Schitul Prodromu: scurtă prezentare – Mihail Urdea
4 august 2022
Încleștarea din închisoare, dl. Demostene, părintele Calciu, prințul Ghica
5 august 2022
Vizionați pe părintele Pimen Vlad în vizită la mănăstirea Prodromița din România unde acesta răspunde la diferite întrebări ale pelerinilor mănăstirii.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
O primire familială
– Hristos a Înviat!
– Adevărat a Înviat! Dar ce faceți?
– Sărut mâna!
-Doamne ajută! Să trăiți!
Mulțumim părinte stareț că ne-ți primit aici la mănăstirea Prodromița din zona Hârșova.
– Ne bucurăm mult să vă avem în mijlocul nostru. Uite am ajuns și eu pentru prima dată aici.
-Cu drag, de câte ori aveți posibilitatea vă așteptăm cu drag.
– Când rânduiește Maica Domnului și când îngăduie. Că na, noi suntem acolo unde-o avem tot timpul pe Maica Domnului în grădina ei. Și-atunci, na, când rânduiește să mai ajungem și-n alte părți – dacă tot are denumirea și de Prodromița aici, după icoana de la Prodromu, de-acolo din Athos. Mă bucur, aici că-i cât de cât o oază care mai adună câteva oițe așa, roată. Vedeți și acum, avem câteva oițe.
– Berbecuți.
-Berbecuți
– încă nu se știe, chiar dacă-i din 2012, nu prea știu oamenii.
– Capre nu?
-Acum astea le lăsăm, partea a 2-a. Asta așa au fost numite acolo. Noi spunem oi, dacă-s în jurul bisericii, știți. De obicei, dacă te duceai la o plaja, în altă parte aveai ocazia să întâlnești de toate, dar aici în jurul Bisericii, noi le zicem oi. Oițele Domnului
– Mănăstirea chiar nu a fost cunoscută, chiar dacă-i din 2012, nu știu mulți de mănăstire.
– Bine, dar a existat loc vechi aici, ceva?
– Locul vechi doar se presupune.
– A, deci, ca-n multe locuri, adică a existat ceva dar nu se știe, se presupune.
– Credem c-a fost mitropolie și de aici a plecat un episcop la primul Sinod Ecumenic.
– Asta în istoria veche, așa ca zonă. cum se zice.
Comuniunea omului cu mediul natural
Păi, na, știți cum e, omul sfințește locul. Orice loc poate deveni cu sfințenie acolo dacă sunt și oameni care să trăiască după Dumnezeu și să adune oameni după Dumnezeu acolo. Și-atunci locul se sfințește. Deci vedem că tot Pământul ăsta a fost făcut de Dumnezeu bine foarte. Adică într-o rânduială perfectă. Pe om doar l-a făcut și i-a spus: „Ia-l, stăpânește-l, bucură-te de el, lucrează-l șamd.” În stăpânirea noastră ca oameni să îmbunătățim ce ne-a dat Dumnezeu. Adică să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și-atunci și tot ce-i natură, animale toate, devin mai apropiate nouă; prin noi- adică legătura cu Dumnezeu. Că zice, în momentul când omul se apropie mai mult de Dumnezeu, ia din mirosul lui Adam. De stăpân, vedem, când l-a pus pe Adam în Rai Dumnezeu, i-a spus: „Ești stăpânul la toate animalele, toate ființele.” La tot ce exista în Rai. I-a dat stăpânirea asta, avea un miros specific Adam încât toate spunea „Dumnezeul nostru!” și se plecau.
Ei, de la cădere, s-a pierdut lucrul ăsta. Acum, când omul încearcă să se apropie de Dumnezeu, să primească iară din Harul Lui Dumnezeu – deja vedem atâtea cazuri la sfinți, animalele se supuneau. Vedem la Sf. Serafim de Sarov, chiar la Pr. Cleopa, că venea un urs în fiecare zi, el avea doi cartofi pe zi să mănânce, Unu-l da la urs, unu-l mânca el. Deci se formează o legătură cu animalele, dar asta depinde de noi, cât de mult ne apropiem noi de Dumnezeu.
