Identitatea, realitatea și existența virtuală – părintele Teologos

Identitatea virtuală devine cea reală? – e o întrebare pe care, din păcate, trebuie să ne-o punem.

Identitatea digitală și existența virtuală sunt realități ce se prefigurează în viitorul foarte apropiat.

Vizionați un material în care sunt analizate problemele duhovnicești ale acestora, probleme în care ne afundăm tot mai mult pe zi ce trece.

De asemenea, vă prezentăm ȘI un AL DOILEA foarte scurt videoclip în care este prezentat un om virtual. Analiza duhovnicească a acestuia se află în cuvântul părintelui Teologos.

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Identitatea virtuală devine cea reală?

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin

Adevărata existență 

Dumnezeu a spus: Eu sunt Cel ce este – existența de sine. Ei, fraților trebuie să știm că existența de sine, adică Dumnezeu este realitatea de sine și deci ceea ce există. Ceea ce este real își trage existența din Dumnezeu. Nimeni nu există singur. Cantitatea de viață, de existență, de realitate, dacă doriți, constă în calitatea și în intensitatea legăturii omului cu Dumnezeu. 

Diavolul este cea mai distorsionată existență pentru că este cel mai departe de Dumnezeu. Este cel mai puțin pe cât îi este cu putință unei ființe veșnice. Foarte important asta, pentru că noi credem că existăm așa de unii singuri, prin rodul întâmplării ca și cum, dacă am găsi un ceas pe o planetă, am spune că ceasul respectiv este rodul întâmplării. Nu este așa. Pentru că dacă un ceas pe o planetă, dacă îl găsim, nu e rodul întâmplării, ci cineva trebuie să-l fi făcut, cu atât mai mult o ființă atât de complexă ca omul. Trebuie să înțelegem lucrul ăsta, da. 

Deci din cauza asta noi toți avem un Creator. Nu insist pe treaba asta, pentru că toți cei care credem în Dumnezeu și nu numai, orice om cu logică, știe că există Dumnezeu și este generatorul, dătătorul vieții, existenței. 

Cum spuneam, diavolul are cea mai mică cantitate de existență, are cea mai mică intensitate existențială. Ăsta este păcatul: depărtarea de existență, depărtarea de identitate. Înțelegeți?

Realitatea falsă

Această intensitate a legăturii cu Dumnezeu poate fi diminuată foarte mult de diferitele pseudo-realități. Realitățile false, existențele false. Întâi de toate, realitatea pe care diavolul încearcă să o creeze în mintea noastră pentru  a ne distrage, a ne extrage de la realitatea lui Dumnezeu. Adică e vorba de războiul de gânduri, fraților! E vorba de ceea ce cugetăm noi în mintea noastră, ce scoatem noi, facem în mintea noastră bineînțeles cu ajutorul diavolului. Adică pseudo-realități, realități virtuale. 

Realitatea virtuală

Astăzi, prin avansurile (tehnologiei), realitatea virtuală dă o mare mână de ajutor diavolului. Asta este o formă de sinucidere, de scoatere din existență. Nu știu dacă v-ați gândit la asta. Dacă folosim această realitate virtuală pentru a ne apropia de Dumnezeu, adică aceste gânduri, lucruri pentru a ne antrena să fim milostivi sau… De exemplu, în domeniul științei, învățăturii, facem gânduri cuvioase, gânduri duhovnicești, atunci, da… sau ne apropiem de Dumnezeu.

Pe de altă parte însă, dacă nu folosim acest univers al gândurilor despre care spun Sfinții Părinți că în general nu trebuie să avem gânduri, nu trebuie să avem mișcări haotice ale minții – că asta este un nivel mai înalt – atunci, ne îndepărtăm de Dumnezeu, dacă nu îl folosim cu trebuie. Înțelegeți?

Războiul de gânduri

Și prin extenso și realitatea virtuală care generează atâtea gânduri. Ar trebui să folosim această realitate virtuală cum spuneam, în domeniul medical, în acoperirea unor nevoi de comunicare , de administrare și așa mai departe, în general mesagerie… Atunci e bine, însă, din păcate, experiența arată că toate acestea se folosesc în principal la jocuri și la activități care potențează patimile: ura, omorul, desfrânarea și așa mai departe. Înțelegeți.

