Sfântul Marcel – p. Pimen Vlad

Ascultați-l pe părintele Pimen Vlad care ne povestește cu mult drag și har viața unuia dintre cei mai deosebiți sfinți care sunt sărbătoriți la sfârșitul anului: Sfântul Marcel. De asemenea, oferim istorisirea vieții sale multor bărbați din România, care au acest nume, astfel încât să afle ce viață minunată a avut sfântul al cărui nume îl poartă.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Flori de decembrie în Sfântul Munte

Iată, dragii mei, că ne vedem iar! Acum o să vă fac un pic în ciudă. E luna decembrie, uitați-vă aici, ce frumuseți de flori am eu! Pe vârful Athon-ului e o zăpada albă de o frumusețe rară! Soarele a trecut de amiază spre apus, după munte și chilia noastră e scăldată în razele sale. E o frumusețe! Deci, e o zi minunată, ca toate celelalte de obicei, am atâtea locuri minunate. Chiar mă gândeam să fac filmarea spre razele alea frumoase, dar am zis să vă bucur oleacă cu florile acestea, acum când voi nu mai aveți așa ceva.

Chiar ieri am pregătit locul și am pus cam vreo două sute de lalele de toate culorile. Am pus și zambile, mai mult de 50, nu mai știu numărul. După aceea narcise, brândușe, frezii, am pus de toate. Mă întreba cineva dacă merg puse la timpul ăsta. I-am spus că acum se pun, ele stau frumos în pământ și după ce trece perioada frigului ies imediat și noi în martie avem zambile, avem lalele, avem de toate.

Toate trebuie făcute la timpul lor

Dar, toate la timpul lor, cum se spune! Tot așa și în viața noastră, dacă le facem la timpul lor, toate ies cum trebuie. Și copilul, dacă-i crescut de mic, la timpul lui, nu te gândești abia când e mare să-i dai învățături pentru că atunci când era mic l-ai lăsat în fața telefonului sau a tabletei. Deci, toate la timpul lor!

Dragilor, sper că ați petrecut bine Nașterea Domnului, cu Soborul Maicii Domnului, cu Sântul Ștefan. Sper că nu ați petrecut până ați căzut sub masă, ci la biserică, frumos, împărtășiți, cu bucurie, la slujbă și după aia ați luat masa în familie sau cu prietenii, cum știți. Fiecare are conștiință și știe sau nu știe dacă a întrecut măsura, nu trebuie să-i spun eu.

Cum ar trebui să petrecem sărbătorile ce urmează

Vedem că acum vin alte sărbători, vine Anul Nou, care la noi de fapt e Sântul Vasile cel Mare, un sfânt din cei mai mari. Să avem un pic grijă și atunci! Știu că toată lumea vrea să fie la doisprezece noaptea, să deschidă șampania, unii în balcon, alții nu știu unde. Dar să știți că există și o cale mult mai frumoasă, la mănăstiri și biserici unde se face slujba atunci la doisprezece noaptea. Ia să fii atunci înaintea Domnului, să te bucuri, să vorbești cu Dumnezeu în loc să desfaci șampania. După slujbă te duci acasă cu cine vrei tu și desfaci și șampania! Nu trebuie să fie exact la 12 noaptea, dacă nu o desfaci exact atunci, nu se strică șampania în sticlă, nu se întâmplă nimic! Însă, o să-ți fie mai bine tot anul dacă te afli în rugăciune la miezul nopții!

Poți să nu ajungi la biserică, dar încearcă atunci, la doisprezece noaptea, dacă poți, să fii în legătură cu Dumnezeu, în genunchi, chiar și în patul tău, să vorbești cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfântul Vasile! Încercați așa și o să vedeți folos, cum pornește anul în plin.

Sfântul Cuvios Marcel

Dragilor, acum, pentru că-s sfinți despre care am mai vorbit (despre viața minunată a Sfântului Vasile am mai vorbit în trecut) o să încerc să mai schimb un pic și o să vă vorbesc despre un sfânt al cărui nume este destul de folosit la români, dar de unii e mai puțin cunoscut: Sfântul Cuvios Marcel.

Mulți știam când eram copii că Marcel n-ar fi sfânt, dar exista Sfântul Cuvios Marcel, de la la mănăstirea Neadormiților. Întrebarea e de ce i s-a spus ”Neadormiților”. În mănăstirea aceea tot timpul era slujbă. Îi împărțise în mai multe cete părintele și intra o ceată și aveau orele lor de rugăciune. După aceea intra ceata a doua, cum încheiau ăștia, din nou rugăciune și tot așa timp de 24 ore. Așa se schimbau cetele și era slujbă continuu în biserică. De asta i se spunea ”A Neadormiților”, pentru că în biserică era permanent slujbă, cu toate că ei se tot roteau. Cei care fuseseră la slujbă se odihneau după aceea sau poate își făceau treburile în jurul mănăstirii, că aveau și treburi. Din cauza asta s-a numit mănăstirea Neadormiților.

