să cădem în deznădejde, să cerem ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să ne ținem mintea în iad și să nu deznădăjduim pentru că Dumnezeu aceasta așteaptă de la noi toți: o inimă duhovnicească, o inimă caldă, o inimă pufoasă.
Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Vă mulțumesc că ați avut sensibilitatea și îngăduința să stați cu mine până acum!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Experimentul comunismului – Nicu Ioniță, p. Justin Pârvu
Urmăriți un material în care Nicu Ioniță ne explică cine și de ce a inițiat experimentul comunismului într-o discuție cu părintele Iustin Pârvu.
Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul)
Powered by RedCircle
Cum depășim traumele și slăbiciunile – d-na Galina Răduleanu
Ascultați un interviu echilibrat cu d-na Galina Răduleanu despre cum se generează și cum depășim traumele și patimile noastre. D-na Galina vorbește pe baza experienței sale de psihiatru și de fostă deținută în închisorile comuniste.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Cum depășim traumele? Toate au un rost!
Cum depășești o traumă? Despărțirea de cineva, moartea cuiva sau alt tip de traume?
Din copilărie?
Nu din copilărie.
A, din viața de toate zilele.
Recente, da.
Un deces, sau o pierdere?
Da, da. Pierderea unui post de muncă, de pildă…
Știi, e foarte greu, când e vorba de deces. Pierderea unui loc de muncă și asta e un necaz. Dar e un necaz. Nu-i o traumă. Un deces este foarte, foarte greu, mai ales când vorbim de cineva care reprezenta mult în viața ta. Dar toate au un rost. Și lucrurile bune, dar mai ales lucrurile rele, au o semnificație. E greu atunci când, să zicem, ți-a căzut o piatră în cap și nu-ți dai seama care este semnificația acestei căderi, dar ele de fapt s-au produs pentru ceva. Durerea încetează încetul cu încetul, legat de timp. Timpul estompează partea de durere, dar de lipsă…Nu dispare niciodată. Ceea ce a reprezentat respectiva persoană, n-are cum să dispară. Durerea asta, încetul cu încetul, se estompează. După aceea, poți să și înțelegi anumite lucruri. De ce a trebuit persoana respective să plece și care este partea de semnificație? Că este într-adevăr o parte de semnificație!
Sensul dramei ascunse a părintelui Ilie Imbrescu
Uneori e greu s-o accepți, uite, când mă gândesc la prietenul tatei, părintele Ilie Imbrescu, care a fost arestat în 1949 și condamnat la 15 ani de închisoare sau la 20, pentru că a rămas în jurământul unei organizații anticomuniste în care era și un mare avocat Istrate Micescu, parcă și un amiral, Horia Măcelaru, dacă nu mă înșel. Această organizație a fost descoperită de comuniști, toți au fost arestați și el la Aiud. Și în 1951, deci după 2 ani, a făcut o ocluzie intestinală, o apendicită, pentru care trebuia urgent să fie internat pentru că făcuse abdomen acut și securiștii de la Aiud au trimis la București o hârtie pentru aprobare de internare. Până când a venit aprobarea, el a murit. Și atunci, sigur, a fost o durere imensă, pentru că băiatul lui avea 12 ani și nici acum el nu acceptă.
Dar eu am stat și m-am gândit: cât de milă I-a fost Lui Dumnezeu de părintele Imbrescu, că l-a luat după 2 ani și l-a scutit de 15 ani de tortură! Pentru că el scrisese deja poeziile acelea, care după aceea au fost trimise nevestei lui…. Scrisese poeziile care au reprezentat trăirea lui duhovnicească, de înălțime spirituală, deci cumva își făcuse datoria. Urma acum să fie chinuit în Aiud, în Canal, în toate chinurile care au urmat până în 1964, timp de 15 ani. I-a fost mila lui Dumnezeu și l-a luat! Eu așa înțeleg.
Deci, vreau să spun că fiecare lucru care te traumatizează, are o semnificație. Poate trezește în tine ceva, poate pe persoana respectivă, știu eu, Dumnezeu o scutește de alte lucruri mai rele. Nu știu, pentru mine este totdeauna o semnificație.
