Unde e acasă? – p. Pimen Vlad

Unde este „acasă” pentru un om duhovnicesc? Care sunt impresiile părintelui Pimen Vlad după pelerinajul său în România?

Vizionați acest material pentru a afla!

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Nicăieri nu-i ca acasă!

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși. Vorba românului, nicăieri nu-i ca acasă! Am încercat să prind un pic din vârful Athon-ului, dar nu cred că se prinde aici. Am venit în livadă sus, că aș fi făcut în curte, dar cum îi la noi acum, vin tot timpul creștinii închinători și n-aș fi reușit să fac filmarea. M-am gândit să fug iar în livadă unde-i scăparea mea, că aici e mai liniște și mai scap un pic din zona, cum se zice, de trecere. Nici nu știu cu ce să încep prima dată. Slavă Domnului, mulțumesc, Măicuța Domnului că reușesc să fac din nou o filmare de acăsucă. Cum am mai zis, e bine să aibă omul un ”acasă”. Bineînțeles, ”acasă” al nostru e în Cer. De acolo am plecat și acolo ne întoarcem.

Dar în trecerea noastră pământească pe aici, pe pământ, e bine să existe un ”acasă”. Un loc care să-ți fie drag, unde să te întorci cu drag de orișiunde ai fi în lumea asta, să-ți fie dor să te duci ”acasă”, locul acela care te odihnește, unde știi că te afli pe tine însuți, poți păstra legătura cu Dumnezeu și poți pune liniștit, cum se zice, capul pe pernă. Sper să se audă, că bate vântul de toamnă. A început și toamna să-și spună cuvântul, își dorește s-o băgăm și pe ea în seamă. Un pic de vânt e și normal la timpul ăsta. Nu m-am gândit dinainte ce o să vă spun, dar pentru că am trecut prin țară prin multe locuri și am avut contact cu atâția oameni, am înțeles multe lucruri și am învățat multe lucruri. Am întâlnit și oameni frumoși, mulți oameni buni.

Priviți mereu partea bună a vieții și cereți ajutorul Domnului

Deci, ce se întâmplă? În lumea asta, depinde de noi cum trecem prin valul vieții. Eu întotdeauna am spus că viața e frumoasă, dar asta nu înseamnă că e și ușoară. Viața are greutățile ei, dar întotdeauna trebuie să privim partea bună, partea frumoasă a vieții, și nu să ne limităm la necazuri, la suferință, la dureri și doar să rămânem blocați în ele. Să privim dincolo de ele și bineînțeles ca să putem asta, trebuie să cerem permanent ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, că altfel nu facem față. E nevoie de așa ceva!

Prin țară am întâlnit mulți tineri buni și preoți cu har

Am umblat prin țară, am văzut că avem peste tot oameni buni, fapt care m-a bucurat. Am ajuns și pe la Constanța, pe la Preasfințitul Teodosie. Un om minunat ca un copil, cu multă dragoste. Am avut ocazia să stăm un pic de vorbă, să ne privim în ochi, cum se zice, și m-am bucurat. După aceea, am mai întâlnit pe mitropolitul Moldovei, pe Înalt Preasfințitul Teofan, un om așezat, cald, liniștit, adică așa ca un părinte, ca un păstor, cu care să te poți sfătui și am stat și cu el de vorbă, am povestit lucruri folositoare, m-o mai și încurajat așa, ca un părinte, cu toată inima și foarte calm și liniștit, exact cum trebuie să fie un tată.

Da, oameni minunați! După aceea, când am ajuns la Timișoara, l-am întâlnit acolo pe PreasfințitulSiluan al Ungariei, un episcop cu zâmbetul pe buze, cu dragoste. Chiar ne-am bucurat și ne-am îmbrățișat, era așa plin de bucurie! Sunt mulți episcopi, dar eu vă spun de cei cu care am avut contact direct și de care chiar m-am bucurat și care o fost așa ca părinții, cum se zice. Dar am întâlnit și mulți tineri minunați, copii minunați și frumoși. Ce pot să spun? Chiar și acolo, la Timișoara, atâția tineri frumoși s-au adunat! Îi vedeam viitorul țării, toți cu zâmbetul pe buze, le zâmbeau și ochii. Și cântau, se bucurau, deci se vedea că Îl au pe Dumnezeu cu ei și chiar m-am bucurat de lucru ăsta, de întâlnirea cu ei.