Biserica – parte integrată din viața omului
Și-n felul ăsta că-s oazele astea cum e aicea și-n alte locuri în țară. Asta a existat dintotdeauna în timpurile vechi când a existat a existat în multe zone așa mănăstiri mai întărite. Era locul de salvare a oamenilor. Veneau un război ceva, toți își duceau în pădure, la mănăstiri, familiile. Și ei se duceau la luptă. Deci întotdeauna Biserica, a fost întotdeauna alături de om, în toate momentele: și grele și mai ușoare și de bucurie. Vedem: la naștere, se duce la botez, tot la biserică. La cununie, tot la biserică. Deci sunt anumite momente din viață. După aia, la înmormântare, tot la biserică. Deci și la Bucurie și la întristare, toate merg prin Biserică. Așa a lăsat Dumnezeu, Tainele Bisericii, ca prin ele să fie și mântuirea noastră. De asta spune, că fără Biserică, nu-i mântuire. Pentru că-i fără Tainele Bisericii.
Nu poate să-ți ierte nimeni păcatele decât cum a orânduit Dumnezeu: prin Apostoli, episcopi, preoți, prin punerea mâinilor. Te spovedești și-ți dezleagă păcatele. Un dar care nu-l are nimeni. Nici îngerii, nimeni. Deci s-a dat lucrul ăsta la preoți. În afară de preoții de mir din fiecare parohie, să existe atâtea mănăstiri! Nu vedem lucrul ăsta? Deci în momentul în care te-ai spovedit, din toată inima, fără să te îndreptățești, simți că plutești când ieși de acolo? Este Harul Lui Dumnezeu care șterge totul. Deci se șterg păcatele acelea, nu mai rămân.
Bisericile au rol și de spital
Și uite am mai povestit cândva, să vă zic lucrul ăsta: pe timpul acela acum 5 ani, mai bine, când a fost cu clubul Colectiv din București, strigau mulți pe atunci – c-a fost un interes aranjat și atunci – că până la urmă s-a aflat că s-a pus foc intenționat, trebuie să cadă guvernul de atunci. După nebunia asta a lumii de acum. Ei, și mulți au fost manipulați să strige după aia „Vrem spitale, nu vrem catedrale!” Adică i-a întors de-acolo împotriva Bisericii. Ce treabă avea Biserica cu clubul ăla? Era un club în care s-au dus la distracție tinerii, n-avea nici o treabă. Ei, între toți ăștia era și o tânără. Care-a strigat și ea acolo: „Domnule, ce atâtea biserici? Dărâmați-le și să facem spitale!”
Tânăr și răzvrătit
Ei, făcea Medicina, tânăra asta. După ce a terminat ea medicina atunci, la scurt timp, s-a dus Germania să facă un pic de practică, să se specializeze mai bine. Măcar un an de zile, să câștige un ban acolo. Era perioada de început. Avea un prieten în țară, care cam gândeau pe aceeași măsură, că ar trebui dărâmată Biserica și să facem spitale, că asta-i la baza societății șamd. De parcă spitalele…Spitalele, de-ar da Dumnezeu să nu mai fie nevoie de Spitale, cum se spune. Nu că să facem spitale, pentru ce? Căutăm bolnavi mai mulți?
Moment critic
Și s-a dus în Germania. Normal, muncă multă și învățat. A învățat o lună, a învățat două, a învățat trei, pe la vreo jumătate de an a ajuns la o stare de oboseală. Nu mai putea. Și de cădere psihică. Că nu avea ceva care s-o ajute. Și-a încercat să mai discute cu anumiți medici din spitale. Toți acolo, cum erau în Germania, fiecare cu legea lui. Și era un medic foarte bun, era lăudat din domeniul ăsta al psihiatriei – psihiatru, ceva. Și s-a dus și ea să discute cu el, lucrând în același spital, ce-a zis, s-a ajute și pe ea un pic, să-și revină. Că decăzuse mult, adică nu mai putea dormi noaptea, era obosită. Ăla i-a spus: stai să mă uit în agendă: „Îmi pare rău, peste o lună am loc să stăm de vorbă.” Deci acolo nu discută altfel, lucrai la același spital – programare! „Peste o lună vii și discutăm!” Asta era disperată.
