Postul Mare – părintele Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt cu har și plin de îndemnuri, al părintelui Pimen Vlad, pentru a ne nevoi mai mult în Postul Mare. Desigur că nu sunt uitate nici întâmplările minunate care ne ajută în a avea zelul necesar pentru Postul Mare.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși!

Vestea frumoasă a primăverii

Ultima oară ne-am văzut în filmarea cu zăpadă. Ați văzut, zăpadă, frumos, un pic de frig, acum vedeți iară. La noi nu-i de durată. Când ninge așa, ține câte o săptămână, cum dă soarele se topește. Imediat iarba nici nu apucă să se usuce – își revine. Începe să mai iasă câte o floare, uitați, deja acolo, dacă observați, vreo două, un fel de brândușă așa. Seamănă un pic, ca la noi așa, cu anemonele. Deci diferite floricele, încep să vestească primăvara. Da!

Taina mântuirii și postul

Despre ce să mai vorbim acum? Mai sunt câteva zile și începe Postul Mare, cum îi spunem noi. Aici nu se referă numai la lungimea lui, că-i mare. Se referă și la măreția lui. Postul Mare – postul dinaintea Răstignirii, Îngropării și Învierii Mântuitorului. Deci cu adevărat mare! Mare pentru tot ce ține de taina asta a mântuirii noastre. Da.Ați văzut că avem diferite posturi. Mai ușoare, mai scurte; vedem că-i Postul Sf. Apostoli care are câteva zile, după aceea este Postul Maicii Domnului care-i un pic mai aspru – 2 săptămâni, dar e așa, cum se zice, fără dezlegări așa multe cum e-n Postul Nașterii Domnului, cum îi zicem, a Crăciunului. Atunci sunt dezlegări la pește, la anumiți sfinți. E, în postul Adormirii Maicii Domnului, nu, că-i pentru adormirea Maicii Domnului, pentru mutarea ei la cer atunci sunt 2 săptămâni mai aspre de post.

La fel și Postul Mare, cum îi spunem, Postul Paștelui, a Învierii. Cum se zice, e un pic mai aspru așa, În țară vezi doar de 2 ori în Postul Paștelui dezlegare la pește. La Bunavestire și la Florii – la intrarea Mântuitorului în Ierusalim. La noi, aici în Athos, e doar o singură dată: la Bunavestire. Da!

Rânduiala premergătoare postului

Ce facem noi să ne pregătim un pic pentru post? Nu că ar trebui o pregătire, dar să nu fim nici acum ultimele zile, să mâncăm zi și noapte și să bem, pentru că vine postul și nu mai putem după aceea! Vedeți ce frumos a rânduit Biserica la noi, Sf Părinți? Înainte de a începe postul, ultimele trei săptămâni, e o săptămână în care se mănâncă de toate, bineînțeles, noi în mănăstire, fără carne. De toate, ne referim că mănânci brânză, ouă, lapte, pește, din astea. După aceea, o săptămână normală, în care miercurea, vinerea e post, la noi în mănăstire și luni. Deci e normală, cu zilele întretăiate așa, de post și de frupt. Și după aceea, ultima săptămână – acum – e săptămâna brânzei. Adică se taie carnea pentru toată lumea și pentru cei din lume. Se mănâncă lactate, brânzeturi, ouă, pește, se mănâncă deci săptămâna asta.

Stăpânirea de sine: reluarea controlului

Dar nu exagerat de mult. Adică încercăm să obișnuim organismul cu postul care începe, nu după aceea, după ce ne îmbuibăm săptămâna asta, cealaltă să ni se pară greu. Nu! Deci e o pregătire. Ușor. Reducem un pic, să nu ajungem la saturație, nu peste măsură din toate, așa ușor, ne liniștim, cum se spune în săptămâna asta, ca să intrăm în post un pic pregătiți. Un pic renunțăm la anumite distracții, tot felul, ușor-ușor ne pregătim pentru post. Și cum începe postul, să încercăm cu toții, înafară de cei bolnavi, care nu pot, adică exagerat, știu eu, copiii mici, restul să încercăm cu toții să ținem postul. Nu vă dați seama ce valoare are postul?! Înafară că ne ajută foarte mult, mâncând de post renunțăm la toate cărnurile și toate celelalte, se limpezește mintea. Trupul nu mai este atât de îmbuibat. Poți să lupți mai ușor cu patimile. Mintea e mai limpede: poți să te rogi mai mult. Adică poți să-ți controlezi un pic totul.

