Iubirea adevărată în familie și căsătorie – p. Teologos

Trăim într-o societate care ne învață că familia este o povară și că singurătatea înseamnă libertate, deși tocmai aici se ascunde pregustarea iadului. În acest material vorbim despre iubirea adevărată, despre depopularea României și despre felul în care se zidește o relație după voia lui Dumnezeu. Vom vedea împreună de ce dragostea adevărată cere jertfă și smerenie, ce înseamnă cu adevărat maturizarea, de ce este bine să ne căsătorim de tineri și cum iubirea jertfelnică în Hristos vindecă rănile singurătății și ne ține uniți.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Depopularea României

În România, de 35 de ani se observă o depopulare a țării prin scăderea ratei natalității și prin emigrarea în diaspora, în principal din cauza manipulărilor ideologice la care au fost supuși oamenii, spunându-li-se că afară este mai bine și că nu e bine să aibă familie și mulți copii. Este adevărat că în ultima vreme oamenii și-au cam dat seama, în special în ceea ce privește sitația duhovnicească din diaspora, și emigrația s-a cam oprit, ba din contră, sunt destui care se întorc în țară.

Problema familiei și a natalității, însă, rămâne și asta pentru că oamenii sunt învățați foarte greșit printr-un război informațional foarte intens care ține de mulți ani. Li se induce ideea că familia este o greutate și că este mult mai bine singur, fără responsabilități, ceea ce este total greșit. Singurătatea este mai toxică decât fumatul a 15 țigări pe zi. De fapt, singurătatea este pregustarea iadului pentru că iadul este singurătatea veșnică în închisoarea gândurilor și adicțiilor noastre. De fapt, oamenii își dau seama de acest lucru și doresc să intre într-o relație însă din păcate nu mai știu cum să aleagă persoanele, cum să construiască, cum să mențină și cum să crească o relație.

Rănile pe care le lasă destrămarea căminului și calea prin care iubirea adevărată poate fi redescoperită le-am cercetat pe larg în Problemele familiei, o radiografie a încercărilor prin care trece familia de astăzi.

Singurătatea și fuga de iubirea adevărată

Societatea a fost manipulată să pună pe primul plan progresul în materie care duce la progresul în conflict și singurătate cu mirajul unei fericirii trupești. Omul, fiind chip și asemănare a lui Dumnezeu, nu poate fi fericit niciodată dacă e despărțit de Dumnezeu cel pur personal și imaterial, pentru că în clipa în care pleacă arhetipul, subiectul din oglindă atunci oglinda nu mai are sens. Așa și noi nu mai avem sens în clipa în care pleacă Dumnezeu din viața noastră. Atunci ne spargem în mii de bucățele pentru că numai energia necreată a lui Dumnezeu este liantul care ne ține uniți în interiorul nostru, între părțile sufletului și cu Dumnezeu, și în exteriorul nostru, cu semenii noștri.

Dacă punem pe primul plan atracția trupească atunci ne însingurăm în egoismul nostru, devenim duri, animalici și ne înrobim pentru că patimile trupești sunt forme de drog. Din păcate, în timp am fost învățați că dacă le oferim copiilor noștri casă, masă și o carieră cât mai bănoasă sau/și făloasă atunci ne-am făcut datoria. Greșit! Pe primul plan este totdeauna cizelarea caracterului care trebuie să aibă în centru duhovnicia, apropierea de Dumnezeu prin iubirea jertfelnică în Hristos față de ceilalți. Trebuie accentuat aici că iubirea adevărată este iubirea interpersonală în Hristos pentru că de multe ori sunt oameni, mai ales fete tinere, care doresc o relație, însă pentru că nu au experiența, trec prin traume care se propagă și la alții care le aud și astfel se ajunge la o răspândire a singurătății în omenire pentru că pur și simplu oamenilor le este frică să mai caute o persoană potrivită, deznădăjduiți fiind de posibilitatea de a găsi una.

Faptul că singurătatea este mai toxică decât fumatul nu este doar o vorbă, ci un semnal de alarmă pe care l-am analizat în Pandemia singurătății declarată în SUA; acolo se vede limpede de ce inima noastră a fost zidită pentru iubirea adevărată, nu pentru izolare.