Îngrijiți-vă de tineri căci ei sunt viitorul țării!

Am stat de vorbă cu ei, i-am ascultat cântând, m-am bucurat cu ei împreună. Tineri minunați și buni care-s viitorul țării și care au legătura cu Dumnezeu. De asta cei ce sunt păstori în cadrul Bisericii, să aibă grijă cel mai mult de tineri și să-i țină aproape. De ei să se îngrijească cel mai mult pentru că-s viitorul țării. Și celor care acuma trec de vârsta a doua, le spun că o să le fie bine dacă vor avea tineri buni în țară, care cresc bine pentru că ei sunt viitorul țării. Și atunci și bătrânii o să aibă o bătrânețe liniștită. De asta trebuie să ne îngrijim de tineri, să-i ținem aproape, cu răbdare, cu dragoste, să-i ajutăm ca să iasă oameni buni.

Vrednicul părinte de Giroc…

Am mai povestit eu de-a lungul timpului, undeva la Giroc, la o biserică, e un părinte minunat și bun, un părinte cu multă dragoste față de credincioși și da, în special față de tineri. Chiar m-am bucurat că la biserica lui au venit două mii de oameni! Plus că, după aceea ne-am întâlnit un pic și seara și el o chemat din voluntarii care au ajutat la ITO – Întâlnirea Tinerilor Ortodocși. Au venit sute de tineri acolo și ne-am bucurat de o seară duhovnicească. Deci, chiar a fost ceva minunat și frumos! Ar trebui mai mulți preoți care să facă lucrul ăsta, să adune tinerii și să facă diferite întâlniri cu ei!

… îi implică pe tineri în binefaceri…

Nu numai la biserică, dar și în afară, în anumite seri să se întâlnească, să stea de vorbă cu ei, să iasă împreună, să organizeze câte o tabără… Că părintele ăsta chiar organizează! Tot el mi-a arătat diferite lucruri: la zile mari, cum e Crăciunul, la Nașterea Domnului, ei pregătesc pachete și duc la toate familiile sărace. Toate astea numai cu tineri voluntari… Îi implică în a face bine! Nu vă dați seama câtă valoare are asta! Ar trebui să se extindă cât mai mult astfel de fapte, să se implice preoții și bineînțeles, cu sprijin de la nivelul de sus.

…iar episcopii trebuie să încurajeze această lucrare!

Ar trebui ca episcopii să încurajeze lucrul ăsta, să-i ajute pe preoții care se implică și fac lucrul ăsta, pentru că trebuie aduși tinerii la biserică, la Dumnezeu! Că altfel, dacă cumva împiedicăm aducerea tinerilor la biserică, o să avem mare răspundere în fața lui Dumnezeu! Pentru că, dacă un suflet se pierde din cauza noastră, știu eu, a mândriei noastre, a nepăsării noastre, a interesului nostru, foarte mult o să răspundem în fața lui Dumnezeu, o să dăm socoteală indiferent ce funcție avem, de sus până jos! Deci, începând de la conducerea bisericii, aceasta trebuie să se implice.

După aceea, preoții la rândul lor și după aia și creștinii la rândul lor. Pentru că, să nu uitați că toți formăm Biserica, tot clerul împreună până la ultimul creștin! Sau cum se spune, de la vlădică până la opincă, toți facem parte din Biserică și toți avem datoria să ne implicăm, nu numai pentru folosul nostru, că îi trupesc, că îi sufletesc, pentru folosul întregii comunități, pentru că altfel o să răspundem în fața lui Dumnezeu și asta o spun din experiență, văzând multe și cunoscând multe!

Cel mai mult te bucuri într-o familie numeroasă

Dar după cum am spus, acei tineri chiar mi-o rămas așa în sufletul meu. Știți unde m-am bucurat cel mai mult? M-am bucurat când am fost la o familie unde erau copii mulți! În mijlocul copiilor m-am bucurat nespus de mult! Copiii nu-ți cer nimic, ei doar îți oferă dragostea lor, vin să te îmbrățișeze, vin să se bucure împreună cu tine. Deci, ei nu te obosesc, ei te odihnesc, te hrănesc, simți că iei putere în mijlocul lor.

