Iată cum oprim răul! – p. Pimen Vlad, Cristi Bumbenici

Răul și spectrul războiului sunt o prezență din ce în ce mai intensă în viața noastră. Într-o discuție cu Cristi Bumbenici, părintele Pimen Vlad ne oferă o rețetă simplă, accesibilă tuturor de a îndepărta duhul răului și a ne așeza viața pe temelia cea tare a lui Hristos.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Cauzele răului de lângă noi 

Cristian Bumbenici: Dragi prieteni, suntem din nou alături de părintele Pimen, starețul chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică din schitul românesc Lacu, evident, Sfântul Munte Athos. Fac de fiecare dată această prezentare a interlocutorului meu, pentru că apar permanent persoane noi, telespectatori noi, care nu ne cunosc și este normal să fac această prezentare. Părinte, o să vă rog să comentăm câteva subiecte ale momentului. Sunt câteva subiecte pe care deja le trăim și o să începem cu un eveniment care este în desfășurare, provoacă emoții, nu doar nouă, provoacă emoții în toată Europa și în multe alte țări din lume. Mă refer la acel conflict între Ucraina și Rusia.

Pe noi ne interesează în mod deosebit ce se întâmplă cu noi, ce trebuie să înțelegem noi din toată această poveste, pentru că dincolo de interesele unor alte mari puteri, noi avem această desfășurare nedorită la poartă sau lângă gardul nostru. Aș vrea să comentați puțin câteva lucruri care s-au petrecut recent, să spunem în această toamnă, în această vară, și mă refer aici la avertismentele – poate exagerez eu sau forțez puțin acest termen folosindu-l, ”avertisment”, probabil că ar putea fi tradus altcumva și o să vă rog pe dumneavoastră să faceți acest lucru – aceste semnale pe care cumva Dumnezeu încearcă să ni le dea prin incendii (au fost incendii și în țară, au fost incendii în Grecia și în alte țări limitrofe) și secetă prelungită.

Iată că avem o vară care nu doar că nu se mai termină sub aspect climatic, ci pur și simplu parcă cineva a închis robinetul. Toate aceste lucruri pe care noi le considerăm a fi nefirești, anormale, nu vrem să le asociem cu ceea ce poate că facem noi greșit în acest moment.

Părintele Pimen: Prima dată, bine ați revenit în grădina Maicii Domnului! Maica Domnului ne ține pe toți. Pe cei pe care îi primește, îi primim și noi cu dragă inimă. Să intrăm un pic în ceea ce ați amintit. Dumnezeu zice că nu vrea moartea păcătosului, ci vrea să se întoarcă și să fie viu. Adică, Dumnezeu încearcă pe toate căile să ne apropie de El sau să ne facă să înțelegem că nu suntem pe drumul cel bun. Apuci pe un drum și El spune: „E prăpastie la capătul acela!” și scoate tot felul de lucruri în cale care să te împiedice să ajungi acolo. Și tu te izbești, te dai cu capul, le dai deoparte, că vrei să ajungi acolo.

Deci într-adevăr, cum am zis, dacă ne gândim un pic la evenimentele petrecute în ultimii doi ani, toată vânzoleala asta din lume, sub o formă sau alta, trebuie înțeleasă. Peste tot în lume sunt profitori, care trăiesc din toate astea și care o să răspundă în fața lui Dumnezeu la timpul cuvenit, pentru că acolo nu scapă nimic. Cum se zice: niciun punct, nicio virgulă nu scapă la Dumnezeu, cum ai lucrat, așa primești. Dumnezeu, cât timp suntem pe pământ, este milostiv, dar la judecată va fi drept. Și acolo e clar, fiecare cum a lucrat, indiferent ce funcții a avut, că a fost mic sau mare, de la „opincă la vlădică”, toți dau socoteală în fața lui Dumnezeu cum au lucrat. 

Degradarea morală

Iar amintesc de Imperiul Roman. Când a început decăderea Imperiului Roman? Când s-au legalizat toate urgiile! Adică, toate sunt păcate și tu le faci normale, le legalizezi. Atragi mânia lui Dumnezeu asupra ta! În momentul în care romanii au legalizat toate astea și puteau face orice, în momentul acela a început decăderea Imperiului, până s-a ales praful.

Vedem de câțiva ani încoace ca a început legalizarea avorturilor la noi. Imediat cum am intrat în așa-zisa libertate, prima lege a fost legalizare avorturilor. Și astfel avem încă o țară ucisă. Și nu de oricine! Nu de vreun criminal, ci de cei care trebuiau să protejeze! Mama, care trebuia să-și protejeze pruncul, îl ucidea. Vorbim despre cea mai mare crimă, nu este vreuna mai mare decât asta. Și toate astea s-au legalizat.

După aceea, toate urgiile păcatelor, tot ce se poate spune, lucrurile pentru care în timpurile vechi Dumnezeu cobora foc din cer, toate astea au început să devină legalizate, nu ai dreptul să zici nimic împotriva lor, pentru că tu ai probleme dacă zici ceva. Deci totul a devenit în regulă. Lucrul ăsta s-a extins din ce în ce în mai multe țări. Și multe altele, pe care nu le mai amintesc.

Stricarea inocenței copiilor

A început decăderea morală! S-a ajuns ca la copii, la școală să li se bage toate prostiile. De mici, să strice inocența copilului care trebuie să crească. De ce s-a spus că până la 18 ani este sub tutela părinților? Pentru că e formarea lui: acasă, la școală… Format frumos, să crească un om cum trebuie, exact ca un copac căruia la început îi pui un lemn alături, să crească drept, îl cureți, îl îngrijești până se întărește și după aceea îl lași liber. La fel și copilul, are nevoie de lucru acesta. Însă aici s-a profitat: în perioada asta, cât copilul este în formare, să fie lovit din toate părțile cu toate.

