Înălțarea Domnului și milostivirea – p. Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt frumos al părintelui Pimen Vlad care face legătură între Înălțarea Domnului, milostivirea și tristețea care sunt ascunse în acest eveniment.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Despre Înălțarea Domnului

Dragii mei, iată că ne vedem iarăși! Este o zi frumoasă, însorită. De fapt, toate zilele sunt frumoase, iar acum e un pic mai însorit. Au mai fost una-două zile cu ploi, dar azi e o zi caldă. Și pasările se bucură. Se mai aude un pic de zgomot pentru că mai lucrăm la un zid, mai jos un pic și tocmai se toarnă niște betoane și se mai aude un motor. Chiar dacă am venit eu în livadă tot să mai aude, dar e semn că se trăiește, e viața.

Dragii mei, despre ce să vă mai vorbesc? V-am spus atâtea de-a lungul timpului, o să încerc așa, o îmbinare de mai multe lucruri, ce o să mă lumineze Maica Domnului. Filmarea asta cred că o să nimerească chiar de Înălțarea Domnului, că întotdeauna știți o fac înainte cu câteva zile, poate cu o săptămână, ca să aibă timp s-o pregătească.

Făcând binele, ne facem bine nouă

Ce să spunem noi de Înălțarea Domnului? Vedem că, după Înviere, s-a arătat Mântuitorul de atâtea ori: ucenicilor, Maicii Domnului, femeilor mironosițe. Permanent s-a arătat, i-a încurajat, le-a spus ”Nu vă temeți!”, le-a spus ”Bucurați-vă!”. Deci două lucruri de bază: să nu ne temem că-L avem pe Dumnezeu cu noi și să ne bucurăm. Ați auzit, dragii mei? Să ne bucurăm de tot ce e în jurul nostru, să ne bucurăm de natură, de păsări, de animale, de oameni, de tot ce e în jurul nostru, să ne bucurăm frumos, să nu facem rău, să dăm răul deoparte și să facem bine, să alegem binele. Făcând binele, ne facem bine nouă. Și aici, pe Pământ, și în veșnicie.

Și după cum spune și în Evanghelie, i-a luat Mântuitorul pe ucenici și i-a dus undeva aproape de Betania și vorbea cu ei, îi încuraja, a stat un pic mai mult cu ei. De ce? Pentru că urma a se înălța la cer și ca să-i mai întărească, să-i mai încurajeze, să fie mai mult prezent în mijlocul lor. Și, pe când vorbea cu ei, S-a înălțat la cer. Da, S-a înălțat! Deci n-a fost ridicat de cineva, ca Sfântul Ilie, care nu s-a înălțat, ci l-a luat Dumnezeu. 

Ștergerea păcatului strămoșesc

Cum S-a Înălțat la cer, pentru că doar El permanent a fost acolo, în cer, alături de Dumnezeu, Tatăl, cum se zice – Sfânta Treime, dar Hristos S-a înălțat la cer cu trupul nostru, trupul ăsta omenesc, pe care l-a luat din Maica Domnului. Deci l-a îndumnezeit, l-a dus la cer, adică ne-a șters toate păcatele noastre, păcatul strămoșesc, ne-a curățat, ne-a împăcat cu Dumnezeu. Cei care ați fost la Ierusalim, ați văzut undeva acolo, pe muntele Măslinilor, este locul Înălțării. Exact pe locul acela a început Înălțarea Mântuitorului la cer și se spune în tradiție că nu S-a ridicat deodată, drept așa, în sus, ci S-a ridicat ușor, ca să mai fie prezent cu ei.

La mănăstirea Eleon, este “Urma Maicii Domnului”. Se spune că El, de acolo, a început a Se înălța ușor, fiind îmbrățișat de Maica Domnului, Se înălța ușor pentru a nu o întrista și mai mult. În felul ăsta S-a ridicat ușor din mâinile ei. Se zice că acolo, la Eleon, Maica Domnului S-a ridicat pe vârful unui picior ca să ajungă cât mai sus să Îi îmbrățișeze picioarele, ca să-L mai țină un pic pe Mântuitorul, care se înălța și astfel S-a imprimat urma piciorului Maicii Domnului în piatră. Dragostea de mamă – chiar dacă știa că este Dumnezeu și Se duce la Cer și o să ajute mai mult – nu se îndura să-L lase să plece, să-L aibă cât mai mult prezent, mai ales că trecuse prin mare suferință la Răstignire, și apoi prin bucurie Învierii. Era mamă, e mama noastră, a tuturor.

Întristarea apostolilor

Hristos S-a înălțat la cer, iar apostolii au rămas întristați. Normal, trebuiau să se bucure că S-a dus Mântuitorul la Cer și o să-i ajute permanent. Dar, era învățătorul lor, era prietenul lor, era Dumnezeul lor, era, totuși o despărțire. Când îți pleacă cineva drag de acasă pentru o perioadă, știi că vine înapoi, dar te întristezi că pleacă, cu toate că știi că o să-l mai vezi. La fel era și la Mântuitor și la Maica Domnului. Și S-a ridicat până nu S-a mai văzut, dar ei au rămas cu privirea la cer, poate îl mai zăresc un pic. Și s-au arătat doi îngeri în haine albe și le-au spus: “De ce stați privind la cer? Acest Iisus, pe care L-ați văzut înălțându-Se la cer, va veni înapoi.” Când? …. La judecată.