Împletirea dintre post și rugăciune

Și bineînțeles, îmbinat cu rugăciunea. Și începem așa, ușor, postul. La noi, în mănăstiri, prima săptămână din post, deci înafară, cum e duminică seara: se încheie cu Pavecernița, ne cerem iertare toți unii de la alții și se încheie ultima masa duminică seara. După aia se începe rânduiala postului: mai specială, cu rugăciuni mai multe până miercuri. Deci nu se mai mănâncă până miercuri nimic, nu se mai bea nici apă. Asta-i rânduiala în mănăstiri. Bineînțeles, după situație, fiecare. Că pot să fie unii bolnavi care nu pot ține atât de mult. Își fac rău. Sau sunt sub anumite tratamente.

Dar în general, care pot țin până miercuri. Nu se face nici Sf. Liturghie până miercuri. Miercuri se face Sf. Liturghie Înainte Sfințită, după rânduiala de acolo și se împărtășesc cu toții. Numai dacă nu-ți dă voie duhovnicul; ai anumite, știu eu păcate opritoare. În rest toată lumea se pregătește un pic ca să se împărtășească, că așa în mănăstire. După aceea iară, de miercuri se împărtășesc cu toții, e masa după Liturghie și după aceea, din nou până vineri nu se mai mănâncă nimic, nici apă, nimic. Și din nou – vineri, Sf. Liturghie Înainte Sfințită și din nou se împărtășesc cu toții.

Canonul cel Mare: dulceața căinței

După aceea, sâmbătă, e normal. Sâmbăta Liturghie, duminică la fel, deci cei din lume, pentru că nu aveți, mai ales la sate Sf Liturghie, că aici e mănăstire – de obicei vă împărtășiți duminică. Țineți prima săptămână frumos, vă luptați acolo, preoții rânduiesc, ca-n special în vineri și sâmbătă, înainte de duminică, în săptămâna asta spovedesc cu toții preoții,  poate alții chiar de joi. Sunt toate în rânduială. E Canonul Mare atunci: încercați care puteți să vă mai duceți la mănăstiri sau la biserici unde se face. În prima săptămână din Postul Mare. Care ai și Canonul Mare în anumite zile, e-o rânduială foarte frumoasă, care permanent, acolo, la fiecare stih al canonului se spune: Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă! Adică cerem mila lui Dumnezeu. Și-i foarte frumos acolo să participați la asta, mai ales cu burta un pic mai goală,încercați! Hai!

Bunăvoința și bunătatea – premisele postului

Nu ca-n mănăstire, dar măcar să mâncați de post și cât mai redus un pic așa, cât se poate, în funcție de munca fiecăruia. Nu-i obligatoriu, dar, dacă poți de dimineața să ții până la amiază, nu-i rău. Adică, trupul să-l înfrânăm un pic, să devină mai ușor, mintea mai limpede, să ne putem ruga și-n felul asta încercați frumos să țineți postul. Și încercați să vă împacați cu toți cei din jur. Că nu numai reducerea de la mâncare. Și alt lucru la mâncare: nu-i că dacă mănânc de post am ținut post. Să nu mă îmbuib: adică mănânc de post dar niciodată să mănânc până nu mai pot! Întotdeauna să mai pot mânca dar să mă opresc, ca să fie un pic de înfrânare. După aia, să iertăm pe toți cei din jur și să ne cerem iertare de la ei. Ca să ne putem împărtăși. Deci: un pic de bunătate, de dragoste, adică să postim și-n felul ăsta.