A început să sune pe la toate spitalele: peste 2 luni. Cel mai aproape era o lună sau 2 luni, 3 luni. Toate spitalele din zona aia unde era ea nu exista nici un medic psihiatru de-ăsta cu care să stea de vorbă. Vă dați seama, abia atunci mi-am dat și eu seama că într-o țară de-asta civilizată, ce înseamnă unde nu-i ortodoxia. Toți aveau nevoie de psihiatru, cu lunile de zile programare înainte și nu aveai locuri. Deci toată lumea, asta era salvarea lor. Și a încercat fata.
Salvarea
Deznădăjduită a ieșit de la muncă și-n ziua aceea, n-a găsit nicăieri și-a luat-o pe străzi, de nebună, cum se zice așa, poate să se mai refacă o leacă, să-și revină. Era către seară, obosită, decepționată și la un moment dat vede într-un loc, pe un gard, deoparte scria Biserica Ortodoxă Română. A văzut „română” o fi vreun român aici, să intru măcar să schimb o vorbă, n-avea cu cine. Intră acolo, găsește ușa deschisă, intră înăuntru, preotul împacheta niște pachete acolo.
-Bună ziua/Bună seara, cum o fi zis el, a intrat acolo.
-Doamne ajută! Pot să stau și eu un pic?
-Stai cum să nu, că nu mă deranjezi! el își făcea treaba.
A stat ea un pic așa și simțea nevoia să spună cuiva ce-o durea!
-Pot să spun și eu ceva?
-Spune. Cum să nu!
Și-a început săraca să se deschidă, ușor ușor, să-și sună tot necazul ei. Preotul a mai ascultat-o, i-a mai dat un sfat, în timp ce făcea el acolo. Și în timp ce-i spunea totul, și el tot o sfătuia, tot simțea că se ușurează. Cumva era ca o spovedanie. Ceea ce nu gustase în viața ei. N-avusese de-a face cu Biserica. La momentul în care a ajuns în Germania văzuse că se dărâma o biserică. Spunea: „Da, domnule! Uite oameni sănătoși, care știu ce fac! Dărâmă biserici și fac spitale, adică ceea ce ar trebui să facă toată lumea.” spunea ea. Acum și-a dat seama că niciun spital n-a ajutat-o, a venit aici și părintele, ușor, ușor, a sfătuit-o și-a ajutat-o încât și-a revenit.
Un gust dulce-amar
S-a simțit atât de bine, a început parcă să ia o leacă de curaj, de bucurie, după sfaturile pe care i le-a dat și zice:
-Părinte, pot să vin și mâine? Sau să-mi dați un telefon să păstrăm legătura?
-Îmi pare rău, nu se mai poate.
-De ce?
-Vedeți, împachetez, am primit ordin – am avut închiriată de la catolici biserica asta și de mâine se demolează. Ne-a spus să ne facem bagajul și să plecăm.
Când a auzit ea:
-Cum să se demoleze biserica??? Atâta bine mi-a făcut!
Atunci s-a trezit ea când s-a simțit ea că nimeni n-a ajutat-o decât părintele ăla la Biserică, și-a ieșit de acolo și tot bodogănea: „Cum să dărâme ăștia biserica, care ajută atâta lume!” Și-a dat și ea seama ce înseamnă Biserica. Și bineînțeles, în calea ei, ușor-ușor s-a întors în țară și s-a apropiat de Dumnezeu. Și-a dat seama că de fapt, aici e salvarea la Dumnezeu, prin Biserică. Prin Spovedanie. Dacă nu, se umplu spitalele de bolnavi psihic, cum a găsit ea în Germania. Să nu găsești loc pentru un control, pentru o discuție. Adică toată lumea are nevoie de așa ceva. De ce? Pentru că n-au biserică, nu au spovedanie. Dacă ajungi la lucrurile astea, nu ai nevoie de altceva. Te-ai spovedit, te-ai ușurat. Nu înseamnă că nu mai ai greutăți, crucea ți-o duci, dar devine mult mai ușoară.