Viața Cuviosului Marcel

Cine a fost Cuviosul Marcel? Era născut din părinți nobili, bogați, undeva în Siria în cetatea Apamiei, ca să nu încurc nu intru prea mult în amănunte. Deci, în Siria s-a născut din părinți bogați, care l-au dat la învățătură, dar au plecat la Domnul și ei pe când sfântul era destul de tânăr. Dar cu toate astea, dacă a fost crescut cum trebuie, nu s-a apucat de distracții, ci a decis să meargă în Antiohia să învețe filosofia. Foarte mulți tineri care erau mai educați, așa cum vedem și la Sfântul Vasile, Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Grigore și mulți alți sfinți, se duceau întotdeauna să învețe în zona lor. Unii se duceau în Atena, dar el s-a dus la Antiohia.

Nevoințele din Efes

După ce a învățat filozofia, s-a decis că vrea să ducă o viață mai bună și pentru asta avea nevoie de un povățuitor și s-a hotărât să meargă în Efes. Înainte de a pleca a împărțit la săraci tot ce avea, toate bogățiile. Și-a eliberat și toți robii săi și a plecat în Efes. Acolo a găsit părinți cu viață sfântă și a început să locuiască pe lângă ei, să facă ascultare, să se nevoiască. Și s-a nevoit mult acolo!…

Întâlnirea Cuviosului Alexandru

Dar după aceea a auzit că pe lângă cetatea Vizantia, undeva în părțile Mării Negre, erau cuvioși mari. A auzit și de Cuviosul Alexandru, un mare nevoitor și s-a dus și el în părțile acelea deoarece căuta mai mult și era liber pentru că încă nu era călugărit. La timpul acela mulți făceau așa, se duceau la părinți duhovnicești să caute folos, să vadă dacă sunt potriviți pentru calea monahală. 

În cetate a nimerit peste un ucenic al Cuviosului Alexandru, numit Iacob, care l-a adus la acesta. Cuviosul, având darul înainte vederii, a văzut la ce măsură o să ajungă și a spus că deși Iacob a fost întâiul chemat, Marcel, cel de-al doilea ucenic, îl va întrece pe cel de întâi cu dragostea și cu virtuțile. Așa a început nevoința și ascultarea în mănăstire și după un timp Cuviosul Marcel a fost călugărit.

Zidirea unei noi mănăstiri ferită din calea oamenilor

Zona nu era atât de prielnică acolo, pentru că aveau acces și ceilalți oameni, starețul Alexandru a hotărât să se ducă un pic mai departe și să zidească o mănăstire într-un loc mult mai liniștit, mai retras, unde oamenii aveau acces mai greu, adică trebuiau să străbată mai mult și să ajungă acolo. S-au mutat deci cu toții acolo și au zidit o bisericuță unde să se nevoiască. Trecând anii, a îmbătrânit starețul și cum timpul lui se apropia, s-a gândit să lase urmaș pe Cuviosul Marcel, pe care îl știa deja de câțiva ani buni și a văzut la el măsură mare duhovnicească.

Cuviosul Marcel, pentru că era curat, a început să înțeleagă anumite lucruri duhovnicești și a avut revelația că el o să urmează să fie ales stareț. Atunci s-a sculat și a fugit de acolo, pentru că nu-și dorea stăreția, zicea că el este mai tânăr decât ceilalți. Când a venit timpul Cuviosului Alexandru să plece la Domnul, părinții l-au căutat pe Cuviosul Marcel și nu l-au găsit. Acolo mai era un părinte cu viață sfântă, părintele Ioan, care era mult mai în vârstă și pe el l-au ales. Când a aflat Cuviosul Marcel că s-a instalat alt stareț, a venit înapoi, iar frații l-au primit cu drag înapoi și mai ales cuviosul cel bătrân. Știindu-l cu viață sfâtă, l-a luat aproape să-l ajute în treburile mănăstirii.

Cuviosul Marcel este ales stareț

Și uite așa, viața mergea înainte, dar Cuviosul Ioan nu trăi prea mult, că era în vârstă și atunci vrând-nevrând, a fost ales Cuviosul Marcel la povățuirea mânăstirii. El făcea milostenie la oricine ajungea acolo, oricărui sărac dădea milostenie, ajuta pe toată lumea din tot ce aveau, din puținul lor. Se spune că a început se audă de el peste tot și că tot veneau din ce în ce mai mulți frați încât n-avea unde să-i mai cazeze, să le dea o cămăruță. Bisericuța rămăsese mică și Cuviosul a început să se roage: ”Doamne, Maica Domnului, ajutați-mă să fac ceva aici!” și s-a lăsat în voia lui Dumnezeu.