Pregătirea pentru judecata de apoi

Cei care au făcut ceea ce a trebuit, luptându-se pe calea spre Dumnezeu, aceia vor ieși în întâmpinarea Lui. Ei vor fi ridicați de la pământ cu Puterea Dumnezeiască. În schimb, cei care au iubit pământul, care s-au legat de acest pământ, care au fost în stare să facă toate răutățile ca să dobândească acest pământ, vor rămâne lipiți de pământ. Judecata va fi de la sine, se vor separa unii de alții de la sine. Cei care s-au folosit de acest pământ doar pentru necesitățile lor, care au făcut bine din roadele pământului, aceștia merg toți în întâmpinarea Mântuitorului. Să avem și noi puțin grijă, să fim din cei care vor fi ridicați, măcar un pic. Asta înseamnă să nu ne alipim prea mult. Să nu facem toate răutățile ca să dobândim pământul acesta.

Vedem câți împărați, câți oameni mari s-au luptat și s-au omorât pentru el, iar pământul a rămas acolo unde este. Nu au putut să îl mute. Așa vedem cât de slabi suntem, pământul rămâne și tot el ne acoperă la sfârșit. Important este să rămânem și noi stabili, acolo unde ne-a lăsat Dumnezeu, în pământul nostru. Să avem grija lui, să îl îngrijim, pentru că el ne dă roadele lui și din aceste roade dă mai departe. Să-l păstrăm și să ne îngrijim de el. Uneori din lucruri mărunte putem primi bucurie. Un zâmbet, un cuvânt bun spus cuiva, un mic ajutor, nici nu vă închipuiți  cât de mult valorează.

Bătrâna din Salonic

Hai să vă spun un lucru pe care mi l-am amintit acum: odată, în Salonic, ieșind cu un părinte la ceva treburi, ne-am întâlnit cu o familie din România, oameni din cei care urmăresc cu drag filmările. Am fost cu ei la Sfântul Dimitrie, pe la biserică, după care cred că am stat un pic de vorbă și mergând pe stradă, afară fiind rece chiar burnița, la vreo 10 metri, am văzut o bătrână venind din față, în papuci de casă cu un palton pe spate, iar pe cap avea o broboadă. Se vedea că a ieșit mai neîngrijită din casă. Mergea pe stradă amărâtă și tristă. Erau oameni, treceau la deal, la vale, dar ea nu vedea pe nimeni. Mergea încet, târâia picioarele.

Avea vreo 80 de ani,  poate era singură acasă, n-avea pe nimeni, nu mai avea putere să se schimbe, și-a pus doar un palton pe umeri. Poate a ieșit să-și ia o pâine, poate nici n-avea bani de pâine. Se îndrepta spre biserica Sfântului Dimitrie, poate se ducea acolo să spună o rugăciune s-o ajute. Eu mai am un obicei când merg pe stradă: să mai fac câte o fotografie la diferiți oameni, să-mi rămână întipărită cumva amintirea lor. Primul gest, cum venea ea, o fost să duc mâna la buzunar, să scot telefonul, să-i fac o fotografie. Dar în momentul ăla mi-a venit un gând: ”Poate că bătrâna asta nu a mâncat azi, cine știe ce poartă în suferință și eu îi fac poză?”. Atunci imediat mâna s-a îndreptat spre alt buzunar și am scos 10 euro.

Un gest mic poate schimba starea celor din jur

Când m-am întâlnit cu ea, nu i-am ieșit chiar în față, m-am dus alături și i-am pus mâna așa pe umăr, calm, și i-am pus cei 10 euro în mână. Din toată întristarea ei, deodată a ridicat privirea la mine și i s-a luminat fața. Deodată s-a schimbat total și a spus: ”Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, să-ți ajute Dumnezeu!”. Am mângâiat-o ușor pe spate, i-am strâns mâna și m-am întors și am plecat. Un mic gest, nu a fost nimic deosebit. Ce vreau să spun aici? Bătrâna era în suferință. Nu cred că acei 10 euro pe care i-am dat eu au făcut-o fericită, ci gestul, faptul că pur și simplu am mângâiat-o pe spate, i-am prins mâna, a simțit că am făcut cu drag lucru ăsta. Acest simplu gest a scos-o din starea aia, a luminat-o, îi strălucea fața. Poate mai târziu a intrat în starea ei la loc.

