Blândețea, mânia și războiul – părintele Teologos

Care sunt stadiile blândeții? Care este relația între blândețe, mânie și război? Cum să dobândim blândețea? Care sunt caracteristicile blândeții? Dar ale mâniei? Ce este războiul și cum se ajunge la el?

Răspunsurile la toate aceste întrebări le veți afla, urmărind acest material.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

De la plâns la blândețe/nemâniere

Am vorbit despre plânsul de bucurie făcător și am spus că apa plânsului înmoaie și sparge piatra inimii. Deci acum ar trebui să vorbim despre blândețe și nemâniere ca și o consecință firească a acestui lucru.

Desigur că noi suntem mult mai familiari cu mânia – cu mânierea, pentru că suntem o societate a războiului, fraților, a urii, a depărtării de Dumnezeu. Scopul nostru, însă, fraților, nu este să câștigăm războiul. Scopul nostru este să câștigăm pacea.

Știți, pentru că orice om dorește să fie Dumnezeu – bineînțeles că fără Dumnezeu, da, o întreagă poveste și asta e căderea lui Adam, de fapt – principala cauză a războiului este războiul dintre erezii, adică războiul, disputa, certurile dintre diferitele opinii greșite, drumuri greșite către Dumnezeu pe care cineva, însă, le consideră corecte sau chiar că-s dumnezeii lui, adică el ține morțiș de asta, se înțepenește acolo. Și acești dumnezei morți, care nasc moarte, diviziune, idoli adică cum sunt banii, averea, puterea sau altfel, plăcerea, averea, puterea (PAP) – materia și cele legate de ea, adică. Ăștia sunt idolii care ne fac să intrăm în război. De fapt, războiul este întotdeauna înăuntrul nostru și intrăm mai adânc pentru că ne apropiem mai mult de acești idoli – de putere, plăcere și de avere. Soluția, aici, fraților, NU este ateismul pentru că ateismul este cea mai periculoasă erezie, cea mai periculoasă credință greșită – credința în sine însuși, credința în propriul gând care induce divizarea maximă: divizarea frontală între indivizi. E vorba de egoism care este coloana vertebrală a omului vechi și drumul către iad.

Partea mânietoare a sufletului și folosirea ei

Toate acestea generează folosirea greșită a părții mânietoare – adică a ceea ce astăzi noi numim mânia, atacul asupra altora. Trebuie să știm că această mânie este cu totul distrugătoare înăuntrul nostru – putem să distrugem orice dacă o folosim la maxim, dar asta înăuntrul nostru. Vrăjmașul însă ne îndeamnă să distrugem înăuntrul nostru pe frații noștri pe cei care sunt una cu noi – și, dacă vom consimți cu aceasta, atunci să-i distrugem și în viața reală, pe cât este cu putință. Nu așa, fraților, nu așa!

Această forță atotputernică, mânia interioară, ne-a fost dată de către Dumnezeu ca să distrugem gândurile rele, să distrugem distorsiunea din noi, să analizăm faptele și să le îndreptăm pe acestea. Și când vedem că vine un gând rău, nu moțăim ca o morsă mofturoasă. Ci imediat vine gândul, pac, afară! Nu primim! Nu o să primești! Deci folosim mânia împotriva gândurilor, nu împotriva persoanelor.Singura persoană împotriva căreia ne îndreptăm mânia suntem noi înșine (eu însumi). Spunem: „Măi, porcule, nu ți-e rușine? Fii liniștit! Să nu primești astfel de gânduri! Creștin ești tu?” Așa ne învăța părintele Iosif, înțelegeți?

Deci niciodată să nu ne îndreptăm împotriva persoanelor, ci totdeauna împotriva păcatului, a distorsiunii care întâi de toate rezidă în noi și prin această distorsiune îi vedem pe ceilalți. Singura persoană împotriva căreia ar trebui să ne îndreptăm mânia suntem noi înșine (sinea noastră păcătoasă). Curaj că nu murim – din contră, o să devenim vii; o să ne facem vii și fii lui Dumnezeu cel preaînalt.