Se vine cu idei: „Poți să hotărăști tu pentru tine tot ce vrei, noi îți stăm la dispoziție!”, știind că copilul are mintea încă în dezvoltare, deci nu are capacitatea să ia o hotărâre singur. De asta s-a și supus: până la 18 ani nu poate să plece nicăieri fără să fie însoțit de părinți, fără aprobare părinților. E clar explicat medical: mintea e în dezvoltare. Copilul ia hotărâri după cum îi vine, după starea pe care o are, starea imediată, într-o direcție sau în alta, e schimbător, nu a ajuns la maturitate. Și atunci ei se folosesc de slăbiciunea asta (se ajunge la nivel de state) ca să distrugă generația tânără.

Se dorește distrugerea generației tinere

Toate astea, dacă privim până la urmă, sunt împotriva poruncilor lui Dumnezeu! Deci toate acolo duc! Și atunci, înțelegem cine-l urăște pe Dumnezeu mai mult. Știm că diavolul, pentru ca el permanent, de la căderea lui (înainte a fost unul din cei mai mari arhangheli, i se spunea Luceafărul) a ajuns cumva, în decăderea asta, să aibă o ură față de Dumnezeu și o dorință de răzbunare. Dumnezeu iubește cel mai mult pe om și diavolul s-a decis să se răzbune prin om.

Pentru asta ce trebuie să facă omul? Să facă lucruri care sunt împotriva lui Dumnezeu, și în felul ăsta diavolul se folosește de oamenii slabi. Nu contează ce funcție și ce parte materială au. Contează să fie slabi duhovnicește, decăzuți, imorali, cei care au gustat toate urgiile astea pentru că și-au permis din cauza banilor. Diavolul se folosește de oamenii ăștia ca să distrugă generația tânără. Generația cealaltă, mai veche, ușor se duce și asta tânără se ridică. Și dacă s-a ridicat o generație tânără care-i compromisă , distrusă, nu mai știe, n-are repere, nu știe în ce direcție s-o ia, poate să lucreze ce vrea cu ea, face ce vrea cu ea, adică o manipulează cum vrea. Asta vrea diavolul, să ridice o generație de-asta.

Totuși, nu este după voia lui. Eu văd, pe aici trec și tineri și copii. Te minunezi ce copii curați, ce copii buni vin din lumea asta plină de toate urgiile. Reușesc să se mențină pe linia lor, se luptă. Și asta pentru că au avut părinți care i-au ajutat, au pornit de acasă bine și se mențin. Chiar ei spuneau: „Părinte, la școală suntem considerați ciudați, că nu facem ce fac ceilalți: nu fumăm, nu bem, nu ne drogăm.  Suntem puțini, adică într-o clasă, să zicem de 25, dacă suntem 5 care se țin pe linie, 20 sunt pe partea cealaltă și ne consideră pe noi 5 ciudați pentru că nu facem ca ei.”

Dumnezeu a îngăduit toate acestea

Dumnezeu, văzând toate astea, decăderea asta, că am luat-o cu viteză la vale, a început să ne dea anumite semne. A îngăduit timp de doi ani toată nebunia în lumea asta, indiferent că a fost omenească, sau că a venit din altă parte, a fost îngăduită de Dumnezeu. Și-au făcut unii treburile, alții s-au îmbogățit… vedem că Dumnezeu îngăduit-o.

Despre acele două luni închiși în casă: mulți oameni mi se plângeau că n-au timp de copii, n-au timp de soții (vin mai mult bărbați aici), lucrează multe ore. Dumnezeu, văzând atâtea plângeri, ce-a spus? „Ia treceți toți în casă, familie la familie, amanta acasă la ea, amantul acasă la el, doar familia! Familia închisă în casă, n-avea voie să mai iasă nicăieri. Poftim timp pentru ceea ce vă plângeați, că n-aveți timp! Nu o zi, o săptămână, ci două luni, să vă lămuriți, vă dați cu capul de pereți să vă cunoașteți!”. Ei erau căsătoriți de ani de zile, dar nu se cunoșteau și atunci s-au trezit ei cu cine sunt căsătoriți și ce copii au.

Când două luni au stat în casă împreună, s-a văzut atunci că totul era un fals, că spuneau că nu au timp, dar nu asta era, ci fuga de responsabilitate. Preferau să lucreze mai mult, să se mai ducă cu prietenii, ca să ajungă mai târziu acasă și să stea cât mai puțin acasă. Acasă, veneau repede că este meciul sau altceva, copilului îi dădeau tableta, soția era la telenovele și s-a rezolvat treaba. Deci asta nu mai era familie. Dumnezeu a spus: ”Hai să clarificăm și treaba asta! Vă dau două luni la dispoziție, care sunteți familie, să fiți familie, care o luați razna, în direcții greșite, luați-o!”. I-a strâns pe toți în casă și atunci s-a văzut.

Mie mi-a spus cineva care se ocupa cu tot felul de hârtii de astea: ”Părinte, m-am speriat! Rata divorțurilor a crescut de cel puțin 20 de ori în perioada de pandemie.” A fost nebunie cu divorțurile pentru că au început să se cunoască unul pe altul, stând în casă. Și atunci s-au trezit: ”Cum, ăsta e bărbatul meu?!”, ”Asta e nevasta mea?!”. Până atunci, ei erau musafiri la ei acasă.

La fel în cazul copiilor, au început neînțelegeri, pentru că noi ne mințeam frumos: ”N-am timp, că aș face totul, aș avea grijă de copii, de nevastă, dar n-am timp din cauza muncii!”. Poftim timp! Cine a înțeles timpul dat, a petrecut foarte frumos și i-a legat mai mult. Cine nu, praful s-a ales!  Chiar dacă s-a folosit de oamenii ăștia, Dumnezeu a câștigat partea lui.