Familia, principala instituție de învățământ a iubirii adevărate

Familia trebuie să redevină principala instituție de învățământ pentru că în familie se formează caracterul și traiul bun vine din virtute, din caracterul bun. Dacă omul este învățat rău, va trăi rău, indiferent câtă inteligență, putere, avere sau plăcere trupească are. Cunosc oameni care au rămas singuri pentru că au avut stimă de sine, s-au încrezut în sine și nu în Dumnezeu și asta le-a distrus viața. Toți își doresc respect, iubire adevărată (jertfelnică), încredere si fidelitate din partea partenerului, dar cultura și multiplele tentații de azi au dus la scăderea capacității majorității oamenilor de a oferi aceste condiții de bază pentru o căsătorie de succes. Cerem mult și oferim puțin. Evident că această distorsiune nu este sustenabilă și de aici apare chinul.

În familii în general s-a pierdut echilibrul duhovnicesc al Sfintei Tradiții și de aici apar extremele care totdeauna sunt de la diavol: sau concentrarea exclusivă pe carieră, sau presiuni exagerate care duc la închistare și timorare ori libertinajul prin permisivitatea de a face aproape orice cu pretextul de a nu-i lipsi nimic copilului, începând de la lucruri materiale și terminând cu medii toxice. Libertinajul aduce întodeauna distrugere chiar dacă are o glazură de senzații și senzualitate. Trăirea în comun aduce adevărata fericire, chiar dacă este grea pentru idolul egoismului din noi. De fapt, adevărata libertate vine exact din distrugerea acestui idol care ne tiranizează în inima noastră, distrugere care se realizează în principal prin ascultare, răbdare, rugăciune și simplitatea nădejdii.

Desigur că cei care sunt robi acestui idol socotesc căsătoria și monahismul un lanț, o închidere, o terminare a vieții, o ratare a dorinței de a face nebunii și a-și trăi viața neștiind că adevărata fericire este adâncă, în inimă și vine din relația interpersonală duhovnicească și nu din excitarea simțurilor. Este nevoie de un echilibru duhovnicesc în care trebuie să știm că fericirea adevărată vine prin unirea cu Dumnezeu, și prin Acesta cu ceilalți, sau pe calea familiei sau pe calea monahismului.

Deci să avem grijă că trebuie să ne pregătim pentru viață luptându-ne cu patimile când sunt mici pentru că dacă acestea cresc și din buruieni se transformă în copaci, atunci va fi foarte dificil să le dezrădăcinăm și dacă nu învățăm să le stăpânim înainte de a se înduriza și înainte de a intra în căsătorie sau monahism, vom transforma relația noastră într-un teatru de război civil interior și exterior. Și ce poate să fie civil într-un război, nu-i așa?

Am dezvoltat pe larg ideea că familia este cea dintâi școală a sufletului în Familia ca instituție de învățământ, iar o temelie a învățăturii ortodoxe despre rostul ei și despre dragostea adevărată dintre soți găsiți și în pagina Familia de pe crestinortodox.ro.

Căsătoria la 18 ani și despre războiul informațional

Acesta este unul din principalele motive pentru care oamenii în toată istoria omenirii se căsătoreau de tineri, în jur de 16-18 ani fetele, care se maturizează mai repede, și în jur de 18-20-22 de ani – băieții. Trebuie să ne căsătorim de tineri pentru că dacă ne obișnuim singuri este mult mai dificil să dezrădăcinăm aceste patimi din lăuntrul nostru. Desigur că astăzi tinerii sunt, în general, mult prea imaturi pentru a se căsători la această vârstă datorită războiului informațional care promovează păcatul, a manipulărilor păcătoase și mai ales a lipsei de pregătire din familie, însă dacă omul amână căsătoria din varii motive – de obicei legate de materie în care includem și cariera – atunci omul se îndurizează, mai greu își taie voia, se obișnuiește singur și este mai puțin atractiv, inclusiv din punct de vedere trupesc.

