Sinteza Săptămânii: Îndemnurile și citatele duhovnicești ale săptămânii …și o SURPRIZĂ!
27 noiembrie 2021
IPS Athanasie de Limassol – Absența lui Dumnezeu îi dă omului starea jalnică
29 noiembrie 2021
Am parcurs și am răspuns, cu darul lui Dumnezeu, comentariilor pe care ni le-ați scris ca urmare a articolelor publicate în această săptămână pe platformele O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte. Vă aducem în atenție o selecție bazată pe teme duhovnicești. Am editat puțin întrebările pentru a fi citite mai ușor, dar le-am păstrat mesajul inițial.
Vă mulțumim pentru comentarii!
Răspândiți dragostea!
Faceți click/tap pe întrebări pentru a vedea răspunsurile!
Lectură plăcută!
Să-i ceri acest lucru. Să te rogi la ea. Să-i citești Imnul Acatist.
Da, părintele tău duhovnic surprinde un anumit aspect, însă, totuși trebuie să existe un anumit consens. Desigur că idealul este să te ții de un singur duhovnic – însă acest lucru nu este posibil uneori.
Da, se poate astfel – în funcție de timpul fiecăruia. Nu trebuie însă să ne lenevim.
Da. Ajută, dacă nu te distrage de la ceea ce faci.
Cea mai bună sursă de știri e rugăciunea. 🙂 Legătura cu Dumnezeu. Altfel, orice am face, tot întunecați rămânem.
Da, sunt demoni adică îngeri răi. Dincolo de demoni mai sunt și îngeri buni. Însă îngerii buni, datorită stării noastre păcătoase, nu au contact așa de mult cu noi. Îngerii nu sunt „ca bacteriile” ci ca sufletele. Sunt ființe spirituale.
Să ne rugăm. Trebuie să ai contact nemijlocit cu Dumnezeu. Numai astfel vom rezista, indiferent de ce soluție vom alege. Degeaba ne gândim. Nu merge. Trebuie să ne rugăm.
Există divizare și în alte țări. Problema este foarte complexă. Ca orice medicament are reacții adverse, însă, iarăși, se spune că face bine în anumite cazuri, iar cei ce-l susțin spun că beneficiile sunt mult mai mari decât posibilele reacții adverse. Dincolo de asta, un om, chiar dacă este duhovnicesc, nu înseamnă că are descoperire de la Dumnezeu exact în problema asta. De asemenea poate ca voia lui Dumnezeu să fie pentru cineva să se vaccineze iar pentru altcineva să nu se vaccineze. Fiecare, însă, cu conștiința și rugăciunea lui. Vezi studiul introductiv de la acest articol .
Pentru păcatele noastre se întâmplă toate. Un păcat este și faptul că socotim că vaccinul este „o armă biologică care ucide” – este o poziție cam extremistă. Deocamdată este controversat – sunt efecte secundare în anumite cazuri și fiecare este liber cu conștiința lui să decidă. Totuși s-au vaccinat peste 3 miliarde de oameni și, dincolo de asta, se spune că rata de mortalitate nevaccinați : vaccinați este undeva în jurul a 4 : 1. Adică la un mort din cauza vaccinului mor 4 nevaccinați – ceva de genul. Pe de altă parte sunt posibilele efecte secundare. Fiecare trebuie să judece liber și corect informat în situația sa. E o problemă foarte complicată. Trebuie multă rugăciune.
Să nu credem în astfel de lucruri venite din surse ne-credibile. Din păcate, p. Elpidie amestecă foarte multă informație reală și falsă, producând multă tulburare în popor. E bine de evitat. Vaccinul nu e pecetea. Asta nu înseamnă, bineînțeles, că lucrurile sunt roze. E nevoie, însă, de discernământ.
Da, se poate ajunge la isihie în lume – însă mult mai greu. Totuși orice ai face în direcția asta, este foarte folositor pentru tine. O să vezi că în clipa în care ajungi la o treaptă, o să ți se descopere treapta următoare. Ai curaj!