Odată cu războiul a dispărut pandemia

După toate astea, trebuia o cale să se liniștească și nebunia asta. Că nebunia asta ar fi continuat, nu vă gândiți că s-ar fi oprit la doi ani! Că din pix se puteau face multe.

Atunci, s-a îngăduit războiul ăsta. Și dintr-odată a dispărut toată boala. Gata, nu mai este! Că mai este câte un caz de răceală, deja nu mai este boala aceea. Până acum puteai să te înțepi la un picior și era boala aceea. Gata, deci nu exista altceva. Ei, acuma, dintr-odată s-a schimbat totul. Acum toată atenția este la războiul ăsta, dar noi trebuie să privim partea duhovnicească. Că și acolo este manipulare 100%, ni se pune în față numai ce trebuie să știm, ni se arată dușmanul în direcția în care vor ei. Deci nu contează, asta-i treaba lor, noi trebuie să privim partea cealaltă. Ei, la toată nebuneala asta care se face, noi ne-am îndreptat cu ceva? Pentru că se spune că se apropie războiul, o să murim, gata, unul e cu valiza, altul nu știu ce mai face. 

Panica, o strategie bine studiată

Deci ei fac lucrul ăsta ca să ne țină în panică, pentru că și asta e o strategie studiată bine. Pe om, dacă-l ții în panică nu mai gândește, nu se mai roagă, nu mai e bun de nimic și îl duci în direcția în care vrei, ca la oi: dai cu bățul în partea aia, o iau cu toți în direcția aia, pentru că asta-i pui în față.

Dar noi ar trebui să luăm de aici partea de câștig duhovnicesc. Ni se spune toată ziua că în curând o să murim, că s-o luăm pe drept, dacă ar intra țara noastră în joc cu asta cu totul, praful s-ar alege. Să ne fie clar! Nu să mergem cu mănuși, că o să ne apere nu știu cine. Dacă nu ne apără Dumnezeu, noi o să fim tabla de șah unde o să se desfășoare toată nebunia. Deci țara noastră, cum spunea părintele Cleopa, o să umbli dintr-un capăt în altul ca să găsești un om, că praful se alege! Se spune că să vezi, că o să mai fie… Nu! E clar, dacă ne băgăm unde nu ne fierbe oala!

Spovedania și împărtășania singura cale

Și atunci Dumnezeu vrea să ne spună: „Vedeți, de atâtea luni Eu țin într-un făgaș toată nebunia asta! Voi ce faceți? Pentru că sunteți amenințați în fiecare zi că o să leagă praful. Ce faceți voi? Ați schimbat ceva în viața voastră?”. După cum spuneam eu din timpul pandemiei: „Băi, când scăpați de aici să rupeți ușile bisericilor! Să nu încapă lumea, să stea toți preoții să spovedească toată ziua!”. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta! Mâine-poimâine îngăduie Dumnezeu și se extinde toată nebunia asta și poate să devină chiar mondială. Dar, pregătirea noastră? Crezi că mai ai timp atunci să te mai duci: „Părinte, spovedește-mă!”? S-a terminat! Deci lucru acesta trebuie pregătit de acum: în primul rând spovedanie – asta e prima treaptă pe care omul trebuie să o facă! Spovedanie și acolo e dezlegat.

Îngăduie Dumnezeu, prin duhovnic. Să se împărtășească și să înceapă să schimbe ceva în viața lui, pentru că se poate să fie ultima zi. Și se duce să se întâlnească cu Hristos! Ce răspuns să-I dai? Cum ai lucrat? Ai avut timpul de pregătire! Suntem sub o amenințare de vreo 2 ani încoace. A fost o amenințare continuă pe toate nivelurile, pe toate canalele, peste tot: „O să muriți!” – asta să spunea. Altceva nu se spunea. S-a spus mereu că suntem la un pas de moarte, cu toții. Dacă suntem la un pas de moarte, adică oficial spus, de la conducere până la doctor – poate tu nu crezi în Dumnezeu, să zicem, dar oficial, oamenii politici ți-au spus că ești la un pas de moarte – trebuie să-ți rezolvi și treburile sufletești.

Ateu, dacă ești, uite-te puțin la tine: se termină totul dacă ai murit? Pune-ți întrebarea: „Stai, măi, un pic. Asta suntem noi? Animale care s-au dus în pământ? Totuși avem atâtea minuni, atâtea icoane care izvorăsc mir, atâția oameni care se vindecă. Stai un pic! Înseamnă că există ceva mai presus de toată nebunia asta! Oare atât e totul? Adică ești animal, mănânci, bei, dormi, te-ai trezit și totul s-a terminat?”. Chiar este o nebunie!

Mulți cred că sufletul moare odată cu trupul

Recent am văzut un interviu undeva: un pastor, nu știu din ce religie discuta temele acestea. I se puneau întrebări din Sfânta Scriptură. La un moment dat îl aud pe acesta (eu mă gândeam că are minte mai multă, avea și vreo 60 de ani): „Să fim serioși, când spun unii că după moarte iese sufletul și se duce… Prostii! Cum adică să vezi un suflet fără trup? Astea sunt prostii, nu-s adevărate!”

Atunci tu în ce crezi, dacă tu nu mai crezi că există ceva după moarte? El era pastor, penticostal sau din sectele astea, și spunea că nu crede așa ceva. Sufletul este împreună cu trupul, când s-a terminat, gata, nu mai este nimic, s-a terminat. Sufletul este o scânteie care se întoarce la Dumnezeu și nu mai există nimic altceva. Păi, ai ajuns mai rău decât filosofii vechi! Totul este aici, pe pământ: mănâncă, dormi, bea și s-a terminat, nu mai este nimica.