Ajunge astfel singur, chinuindu-se și pe sine și pe ceilalți datorită sistemului de valori, gândurilor și comportamentului distorsionat. Din cauza asta, pregătirea pentru viață trebuie să înceapă de mic printr-un program duhovnicesc constant și nu atât prin găsirea persoanei potrivite cu care să ne căsătorim. Această persoană va veni în mod natural dacă noi suntem pregătiți. Dacă nu suntem, apar mari probleme, inclusiv așteptările nerealiste pentru că, de fapt, nu știm cine suntem și de cine avem nevoie cu adevărat ca să ne fie ajutor pe drumul către Dumnezeu cel perfect. De obicei, noi cei întunecați, ne credem mai buni decât suntem și atunci dorim ceva mai presus de noi și socotim persoanele interesate de noi ca inferioare și astfel ajungem singuri. Uneori suntem complexați și nu dorim să intrăm într-o relație pentru că nu ne socotim perfect pregătiți. Alteori, din egoism, dorim o persoană perfectă care să aibă grijă de noi și să ne facă perfect fericiți.

Să nu uităm că perfecțiunea este atribut dumnezeiesc și nu un model de pe ecrane sau din fantezia noastră.

De ce amână tinerii de azi întemeierea unui cămin și cum îi împiedică teama să caute iubirea adevărată am tâlcuit împreună cu părintele Pimen în De ce tinerii fug de responsabilitate și căsătorie.

Nota 10 !

Pentru a reuși este nevoie de rugăciune, de atenția la noi înșine și de dispoziția de ascultare de complementaritatea celuilalt și flexibilitatea smereniei(când am greșit ne cerem iertare și dăm înapoi)– lucru ce ne va ajuta enorm în viață. Să nu uităm că dacă suntem tiranici atunci distrugem. Nu suntem dumnezei tiranici astfel încât să putem să-l modelăm pe celălalt cum dorim noi și asta, de fapt, nu ar face bine nici lui și nici nouă. Să nu cerem de la celălalt ceea ce noi nu putem oferi, chiar dacă cei doi sunt complementari. Să avem smerenia să înțelegem că și noi trebuie să oferim ceva analog cu ceea ce cerem și că dacă noi suntem de nota 5 să nu pretindem pe cineva de nota 10, chiar dacă trebuie să-i vedem astfel pe toți prin iubire. Deci eu trebuie să îl văd pe celălalt de nota 10 dar nu trebuie să îi pretind un comportament de nota 10.

Viața duhovnicească este necesară pentru a ne putea pocăi și înfrâna, mai ales la vârsta la care hormonul bate neuronul. Trupul este irațional și își cere drepturile și dacă nu este gestionat cum trebuie și pus la adăpost în taina cununiei atunci va arde și va face scrum sufletul. Dacă tânărul nu învață să se înfrâneze, atunci va fi un des-frânat (în două cuvinte) și dacă tot nu se pocăiește, tot nu se oprește și se întoarce din drum, va deveni un desfrânat într-un cuvânt și atunci va genera o mulțime de accidente, unele chiar foarte traumatice – în primul rând pentru el. Desigur că asta înseamnă să nu ne pripim, însă pe de altă parte, nici să întârziem pentru că se naște obișnuința de a fi singuri, egoiști și de a ne face voia cu rezultate distructive, după cum am arătat.

Cum alegem cu chibzuință persoana de lângă noi, fără să cădem în pretenții nedrepte, și cum se cunoaște iubirea adevărată încă de la început de drum, ne lămurește IPS Athanasie de Limassol în Criteriile căsătoriei.

Prima diferență dintre egoism si altruism, matur și imatur

De fapt, tânărul trebuie să-și vindece iubirea de sine și să-și curețe imaginația, fantezia pentru că astfel se maturizează. Din păcate astăzi, oamenii, și mai ales tinerii, nu mai știu care este diferența între copil și matur și ce trebuie să facă pentru a se maturiza. Primul lucru care diferențiază este egoism vs altruism. Copilul contemporan este centrat pe sine-și, crede că aproape toate ii se cuvin, că tot universul se rotește în jurul lui. Omul matur își asumă responsabilități și îi iubește mai mult pe alții decât pe sine-și, știe că are familie față de care trebuie să se jertfească fără să se încarce cu păcat. Din păcate astăzi, mai ales odată cu libertinajul ateu și cu revoluția sexuală sunt din ce în ce mai multe cazuri de oameni care ratează în acest punct, chinuindu-se și pe ei și pe alții.