Deci problema cea mare cu realitatea virtuală nu este mijlocul în sine, ci este modul în care este folosit acest mijloc. De vreme ce Dumnezeu nu a făcut-o de la început, înseamnă că acest lucru nu este așa de bun pentru împlinirea virtuților cum este realitatea cea creată de Dumnezeu. Deci creația lui Dumnezeu este cu mult deasupra realității virtuale și din cauza asta realitatea virtuală trebuie să știți că duce pe om la boli ale cogniției, adică la boli ale sistemului nervos. Pentru că e vorba de distorsiune, de păcat.

Identitatea virtuală

Ei, și deci identitatea virtuală și în sens juridic – adică o identitatea electronică – și în sens al jocurilor, ludic, metaversul… Bineînțeles, cei care au făcut metaversul vor să îl promoveze ca și mediu de afaceri. Toate astea se doresc a fi o încununare a acestor simulări ale realității reale.

Adică un cadru total imersiv care să-l înece pe om în himere adică toată activitatea mea să fie înregistrată în metavers – să spunem așa – sau în orice alt lucru din punct de vedere al afacerilor, al jocurilor și din punct de vedere juridic, în electronica ID pe care o promovează astăzi Uniunea Europeană. Forumul de la Davos, de fapt, mai presus de UE, dar pe noi ne interesează ce se întâmplă aici.

Identitatea redusă la date despre un om

În clipa în care eu sunt o colecție de date – un CNP, date despre sănătate și așa mai departe – dispare frumusețea persoanei, taina persoanei, dispare lucrul cu adevărat nou care este iubirea față de celălalt, iubirea lui față de noi. Dispare Dumnezeu care paradoxal ar putea să fie prezent oriunde. Înțelegeți? 

Însă în clipa în care omul se închide în imaginar, restul se estompează. Deci după cum vedem, realitatea virtuală și identitatea electronică devin un tot unitar pentru că pentru prima dată în istorie, nu se încearcă a se înregimenta, a se pune sub aceeași umbrelă numai datele statice – adică numele, prenumele, vârsta, domiciliul, unde ne-am născut, ci și datele dinamice, adică cine este omul în sine însuși. Însă persoana nu poate fi cuprinsă în activitatea lui pe Facebook, de exemplu sau Dumnezeu mai știe ce. Da?

Riscuri ale identității virtuale

Problema cea mare este că atunci în clipa în care omul este acolo, în realitatea virtuală, omul este singur în himerele sale și celălalt îi vede doar o umbră a celui urmărit și cel urmărit îl vede pe celălalt tot așa ca și o colecție de date. Adică eu socotesc despre nu știu care după activitatea lui din Metavers sau pe Facebook. Adică nu îl mai văd pe celălalt în toată complexitatea persoanei lui, nu mai am niciun sentiment pentru celălalt, mai ales pentru vecinul din lumea reală adică nu mai există pentru mine pentru că eu sunt total imersat acolo. Și bineînțeles această virtualitate, această știrbire foarte mare a realității reale, create de Dumnezeu, se transferă cum spuneam prin activitatea mea din punct de vedere al urmăririi mele în metavers și ca efect, în identitatea mea electronică. 

Gândiți-vă deci dacă identitatea mea electronică are și contul meu în bancă, are și cardul meu de sănătate, datele mele de sănătate și așa mai departe, în clipa în care cineva dorește să mă angajeze… sau eu doresc să am acces la niște date, servicii de sănătate sau să călătoresc undeva, în clipa respectivă datorită activității mele în metavers pe care celălalt nu o știe, nu știe ce am vrut eu să fac acolo, ci doar bănuiește, poate să îmi împieteze accesul la sănătate, la bani și așa mai departe. Lucru care, să știți, că se întâmplă deja. 

Un exemplu despre impactul asupra vieții prin realitatea virtuală

Chiar îmi povestea cineva din Elveția în urmă cu câtva timp că, săracul, în blocul unde locuia, fusese la baie și a tras apa la baie noaptea și a deranjat-o pe o doamnă, pe o cucoană de vis-a-vis și doamna săraca, era așa puțin mai cu nervii, l-a reclamat, l-a raportat în sistemul acesta de identități electronice, de fapt în sistemul de credite sociale, care știți că există cel puțin parțial în Europa, mai ales la o dimensiune mult mai mare în China și omul respectiv a doua zi și-a pierdut domiciliul. Pentru că i-a spus proprietarul – domnule, tu ai indexul social scăzut, ai credit social scăzut; nu mă interesează pe mine ce s-a întâmplat, nu ești de încredere, trebuie să te duci de aici. Înțelegeți?