Pilda părintelui Cleopa

Și să încercăm un pic de rugăciune. Mai multe. Câteva metanii seara, dimineața! Un pic de osteneală să facem și noi! Și-așa să facem, ca ajungând duminică după prima săptămână să vă puteți împărtăși. Nu vă dați seama ce înseamnă, după un pic de osteneală și post, Sf. Împărtășanie. E bucurie, cum se spune. Ne dă și putere să mergem mai departe. Și-așa, în felul ăsta să vă luptați să duceți tot postul până la capăt. Că mai spuneau unii:

– Eh, o săptămână la început și una la sfârșit.

Și chiar îmi amintesc, era părintele Cleopa, îi spunea cineva așa, și-a zis:

– Măăi, stați așa, dar cine face un pod peste o apă, o apă să zicem de 50 de m. Și face 10 m de pod aici și 10 m în partea cealaltă. Dar restul cum treci??

Lucrurile bune cu osteneală se câștigă

Așa și aici, ca să ai cu adevărat bucuria Învierii trebuie să te lupți un pic. Să te ostenești. Să te înfrânezi. Că ce se întâmplă? Dacă în toate zilele astea, până la Înviere, te lupți să ții postul, chiar de ți-i greu, chiar de nu știu ce, te tentează, îți este poftă. Dar renunți la toate astea. Ia gândește-te când ajungi la Înviere cu câtă bucurie ajungi atunci! Ajungi la Înviere și te uiți în urmă că te-ai luptat și tu cum ai putut acolo să te înfrânezi. Să ții post, să te înfrânezi un pic, să nu mănânci prea mult, să te porți mai frumos cu ceilalți, să-ți ceri iertare și mai des în familie și la ceilalți. Și unde lucrezi. Să schimbi ceva în viața ta! Să renunți la anumite patimi care te stăpânesc, iată cu câtă bucurie ajungi la Învierea Domnului. Adică te duci și tu: „Doamne, am făcut și eu ce-am putut, m-am luptat…Chiar de-am mai căzut, m-am ridicat.”

Totul se schimbă

Adică permanent m-am luptat. Deci trebuie să luptăm un pic. Că altfel nu ne încununăm, cum se spune, se uită Dumnezeu: „Bine, te-ajut, dar luptă și tu un pic. Dă și tu un pic din mâini!” Cum se zice, ești în apă: ți-aruncă colacul de salvare, dar prinde-te și tu de el un pic, ține-te un pic. Fă și tu ce se poate omenește. Și-atunci Dumnezeu face restul. Ca să ne putem bucura de Învierea Domnului. Să încercăm un pic mai des pe la biserică acum în postul ăsta, că sunt slujbe mai dese, mai frumoase, diferite slujbe. Toate acum sunt diferite, au o frumusețe aparte. E pregătirea pentru Învierea Domnului, toate ne amintesc de Patimile Mântuitorului, adică tot ce a pătimit pentru noi. Pentru că nu este înviere fără cruce, dragilor! Să știți! Adică, ca să te poți bucura de înviere trebuie să treci prin cruce. Așa ne-a arătat Mântuitorul, adică printr-oleacă de silință, un pic de nevoință.

Diferența netă – roadă a postului

Nu înseamnă că toate o să meargă ușor, sau așa. O sa fie mai greu, asta-i crucea. Înseamnă să fie greu, dar tu să te lupți, să te ostenești, să te doară dar să insiști. Să-ți fie foame dar să te lupți să te înfrânezi. Să te înjure celălalt, să nu zici nimic.Încă să te rogi pentru el, adică toate să le transformăm în bine, chiar de-i greu! Astea înseamnă cruce. O rugăciune mai mult, seara iarăși, dacă se poate în comun în familie. Un acatist, un paraclis, ceva acolo, împreună cu toții. Citește unul tare, ceilalți ascultă. Să fie așa o unire. Și-n felul ăsta putem înainta mai ușor, mai ușor și ne apropiem de Dumnezeu. Că altfel ce facem? Dacă noi mâncăm de frupt tot felul de cărnuri, de toate, până la Înviere, ce bucurie mai simți la Înviere? Luăm și trupește așa, când de fapt tu ai mâncat și cu o zi înainte același lucru.Și la Înviere, cutare. Care-i diferența?