Cuviosul zidește o biserică nouă și atrage mulți viețuitori

Atunci l-a luminat Dumnezeu pe un boier care era bogat, tânăr și ai cărui părinți plecaseră la Domnul și îi lăsaseră lui toată averea. Acesta și-a dorit foarte mult să renunțe la lume și să vină să se facă călugăr la Cuviosul Marcel. L-a primit Cuviosul la mânăstire și tânărul l-a spus: ”Părinte, eu și slugile mele, care sunt într-un gând cu mine, vrem să ne călugărim și tot ce avem dăm mânăstirii”. I-a primit Cuviosul la mânăstire, a trecut perioada care a trebuit și i-a călugărit acolo și cu tot ce au adus ei a construit o biserică mare, încăpătoare, încât să încapă toți în ea și-a construit și chilii ca să aibă unde locui frații și părinții. Vedeți, dacă și-a pus nădejdea în Dumnezeu, cum a lucrat El? A adus omul potrivit, care să ajute exact cu ce trebuia!

Povața celor zece arginți

Viața mergea înainte și pentru că dădeau milostenie, normal că niciodată nu prisosea mănăstirii, ca să spui aveau cine știe ce bogății. Tot timpul, tot ce primeau dădeau. Se zice că odată, trei episcopi fuseseră luați robi de barbarii care atacau zonele acelea. După multe intervenții, cunoscuții au plătit răscumpărarea și barbarii i-au eliberat. Pe când se întorceau cei trei episcopi, pe jos, cum era înainte, au trecut prin dreptul mănăstirii cuviosului și zis să se abată să se închine și să ia binecuvântarea de la Marcel. Au intrat ei și sfântul i-a primit cu drag, i-a ospătat bine, i-a odihnit și după aia a chemat economul și i-a spus să dea cei zece arginți pe care îi mai aveau celor trei episcopi, să aibă pentru călătorie.

Economul s-a dus și fiind mai calculat, nu a vrut sa dea ultimii bani și le-a dat câte un argint fiecăruia, fără ca Marcel să știe. Însă acesta, având darul de a cunoaște lucrurile, a văzut duhovnicește și l-a chemat din nou pe econom și i-a spus iar să meargă să dea toți banii celor trei. Economul,  s-a dus și a mai dat câte doi bănuți, deci nouă și unul l-a păstrat, ca să fie pentru săracii care mai vin la mânăstire.

Dumnezeu are grijă întotdeauna de noi 

Au plecat episcopii, dar după aceea, în aceeași zi, a venit un om bogat la mănăstire și a spus: ”Cuvioase, uite, vreau să dăruiesc mănăstirii 90 de talanți de aur”. Asta însemna o sumă mare de bani și atunci cuviosul l-a chemat pe econom și i-a spus:

– Necredinciosule, cât ți-am spus să dai la episcopi?

– Păi, mi-ai spus să dau pe toți zece.

– Și tu câți ai dat?

– Păi, am dat nouă!

– Vezi că ai nedreptățit mânăstirea? Uite, omul ăsta voia să dea o sută de talanți mănăstirii și în ultimul moment s-a schimbat și a dat numai 90 de talanți, pentru că tu banul ăla n-ai vrut să-l dai la episcopii aceia care aveau nevoie. Deci, să ai încredere în Dumnezeu, întotdeauna când îți spun ceva, să faci ascultare că Dumnezeu ne poartă întotdeauna grijă.

S-a căit economul, și-a cerut iertare și uite așa și-a continuat viața în mănăstire. Deci, Dumnezeu purta de grijă la toate. Se zice că Sfântul Marcel avea și darul facerii de minuni. Chiar unul din părinții din mânăstire a avut o rană mare la față, rană care nu se mai vindeca și părintele l-a însemnat cu semnul crucii. Doar l-a atins și a plecat și deodată s-a închis toată rana la loc.

Alte minuni ale Cuviosului

Altă dată, o femeie nu putea să nască și soțul ei era disperat când a văzut că ea nici nu mai respira… era în durerile facerii și nu putea să nască. Atunci alergat la sfânt ”Cuvioase, îmi moare nevasta, nu poate să nască!”. Sfântul a luat o pâine, a binecuvântat-o și a dat-o unui diacon: ”Fugi repede și pune-o pe pieptul ei!” și în momentul în care a pus-o pe pieptul ei, a născut și și-a revenit deodată ca dintr-un somn și a întrebat:

– Unde-i părinte acela care a venit și m-a salvat?