Dar momentele alea nu se uită și știu că bătrâna aceea, necunoscută, nu va uita că m-am oprit câteva secunde să îi fiu alături. Vedeți cât de simple sunt gesturile astea, dar dacă le faci când trebuie și unde trebuie, nici nu vă dați seama câtă valoare au, iar ele se duc direct la Dumnezeu. Când a zâmbit bătrâna aceea în suferință, eu cred că și îngerul a zâmbit atunci. N-am spus că am făcut eu mare lucru, a fost ceva firesc, aș spune, dar are valoare în fața lui Dumnezeu. Câte cazuri asemănătoare sunt în lumea asta. Mergeți pe stradă, nu fiți doar adânciți în ale voastre, în necazurile voastre, în afacerile voastre. Mai vedeți ce se întâmplă, mai aruncați câte o privire la câte o persoană în suferință, mai zâmbiți-le, dați-le curaj, ajutați-i cu ceva. Astea nu se pierd niciodată, se duc și le găsim în Cer.

Bătrâna Anastasia

Dragii mei, părintele Cleopa povestea de multe ori despre văduva Anastasia, o bătrânică. Pe vremea împăratului Nichifor, acesta a făcut o biserică mare, frumoasă și a venit să o vadă înainte de sfințire, iar sfetnicul lui, care se ocupase de construcție, îi arăta pisania cu ”Eu, împăratul Nichifor, făcut-am această biserică pe toată cheltuiala mea…”. Biserica era foarte frumoasă și totul era pregătit pentru sfințirea ei. Venise lume din toată împărăția. Undeva, în afara orășelului, trăia o văduvă, Anastasia, amărâtă, săracă, chiar nimic n-avea. Aduna și ea câte un spic în urma secerătorilor, căci era obiceiul ca întotdeauna secerătorii să lasă unele spice în urmă, să nu strângă tot, să rămână ceva și pentru cei săraci.

Bătrâna aduna un pic de grâu și mai lua cu ziua de tors lână de la oameni, să aibă și ea acolo cu ce trăi. Era singură, nu mai avea pe nimeni. Auzind ea că se sfințește biserica, a dorit să meargă, dar nu știa ce dar să ducă, pentru că nu avea nimic. A văzut că trec o mulțime de oameni cu carele trase de boi și s-a gândit să taie și ea niște iarbă de pe marginea drumului, a legat-o și a pornit la drum. La biserică a văzut niște boi, trași de o parte, care nu aveau nimic de mâncat și s-a gândit că iarba aceea pe care ea le-o dă lor, chiar dacă nu era de pe ogorul ei, dar era adunată și cărată de ea, ar fi primită ca ofrandă pentru Dumnezeu. După aceea a intrat în biserică și s-a închinat.

Darul făcut din inimă

Stând în fața icoanei, a început să se roage: ”Doamne, iartă-mă, că n-am nimic ce să-Ți aduc. Am adus și eu iarba aceea, dar altceva n-am. Iartă-mă pentru păcatele mele, n-am nimic, sunt săracă. Dar îți mulțumesc, Doamne, că măcar ai îngăduit să aduc și iarba aceea și m-ai primit și pe mine aici.” Când a început sfințirea, deodată au văzut toți că acolo unde era pisania, s-a schimbat scrisul. O mână nevăzută a șters și a scris altceva: ”Eu, văduva Anastasia, am făcut această biserică.”. Ați înțeles? Nu mai era Nichifor, împăratul. Se minunau toți când au văzut că a dispărut scrisul. Unul mai curajos s-a dus și i-a spus sfetnicului, care mai apoi i-a arătat împăratului.

Acesta s-a minunat când a văzut această taină a lui Dumnezeu și a înțeles că văduva făcuse ceva plăcut Domnului, mai presus decât el, așa încât, deși el plătise pentru construirea bisericii, totuși ea a primit biserica. A trimis deci să cerceteze și din om în om a aflat cine este văduva Anastasia. A trimis oamenii să o aducă, fără să o sperie și când a văzut-o a întrebat-o ce a făcut ea pentru biserică astfel încât Dumnezeu i-a dat-o ei. Ea a spus că nu știe decât că a adus o legătură de iarbă tăiată de pe marginea drumului. Nichifor i-a spus că, în fața Domnului, brațul acela de iarbă a valorat mai mult decât tot ce făcuse el și deci biserica este a ei.

Să nu alergăm după slava oamenilor

Vedeți cum a cinstit Dumnezeu un braț de iarbă adus din drag? Atât a putut și ea, bătrână: să care un braț de iarbă. S-a rugat să se socotească chiar și acel lucru mărunt și Dumnezeu într-adevăr l-a socotit. Se zice că atunci când a murit, bătrâna a fost îngropată în biserică. Așa a poruncit împăratul, să i se dea cinstea cuvenită, dacă Dumnezeu a hotărât așa.

Vedeți, dragilor, câtă diferență este între cinstea pe care ne-o dau oamenii și cinstea pe care ne-o dă Dumnezeu? Să nu alergăm după slava oamenilor, că ne va da Dumnezeu slavă, va ști El cum. Să facem bine din toată inima, pentru că Dumnezeu nu rămâne dator niciodată, iar Maica Domnului mijlocește permanent pentru noi, e alături de noi tot timpul.

Dragilor, să ne ajute bunul Dumnezeu și Maica Domnului să ne acopere cu harul Ei cel sfânt. Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!