Să facem totul cu drag și din dragoste
Deci vedem un om, care face un lucru din drag. Să zicem la prășit. Te duci pentru că iubești o femeie acolo și te duci și-o ajuți la prășit și ți-e dragă, tu nu simți, dar deja prășești lângă ea, da? Iar unul îi plătit să prășească și-omul se uită în sus și nu mai trece ziua. E plătit cu ziua. Plătit, dar dă cu sapa și-l dor și mâinile și tot. Deci ăla-i nenorocire – face forțat că trebuie să câștige un ban. Vedeți, deci fiecare face aceeași muncă: unul n-o simte c-o face din drag.
Ei, asta trebuie să facem oi în viață. Orice facem, să facem din drag! Și lucrul ăla devine ușor. În lume, în căsătorie; nimeni nu se căsătorește c-o să fie cum au grecii meli gala, adică miere cu lapte, perfect. Nu! Or să fie greutăți, or să fie, dar merg împreună. Eu asta spun: la căsătorie cele 2 mâini, devin una. Dacă pui mâna să ridici o masă, nu poți, imediat se duce de la sine stânga și ajută! Să ridici ceva, la fel. Deci totdeauna, astea nu se contrazic. Stânga nu-i dă dreptei peste mână: „De ce-ai pus?” – sare s-o ajute. Asta înseamnă în căsătorie. Repede mâinile, una lângă alta, s-ajută să meargă mai departe. Asta se întâmplă și asta trebuie să fie în căsătorie. Și la fel în orice lucru.
Empatie și îngăduință
Trebuie să fim îngăduitori unii cu alții, să ne ajutăm și nu permanent să ni se pară că noi suntem cei buni și nedreptățiți și ceilalți sunt răi. Nu! Întotdeauna să vedem, să ne punem și-n locul celuilalt. Cum îi spuneam azi cuiva. „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!” Pune-te în locul celuilalt. Ție ți-ar place să se poarte așa? Ți-ar plăcea să-ți spună așa? Nu-ți place! Nu fă nici tu! Nu degeaba au spus bătrânii vorba asta. Adică întotdeauna să te pui în locul celuilalt: îți vine să râzi de unul, îl vezi pe stradă mai amărât. Ia gândește-te să fii tu în locul lui și să râdă de tine. Ți-ar place? Nu. Să vezi cum pui pui fermoar la gură. Și-n orice lucru: vrei să-l furi pe celălalt – dacă te-ar fura pe tine?
Deci toate lucrurile astea ar trebui să le trecem un pic prin filtru și-am fi mult mai calculați și mai buni cu cei din jur și nu i-am judeca așa de repede. Mai iau o gură de cafea.
-Da.
– Am muncit, o merit!
Vulpea și motanul sălbatic
– Povesteați de animalele sălbatice, mi-am adus aminte că și dvs. în Athos, nu hrăniți vulpile?
– Bine, nu numai eu. Adică sunt peste tot acolo. Vin vulpile. pe lângă casă trăiesc, cu motanii. Că mai avem motani, vin, se mai înțeleg. Chiar vă spun o fază, eu am niște motani mai speciali. O mâță i-a făcut cu un motan sălbatic. Și sunt de-ăia așa, cu coamă de leu, de se minunează toți: „Ce rasă-i?” „E rasă originală!” O mâță de-aici care trăiește tocmai prin pădure, vine numai o lună primăvara, a făcut c-un motan sălbatic și-a ieșit parcă are coamă de leu și ăla nu are frică nici de șacali, nici de vulpi, nu se duce: el are teritoriul lui! Dar trăiesc în pădure, coboară numai la masă.