Mărturii ale vieții de după

Deci să nu ajungem la lucrurile astea. Să ne fie clar, avem prea multe mărturii, chiar începând din Sfânta Scriptură: cum vedem la Avram și săracul Lazăr. A murit bogatul și săracul, iar săracul s-a dus în sânul lui Avram. Săracul, cel care era suferind, cum spune la Evanghelie, care se chinuia și cerșea de la masa stăpânului – cădeau firimituri pe sub masă și le mânca de pe jos, împreună cu câinii. Iar bogatul se îndulcea cu de toate. A murit bogatul și s-a dus în iad. Înainte nu era Raiul ca și acum, până la Mântuitor, atunci exista un loc numit ”sânul lui Avram”, unde se duceau oamenii buni, dar nu era Raiul propriu-zis, era un loc bine. Când a murit bogatul, s-a dus în Iad și de acolo, în timp ce se chinuia, îl vedea pe Lazăr.

Deci, sunt mărturii, acestea și altele. În toate se vede că există o dreptate după moarte și Dumnezeu hotărăște: cum ai lucrat, așa primești.

Acum, Dumnezeu ne-a dat șansa, ne-a dat timp de libertate, să mergem la orice biserică, unde vrem, să ne rugăm, să ne spovedim, să ne împărtășim, te poți boteza, cununa. Dar să vedem cât o să mai fie lucrul ăsta! Să admitem că se încinge situația și se intră sub dictatură militară și nu ai voie să ieși din casă. Să te văd atunci cât ți-ai dori să te duci să te spovedești, să te împărtășești, că dacă ieși din casă, te împușcă, pentru că vor fi reguli stricte dacă se intră în conflict direct. Să vedem ce mai faci atunci! ”Vai, n-am apucat să mă spovedesc!”. ”N-ai apucat, dar ai avut atâta timp liber!”.

Lupta este la toate nivelurile

Avem timpul ăsta, încă îl avem! Să profităm de el, să ne pregătim și să nu lăsăm pe ultima sută de metri. Totul este ca o oală în fierbere pe care Dumnezeu o ține sub control. Nu a explodat încă. Și atunci ne mai dă timpul ăsta: ”Măi, trezește-te, pregătește-te că uite ce este!”.

Pentru că lupta este la toate nivelurile. Vedem și acum, împotriva bisericii se încearcă denigrări pe toate căile, către oricine. Pentru că diavolul vede: oamenii încă au încredere în biserică, în preot, pentru că văd că îi ajută – dacă un om ajunge la starea de disperare, se spovedește și își revine. Sau se duce și îi face Sfântul Maslu și se face sănătos acolo unde doctorii i-au spus că nu are vindecare! Sunt multe lucruri care arată că Dumnezeu lucrează.

Și atunci diavolul ce zice? Dacă pe altă cale nu merge, să denigrăm biserica, să lovim în preoți, le punem în cârcă orice putem, numai să dărâmăm încrederea oamenilor. Pe mine m-a întrebat cineva de ce unii oameni care veneau la biserică se duc la sectanți, se duc în alte părți. Aceia sunt oameni care nu au gustat niciodată credința, adică pe Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, sunt oameni care se duceau la biserică pentru că dădea bine sau se întâlneau acolo cu prietenii sau prezentau moda la biserică. Oamenii aceia nu au trăit credința, nu au gustat din harul lui Dumnezeu.

Oamenii aceia nu s-au pocăit cu adevărat, nu s-au spovedit, nu au trăit și nu s-au bucurat de credință, de legătura cu Hristos, cu Maica Domnului. Pentru cine nu a simțit lucrul ăsta, imediat vine cineva, îi oferă bani sau alte lucruri și îi spune în ce direcție să meargă. Omul care nu a trăit credința se abate foarte ușor. Cel credincios, nu se duce. De ce se zice că s-a umplut cerul de mucenici? Ei gustaseră harul lui Dumnezeu și nu conta ce venea – sabia la gât, chinuri – ei nu pierdeau contactul cu Dumnezeu, nu se lepădau, ci îl slăveau pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a dat timpul acum să ne pregătim.

Responsabilitatea față de popor a celor ce ne conduc

Cristian Bumbenici: Tot în acest sens, aș vrea să clarificați, să explicați un lucru, și pe cale de consecință să adresați un mesaj în două direcții: un mesaj către cei care au primit acest dar de la Dumnezeu, și anume să aibă priceperea să conducă oameni, deci conducătorii noștri, politicienii noștri, și un mesaj către popor. Când spun popor, ne referim la noi toți. Se pare (eu folosesc această exprimare ușor evazivă, ca să nu par eu categoric, dar informațiile sunt deja foarte cunoscute) că există un grup destul de consistent dintre conducătorii noștri, care în acest moment negociază efectiv interesele acestui neam, acestui popor, punând, fără voia noastră, pe masa negocierii țara, ca potențial teatru de război. Se oferă ca alternativă, ca monedă de schimb, România noastră, pentru a deveni unul dintre locurile în care se va putea lovi într-una dintre țările care se află acum în conflict.

Nu suntem consultați, nu suntem întrebați. Cei care se pare că fac acest lucru o fac doar pentru a-și asigura niște privilegii, niște poziții de securitate. Pe de o parte, deci, practic, ei încearcă să vândă ceea ce nu este al lor și să transforme țara asta într-un loc al războiului. Noi nu ne dorim, însă poate mult mai responsabili suntem noi, cei care formăm poporul. De ce? Pentru că mulți, foarte mulți dintre noi ne ascundem în spatele acestei idei care sună cam așa: ”Ce pot să fac eu? Pot eu să îi influențez pe acești oameni care iau decizii?”

Și noi am mai discutat și nu o dată despre cât de mare este importanța și cât de colosală este forța unui singur om care a luat în serios relația cu Dumnezeu și face ceea ce trebuie să facă. În această frumoasă conversație cu Creatorul, își așază viața și a lui, și a familiei. Acest om, multiplicat în societate – vorbim despre o tipologie – reușește să-I ofere lui Dumnezeu motivația sa de a interveni, de care și dumneavoastră foarte bine aminteați. Dar trebuie să-i oferim motivație. Vă rog să comentați.

