Jordan Peterson despre creștinismul ortodox

Ce are de spus Jordan Peterson despre Ortodoxie? Ascultați o compilație de clipuri în care celebrul psiholog canadian vorbește despre Biserica Ortodoxă, cu referiri la celebrul roman Frații Karamazov.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

– Și vorbeam și despre această idee creștină, așa că m-am gândit la acea afirmație că “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”, bine, bine ce înseamnă asta exact? Și am muncit mult asta în cadrul acestor prelegeri la care știi că am participat, așa că există această idee pe care Height și Lukanov o urmăresc, de asemenea, în “Chemarea minții americane” că una dintre modalitățile în care poți înnobila și încuraja oamenii este punându-i să se confrunte cu lucruri care sunt înfricoșătoare pentru ei, care sunt dincolo de ei, așa că ceea ce vrei să faci cu adevărat e să provoci în mod optim oamenii și asta îi face mai curajoși și mai puternici, nu mai puțin înfricoșați. Mai curajoși și mai competenți și aș spune că dovezile clinice pentru asta sunt copleșitoare, dacă trageți o sută de clinicieni educați și le spuneți bine, există utilitate în a avea oamenii clarificându-și povestea etică și se confruntă cu lucrurile pe care le evită? Toți vor spune da! Acestea sunt fundamental curative…

– Și asta este, literalmente, ceea ce facem inversul acelui colegiu…

Asumarea suferinței

– Da, exact invers, bine, deci acum iată ideea… Imaginați-vă că sunteți într-un anumit sens întruchiparea acelui spirit etern care a caracterizat omenirea încă din zorii timpurilor, este închis în voi, face parte din potențialul vostru și poate că este codificat, care este codat cel puțin în parte biologic, dar este de asemenea codificat din punct de vedere sociologic, stă în aer, în jurul tău, în mituri și în poveștile care ni le spunem unul altuia, acum ce te hotărăști să faci și aici cred că am putea avea o conversație interesantă despre relația între iudaism și creștinism, așa că există o idee în creștinism care este ideea centrală, că trebuie să te confrunți cu potențialul reavoinței care există în tine și în lume, așa că aceasta este confruntarea lui Hristos cu diavolul în deșert cu Satana în deșert. Trebuie să te împaci cu acea reavoință care face parte din existență și trebuie să accepți în mod voluntar povara suferinței și deci aceasta este acceptarea crucii, deci îți asumi, spui – suferința… Deci există ideea că Hristos este o figură mesianică pentru că a luat suferința lumii asupra Lui Însuși ceea ce înseamnă pentru mine, că a fost cineva – vorbind conceptual – care a decis că suferința lumii a fost responsabilitatea Lui și că asta ar trebui să faci – ar trebui să decizi că aceasta este responsabilitatea ta, o asumi ca pe o povară, faci același lucru cu răutatea. Atunci când citești istoria, o citești ca un făptaș, poate ai citit și ca o victimă, dar cu siguranță ai citit ca un făptaș și apoi asta ține de tine.

Atunci întrebarea este: ce se întâmplă când faci asta? Aș spune că sunt două lucruri: în primul rând, începe să te forțeze să te dezvolți, să înveți ceea ce trebuie să înveți în lume și să absorbi informațiile care ți-ar permite să înfrunți suferința și să rectifici astfel încât să vă oblige să deveniți o persoană mai competentă și aceasta este partea de socializare care ați crezut că e atât de importantă. Dar apoi, se întâmplă un lucru secundar și anume că asumarea acelui stres și cerere suplimentară, vă transformă în mod voluntar din punct de vedere biologic, deoarece în structura voastră genetică să spunem că există un potențial, dar care nu va fi deblocat decât dacă te plasezi într-o poziție în care cerințele o impun. Și așa, urmând adevărul acelei căi, adevăr, să zicem, acceptarea suferinței și confruntarea cu răutatea, cea mai grea încărcătură pe care ai putea-o prelua, atunci vei produce de fapt o transformare spirituală/psihofiziologică în tine care vă maturizează în reprezentarea Tatălui pe pământ. De aceea, așa merg înainte.

– Mă bucur că ne-a adus aici. Vă spuneam înainte să începem că am vrut să ajung la ceva despre majoritatea prelegerilor, când facem aceste lucruri, de obicei vorbiți despre Vechiul Testament, acum evident că sunteți un tip al Vechiului Testament și întrebarea mea a fost crezi că lui Ben sau doar oamenilor care cred exclusiv în Vechiul Testament le lipsește ceva, așa că tocmai ai prezentat un caz despre ceva care poate lipsește.