Trecerea de la egoismul copilăresc la altruismul matur este însăși poarta către iubirea adevărată; despre această maturizare în Hristos am vorbit aplicat în Parabola fiului risipitor și sfaturi pentru părinți cu adolescenți.

Cazul Bardot. Așa NU.

Dau doar cazul celebrei Brigitte Bardot, care a avut, după cum ea însăși spune, 17 relații, schimbând bărbații unul după altul, explicând că era infidelă pentru că își căuta plăcerea pasională personală, fără să țină seama de ceilalți. De fapt, nu a ținut seama nici măcar de copilul ei pe care l-ar fi omorât dacă avortul nu era ilegal pe vremea respectivă în Franța. Își vedea copilul, după cum ea însăși scrie, ca pe o „tumoare canceroasă” refuzând să-l alăpteze. Desigur că la divorț, copilul, Nicholas, i-a revenit tatălui. Brigitte nici nu a vrut să audă de el, iar la vârsta de 12 ani când Nicholas a rugat-o să-l lase să stea cu ea, aceasta l-a respins în favoarea invitaților de la petreceri. Nicholas s-a rănit și nu a mai vorbit cu ea mulți ani, refuzând să-și invite mama la nunta sa, ba chiar a dat-o în judecată pentru defăimările pe care ea le-a scris în memorii la adresa lui și a tatălui său.

Desigur că a câștigat procesul, iar mama a trebuit să plătească despăgubiri și lui și tatălui. În astfel de condiții, Brigitte a avut o viață chinuită și s-a retras printre animale. Dumnezeu s-o ierte!

Tristul exemplu al unei mame care și-a refuzat copilul ne arată, prin contrast, ce înseamnă iubirea adevărată dintre părinți și copii, temă pe care am limpezit-o în Care este iubirea desăvârșită între părinți și copii.

Responsabilitatea și iubirea care zidește

Dacă omul nu are responsabilități, atunci nu poate să fie drept, nu poate să fie fericit pentru că nu poate să fie liber în Hristos. Dacă există doar plăcere, omul deraiază, devenind rob plăcerii. Este esențial însă să ne asumăm resposabilitățile care sunt în voia lui Dumnezeu Creatorul și acestea se văd din învățătura Bisericii, din Sfânta Tradiție, din bunul simț care exprimă modul corect de a fi. Într-un cuplu/obște trebuie să existe sinceritate și încredere realistă unul în celălalt. Problema trebuie să îi unească pe oameni și nu să îi dividă. Problema este problema și nu celălalt. Să nu căutăm vinovatul pentru că este o formă de război, de ură care distruge. Să căutăm soluția, îmbunătățirea situației, pentru că este o formă de împăcare, de iubire care clădește. Să nu deschidem gura când suntem mânioși, ci să lăsăm să treacă valul întunecat al mâniei, așa cum trece acum apa pe lîngă mine.

O să vorbim abia după ce ne calmăm, ne echilibrăm – dacă desigur mai e ceva de zis. Trebuie să existe comunicare cu dragoste și cu încrederea că celălalt nu o să ne rănească orice am zice. Dacă ținem în noi și avem zone întunecate, cenzurate față de celălalt și față de duhovnic, atunci ne vom chinui și îi vom chinui și pe cei din jur. Trebuie să avem dragoste și credință în Dumnezeu astfel încât să fim cei mai mari suporteri dar și cei mai exigenți critici, până unde se poate, pentru că trebuie să existe echilibru milostiv între durere și plăcere. De multe ori, însă, mai ales astăzi, pentru că oamenii sunt foarte traumatizați, nu merge cu presiunile cât cu dragostea.

Sunt multe cazuri în care mai ales bărbații pun presiuni exagerate pe membrii familiei, în special pe copii și atunci aceștia se închid în sine trăind cu spaima de a nu greși și astfel ajung să fie niște prăbușiți la decolare, ajungând chiar și până la anumite boli de nervi.

Comunicarea cu blândețe, timpul dăruit și încrederea sunt cărămizile cu care se zidește iubirea adevărată în casă, lucru pe care l-am așezat pe îndelete în Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.