Amintirea lină a Învierii

Plus, partea cealaltă sufletească, să te spovedești, să te împărtășești, să mai faci o rugăciune. Să mai faci o milostenie. Toate astea îți înmulțesc bucuria Învierii. Altfel trăiești bucuria asta. Îmi amintesc de copilărie: ce frumos era! Că ne luptam și noi, copii cum eram acasă, 9 frați, familia, să ținem postul – Postul Paștelui cum era! Și ne duceam și noi noaptea la Înviere acolo. Măi, mai făceam noi năzbâtii, cum eram copii. Se făcea slujba afară pe-acolo, erau diferite obiceiuri, dar era ceva foarte frumos. Când ne întorceam cu Sfânta Lumină acasă, cu lumânări, tot drumul erau oameni cu lumânări aprinse care aduceau lumina învierii, cum se spune, acasă. Și știu chiar pe ulița noastră acolo, erau câțiva vecini care veneam împreună și cântam Hristos a Înviat! Noaptea atunci ce frumos era să vii cu lumânările aprinse și să cânți Hristos a Înviat! Da, era în simplitate dar cu bucurie multă. Cu cât ne ostenim mai mult, cu atât o să avem bucurie mai multă.

Nevoia sârguinței duhovnicești

Nu vedem și-n astea lumești, te ostenești în școală, sau ceva, ca să ai rezultate mai bune. Ca și copil, clasa a VIII-a, termini, vrei și tu să ajungi la o medie mai bună, te ostenești zi de zi, te lupți, nu cedezi, ca să ajungi să ai o medie bună. Sau mai departe, termini liceul: să intri la o facultate iară te lupți, deci cere osteneală. Renunți la anumite plăceri, la jocuri la care te duceai, la întâlniri cu colegii, cu ceilalți. Ca să poți să iei o diplomă. O diplomă acolo cu o medie bună! La fel când termini o facultate: să te poți angaja undeva, să se vadă că „Domnule, e pregătit omul ăsta!” Ei, în astea lumești deci ne luptăm un pic, ei și-n astea duhovnicești trebuie să facem la fel. Ca să ne putem încununa. Să ne putem bucura. Cum am spus, nu este înviere fără cruce, fără suferință, fără răstignire!

Sprijin de la Măicuța Domnului

Asta înseamnă luptă, luptă! Nu că nu se poate! Se poate, dragilor! Și știți cât de frumos e? Se poate. Mai ales când reușești să te biruiești un pic pe tine, să-ți fie greu să-ți fie foame, să spui: „Băi, nu măi, nu mănânc!” Să-ncerci într-o zi să nu mănânci până seara Să zici: „Băi, nu mănânc, nu beau nici apă! dar ce? O să mor?” Nu! Se poate lucrul ăsta? N-ați văzut: sub dărâmături în Turcia, copiii scoși după 6 zile, după 8 zile, fără apă, fără mâncare și nu au murit. Bineînțeles au fost și unele minuni. Ați văzut acolo, o fetiță, tot așa, de vreo câțiva anișori. Scoasă după vreo 7 zile de sub dărâmături și când a întrebat-o cei care au scos-o:

– Să-ți dăm apă?  Să-ți dăm o ciocolată? Ceva?

– Nu. Sunt bine.

– Cum așa??

– O doamnă îmbrăcată în alb, frumoasă, a avut grijă de mine. S-a jucat cu mine acolo a stat cu mine, mi-a dat de mâncare, mi-a dat ciocolată, mi-a dat apă, mi-a dat de toate! Și-a stat cu mine și m-a încălzit acolo, cât am stat zilele acelea. Și când ați ajuns voi, atunci a plecat ea. Și-mi spunea să nu-mi fie frică, că o să veniți și-o să mă scoateți. Ea are grijă de mine.