Știu când e bucătarul venit când sunt motanii în fața bucătăriei, înseamnă c-a venit bucătarul la bucătărie. Atunci îi mai vezi, câteodată se contrazice, vedeam că nu era ăsta mare, șeful, era altul și mâncau o bucată de pește și-a venit vulpea și zicea: „Dă și mie!” Motanul, nimic! A stat vulpea, tot s-a învârtit, a răbdat ea cât a răbdat și la un moment dat s-a înfoiat așa și-i trage o labă la motan și-i ia bucata. Zice: „Stai o leacă…” Motanul era atâta, ea era atâta, știi! Și până la urmă a spus: „Bă, da-ți bați joc de mine? Ai mâncat jumate, mie nu-mi lași?” Cam așa ceva.
Alte personaje „secundare”
Ce să facă, trăiesc și animalele pe lângă oameni. Avem totdeauna resturi și pentru ei. Sau avem porcii sălbatici- noi ducem resturile într-un loc. Și când le mai ducea părintele îmi spunea, cât le deșertam acolo mai zăream prin marginea pădurii că scoteau capul și-așteptau să plec, să vină să mănânce, porci mistreți din ăștia. Și-aveau câte o gașcă după ei, de 6-7 și se duceau acolo. Sau avem o familie de ciori. Când pleacă mașina să duc resturile îi zboară pe sus și o urmăresc și dacă cumva vede că nu se duce s-arunce resturile încep să țipe că văd că se duc în altă parte. Ele urmăresc să vadă. Fiecare se duce să-și ia porția. Vin și porcii și vulturii, șacalii, cioroii, toți vin să-și ia drepturile de acolo.
Pildă din Pateric
– Erau doi pustnici și a venit o familie care cunoștea pe amândoi și s-a dus la primul pustnic și acela când a auzit că vine a scos tot ce avea mai bun. Și-i pune la masă și mănâncă cu toții și aude: „Uite ce bine trăiesc călugării ăștia.” Și părintele s-a mâhnit: „Eu pun tot ce am mai bun și voi mă criticați?”. Ei zic: „Părinte, noi vrem să mergem și la părintele celălalt .” „Da, vreți să mergeți? Să-i transmiteți să nu mai ude buruienile!”
– „Să nu le mai ude că le-am udat eu!”
– Deci s-a dus acolo, post, nimic, i-a pus la rugăciune, la priveghere, pesmeți – atâta mâncare. Au zis: „Băi, hai să plecăm de aici că nu-i de noi! ”
-Dar nu numai asta, i-a zis la un ucenic bătrânul: să facem rugăciunea, c-așa aveau bătrânii un obicei, se puneau la rugăciune și apoi la masă sau la altceva. Și-a zis la ucenic: „Întinde rugăciunea, apoi adaugă și psaltirea”. Și dintr-o oră de rugăciune, au băgat 6 ore de rugăciune; ăia erau disperați acum. După 6 ore de rugăciune, se făcuse noapte, au scos un pic de posmag cu apă și zice: „Știți, noi de obicei facem câte 10 ore de rugăciune, dar pentru voi, am lăsat doar la 6. Noi mâncăm la 2 zile, dar pentru că ați venit voi, hai, uite, v-am scos o leacă de posmag cu apă.” Când au auzit ăia, după ce-au mâncat posmagul întreba pe unde-i cărarea să plece!
– Pentru că a zis părintele să nu mai ude buruienile.
– Da, deci aveau înțelegerea lor, i-a transmis „Să nu mai ude buruienile că le-am udat eu.”
– Pentru ăștia care zic că trăim așa.
– Păi da, e bucuria revederii. Maica Domnului rânduiește să fie de toate pe masă. Deci nu înseamnă că dacă sunt pe masă trebuie să le mănânci toate. Te bucuri de ele, știi.
