Despre cărțile de ficțiune – Pr. Andrew Damick și Diac. Nicholas Kotar
18 mai 2022
Să nu ne încredem; amintiri și minuni din închisoare – p. Moise Berry
20 mai 2022
Cum s-a construit chilia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, chilia în care locuim acum? Cu ce fonduri?
Vizionați pe părintele Pimen Vlad care povestește cum s-a arătat voia lui Dumnezeu care l-a îndemnat să facă acest pas și cum s-a construit chilia noastră de la nimic cu zero fonduri.
Ca bonus, – desigur că părintele amintește și de diferite minuni întâmplate în acele timpuri.
Vizionare plăcută! (după video adnotat aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Iată, dragii mei că ne vedem iarăși! Hristos a Înviat!
Vom continua trecerea de la Sf. Artemie la chilia unde suntem acum, cum a fost la momentele acelea. V-am povestit în vreo cinci filmări despre perioada de început, cum am construit (chilia) Sf. Artemie, cum a mers mai departe. Ei, sunt multe de spus dar o să restrâng, ca să spunem așa.
Aveam tot ce ne trebuia
Eh, a trecut câțiva ani, c-am stat acolo până-n 2005. În 2005 deja eram, să zicem așa, așezați acolo. Aveam tot ce ne trebuia, deja eram ajunși la zece. Adică, nu era nici un locușor nelocuit. Până și la brutărie, unde aveam cuptorul de pâine, am băgat un pat – locuia un părinte; tot ce aveam era locuit. Deci maximul, că acolo era chilia mai mică; tot ce s-a putut – 10 persoane. Bineînțeles și-n biserică era un pic aglomerat, era bisericuță mică, cum este acolo. Totul era așa aglomerat, mai ales când mai veneau și oameni – totul era restrâns!
Ei și am socotit eu atunci, așa a rânduit Maica Domnului, că-i timpul să iau Chilia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, care mi-am dorit-o de la început, după cum v-am povestit. Și-atunci m-am rugat la Maica Domnului! Și-am spus: „ O să mă duc la duhovnic! ” Îi explic care-i situația și ce spune duhovnicul – aceea o să fie! M-am dus la Părintele Iulian, i-am spus…
– Da măi, du-te la mănăstire și-o cere și fă-o! așa, cu toată inima mi-a spus bătrânul.
Așa, m-am dus la mănăstire: bineînțeles, că acolo mi-am pus chiar în gând un lucru – deci astea erau niște lucruri ca să mă încredințez că Maica Domnului e hotărâtă întru totul. (o pisică miorlăie insistent)
– Ce vrei motanule, ce te plângi?
Auziți-l ce se plânge pe acolo, se plimbă și el prin grădină.
Toată binecuvântarea de la toți!
La mănăstire, cum e la orice mănăstire, dar la noi la Sf. Pavel sunt șapte bătrâni care hotărăsc orice sinaxă a mănăstirii. Când e o problemă, când e o cerere, ceva, o discută toți și trebuie să fie toți de acord sau cel puțin patru din ei ca să ia o hotărâre. Că dacă-s patru pro și trei contra, trece lucrul acela, că-s patru voturi. Ei și eu mi-am pus în minte așa: „ Maica Domnului dacă-i voia ta, să fie toți de acord! Fără nici o împotrivire, cu toată inima! ”Și le-am spus problema:
– Știți, părinților, că uite, mi-am dorit chilia ceea dinainte. A venit timpul, uitați – acolo e totul pus la punct, totul e-n regulă, suntem atâția, nu-s probleme și-mi doresc să fac chilia asta. Ziceți să facem sinaxă.
A făcut sinaxă, m-au chemat. Zice:
– Toată binecuvântarea de la toți! Fără nici o problemă, cu tot dragul, ia-o și fă-o. Cumva am primit din plin. Bătrânul, duhovnicul – cu toată inima, mănăstirea – cu toată inimm.
Încredințarea deplină
Și-a mai fost al treilea lucru care-a venit de la sine: cineva din Atena, o cunoștință zice:
– Părinte, vreau să-ți fac cadou ceva!