Părintele Pimen: În fiecare funcție ai o responsabilitate. Îmi amintesc cum spune la Sfânta Evanghelie: au venit și soldații la Mântuitorul și au spus ”Doamne, dar noi?” (și aici mă refer la poliție, la soldați, la jandarmi, cum este în timpurile noastre) ”Voi să vă mulțumiți cu solda voastră și să nu nedreptățiți pe nimeni!”. Adică să vă mulțumiți cu salariul pe care îl aveți și să nu nedreptățiți pe nimeni, să nu încălcați legea, să nu luați mită, să nu dați amenzi numai ca să arătați cât sunteți de tari. Recent a fost un polițist aici și îmi spunea că, în perioada asta de pandemie, când s-au dat legi cu amenzi, avea colegi în poliție care în fiecare zi veneau cu amenzile maxime și spuneau ”Am mai ars 10 azi!”. Deci, pentru ei era o mândrie că au mai prins o bătrână care a întârziat să își ia o pâine și i-au dat amenda maximă.

Zelul unora care au puterea

Că ordinul era să dea cât mai multe amenzi, ca să mărească venitul. Erau unii care duceau la extremă lucrul ăsta și erau și mândri! Polițistul care a venit la mine spunea: ”Eu nu am dat nicio amendă!”, iar colegii îl întrebau dacă nu a întâlnit niciun caz care să merite lucrul ăsta și el le răspundea că erau oameni amărâți, fiecare avea câte o situație, așa am fi ajuns să ne prigonim unul e altul, să ne facem rău unul altuia pentru interesele cuiva. Și atunci am stat și m-am gândit: ”Ia să te văd eu când îți vine ție rândul să te duci la Dumnezeu și vine Dumnezeu cu pedeapsa maximă, că așa ai lucrat și tu. Cum ai lucrat tu, așa primești. Dar spun altceva: tu ai adus amenzi pentru că îți mai puneau un grad sau îți mai adăugau ceva la salariu.

Dumnezeu zice că atunci când dai o milostenie, îți dă însutit înapoi sau înmiit. Dar când nedreptățești pe cineva, îți ia însutit sau înmiit. Și oamenii ăștia nedreptățeau pe cineva. Să admitem că omul care a dat amenzile lua și el o sută sau două de lei în plus. Dar ia să socotească el înmiit când îi ia Dumnezeu și o să se trezească că are o datorie la bancă și vine banca să-i ia casa. Dar hai să zicem că i se îmbolnăvește copilul de cancer și să te văd eu prin toate spitalele, să cheltuiești tot ce ai și copilul să nu se vindece. Ca să vezi ce înseamnă, pe câți oameni ai nedreptățit tu cu amenzile alea, poate ei au de plătit un an de zile pensia lor, ca să achite o amendă pe care au primit-o fără să facă nimic, au ieșit să ia o pâine și nu s-au încadrat în timp.

Noi vrem ca Dumnezeu să lucreze cu milă cu noi, să lucrăm și noi cu milă!

Era un caz în țară, la o familie pe care o știam, soțul era judecător și a murit. Îmi povestea soția că jumătate dintre oamenii care au venit la înmormântare erau țigani. Și se întreba ce caută acolo, că nu erau rude. Nu doar că veniseră la înmormântare, dar mai și plângeau. I-a întrebat cine sunt și ei au răspuns că pe toți îi închisese el, ca judecător. Și-au lăsat pălăriile jos și au spus că au mare cinste pentru judecător pentru că întotdeauna le-a dat pedeapsa cea mai mică. Dacă era între 2 și 10 ani, el le dădea 2 ani. Au spus că i-a închis pentru că meritau, dar niciodată cu pedeapsa maximă, totdeauna cu cea mai mică. Aveau respect față de el pentru că întotdeauna a lucrat înțelept, cu milă, cum spune și Dumnezeu.

Noi vrem ca Dumnezeu să lucreze cu milă cu noi, să lucrăm și noi cu milă! Indiferent că ești într-o funcție, trebuie să pedepsești, să iei o hotărâre, dar nu te întinde tu la pedeapsa maximă doar ca să le arăți tu lor! Lucrează cu milă, pune mila în față, pune și legea, dar pune și mila, că atunci o să lucreze și Dumnezeu cu milă cu noi. Dacă noi ne credem grozavi și facem și dregem pentru că avem o funcție sau avem interesele noastre, distrugem pe alții, călcăm pe alții ca să ajungem noi la o funcție, să ne aplaude cineva de nu știu unde…

Să nu cerșim mila

Am ajuns noi, ca țară, să cerșim mila, că dacă ne bagă în seamă nu știu ce țară, vine în țară la noi nu știu ce președinte, îți mai dă o emblemă, o insignă în piept, deja te crezi buricul pământului. Toate astea-s praf și pulbere, mor și aceia care ți-au dat insigna, o să mori și tu și vei da socoteală cum ai lucrat nu numai pentru tine în funcția pe care ai avut-o, ci și în responsabilitatea față de popor, de neam. Fiecare răspunde, o să fim judecați și cu ce am contribuit la neamul nostru, nu numai cu cele personale. Dacă ție ți s-a dat o funcție, tu răspunzi cum lucrezi.

Dacă tu ai responsabilitatea ca țara ta să rămână în liniște, fără să o bagi într-un război care aduce mii și sute mii de morți, mâinile tale vor fi mânjite cu sângele lor, pentru că din cauza semnăturii tale ai băgat țara în război, și toate asta se întorc împotriva ta. Mai ai tu somn liniștit când știi că au murit atâția din cauza ta, că ai vrut tu să îți agăți la gât o diplomă sau ceva și ai băgat țara în război, ai adus în țară un haos care nu-și avea rostul.