Maica Domnului, Stăpâna
La cineva în Brașov: și după o discuție oarecare, tot Maica Domnului în sus, Maica Domnului în jos și se oprește la un moment dat și zice:
– Părinte, stai așa, că eu am stat de vorbă cu mulți părinți și toți îmi spuneau de Dumnezeu, de Mântuitorul dar pe tine te aud numai de Maica Domnului. Care-i treaba, de ce vorbești numai de Maica Domnului?
-În primul rând, eu locuiesc în Grădina Maicii Domnului. Ea-i Stăpâna mea directă! De cine să vorbesc? Ea, se descurcă ea mai departe să-mi transmită dorințele, bucuriile mele la Dumnezeu. Păi e normal, e Stăpâna mea directă! Deci eu în fiecare zi, cum se zice, am contact cu ea: cu ea discut, ei îi cer ajutorul, ea mă ajută, e Stăpâna directă.
– În general monahii vorbesc mai mult de Maica Domnului. O iubesc foarte mult.
-Acuzau monahii că urăsc femeile, că nu știu ce, dar ei nu-și dau seama că monahii sunt îndrăgostiți cel mai mult de-o femeie: de Maica Domnului. Adică o iubesc mai presus de orice.
Descoperirea puterii Maicii Domnului
– Eu până de postul Paștelui, eu nu m-am rugat la Maica Domnului, m-am uitat la dv la filmare, am început să plâng, (…) mi-a dat o casă care se numește Santa Maria. Sfânta Maria, în Constanța acolo. Adică a făcut niște minuni Maica Domnului cu mine, inclusiv aici, c-am ajuns la părintele stareț și avem niște proiecte, poate ne ajuta Maica Domnului să ne rezolvăm problemele. Și vreau să vă spun, că datorită dv, am început să mă rog la Maica Domnului.
-Datorită Maicii Domnului. Ea a lucrat, mi-a pus mie in minte să spun. De fapt ce-a fost? Eu tot ce am vorbit de Maica Domnului a fost dorința mea. Hai s-o luăm, doar toți ați fost îndrăgostiți, când ești îndrăgostit vorbești mereu de persoana aia pe care o iubești. E, așa-i la mine Maica Domnului. Eu încerc să iubesc pe toată lumea, dar eu nu mai pot să mă-ndrăgostesc. Pentru că sunt o dată îndrăgostit. Și-atunci eu vorbesc permanent. Am încercat dragostea mea față de Maica Domnului să ajungă și la ceilalți. Și permanent am încercat ce valoare pentru noi oamenii. Adică trece orice. Maica Domnului are putere să treacă peste voia Mântuitorului, pentru că-i mama Lui și n-o refuză. Și chiar de hotărăște ceva: „Gata-i trăsnesc!” Și vine Maica Domnului.
Maica Domnului are putere să-L înduplece pe Mântuitorul
Uite, vă zic un lucru, că mai discutam de părintele Efrem din America, la Arizona. La un Moment dat, L-a văzut pe Mântuitorul foarte supărat pe Grecia, după ce aprobase căsătoriile astea, parteneriatul civil. Și era supărat: „Gata. cu foc ard Grecia!” Și-atunci părintele a început să se roage la Maica Domnului și-a apărut Maica Domnului și se ruga de Mântuitorul să nu pedepsească Grecia. Mântuitorul zice: „Nu. Sunt foarte supărat și nu mai pot să-i rabd!” Și cumva a dispărut Mântuitorul. Văzând Maica Domnului că n-o ascultă și-a scos vestmântul ei și l-a aruncat peste Grecia. Ca un acoperământ. Că știa că Mântuitorul nu trece peste acoperământul ei. Adică a luat cumva Grecia în brațe, sub acoperământul ei. Datorită că se ruga pr. Efrem pentru Grecia. Deci Maica Domnului are puterea să-L înduplece pe Mântuitorul. Deci e cea mai puternică armă a noastră pe care o avem în legătura cu Dumnezeu.
