Experiențe personale și minuni de la Botezul Domnului și cu Sfânta Ipomoni – părintele Pimen Vlad

Vizionați pe părintele Pimen Vlad care ne povestește cu mult drag experiențe personale extreme din copilăria sa și minuni de la Botezul Domnului la Iordan precum și despre Sfânta Ipomoni – o sfântă foarte mare care face o mulțime de minuni la mănăstirea Sfântului Patapie, unde este capul sfintei.

Vizionare plăcută! (după videoclip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Scurtă privire în Grădina Maicii Domnului, iarna

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși. Sper că reușiți să vedeți un pic în spatele meu. Sunt câteva buchete de ghiocei răsărite. Și avem prin pădure foarte mulți ghiocei acum. Cu toate că suntem, cum se zice, în timpul sărbătorilor de iarnă, la noi așa este aici, în Grădina Maicii Domnului, trebuie să avem flori tot timpul Și de asta, undeva pe la sfârșitul lui decembrie încep să iasă ghioceii și țin până la Paști putem spune, prin locurile mai umbroase așa. Deci în jur de 3 luni de zile avem ghiocei.

Și de asta am încercat un loc acum unde ați putea să-i vedeți și voi dacă vă uitați cu atenție – în dreapta, în stânga, mai sus, sunt ghiocei chiar pe lângă treptele astea care urcă la grădină. 

Și am încercat într-un loc așa mai… să nu fiu spre soare, că am soare foarte puternic în partea asta, chiar mai devreme mă uitam undeva la umbră erau +14 grade. Deci destul de cald la noi acum. 

O să ziceți dacă e așa cald, de ce ești îmbrăcat așa? Păi, nu merge, nu sună bine. Adică tu spui că-i iarnă și tu stai la mânecă scurtă cum se spune. Cum mai este un obicei acum de sărbători, mulți se duc prin țările calde să stea pe la plajă. E ca și cum ai mânca, știu eu, iarna struguri, harbuz și alte lucruri care nu-și au rostul atunci. Ele-s la timpul lor. Atunci mănânci care-s ale sezonului, cum se spune. Cam așa și-acum.

Invitație la o scurtă introspectivă

Ce să vă spun? Acum n-o să intru în multe… știm cu toții că se apropie în curând Botezul Domnului, mare sărbătoare la noi, creștinii. Adică vedem, după Naștere, după toate celelalte, e Botezul Domnului. Poate că unii acum, na, fiecare… știți s-a încheiat anul ăsta… fiecare dacă-și trage linie la rezultate, cu fapte mai bune, mai puțin bune, mai ales acum, cum a fost revelionul, fiecare poate un pahar de șampania în plus, altceva … fiecare-și trage linie să vadă: a îngenunchiat mai mult sau s-a ridicat mai mult. Fiecare se uită în sectorul lui – ce a făcut, cum și-a încheiat anul? Cu Dumnezeu sau în afara lui Dumnezeu, completând la păcate sau îndreptând din ele. Aici rămâne la conștiința fiecăruia. 

Iordanul se întoarce înapoi la Botezul Domnului

Da, dragii mei și să mergem mai departe. După cum Botezul Domnului și la ora actuală – știți, nu mai intru în amănunte acolo – și la ora actuală, când se face slujba și se aruncă de Patriarh crucea și busuiocul  în Iordan, la Ierusalim, se întoarce Iordanul înapoi. Și asta vă spun eu că am fost cu ceva ani în urmă acolo și chiar m-am uitat cu atenție și într-adevăr când s-a aruncat crucea, a început Iordanul să facă tot felul de vârtejuri și să o ia înapoi ușor. 

Deci e o minune care permanent la noi, ortodocșii, e prezentă, o vedem. (O minune) prin care ne încredințează că trăim în Dumnezeu, în credința adevărată, deci nu trebuie să ne mai spună nimic altceva că avem minunile astea: întoarcerea Iordanului, avem sfânta Lumină la Ierusalim. Avem minunile care permanent de atâția ani le trăim în credința noastră.