Abordarea problemelor. Evitarea războiului

Da, fraților, pentru că dacă ne mâniem împotriva celorlalți, împotriva persoanelor, asta e o formă de război civil. Înțelegeți? Și cum zicea cineva, ce poate să fie civil într-un război? Nu-i așa? După cum spuneam de foarte multe ori, trebuie ca noi ca persoane să fim toți împreună împotriva problemelor, împreună fraților. Adică să fiu eu cu copilul meu, eu cu partenerul meu de viață, eu cu ucenicul meu împotriva problemelor. Și nu eu împotriva copilului meu cu problemele lui sau eu cu problemele mele împotriva ucenicului meu sau a soției mele sau a soțului meu. Înțelegeți? Ci trebuie noi amândoi să fim împotriva problemelor, să vedem cum o rezolvăm. Adică nu distrugerea, omorârea păcătosului, ci îmbunătățirea situației, a procesului. Trebuie să fie o abordare pozitivă, fraților.

Blândețea: caracteristici

După cum vedeți, fraților, blândețea nu are nimic de-a face cu blegirea, cu băltirea existențială, ci din contră este o stare foarte activă, foarte trezvitoare prin care minimizăm războiul, ruperea, sfâșierea și creștem pacea și armonia care este starea naturală a sufletului. Înțelegeți? Sufletul blând e operă de artă, fraților. O extraordinară operă de artă plină de bucurie. Sufletul știe aceasta și caută să facă tot posibilul pentru a maximiza această energie necreată a iubirii lui Dumnezeu, a harului lui Dumnezeu în sineși.

Din cauza aceasta, fraților, nemânierea este dorința nesăturată de smerenie, necinstire pentru că smerenia unește în timp ce lauda, mândria, slava deșartă sunt forme de rupere, de moarte – duc în iad. Știm foarte bine că mândria e cea mai mare patimă. Și pe diavol din cer l-a aruncat.

Deci blândețea este starea nemișcată a sufletului într-o pace adâncă ce rămâne aceeași și în necinstiri și în laude. Omul blând are conștiința veșniciei sale pe care o dobândește ca dar de la Dumnezeu și nu se mai ocupă de cele lumești decât numai așa ca niște lucruri strict necesare și acestea la marginea existenței sale. Adică nu-i atinge inima. Inima sa este în veșnicie cu Hristos. Este nemișcată cu o nemișcare mai presus de orice odihnă și de mișcare – cum spun Sf Dionisie Areopagitul și Sfântul Maxim Mărturisitorul. O nemișcare vie și nu o nemișcare înghețată, nu moarte. O activitate lină așa cum planează șoimul la înălțimi.

Știți, dacă ne ocupăm de rău, răul crește. Ne tulburăm și nu e bine. Dacă ne ocupăm de bine, binele crește. Să nu căutăm răul în oameni, fraților, că îl vom găsi. Haideți să căutăm binele și îl vom găsi și pe acela. Înțelegeți? Să avem gând bun.

Să facem totul pentru minimizarea războiului, să nu lăsăm să izbucnească războiul din noi. Pentru că noi suntem o civilizație a războiului și nu a păcii. Să nu uităm că războaiele nu încep, ci ele, de fapt, izbucnesc din străfundul nostru, din străfundul distorsiunii noastre. Este izbucnirea urii ascunse, a ținerii de minte a răului. Înțelegeți?

