Dorința de martiriu – pr. Iosia Trenham

Ascultați un cuvânt înflăcărat al părintelui Iosia Trenham în care acesta ne vorbește despre martiriu ca depășire a condiției noastre căzute și despre iubirea lui Hristos.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Bun găsit tuturor! Hristos a înviat și Dumnezeu să vă binecuvânteze! Vă mulțumesc mult pentru că mă ascultați. Reflecția de astăzi pentru edificarea voastră, pentru zidirea sufletului vostru am intitulat-o: “Tânjind să mor pentru Iisus”.

Vreau să vorbesc cu voi despre dorința de martiriu. Știți că Mântuitorul nostru a omorât moartea și a schimbat moartea pentru noi. A făcut ca moartea să nu mai fie un dușman de temut, marea Bestie neînvinsă și a transformat-o într-o ușă și o oportunitate pentru creștini, ceva de care un credincios devotat nu se mai teme, ci chiar tânjește după ea. Da, tânjește după [moarte]. Poate că vă gândiți: “Părinte, poate că sunteți puțin entuziast”. Dimpotrivă! Aceasta este dispoziția creștină. Dacă vreți să cunoașteți atitudinea ortodoxă a credincioșilor față de moarte, aceasta este – tânjim după ea. Vedeți acest lucru, bineînțeles, în mărturia din Faptele Apostolilor, care au sfidat moartea și s-au pus intenționat în calea morții, în slujba lui Hristos, fără nicio ezitare.

Așa cum Sfântul Pavel a spus, el tânjea să plece, adică să moară. Adică, a dorit să moară pentru a fi cu Hristos, pentru că asta este cu mult mai bine. Dar a considerat că a rămâne o vreme pe pământ, în viața sa apostolică activă, era mai necesar pentru binele nostru, pentru binele credincioșilor. Aceasta este dispoziția Sf. Pavel transmisă Bisericii.

De fapt, aș vrea să împărtășesc cu dvs. câteva exemple definitorii în acest sens, care au stabilit cursul în secolele timpurii pentru restul istoriei creștine, până în ziua de astăzi. Primul exemplu este viața minunatului Sf. Mc. Ignatie [Teoforul], purtătorul de Dumnezeu, marele episcop al Antiohiei, care și-a dat viața și a fost martirizat în Colosseum în jurul anului 107 (ceva de genul). Avea o singură dorință, și anume aceea de a fi mâncat de fiare pentru credința sa în Hristos. A vrut să fie mestecat de dinții lor și să fie transformat într-o pâine pură, care să se ridice în Împărăția lui Dumnezeu, ca să poată fi cu Hristos și să aducă o oarecare răsplată pentru sacrificiul lui Iisus, pentru revărsarea iubirii lui Iisus pentru el. De fapt, el a scris scrisorile sale magnifice. Sper că știți de ele! Aceste scrisori ale Sfântului Ignatie, dacă nu le-ați citit, vă încurajez să le citiți. În aceste scrisori, a avut o temă comună, și anume să scrie Bisericilor, prin teritoriul cărora urma să treacă în drumul său spre martiriu, cerându-le să nu-l salveze, să nu-l împiedice să-și ofere viața de dragul lui Hristos.

Un alt exemplu pe care aș vrea să vi-l prezint, s-a petrecut puțin mai târziu și vine din partea influentului catehet, care a fost mai târziu declarat eretic de către Biserică, [și anume] Origen. El a fost extrem de influent, începând cu ultima parte a sec. al II-lea până la mijlocul sec. al III-lea. A scris un text definitoriu pe tema a martiriului, care a avut un impact profund asupra Bisericii. Se numește “Îndemn la martiriu”. Puteți lua un exemplar frumos în limba engleză din seria “Clasici ai spiritualității occidentale” și puteți citiți acolo despre atitudinea sa față de martiriu și despre creștini în general, de la sfârșitul sec. al II-lea și începutul sec. al III-lea, despre atitudinea lor față de moartea pentru Hristos.

Permiteți-mi să citesc câteva cuvinte din îndemnul său către martiriu: “Dacă dorim să ne salvăm sufletul pentru a-l recupera mai bine, să-l pierdem prin martiriul nostru. Să intrăm în competiție pentru a câștiga, însă nu doar prin martirajul exterior, ci prin martiriul interior, martiriul care este în secret. Este o distincție frumoasă și timpurie, continuată de Părinții Bisericii, după Origen, despre martiriul interior și martiriul exterior. “Să ne înscriem în competiție pentru a câștiga desăvârșit nu numai martiriul exterior, ci și martiriul care e în taină, așa ca și noi să putem rosti strigătul apostolic, căci aceasta e lauda noastră – martiriul conștiinței noastre”. Putem învăța și noi de aici cum este martiriul și cât de multă încredere față de Dumnezeu produce, așa că Origen laudă puterea martirilor.

