Ortodoxia în diaspora secolului 21 – PS Siluan de Gyula, p. Teologos
4 iunie 2023
Cum depășim traumele și slăbiciunile – d-na Galina Răduleanu
5 iunie 2023
Ascultați un cuvânt dătător de curaj al p. Varnava Iancu despre harismele Duhului Sfânt și despre cum trebuie să fie creștinul în relația cu Duhul și cu ceilalți.
Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Atunci când Sfântul Serafim de Sarov spune că scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt exprimă astfel glasul conștiinței Bisericii. Și Sfântul este cel care se face părtaș darurilor și harului Sfântului Duh. De altfel, Hristos se face cunoscut doar în Duhul Sfânt. Așadar, scopul vieții noastre este să atragem harul Duhului Sfânt, luminarea Sfântului Duh.
Modul prin care vom face acest lucru este să ne deschidem inima Domnului, să fim deschiși Sfântului Duh. Omul care este receptiv lucrării Duhului Sfânt este cel smerit. Cine e smerit? Cel liniștit. Cine este omul liniștit? Este cel care nu-și ascultă deloc gândurile, ci își ține inima îndreptată doar către persoana lui Hristos. Și nicăieri altundeva! Nu se încrede gândurilor și nici priceperii sale. Gândul te poate acapara și distruge. Cine crede că poate să-și controleze gândurile, se înșeală amarnic. Gândurile zboară unde vor, te înnebunesc. Ca să facem loc harului e nevoie să fim smeriți, liniștiți, să nu auzim niciun gând, să nu ne încredem deloc gândurilor, ci doar să ne umplem inima de rugăciunea lui Iisus, să ne umplem inima de cuvântul lui Dumnezeu. Și, în acest mod, să Îl atragem pe Preasfântul Duh.
Cel mai mare dar al Sfântului Duh este Biserica. În Biserică lucrează Duhul Sfânt. Poate că noi suntem mădulare bolnave, suntem păcătoși, suntem pierduți. Poate că lumea se smintește de Biserică prin noi, însă Biserica este Sfântă, pentru că Îl are cap pe Hristos și în ea lucrează Duhul Sfânt. Biserica este izvorul din care primim Viața, primim Apa cea Vie. Din Biserică luăm toate darurile care ne umplu ființa. De unde altundeva ne putem hrăni cu Trupul și Sângele lui Hristos? Numai în Biserică Îl primim. Ce poate fi mai mare decât acest fapt? Realizările și reușitele lumii? Ce sunt toate acestea? Lucruri supuse morții. Noi trăim această slavă, această cinste: să-L ținem în mâinile noastre pe Hristos, să ne unim cu El. Cum se face aceasta? Numai prin harul Duhul Sfânt.
Ce reușim să facem în Biserică? Ne curățim de păcate, de poveri, de sentimentele de vinovăție. Avem păcate și zicem că mergem să vorbim cu cineva, să ne ușurăm puțin. Așa se întâmplă în lume, doar te ușurezi. Aici te curățești, te eliberezi, devii un om nou, o făptură nouă. Cum se petrece aceasta? Prin „priceperea” Părintelui? Cum? În mod magic? Doar prin Duhul Sfânt care conlucrează cu libertatea noastră, prin harul Duhului Sfânt. Ce să spunem?! Duhul Sfânt este totul! Este suflarea noastră, e viața noastră! Cum se căsătoresc oamenii? Pentru că s-au hotărât să se căsătorească? Cum devin una? Prin Duhul Sfânt! Toate se fac prin Duhul Sfânt, toată lucrarea Bisericii. Și noi I-am limitat lucrarea deoarece credem în puterea noastră, în gândul nostru, în valoarea noastră. Însă aceasta nu există fără Duhul Sfânt.
Și cum le-a rânduit Dumnezeu? Ne-a spus să ne apropiem de El, dar nu de unii singuri, ci uniți între noi. Cine aduce acel cadru comun și acea unitate? Numai Duhul Sfânt, după cum a zis Domnul: „Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” Cine săvârșește acest lucru? Duhul Sfânt! Și Biserica scandalizează astăzi cel mai mult lumea. Nu pentru că are putere, nu are putere lumească. Nu pentru că suntem fără de păcat, poate că suntem mai rău decât lumea. Dar de ce? Pentru că ne propune un mod de viață smintitor. Care? Să devenim una! Viața mea nu este doar a mea, ci este și a ta. Viața ta nu este numai a ta, este și viața mea! Este viața noastră, și spre aceasta ne insuflă Duhul Sfânt. Acel individualism, acel spațiu privat, acea izolare de a-mi ignora sinele, drepturile mele, iar tu să fii „un altul” , o posibilă amenințare și un pericol. Aceasta este gândirea lumească. Hristos a venit ca să o distrugă prin ruperea barierelor individuale, spunându-ne: „Eu trăiesc pentru voi! Pentru voi am venit în lume. Trupul meu L-am dat pentru voi: ‘Luați mâncați!’.” Ca să ne învețe acel mod de viețuire, acea raportare la viață, acel mod de a trăi în Biserică.