Te rogi înainte de operație cu intensitate. Te rogi și în timpul operației, cu intensitatea necesară astfel încât atenția să îți rămână concentrată pe ceea ce faci. De obicei asta se traduce printr-o intensitate mai mică. În clipa în care ești nevoit să faci o observație, o să o faci calm cu conștiința clară că sunteți una și, deci, o să vorbești la persoana întâi plural, dând o soluție și nu făcând o observație: „[formulă de adresare] cred că e bine să punem pensa acolo.”
Bineînțeles că Domnul ne înțelege și ne primește. De fapt, este Singurul care ne înțelege într-adevăr. El are înțelegerea absolută ca și Creator. După cum vezi, nu se pune problema să distrugă un om ci să-l facă mai bun, din punctul în care acesta este, fără însă să-l calce în picioare ca om liber. Asta este cea mai fenomenală realizare din toată istoria omenirii.
Nu, nu este autodistrugere (a noastră). Este doar distrugerea omului celui vechi, a patimilor și a păcatelor. Sf. Ap. Pavel vorbește pe larg despre aceasta. Vezi Epistola către Romani, Cap. 7. Numai așa vom scăpa de moartea care colcăie în noi. Asta da, distrugere: distrugerea morții pentru înviere.
Cel mai bine în clipa respectivă este să te rogi pentru cei implicați. Asta e cel mai bine. Cel puțin unul dintre ei este întunecat în clipa respectivă și nu o să iasă bine. Dacă poți să schimbi subiectul sau să-ți pui la celular destul de tare ca să audă cei doi ceva care să-i calmeze, ar fi foarte bine. Calmant este prin excelență Dumnezeu și creația Lui. De exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=eKFTSSKCzWA
Așa este. Un duhovnic experimentat este crucial în astfel de situații. Când spun experimentat, spun și cu experiențe sfinte și cu experiență în lucrul cu oamenii. Dincolo de asta, într-adevăr, cea mai bună soluție este să NU ne luptăm cu atotputernicul Dumnezeu. Să ne lăsăm în voia Lui.
Da – ofrandă este. Milostenie este pentru sufletul celui plecat.
Da, bineînțeles. Conlucrarea noastră cu Dumnezeu este esențială pentru mântuirea noastră. Să nu ne fie „rugăciunea” expresie a lenei.
Am amintit-o parțial în clip. Dincolo de asta, să știi că episodul ci Sf. Nicolae și Arie nu este adevărat – e o legendă apărută prin zona Veneției sec. 14-16 în care apare pentru prima dată că Sf. Nicolae ar fi pălmuit „un arian”. După care aceasta evoluează în timp și ajunge ca Sf. Nicolae să pălmuiască chiar pe Arie. În toate manuscrisele vechi, bizantine, din sec. 7-8-9 episodul NU este consemnat, chiar dacă viața Sf. Nicolae este relatată (după cum și se cuvine) pe larg. În cazul lui Moise, Sf. Părinți nu exclud să fi fost mai degrabă un gest de revoltă. La Mântuitorul, într-adevăr era vorba de râvna cea sfântă, râvna Casei lui Dumnezeu – însă acest lucru, după cum am mai spus, trebuie făcut numai de cei desăvârșiți, și nu de noi cei începători care în loc să războim pe draci, ajungem batjocura lor.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
10 Comments
Parintele Serafim Rose vorbeste despre falsa spiritualitate ce se afla la polul opus fata de spiritul lumesc. Din fragmentul atasat mai jos inteleg faptul ca nu ar trebui sa ne ocupam de rugaciunea lui iisus + tacere, noi, cei care traim in lume . Am inteles gresit? O interpretare a fragmentului m-ar ajuta enorm.