Dacă știți ceva despre această perioadă timpurie, primele 3 secole ale Bisericii și cum se confruntă creștinii cu aceste intense martiraje periodice, restul credincioșilor îi onorau foarte mult pe martiri și trimiteau mici rugăciuni în timp ce persoana se îndrepta spre martiriu, cereau să fie pomeniți și puneau câteva cereri de rugăciune în mâinile martirilor, pentru că ei considerau că orice persoană martirizată ar fi foarte slăvită de Dumnezeu și rugăciunile ei ar fi ascultate. Din această perioadă timpurie am pus martirii la cel mai înalt nivel al devotamentului și imitației noastre. I-am onorat pe martiri în mod constant cu sărbători și liturghii de celebrare încă de la început.

Așa că iată-l pe Origen! Putem învăța de aici ce este martiriul, și câtă încredere în Dumnezeu produce, întrucât un sfânt este generos și dorește să răspundă la binefacerile care l-au copleșit din partea lui Dumnezeu. El caută ce poate face pentru Domnul în schimbul a tot ceea ce a obținut de la El. Avem aici un alt aspect al martiriului, pe care Origen îl prezintă clar din poziția Bisericii despre acest lucru și anume că e vorba de o chestiune de iubire. Cum devine o persoană un martir? Nu pentru că vrea să fie mare în ochii oamenilor. Nu! Martiriul e rodul dorinței de a oferi o iubire mai completă și mai profundă pentru Hristos, pentru a întoarce lui Iisus ceea ce El ne-a dat, așa cum și spune Domnul nostru: “Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Aceasta îi stârnește creștinului apetitul pentru martiriu.

Noi vrem să-i dăm lui Iisus cea mai mare răsplată, de iubire, așa cum El ne-a dat marea Sa iubire, care este nemăsurată și care are înălțimea, lățimea, adâncimea și lărgimea dincolo de capacitatea noastră de a percepe iubirea Sa. Dar, deși iubirea noastră e limitată, noi vrem totuși să o dăruim până la capăt. Deoarece sfinții sunt generoși și doresc să răspundă la binefacerile lui Dumnezeu, ei caută ce pot face în schimb pentru Domnul, pentru tot ce au primit de la El. Și constată că nimic altceva nu poate fi dat lui Dumnezeu de o persoană cu țintă înaltă, care să echilibreze atât de mult beneficiile ca perfecțiunea martiriului. Scrie că “martiriul” este cupa mântuirii. “Puteţi oare să beţi paharul pe care-l voi bea eu?” (Matei 20:22), întreabă El. Ce să Îi dau Domnului pentru tot ceea ce mi-a dat mie. Voi lua paharul mântuirii. Ce cuvânt frumos, ce cuvânt frumos…

Vă încurajez să citiți acest text și să ignorați orice greșeală a lui Origen, așa cum au făcut Părinții din vremea lui. Să nu vă apropiați de erorile sale, dar minunați-vă de acest cuvânt frumos despre martiriu.

Acum permiteți-mi să vă îndrept atenția la o sursă incredibilă, cu impact mai mult decât orice altceva asupra Bisericii, și aceasta este viața Sf. Antonie cel Mare, părintele deșertului, marele fondator al monahismului. Aceasta este din viața sa scrisă de Sf. Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandria și fiul său spiritual, și eu citesc din viața Sf. Antonie, din Seria “Clasici ai spiritualității occidentale”, scrisă de Sf. Ierarh Atanasie, “Viața Sf. Antonie cel Mare”, pagina 66. Ascultați ce spune despre atitudinea Sf. Antonie față de martiriu: “După aceasta, persecuția care a avut loc sub Maximin a asuprit Biserica”. Sf. Antonie era în deșert, persecuția izbucnește în orașe și el aude.

Când Sfinții Martiri au fost conduși în Alexandria, a plecat și el din chilia sa și i-a urmat zicând: “Să mergem și noi ca să intrăm în luptă sau să ne uităm la cei care o fac”. Așa că iată-l pe Sf. Antonie ascunzându-se în deșert pentru a fi cu Dumnezeu, dar când aude că frații și surorile sale sunt duși la martiriu în Alexandria spune: “Să mergem să fim cu ei și să intrăm în luptă, să murim cu Hristos sau, cel puțin, dacă nu ne este dat asta, să privim la cei care o fac, să îi cinstim pe luptătorii. Textul Sf. Atanasie continuă: “a tânjit să sufere martiriul…, dar pentru că nu dorea să se predea singur (nu dorea să pară nesocotit, și să forțeze voia lui Dumnezeu), a adus servicii mărturisitorilor atât cu mintea, cât și în închisorile în care creștinii erau ținuți și maltratați. În Curtea de Judecată a dat dovadă de mare entuziasm, a intrat în Tribunal unde erau condamnați, a intrat pur și simplu.