Necesitatea prezenței lui Hristos

– Ceea ce voi argumenta este că ce tocmai ai spus este fundamental necreștin, în sensul că vrei să spui că toată lumea ar trebui să-L imite pe Iisus, iar ideea de bază din ceea ce am înțeles, vorbind cu teologii creștini este că suntem fundamental incapabili să ne asumăm propriul păcat și deci trebuie să avem pe cineva care să vină în forma lui Hristos pe pământ, pentru a accepta suferința pentru noi și că acesta este scopul în care Dumnezeu se întruchipează de fapt, în Hristos – pentru a oferi ființelor umane capacitatea de a se retrage din păcatul originar. Noi nu avem de fapt capacitatea, dincolo de un anumit punct de a depăși și de aceea este necesar Iisus ca figură singulară. Sunt de fapt de acord din punct de vedere iudaic cu tot ceea ce spui, pentru că pentru mine este vorba de a-mi accepta responsabilitatea pentru propriile păcate asupra mea și nu am capacitatea de a spune că există “robul suferind”, Mielul suferind al lui Dumnezeu, care s-a sacrificat pentru a mă scuti de păcatele mele și, prin urmare, să-mi dea o șansă corectă la viață,

– Da, bine, asta e o obiecție foarte bună, cred și mai cred că există un pic de confuzie despre asta în comunitatea creștină, de exemplu. Așa că aș spune că acea perspectivă este mai explicit protestantă și apoi i-aș pune pe catolici lângă, dar apoi aș pune tipurile ortodoxe destul de departe de asta. Motiv pentru care atât de mulți creștini ortodocși au fost interesați de ceea ce spun, deoarece simțul lor – și aici încep să se epuizeze cunoștințele mele despre teologia creștină din cauza că nu sunt un expert în diferențele doctrinare – înțelesul lor este că imitația este de importanță primordială.

Frații Karamazov

E un lucru ciudat, deoarece chiar și în creștinismul clasic, să spunem creștinismul protestant, ai această idee că Hristos a murit pentru a ne mântui pe toți de păcatele noastre și așa că suntem deja răscumpărați, dar asta nu ușurează povara morală, pentru că tu crezi că ar trebui. Așa că există acest paradox și cred că acesta este un lucru extraordinar de complicat, dar în ”Frații Karamazov” e această idee că Hristos se întoarce pe pământ, la Sevilla în timpul Inchiziției spaniole și astfel face minuni și ridică oameni din morți, mesianic și primul lucru care se întâmplă este că inchizitorul Îl arestează, Îl aruncă în închisoare și apoi vine să-L viziteze și practic îi spune: “Uite, ultimul lucru de care avem nevoie după ce am înființat această Biserică timp de 2.000 de ani, ești Tu!” Aduci o mulțime de necazuri, ai pus o povară morală asupra ființelor umane, care este prea mult pentru ei să suporte și deci ceea ce am făcut a fost că am diluat-o și am pus niște intermediari astfel încât cerințele morale necesare datorită exemplului Tău să nu-i zdrobească pe oameni în neant, așa că fiecare ideal este un judecător! Corect!

Atunci ai Idealul Suprem care este judecătorul ultim și din punctul de vedere al inchizitorilor acel judecător a fost prea mult, a fost prea solicitant. Așa că inchizitorul trece prin toate aceste argumente și spune ”va trebui să scăpăm din nou de Tine, pentru că ești prea mult de suportat”. Și așa că Hristos ascultă și nu spune nimic, nu spune nimic și apoi tocmai când inchizitorul se ridică să plece, Hristos îl sărută pe buze și inchizitorul devine alb în stare de șoc și apoi pleacă, dar el lasă ușa deschisă și acesta este genialul, acesta este sfârșitul genial al lui Dostoievski și ceea ce îl face atât de geniu: practic spune ceva de genul – bine, uite că Biserica Catolică a redus povara și este coruptă în felul în care organizațiile pământești sunt probabil corupte și permite o ieșire, ceea ce este bine că poți să-ți pui păcatele asupra lui Hristos și asta îți ușurează povara morală, dar încă ține ușa deschisă…

Răspunsul meu a fost că mă comport ca și cum Dumnezeu ar exista. Păi, parcă e un fel de viclenie. Nu, nu este pentru că ajunge la miezul acestui lucru, al credinței. “Crezi în Hristos” înseamnă doar că zici cuvintele că El a existat? Este o formă de credință destul de superficială; nu este deloc o formă de credință. Se spune că în Noul Testament, Hristos Însuși spune că nu toți care rostesc ”Domnul, Domnul” va fi mântuit, nu? O critică a lui Nietzsche la adresa creștinismului. Creștinismul doctrinar s-a bazat în principiu pe ideea aceasta – creștinismul a luat calea ușoară, insistând asupra declarației de credință mai degrabă decât întruchiparea credinței în acțiune, care ar fi, de altfel, imitarea lui Hristos.