Părintele Pimen: amintiri din copilărie

Da, dragii mei și să revin cu o notificare, să zic așa, la ultimul interviu atunci, în care am vorbit de nașterea Domnului și Anul Nou. Cum ar fi, am spus ceva atunci cum am fost pe la mănăstiri, începând de la mânăstirea Sihăstria, cu Nașterea Domnului, până la mănăstirea Bistrița – cum am trecut prin toate mănăstirile.

Și o mică greșeală am făcut acolo, la ani mă refer, că spuneam eu că eram undeva pe la 17 ani în perioada aceea, 17 ani și ceva aproape 18 ani, când am făcut circuitul ăsta. Și am spus că a fost prin 77 – 78. Nu 77 – 78, că după aia am revăzut și eu și mi-am dat seama că am greșit când m-am pronunțat. Deci în 87 – 88. Adică cumva mai bine spus în 88, cam așa a fost atunci, la începutul lui 88 când am făcut circuitul pe la mănăstiri. Pentru că sunt născut în 70. Și atunci nu aveam cum, că era pe la perioada aceea aproape de 18 ani.

Da, dragii mei și v-am povestit atunci cum am fost pe la mănăstiri. Vreau să vă mai povestesc ceva tot un lucru, după ce am terminat circuitul ăla. Pentru ca să înțelegeți un pic – eu, după ce am terminat 10 clase, în 86 – că de fapt dacă-s născut în 70 numai bine în 86 am terminat 10 clase – m-am angajat direct. Am lucrat la o fabrică de mobilă în Câmpulung Moldovenesc, un an de zile. Aș putea spune anul complet din 87, anul acela, de la începutul lui – chiar înainte de așa de toamna, de la începutul lui, din 86 putem spune – de la sfârșitul lui 86 până la sfârșitul lui 87, am lucrat la Câmpulung Moldovenesc. 

Părintele Pimen ca muncitor

Cei care-s de prin zonă acolo, știți, la fabrica de mobilă care era vestită acolo, am lucrat un an de zile. Chiar eram doar un copil. Trei schimburi acolo, adică era muncă, să spunem așa. Și mi-a rămas oarecum… De câte ori trec prin Câmpulung, așa nostalgia aceea, că am trăit un an de zile acolo, chiar când treceam prin centru, la Zimbru pe acolo. Era sărăcie prin timpul acela, când luam și noi salarul ne permiteam, colegii care eram la muncă, mergeam la Zimbru – era restaurantul Zimbru care avea și hotelul și mâncam și noi o masă bogată ce voiam acolo, ne permiteam o dată la o lună. Că restul după aia, drămuiam, cum se spune, că totul era și pâinea la cartelă și așa.

Și erau două cinema-uri care am impresia și acum că mai sunt, n-am fost atent – Cinema Moldova și Luceafărul care bineînțeles, săptămânal le vizitam și pe-astea și mă bucuram de câte un film. Erau anii copilăriei, ai simplității. Ne bucuram și noi de ce puteam atunci.

Pe drum spre mănăstirea Rarău

Da, dragii mei și după-aia când am încheiat acolo munca, cum am spus un an de zile, am plecat. A fost pelerinajul de care v-am spus pe la mănăstiri și după ce m-am întors, ce m-am gândit? Trecuse anul nou, cum se spune, era în ajun cu două zile înainte de Botezul Domnului. Și eu cu un verișor ce ne-am gândit? Auzisem noi de o mănăstire undeva la mănăstirea Rarău. 