Complementari dar incomparabili. Cele 12 îmbrățișări și iubirea adevărată

În acest context trebuie să înțelegem că bărbatul este complementar cu femeia și incomparabil cu aceasta. Un stejar nu poate fi comparat cu un crin. Gândirea pe verticală care îl face pe bărbat superior, egal sau inferior femeii este o gândire greșită și reducționistă. Să nu uităm că o relație sănătoasă trebuie să ducă la unirea în Hristos cel perfect, iubitor și înviat. Cei doi trebuie să se cunoască cine sunt și să își asume responsabilitățile specifice rolului lor și să facă ascultare de cealaltă persoană acolo unde aceasta are talent nativ. Ambii trebuie să iasă din zona de confort, să se jertfească pentru celălalt și să-l socotească mai de cinste, pentru că numai așa se ajunge la adevăratul confort, pace și împlinire în Duhul Sfânt, însă această jertfă are anumite trăsături specifice.

Bărbatul trebuie să ofere protecție, siguranță, echilibru, eroism, integritate și bucurie ca expresie a iubirii sale față de partenera sa. Pentru asta trebuie să ofere întâi de toate timp, atenție și dispoziție de ascultare în problemele femeiești iar mai apoi un comportament adecvat începând de la oferirea scaunului și până la 8 îmbrățișări pe zi pentru stabilitatea emoțională a doamnei. Dacă se dorește creșterea dragostei atunci studiile vorbesc de 12 îmbrățișări. Pare de necrezut pentru unii, care nici măcar 4 îmbrățișări pentru supraviețuire emoțională nu dau, însă sunt studii ștințifice serioase care arată asta. Desigur că Sfinții Părinți sunt pe alt plan și spun că doamna trebuie să fie sigură că soțul va muri pentru ea și pentru familie în cazul unui război, însă să nu presăm prea tare. Bărbații trebuie să știe că dacă își fac doamna regina unică a inimii lor, atunci aceasta își va face soțul regele inimii ei mai mult decât bărbatul pe ea.

Pe de altă parte, femeia trebuie să ofere mângâiere și nu gelozie și certuri, delicatețe și nu dispreț, grijă și nu iubire de sine, ajutor pe măsură și nu plângeri, frumusețe adevărată și nu bârfe pentru că femeia este mult mai frumoasă în inima ei, mai delicată și mai emotivă dar trebuie să își cultive asta. Din cauza aceasta ea are inițiativa în problemele legate de grijă, de detaliu, de frumos – ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, decorațiuni prin casă în timp ce bărbatul ia deciziile care implică risc, compromis, complexitate și impact major în timp și spațiu.

Este foarte important aici ca niciun partener să nu încerce să devină tiranic. Chiar dacă bărbatul este prezența conducătoare, el trebuie să conducă prin noblețe și să aibă inițiativa dragostei pentru că femeia răspunde însutit și la dragoste și la indiferență. Pe de altă parte, femeia să nu-și părăsească rolul matern, de focar de iubire în cuplu, cu pretextul carierei sau a altor vise. Desigur că femeia nu trebuie să se autolimiteze, însă întâi de toate trebuie să ținem minte că vom reuși în viață împlinindu-ne menirea și nu predându-ne diferitelor manipulări ideologice. Menirea femeii este focar de iubire. De fapt, astăzi este un puternic curent de reîntoarcere la rolul femeii tradiționale, după eșecul lamentabil a tuturor experimentelor de a transforma femeia în altceva și de a-i distruge capacitatea de iubire.

Cum se împletesc rolurile bărbatului și ale femeii fără rivalitate, ci în slujirea iubirii adevărate, am cercetat în Despre relația dintre bărbat și femeie în creștinism.

Menirea femeii: focar de iubire

Să nu uităm că în pandemia singurătății de astăzi sunt mai multe femei decât bărbați și multe dintre ele nu au fost abordate de niciun bărbat. Pentru că la ora asta femeile sunt, ca și rol, foarte distorsionate. Și atunci bărbatul cu frica lui Dumnezeu care dorește o relație serioasă și asumată în lumina iubirii lui Dumnezeu nu se apropie. Trebuie să rămânem cu har pentru a atrage parteneri cu har pentru că nebunia trupului dispare la 6 luni de la căsătorie, în cazuri rare într-un an iar în cazuri excepționale într-un an și jumătate și după aceea rămâi cu caracterul de lângă tine și dacă nu există energia necreată atunci apar problemele. Da, a fi plicticos pentru un om cu har indică o lipsă de har la cel plicticos.