Armele cele mai puternice ale creștinilor
De asta, ce-au făcut diavolii la majoritatea creștinilor, nu ortodocși, care-au apărut, mii de secte: nu cred în Maica domnului și-n Sf. Cruce, cele mai puternice arme ale creștinilor. De ce toți creștinii cruce la gât, cruce-n biserică, faci ceva, mănânci ceva, faci cruce, Doamne ajută – faci cruce. Și ce-i științific, au luat apă plină de bacterii, au făcut cruce pe ea și au văzut c-au dispărut toate din ea. Deci câtă putere are Crucea! Și Maica Domnului, mijlocirile ei, deci sunt arme orișiunde plecăm.
De asta zic, cruce la gât, o iconiță a Maicii Domnului în buzunar, în mașină, orișiunde, și-ai paza cea mai puternică. Eu când plec la drum cu mașina asta fac: (se închină) „Maica Domnului, preia controlul, dacă mă lași pe mine la volan, intru în primul gard.” Și știu că Maica Domnului Conduce mașina.
Maica Domnului veghează asupra noastră
Am condus o dată din Suceava la București de m-am speriat eu! Promisesem cuiva că ajung la o oră și era imposibil, eram mort de obosit. Și-am condus în reluare, eu aproape nu vedeam; deci doar c-o mână pe volan și doar schimbam vitezele. Am ajuns în orele acelea acolo. Am zis că nu mai fac niciodată asta, știu că Maica Domnului m-a ținut în brațe, dar am mers în continuu în depășiri. De la Suceava la București, eu am depășit continuu. Fără să mă oprească nimeni, doar schimbam vitezele și am ajuns în timpul ăla imposibil unde trebuie să mă întâlnesc. Am și-o nebunie, dacă i-am spus ora cutare, trebuie să și fiu, nu contează. Și-atunci am ajuns, dar am zis că nu mai fac lucrul ăsta că mi-am dat seama că m-a ținut Maica Domnului în brațe.
Maica Domnului e maica noastră
Uneori profităm de bunătatea Maicii Domnului. C-am ajuns de multe ori să-i cer lucruri care păreau imposibile, care nu erau la locul locul lor. Și vedeam că mi le dă așa! Aoleu, Maica Domnului și ăsta mi l-ai dat? Nu am zis-o chiar așa de serios. Dar chiar să ne arate bunătatea ei. Deci noi nu ne dăm seama cine-i Maica Domnului, câtă dragoste are, deci e permanent, ca mama aia, atentă, permanent:
„-Da. Ce-i copilul meu, ce-ai nevoie?
-Uite asta.
-Ia și asta!
– Vreau și eu o bucățică…
-Ia toată tava, lasă!”
Deci Maica Domnului asta-i pentru noi. Deci avem cea mai frumoasă mamă, cea mai bună, cea mai puternică! Și-atunci de ce să ne fie frică? Că mulți:
-Părinte, mi-e frică…
-De ce?
– Păi dacă vine virusul și-i vezi cu trei rânduri de măști…
– Oameni buni ați înnebunit Toți suntem c-o moarte datori. Dacă ne lăsăm în grija Maicii Domnului nimic nu ne poate afecta. Sau dacă vine timpul să murim, murim fiindcă a venit timpul. Ce crezi că dacă-ți pui tu, te blindezi în cub de sticlă, gata, tu o să trăiești zeci de ani, o să devii nu știu ce? Nu! Deci e prea slabă credința noastră. Noi dacă avem credință cu adevărat, toate devin ușoare, știți cum? Zburăm!
Încredințare și aventură
Eu așa privesc viața, ca pe o aventură: și-n fiecare zi zic: „Maica Domnului azi ce surpriză îmi mai faci?” Când plec la drum, eu conduc singur și merg, merg peste tot, și-ntotdeauna zic: „Maica Domnului, azi să vedem, eu niciodată nu fac planuri. Da. plec s-ajung acolo, dacă Maica Domnului rânduiești pe drum s-ajung acolo sau deviez în altă parte.”
