Greutăți în închisoare – dl. Demostene Andronescu

Ascultați pe dl. Demostene Andronescu cum răspunde la întrebări, descriind realitatea închisorilor comuniste, realitate care nouă astăzi ni se pare un mit – o realitate de necrezut – și, posibil, de necrezut sunt și răspunsurile domniei sale.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Ați spus că toată viața din închisoare ați simțit-o ca pe o minune.

Vedeți, închisoarea a fost grea în primii ani. În primii 2-3 ani. dar cei care au avut puterea sufletească să se adapteze condițiilor din închisoare au văzut-o ca pe un dat normal, ca o pedeapsă a lui Dumnezeu și ne-am dus fără ca să mai simțim greutatea în general. Chiar dacă ne pedepsea, ne ducea la izolare. Când plecam la izolare parcă – cu toate că era foarte greu, o zi îți dădea mâncare, 2 nu; sau era mizeria, nu puteai să dormi, că doar nu aveai pe ce să dormi, 7 zile cât te băga nu puteai să dormi pe jos. Bătrânii săracii, când erau pe pătura aia care le-o dădea și îi scotea dimineața. Eu tot timpul mă plimbam și mă rezemam un pic de perete și ațipeam și m-ă învățasem să dorm mergând. Mergeam, făceam 4 pași încolo spre ușă, pe urmă mă întorceam automat și mergeam până în fundul camerei și tot de colo camera fiind goală, nu dădeam peste nimic, de la ușă la peretele din fund – de la peretele din fund la ușă. Mă întorceam automat dormind. Ăla se uita pe vizetă la mine , vedea că mă plimb; nu-și dădea seama că dorm. eu uneori dormeam câte 10-15 min și mă trezeam așa. Era un somn mai fragmentat.

Câte minute se adunau într-o noapte de somn?

Într-o noapte, dacă dormeai 2h așa, o jumate de oră rezemat de perete, o jumate de oră sprijinindu-te și punând pătura aia la perete. Dar mai mult de 2h nu. Și era un somn așa, destul de superficial. Nu era un somn adânc, așa. 

Dar n-ați avut o situație dificilă și să simțiți că Dumnezeu intervine și că o răstoarnă?

În situații de-astea de grea încercare nu ajungeam pentru că era simplu – când dădeam de greu – să spun: „Doamne, Doamne.” Și să spun o rugăciune sau să spun o poezie care să mai mă întremeze.  Cavalcada: Gloaba mea în urma mea…până ajungeam înaintea lor pe gloaba mea. Vânam o poezie de-asta. Fie de Gyr, fie de mine și aveam posibilitatea prin poezie să vorbesc cu Dumnezeu. Stăteam de vorbă cu Dumnezeu prin poezie și simțeam că mă revigorez.

Venea dimineața și când deschidea:

– Ce faci măi?

– Dorm! Că n-am dormit azi-noapte.

– Păi de ce n-ai dormit? așa o întrebare din asta parșivă, știi.

– Păi, unde să dorm? Omul doarme într-un pat, se-ntinde. Eu unde să mă întind? Pe cimentul ăsta? Nu! În ciuda dv, eu nu mă întind pe ciment. Dorm în picioare!

Ce a fost cel mai dificil de suportat în închisoare și cum ați depășit? Cum ați suportat acel moment?

Era dificil de suportat conflictele. A fost foarte dificil conflictul acela pe care l-am făcut toată comunitatea care eram acolo. Solidaritatea cu colegul nostru de suferință, Constantin Gane. Moș Costache Gane, cum îi ziceam noi. Aveam 30-32 de ani și moș Costache Gane avea 78 de ani și era închis acolo Și săracul era și bolnav și l-am auzit aproape plângând, spunându-i plutonierului:

-Domnul plutonier, scoateți-mă de aici că dacă mă mai țineți o noapte mor. 

Și când a zis ăla:

-Mori în paștele mă-tii!

Și a închis ușa, ne-am revoltat toți. Nu știu, eu am bătut primul în ușă, apoi alții. Nu știu, ușile erau de fier, de metal și făceau un zgomot asurzitor. Și 30 câți eram acolo am bătut în 30 de uși –  s-a făcut un zgomot de s-a auzit în toată închisoarea. Și cei de pe celular au auzit, și cei din zarcă, și a auzit și colonelul Crăciun, care avea locuința într-un apartament din incinta Închisorii. Și a venit la noi să ne liniștească și ne-a liniștit. A fost foarte greu și-atunci am fost foarte revoltat de faptul că domnule, hai, noi care suntem mai tineri și care suntem mai zurbagii, punem probleme mai mari – ne pedepsește. Poate că și merităm, poate că putem să ne și ducem pedeapsa, dar bătrânii care erau ca Moș Gane, care avea 78 de ani, nu putea să stea o noapte întreagă în picioare rezemat de perete și cădea jos! Cădea jos pe rece, pe ciment și dormea pe ciment. Vă închipuiți cum se scula a 2-a zi. Îl lua și-l ducea pe pătură, în infirmerie. 

Ei și, m-a revoltat chestia asta și-am fost atât de revoltat încât nu mi-am mai putut face rugăciunea de seară și am făcut atunci poezia care mulți dintre colegi a zis că aia e rugăciune: În seara asta Doamne, Te vei culca flămând. Și-n seara aceea, Dumnezeu S-a culcat flămând, eu n-am mai putut să mai mă rog, dar în schimb am făcut poezia. 

În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând

În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
Azima caldă a rugii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi pâlpâia alt’dată în candela de gând.

Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ți oferi
Să-ți stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
Și de puținul suflet ce îl păstram ca sara
Să am, ca tot creștinul, cu ce Te omeni.

Aș vrea să-Ți pot întinde un gând pios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraiște şi mi-e goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Și pe un ramur veșted un singur fruct amar.

De l-aș culege-n pripă să Ți-l aduc prinos,
Șoptind o rugăciune și tremurând o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ți-aș aduce
Otravă-n cupe sparte și Te-aș târî prea jos.

Zădarnic stai de veghe şi-aştepţi umil și blând,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Și-n cerul Tău de gheață cu țurțuri de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.

Deci în toate momentele grele din închisoare ați evadat în poezie. Poezia a fost rugăciunea dv.

Ca un fel de rugăciune, rugăciunea îndoială pe care, de fapt, i-am închinat-o lui Vasile Voiculescu, care într-o convorbire, am simțit ca Vasile Voiculescu, care a scris atâtea poezii pentru deținuți, a ținut moralul deținuților, se îndoiește. Și asta m-a dezarmat nițel.

Povestiți-ne cum l-ați cunoscut.

Nu l-am cunoscut față către față, nu l-am văzut niciodată la față, nu l-am întâlnit nici afară. Pentru că, mi se pare, că după 2 ani  de la eliberare a murit. Când l-am cunoscut eu avea 78 de ani și era într-o celulă alăturată. Am vorbit cu el la perete, așa, printr-o cană, puneam cana la perete și el punea altă cană acolo. Aveam niște căni de tablă și vorbeam permanent și el asculta și vorbeam ca la telefon. Se vorbea, se auzea exact ca la telefon. Și am vorbit cu el. M-a întrebat de unde-l cunosc:

– Nu vă cunosc personal. Dar vă cunosc din literatură. Mi-a plăcut foarte mult, înafară de poezii. mi-a plăcut producția dv.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!