Și am întrebat pe cineva: pe unde ar fi aia? Zice: prin zona Broșteni. Hai, să mergem și noi! Doi copii la 17 ani și ceva. Poate  chiar aproape 18, nu mai știu, deci așa… Ne-am urcat într-un autobuz, ne-am dus până la Gura Humorului, aveam 20 Km până acolo. Mai departe nu mai știam. Am întrebat – vreun autobuz spre Broșteni? Zice: este unul la ora cutare. Am mai așteptat câteva ore acolo. Și am luat-o cum erau drumurile vechi, prin partea aceea pe la Frasin, pe la Doroteia în partea aceea și se mergea spre Broșteni printre munți pe acolo, zăpadă, iarnă, frig, autobuzele veci. Vă dați seama cum era atunci. 

Și în sfârșit, seara, undeva pe la 9, am ajuns la Broșteni. Am întrebat și noi bineînțeles de mănăstirea de la Rarău. Și ne-a spus cineva: dar nu-i aici, mai aveți de mers până la Chiril cu autobuzul, vreo oră, cam așa ceva și nu sunt autobuze decât cele ale minerilor, care pleacă la ora 10 și trebuie să coborâți undeva la Chiril.

Bun. Noi am intrat într-o poștă, pe care am găsit-o deschisă o perioadă până au închis și ei acolo. Era la minus 20 de grade, zăpadă mare, vă dați seama. Când s-a închis poșta am ieșit noi afară și am așteptat până a venit autobuzul cu mineri. Ne-am îngrămădit și noi, că bineînțeles, vă dați seama cum era acolo: nu erau autobuze ca să ai loc sau așa ceva. Laolaltă, câți încăpeau. 

Iarna pe drum să sărbătorim Botezul Domnului

Și am mai întrebat și noi șoferul și ne-a spus când am ajuns la Chiril, zice: aici, coborâți! Era undeva ca să spunem așa, pe la 11 noaptea, cam așa ceva. Am coborât la Chiril.

Deci am coborât într-o beznă. Doar ne-a spus șoferul: vedeți – exact unde am coborât – e drumul ăsta! Era un drum așa spre pădure. Pe-ăsta o luați! 

Am plecat. Zăpadă cam de un metru. Aveam o mică lanternă, pe drumul cela. Se zărea că ar fi case undeva spre stânga, cum era drumul, dar era întuneric. În perioada aceea știți cum era. Curentul noaptea se cam lua. Și atunci, am mers noi prin beznă, la lumina zăpezii. Dar era întuneric, că nu era nici lună pe cer. Era doar așa.

Și am mers noi, am mers, am mers. Nu aveai pe cine întreba, până la un moment dat, am văzut în stânga, era ca un gard așa și o trecere prin gardul acela și scria: spre schit. Adică ieșea de la drum, pe o cărare. 

Am zis – hai, să o luăm pe aici. Bine că am depistat că suntem pe drumul bun. Bineînțeles, lanterna s-a terminat și am luat-o pe cărarea aceea, mergeam mai mult în 4 cum se spune că era un rând de urme, atât era pe cărarea aceea. Și bineînțeles, la un moment dat, din cauza viscolului, nu mai existau urme deloc. Și mergeam prin pădure. Deja trecuse de 12 noaptea și mergeam prin pădure. Lupii urlau în dreapta, în stânga, noi, doi copii… vă dați seama. Cei care ați fost pe-acolo știți  cum este și când e și zăpada de un metru și viscol și de toate.

La poarta mănăstirii

Și mergeam așa și ne rugam, că altă cale nu era. Și undeva pe la 1 (noaptea) am zărit o lumină așa, în față. Și ne-am bucurat atunci, vă dați seama! Eram orbecăind în întuneric. Și am mers spre lumina aia și ne-am bucurat că am ajuns la poarta schitului. Ne-am dat seama – era o poartă mare, de lemn, de vreo 3 metri de înaltă, închisă bine. Deci am ajuns la poarta schitului. 

Problema era că trebuia să intrăm. Aveam noi, găsisem un băț pe acolo, am început să batem în poartă. Am bătut cât am bătut noi, era 1 noaptea, vă dați seama. Nimeni nu răspundea pe acolo.