Copiii evlavioși, modele chiar și pentru adulți

Am mai amintit eu cândva de o fetiță de vreo 13 ani pe care am cunoscut-o într-o familie și i-am văzut lupta ei pentru a fi cât mai aproape de Dumnezeu. Deci, se ruga tot timpul și la orice lucru făcea Sfânta Cruce! Și pe stradă dacă mergea și îi venea vreun gând, imediat făcea Sfânta Cruce. Dacă lua un pahar de apă, o sticlă de apă ca să bea, făcea Sfânta Cruce pe ea. Făcea așa tot timpul și la școală și pe stradă orișiunde ar fi mâncat. Nu se rușina niciodată să facă Sfânta Cruce pentru că a simțit puterea Sfintei Cruci și întotdeauna asta era arma ei! Orișice făcea, făcea Sfânta Cruce și mergea mai departe. Să vezi un copil la 13 ani făcând lucrul ăsta… ceea ce alții care aveau viața în spate poate de rușine nu fac… chiar mă bucur!

După aia, era o fetiță pe la 16 ani și-mi spunea: ”Părinte, eu am o iconiță cu Maica Domnului și o iau cu mine la școală și o pun acolo pe bancă printre obiectele mele, ca s-o văd acolo. Tot timpul mă rog la ea, dacă am de dat examen, tot timpul mă rog la Maica Domnului și mă ajută. N-aș putea trăi fără Maica Domnului, fără Biserică, fără Dumnezeu. Tot timpul, în orice situație, îi cer ajutorul!”. Fără să se rușineze că poate unii mai râd că are iconița acolo. Nu! Deci, cu tot curajul mergea înainte și se ruga, știa că asta e scăparea. Zicea: ”N-aș putea trăi fără așa ceva!”. Iată cum copiii ne dau lecții!

Sau am întâlnit doi băieței la o familie, tot așa, plini de bucurie, plini de viață pentru că și părinții lor erau la fel. Le erau alături, îi creșteau frumos, se implicau împreună.

Să ducem crucea pe care ne-o dă Dumnezeu!

Îmi amintesc de altă familie, erau 12 copii. Cât de frumos! Câtă bucurie era acolo, toți împreună chiar de nu erau materiale suficiente, dar se jucau împreună, tot timpul făceau astfel încât să fie împreună, să facă ceva împreună! Nu vă dați seama lucrul ăsta ce mult contează ! Uitați, îmi amintesc de o familie care-a înfiat patru fetițe micuțe, ca niște îngerași, crescute așa cum trebuie! Vă zic, sunt multe familii în care sunt părinți adevărați și nu au atâta implicare, atât de multă dragoste! Toate erau îmbrăcate la fel, veneau toate patru în jurul meu, mă luau în brațe, îmi ziceau ”Părintele meu drag și scump!”. Deci, erau așa ca îngerașii. Da, deci vedeți cum sunt copiii și mulți fug, evită să aibă copii că-i greu… Nu-i ușor, dar nu spune acolo că femeia se va mântui prin naștere de copii și prin creșterea lor?

Când sunt mici, poate e un pic mai greu, ca la început, dar după aia, ușor, ușor ajută Dumnezeu! Deci, nu putem aici pe pământ să fugim de crucea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Trebuie să ne luptăm, s-o ducem cum trebuie și chiar de mai cădem, trebuie să ne ridicăm!

Încă este credință la noi în țară!

Am ajuns și pe la Iași! Cei care ați văzut, acolo vreo două mii de oameni s-au adunat. A fost cu binecuvântarea mitropolitului, mi-a dat-o cu tot dragul, să vorbesc la creștinii adunați seara. Și am vorbit trei ore! M-am bucurat mult văzând credința și evlavia lor și cu câtă dragoste au venit din toate categoriile, copii, tineri, oameni de toate vârstele… Trei ore nu s-a mișcat niciunul acolo! Deci, înseamnă că în țara noastră încă este credință.

Și încă sunt mulți cei ce îi salută pe sfinți!