Oamenii ce spun? Să vă dau un exemplu: se căsătoresc și își imaginează că vor face o nuntă romantică într-o bisericuță, unde vor fi doar ei și nașii. Asta e nuntă? Nunta mea îi privește pe toți. Și mă căsătoresc cu o persoană, ca să învăț să-i iubesc pe toți. Nu doar pe tine, lumina ochilor mei! Acest lucru înseamnă moarte. E un iad din toate punctele de vedere, dacă viața noastră nu devine o deschidere! Și cum se va întâmpla acest lucru? Doar dacă primim insuflarea Duhului Sfânt! Cum vom primi insuflarea? Numai dacă spargem limitele individuale și zicem Domnului: „Nu am gânduri, nu îmi fac niciun plan, sunt pierdut și mă aflu în mâinile Tale.” Atunci când se frâng aceste limite, ale propriei noastre dreptăți și socoteli, și ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu, vom vedea că, întâi de toate, El este o deschidere. Și atunci nici noi nu vom putea fi altfel.
De aceea, nu există un bun creștin care să fie o persoană închisă în sine, vrednică de plâns, izolată, închisă în chingile dreptății sale. Omul lui Dumnezeu e un om deschis! Dacă nu e așa, nu se poate numi creștin. Și nu e vorba de lucruri psihologice, e ceva ființial, duhovnicesc. Atunci când te simți pierdut și vezi că Dumnezeu Se atinge de tine, când vezi că te iubește la fel, frângi limitele dreptății și normelor tale de moralitate. Și atunci, ce limite vei mai pune celorlalți? Vei trăi doar într-un singur mod: primești iubire de la Dumnezeu și o dăruiești oamenilor. Nimic altceva! Așa ne inspiră Duhul Sfânt!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
4 Comments
Părinte, o întrebare: pentru a liniști mintea, pentru a ne aduna în prezent, departe de gânduri, pentru a ne antrena spre “starea de prezență continuă” despre care vorbea iubitul Părinte Arsenie Papacioc, este potrivit să facem și exerciții de respirație, sau, de ce să mă ocolesc, de mindfulness?
Există vreo valoare ortodoxă în a contempla, a lua în tine bucuria și frumusețea creației?
Mă delimitez categoric de practicile orientale, de căutarea a iluminării (pe care personal o văd mai degrabă decât o aprofundare a revelatiei naturale, bătând spre concluzii greșite în afară Revelației lui Hristos). Nu caut să găsesc valoare spirituală ortodoxă în meditație budistă, cred că nu există.
Dar, având o minte plină de gânduri (datorită în primul rând poate și unei serii de obiceiuri proaste), găsesc că mă ajută să practic un pic de respirație controlată, sau un pic de observație în care să nu mai fac din gândurile mele centrul atenției mele, ci exteriorul meu. Mărturisesc că încerc să spun și Rugăciunea lui Iisus, pentru că vreau ca practica aceasta, pe care încerc sa o construiesc ca pe o terapie seculara, să fie și ea cumva orientată spre Hristos, și nu spre mine, spre nimic sau spre natură.
Și mă mai sperie și că imersiunea în bucuria pe care frumusețea naturii o dă, care trimite spre Slăvirea Domnului, să nu ducă subtil spre panteism. Poate citesc prea multe și am capul îmbuibat cu prea multe teorii, dar taman asta e problema.
Întrebarea e mai simplă poate: ne putem antrena conștient în prezent? Are aducerea trăirii în prezent, în liniștirea minții cum să ne apropie de Hristos? Ne putem bucura de stările bune pe care soarele printre ramurile verzi ni le dă liniștiți că oglindesc frumusețea Domnului ci nu ne antrenăm în confuzia că chiar aceea este frumusețea Lui?
Existală riscul unei prea mari atenții la demarcarea ortodoxiei și respingerea unor practici de bun simț doar pentru că ele sunt mai prevalente în alte spiritualității neortodoxe?
Acestea în completarea (nu spre neglijența) unui program de rugăciuni și încercare de rugăciune mai multă (după cum permit sarcinile de moment, sau mai rușinos, aducerea aminte sau gândurile)
Mi s-a atras atenția la biserică, într-un mod foarte agresiv, de către o persoana în legătură cu copiii care au deranjat câteva pietricele din decorul din curte. Agresivitatea și răutatea care le.am simțit mi-au adus o supărare teribile și gânduri de a nu mai merge la biserică. Cum sa depășesc aceste gânduri pt că știu că cel mai important din toate e să continui să mergem la biserică chiar și cu copiii mai neastâmpărați?
Să nu vă intereseze părerea celor din jur…cu toții venim in Casa Domnului să fim vindecați… așteptați să vină Doctorul!
Vă rog să mă iertați Părinte că am îndrăznit să spun și eu un cuvânt din dragoste!