Vă puteți imagina? Cum ar fi fost dacă inversăm…. instanțele ar fi pedepsit de fapt adevărații criminali și dacă ar fi avut niște mafioți capturați și aduși la Tribunal. E ca și cum șeful mafiei ar fi intrat și stat în fața judecătorului pentru a-și susține mafia. Așa erau creștinii priviți. “În Tribunal a dat dovadă de mare entuziasm, încurajându-i pe cei chemați, ca și concurenți”, astfel că oamenii erau judecați și condamnați el îi încuraja dându-le cuvinte de susținere, “primindu-i în timp ce se supuneau la martiriu și rămânând în compania lor până când erau omorâți”, ceea ce înseamnă că el mergea cu ei spre spânzurătoare, iar dacă erau decapitați, se ducea și râmânea cu ei până când capul le cădea… Ce om… Sfântul Antonie!

“Când judecătorul a văzut neînfricarea lui Antonie și a celor care erau cu el, el a emis un ordin ca nici unul dintre călugări să nu mai apară în instanță”, pentru că nu a vrut să-l omoare, deoarece știa că asta va avea urmări rele. Așa că a spus: “Dați-l afară din Curte și nu-l mai lăsați să intre!” “Mai mult, nici în oraș nu l-au mai lăsat” , l-au izgonit din Alexandria. “Toți au considerat înțelept să se ascundă în acea zi”, dar Antonie neurmând mulțimea, “a luat acest lucru atât de serios încât și-a spălat haina de deasupra și a stat a doua zi într-un loc din față ca să fie cât mai vizibil pentru prefect.”

Iată-l pe Sfântul Antonie care nu numai că nu fuge să se ascundă, ci se spală, lucru văzut adesea la martiri. Gândiți-vă la viața Sf. Victoria, care a vrut să i se aranjeze părul, pentru ca atunci când a fost înjunghiată și aruncată i s-a răvășit părul. A vrut să aibă părul aranjat cu pieptenul, pentru ca atunci când îl va vedea pe Hristos, după martiriu, să fie aranjată potrivit. Sf. Antonie și-a spălat hainele ca să poată merge la martiriu cu haine curate. Să-și spele haina de deasupra și să stea a doua zi într-un loc proeminent în față ca să fie clar vizibil pentru prefect. Practica o clară nesupunere civilă și nu respecta ordinele judecătorului.

“În timp ce toți se minunau de asta, prefectul, care trecea cu escorta sa, l-a văzut, iar el a rămas acolo calm, demonstrând deplinătatea scopului nostru, al creștinilor”. Fiind observat, Sf. Antonie s-a uitat la judecător ca și cum i-ar fi spus: “Sunt gata! Dă-i drumul! Fă-mi ziua bună! Fă ca visul meu să devină realitate!” Ce scop…! Remarcați cuvintele Sfântului Atanasie: “Care este scopul creștinilor?” Ei bine, acesta este să moară pentru Hristos, să îmbrățișeze martiriul, dacă nu în exterior, atunci în interior. Să continuăm: “Pentru că, așa cum am spus mai înainte, el s-a rugat, de asemenea, pentru martiriu. De aceea părea că se întristează pentru că nu fusese martirizat. Dar Domnul îl proteja ca să ne fie nouă și altora de folos, pentru ca el să fie un învățător pentru mulți în disciplina pe care a învățat-o din Scripturi, pentru că, văzând comportamentul său, mulți aspirau să devină imitatori ai modului său de viață.

De aceea, a slujit iar mărturisitorilor în felul său obișnuit și, ca unul care a fost legat împreună cu ei, el a fost unul dintre cei care au suferit în acele slujiri.” Așa că permiteți-mi să rezum mărturia Sf. Antonie cel Mare despre martiriu. Scopul său a fost să moară pentru Hristos. El s-a pregătit pentru martiriu, s-a rugat pentru martiriu, a slujit martirilor fără a fi nesăbuit și a înțeles că nu era voia lui Dumnezeu ca el să fie martir, așa că îi ajuta pe cei care erau, așa încât să poată continua să fie învățător și exemplu de viață creștină și i-a onorat mult [pe martiri].

Dragii mei, aceasta este dispoziția noastră, aceasta este poziția Bisericii. Știu că mulți dintre voi ar putea spune: “Nu este cazul meu, eu nu simt așa.” Mai ales dacă sunteți tineri și sunteți american și aveți această ideea că aveți multe de făcut în viață. Ei bine, aveți! Dar în mare parte e vorba de cultivarea iubirii lui Dumnezeu și să-i întoarceți lui Dumnezeu dragostea pe care v-a dat-o, și de aceea martiriul ar trebui să fie în centrul atenției. Dacă vrem să ajungem ca Sfântul Antonie, atunci ar trebui să profităm de micile oportunități acum, pentru a ne spune “Nu!” nouă înșine și “Da!” lui Dumnezeu și slujirii celorlalți. Să încercăm asta! Să vă amintiți de fiecare dată când vă puneți la gât crucea de la botez, dimineața, amintiți-vă de ce faceți asta! Jurați credință Celui care a murit pentru voi și Îi spuneți Lui și altora: “Voi muri pentru Tine mai degrabă decât să Te trădez vreodată!”

Hristos a înviat!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!