Care este rolul Sfintelor Taine în raport cu moartea? De ce avem în biserică Sfintele Taine ale lui Dumnezeu? Care trebuie să fie atitudinea noastră în raport cu aceste teme?
Ascultați un cuvânt frumos al părintelui Spiridon Bailey care încearcă să dea răspuns la aceste întrebări.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
În viața bisericii, Dumnezeu ne oferă Sfintele Taine, sau ceea ce noi, în Occident, numim Sacramente. Aceste Taine există pentru a ne ajuta să creștem în viața spirituală, să ne curățim, pentru a ajunge mai aproape de Hristos. Fără aceste Taine, vom trăi în lume la cheremul propriile noastre puteri, la cheremul schimbărilor și a vânturilor acestei lumi. Dacă vom trăi fără aceste Taine și în afara Bisericii, ne vom separa de ajutorul direct pe care Dumnezeu ni-l dă.
În particular, taina Sfintei Spovedanii este o mare binecuvântare de la Dumnezeu dar de ce mai multe ori mândria, sau rușinea, face pe oameni să ezite și să alerge la Biserică pentru a primi această sfântă taină. Aceasta ne aduce aminte de infinita dragoste pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Nu contează cât de ticăloase și cât de rușinoase sunt păcatele noastre, nu contează ce [am greșit], sau ce am făcut fiecare dintre noi, prin taina spovedaniei putem fi curățiți ca și cum am fi ieșit din apa botezului, devenind noi creaturi în Hristos. Orice ne face să ezităm, orice ne reține de la spovedanie, vine de la diavol și este o ispită diavolească. Diavolul încearcă să ne țină înrobiți, împovărați, legați de păcatele noastre, și va face tot ce este posibil pentru a preveni ca noi să beneficiem de această binecuvântare și îndurare a lui Dumnezeu care ne este dată la spovedanie. Prin actul de curățire prin spovedanie demonii sunt arși, îngerii se bucură în ceruri iar mulțimea puterilor din ceruri se bucură cu noi. Prin renunțarea la păcate și recunoașterea lor în fața lui Dumnezeu, prin intermediul preotului, suntem asigurați că cerurile însăși se bucură [pentru noi] urmare a schimbării din sufletul nostru. [Această] stare în care intrăm este binecuvântată, având impact asupra noastră și de aceea este important ceea ce se întâmplă în momentul spovedaniei.
Exemplul Vieților Sfinților
Aflăm din viețile Sfinților Părinți ai deșertului, și anume din viața avei Pamvo, care a fost binecuvântat cu darul vederii înainte și care a primit și darul vederii demonilor care pândesc și se țin scai de oameni, cum oamenii sunt urmăriți de diavoli chiar și când se duc la biserică, cum nu-i lasă în pace și cum se atârnă de anumiți oameni. Cu toate acestea, zicea ava Pamvo, aceeași oameni, după ce se spovedeau și se întorceau de la biserică, erau părăsiți de demoni; cu ei se afla acum îngerul păzitor pe care ava Pamvo îl putea vedea, și care acum se ruga cu ei în timp ce acum erau curățiți și eliberați de păcate prin spovedanie. Nu contează cât de mult suntem afundați în păcatele noastre, nu contează cât de mult am căzut, atât timp cât ne întoarcem în brațele iubitoare ale lui Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor noastre. Inimile noastre găsesc pacea după ce au fost rănite, îngreunate de păcat și de impactul acestuia. Astfel, greutatea este luată de la noi. Dumnezeu în permanență ne așteaptă să ne întoarcem la El. Lui Dumnezeu Îi este dor să ne întoarcem la El și cu toate acestea, de cele mai multe ori, ezităm deoarece nu recunoaștem cu adevărat natura bolii sufletului noastru, rănile pe care ni le-am produs noi înșine, provocate sufletului nostru.
Tainele, toate tainele Sfintei Ortodoxii, sunt medicamente tămăduitoare pe care Dumnezeu ni le oferă pentru bolile noastre spirituale. Nici unul dintre noi nu cunoaște ora când Dumnezeu ne va chema să dăm seama pentru viața noastră și vom muri. Să nu lăsăm să treacă nici o zi, nici măcar o oră, fără a ne gândi cum să facem să ne spovedim când ni se oferă următoarea ocazie. Să decide acum: când este liber preotul?, când este următoarea slujbă?, pentru a-mi face mărturisirea. Atunci când sufletul părăsește trupul, demonii îl vor învinui. Ne vor învinui cu toate căderile noastre. Dar diavolii vor fi reduși la tăcere atunci când ne-am mărturisit acele păcate. Demonii nu ne pot acuza de toate acele lucruri groaznice pe care le-am făcut dacă le-am mărturisit deja lui Dumnezeu.
