Post, patimi și adicții – p. Teologos

Vizionați un material necesar care tratează în mod global ce este postul și relația acestuia cu patimile care ne asaltează zilnic.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Esența postului

A venit iarăși vremea să vorbim despre post, însă îmi dau seama că nu prea s-a vorbit despre ce este postul în esența sa. Da, ok, spunem că postul este „să nu mănânci anumite mâncăruri”. Da, desigur, însă nu este numai atât. O abordare mai completă ar fi atunci când ni se spune că trebuie să postim și cu simțurile și chiar cu gândurile. Înțelegeți?

Postul este, de fapt, un mijloc de despătimire, un mijloc prin care ieșim din adicții, din dependențe și din patimi. Din cauza asta, postul se impune astăzi mai mult ca oricând, însă, din păcate, oamenii postesc mai puțin ca oricând și socotesc postul greu de ținut – și nu mă refer aici numai la postul de mâncare care este cel mai cunoscut, ci și la alte forme de post – de exemplu, să ținem post de vorbit sau de privit la ecrane – lucru care pentru unii este foarte greu.

Primul post cu care se întâlnește cineva este postul legat de mâncare pentru că mâncarea este indisolubil legată de existența noastră. Din cauza asta Biserica ne vorbește foarte clar despre acest post și există o rânduială bine stabilită legată de postul de mâncare. Postul de mâncare este abținerea de la mâncărurile legate de sânge în anumite zile și perioade din an. Acest criteriu legat de sânge se bazează pe Noul Testament unde ni se aduce la cunoștință hotărârea Sinodului Apostolic în care, la propunerea Sf. Iacob, ruda, fratele Domnului, primul arhiepiscop al Ierusalimului, ni se spune că trebuie să ne ferim de cele jertfite idolilor, de sânge, de animalele sugrumate și de desfrâu. Din această cauză cineva mănâncă mâncăruri care au legătură cu sângele doar prin iconomie, în perioadele în care nu este post.

Zile de post și mâncarea de post

După cum probabil știți, postim miercurea și vinerea pentru că miercuri a fost vândut Domnul, iar vineri a fost răstignit pe Cruce. De asemenea, sunt patru posturi mari de peste an – Postul Paștilor, Postul Sf. Apostoli, Postul Maicii Domnului și Postul Crăciunului. Aceste posturi sunt ca să ne ajute să ne pregătim mai bine pentru aceste mari sărbători. Dincolo de asta, în mănăstiri se postește și luni pentru că lunea este dedicată Sfinților Îngeri. Dacă cineva din lume dorește să postească și lunea, se poate cu binecuvântarea Duhovnicului.

Acuma, trebuie să menționez că în România, s-a încetățenit îndeobște părerea că mâncărurile de dulce sunt mâncărurile de origine animală, iar cele de post sunt mâncărurile care nu sunt de origine animală. Acest lucru este fals pentru că fructele de mare, moluștele și mierea sunt de post chiar dacă sunt de origine animală, după cum mărturisește tradiția ortodoxă. Înțelegeți?

Patimile legate de felurile de mâncare

Dincolo de asta, că tot am vorbit de luni ca post facultativ, să știți că sunt diferite trepte de post – cât poate fiecare, bineînțeles. Întâi de toate, există post în care se postește fără vin și ulei și există dezlegări. De ce? Aceste alimente fiind considerate pe drept cuvânt în vechime ca alimente foarte dătătoare de energie erau restricționate doar la anumite zile de post. Desigur că atunci când nu ținem post, se pot consuma. Tot legat de ceea ce mâncăm, trebuie să menționăm că sunt anumite alimente care sunt de post și care provoacă o plăcere foarte mare – de exemplu, cartofii prăjiți și fructele de mare. Știu pe cineva care mânca numai fructe de mare până când i s-a făcut rău, după care mânca încontinuu numai cartofi prăjiți – indiferent ce era la masă. Fraților, asta e patimă, e adicție.