Și mi-a trimis o icoană cu Maica Domnului. Cu Intrarea În Biserică a Maicii Domnului. Exact hramul de aici, care-a fost. Că aici, pe locul ăsta care-am luat la chilia asta, a fost cândva o bisericuță, o chilie. Dar cu mulți ani în urmă. Cu vreo 60 de ani în urmă, s-a pustiit, s-a dărâmat și nu mai rămăsese nimic decât o grămadă de bolovani. Deci nimic altceva nu era aici. Era totul curat, muntele, încoace tot; o grămadă de bolovani. Și primesc icoana asta, a fost cumva ca o încredințare. A treia. Era de la o creștină româncă din Athena. Mi-a trimis o icoană mare, frumoasă cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Atunci, adică s-au împlinit așa, trei lucruri din plin, ca o asigurare a Maicii Domnului – că Maica Domnului își dorește din toată inima să se facă chilia asta care-i în cinstea ei.
Îmi venea să iau locul ăsta în brațe
Bineînțeles, după toate astea, am venit aicea. Mi-era atâta drag și dor s-o fac, că-mi venea să iau eu locul ăsta în brațe, așa eram. Am luat câțiva părinți de acolo de la Chilie și am venit și-am început să curățăm aici. Să curățăm întâi copacii; era pădure tot. Pietrele, după aia; era locul ăla unde mai fusese urmele de chilii – am curățat totul. Am curățat manual, așa era la început, să spunem. După aia, încetul, încetul, am vorbit cu cineva care avea buldozer aici, care îndrepta drumurile pe-aici prin Athos și-a venit și mi-a deschis locul ăsta. Când zic deschis, mă refer că aveam nevoie de teren mai mult, că era muntele aici, era doar un pic de deschidere. Atunci, a rupt tot muntele încoace și a deschis locul cât am vrut eu aici, suficient.
Bineînțeles, că am început lucrul! Dar un lucru de precizat, că mulți o să ziceți că „ Dom’ le, ai început o lucrare, aveai niște posibilități…” Nu! Deci, eu în momentele acelea aveam 1000 de euro datorie; nici un leu, cum se spune! Eram pe minus cu 1000 de euro.
Nu accepta nimeni ideea
Dar îmi doream atât de mult să fac chilia asta în cinstea Maicii Domnului încât nu conta. Știu că atuncea, chiar îmi spunea un părinte român că trecuse pe la o chilie de greci; erau cretani ei, niște bătrâni pe care îi știam de mulți ani. Și na, mai treceam pe la ei câteodată și mă cunoșteau și cineva le-a zis: „ Măi, a luat părintele Pimen chilia la Nicola. ” Că a fost un părinte aici, cândva, în timpurile vechi – Nicolae și ziceau chilia la Nicola, a lui Nicolae, cumva. Zicea: „ Măi, a luat părintele Pimen chilia aceia! ” Și-acum grecii ziceau: „ Cum?? a luat chilia aceia? ” Adică nu era nimic aicea. „ Da ‘ ce-i lipsea lui? Avea obștea cea mai mare din toate chiliile din schit. ”
Am simțit că Maica Domnului vrea lucrul ăsta
Cum v-am zis, eram zece. Liturghii în fiecare zi! Nu ne lipsea nimic acolo, ca să mă apuc eu de altceva, de-asta. Și-atunci au zis grecii aceia: „ Bă, părintele Pimen ori are un sac de bani, ori îi nebun! Ca să lase totul de-a gata acolo și să se apuce unde nu-i nimic de la zero: deci ori are posibilități, cum se zice și omul merge la sigur, ori s-a stricat de cap! ” Nu accepta nimeni ideea. Ziceau: „ Mă, dar nu înțelegem, ai tot ce-ți trebuie, ai făcut acolo, ai muncit. Părinții, totul. Ce-ți trebuie?? ” Ei, la mine era dorința aia, să am chilia Maicii Domnului veche, care mi-am dorit-o și am simțit că Maica Domnului vrea lucrul ăsta.
Deci, un sac de bani v-am zis că n-aveam! Că n-aveam de unde! Partea cealaltă – Dumnezeu știe cât eram de nebun sau nu! Pentru oameni, eram nebun, adică să renunț la tot ce aveam și să vin de la zero. Știți, ca și cum are unul tot ce-i trebuie în lume și renunță la toate și se duce, ia o bucată de pământ și-o ia de la zero. Da! Dar aici era ceva mai deosebit.