Mi-a plăcut ce spuneți cu mila lui Dumnezeu.
Întotdeauna este un scop mai bun. Da. Absolut!
„Puterea lui Dumnezeu îți dă posibilitate să-ți vezi nimicnicia”
Cum tâlcuiți cuvântul Sfântului Ap. Pavel: „Puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în slăbiciune?”. Ați trăit cuvântul acesta în închisoare?
Nu m-am gândit niciodată la această frază dar acum, dacă mă gândesc la ea, îmi dau seama că acolo, în închisoare, îți simțeai slăbiciunea și, într-adevăr, prin această slăbiciune, ai putut să ajungi să trăiești legătura mai intensă cu Dumnezeu dar poate și prin faptul că te smerește această slăbiciune. Puterea lui Dumnezeu îți dă posibilitate să-ți vezi nimicnicia.
Și slăbiciunea ta te ajută.
Slăbiciunea ta te ajută să te ridici.
E frumos cuvântul, nu?
Nu m-am gândit niciodată, dar așa am trăit-o într-adevăr. Am trăit-o.
Ați simțit forța smereniei?
În închisoare, nu. Nu. Pentru că nu mă debarasasem complet de orgoliu. Nu știu ce să spun, poate mai târziu, mult mai târziu. Poate mai recent, aș zice! Și nici acum în totalitate. Pentru că am fost – acum pot să spun, că a trecut – o ființă extraordinar de orgolioasă. Dar era și o treabă ereditară.
„Orgoliul este breșa pe unde să intre”
Se moștenește cumva? Se moștenesc, deci.
Da, da. Mama era foarte orgolioasă și eu am moștenit-o, teribil.
Se moștenesc patimile sau ține mai mult de temperament?
Depinde, că nu este asta o treabă matematică. Poate că uneori nu moștenești nici orgoliul, dar în cazul meu, am moștenit pe deplin. În totalitate.
V-a dat de furcă, nu?
Din copilărie! Dacă eu nu am putut să-mi cer iertare, toată viața.Îți dai seama? Eram copil, înseamnă că eram ereditar. De vreme ce din copilărie era. Acum chiar dacă apare, pot să mi-l retez, pot să zic: „stai un pic poate sigur e-o dovadă de orgoliu. Chestia asta nu trebuie să fie!”. Pentru că, să știi, prin orgoliu dacă e vorba să te ia în stăpânire cel rău – și asta urmărește în permanență, orgoliul este breșa pe unde să intre. Numai orgoliul! Nimic altceva. Orgoliul este singura breșă care îi dă posibilitatea să intre. În momentul în care breșa asta ai desființat-o, el nu mai are intrare.
Și cum te lupți? Poți lupta singur sau te smerește Dumnezeu?
Păi, numai cu ajutorul lui Dumnezeu! Și Dumnezeu îți trimite niște greutăți, niște întâmplări, care te zguduie, să te cutremure. Cutremure care prăbușesc clădiri. Multe necazuri, boli, pierderi și multe… Mă duceam la duhovnicul meu, la părintele Gherontie Ghenoiu, de la Patriarhie – e minunat, un om minunat, absolut – eram ieșită din închisoare. Mă duceam la părinte, el era de-o frumusețe, de-o bunătate, de-o căldură, era extraordinar, extraordinar. Și-i spuneam:
– Părinte, nu știu cum să scap de orgoliu. Uite, asta e păcatul meu, ca și al primilor îngeri.
Este un pas și acesta, să-l recunoști. Să-l identifici în tine.
Da. Cum să fac să scap? Și părintele mi-a zis:
– Păi de ce să fii orgolioasă, ce ai care-ți aparține? Ce ai care să nu fi primit? Și începe să-mi spună așa. Eu mă gândeam: „Da, are dreptate”, dar toată treaba era rațională și nu avea niciun ecou în mine. Eu mergeam pe drumul meu.
Până nu te pălmuiesc împrejurările vieții….
Absolut. Părintele Alexie îl știe pe părintele Gherontie.
A, da?