Mânia: caracteristici

Mânia este pofta de a face rău celui ce ne-a supărat – fie că e respectivul împotriva voii lui Dumnezeu sau chiar face voia lui Dumnezeu. Dacă nouă ni s-a pus pata, ferească bunul Dumnezeu! Iuțimea, impulsivitatea este instabilitatea purtărilor și lipsa așezării sufletului. Asta se vede din păcate, foarte mult la tinerii de astăzi,  e o caracteristică ce se întâlnește peste tot. Înțelegeți? Pentru că asta, din păcate, este potențată la maxim de mediul online și de tot ceea ce înseamnă electronica modernă adică rețele sociale, aplicații pe celular și așa mai departe – pentru că ținta acestora este întunecarea minții, reducerea la maxim a adâncirii în noi înșine și a adâncimii în gândirea noastră. Se caută superficialitatea umană și scurtarea la maxim a intervalului de atenție. Asta vor să ne facă, fraților. Înțelegeți? 

Oprirea mâniei

Din cauza asta noi trebuie să facem exact contrarul. Adică să ne oprim. Stop, fraților! Opriți-vă! Prima fază, primul pas împotriva mâniei, a impulsivității este exact această oprire, fraților. Adică să nu deschidem gura când suntem mânioși. „Apă în gură” cum spune p. Stareț Pimen. Urlați în pungă, fraților. Mergeți în baie. Nu escaladați conflicte. Nu generați tulburări – nu creșteți sfâșierea, nu generați reacții în lanț pentru că astfel ne fărâmițăm, ne pulverizăm și ca persoane și ca și civilizație. Înțelegeți? 

Să fim cu scaun la cap, fraților, zăbavnici la vorbă cum spune Sf. Ap. Iacob și grabnici la ascultare. Dacă vorbim puțin, cuvintele noastre o să fie mult mai ascultate, fraților. Spune Sf Isaac Sirul că „de multe ori că am vorbit m-am căit, că am tăcut, niciodată”. Înțelegeți? 

Desigur că asta să nu fie semn al depresiei și al complexului de inferioritate, ci al iubirii de Dumnezeu și de oameni. Să ne bucurăm de liniște pentru că uneori cuvintele sunt o formă de violență. Spunea cineva enjoy the silence, words like violence.

Consecințele înfrânării de la mânie

Dacă înaintăm astfel, al doilea stadiu este liniștea gândurilor, când sufletul se tulbură puțintel, așa, subțirel. Știți, e o undă de tristețe, așa ca și fâlfâitul unui liliac. În clipa respectivă să nu uităm că toți suntem păcătoși și că Hristos ne iubește pe toți. Să nu uităm de veșnicia noastră și să-i uităm pe toți mai presus de orice. Trebuie să uităm și să-i considerăm înăuntrul nostru mai presus de orice. Astfel încât dacă revine în mintea noastră imaginea aceea de la diavol, plină de ură împotriva fratelui nostru trebuie să uităm. Și uităm în clipa în care ne aducem aminte de veșnicia noastră, de iubirea lui Dumnezeu și că îi considerăm pe ceilalți mai presus de orice. Înțelegeți?

Asta desigur că nu înseamnă că le facem tuturor voile. Nici vorbă. Mintea să fie încordată într-o odihnă mai presus de orice mișcare, luminată și tare ca să stăm în voia lui Dumnezeu. Dacă, de exemplu, oamenii vor să ne îndepărteze de Dumnezeu, de programul nostru, noi nu vom accepta acest lucru, chiar dacă sufletul nostru vibrează puțintel, așa, puțin – știți cum vibrează un celular. Cum spuneam că blândețea nu-i blegie. Da? 

Smerenia și binefacerea sa

Însă știți ce se întâmplă? Precum la arătarea luminii se retrage întunericul, așa și smerenia prin delicatețea ei face să piară toată amărăciunea mâniei, toată iuțimea, impulsivitatea, toată încurcătura în mintea noastră. Pleacă așa ca negura, știți. Așa este blândețea: ca soarele cu razele lui blânde care apare dintre nori. În această perioadă trebuie să fim atenți că mânia este foarte năpraznică și uneori vine pe neașteptate declanșată de un declanșator – de o situație, de o persoană, de o întâmplare.

Atunci trebuie să fim atenți, cum spuneam, că asta este ca și o mișcare iute care poate să spargă multe oale într-o clipită, știți ca și cu popicele. În timp ce o mișcare domoală le poate la destinație – și oalele și popicele.