– Ce părinte?

Și ea l-a descris pe Cuviosul Marcel, care se rugase pentru ea și pe care ea l-a văzut că a venit, a binecuvântat-o și-a salvat-o.

Raze de lumină izvorâte din Cruce

Vedeți ce dar avea? Se mai spune că în perioada aceea era Leon cel Mare împărat. Pe atunci se luptau cu arienii și era un nobil de asta mare, de neam barbar, dar care era în funcții mari acolo pe la palat. La un moment dat, o slugă a fugit de acolo și el voia s-o omoare. Boierul era foarte dur, cum încălca o slugă vreo vorbă, îl tăia cu sabia și de aceea fugise ăsta. Și ca să scape și-a zis că  singura cale e la mănăstire la Cuviosul Marcel, unde a mers pentru a-i cere ajutorul. Boierul a aflat unde-i ascuns și i-a cerut sfântului să-i dea sluga înapoi, dar acesta a refuzat. Supărat, boierul a trimis câțiva oșteni, dar iar a fost refuzat. Și mai supărat a trimis o oștire întreagă și le-a poruncit să dărâme mânăstirea dacă nu li se va da înapoi fugarul.

Când au văzut părinții o ditamai oștire la poarta mănăstirii l-au rugat pe stareț să îl dea pe rob ca sa nu fie omorâți cu toții. Cuviosul a luat o cruce mai mărișoară pe care o avea, s-a însemnat cu semnul crucii și a ieșit în fața oștirii. Și când s-a dus spre ei, au ieșit raze din cruce aceea. Toți s-au speriat și au căzut la pământ, apoi au aruncat armele și au fugit toți la boier și i-au povestit ce li s-a întâmplat. Când a auzit acesta, l-a luat frica și nu a mai îndrăznit să-l mai supere cu ceva pe cuviosul.

Prin rugăciune îl ajută pe împărat

Tot în legătură cu acest boier: împăratul Leon cel Mare era foarte blând, dar boierul nădăjduia că încet-încet să ia el împărăția. Tot încerca să-și adune în jurul lui aliați, avea mulți oșteni din neamul lui, dar cuviosul s-a rugat pentru împărat. Știa că-i blând și bun și a văzut într-o vedenie cum un leu se lupta cu un balaur mare. La începutul luptei, leul a fost aproape să fie biruit, nu mai putea, dar la un moment dat s-au așezat amândoi jos pentru a se odihni.  Deodată i-a revenit puterea leului, s-a năpustit asupra balaurului și l-a ucis. Așa a înțeles că până la urmă împăratul va birui pe slujitorul ăsta al lui, care era al doilea după el și care avea gânduri rele.

Leon a încercat chiar să-i dea pe fiica lui în căsătorie fiului acestui boier. Dar Dumnezeu a rânduit altfel pentru că s-au ridicat toți oamenii, creștinii care erau conștienți că boierul ăsta, care era și de credință ariană, ar putea să ajungă împărat. Oamenii au zis că nu pot accepta să ajungă împărat un arian barbar, dar i-a calmat împăratul și după ce a aflat de planul boierului, l-a luat pe el și pe fiul lui și i-a închis. Mai târziu boierul a fost pedepsit cu moartea, iar fiul său, cel care trebuia să se căsătorească cu fiica lui, a fost exilat pentru că ei făcuseră foarte mult rău împărăției, Bisericii drept credincioșilor.

Tămăduirea evreului și promisiunea neținută de acesta

Cuviosul Marcel își continuă viața acolo cu nevoință săvârșind multe minuni. Putem vorbi toată ziua despre câte minuni făcea tot timpul. Odată era un evreu din Samaria care s-a îmbolnăvit foarte tare, nu mai putea nici să se miște. S-a dus el la toți doctorii, a cheltuit ce avea, dar nimeni nu a avut ce-i face. A aflat el de Cuviosul Marcel și a zis unui slujitor de-a său să îl ajute să ajungă la Cuviosul Marcel. A ajuns astfel la el și l-a rugat să îl ajute și să-l vindece, pentru că nimeni nu știa ce are. Sfântul i-a spus că dacă se va creștina, Dumnezeu îl va ajuta. Evreul a promis că se va creștina dacă va fi vindecat și cuviosul s-a rugat și astfel bolnavul s-a vindecat.