„Alta apropiere gresita si la extrema opusa este aceea care ar putea fi numita falsa spiritualitate. O data cu accesul relativ usor datorat traducerilor cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca si a raspndirii vocabularului ortodox despre lupta duhovniceasca, se poate observa o crestere a celor care vorbesc despre isihasm, despre rugaciunea inimii, despre viata ascetica, despre stari inalte de rugaciune si de teologia inalta a unor Sfinti Parinti precum: Sfntul Simeon Noul Teolog, Sfntul Grigorie Palama, Sfntul Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fii constient de adevarata inaltime a vietii spirituale ortodoxe si sa ai evlavie la marii sfinti care s-au impartasit de ea; dar daca nu vom cugeta intr-un mod foarte realist si foarte smerit la ct de departe suntem cu totii astazi de viata isihasta si ct de putin pregatiti suntem pentru a o urma, interesul nostru fata de ea nu va fi dect o alta expresie a egoismului nostru, a universului nostru de artificial. The me-generation goes hesychast! (“Generatia-eu se apuca de isihasm”) – aceasta incearca sa faca unii; dar in realitate ei numai adauga un nou joc numit isihasm la atractiile Disneyland-ului.
Exista carti cu acest subiect care sunt foarte cunoscute. Chiar romano-catolicii sunt foarte prinsi de acest curent, sub influenta ortodoxa, ei insisi influentnd pe alti ortodocsi la rndul lor; de exemplu: preotul iezuit George Maloney, care scrie tot felul de carti pe acest subiect si traduce din Sfntul Macarie cel Mare si din Sfntul Simeon Noul Teolog si incearca sa-i faca pe oameni sa devina isihasti in viata de zi cu zi. Ei au tot felul de influente, de obicei carismatice; se presupune ca oamenii ar fi inspirati si isi insusesc toate tipurile de disciplina ascetica pe care le dau Sfintii Parinti, care depaseau cu mult nivelul la care ne aflam noi acum.
Acesta este un lucru foarte neserios. Mai este si o doamna, Chaterine de Hueck Doherty (care de fapt s-a nascut in Rusia si a devenit romano-catolica), care scrie carti despre viata pustniceasca si despre linistire si toate aceste lucruri incearca sa le promoveze precum o reclama pentru o noua bomboana. Este, bineinteles, ceva lipsit de seriozitate si este un semn foarte tragic al vremurilor noastre. Aceste lucruri inalte sunt folosite de oameni care nu le inteleg. Pentru unii oameni poate fi doar un obicei sau un mod de a-si pierde vremea, dar pentru altii, care o iau in serios, poate fi o mare tragedie.
Ei cred despre sine ca duc o viata foarte inalta, cand, in realitate, nu si-au rezolvat nici macar problemele interioare. Vreau sa subliniez ca ambele cai trebuie evitate – atat lumescul cat si supra-duhovnicia – dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem o perspectiva realista asupra cerintelor legitime ale lumii sau ca ar trebui sa incetam a mai urma sfaturile marilor Parinti isihasti ori a mai folosi rugaciunea inimii in functie de situatie si dupa puterea noastra. Sa fie insa la nivelul nostru. Ideea, absolut necesara pentru supravietuirea noastra ca ortodocsi azitazi, este ca trebuie sa intelegem conditia noastra de crestini ortodocsi in ziua de azi; trebuie sa intelegem profund vremurile in care traim, cat de putin cunoastem si traim de fapt Ortodoxia, ct de departe suntem nu numai de sfintii din vremurile de demult, ci chiar de crestinii obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de cei din generatia trecuta si ct de mult trebuie sa ne smerim pentru a supravietui ca si crestini ortodocsi astazi.”
Articolul complet: https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/parintele-serafim-rose-despre-conceptia-viata-ortodoxa-68422.html
Da, ai înțeles greșit. Părintele Serafim cauterizează fenomenul diletantismului – un fenomen paralel este azi când toți suntem specialiști în virusologie, vaccinuri, imunologie etc. Părintele Serafim se adresează lumii vestice, pe când Sf. Iosif Isihastul și ucenicii lui care se adresează mediului ortodox, au o poziție contrară. Dincolo de asta, sfinții contemporani – vezi Sf. Paisie, Sf. Porfirie – recomandau aceste lucruri oamenilor care se află deja în Biserică și au un duhovnic cunoscător de aceste lucruri.