Pe când celălalt – doamna care l-a raportat, își face voia prin excelență în virtual pentru că este acoperită de mantia anonimatului, nu se știe. Și deci poate să abuzeze de ceilalți, poate în mintea ei chiar să îl omoare pe respectivul sau să-i facă rău cum dorește ea, să se creadă orice personaj…

Bineînțeles, dincolo de faptul că sunt jocuri în care „cotidianul” este foarte credibil și deci potențează acest lucru și persoana care este atacatoare crede că ea este îndreptățită să îl dea pe celălalt afară prin raportarea sa la proprietarul imobilului, în cazul de față, cum spuneam. 

Oameni… virtuali. Adevăr… virtual

Deci e vorba de o exacerbare extraordinară a treburilor acestora și deja sunt oameni virtuali. Sunt atât de bine făcuți în motoarele de randare 3D, în motoarele de generare a imaginilor 3D pe ecran, încât nu mai realizăm dacă lucrul respectiv, imaginea pe care o vedem în față este una generată pe calculator sau o imagine naturală. Sau nu știm dacă este în calculator făcut sau nu știm dacă este real, adică sunt eu însumi.

Atunci nu mai există nici asceză, nici post, nici nimic, ci doar voia proprie care se exacerbează atât de mult că cei din realitate o să pară niște imagini șterse ale senzațiilor foarte tari din virtual. Și asta se vede pe toți cei care sunt dependenți de jocuri, de ecrane, de fapt, că sunt apatici în viața de zi cu zi. Nu-i mai interesează de semenul lor, nu-i mai interesează de nevoile celuilalt, de natură.

Deci chiar aici la noi – avem un cadru așa foarte frumos, în jurul meu, sunt în pădure – și îi vezi pe oameni că au venit la Lacu, suntem chiar sub Athon și sunt cu celularul în mână. Se uită pe celulare, pe ecrane. Bine, frate, asta puteai să faci și acasă, înțelegeți? 

Deci această sorbire în virtual îl duce pe om la o nesimțire totală. Nesimțirea este atât de mare încât pentru om adevărul este în virtual.

Exemplu despre încrederea în virtual

Și chiar acum îmi aduc aminte de un caz când doi s-au dus la un film care dezbate tema asta. Filmul se numește Matrix, poate că îl știți și acești doi oameni erau foarte buni prieteni între ei, nu s-au certat niciodată în viața lor și unul a scos cuțitul și l-a băgat în celălalt ca să vadă dacă este real. Pentru că în film despre asta se discută: despre oameni reali și oameni făcuți pe calculator. 

Și astăzi există astfel de tehnologii. Există o companie numită Unity care face o celebră platformă, un celebru motor, dacă doriți, de randare, de generare a imaginilor 3D, în principal este folosit pentru jocuri și acolo există așa-numiții oameni virtuali care sunt făcuți atât de bine astfel încât nu se mai pot distinge, efectiv. 

Compania fiică a lui Unity se numește Ziva Dynamics și acolo există chiar un demo în care puteți să vedeți că efectiv nu se poate distinge. Deci în cazul ăsta este foarte periculos pentru că ne credem cineva, ne aflăm într-o lume virtuală și bineînțeles că pierdem total contactul cu realitatea. O să vedeți.

Virtualul nu ne împlinește niciodată

Da, este nevoie ca în special copilul să nu se atingă de aceste lucruri pentru că ele sunt foarte aproape de realitate și atracția este mare. Însă niciodată aceste lucruri virtuale nu o să împlinească persoana. Tot timpul o să-i lipsească ceva, mai ales copilului. Iubirea o să-i lipsească, harul lui Dumnezeu o să-i lipsească și din cauza asta cu cât mai real înlocuitorul lui Dumnezeu se va dori, cu atât mai straniu o să fie lucrul ăsta în final. Această stranietate se numește chiar așa: valea stranietății – the uncanny valley – o să creeze probleme mai subtile și profunde. De la jocul virtual la realitate. Granița estompată dintre acestea

„Să călcăm o bătrână!”