Desigur că cel cu har poate să fie plicticos pentru cel fără har, lucru care, din păcate se vede pregnant în cazul persoanelor dependente de pornografie, persoane care sunt în principal băieți, care nu mai găsesc nimic interesant în cotidian pentru că centrii lor dopaminergici sunt tociți de drogul puternic la care se expun. Un astfel de om ajunge să vadă o persoană de sex opus doar ca pe un obiect sexualizat, ca pe un instrument de satisfacere a dorințelor sale animalice. Nu poate să trăiască faptul că o persoană este o mare taină, o mare frumusețe, dincolo de păcatele și neputințele pe care le avem fiecare dintre noi. Și, mai ales, nu poate trăi această frumusețe adevărată interioară la o persoană de sex opus prin complementaritatea ei. Care prin complementaritatea ei poate oferi un ajutor, o completare care, prin Hristos, îl împlinește negrăit pe celălalt. Dacă, însă, lipsește Hristos cu dragostea Sa, toate cad. Unirea trupurilor este traumatică dacă nu există unirea sufletelor sub clopotul energiei necreate.

Robia pornografiei și a ecranelor tocește tocmai simțul prin care gustăm iubirea adevărată; despre acești centri ai plăcerii ostoiți de stimuli am scris în Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane și anhedonia.

Întârzierea cununiei și răcirea iubirii adevărate

Dincolo de asta, chiar dacă un băiat este serios și dorește să curteze o fată, el știe că de regulă există pericolul să fie expus, ridiculizat sau chiar acuzat public de către fata respectivă în cercul ei de prietene sau chiar pe internet. Desigur că se poate întâmpla și reversul medaliei însă asta este mult mai rar, fie și numai pentru faptul că dacă un bărbat face astfel, apare mult mai agresiv decât o fată și poate suferi urmări mult mai serioase, inclusiv acuze de hărțuire care să se termine la poliție. Astfel, în general tinerii nu mai formează cupluri după Dumnezeu, nu se maturizează și nu își asumă responsabilitatea de a fi fericiți pentru că pur și simplu nu pot să iasă din marmelada întunecată a păcatului în care se află.

Fără har nu există unire, nu există fericire, nu există pace. Intimitatea harului este cu mult superioară lumii pe care o trăiește un păcătos. Păcatul, distorsiunea este nesustenabilă și desigur că asta este valabil și înainte de căsătorie și după căsătorie, dovadă fiind rata mare a divorțurilor care au un efect distructiv asupra tuturor, mai ales asupra celor implicați și mai ales asupra copiilor, care rămân cu traume care se vindecă foarte greu, dacă se mai vindecă.

Asta desigur că nu validează singurătatea păcătoasă ca și alternativă, care este pregustarea iadului, ci trebuie să ne împingă să ne cizelăm caracterul astfel încât să ne apropiem de Dumnezeu și prin Acesta de ceilalți, chiar dacă astăzi este mai greu din cauza societății, a culturii, în principal a filmelor și a muzicii, și a relativei lipse de exemple bune, inclusiv în familie. Părinții trebuie să aibă conștiința că sunt în continuu exemple și din cauza asta trebuie să se străduiască să fie exemple bune.

Fie pe calea familiei, fie pe cea a monahismului, iubirea adevărată cere har și jertfă, după cum am arătat în Monahismul sau căsătoria.

A doua diferență dintre matur și imatur

A doua diferență dintre imatur și matur este cea între mândrie și smerenie. Imaturul crede că le știe pe toate, e sigur pe sine, are stimă de sine, crede că poate să facă multe, crede că are o mulțime de idei și oportunități extraordinare, promite multe însă face foarte puține. Maturul, însă, promite mult mai puține însă face mult mai multe pentru că harul lui Dumnezeu l-a învățat prin crucea vieții să aibă conștiința limitărilor sale și să nu se avânte, ci să întrebe pe Dumnezeu și pe cei validați de Acesta. Sunt destule cazuri de tineri, și mai ales de tinere, cu harisme naturale care intră într-o relație cu cineva care are un păcat serios, serios în lucrare vorbesc, crezând că îl vindecă pe parcurs – de obicei cu cineva care nu merge la biserică, care nu-și cizelează caracterul sau care este dependent de alcool sau de alte patimi.

