
Părintele Emilianos Simonopetritul, om ceresc și înger pământesc
9 septembrie 2026Urmăriți un material despre veștile noi aduse de Mel Gibson despre cele două filme ce vor apare anul viitor în continuarea celebrului său film, “Patimile lui Hristos”.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Mel Gibson dezvăluie mai multe vești despre filmul „Învierea”
Ei bine, actorul și regizorul Mel Gibson împărtășește din nou noi detalii despre Învierea lui Hristos. Este vorba despre cele două filme pe care le pregătește, partea întâi și partea a doua. Partea întâi va apărea anul viitor. El a vorbit la Fan Expo Toronto și a oferit câteva detalii noi pe care nu le mai auzisem până acum. A menționat că în prezent face montajul și lucrările de post-producție în Canada la acest film. Publicul a aplaudat la aceste cuvinte, ceea ce înseamnă că el adună toate elementele și le pune laolaltă. Dar vreau să citesc acest citat, Raj, și o să revin la tine în legătură cu el, pentru că mulți oameni sunt îngrijorați sau dornici să vadă cât de asemănătoare vor fi aceste filme cu „Patimile lui Hristos” și, mai ales, dacă vor fi în acord cu Scriptura.
Iată ce a spus: „Nu cred că este ceea ce așteaptă oamenii, dar nu se abate de la adevăr și de la esența poveștii; este doar o închipuire a acesteia”. Vreau să revin la tine cu acest subiect, pentru că am mai vorbit mult despre el: Atunci când iei Biblia și, în special, Evangheliile, și le transpui, mai ales Învierea, într-o formă cinematografică, Raj, trebuie să faci o anumită închipuire a modului în care ar fi putut arăta?
– Astfel, există mult conținut și mult spațiu de umplut. Și tocmai vorbeam despre serialul „The Chosen”. Știi, multe dintre criticile aduse acestui serial nu privesc neapărat momentele din Scriptură care sunt clar definite și clar prezentate, nu le strică pe acelea. Problema unora este cu lucrurile care nu se află deloc în Scriptură și nici în acea istorisire.
Cred că trebuie să mergem la Faptele Apostolilor și să ne gândim la asta. O să-ți citesc doar două versete: „După patimile Sale, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbindu-le despre Împărăția lui Dumnezeu.” Îmi place și acest amănunt: „Iar într-una din zile, pe când ședea la masă cu ei…” Mă opresc aici, pentru că mi se pare important. „Într-una din zile, pe când ședea la masă cu ei…” Gândiți-vă: Patruzeci de zile au petrecut cu Împăratul înviat al universului, și atât. Mai sunt și alte locuri în Scriptură, în Faptele Apostolilor și în Evanghelii, dar nu sunt multe. Și totuși, urmează să se facă două filme despre această perioadă.
Însă adevărul este că nu există foarte mult text în Biblie despre aceste zile, nu multe paragrafe, pagini sau capitole, deși este cel mai important fapt, cea mai importantă clipă, cele mai importante patruzeci de zile pe care le-a cunoscut vreodată lumea și universul. Căci prin ele ni se arată că nu suntem singuri, că avem o valoare nemărginită, că suntem creați după chipul lui Dumnezeu. Este pecetea pusă de Dumnezeu, o validare deplină adusă universului: păcatul și moartea au fost biruite, El este Alfa și Omega, iar noi mai avem o speranță și un viitor. Este, de fapt, totul. Este lucrul cel mai important. Dar nu există, totuși, foarte mult text scris despre aceste zile. Sunt Evangheliile despre viața lui Hristos, răstignirea și învierea Sa. Mai este și ceea ce am citit adineauri, dar apoi se trece la Faptele Apostolilor, despre ceea ce au făcut ucenicii după ce Hristos S-a înălțat la cer.
Însă acea parte de mijloc, cea mai importantă, nu-i așa? Cum poți face două filme din asta? Știi, am vorbit despre faptul că aceste două filme vor fi în engleză, spre deosebire de primul. Va fi o atmosferă diferită, nu? Și cred că dacă ai o problemă cu serialul „The Chosen”, s-ar putea să ai o problemă și cu acestea, pentru că, evident, vor trebui să adauge conținut ca să umple patru, cinci sau șase ore de film. Aș fi curios să văd cum va face asta Mel? Cum va reuși asta, pentru că e clar că va trebui să adauge lucruri. Dar oare acele adăugiri se vor îndepărta de Scriptură? Vor schimba Scriptura? Se vor ciocni cu ceea ce este Scriptura prin aceste adăugiri? Va fi o linie foarte fină.
Și, din nou, a spus în interviul acela despre care vorbeam, că le-a luat zece ani să scrie scenariul. Așadar, sper că au fost atenți, că și-au făcut datoria, că s-au rugat: „Doamne, putem adăuga asta aici?”, Dar cred că asta ne duce înapoi la tot ce am discutat despre „The Chosen”, despre “Învierea lui Hristos”. Cum poți face un film despre asta? Nu e o poveste periferică, aceasta este însăși Povestea. Însă nu există foarte mult text despre acea perioadă de patruzeci de zile. Așa că nu știu, omule… Oricum, îmi voi cumpăra floricele. Nu știu cum ești tu, Billy, dar pe mine mă consider un om cumpătat. Însă când merg la cinema, cumpăr o găleată de floricele de 37 de dolari și o băutură mare la pahar. Intru cu totul în poveste. Dacă merg la cinema, practic dau AMC un avans pentru o casă, pentru că iau toate floricelele și toată băutura. Și Mel, vei primi două bilete de la mine, frate, pentru că voi merge să văd ambele filme.
– Îmi place ce spui. Și, ca să încheiem, ca să poți începe măcar să înțelegi, iată un citat de la Mel, vorbind despre această istorie, despre Evanghelie și despre înviere: „Ca să poți începe măcar să o înțelegi, trebuie să pui bazele și să alături lucruri care, în mod normal, nu ar trebui să stea împreună, dar care totuși se întâlnesc.” Iar faptul că a filmat acest proiect, două filme în 135 de zile, ceea ce este practic imposibil, așa cum a spus el, și totuși au reușit. Mă bucur că ai spus că filmul este în engleză. Vor exista diferențe față de „Patimile lui Hristos”. Sunt foarte interesat să văd dacă va rămâne cu adevărat fidel Cuvântului lui Dumnezeu. Adevărul în această privință rămâne de văzut, dar vom continua să urmărim subiectul.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!