De exemplu, țin minte, un copil era într-o mașină, într-un mare oraș din România se întâmplă – nu are importanță – era cu tatăl lui și la un moment dat s-a oprit la stop, la trecerea de pietoni și bineînțeles că tata s-a oprit și prin fața mașinii, trecea încet-încet strada o bătrânică. Și în clipa respectivă, copilul strigă isteric: calc-o, calc-o, o să facem puncte! Înțelegeți? Deci copilul îi cerea tatălui lui să o omoare pe bătrânica din față ca să facă puncte! Copilul respectiv nu mai făcea distincția între real și imaginar. Credea că este un joc unde poți să faci orice. Bineînțeles, fără să ai niciun fel de mustrări de conștiință și asta este groaznic. 

Și știu oameni care veneau la spovedanie și efectiv plângeau că nu mai puteau să iasă din pielea unui personaj imaginar pe care și-l făcuseră în mintea lor de pe la un joc, un film și așa mai departe. 

Avem nevoie de Dumnezeu și de asceză

Pentru asta este nevoie de un contrabalans. Avem nevoie de Dumnezeu. Și când spun de Dumnezeu mă refer în mod concret – de post, de asceză ca sursă de durere mântuitoare, adică să ieșim din toată această plăcere  lumii virtuale care de fapt, ea nu există, ci există doar în mintea noastră și bineînțeles, pe un ecran și de acolo intră în mintea noastră. 

Avem nevoie de contactul direct cu realitatea. Deci cum sunt eu acum, sunt în pădure, stau pe o piatră, e frig, dar trebuie să simt ceva. Înțelegeți? Frig… e relativ frig, e foarte bine afară pentru că e cald de fapt. E răcoare aici.

Bolile de nervi

Ei, trebuie să avem contact cu realitatea și mai ales cu ceilalți. Nu știu dacă știți, la ora asta există o boală foarte mare numită agora-fobia. Adică este vorba de frica de a merge în agora, în piață. Puteți să căutați să vedeți. Deci nu vrei să ieși afară, nu vrei să mergi cu ceilalți și ești în lumea ta acolo ca o legumă. Vă rog să mă iertați că vorbesc așa, dar ăsta-i adevărul. Deci este nevoie de un mare discernământ și de o implementare graduală  a acestor lucruri.

Bineînțeles, noi dorim să nu se implementeze, dar deja există… Deci trebuie să intrăm foarte lent și mai ales cum spuneam, cu post. Și când spun post, sigur și post de mâncare, dar mai ales post o perioadă foarte redusă și cu program de expunere la astfel de lucruri. Nu toată ziua să defilăm, să facem așa pe celular ca să vedem Dumnezeu știe ce că nu vedem nimic în ultimă instanță. 

Pentru că sunt atâtea lucruri care ne împing în direcția respectivă și o să ne țină captivi acolo. Cred că știți foarte bine la ce mă refer (sper să nu știți, dar știu că știți). Da. Pe hârtie toate lucrurile astea sunt foarte bune pentru că se micșorează cheltuielile cu personalul, adică toate sunt electronice, toate sunt pe calculator, stai acasă, nu te mai miști, totul este centralizat, deci nu trebuie să completezi în continuu tot felul de formulare și așa mai departe. Deci o eficientizare a administrării extraordinar de mare și bineînțeles, dorința marilor companii de rețele sociale, de jocuri, de filme ca să-și maximizeze profiturile. Deci toți doresc să meargă în direcția respectivă. Da. Dar prețul este sufletul uman. Fără patimă!

Cum contracarăm bolile de nervi?

Trebuie să evităm pe cât posibil, orice este pătimaș. Iar pe de altă parte, să avem discernământul să nu luăm poziții extreme. Să știm că întotdeauna mare problemă este împătimirea oamenilor. Adică sigur, bun, trebuie să se oprească treaba asta.  Ce o să facem acum, începem să spunem că gata, opriți-vă! Bun, așa ar trebui, dar cine să ne asculte?! 

Nu se poate, nu poți să spui la marile companii, la Meta, de exemplu, fostul Facebook, să spui: opriți-vă! Cine o să te asculte? Trebuie să fim puțin realiști.