Romania a fost și trebuie să rămână o țară a echilibrului.

Eu ce-am făcut? Doar am mai vorbit, chiar la început, în primele zile când a început războiul, România nu trebuie să se bage în jocul ăsta. Eu îi zic joc politic, că acolo-i un joc politic din diferite interese. România trebuia să își vadă de treaba ei, așa cum a făcut întotdeauna. A stat cuminte în hotarele ei și și-a apărat drepturile. Noi am fost o țară de echilibru întotdeauna în Europa. Suntem din popoarele cele mai vechi. Noi nu trebuie să ne băgăm nicăieri, să ne apărăm ce avem și să fim cu respect față de toți.

Uite, am văzut chiar ieri un interviu – la cineva din ăștia care mai pleacă prin toată lumea asta – cu un canadian care a venit în 1990 în România. S-a aciuat în România, s-a îndrăgostit de o fată și a rămas în România. Nu știa o boabă limba română. În România, la timpul acela, era haos, sărăcie, dar peste tot pe străzi erau polițiști cu automate. Totuși, el a spus că nu a văzut popor mai ospitalier. Ca străin, nu a avut unde dormi și a fost primit gratis de mai multe familii. Nu mai avea bani și nici nu se putea întoarce în țara lui. A stat în România mai mulți ani, timp în care a locuit la mai mulți oameni.

Țara noastră întotdeauna a avut partea asta de ospitalitate. După Revoluție, oamenii erau săraci, dar puținul lor i-au dat și străinului. Deci, lucrul ăsta îl are România în fire: oamenii sunt ospitalieri, le este milă, vor să dea din bucata lor. 

Și s-a văzut și acum, cu istoria asta cu refugiații. Oamenii au scos ce a fost mai bun în față.

Ca popor, avem partea asta de bunătate, de a avea milă de cel în suferință, de asta ne mai ține Dumnezeu, pentru că El spune: „Milă dai, milă primești!”. Dumnezeu ne mai ține încă sub toată nebunia asta, încă ține rândurile strânse. Noi, ca țară, ne-am împins cel mai tare în conflictul ăsta, suntem o tablă de șah gata deschisă, parcă strigăm ”Dar în noi nu mai dați, ca să arătăm și noi că suntem tari?!”, adică provocăm continuu. Deci e un lucru care nu este în firea noastră, se vede clar că poporul nu vrea așa ceva, dar sunt câțiva acolo, sus, care fac interese străine, nu au treabă cu poporul nostru.

Cristian Bumbenici: Aici să facem o ușoară disociere, pentru că, așa cum ați zugrăvit dumneavoastră, asta este realitatea. Există un număr de oameni foarte mic numeric, care spre neșansa lor, nu iau în serios aspectele de ordin duhovnicesc, nu încearcă să înțeleagă faptul că și ei la un moment dat vor pleca de aici și nu vor merge într-un loc privilegiat și vor merge fix în același loc în care va merge și cel mai de pe urmă român.

Părintele Pimen: Vreau să vă întrerup o clipă, pentru că mi-am amintit ceva. Citisem undeva ce făceau turcii: întotdeauna când vedeau că nu pot cuceri o țară, o cetate, cum era înainte, se luptau pe toate căile se găsească un trădător în cetatea aceea. Își trimiteau spionii, căutau toate căile să găsească un trădător ca să poată intra în cetate fără luptă, ca să nu le moară soldații. După ce cucereau cetatea, primul lucru pe care îl făceau era să îl omoare pe trădător. Spuneau așa: dacă tu ți-ai trădat poporul tău, cu prima ocazie ne vei trăda și pe noi, străinii. Vă gândiți că acum este diferit?! La fel vor lucra și acum: se folosesc mai marii lumii de câțiva oameni și după aceea îi scot din joc pentru că îi încurcă.

Puterea omului când ia în serios relația cu Dumnezeu

Cristian Bumbenici: Îi sacrifică, însă poporul suferă. Totuși, noi putem preîntâmpina, pentru că, nu discutăm prea mult din punct de vedere duhovnicesc despre acești oameni, pentru că ei nici măcar nu-și doresc să înțeleagă, nu îi interesează. Dar noi, restul de 22 de milioane de români, cred că suntem în primul rând nedoritori de conflict, de suferință și de tot ce poate aduce un război. Poate că nu toți suntem într-o relație serioasă cu Dumnezeu, dar păstrăm un potențial al binelui, nu negăm prezența lui Dumnezeu, ne dorim binele, însă adoptăm cea mai nepotrivită strategie, și anume îl luăm pe ”Ce să fac eu?!” în brațe sau pe ”Ce putere am eu?!”. Vă rog să spuneți dumneavoastră încă o dată, ce putere are un individ multiplicat atunci când ia în serios relația cu Dumnezeu.

Părintele Pimen: Uite, eu zic numai un lucru – în afară de ce am spus: dacă s-ar duce toți și s-ar spovedi, ar însemna o împăcare cu Dumnezeu. În momentul în care te-ai spovedit, s-au șters păcatele, adică te-ai căit pentru ele (pentru că te-ai spovedit), te-ai dezlegat și te-ai împăcat cu Dumnezeu. Ia gândiți-vă că se duc 5 milioane de oameni să se spovedească. Și apoi încep în fiecare seară să facă nu mai mult de trei mătănii, dar trei mătănii mari, cu fruntea până la pământ – pe care poate oricine să le facă, de la un copil până la un om de 90 de ani – și să spună o mică rugăciune: ”Doamne, ai milă de noi!”. Atât! Sau: ”Maica Domnului, ajută-ne!”.