Avem încredere
Și-așa am luat lucrul ăsta. Și-am început! A curățat buldozerul, munceam aici în fiecare zi, veneam cu mare drag. Mai luam câte doi – trei părinți în fiecare zi de-acolo de la chilie, împreună: „ Hai, să mai facem ceva, hai așa… ” Ce puteam noi. Și bineînțeles, am vorbit cu mai mulți din ăștia – era un grec cel care se ocupa cu buldozerul, era alt grec care aducea materialele. Și-a spus:
– Părinte, te cunoaștem! (cam mă știau – stătusem și-n Sfântul Pavel) Avem încredere. Noi îți aducem tot materialul care-ți trebuie sau te ajutăm cu buldozerul și ne plătești când ai să poți tu. Peste un an, peste doi, nu contează. Noi te-ajutăm cu tot ce putem și tu ne plătești când vrei! Când o să poți tu, o să ajungi… Că noi avem și alte lucrări, nu stăm în bani ăștia!
Și-așa am început! Întâi am curățat tot cu buldozerul, au venit și cei de la mănăstire.
Tradiție în Athos – construcție de stil aghiorit
Bineînțeles după ce am curățat totul aici au venit ei – au văzut. Zice:
– Trebuie să faci proiect.
Am găsit un proiectant român de la Tesalonic, care a venit aici personal. Proiectul, toate, cum se fac așa normal, deci un lucru ca să-l faci după Dumnezeu și să fie și legal. Proiectul s-a făcut, l-a aprobat mănăstirea, ca să vadă tot ce facem, că aici e o tradiție în Athos: trebuie acoperită cu piatră și casa și biserica, adică se păstrează ceva – și construcția stilul aghiorit se spune. Bineînțeles, am început cu noi cu drag. Și dă-i! A venit mănăstirea, zicând:
– O dată, ai tăiat muntele! De-acum tot muntele o să vină la vale! Ce trebuie să faci: trebuie să faci niște ziduri de susținere.
Asta însemna 3 ziduri înalte la 3 m, la 1 m de groase, lungi de 100 m din piatră zidite! Făcut unul, făcut o platformă așa, altul. Și-apoi, iarăși al treilea. Adică însemna muncă multă și bani mulți.
Totul era pe datorie!
Noi am început, bineînțeles. La început am făcut o mică căsuță aici, tocmai în capăt unde-a terminat cu buldozerul, zic să am pentru primii muncitori. Și-am băgat patru muncitori, primii pe care îi aveam. I-am băgat acolo și-am început cu zidurile, cum a zis mânăstirea să-ntărim muntele. Bineînțeles, totul era pe datorie! Muncitorii pe datorie, materialele ce se aducea, pe datorie! La început, a urcat ușor: 10.000 de euro datorie. Și-aveam pe Sava, despre care v-am mai vorbit, grecul, care suntem prieteni de peste douăzeci de ani. Mă suna mereu:
– Gheronda, cum merge?
– Ei, cum să meargă, merge cu ajutorul Maicii Domnului!
– Dar cu datoriile?
– În creștere, ca de obicei!
– Măi, vezi ce faci, măi! Da’ cât ai?
– 10.000!
-Mă, dacă puteam, te-ajutam, dar na!
Avea și el copii, adică n-avea posibilități. Că-mi mai dădea el câte 100 – 200 de euro când putea; asta era, cum se zice, apă de ploaie, la ce-aveam eu aicea!
Eu fac casa Maicii Domnului, nu casa mea!
Și urcau datoriile: la 10.000. La 20.000. Și tot spunea:
-Părinte, ai grijă! Gheronda, vezi ce faci! Ei, zic:
– Eu fac casa Maicii Domnului, nu casa mea! Și Maica Domnului o să se îngrijească de căsuța ei! Eu fac ca om ce pot! Mai departe, se ocupa ea.
Așa am continuat. Și-am ajuns la 30.000 de euro datorie…Bun până aici! Chiar mă sunase el:
– Gheronda, o să-ți dea muncitorii în cap, nu i-ai plătit, ai câteva luni, ai atâtea datorii, ce faci acolo?
Că noi începusem deja în anul 2005 și acum trecuse Paștele încoace; noi lucram. Deci începusem aicea, aveam vreo două-trei luni de când eram în pâine, cum se zice. Și la un moment dat, nu mai rețin exact ce lună era, lucram noi chiar la primul zid aici, cu muncitorii, apare un Land Rover…
Ia de aici 30.000 de euro!