La scurt timp, au apărut cinci câini din-ăia ciobănești la poartă. Cum se zice, ne-au făcut primirea, lătrau toți, și-au urcat picioarele pe poartă, ne așteptau. Ce era să facem? 

Am mai strigat noi, am bătut în poartă. Eh, la un timp s-au plictisit și câinii și au plecat prin curtea schitului. Am făcut noi pe acolo mișcare, am făcut și închinăciuni și ce mai știam noi, am sărit în sus, s-a făcut ora 2. Deja eram înghețați de frig la minus 20 de grade. 

Și poarta se deschide…

Până la urmă, unul pe umeri la altul, ne-am cățărat până pe poartă sus, să ne uităm să vedem, că era portița mică în poarta mare. Și atunci am reușit cu un băț, am văzut că era pus ceva acolo, ca un lemn care o proteja să nu poată fi deschisă. Și am reușit să deschidem portița. Bineînțeles, era pentru noi o victorie. 

Am intrat în curte, câinii nu se auzeau că erau duși mai departe, mai lătrau așa, prin grădină și am fugit repede la o casă în stânga. Am început să batem la niște geamuri pe acolo și  a deschis unul somnoros, un geam . „Ce vreți?”. „Păi, am ajuns și noi. Arhondaricul?”. Zice: „duceți-vă pe lângă biserică în stânga, e Arhondaricul, dar repede să nu vă prindă câinii.” 

Și am început să alergăm cu toată viteza. Bineînțeles, între timp, ne-au zărit câinii și am reușit să intrăm în cerdacul de la casa pe care ne-a arătat-o el. În momentul în care am tras portița la cerdac, s-au și repezit câinii în portiță așa, cu toată viteza. Și în momentul ăla, de la hărmălaia aceea, s-a deschis și ușa. Era paznicul. Și bineînțeles, am intrat peste el în casă, că deja câinii dădeau să sară peste. Și am intrat, se uita și el speriat la noi, la 2 noaptea, cum eram noi înghețați, totul, se vedea pe noi. Deci vă dați seama, l-a prins oleacă frica și pe el la timpul acela. 

În arhondaricul mănăstirii. Botezul Domnului

Ne-a luat la întrebări, ne-a ceruta actele, ce-i cu noi. Bineînțeles, mai cu îndoială, ne-a băgat în Arhondaric. Erau arhondaricele alea mari, dacă știți pe timpuri, cam 10 persoane încăpeau. Era pat de-a-ntregul așa, ca sarmalele, că așa era pe la mănăstiri, că n-aveau condiții atât de multe. Venea lume multă și atunci îi băga în camere mari. Era o sobă mare acolo care încălzea. Ne-a băgat și pe noi acolo, mai erau și alți creștini veniți acolo, că a doua zi era, cum am spus, Botezul Domnului. Și am ajuns și noi acolo.

După ce ne-a mai întrebat una, alta, s-a încredințat că nu suntem din cei veniți cu gânduri rele pe acolo. Și am rămas acolo bineînțeles peste noapte. A doua zi, am stat la slujbă, am stat de vorbă și cu starețul. Ne-a înțeles ce-i cu noi, care e situația… Și am stat vreo două zile acolo. Ne-am bucurat frumos de Botezul Domnului. 

„Ne-am bucurat frumos de Botezul Domnului”

V-am povestit un pic așa ca să vedeți așa, din copilăriei, cum petreceam noi la timpul acela. Cu toate că era un pic situația mai strânsă, să spunem. Dacă te prindea noaptea pe drumuri poliția te lua la întrebări – unde te duci, ce faci – era un pic situația mai controlată să zicem așa. Dar ne-am bucurat atunci de Botezul Domnului, frumos. A doua zi, după ce am văzut noi zăpada aia, troiene în dreapta, în stânga, era de 2 metri adunată pe acolo, frumos. Ne-am bucurat altfel. Eram la loc sigur, cum se spune. Eram în casa Domnului, nu eram nu știu unde ca să ne fie frică. Nu. Eram în casa Domnului. Și ne-am bucurat frumos acolo, da. 

