Întrebări și răspunsuri despre: unitatea în Hristos, paza minții, viața duhovnicească…
16 aprilie 2023
Martirii și sfinții închisorilor: minuni, povestiri – Gheorghe Axinte, p. Teologos
16 aprilie 2023
Duhul omului înviat este un duh trezvitor plin de o bucurie tainică, plin de viață.
Vizionați un crâmpei din Privegherea de Paște când toți sărbătorim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos care cuprinde un bogat material fotografic precum și troparul „Îngerul a strigat” cântat în cinstea Maicii Domnului.
Vizionare plăcută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
10 Comments
Mulțumim frumos pentru Bucurii Părinte drag!
Sărbătorile Pascale să ne fie nouă spre Mântuire!
Părinte, am văzut ouăle roșii, parcă și ceva pește sau carne, și chiar vroiam să întreb: dar miel se mănâncă la Athos, de Paște, sau la mănăstiri în general?
Cum vedeți acest obicei, chiar concentrare pe practica asta, la majoritatea ortodocșilor, de a tăia și mânca miel de Paște? Când Hristos tocmai asta a desființat.
Ba chiar, mielul, a devenit „duhul sărbătorii”, pentru majoritatea, care nici măcar nu pot să conceapă Paștele fără miel. Ceea ce consider că nu e o problemă mică.
Mie, sincer, nu îmi place, nu susțin, chiar mă împotrivesc (cu blândețe, desigur) și îmi pare rău că oamenii fac asta chiar de sărbătoarea vieții și a învierii. Hristos a înviat pentru întreaga creație, nu doar pentru om. Mielul abia s-a născut, și e deja luat de la mama lui și înjunghiat pentru plăcerea omului. Și mă întreb, de ce Biserica tolerează acest obicei, sau nu e mai activă în convingerea oamenilor/credincioșilor de a nu-l mai identifica cu Paștele? Măcar, așa, de Paște, să nu se facă asta. Ăsta e un motiv pentru care sunt foarte dezamăgit pe conducerea Bisericii, despre care chiar se spune, simbolic, că păstorește, învață, își îngrijește și iubește oile, dar uite că, pe de altă parte, simbolul nu e valabil și adevărat, nici măcar – sau mai ales- de Paște.
Facerea de bine și milostenia, nu înseamnă milă și față de alte creaturi, mai ales cele care au încredere în noi și ne văd ca pe protectorii lor, precum oile și celelalte animale domestice?
În Sfântul Munte nu se mănâncă nici miel și nici carne – în afară de pește, desigur. Omul este stăpânul creației, însă, într-adevăr, nici eu nu sunt foarte de acord cu acest obicei care provine din Paștele iudaic.
Desigur, acum depinde și ce înțelegem noi prin stăpânire, și cum vrem noi să fim stăpâni ai creației, sau la ce nivel, sau cât de stăpân pe sine însuși alege omul să fie, fiind și el creație; pentru că și Hristos e stăpânul creației, și un rege e stăpânul regatului și poporului său, dar asta în sensul îngrijirii și ridicării a ceea ce stăpânește, nu în cel al dominarii violente, al exploatării sau folosirii în scop sau interes egoist, al satisfacerii oii proprii. Și tocmai asta ar trebui să ne întrebăm: a fost voia și intenția lui Dumnezeu, de la început, ca omul să omoare și să mănânce animale? Iar cartea Genezei 1.29 nu susține așa ceva. După cum și Hristos a spus despre divorț că nu așa ar fi trebuit să fie, conform voii lui Dumnezeu.
*al satisfacerii voii (nu oii) proprii.. Joc de cuvinte neintenționat, dar, se pare, potrivit.. Noi ar trebui, tocmai, să aducem satisfacție, împlinire și bucurie în creație, nu suferință, teroare, amărăciune și moarte. Așa să vedem de oile noastre.. E și o vorbă: tunde oaia, nu îi la pielea. Așa o scapi și pe ea de căldură, și pe om de frig. Iar Sf. Pavel spune și el prin analogie blândă, pașnică: “cine Paște o turmă și nu-i bea laptele?”, nu spune: cine nu îi mănâncă carnea? Singura carne de care avem nevoie și pe care chiar ni s-a poruncit să o mâncăm, e trupul și sângele lui Hristos, care a înlocuit tocmai mielul Pascal, și l-a salvat și pe el, care, înainte, era, iarăși, singura carne pe care poporul lui Israel avea poruncă și obligație de la Dumnezeu să o mănânce, prefigurarea lui Hristos.