Din cauza asta trebuie noi înșine ce trebuie să facem: contactul cu ceilalți, dragostea, iubirea, rugăciunea – mai ales, trebuie să ne rugăm și să avem contact cu realitatea adică să mergem în natură cum sunt eu aici. Asta e foarte important. 

Deci problemele cele mari aici, dincolo de cele menționate mai-sus, eu aș mai adăuga la ele faptul că peste toate lucrurile astea, există patima, există greșeala umană care are repercusiuni mult mai mari în mediul electronic, să știți. Din cauza asta niciodată să nu uităm de smerenie!

Viața coordonată prin calculator

De exemplu, în mediul real, adică în viața reală, dacă fac eu o greșeală, tai un copac că sunt aici și văd pomi în jur, îl tai greșit, nu-i bine, dar asta e. Ei, dar în cazul electronic, țin minte un caz celebru al unei rachete vechi – să nu dau cazuri din cotidian, ca să nu fie controverse – așa, e vorba de Arian 5. 

Racheta asta, din cauza unei erori de programare, a explodat la vreo 7 secunde de la decolare și s-a făcut țăndări dimpreună cu sutele de milioane care era satelitul și bineînțeles toată infrastructura. Eh, printr-o greșeală de programare, trebuie să știți a fost toată treaba asta. Un „overflow” se numește în limbaj de programare, dar pentru un lucru foarte minor, toată racheta a sărit în aer. S-au pierdut sute de milioane, de miliarde de euro, nici nu mai țin minte, la vremea respectivă. 

Efecte asupra resurselor materiale

Vreau să spun că în electronică se fac foarte ușor niște pagube mult mai mari. Pe de altă parte, și riposta celorlalți – am vorbit de sistemul de credite sociale. Dacă nu ești băiat bun, printr-un click, printr-un buton, ți-a închis contul în bancă. Cum acum au închis la toți ăștia din Rusia, nu știu, mă rog, din cauza războiului, sancțiuni și așa mai departe, dintr-o dată. 

Mai demult, în lumea reală, dacă avea omul bani la ciorap, în clipa respectivă trebuia să intri cu poliția peste el să îi iei sacul de bani, ce să-i faci. Și bineînțeles, cât puteai să-i iei că îi avea omul acasă? Pe când acum, îi are omul în bancă – cine are – miliarde – și pac, printr-un buton, ți-au închis. Nu mai ai acces. Înțelegeți? De asemenea, posibilitatea de ripostă este mult mai mare în cazul electronicii.

Acuma, fraților, nu care cumva să vă puneți bani la ciorap pentru că uitați-vă bine la bancnote că nu o să le mai vedeți multă vreme. Am spus că electronica este mult mai avantajoasă pe hârtie și din cauza asta banii electronici, adică contul electronic cu gestionare – că și noi avem cont electronic cu gestionare pe calculator, online, cum au foarte mulți de altfel – se accesează mult mai ușor. Plătim dintr-o dată în Patagonia sau în China sau bunul Dumnezeu mai știe unde. 

Chiar îi ajutăm pe părinții săracii de aici, da, că le facem plățile online, că ei săracii au bani (bancnote, adică). Vine cu bani la mine, zice – până mă duc eu în România, să plătesc, cum să plătesc… Zic eu – nicio problemă, îți plătesc de aici. Și până să plece el de la noi de la chilie, i-am și făcut plata în România. El săracul se uită la mine: Cum de ai reușit? Uite, așa. 

Deci vă dați seama că banii de hârtie or să dispară, fraților. Și dincolo de asta, în cazul banilor de hârtie, este și problema fraudei, banii negri și așa mai departe. Pe când dacă este un sistem global de bani electronici, bineînțeles că totul este foarte bine – pe hârtie. 

Ei, dar dacă nu ești băiat cuminte, ți se închide contul în bancă, înțelegeți? Și cum spuneam, cine te raportează, cine hotărăște că nu ești băiat cuminte?

Pe de altă parte, riposta noastră este mult mai mică. În clipa în care vine ăla să îți ia banul din casă, păi, eu știu, Doamne ferește! nu zic, dar iei parul sau faci ceva, zici domne ce faci aici, fraților, veniți, prietenilor veniți că vine omul peste mine! Și bineînțeles e urât și toate astea. Sau îi explici: domne, e o greșeală, stați să vă explic și așa mai departe.