Ați văzut? Și acolo se ducea Maica Domnului și-i ajuta.Maica Domnului! Dragostea ei cum se revarsă peste tot, neținând cont de nimic. De copilașii nevinovați.

Lupta proprie și exponențialitatea Harului

Și-ați văzut, că se poate!Se poate trăi și fără să ne îmbuibăm. Nu ne lasă Dumnezeu! Nu ne lasă Maica Domnului, dar trebuie să luptăm și noi un pic, să dăm și noi ceva, că dacă noi nu dăm, cum să primim? Și măcar unu dacă dăm și noi, ne dă 10 Dumnezeu înapoi, ne dă 100. Așa și-n osteneala asta trupească, sufletească, cum o facem noi, dacă punem și noi un pic, vede Dumnezeu că renunțăm la ceva, la ceva care ne place la ceva care ne e greu să depășim și noi renunțăm și ne înfrânăm, să vedeți cât har primim și câtă bucurie! Dar să luptăm, să luptăm, că altfel, nu se poate! Și-n felul ăsta să strigăm la Dumnezeu, la Maica Domnului: „Maica Domnului, întărește-ne, ajută-ne!” Vedem cât e de bună Maica Domnului, cu cât drag ne ocrotește, ne acoperă tot timpul.

Vremea îndreptării a sosit

Vedem timpurile, nebunia asta a lumii, adică toată lumea s-a întors cu susu-n jos, cum se spune. Vedem atâtea păcate se fac, de ce să nu îngăduie Dumnezeu anumite lucruri din astea, când vede că omul nu mai are limită, în căderi, în păcate. Să nu mai adăugăm și noi. Dacă lumea a luat-o razna, dacă mulți au început să facă toate urgiile, adică să nu mai adăugăm și noi. Noi să fim picătura aia, în balanța din partea cealaltă. Un pic să echilibrăm. Că atunci Dumnezeu ne mai lasă. dacă nu, poate să îngăduie Dumnezeu, că-i din firesc, că-i făcut de cineva, un cutremur ceva, să niveleze tot Pământul ăsta. Și vedem atunci ce facem? Ne mai punem nădejdea în toate astea ale noastre? Nu! E nevoie de Nădejde multă în Dumnezeu. Chiar îmi spunea cineva:

– Părinte, eram în birou, aveam colegi acolo unde lucram și nu erau cu Dumnezeu. Nu voiau să audă de Dumnezeu. „Ce Dumnezeu? Lasă-ne în pace!” Când am avut și noi un cutremur în țară de vreo 5, ceva și a-nceput să se clatine oleacă, colegii aceia care nu voiau să audă de Dumnezeu, făceau cruce și spuneau: „Doamne păzește-ne! Doamne apără-ne!”

Deci da! Omul e nevoie să fie scuturat un pic ca să să-și amintească de asta.

Cutremurare și încredințare

Și știu, cred că am mai vorbit cândva și-o să amintesc doar un lucru și închei.Știu că în 1990, la scurt după Revoluție, era în mai; eram în armată atunci și eram la o subunitate de poliție în Iași. Era undeva aproape de autogară, o clădire mare, așa, înaltă. Și eram noi acolo, nu mai țin minte câți. 100 de soldați, acolo și făceam misiune prin oraș, asiguram paza la timpul acela. Chiar la un moment dat eu mă ocupam și cu pusul mesei, că nu voia nici unul pe acolo. Dimineața trebuia să te ocupi acolo să pui gustarea de dimineață, ceaiul, ce era. Și-am mai rugat eu pe unul; comandantul putea să ne pună, dar ne-a lăsat la voia noastră. „Băi, duceți-vă careva și faceți asta.” Și-atunci am spus: „Mă duc eu.” Am mai zis la unul: „Hai măi, să facem noi treaba asta!” Și făceam lucrul ăsta.