Da. Zice: „Daa, părintele Ghenoiu!”. Vai ce om minunat, absolut minunat.
Pedeapsa lui Dumnezeu. Vremuri grele precum plăgile Egiptului
Ce transmiteți societății românești de azi? Pe de-o parte sunt îngreuiați de facturile pe care trebuie să le plătească, de sărăcie, adică. Pe de altă parte sunt speriați și de boală, traumatizați cumva în urma pandemiei. Pe de o altă parte și de războiul care este posibil să vină.
Nu știu. Dacă-i vorba să mă compar cu mine, pe mine pandemia nu m-a speriat nici cât negru sub unghie. Absolut deloc. Când a fost să stau în casă, am stat în casă, nu m-a deranjat, când a fost să ies am ieșit. Nu mi-a fost frică. Am făcut de câteva ori (covid), o formă mai ușoară, dar nu pot să spun că a reprezentat o preocupare pentru mine. Sigur, mă durea când auzeam că ăla a murit, ăla a murit. Auzisem de atâtea personaje teologice, când am fost într-un pelerinaj, un stareț al unei mănăstiri; Sighișoara se numea mănăstirea. Și murise de covid. Mă impresiona și mă durea lucrul ăsta și mă gândeam: „Doamne, ce pedeapsă pe lumea asta. Atunci zic: „Asta e ca plăgile Egiptului. Asta-i prima plagă”.
Care-o fi a doua? Războiul! Acum trebuie să mă întrebi care o fi a treia?
Păi începe deja.
Vă spun eu care este a treia! A treia este seceta! Mă rog, până la șapte mai sunt.
Nici pedeapsa lui Dumnezeu nu ne mai trezește
Dar toți suntem, cu toate aceste lovituri, atât de nepăsători, atât de împietriți. Atât de împietriți. Nimic nu ne trezește.
Nu ne schimbă!
Nu ne trezește, domnule. Voi nu vă dați seama și ăia din Ninive, ăia s-au trezit! Nu? S-au îmbrăcat în cenușă și s-au trezit, Dumnezeu i-a iertat. Noi, nimic!
Mai sunt egiptenii care, tot așa, nu credeau și nu se înmuiau.
Nimic, nimic! Petrecem în continuare. Sodomie, cât cuprinde, etc, etc, nimic. Orgoliu luciferic. Nu ne dăm seama că noi ne autodistrugem. Sincer, nu știu. La un moment dat va interveni ceva care să ne trezească! Cred, așa cred, totuși.
Ce credeți că ne lipsește de nu putem să ne trezim?
Smerenia. Suntem plini orgoliului. Stau și mă gândesc: chiar e atât de important să ne facem o stație lunară, când sunt părți ale globului unde populația moare de foame? Mie mi se pare ceva înfiorător. Când știu că-n Africa sunt popoare care mor de foame. Mor! Sunt scheletice. Am văzut poze cu copii care sunt numai piele și os. Și nouă ne trebuie stație pe lună! De ce ne trebuie stație pe lună? Și pe Marte? Îți dai seama, miliarde, dar miliardele alea, oare nu ar fi mai firesc să ajutăm populația care e muribundă? Sau să dăm mai mulți bani cercetării pentru a descoperi tratamentul cancerului?
Indiferența față de sărăcia aproapelui
Această indiferență ne-a învârtoșat cumva sufletul.
Da. Nouă ne trebuie stație pe lună. De ce-ți trebuie mă, stație pe lună? Pentru ce? Crezi că vei fi mai dumnezeu dacă faci stație pe Lună? Sau pe Marte? Deci nu, eu nu înțeleg! Chiar nu înțeleg. Nu-ți pasă de ceea ce se întâmplă pe Pământ. Nu-ți pasă de ce este cu omul, cu semenul tău. Cum spunea cineva, care era la masă, că trebuie să scadă populația globului! De asta acceptăm această schimbare climatică și secetă. Ca să moară de foame lumea. Dar de ce? De ce trebuie să moară de foame? Populația pe planetă are cu ce se hrăni. De ce trebuie să aibă unul să se lăfăiască și altul să nu aibă o bucată de pâine?