După asta știți cum e: dacă s-a aprins țarina cu greu mai crește ceva pe aceasta. Dacă însă e pocăință, lacrimile pocăinței atunci roadele acesteia cresc mult mai bine. Să avem curaj să ne cerem iertare, fraților. Că dacă nu ne cerem iertare cine o să plătească oalele sparte? Trebuie să ne cerem iertare și să nu ne căutăm atâta dreptatea legalistă. Asta e foarte important. Să ne mustrăm pe noi înșine și să ne punem în banca acuzaților și să ne punem în rânduială. Înțelegeți? Să nu spunem că „nu contează” însă pe de altă parte nici să cădem în deznădejde din cauza asta. E nevoie de multă atenție la ecourile iadului interior să nu iasă afară, cum spuneam.

Aici ajută mult și gândul bun. Să ne gândim cât de mult îi iubește Dumnezeu pe oameni, inclusiv pe Gigi Contra care ne râcâie acum și să punem gândul bun – că toți oamenii sunt buni, însă nu știu, nu pot, nu le iese sau că sunt bolnavi, săracii. Ce – noi nu suntem bolnavi?

Atitudinea îngăduitoare

Să nu fim îngăduitori cu noi înșine și exigenți cu alții, ci invers. Dacă suntem îngăduitori cu ceilalți atunci și Dumnezeu va fi îngăduitor cu noi. Și dincolo de asta, fraților, este și absurd, să știți: adică dacă celălalt este bolnav că îi curge sânge din nas suntem plini de compasiune, însă dacă are o patimă sufletească, un păcat, o obișnuință rea atunci ne mâniem. Fraților, nu e bine. Nu e bine. Știu că aici intră în jos și iubirea noastră de sine, egoismul nostru care este zgâriat, rănit de boala, patima celuilalt, însă egoismul nostru este și el o patimă, fraților. Și ne trage în jos, ne împinge în jos. Ne împinge rău de tot în jos pentru că egoismul e o patimă mare de tot. Înțelegeți? 

Un caz

Să vă dau un caz cum trebuie să ne comportăm. Era Sf. Pimen dimpreună cu frații săi. Și cel mai mic era smeritorul, bâzâitorul, cel care râcâie, da, în continuu. Până la un moment dat când unul dintre frați îl păruiește bine și se bat până ajung să își spargă capetele. Vine altul la Sf. Pimen și-i zice: nu vezi că se omoară în bătaie? Și-i spune Sf. Pimen – frați sunt, iarăși se împacă. Celălalt insistă și îl face nesimțit… Și continuă Sf. Pimen: Zii că n-am fost aici. Înțelegeți?

E vorba de pace. Nu se face cu tulburare. Cu blândețe. La un moment dat, însă, când ăștia nu-l mai suportau pe ăla micu au zis între ei: hai să fugim și să-l lăsăm pe ăsta aici cu toată chilia numai să ne găsim liniștea. Și au fugit frații pe furiș. Însă a băgat de seamă ăla micu și o venit după ei zicând: Hei, hei, de ce nu mi-ați spus mai din timp să mă pregătesc și eu? Au văzut negru înainte ochilor, fraților. Maica lui Dumnezeu! Și a zis Sf. Pimen: Haideți fraților să ne întoarcem înapoi că nu face din răutate fratele, ci așa e el. Așa puțin cu niște rotițe mai deosebite la cap și vrăjmașul face ispite… Înțelegeți? 