Așa, dragii mei, am petrecut noi Botezul Domnului la timpul acela. În urmă cu atâția ani, vă dați seama. 

Povestind despre o minune…

Ce vreau să vă mai spun? Nu mai intru în amănunte în privința asta. Vreau să vă mai spun o minune care am citit-o recent care nu are legătură cu cea am spus până acum, dar pentru că am citit-o recent.

În vara asta chiar am trecut aci în Grecia, pe la mănăstirea Sfântul Patapie din Loutraki. Cei care ați auzit, ați fost pe acolo. Are sfintele moaște, Sfântul Patapie, un sfânt foarte mare, într-o peșteră acolo unde s-a nevoit el. Trec peste asta. 

Capul cald al Sfintei Ipomoni

Mai au acolo capul Sfintei Ipomoni. Poate ați auzit de Sfânta Ipomoni. În traducere la noi ar însemna Sfânta Răbdare. Are capul acolo și face multe minuni și acolo. Chiar în urmă poate cu vreo 15 ani, nu mai rețin, am fost o dată acolo. Chiar cunoșteam o maică de acolo care se purta foarte frumos în general, mergeau mulți români, îi primea cu drag, maica, avea o legătură cu românii. 

Și când m-am închinat în biserică, m-am închinat și la capul Sfintei Ipomoni. Și era acolo deschizătura, cum era capul îmbrăcat, unde atingeai direct capul sfintei.

Și mă întreabă maica: „ai simțit ceva?”  Zic: „am simțit foarte cald, capul sfintei.” (Maica:) „De-asta voiam să vedem că chiar astăzi s-a făcut o minune foarte mare.” 

Nu mai rețin minunea să vi-o spun, știu că mi-a spus maica atunci. S-a vindecat cineva, o fată care a venit acolo și de asta, cumva, sfânta a lăsat semnul ăsta. Deci vreo două, trei zile atunci, capul sfintei bineînțeles era, se simțea foarte cald. Nu toți simțeau lucrul ăsta. Chiar mi-a zis și maica – „nu toți simt, dar de-asta te-am întrebat dacă ai simțit lucrul ăsta”. Zice: „uneori, sfânta îngăduie să simtă și alții lucrul ăsta, că e prezentă acolo”. 

Și minunea care era recentă, să vi-o spun. Asta v-am spus, ce îmi amintesc din timpurile vechi, chiar pe maica asta am reîntâlnit-o din nou, acum e bătrână, are vreo 70 de ani și mi-a dat o foaie cu minunea recentă. O scrisese pe o foaie, era scrisă de mănăstire și o mai împărțea la oameni. 

Sfânta Ipomoni a vindecat recent un om bolnav

Întâlnirea

Era un taximetrist în Atena. Și la un moment dat îi face semn cineva, îmbrăcat cuviincios, o tânără îmbrăcată foarte cuviincios, frumos, aproape ca o maică așa, să spunem. Și îi face semn la taxi. Bineînțeles, el n-avea clienți, repede, zice – „unde să vă duc?”

„Vreau să mă duceți la Loutraki.”

Deci era un pic de mers din Atena de mers până acolo.

„Cum să nu? Da.”

Și atunci pornind pe drum, taximetristul ăsta avea o problemă: avea cancer la piele și chiar mâinile îi erau tot mâncate. Era deznădăjduit că doctorul i-a spus că n-are ce-i face, mult timp nu mai are, că din ce în ce o să fie mai rău. 

Și așa l-a întrebat persoana, tânăra asta pe taximetrist: „Dar ce ai?” „Eh, ce am?! Uite, ce mi-au spus doctorii, sunt tare amărât, uite așa, am cancer la piele așa.”