Noi, ca indivizi, ce putem face?
Noi ce putem face?
Acestea sunt lucruri care se hotărăsc la nivel global.
Măi, decât să ajuți pe unul care-i alături (lângă) de tine. Nu poți să-l ajuți pe ăla din Africa. Dar, cel puțin în sufletul tău, să nu fii de acord. Deci să nu fii de acord cu ceva care nu este normal și nu e uman, nu e firesc. Nu e firesc! Cântăm în UE, cântecul Oda Bucuriei a lui Beethoven și cântecul acela al lui Schiller: „Toți pe lume frați noi suntem/ Când tu vii ușoară-n zbor/ Slavă ţie, stea curată /Voie bună pe pământ”. Bun, și tu cânți lucrul ăsta. Păi nu ți-e rușine să cânți lucrul ăsta? Să cânți tu o minciună, e o minciună pentru tine! Tu nu ai noțiunea de frate, nu-ți pasă. Cine-i fratele tău? Nu există niciun frate! Nu există decât inamici și oameni care te concurează, pe care vrei să-i dai la o parte ca să câștigi mai mult. Știu că nu pot face nimic, fără îndoială.
Dar facem cu cel de lângă noi, binele pe care eu pot să-l fac.
Măcar cel de-alături.
„Dacă o să fim căldicei și indiferenți, nu vom reuși”
Da. Și ca să terminăm într-o notă mai optimistă, cum vedeți biruința creștinului azi în lume?
Nu stabilesc eu asta. Hristos spune: Îndrăzniți, Eu am biruit lumea! Trebuie să îndrăznești, de vreme ce a biruit lumea, înseamnă că e posibil ca să biruim și noi, dar trebuie să îndrăznim. Dacă o să fim căldicei și indiferenți, nu vom reuși. Deci: indiferentismul acesta, care din păcate nu se referă numai la lumea laică, ci și la Biserica lui Hristos. Eu de asta îl iubesc pe Sf. Gavriil Georgianul, un adevărat sfânt, care L-a iubit pe Dumnezeu, dar a iubit și țara lui și oamenii lui și a fost și om al cetății. Care nu a acceptat ca să i se închine lui Lenin și i-a dat foc. Cu prețul vieții lui. Deci a fost om al cetății! Om care – așa cum au făcut și legionarii, când a fost războiul civil din Spania, s-au dus să se lupte.
N-au stat nepăsători.
Pentru că era un război împotriva Lui Hristos! N-au fost nepăsători. Nici Sf. Gavriil Georgianul n-a fost nepăsător, nici când a fost războiul civil din Georgia. Când a strigat la soldații aceia: „Eu sunt Georgia, omorâți-mă pe mine!”.Și era implicat. Implicat. Și era un sfânt, nu era, știu eu, un oarecare. Deci un sfânt. Dar era implicat. Ar trebui să fim toți implicați, de la vlădică la opincă, dacă vrem să ne facem datoria. Că nu e – vorba muncitorului – Bine, slugă bună și credincioasă, ți-ai făcut datoria. Dar măcar să ne facem datoria. Datoria noastră nu este să fim nepăsători. Zicem: „Nu te băga!”. Asta-i ca și cu samariteanul. Știi?
Noi… trece fariseul, trece levitul, îl lasă pe ăla să fie zdrobit și însângerat. „Nu te băga!”. Cam asta facem. Toate forurile.
Deci, dacă noi ne facem datoria în dreptul nostru așa putem schimba și ceva în jurul nostru.
Absolut! Fiecare alături. Fiecare în fața nasului.
Uite, este, de exemplu, un părinte de la Iași, Părintele Damaschin. Așa de mult îmi place de el și când am putut, am participat și eu.
Milostenia. Dar ceea ce ați spus dvs. este exact ceea ce ne cere și Mântuitorul și pentru ce ne va judeca, la înfricoșata judecată. (Pilda cu) Cei de-a dreapta și cei de-a stânga. Practic, cerea milostenia: „Pentru că nu M-ați îngrijit, nu M-ați căutat în închisoare…
Păi da.
Aceasta e soluția.