Care poate mai multe, să facă trei mătănii cu ”Doamne, ai milă de noi!” și trei cu ”Maica Domnului, ajută-ne!”. Deci, să facă șase mătănii. Bătrânii și cei care nu pot, să facă doar trei. Ia să facă 5 milioane de oameni lucrul ăsta în fiecare seară! Știți ce înseamnă asta?! 5 milioane de oameni să se plece la pământ în același timp, seara, la ora nouă! Și să lase toate celelalte. Se cutremură totul, pentru că sunt atâția care strigă deodată, se adună ca o făclie, care se duce la cer și poate liniști Dumnezeu totul.

Fiecare om are responsabilitatea lui

Deci există milioane de căi pentru rezolvarea problemelor. Că le dă de lucru la cei mai mari, le dă o boală, le dă ceva, că nu le mai trebuie nimic! Le dă Dumnezeu ceva, o grijă a lor, că nu le mai trebuie nimic. Dar Dumnezeu vrea niște motive și noi trebuie să I le dăm, îndreptând ceva în viața noastră.

De exemplu, te lupți cu patima băuturii. Acum începe postul Nașterii Domnului, postul bucuriei! Ia să renunțe la băutură, cine este fumător, să renunțe la țigări, să se lupte oleacă cu el însuși: ”Gata, strâng din dinți și renunț la lucrul ăsta!”. Fiecare să facă ceva în postul ăsta, să îndrepte ceva, să se apropie de Dumnezeu, să strige la Dumnezeu! Să vedeți câte minuni s-ar face! Minuni în sensul că se echilibrează toate, Dumnezeu poate să liniștească mintea celor întunecați, care iau hotărâri greșite, Dumnezeu poate să aducă ploaia la timp, poate să liniștească apele în toate direcțiile, ușor-ușor, ca un foc care se stinge. Dumnezeu poate lucrurile astea, dar așteaptă niște motive pentru că ne respectă libertatea noastră, iar dacă noi o luăm razna și nu strigăm la El să ne ajute, El ne respectă libertatea, stă deoparte. În momentul în care strigăm la El, are motive să intervină, să liniștească lucrurile. Deci fiecare om are responsabilitatea lui.

Eu de asta spun – așa cum scrie și în Scriptură – ”Ajunge zilei răutatea ei!”. Să nu mai adăugăm și noi! Fiecare om care face rău într-o zi, adaugă o picătură la balanță și poate ultima picătură pe care o adaugi tu, răstoarnă balanța. De ce să nu pui în talerul celălalt o picătură de bine, o rugăciune în plus, o milostenie, o faptă bună în plus, ca să echilibrezi balanța?! Acum revin, 5 milioane de oameni, fiecare cu câte o rugăciune, echilibrează deodată balanța. Renunță toți la ceva rău, iarăși echilibrează balanța.  

În momentul în care reluăm legătura cu Dumnezeu se rezolvă toate

Putem schimba o grămadă de lucruri, fiecare dintre noi, personal. La cuviosul Paisie venise un om care avea datorii la bănci, probleme, neînțelegeri acasă și a întrebat ce să facă. Părintele i-a spus să meargă acasă, să se spovedească, să se împărtășească, să meargă în fiecare duminică la Liturghie și să își pună puțină rânduială în viață.

 – ”Părinte, ce spun eu și ce îmi spui matale?! Eu ți-am spus că am probleme și datorii la bănci.” Și omul a plecat bombănind.

Alt om, un creștin care era acolo, l-a ajuns din urmă și l-a întrebat:

– Ai alte variante în afară de ce ți-a spus părintele?

– Păi, nu am.

– Atunci, ce ai de pierdut? Dacă Părintele ți-a dat o cale, ia și fă lucrurile astea. 

Și încet-încet l-a convins. După câteva luni, se întâlnesc iar cei doi. 

– Cum e treaba?

– A avut dreptate Părintele, mi s-au rezolvat toate! A venit o moștenire și mi-am achitat datoriile la bancă, în familie s-au liniștit problemele și a venit pacea.

Ce a făcut el? Nu a alergat după bani, nu a făcut altceva, doar și-a pus rânduială în viață prin: spovedanie, împărtășanie, Liturghie și s-au rezolvat toate problemele.

Noi am pierdut legătura cu Dumnezeu și unde nu este Dumnezeu, e haos. Deci, în momentul în care reluăm legătura cu Dumnezeu, strigăm la Dumnezeu, ne împăcăm cu Dumnezeu, îi cerem ajutorul lui Dumnezeu și Îi mulțumim lui Dumnezeu, să vedeți cum se rezolvă toate, se liniștesc!

Program duhovnicesc zilnic

Cristian Bumbenici: Ascultându-vă, încercam să găsesc – poate reușiți dumneavoastră – un îndemn și mai concret. Poate să spuneți ”Măi, oameni buni, faceți programul ăsta scurt, așa cum ați spus dumneavoastră, trei mătănii, șase!” Aș vrea să sintetizați această invitație într-un cuvânt care poate crea acel program care să fie urmat de trei, de cinci, de șapte, de câte milioane de oameni vor, începând din acest moment, de când vă ascultă pe dumneavoastră, și să urmărească ce se întâmplă peste o zi-două-trei în viața lor și în viața noastră, a tuturor. Pentru că niciodată, cât de insistenți, cât de vicleni ar fi unii dintre conducători, nu vor putea să treacă peste voia lui Dumnezeu, care văzând că are motivația pe care noi I-o oferim, va face cu totul și cu totul altceva, sau va aduce alte planuri pentru cei care manifestă normalitate.

Părintele Pimen: Dacă ar face fiecare măcar atât: dimineața, la trezire, să facă trei cruci și să spună ”Slavă Ție, Doamne, slavă Ție! Slavă Ție, Doamne, slavă Ție! Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”. Măcar atât să facă aceia care nu fac nimic. Cei care pot mai mult, să facă mai mult! Apoi, când pleci din casă, săruți icoana – să aibă toți în casă o icoană cu Maica Domnului cu Mântuitorul în brațe, că nu ești creștin dacă nu ai o icoană – și spui: ”Maica Domnului, ajută-mă!”, apoi te duci la treaba ta.