Să mă corectez: desigur, evreii aveau și obligația de a aduce și mânca diversele ofrande și jertfe pentru păcat, dar asta, iarăși, în contextul în care jertfa lui Hristos, care le-a abolit și pe acestea și care era anticipată de acestea, nu avusese loc, iar oamenii mâncau oricum carne, în contextul căderii. Dar acum, jertfa lui Hristos s-a întâmplat, iar învierea Sa ne-a ridicat și ne ridică, dacă și noi vrem asta. Depinde și de noi în ce măsură vrem să ne ridicăm.
Puteti explica spusa „sa nu fierbi iedul in laptele mamei sale” din Vechiul Testament ?
Nu – în teologia Sfinților Părinți nu se găsește pregnant acest verset, fapt care arată că nu ajută în mod pregnant la mântuire. Să avem grijă să nu fim furați de amănuntele Vechiului Testament care se împlinesc în Hristos. Această preocupare exagerată pentru detalii este o ispită relativ comună pentru anumiți oameni. Oricum, vezi o analiză aici: https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/theologica/sa-nu-fierbi-iedul-in-laptele-mamei-lui-25858.html .
Da, ultimele două pasaje din articolul pe care-l prezentați sunt cele mai clare și au cel mai mult sens (și confirmă ce spusesem și eu mai jos), dincolo de toate explicațiile și nedumeririle lingvistice din prima parte, care parcă ar spune că nu știm exact ce spune Scriptura, sau cât de autentică este…
De altfel, expresia în sine este foarte grăitoare pentru conștiința noastră, înțelegem despre ce e vorba și, poate, tocmai de aceea nici nu a fost comentată sau explicată de sfinții părinți, pentru că e evidentă, nu are nevoie de prea multe explicații. Poate că de aceea și în Legea Vechiului Testament e foarte concisă, așa cum și altele și cele mai importante porunci sunt cele mai concise, precum cele din decalog.
Hristos a înviat! Poate că întrebarea e adresată părintelui, dar am auzit că această poruncă e tocmai pentru a interzice un act insensibil, inconștient și crud, oribil, și deci pentru a induce respect față de viață, față de celelalte ființe vii, de creaturi, în pofida obiceiului sau dorinței omului (poate uneori și a necesității) de a le mânca laptele sau carnea, sau a neputinței, slăbiciunii omului căzut de a nu le mânca, și împotriva tendinței acestuia de a se deda în mod inconștient și neînfranat poftelor și plăcerilor trupește, carnale. Cu alte cuvinte, fierberea iedului în laptele mamei sale ar fi un act de desfrânare alimentară (în condițiile deja existentei și toleratei desfrânări a consumului de carne, de după cădere), sau chiar de păcat alimentar, comparabil cu mâncatul sângelui. Adică Dumnezeu spune: nu fii chiar atât de desfrânat, ci ai bun simț.
De altfel, vedem că Dumnezeu introduce și alte reguli, restricții și limitări referitoare la mâncatul animalelor și a celorlalte alimente produse: care animale sunt de mâncat și care nu, și cum trebuiesc mâncate și împărțite, inclusiv cu Dumnezeu prin jertfe și ofrande, atât animale, cât și vegetale. De pildă, animalul prim născut, cel mai bun și frumos, primele roade ale câmpului, ca și grăsimea animalelor (considerată atunci partea cea mai bună, mai hrănitoare, dar, iată, acum știm că e și cea mai nesănătoasă și improprie pentru om, care nu e carnivor) erau oferite lui Dumnezeu, prin ardere de tot.