Cum ne menținem blândețea

Deci e nevoie de blândețe și de atenție pentru a ne menține blândețea. Ei, să știți că și diavolii știu asta și din cauza asta o să fac tot posibilul ca să dilueze atenția, să spargă atenția noastră. Asta o fac și prin înglodarea, încurcarea noastră în griji, prin punerea lui Gigi Contra în coasta noastră, printr-o serie de ispite zilnice cu aia, cu cealaltă și cu aialaltă însă și printr-o altă stratagemă pe care trebuie neapărat să o știm: viclenii draci se retrag pentru o vreme, ca să neglijăm noi niște patimi mari pe care le avem pentru că le socotim mici, să le facem boli de nevindecat. Adică să zicem că totul e în regulă, că suntem liniștiți și așa mai departe. Știți cum e: vulpea se preface moartă ca să prindă găina, nu? Și dacă găina nu e atentă, o ia vulpea cu fulgi cu tot. Înțelegeți? 

Din cauza asta trebuie să ne exersăm în fiecare zi puțin. Nu prea mult că la urmă n-o să rezistăm, însă nici prea puțin ca să adormim atenția, precum găinile și atunci nu rămân nici fulgii de noi.

Și atunci cum ne exersăm în fiecare zi câte puțin? Știți, precum o piatră colţuroasă şi tare, ciocnindu-se şi frecându-se de alte pietre, îşi netezeşte natura ei colţuroasă şi, așa, vârtoasă şi se face rotundă, ca oul se face. Aşa şi sufletul colţuros şi repezit, amestecându-se într-o mulţime de oameni aspri şi repeziţi şi vieţuind cu ei, se întâmplă cu el una din două: sau îşi vindecă boala prin răbdare, sau, retrăgându-se, îşi cunoaşte slăbiciunea sa, pentru că această fugă laşă îi arată, ca o oglindă, slăbiciunea. Înțelegeți? 

Adevărata înfrângere e atunci când nu învățăm nimic din ceea ce ni se întâmplă. Chiar și dacă suferim de această mânie necontrolată trebuie să învățăm că suntem plini de voie proprie, de închipuire de sine. Blândețea este semnul smereniei. Voia puternică e semnul mâniei.

Duhul Sfânt Mângâietorul vine în inimile smerite, fraților și deci în inimile blânde. Deci nimic nu se împotrivește atât venirii Duhului Sfânt ca mânia, fraților, ca iuțimea împotriva persoanelor.

Mânia și cunoașterea de sine

O să vă întrebați – atunci de ce Dumnezeu ne-a dat parte mânietoare? Ne-a dat să o folosim împotriva păcatului, împotriva gândurilor rele, împotriva distorsiunii, a ieșirii din legea naturală a firii rânduită de Dumnezeu. Este curajul duhovnicesc, mărturisitor fără însă să urâm, să ponegrim persoane. Insist pe treaba asta pentru că este foarte important. 

Pentru că știți ce se întâmplă? Uneori suntem chipurile virtuoși și ținem în noi, ținem în noi până când izbucnim. Aici nu trebuie să se întâmple și ca să nu se întâmple e nevoie de spovedanie la Dumnezeu, să ne jeluim în rugăciunea noastră, la duhovnic dacă suntem luptați și uneori este bine să-i spunem celuilalt că ne deranjează un lucru, fără însă să pălmuim dragostea. Înțelegeți?  Adică să o spunem la momentul potrivit și în mod potrivit, adică cu cuvinte smerite. Nu o să zic că tu ești de vină. O să zici: „mie, mi-e dificil să ridic lucrul respectiv… eu nu rezist…. însă nu cum vreau, cum vrei tu, cum se poate și când se poate…” Înțelegeți? Nu presăm.

E mult mai bine să vă mărturisiți neputința voastră – pentru că acesta este adevărul – decât să-l acuzați pe celălalt. Cum spuneam trebuie să fii tu cu el împotriva problemei și nu tu împotriva lui cu problemele tale. Astfel ne vom păstra seninătatea.

Trebuie să știți că dorința asta de a rezolva lucrurile Dumnezeu o ia și uneori o face într-un mod neașteptat. De exemplu, dacă ținem în noi și la un moment dat discutăm și dăm pe față niște lucruri atunci se arată la lumină neînțelegerea, se explică lucrurile și dispare tensiunea sau dacă relația este păcătoasă aceasta se va destrăma. Dar trebuie să fim bine intenționați. Înțelegeți? O să se destrame chiar dacă, posibil, uneori noi nu dorim să se termine o relație din cauza dulceții lipicioase și întunecate a păcatului din relația respectivă.