În timp vor vedea că lupta este mult mai anevoioasă decât credeau la prima vedere. Din cauza asta este esențial să ne alegem noul partener din Biserică și asta nu pentru că Biserica este „partidul meu” – Biserica nu e partid! – Biserica este spital pentru păcătoși și dacă ni-l alegem din Biserică atunci înseamnă că partenerul nostru de viață se luptă și el pentru vindecarea sufletului său și deci va fi mult mai ușor pentru cuplu să meargă înainte spre fericirea veșnică. Este foarte important ca ambii să se lupte să devină mai buni, mai iubitori în fiecare zi, fără a contoriza atât greșelile celuilalt.

Mândria surpă orice legătură, iar smerenia o vindecă; despre acest izvor al iubirii adevărate am vorbit în Mândria, iar o privire patristică asupra smereniei găsiți în articolul Smerenia.

„O văd ca pe mama copiilor mei?”

Dacă celălalt nu se luptă duhovnicește atunci, dincolo de patimile noastre, o să avem pe capul nostru și patimile lui și o să ne fie foarte dificil. Din cauza asta, trebuie băiatul trebuie să se întrebe „O văd ca pe mama copiilor mei?” și să și-o imagineze bătrână, cu riduri, adusă de spate iar el așa tânăr și frumos cum se crede. Poate să stea și să-și unească sufletul cu aceasta? Dacă da, e bine. Trebuie să ajungem la acest nivel de intimitate în Hristos cel Ceresc. Dăm la o parte frumusețea trupească și vedem frumusețea sufletească, caracterul. Desigur că trebuie să avem grijă că mai ales fetele, pentru că au mai multă delicatețe în inima lor și sunt mai sensibile, au tendința să se prefacă ca să fie plăcute față de băieții pe care îi văd drept viitor soț.

Băieții trebuie să știe că fetele apreciază mult mai mult stabilitatea decât ei și ele caută pe cineva cu care să aibă o relație mai adâncă și din cauza asta băieții trebuie să caute pe cineva pe care ele nu-l văd drept viitor soț și să vadă cum se comportă față de respectivul băiat pentru că așa se va comporta și față de ei la puțin timp de la căsătorie. De asemenea, trebuie știut că în general băieții sunt mult mai predispuși la desfrânare dacă nu au o viață duhovnicească, lucru care este total traumatic și din cauza asta, trebuie să începem relația cu o simplă prietenie care să crească în mod natural și armonios sub lumina lui Dumnezeu. O spirală pasională necontrolată care explodează ca o rachetă se va prăbuși mult mai repede decât ne place să credem. Și prăbușirea va fi mare.

Desigur că foarte importantă aici este familia din care provine – vedeți că în trecut se punea mare accent pe faptul că cineva este din familie bună adică era mai virtuos, mai apropiat de Dumnezeu și deci se putea clădi o viață cu adevărat mai bună, mai fericită cu persoana respectivă. Răul este nesustenabil pentru că este distorsiune, este încercarea disperată a unei idei neconforme cu voia lui Dumnezeu să acceadă în existență. Agresivitatea, disprețul, desfrânarea, egoismul și plăcerea păcătoasă au dus la spargerea multor cupluri. Nu carele cumva să creadă cineva că dintr-o despărțire majoră va ieși neatins. Desigur că dacă el a făcut tot ceea ce a depins de el să facă voia lui Dumnezeu, Domnul o să-l protejeze, însă Dumnezeu a zis că ceea ce Acesta a unit, omul să nu despartă pentru că este traumatic.

Din cauza asta, într-o societate sănătoasă, după cum vedem și în istorie, divorțul era foarte rar și era socotit un semn clar de nereușită.Oamenii știau că dacă fac răbdare, rugăciune și au simplitatea nădejdii vor reuși să se cizeleze împreună, să-și înmoaie inima și să-și crească iubirea dintre ei și așa se mântuiau.