Să nu întârziem
N-ar trebui să fim tentați să ne închipuim și să credem că „Oh, am un păcat ascuns de care îmi este atât de rușine să mă spovedesc preotului meu, și mai aștept, mai aștept, probabil înainte de a muri voi dezgropa asta.” Sunt două lucruri greșite cu această gândire. Prima este că poate nu vom mai avea această ocazie, deoarece nu știm cum vom muri, sau când vom muri. Spovedania este mai mult decât ceva legal, o chestiune de vinovăție sau de nevinovăție. Ea este vindecarea pe care Dumnezeu o face sufletului nostru. Avem nevoie de această vindecare ca să putem merge mai departe. Când ne mărturisim nu numai că ne eliberăm de povara vinovăției și păcatului, dar vindecarea pe care Dumnezeu ne-o dă prin îndurarea Sa ne face să ne apropiem tot mai mult de Hristos, să creștem [spiritual], să ne pocăim mai mult și în totalitate, să ne apărăm și să refuzăm ispitele care ne încearcă. Acesta este procesul în care suntem implicați și în care spovedania are un rol important .
[În al doilea rând], cu toți suntem păcătoși, dar unii vor muri în pace cu inimile eliberate de păcate, în timp ce alții le vor lua cu ei pentru că sunt prea mândri să le mărturisească. Haideți să ne pocăim în această viață ca astfel diavolii să nu se laude atunci când vom muri! Diavolul va încerca să sădească deznădejdea și disperarea în inimile noastre și de aceea trebuie să alergăm la Dumnezeu pentru iertare. Și nu este îndeajuns doar să ne gândim la mila și iertarea lui Dumnezeu. [Să nu ne lăsăm] convinși că Dumnezeu este atât de milos și bun, că am făcut destul, că nu trebuie să mai fac altceva și să avem gânduri de certitudine. Acele gânduri de certitudine nu ne vor mântui. Dumnezeu ne-a dat mijloacele prin care ne vom mântui: prin botez, prin mirungere, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui, iar spovedania este o parte necesară a acestui proces pe care Dumnezeu L-a lăsat pentru noi. Iar dacă refuzăm asta, refuzăm mila lui Dumnezeu, bizuindu-ne pe propria noastră putere. Trebuie să ne mărturisim de-alungul întregii vieți, pentru că păcătuim mereu.
Toți suntem păcătoși
Nu contează câtă binecuvântare [au primit] unii oameni, sau cât de sfinți sunt, aceștia sunt în continuare păcătoși, așa cum este fiecare dintre noi, și chiar și sfinții au plâns și s-au mărturisit până la sfârșitul vieții. Să nu ne irosim timpul pe care Dumnezeu ni l-a dat în această viață. Ne irosim atât de ușor în lucruri de nimic, în plăcerile acestei lumi, [în lucruri] ce țin de starea socială, de ego-ul nostru, de mândrie, de toate aceste lucruri pe care le știm că sunt conectate la câștigul material și la cele ale lumii acesteia. Lucruri de nimic care ne irosesc timpul, timpul prețios care ne este dat pentru a fi gata de moarte, gata pentru a ajunge la judecata lui Dumnezeu.
[Faptul că] voi și cu mine, acum când voi priviți, iar eu vorbesc, suntem în viață este un semn al milei lui Dumnezeu și o ocazie ca să ne pocăim, să alergăm la spovedanie, să fim curățiți. Dumnezeu dorește a ne reconstitui. Așadar, haideți, fiecare dintre noi, să ne spovedim cu recunoștință, recunoștință prin care Dumnezeu ne restaurează, ne spală, ne curățește și ne vindecă! Haideți să ne mărturisim cu recunoștință! Haideți să ne rugăm pentru a ne mărturisi cu adevărat de tot ce rămâne ascuns înăuntrul nostru!
”Este nevoie să ne mărturisim păcatele la acei cărora Dumnezeu le-a încredințat aceste taine. Cei din trecut o făceau înaintea sfinților. Este scris în Evanghelie că ei își mărturiseau păcatele la Ioan Botezătorul [Mt. 3:6], dar în Fapte [19:18], aceștia se mărturiseau la apostoli.” ~Sf. Vasile cel Mare ~
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Sărutăm dreapta Părinte!
Hrană sufletului meu flămând este Cuvântul Lui Dumnezeu!
Bogdaproste!
Măicuța Domnului să ocrotească Sfinții de pe pământ,monahii și monahiile Sfântul Munte Athos toată lumea și pe mine păcătoasa cu toți ai mei dragi vii și adormiți și cu toți cei ce ne urăsc pe noi ajută-i Doamne să Te cunoască pe Tine!Amin
Bogdaproste Părinte drag!