Toate se pot transforma într-o stare de doxologie – Părintele Nicolae Ludovikos

Vizionați un cuvânt al părintelui Nicolae Ludovikos în care acesta ne explică cum toate lucrurile se pot transforma într-o stare de laudă la adresa bunului Dumnezeu. Optimismul este o problemă de asceză interioară, de raportare a noastră la Dumnezeu.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

În realitate, toate tainele sunt taine ale afierosirii. Botezul este afierosire. Toți suntem afierosiți. Mirungerea este modul afierosirii – harisma fiecăruia. Tunderea în monahism este afierosire. Cununia este afierosire întrucât afierosesc relația trupească Celui Care a creat-o, ca să o facă pe cât se poate a Lui. Dumnezeu nu mă lipsește de ceea ce e firesc. De ce să mă lipsească? Pentru că El Însuși le-a creat. Dumnezeu nu are contradicții. Noi avem contradicții. Așadar, nu ne privează, ci zidește pe firea noastră. Nu distruge firea prin ceea ce zidește, ci o împlinește, o îmbogățește și o face să înainteze.

Toți suntem afierosiți

Toți suntem afierosiți lui Dumnezeu, fiecare în felul său, cu harisma sa. Problema e că atunci când nu facem asta, ne irosim timpul și puterile. Nu doar monahii sunt afierosiți lui Dumnezeu. Firește că monahii fac un salt eshatologic și o afierosire desăvârșită … cât privește intenția lor și a tunderii lor. Dacă o vor împlini după, este treaba lor. În final, ceea ce nu afierosim lui Dumnezeu, nu devine taină, nu arată adâncimea sa.

Lucrurile au un conținut foarte mare. Chiar și un pahar de apă pe care-l vei bea e o taină. Să nu credeți că e de la sine înțeleasă această stare a lumii. Lumea e alcătuită din apă și eu sunt o ființă care trăiește cu apă. Priviți! Și asta poate avea o raportare doxologică. Un pahar de apă e o doxologie. Toate sunt doxologie! Toate pot deveni o stare de doxologie!

Spune Evanghelia că pe femeia gârbovă a legat-o Satana. Satana ne leagă dintr-un motiv: ca să nu-L adorăm pe Dumnezeu. Repet, dacă cumva Satana ispitește, o face doar pentru un motiv: ca să încetăm relația de dialog cu Dumnezeu. Să încetăm starea de doxologie și recunoștință. De aceea, Hristos o vindecă sâmbătă, ca să refacă dorința ei de a-l slăvi pe Dumnezeu. Îi dă posibilitatea să-și lărgească starea de recunoștință. Știți, atunci când începeți cu recunoștința, Dumnezeu vă dă posibilitatea „să înebuniți” [în sensul bun] din recunoștință încet-încet. Așa spun sfinții noștri și cei ce cunosc aceste lucruri. Spune: „Slavă Domnului că am paharul acesta de apă și-l beau!” Iar aceste lucruri zidesc o legătură harismatică.

„Slavă Domnului!” e cheia harismelor

Și deodată ți se dă o harismă mult mai mare. Pentru că spui: „Slavă Domnului!” pentru cele nesemnificative. Iar apoi vei putea stăpâni și o harismă mai mare. Dumnezeu nu ne arată harismele pentru că nu putem să le mânuim. Acest lucru este important. Nu le vom gestiona bine. Pricepeți? Din acest motiv ezită. Duhul Sfânt este timid, pentru că e foarte de preț așa cum spune unul dintre părinții din vechime: „E foarte cinstit și nobil.” Precum unui copil mic nu-i dai averea ta, cu toate că-l adori. Îl educi până când ajunge bărbat desăvârșit, și atunci îi spui: „Ia toată averea mea, ia-mă și pe mine cu tine și mergi înainte.”