De fapt, se neagă scopul postului care chiar acesta este: debarasarea de adicții, de patimi. Desigur că nu le putem tăia pe toate brusc, însă să începem cu mâncărurile care îngrașă, după care cele dau multă energie trupului și într-un final, mâncărurile care ne fac plăcere. Este cel mai simplu așa, și este de la Sfinții Părinți. De asemenea, să preferăm mâncărurile care se digeră ușor, mâncărurile ușoare – mai ales seara. Asta bineînțeles legat de felurile de mâncare.

Cantitatea mâncării

În ceea ce privește cantitatea, regula de aur a postului este să ne sculăm puțin flămânzi de la masă. Nu se poate pune o regulă generală pentru cantitate, să știți. De ce? Pentru că trupurile umane sunt foarte diferite între ele. Îmi amintesc acum de Sf. Athanasie Athonitul care mânca o farfurie întreagă de mâncare într-o vreme în care asceții din Sf. Munte mâncau jumătate de feliuță de pâine. Sfântul și-a dat seama cu harisma pe care o avea că ucenicii lui se smintesc de el și a spus odată obștii că „azi e sărbătoare, să mănânce fiecare cât poate”. Și atunci toți au mâncat o farfurie plină în timp ce sfântul a mâncat șapte farfurii. Atunci și-au dat seama că Sfântul se înfrânează cu mult mai mult decât ei. Înțelegeți? 

După cum vedeți, postul nu este o întrecere în performanțe! Întrecere care și aceasta poate să genereze un comportament adictiv prin plăcerea și mândria pe care o generează. Ci din contră, postul este tocmai o înfrânare de la aceste tendințe pătimașe care, prin dependența de centrii de plăcere puternici, ne poate priva de libertate. Asta este postul, fraților. Înfrânarea de la tot ce ne poate priva de libertate.

Dependența de mâncare – plăcerea

Am vorbit de multe ori de mecanismul de dependență, de adicție și cum acesta ne poate priva de libertate, de aceea o să-l reamintesc pe scurt pentru a avea o bază de analiză. Omul este o ființă care-L caută pe Dumnezeu și plăcerea care vine de la Acesta, este dependent de ea și asta este natural pentru că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Problema cea mare este însă faptul că după căderea lui Adam, omul este atras de plăcerea trupească în loc să fie atras de plăcerea dumnezeiască.

Plăcerea trupească este provocată de o reacție chimică în creierul nostru. În clipa în care nivelul unor substanțe chimice crește în creier, în clipa respectivă omul simte plăcere. Cea mai cunoscută substanță din această arhitectură, să zic, din acest proces, este dopamina, care însă nu este atât neuromodulatorul care provoacă plăcerea, ci mai degrabă substanța care joacă un rol esențial în dorințe, în așteptări. Înțelegeți?

Cum ne abținem

În ascetică vorbim de voia proprie, de războiul de gând pe care îl are cineva atunci când dorește un lucru care intră în vizorul minții sale. Deci primul lucru pe care trebuie să-l facă omul este să aibă grijă să nu-i intre multe în vizorul minții, să nu-i intre multe în atenție. Adică primul lucru pe care trebuie să-l facem este să postim, să ne ferim. Din păcate, însă, astăzi toată civilizația noastră este modelată astfel încât să ne capteze atenția. Este o societate concentrată pe plăcere care încearcă să ne înece cu centri de atenție hedoniști pentru a ne priva de libertate, prin generarea sau satisfacerea unor dorințe care uneori pot fi și reale însă de cele mai multe ori sunt exagerate sau chiar total ireale, dorințe care există doar pentru că au fost create de mașinile de reclame și propagandă care astăzi au ajuns la un nivel cu totul diabolic – la o perfecțiune de a găsi și a împacheta aceste dorințe pentru a fi cât mai adictive. O perfecțiune strâmbată, diabolică, bineînțeles.