La timpul ăla era mai mult ca și taxiuri în Athos, un fel de mașini mari de-astea, de camionete, (12.35… germane) care mai ducea oameni. Și mai avea un părinte, doi, pe la niște chilii grecești câte-un Land Rover d-asta și-l foloseau ca și taxi. Mai ducea oameni, era plătit; dintr-o parte-n alta. Ei, și oprește un Land Rover aicea și coboară vreo șase oameni. Bineînțeles:
– Doamne ajută!
– Doamne ajută!
În fața lor era unul mai mic, c-o pălărie de paie pe cap, că era soare, cum aicea se încălzește. Putem spune cam la timpul ăsta. Și zice:
– Doamne ajută!
– Doamne ajută!
– Ce faceți?
– Păi, ce să facem, muncim!
Eram chiar cu muncitorii, spărgeam pietre, puneam la zid. eram în plin, cum se zice.
– Și merge?
– Merge, cum să nu?
– Da’ bani aveți?
– N-avem!
– Da’ datorii aveți?
– Avem.
– Cât?
– Păi cât, 30.000 de euro.
Și-atunci se-ntoarce spre ceilalți din spate și zice la unul:
– Dă mă sacoșa-ncoace!
Dă ăla sacoșa, scoate de-acolo un teanc și numără: pac pac pac, așa:
– Ia de-aici 30.000 de euro!
Cine-i omul ăsta? Să-l pomenim și noi!
Bineînțeles, vă dați seama, mai ales la timpul acela, nu văzusem în viața mea atâția bani, ca să am contact… că fiind aici în Athos, na! Ce scoteam și noi după cum știți și la Sf. Artemie, câte-un pic pe ici-colo, ne descurcam. Și zice:
– Hai! Doamne ajută și ne mai auzim! Și mai vedem în continuare!
Și-a plecat. Am rămas și eu cu banii în mână. Pentru câteva momente și după aia, dintre oamenii lui mai rămăsese mai în urmă și-l strig pe unul:
– Măi, dar cine-i omul ăsta? Să-l pomenim și noi!
– Cum?? Este Becalli, n-ai auzit de el?
– N-am auzit în viața mea! De unde să aud eu aici?
N-aveam contactul, nu era ca acum, cu internet, cu din astea. Și zic:
– Bine, ca să-l pomenim.
Și așa a fost prima minune, cum se zice, pentru mine. Prin cine-a făcut-o Maica Domnului? Prin dl Becalli! Da! A plecat după aceea și s-a dus la toate locașurile românești din Athos și le-a achitat datoriile. Până a terminat ce-a avut el în sacoșă. Cam în general – și aici, în Schitul Lacu – era la timpul ăla cel puțin trei-patru chilii care se construiau. Deci a ajutat pe la toți. Și după aia la Prodromu, la Kapsala, pe unde s-a dus prin partea aia, până spre Vatoped, pe la Colciu. A trecut la tot ce era românesc și-a ajutat.
Bucuria și ajutorul a continuat
Știu că mă sunase grecul, Sava:
– Gheronda, ce mai faci, cum mai ești?
Știa cu două zile în urmă – mă sunase – și-a aveam 30.000 de euro datorie.
– Cum să fie! Hai să-ți spun!
– Ce!
– Uite așa și-aia…
I-am povestit toată faza asta. A început să strige la telefon:
– Gheeeeeeronda! Minuneeee! Cine mai face așa fără să te-ntrebe mai nimic și să-ți dea 30.000 de euro? Nu se poate! Minunea Maicii Domnului!
Striga săracul la telefon și așa se bucura de parca se făcuse cu el. Că na! Ținea mult la mine așa și ține și la ora actuală și am legătura cu el. Așa a făcut Maica Domnului prima minune cu noi, achitându-ne datoriile. Și bineînțeles, că-n timp, o să mai spun, tot a mai venit dl Becalli. Și tot ne-a ajutat! Încetul, încetul, încetul. Și la noi și la ceilalți. La jumătate de an, venea iar în Athos și iar ajuta. Dar n-o să intru acum prea mult în asta, c-o să las pentru filmarea următoare.