Fraților, să fim senini. Are grijă bunul Dumnezeu. Poate că nu am greșit în lucrul respectiv pentru care suntem ocărâți însă am greșit, am nedreptățit, am păcătuit altundeva și plăcerea păcatului este în noi. Asta trebuie să iasă dacă nu ne spovedim și nu ne pocăim. Înțelegeți? Dincolo de asta, posibil că Dumnezeu vrea să ne dea să trecem niște examene. Înțelegeți? Din cauza asta uneori suferim ocara.

Înfruntarea nedreptății

Deci, fraților, desăvârșirea, este seninătatea deplină împlântată în suflarea vânturilor necurate. În suflarea vijeliei urii împotriva noastră.  Să nu zicem că e nedrept, fraților. Toate le merităm și știe bunul Dumnezeu.

Să nu uităm, însă, că pentru aceasta, pentru a suferi nedreptatea și atacul de ură – de distorsiune existențială, de energie demonică, este nevoie de susținere serioasă din partea harului, din partea bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului. Altfel omul înnebunește sau/și dă înapoi.

Să nu uităm că esticii, asiaticii au încercat și încearcă să fie senini – să fie Zen sau să ajungă în Nirvana, depinde despre cine vorbim, însă datorită faptului că nu sunt în credința cea adevărată ajung sau într-o duritate extremă – vă reamintesc că în China sportul național sunt artele marțiale, adică modalitatea științifică prin care să snopești sau chiar să omori în bătaie pe cineva, arte marțiale care fac parte din religia și filosofia lor. Bazele „științifice”, să spunem, ale uneia din principalele școli ale artelor marțiale chineze, numite Kung-fu sau wushu au fost puse într-o mănăstire: Shaolin, nu știu dacă știți. Călugării făceau acolo. Înțelegeți? Chiar fondatorii acestei mănăstiri, niște călugări budiști erau foarte buni războinici. Buni în sensul de foarte ucigători, da, foarte periculoși. Ei, asta nu prea potrivește cu blândețea, seninătatea adevărată, dumnezeiască care vine din biruința împotriva patimii mâniei.

Dacă este să vorbim despre indieni, fraților, hai mai bine să nu vorbim că rușine este și a spune pentru că ei se îndreaptă cu așa zisă „seninătate” a lor în direcția plăcerilor trupești foarte-foarte senzuale, foarte păcătoase dacă știți la ce mă refer. Nu judecăm pe oameni, însă duhul general este foarte clar și asta reiese din toată istoria și arta lor. Înțelegeți? 

Aceste extreme se pot găsi, desigur, și printre noi – poți să vezi pe cineva care este calm ca și sfinxul, însă în clipa în care îl calci pe coadă erupe ca un vulcan. Desigur că atunci când erupe, este foarte dificil să-l oprești sau să o oprești – poate să fie nu numai un vulcan ci, de multe ori, poate să fie o vulcanică. Înțelegeți?

De fapt, cel mai bine este ca atunci să facem răbdare și rugăciune. Și poziție de ghiocel, fraților.  Atunci dacă vom fi blânzi și senini chiar dacă e oarecum de nevoie, o să fie cu mult, mult mai bine. Ciondănirea frontală, ca doi câini sau două mâțe nu ajută, ci din contră provoacă sfâșieri și le oficializează pe cele latente. Înțelegeți? 

Un exemplu despre vădirea mâniei ascunse

Îmi aduc aminte de un caz că era un părinte care mătura și zicea că eu sunt cel mai rău, ultimul dintre oameni etc. Și-l vede un avva. Și zice: Măi, ăsta sau e mare sau face pe deșteptul.

Ia să testăm! șI atunci îi zice avva fratelui respectiv: Auzi, știi ce au spus frații? Că nu mături bine.