E nevoie de multă sforțare, distanță, disciplină și program pentru a nu fi sub influența acestor centri de atracție care funcționează ca niște centri magnetici care în loc să genereze câmp magnetic, sunt generatori de dorințe care acționează într-un mod similar.

Pentru că tot vorbim de centrii de atracție de care trebuie să ne ferim – putem duce analogia și mai departe – apropo de magnetism -, amintind că forța de atracție magnetică are formula k*m1*m2/d^2 – adică după cum vedeți principalul factor de diminuare a forței de atracție este distanța „d” chiar dacă forța depinde și de „masa” adică de greutatea centrului de atracție respectiv.

Dorințele egoiste

Deci esențial este ca omul să țină distanță, să țină post de acești centri de propagandă, însă dacă totuși este expus atunci cel mai bine ar fi ca omul să rejecteze aceste dorințe când sunt la început, când sunt mici. Da, fraților, trebuie să alungăm toate dorințele egoiste care nu ne ajută în veșnicie, care nu ne asigură un plan existențial mai aproape de Dumnezeu cel iubitor și comunitar. Imediat trebuie să le aruncăm afară. „Nu doresc asta!”

Dacă însă omul nu rejectează dorințele egoiste, nu alungă gândurile, ci începe să vorbească cu ele, atunci începe lupta, războiul de gând pentru a-l determina pe om să-și facă voia. Omul își pierde pacea și se tulbură pentru că dacă ne interesează gândul atunci diavolul are dreptul să lupte. Înțelegeți?

Aici ajută foarte mult rugăciunea lui Iisus cu durere și cu un ritm susținut – Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă. Înțelegeți? E necesar astfel încât să nu se formeze gândul și să nu crească, să nu se întipărească în minte și să nu începem să ne îndulcim cu el.

Chiar putem să strigăm după ajutor la Dumnezeu și la Maica Domnului și la sfinți cu cuvintele noastre. De asemenea, ajută mult și spovedania și mutarea minții în alt loc. Spovedania poate să fie chiar informală dacă războiul este mare, adică să-i spunem duhovnicului unde îl găsim sau chiar să-i trimitem un scurt mesaj să ne pomenească pentru că avem cutare război. Legat tot de spovedanie, ajută uneori și sfatul unui om duhovnicesc, care nu este neapărat duhovnicul nostru. Dacă ne smerim și cerem ajutor uneori chiar fără să dăm multe detalii de la un om duhovnicesc, Dumnezeu ne va ajuta pentru smerenia noastră. Da, puțin, fraților, să ne deschidem. Și Dumnezeu ne va ajuta pentru smerenie, cum spuneam.

Mutarea minții în alt loc înseamnă că atunci când avem un război intens și diavolul face cu noi ca și cu mașina de spălat, atunci să ne mutăm atenția la altceva, facem o muncă care să capteze mintea – de obicei o muncă fizică pe care mintea să se poată concentra. Dacă suntem în biserică în timpul slujbei putem să numărăm icoanele și să vorbim cu Sfinții din ele. După ce facem asta ca să ne desprindem mintea din vârtejul de gânduri, ne întoarcem iarăși la rugăciune.

Să acceptăm osteneala și durerea în lupta noastră cu egoismul

Clar însă trebuie să avem atenție și voință și să acceptăm osteneala și durerea pentru a ne stabiliza. E nevoie de osteneală și durere ca să ne stabilizăm și să ne curățim mintea și ca să ieșim de sub influența forței de atracție a plăcerii. Să nu uităm că dacă forța care ne atrage către păcat este simțită de către creier ca plăcere, atunci forța eliberatoare este în mod necesar durerea care trebuie să fie cel puțin egală cu plăcerea păcătoasă care ne atrage bineînțeles în sens contrar. Înțelegeți?