Dispariția persoanei

Pe când în cazul în care îți închid banii în bancă, cui să îi explici? Îi explici unui monitor pe care scrie accesul interzis. Aceluia îi explici. Sau mergi la o doamnă la ghișeu și îi spui: doamnă e o greșeală. Și zice doamna: domnule, ce să-ți fac, ăsta e sistemul, eu nu știu ce se întâmplă, să văd, poate că trimit și eu mai departe la suportul tehnic… O întreagă poveste. 

Și din cauza asta este foarte importantă socializarea, foarte importantă. Adică să fim aproape unii de alții ca să ne sprijinim în clipa în care avem o astfel de ispită. Da.

E adevărat că acum firmele și băncile au aceste divizii de suport tehnic, dar dacă toată această mare arhitectură electronică intră pe mâna celui care nu trebuie, a unui dictator, ferească bunul Dumnezeu! De ce? Pentru că dispare persoana, deci dispare iubirea, dispare înțelegerea. Și atunci, nu mai ai acces la servicii de sănătate, nu mai ai acces la comunicații, da? Că nu mai poți să vorbești cu nu știu cine, cu prietenii tăi.

Indexul social

De ce? Pentru că ești cu index social scăzut, ești indezirabil. Și atunci nu mai poți să folosești celularul sau ceilalți te evită pentru că văd că ești indezirabil o să le scadă și lor indexul social cum este în China. Dacă tu vorbești cu ei, pentru că dacă ai un telefon cu index social scăzut și vorbești cu cineva, indexul tău social, punctajul tău ajunge și celălat îl vede și atunci ca celuilalt să nu îi scadă și lui indexul social, să nu apară că este în bandă cu tine, în conspirație cu tine, te evită, îți închide telefonul în nas.

Și eu știu cazuri de genul ăsta. Și omul efectiv nu mai putea să fie ajutat, să-și rezolve problemele pentru că nu poate de unul singur omul, astăzi, să facă aproape nimic, da. 

Bănuiala

Și dincolo de asta este și bănuiala. Pentru că poate să apară o eroare umană. Știu chiar acum cazul unei persoane care a crezut că altă persoană i-a șters ei comentariile pe Facebook. Ei, persoana bănuită nu avea niciun fel de acces – nu știu dacă știți, ca să poți să ștergi comentariile cuiva pe Facebook, trebuie să fii administrator – persoana respectivă nici măcar nu era administrator. Persoana care bănuia nu știa lucrul ăsta și nu a întrebat-o, în electronică fiind a blocat-o și așa mai departe. Cealaltă, pentru că nu putea să explice, se consuma foarte tare, se tulburase foarte tare și vedeai că era efectiv o neînțelegere între cele două persoane, dar pentru că nu erau față către față ca să poată să se explice, se genera o mare dramă din nimic, care se putea rezolva în 5 minute. 

Eh, slavă lui Dumnezeu că am mediat eu conflictul și cu darul Maicii Domnului a fost bine după aceea. 

Să fim foarte atenți la aceste pericole ale identității și ale mediului electronic astfel încât să nu generăm drame. Întotdeauna, dacă putem să-l întrebăm pe celălalt și cum spuneam, dacă se poate, uneori nu se poate, să îl cunoaștem pe celălalt în realitate. Adică, măi, ăsta nu putea să-mi șteargă comentariile pe Facebook pentru că îl cunosc pe omul ăsta, e om de încredere, e om bun, că e de bun-simț. 

Deci îl cunosc pe om în complexitatea sa și asta nu se poate face în virtual, se poate face numai în real, în viața reală. Înțelegeți?

Cunoașterea celuilalt

Pentru că dincolo de frumusețea celuilalt, cel mai mare procent de comunicare este comunicarea non-verbală. Adică vezi cum zâmbește, zâmbetul lui, ce frumos este! 

Altfel, suntem într-un imperiu al bănuielii. Credem noi că celălalt nu nu știu ce a făcut. 

Din cauza asta, cum spuneam, încă o dată: e nevoie de multă smerenie, de entuziasm către Dumnezeu și de mare apropiere de Acesta. Pentru că în mediul digital nimeni nu te aude cum urli, să știți fraților! Absolut nimeni nu te aude cum urli!

