Moartea prin individualism – p. Stephen de Young

Ascultați un cuvânt al părintelui Stephen de Young care ne vorbește despre poate cea mai mare ispită a creștinului modern: individualismul și ideea că ne putem mântui fără ceilalți.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Moartea prin individualism – p. Stephen de Young

Problema individualismului este foarte reală și ne afectează pe toți. Și acesta este unul dintre acele lucruri care ne vin din cultura noastră. Ne-a fost insuflat și ne-a modelat felul în care vedem lucrurile, felul cum ne vedem pe noi înșine, felul în care vedem Biserica și parohia noastră, ca pe o adunare de oameni, ca pe o adunare de indivizi.

Și asta duce la o întreagă înțelegere a vieții creștine, cu totul diferită de cea înfățișată de Scripturi. Când spun Scripturi, mă refer la Vechiul și Noul Testament. Acestea nu sunt, de fapt, atât de îndepărtate unul de altul. Pentru că noi am cam redus creștinismul în mintea noastră la o listă de lucruri pe care trebuie să le credem, adică să le dăm o etichetare, ca la un test de adevărat sau fals, și la o listă de reguli morale pe care trebuie să le respectăm. Iar printre aceste reguli morale, sunt unele mari nenegociabile, și altele, mai mici, care ar putea fi negociabile. Dar aceasta viziune este complet individualizată. Este o înțelegere a religiei redusă la ceea ce se petrece în mintea mea și la lucrurile pe care, ca individ, nu ar trebui să le fac. Și această înțelegere e cu totul străină de ceea ce găsim în Scripturi și în credința creștină istorică de-a lungul, aș zice, celei mai mari părți a istoriei ei, ca să fiu politicos.

Iar a renunța la această înțelegere este foarte greu pentru noi toți. Este foarte greu pentru noi toți. Privim Biserica, pe de o parte, ca pe o datorie morală: „Trebuie să merg la Biserică, trebuie să merg la Liturghie, măcar duminica, măcar în majoritatea duminicilor. Trebuie, deci chiar ar trebui. Dacă nu o fac, mă voi simți vinovat. O să merg la Spovedanie să mărturisesc că n-am venit la Biserică.” Și privim aceasta ca și cum: “O să merg, o să mă împărtășesc, o să mă rog. Poate voi auzi o predică bună.” Dar asta e ca și cum ai arunca o monedă de obicei. “Voi obține ceva din asta, ca individ.” Dacă această parte lipsește, dacă n-am făcut ceea ce trebuia, atunci nu voi putea să mă împărtășesc, sau simt că n-o să obțin nimic din aceasta, dacă predica nu este nmereu așa de bună și simt că nu mă ajută cu ceva, atunci aceasta va birui repede simțul datoriei.

Privim chiar și Botezul de la începutul vieții creștine, în același fel: “Ce-mi face mie și pentru mine, ca individ? Și cum trebuie să-l fac și când ar trebui să-l fac ca să maximizez cumva acest folos sau să mă asigur că este real, că are efect, că face ceea ce vreau eu să facă.” Dar Botezul este intrarea într-un mod de viață care nu este individual. Chiar dacă înainte ai trăit într-un mod de viață foarte individualist, acesta este unul dintre lucrurile care trebuie să moară în apă. Botezul este intrarea într-un mod de viață care îi implică și pe ceilalți, care implică de îndată și restul comunității creștine și restul familiei parohiale în care ești botezat, apoi marea familie extinsă a întregii Biserici și, chiar dincolo de asta, pe parcursul tuturor veacurilor.

Sfântul Pavel spune în 1 Corinteni 10: „Părinții noștri au fost botezați în Moise.” Și dacă citești mai departe în acel capitol, devine foarte clar că le vorbește unor foști păgâni, dar acum ei fac parte din familie. Așadar, sunt și părinții lor. Acesta este modul de viață în care intrăm. Și este cu neputință să păzim poruncile lui Hristos de unii singuri. Nu poți iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți de unul singur. Nu poți iubi nici pe Dumnezeu din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta de unul singur, pentru că parte din inima ta, din sufletul tău și chiar din cugetul și din puterea ta are legătură cu ce și pe cine iubești și de cine îți pasă și cu a oferi și acestea și pe aceștia lui Dumnezeu. Acestea sunt primele două porunci.

Am putea continua la nesfârșit. Ca să arăți dragoste, trebuie să ai pe cineva pe care să iubești. Bucuria se împărtășește. Nu poți fi în pace de unul singur, pentru că pacea presupune că există și alte persoane cu care ești în pace. Cu siguranță nu poți fi făcător de pace de unul singur. Tot ceea ce suntem chemați să împlinim, toate lucrurile care țin de viața creștină, de calea vieții care duce la mântuire, în toate înțelesurile ei, ne cer să trăim într-o comunitate cu alți oameni, cu care nu suntem de acord în toate, cu care nu ne înțelegem întotdeauna, ale căror firi poate ne irită.

Nu este nimic eroic în a iubi pe cineva care nu face altceva decât să te măgulească și să-ți spună cât de minunat ești. Nu este nimic eroic în a fi alături de oameni care nu au niciodată nevoie de ajutorul tău. Nu este nimic eroic în a face parte dintr-o comunitate care nu te pune la încercare în niciun fel. Așadar, dacă vrem cu adevărat să ne asemănăm cu Hristos, care nu a trăit ca un pustnic, ci Și-a petrecut viața înconjurat de oameni, dintre care aproape niciunul nu L-a înțeles, iar o mare parte dintre ei L-au urât și, în cele din urmă, L-au omorât din diferite pricini, dacă vrem să fim ca El, atunci trebuie să trăim așa cum a trăit El și să fim împreună cu alți oameni. Așa ne dobândim mântuirea. Pentru că nu doar în viața aceasta suntem chemați să ne sprijinim unii pe alții, să învățăm unii de la alții, să ne luptăm împreună, să ne străduim împreună, ca să ni se netezească asperitățile în piatra de moară care este comunitatea bisericească.

Nu este doar aici și acum, în viața aceasta, ci și când vom sta înaintea lui Hristos într-o zi, nu vom sta acolo singuri. Vom sta umăr lângă umăr cu aceiași oameni alături de care am trăit, ca să dăm seama de felul în care am fost față de ei și de ceea ce am făcut sau n-am făcut pentru ei, iar ei să mărturisească cine am fost și ce am făcut în această viață. Așadar, nu suntem singuri în această lucrare. Acest lucru o face, într-un fel, mai grea, mai frumoasă, într-alt fel, și ne ajută, într-un anumit sens. Dar ne mântuim împreună. Iar Botezul este începutul, a fi botezați și aduși în această familie.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!