– Care este critica originală a lui Iisus asupra iudaismului. Toată lumea ia poruncile extraordinar de în serios, dar nu ia spiritul poruncii.

– Da, exact! așa este! Este același lucru și deci știi că Nietzsche critica creștinismul, că erau foarte puțini creștini adevărați pentru că nu și-au asumat povara acțiunii și eu aș spune că credința s-a manifestat de fapt în povara acelei acțiuni. Acum ați putea dori să fiți într-o poziție, dacă ai fi creștin, să spui bine, declarațiile mele explicite de credință se potrivesc cu ceea ce acționez pentru că poate ar exista o unitate în asta, dar problema fundamentală este ca în ceea ce faci, credința să se manifeste pentru că asta susții. Pentru mine, credința este cea pe care îți pariezi viața – asta este credința și îți pariezi viața pe ceea ce acționezi și așa că încerci să acționezi ideea că îți asumi suferința lumii și reavoința lumii ca responsabilitate a ta.

“Care este gândirea ta actuală despre creștinismul ortodox?”

Ce cred despre ortodocși

Creștinii ortodocși mă plac, nu știu de ce, dar cred că am o idee, am o mulțime de scrisori de la oameni religioși, multe de la musulmani, de la evrei, de la evrei ortodocși, în special, destul de ciudat de la călugării creștini, dar foarte multe de la creștinii ortodocși. Și cred că motivul pentru asta, din câte îmi pot da seama, este că ortodocșii privesc creștinismul dintr-un unghi cu totul diferit față de protestanți și catolici și nu-i dau jos pe protestanți și catolici, ei au o perspectivă, un motiv pentru punctul lor de vedere, dar ceea ce s-a întâmplat în Occident, și aceasta este o simplificare îngrozitoare, așa că vă rog să mă iertați, este că Occidentul a văzut creștinismul mai mult ca un set de credințe care sunt analoage într-un anumit sens unei teorii cognitive a lumii. Așa că, pentru a fi creștin în Occident, trebuie să accepți că Hristos a murit pentru păcatele tale și că ești mântuit. Deci trebuie să-L accepți pe Hristos ca Răscumpărător și asta înseamnă cu adevărat să afirmi că tu crezi un set de propoziții despre Hristos, că El a fost Fiul lui Dumnezeu și că moartea și învierea Sa, jertfa Sa, au răscumpărat omenirea și atunci tu participi la acea răscumpărare aliniindu-te în conformitate cu un set de fapte să spunem.

Înțeleg cum s-a ajuns la asta, dar cred că există un risc mare în asta și nu cred că ortodocșii au căzut în aceeași măsură la ideea lor și asta există și în protestantism și catolicism. Acolo, i se acordă mai mult un accent secundar, mai implicit și cred că asta este o problemă mai ales în lumea modernă.

Ortodocșii ar spune, după câte-mi dau seama, că ar trebui să-ți ridici crucea și să te poticnești pe deal, este treaba ta și crucea este X-ul în care toată lumea se află, ești chiar în centrul realității, suferința și moartea și renașterea tot timpul în centrul realității pe măsură ce te transformi și trebuie să accepți asta și să o îmbrățișezi. Și e un lucru foarte greu de făcut, deoarece înseamnă să-ți îmbrățișezi toate defectele și defectele realității și tragedia existenței și moartea ta și suma totală a răului uman, toată această cerință incredibil de solicitantă, dar faci tot ce poți pentru a face asta și apoi, nu numai că îți ridici crucea, ca să spunem așa, dar te împiedici în sus spre orașul lui Dumnezeu. Te poticnești spre ceea ce e bine și acesta este destinul tău și acolo trebuie să aibă un sens. Și ortodocșii expun asta destul de bine – acesta e scopul tău, imitarea lui Hristos și Hristos este Logosul.

Aceasta este povestea creștină. Hristos este Logosul pe care Dumnezeu îl folosește la începutul timpului pentru a transforma haosul pre-cosmogonic într-o ordine locuibilă. Vorbire adevărată! Faptul că sunteți capabili să rostiți un discurs sincer este un indiciu că v-ați pus pe umăr crucea și vă poticniți înspre în sus. O teorie foarte coerentă, iar ortodocșii cred că au făcut o treabă foarte bună, menținând această idee în fruntea credinței lor. Asta este ceea ce cred despre creștinismul ortodox.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!