Cum putem fi pradă

Dacă însă omul este întunecat de griji, de zgomote mai mult sau mai puțin informaționale și de mesaje și nu este atent ca să se lupte cu aceste dorințe, atunci intervine învoiala, acordul de gând în care omul zice că „Da, o să-l fac!” și atunci omul se întunecă și mai mult și își pierde pacea pentru că el caută cu înfrigurare modalități de a-și satisface dorințele. Desigur că în această fază Dumnezeu devine doar un sclav auxiliar la marginea universului nostru interior, o unealtă pentru a ne ajuta să ne facem voia – asta desigur dacă ne mai aducem aminte de Dumnezeu, bineînțeles. Că de obicei, Dumnezeu dispare complet din existența noastră din cauza concentrării noastre exclusive pe scopurile noastre egoiste. Înțelegeți?

După toate aceste faze, dacă omul este învins, urmează păcatul cu fapta – comiterea concretă a faptei – care ne aduce mari plăceri și satisfacții și din fapta în sine precum și din faptul că ne-am împlinit voia. Astfel, omul devine dependent de această plăcere și dacă nu se mustră pe sine, nu se roagă, nu se spovedește, nu se pocăiește sau nu își generează într-un anume fel o durere analoagă pentru a-și păstra libertatea, atunci omul se împătimește adică devine sclav dorințelor sale. Înțelegeți? Ferească Dumnezeu!

Problema cea mare aici care agravează situația este că plăcerea nu este provocată numai de fapta în sine, ci de multe ori este provocată de așteptarea și de efortul pe care îl efectuăm pentru a ajunge să ne facem voia, lucru care îl împinge pe om să nu se mai gândească dacă dorințele sale sunt bune sau nu pentru că pur și simplu el este satisfăcut de lupta – dopamina și adrenalina – pe care o duce pentru a ajunge la faptă.

Despre atracția față de jocuri

De fapt, toată industria jocurilor electronice, care este o industrie cu venituri și cheltuieli mai mari ca Hollywood, se bazează exact pe această dorință a omului de a se lupta pentru o himeră, de fapt. Astăzi marile studiouri de jocuri au o mulțime de testere cu care testează nu atât jocul din punct de vedere al bug-urilor, a greșelilor de programare, cât a nivelului de adicție și cât de repede se ajunge la acest nivel. Sunt folosite metode din știința de vârf, fraților, cu aparate de măsură a pulsului, a dilatării pupilei și altele din acestea, pentru a măsura curba de excitare, de dependență a gamerilor – a jucătorilor, adică. Dacă nu se atinge un anumit nivel de excitare într-un timp dat, atunci jocul se trimite înapoi la dezvoltatori pentru a-l face mai adictiv. Ferească Dumnezeu!

Că tot vorbim de jocuri, tehnici oarecum similare se practică și în industria jocurilor de noroc, păcănelelor și a aplicațiilor care mai demult erau diferențiate prin capacitățile lor tehnice, dar astăzi, se diferențiază prin cantitatea de plăcere pe care o generează. Înțelegeți?

Desigur că pe primul plan aici este industria promovărilor, a reclamelor unde sunt întregi strategii și sunt scrise cărți și studii întregi legate de manipularea maselor și despre cum poate cineva să genereze dorințe și să fabrice consimțământul oamenilor pentru a alege pe cine și ce doresc manipulatorii. Există chiar și școli, facultăți de profil care se ocupă cu asta. Dacă vorbim de promovările și reclamele împinse la maxim, adică la campaniile electorale, în SUA s-a ajuns să se cheltuie până la aproximativ 10 miliarde de dolari pe an electoral. Înțelegeți?

Postul este față de orice sursă de plăcere puternică

După cum vedeți problema este foarte gravă și din cauza asta, de departe, cel mai bine este să avem trezvia necesară să ținem post, să fim la post relativ la orice sursă de plăcere puternică. Pe cât posibil, fraților, aceste surse trebuie tăiate complet pentru a ne asigura libertatea – desigur însă că anumite surse de plăcere cum ar fi mâncatul și cumpărăturile nu putem să le tăiem total și din cauza asta, trebuie să fim tot timpul trezvitori și la post pentru a nu ne trezi robi acestor plăceri.