Somnul

Și au discutat mai multe așa, pe drum ei și au ajuns undeva la Loutraki. Ea  a spus că locuiește la mănăstirea Sfântului Patapie. Și când au ajuns la Loutraki acolo, pe taximetrist l-a luat un pic somnul, oboseala. Și zice: „Nu știu ce-i cu mine. M-a prins somnul.” Era la Loutraki și, care știți, e ultima localitate și se urcă spre mănăstire, aproape jumătate de oră urci tot pe munte până sus unde e mănăstirea. 

Și atunci tânăra i-a spus: „Trage un pic pe dreapta și odihnește-te un pic și după aia o să pleci mai departe!” 

Eh, a tras pe dreapta și imediat a adormit. S-a odihnit omul vreo oră acolo și s-a trezit. Și se uită în mașină, vede că nu mai era tânăra. Repede a ieșit, na, era clienta lui, trebuia să o caute. 

În căutarea Sfintei Ipomoni…

Pe acolo a început să întrebe oamenii, că erau magazine roată: „Știți, ați văzut o tânără așa, așa?” 

„N-am văzut pe nimeni.”

A descris el. Zice avea o îmbrăcăminte un pic mai nu știu cum, părea un pic mai diferită față de ceilalți. Descria el. Du-te în dreapta, du-te în stânga, nimic… Și intră într-un magazin apropiat acolo, zice: „Doamnă, vreau să vă întreb ceva”. „Da”. „Nu știți așa, așa?” Și cum întreba el acolo la un moment dat ridică privirea și vede ca un tablou pe perete, o icoană. Zice: „Uite, asta era tânăra!” 

„Cum? Asta era?” „Da”, zice. 

„Păi, asta e Sfânta Ipomoni”, zice.

„Cum se poate așa? Eu am avut-o în mașină așa…”

„Da. E Sfânta Ipomoni”. Zice: „Du-te la mănăstire sus, că are moaștele acolo”. 

Omul foarte așa, cum se zice, a intrat într-o stare de uimirea așa. „Cum, o sfântă?!”

Și s-a vindecat de cancer…

Și în momentul când să pornească taxiul își dă seama de un lucru: era vindecat cancerul, nu mai avea nimic pe mâini, totul dispăruse. Deci fusese vindecat. S-a dus repede la mănăstire cu lacrimi, s-a dus, a întrebat de maici, le-a spus ce s-a întâmplat cu el, s-a închinat la moaștele sfintei, i-a dăruit icoană de acolo și i-a mulțumit sfintei care l-a vindecat – Sfânta Ipomoni.

Da!

Vedeți că sfinții fac foarte multe minuni și cu cei care nu-i știu. De unde să știe el? El nici nu știa cine este Sfânta Ipomoni. Și uite că Sfânta s-a milostivit de el. Deci avea ceva bun în sufletul lui omul ăsta și atunci sfânta s-a milostivit și a făcut minune cu el. 

Sfinții sunt mereu prezenți printre noi și ne ajută

Da, dragii mei. Să știți că sfinții sunt permanent prezenți printre noi și ne ajută de multe ori și fără să le cerem ajutorul, dar ne ajută. Dar cu cât mai mult atunci când le cerem ajutorul! 

Da, dragii mei. Să le cerem permanent ajutorul și bineînțeles revin la Împărăteasa noastră, la Maica Domnului care Ea e legătura noastră cu cerul. Să nu uităm niciodată de Ea!

Da, dragii mei? Cam asta am vrut să vă spun.

Să ne ajute Maica Domnului și sfinții și Sfânta Ipomoni și Sfântul Patapie și toți sfinții și Sfinții Arhangheli și Îngeri! Să ne ajute pe toți, să ne aibă în pază și să mijlocească permanent la bunul Dumnezeu pentru noi!

Doamne ajută, dragii mei! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!