Așa! Cele ale Bisericii sunt vii! Pietismul și moralismul le-au acoperit cu multe fantezii. Ne-am umplut de sentimente de vinovăție. Îi spuneam unui tânăr înainte să înceapă omilia: „Dumnezeu te-a creat de dragul tău.” Și se uita ciudat la mine. Acesta este motivul principal pentru recunoștință. De ce? Îi întreb aici pe preoți și mă întreb atunci când spunem rugăciunea după Tatăl nostru: „Dintru neființă întru ființă toate le-ai adus.” Adică Dumnezeu ne-a compătimit și ne-a creat. Pricepeți? Ne-a creat pentru noi înșine. Lumea e creată pentru ea însăși. În principal, suntem un dar făcut nouă înșine. Ați priceput? Dumnezeu te laudă dezinteresat. Cine ar fi avut dreptul să mă creeze datorită egoismului său? – ca să intrăm încet-încet și pe tema noastră. Din iubire? Asta nu e iubire! Ca să creez ceva pentru că e important, înseamnă iubire de sine. Dacă cineva mă creează ca să-mi arate cât de puternic, de inteligent și de frumos este, îi voi răpi acea bucurie. Îi voi spune: „Mai bine nu mă făceai. Mie nu-mi place să te văd frumos și puternic.

Creația e chenoză (revărsare)

Dacă nu te-a făcut pentru El Însuși, creația este chenoză. Domnul este plin de milostivire, împreună-pătimește cu nimicul [din om]. Compătimește ceea ce este exterior Lui. Creează ceva exterior Lui, ceva diferit de El, din marea Sa milostivire, dintr-o iubire imensă, dezinteresată. De aceea și esența omului este libertatea. Exact din acest motiv! Altfel, chipul lui Dumnezeu din om nu ar fi fost libertate. Ar fi fost o robie totală. În Biserică spunem „robul lui Dumnezeu”, pentru că e vorba de o robie de bunăvoie. Eu mă numesc pe mine așa. Eu fac acest lucru, care este însă din iubire, din iubirea mea. Întotdeauna arăt o iubire ce este cu totul în dar. Biserica este darul absolut. Întruparea e darul total absolut. Creația e darul absolut. Și numai din această pricină creștinismul va rămâne în veac. Pentru că este de neînțeles. Și cu cât înaintează cineva spre aceasta, se sfințește fără să priceapă. Dacă Îl vedem altfel pe Dumnezeu, Îl distrugem. Și diavolul vrea să-l vedem altfel pe Dumnezeu. Și prezintă ideea unui Dumnezeu egoist, care te folosește, te conduce.

A venit ieri o fetiță la un simpozion de teologie [al celor de la masterat] unde eu am vorbit despre Platon – de acolo a început discuția. Platon era foarte ascetic – din motive filosofice, socotea trupul o piedică. Și lumea era pentru el o piedică, un subprodus. Un produs ce e, pe de-o parte, de la Dumnezeu însă la Dumnezeu este în același timp o decădere. Și îmi spune: „De ce Dumnezeu împiedică erosul dintre oameni?” Iar eu am izbucnit în râs. Dumnezeu este erosul. Pricepeți ce spun? Însă trebuie să îndreptăm în direcția corectă cele ale erosului. Asta e tot!

E nevoie de înțelepciune

Pe scurt, libertatea omului are nevoie și de înțelepciune. Biserica își asumă rolul înțelepciunii. Evanghelia e înțelepciunea lui Dumnezeu – folosirea cu înțelepciune a libertății. Însă libertate este! Dacă ne privăm de libertate, am terminat și cu recunoștința, cu rugăciunea, cu dialogul, cu harismele! Devenim doar niște părți lucrătoare ale unei puteri supranaturale. Le spun uneori studenților mei: „V-ați gândit vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă nu era Înălțarea? Avem deja Învierea fără Înălțare. Stă acolo [Hristos] și ne privește.” „M-ați omorât?” „Te-am omorât.” „Sunt viu în fața voastră?” „Ești viu.” „Aici stau și nu plec 2000 de ani.” Să vedeți ce înseamnă suprimarea libertății, a iubirii. Eu sunt primul care I-aș spune asta: „Nu Te accept! Ce mă privește pe mine? Ești Atotputernic? Ești veșnic? Nu mori niciodată? Și ce mă înteresează pe mine? Pe mine de ce mă chinui? Doar-doar frica morții să mă facă să Te ador? Niciodată! Cel mai impresionant e că Dumnezeu face ce face și pleacă. Dumnezeu! Doar ce face o minune și fuge imediat. Tulbură puțin și apele că zice cineva: „A fost, n-a fost?” Ce smerenie înfricoșătoare are Dumnezeu! V-am spus că acestea sunt lucruri greu [de înțeles pentru noi.]

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!