Sărut mâna Părinte,
Am o nelămurire care mă frământă de mai mult timp. În anumite situatii (mai mult sau mai puțin obișnuite) desi,teoretic sau principial vorbind, știu cum ar fi bine să acționez, totuși am dificultăți (uneori chiar mari) în a mă hotărî să acționez în modul respectiv (cel teoretic considerat corect) din cauza unei tulburari accentuate care apare în sufletul meu, înainte de a lua decizia propriu-zisă. De aceea, întrebarea mea este
următoarea: ați putea să mă sfătuiți la ce ar trebui sa fiu atent pentru a putea discerne care este adevărata origine a acelei tulburări. Căci eu cred că există două posibilități : pe de-o parte, tulburarea poate fi un semn de la Dumnezeu prin care mi se atrage atenția că nu e cazul să forțez lucrurile în direcția aparent bună, pentru că, așa cum știm de la Sfinții Părinți, ”un bine nu este cu adevărat bine dacă nu este făcut bine” ; iar pe de altă parte, acea tulburare poate fi generată de o revoltă energică a omului vechi din mine, care – așa cum bine știm – îndrăgește mult (printre altele) comoditatea, deopotrivă cea fizică și cea sufletescă.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat,
Doamne ajută !
Să fii atent la pacea inimii tale, la dispoziția de rugăciune și la dispoziția de a spune, a spovedi lucrul respectiv la un duhovnic. Dacă există toate acestea, atunci e bine. Dacă însă vezi că te tulburi în Hristos, apare o strângere de inimă, nu ai „chef” să te rogi sau/și vrei să ascunzi lucrul respectiv de conducătorul duhovnicesc, atunci e o problemă mare. Desigur că siguranța absolută este întrebarea.
Multumesc pentru raspuns.
„Desigur că siguranța absolută este întrebarea.” Dar problema consta in faptul ca, de cele mai multe ori, timpul disponibil pentru luarea deciziei si imprejurarile concrete nu ofera nici o posibilitate de a spovedi lucrul respectiv la un duhovnic (in timp util, ci eventual doar dupa ce am actionat intr-un fel sau altul). In plus, nu inteleg ce inseamna „a te tulbura in Hristos”.
Va rog sa ma iertati pentru insistenta.
Doamne ajuta !
Ți-am dat reperele din răspunsul anterior pentru că nu poți întreba tot timpul pe duhovnic. „A se tulbura în Hristos”: când ne tulburăm atunci când ne gândim la iubirea lui Hristos, la prezența Sa iubitoare. De exemplu: îmi vine să mă îmbăt precum o stivă de porci și sunt absolut hotărât să fac asta „că nu mă vede nimeni”. Gândindu-mă, însă, la iubirea lui Hristos, mă tulbur. Deci n-o să fac asta. Îmi vine să toc mărunt și să fac cu ou și cu oțet pe aproapele meu „pentru un motiv bine întemeiat”. Mă gândesc, însă, la prezența iubitoare a lui Hristos și inima mi se strânge. Deci n-o să fac asta.
Sărut mâna !
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri si ale monahilor noștri din Sfântul Munte, nădăjduiesc că Hristos se va îndura de mine si, înainte de sfârșitul vieții mele pământești, va intra cumva și în inima mea împietrită.
Doamne, ce frumoasă mi se pare expresia „prezența iubitoare a lui Hristos”! Pe de-o parte aș vrea să fie mai în detaliu iar pe de altă parte nu aș vrea să fie încărcată. Nu m-am gîndit la aspectul acesta niciodată, să mă înfrînez, să scap de patimi gîndindu-mă la „prezența iubitoare a lui Hristos ci cum o să mă prezint în fața lui Hristos, la Potir și la judecată. Acum mi se pare că sună a egoism, iubire pauză. Ce-mi puteți spune și mie?
Este, într-adevăr, o abordare mai legalistă. Trebuie însă să potențăm tot timpul iubirea. Dumnezeu este iubire.
Mulțumesc, sărut mîna!