Că uite, anul trecut, veneam de la Oradea, asta am mai spus-o. De la Oradea s-ajung la Suceava. Și-am pus GPS-ul. De obicei pe mine m-aducea pe traseul mare și vă că mă bagă prin stânga și mă duce prin graniță cu Ucraina, prin pădure eram singura mașină, așa mergeam. Zic: „Știe Maica Domnului de ce!” Și-am mers așa, într-un loc era un sat de țigani, i-am oprit să dau deoparte că erau tolăniți pe jos și-n mijlocul drumului, am trecut mai departe și m-a scos la Beclea, mai încoace de Bistrița, undeva acolo, e un orășel. Ei, era trei după amiază, nu mâncasem nimic în ziua aia și văd acolo pe dreapta Covrigi Calzi. Ia să oprim. Era un loc de parcare chiar în dreptul ăla. Opresc acolo și erau 3m până acolo: îmi scot ochelarii de soare, cum era soare, vara, cald, și mă duc și iau doi covrigi. În timpul acela la un metru parca bicicleta o femeie, atentă acolo la bicicletă. În momentul în care m-am întors cu covrigii ea a ridicat capul, eu plecam spre mașină și când a strigat odată:
– Nu pot să cred! Părinte Pimen!
A lăsat bicicleta, eu între timp am lăsat covrigii în mașină, a venit, m-a luat în brațe și plângea în hohote. Ei, între timp, erau vreo 3 țigănci pe acolo, au venit repede, că dacă suntem îmbrăcați în haine negre, au atracție ca la magneți – să ceară ceva. Și s-a plictisit, că asta m-a ținut vreo 5 minute în brațe și plângea continuu. Și una din țigănci:
-Vai părinte, dar ce te mai iubește femeia asta!
Am terminat cu ea, i-am dat vreo 5 cărți – eu întotdeauna am portbagajul plin cu cărți. I-am dat vreo 5 cărți scrise de mine, am schimbat 2 vorbe, femeia lucra, venise un pic în țară, era prin Spania.
Relațiile inter-umane și iconomia divină
Ei, trece timpul, asta a fost anul trecut în vară. Vin în Athos, în primăvara asta vine un om. Zice:
– Părinte, eu-s soțul la doamna aia care-ați întâlnit-o acolo. Lucrăm în Spania. Săraca, știți de câți ani se ruga la Dumnezeu și la Maica Domnului să vă întâlnească? Urmărea toate interviurile și spunea: „Maica Domnului, fă cumva să-l întâlnesc!”
Și-i spunea: „Da. Tu o să te duci în Athos, o să-l întâlnești, dar eu nu-l întâlnesc. Și numai vin odată acasă într-o zi și na că l-am întâlnit înaintea ta! ” După aia ajunsese și el și mi-a povestit așa. Și-am spus: „Uite cum lucrează Maica Domnului!” M-a dus pe-un drum pe care niciodată nu m-a dus. Și nu prima dată făceam drumul și puneam GPS-ul. Și m-a dus, m-a deviat cu totul pe alte drumuri, pentru că eu trebuia la ora aia să fiu acolo pentru doamna aceea. Cât a strigat ea la Maica Domnului. Adică lucruri care par că s-au întâmplat. Niciodată! Nu-i nimic întâmplător în viața noastră. Dacă întâlnești un om, îl întâlnești c-un scop. Știe Dumnezeu. Să zici că: „Aa, l-am întâlnit pe cutare.” Nu. Poate ai tu nevoie de ajutor sau ăla are nevoie de întâlnirea aia, de un cuvânt, ceva, de o privire, care să depășească ceva. De asta noi să nu trecem pe lângă ceilalți indiferenți, pentru că nimic nu-i indiferent! Toate au o rânduială. Hai, gata, mergem mai departe! Mulțumim de toată dragostea și de toată răbdarea!
– Sărut mâna, părinte!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Mulțumim Preacinstite Părinte pentru luminarea minților noastre, Slavă Bunului Dumnezeu, Mântuitorului Nostru Isus Hristos și Maicii Domnului.
Doamne Ajută.