Păi sigur. Acuma de Crăciun, făceam și eu un apel un apel pentru copii aceia (pe care îi îngrijește Părintele Damaschin).
Da, da. Dar știți, e greu, pentru că atunci când ești părinte și abia îți întreții proprii copii, și abia poți să-ți achiți factura la curent și gaze sau ce-o mai fi, atunci este mult mai greu să te gândești și la celălalt.
Eu nu vorbesc de cel care-și duce zilele de azi pe mâine, eu vorbesc de cei care își pot permite și n-o fac. Știi? Pentru că, când mă gândesc la copii ăia și la copiii aceia de la Bănceni, știi, din Bucovina.
Din Cernăuți.
De lângă Cernăuți. Și la alții. Vezi – sunt destul de numeroși cei care au posibilități. Nu sunt puțini, dacă stai să te uiți pe stradă în București, vezi tot felul de mașini elegante, scumpe, deci unii își permit. Dacă oamenii, un pic așa, un 1% s-ar gândi…
S-ar schimba.
Tot ar fi ceva.
Da. Doamne, ajută!
Dacă vrem să înțelegem într-adevăr cine e Dumnezeu trebuie să închidem gura
Ascultați un cuvânt delicat și plin de har al părintelui Grigorie, starețul mănăstirii Sf. Doctori fără de arginți, care ne arată cum ajungem să-l cunoaștem pe Dumnezeu.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
– Părinte Grigorie, de obicei încheiem fiecare interviu cu o întrebare. Ce mesaj adresează fiecare mănăstire celor care ne urmăresc acum? Care ar fi mesajul sfinției voastre?
– Niciodată nu mă odihnesc cu mesajele. Îmi place mult tăcerea. În acest moment, dacă Biserica vrea să-și facă simțită puterea în lume trebuie să aleagă tăcerea cea binecuvântată. Am auzit pe cineva care spunea: „Dacă vrei să vorbești în toată lumea, să înveți limba engleză. Dacă vrei să vorbești cu Dumnezeu trebuie să înveți limba greacă.” Dacă vrei, cu adevărat, să pricepi cine este Dumnezeu, trebuie să-ți închizi gura. Nu e nevoie de mesaje. Avem nevoie de exemplul sfântului din Biserică. De iertare, de deschiderea spre celălalt. De simțirea problemei celuilalt ca fiind a ta. Acest lucru nu trebuie spus. Și acum când o spun nu înseamnă că se întâmplă. E nevoie doar să se petreacă. Dacă reușim să se petreacă acest lucru sau dacă încercăm să-l facem, suntem mult mai aproape de Dumnezeu decât orice modalitate de exprimare.
Așadar, faptele! Să urmăm acest exemplu! Să ne mulțumim doar cu o tăcere care cere de la noi fapte, ca să facem simțită realitatea celui de lângă noi. Dumnezeu este „depărtat” de noi din nemărginita Sa pogorâre și dragoste. Nu se arată nimănui, ca să ne lase să credem în mod liber. Dacă s-ar coborî El acum, am fi forțați să credem în această vedere. Ascuns, însă, în inimile fiecăruia dintre noi, poate să „socotească” până și grăuntele de muștar precum un munte.
Așadar, suntem bucuroși și de „absența” Sa care este o tăcere extrem de binegrăitoare. Poate că la început Dumnezeu nu se face simțit în viețile noastre, însă, în realitate, este permanent Acolo! Și este permanent acolo cu o dispoziție iubitoare extraordinară. Ne creează, ne lasă liberi pe pământ, atât de liberi, încât putem să renunțăm la El – dacă va fi nevoie. Se face unul precum suntem noi – ca să ne mântuiască – și iarăși, faptul Învierii Sale Îl pune la „îndoială” înlăuntrul nostru, ca să spunem singuri în libertate – vrem să credem în El sau nu? Și dacă spunem „da”, după ce simțurile noastre nu iau parte atunci se întâmplă un lucru foarte important. Și dacă spunem „nu”, avem cumplite îndreptățiri față de El. Că nu L-am văzut [cunoscut] nicăieri. Noi v-am spus totul.