Cum ne călăuzesc sfinții spre o căsnicie roditoare, în care iubirea adevărată trece dincolo de frumusețea trupească, ne arată părintele Iosia Trenham în Cum ne îndrumă sfinții spre o căsnicie cu folos.

A treia diferență dintre matur și imatur

A treia mare diferență dintre imatur și matur este stabilitatea emoțională. Imaturul dacă primește o jucărie, de la o mașinuță sau o păpușă până la o mașină sau o haină scumpă, e Raiul pe pământ – „e sfârșitul lumii”. Dacă îi zâmbește Stropinela, e Raiul pe pământ – „e sfârșitul lumii”. Dacă pierde ceva sau cade un examen, e iadul pe pământ – e sfârșitul lumii. Dacă se desparte de Stropinela, e Iadul pe pământ – e sfârșitul lumii. Maturul este mult mai stabil: zice „asta-i bine, asta nu-i bine, însă mergem înainte și ne nevoim pentru mântuire”. În acest aspect, femeile sunt cu mult mai sensibile pentru că au o inteligență mult mai emoțională în timp ce bărbații au o inteligență mai rațională. Asta este bine sau rău în funcție de cum folosim aceste tendințe ale noastre.

Bărbații trebuie să știe cum să gestioneze această instabilitate și să nu se acrească atunci când văd că doamnele lor au doar două anotimpuri: iarnă geroasă și vară toridă, anotimpuri care se schimbă de pe o zi pe alta sau uneori chiar în aceeași zi. Trebuie să ofere întâi de toate un răspuns emoțional, cu dragoste. Desigur că uneori trebuie date și niște argumente, însă să nu uităm că cel mai bun argument este o îmbrățișare. Cum am spus trebuie să fie cel puțin 8 pe zi, dacă nu 12. Dacă nu punem pe primul plan dragostea și relația dintre soți, o să apară probleme.

Stabilitatea emoțională se câștigă vindecând rănile lăuntrice, fără de care iubirea adevărată rămâne fragilă; despre acest drum al tămăduirii am vorbit cu doamna Galina Răduleanu în Cum depășim traumele și slăbiciunile.

Relația dintre soți și creșterea iubirii adevărate

În cazul bărbatului, acesta de obicei caută afirmare și nu oferă timp cu pretextul că aduce bani acasă, iar în cazul soției, aceasta caută atenție și atunci se concentrează pe copii. Ambele exagerări sunt greșite. Desigur că avem nevoie de bani și desigur că trebuie să acordăm atenție copiilor, însă pe primul plan este relația între soți prin Dumnezeu. Scopul omului este moartea cu o inimă iubitoare și unirea cu Dumnezeu cel pur personal și iubitor. Asta trebuie să învățăm și aceasta trebuie să-i învățăm și pe copiii noștri. Desigur că nu putem să-i învățăm să iubească prin explicații pentru că asta înseamnă că am putea să-L explicăm pe Dumnezeu, ceea ce este imposibil. Este nevoie de exemplu personal astfel încât tânărul să învețe să iubească pe orizontală.

Concentrarea directă pe copil este o iubire pe verticală în care tânărul este descendent. Desigur că acest caz este foarte rar în viață, în afara părinților și, de departe, cel mai des întâlnit caz este cel al iubirii pe orizontală. Din cauza asta cei doi soți trebuie să se concentreze unul pe celălalt, care să fie un exemplu vrednic de urmat și nu de evitat. Dincolo de asta, dacă cei doi se concentrează pe copii sau pe alte lucruri, atunci cei doi se depărtează în timp și apar fisuri în relație. În clipa în care copiii se căsătoresc și merg la casele lor, părinții se trezesc că sunt doi străini, foarte diferiți de cum erau în tinerețea lor când s-au distanțat fără să-și dea seama și atunci apar mari tensiuni care pot să ducă până la divorț.

Este foarte important să ne cucerim în continuu soția și aceasta să rămână în continuu mângâietoare și atrăgătoare pentru că scopul nostru este creșterea iubirii interpersonale pe care facă Dumnezeu s-o dobândim cu toții!

Cum crește dragostea de la prima atracție până la iubirea jertfelnică dintre soți am urmărit pas cu pas în Felurile de iubire și evoluția între acestea, o hartă a urcușului spre iubirea adevărată.

Amin!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!