Avem nevoie de de persoana lui Dumnezeu și prin extenso, avem nevoie de persoanele celor care sunt apropiați de Dumnezeu. Înțelegeți?

Deci trebuie să fim foarte atenți să fim aproape de Dumnezeu și trebuie să fim foarte atenți să nu fim atrași, total dependenți de această identitate digitală pentru că atunci de fapt devenim un număr, da?

Și numărul ăsta – nu mă refer numai la CNP, ci mă refer la indexul social. Devenim un rating. Pe celălalt nu îl mai interesează de fapt cine ești tu, ce ai de spus, ci că ești 78%, ești 3 stele din 5. Asta îl interesează. Nu mai este frumusețea persoanei tale, să discute cu tine. Vede că ești 78%, zice: a, ai puțin. Ca la produs – mă interesează câte stele are, ce valoare are – 3 stele, 5 stele. Nu ne interesează că această evaluare provine de la concurență sau că celălalt nu știe să folosească produsul sau poate că are o răfuială personală cu vânzătorul sau într-adevăr produsul e problematic. O mulțime de cauze.

El se uită pur și simplu la cele 5 stele. Așa o să pățim și noi, dacă cine a te raportează pentru te miri ce, pentru că nu e de acord cu tine, pentru că nu-i place…, are invidie pe tine sau bunul Dumnezeu mai știe ce.

Consecințe radicale

În clipa respectivă se nasc mari drame din nimic. Pentru că efectiv celuilalt nu îi place ce scrii pe Facebook sau oriunde altundeva. Și atunci efectiv te banează, te închide. 

Și astăzi, sunt oameni care depind de Facebook pentru meseria lor, sunt jurnaliști care au fost banați pe Facebook din cauza unei doamne care nu știu ce văzuse într-o postare și așa mai departe. L-au banat pe omul respectiv și acela nu putea să-și facă munca pentru că acolo avea canalul de știri pe care el postea.

Atunci o să rămâi și fără bani, o să rămâi și fără sănătate și fără loc de muncă, o să rămâi… Cel din Elveția a rămas fără casă Înțelegeți?

Soluția e la Dumnezeu

Din nou, încă o dată: soluția e la Dumnezeu. Și ca să ajungem acolo trebuie să ne rugăm pentru că altfel nu o să rezistăm și dincolo de asta e vorba și de spovedanie. Adică să te deschizi în fața unui alt om, să te spovedești. Și bineînțeles, pe plan comunitar trebuie să creăm o societate creștină. Adică să fiți prieteni, să fim prieteni între noi, cei care suntem mai aproape de Dumnezeu, cu toate păcatele noastre…

Să ne comportăm astfel încât prietenii să ne dea ei 5 stele sau să o facă în clipa în care-i rugăm: nu mă lăsați, dați-mi 5 stele că mi-a pus cineva 3 stele și atunci dacă mi-a pus ăla 2 sau 3 stele, dă-mi tu 5 ca să-mi iasă un rating bun. Știu că e groaznic ceea ce vorbesc eu, dar acolo se ajunge, deja e implementat. Înțelegeți?

Biserica

Această supra-societate, această comunitate se face întâi de toate prin mersul la biserică. Trebuie să mergem la biserică! Pentru că mersul la biserică ajută foarte mult. 

Întâi de toate pentru că ne generează amintirea, după care și experiența raiului, adică a stării de fericire veșnică în siguranța atotputerniciei iubitoare a lui Dumnezeu și dincolo de unirea fie și relativă cu Dumnezeu, socializarea cu Dumnezeu, avem și socializarea cu semenii noștri care or să ne ajute, că prietenul la nevoie se cunoaște. Înțelegeți?

Trebuie să ne dovedim credibilitatea, trebuie să ne autentificăm prin celelalte persoane în ultimă instanță. Da, uite, că ăsta nu merită rating-ul ăla, hai, să-l ajut! Și pentru asta, paradoxal, trebuie să ieșim din virtual, să fim prezenți, să dăm iubirea noastră, timpul nostru, atenția noastră celorlalți.

Acesta este cel mai mare dar pe care îl putem aduce celorlalți: iubirea noastră. Și atunci vom avea o identitate reală, nu una virtuală, nu una digitală. Atunci vom fi oameni. 

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin 

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresă email

Nume titular card

Donați