– Vă mulțumim foarte mult.
– Eu vă mulțumesc. Să fiți bine.
Cum să-ți găsești un părinte duhovnicesc – PS Alexei de Alaska
Ascultați un cuvânt foarte bun și cu discernământ al unui monah athonit (părintele Alexei) care a a ajuns Episcop de Alaska despre una dintre cele mai sensibile teme: cum să ne găsim un părinte duhovnicesc. De asemenea, PS Alexei ne dă niște sfaturi foarte folositoare legate de viața duhovnicească.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
[Episcopul Alexei din Alaska]: Probabil este cel mai bine dacă vrei să intri în Împărăția Cerurilor trebuie să fii ca un copil mic. Și indiferent la ce vârstă intră cineva în Biserica Ortodoxă trebuie să fie ca un copil, gata să învețe, gata să accepte ceea ce spun tatăl și mama despre viața, despre ce este sigur, ce este dăunător, ce este bine, ce este rău și cum poate o persoană să crească. Mama este, desigur, biserica, iar tatăl este, desigur, preotul care va iniția persoana în viața creștină.
Este bine să încerci să intri, într-un fel ca și când înveți totul pentru prima dată. Chiar dacă cineva poate avea o tradiție a creștinismului din care provine, este bine să intre ca și când totul ar fi nou. Totul e nou, totul e minunat. Să se străduiască să… cu credință de copil… să se bucure de faptul că dintr-o dată mai are o mamă, Maica Domnului, cea mai perfectă mamă dintre toate mamele, să spună rugăciunile, rugăciunile de dimineață, de seară și în special să învețe despre sfintele taine și să învețe ce este viața virtuoasă și să încerce să ducă o viață ortodoxă, începând cu lucruri foarte simple ca de exemplu să aibă o lumină aprinsă în casă în fața icoanelor, să se roage în fața icoanelor, să facă semnul crucii înainte de masă, să facă semnul crucii de mai multe ori de-a lungul zilei, să spună rugăciunea și să crească pur și simplu prin citirea de cărți duhovnicești.
În ceea ce privește găsirea unui părinte duhovnicesc… Mergerea la o mănăstire pentru căutarea unui părinte duhovnicesc arată adesea că mă consider foarte special și… adică sunt atât de special și atât de important și de remarcabil încât preotul de la parohie probabil că nu este suficient de bun pentru mine. Deci, mie îmi trebuie cineva mult mai bun de atât. Ei bine, acea persoană a început deja greșit. Pot exista momente, pot apărea probleme spirituale în care, la fel ca și în cazul unui medic, poziția locală a cuiva s-ar putea să nu fie la înălțimea unei situații serioase, dar în cele mai multe cazuri, pur și simplu urmează-l pe preot și lucrează la virtuțile: smerenie, ascultare…
Ascultarea este o virtute fundamentală în Biserica Ortodoxă. Este cea mai importantă virtute în Biserica Ortodoxă. Și deci, dacă cineva intră în ea, trebuie să intre cu dorința de a fi copil ascultător al lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că există o singură tragedie pentru un creștin și aceasta este neascultarea de Legea lui Dumnezeu. Aceasta este singura tragedie. Și, desigur, neascultarea este bineînțeles modul prin care omul neascultării a fost aruncat din Paradis. Prin ascultarea Maicii Domnului, Hristos S-a întrupat. Hristos a fost ascultător de Tatăl, apostolii au fost ascultători de Hristos. Printre întregul nor de slăbiciuni, avem acel exemplu de ascultare.
Deci [trebuie să aibă] dorința de a învăța ceea ce predă biserica, să fie dispus să-și taie voia astfel încât să poată, de fapt, face voia lui Dumnezeu și să se străduiască să crească smerenia, credința și iubirea, să fie smerit cu privire la propriile gânduri. Biserica are o bogăție cu adevărat infinită. Și acel banchet este pregătit, nu trebuie să mănânci totul imediat. Să începi încet, să începi treptat și să te bucuri să fii creștin ortodox. Nu e nimic mai bun și nici nu ar putea fi vreodată.