O altă mare problemă aici, la fel de gravă, este faptul că pentru a avea senzația de plăcere trupească de ieri, omul trebuie să aibă azi un stimul mai puternic. Înțelegeți? Acesta este un mecanism de protecție lăsat de Dumnezeu astfel încât omul să-și păstreze libertatea, însă, din păcate, omul pătimaș amețit de diavol pur și simplu nu dorește să-și păstreze libertatea. Din cauza asta el caută aproape în fiecare zi cu disperare stimuli din ce în ce mai puternici pentru a-și satisface nevoia de plăcere trupească, nevoia de drog. Astfel, pentru că astăzi oamenii nu mai sunt satisfăcuți cu normalul, fiind supuși de mici la stimuli trupești foarte puternici, s-a ajuns să avem peste o sută de orientări sexuale, ajungând în cazul unora să fie o adevărată obsesie, o adevărată ideologie idolatră acest lucru. Ferească Dumnezeu!

Importanța programului duhovnicesc!

Pentru a scăpa de această spirală a adicției, ajută enorm aici programul duhovnicesc zilnic făcut, dacă este posibil, cu sfătuirea duhovnicului. Programul ajută să punem frână, să NU ieșim din rutina noastră, să NU ne ieșim din minți și astfel să evităm comportamentele adictive. Cu alte cuvinte, chiar dacă cineva ar dori să-și împlinească patima – să joace jocuri la nesfârșit sau să stea pe ecrane sau pe rețelele de socializare cu orele – programul îi spune că poate să facă asta doar între orele cutare și cutare. Este nevoie de limită, fraților! Asta este o formă de post. Trebuie să fim la post. Desigur că dacă este vorba de cineva care are deja un comportament adictiv, atunci respectiva persoană trebuie supravegheată de către cineva care poate să-l ajute. Mai ales dacă e vorba de tineri, de copii. Este foarte important să știe și el că are nevoie de ajutor și să nu riposteze în clipa în care a venit momentul să fie extras din sursa de plăcere, de interes, din sursa de drog.

Înrobirea omului de către plăcere

Supradoza de plăcere este de fapt o sursă de drog care distruge capacitatea de concentrare, modul de gândire ordonat și înțelept și contactul cu realitatea. Omul uită de veșnicia sa și își pierde sensul în viață și bineînțeles, își pierde și libertatea din cauza plăcerilor. Are o minte foarte îngustă, focusată doar pe plăcere, doar pe ținta lui care e o himeră, e ideea lui. Înțelegeți?  Nu mai are ideal adevărat, nu mai studiază și nici nu mai învață trecutul, dorind numai să influențeze prezentul într-un mod brutal, imediat și superficial pentru a-și maximiza plăcerile. Evident că evită efortul și maximizează confortul. Nu mai poate pentru că nu mai vrea să facă efort. Din cauza asta. De exemplu, nu mai vrea să meargă pe munte sau să lucreze la câmp – să facă eforturi de genul ăsta și asta pentru că este concentrat pe spirala mereu crescândă a pornografiei și a vulgarității. Înțelegeți? Confundă libertatea cu libertinajul și obrăznicia. Ferească Dumnezeu!

În loc să fie omul liber și nobil implicat în conducerea comunității din care face parte este un sclav tras de lanțurile patimilor. Înțelegeți? Toți cei care sunt pătimași sunt sclavi, sunt sclavii propriilor dorințe. Uneori omul chiar știe că nu face bine, însă nu poate să-și schimbe comportamentul pentru că nu are terapeutica duhovnicească necesară pentru a-i reda libertatea. Dacă nu are ortodoxia pentru că ortodoxia este terapeutică. Alteori o are, însă nu dorește să o aplice pentru că aceasta impune durere și constanță în timp. Sau nu o aplică pentru că este copleșit de gândurile, diavolul și manipulatorii care îl conving că nu are timp pentru așa ceva. Adică el zice că nu are timp pentru că el crede că altceva este important, chiar dacă libertatea și fericirea lui sunt în joc. Înțelegeți? Este o înșelare foarte mare, fraților! 