Însă, după câteva zile, evreul s-a lepădat, a zis ca el nu va fi niciodată creștin și s-a reîntors la fapte vechi. După câteva zile s-a îmbolnăvit din nou și iar a venit la cuviosul care, fiindu-i milă de el i-a spus să nu se mai răzgândească, ci să rămână în credința creștină. Evreul a acceptat și a fost vindecat, doar că după câteva zile iar s-a lepădat și bineînțeles s-a îmbolnăvit la loc. Lucrul ăsta s-a repetat de nu știu câte ori, dar Cuviosul Marcel avea răbdare, era blând, iar îl învăța și îl vindeca. Adică voia să nu aibă acela îndreptățire că nu a fost ajutat.

După un timp, după ce a fost iar vindecat, evreul a plecat râzând și spunând: ”M-a vindecat, dar eu nu mă voi lepăda de credința părinților mei!”. Atunci Cuviosul Marcel, văzând împietrirea și nepăsarea lui, nu mai zis nimic, a plecat capul și s-a dus la chilia sa. Evreul a plecat mândru, dar nu a apucat să ajungă acasă și l-a luat boala și a murit. Deci, vedeți, avea nepăsarea și gândul că poate să-și bată joc de Dumnezeu, dar n-a fost așa.

Altă tămăduire

Se spune că unul din părinți, care de fapt încă nu era călugărit, era puternic și muncea, îi ajuta pe toți, avea multă dragoste, dar ca la Iov, l-a pizmuit diavolul și i-a dat o boală, de-i cădea carnea de pe el și i se vedeau oasele. Când a văzut cuviosul cum suferea, s-a rugat pentru el și i-a spus: ”Tu, la ce om bun ești și nevoitor și la cât îi ajuți pe ceilalți, nu meriți să stai cu boala asta!” și s-a rugat și l-a vindecat pe loc. Vedeau toți cum creștea carnea pe el, era o minune! Toți au văzut cum s-a însănătoșit. După aceea sfântul l-a călugărit și părintele s-a nevoit acolo, ajutând în continuare.

Plecare la Domnul a cuviosului

Ca să nu mă lungesc mai mult, trecând anii, ajungând și cuviosul în vârstă, i-a venit timpul să plece. El și-a cunoscut sfârșitul dinainte și s-au adunat toți părinții, frații și și-au luat rămas bun. Dar unul din părinții de acolo, care era chiar neam de boier și care venise cu drag acolo și se nevoise, când a văzut că pleacă i-a zis: ”Cuvioase, dar pe mine cui mă lași? Eu am venit aici să mă ajut, să mă folosesc, eu în mâinile cui rămân acum?” și plângea ca un copil, că avea mare drag de cuvios pentru că datorită lui se întorsese el pe calea asta. Atunci sfântul l-a privit cu drag și a spus: ”Ai credință, fiule! În curând vii și tu după mine!”. ”Să mă iei, părinte! Să nu mă lași aici!” a răspuns el.

Apoi cuviosul i-a binecuvântat pe toți și le-a cerut să îl lase singur, în rugăciune. Așa a plecat la Domnul. Cel de mai devreme, tot plângea, crezând că i-a spus cuviosul cuvintele acelea doar ca să îl mângâie, dar după cinci zile i se arată Sfântul Marcel și îi zice: ”De ce n-ai încredere? Ți-am spus că vii și tu! Ai un pic de răbdare și te iau cu mine!” și au mai trecut încă trei zile și deodată a plecat și acela la Domnul, împlinind prorocia cuviosului. L-a luat cu el acolo în Cer.

Este nevoie de nevoință, rugăciune și milostenie

Cuviosul Marcel se prăznuiește pe 29 decembrie. Cei care-i purtați numele, să vă rugați la el, că-i mare ajutător, ocrotitor și mare sfânt în fața lui Dumnezeu.

Dragilor, cam atâta a fost despre Cuviosul Marcel. Vedeți la ce măsură a ajuns? Deci, se poate, la Dumnezeu totul e cu putință! Și în timpurile noastre, e de ajuns să ne dăm și noi un pic silință, oleacă să ne luptăm cu noi înșine. Oleacă de nevoință, oleacă de rugăciune, de milostenie, de bunătate, de dragoste și Dumnezeu ne ajută, iar Maica Domnului, Mama Noastră care ne ia în brațe, are grijă de noi tot timpul. De asta, să strigăm la Ea în orice necaz, în orice durere. Să-i mulțumim când ne e bine! Să-i mulțumim tot timpul, dar mai ales atunci când ne e bine! 

Să nu uităm să mulțumim și Maicii Domnului și Bunului Dumnezeu și la Toți Sfinții!

Dragilor, să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, Sfântul Cuvios Marcel și Toți Sfinții!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!