Cu bărcuța la pescuit
Știu că odată v-am povestit despre mersul la pescuit înainte și mai mi-am amintit o mică, să zicem, minune: cred că începusem aici, sau nu începusem, nu mai știu și unul din părinți s-a dus și el la mare, când eram zece. Că noi cât timp am construit primii ani aici, locuiam tot la Sf. Artemie, că n-aveam unde sta aici. Și eram toți, împreună zece. Se mai ducea câte un părinte cu bărcuța la pescuit să mai prindă câte-un pește, s-avem! Ș-a dus unul din părinți la pescuit: jos la Morphono, cu bărcuța și pescuia în urma bărcii. Adică mergea la relante cu motorul și dădea în urma bărcii cu undița. Așa din mers erau pești răpitori, mai prindea câte ceva. Ei, în ziua aia n-a prins nimic!
Sf. Gheorghe împlinește rugăciunea smerită
Și era abătut, amărât… trecuse de la Morphono spre Lavra încolo, înapoi iară. Este la un moment dat și izvorul Sf. Atanasie, a Maicii Domnului care coboară tot în mare acolo și un pic mai încolo este o bisericuță a Sf. Gheorghe. Acum părintele plimbându-se el încolo, a văzut că n-a prins nimic, când trecea prin dreptul bisericuței Sf. Gheorghe, a spus așa:
– Sfinte Gheorghe, te rog ceva! Dă-mi și mie doi-trei pești acolo să duc la părinți acasă, că uite, n-am prins nimic!
Ei, cum s-a rugat el așa, deodată, simte, că pac! Parcă s-a prins ceva în undiță. Trage repede – un pește frumos așa! Îl pune repede înapoi, se duce încolo. Când trece înapoi, iară, prin dreptul bisericuței, alt pește. Și tot se ducea încolo-încolo. Numai în dreptul bisericuței a prins zece pești! De câte ori trecea în dreptul ei, tot câte un pește așa – câți eram noi acasă. Și după aia n-a mai prins. I-a mulțumit Sf. Gheorghe și-a venit acasă cu 10 pești frumoși. Adică a fost darul Sf. Gheorghe ca s-avem pentru o masă, fiecare câte un pește. Da! Că mi-amintisem asta, când povestea atunci:
-Uite, cum ne-a dat Sf. Gheorghe pește!
Vedeți pe viu cum crește salvia!
Da! Deci o să fie și multe de povestit și-aici la chilie. Acum suntem doar la început, v-am spus câteva lucruri ca să știți. Și-o să mai continuăm după aceea. Vedeți aici în spatele meu, cândva înainte, v-am mai vorbit de ceai de salvie. Știți, care v-am spus cât e de bun, ajută la ficat, curăță, regenerează și țesuturile astea la piele – foarte mult ajută. Și noi avem o tufă mare aici în grădină. Mai sunt și-n alte părți prin Athos, în partea aialaltă, unde-i mai pustiu, crește de la sine, noi ne-am pus o tufă aici ca să avem tot timpul la îndemână ceai de salvie. Și vedeți, acuma-i înflorită, plină de albine aicea, miroase așa de frumos și de asta zic – fac filmarea aici să vedeți și voi direct pe viu salvia cum crește. Cei care n-ați văzut, poate că na, mulți locuiți la oraș și chiar la țară, nu prea este salvie la noi în țară.
Ispitele ne scot din monotonie!
Da! Cam atâta pentru astăzi, să ne ajute Maica Domnului, să ne aibă în pază și să știți că Maica Domnului nu ne lasă niciodată. Și-o să vedeți în continuare cei care o să vreți să mai urmăriți, multe minuni ale Maicii Domnului care-a făcut cu noi! Permanent Maica Domnului a fost alături de noi, cu noi și ne-a ținut în brațe. Indiferent c-au mai fost ispite, c-au mai fost greutăți, fără așa ceva nu putem trăi în viață. Eu așa spun când mai vine cineva:
– Părinte, uite un necaz în familie, o ceartă, o neînțelegere…
– Măi și mâncarea nu merge fără sare, fără piper, cam astea ne scot din monotonie.
Adică mai intervine câte ceva, mai ne cerem iertare, ne smerim și depășim! Da! Dar să nu uităm și să ne rugăm zilnic la Maica Domnului, că ea-i nădejdea noastră! Să ne ajute Maica Domnului!
Doamne ajută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Slava lui Dumnezeu! Sa traiti Parinte.