Și știu, când a fost un cutremur, că știți c-a fost atunci prin mai așa, un cutremur sau două, eram chiar în sala de mese și duceam, puneam pe mese. Erau un fel de boluri, așa, de oale cu ceai. Le duceam și le puneam. Aveam doi caporali acolo, nu mai țin minte cum îi cheamă, poate și-o aminti dacă vreunul din ei aude ce spun. Și erau mereu împotrivă, pentru că eu aveam cruce la gât și tot vorbeam de Dumnezeu. Și nu prea suportau ei, era și al treilea caporal, acela era mai de treabă. Adică nu se arăta omul a fi nu știu ce credincios. Dar zicea nimic la toate astea, cumva oarecum încerca să mă protejeze. Dar erau doi, că na, noi eram la început atunci, în armată. Ei erau mai vechi. Mă puneau de multe ori:

– Scoate crucea de la gât!

– N-o scot!

– Ia și fă flotări!

– Fac câte vreți voi.

Îmi făcea bine, era gimnastică până la urmă. Dar nu!  Și mă contraziceam cu ei, eram chiar acolo, puneam, au venit amândoi. Erau porniți pe mine:

– Ce tot de Dumnezeu vorbești? Ce atâta Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Arată-ne nouă pe Dumnezeu! Că eu nu știu de nici un Dumnezeu! Samd.

Și-n momentul ăla când mă contraziceam eu cu ei a început cutremurul, dar a început un vuiet așa puternic. Cei care își amintesc, care au vârsta, se auzea așa: vuu, vuu! Și a început clădirea să se clatine. Toți au ieșit afară, țipând, toți au ieșit. eu am luat bolul, frumos, de ceai și m-am dus și l-am pus pe masă. Rămăsesem singur în trapeză. Și atunci am ieșit frumos și m-am dus în ușă, în cadrul ușii. Era platoul în față. Acolo erau soldații toți la câțiva metri mai încolo pe platou și se uitau la clădire cum mișca așa. Eu m-am rezemat de tocul ușii și mă uitam la ei. Și chiar în fața lor acolo erau caporalii. Și știți ce făceau cei doi, care c-un minut înainte spuneau că nu-i Dumnezeu? Făceau cruci mari amândoi. Și-atunci am început așa  să zâmbesc și m-am dus direct la ei:

– „Dar nu este Dumnezeu.” De ce faceți cruce?

– Lasă asta. Nu vezi acum ce se întâmplă?(clădirea aia fiind înaltă se clătina și era vuietul ăla)

Deci ați văzut cum în câteva clipe Dumnezeu i-a trezit? Ei, care spuneau că nu-i Dumnezeu. Făceau cruci mari. Și când le-am spus:

– „Nu-i Dumnezeu!” Parcă așa spuneați!

– Lasă asta, nu vezi!

Adică ce să las? Deja se trezise oamenii. S-a trezit conștiința. Ei tocmai atunci spuneau că nu-i Dumnezeu Și le-a arătat Dumnezeu că-i Dumnezeu.

Asumarea cu nădejde a postului

Și cutremurul clatină un pic Pământul. Exact cum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul. Cineva a zis:

– Părinte, uite a fost un cutremur!

– Ce vă supărați, măi? Ce vă speriați? Ne-a mai legănat Dumnezeu un pic.

Deci Dumnezeu e cu noi tot timpul și uneori ne mai leagănă sau uneori îngăduie, c-ați văzut, să moară oameni, ca să ne mi trezim noi ceilalți. Să ne amintim că este Dumnezeu, că Dumnezeu e deasupra la toate. Și să fim un pic mai atenți ce facem cu viața noastră. Da dragilor? Curaj, mergem înainte cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu ajutorul al toți Sfinții dar să dăm și noi un pic din mâini. Și să începem postul ăsta cu drag, cu râvnă, nu cu frică: „Văleu, iar post! Iar ce-o să mă fac!” Nu! Cu curaj așa, cu nădejde, cerem ajutorul lui Dumnezeu și ne luptăm un pic. Ne luptăm. Că dacă e luptă, ne încununăm!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții! Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!