Revenind mai încoace la Cuvioasă Parascheva… ați văzut? La Cuvioasa Parascheva în nici un an n-o fost atâta lume! Deci așa au estimat, ca o idee, că nimeni nu a numărat exact, dar în mare, au fost peste 350.000 de oameni! Deci, vă dați seama ce înseamnă lucrul ăsta? Nu știu așa prin țările astea din jurul nostru, în afară de Rusia, unde-s atât de mulți, dar prin țările celelalte, dacă se mai adună undeva atât de mulți oameni la un sfânt sau la o sfântă. Vă dați seama, oamenii ăștia n-au venit degeaba, oamenii ăștia au simțit ajutorul Sfintei și atunci au venit cu mult drag acolo. Avem sfinți minunați și mă bucur că oamenii stau aproape de ei și le cer ajutorul!

Un dar foarte mare pentru București

Ce voiam eu să mai spun? Și la Sfântul Dimitrie, am văzut că anul ăsta a fost frumos că s-a adus și mâna Sfântului Mare Mucenic Dimitrie de la Salonic și icoana Maicii Domnului Panaghia Soumela din Veria, care e printre primele icoane care s-au pictat pe pământ de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în timpul vieții Maicii Domnului. Această icoană cu Maica Domnului e făcătoare de minuni. Adică, a fost un dar foarte mare pentru București și pentru toată România. Am reușit și eu să fiu în momentul acela la București, să fac calea sfinților, cum s-o spus, cu sfintele moaște, și m-am bucurat. După aia, a doua zi m-am întors la Salonic și am prins și ziua de 26, a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și m-am bucurat și de slujba Sfântului. Chiar o fost ceva foarte frumos și înălțător!

Ajutor, Sfinte Dimitrie!

Eu am și probleme de sănătate adică na, nu stau să mă plâng acuma, dar-s destul de serioase problemele la coloană, nu mai pot sta mult în picioare… Eram la Sfântul Dimitrie, undeva sus în balcon, și erau toate scaunele ocupate pe acolo și stăteam și eu rezemat de un stâlp. Am stat vreo oră acolo în picioare până am simțit că nu mai pot. Mă durea coloana, mă luase cu un fel de transpirații, cu amețeală, și știam că nu mai rezist mult în picioare, dar am zis ”Sfinte Dimitrie, asta este, cât o să rezist, o să rezist!”. Am mai stat puțin și la un moment dat i-am zis iar ”Sfinte Dimitrie, mă ia cu amețeală!”. Simțeam că nu mai rezist, dar nu puteam să zic cuiva să-mi dea locul pe scaun, că nu pot să fac lucrul ăsta și atunci mă țineam și eu de stâlpul acela.

Și am zis iar ”Sfinte Dimitrie, dacă crezi tu – nu că merit, că de meritat nu merit – dacă crezi tu că mi-e de folos să-mi aducă cineva un scaun, rânduiește tu să-mi aducă” pentru că acolo nu erau alte scaune. Erau numai din astea de lemn, legate câte trei laolaltă. Și am zis ”Tu poți rândui să-mi aducă cineva un scaun, că vezi că deja mă ia cu amețeală!”. Au trecut doar câteva minute, cel mult cinci, de când am zis lucrul ăsta și mă trezesc că mă atinge cineva din spatele meu și-mi aduce un scaun de plastic cu spătar. Doar mi-o făcut semn, mi l-o pus și o plecat. M-am și așezat în el și am zis ”Mulțumesc, Sfinte Dimitrie!”. Deci, din toată mulțimea aia, cum era plin tot balconul, mi-a adus cineva un scaun, adică Sfântul Dimitrie s-a îngrijit, a știut că nu mai pot.

A știut că am stat de ajuns în picioare și mi-a dat scaunul acela. A fost darul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și chiar i-am mulțumit și am zis ”Sfinte Dimitrie, ajută-i și pe toți care au venit aici. Uite, de mine te-ai îngrijit așa repede, când am zis că nu mai pot, mi-ai și adus un scaun acolo de unde nu erau scaune!”. Da, e mare apărător și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și toți sfinții, să știți! O să închei aici și pe parcurs, dacă o să mai rânduiască Maica Domnului, sfinții și bunul Dumnezeu, ne mai auzim!

Să ne ajute Maica Domnului și toți sfinții să mijlocească pentru noi la bunul Dumnezeu! Doamne ajută! Și nu uitați că nicăieri nu-i ca acasă!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!