Să facă toți lucrul ăsta! Poți să te mai rogi pe parcursul zilei, mai spui ”Doamne, ajută-mă!”, ”Maica Domnului, ajută-mă!”. Asta, fiecare după putere. După aceea, seara, când te-ai întors acasă, spui ”Mulțumesc, Doamne, mulțumesc, Maica Domnului, că m-ați ajutat să ajung și azi acasă!” Că puteau să se întâmple atâtea lucruri și nu mai ajungeai acasă.

La ora 9 seara, să încerce fiecare – că tot veni vorba, să zicem că o oră se roagă toată lumea, de la 9 la 10 seara – să facă trei mătănii sau șase, dar măcar trei să facă orișicine, și să spună ”Doamne, ai milă de noi!”.

Cine poate, să facă trei la Mântuitor și trei la Maica Domnului: ”Maica Domnului, ajută-ne!”. În afară de asta, cine mai are puterea, să stea în fața icoanei Maicii Domnului și să îi ceară ajutorul cu cuvintele lui, cum știe el, să vorbească direct, exact cum îi spui unei mame: ”Mamă, mă doare aici, mamă sufăr de asta!”. Lucrurile astea să i le spui Maicii Domnului. Să îi spui: ”Te rog, ajută-mă cum știi tu!” sau ”Ajută-ne în țara asta, vezi ce este, ocrotește-ne!”

Legătura zilnica cu Dumnezeu și cu Maica Domnului 

Deci fiecare om să lege legătura asta cu Maica Domnului și cu cât vor fi mai mulți, cu atât va revărsa Maica Domnului mai mult har asupra țării și o va acoperi. Lucrul ăsta, dacă îl face fiecare creștin așa cum am spus, să vedeți schimbarea care se întâmplă! În afară de spovedanie, de împărtășanie, toți ar trebui să ia legătura cu Dumnezeu în felul ăsta și atunci o să vedem într-adevăr că Dumnezeu și Maica Domnului lucrează.

Cristian Bumbenici: Mai simplu decât atât nu știu ce s-ar putea spune. Evenimentele deja le trăim, nu mai vorbim la timpul viitor despre ce s-ar putea întâmpla, deja se întâmplă. Dumnezeu încearcă, după ce ne-a arătat mai mult de două cartonașe galbene, să ne spună pe toate căile să ne trezim din această auto-anestezie. Dumneavoastră și alți părinți – care au primit acest dar de la Dumnezeu, de a ne transmite niște lucruri și de a explica niște lucruri – ne vorbiți, mai departe cred că la un moment dat o să epuizați și dumneavoastră toate argumentele și…

Părintele Pimen: … la mila Domnului! Dacă nu înțelegem de bunăvoie, Dumnezeu apelează la alte mijloace.

Cristian Bumbenici: Dar nici mila Domnului nu cred că va putea să fie suficientă în situația unor oameni care stau cu spatele la El.

Există consecințe la toate faptele noastre

Părintele Pimen: Așa cum am spus, Dumnezeu nu intră cu forța, nu intră cu bocancii în sufletul omului. Dacă omul nu vrea și pornește spre prăpastie, Dumnezeu îl lasă să se ducă acolo, dacă și-a ales calea asta. Dumnezeu ne lasă să decidem, dar există consecințe la toate faptele noastre, aici este toată problema, că există consecințe și aici, pe pământ, și dăm răspuns și dincolo. Totul depinde de noi. 

Cristian Bumbenici: Chiar dacă mă repet, vă mai întreb ca să îi ajutați pe unii dintre noi să aibă o părere clară. Conducătorii, liderii, politicienii, parlamentarii, toți oamenii galonați ai societății noastre merg într-un loc al lor în care vor fi primiți cu covorul roșu, cu coșuri cu fructe, sau vor beneficia de tratamentul standard?

Părintele Pimen: Vedem și aici, pe pământ, după ce moare un om, că-i ultimul sărac sau că-i președinte sau împărat, după 3 ani de zile dacă-l dezgropi, nu e o diferență între ei, oase goale și la unu și la altul. Deci este clar că toate celelalte rămân aici, pe pământ. La fel și sufletul: se duce la Dumnezeu. Bineînțeles că ei vor avea anumite lucruri după funcția pe care au avut-o, după responsabilitatea pe care au avut-o: dacă au lucrat rău, o să fie niște cazane mai mari, cu temperatură cu câteva mii de grade mai mare, după cinstea cuvenită. Acum am glumit.

Deci, tu ai avut șansa să aduci pacea într-o țară și ai preferat războiul. Atunci, trebuie să suporți consecințele faptelor tale și să răspunzi pentru toți cei care au murit și nu doar o zi sau o lună, că așa ai lucrat tu, ci pentru veșnicie, adică nu se mai termină niciodată. Adică, trebuie să fii cu foarte mare luare aminte, fiecare în funcția pe care o are, pentru că va răspunde cu vârf și îndesat: dacă i s-a dat funcție mare, a avut responsabilitate mare. Primar, parlamentar, ministru, președinte, fiecare răspunde după ceea ce i s-a dat. Nimeni nu trăiește veșnic aici, pe pământ.

De multe ori ne prinde slava, suntem puternici, dar în jurul nostru vedem în fiecare zi că pleacă oameni. Așa vor pleca și cei de la conducere și vor pleca dincolo cu tot ceea ce au făcut. Pe pământ rămân toate: bogăția, slava. Dincolo pleci doar cu faptele tale, bune sau rele, pentru care răspunzi. 

Cristian Bumbenici: Mulțumim frumos, părinte!

Părintele Pimen: Să ne ajute Maica Domnului, să ne lumineze, să ne înțelepțească să luăm hotărârile cele bune și să îndreptăm ceva în viața noastră, că asta e singura salvare. Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!