Orice extremă poate duce la dependență

Când vorbesc aici despre libertate și fericire, desigur că mă gândesc și la cea temporară, aici pe pământ și la cea veșnică după moarte. Înțelegeți? Din păcate, însă, noi astăzi din cauza acestui război ideologic la care suntem supuși, nu ne mai aducem aminte de cea veșnică și de ceea ce trebuie să facem și astfel suntem răpuși foarte ușor.

Trebuie să știți că aproape orice lucru poate să devină adicție dacă omul nu este la post. Omul se poate distruge dacă împinge la extrem orice lucru pentru că, de fapt, pune lucrul respectiv în locul lui Dumnezeu. De fapt, acesta este primul și principalul semn al unui comportament adictiv: idolatrizarea patimii. Asta se vede când omul cheltuie resurse excesive – timp, atenție sau bani – pentru satisfacerea patimii sale și devine fanatic, punând pe plan secundar sau chiar uitând complet de Dumnezeu și de cei de lângă el. Devine agresiv și intră în sevraj în clipa în care sursa de plăcere, adică sursa de drog, este îndepărtată. Are un comportament compulsiv, lipsit de răbdare, presează pe ceilalți și dorește să repete satisfacerea patimii, chiar dacă știe că face rău. Asta se poate întâmpla de la nivel guvernamental până la nivelul oamenilor simpli.

Da, fraților, știu destule cazuri de tineri care sunt dependenți de ecrane, în primul rând de celulare și care sunt complet singuri din cauza asta, fără niciun prieten, devenind astfel inapți din punct de vedere social. Încep să aibă tot felul de probleme. E o mare problemă care a ajuns astăzi o adevărată pandemie – vorbesc foarte serios – și care nu are ca singură cauză ecranele. Aproximativ 60% dintre americani suferă de singurătate și dintre aceștia cei mai afectați sunt, de departe, tinerii, comparativ cu aproximativ 20% cât ne arată statistica în Europa de Est.

Aici desigur că soluția sunt prietenii, familia și mai ales Dumnezeu pentru că Dumnezeu este sursa iubirii. Concentrarea pe iubirea lui Dumnezeu este o soluție absolut necesară dincolo de necesitatea postului în combaterea plăcerilor, a adicțiilor. Trebuie neapărat să ne apropiem de Dumnezeu. Desigur că cel care se deschide către Dumnezeu și are mângâiere dumnezeiască nu mai are nevoie de mângâierea omenească care, dacă nu e atent, se poate transforma în patimă, în dependență. Desigur că și reversul este valabil: cei care au mângâieri omenești nu mai au mângâieri dumnezeiești.

Un caz

Să vă dau un caz: era un părinte pustnic la Cerasia, sub Athon, care avea harisma lacrimilor de la Dumnezeu, dincolo de alte daruri duhovnicești pe care le primise de la Dumnezeu. La un moment dat, au venit niște închinători să-l viziteze și, impresionați de faptul că era complet singur acolo sus, i-au zis că data viitoare când o să vină o să-i aducă ceva. Eremitul a mulțumit frumos însă le-a zis că nu are nevoie de nimic. Oamenii nu s-au lăsat convinși și data viitoare când au venit i-au adus o pisică. Au zis oamenii că n-au cum să dea greș pentru că pisica este atotprezentă în Sf. Munte. Pustnicul, mă rog, s-a bucurat de cadou, a mulțumit iar oamenii s-au dus mai departe. După scurt timp însă darul lacrimilor a încetat și eremitul se căina și se întreba neliniștit cu ce a greșit înaintea Domnului de nu mai are lacrimi. După multă rugăciune și nevoință a primit descoperire de la Dumnezeu care i-a zis: „Când erai singur, te mângâiam eu. Acum te mângâie motanul”. Înțelegeți? Ei, și atunci părintele a dus pisica la Sf. Pavel, la mănăstire.