Și a început ăsta și i-a bălăcărit, i-a făcut troacă de porci: Cine? Ăia? Că nu știu și așa mai departe, huo, toate astea. 

Înțelegeți? Deci omul se vede în clipa în care este atins, în clipa în care celălalt îl testează cu voie sau fără de voie, când cineva aruncă cu pietricica într-un vas și sparge vasul, iese dinăutru sau mirul, sau putoarea. Înțelegeți? 

La fel de periculos – să știți – este și acea pseudoblândețe provocată de patimile languroase ale trupului și o gândire siropoasă, sentimentală – ca să nu zic senzuală, ca la indieni. Asta-i foarte periculos fraților și asta duce la păcate serioase dacă nu este pusă frâna din timp.

Pe când omul cu adevărat senin și blând este jovial tot timpul. Acesta spune în continuu „Te rog să mă ierți!” fără să stea prea mult pe gânduri. 

Un exemplu de om senin

Cunosc pe cineva în Sfântul Munte, un monah care este ca și pasărea cerului efectiv, deci nu are unde să stea, el stă sub cerul liber sau mai bine zis într-o baracă pe care din milă au construit-o niște părinți și tot timpul când te întâlnești cu el, tot timpul: „te rog să mă ierți!”… Și am învățat asta de la el, de la bătrânul Siluan, Dumnezeu să-l binecuvânteze! Unii râd de el, dar eu am învățat asta de la el și să știți că aduce foarte mare seninătate. Te rog să mă ierți! Vă rog să mă iertați! Ajută foarte mult.

Un exemplu de acceptare a nedreptății

Alții care sunt la măsuri mari, au descoperire de la Dumnezeu să-i îndrepte pe ceilalți chiar dacă ei vor fi mai mult sau mai puțin crucificați – după cum și Domnul nostru a fost crucificat din blândețe. Asta e desăvârșirea. 

Să vă dau un exemplu. Era un sfânt, Sfântul Sava cel nebun pentru Hristos, sfânt athonit a fost și ajunge în Cipru și nu vorbea, ținea canonul tăcerii. Și la un moment dat, se întâlnește pe drum cu un italian, un conte italian, era pe vremea ocupației italiene a venețienilor în Cipru. Și contele era foarte țanțoș, avea și o pălărie cu o pană și era înconjurat de mai mulți lachei și el era pe cal, mergea pe cal și se fălea. Și atunci Sfântul Sava care era nimeni în drum și plin de praf, era în zdrențe și plin de murdărie, ia de jos un bețișor și îl pune la borurile pălăriei la contele acela italian și face chestia asta: îi aruncă pălăria jos. Vă dați seama. Lacheii contelui l-a bătut de l-au stins pe sfânt, l-au lăsat lat jos și l-au părăsit ca și pe Sfântul Pavel că au crezut că a murit omul. Înțelegeți? 

Acceptarea voii lui Dumnezeu

Dar astea sunt măsuri mari ale blândeții. Eu nu zic să facem așa, dar măcar fraților, să plângem și să iubim ocările și să acceptăm voia lui Dumnezeu pentru că atunci vom fi blânzi și iubitori față de toată lumea. Vom fi pașnici – pe cât se poate – față de toată lumea și-i vom cuprinde pe toți în inima noastră.

Atunci va fi pacea și fericirea și mângâierea în sufletele noastre de la Duhul cel Sfânt Mângâietorul care vine în inimile celor blânzi pentru că blândețea este starea naturală a omului rațional creat după chipul lui Dumnezeu și nu răgetele. Când vedeți că cineva este mânios, cum spunem? Nu spunem că „Și-a ieșit din fire”? Înțelegeți? Mânia împotriva persoanelor nu e în firea umană. 

Asta, e, fraților! Înțelegeți? Să nu ne ieșim din fire, ci să fim blânzi, cu scaun la cap pentru că așa vom deveni normali și vom ajunge la sfințenie.

Vă rog să mă iertați!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!