Minunea care i-a îngrozit pe soldații naziști la El Alamein

Urmăriți un frumos documentar ilustrat despre minunea unui sfânt foarte iubit în întreaga Ortodoxie, petrecută cu ocazia uneia dintre cele mai celebre bătălii din istorie, la El Alamein.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Minunea care i-a îngrozit pe soldații naziști

Acum aproape 80 de ani, într-o noapte răcoroasă, trupele naziste au început să fugă în panică de la posturile lor. Văzuseră ceva ce nu puteau explica. Aceasta este povestea de la El Alamein, o minune din timpurile noastre, petrecută în Egipt. Dar ce sau pe cine văzuseră?

Timp de mai multe luni, armata a VIII-a Britanică luptase împotriva ofensivei germane din Africa de Nord. Înaintând spre Alexandria, germanii au fost opriți și ținuți pe loc în localitatea El Alamein. Generalul Bernard Montgomery preluase de curând comanda forțelor britanice din zonă. Odată ce ofensiva germană fusese oprită, el a folosit acest răgaz pentru a-și pregăti propria ofensivă.

La miezul nopții, în prima zi a luptelor care aveau să ducă la cea de-a doua bătălie de la El Alamein, un comandant german a dat peste soldații săi, care se retrăgeau de pe poziții. Acești ostași experimentați erau cuprinsi de groază. Răsuflau greu, alergaseră și păreau înfricoșați. El i-a întrebat: Ce se întâmplă?

Din ruinele unei biserici vechi, numită Biserica Sfântului Mina, acești germani văzuseră un ostaș egiptean călare, venind drept spre tabăra lor, urmat de o caravană de cămile. Comandantul german nu i-a crezut, însă soldații fugiseră de pe linia de front și refuzau să se întoarcă. Toți povesteau același lucru.

O tânără evlavioasă, cu numele Eufimia, stătea în fața unei icoane a Maicii Domnului și plângea. Își dorea cu ardoare să aibă un copil cu soțul ei, dar până atunci fusese stearpă. În mijlocul strigătelor ei pline de durere către Dumnezeu, s-a auzit un glas. O rugăciune fusese ascultată. Curând după aceea, s-a născut un fiu, Mina. Părinții s-au ostenit să-l crească ca pe un credincios slujitor al lui Hristos.

Împăratul Dioclețian a poruncit ca toți cei care trăiau sub stăpânirea sa să aducă jertfe idolilor, punând tămâie zeilor. Creștinii din acele ținuturi au fost siliți să aleagă: să-și lepede credința sau să se împotrivească și să îndure prigonire, închisoare și moarte.

Mina, care era acum un ofițer încercat în armata egipteană, a fost și el silit să ia această hotărâre. Prețuit mult pentru vitejia sa în luptă și pentru răbdarea arătată ca ofițer, el a înțeles că păstrarea credinței în Hristos avea să-l coste totul: cinstea, averea și cariera. Fără să mai stea pe gânduri, și-a lepădat centura ostășească, a aruncat-o la pământ și a fugit din cetatea sa, Frigia, în munții dimprejur.

Stăpânirea lui Dioclețian a luat sfârșit în anul 305, însă urmașul său, Maximian, a continuat prigoana. Iar acum, trăind în munte, cu toată viața închinată rugăciunii, Mina a rămas acolo să-și curățească patimile și să-și sfințească sufletul.

Într-o noapte, el are o vedenie. Vede creștini și creștine care au fost martirizați de prigonitori, fiind încoronați pentru suferințele lor. Aude un glas care zice: „Bine ești cuvântat, Avva Mina, căci ai fost chemat la viața evlavioasă încă din copilărie. Ți se vor da trei cununi nemuritoare: una pentru fecioria ta, a doua pentru asceza ta și a treia pentru mucenicia ta.”

În timp ce Mina se află pe munte, primind această vedenie cerească, dedesubt, cetatea Frigiei este cuprinsă de o sărbătoare zgomotoasă în cinstea idolilor păgânești. În mijlocul veseliei, cei care iau parte la sărbătoare sunt uimiți când un bărbat pășește în mijlocul mulțimii și strigă: „Nu este decât un singur Dumnezeu adevărat, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Zeii voștri sunt demoni, iar idolii voștri au fost făcuți de mâini omenești. Aceste lucruri neînsuflețite nu sunt decât materie: metal, lemn și piatră.”

Mulțimea se aruncă asupra lui, îl bate și îl târăște înaintea prefectului Piros. Același comandant sub care slujise odinioară ca ostaș.

„Ce ai de spus pentru tine, ticălosule?”

„Am fost ostaș și am slujit în armata împărătească cea mai mare parte din viață. Dar, deoarece împăratul a ales calea idolatriei și prigonirea creștinilor, am ales să locuiesc cu fiarele sălbatice în pustie, decât să ascult de poruncile nelegiuite ale celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu.”

A doua zi este adus din nou înaintea prefectului. „Arde doar o fărâmă de tămâie, fiule, doar o fărâmă, și vei fi redat vechii tale dregătorii.”

Refuzând din nou să-L lepede pe Hristos, este chinuit, dus afară din cetate și decapitat. Creștinii credincioși care au fost martori la mucenicia lui îi iau moaștele ca să le îngroape cu cinste.

Mai târziu, Patriarhul Alexandriei primește o vedenie și merge să descopere sfintele moaște. Acestea sunt așezate pe o cămilă, care, ajungând într-un loc anume, se culcă și refuză să mai meargă. Socotind aceasta ca un semn, moaștele sunt îngropate în acel loc, lângă o fântână.

De atunci, moaștele Sfântului Mina au săvârșit nenumărate minuni. Când locuitorii Alexandriei sunt atacați de berberi, dregătorul dezgroapă moaștele și le ia cu el ca ocrotire, până când poporul reușește să-i înfrângă pe năvălitori. Moaștele sunt apoi reîngropate la Lacul Mariout, unde se zidește o biserică în cinstea lui. Mai târziu, cetatea de lângă această biserică primește numele său: orașul El Alamein.

După aproape trei săptămâni de lupte crâncene, armata germană este învinsă în cea de-a doua bătălie de la El Alamein. Acesta este un moment de cotitură în cel de-al Doilea Război Mondial. Winston Churchill scrie cu dreptate: „Înainte de El Alamein nu am avut nicio victorie. După El Alamein, nu am mai avut nicio înfrângere.”

În 1959, Biserica Sfântului Mina a fost rezidită, iar astăzi el este cinstit ca unul dintre marii sfinți ai Egiptului. Este cunoscut ca ocrotitor al celor care suferă în vreme de război. Și, deși moaștele sale au fost prezente în timpul distrugerii zonei, ele au trecut cu bine încercarea vremii. Oamenii bolnavi continuă să vină la biserica sa pentru vindecare. Iar astăzi, pe Muntele Athos, se află o mare frescă ce îl înfățișează pe Sfântul Mina atacând soldații germani.

Deși a fost ostaș în viața sa pământească, credința neclintită a Sfântului Mina a arătat că înrolarea sa a fost într-o altă oaste. Pomenirea sa ne aduce aminte că cei care luptă lupta cea bună a credinței și slujesc comandantului oștilor cerești, nu pot fi niciodată înfrânți.

Sfinte Părinte Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!