Foarte important, fraților! Totdeauna trebuie să tăiem plăcerile pe cât putem însă desigur că în lume este foarte dificil să ajungem la aceste măsuri pentru că trebuie să renunțăm la lume pentru a-L simți pe Dumnezeu astfel, mângâietor. Cu toate acestea și în lume trebuie să avem programul ascetic necesar pentru a-L simți pe Dumnezeu la măsurile noastre și a fi la post pentru a ne păstra libertatea. Desigur că este esențial și ajutorul conducătorului duhovnicesc și a prietenilor adevărați care ne pot ajuta să dobândim virtutea.

Cine ne sunt prieteni?

Fraților, prietenii nu sunt cei cu care ne rostogolim în patimi, în adicții, ci cei cu care putem să postim împreună – să fim împreună la post. Aceștia sunt prietenii adevărați – cei care ne ajută către Dumnezeu! Anturajele toxice au distrus mulți tineri, fraților. Nu este nicio rușine dacă le evităm – chiar dacă e posibil să avem tot felul de presiuni de grup din cauza asta.

Aici, duhovnicul și oamenii cu experiență, în principal părinții ar trebui să-i ajute cu dragoste, înțelegere și fără compromisuri nepermise pe cei mai tineri și să le ofere ceva în loc. Ceea ce le pot oferi tinerilor în loc este exemplul personal, înțelegerea lor și ghidarea către un mediu colegial și profesional cât mai bun și când spun „cât mai bun”, zic astfel luând în calcul caracterul și morfologia psihologică a tinerilor. Nu este bine deloc ca părinții sau alții să-și impună unilateral viziunea lor despre viață asupra tinerilor. Din contră, este nevoie de respectarea gradată a libertății celuilalt și doar de ghidaj iubitor și înțelept din partea celor mai în vârstă, nu de impunere, fraților.

De fapt, chiar dacă astăzi vorbim despre post ca modalitate de scăpare din mreaja adicțiilor, a patimilor, să știți că principalele mijloace de despătimire sunt concentrarea pe iubirea lui Hristos și ascultarea față de exemplul personal a unui conducător duhovnicesc experimentat. Iubire și ascultare, fraților. Asta e principalul chiar dacă fără post lucrurile se complică foarte urât foarte repede. Dacă ne concentrăm pe iubirea lui Hristos este mult mai ușor să postim de plăcerile acestei lumi, pentru că frumosul inefabil al lui Hristos și frumusețea cea adevărată a celor cerești vor atrage sufletul uman spre acestea și atunci nu vom mai dori cele pământești. Plăcerea trupească este rezultatul unei reacții chimice, după cum am mai spus și o reacție chimică nu va împlini niciodată persoana. Ca monah m-am întâlnit cu mulți mireni care sufereau de patimi și niciunul nu era împlinit. Doar harul lui Dumnezeu este cel care hrănește cu adevărat sufletul uman. 

Slavă lui Dumnezeu că S-a întrupat și S-a născut din Fecioară ca să ne arate în mod practic prin exemplul Său cum să dobândim acest har. Dacă nu era Hristos Dumnezeu întrupat care să ne arate practic cum să stăm la post, nimeni nu ar fi putut să-și găsească libertatea pentru că nimeni nu putea să realizeze că libertatea și dreptatea vin prin despătimire și nu prin război mai mult sau mai puțin armat. Despătimirea este postul total, abținerea totală de la orice excrescență existențială pentru a ne păstra curați și deschiși ca să primim harul lui Hristos cel întrupat și înviat. Înțelegeți? Trebuie să fim curați.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați postit de alte lucruri și ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!